Plangere contraventionala

Prin plângerea contravenţională cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia la data de 07.03.2018, sub număr de dosar 450/310/2018, petentul PD, domiciliat în ...,  în contradictoriu cu intimatul IP, cu sediul în ... a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună, în principal anularea procesului-verbal de contravenţie seria PPHY nr. 259433/26.02.2018 şi pe cale de consecinţă, scutirea de la plata amenzii de 580 lei, precum şi de sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile şi în subsidiar, înlocuirea sancţiunilor aplicate cu sancţiunea avertismentului.

În fapt, s-a arătat de către petent că în data de 26.02.2018, a fost sancţionat contravenţional cu sancţiunea amenzii în sumă de 580 lei şi reţinerea permisului de conducere pe o perioadă de 30 zile, pentru încălcarea art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv  ,, nerespectarea regulilor privind depăşirea".

Petentul a mai arătat că în data de 26.02.2018, se deplasa prin localitatea Buşteni spre Alba Iulia, la volanul autoutilitarei cu numărul de înmatriculare Bl03 UNM, încărcată cu azot şi datorită condiţiilor meteo nefavorabile, nu avea viteză mare şi se deplasa în spatele unui autovehicul.

A mai arătat petentul că la o trecere de pietoni autoturismul din faţa sa a pus o frână bruscă pe mijlocul trecerii de pietoni, probabil fiindcă observase echipajul de poliţie aflat undeva la 60 metri în faţa lor, pe partea dreaptă a carosabilului. Pentru a evita coliziunea cu autoturismul care a frânat, având în vedere încărcătura autoutilitarei cu azot, a fost nevoit să tragă maxim de volan spre stânga şi să depăşească autoturismul pe trecerea de pietoni.

S-a mai arătat de către petent că în clipa următoare a fost tras pe dreapta de către echipajul de poliţie şi sancţionat contravenţional de către aceştia, deşi le-a expus întreaga situaţie. Echipajul de poliţie 1-a oprit şi pe celălalt conducător auto, dar a fost lăsat să plece fără a fi sancţionat sau confruntat în vreun fel cu privire la incidental din trafic.

Petentul a menţionat faptul că deţine o camera video, care este instalată în interiorul autoutilitarei şi era pornită în momentul producerii incidentului. Astfel, a fost surprins întregul incident, aşa cum s-a petrecut în realitate.

În continuare, petentul a precizat că este deţinătorul unui permis de conducere de 10 ani şi în acest timp nu i-a fost suspendat dreptul de a conduce.

În drept, s-a arătat de către petent că în ceea ce priveşte anularea procesului – verbal de contravenţie, consideră că procesul-verbal de contravenţie este lovit de nulitate, deoarece sancţionează o fapta care nu este considerată contravenţie, caracterul contravenţional fiind înlăturat de starea de necesitate în care se afla la momentul săvârşirii faptei.

S-au invocat disp. art. 11 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora " caracterul contravenţional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilităţii, beţiei involuntare complete erorii de fapt, precum si infirmităţii, daca are legătura cu fapta săvârşită. "

A arătat petentul că caracterul contravenţional al faptei este exclus atunci când nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul actului normativ pentru calificarea faptei respective drept contravenţie, lipsindu-i una din trăsăturile esenţiale ce o caracterizează (vinovăţia, prevederea si sancţionarea ca atare într-un act normativ sau pericolul social). O.G. nr. 2/2001 nu defineşte aceste cauze, ci le preia din Codul penal, recurgând la definiţiile existente în aceasta lege, conform principiului ca orice lege se completează cu dispoziţiile altei legi.

S-au invocat disp. art. 20 Cod Penal, potrivit cărora existenţa stării de necesitate presupune imposibilitatea înlăturării pericolului în vreun alt mod decât cel incriminat. Reţinerea existenţei stării de necesitate înlătură caracterul contravenţional al faptei, conform art. 11 din O.G. nr. 2/2001 Este în stare de necesitate acela care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia un interes obştesc.

A mai arătat petentul că fapta comisă în stare de necesitate nu este considerată contravenţie, deoarece nu este săvârşită cu vinovăţie. A fost constrâns la săvârşirea contravenţiei de necesitatea apărării împotriva unui pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel. Starea de necesitate exclude caracterul contravenţional al faptei, din pricina constrângerii psihice sub puterea căruia acţionează cel care comite fapta, constrângere care, înlăturând putinţa de a-ti determina liber voinţa, exclude posibilitatea greşelii.

„Analiza elementelor constitutive ale stării de necesitate trebuie realizată în concret prin raportare la circumstanţele specifice săvârşirii faptei contravenţionale. Existenţa sau inexistenţa vreunui alt mod de a înlătura pericolul trebuie analizată din prisma contravenientului şi luând în considerare atât aspecte obiective, cât şi aspecte privind starea subiectivă a contravenientului. Astfel, chiar dacă pur obiectiv exista o altă soluţie pentru evitarea pericolului poate fi reţinută starea de necesitate dacă starea psihică şi circumstanţele specifice ale speţei justifică modul de acţiune al contravenientului."( Judecătoria Zalău - sentinţa civilă nr. 2772 din 19 decembrie 2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 497/2015 pronunţată de Tribunalul Sălaj.)

Petentul consideră că în speţă sunt îndeplinite condiţiile stării de necesitate, respectiv fapta a fost comisă ca urmare a survenirii unui pericol neprevăzut; pericolul a fost real şi nu imaginar, pericolul a fost iminent şi nu putea fi înlăturat astfel decât prin săvârşirea unei contravenţii; fapta a fost comisă numai în scopul de a se salva pe el şi pe alţii de la un pericol iminent, iar prin contravenţia săvârşită nu a produs, în mod conştient, urmări mai grave decât dacă nu acţiona în acest fel.

De asemenea, petentul a arătat că aşa cum se poate observa din filmarea depusă cu prezenta plângere contravenţională, a efectuat toate aceste manevre pentru a evita un pericol iminent, care ar fi putut avea consecinţe dezastruoase.

Faţă de motivele invocate, s-a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie şi pe cale de consecinţă, scutirea de la plata amenzii de 580 lei, precum şi de sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile.

Dacă instanţa va considera ca neîntemeiat primul capăt de cerere, s-a solicitat înlocuirea sancţiunilor aplicate cu sancţiunea avertismentului.

Referitor la înlocuirea sancţiunilor aplicate cu sancţiunea avertismentului, petentul consideră că prin aplicarea sancţiunilor mai sus menţionate, agentul constatator nu a avut în vedere principiul proporţionalităţii sancţiunii prevăzut de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 potrivit căruia sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal".

Apreciază petentul că fapta comisă de el prezintă un grad de pericol social scăzut avându-se în vedere circumstanţele reale ale acesteia respectiv, modalitatea de săvârşire urmarea produsă şi anume lezarea valorii sociale care asigura un climat de ordine si securitate socială în sensul garantării siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, de împrejurările în care a fost comisă, încercarea de a evita un accident şi înlăturarea unei stări de pericol pentru pasagerii maşinii pe care o conducea.

A arătat, de asemenea, că una dintre cerinţele impuse prin jurisprudenţa CEDO în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi (în speţă suspendarea dreptului de a conduce) o reprezintă proporţionalitatea între fapta comisă şi sancţiunea aplicată (hot. Muller din 24 mai 1988, hot. Handyside din 7 decembrie 1976-www.echr.coe.inf).

În raport de aceste considerente, apreciază că scopul sancţiunii contravenţionale poate fi atins prin aplicarea unei sancţiuni cu avertisment având în vedere si dispoziţiile art. 7 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora „ Avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale. (2) Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă. (3) Avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede aceasta sancţiune ".

Faţă de aceste condiţii, sancţiunile aplicate pentru fapta săvârşită depăşesc gradul de pericol social al faptei, ceea ce aduce atingere principiul proporţionalităţii sancţiunii contravenţionale cu gradul de pericol social al faptei.

Prin raportare la cele invocate, a solicitat admiterea plângerii contravenţionale astfel cum a fost formulată şi să se pună în vedere intimatului să depună o copie lizibilă a procesului-verbal de contravenţie seria PPHY nr. 259433 din data de 26.02.2018.

În drept, s-au invocat art. 11, 31 din O.G. nr. 2/2001 şi următoarele.

În probaţiune, s-a solicitat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia s-au anexat, în copie cartea de identitate; procesul-verbal de contravenţie; înregistrarea video.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin rezoluţia din data de 22.03.2018, instanţa a dispus comunicarea plângerii contravenţionale şi a înscrisurilor anexate către intimat, pentru a formula întâmpinare în termen legal de 25 de zile de la comunicare.

La data de 23.04.2018, intimatul a depus întâmpinare, prin care a arătat că la data de 26.02.2018, petentul a fost sancţionat contravenţional pentru săvârşirea faptei sancţionate de O.U.G. nr. 195/20021, întrucât la acea dată, ora 11;00, a condus autoutilitara Iveco cu număr de înmatriculare B-103-UNM pe DN1, din direcţia Sinaia către Azuga şi a efectuat manevra de depăşirea a autoturismului cu număr de înmatriculare B-88-VNU pe trecerea pentru pietoni semnalizată corespunzător cu indicatoare şi marcaje rutiere.

S-a menţionăm faptul că abaterea contravenţională a fost constatată în condiţiile art. 109 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în mod direct de către agentul constatator, situaţia de fapt fiind indicată în mod corect de agentul constatator, care a indicat cu claritate toate împrejurările comiterii contravenţiei.

S-a arătat că temeinicia celor reţinute prin procesul-verbal rezultă şi din aceea că poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii de stat iar actele întocmite de el sunt înzestrate cu încrederea că autoritatea, consemnează exact faptele pe care le constată, fără a adăuga denaturări ale realităţii, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menţionării intenţionate sau chiar neglijente a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor sancţiuni de natură disciplinară  şi /sau penală.

De asemenea, s-a arătat că procesul-verbal a fost întocmit de un agent al statului aflat în exerciţiul funcţiunii, astfel că trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării de fapt, iar în acest sens s-a reţinut în jurisprudenţa CEDO că prezumţiile nu sunt în principiu contrare Convenţiei, dar nu trebuie să depăşească limite rezonabile ţinând seama de gravitatea mizei şi prezervând drepturile apărării. Mai mult, se reţine în cazul faptelor contravenţionale constatate personal de agenţii care întocmesc procesele-verbale - ca în cazul contravenţiei de faţă - funcţionează prezumţiile de legalitate şi temeinicie ale actelor sancţionatoare, soluţie care este în acord cu art. 6 din Convenţie, din moment ce instanţa verifică din oficiu legalitatea procesului-verbal.

Sub aspectul temeiniciei actului sancţionator în discuţie, se reţine că petentul are sarcina să dovedească o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de agentul constatator.

S-a solicitat de către intimat ca la momentul analizării plângerii contravenţionale, să se aibă în vedere atitudinea petentului care, la momentul constatării abaterii contravenţionale, a semnat procesul-verbal, neavând obiecţiuni, fapt asumat prin semnătură, aspect care echivalează cu recunoaşterea faptelor contravenţionale comise.

În raport de cele expuse, s-a solicitat respingerea plângerii petentului, ca fiind neîntemeiată.

În dovedirea susţinerilor, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, anexându-se în dublu exemplar, raportul agentului constatator şi transcrierea mecanică a procesului-verbal.

În conformitate cu prevederile art. 223 alin. (3) C. proc. civ., s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa reprezentantului instituţiei noastre.

Prin rezoluţia din data de 23.04.2018, instanţa a dispus comunicarea întâmpinării către petent, dar acesta nu a formulat răspuns în termen legal de 10 zile de la comunicare.

Prin rezoluţia instanţa din data de 11.05.2018, s-a stabilit termen de judecată la data de  20.06.2018, cu citarea părţilor (fila 2 verso).

În cauză, s-a încuviinţat părţilor proba cu înscrisuri., şi CD cu imaginile de la momentul săvârşirii faptei.

Examinând actele şi lucrările  dosarului, instanţa constată următoarele:

La data de 26.02.2018 orele 11.00  în localitatea Buşteni  s-a încheiat împotriva petiţionarului Procesul Verbal de contravenţie seria P.P.H.Y nr. 259433 de către agentul constatator VV  .

În procesul verbal se reţine că, la data de 26.02.2018 în jurul orelor 11.00 în Buşteni  petentul a condus autoutilitara Iveco cu număr de înmatriculare B-103-UNM pe DN1, din direcţia Sinaia către Azuga şi a efectuat manevra de depăşirea a autoturismului cu număr de înmatriculare B-88-VNU pe trecerea pentru pietoni semnalizată corespunzător cu indicatoare şi marcaje rutiere.

 La controlul efectuat de organele de poliţie petentul nu a formulat obiecţiuni. Constatând săvârşirea faptei contravenţionale s-a încheiat împotriva petentului procesul verbal de contravenţie de mai sus în baza prevederilor art. 100, alin. 3  lit.e, din OUG 195 / 2002 republicată prin OG 69 /2007, fapta fiind contravenţie sancţionată  de art. 100 alin 3 OG 195 /2002, petentul fiind sancţionat cu amenda în cuantum de 580 lei .

Totodată s-a dispus reţinerea permisului de conducere în baza art. 1.1.1. alin 1, lit. c, din OUG 195 / 2002, î n vederea suspendării exercitării dreptului de a mai conduce autovehiculele pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile.

Luând spre soluţionare plângerea de faţă, instanţa apreciază că aceasta este neîntemeiată, petentul nereuşind să dovedească că, la data de 26.02.2018 orele 11.00  nu a săvârşit fapta contravenţională, rezultând contrariul din înregistrarea video depusă la dosarul cauzei.

Instanţa, verificând, în conformitate cu  dispoziţiile art. 34 alin. 2 din OG 2 / 2001, legalitatea procesului verbal de contravenţie reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenţie instanţa reţine că deşi OG 2 / 2001, nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei din studierea textului art. 34 din acest act normativ rezultă că procesul verbal de contravenţie face dovada deplină a situaţiei de fapt şi a încadrării în drept, până la proba contrarie.

Verificând, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de contravenţie, instanţa reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

 Potrivit art. 109 alin.1 din OUG nr. 195/2002-republicată „constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier”.

 În cauză, atât constatarea contravenţiei cât şi întocmirea procesului-verbal au fost făcute de poliţistul rutier ce se afla în exerciţiul atribuţiilor sale de supraveghere, îndrumare şi control al traficului rutier pe DN.1, cu autospeciala din dotare - astfel cum rezultă din raportul întocmit de acesta (fila 21).

 În ceea ce priveşte practica CEDO în materie se constată că raţionamentul potrivit căruia procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu s-ar mai bucura de prezumţia de legalitate de la data pronunţării CEDO în cauza Anghel împotriva României, nu poate fi reţinut ca fiind întrutotul în acord cu respectiva hotărâre CEDO, în care instanţa europeană a făcut o distincţie clară între procesele-verbale de sancţionare întocmite în situaţia în care agentul constatator a constatat săvârşirea abaterii contravenţionale cu propriile simţuri (cum este cazul în speţa de faţă) sau doar a întocmit actul constatator pe baza relatărilor altor persoane, fără a asculta şi indica şi martori care au fost prezenţi la comiterea respectivei contravenţii.

 În condiţiile contestării procesului-verbal instanţele sunt datoare să verifice legalitatea şi temeinicia acestuia şi să administreze orice probe prin care să verifice aceste elemente ale actului sancţionator, pronunţarea hotărârii Anghel contra României nefiind de natură a revoluţiona modul de abordare a judecării plângerilor contravenţionale de către instanţele judecătoreşti, ci doar subliniază, încă o dată, necesitatea administrării temeinice a probelor, aspect care este valabil, de altfel, pentru toate cauzele aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti.

 De asemenea, în materia contravenţiilor prevăzute şi sancţionate de legislaţia rutieră, recent CEDO a respins ca inadmisibile cererile formulate de o serie de reclamanţi cu privire la proceduri interne de contestare a unor procese-verbale de contravenţie, constatând că instanţele naţionale au respectat toate garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţie în materie penală (decizia din 13 martie 2012 pronunţată în cauza Haiducu şi alţii c. României).

În aceste cauze reunite, Curtea a reamintit că - în materia circulaţiei rutiere - prevederile art. 6 par. 2 din Convenţie nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumţie relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumţie fără de care ar fi practic imposibil să sancţionezi încălcările legislaţiei în materie de circulaţie rutieră, intrând în competenţa poliţiei. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumţii, de fapt sau de drept, să conţină garanţii care să constituie limite ale aplicării acestor prezumţii.

Instanţa constată de asemenea că în OG nr. 2/2001 nu se arată expres care este forţa probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenţiei - dar în practica internă, plecând în principal de la art. 47 din Ordonanţă se constată că trimite la prevederile Codului de procedură civilă, respectiv în temeiul art. 249 Cod proc. civilă, sarcina probei revine celui care face o susţinere în cursul procesului, deci celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.

În condiţiile în care petentul contestă săvârşirea faptei, acesta trebuia să administreze probe cu privire la aspectele contestate, probe de natură a răsturna prezumţia de legalitate a actului contestat.

Din probatoriul administrat în cauză, respectiv înscrisuri rezultă nu s-a dovedit o stare de fapt contrară celei consemnate în cuprinsul procesului-verbal, de natură a o exonera pe petentă de răspunderea contravenţională şi nici că se afla în stare de necesitate la  momentul respectiv aşa cum pretinde .

Din analiza întregului material probator aflat la dosarul cauzei, rezultă că procesul verbal de contravenţie s-a întocmit cu respectarea condiţiilor de formă şi de fond cerute de art. 16 şi art. 17 din OG 2 / 2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, sub sancţiunea nulităţii, faptele petentului au fost săvârşite cu vinovăţie, sancţiunile aplicate sunt temeinice, în limitele stabilite de lege şi proporţională cu gradul pericolului social creat.

Faţă de cele de mai sus, instanţa va respinge plângerea petentului, ca neîntemeiată şi va menţine procesul verbal atacat. 

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate

Domenii speta

Spete similare