Stare civilă-rectificare acte.

Sentinţă civilă 2258 din 23.11.2018


Prin acţiunea civilă înregistrată la J.R. sub nr.3145/290/2017, reclamanta L.M. în contradictoriu cu pârâta UAT Com.B.– Comp. de  St. Civ. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună modificarea actului de stare civilă denumit Certificat de Naştere , cu seria … eliberat de Comp. de  St. Civ.al Com. B. din jud.SJ în data de 20.03.2014, având la bază Actul de naştere nr.42 din data de 14.07.1965, în sensul schimbării numelui său de familie din N., care este greşit, în L., care este corect, la rubrica numelui de familie din actul de naştere.

Subsecvent, reclamanta solicită trecerea numelui ei de familie corect, respectiv L., în toate rubricile aferente tuturor evidenţelor de stare civilă, respectiv Registre de Stare Civilă şi/sau Alte Acte/Certificate de stare civilă, ţinute de P. B.

În motivare reclamanta arată că, având nevoie cu ceva timp în urmă de un duplicat al certificatului ei de naştere pe care îl pierduse, s-a adresat pârâtei, ocazie cu care a constatat că i se înmânează un act, în care, la numele său de familie, în loc de L. figura numele de familie N., respectiv numele mamei de familie, de dinaintea căsătoriei acesteia cu tatăl ei.

De asemenea arată că, explicaţia acestei schimbări de nume provine ca urmare a faptului că în anul 1994, prin Sentinţa civilă nr.2714 a J.Z. s-a dispus anularea menţiunii de „recunoscut de L. I.” din data de 26.02.1992, impunându-se astfel revenirea la numele de familie al mamei ei, respectiv N., pe certificatul de naştere.

Reclamanta apreciază că, în speţă, este incidentă ipoteza din norma juridică cuprinsă în  art.450 alin.2 Cod civil, fiind evident că la momentul recunoaşterii paternităţii, cei doi părinţi ai săi, respectiv L.I. şi N.F., împreună fiind la starea civilă locală, s-au înţeles şi şi-au dat acordul prevăzut de norma în discuţie, ca ea să poarte numele de familie al tatălui, respectiv L.

Reclamantul precizează că a formulat prezenta cerere, întrucât schimbarea numelui de familie din L. în N. este pe cale să-i aducă prejudicii patrimoniale şi personal nepatrimoniale importante, precum şi faptul că, nu solicită nici un fel de daune.

În drept, invocă dispoziţiile art.84, art.100 şi art. 450 Cod civil.

Acţiunea a fost legal timbrată cu taxa de timbru  în cuantum de 20 lei, cu chitanţa aflată la fila 15 dosar

Pârâta Com. B.a formulat întâmpinare, prin care solicită instanţei respingerea acţiunii ca inadmisibilă.

În motivare, pârâta arată că, la data naşterii titularei actului de naştere nr.42 din 1965 înregistrat la B., mama reclamantei nu era căsătorită şi purta numele de familie N., iar potrivit art.47 coroborat cu cele ale art.64, alin.1 din Legea nr.4/1953 – Codul familiei în continuare – titulara a fost înregistrată cu numele de familie N.

Se mai arată că, ulterior, la data de 03.08.1974 prin declaraţia de recunoaştere dată în faţa ofiţerului de stare civilă, tatăl, L.I. a recunoscut copilul înregistrat fără tată, declaraţia fiind dată în conformitate cu prevederile art.57 din Codul familiei, iar menţiunea a fost completată  respectând conţinutul stabilit prin Anexa nr.21, pct.9, lit.”a” din Instrucţiunile cu privire la aplicarea Decretului nr.278/1960 şi a Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.1091/1960, acte normative şi administrative speciale în vigoare la data respectivă.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care subliniază faptul că, din lectura întâmpinării nu reuşeşte să desprindă motivul real pentru care St. Civ. B., în anul 1994 a făcut modificări în certificatul ei de naştere, motiv pentru care solicită instanţei începerea cercetării judecătoreşti în prezenta speţă.

La data de 13.12.2017, reclamanta îşi completează acţiunea cu un nou capăt de cerere şi anume solicită încuviinţarea purtării numelui tatălui de către copilul din afara căsătoriei.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri şi proba testimonială, fiind audiat în calitate de martor numitul L. V.

Din studiul actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa reţine următoarele:

Potrivit actelor de stare civilă şi înscrisurilor depuse la dosar, reclamanta s-a născut la data de …. în localitatea B., jud. SJ.

La data naşterii reclamantei, mama acesteia, numita N.F. nu era căsătorită, astfel încât reclamanta a fost înregistrată la naştere cu numele de N., la rubrica părinţi fiind trecută doar mama acesteia, numita N. F.

La data de 03.08.1971, prin declaraţie de recunoaştere dată în faţa ofiţerului de stare civilă, numitul L. I. a recunoscut reclamanta ca fiind fiica lui, aspect soldat cu modificarea numelui ei de familie, din N. în L.

Ulterior, prin Sentinţa civilă nr.2714/03.10.1994 a J.Z., pronunţată în dosar nr. 2466/1994 s-a dispus anularea din actul de naştere al reclamantei a menţiunii de „recunoscut de L.I. născut la  data de …..”

Din analiza înscrisurilor dosarului, instanţa reţine că anularea recunoaşterii reclamantei de către tată, nu s-a realizat ca urmare a retragerii recunoaşterii efectuate de către acesta, ci , ca urmare a nerespectării la momentul recunoaşterii a unor formalităţi de către lucrătorii de stare civilă de la vremea respectivă, respectiv trebuiau aplicate prevederile art 64 alin 2 cod familiei, potrivit cărora, în cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, instanţa judecătorească va putea da încuviinţare copilului să poarte numele acestuia din urmă.

Astfel, recunoaşterea reclamantei de către tatăl său a rămas validă, doar menţiunea recunoaşterii fiind anulată pentru nerespectarea formalităţilor.

De altfel, martorul audiat în cauză, a arătat că numitul L.I. s-a comportat faţă de reclamantă ca un tată, în sensul că a crescut-o împreună cu mama ei, s-a ocupat de îngrijirea şi educarea ei, toată lumea cunoscând faptul că aceasta este fiica sa, ei trăind sub acelaşi acoperiş, reclamanta spunându-le mamă şi tată .

În consecinţă, instanţa constată incidente dispoziţiile art 408 alin 3 cod civil, precum şi cele ale art 410 cod civil privind posesia de stat, respectiv există o stare de fapt care indică legăturile de filiaţie şi rudenie între reclamantă şi numitul L.I., mai exact reclamanta a fost recunoscută de către acesta ca fiind fiica sa atât în societate cât şi în faţa autorităţilor, s-a comportat ca un tată adevărat faţă de reclamantă, aceasta chiar purtând numele lui conform  dorinţei lui până la momentul anulării recunoaşterii pe cale judecătorească pentru nerespectarea formalităţilor astfel cum se recunoaşte chiar în întâmpinare, nu pentru că el ar fi cerut-o .

Faţă de considerentele expuse, instanţa constată întemeiată acţiunea civilă precizată formulată de reclamanta L.M. (N.M.) în contradictoriu cu pârât U.A.T. COM. B., sens în care urmează a o admite şi a constata că numitul L.I., născut la data de …..în localitatea R., este tatăl reclamantei L.M. (N.M.).

Pentru aceleaşi considerente, va încuviinţa ca reclamanta să poarte numele de familie al tatălui său, respectiv acela de ,, L,, şi va dispune modificarea certificatului de naştere al reclamantei …. emis de P. com. B. sub nr. 42/14.07.1965 în sensul că, la rubrica numele de familie, se va trece ,,L., în loc de ,,N.

Raportat la dispoziţiile  art 451, 453 cpc, instanţa nu va acorda cheltuieli de judecată, pârâta nepurtând culpa procesuală în cauza dată.

Admite acţiunea civilă precizată formulată de reclamanta L.M. (N.M.) cu domiciliul în R, CL C, nr., sc., et., ap., jud.C-S în contradictoriu cu pârât U.A.T.  COM. B. cu sediul în com.B, sat B., nr., jud.Sj.

Constată că numitul L.I., născut la data de …. în localitatea R., este tatăl reclamantei L.M. (N.M.).

Încuviinţează ca reclamanta să poarte numele de familie al tatălui său, respectiv acela de ,, L,, .

Dispune modificarea certificatului de naştere al reclamantei seria … emis de P. comunei B. sub nr 42/14.07.1965 în sensul că, la rubrica numele de familie, se va trece ,,L,, în loc de ,,N,, .

La rămânerea definitivă, prezenta se va comunica Serviciului de stare civilă din cadrul P. com. B., în vederea efectuării cuvenitelor menţiuni pe marginea actului de naştere al reclamantei.