Fond funciar. Anulare titlu proprietate

Sentinţă civilă 674 din 13.12.2017


Cuprins pe materii: 

Judecătoria Târgu Bujor, secţia civilă, sentinţa civilă  nr. 674/13.12.2017

Prin cererea înregistrată sub nr. /2017 la data de ….., reclamanţii I. E., M. G., M. I.,  M. C., au chemat în judecată pe pârâţii Comisia Locală de aplicare a Legii Fondului Funciar B.  prin Primar, Comisia Judeţeană de aplicare a Legii Fondului Funciar G.,  solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea absolută a titlului de proprietate nr. 17316-……din……. emis pe numele  autorului M. S. R., sub aspectul întinderii dreptului la reconstituire şi a amplasamentului, în sensul de a se reconstitui suprafaţa totală de teren aferentă imobilului casă de locuit, respectiv 1902 m.p., la rubrica B – suprafaţa primită în intravilan, în tarlaua 17, parcela 9, după cum urmează: 424 m.p. curţi construcţii şi 1478 m.p. teren arabil.

În motivarea acţiunii au arătat că  sunt moştenitorii defunctei M.R., conform certificatului de moştenitor nr. 124/27.05.2008.

Au mai arătat că,  în timpul vieţii autoarei, aceasta a formulat  cerere de reconstituire a dreptului de proprietate şi i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 17316……. din …….  pentru suprafaţa de 22.930 m.p. .

La emiterea titlului de proprietate, nu s-au respectat dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 18/1991, în sensul că nu s-au făcut delimitări şi măsurători în teren, nici procese-verbale de recunoaştere a limitelor proprietăţii. Astfel că, deşi în tarlaua 17, parcela 9 teren situat în intravilanul oraşului B. şi aferent casei de locuit, în loc să li se fi reconstituit dreptul de proprietate pentru întreaga suprafaţă de teren de 1902 m.p., cât era îngrădit şi cât au stăpânit dintotdeauna în jurul casei,la această rubrică, a fost înscrisă doar suprafaţa de 424 m.p. teren arabil, încadrat în aceiaşi tarla, parcelă şi între aceiaşi vecini.

Au mai arătat că mama lor a devenit proprietara acestei suprafeţe de teren, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. …… şi de la acea dată au stăpânit aceeaşi suprafaţă de 1902 m.p., pe care o stăpânesc şi în prezent.

În drept au invocat dispoziţiile Legii nr. 18/1991, art. III, alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997 şi Legea nr. 247/2005.

În dovedirea acţiunii  au solicitat proba cu înscrisuri şi martori.

Intimata Comisia Locală de fond funciar B.,  a depus la dosar la data de 08.06.2017 precizări prin care au  arătat că sunt de acord cu acţiunea.

La data de 03.11.2017, intimata Comisia Judeţeană de aplicare a Legii Fondului Funciar G. a depus la dosar punct de vedere.

Analizând şi coroborând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin acţiunea formulată reclamanţii au solicitat instanţei să constate nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. ….., autor M. S. R., în sensul de a se reconstitui dreptul de proprietate şi asupra suprafeţei de 1487 m.p. teren arabil intravilan aferentă imobilului casă de locuit, motivând că la emiterea titlului nu au fost respectate dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 18/1991 şi s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 424 m.p. faţă de 1902 m.p. suprafaţa totală.

Instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 51 – 58 din Legea nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate trebuie să parcurgă o procedură administrativă, prin care să se stabilească suprafaţa de teren ce se reconstituie persoanei îndreptăţite, iar aceasta, în cazul în care este nemulţumită, se poate adresa instanţei cu o contestaţie împotriva hotărârii comisiei judeţene.

Din înscrisurile existente la dosar rezultă că autoarea M. R. a solicitat în temeiul Legii nr. 18/1991 reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 2,50 ha iar prin titlul de proprietate nr. …. s-a reconstituit suprafaţa totală de 2 ha 2930 m.p., după aplicarea reducerii stabilită la nivelul localităţii.

Reclamanţii nu au făcut dovada faptului că ar fi contestat vreunul dintre actele premergătoare emiterii titlului de proprietate, în condiţiile art. 51-58 din Legea nr. 18/1991 sau că ar fi solicitat, în mod distinct spre reconstituire suprafaţa de 1487 m.p. teren arabil.

Împrejurarea că există o diferenţă între suprafaţa înscrisă în titlul de proprietate şi suprafaţa aferentă casei de locuit împrejmuită cu gard nu conferă automat un drept de proprietate pentru acea suprafaţă, reclamanţii având posibilitatea de a parcurge procedura administrativă în faţa comisiilor special înfiinţate, iar dacă sunt nemulţumiţi pot declanşa procedura în faţa instanţei de judecată.

Faţă de cele ce preced, instanţa va respinge acţiunea ca nefondată.

Domenii speta