Potrivit principiului in dubio pro reo, în caz de îndoială se reţine soluţia, împrejurarea sau ipoteza cea mai favorabilă persoanei acuzate, această regulă decurgând din prezumţia de nevinovăţie

Potrivit principiului in dubio pro reo, în caz de îndoială se reţine soluţia, împrejurarea sau ipoteza cea mai favorabilă persoanei acuzate, această regulă decurgând din prezumţia de nevinovăţie. Această prezumţie nu poate fi anulată decât prin certitudinea asupra vinovăţiei, certitudine formată pe bază de probe neîndoielnice

Prin sentinţa civilă nr. 591/01.03.2018 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei în dosarul nr. 1142/307/2016 a fost respinsă plângerea contravenţională formulată de petentul B S,  în contradictoriu cu intimatul G F C, a fost menţinut procesul verbal de contravenţie seria CV nr. 000066 încheiat la data de 05.04.2016 de intimat.

În considerentele sentinţei s-a reţinut că prin procesul verbal seria CV nr 000066 din data de 05.04.2016, întocmit de  agent constatator B G şi S C, din cadrul G F C, s-a reţinut în  sarcina petentului săvârşirea faptei prevăzute la art. 39 lit. y sancţionată de art. 48 alin 1 lit. a din Legea 407/2006 în sensul  la data de 05.04.2016 , la sediul ACVP CRD Izvorul Runcului, „la data controlului, s-a constatat faptul că autorizaţiile de vânătoare seria ABC nr. 255960 şi 255965, nu au fost returnate în termenul prevăzut de lege şi reglementări tehnice”.

Analizând procesul verbal de contravenţie din punct de vedere al legalităţii, instanţa a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de fond şi formă impuse de dispoziţiile art. 16 şi 17  şi următoarele din OG nr. 2/2001 nefiind identificate cauze de nulitate ale acestuia.

Martorul M V, a confirmat situaţia reţinută la descrierea faptei din procesul verbal contestat. Totodată acest martor a declarat că returnarea autorizaţiei de vânătoare  nu se menţiona în sensul ţinerii unei evidenţe scriptice.

Ceilalţi doi martori audiaţi nu infirmă starea de fapt descrisă în procesul verbal.

Conform disp. art. 39 lit. y din legea vânătorii şi a protecţiei  fondului  cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă fără echivoc că obligaţia de restituire incumbă titularului autorizaţiei de vânătoare şi ca atare, dovada îndeplinirii acestei obligaţii, revenea în speţă petentului.

Legea vânătorii şi a protecţiei  fondului  cinegetic nr. 407/2006, reglementează regimul aferent eliberării şi returnării autorizaţiilor de vânătoare, în sensul că acestea au regim special şi sunt emise de gestionarii fondurilor de vânătoare  printr-un sistem informatic, aşa cum prevede art. 31 alin. 1 şi alin. 2 din legea 407/2006.

Atribuirea autorizaţiei de vânătoare a unui regim de foaie volantă, fără o evidenţă efectivă a eliberării sau returnării acesteia, în ipoteza lipsei infrastructurii informatice aferent ţinerii evidenţei electronice-în sistem informatic a autorizaţiilor de vânătoare,  aşa cum susţine petentul, apare în lumina prevederilor legii nr. 407/2006, ca fiind neverosimilă, iar ipoteza în care, cutumiar, la nivelul organizaţiei din care făcea parte petentul, nu se obişnuia a menţiona în evidenţe scriptice returnarea autorizaţiei de vânătoare emise, nu exonerează pe petent de răspunderea contravenţională stabilită prin procesul verbal contestat.

Analizând temeinicia procesului verbal,  instanţa a reţinut că petentul nu a propus sau adus, dovezi în temeiul cărora să  răstoarne prezumţia de legalitate şi veridicitate a procesului verbal de contravenţie .

Apreciind probele din dosar,  s-a reţinut că  petentul nu a dovedit că în sarcina sa s-ar fi reţinut o stare de fapt necorespunzătoare adevărului şi nici că ar fi nevinovat raportat la fapta pentru care a fost sancţionat.

Pentru cele în precedent expuse, plângerea petentului a fost respinsă.

Împotriva sentinţei a declarat apel petentul B S solicitând schimbarea sentinţei în sensul admiterii plângerii şi anulării procesului verbal de contravenţie.

În cuprinsul motivelor de apel se arată că în prezentul dosar s-a contestat procesul verbal seria CV nr. 000066 din data de 05.04.2016, întocmit de agent constatator B G şi S C, din cadrul G F C, prin care s-a consemnat comiterea faptei prevăzute la art. 39 lit. (y) sancţionată de art. 48 alin. 1) lit. a) din Legea 407/2006;

Art. 39. - Fără a se aduce atingere prevederilor art. 37 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, sunt interzise şi următoarele:

y) nereturnarea în termen a autorizaţiilor de vânătoare de către titularii acestora;

Art. 48. (1) Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează după cum urmează:

a) încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. h), m), n), ţ) şi u) şi la art.

39 lit. b), d), q), x), y), ai) şi aj), cu amendă de la 250 lei la 750 lei;

(2)In toate cazurile, permisul de vânătoare al celui care a săvârşit una dintre faptele prevăzute la alin. (1) va fi reţinut de către agentul constatator şi va fi transmis imediat

unităţii care l-a emis. "

Se susţine că agenţii constatatori, au consemnat la data de 05.04.2016, în lipsa petentului de la faţa locului, la sediul ACVP CRD Izvorul Runcului, faptul că autorizaţiile de vânătoare seria ABC nr 255960 şi 255965, nu au fost returnate în termenul prevăzut de lege şi reglementări tehnice. "

Prin întâmpinare Garda Forestieră Cluj, precizează că urmare constatării lipsei unor autorizaţii de vânătoare cu valabilitate de o zi, reprezentanţii ACVP CRD Izvorul Runcului, au motivat lipsa acestora prin nereturnarea lor de către titular.

Raportat la încheierea procesului verbal seria CV nr. 000066 din data de 05.04.2016, în lipsa apelantului de la faţa locului, se susţine că agenţii constatatori au fost în eroare de fapt cu privire la constatarea faptei contravenţionale, prin interpretarea faptului că lipsa autorizaţiilor se datorează nepredării acestora de către titular.

Din analiza constatărilor agenţilor constatatori B G şi S C, din cadrul G F C, consemnate în Procesul Verbal de control nr. 48/05.04.2016, se observă faptul că la data controlului reprezentanţii ACVP CRD Izvorul Runcului nu au putut prezenta un număr de 5 autorizaţii de vânătoare, aspect care confirmă eroarea care a stat la baza individualizării faptei şi a persoanei contravenientului.

Având în vedere faptul că O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravenţional face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară. Sarcina instanţei este de a asigura un echilibru între interesul statului de a sancţiona acţiuni antisociale şi dreptul celui sancţionat contravenţional de a avea parte de un proces echitabil în care să beneficieze de garanţii apte de a contrabalansa prezumţia de veridicitate a celor consemnate în procesul verbal.

Se arată faptul că agenţii constatatori au procedat la constatarea faptei contravenţionale în sarcina petentului, bazându-se pe o simplă prezumţie, respectiv lipsa autorizaţiilor de la cotor, concluzionând că aceasta nu a fost predată, fără a avea la baza o faptă concretă.

Agenţii constatatori au fost într-o eroare de fapt, respectiv nu s-a individualizat în mod concret faptul că apelantul se face vinovat de comiterea contravenţiei.  Eroarea  de  fapt  reprezintă  o  cauză  care  înlătură  caracterul contravenţional al faptei, împrejurare care împiedică realizarea unei trăsături esenţiale a contravenţiei iar prin aceasta se exclude caracterul contravenţional al faptei.

Simpla lipsă a autorizaţiei de la cotor nu este suficientă pentru a proba vinovăţia apelantului, respectiv nu poate proba nereturnarea acesteia.

Lipsa autorizaţiei nu poate determina automat concluzia nereturnării acesteia şi stabilirea vinovăţiei titularului autorizaţiei, atât timp cât nu s-a individualizat motivul lipsei autorizaţiilor. Individualizarea faptei culpabile în sarcina titularului autorizaţiei reprezintă eroarea de fapt, întrucât nu există o echivalenţă absolută între "lipsa autorizaţiei" si "nereturnarea autorizaţiei".

În acest sens, se arată faptul că la data de 25.04.2016, petentul a fost convocat la sediul asociaţiei ACVP CRD Izvorul Runcului, ocazie cu care s-a întocmit un proces verbal în conformitate cu prevederile art. 47. din Ordinul 353/2008 - "(1) Recuperarea tuturor autorizaţiilor de vânătoare eliberate constituie obligaţia gestionarilor fondurilor de vânătoare. (2) Pentru autorizaţiile de vânătoare pierdute ori deteriorate vânătorul sau organizatorul, după caz, va depune în acest sens, la sediul gestionarului, o declaraţie pe propria răspundere, menţionând în mod obligatoriu rezultatele acţiunii. ", în care au fost consemnate rezultatele acţiunilor de vânătoare organizate în baza autorizaţiilor care nu pot fi găsite, precum şi că nu poate fi stabilită o culpă a titularilor autorizaţiilor pentru lipsa acestora.

Prin acest proces verbal se atestă faptul că gestionarul fondului de vânătoare s-a sesizat despre lipsa autorizaţiilor de vânătoare după data controlului inopinat, fără a se constata o nereturnare a acestora în termenul legal de către apelant.

Declaraţiile martorilor confirmă faptul că este posibil ca autorizaţiile să se fi pierdut la sediul asociaţiei, respectiv martorul C l a declarat că urmare zugrăvirii biroului (asociaţiei n.n.) e posibil să se fi pierdut câteva autorizaţii, iar martorul M V declară că în momentul controlului numitul R M, persoană desemnată să elibereze şi să pună autorizaţia înapoi la cotor după restituire, a susţinut în timpul controlului că autorizaţia s-a pierdut, fără a individualiza o persoană vinovată de pierderea/lipsa autorizaţiilor.

Martorul Roman Marius persoană desemnată să elibereze autorizaţii de vânătoare confirmă de asemenea că este posibil ca autorizaţiile sa se fi pierdut după ce au fost restituite. De asemenea acest martor, confirmă faptul că autorizaţiile puteau fi rătăcite chiar de către el, după restituirea acestora. în concluzie martorii confirmă faptul că autorizaţiile lipsă puteau fi pierdute, întrucât de la cotor lipsesc un număr de 5 autorizaţii, fără a identifica o culpă a petentului pentru lipsa autorizaţiilor pierdute.

Raportat la situaţia de fapt, corelată cu declaraţiile martorilor, se susţine că este o incertitudine cu privire la existenţa contravenţiei, întrucât simpla lipsă a unor autorizaţii, nu poate demonstra în mod automat că ar fi întrunite condiţiile răspunderii contravenţionale.

Se arată că lipsa autorizaţiilor nu poate echivala cu nereturnarea acestora, întrucât lipsa autorizaţiilor poate fi determinată de mai multe persoane inclusiv persoanele din cadrul personalului cu atribuţii de gestionare a fondului de vânătoare, iar nereturnarea autorizaţiilor se poate reţine în sarcina titularului acesteia.

Pentru existenţa faptei contravenţionale, se susţine că era imperios necesar a se prezenta de către gestionarul fondului de vânătoare ACVP CRD Izvorul Runcului, demersurile efectuate potrivit prevederilor art. 47. din Ordinul 353/2008 - "(1) Recuperarea tuturor autorizaţiilor de vânătoare eliberate constituie obligaţia gestionarilor fondurilor de vânătoare". În lipsa acestor demersuri, se consideră că agenţii constatatori au fost în eroare de fapt cu privire la constatarea contravenţiei prevăzută de art. 39 lit. (y) din Legea 407/2006.

Eroarea de fapt cu privire la constatarea contravenţiei, este demonstrată şi raportat la următoarele aspecte:

- inexistenţa unui sistem informatic privind gestionarea autorizaţiilor de vânătoare;

- inexistenţa unui registru privind eliberarea şi restituirea autorizaţiilor de vânătoare;

- lipsa dovezii demersurilor efectuate de gestionarul fondului de vânătoare ACVP CRD Izvorul Runcului, potrivit prevederilor art. 47. din Ordinul 353/2008.

Având în vedere aceste considerente, se solicită a se constata că în sarcina apelantului nu poate fi reţinută o culpă cu privire la comiterea contravenţiei prevăzută de art. 39 lit. (y) şi sancţionată de art. 48 alin. 1) lit. a) din Legea 407/2006, întrucât nu există nici o probă directă în acest sens. Simpla lipsă a autorizaţiilor de la cotor în momentul controlului inopinat, nu demonstrează în mod indubitabil că acestea nu au fost restituite, motiv pentru care se solicită admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate şi în consecinţă anularea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunilor în domeniul cinegetic, seria CV nr. 000065 din data de 05.04.2016, întocmit de agent constatator B G şi S C, din cadrul G F C.

Prin întâmpinarea depusă la apel intimata G F C a invocat excepţia tardivităţii cererii de apel, excepţie care urmează a fi respinsă în condiţiile în care potrivit dovezii aflată la fila 67 din dosarul instanţei de fond sentinţa a fost comunicată petentului la data de 02.04.2018, iar cererea de apel a fost înregistrată la data de 02.05.2018, fiind respectat astfel termenul legal de 30 de zile pentru exercitarea căii de atac.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor invocate, a înscrisurilor de la dosar şi a prevederilor legale incidente în materie, tribunalul reţine următoarele:

Prin procesul verbal de contravenţie contestat s-a reţinut în sarcina petentului faptul că acesta a returnat două autorizaţii de vânătoare în termenul prevăzut de lege, respectiv s-a reţinut săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 39 lit. y din Legea nr. 407/2006 cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 39 - Fără a se aduce atingere prevederilor art. 37 alin. (2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, sunt interzise şi următoarele:

y) nereturnarea în termen a autorizaţiilor de vânătoare de către titularii acestora;

Art. 48. (1) Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează după cum urmează:

a) încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. h), m), n), {) şi u) şi la art.39 lit. b), d), q), x), y), ai) şi aj), cu amendă de la 250 lei la 750 lei;

(2) În toate cazurile, permisul de vânătoare al celui care a săvârşii una dintre faptele prevăzute la alin. (1) va fi reţinut de către agentul constatator şi va fi transmis imediat unităţii care l-a emis".

Procesul verbal de contravenţie contestat, se bucură de prezumţia relativă de adevăr, până la proba contrarie.

Interpretând dispoziţiile art. 31-36 din OG nr. 2/2001, actualizată, privind regimul juridic al contravenţiilor, a reieşit faptul că persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia să utilizeze mijloace de probă şi să invoce argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale, prin impunerea unor condiţii imposibile de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v. România).

Având în vedere aceste principii, instanţa reţine că procesul verbal de contravenţie, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exerciţiul funcţiunii, beneficiază de o prezumţie relativă de veridicitate şi autenticitate permisă de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanţă condiţiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil.

Prin urmare, prezumţia nevinovăţiei nu are caracter absolut, după cum nici prezumţia de veridicitate a faptei constatate de agent şi consemnate în procesul verbal, nu au caracter absolut.

Potrivit jurisprudenţei CEDO, aplicabilă în baza art. 6 din Convenţie, deşi petentul, în materie contravenţională se bucură de prezumţia de nevinovăţie, el trebuie să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal întocmit în situaţia în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanţa în privind vinovăţiei „acuzatului” dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Din depoziţia martorului M V a cărei declaraţie se află la fila 42 din dosarul instanţei de fond, a reieşit că acesta a semnat procesul verbal de contravenţie în calitate de martor asistent, acesta a declarat că numitul R M era cel desemnat să elibereze şi să pună autorizaţia înapoi la cotor, după restituire. Se susţine că această persoană a fost de faţă în timpul controlului şi fiind întrebat, a răspuns că autorizaţia s-a pierdut. Nu s-a ţinut evidenţa returnării autorizaţiei, aceasta s-a înmânat pur şi simplu celui responsabil. S-a arătat că inspectorii intimatei nu l-au contactat pe petent, nu au cerut lămuriri acestuia, au întocmit doar procesul verbal.

Martorul C I a declarat că returnarea autorizaţiei de vânătoare nu presupune nici o menţiune scriptică în registru, ci doar aducerea autorizaţiei la cotor, a susţinut că urmare a zugrăvirii biroului e posibil să se fi pierdut autorizaţiile.

Martorul R I M a arătat că are calitatea de gestionar al autorizaţiei de vânătoare, la returnarea unei autorizaţii nu se eliberează dovadă în acest sens, nefiind reglementat acest aspect şi nici nu se ţine evidenţa în vreun registru întocmit în acest scop. S-a arătat că nu a avut şi nici nu avea la nivelul asociaţiei vreun program informativ aferent evidenţei autorizaţiilor de vânătoare, a susţinut că nu îşi aminteşte dacă petentul i-a returnat autorizaţia a cărei lipsă a fost constatată.

Potrivit principiului in dubio pro reo, în caz de îndoială se reţine soluţia, împrejurarea sau ipoteza cea mai favorabilă persoanei acuzate, această regulă decurgând din prezumţia de nevinovăţie. Această prezumţie nu poate fi anulată decât prin certitudinea asupra vinovăţiei, certitudine formată pe bază de probe neîndoielnice, or în situaţia de faţă, apreciem că în speţă este aplicabil principiul conform căruia dubiul profită celui învinovăţit.

Pentru considerentele sus menţionate în baza art. 480 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, apelul va fi admis iar sentinţa va fi schimbată în sensul admiterii plângerii şi anulării procesului verbal de contravenţie.

Domenii speta

Spete similare