Cerere de valoare redusă

Sentinţă civilă 1719 din 28.08.2018


Cuprins pe materii: Cerere de valoare redusă – art.1025 -1032 C.p.c.

Sentinţa civilă nr. 1719/28.08.2018

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului instanţa reţine următoarele:

Pârâtul  a încheiat cu reclamanta contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr.  1434879 2/03.02 2012 în baza căruia societatea reclamantă a furnizat energie electrică pentru imobilul din sat Brătuleşti, com. Corod ,nr 36  jud. Galaţi .

Deşi conform clauzelor  contractuale pârâtul  avea obligaţia de achita contravaloarea energiei electrice, aşa cum rezultă din facturile emise de reclamantă şi comunicate pârâtului, facturi  pe care nu le-a contestat.

În consecinţă, instanţa reţine că, reclamanta a făcut dovada pretenţiilor, iar cuantumul acestora rezultă din facturile fiscale emise în perioada septembrie 2017-mai 2018  (f 12-29)

Având în vedere că debitele nu au fost achitate în 30 de zile de la termenul scadent conf. art. 11 din contract, instanţa apreciază ca fiind întemeiată şi cererea referitoare la penalităţile de întârziere datorate de pârât.

Faţă de considerentele ce preced şi având în vedere şi disp.art. 1030 NCPC instanţa priveşte cererea ca fiind fondată urmând să o admită ca atare.

Va obliga pe pârât să plătească reclamantei  suma  de 423,41 lei din care : suma de 206,90  lei reprezentând contravaloarea consumului de energie electrică în perioada septembrie 2017-mai 2018  , suma de 5,61  lei penalităţi şi 210,90  lei taxă deconectare.

Conf. art. 1031 alin 2 NCPC instanţa va obliga pârâta ca parte căzută în pretenţii să plătească reclamantei suma de 50  lei cheltuieli de judecată.

Domenii speta