Drept Civil

Hotărâre 2671 din 29.05.2018


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, la data de .., sub nr. …., reclamanţii Zv, He, Zg, Zaşi Zsau chemat în judecată pe pârâţii Zg, Gm, Trşi Tl, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună partajarea bunurilor rămase de pe urma defuncţilor Zc, decedat la data de …, cu ultimul domiciliu în comuna Girov, jud. Neamţ şi Zv, decedat la data de .., cu ultimul domiciliu în com. Girov, jud. Neamţ..

În motivarea cererii reclamanţii au arătat că de pe urma defunctului Zv au rămas ca moştenitori soţia supravieţuitoare Zm, Zc, în calitate de frate respectiv Zg, Zn, Zi, Ze(căsătorită H) şi Zv, în calitate de nepoţi. În anul 1966 Zc a semnat declaraţia nr. 352/1966 prin care a renunţat în mod expres la moştenirea rămasă de pe urma fratelui său Zv astfel încât au rămas în calitate de moştenitori legali doar Zm, Zg, Zn, Zi, He şi Zv. Reclamanţii au calitatea de moştenitori ai defunctului Zv întrucât prin cererea nr. 459/4.03.1991 înregistrată la Primăria Girov, jud. Neamţ Zg, Zn, Zi, He şi Zv, în calitate de nepoţi de frate ai defunctului, au solicitat, în nume propriu, în temeiul art. 13 din Legea nr. 18/1991 stabilirea calităţii de moştenitori, fiind repuşi în termenul de acceptare a moştenirii. Aceştia sunt descendenţii ai defunctului Zc şi au venit la moştenirea defunctului  Zv (unchiul lor) în nume propriu, în concurs cu soţia supravieţuitoare a acestuia, Zm. Ca urmare cotele de moştenire sunt următoarele: Zm – ½ din moştenire respectiv câte 1/10 fiecare nepot de frate al defunctului. Aceasta în condiţiile în care soţia supravieţuitoare a venit la moştenire în concurs cu moştenitorii din clasa a II-a. de moştenitori.

Au mai arătat reclamanţii că Zv a decedat la data de 17.09.1999 iar Zaşi Zsau calitatea de moştenitori ai defunctului Zn, venind astfel la moştenirea defunctului Zv prin retransmitere. La data decesului defunctului Zv avea capacitate succesorală şi vocaţie succesorală Zn fiind în viaţă la data de 24.11.1965. Descendenţii renunţătorului pot veni la moştenire în nume propriu în condiţiile art. 698 Cod civil astfel că, în virtutea dreptului de acrescământ, partea renunţătorului profită coerezilor care au acceptat moştenirea. Eredele renunţător nu poate fi reprezentat iar dacă renunţătorul este singur în gradul său sau dacă coerezii săi renunţă copii lor vin la succesiune în virtutea propriului drept la moştenire. În aceste condiţii partea renunţătorului profită coerezilor săi fără voia lor indiferent dacă acceptarea coerezilor s-a făcut înainte sau după renunţarea comoştenitorului întrucât acceptarea succesiunii este indivizibilă. Dacă renunţătorul este singur în grad succesibil moştenirea trece în cadrul devoluţiunii legale la moştenitorii subsecvenţi. Reclamanţii, prin cererea făcută în anul 1991 către Primăria com. Girov au fost de drept repuşi în termenul de acceptare a succesiunii defunctului Zv şi au acceptat moştenirea defunctului prin formularea cererii de restituire în temeiul Legii nr. 18/1991.

Au mai arătat reclamanţii că Zm, soţia supravieţuitoare, a decedat în com. Girov, la data de 21.05.1994. Prin testamentul din data de 16.03.1994 aceasta a desemnat ca legatari universali pe Trşi Tl, care urmează a beneficia de partea acesteia de moştenire rămasă de la defunctului Zv.

Conform Titlului de Proprietate nr. .. din data de … masa succesorală se compune din următoarele bunuri imobile-teren:

-teren arabil în suprafaţă de 2.700 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 100, parcela 789/10 având următoarele vecinătăţi: N – D.N. Piatra Neamţ- Roman, E – z, S – drum tarla şi V – s;

-teren arabil în suprafaţă de 1.400 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 100, parcela 789B/34 având următoarele vecinătăţi: N – zc, E – drum exploatare, S – bt şi V – drum exploatare;

-teren arabil în suprafaţă de 3.200 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 85, parcela 616/126 având următoarele vecinătăţi: N – ti, E – drum tarla, S – nv şi V – zc;

-teren arabil în suprafaţă de 3.230 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 115, parcela 848A/9 având următoarele vecinătăţi: N – ze, E – drum de exploatare, S – Zc şi V – Zv;

-teren arabil în suprafaţă de 6.400 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 86, parcela 618/40 având următoarele vecinătăţi: N – Zc, E – drum tarla, S – nm şi V – drum exploatare;

-teren arabil în suprafaţă de 900 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 77, parcela 542A/15 având următoarele vecinătăţi: N – ac, E – Tarla Şes, S – sc şi V – izlaz comunal;

-teren arabil în suprafaţă de 4.500 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 79, parcela 586C/138 având următoarele vecinătăţi: N – mn, E – pârâu, S – mg şi V – z N.;

-teren arabil în suprafaţă de 5.700 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 115, parcela 848A/92 având următoarele vecinătăţi: N – vv, E – drum tarla, S – aa şi V – pârâu;

-teren arabil în suprafaţă de 1.000 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 78A, parcela 552A/2 având următoarele vecinătăţi: N – sn, E – drum sătesc, S – Zc  şi V – pârâu;

-teren arabil în suprafaţă de 2.700 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 79, parcela 582/138 având următoarele vecinătăţi: N – mn, E – Zv, S – mg şi V – izlaz comunal;

-teren arabil în suprafaţă de 370 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 115, parcela 849A/9 având următoarele vecinătăţi: N – ze, E – Zv, S – Zc şi V – pârâu;

-teren arabil în suprafaţă de 400 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 78, parcela 566 având următoarele vecinătăţi: N – sn, E – pârâu, S – Zc şi V – izlaz comunal;

-teren în suprafaţă de 1.400 mp. situat în intravilan sat Girov, com. Girov jud. Neamţ, tarlaua 39, parcela 648A/1 având următoarele vecinătăţi: N – hg., E – Zc, S – drum acces şi V – Muraru Ion;

-teren în suprafaţă de 2.829 mp. situat în intravilan sat Girov, com. Girov jud. Neamţ, tarlaua 12, parcela 212/2;

-teren în suprafaţă de 1.573 mp. situat în intravilan sat Girov, com. Girov jud. Neamţ, tarlaua 19, parcela 377A/1 având următoarele vecinătăţi: N – za, E – hc, S – no şi V – drum sătesc şi zc;

-teren păşuni în suprafaţă de 700 mp. situat în intravilan sat Girov, com. Girov jud. Neamţ, tarlaua 12, parcela 212/3;

-teren curţi-construcţii în suprafaţă de 980 mp. situat în intravilan sat Girov, com. Girov jud. Neamţ, tarlaua 12, parcela 212/1 având următoarele  vecinătăţi: N – mh., E – pd şi pl, S – mi, drum sătesc şi V – drum sătesc;

Au mai arătat reclamanţii că succesiunea defunctului Zc s-a deschis la data de 20.01.1977 iar moştenitori au rămas Zg, Zn, Zi, He şi Zv în calitate de descendenţi de gr. I. Toţi aceştia au acceptat moştenirea nefiind contradicţii între ei fiecare stăpânind bunuri în raport de cota cuvenită, cotele fiind de 1/5 pentru fiecare moştenitor. În prezent Zi este decedat iar ca moştenitori au rămas zg, fiu şi Gm, fiică care culeg partea de moştenire cuvenită ascendentului lor. Şi Zn este decedat la data de 17.09.1977 iar de pe urma sa au rămas ca moştenitori za, soţie supravieţuitoare şi Zs, fiul solicită reclamanţii partajarea tuturor bunurilor în natură conform posesiilor exercitate în prezent.

Conform Titlului de Proprietate nr. 32/752 din data de 04.01.2002 masa succesorală se compune din următoarele bunuri imobile-teren:

-teren arabil în suprafaţă de 2.700 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 100, parcela 789/9 având următoarele vecinătăţi: N – D.N. Piatra Neamţ- Roman, E – Zv, S – drum tarla şi V – me;

-teren arabil în suprafaţă de 1.400 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 100, parcela 789B/33 având următoarele vecinătăţi: N – mn, E – drum exploatare, S – Zv şi V – drum exploatare;

-teren arabil în suprafaţă de 2.000 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 84, parcela 612A/18 având următoarele vecinătăţi: N – drum tarla, E – p, S – Tarla gropară şi V – hv;

-teren arabil în suprafaţă de 4.000 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 84, parcela 612A/37 având următoarele vecinătăţi: N – drum tarla, E – ci, S – tt şi V – hc;

-teren arabil în suprafaţă de 2.500 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 99, parcela 782/77 având următoarele vecinătăţi: N – pi, E – tc, S – tb. şi V – drum tarla;

-teren arabil în suprafaţă de 6.000 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 85, parcela 515/125 având următoarele vecinătăţi: N – ti, E – Zv, S – bv şi V – drum tarla;

-teren arabil în suprafaţă de 3.230 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 115, parcela 8480/10 având următoarele vecinătăţi: N – Zv, E – drum exploatare, S – ci şi V – Zc;

-teren arabil în suprafaţă de 4.000 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 84, parcela 612B/51 având următoarele vecinătăţi: N – ot, E – drum exploatare, S – ct şi V – drum tarla;

-teren arabil în suprafaţă de 2.500 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 86, parcela 618/60 având următoarele vecinătăţi: N – bc, E – drum gtarla, S – hg. şi V – mN.;

-teren arabil în suprafaţă de 1.400 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 86, parcela 618/39 având următoarele vecinătăţi: N – am, E – drum tarla, S – Zv şi V – Zv;

-teren arabil în suprafaţă de 1.800 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 77, parcela 542A/4 având următoarele vecinătăţi: N – bs, E – tarla şes, S – mc şi V – drum tarla;

-teren arabil în suprafaţă de 500 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 78A, parcela 562A/3 având următoarele vecinătăţi: N – Zv, E – drum sătesc, S – sv şi V – Zc;

-teren păşuni în suprafaţă de 370 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 115, parcela 849/10 având următoarele vecinătăţi: N – Zv, E – Zc, S – Cazacu Gh. Ion şi V – pârâu;

-teren păşuni în suprafaţă de 2000 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 78, parcela 566/4 având următoarele vecinătăţi: N – Zv, E – Zc, S – s şi V – izlaz comunal;

-teren arabil în suprafaţă de 1.600 mp. situat în intravilan sat Girov, com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 1, parcela 25/1 având următoarele vecinătăţi: N – iv, E – Tarla livadă, S – M. mc şi V – drum comunal Girov-Dochia;

-teren arabil în suprafaţă de 1.073 mp. situat în intravilan sat Girov, com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 3, parcela 74/1 având următoarele vecinătăţi: N – s V. şi ci, E – fm, drum sătesc S –  mc, drum acces şi V – pârâu;

-teren arabil în suprafaţă de 1.450 mp. situat în intravilan sat Girov, com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 39, parcela 648B/1 având următoarele vecinătăţi: N – hg. Gh., E – mn, S – cişi V – drum exploatare, Zv;

-teren arabil în suprafaţă de 1.573 mp. situat în intravilan sat Girov, com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 19, parcela 337C/1 având următoarele vecinătăţi: N – D.N. Piatra Neamţ- Roman, za, E – Zv, S – drum sătesc, Zv şi V – drum sătesc;

-teren arabil în suprafaţă de 3.905 mp. situat în intravilan sat Girov, com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 41, parcela 793/1 având următoarele vecinătăţi: N – drum sătesc, pârâu, E – ha S – M. bc şi V – ai;

-teren arabil în suprafaţă de 1.391 mp. situat în intravilan sat Girov, com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 20, parcela 340/2;

-teren arabil în suprafaţă de 1.800 mp. situat în intravilan sat Girov, com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 20, parcela 343/1 având următoarele vecinătăţi: N – pn, D.N. Piatra Neamâ-Roman, E – pi, S – pv şi V – dg;

-teren în suprafaţă de 704 mp. situat în intravilan sat Girov, com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 20, parcela 340/1 având următoarele vecinătăţi: N – D.N. Piatra Neamâ-Roman, E – drum sătesc, S – pv şi V – pi;

În continuare fiecare dintre reclamanţi a arătat ce bunuri doreşte a-i fi atribuite din fiecare titlu de proprietate şi au susţinut că aceste terenuri sunt stăpânite încă din anul 1989 de către posesori iar opţiunile exprimate corespund posesie exercitate asupra bunurilor care fac parte din masa de partaj.

În drept reclamanţii au indicat prevederile art. 728 Cod civil 1864, art. 192 şi art. 194 Cod pr. Civ.

În dovedirea cererii formulate reclamanţii au solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale şi expertiza tehnică. Au depus în copie următoarele înscrisuri: certificat de atestare fiscală nr. 8657/22.09.2015 şi nr. 8658/22.09.2015, Încheieri de verificare a evidenţelor succesorale, TP nr. 32/752 din data de 4.01.2002, TP nr. 32/1382/6.02.2002, acte de stare civilă, certificat de moştenitor nr. 43/18.01.1984, certificat de moştenitor nr. 844/30.05.1994, testament autentificat sub nr. 6183/16.03.1994, chitanţe de plată impozit.

Prin încheierea din data de 17.12.2015 instanţa a încuviinţat reclamanţilor plata taxei judiciare de timbru în valoare de 9.934 lei în 10 rate egale.

Pârâta gm a depus întâmpinare la data de 8.02.2016 prin care a arătat că este de acord cu ieşirea din indiviziunea terenurilor rămase după defuncţii Zv şi Zc dar nu este de acord cu pretenţiile reclamanţilor în ce priveşte atribuirea bunurilor astfel cum rezultă din opţiunile de lotizare din cererea de chemare în judecată. Cele patru părţi reclamante au făcut împărţeala după bunul lor plac dezavantajând pe Zi, tatăl pârâtei, cel mai mare dintre fraţi. Reclamanţii sunt de rea-credinţă întrucât au acaparat mai mult decât lise cuvine astfel cum rezultă şi din depus de aceştia, întocmit de reclamantul Zs, angajat al Primăriei Girov. Conform opţiunilor exprimate de reclamanţi Zv ar primi 13.495 mp., He 11.705 mp., Zg 14.973 mp. iar Zaşi Zs, moştenitorii  def. Zn suprafaţa de 13.446 mp. Ca urmare, tatălui pârâtei i-ar reveni doar suprafaţa de 9.323 mp. rezultând că Zv a acaparat suprafaţa de 704 mp. iar familia Za– Zssuprafaţa de 1.573 mp.  în plus faţă de suprafeţele de teren menţionate în tabele. Aceste suprafeţe adăugate celei de 9.323 mp. ar rezulta o suprafaţă de 11.600 mp. care i se cuvenea tatălui pârâtei Zi. În continuare  pârâta a evidenţia modul de soluţionare a unui alt litigiu purtat între tatăl său şi comoştenitori.

În dovedire pârâta a solicitat administrarea probei cu expertiza şi a probei cu înscrisuri. A depus în copie următoarele înscrisuri: acte de stare civilă,  cereri formulate de Zi, cerere de chemare în judecată Zv şi alte cereri formulate în dosar nr. 1024/103/2006*.

A fost stabilită o taxă judiciară de timbru în sumă de 9.934 lei iar plata acesteia eşalonată prin încheierea din data de 17.12.2015.

La data de 10.02.2016 pârâta Gma depus o precizare a întâmpinării prin care a arătat că tatălui său i se cuvine suprafaţa de 13.217mp., la fel precum celorlalţi moştenitori ai defunctului Zc.

La data de 15.02.2016 pârâţii Trşi Tl au depus întâmpinare solicitând dezbaterea succesiunii de pe urma defuncţilor Zv şi Zm şi constatarea calităţii lor de legatari cu titlu universali ai defunctei Zm soţia supravieţuitoare a defunctului Zv, singura moştenitoare în cauză. De pe urma defunctului Zv a rămas ca unic moştenitor Zm, în calitate de soţie supravieţuitoare, conform certificatului de moştenitor nr. 387/1966, Zc renunţând la moştenire în mod expres. Moştenitori ai defunctei Zm sunt pârâţii Trşi Tl la legatari cu titlu universal. Astfel cum se susţinea în doctrină, soluţie promovată de o parte a practicii şi confirmată în cele din urmă prin Decizia nr. 11/2007 a Î.C.C.J. o persoană care a renunţat la moştenire nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 18/1991. Pentru acest considerente pârâţii au invocat lipsa de interes şi lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor în ce priveşte dezbaterea succesiunii defunctului Zv. Prin întâmpinare pârâţii au solicitat şi anularea parţială a TP nr. 32/1382/2002 emis moştenitorilor lui Zv susţinând că o suprafaţă de teren a aparţinut defunctei Zm.

În privinţa terenurilor deţinute anterior colectivizării de către defunctul Zv pârâţii au arătat că acestea nu se aflau în circuitul civil la data decesului iar descendenţii renunţătorului Zc alături de soţia supravieţuitoare Zm au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.

În dovedire pârâţii au depus în copie înscrisuri solicitând administrarea probei testimoniale.

Reclamanţii au depus la data de 21.03.2016 răspuns la întâmpinare arătând că şi-au exprimat doar o opţiune cu privire la ieşirea din indiviziune care va fi dispusă de instanţă nefiind necesară partajarea fiecărui teren şi nici atribuirea exclusiv în natură a bunurilor succesorale, inegalitatea loturilor putând fi compensată prin plata unor sulte. Pârâta a criticat în mod nejustificat propunerea reclamanţilor de partajare care a avut în vedere terenuri din ambele titluri de proprietate. De asemenea au solicitat respingerea excepţiilor invocate de pârâţii Trşi Tl. Au reclamanţii calitatea de moştenitori ai defunctului Zv decedat fără descendenţi. L decesul acestuia au rămas soţia supravieţuitoare Zm şi fratele Zc, care a renunţat la succesiunea fratelui. Ca urmare copii acestuia, vin la moştenire în virtutea unui drept propriu la moştenire. Renunţarea autorului reclamanţilor nu a avut ca efect aplicarea prevederilor art. 1 alin. 1 lit. e din Legea nr. 314/1944 astfel încât soţia supravieţuitoare să culeagă întreaga moştenire. În aceste condiţii nu pot fi reţinute dispoziţiile RIL nr. 11/2007 sau ale art. 700 Cod civil 1864 întrucât descendenţii fratelui renunţător vin la moştenirea unchiului în nume propriu şi nu pin retransmitere. Dealtfel şi pârâţii recunosc dreptul reclamanţilor la moştenirea defunctului Zv prin cererea de anulare parţială a titlului de proprietate. Au mai susţinut reclamanţi că şi în ipoteza în care s-ar considera că nu puteau beneficia de repunerea în termen au calitate procesuală activă pentru a solicita ieşirea din indiviziune după defunctul Zv având în vedere efectele pronunţării unei decizii în interesul legii, care se produc numai pentru viitor.

La data de 01.06.2016 reclamanţii au comunicat faptul că a decedat reclamantul Zg şi au solicitat introducerea în proces a moştenitorilor acestuia . Acesta a avut trei copii din care doi au acceptat expres moştenirea (Zi-Emil şi Trifan Geta) iar al treilea a renunţat expres la moştenire (Zv).

Prin încheierea din data de 17.11.2016 instanţa a dispus disjungerea cererilor formulate de  pârâţii Trşi Tl având ca obiect partajul succesoral după defuncta Zm  respectiv cererea de anulare parţială a titlului de proprietate nr. 32/1382/2002.

Printr-o precizare depusă la data de 02.03.2017 reclamanţii au arătat că au calitatea de moştenitori ai defunctului Zv în baza unui drept propriu şi nu prin retransmitere. Deşi autorul lor, Zc, a renunţat expres la moştenirea fratelui său Zv , o atare renunţare nu a profitat soţiei supravieţuitoare ci copiilor renunţătorului care au putut veni la moştenire în nume propriu. Cu toate acestea, dacă instanţa va considera că nu au un drept propriu la moştenirea defunctului Zv, reclamanţii au solicitat ca instanţa să dispună ieşirea din indiviziune cu privire la terenurile din titlul de proprietate conform menţiunilor din cuprinsul acestuia, cu atât mai mult cu cât nu s-au indicat alte bunuri ca intrând în compunerea masei succesorale rămase de pe urma defunctului.

Prin încheierea din data de 06.04.2017 instanţa a unit cu fondul cauzei excepţiile lipsei de interes şi a calităţii procesuale active a reclamanţilor şi a încuviinţat administrarea probei cu înscrisuri şi a expertizei topografice. A fost depus raport de expertiză tehnică topografică întocmit de expert Munteanu Gheorghe (filele 25-48 ds. vol.III), completat urmare a unor obiecţiuni formulate de părţi şi încuviinţate de instanţă. 

Analizând cererea formulată şi excepţiile invocate în raport de probele administrate, instanţa reţine următoarele:

Prin cererea formulată în prezentul dosar reclamanţii au învestit instanţa cu două cereri principale, unda dintre acestea având ca obiect partajarea bunurilor succesorale rămase de pe urma defunctului Zc, decedat la data de 20.01.1977 respectiv a bunurilor rămase de pe urma defunctului Zv. Între cele două cereri există neîndoielnic o legătură strânsă având în vedere că aceştia au fost fraţi iar defunctul Zc a avut vocaţie succesorală legală la moştenirea defunctului frate predecedat, Zv iar moştenitorii defunctului Zc au formulat cerere de reconstituire în temeiul Legii nr. 18/1991 atât cu privire la bunurile care au aparţinut tatălui lor (fiind emis TP nr. 32/752/4.01.2002) cât şi cu privire la bunurile care au aparţinut unchiului lor, Zv, fiind înscrişi în TP nr. 32/1382/06.02.2002 alături de soţia supravieţuitoare Zaharia I. Maria. Partea acestuia din moştenirea defunctului Zv se cuvine pârâţilor Trşi Tl astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 844/30.05.1994, fiecare având calitatea de legatar cu titlu universal.

Din probele administrate şi din susţinerile părţilor instanţa reţine că în privinţa moştenirii defunctului Zc părţile au susţineri contradictorii doar în ce priveşte ieşirea din indiviziune şi modul de atribuire a bunurilor din titlul de proprietate. Ca urmare instanţa va reţine că la  data de 22.01.1977, conform art. 65l Cod civil din 1864, s-a deschis succesiunea defunctului Zc, cu ultimul domiciliu în com. Girov, jud. Neamţ

Vocaţie succesorală concretă şi calitate de moştenitori legali ai defunctului au, conform art. 669, art.664- art.668 C.civ., descendenţii de gr. I. ai defunctului, respectiv moştenitori ai acestora, conform actelor de stare civilă depuse la dosar dar şi a menţiunilor din TP nr. 32/752 din data de 04.01.2002:

•reclamantul Zv în calitate de descendent de gr. I al defunctului, cu o cotă de 1/5 din masa succesorală;

•reclamanta He în calitate de descendent de gr. I al defunctului, cu o cotă de 1/5 din masa succesorală:

• defunctul Zg, decedat la data de 06.04.2016, a cărui cotă de 1/5 din masa succesorală se cuvine în indiviziune, prin retransmitere reclamanţilor Zi-, tg şi Zv, descendenţi de gr. I.;

•defunctul Zi decedat la data de 11.11.2013, a cărui cotă de 1/5 din masa succesorală se cuvine în indiviziune, prin retransmitere pârâţilor Gmşi Zg, descendenţi de gr. I;

•defunctul zn, decedat la data de 17.11.1999, a cărui cotă de 1/5 din masa succesorală se cuvine în indiviziune, prin retransmitere reclamanţilor Zs, descendent de gr. I şi Zaharia Aneta, soţie supravieţuitoare.

Instanţa mai reţine că în prezenta cauză nu este învestită cu soluţionarea vreunei cereri legate de succesiunea descendenţilor de gr. I postdecedaţi (Zg, Zi şi Zn) astfel încât va atribui în indiviziune persoanelor cu vocaţie legală la moştenirea acestora fără a analiza vocaţia succesorală concretă (cum ar fi de exemplu declaraţia de neacceptare a reclamantului Zv).

Din masa succesorală a defunctului Zc fac parte bunurile înscrise în  Titlului de Proprietate nr. 32/752 din data de 04.01.2002:

-teren arabil în suprafaţă de 2.700 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Nimaş I- Prelungira” tarlaua 100, parcela 789/9 având următoarele vecinătăţi: N – D.N. 15 Piatra Neamţ- Roman, E – Zv, S – drum exploatare şi V – me în valoare de 2.700 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 1.400 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Paval-După Deal” tarlaua 100, parcela 789B/33 având următoarele vecinătăţi: N – Mn, E – drum exploatare, S – Zv şi V – drum exploatare în valoare de 1.400 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 2.000 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Nimaş II” tarlaua 84, parcela 612A/18 având următoarele vecinătăţi: N – drum tarla, E – pc, S – Tarla Gropană şi V – hv în valoare 2.000 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 4.000 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 84, parcela 612A/37 pct. Nimaş II” având următoarele vecinătăţi: N – drum tarla, E – ci, S – tn şi V – hc cu o valoare de 4.000;

-teren arabil în suprafaţă de 2.500 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Inimosu”, tarlaua 99, parcela 782/77 având următoarele vecinătăţi: N – pi, E – drum exploatare, S – tb şi V – drum exploatare cu o valoare de 2.500 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 6.000 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „ Vechituri” tarlaua 85, parcela 616/125 având următoarele vecinătăţi: N – ti, E – Zv, S – nc şi bc. v şi V – drum tarla cu o valoare de 6.000 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 3.230 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Gavan” tarlaua 115, parcela 848a/10 având următoarele vecinătăţi: N – Zv, E – drum exploatare, S – ci şi V – Zc în valoare de 3.230 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 4.000 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Poarta Tarnii”, tarlaua 84, parcela 612B/51 având următoarele vecinătăţi: N – ot, E – drum exploatare, S – ct şi V – drum exploatare în valoare de 4.000 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 2.500 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „ Prisaca” tarlaua 86, parcela 618/60 având următoarele vecinătăţi: N – bc, E – drum gtarla, S – hg. şi V – mn. în valoare de 2.500 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 1.400 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Prisaca” tarlaua 86, parcela 618/39 având următoarele vecinătăţi: N – am, E – drum tarla, S – Zv şi V – drum exploatare în valoare de 1.400 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 1.800 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Între gârle”, tarlaua 77, parcela 542A/4 având următoarele vecinătăţi: N bt, E – tarla Şes, S – mc şi V – drum exploatare în valoare de 1.800 lei;

-teren în suprafaţă de 700 mp. situat în intravilan sat Girov, com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Prund Conteşti” tarlaua 78A, parcela 562A/3 şi sola 78, parcela 566/4 având următoarele vecinătăţi: N – Zv, E – drum sătesc, S – sv şi V – izlaz comunal în valoare de 6.343 lei;

-teren păşuni în suprafaţă de 370 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Gavan” tarlaua 115, parcela 849/10 având următoarele vecinătăţi: N – Zv, E – Zc, S – cg. Ion şi V – pârâu cu o valoare de 185 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 1.600 mp. situat în intravilan sat Girov, com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 1, parcela 25/1 având următoarele vecinătăţi: N – ic şi re, E – Tarla livadă, S – tv şi M. mc şi V – drum comunal în valoare de 14.499 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 1.073 mp. situat în intravilan sat Girov, com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 3, parcela 74/1 având următoarele vecinătăţi: N –ci şi fv, E – fv, drum sătesc, S –  mc şi V – pârâu în valoare de 9.723 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 1.450 mp. situat în intravilan sat Girov, com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 39, parcela 648B/1 având următoarele vecinătăţi: N – hh. c., E – Mn, S – ci şi V – moşt. Def. Zv în valoare de 13.140 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 1.573 mp. situat în intravilan sat Girov, com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 19, parcela 337C/1 având următoarele vecinătăţi: N – D.N. 15 Piatra Neamţ- Roman, za, E – Zv, S –ot şi V – drum sătesc în valoare de 14.254 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 3.905 mp. situat în intravilan sat Girov, com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 41, parcela 703/1 având următoarele vecinătăţi: N – drum sătesc, pârâu, E – M. ha, S – M. bc şi V – ai în valoare de 35.386 lei;

-teren curţi construcţii şi arabil în suprafaţă de 2.095 mp. ( din măsurători 1989 mp.) situat în intravilan sat Girov, com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 20, parcela 340/2 şi tarlaua 20, parcela 340/1 având următoarele vecinătăţi: N – D.N. 15 Piatra Neamţ-Roman, E – drum sătesc, S – bd (pv) şi V – cp (pi) în valoare de 18.024 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 1.800 mp. (din măsurători 1698 mp.) situat în intravilan sat Girov, com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 20, parcela 343/1 având următoarele vecinătăţi: N – pn, D.N. 15 Piatra Neamţ-Roman, E – pi, S – pv şi V – dg şi ot în valoare de 15.387 lei.

Valoarea totală a bunurilor succesorale rămase de pe urma defunctului Zc este de 158.471 lei, rezultând o valoare de 31.694,2 lei pentru fiecare din descendenţii defunctului înscrişi în titlul de proprietate.

În ce priveşte succesiunea defunctului Zv instanţa reţine că acesta a decedat la data de 24.11.1965. La decesul acestuia au rămas soţia supravieţuitoare, Zm, fratele defunctului Zc precum şi fii acestuia Zv, Zg, zn, Zi şi He. Conform certificatului de moştenitor emis de pe urma defunctului Zv, nr. 387/1966 din data de 20.12.1966 Zc, fratele defunctului a renunţat la moştenire astfel că s-a stabilit ca unic moştenitor soţia supravieţuitoare Zm, decedată la data de 21.05.1994 ai cărei moştenitori sunt pârâţii Trşi Tl, legatari cu titlu universali, conform Certificatului de Moştenitor nr. 844/30.05.1994. Au formulat cerere de reconstituire în temeiul Legii nr. 18/1991 pentru terenurile care au aparţinut defunctului Zv atât soţia supravieţuitoare cât şi nepoţii defunctului, fii fratelui Zc, toţi aceştia fiind înscrişi ca beneficiari ai reconstituirii în Titlul de Proprietate nr. 32/1382 din data de 06.02.2002. În componenţa masei succesorale  părţile au indicat exclusiv bunurile din titlu de proprietate menţionat astfel încât sunt incidente în prezenta cauză nu dosar dispoziţiile de drept comun în materie de moştenirii (Cod civil din 1864) dar şi cele speciale din Legea nr. 18/1991.

Justificând pe cuprinsul certificatului de nr. 387/1966 din data de 20.12.1966, a certificatului de moştenitor  nr. 844/30.05.1994 şi ale efectele renunţării la moştenirea fratelui său de către Zc pârâţii Trşi Tl au invocat cu titlu de excepţii lipsa de interes şi lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor în ce priveşte dezbaterea succesiunii defunctului Zv.

Relevante în prezenta cauză sunt dispoziţiile art. 8 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 18/1991 potrivit cărora „De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producţie sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum şi, în condiţiile legii civile, moştenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă şi alte persoane anume stabilite. (3) Stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate în limita unei suprafeţe minime de 0,5 ha pentru fiecare persoană îndreptăţită, potrivit prezentei legi, şi de maximum 10 ha de familie, în echivalent arabil” dar şi ale art. 13 alin. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 18/1991 potrivit cărora „Calitatea de moştenitor se stabileşte pe baza certificatului de moştenitor sau a hotărârii judecătoreşti definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moştenirii. (2) Moştenitorii care nu-şi pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiţi repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor. Ei sunt consideraţi că au acceptat moştenirea prin cererea pe care o fac comisiei.,, (3) Titlul de proprietate se emite cu privire la suprafaţa de teren determinată pe numele tuturor moştenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun”.

Prin dispoziţiile Codului civil din 1864 s-au stabilit trei principii de bază în ce priveşte devoluţiunea legală a moştenirii. Primul dintre acestea este principiul chemării la moştenire a rudelor în ordinea claselor de moştenitori legali, fiind stabilite 4 clase de moştenitori legali (art. 659 şi 669-675 Cod civil 1864). Consecinţa este aceea că prezenţa unei singure rude într-o clasă de moştenitori exclude o rudă dintr-o clasă inferioară de moştenitori. Principiul proximităţi gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă conform căruia în cadrul aceleiaşi clase de moştenitori o rudă mai apropiată înlătură de la moştenire rudele mai îndepărtate în grad. Al treilea principiul este cel al egalităţii rudelor din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad la moştenire. În prezenta cauză interesează şi reglementarea dreptului la moştenire al soţului supravieţuitor conform prevederilor Legii nr. 319/1944 care stabilesc cota de moştenire a soţului supravieţuitor când acesta vine în concurs cu fiecare clasă de moştenitor, fiind stabilit astfel că soţul supravieţuitor nu înlătură de la moştenirea legală nici o clasă de moştenitori şi nici nu este înlăturat de prezenţa la moştenire a rudelor din clasele legale de moştenitor. Astfel conform art. 1 din Legea 319/1994 cota soţului supravieţuitor când vine în concurs cu colateralii privilegiaţi este de ½ din moştenire. Relevante sunt şi prevederile şi consecinţele renunţării la moştenire. Potrivit dispoziţiilor art. 696 Cod civil 1864 „eredele ce renunţă este considerat că nu a fost niciodată erede” iar descendenţii lui nu vor putea veni la moştenire prin reprezentare ci numai în nume propriu, în condiţiile prevăzute de lege – art. 698 Cod civil.

Analizând în mod coroborat toate aceste dispoziţii legale instanţa va reţine că deşi fratele defunctului Zv a renunţat la moştenirea acestuia, nepoţii de frate aveau vocaţie legală la moştenirea aceluiaşi defunct fiind rude din clasa a doua de moştenitori, colaterali privilegiaţi, născuţi la data deschiderii moştenirii fără rude aflate în grad mai apropiat de rudenie cu defunctul în condiţiile în care tatăl lor, Zc, a renunţat la moştenire cu toate consecinţele unei atare manifestări exprese de voinţă. Faţă de moştenirea unchiului lor Zv nepoţii acestuia Zv, Zg, Zn, Zi şi He au dobândit un drept propriu de moştenire fiind rude de gradul III cu defunctul şi considerarea persoanei rudă de gr. II (Zc) ca fiind străin de moştenire cu titlu retroactiv. În aceste circumstanţe vocaţia la moştenire a nepoţilor defunctului trebuie stabilită în raport de dispoziţiile speciale in Legea nr. 18/1991 şi ale conţinutului certificatului de moştenitor. Faptul că prin Certificatul de Moştenitor  nr. 387/1966 din data de 20.12.1966 s-a reţinut ca unic moştenitor  soţia supravieţuitoare zm nu poate fi opus altor moştenitori cu vocaţie legală la moştenirea defunctului în condiţiile în care aceştia nu au fost prezenţi la dezbaterea succesiunii defunctului Zv. Fratele defunctului, Zc, a renunţat la moştenire însă o atare manifestare de voinţă nu este opozabilă şi altor succesibili care, urmare a renunţării sale, dobândesc vocaţie succesorală concretă la moştenirea defunctului Zv. Aceasta este situaţia copiilor colateralului Zc, nepoţii de frate ai defunctului Zv,  Zv, Zg, Zn, Zi şi He rude de gr. III. Câtă vreme aceştia nu au fost prezenţi la dezbaterea moştenirii defunctului Zv nu pot fi consideraţi renunţători.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991  nepoţii defunctului Zv s-au aflat în situaţia prevăzută de art. 13 alin. 2 respectiv „Moştenitorii care nu-şi pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiţi repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor. Ei sunt consideraţi că au acceptat moştenirea prin cererea pe care o fac comisiei”. Aceasta are natura unei dispoziţii speciale în raport de care colateralii de gr. III nu erau ţinuţi a face dovada acceptării succesiunii defunctului în alt mod decât prin formularea unei cereri de reconstituire. Or, în ce priveşte bunurile indicate ca fiind parte a masei succesorale rămase de pe urma defunctului acestea se limitează la terenurile înscrise în Titlul de Proprietate nr. 32/1382 din data de 06.02.2002. Raportat la circumstanţele de fapt reţinute instanţa va reţine că nu pot fi invocate împotriva nepoţilor defunctului Zv, care au formulat cerere de reconstituire, prevederile Deciziei nr. 11/2007 a Î.C.C.J. în soluţionarea unui recurs în interesul legii întrucât aceştia nu vin la moştenire prin reprezentarea sau retransmitere de pe urma defunctului Zc ci înfăţişează un drept propriu de moştenire la care nu au renunţat, fiind repuşi în termenul de acceptare a moştenirii odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991. Dispoziţiile acestei hotărâri, având un caracter obligatoriu, ar putea fi opuse unui moştenitor al renunţătorului Zc care nu ar putea veni la moştenirea defunctului Zv în alt mod decât prin retransmitere (prin ipoteză într-o astfel de situaţie s-ar afla soţul supravieţuitor al defunctului Zc care nu ar avea vocaţie legală la moştenirea cumnatului său – Zv – şi ar putea moşteni doar în mod indirect, prin stabilirea calităţii de moştenitor a soţului). Dimpotrivă, nepoţii defunctului Zv aveau vocaţie legală la moştenirea acestuia chiar şi în ipoteza în care ar fi rămas străini de moştenirea tatălui lor, Zc iar vocaţia legală a devenit una concretă odată cu înlăturarea de la moştenire a unei rude în grad mai apropiat care i-ar fi înlăturat de la moştenire urmând principiul proximităţii gradului de rudenie anterior evocat.

În raport de toate aceste considerente instanţa va respinge excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a reclamanţilor invocate de pârâţii Trşi Tl prin întâmpinare. Ca urmare instanţa va reţine ca având calitatea de moştenitori au defunctului Zv pe următorii:

•defuncta Zm, soţie supravieţuitoare, decedată la data de 21.05.1994 a cărei cotă de 1/2 masa succesorală se cuvine în indiviziune, prin retransmitere pârâţilor  Trşi Tl, legatari cu titlu universali.

•reclamantul Zv în calitate de colateral privilegiat de gr. III al defunctului, cu o cotă de 1/10 din masa succesorală;

•reclamanta He în calitate de colateral privilegiat de gr. III al defunctului, cu o cotă de 1/10 din masa succesorală;

• defunctul Zg, decedat la data de 06.04.2016, în calitate de colateral privilegiat de gr. III al defunctului a cărui cotă de 1/10 din masa succesorală se cuvine în indiviziune, prin retransmitere reclamanţilor Zi-Emil, Trifan Geta şi Zv, descendenţi de gr. I.;

•defunctul Zi decedat la data de 11.11.2013, în calitate de colateral privilegiat de gr. III al defunctului a cărui cotă de 1/10 din masa succesorală se cuvine în indiviziune, prin retransmitere pârâţilor Gmşi Zg, descendenţi de gr. I;

•defunctul Zn, decedat la data de 17.11.1999, în calitate de colateral privilegiat de gr. III al defunctului a cărui cotă de 1/10 din masa succesorală se cuvine în indiviziune, prin retransmitere reclamanţilor Zs, descendent de gr. I şi Zaharia Aneta, soţie supravieţuitoare.

Din masa succesorală a defunctului Zv fac parte bunurile înscrise în  Titlului de Proprietate nr. 32/1382 din data de 06.02.2002:

-teren arabil în suprafaţă de 2.700 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Nimaş I-Prelungire” tarlaua 100, parcela 789/10 având următoarele vecinătăţi: N – D.N. 15 Piatra Neamţ- Roman, E – Sm, S – drum tarla şi V – moşt. Zc cu o valoare de 2.700 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 1.400 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Paval-După Deal” tarlaua 100, parcela 789a/34 având următoarele vecinătăţi: N – z c, E – drum exploatare, S – Btşi V – tarla Imas II în valoare de 1.400 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 3.200 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Vechituri”, tarlaua 85, parcela 616/126 având următoarele vecinătăţi: N – Ti, E – drum tarla, S – Nv, Ncşi V – Zcîn valoare de 3.200 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 3.230 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Gavan” tarlaua 115, parcela 848A/9 având următoarele vecinătăţi: N – Ze, E – drum de exploatare, S – Zc şi V – Zv în valoare de 3.230 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 6.400 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „ Prisaca” tarlaua 86, parcela 618/40 având următoarele vecinătăţi: N – Zc, E – drum tarla, S – Nn şi V – drum exploatare în valoare de 6.400 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 900 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Între Garle” tarlaua 77, parcela 542A/15 având următoarele vecinătăţi: N – Ac, E – Tarla Şes, S – Acşi V – izlaz comunal cu o valoare de 900 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 4.500 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Livada Conţeşti”, tarlaua 79, parcela 586c/138 având următoarele vecinătăţi: N – Mn, E – drum exploatare, S – Mnşi V – Zv în valoare de 4.500 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 5.700 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Gavan”, tarlaua 115, parcela 848A/92 având următoarele vecinătăţi: N – Vv, E – drum tarla, S – Aaşi V – pârâu în valoare de 5.700;

-teren curţi construcţii, arabil şi păşuni în suprafaţă de 1.400 mp. (în fapt 764 mp. conform măsurătorilor) situat în situat în intravilan sat Girov, com. Girov jud. Neamţ, pct. „Prund Conţeşti” tarlaua 78A, parcela 552A/2 şi sola 78 parcela 566, având următoarele vecinătăţi: N – Sn, E – drum sătesc, S – Zc  şi V – izlaz comunal în valoare de 6.923 lei;

-teren livezi în suprafaţă de 2.700 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Livada Conteşti” tarlaua 79, parcela 582/138 având următoarele vecinătăţi: N – Mn, E – Zv, S – Mnşi V – izlaz comunal cu o valoare de 1.350 lei;

-teren păşune în suprafaţă de 370 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 115, parcela 849A/9 având următoarele vecinătăţi: N – Ze, E – Zv, S – Zc şi V – pârâu cu o valoare de 185 lei ;

-teren în suprafaţă de 1.400 mp. situat în intravilan sat Girov, com. Girov jud. Neamţ, tarlaua 39, parcela 648A/1 având următoarele vecinătăţi: N – Hc., E – Zc, S – Ci, drum acces şi V – Ciîn valoare de 12.687 lei;

-teren în suprafaţă de 4.509 mp. (în fapt 4.473 conform măsurătorilor) situat în intravilan sat Girov, com. Girov jud. Neamţ, cu destinaţia curţi construcţii, arabil şi păşuni, tarlaua 12, parcela 212/1,2 şi 3 având următoarele  vecinătăţi: N – Cmc., E – Pdşi Pl, S – Vm, Mi, drum sătesc şi V – drum sătesc în valoare de 21.326 lei;

-teren în suprafaţă de 1.573 mp. (din măsurători 973 mp.) situat în intravilan sat Girov, com. Girov jud. Neamţ, tarlaua 19, parcela 377A/1 având următoarele vecinătăţi: N – Zaharia Aneta, E – Mc, S – Onşi V –  Zcîn valoare de 8.817 lei.

În ce priveşte suprafaţa de teren intravilan din tarlaua 12, parcela 212/1,2 şi 3 instanţa va reţine ca făcând parte din masa succesorală şi suprafaţa de 270 mp. pe care pârâţii au înstrăinat-o conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 14868/25.07.1995 în condiţiile în care, la momentul autentificării nu avea calitatea de proprietari exclusivi ai acestui bun urmând ca vânzarea ca acest fapt să fie avut în vedere la atribuirea bunurilor. Reţinând astfel instanţa a stabilit valoarea acestui bun la suma de 21.326 lei, adăugând la valoarea stabilită de expert şi valoarea suprafeţei de teren identificată de acesta ca fiind înstrăinată prin raportare la valoarea unitară necontestată de părţi. De asemenea, în privinţa ternului intravilan sat Girov, com. Girov jud. Neamţ, tarlaua 19, parcela 377A/1 instanţa va reţine la masa indiviză suprafaţa de fapt pe care moştenitorii o deţin în condiţiile în care o parte din acesta teren astfel cum este înscris în titlul de proprietate are destinaţia de drum sătesc, conform schiţei de la fila 28 ds., aspect de asemenea necontestat de către părţi.  Aceeaşi este şi situaţia terenului  situat în intravilan sat Girov, com. Girov jud. Neamţ, pct. „Prund Conţeşti” tarlaua 78A, parcela 552A/2 şi sola 78 parcela 566, suprafaţa deţinută de părţi fiind redusă faţă de cea înscrisă în titlu de proprietate.

Instanţa nu va reţine ca parte a masei indivize suprafaţa de teren de 2100 mp. arabil identificată de către expert la solicitarea pârâţilor  Trşi Tl, teren situat în intravilan sat Dăneşti, com. Girov având în vedere că acesta nu este înscris în Titlul de Proprietate nr. 32/1382/06.02.2002 iar părţile nu au făcut dovada că ar fi proprietatea defunctului.

Valoarea totală a bunurilor succesorale rămase de pe urma defunctului Zv este de 79.318 lei, valoare în care este inclus şi terenul de 270 mp. vândut de pârâţii Trşi Tl. În aceste condiţii şi având în vedere cotele anterior stabilite instanţa reţine că pârâţilor Trşi Tl li se cuvin bunuri în valoare de 39.659 lei iar nepoţilor defunctului Zv, pe fiecare ramură valoarea de 7.931,8 lei, rezultând o valoare de 39.626 lei pentru fiecare din descendenţii defunctului Zc, urmând ca bunurile să fie atribuite pe fiecare tulpină.

În prezenta cauză instanţa va avea în vedere criteriile enumerate de art. 988 Cod pr. civ. pentru atribuirea şi formarea loturilor fiind evident că partajul se poate realiza în natură existând suficiente terenuri pentru a satisface valoarea fiecărui lor. Cu privire la acest aspect părţile a solicitat fiecare atribuirea de bunuri în natură. În aceste condiţii instanţa va avea în vedere ca principal criteriu de atribuire mărimea cotei-părţi a fiecărui moştenitor. În aceste condiţii şi având în vedere că nici una dintre părţi nu a solicitat partajarea în natură a vreunui teren suprafeţe atribuite nu vor fi egale întrucât valoarea terenului intravilan este evident superioară terenului situat în extravilan. De asemenea vor fi avute în vedere şi construcţiile existente pe teren şi proprietarul acestora.

În consecinţă instanţa va atribui pârâţilor  Trşi Tl următoarele bunuri imobile:

-teren în suprafaţă de 4.509 mp. (în fapt 4.473 conform măsurătorilor) situat în intravilan sat Girov, com. Girov jud. Neamţ, cu destinaţia curţi construcţii, arabil şi păşuni, tarlaua 12, parcela 212/1,2 şi 3 având următoarele  vecinătăţi: N – Cmc., E – Pdşi Pl, S – Vm, Mi, drum sătesc şi V – drum sătesc în valoare de 21.326 lei;

-teren în suprafaţă de 1.400 mp. situat în intravilan sat Girov, com. Girov jud. Neamţ, tarlaua 39, parcela 648A/1 având următoarele vecinătăţi: N – Hc., E – Zc, S – Ci, drum acces şi V – Ciîn valoare de 12.687 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 3.200 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Vechituri”, tarlaua 85, parcela 616/126 având următoarele vecinătăţi: N – Ti, E – drum tarla, S – Nv, Ncşi V – Zcîn valoare de 3.200 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 5.700 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Gavan”, tarlaua 115, parcela 848A/92 având următoarele vecinătăţi: N – Vv, E – drum tarla, S – Aaşi V – pârâu în valoare de 5.700;

Valoarea totală a bunurilor atribuite pârâţilor este de  42.913 lei faţă de valoarea de 39.659 lei care li se cuvine, bunurile fiind solicitate de către pârâţi.

Moştenitorilor defunctului Zi, respectiv pârâţilor Gmşi Zg instanţa le va atribui următoarele bunuri:

-teren curţi construcţii şi arabil în suprafaţă de 2.095 mp. ( din măsurători 1989 mp.) situat în intravilan sat Girov, com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 20, parcela 340/2 şi tarlaua 20, parcela 340/1 având următoarele vecinătăţi: N – D.N. 15 Piatra Neamţ-Roman, E – drum sătesc, S – Bd(pv) şi V – cp (pi) în valoare de 18.024 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 1.800 mp. (din măsurători 1698 mp.) situat în intravilan sat Girov, com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 20, parcela 343/1 având următoarele vecinătăţi: N – Pn, D.N. 15 Piatra Neamţ-Roman, E – pi, S – pv şi V – dg şi ot în valoare de 15.387 lei.

-teren arabil în suprafaţă de 3.230 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Gavan” tarlaua 115, parcela 848a/10 având următoarele vecinătăţi: N – Zv, E – drum exploatare, S – ci şi V – Zc în valoare de 3.230 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 3.230 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Gavan” tarlaua 115, parcela 848A/9 având următoarele vecinătăţi: N – Ze, E – drum de exploatare, S – Zc şi V – Zv în valoare de 3.230 lei;

-teren păşuni în suprafaţă de 370 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Gavan” tarlaua 115, parcela 849/10 având următoarele vecinătăţi: N – Zv, E – Zc, S – Cazacu Gh. Ion şi V – pârâu cu o valoare de 185 lei;

-teren păşune în suprafaţă de 370 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 115, parcela 849A/9 având următoarele vecinătăţi: N – Ze, E – Zv, S – Zc şi V – pârâu cu o valoare de 185 lei ;

Valoarea totală a bunurilor astfel atribuite este de 40.241 lei faţă de valoarea de 39.626 lei care li se cuvine. A apreciat astfel instanţa cu privire la terenul  curţi construcţii şi arabil în suprafaţă de 2.095 mp. ( din măsurători 1989 mp.) cu privire la care părţile au avut opinii contradictorii fiind solicitat şi de reclamantul Zv având în vedere că pe acest teren se află o construcţie atribuită moştenitorilor defunctului Zi cu titlu definitiv. În condiţiile în care părţile nu au solicitat partajarea în natură a acestui teren şi având în vedere situaţia conflictuală soluţia de preferat este cea a atribuirii în întregime acest teren unui singur moştenitor. Or, în aceste condiţii criteriul subsidiar avut în vedere de instanţă este cel al existenţei construcţiei atribuite pârâţilor. Pe de altă parte instanţa nu va atribui toate bunurile solicitate  de pârâtă prin concluziile sale întrucât, adăugând cele două terenuri din intravilan solicitate s-ar depăşi nejustificat de multa valoarea cotei care i se cuvine. Pe de altă parte instanţa va atribui întregul teren de la Găvan pârâţilor fiind justificată o comasare a terenurilor situate la acel punct. În acest fel cota se realizează o apropiere a valorii bunurilor atribuite de valoarea cuvenită acestor coindivizari.

Reclamantei  He instanţa îi va atribui următoarele bunuri în proprietate exclusivă:

-teren arabil în suprafaţă de 3.905 mp. situat în intravilan sat Girov, com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 41, parcela 703/1 având următoarele vecinătăţi: N – drum sătesc, pârâu, E – M. Ha, S – M. bc şi V – ai în valoare de 35.386 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 2.000 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Nimaş II” tarlaua 84, parcela 612A/18 având următoarele vecinătăţi: N – drum tarla, E – pc, S – Tarla Gropană şi V – hv în valoare 2.000 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 4.000 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Poarta Tarnii”, tarlaua 84, parcela 612B/51 având următoarele vecinătăţi: N – ot, E – drum exploatare, S – ct şi V – drum exploatare în valoare de 4.000 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 1.800 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Între gârle”, tarlaua 77, parcela 542A/4 având următoarele vecinătăţi: N – bs, E – tarla Şes, S – mc şi V – drum exploatare în valoare de 1.800 lei;

Valoarea totală a bunurilor astfel atribuite este de 43.186 lei faţă de valoarea de 39.626 lei care i se cuvine. Deşi valoarea depăşeşte cota cuvenită reclamanta a fost singura care a solicitat bunurile atribuite iar ceilalţi reclamanţi au fost de acord cu această solicitare iar valoarea care le va fi atribuită acestora va fi astfel redusă.

Moştenitorilor defunctului Zn, respectiv reclamanţilor Zsşi Za instanţa le va atribui următoarele bunuri:

- teren arabil în suprafaţă de 1.573 mp. situat în intravilan sat Girov, com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 19, parcela 337C/1 având următoarele vecinătăţi: N – D.N. 15 Piatra Neamţ- Roman, za, E – Zv, S –ot şi V – drum sătesc în valoare de 14.254 lei;

-teren în suprafaţă de 1.573 mp. (din măsurători 973 mp.) situat în intravilan sat Girov, com. Girov jud. Neamţ, tarlaua 19, parcela 377A/1 având următoarele vecinătăţi: N – za, E – Mc, S – Onşi V –  Zcîn valoare de 8.817 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 6.400 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „ Prisaca” tarlaua 86, parcela 618/40 având următoarele vecinătăţi: N – Zc, E – drum tarla, S – Nn şi V – drum exploatare în valoare de 6.400 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 2.500 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „ Prisaca” tarlaua 86, parcela 618/60 având următoarele vecinătăţi: N – bc, E – drum gtarla, S – hg. şi V – mN. în valoare de 2.500 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 1.400 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Prisaca” tarlaua 86, parcela 618/39 având următoarele vecinătăţi: N – am, E – drum tarla, S – Zv şi V – drum exploatare în valoare de 1.400 lei;

Valoarea totală a bunurilor astfel atribuite este de 33.371 lei faţă de valoarea de 39.626 lei care i se cuvine şi corespunde întocmai solicitării reclamanţilor depuse în şedinţa din data de 19.04.2018.

Moştenitorilor defunctului Zg, respectiv reclamanţilor Zi-Emil, Trifan Geta şi Zv instanţa le va atribui în indiviziune, următoarele bunuri:

-teren arabil în suprafaţă de 1.600 mp. situat în intravilan sat Girov, com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 1, parcela 25/1 având următoarele vecinătăţi: N – ic şi re, E – Tarla livadă, S – tv şi M. mc şi V – drum comunal în valoare de 14.499 lei;

-teren în suprafaţă de 700 mp. situat în intravilan sat Girov, com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Prund Conteşti” tarlaua 78A, parcela 562A/3 şi sola 78, parcela 566/4 având următoarele vecinătăţi: N – Zv, E – drum sătesc, S – sv şi V – izlaz comunal în valoare de 6.343 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 1.073 mp. situat în intravilan sat Girov, com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 3, parcela 74/1 având următoarele vecinătăţi: N –ci şi fv, E – fv, drum sătesc, S –  mcv şi V – pârâu în valoare de 9.723 lei;

-teren curţi construcţii, arabil şi păşuni în suprafaţă de 1.400 mp. (în fapt 764 mp. conform măsurătorilor) situat în situat în intravilan sat Girov, com. Girov jud. Neamţ, pct. „Prund Conţeşti” tarlaua 78A, parcela 552A/2 şi sola 78 parcela 566, având următoarele vecinătăţi: N – Sn, E – drum sătesc, S – Zc  şi V – izlaz comunal în valoare de 6.923 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 4.000 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 84, parcela 612A/37 pct. Nimaş II” având următoarele vecinătăţi: N – drum tarla, E – ci, S – tn şi V – hc cu o valoare de 4.000;

-teren arabil în suprafaţă de 2.500 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Inimosu”, tarlaua 99, parcela 782/77 având următoarele vecinătăţi: N – p, E – drum exploatare, S – tb şi V – drum exploatare cu o valoare de 2.500 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 1.400 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Paval-După Deal” tarlaua 100, parcela 789a/34 având următoarele vecinătăţi: N – zv. c, E – drum exploatare, S – Btşi V – tarla Imas II în valoare de 1.400 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 1.400 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Paval-După Deal” tarlaua 100, parcela 789B/33 având următoarele vecinătăţi: N – Mn, E – drum exploatare, S – Zv şi V – drum exploatare în valoare de 1.400 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 900 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Între Garle” tarlaua 77, parcela 542A/15 având următoarele vecinătăţi: N – Ac, E – Tarla Şes, S – Acşi V – izlaz comunal cu o valoare de 900 lei;

Valoarea totală a bunurilor astfel atribuite este de 47.688 lei faţă de valoarea de 39.626 lei care li se cuvine şi corespunde solicitării reclamanţilor depuse în şedinţa din data de 19.04.2018. În plus faţă de solicitarea acestora instanţa le-a atribuit ambele terenuri situate la pct. „Paval –După Deal”.

Reclamantului Zv instanţa îi va atribui următoarele bunuri în proprietate exclusivă:

- teren arabil în suprafaţă de 1.450 mp. situat în intravilan sat Girov, com. Girov, jud. Neamţ, tarlaua 39, parcela 648B/1 având următoarele vecinătăţi: N – Hc., E – Mn, S – ci şi V – moşt. Def. Zv în valoare de 13.140 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 2.700 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Nimaş I- Prelungira” tarlaua 100, parcela 789/9 având următoarele vecinătăţi: N – D.N. 15 Piatra Neamţ- Roman, E – Zv, S – drum exploatare şi V – me în valoare de 2.700 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 2.700 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Nimaş I-Prelungire” tarlaua 100, parcela 789/10 având următoarele vecinătăţi: N – D.N. 15 Piatra Neamţ- Roman, E – Sm, S – drum tarla şi V – moşt. Zc cu o valoare de 2.700 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 6.000 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „ Vechituri” tarlaua 85, parcela 616/125 având următoarele vecinătăţi: N – ti, E – Zv, S – Ncşi Boţu C. Vasile şi V – drum tarla cu o valoare de 6.000 lei;

-teren arabil în suprafaţă de 4.500 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Livada Conţeşti”, tarlaua 79, parcela 586c/138 având următoarele vecinătăţi: N – Mn, E – drum exploatare, S – Mnşi V – Zv în valoare de 4.500 lei;

-teren livezi în suprafaţă de 2.700 mp. situat în extravilan com. Girov, jud. Neamţ, pct. „Livada Conteşti” tarlaua 79, parcela 582/138 având următoarele vecinătăţi: N – Mn, E – Zv, S – Mnşi V – izlaz comunal cu o valoare de 1.350 lei;

Valoarea totală a bunurilor astfel atribuite este de 30.390 lei faţă de valoarea de 39.626 lei care i se cuvine.  Diferenţa valorică faţă de opţiunea reclamantului depusă  data de 19.04.2018 rezultă din respingerea solicitării de atribuire a terenului intravilan în suprafaţă de 2.059 mp. atribuit moştenitorilor defunctului Zi.

Urmare a inegalităţilor  dintre  loturi instanţa va dispune plata următoarelor sume cu titlu de sultă egalizatoare:

-pârâţii Trşi Tl să achite reclamanţilor Zsşi Zasuma de 3.254 lei;

-pârâţii Gmşi Zg să achite reclamanţilor Zsşi Zasuma de 615 lei;

-reclamanta He să achite reclamanţilor Zsşi Zasuma de 2.386 lei;

-reclamanta He să achite reclamantului Zv suma de 1.174 lei;

-reclamanţii Zi-Emil, Trifan Geta şi Zv să achite reclamantului Zv suma de 8.062 lei;

În privinţa cheltuielilor de judecată instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 455 Cod pr, civ. luând în considerare specificul cererii de partaj, precum şi cererile şi excepţiile invocate de către părţi. În consecinţă va compensa în întregime cheltuielile părţilor reprezentate de onorariu de avocat. Onorariul de expert va fi privit ca părţi egale în privinţa celor două succesiuni iar taxa judiciară de timbru pentru fiecare cerere de partaj în parte. Ca urmare, instanţa va obliga, conform cotelor atribuite,  pârâţii  Trşi Tl să achite reclamanţilor suma de 3.843 lei cu titlu de cheltuieli de judecată iar pe pârâţii  Gmşi Zg să achite reclamanţilor suma de 1.818 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Domenii speta