Mijlocul procesul pentru recuperarea pagubelor produse de salariați, după abrogarea prevederilor Codului muncii anterior (Legea nr. 10/1972)

Mijlocul procesul pentru recuperarea pagubelor produse de salariați, după abrogarea prevederilor Codului muncii anterior (Legea nr. 10/1972)

Emiterea unei decizii de imputare nu poate fi recunoscută ca act de constatare în mod unilateral a prejudiciului cauzat de salariat şi nici ca act care să creeze o prezumţie de recunoaştere de către salariat a sumei imputate, răspunderea patrimonială fiind o răspundere ce nu poate fi stabilită decât pe cale judiciară în lipsa aplicării prevederilor alin. (3) şi (4) ale art.254 C. mun. referitoare la recuperarea contravalorii prejudiciului prin acordul părţilor.

(Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale,

decizia civilă nr. 4813 din data de 8 noiembrie 2018)

Prin sentinţa civilă nr. 378/08.05.2018, pronunţată în dosarul nr....../87/2018, Tribunalul Teleorman - Secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ şi Fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul  S.S.L. în contradictoriu cu pârâta SC Pieţe ... SRL, a anulat decizia de imputare nr. 50/01.02.2018 emisă de Directorul SC Pieţe ... SRL.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:

În perioada 02.11.2017-08.12.2017 Camera de Conturi Teleorman a desfăşurat o misiune de auditare a activităţii financiar-contabile a societăţii, la pârâta SC Pieţe ... SRL constatându-se că existau sentinţe favorabile, dar care nu au fost puse în executare în scopul încasării sumelor datorate de clienţii incerţi.

Camera de Conturi a identificat pe S.S.L, consilier juridic al societăţii în intervalul 2010 - septembrie 2015, printre persoanele vinovate de producerea prejudiciului în sumă totală de 4857,41 lei, deoarece în fişa postului avea atribuţii privind întocmirea de acţiuni, întâmpinări în dosarele existente pe rol la instanţele de judecata şi să asigure, pe baza de delegaţie dată de director, reprezentarea în fata instanţelor şi să reprezinte interesele unităţii în raporturile cu persoanele juridice si fizice pe baza delegaţiei dată de director.

Prin Decizia nr. 4/04.01.2018 emisă de Directorul Camerei de Conturi Teleorman urmare a Raportului de Control nr. 162/08.12.2017, s-a stabilit în sarcina conducerii entităţii controlate recuperarea prejudiciului de la persoanele responsabile.

În executarea acestei decizii, Directorul SC Pieţe ... SRL a emis Decizia nr. 50/01.02.2018 prin care a imputat reclamantului S.S.L, personal contractual, suma de 2275,03 lei creanţe prescrise datorate de clienţi şi 1068 lei daune interese.

Pentru recuperarea prejudiciului produs de salariați, angajaţi prin contract de muncă individual, angajatorul are la îndemână următoarele modalități:

- pe cale amiabilă (acordul părților)

- pe cale judiciară (acţiunea în justiție)

În situaţia în care salariatul nu dorește să ajungă la un acord cu angajatorul pentru a restitui contravaloarea pagubei, atunci angajatorul se poate adresa instanțelor judecătorești competente în vederea recuperării prejudiciului produs de salariat.

În conformitate cu art. 169 C. mun., reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

În conformitate cu art. 258 C. mun., în cazul în care contractul individual de muncă încetează înainte ca salariatul să îl fi despăgubit pe angajator, iar persoana în cauză nu s-a încadrat în muncă la un alt angajator, acoperirea daunei se va face prin urmărirea bunurilor sale, în condiţiile Codului de procedură civilă.

Răspunderea patrimonială pentru daune impune să se stabilească de către instanţa de judecată, recuperarea prejudiciului cauzat de salariaţi nefiind posibilă pe calea deciziilor de imputaţie, ci doar pe calea unei acţiuni în răspundere patrimonială, conform prevederilor art. 254 alin. (1) C. mun..

Prin aceste dispoziţii legale se instituie măsuri de protecţie a salariatului în raporturile sale cu angajatorul, acesta din urmă neavând posibilitatea să stabilească răspunderea patrimonială a salariatului în mod unilateral.

Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 24/2003 a reţinut că interdicţia reţinerii din salariu cu titlu de daune, fără ca datoria exigibilă, constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, prevăzută de art. 169 alin. (2) C. mun..

Tribunalul mai arată că recuperarea prejudiciului se poate face prin emiterea unei decizii de imputare doar în cazul funcţionarilor publici, potrivit art. 85 din Legea nr. 188/1999, situaţie în care nu se găseşte reclamantul S.S.L.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC Pieţe ... SRL, care arată, în esență, următoarele:

La data emiterii deciziei contestate s-a apreciat ca S.S.L., în calitate de consilier juridic, avea obligaţia de a depune diligente în vederea recuperării debitelor restante. S-au avut în vedere hotărârile judecătoreşti care nu au fost puse în executare în perioada în care S.S.L. a fost salariatul societății. Astfel, urmare neîndeplinirii atribuţiilor corespunzătoare funcţiei de consilier juridic, în evidentele contabile ale societății existau debite restante. Astfel, în intervalul 02.11.2017-08.12.2017 Camera de Conturi Teleorman a desfăşurat o misiune de auditare a activităţii financiar-contabile a societății, fiind constatate, între altele, că s-au întreprins acţiuni în instanţă în scopul recuperării sumelor datorate pentru două societăţi comerciale, pentru care existau sentinţe favorabile, dar care nu au fost puse în executare în scopul încasării sumelor. Între persoanele cu atribuţii în domeniul în care s-au constatat deficientele prezentate, Camera de Conturi a identificat pe S.S.L., consilier juridic al societății în intervalul 2010- septembrie 2015, care în fisa postului are atribuţii privind întocmirea de acţiuni, întâmpinări în dosarele existente pe rol la instanţele de judecată și să asigure, pe bază de delegaţie dată de director, reprezentarea în fața instanţelor și să reprezinte interesele unității în raporturile cu persoanele juridice si fizice pe baza delegaţiei date de director. În extrasul contului 4118 Clienţi incerţi sau în litigiu se regăsesc cele două societăți pentru care nu au fost puse în executare hotărârile judecătoreşti ale instanţei.

În raport de dispoziţiile Legii nr. 53/2003, angajatorul, precum si organele de control ale Camerei de Conturi Teleorman, au constatat că salariatul S.S.L. a provocat o pagubă din vina şi în legătură cu munca sa, pagubă care a fost evaluată, în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei. Cu privire la acordul pârâților, S.S.L. nu s-a prezentat pentru a oferi note de relaţii cu privire la aspectele constatate în timpul controlului. Având în vedere că valoarea prejudiciului este mai mică decât echivalentul a 5 (cinci) salarii minime brute pe economie, s-a procedat la emiterea deciziei de impunere contestată.

Analizând apelul, Curtea reţine următoarele:

În mod corect prima instanţă, având în vedere şi valoarea juridică pe care angajatorul a înţeles să o atribuie actului de imputare, pe care îl consideră un titlu valabil pentru a putea proceda la punerea în executare dar şi la reţineri din drepturile salariale ale reclamantului până la concurenţa sumei imputate, în mod corect Tribunalul a procedat la analizarea deciziei sub aspectul legalităţii.

Or, instanţa de apel reţine că decizia de imputare şi angajamentele de plată erau prevăzute în C. mun. aprobat prin Legea nr. 10/1972. Legea nr. 10/1972 a fost abrogată prin Legea nr.53/2003 - C. mun..

Astfel, Art. 108 C. mun. republicat prin Legea nr. 10/1972 avea următorul cuprins:

„(1) Răspunderea materială pentru paguba cauzată unităţii poate fi stabilită numai în cazurile în care aceasta a fost constatată în cel mult 3 ani de la data producerii ei, iar in cazul restituirii sumelor sau a contravalorii bunurilor ori serviciilor nedatorate, in cei mult un an de la data primirii sumelor sau bunurilor ori de când a beneficiat de servicii nedatorate.

(2) Termenul de emitere a deciziei de imputare este de cel mult 60 de zile - de la data când cel in drept sa emită decizia a luat cunoştinţa de producerea pagubei.

(3) Decizia de imputare va fi motivata și va menţiona termenul în care poate fi contestată si organul competent sa o soluţioneze. Ea se comunica, în termen de 15 zile de la emitere, celui obligat la plata sau restituire si constituie titlu executoriu din momentul comunicării".

În legătură cu legalitatea emiterii deciziei de imputare şi cu temeinicia acesteia mai multe aspecte au fost analizate de instanţa de apel.

Aceste prevederi au fost abrogate în mod expres prin dispoziţiile art. 298 alin. (1) şi alin.(2) din paragraful 1 şi alin. (2) paragraful final C. mun. care prevedea abrogarea, la data intrării în vigoare a acestui act normativ a „oricărei dispoziţii contrare, în forma în vigoare la data intrării în vigoare a codului muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003.

Astfel, acest text a produs la dat intrării sale în vigoare la 01.03.2003 abrogarea oricăror dispoziţii contrare din alte acte normative, iar prevederile referitoare la acoperirea pagubelor aduse unităţii prin lipsa în gestiune, care permiteau recuperarea prejudiciului produs prin lipsa în gestiune prin efectuare de reţineri în lipsa unui titlu executoriu emis de o instanţă de judecată au fost la rândul lor abrogate, indiferent că ulterior textul art. 298 alin. (2) a suferit modificări (actualul art. 281 C. mun.), teza finală fiind înlăturată.

Conform art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative: „Abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior sa se repună în vigoare actul normativ iniţial. Fac excepţie prevederile din ordonanţele guvernului care au prevăzut norme de abrogare şi au fost respinse prin lege de către Parlament".

Norma juridică nu ultraactivează, nu-şi extinde efectele după ieşirea sa din vigoare, iar abrogarea expresă este cea mai importantă modalitate legală folosită de legiuitor de scoatere din vigoare a unei norme juridice vechi.

În acest context, urmează a se interpreta că, după abrogarea la 1 martie 2003 a prevederilor codului muncii anterior, dar şi a „oricăror dispoziţii contrare”, recuperarea pagubelor produse de salariaţi în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu cât şi restituirea sumelor încasate necuvenit de către salariat urmează a se face în condiţiile obligaţiei de restituire reglementată de art. 254 şi următoarele C. mun., prin raportare la prevederile art. 169 alin. (1) şi alin. (2) C. mun., referitoare la posibilitatea reţinerilor din salariu numai în urma constatării pagubei printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Astfel, art. 254 alin. (1) C. mun. prevede că: „salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor”.

În acest context, în mod corect a reţinut şi instanţa fondului, art. 254 C. mun. exclude răspunderea materială a salariaţilor astfel cum era reglementată în vechiul Cod al muncii, cât şi răspunderea materială a acelor categorii de salariaţi ale căror raporturi de muncă nu sunt reglementate prin legi speciale, iar emiterea  unei decizii de imputaţie în temeiul unor dispoziţii legale abrogate, este pe de o parte  lipsită de temei legal, iar pe de altă parte nelegală, întrucât încalcă prevederi legale imperative referitoare la modalitatea juridică prin care angajatorul poate recupera prejudiciul produs prin fapta salariatului, respectiv prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă [art. 169 alin. (2) C. mun.].

Nu are relevanţă sub aspectul menţionat constatarea acestui prejudiciu prin actul de control întocmit de organele de control ale Camerei de Conturi Teleorman, acest argument nejustificând emiterea unei decizii de imputare în temeiul căreia să se procedeze la determinarea salariatului să plătească voluntar contravaloarea pretinsului prejudiciu sau să se efectueze reţineri din salariu şi să se evite verificarea de către instanţe a caracterului justificat al pretenţiilor angajatorului.

În acest context, emiterea acestei decizii nu poate fi recunoscută ca act de constatare în mod unilateral a prejudiciului cauzat de salariat şi nici ca act care să creeze o prezumţie de recunoaştere de către salariat a sumei imputate, răspunderea patrimonială fiind o răspundere ce nu poate fi stabilită decât pe cale judiciară în lipsa aplicării prevederilor alin. (3) şi (4) ale art. 254 C. mun. referitoare la recuperarea contravalorii prejudiciului prin acordul părţilor, aplicare ce nu s-a dovedit a fi fost făcută în cauză de angajator.

Totodată, în mod corect a reţinut instanţa fondului că recuperarea prejudiciului se poate face prin emiterea unei decizii de imputare doar în cazul funcţionarilor publici, potrivit art. 85 din Legea nr. 188/1999, situaţie în care nu se găseşte reclamantul.

Domenii speta

Spete similare