Cerere cu valoare redusă. Clauză penală-contravaloare abonamente până la împlinirea perioadei contractuale

Sentinţă civilă 956 din 23.05.2018


Pentru a deveni operantă clauza penală, este necesar, dar nu și suficient, ca dreptul de opțiune al furnizorului să se exteriorizeze în perioada contractuală și să fie adus la cunoștința abonatului, întrucât lipsirea de efecte a contractului nu poate fi clandestină, dar trebuie și să corespundă intenției neechivoce de reziliere ce în cazul de față coincide cu acționarea în judecată a pârâtului, la data de 22.12.2018, până la acest moment pasivitatea creditoarei fiind lipsită de relevanță, cu atât mai mult cu cât nici nu a fost făcută o minimă dovadă cel puțin a sistării furnizării serviciilor (dispozițiile art. 3.6 nu au caracter imperativ, lăsând la propria apreciere a furnizorului suspendarea prestării serviciului).

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Galați la data de 22.12.2017 sub nr. xx/233/2018, formulată în procedura specială a cererilor cu valoare redusă reglementată de art. 1026 și următoarele Cod de procedură civilă, reclamanta S.C. xx S.A. a chemat în judecată pârâta xx SRL solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2092,87 lei, din care 115 lei reprezentând facturi fiscale restante, 1977,87 lei reprezentând contravaloare abonamente,  precum și la plata de penalități de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la data plății efective a sumelor, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, între părți a intervenit contractul UNIC de furnizare serviciilor de comunicații electronice nr. xx la data de 09.07.2014 având ca obiect furnizarea de către reclamantă a serviciilor de televiziune,  internet și telefonie (f. 7-9) pentru o perioadă de 24 luni, suplimentată ulterior cu 2  luni.

În perioada februarie 2015 – aprilie 2015 reclamanta a emis facturi fiscale (f. 24 - 29).

În drept, potrivit art.1270  și 1516 Cod Civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, pârâtul fiind obligată la executarea lui întocmai. În caz contrar, reclamanta are dreptul la dezdăunare, care cuprinde în genere pierderea pe care a suferit-o și beneficiul de care a fost lipsită.

Conform art. 1488 alin. 1 Cod civil „Debitorul unei sume de bani este liberat prin remiterea către creditor a sumei nominale datorate.”, și potrivit alin. 2 al aceluiași articol „Plata se poate face prin orice mijloc folosit în mod obișnuit în locul unde aceasta trebuie efectuată.”

Așadar, în cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, reclamantul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina pârâtul operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă că nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.

Cu privire la debitul principal instanța reține că, din facturile emise de către reclamantă în perioada februarie 2015 – aprilie 2015, că, deși pârâtul a beneficiat de serviciile furnizate de reclamantă nu a făcut dovada  îndeplinirii obligației de a achita contravaloarea facturilor fiscale emise în perioada februarie 2015– aprilie 2015, înregistrând un debit restant de 115 lei.

Cu privire la penalitățile de întârziere, instanța reține că în baza clauzelor nr. 3.5 și 3.6 din contractul de prestări servicii mai sus menționat beneficiarul avea obligația să plătească în termen contravaloarea facturilor emise de către reclamantă, în caz de neexecutare fiind obligat la plata de penalități în cuantum de 0,2% din debit pe zi de întârziere, începând cu cea de a zecea zi a lunii următoare, penalități calculate asupra cuantumului facturilor neachitate.

Analizând data scadenței fiecărei facturi emise în perioada februarie 2015 – aprilie 2015, instanța constatată că valoarea acestora nu a fost achitată la scadență, motiv pentru care făcând aplicarea dispozițiilor art. 3.6 din contractul de furnizare servicii și art. 1535 alin. 1 Cod civil, reclamanta putea percepe penalități, în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere astfel:

-pentru  suma de 65 lei aferentă facturii fiscale nr. xx/19.01.2015, scadentă la data de 28.02.2015, începând cu 10.03.2015 și până la data la data plății efective (f. 24);

-pentru  suma de 25 lei aferentă facturii fiscale nr. xx/18.02.2015, scadentă la data de 31.03.2015, începând cu 10.04.2015 și până la data plății (f. 26);

-pentru  suma de 25 lei aferentă facturii fiscale nr. xx/18.03.2015, scadentă la data de 30.04.2015, începând cu 10.05.2015 și până la data plății (f. 28);

Cu privire la suma de 1977,87 lei solicitată de reclamantă cu titlu de clauză penală – contravaloarea abonamente, instanța reține că, potrivit art. 5.5.2 din contract, dacă încetarea prezentului contract intervine înainte de expirarea duratei inițiale sau extinse, după caz, beneficiarul trebuie să plătească reclamantei suma contravalorii abonamentelor aferente perioadei cuprinse între data încetării contractului și data expirării duratei inițiale sau a duratei extinse, după caz.

În cazul denunțării unilaterale a unui serviciu sau în cazul denunțării unilaterale a convenției de către beneficiar ori al rezilierii contractului înainte de expirarea duratei inițiale, acesta se obligă să achite societății xx S.A., în funcție de aprecierea acesteia din urmă, o justă despăgubire.

Din analiza prevederii invocate se observă faptul că, pentru a deveni operantă clauza penală, este necesar, dar nu și suficient, ca dreptul de opțiune al furnizorului să se exteriorizeze în perioada contractuală și să fie adus la cunoștința abonatului, întrucât lipsirea de efecte a contractului nu poate fi clandestină, dar trebuie și să corespundă intenției neechivoce de reziliere ce în cazul de față coincide cu acționarea în judecată a pârâtului, la data de 22.12.2018, până la acest moment pasivitatea creditoarei fiind lipsită de relevanță, cu atât mai mult cu cât nici nu a fost făcută o minimă dovadă cel puțin a sistării furnizării serviciilor (dispozițiile art. 3.6 nu au caracter imperativ, lăsând la propria apreciere a furnizorului suspendarea prestării serviciului).

Pentru aceste motive va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii abonamentelor ca neîntemeiat.

Sentinta civilă  nr. 956/23.05.2018