Pretenţii

Sentinţă civilă 18 din 18.04.2019


„ pretenţii”

Dosar nr. XXXXX/193/2017

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA BOTOŞANI

SECŢIA CIVILĂ

Şedinţa publică din data de xx.xx.xxxx

 Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE –

GREFIER –

SENTINŢA CIVILĂ NR.XXX

Pe rol judecarea cauzei civile, privind pe reclamantul O. C. G. în contradictoriu cu pârâta R. (fostă O. C.) A. I., având ca obiect „ pretenţii ”.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de xx.xx.xxxx, situaţie consemnată în încheierea de şedinţă din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, şi când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunţarea pentru astăzi, când:

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani, la data de  xx.xx.xxxx, sub nr. XXXXX/193/2017, reclamantul  O. C. G. a chemat în judecată pe pârâta R. (fostă O. C.) A. I., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună  obligarea pârâtei la plata de penalităţi în cuantumul prevăzut de lege, de la 100 la 1000 lei pe zi pentru neexecutarea obligaţiei de a face.

În motivarea cererii, reclamantul a arătata că, în fapt, prin sentinţa civilă XXXX/xx.xx.xxxx pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul XXXXX/193/2015 a fost stabilit un program de legături personale cu minora O.-C. M. în cuprinsul căruia s-a stipulat dreptul lui de a petrece cu aceasta o lună în vacanţa de vară.

În calitate de creditor s-a adresat  la B.E.J. S. S. în vederea realizării dreptului nepatrimonial precizat mai sus fiind deschis dosarul de executare nr. XX/XXXX.

În cadrul acestui dosar a fost emisă Somaţia din data de xx.xx.xxxx comunicată debitoarei împreună cu titlul executoriu şi cu încheirea prin care s-a încuviinţat executarea silită, somaţie prin care i s-a pus în vedere acesteia (debitoarei) că are obligaţia de a se prezenta la sediul executorului judecătoresc în data de xx.xx.xxxx începând cu orele 11.00 împreună cu minora O.-C. M., născută la data de xx.xx.xxxx în vederea realizării dreptului său de a petrece o lună cu minora în perioada vacanţei de vară. Acesta nu s-a prezentat la sediul executorului invocând că s-a mutat la Iaşi şi că minora se afla cu ea şi, contactând telefonic executorul, şi-a manifestat în mod categoric refuzul de a prezenta minora la data prevăzută în somaţie.

Reclamantul consideră că prin neprezentarea minorei în vederea realizării programului de legături personale stabilit de instanţă şi prin exprimarea refuzului categoric comunicat executorului, pârâta nu a executat o obligaţie personală de a face aşa cum este reglementată de art. 902-905 din C.P.Civ., modalitatea de constrângere a debitorului în vederea executării a acestui fel de obligaţii fiind stabilirea în sarcina debitoarei şi în favoarea creditorului a unei penalităţi în cuantum de la 100 la 1000 lei pentru fiecare zi de întârziere până la executarea obligaţiei.

În drept, reclamantul a  invocat dispoziţiile art. 909 alin. 3, art. 905 alin. 1 şi 2 Cod procedură civilă.

În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 75 lei.

Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare (fl.35 ds.), prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

 În motivarea întâmpinării, pârâta, a arătat că, titlul executoriu cuprinde dispoziţii prolixe, echivoce, în sensul că stabileşte legături personale cu minora, printre altele, în cursul unei luni din vacanţa de vară, de aceea acest titlu nu putea fi pus în executare, fără să afecteze interesul minorei.

Minora nu are nici trei ani, la data pronunţării hotărârii nu avea nici doi ani, de aceea expresia „o lună din vacanţa de vară" apare ca nefirească, atâta timp cât minora nu mergea nici măcar la grădiniţă. În acest sens, înainte ca executorul să întocmească acel act de executare silită de care se foloseşte creditorul, a formulat o cerere de lămurire a titlului executoriu, cu număr de dosar XXXX/40/2017, dosar ce se află în apel pe rolul Tribunalului Botoşani. A solicitat ca instanţa de judecată să indice exact luna de vară în care minora să locuiască la tatăl său, pentru a nu exista un element aleatoriu, adică tatăl minorei să poată veni oricând vara şi să invoce dreptul său de a locui cu minora, indiferent de lună. Mai mult, acesta dorea să cumuleze zilele în număr de 30, pe parcursul întregii veri, ceea ce nu era în interesul minorei, care este încă foarte mică şi nu poate fi dusă şi adusă de la laşi la Botoşani şi retur sau de la Bucureşti (unde acum locuieşte tatăl său) la Botoşani sau la laşi. Nu poate fi primită cu titlu de culpă situaţia potrivit căreia ea, mama minorei, a hotărât să se mute  la Iaşi, acolo unde îşi continuă studiile şi unde are un loc de muncă cu durată nedeterminată. De altfel, a introdus o nouă cerere pe rolul instanţei, la Judecătoria laşi, în care se va pune problema legăturilor personale ale tatălui minorei cu aceasta din urmă, în situaţia nou creată, aceea că minora locuieşte acum cu ea la Iaşi, ds.nr.XXXXX/193/2017, pe rolul Judecătoriei laşi, cu termen de judecată la data de xx.xx.xxxx.

În dovedirea susţinerilor, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri.

Instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, executarea silită împotriva pârâtei a început prin cererea formulată la data de xx.xx.xxxx (f. 44) de O.-C. G., în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. XXXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoşani, pronunţată în dos. nr. XXXXX/193/2015.

Sentinţa a fost lămurită prin sentinţa civilă nr. XXX/xx.xx.xxxx pronunţată în dos. nr. XXXX/40/2017.

Prin aceste hotărâri s-a stabilit ca tatăl O.-C. G. să beneficieze de următorul program de vizită al minorei O. C.-M., născută la data de xx.xx.xxxx:

Până la împlinirea vârstei de 2 ani a minorei O. C. M., astfel:

- prima sâmbătă şi duminică a lunii, de la ora 12:00 la ora 19:00 şi în acelaşi interval orar a treia sâmbătă şi duminică din lună;

- a doua zi de Paşte, în intervalul orar 12.00-19:00;

- în perioada Crăciunului, ziua de 24 decembrie şi 26 decembrie, între orele 12:00 – 20:00;

- ziua 11 iulie, ziua de naştere a minorei între orele 14:00-16:00, cu posibilitatea luării minorei la domiciliul reclamantului.

După împlinirea vârstei de 2 ani de către minoră, astfel:

-primul şi al treilea sfârşit de săptămână, începând de sâmbătă ora 09:00 şi până duminică orele 18:00;

-a doua zi de Paşte, respectiv în perioada Crăciunului zilele de 24 şi 25 decembrie;

-o lună în vacanţa de vară.

La data de xx.xx.xxxx dispozitivul a fost lămurit în sensul că perioada de o lună în vacanţa de vară va fi în intervalul 15 iulie – 15 august a fiecărui an.

Apreciind că acest program de vizită nu i-a fost respectat din cauza atitudinii mamei, contestatorul a formulat cerere de executare silită a dispozitivului titlului executoriu, formându-se dosarul de executare nr. XX/XXXX de pe rolul BEJ S. S..

În drept, instanţa reţine aplicabilitatea art. 910-914 Cod procedură civilă, care prevăd că:

ART. 910

Domeniu de aplicare

(1) Dispoziţiile prezentului capitol sunt aplicabile şi în cazul măsurilor privitoare la minori prevăzute într-un titlu executoriu, cum sunt stabilirea locuinţei minorului, darea în plasament, înapoierea minorului de către persoana care îl ţine fără drept, exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minorul, precum şi alte măsuri prevăzute de lege.

(2) În aceste cazuri, executorul judecătoresc va trimite părintelui sau persoanei la care se află minorul încheierea de încuviinţare a executării împreună cu o somaţie în care îi va comunica acesteia data la care să se prezinte împreună cu minorul la sediul său ori în alt loc stabilit de executor, în vederea preluării acestuia de către creditor, sau, după caz, îi va pune în vedere să permită celuilalt părinte să îşi exercite dreptul de a avea legături personale cu minorul, potrivit programului stabilit în titlul executoriu.

(3) Dacă debitorul nu se va conforma somaţiei executorului, acesta, la cererea creditorului, va sesiza instanţa de executare pentru a se face aplicarea prevederilor art. 906.

ART. 911

Reguli speciale de executare

(1) Dacă în termen de o lună de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 906 alin. (2) debitorul nu execută obligaţia sa, executorul judecătoresc va proceda la executarea silită.

(2) Executarea se va efectua în prezenţa unui reprezentant al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi, când acesta apreciază că este necesar, a unui psiholog desemnat de aceasta. Prezenţa psihologului nu este necesară dacă reprezentantul direcţiei are această calificare.

(3) La solicitarea executorului judecătoresc, agenţii forţei publice sunt obligaţi să îşi dea concursul la executare, în condiţiile legii.

(4) Nu este permis nici unei persoane să bruscheze minorul sau să exercite presiuni asupra lui pentru a se realiza executarea.

ART. 912

Opunerea la executare

(1) Dacă debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia, penalitatea stabilită de instanţă potrivit art. 906 va curge până la momentul executării, dar nu mai mult de 3 luni de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 906 alin. (2).

(2) În cazul în care debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia în termenul prevăzut la alin. (1), precum şi atunci când debitorul este de rea-credinţă şi ascunde minorul, executorul judecătoresc va consemna acest fapt şi va sesiza de îndată parchetul de pe lângă instanţa de executare în vederea începerii urmăririi penale, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti.

ART. 913

Refuzul minorului

(1) Dacă executorul constată că însuşi minorul refuză în mod categoric să îl părăsească pe debitor sau manifestă aversiune faţă de creditor, va întocmi un proces-verbal în care va consemna constatările sale şi pe care îl va comunica părţilor şi reprezentantului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.

(2) Reprezentantul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului va sesiza instanţa competentă de la locul unde se află minorul, pentru ca aceasta să dispună, în funcţie de vârsta copilului, un program de consiliere psihologică, pentru o perioadă ce nu poate depăşi 3 luni. Cererea se soluţionează de urgenţă în camera de consiliu, prin încheiere nesupusă niciunei căi de atac, pronunţată cu citarea părinţilor şi, după caz, a persoanei la care se află copilul. Dispoziţiile legale privind ascultarea copilului rămân aplicabile.

(3) La finalizarea programului de consiliere, psihologul numit de instanţă va întocmi un raport pe care îl va comunica instanţei, executorului judecătoresc şi direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.

(4) După primirea raportului psihologului, executorul va relua procedura executării silite, potrivit art. 911.

(5) Dacă şi în cursul acestei proceduri executarea nu va putea fi realizată din cauza refuzului minorului, creditorul poate sesiza instanţa competentă de la locul unde se află minorul în vederea aplicării unei penalităţi, dispoziţiile art. 906 alin. (2) şi (4) - (6) fiind aplicabile în mod corespunzător.

ART. 914

Procesul-verbal de constatare

Executorul judecătoresc va încheia un proces-verbal în care va constata modul de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute la art. 910 alin. (1), dispoziţiile art. 890 fiind aplicabile în mod corespunzător

Art. 906 CPC prevede că dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării, debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare.

Când obligaţia nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor să plătească creditorului o penalitate de la 100 lei la 1000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei stabilită în titlul executoriu.

Din actele dosarului de executare, reies următoarele:

La data de xx.xx.xxxx reclamantul a formulat cerere de executare silită (f. 44).

La data de xx.xx.xxxx Judecătoria Botoşani a încuviinţat executarea silită (f. 54).

La data de 01.02.2017 s-a emis somaţie către pârâtă pentru ca aceasta să se prezinte la data de xx/xx.xx.xxxx la sediul executorului pentru punerea în executare a programului de vizită stabilit de instanţă, somaţie primită de pârâtă la data de xx.xx.xxxx la adresa din Botoşani (f. 57).

La data de xx.xx.xxxx s-a încheiat procesul verbal în care s-a menţionat că debitoarea s-a prezentat la sediul executorului la data de xx.xx.xxxx unde a arătat că este de acord ca tatăl să petreacă timp cu fiica lor aşa cum a stabilit instanţa.

La data de xx.xx.xxxx reclamantul creditor a cerut executorului suspendarea executării pentru 3 luni întrucât pârâta şi-a executat obligaţia de bunăvoie. Aceeaşi cerere a fost reiterată la data de xx.xx.xxxx (f. 62).

La xx.xx.xxxx reclamantul a formulat o cerere de stabilire de comun acord a programului după care se va desfăşura vizitarea minorei, fiind încheiat un proces-verbal în acest sens (f. 64), debitoarea arătând când înţelege să se desfăşoare acest program. Sugestia sa nu a coincis cu cea a reclamantului, astfel că acesta a solicitat continuarea executării silite (f. 66).

Drept urmare, la data de xx.xx.xxxx s-a emis din nou somaţie către pârâtă pentru ca aceasta să se prezinte la data de xx.xx.xxxx la sediul executorului, împreună cu minora, în vederea petrecerii lunii august de minoră cu tatăl.

Pârâta a solicitat lămurirea dispozitivului ca urmare a celor întâmplate. La data de xx.xx.xxxx aceasta şi-a stabilit reşedinţa în mun. Iaşi.

La data de xx.xx.xxxx s-a încheiat procesul verbal de către executor în care s-a consemnat lipsa debitoarei. Aceasta a contactat executorul la xx.xx.xxxx, aducând la cunoştinţa sa mutarea în Iaşi

Analizând succesiunea cronologică a faptelor, se desprinde concluzia că pârâta nu s-a împotrivit la executare, nu a refuzat ca minora să petreacă timp cu tatăl său, a contactat executorul de fiecare dată, iar imposibilitatea ivită la data de xx.xx.xxxx s-a datorat neînţelegerii părţilor, datorată dispozitivului neclar.

Nu se poate reţine o rea-credinţă a pârâtei în aceste condiţii, cu atât mai mult cu cât lipsa de claritate a dispozitivului a fost confirmată şi îndreptată prin sentinţa civilă nr. XXX/xx.xx.xxxx pronunţată în dos. nr. XXXX/40/2017 de Tribunalul Botoşani.

Pentru aceste motive, instanţa va respinge cererea formulată de  reclamantul O.-C. G. în contradictoriu cu pârâta R. (fostă O.-C.) A.-I., ca neîntemeiată

Având în vedere soluţia ce se va pronunţa, se impune ca reclamantul să suporte cheltuielile de judecată avansate de executor prin copierea dosarului de executare, de 50 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge cererea formulată de  reclamantul O.-C. G., domiciliat în mun.Botoşani, str. X nr.Y, sc.Z, et.T, jud.Botoşani, în contradictoriu cu pârâta R. (FOSTĂ O.-C.) A.-I., cu domiciliul în mun.Botoşani, str. X nr.Y, sc.Z, ap.T, jud. Botoşani  şi reşedinţa în mun.Iaşi, str. X nr.Y, bl.Z, Tr.T, et.U, ap.V, jud.Iaşi, ca neîntemeiată.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Obligă reclamantul să achite către BEJ S. S. suma de 50 lei pentru copierea dosarului de executare.

Cu drept de a formula apel la Tribunalul Botosani, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Eventuala cerere de apel se depune la Judecătoria Botoşani.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, xx.xx.xxxx.

PREŞEDINTE, GREFIER,