Atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă (art. 169 Legea 85/2014).

Sentinţă civilă 71/F/2017 din 22.03.2017


Pe rol pronunțarea cauzei faliment privind pe reclamant ………în calitate de lichidator judiciar al SC …… SRL şi pe pârâții …….., având ca obiect atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă (art. 169 Legea 85/2014).

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față constată următoarele:

 Prin cererea înregistrată sub nr. …… practicianul în insolvență ….. în calitate de lichidator judiciar al SC …..SRL a formulat,  în temeiul art. 169 alin.l, lit. a, b, c şi d din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolvenţei cerere privind antrenarea răspunderii materiale împotriva pârâților ……., în calitate de asociaţi şi administratori al debitorului …. SRL, solicitând obligarea acestora în solidar la plata sumei de 79.175,24 lei reprezentând creanţe înscrise la masa credală a debitorului.

În motivarea cererii se arată următoarele:

Prin cererea ce face obiectul dosarului ……, creditorul AJFP Vaslui a solicitat deschiderea procedurii simplificată de insolvenţă împotriva debitorului ….. SRL pentru recuperarea unei creanţe în sumă de 42.986,00 lei și prin sentinţa civilă nr. ….. pronunţată de Tribunalul Vaslui a fost admisă cererea creditorului și s-a dispus deschiderea procedurii simplificată de insolvenţă împotriva debitorului ….. SRL, fiind desemnat lichidatorul judiciar şi sunt stabilite termenele procedurale.

În exercitarea atribuțiunilor prevăzute de Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei, precum şi a celor dispuse prin hotărârea de numire în calitate de lichidator judiciar:

1. A solicitat informații de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vaslui despre debitor, asociații şi administratorii acestuia.

Din certificatul constatator înregistrat sub nr. …… a ORC Vaslui, a rezultat că ….SRL a avut de la înființare şi până la intrarea în procedura prevăzută de Legea nr. 85/2014, respectiv de la data de 18.08.2005 şi până la data de 16.11.2016 în calitate de asociaţi şi administratori pe ……….

2. A întocmit și a depus la dosarul cauzei raportul privind cauzele şi împrejurările care au condus la falimentul societăţii debitoare înregistrat sub nr. ………..

Menţionează că raportul cauzal înregistrat sub nr. ……. a fost întocmit pe baza informațiilor furnizate de către instituțiile notificate, motivat de faptul că pârâţii nu au predat lichidatorului judiciar documentele financiar contabile ale ….. SRL.

În urma verificării documentelor existente la dosarul cauzei, a răspunsurilor primite de la instituţiile notificate şi a adresei de la ORC Vaslui, a rezultat că în perioada în care …. SRL a funcţionat şi a fost administrată de către pârâţii …… a acumulat datorii care la data deschiderii procedurii generale de insolvenţă se ridicau la suma de 79.175,24 lei.

Prejudiciul a fost stabilit pe baza declaraţiilor de creanţă înregistrate la dosarul nr. …. aflat pe rolul Tribunalului Vaslui şi a tabelului definitiv înregistrat sub nr. ……

Se arată de către lichidatorul judiciar că administratorii statutari ai …… SRL se fac vinovați de o serie de fapte care cad sub incidenţa art. 169, alin. 1, lit. a, b, c şi d din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi datorită cărora debitoarea a acumulat datorii, ajungând astfel în faliment.

 A. Folosirea bunurilor sau creditelor societăţii în folosul propriu sau al altei persoane constituie un motiv ce a determinat falimentul societăţii şi pe cale de consecinţă prejudiciul creat creditorilor acesteia (art. 169, alin. 1, lit. a din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei);

Din raportul privind cauzele şi împrejurările care au condus la insolvenţă societăţii debitoare înregistrat sub nr. ……., rezultă că la data de 31.12.2015, conform balanţei de verificare primită de la AJFP Vaslui, debitorul ….. SRL înregistra în evidenţele contabile:

- bunuri in sumă de 63.718,00 lei

- disponibilități bănești în sumă de 605,00 lei.

După cum reiese din situaţia de mai sus, în patrimoniul debitoarei se regăseau bunuri în valoare totală de 63.718,00 lei, care la data deschiderii procedurii simplificată de insolvenţă nu au fost predate spre inventariere lichidatorului judiciar în conformitate cu prevederile art. 67, art. 74, art. 82 și art. 101 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenței.

În ceea ce priveşte disponibilităţile băneşti în sumă de 605,00 lei acestea sunt evidenţiate doar scriptic în balanţa de la 31.12.2015 dar neidentificate faptic, nu au fost predate lichidatorului judiciar spre inventariere şi nici nu au fost prezentate documente din care să rezulte locaţia acestora sau care a fost destinaţia lor.

După cum reiese din situaţia de mai sus, pârâţii nu justifică bunuri în valoare de 63.718.00 lei şi suma de 605,00 lei, în total existând scriptic valori materiale şi băneşti în patrimoniul societăţii debitoare de 64.323,00 lei, nepredate lichidatorului judiciar spre inventariere.

În această situaţie consideră lichidatorul  că lipsa bunurilor şi a sumelor de bani constituie dovada însuşirii acestora în interesul personal sau al altei persoane, întrucât:  bunurile şi sumele de bani sunt evidenţiate în contabilitatea societăţii debitoare, respectiv în balanţa la data de 31.12.2015 întocmită de către debitoare şi care cuprinde însăși declarațiile …… SRL; bunuri şi sume de bani care nu au fost identificate faptic, nu au fost predate lichidatorului judiciar spre inventariere şi nici nu au fost prezentate documente din care să rezulte locaţia acestora sau care a fost destinaţia lor.

La  masa credală a …… SRL s-au înscris creditori ale căror creanţe sunt în sumă totală de 79.175,24 lei iar în patrimoniul societăţii erau înregistrate bunuri şi sume de bani în valoare totală de 64.323.00 lei, care ar fi acoperit o mare parte din masă credală.

Se desprinde concluzia că pârâţii au folosit bunurile în valoare de 63.719,00 lei şi suma de 605,00 lei în interesul personal sau în interesul altei persoane, fapte ce se încadrează în prevederile art. 169, alin. 1, lit. a din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei.

B. Au făcut acte de comerţ în interes personal sub acoperirea persoanei juridice (art. 169 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă).

În vederea exercitării atribuțiilor calităţii în care a fost desemnat şi a stabilirii cu exactitate a cauzelor care au condus la falimentul …. SRL, lichidatorul judiciar a notificat instituţiile abilitate care pot oferi relaţii cu privire la situaţia financiar contabilă și cea patrimonială a debitoarei.

Conform adresei nr. ………. AJFP Vaslui comunică lista administratorilor şi asociaţilor precum şi copii după bilanţurile contabile aferente anilor 2013,2014 şi 2015.

Accesând site-ul ANAF, lichidatorul judiciar a constatat că debitorul are postaţi indicatorii financiari din perioada 2010-2015 pe site-ul ANAF; din aceste informaţii reieşind că doar în anul 2010 debitorul a realizat venituri şi a efectuat cheltuieli. În perioada următoare activitatea acestuia a fost suspendată şi nu a mai desfăşurat activitate.

Conform notificărilor emise către debitor şi către administratorii statutari ai acestuia, pentru data de 05.12.2016, ora 12 s-a stabilit data predării documentelor financiar contabile ale …….. SRL.

Conform procesului verbal înregistrat sub nr. ……., la adresa unde este înregistrat sediul social al debitorului nu a fost identificată nici o persoană care să  furnizeze informaţii despre debitor şi activitatea acestuia.

Având în vedere cele arătate mai sus, reiese că administratorii statutari au efectuat o activitate în interesul personal sub acoperirea debitoarei, întrucât nu au fost înregistrate în conformitate cu prevederile legale operaţiunile economice efectuate, respectiv cheltuieli, venituri, bunuri, etc., îndatorând astfel debitoarea şi folosind în interesul propriu veniturile acesteia.

În această situație lichidatorul judiciar a fost pus în imposibilitatea de a cunoaşte cu exactitate situaţia patrimonială a debitoarei, respectiv ce bunuri există, ce sume de bani ar trebui recuperate, etc.

Fapta pârâţilor de a efectua acte de comerţ prin debitoarea …. SRL şi de a folosi veniturile realizate în interes personal poate duce la concluzia că sub acoperirea debitoarei au făcut acte de comerţ în interes personal.

În urma activităţii desfăşurate de către pârâţi în cadrul ….SRL, aceştia au achiziţionat mărfuri şi servicii, dar au şi vândut mărfuri şi servicii în numele …… SRL în urma cărora au realizat profit fără a-şi achita datoriile către creditori.

Pârâţii au efectuat acte de comerţ în numele debitorului, veniturile realizate le-au făcut venituri personale şi nu ale societăţii aşa cum era firesc şi legal, singurele informaţii la aceasta dată fiind datoriile debitoarei către creditori conform declaraţiilor de creanţa, din care rezultă că debitoarea a desfășurat activitate în interesul personal.

Nu au fost prezentate documentele financiar contabile şi nu se ştie ce operaţiuni economice a efectuat, care este patrimoniul debitorului şi dacă la această dată mai sunt sau nu bunuri sau sume de bani în acest patrimoniu.

De aici se poate  trage concluzia că pe întreaga perioadă de desfăşurare a activităţii pârâţii nu au făcut altceva decât să efectueze acte de comerţ în interes personal sub acoperirea persoanei juridice, întrucât activitatea debitoarei nu a fost reflectată în documentele contabile şi nici nu s-au produs dovezi că ….. SRL nu ar fi desfăşurat activitate.

C. Au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți (art. 169 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și  de insolvenţă).

 Conform art. 66 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei și de insolventă ,,debitorul aflat în stare de insolventă este obligat să adreseze Tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor legii, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență,,

Atitudinea pasivă a administratorilor statutari în perioada în care debitorul a desfășurat activitate, nu au încercat redresarea societății, nu a plătit datoriile către bugetul consolidat al statului şi către ceilalti creditori şi nu au formulat în timp util, respectiv 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă, o cerere în temeiul Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei și de insolventă, au făcut  ca datoriile debitoarei către bugetul consolidat al statului şi către alti creditori să crească artificial prin calcularea dobânzilor si penalităților prejudiciind astfel societatea şi creditorii.

Precizează că același comportament al administratorilor statutari este și la aceasta dată, întrucât nu au colaborat în nici un fel cu lichidatorul judiciar, cu toate că au fost notificați cu privire al deschiderea procedurii simplificată de insolventă declanșată împotriva societății pe care au administrat-o.

De asemenea menționează că administratorilor statutari le-a fost pus în vedere să pună la dispoziția lichidatorului judiciar documentele prevăzute  de  art. 67 Legea nr. 85/2014, însă aceștia nu s-au conformat prevederilor legale.

După cum se poate observa, practic administratorii statutari au abandonat activitatea debitoarei, lasând-o înglodată în datorii, creând astfel un prejudiciu creditorilor, prin neachitarea datoriile create de către aceștia în calitate de asociați  și administratori ai  … SRL.

Fapta pârâților de a continua activitatea debitoarei în interes personal şi cu lipsirea acesteia de disponibilităţi băneşti, ulterior abandonarea activităţii debitoarei fără achitarea obligaţiilor de plată consideră că se încadrează în prevederile art. 169 alin. 1 lit. c din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei și de insolventă.

D. Au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea (art. 169 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și  de insolvenţă)

I. Legea nr. 82/1991 privind contabilitatea stabileşte în mod expres obligaţiile societăţilor comerciale referitoare la modalitatea în care trebuie întocmită evidenţa contabilă.

 Astfel:

- Conform art. 1, alin. 2 din Legea nr.82/1991 privind contabilitatea ,, instituţiile publice, asociaţiile şi celelalte persoane juridice cu şi fără scop patrimonial, precum şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi producătoare de venituri au, de asemenea, obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară şi, după caz, contabilitatea de gestiune,,.

- Conform art. 2 din Legea nr.82/1991 privind contabilitatea ,,contabilitatea, ca activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea persoanelor juridice şi fizice prevăzute la art. 1, trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie, atât pentru cerinţele interne ale acestora, cât şi în relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari şi comerciali, clienţii, instituţiile publice şi alţi utilizatori,,

- Conform art. 6  din Legea nr. 82/1991 privind contabilitatea,, Orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ,,

- Conform art. 7, alin. l din Legea nr.82/1991 privind contabilitatea „ persoanele prevăzute la art. 1 au obligaţia să efectueze inventarierea generală a elementelor de activ şi de pasiv deţinute la începutul activităţii, cel puţin o dată pe an pe parcursul funcţionării lor. în cazul fuziunii sau încetării activităţii, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege.

- Conform art. 22 din Legea nr. 82/1991 privind contabilitatea „ pentru verificarea înregistrării corecte in contabilitate a operaţiunilor efectuate se întocmeşte balanţa de verificare, cel puţin anual, la încheierea exerciţiului financiar sau la termenele de întocmire a raportărilor contabile stabilite potrivit legii’'.

- Conform art. 10 din Legea nr. 82/1991 privind contabilitatea,. Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării unităţii respective...

Administratorii statutari nu au respectat prevederile legale privind tinerea evidentei contabile avându-se în vedere că aceştia nu au pus la dispoziţia lichidatorului judiciar documentele financiar-contabile aferente ultimilor trei ani anteriori deschiderii procedurii.

II. Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei și de insolventă, stabileşte în mod expres obligaţiile debitoarei referitoare la predarea documentelor şi informaţiilor necesare procedurii către administratorului judiciar.

 Astfel :

-Conform art. 67 din Legea nr.85/2014 cererea debitorului trebuie să fie însoţită de o serie de acte care sunt enumerate la alin. 1 de la lit. a la lit. 1.

-Conform art. 74 din Legea nr.85/2014 „în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, potrivit prevederilor art. 33 alin. (4) sau, după caz, ale art. 33 alin. (6), debitorul este obligat să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute la art. 28 alin.

-Conform art. 82 din Legea nr.85/2014 „debitorul are obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorului toate informaţiile apreciate ca necesare cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi lista cuprinzând plăţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurile patrimoniale făcute în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii sub sancţiunea ridicării dreptului de administrare,,

Astfel, lichidatorul judiciar, a notificat administratorii statutari, respectiv pe ……., punându-li-se în vedere că au obligaţia de a preda lichidatorului judiciar, documentele de înfiinţare şi cele financiar-contabile ale ….. SRL.

Adresele au fost comunicate prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire iar cu privire la deschiderea procedurii împotriva …. SRL s-a publicat un anunţ în Monitorul de Vaslui şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.

Motivat de faptul că pârâţii nu s-au conformat acestei obligaţii  lichidatorul judiciar a  promovat plângere penală împotriva acestora în temeiul art. 271 N.C.P. privind obstrucţionarea justiţiei.

Administratorii statutari nu au respectat nici prevederile legii insolventei întrucât nu au colaborat cu lichidatorul judiciar şi nu au predat documentele şi informaţiile solicitate.

Refuzul predării evidenţei contabile a debitoarei conduce la concluzia că:

-fie evidenţa contabilă nu există, respectiv nu au fost întocmite documentele financiar- contabile corespunzătoare operaţiunilor efectuate pentru a ascunde modul în care a fost gestionată activitatea societăţii, modificările aduse patrimoniului debitoarei respectiv, profitul, pierderile, veniturile, vânzările de bunuri şi încasările reale.

-fie evidenţa contabilă nu a fost ţinută în conformitate cu prevederile legale.

În ambele situaţii, pârâţii încearcă să împiedice lichidatorul judiciar:

-să stabilească situaţia economică reală a debitoarei la deschiderea procedurii simplificată de insolvenţă,

-să identifice posibilităţile de achitarea a masei credale.

Practica a demonstrat că mulţi administratori statutari nu predau documentele financiar contabile şi tergiversează procedura aducând importante prejudicii creditorilor vânzând bunurile din patrimoniu şi utilizând sumele din casierie în interes personal sau în interesul altei persoanei, fără a răspunde în vreun fel pentru aceste fapte.

Consideră lichidatorul  că pârâţii refuză să predea documentele şi informaţiile necesare desfăşurării procedurii solicitate de lichidatorul judiciar pentru a-l împiedica pe acesta, cu rea credinţă în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei.

Simpla nedepunere a documentelor la dosarul cauzei şi nepredarea acestor documente către lichidatorul judiciar în conformitate cu prevederile art. 67, art. 74. art. 82 şi art. 101 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei, constituie un motiv de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorilor statutari prin însăşi această inacţiune nefiind necesară o altă motivare a cererii atâta timp cât pârâţii nu au făcut dovada îndeplinirii acestei obligaţii.

În cauză s-a dovedit  nu numai că nu au fost predate documentele financiar contabile ci şi faptul că au tergiversat procedura, împiedicând lichidatorul judiciar în administrarea procedurii cu rea credinţă aducându-se prejudicii atât debitorului cât şi creditorului.

Tabelul definitiv înregistrat sub nr. …….. a fost depus la dosarul cauzei

şi publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.

Raportul privind cauzele şi împrejurările care au condus la insolvenţă …. SRL înregistrat sub nr, ……. a fost depus la dosarul cauzei, iar un anunţ a fost publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.

 Nu  au fost formulate obiecţiuni cu privire la nici unul din actele întocmite de către lichidatorul judiciar.

Prin neplata datoriilor către creditorii debitoarei, pârâţii, în calitate de administratori statutari ai ….. SRL au creat un prejudiciu creditorilor, iar conform articolelor mai sus-citate pârâţii pot fi obligaţi la repararea prejudiciului cauzat.

Consideră că în cauză sunt întrunite elementele răspunderii personale ale pârâţilor, respectiv:

- fapta ilicită săvârşită de către pârâţi prin lipsa evidenţei contabile în conformitate cu legea, continuarea unei activităţi in interes personal care ducea in mod vădit persoana juridică la încetarea de plăţi şi efectuarea unor activităţi in interes personal sub acoperirea persoanei juridice;

- prejudiciul care constă în creanţa înscrisă la masa credală şi care nu poate fi acoperită motivat de faptul că în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate faptic bunuri care să poată fi valorificate sau sume de bani;

- raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu fiind evident prin aceea că pârâţii au desfăşurat o activitate in interesul propriu sub acoperirea persoanei juridice şi însuşindu-şi veniturile acesteia, creditorii înscrişi la masa credală a debitoarei au fost puşi în imposibilitatea de a-şi satisface creanţele;

- vinovăţia pârâţilor care în calitate de administratori statutari ai societăţii debitoare aveau obligaţia de a desfăşura o activitate în interesul societăţii şi pentru bunul mers al acesteia şi nu activităţi care să prejudicieze atât debitorul cât şi creditorii acestuia.

Faţă de cele prezentate şi a probelor administrate în dosarul cauzei consideră lichidatorul că pârâţii se fac vinovaţi de efectuarea unei activităţi de comerţ în interes personal sub acoperirea persoanei juridice, de continuarea unei activităţi în interes personal care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăţi şi de ţinerea unei contabilităţi fictive, au făcut să dispară documentele contabile ale debitoarei sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, fapte prevăzute şi sancţionate de prevederile art. 169 alin.l lit. b, c şi d din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei şi de insolventă.

Temeiul legal al acţiunii îl constituie prevederile :

- art. 169, alin.l, lit. b, c şi d din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei şi de insolventă conform cărora „judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului ” prin una din faptele prevăzute la punctele a-g din lege,

- art. 1357 din Noul Cod Civil conform cărora „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu intenţie sau din culpă, este obligat să îl repare" (alin. 1); tot astfel, „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă"(alin. 2).

Faţă de cele de mai sus solicită lichidatorul ca prin hotărârea ce se va  pronunţa să fie admisă  acţiunea de faţă şi să fie obligaţi pârâţii …….. la plata în solidar, a pasivului neacoperit din procedură în sumă de 79.175,24 lei reprezentând creanţe înscrise la masa credală a debitoarei şi acumulate în perioada în care aceştia au fost administratori statutari al …… SRL.

Cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată  pe dispoziţiile art. 169, alin. 1, lit. b ,c şi d din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei și art. 1357 din Noul Cod civil.

Probe: ……………………………….

Legal citați  pârâții …………… nu au depus la dosar întâmpinare și nici nu s-au prezentat în instanță pentru a formula apărări.

Analizând cererea formulată, prin prisma materialului probator administrat si a dispozițiilor legale incidente, judecătorul sindic constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. ……, a fost admisă cererea formulată de A.J.F.P. Vaslui şi s-a a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă a SC ……  SRL, s-a desemnat lichidator judiciar, fiind stabilite şi termenele procedurale.

Din certificatul constatator înregistrat sub nr. ……. a ORC Vaslui, rezultă că pârâţii ……….  au deţinut calitatea de asociat şi administrator al debitoarei  de la înfiinţare şi până la data intrării debitoarei  sub incidenţa Legii nr. 85/2014.

Pe baza declaraţiilor de creanţă înregistrate la dosarul nr. ……. şi a tabelului definitiv, s-a stabilit că societatea debitoare a acumulat până la data deschiderii procedurii simplificate de insolvenţă datorii, în sumă de  79 175, 24  lei.

 Potrivit dispoziţiilor art. 169 alin. 1 din legea nr. 85/2014, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul - sindic, poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul  aflat în legătura de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de  membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă  prin una din faptele prevăzute la lit. a-g din lege.

Lichidatorul judiciar şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 169 alin. 1 lit. a, b, c  şi d, din legea nr. 85/2014 respectiv:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau cel al unei alte persoane,

b) au făcut activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii  în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice,

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi,

d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut o contabilitate în conformitate cu legea. În cazul nepredării documentele contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă. Prezumţia este relativă. 

Plecând de la natura juridică a răspunderii administratorului, tribunalul reţine că potrivit art. 169 din legea nr. 85/2014, aceasta este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.

Astfel angajarea răspunderii pentru intrarea debitorului în insolvenţă, poate fi dispusă dacă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile pentru fapta proprie (fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre acestea, vinovăţia) particularizate prin elementele speciale prevăzute de lege. 

Din raportul privind cauzele şi împrejurările care au condus la falimentul societăţii debitoare înregistrat sub nr. ….., rezultă că la data de 31.12.2015  ……. SRL  înregistra în evidenţele contabile:

 - bunuri in valoare de  63 178  lei,

 - disponibilităţi băneşti în sumă de 605  lei.

 După cum reiese din situaţia prezentată, în patrimoniul debitoarei se regăseau bunuri în valoare totală de 63 178 , 00 lei, care la data deschiderii procedurii simplificate de insolvenţă nu au fost predate spre inventariere lichidatorului judiciar.

În ceea ce priveşte disponibilităţile băneşti în sumă de 605, 00 lei, acestea sunt evidenţiate doar scriptic în balanţa de la 31.12.2015 dar neidentificate faptic, nu au fost predate lichidatorului judiciar spre inventariere şi nici nu au fost prezentate documente din care să rezulte locaţia acestora sau care a fost destinaţia lor.

 Nepredarea bunurilor din averea debitorului şi a disponibilităţilor băneşti din casierie, deşi acestea figurează scriptic în evidenţa contabilă, sunt generatoare a prezumţiei de utilizare a bunurilor în interes personal de către administrator.

Lichidatorul judiciar, din accesarea site-ului ANAF  a constatat că debitorul are depuse bilanţuri contabile aferente perioadei 2010 -2015, ultimul an în care debitoarea a realizat venituri şi a efectuat cheltuieli fiind anul 2010, iar începând cu anul 2011, debitorul şi-a suspendat activitatea şi nu a mai realizat venituri şi nici nu a efectuat cheltuieli.

Aşa cum rezultă din raportul cauzal, falimentul debitoarei se datorează în primul rând faptului că începând cu anul 2011, debitoarea nu a mai desfăşurat activitate, însă dacă conducerea statutară ar fi valorificat bunurile din patrimoniu avea posibilitatea să-şi achite datoriile.

Valorificarea echipamentului tehnologic, pentru a plăti datoriile către bugetul consolidat al statului, încercarea de redresare a societăţii sau în situaţia imposibilităţii achitării datoriilor, formularea în termen de 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă a unei cererii de intrare în insolvenţă, erau mijloace prin care se putea preveni situaţia în care datoriile societăţii au crescut artificial prin calcularea dobânzilor şi penalităţilor.

Referitor la faptele prevăzute de art. 169 alin. 1 lit. b şi c, din legea nr. 85/2014, respectiv pârâţii au făcut acte de comerţ în interes personal sub acoperirea persoanei juridice, sau au dispus în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, persoana juridică la încetare de plăţi, tribunalul apreciază că acestea nu au fost dovedite în condiţiile în care activitatea societăţii ……. SRL a fost suspendată începând cu anul 2011.

 Cu fapta  prevăzută de art. 169 lit. d, din legea nr. 85/2014, este asimilată şi fapta de a nu preda documentele contabile ale societăţii către lichidatorul judiciar, subsecvent deschiderii procedurii.

Or, administratorii societăţii, deşi au fost notificaţi nu au predat lichidatorul judiciar documentele contabile ale societăţii, împiedicând astfel lichidatorul judiciar să stabilească situaţia economică reală a debitoarei la deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă.

Pentru considerentele expuse, tribunalul apreciază că sunt întrunite elementele răspunderii personale ale pârâţilor, dar numai pentru valorile materiale şi băneşti existente scriptic în patrimoniul societăţii debitoare şi nepredate lichidatorului judiciar, astfel că  judecătorul sindic va admite cererea în parte şi va obliga pârâţii să suporte din averea personală suma de  64 323 lei reprezentând  o parte din pasivul societăţii debitoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea, privind antrenarea răspunderii materiale formulate împotriva pârâţilor ….., în calitate de administratori statutari/asociati ai debitoarei  SC ……..SRL, în parte.

Obligă pârâţii în solidar să suporte din averea personală suma de 64 323 lei reprezentând parte din pasivul societății debitoare.

Încuviințează executarea sumei de mai sus, prin executorul judecătoresc și repartizarea acesteia potrivit dispozițiilor art. 173 alin  2 din Legea insolvenţei, în baza unui tabel definitiv consolidat pus la dispoziția executorului de lichidatorul judiciar  reclamant.

Cu drept de  apel,  în termen de  7 zile de la comunicare.