Efectele Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 368/30.05.2017 şi nr. 651/25.10.2018 în contextul cererii de modificare a pedepsei formulate în temeiul art. 585 alin.1 lit.d) Cod procedură penală („acte care intră iîn continutul aceleiaşi infracţiuni”)

In fapt, instanța constata ca petentul a fost condamnat la pedeapsa rezultanta de 9 ani 4 luni şi 10 zile închisoare prin Sentinţa penală nr.131/2015 pronunţată de către Tribunalul B la data de 24.08.2015, rămasă definitivă prin Decizia penala nr. 376/24.05.2016 a Curţii de Apel O. Din cuprinsul hotărârii de condamnare rezulta ca petentului i-au fost aplicate 17 pedepse de 1 an închisoare pentru  savarsirea infracțiunii de inselaciune, prev. de art.244 alin.1 si 2 Cod penal, cu aplicarea art.38, art.39 Cod penal, referitoare la concursul de infractiuni. In continuare, constatand existenta si a altor infractiuni in sarcina petentului, stabilite prin hotarari de condamnare definitive, respectiv cauze de agravare a raspunderii determinate de incidenta  pluritatii de infractiuni- concursul de infractiuni, instanta de fond a procedat pe rand la aplicarea dispozitiilor legale incidente in cauza, din urma careia a rezultat o pedeapsa rezultanta de 9 ani, 4 luni si 10 zile inchisoare.

Instanta apreciaza ca analiza cererii trebuie realizate din perspectiva a patru aspecte:

I.Cadrul si limitele procesuale indicate de petent

Raportand hotararea de condamnare indicata la obiectul cererii formulate de petent, instanta retine ca acesta solicita, prin aplicarea disp.prev. de art.585 alin.1 lit.d) Cod procedura penala, modificarea pedepsei prin aplicarea dispozitiilor referitoare la „acte care intra in continutul aceleasi infractiuni”.

Ipoteza reglementata de art.585 alin.1 lit.d) Cod procedura penala este cea in care se constata ca, pentru acte diferite care intra in continutul aceleiasi infractiuni, s-au pronuntat mai multe hotarari definitive succesive, intrucat instantele nu au cunoscut ca, alaturi de actele cercetate, mai exista si alte acte materiale care intra in continutul aceleasi infractiuni, ipoteza care se circumscrie unitatii legale de infractiune, respectiv infractiunea continuata, infractiunea complexa, infractiunea de obicei, infractiunea progresiva.

Odata fiind precizate cadrul si limitele prev. de art.585 alin.1 lit.d) Cod procedura penala, instanta observa ca cererea de modificare formulata de petent priveste o singura hotarare de condamnare  prin care s-a realizat analiza intregii activitati infractionale imputate persoanei cercetate, inclusiv a celor rezultate din alte hotarari judecatoresti, analiza care a intrat sub puterea lucrului judecat cel putin sub aspectul identificarii tuturor infractiunilor pentru care a fost condamnat petentul, la data solutionarii cauzei supusa judecatii pendinte.

Prin urmare, in cauza prezenta, nefiind identificate si alte hotarari judecatoresti pronuntate in mod succesiv impotriva petentului pentru a face aplicarea in concret a disp.art.585 alin.1 lit.d) Cod procedura penala, devin incident cauzele de inlaturare sau modificarea pedepsei prev. de art.595 Cod procedura penala, pentru motivele indicate de petent.

II.Cadrul si limitele procesuale prev. de art.595 Cod procedura penala.

Procedura prevazuta de disp. art.595 Cod procedura penala este incidenta in cazul in care, pe parcursul executarii unei pedepse, indiferent de natura acesteia, sau a unei masuri educative, intervine o lege care fie dezincrimineaza fapta pentru care s-a dispus sanctiunea penala, in conditiile prevazute de art.4 Cod penal (care se completeaza cu disp.art.3 din Legea nr.187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul Penal), fie este mai favorabila, in conditiile art.6 Cod penal.

In consecinta, daca printr-o lege noua, fapta care a format obiectul cercetarii si pentru care s-a dispus condamnarea definitiva este dezincriminata, in conditiile art.4 Cod penal sau daca prin lege noua sunt prevazute limite de pedeapsa mai mici decat pedeapsa efectiv aplicata persoanei condamnate, hotararile judecatoresti de condamnare sunt supuse analizei in conditiile art.595 Cod procedura penala fara a li se opune autoritatea de lucru judecat, principiul legalitatii si aplicarii legii mai favorabile reprezentand deziderate constitutionale si conventionale.

III.Efectele Deciziei nr.368/30.05.2017 a Curtii Constitutionale a Romaniei

Prin decizia mai sus indicata, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate invocata din oficiu si a constatat ca sintagma „si impotriva aceluiasi subiect pasiv” din cuprinsul dispozitiilor art.35 alin.1 din Codul Penal este neconstitutionala.

În ceea ce priveşte efectele deciziilor Curţii Constituţionale, sediul materiei îl constituie dispoziţiile art.147 din Constituţie. Din cadrul acestui text constituţional numai alineatul 4 are o aplicabilitate generală, în sensul că acesta îşi găseşte aplicarea în raport cu toate deciziile Curţii pronunţate în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Constituţie şi Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Contituţionale.

Art.147 alin.(1) din Constituţie stabileşte, în privinţa legilor şi ordonanţelor în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, că acestea „îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”.

Raportat la aplicarea în timp a deciziilor Curţii Constituţionale „Decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi aplicarea pentru viitor” (Decizia nr.847 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.605 din 14 august 2008.)

Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de necontituţionalitate trebuie să profite, în primul rând, aceluia care ridică excepţia. Că autorul excepţiei trebuie să fie primul beneficiar al deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme legale, o stabileşte chiar legiuitorul care consacră revizuirea hotărârilor definitive pronunţate în cauzele în care a fost ulterior admisă excepţia de neconstituţionalitate, în materie penală, cale extraordinară de atac prev. de art.453 alin.1 lit.f) C.pr.pen.

Referitor la cazul de revizuire, instanţa remarca că motivul de revizuire prev. de art.453 alin.1 lit.f) C.pr.pen. a fost modificat prin OUG nr.18/2016 ca urmare a pronunţării Deciziei nr.126/2016 a Curţii Constituţionale, care a statuat, pentru reglementarea anterioară ca “ soluţia legislativă cuprinsă în art.453 alin.1 lit.f) C.p.p. care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională”.

În al doilea rând, poate profita tuturor persoanelor care se găsesc în situaţii similare cu autorul excepţiei şi care în apărarea intereselor legitime  invoca norme de drept declarate neconstituţionale, dar a căror litigii nu au fost încă definitiv consolidate.

Din jurisprudenţa Curţii se desprinde ideea că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică numai în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia, cauze în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, precum şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate ( Decizia nr.223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr.126/03.03.2016).

În acord cu jurisprudenţa Curţii, reglementările din noul codul penal vin să dea efect consecinţelor deciziilor pronunţate de instanţa de contencios constituţional reglementând distinct, cu referire la legea mai favorabilă, cauzele care nu au fost încă judecate definitiv, prev. de art.5 alin.1 şi alin.2 C.pen. şi cauzele care au primit o dezlegare definitivă, prev.de art.6 C.pen. Cu alte cuvinte, efectele unei legi mai favorabile ca urmare a constatării neconstituţionalităţii unui text din legea penală, inclusiv sub aspectul limitelor de pedeapsă, de la data săvârşirii faptei şi până la data judecării definitive a cauzei, în prima ipoteză (art.5 C.pen.) şi în a doua ipoteză, efectele legii mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei ( art.6 C.pen.). Referitor la ultima ipoteza, instanta va face analiza calificarii deciziilor Curtii Constitutionale ca fiind lege mai favorabila la pct.IV. pentru a da eficienta art.6 Cod penal in faza de executare a pedepsei.

Astfel, instanţa remarca că, în materie penală, pentru situaţiile în care de la data săvârşirii faptei şi până la judecarea definitivă a cauzei, a intervenit o decizie a Curtii Constitutionale care modifica norma de incriminare in sens mai favorabil, se va aplica acea normă tuturor persoanelor judecate potrivit art.5 C.pen. Pentru situaţiile în care a intervenit o condamnare definitivă şi a fost definitivat raportul juridic de drept penal şi ulterior o normă legală incidentă în cauza dezlegata a fost declarată neconstituţionala, instanţa observa că aplicarea directa a deciziei Curtii Constitutionale, apreciata ca fiind mai favorabila, nu poate fi aplicata pentru argumentele care vor fi indicate la pct.IV.

O situaţie particulară, dar care nu poate fi apreciată ca fiind o excepţie veritabilă de la principiul neretroactivităţii deciziilor curţii constituţionale, o constitutuie cazul de revizuire prev.de art.453 alin.1 lit.f) C.pr.pen., care permite reevaluarea hotărârii definitive din perspectiva deciziei Curţii. În realitate, nu decizia Curţii se aplică retroactiv ci doar se da efecienta practica unui caz de revizuire în mod expres prevăzută de legiuitor, în vigoare la data judecăţii şi care permite o reformare a hotărârii definitive. Prin urmare, decizia de admitere a Curţii Constituţionale mediază revizuirea, şi nu invers, iar efectele pentru trecut de remediere a aspectelor dintr-o hotărâre judecătorească definitivă ce nu au putut fi prevenite sunt o consecinţă a căii de atac extraordinare, şi nicidecum a actului emis de instanţa de contencios constituţional.

În consecinţă, legiuitorul a optat ca de efectul deciziilor Curţii Constituţionale să se bucure numai autorii excepţiilor invocate în cauzele lor pendinte ( în curs de soluţionare) şi a căror condamnare definitivă pot forma obiectul revizuirii, potrivit art.453 alin.1 lit.f) C.pen. dar nu şi persoanelor judecate definitiv  care nu au folosit instrumentul juridic acordat de lege.

Cele două situaţii juridice, anterior pronunţării unei hotărâri definitive şi după pronunţarea unei hotărâri definitive, nu pot crea efecte discriminatorii asupra persoanelor interesate având în vedere că nu exista identitate de situatie juridical între aceste două categorii de persoane. În acest sens, în reglementarea anterioară, care extindea cazul de revizuire pentru toate persoanele a căror raport juridic a fost definitivat, prev.de art.453 alin.1 lit.f) C.pr.pen., Curtea Constituţională a statuat ca norma este neconstituţională întrucât aduce atingerii principiului autorităţii de lucru judecat şi pe cale de consecinţa ordinii şi stabilităţii juridice.

Astfel cum s-a argumentat mai sus, calea procesuala aptă să dea efect deciziilor de neconstituţionalitate, pentru situaţiile definitivate juridic, este strict prev. de art.453 alin.1 lit.f) C.pr.pen. care constituie un caz de revizuire a hotărârii de condamnare şi nici aceasta extinsă pentru toate persoanele interesate, ci doar pentru autorii excepţiilor invocate în cauzele lor pendinte.

Reglementarea îşi găseşte justificarea, astfel cum a statuat şi Curtea Constituţională, în aceea că “hotărârea întemeiată pe o eroare judiciară nu trebuie să îşi prelungească existenţa, chiar dacă este învestită cu puterea lucrului judecat, revizuirea - cale de atac extraordinară - având tocmai rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte persoanele condamnate pe nedrept. În mod similar, autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale este înfrântă şi în ipoteza reglementată în art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, deoarece stabilitatea hotărârii judecătoreşti nu poate să primeze în raport cu prevederile cu valoare de principiu cuprinse în Constituţie.”( Decizia nr.126/03.03.2016)

Cu toate acestea, explicând din ce motiv cazul de revizuire nu se poate extinde asupra tuturor categoriilor de justiţiabil, Curtea reţine că “principiul autorităţii de lucru judecat este de o importanţă fundamentală atât în ordinea juridică naţională, cât şi în ordinea juridică comunitară, precum şi la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea reţine că atingerea adusă acestuia prin legislaţia naţională trebuie să fie limitată, fiind necesar ca acestui principiu să i se aducă derogare doar dacă o impun motive substanţiale şi imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, şi Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunţată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52). În speţă, Curtea constată că motivul substanţial şi imperios care justifică derogarea de la principiul autorităţii de lucru judecat îl constituie decizia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, pronunţată de instanţa de contencios constituţional. Însă nereglementarea condiţiei ca excepţia de neconstituţionalitate să fi fost invocată în cauza în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere atribuie efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, determină o încălcare nepermisă a autorităţii de lucru judecat, o atingere adusă principiului securităţii raporturilor juridice - element fundamental al supremaţiei dreptului, care prevede, printre altele, ca soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunţată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61).” .”( Decizia nr.126/03.03.2016)

În acest context şi cu luarea în considerare a argumentelor Curţii expuse anterior, care exclude din cadrul caii de reformare persoanele care nu au invocat excepţia de neconstituţionalitate, instanţa apreciază că, in concret, efectul Deciziei nr.368/30.05.2017 a Curtii Constitutionale nu se poate regasi in cauza prezenta, analiza pluralitati sau unitatii legale de infractiuni fiind realizata definitiv de instanta care a dispus condamnarea petentului conform legii in vigoare la data pronuntarii.

IV. Efectele Deciziei nr.651/25.10.2018 a Curtii Constitutionale a Romaniei

Prin Decizia nr.651/25.10.2018, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca solutia legislative cuprinsa in art.595 alin.1 Cod procedura penala, care nu prevede si decizia Curti Constitutionale prin care se constatat neconstitutionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de inlaturare sau modificare a pedepsei/masuri educative, este neconstitutionala. Prin aceeasi decizie a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate si s-a constatat ca solutia legislative cuprinsa in art.4 din Codul penal care nu asimileaza efectele unei decizii a Curtii Constitutionale prin care se constata neconstitutionalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, este neconstitutionala.

Din analiza dispozitivului dar si a considerentelor deciziei indicate anterior, instanta constata ca instanta de contencios constitutional, in esenta, a apreciat ca deciziile Curtii Constitutionale trebuie sa fie asimilate unei legi de dezincriminare atunci cand declara neconstitutionala o norma de incriminare si, pe cale de consecinta, in planul dreptului procesual penal, disp.art.595 alin.1 Cod procedura penala trebuie sa permita aplicarea legii de dezincriminare in faza de executare, inclusiv in cazul in care “legea” de dezincriminare este o decizie a instantei de contencios constitutional.

Pentru a pregati abordarea urmatoare, instanta este tinuta in a explica distinctia dintre declararea neconstitutionalitatii unei norme de incriminare si celelalte decizii de neconstitutionalitate cu referire la diferite institutii de drept penal prevazute in legi, ordonante sau alte acte normative.

Astfel, norma juridica penala ( de incriminare) este o norma imperativa, ea impunand subiectilor de drept o anumita conduita sub amenintarea unei sanctiuni. In acest context, norma penala nu trebuie confundat cu articolul de lege, deoarece nu intotdeauna un text dintr-o lege penala este expresia unei norme penale, in sensul de regula de conduit impusa subiectilor sub amenintarea unei sanctiuni. In primul rand, textele din Partea generala a Codului penal, in majoritatea lor, nu impugn o anumita conduita, ci au menirea de a preciza continutul unor precepte din Partea speciala. Chiar si in Partea speciala a Codului penal exista anumite texte de lege care nu exprima o norma penala in sensul aratat. In acelasi timp, un articol de lege poate servi ca baza mai multor norme penale, asa cum se intampla atunci cand, sub aceeasi denumire, legiuitorul incrimineaza, de fapt, mai multe infractiuni.

Desi este incontestabil ca norma de incriminare este o specie a normelor juridice, nu exista o parare unanima in ceea ce priveste structura interna a normei penale. Sintetizand, instanta apreciaza ca structura normei de incriminare se regasesc doua elemente, respectiv dispozitia si sanctiunea.

Pornind de la aceasta distinctie este evident ca norma de incriminare, in esenta, este infractiunea prevazuta in Partea speciala a Codului penal si toate normele juridice care nu au incidenta asupra incriminarii in mod direct, nu pot fi apreciate ca fiind norme de incriminare.

Fiind lamurit acest aspect, Decizia nr. 651/25.10.2018 a Curtii Constitutionale intervine si apreciaza ca deciziile de declarare a neconstitutionalitatii unei norme de incriminare trebuie asimilate unei legi si, in contextul reglementarii art.4 din Codul penal, unei legi de dezincriminare. Altfel spus, ori de cate ori instanta de contencios constitutional sanctioneaza potrivit competentei sale, continutul constitutiv al unei infractiuni, atat in privinta tipicitatii obiective, cat si in privinta tipicitatii subiective si efectul cenzurii conduce la inlaturarea unei parti din dispozitivul normei de incriminare, decizia Curtii Constitutionale va fi apreciata ca fiind o lege de dezincriminare, cu regimul specific atata in faza de judecata, cat si in faza de executare a hotararii judecatoresti. Per a contrario, orice alta decizie a instantei de contencios constitutional care nu sanctioneaza continutul constitutiv al infractiunii, nu va avea efectul unei legi de dezincriminare si nu isi va gasi aplicare cele statuate prin Decizia nr.651/25.10.2018, cel putin nu sub aspectul supus analizei, respectiv in conditiile prev. de art.4 Cod penal cu referire la art.595 Cod procedura penala.

In continuarea analizei, ceea ce se remarca cu evidenta este faptul ca dispozitiile de drept substantial prev. de art.6 Cod penal nu au fost declarate ca fiind neconstitutionale si, pe cale de consecinta, Decizia nr.651/25.10.2018 nu se poate extinde asupra tezei a doua a art.595 alin.1  Cod procedura penala, respectiv asupra tezei referitoare la “cand dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare sau a hotararii prin care s-a aplicat o masura educative intervine o lege (…) care prevede o pedeapsa sau o masura educativa mai usoara decat cea care se executa ori urmeaza a se executa”. In concret, teza priveste aplicarea disp. art.6 Cod penal cu denumirea marginala “ aplicarea legii mai favorabile dupa judecarea definitiva a cauzei”. La randul lor, dispozitiile prev. de art.6 din Codul penal reglementeaza

Pentru aceasta a doua situatie, instanta de contencios constitutional nu a mai  statuat, ca in cazul dezincriminarii, ca deciziile Curtii Constitutionale pronuntate si care pot avea ca efect un regim mai favorabil sub aspectul sanctiunii aplicate, caci doar acestea au relevanta in conditiile art.6 Cod penal, ar fi asimilate unei legi mai favorabile.

Iar aceasta “omisiune”  nu este una intamplatoare avand in vedere ca crearea unui regim mai favorabil prin intermediul deciziilor Curtii Constitutionale, privit prin prisma art.5 Cod penal, poate cuprinde multe alte norme juridice cu incidenta asupra raspunderii penale, de exemplu prescriptia, concursul de infractiuni, recidiva, reabilitarea, etc., dar nu si asupra normei de incriminare, situatie in care devin incidente disp.art.4 Cod penal. Evident ca si dispozitiile art.4, si dispozitiile art.6 Cod penal si nu in ultimul rand dispozitile art.5 Cod penal au ca fundament reiterarea principiului “aplicarii legii mai favorabile” insa deosebirile intre acestea sunt de esenta si sediul materiei se gaseste reglementat in mod distinct.

Dar, in concret, instanta constata ca Decizia nr.651/2018 nu asimileaza deciziile instantelor de contencios constitutional legii si pentru reglementarea prev. de art.6 Codul Penal, astfel cum a procedat in cazul disp.art.4 Cod penal, apreciaza instanta pentru faptul ca s-ar depasi limitele de competenta constitutionala avand in vedere ca pentru cazul particular de la art.6 Cod penal, Curtea Constitutionala ar fi trebuit sa pronunte decizii care in concret nu numai ca reprezinta lege mai favorabila, dar mai ales favorabila sub aspectul sanctiunii prevazute in legile penale. Or, atributul stabilirii politicii penale si al reglementarii sanctiunilor de drept penal este al legiuitorului.

Dintr-o alta perspectiva, chiar daca s-ar aprecia ca Decizia nr.651/2018 stabileste cu titlu de principiu ca deciziile Curtii Constitutionale vor fi asimilitate legii in sensul dat de art.6 Cod penal, in cauza prezenta, Decizia nr.368/30.05.2017 a Curtii Constitutionale nu isi gaseste aplicare.

Astfel, elementul central al dispozitiilor art.6 Cod penal il reprezinta sanctiunea, pedeapsa. Daca aplicarea legii penale mai favorabile in cursul procesului este un principiu general acceptat, pentru ipoteza in care momentul succesiunii legilor penale se situeaza dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, solutiile adoptate de diferite legislatii sunt mult mai diverse. Legislatia romana admite in principiu aplicarea legii mai favorabile in cazul condamnarilor definitive, dar reglementarea este mai restrictiva prin comparatie cu disp.art.5 Cod penal.

Astfel, ipoteza de aplicare a legii penale  mai favorabile reglementata de art.6 Cod penal are ca premisa faptul ca legea noua, intervenita dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, prevede pentru fapta comisa o specie de pedeapsa mai uosare decat cea aplicata de instanta sau, desi prevede o pedeapsa din aceeasi specie, aceasta are un maxim special mai redus decat pedeapsa aplicata in concret de catre instanta. Asa cum se observa, situatiile de aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile sunt mult mai putin numeroase in comparative cu ipotezele de aplicare a legii mai favorabile in cauzele aflate in curs de judecata. Aceasta deoarece criteriile pe baza carora se apreciaza ca suntem in prezenta unei legi mai favorabile sunt, la randul lor, mult mai putine. Astfel, sunt avute in vedere in principal specia si durata pedepsei prevazute de legile successive. Nu intereseaza si nu are relevanta pentru aplicarea legii penale mai favorabile, in conditiile art.6 Cod penal, modificarea conditiilor de tragere la raspundere.

Pe langa operatiunea de comparare a pedepselor aplicate cu cele prevazute in legea noua apreciata ca fiind mai favorabila, operatiune care rezulta in mod expres din intreaga reglementare prev. de art.6 Cod penal, devine inadmisibila operatiunea juridica invocata de inculpat, prin avocat, respectiv cea de aplicare in concret a dispozitiilor referitoare la infractiunea continuata prev. de art.35 Cod penal, in locul cauzei de agravare a concursului de infractiuni retinuta prin hotararea de condamnare si asta, intrucat, incidenta dispozitiilor privind infractiunea continuata, in faza de executare, nu se poate realiza decat prin reevaluarea materialului probatoriu pentru a verifica intrunirea tuturor conditiilor care caracterizeaza infractiunea continuata si, in final,  schimbarea incadrarii juridice. Or, o asemenea analiza este prohibita, puterea de lucru judecat a cauzei ramase definitive fiind un impediment dincolo de care nu se poate trece. Aceasta a fost si orientarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care, in solutionarea unui recurs in interesul legii, a statuat ca “modificarea intelesului notiunii de consecinte deosebit de grave (…)nu este identica cu cerinta de a fi intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai usoara (…)”, dezlegare care isi pastreaza obligativitatea si in reglementarea noua. Drept urmare, in faza de executare a pedepsei nu este permis ca instanţa de executare să aducă atingere autorităţii de lucru judecat, prin reevaluarea situaţiei de fapt şi de drept şi rejudecarea unei cauze definitiv consolidate

In consecinta, indiferent de abordarile expuse, cererea petentului este neintemeiata si in baza art.585 alin.1 lit.d) C.p.p. cu referire la art.595 alin.1 C.p.p., art.4 Cod penal si Decizia CCR nr.651/25.10.2018 va respinge cererea de modificare a pedepsei aplicate prin Sentinta penala nr.131/24.08.2015 pronuntata de Tribunalul B, definitiva prin Decizia penala nr.376/24.05.2016 a Curtii de Apel O, formulata de petetul-condamnat C I L, ca neintemeiata.

In baza art.275 alin.2 C.p.p. va obliga petentul la plata sumei de 100 lei reprezentand cheltuielile judiciare avansate de stat.

Hotărârea a rămas definitivă la data de 25.03.2019, ca urmare a respingerii, ca nefondate, a contestaţiei formulate de contestatorul condamnat C I L.

Domenii speta

Spete similare