Acţiune având ca obiect divorţ

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta M.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.D.M. desfacerea căsătoriei încheiată între părţi la data de 28.07.2007, din culpă comună; stabilirea locuinţei minorilor M.A.A., născut la data de … şi M.D.I.G., născut la data de … la reclamantă; exercitarea autorităţii părinteşti privind ambii minori exclusiv de către reclamantă precum și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere de 33% din venitul acestuia, în favoarea minorilor.

De asemenea păstrarea numelui avut în timpul căsătoriei, şi anume M.

Potrivit art. 373 alin.1 lit.b din C.fam. căsătoria poate fi desfăcută prin divorţ atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav şi iremediabil vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.

 În cauza dedusă judecăţii, din probele administrate instanţa a reţinut că părţile s-au căsătorit la data de …..(certificatul de căsătorie seria .. nr. …., înregistrat sub nr. …/….2007 la Primăria Comunei A.P.), iar la data de ......2018, reclamanta a solicitat desfacerea căsătoriei încheiată între părţi la data de ......2007, din culpa exclusivă a pârâtului.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a arătat că imposibilitatea continuării relaţiilor de căsătorie dintre părţi se datorează culpei pârâtului care și-a neglijat îndatoririle de soţ, consuma băuturi alcoolice în exces pe fondul cărora genera discuţii tensionate şi îi adresa injurii reclamantei. De altfel, pârâtul a manifestat indiferență în  ceea ce privește îndatoririle părintești față de cei doi minori, iar veniturile realizate de acesta erau utilizate pentru satisfacerea nevoilor personale şi mai puțin a celor privind familia.

Martorii audiați în cauză au confirmat faptul că între părţi existau neînţelegeri mai ales atunci când pârâtul consum băuturi alcoolice, pe fondul cărora devenea agresiv verbal cu reclamanta chiar și în prezența copiilor, obișnuia să petreacă timpul liber în afara cadrului familial și nu se implica în creșterea și educarea minorilor.

Totodată, martorii au declarat faptul că soții au mai fost despărțiți în fapt însă, pârâtul nu a încercat să își corijeze comportamentul iar de aproximativ un an de zile, de când au întrerupt conviețuirea reclamanta nu a reușit să coopereze cu pârâtul în luarea deciziilor privind cei doi minori pe care i-a privat de orice sprijin finaniar dar și de afecțiunea paternă.

Având în vedere atitudinea dezinteresată şi lipsită de respect faţă de partenerul de viaţă manifestată de pârât, precum şi perioada de timp în care aceștia au fost despărțiţi în fapt,  instanţa a apreciat că între părţi nu se mai poate vorbi despre existenţa unor relaţii de afecţiune, respect şi sprijin reciproc pe care soţii şi-l datorează considerând că relaţiile dintre soţi sunt grav şi iremediabil vătămate nefiind posibilă continuarea căsătoriei, considerente pentru care a admis acţiunea şi a dispus desfacerea căsătorie încheiate de părţi din culpa exclusivă a pârâtului.

 Cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti, instanţa a reţinut că, potrivit prevederilor art.397 și art.398 alin.1 C.civ, autoritatea comună reprezintă regula, în timp ce autoritatea părintească exercitată de către un singur părinte reprezintă o situaţie de excepţie şi trebuie să fie temeinic motivată, prin prisma interesului superior al minorului.

Conform art. 483 Cod civil, autoritatea părintească reprezintă ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi. Potrivit art. 487 Cod civil, părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acesteia potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului.

Despărţirea părinţilor şi stabilirea locuinţei minorului la unul dintre aceştia nu trebuie să afecteze exerciţiul autorităţii părinteşti comune. Ambii părinţi trebuie să aibă, în mod constant, în vedere interesul copilului lor şi să ia împreună deciziile importante legate de creşterea şi evoluţia acestuia, spre exemplu cele referitoare la religia copilului, la asistenţa medicală, întreţinere şi educaţie.

Autoritatea părintească comună, în cazul părinţilor despărţiţi reprezintă modalitatea de responsabilizare a amândurora cu privire la minori şi de garantare a prezenţei mamei cât şi a tatălui în viaţa copilului, independent de faptul că aceştia nu mai convieţuiesc iar în cauza dedusă judecăţii minorul este afectat de lipsa mamei sale care în ultimul an şi-a ignorat atribuţiile de părinte impunându-se prezenţa mamei şi implicarea ei în viaţa şi educaţia copilului.

Această prevedere are la bază prezumţia că este în interesul superior al copilului ca autoritatea părintească să se exercite în comun şi în caz de despărţire a părinţilor, custodia comună asigurând dreptul copilului la grijă părintească normală şi permanentă din partea ambilor părinţi.

Dat fiind starea conflictuală existentă între cei doi părinți și după aproape un an de la întreruperea conviețuirii fiind imposibilă cooperarea acestor părinți în luarea deciziilor coroborată cu atitudinea pârâtului de indiferență totală față de cei doi minori în ultimele 12 luni dar și rea-credință manifestată de acesta în exercitarea drepturilor și obligațiilor părintești, violențele verbale ale acestuia,  instanţa a apreciat că exercitarea autorităţii părinteşti în comun nu corespunde principiului respectării si promovării cu prioritate a interesului superior al copilului care prevalează in toate demersurile si deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti, aşa cum rezultă din prevederile art. 2 alin. 3 din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, astfel că a dispus ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către mama reclamantă.

 Mai mult, instanţa a considerat că în această situaţie a exercitării autorităţii părinteşti doar de către mamă, minorii vor resimţi mai puţin consecinţele nefaste ale conflictului părţilor ce a determinat separare în drept şi în fapt a părinţilor lor.

Referitor la capătul de cerere privind la stabilirea locuinţei minorilor M.A.A., născut la data de … şi M.D.I.G., născut la data de …, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art.400 Cod civil ținând cont de probele administrate în cauză, pasivitatea procesuală a pârâtului şi concluziile referatului de anchetă psihosocială şi cele ale raportului de evaluare psihologică, va dispune stabilirea locuinţei minorilor la domiciliul mamei reclamante.

Este adevărat că ambii părinţi au vocaţie la stabilirea locuinţei minorului la domiciliul lor, dar probele administrate în cauză nu dovedesc faptul că anterior divorţului și pârâtul s-a preocupat de creşterea şi îngrijirea acestora, că a dezvoltat si consolidat relaţii de ataşament fireşti cu copiii săi şi că din punct de vedere material condiţiile oferite în prezent de pârât nu ar diferi substanţial raportat la un standard minim.

 Conform prevederilor art. 2 alin. 3 din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului principiul respectării şi promovării cu prioritate a interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.

De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 6 litera i din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, unul din principiile prin care se realizează respectarea şi garantarea drepturilor copilului este asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copiilor.

Respectarea si garantarea tuturor drepturilor copilului se mai realizează conform următoarelor principii vizând responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti; asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare copil şi respectarea demnităţii copilului, potrivit art. 6 din acelaşi act normativ. Criteriile de apreciere sunt următoarele: vârsta copilului, condiţiile pe care părintele le poate asigura pentru o bună dezvoltare fizică, intelectuală şi morală, ataşamentul faţă de copil şi al copilului faţă de părinte, profilul socio-moral al părinţilor, interesul şi grija manifestată de ei în timpul căsătoriei precum şi în perioada următoare despărţirii în fapt şi până la formularea cererii de divorţ, opinia minorului, precum şi alte asemenea elemente de apreciere, fără a se absolutiza vreunul dintre criteriile avute în vedere.

Instanța a reținut faptul că în domiciliul pârâtului unde au locuit minorii se află și bunicul patern care obișnuiește să consume băuturi alcoolice la fel ca și tatăl minorilor între cei doi existând frecvente certuri ceea ce a creat un climat familial nefast pentru evoluția psihoemoțională a celor doi minori .

Instanța a subliniat că după despărțirea în fapt a celor doi soți, minorii au locuit în mod constant împreună cu mama reclamanta și bunicii materni unde s-au integrat, le este asigurat un climat familial caracterizat prin siguranță și stabilitate fiindu-le oferită multă afecțiune și protecție de care au nevoie, astfel cum reiese din concluziile raportului de evaluare psihologică. De altfel, minorul M.A.A. frecventează cursurile unei instituții de învățământ preșcolar.

Probele administrate în cauză dovedesc faptul că reclamanta este cea care s-a implicat în principal în procesul de creștere și educare a minorelor, iar de la despărțirea în fapt (luna octombrie 2017) minorii au locuit în mod constant cu mama lor motiv pentru acestea au o relație puternică de afecțiune cu mama lor (f.142 rap. evaluare psihologică) spre deosebire de tatăl lor care a manifestat o atitudine de indiferență totală față de îndatoririle sale în calitate de părinte cum rezultă din declarațiile martorilor.

Mai mult, din concluziile raportului de expertiză rezultă că nu există suspiciuni de  alienare parentală.

Referitor la capătul de cerere privind pensia de întreţinere, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art.499 din C.civ. în alin.1,  tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare  traiului, precum şi educaţia, învăţătura, şi pregătirea profesională. Potrivit dispoziţiilor art. 516 alin.1 C.civ obligaţia de întreţinere există între soţ şi soţie, rudele în linie dreaptă, între fraţi şi surori, precum şi între celelalte persoane anume prevăzute de lege.

 În ceea ce priveşte condiţiile obligaţiei de întreţinere, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art.524 C.civ, potrivit cărora are drept la întreţinere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreţine din munca sa sau din bunurile sale, cele ale art.525 alin.1 C.civ potrivit cărora minorul care cere întreţinere de la părinţii săi se află în nevoie dacă nu se poate întreţine din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri. Totodată, potrivit dispoziţiilor art.527 alin.1 C.civ poate fi obligat la întreţinere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace.

În ceea ce priveşte data de la care se acordă pensia de întreţinere, dispoziţiile art.532 alin.1 C civ. stabilesc că pensia de întreţinere se datorează de la data cererii de chemare în judecată, respectiv 21.02.2018. Astfel, acest moment este prezumat ca fiind cel în care se naşte starea de nevoie a creditorului întreţinerii. În ceea ce priveşte momentul până la care se acordă pensie de întreţinere, acesta este cel al majoratului minorilor.

De altfel, conform Deciziei I.C.C.J. nr.21/2015, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 527 alin. (2) şi art. 529 alin. (1) şi (2) din Codul civil, echivalentul valoric al normei de hrană prevăzute de art. 2 alin. (4) şi art. 4 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se include în totalul veniturilor nete lunare în raport de care se stabileşte pensia de întreţinere datorată de către părinte copilului”.

Astfel conform adeverinței nr.2862511/16.10.2018, media veniturilor salariale lunare ale pârâtului este de 2325,3 lei, excluzând norma de hrană, astfel că a obligat pârâtul M.D.M. să plătească în favoarea fiecăruia dintre minorii  M.A.A., născut la data de ….  şi M.D.I.G., născut la data de … o pensii de întreţinere  în cuantum de  383,67 lei lunar, de la data introducerii acţiunii, 21.02.2018 şi până la majoratul minorilor.

.

Întocmit,

Judecător Dinu Mădălina Georgeta

Domenii speta

Spete similare