Acţiune drepturi salariale. Stabilirea obiectului judecăţii într-o acţiune privind înlăturarea inechităţilor salariale.

Rezumat:

Reglementările legale în materie îşi propun să înlăture inechităţile salariale, prin raportare la nivelul maxim în plată, precum şi prin luarea în considerare a majorărilor salariale obţinute prin hotărâri judecătoreşti, dar numai pentru persoanele aflate în situații profesionale identice – premisă de esenţă pentru o acţiune pe acest temei, sens în care reclamantul, titular exclusiv a dreptului de a defini cadrul procesual sub aspectul obiectului judecăţii, avea obligaţia de a indica în concret elementele necesare verificării, respectiv prin indicarea nivelului de salarizare avut, nivelului de salarizare vizat, salariaţii aflaţi în situaţii identice şi care beneficiază de un nivel mai mare al salariului sau hotărârile judecătoreşti de acordare a unor drepturi salariale pentru salariaţi aflaţi în situaţii identice. Formularea obiectului judecăţii prin simpla afirmare şi solicitare de aplicare a legislaţiei, nu permite o analiză judicioasă, devreme ce acesta nu se circumscrie unei anume pretenţii, care să fie verificată.

Hotărârea:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 22.09.2017 înregistrată sub nr. .../86/2017, reclamanţii A. ș.a. – toţi funcţionari publici în cadrul Instituţiei Prefectului - judeţului B. în contradictoriu cu pârâtul Prefectul Judeţului B. din cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul B., au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună stabilirea salariilor de bază în favoarea fiecărui reclamant începând cu data de 01.08.2016 (respectiv, de la data de 27.03.2017 în cazul reclamantei C. şi de la data de 15.06.2017 în cazul reclamantei D.) şi până la data de 01.07.2017 la nivelul maxim pentru fiecare funcţie publică teritorială, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, aceleaşi condiţii de studii din cadrul întregii familii ocupaţionale de funcţii bugetare „Administraţie” (potrivit pct. 31 din Decizia CCR nr. 794/2016), urmând a fi avute în vedere şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti pentru salariaţi din aceeaşi categorie bugetară, aflaţi în condiţii de muncă similare, cu plata diferenţelor de drepturi între cele acordate şi cele cuvenite, începând cu data de 01.08.2016 şi până la data de 01.07.2017, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, plus dobânda legală aferentă, de la exigibilitatea diferenţelor de drepturi şi până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 276 din 16 februarie 2018, Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată, cererea formulată de reclamanţii A. ș.a. toţi funcţionari publici în cadrul Instituţiei Prefectului - Județul B., în contradictoriu cu pârâtul Prefectul Judeţului B. din cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul B.

Împotriva căii de atac promovate au declarat recurs reclamanţii A. ș.a.

În motivarea căii de atac promovate reclamanţii au apreciat că hotărârea atacată este nelegală, fiind greşit interpretate prevederile legale în materie de salarizare unitară la nivel maxim, art. 31 alin. 1 din OUG nr. 57/2015, astfel cum au fost interpretate prin Decizia CCR 794/2016.

Reţine prima instanţă în mod greşit că acţiunea reclamanţilor nu îndeplineşte condiția existenţei obiectului în acord cu prevederile art. 32 Cod procedură civilă, potrivit cu care orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia are capacitate procesuală, în condiţiile legii; are calitate procesuală; formulează o pretenţie; justifică un interes.

Cererea de chemare în judecată are un obiect determinabil în sensul art. 194 lit. c Cod procedură civilă, aspectele sesizate de prima instanţă putând fi lămurite cu ocazia executării silite, în ipoteza refuzului pârâtului de a se conforma dispozitivului hotărârii de admitere a acţiunii.

Actele de sesizare emise fiecărui reclamant nu au relevanţă în contextul în care finalitatea acţiunii de faţă priveşte recunoaşterea îndreptăţirii la salarizare la nivel maxim pentru fiecare funcţie publică teritorială, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, aceleaşi condiţii de studii din cadrul întregii familii ocupaţionale de funcţii bugetate „Administraţie”.

De asemenea, nu au relevanţă nici nivelul de salarizare ce s-ar fi cuvenit pentru fiecare dintre reclamanţi având în vedere funcţiile similare, în raport de care se pretinde şi poate fi recunoscută egalizarea, nici în ce constă similitudinea dintre activităţile reclamanţilor şi cele specificate funcţiei salarizate la nivel maxim, nici care sunt drepturile băneşti stabilite prin hotărâri judecătoreşti ce nu au fost avute în vedere de către pârât şi dacă acestea fac sau nu parte din salariul/indemnizaţia de încadrare sau din categoria sporurilor, a premiilor sau a altor compensaţii.

Dacă instanţa de fond aprecia este ţinută de toate aceste lămuriri, nu putea să refuze admiterea cererii sub cuvânt că pretenţiile deduse judecăţii sunt omisive sub aspectul limitelor învestirii obiective a instanţei – mai ales în contextul în care reperele de salarizare invocate de reclamanţi rezultă chiar din lege, iar, potrivit art. 5 alin 2 Cod procedură civilă, nici un judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă; modalitatea în care legea pe care şi-au întemeiat pretenţiile trebuie interpretată este explicitată în Decizia CCR 794/2016, temei al pretenţiilor deduse judecăţii, ci, în acord cu art. 22 Cod procedură civilă putea să le ceară să prezinte explicaţii şi să dispună administrarea probelor necesare în raport de care să aibă posibilitatea de a face o veritabilă judecată pe fondul pretenţiilor.

Prima instanţă trebuia să analizeze doar dacă este dată ipoteza reglementată de art. 31 alin. 1 din OUG 57/2015: prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. 1, începând cu luna august 2016 personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

De asemenea, prima instanţă trebuia să se raporteze la cuprinsul Deciziei CCR 794/2016 şi a invocat în acest sens paragrafele 31, 32, 34 şi a arătat că şi legea invocată de reclamanţi şi Decizia CCR care o interpretează folosesc exact sintagmele din petitul cererii deduse judecăţii, încât nu li se pot aduce reproşuri legate de imperfecţiunea obiectului acţiunii, care nu ar fi fost explicitat suficient cât să poată fi dată o soluţie acestei acţiuni.

Ceea ce a invocat în cauză şi nu a fost analizat priveşte salarizarea reclamanţilor contrară principiilor salarizării pentru funcţionarii din cadrul Instituţiei Prefectului judeţului Suceava, începând cu data de 01.08.2016, pentru care „alinierea” salariilor de bază la nivelul maxim corespunzător pentru fiecare funcţie, grad sau gradaţie s-a făcut ţinându-se cont de salariile de bază de la nivelul Prefecturii jud. B. şi nu din cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale de funcţii bugetare „ Administraţie ”, aşa cum s-a statuat prin considerentele Deciziei CCR 794/2016, care sunt obligatorii, puterea de lucru judecat ce însoţeşte deciziile Curţii Constituţionale ataşându-se nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijină acesta.

Astfel, funcţionarii publici care deţin aceeaşi funcţie, acelaşi grad sau aceeaşi gradaţie din cadrul Instituţiei Prefectului jud. B. sunt salarizaţi la un nivel inferior funcţiilor similare în plată din cadrul Primăriei mun. B.

De asemenea, salarizarea funcţionarilor publici care deţin aceeaşi funcţie, acelaşi grad sau aceeaşi gradaţie din cadrul Instituţiei Prefectului jud. B este inferioară celei în plată pentru funcţiile similare în plată în cadrul altor prefecturi, cum este cazul Instituţiei Prefectului X.

Mai mult, poziţia procesuală a pârâtului nu a fost în sensul că după 1 august 2016 şi în prezent salarizarea se face la nivel maxim, ci în sensul că uniformizarea reglementată de legiuitor se face doar în cadrul Instituţiei Prefectului judeţului B. şi nu prin transpunerea etalonului - reper de bază - de la nivelul întregii familii ocupaţionale de funcţii bugetare „Administraţie".

Or, potrivit **) de la lit. b şi c, Secţiunea A Cap. I din Anexa I la Legea 284/2010, funcţiile publice teritoriale din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie" sunt: „Funcţii publice teritoriale stabilite şi avizate potrivit legii din cadrul instituţiei prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, precum şi pentru funcţiile publice locale stabilite şi avizate potrivit legii în cadrul aparatului de specialitate al consiliilor judeţene, al primarului general al municipiului Bucureşti, al primarilor sectoarelor municipiului Bucureşti, al primarilor municipiilor reşedinţă de judeţ, precum şi al instituţiilor înfiinţate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor judeţene ori Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, respectiv municipiilor reşedinţă de judeţ”, în nici un caz doar cele din cadrul Instituţiei Prefectului.

Salarizarea la nivel maxim a fost reglementată prin OUG nr. 57/2015, iar interpretarea potrivit căreia salarizarea trebuie să se facă la nivelul maxim din familia ocupaţională a fost făcută de judecătorul de contencios constituţional prin Decizia CCR 794/2016.

În acest context, având în vedere cele menţionate şi faptul că în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale nu trebuie să existe salarizare diferită, se impune, în rejudecare, admiterea acţiunii.

A depus, de altfel, cu titlu de practică hotărâri judecătoreşti prin care s-a dispus salarizarea la nivel maxim pentru funcţionari din aceeaşi familie ocupaţională. Suplimentar, facem trimitere şi la soluţiile din dosarul nr. 10109/3/2017; sentinţa nr. 4536/2017 Tribunalul Bucureşti, Decizia nr. 106/2018 - Curtea de Apel Bucureşti; Dosarul 16721/3/2017: sentinţa nr. 4798/2017 - Tribunalul Bucureşti, Decizia nr. 1052/2018 - Curtea de Apel Bucureşti.

Conform acestei jurisprudente, sunt lipsite de relevanţă actele de salarizare emise fiecărui reclamant, nivelul de salarizare ce s-ar fi cuvenit pentru fiecare dintre aceştia având în vedere funcţiile similare în raport de care se pretinde egalizarea, în ce constă similitudinea dintre activitatea reclamanţilor şi cea aferentă funcţiei aflată în plată salarizată la nivel maxim, care sunt drepturile băneşti stabilite prin hotărâri judecătoreşti ce nu au fost avute în vedere de către instituţia sau autoritatea publică angajatoare, dacă acestea fac sau nu parte din salariul/ indemnizaţia de încadrare sau din categoria sporurilor, a premiilor sau a altor compensaţii.

Este ilogică soluţia pronunţată de instanţa de fond, mai ales când pârâtul recunoaşte că nu există o salarizare la nivel maxim pentru fiecare funcţie publică teritorială, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, aceleaşi condiţii de studii din cadrul întregii familii ocupaţionale de funcţii bugetare „Administraţie".

Pentru motivele arătate reclamanţii au solicitat admiterea recursului.

În drept recursul se întemeiază pe disp. art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă.

De asemenea, în cadrul probei cu înscrisuri au solicitat a se face adresă către Primăria municipiului B., pentru a comunica salarizarea în plată ulterior datei de 01.08.2016 pentru funcţionarii publici care deţin aceeaşi funcţie, acelaşi grad sau aceeaşi gradaţie cu ale reclamanţilor în cadrul acestei instituţii, precum şi către Instituţia Prefectului judeţului X. în acelaşi sens, precum şi către MMJS pentru a se comunica nivelul maxim al salariului de bază (prevăzut la pct. 20 cap. III - Formular M500) corespunzător fiecărei funcţii publice teritoriale - contractuale, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, prevăzute în tabelul 1 anexat.

Prin întâmpinare pârâta Instituţia Prefectului judeţul B. a învederat că prin recursul declarat, recurenţii-reclamanţi nu aduc argumente prin care să combată hotărârea primei instanţe, limitându-se la aprecierea că prevederile legale au fost greşit interpretate.

Astfel, se poate observa faptul că prin cererea de recurs nu au fost precizate nici care sunt actele de salarizare emise fiecăruia dintre recurenţii, nici care este nivelul de salarizare ce s-ar fi cuvenit pentru fiecare dintre aceştia prin raportare la o funcţie de bază similară şi în raport de care se pretinde egalizarea.

Pe fondul cauzei a invocat art. 31 din OUG nr. 57/2015, alin. 12 al aceluiaşi articol, Decizia nr. 794/2016 ale Curţii Constituţionale şi a arătat că potrivit Anexei 2 lit. a pct. 10 din H.G. nr. 416/2007 şi Anexei nr. 2 la 0MAI nr. S/141/2016, cele 42 de instituţii ale prefectului sunt instituţii în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, având calitatea de ordonator terţiar de credite, din finanţarea directă a ordonatorului principal de credite (ministrul afacerilor interne).

Prin urmare, în considerarea dispoziţiilor legale anterior invocate, nivelul maxim în plată utilizat ca etalon pentru stabilirea salariului de bază/indemnizaţiilor de încadrare ale personalului din cadrul instituţiilor prefectului este cel stabilit la nivelul tuturor instituţiilor prefectului, transpunerea etalonului la nivelul întregii familii ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” fiind excesivă în raport cu normele legale invocate.

Prin urmare, stabilirea nivelului maxim în plată se raportează strict la categoria de funcţie publică şi nivelul de ierarhizare corespunzător, nu la nivelul maxim (ca şi cuantum) stabilit pentru întreaga familie ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie”.

O interpretare contrară excedează intenţiei de reglementare exprimată la art. 3' din O.U.G. nr. 57/2015 şi nu corespunde principiului privind instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, invocat în considerentele Deciziei nr. 794/2016 ale Curţii Constituţionale.

Analizând recursul prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a motivelor invocate, Curtea constată că este nefondat.

Recurenţii - reclamanţi au criticat sentința Tribunalului Suceava, arătând că instanța de fond a soluționat în mod greșit cauza, făcând aplicarea greșită a normelor de drept material şi procesual. Astfel, arată recurenţii, interpretarea instanţei relativ la obiectul judecăţii, şi respectiv la relevanţa în acest sens a actelor de salarizare pentru fiecare reclamant, sau a nivelului de salarizare ce s-ar fi cuvenit pentru fiecare reclamant, este eronată, obiectul judecăţii fiind corect determinat în acţiune şi nefiind legat de actele de salarizare, în acord aşadar cu decizia CCR nr. 794/2016. Arată că prima instanţa putea cel mult solicita lămuriri şi trebuia să dispună probe în verificarea dacă reclamanţii au avut salariul la nivelul maxim din cadrul autorităţii sau instituţiei publice. Arată că salarizarea reclamanţilor s-a făcut la nivelul maxim în plată de la nivel intern, fără a se ţine cont de salarizarea maximă în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale, salariile fiind mai mari în cadrul Primăriei B., sau la Prefectura X.

Analizând criticile formulate, Curtea apreciază că acestea nu sunt întemeiate.

Astfel, prima instanța a apreciat în mod corect obiectul judecăţii raportat la conţinutul acţiunii şi dispoziţiile legale invocate, şi în raport de acestea, în mod corect conchizând asupra probatoriului şi asupra soluţiei pronunţate în cauză.

Este de observat în acest sens că, potrivit acţiunii introductive, reclamanţii au solicitat stabilirea salariilor lor de bază la nivelul maxim pentru fiecare funcţie publică în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale, respectiv prin acordarea în favoarea lor şi a drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti pentru alţi salariaţi din aceeaşi categorie bugetară, fără însă a arăta care sunt aceşti salariaţi şi ce hotărâri judecătoreşti sunt avute în vedere.

Or, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, o atare determinare a obiectului acţiunii nu este suficientă, acţiunea fiind formulată în termeni generali, fără a afirma o anumita stare de inechitate salarială concretă. Subliniază curtea că simpla afirmare de principiu a reglementărilor legale privind înlăturarea inechităţilor salariale şi a dispoziţiilor deciziilor Curţii Constituţionale pronunţate în materie, sau a existenţei de principiu de hotărâri judecătoreşti ce ar dispune majorarea de salarii, nu echivalează cu formularea judicioasă a unui obiect juridic corespunzător unei acţiuni întemeiate pe o atare dispoziţie legală.

Este adevărat că reglementările legale în materie îşi propun să înlăture inechităţile salariale, prin raportare la nivelul maxim în plată, precum şi prin luarea în considerare a majorărilor salariale obţinute prin hotărâri judecătoreşti, dar numai pentru persoanele aflate în situații profesionale identice – premisă de esenţă pentru o acţiune pe acest temei, sens în care reclamanţii, titulari exclusivi ai dreptului de a defini cadrul procesual sub aspectul obiectului judecăţii, aveau obligaţia de a indica în concret elementele necesare verificării, respectiv, aşa cum a reţinut instanţa de fond, prin indicarea nivelului de salarizare avut, nivelului de salarizare vizat, salariaţii aflaţi în situaţii identice şi care beneficiază de un nivel mai mare al salariului sau hotărârile judecătoreşti de acordare a unor drepturi salariale pentru salariaţi aflaţi în situaţii identice.

Or, reclamanţii în cauză nu au afirmat (şi cu atât mai puţin nu au dovedit), o atare inechitate. A considera contrariul – a admite că obiectul judecăţii grefat pe legislaţia de înlăturare a inechităţilor salariale ar fi formulat suficient astfel, prin simpla afirmare şi solicitare de aplicare a legislaţiei (ca în cauza de faţă), ar însemna a arunca în arbitrariu întreaga procedură de judecată, de vreme ce analiza judecăţii nu se poate circumscrie unei anume pretenţii, care să fie verificată. Nu este un argument că în practica judiciară s-ar regăsi atari soluţii (de admitere, ca în cauză, a unei atari solicitări de principiu), mai cu seamă că nu se poate afirma identitatea de acţiune/condiţii cu acele cauze.

Iar simpla solicitare de a se avea în vedere nu doar hotărâri judecătoreşti de acordare a drepturilor, ci, pentru toţi reclamanţii, salariul maxim din cadrul familiei ocupaţionale administraţie (dincolo de analiza pe fond privind posibilitatea de a se dispune aceasta, care însă este subsecventă chestiunii corectei identificări a obiectului), suferă de acelaşi neajuns, al nedeterminării în concret a pretenţiei în condiţiile în care recurenţii nu au arătat ce anume funcţie, ce nivel de salarizare, din cadrul cărei anume autorităţi/instituţii au avut în vedere (gestiunea sistemului de salarizare la nivel naţional fiind aferentă unei multitudini de ordonatori principali de credite, iar Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale nefiind un ordonator de credite general a personalului bugetar, aşa cum este abordarea reclamanţilor rezultând din probatoriul vizat) – pentru a se putea verifica situaţia premisă de plano, în acest tip de acţiune - situații profesionale identice. Din această perspectivă, solicitarea de probatorii de către recurenţi constând în diverse adrese către diverse autorităţi/instituţii publice din ţară, nu apare ca pertinentă, de vreme ce acţiunea însăşi, astfel cum a fost formulată, nu şi-a asumat în concret indicarea vreuneia anume, iar o indicare în recurs (implicită, oricum, prin solicitarea de adrese către anume instituţii), nu poate fi, evident, luată în considerare.

Pentru aceste motive, curtea, reținând că hotărârea pronunţată de prima instanță este legală, că nu există motive de nelegalitate care să atragă casarea acesteia, și că astfel, cererea de recurs este neîntemeiată, urmează ca, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă, să respingă recursul ca atare.

Domenii speta

Spete similare