Contestaţie creditor legea 77/2016

Decizie 821/A din 27.06.2018


Pe rol fiind pronunţarea asupra cauzei civile privind pe apelanţii B. C. şi B. I.M.A, ambii cu domiciliu procesual ales la ….. şi pe intimata SC C. E. BANK (ROMANIA) SA - …., având ca obiect contestaţie creditor Legea 77/2016.

.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. …., Judecătoria Vaslui a admis contestaţia la executare, formulată de contestatoarea S.C. C. E. BANK N.V. în contradictoriu cu intimaţii B. C. şi B. I., a anulat notificarea  de dare în plată din data de 07.06.2016 formulată de către intimaţi şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară notificării.

…………… .  ……………………………………………………………

Analizând sentinţa apelată în raport de motivele de apel şi dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa de control judiciar constată că apelurile promovate de părţi  sunt  neîntemeiate, pentru următoarele motive:

Apelul incident promovat de SC C E Bank România SA este neîntemeiat.

La data de 29.02.2008, între SC C E Bank România SA, în calitate de creditoare şi intimații……., în calitate de împrumutați, a fost încheiat contractul de credit prin care a fost contractată suma de 85.000 CHF pentru o durată de 252 luni; acest contract a fost modificat prin 6 acte adiţionale în perioada 2011-2015 prin care au fost acordate reeşalonări, mărirea perioadei de restituire împrumut la 270 luni. Restituirea creditului a fost garantat cu ipoteca instituită prin contractul autentificat sub nr. …. BNP …. asupra imobilului apartament situat în str. ……….

Din dosarul de executare rezultă că la data de 14.03.2016 creditoarea C.E.B.SA a formulat cerere de executare silită,  la data de 23 martie 2016 a fost încuviinţată executare silită împotriva debitorilor ……, asupra imobilului ipotecat şi asupra întregului patrimoniu al debitorilor.

La data de 7 iunie 2016 debitorii au formulat notificarea în baza art. 4 din legea 77/2016 prin care a solicita stingerea creditului prin darea în plata a imobilul ipotecat. Această notificare a suspendat executarea silită.

În cauză sunt întrunite condiţiile de admisibilitate ale apelului incident reglementat de art. 472 CPC motivat de faptul că intimatul odată cu întâmpinarea a solicitat schimbarea hotărârii în sensul că notificarea nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate.

În mod corect a reţinut prima instanţă că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate pentru darea în plată a imobilului pentru care a fost instituită ipoteca.

Potrivit art. 4 alin. 1 din legea 77/2016, „(1) Pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință.

În contract se prevede că scopul împrumutului a constat în asigurarea unor nevoi personale, astfel că nu se poate reţine incidenţa ipotezei 1 a art. 4 lit. c din lege.

În cauză sunt îndeplinite condiţiile ipotezei a doua din art. 4 lit c din legea 77/2016, întrucât imobilul a fost garantat cu un imobil cu destinaţie de locuinţă.

Apelanţii ….. au fost asociaţi ai SC A. SRL, care a fost înmatriculată în 24.01.2006 şi a funcţionat până la 3.10.2014, când a fost radiată. Adresa de sediu social al acestei societăţi a fost în imobilul ipotecat.

De asemenea, apelantul B.C. a mai fost asociat la Întreprinderea Individuală B. C., care a fost înmatriculată în 2011 până la 10.08.2016, când a fost întreruptă temporar activitatea pentru 3 ani, cu sediul în ………..

Astfel în perioada de derulare a contractului din 2008 până în prezent imobilul ipotecat a fost folosit ca şi sediu pentru o societate SC A. SRL (pentru  o perioadă de 6 ani-2008-2014), dar acest imobil a constituit şi adresa de domiciliu pentru apelanţi (din 2004 până în 2014 pentru apelanta B. I.a şi din 2011 până în 2021 pentru apelantul B. C.).

Faţă de împrejurarea că în perioada de derulare a contractului 2008 şi până în prezent imobilul ipotecat  din Vaslui, ……i a constituit permanent adresa de domiciliu al unui apelant iar din 2011 pentru ambii apelanţi, reflectă că imobilul a fost folosit în mod constant ca şi  locuinţă.

Împrejurarea că pentru o perioadă scurtă de timp, de 8 ani din perioada de derulare a contractului de aproximativ 22 ani, imobilul a fost şi sediu social al unei societăţi nu schimbă destinaţia principală a  imobilului din locuinţă în cea de desfăşurare de activităţi ale profesioniştilor.

Se reţine că  imobilul ipotecat  are destinaţia de locuinţă, pentru cei 2 debitori, astfel că este îndeplinită condiţia de admisibilitatea prevăzută de art. 4 lit. c  ipoteza a doua.

 În consecinţă apelul incident este neîntemeiat.

Apelul promovat de apelanţi B. C. şi B. I. M. este neîntemeiat.

În mod corect prima instanţă a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile  impreviziunii pentru darea în plată a imobilului care a constituit obiectul ipotecii pentru garantarea creditului acordat prin contractul din 29.02.2008.

Prima instanţă a făcut o analiză corectă a relevanţei modificării cursului CHF, moneda de împrumut şi de restituit şi a reţinut că această modificare nu reprezintă un eveniment imprevizibil care să justifice darea în plată a imobilului.

În cauză, faţă de data încheierii contractului în 20008, este aplicabil art. 970 Vechiul cod civil care prevede: „Convențiile trebuie executate cu bună-credință. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa.” Impreviziunea rezultă din însăși reglementarea de principiu relativă la contracte, ea fiind justificată prin elementele de bună-credință și echitate ce caracterizează executarea contractelor.

Aplicarea teoriei impreviziunii se impune a fi analizată de instanţă, astfel cum rezultă din  Decizia Curţii Constituţionale 623/25.10.2016 (pct. 120), în conformitate cu care: „în  aceste condiţii, Curtea constată că prevederile art. 11 teza întâi raportate la cele ale art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească, în condiţiile manifestării opoziţiei creditorului, poate şi trebuie să facă aplicarea teoriei impreviziunii la contractele în derulare. Astfel, din punct de vedere procedural, instanţa judecătorească, în condiţiile formulării contestaţiei de către creditor sau a acţiunii în constatare de către debitor, va verifica îndeplinirea condiţiei notificării creditorului conform celor prevăzute de Legea nr. 77/2016, îndeplinirea criteriilor prevăzute de art. 4 din lege, aplicând în mod obligatoriu teoria impreviziunii în cadrul art. 7 din lege, respectiv art. 8 ori în cadrul art. 9 din aceeaşi lege”.

Totodată vor fi avute în vedere şi considerentele expuse la art. 119 din aceeaşi decizie, în conformitate cu care: „(…)singura interpretare care se subsumează cadrului constituţional în ipoteza unei reglementări generale a impreviziunii în executarea contractelor de credit este cea potrivit căreia instanţa judecătorească, în lipsa acordului dintre părţi, are competenţa şi obligaţia să aplice impreviziunea în cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile existenţei acesteia. Curtea mai reiterează faptul că, faţă de cadrul legal existent la data încheierii contractelor de credit, prevederile legale criticate trebuie să se aplice doar debitorilor care, deşi au acţionat cu bună-credinţă, în conformitate cu prevederile art. 57 din Constituţie, nu îşi mai pot îndeplini obligaţiile ce rezultă din contractele de credit în urma intervenirii unui eveniment exterior şi pe care nu l-au putut prevedea la data încheierii contractului de credit.”

Impreviziunea este o instituţie care consacră o excepţie în domeniul executării contractului atunci când împrejurările pe care părţile le-au luat în considerare la încheierea contractului s-au modificat şi contractul a dobândit valenţă de sarcină excesivă pentru una dintre părţi.

Astfel, „părţile sunt ţinute să îşi execute obligaţiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creşterii costurilor executării propriei obligaţii, fie datorită scăderii valorii contraprestaţiei”. Potrivit acestui prim alineat, fiecare parte în contract trebuie să îşi execute obligaţia sa conform clauzelor contractului, chiar şi atunci când obligaţia proprie a devenit mai oneroasă decât părea să fie la data încheierii contractului, afectând echilibrul iniţial, prezumat, dintre prestaţiile reciproce.

Cu toate acestea, dacă executarea a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei, există posibilitatea intervenţiei instanţei în contract.

În vederea aplicării teoriei impreviziunii, instanţa va analiza următoarele elemente:  a) schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului; b) schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea acesteia nu au fost şi nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului; c) debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că şi-ar fi asumat acest risc, d) debitorul a încercat renegocierea în vederea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului manifestate într-un termen rezonabil şi cu bună credinţă.

Între părţi s-a încheiat contractul de credit  din 29.02.2008 având ca obiect acordarea unui împrumut în valoare de  85 000  CHF pe o perioadă modificată prin acte adiţionale la 270 luni, garantat cu un imobil.

Prima instanţă a retinut că la momentul încheierii contractului de credit ipotecar  din 28.02.2008 un CHF (franc elvețian)  avea o valoare de  2,18 lei, iar la data notificării avea o valoare de 4,1711 lei, ceea presupune o aproape o dublare a valorii acestuia.

Din considerentele Deciziei nr. 62/2017, pronunţată de Curtea Constituţională, instanţa reţine că legea supusă controlului de constituţionalitate, a conversiei creditelor, reglementează o impreviziune aplicabilă ope legis, prevăzând expres obligaţia creditorilor contractelor de credit acordate în franci elveţieni de a efectua conversia în lei a soldului creditului exprimat în franci elveţieni la "cursul de schimb al Băncii Naţionale a României valabil la data încheierii contractului/convenţiei de credit în franci elveţieni. În aceste condiţii, se înlătură incidenţa teoriei impreviziunii, astfel cum aceasta a fost configurată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, care presupune controlul efectiv al instanţei judecătoreşti cu privire la starea de fapt, respectiv cu privire la cauza şi efectele schimbării circumstanţelor de executare a contractului.

Orice contract de credit în valută este supus riscului valutar. Expunerea consumatorului de credite la riscul valutar, ca tip de risc financiar materializat în fluctuații de curs valutar, reprezintă o trăsătură naturală a contractelor de credit în monedă străină. Orice împrumut denominat într-o altă monedă decât cea (națională) în care consumatorul obține veniturile implică obligația obținerii de către debitor a valutei necesare plății ratelor de credit, pe baza resurselor financiare pe care le are la dispoziție în moneda națională, la cursul valutar la care moneda străină poate să fie procurată. Consumatorul de credite în monedă străină nu este, în general, protejat împotriva riscului valutar, nici în mod natural, nici printr-un mecanism financiar contractual special. Consumatorul cunoaște acest risc (sau ar trebui să-l cunoască), dar urmărește avantajul ratelor de dobândă mai reduse practicate de bănci pentru creditele în valută în raport cu cele acordate în monedă națională, beneficiu care este potențat în cazul creditelor pe termen lung, cum sunt cele ipotecare, în cazul cărora costurile creditului pot să difere semnificativ în funcție de moneda împrumutului.

Fluctuațiile cursurilor valutare nu numai că nu sunt anormale, ci sunt chiar tipice și previzibile. Variațiile de curs pot fi anticipate, nu însă și sensul și amploarea acestora.

Prin urmare, doar creşterea cursului valutar, fără analiza împrejurărilor de fapt ale fiecărei situaţii particulare, nu poate constitui temei pentru a reţine ca fiind îndeplinite condiţiile dării în plată.

Schimbarea împrejurărilor trebuie analizată şi din perspectiva  situatiei debitorilor, nu doar a motivului invocat, creşterea cursului valutar a monedei în care s-a contractat creditul.

Omisiunea instanţei de a analiza situaţia particulară a debitorilor din punctul de vedere al  veniturilor va fi suplinită prin prezenta decizie.

La data acordării creditului din 28.02.2008 veniturile lunare cumulate ale debitorilor erau de 3185 lei iar  rata lunară era de 654  CHF (aproximativ 1,541 lei) ceea ce reprezintă 48% din valoarea veniturilor. Potrivit desfăşurătoarelor anexa la contracte şi la actele adiţionale rezultă că  în perioada 2008-2016 rata lunară a fost în descreştere, de la 654 CHF la 632 euro (potrivit contractului), iar potrivit ultimului act adiţionat rata a fost de maxim 640 CHF.

Din fluctuaţia ratei se constată că aceasta respectă variaţia din contract sumată, în descreştere.

La data notificării din iunie 2016 rata lunară era de 637 euro (aproximativ 2656 lei).

În 2016 apelantul figurează cu venituri brute de 11250 lei, venituri din cedarea folosinţei bunurilor şi profesii liberale.  Din  adeverinţele de venit de la ANAF  rezultă că anterior anului 2016,  acest apelant a avut venituri brute de 71503 lei (în 2015 din activităţi comerciale), de 58 131 lei (venituri în 2014, din activităţi comerciale)  de 97529 lei (în 2014, din activităţi comerciale),  de 99445 lei (în 2012 din activităţi comerciale ) şi  venit din 1500 lei din transfer  imobiliar iar apelanta B. I. figurează cu venituri mici din salarii şi dividende, doar în 2009 cu venituri mai mari 4900 lei venit brut din salarii.

Raportând valoarea ratei de 2656 lei x 12 luni =31872 lei la veniturile realizate în perioada 2012-2015 rezultă că rata reprezenta 30% din venituri sau 54 % din venituri. Numai în 2016 rata este mai mare decât veniturile.

Faţă de situaţia materială a apelanţilor pe perioada 2012-2015, de faptul  că aceştia au realizat venituri din vânzarea unui imobil, ceea presupune un preţ în patrimoniu, de faptul că aceştia au plecat în străinătate pentru a realiza venituri, se deduce că starea materială nu împiedică  executarea contractului.

Prin decizie nr. 539 din 19 mai 2016 a Tribunalului Vaslui, păstrată prin decizia nr. 701/2016 s-a constatat nulitatea mai multor clauze, considerate abuzive,  din contractul de credit din 29.02.2008 şi din actele adiţionale cu privire la penalităţi de întârziere, comisionul de acordare credit şi s-a dispus restituirea că reclamanţii B. a sumei de 1700 CHF. Astfel că prin hotărâre judecătoreasă s-a dispus diminuarea creditului.

Faptul că părtile au 3 copii nu reprezintă un eveniment imprevizibil, ci asumat de  debitori.

Nu se poate reţine că acest contract este excesiv de oneros datorită unor situaţii obiective, excepţionale.

Astfel că în mod corect prima instanţă a reţinut că în cauză nu sunt întrunite condiţiile impreviziunii.

Motivul de apel privind dezechilibrul între creditor şi debitori de la momentul încheierii contractului nu poate fi analizat.

Pretinsul caracter abuziv al clauzei de risc valutar nu poate fi analizat pentru că excede cadrului procesual; obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de constatarea neîndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de Legea 77/2016 şi condiţiile impreviziunii şi nu o acţiune în constatare caracter abuziv clauze. Impreviziunea presupune un element  obiectiv ce apare în executarea contractului, care împiedică desfăşurarea contractului şi în contestaţia la notificarea pe legea 77/2016 se analizează dacă sunt îndeplinite condiţiile acestui element.

Dezechilibrul între părţi, caracterul abuziv al clauzei de curs valutar la data întocmirii contractului, reprezintă un motiv de nulitate absolută, care a fost analizat în sentinţa anterior menţionată şi prin care s-a respins cererea de stabilizare a cursului CHF. Acest motiv nu poate fi analizat într-o contestaţie împotriva notificării pe legea 77/2016 şi,  mai mult,  acest motiv a fost analizat într-o hotărâre anterioară care are autoritate de lucru judecat.

Întrucât prima instanţă a aplicat corect impreviziunea la situaţia concretă a debitorilor în temeiul art. 480 CPC se va respinge apelul declarat de B. C. şi B. I. M. împotriva sentinţei civile nr. …… a Judecătoriei Vaslui pe care o păstrează.

În temeiul art. 480 CPC se va respinge  şi  apelul incident formulat de  SC C. E.e B. România SA împotriva sentinţei civile nr. ….. a Judecătoriei Vaslui.

În temeiul art. 451 CPC apelanţii să achite intimatei SC C. E. B. România SA cheltuieli de judecată din apel de 800 lei, reprezentând onorariu avocat aferent apărărilor realizate prin întâmpinare. În apel s-a făcut dovada că SC C. E. B. România SA a achitat avocatului onorariu de 1662,58 lei pentru serviciile de asistenţă din acest dosar, faza apelului. Acest onorariu este pentru apărările din întâmpinare şi pentru apelul incident. Această parte este în culpă pentru onorariu din apelul incident care va fi respins şi este îndreptăţită la onorariul aferent întâmpinării la apelul B.. În lipsa unor alte criterii, se va reţine că suma de 800 lei reprezintă onorariu pentru întâmpinare şi acestă sumă va fi acordată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge  cererea de apel formulată de B.C şi B. I. M. împotriva sentinţei civile nr. ….. a Judecătoriei Vaslui pe care o păstrează.

Respinge  apelul incident formulat de  SC C. E. B. România SA  împotriva sentinţei civile nr. …. a Judecătoriei Vaslui.

Obligă apelanţii să achite intimatei SC C. E.B. România SA cheltuieli de judecată din apel de 800 lei.

Definitivă.

Domenii speta