Plângere contravenţională

Dosar nr. xxx/222/2018- plângere contravenţională -

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA  DOROHOI,  JUDEŢUL  BOTOŞANI

Sentinţa civilă nr. xxx

Şedinţa publică din data de xxx 2018

Completul de judecată constituit din:

Preşedinte:  xxx

Grefier:  xxx

Pe rol fiind judecarea plângerii contravenţionale formulată de petentul xxx, CNP: xxx, cu domiciliul în sat xxx, jud. Botoşani împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor seria xxx nr. xxx din data de 19.03.2018, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie xxx, cu sediul în xxx

Dezbaterile în fond au avut loc la termenul din xxx 2018, când instanţa din lipsă de timp, a amânat pronunţarea pentru termenul de astăzi, xxx 2018.

Încheierea de şedinţă în care s-au consemnat aceste dezbateri face parte integrantă din prezenta sentinţă.

I N S T A N Ţ A:

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dorohoi la data de xxx.2018, sub nr. xxx/222/2018, petentul xxx în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean xxx a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea procesului-verbal de contravenţie seria xxx nr. xxx încheiat la data de xxx.2018, cu consecinţa exonerării de la plata amenzii, respectiv a înlăturării sancţiunii complementare a reţinerii permisului de conducere şi, în subsidiar, a solicitat restituirea permisului de conducere întrucât, în aprecierea sa, acesta a fost reţinut în mod abuziv, în lipsa unei decizii de suspendare a dreptului de a conduce pe drumurile publice.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că nu a observat indicatorul rutier ce marca intrarea în localitatea xxx întrucât era acoperit cu zăpadă. A mai precizat că fapta contravenţională a fost constatată la limita intrării în localitate, fiind oprit de agenţi de poliţie în dreptul indicatorului, pe sensul său de mers.

Petentul a solicitat ca instanţa să constate că nu a săvârşit fapta reţinută în procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria xxx nr. xxx, respectiv cea prevăzută în art. 102/3/e din O.U.G. nr. 195/2002 şi să dispună înlocuirea sancţiunii prevăzute la art. 102/3/e din O.U.G. nr. 195/2002 cu cea prevăzută în art. 108 alin. 1 pct. A, pct. 4, respectiv: „depăşirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.”

În drept, s-au invocat prevederile O.U.G. nr. 195/2002.

În dovedire, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Acţiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 (f.5).

Intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean xxx a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondată a plângerii contravenţionale formulate de petent şi, pe cale de consecinţă, menţinerea procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi implicit a sancţiunilor aplicate.

În fapt, intimatul a arătat că petentul a fost sancţionat în conformitate cu prevederile art. 121 alin.1 din H.G. 1391/2006 şi art. 147 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, reţinându-se, în sarcina sa, faptul că la data de 19.03.2018, în jurul orei 14:50, în timp ce conducea autoturismul marca Honda, cu numărul de înmatriculare xxx, pe D.N. 29B, pe raza localităţii xxx, a circulat cu viteza de 107 km/h, fiind depistat de agentul constatator ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, conform planificării, pe autospeciala cu nr. de înmatriculare xxx Conducătorul a fost oprit regulamentar, a fost legitimat şi i s-au adus la cunoştinţă contravenţia reţinută în sarcina sa şi sancţiunea aplicată.

S-a mai arătat că, aparatul radar montat pe autospeciala poliţiei a fost verificat din punct de vedere metrologic, conform buletinului de verificare metrologică nr. BBSC-02.01-2235/ 27.04.2017, pe care intimatul l-a ataşat la dosarul cauzei, indicându-se totodată faptul că aparatul radar are posibilitatea să acţioneze atât în regim staţionar, cât şi de deplasare.

 În dovedire, s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri, respectiv procesul-verbal de constatare, raportul agentului constatator, în copie, buletinul de verificarfe metrologică, atestatul radar şi fişa antecedentelor contravenţionale.

În temeiul art. 223 alin. 3 C.proc. civ. s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Pentru justa soluţionare a cauzei, instanţa a încuviinţat şi administrat pentru părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar pentru intimat şi proba cu înregistrarea video a contravenţiei reţinută în sarcina petentului.

Analizând actele şi lucările dosarului prin prisma dispoziţiilor legale incidente în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria xxx nr. xxx din data de xxx 2018, întocmit de către intimatul Inspectoratul de Poliție Județean xxx, s-a reţinut că la data de 19.03.2018, în jurul orei 14:50, petentul a condus autoturismul marca Honda, cu nr. de înmatriculare xxx, pe D.N.29B, pe raza localităţii xxx, judeţul Botoşani cu o viteză de 107 km/h, în plus cu 57 km/h faţă de limita legală, fapta reținută fiind înregistrată cu aparatul radar seria ROM 439. (f.28)

Procesul-verbal de contravenție a fost semnat de petent, iar la rubrica obiecţiuni s-au notat următoarele: „Nu am obiecţiuni.”

Instanţa constată faptul că plângerea contravenţională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

În drept, instanţa, în temeiul art. 34 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, va analiza legalitatea şi temeinicia procesului-verbal contestat şi va hotărî asupra sancţiunii aplicate.

Analizând procesul-verbal în ceea ce priveşte legalitatea, instanţa reţine că acesta se bucură de prezumţia de legalitate, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Potrivit dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, elementele obligatorii pe care trebuie să le conţină un proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenţii sunt următoarele: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.

Totodată, instanța reține că potrivit  dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001,  lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.

Procedând la verificarea legalităţii procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat de către petent, instanţa apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale incidente şi cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G nr. 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Pentru motivele expuse, instanţa apreciază că procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei  seria xxx nr. xxx din data de xxx.2018 a fost încheiat cu respectarea condiţiei legalităţii.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanţa reţine că acesta se bucură de prezumţia de temeinicie, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Instanţa constată că, în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile art. 49 alin. 1, art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. 195/2002 , art. 121 alin. 1 din H.G. 1291/2006, art. 147 alin . 1 din H.G. nr. 1391/2006 şi art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002.

Astfel, potrivit art. 121 alin. 1 din H.G. 1391/2006: „(1) Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă şi pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum şi cea impusă prin mijloacele de semnalizare.”

De asemenea, conform art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002: „(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: (…) e) depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.”

Cu privire la limita de viteză admisă, art. 49 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 statuează că: limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h, nefiind necesară amplasarea unui indicator privind restricţia de viteză în acest sens, petentul având obligaţia de a cunoaşte şi de a respecta dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002 şi ale H.G. nr. 1391/2006.

Conform art. 98 din O.U.G. 195/2002, amenzile contravenţionale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate, un punct-amendă reprezentând valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului şi, prin excepţie de la prevederile alin. 2, alin. 2 ind. 1 prevede expres că în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2018 un punct-amendă este 145 lei.

Potrivit art. 102 alin. 3 lit. e) OUG 195/2002, care prevăd că în cazul depăşirii cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, se aplică pe lângă amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

În conformitate cu  art. 147 pct. 1 din H.G. nr. 1391/2006: „Conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat: 1. să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare şi, după caz, atestatul profesional, precum şi celelalte documente prevăzute de legislaţia în vigoare”, iar potrivit art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002: „(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice: 18. nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2). Potrivit art. 35 alin.  (2) Participanţii la trafic sunt obligaţi ca, la cererea poliţistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum şi alte documente prevăzute de lege.

Prin plângerea formulată, petentul a contestat viteza de 107 km/h, cu care s-a reţinut că a circulat la data de 19.03.2018 şi sancţiunea complementară aplicată, constând în suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice.

Cu privire la probațiune, instanţa constă că în O.G. nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forţa probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenţiei, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care trimit la prevederile Codului de procedură civilă şi având în vedere că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, s-a statuat că sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.

Procesul-verbal fiind întocmit de un agent al statului aflat în exerciţiul funcţiunii, se bucura de prezumția de veridicitate în privința constatării stării de fapt.

În ceea ce priveşte incidenţa şi aplicabilitatea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în sensul respectării prezumţiei de nevinovăţie a persoanei sancţionate contravenţional, prezumţie garantată de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale drepturilor omului şi în materie contravenţională şi care, în plan procedural, se concretizează prin răsturnarea sarcinii probei, instanţa reţine că jurisprudenţa Curţii nu interzice, în principiu prezumţiile de fapt sau de drept din sistemele juridice ale statelor semnatare ale Convenţiei, cu singura condiţie ca aceste prezumţii să respecte anumite limite rezonabile în raport cu gravitatea faptei şi a sancţiunii.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în Decizia Haiducu şi alţii c. României  că, în materia circulaţiei rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenţie nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumţie relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumţie fără de care ar fi practic imposibil să sancţionezi încălcările legislaţiei în materie de circulaţie rutieră, intrând în competenţa poliţiei. Totodată, în procedura contravenţională prevăzută de OG nr. 2/2001, contestatorul are posibilitatea de a înlătura această prezumţie prin administrarea unor probe certe si concludente, în conformitate cu dispoziţiile art. 249 C.pr.civ., probatoriu dublat de rolul activ al judecătorului investit cu soluţionarea cauzei, prevăzut de art. 34 alin 1 din OG nr. 2/2001.

Astfel, simpla negare a petentului în sensul că fapta nu corespunde adevărului nu este suficientă, atât timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicaţie raţională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situaţii nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori, nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumţia simplă de fapt născută împotriva sa.

Instanţa reţine că petentului i-a fost oferit cadrul necesar pentru a-şi expune cauza în condiţii de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina petentului responsabilitatea modalităţii efective în care a înţeles să uzeze de drepturile sale procedurale.

Analizând probatoriul administrat, instanţa constată că intimatul a făcut dovada celor reţinute în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, fapta prevăzută de art. 121 alin. 1 din H.G.nr.1391/2006 fiind înregistrată cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.

Astfel, conform copiei buletinului de verificare metrologică nr. BBSC-02.01-2235/27.04.2017, cinemometrul de control rutier tip RADAR AUTOVISION, cu cameră video ROM 439, montat pe Dacia Logan cu nr. xxx a fost declarat ADMIS, valabilitatea verificării fiind de 1 an, iar potrivit atestatului operator „Autovision” nr. 563597/11.12.2014, ag. xxx putea desfăşura operaţiuni de măsurare a vitezei cu cinemometrul „Autovision”. De asemenea, dispozitivul radar era apt să funcţioneze atât în regim staţionar, cât şi în regim de deplasare.

 Din înregistrarea video depusă la dosar de către intimat, se observă că la data de 19.03.2018, în jurul orei 14:50, autoturismul marca Honda, cu numărul de înmatriculare xxx, condus de petent a circulat cu o viteză de 107 km/h. Se atestă, astfel, atât viteza indicată cât şi „identitatea” autoturismului vizat de dispozitivul radar. Instanța mai reține că, în momentul în care aparatul radar AUTOVISION montat pe autospeciala de poliţie detectează mai multe autovehicule circulând în aceeaşi direcţie de deplasare, funcţia TARGET a acestuia marchează autoturismul „țintă”, în dreptul literei „T” (Target), fiind redată viteza cu care a circulat primul autoturism, până în momentul în care a ieșit din raza de acțiune a aparatului radar.

În referire la critica formulată de petent, în sensul că nu a observat indicatorul rutier ce marca intrarea în localitatea xxx întrucât era acoperit cu zăpadă, instanţa reţine că aceste susţineri nu au fost probate, iar în urma vizionării imaginilor video depuse la dosarul cauzei de intimat nu s-a reţinut o astfel de situaţie. Instanţa remarcă totodată că petentul nu se afla la primul contact cu legea contravenţională, ci a mai fost anterior sancţionat pentru fapte similare, situaţie faţă de care, apreciază că petentul fiind o persoană care circulă pe drumurile publice în mod constant şi care locuieşte într-o localitate apropiată celei în care s-a constatat contravenţia, se presupune că avea cunoştinţă despre faptul că porţiunea de drum pe care a circulat era situată în localitatea xxx.

În ceea ce priveşte susţinerea petentului în sensul că fapta contravenţională a fost constatată la limita intrării în localitate, fiind oprit de agenţi de poliţie în dreptul indicatorului, pe sensul său de mers, instanţa consideră că o astfel de împrejurare nu produce efecte asupra existenţei faptei contravenţionale, atâta timp cât, la momentul înregistrării vitezei de 107 km/h, petentul conducea autoturismul marca Honda în interiorul localităţii.

Prin urmare, în cauză, temeinicia procesului-verbal contestat este susţinută din punct de vedere probator de o probă obiectivă clară, respectiv filmul cu vehiculul condus de petent și înregistrarea vitezei vehiculului în localitate, viteză faţă de care agentul constatator a reţinut săvârşirea contravenţiei prevăzute şi sancţionate de art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006.

În consecinţă, cu toate că petentul a contestat prin prezenta plângere situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de către agentul constatator, instanţa consideră că nu a fost făcută nicio dovadă de natură să răstoarne prezumţia de legalitate şi veridicitate a procesului-verbal contestat, deşi îi revenea această obligaţie potrivit dispoziţiilor art. 249 din Codul de procedură civilă, conform cu care, cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească.

Astfel, instanţa constată că petentul xxx se face vinovat de contravenţia reţinută în sarcina sa, acesta neputând invoca în faţa instanței o culpă proprie pentru a obţine anularea procesului verbal, legal întocmit de un agent al statului aflat în exerciţiul funcţiunii.

Având în vedere aceste considerente, instanţa apreciază că nu există niciun dubiu cu privire la fapta reţinută în sarcina petentului şi apreciază că procesul-verbal de constatare  şi sancţionare a contravenţiei seria  xxx nr. xxx din data de xxx.2018, îndeplineşte condiţia de temeinicie.

În ceea ce priveşte sancţiunea contravențională aplicată petentului, instanţa are în vedere faptul că sancţiunea trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite (art.5 alin.5 OG 2/2001), iar avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă (art.7 alin.2 din OG 2/2001). De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 O.G. nr.2/2001, la stabilirea sancţiunii trebuie să se ţină seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului.

Instanța constată că sancţiunea aplicată constând în amendă contravențională în cuantum de 1.305 lei pentru fapta prevăzută de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 este corect individualizată, reprezentând minimul prevăzut de lege pentru contravenția reținută în sarcina sa. Mai mult decât atât, instanța reține că din fişa antecedentelor contravenţionale depusă la dosarul cauzei de intimat, rezultă că petentul a mai fost anterior sancţionat pentru fapte contravenţionale similare, constând în depăşirea vitezei legale stabilite pentru sectoarele de drum pe care a circulat. Or, faţă de această situaţie, instanţa reţine că sancţiunile aplicate petentului până în prezent nu au produs asupra sa niciun efect, acesta înţelegând să încalce, în mod repetat, dispoziţiile legale instituite în vederea protejării relaţiilor sociale privitoare la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, instanța reține că, depăşirea vitezei de deplasare prezintă pericol nu doar pentru siguranţa conducătorului auto, ci şi pentru ceilalţi participanţi la trafic, motiv pentru care, apreciază că, nu se impune reindividualizarea sancţiunii, întrucât gravitatea faptei este ridicată.

Referitor la sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, instanţa reţine că aceasta a fost aplicată în conformitate cu dispoziţiile art. 102 alin. 3 lit. e) OUG 195/2002, care prevăd că în cazul depăşirii cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, se aplică pe lângă amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Totodată, luând în considerare şi prevederile art. 96 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 potrivit cărora sancţiunile contravenţionale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege şi se aplică prin acelaşi proces-verbal prin care se aplică şi sancţiunea principală a amenzii sau avertismentului, instanţa apreciază că a fost respectat criteriul proporţionalităţii întrucât una dintre cauzele celor mai multe accidente de circulaţie este ignorarea de către conducătorii auto a obligaţiilor privind respectarea limitei de viteză prevăzută de lege, iar o astfel de măsură are menirea de a le atrage acestora atenţia asupra imperiozităţii respectării regulilor de circulaţie.

Cu privire la solicitarea petentului de a se dispune înlocuirea sancţiunii prevăzute la art. 102/3/e din O.U.G. nr. 195/2002 cu cea prevăzută în art. 108 alin. 1 pct. A, pct. 4, respectiv: „depăşirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic”, instanţa consideră că o astfel de solicitare nu poate fi primită. Astfel, instanţa constată că, judecând plângerea, nu poate evalua situaţia de fapt reţinută de agentul constatator, cu consecinţa schimbării încadrării juridice a faptei şi, implicit, cu consecinţa aplicării unei sancţiuni potrivit textului de lege pe care, eventual, instanţa l-ar reţine ci, conform dipoziţiilor legale incidente, poate numai să verifice dacă încadrarea juridică reţinută de agentul constatator este corectă sau nu şi să acţioneze în consecinţă.

Prin urmare, faţă de situaţia de fapt şi de drept expusă, instanţa constată că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria xxx nr. xxx din data de xxx.2018, este legal şi temeinic, iar sancţiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât, în temeiul art. 34 O.G. nr.2/2001, va respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petentul xxx, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean xxx.

Pentru aceste motive,

ÎN  NUMELE  LEGII,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petentul xxx, C.N.P. xxx, cu domiciliul în sat xxx, jud. Botoşani în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN xxx, cu sediul în xxx, cu privire la procesul-verbal de contravenţie seria xxx nr.xxx din data de xxx.2018.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel putând fi depusă la Judecătoria Dorohoi.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, xxx 2018.

PREŞEDINTE GREFIER,

Domenii speta

Spete similare