Tăgadă paternitate

Prin cererea înregistrată la această instanţă, sub nr. 170/290/2017, la data de 16.01.2017, reclamantul B.V. in contradictoriu cu pârâtul B.F.S., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate că, urmare a tăgăduirii paternităţii, nu este tatăl natural al pârâtului şi, pe cale de consecinţă, să se dispună radierea numelui şi prenumelui său din actul de naştere al pârâtului, precum şi anularea obligaţiei de a plăti pensie de întreţinere pentru acesta, astfel cum a fost stabilită de către TB. C-S, prin Decizia Civilă nr. 324/25.07.2016 pronunţată în dosarul nr. 197/290/2015, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamantul arată că, a fost căsătorit eu mama pârâtului, respectiv cu numita B. L. C., în perioada 20.09.1997-19.11.2010, când J.R. a desfăcut prin divorţ căsătoria şi a încredinţat mamei, spre creştere şi educare, pe copilul rezultat din căsătorie , respectiv pe pârâtul din prezenta cauză - B.F.S.

În continuare, se arată de către reclamant că, la sfârşitul lunii decembrie 2016, după respingerea cererii in anulare formulată de către el împotriva hotărârii instanţei prin care s-a majorat pensia de întreţinere la care a fost obligat in favoarea pârâtului, a aflat ca mama pârâtului susţine, în mod repetat, ca pe o reuşită personală, faptul că el trebuie să plătesc pensia de întreţinere deşi nu este tatăl copilului, deoarece mama pârâtului ar fi avut o relaţie intimă cu o altă persoană, relaţie care a continuat şi in timpul căsătoriei cu el.

Se mai precizează de către reclamant faptul că mama pârâtului a mai făcut acest gen de afirmaţii chiar şi în timpul căsătoriei, aspecte cărora nu le-a acordat atunci importanţa, însă actualmente, având în vedere faptul că mama pârâtului afirmă in mod repetat, către diverse persoane, că nu este tatăl copilului, are certitudinea că paternitatea copilului legal stabilită nu corespunde realităţii biologice  cu atât mai mult cu cât atitudinea pârâtului a fost întotdeauna una de respingere si renegare a lui, pârâtul refuzând orice fel de legătura cu el.

Totodată, arată faptul că, după cum rezultă şi din hotărârea de divorţ, mama pârâtului obişnuia să susţină că acesta nu este copilul lui, însă la acel moment a considerat ca sunt doar afirmaţii şicanatoare, suspiciunile cu privire la paternitatea copilului fiindu-i imposibilă deoarece prima afecţiunea pe care o purtam copilului şi grija faţă de interesul său superior .

În prezent însă, având în vedere faptul că se afirmă, în mod repetat, că pârâtul nu este copilul lui şi că prezumţia legală a filiaţiei faţa de tată foloseşte doar pentru obţinerea pensiei de întreţinere, consideră că este cu neputinţă să fie tatăl biologic al pârâtului şi aprecieză că moral şi legal este ca filiaţia să fie stabilită conform realităţii biologice, fiind în interesul general al societăţii, în legătură cu exactitatea datelor de stare civilă ale unei persoane, ca acestea trebuie să corespundă adevărului, chestiunile referitoare la statutul persoanei interesând atât situaţia ei, cu toate implicaţiile ce decurg în privinţa raporturilor nepatrimoniale şi patrimoniale în care este angajată cât şi societatea.

Se mai susţine de către reclamant că, având în vedere faptul că pârâtul s-a născut la data de ….. şi că, potrivit dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 71/2011, stabilirea filiaţiei, tăgăduirea paternităţii sau orice altă acţiune privitoare la filiaţie este supusa dispoziţiilor Codului civil si produce efectele prevăzute de acestea numai in cazul copiilor născuţi după intrarea lui in vigoare, aspecte faţă de care solicită să se constate că, legea aplicabilă raporturilor dintre reclamant si fiul sau aparţine Codului familiei.

Astfel, prezumţia legală prevăzută de art. 53 alin 1 Codul Familiei, respectiv aceea că, copilul născut în timpul căsătoriei îl are ca tata pe soţul mamei, în speţa de faţă este pusă indubitabil sub semnul întrebării, existând riscul ca adevărul biologic să fie suprimat de această prezumţie.

Cu referire la jurisprudenţa Curţii Europene, respectiv Hotărârea din 27 octombrie 1994 în cazul Kroon şi alţii împotriva Olandei, se precizează de către reclamant că instanţa de contencios european reţine că „respectul faţă de viaţa de familie cere ca realitatea biologică şi socială să prevaleze asupra mei prezumţii legate care loveşte frontal atât faptele stabilite, cât şi dorinţele persoanelor în cauză, fără a aduce beneficii reale cuiva. De aici, chiar având în vedere marja de apreciere de care se bucura, Olanda a omis să garanteze petiţionarilor respectul faţă de viaţa de familie. Pornind de la aceasta, a avut loc o încălcare a art. 8”.

Filiaţia paternă a copilului din căsătorie se stabileşte în temeiul prezumţiei de paternitate, potrivit căreia soţul mamei este tatăl copilului (pater is est quemjustaenuptiale demonstrant). În literatura de specialitate se consideră că există două prezumţii de paternitate, care au temei diferit şi anume naşterea în timpul căsătoriei, respectiv concepţia în timpul căsătoriei. Prezumţia are caracter relativ, în sensul că poate fi tăgăduită, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.

Se mai menţionează de către reclamant faptul că până la sfârşitul lunii decembrie 2016 a avut convingerea că este tatăl pârâtului născut în timpul căsătoriei însă, având în vedere că la sfârşitul anului 2016 mama pârâtului susţinerea motivat că are certitudinea că nu el este tatăl biologic al pârâtului, ci doar cel care plăteşte pensia de întreţinere, apreciază că este cu neputinţa să fie tatăl biologic al paratului, această situaţie dând naştere interesului atât al său cât şi al pârâtului, al cărui statut patern trebuie clarificat, in condiţiile in care mama declara ca tatăl natural ai pârâtului nu este el, ci bărbatul cu care mama paratului a întreţinut relaţii intime atât anterior cât şi in timpul căsătoriei cu el.

Pe cale de consecinţă apreciază că în speţă se impune o reexaminare a prezumţiei legale de paternitate în funcţie de probe biologice, care sa ateste dacă el este  sau nu tatăl pârâtului B.F.S. ,  în temeiul interesului general de protejare a securităţii juridice a legăturilor de familie.

În probaţiune, reclamantul solicită încuviinţarea de probe cu înscrisuri, probe testimoniale, precum şi proba cu expertiza ADN.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 54 Codul Familiei, coroborat cu art. 192, 194 Cod procedură civilă.

În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus la dosar următoarele înscrisuri în copie: CI reclamant; certificat de naştere pârât; Sentinţa de divorţ nr. 3357/19.11.2010, pronunţată de J. R, în dosar nr.778/290/2010; Decizia civilă nr. 324/25.07.2016 pronunţată în apel de către TB C.S. în dosarul nr. 197/290/2015; Decizia nr. 577/07.12.2016, pronunţată de TB C-S în dosarul ni. 5449/115/2016; împuternicirea avocaţială în original; dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 40 lei, respectiv chitanţa seria 50790/2017 CSRE nr. 1497972(25) /12.01.2017;exemplarul trei al facturii şi chitanţei de plată onorariu avocat.

În temeiul art. 223 alin.3, art. 411 alin.1 pct. 2 şi art. 411 alin. 2 Cod procedură civilă, reclamantul solicită judecarea cauzei şi în lipsă.

Acţiunea a fost legal timbrată că taxă judiciară de timbru în cuantum de 40 lei (fila 10 dosar).

Pârâtul B.F.S., a formulat Întâmpinare în cauză (fila 33), prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, pârâtul arată că, părinţii săi au fost căsătoriţi in perioada 20.09.1997-19.ll.2010 şi urmare relaţiei dintre cei doi si in timpul cât aceştia au fost căsătoriţi s-a născut el. Ulterior urmare divorţului dintre cei doi, el fost încredinţat la mamă spre creştere si educare, iar tatăl a fost obligat la plata unei pensii de întreţinere în favoarea sa.

În continuare, pârâtul arată că, de la data despărţirii celor doi si pana in prezent, reclamantul, respectiv tatăl său, nu a venit niciodată să-l  viziteze sau să îi ofere vreun cadou Mai mult, de fiecare dată când  salariul minim pe economic era majorat, sau reclamantul era angajai cu forme legale, mama sa  era nevoită să îl acţioneze in instanţa pentru ca instanţa sa îl oblige sa-i plătească cuantumul legal actualizat din obligaţia ce a fost stabilita în sarcina acestuia prin sentinţa de divorţ. Prin Decizia nr. 324/25.07.2016 pronunţată in dosarul 197/290/2015, reclamantul a fost obligat să-i plătească pensie de întreţinere în cuantum de 180 euro lunar.

Pârâtul mai arată faptul că îi este foarte greu să îşi contrazică tatăl, însa toata afirmaţiile pe care acesta le face în cuprinsul cererii de chemare in judecata sunt neadevărate. Niciodată nu a încercat sa aibă vreo relaţie cu el, niciodată nu l-a căutat. Cât despre faptul ca mama lui ar fi făcut afirmaţii din care a rezultat faptul ca nu ar fi copilul acestuia, menţionează ca aceste afirmaţii sunt false. Nimeni niciodată din familia lui nu a făcut vreodată astfel de afirmaţii.

In ceea ce priveşte afirmaţia reclamantului cum că acesta s-a considerat tatăl lui până în toamna anului 2016, de când a fost obligat să-i plătească pensie alimentara raportat la veniturile pe care le realiza , pârâtul arată că poate afirma doar că este ruşinos să nu te mai consideri tatăl unui copil când instanţa îţi pune în vedere să plăteşti în continuare pensie alimentara şi după împlinirea vârstei de 18 ani a copilului – până la finalizarea studiilor.

Se mai precizează de către pârât faptul că nu se opune la efectuarea probei ADN solicitată de reclamant, având in vedere ca această probă este singura care ar putea elucida prezenta speţa dedusă judecaţii. Totodată, arată faptul că, întrucât este elev in casa a XII la liceu şi nu realizează venituri, solicită ca toate costurile necesare acestei probe sa fie stabilite in sarcina reclamantului.

In ceea ce priveşte proba testimoniala solicitată de către reclamant, solicită respingerea acesteia, având în vedere că martora propusa T R este concubina reclamantului, precum şi obiectul cauzei.

La data de 09.02.2017, pârâtul a depus la dosar Note scrise (f.39) prin care, în temeiul art. 55 alin 2 din Codul familiei, a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului şi pe cale de consecinţă admiterea excepţii şi respingerea acţiunii reclamantului ca fiind prescrisă.

Arată că, potrivit textelor de lege invocate de către reclamant in cererea de chemare in judecata, acesta înţelege să îşi întemeieze acţiunea în temeiul Codului familiei.

In acest sens înţelege sa invoce excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, sa invoce efectele deciziei Curţii Constituţionale nr. 1033/2010 si sa menţioneze faptul ca in speţa de fata nu este aplicabil art. 8 CEDO, pe care reclamantul 1-a invocat prin cererea introductiva.

Conform înscrisurilor de la dosar, susţinerilor reclamantului, precum si celor susţinute de către el in întâmpinarea depusa la dosar, reclamantul B.V., tatăl lui, a fost căsătorit cu M. L.C., mama sa, in perioada 20.09.1997-19.11.2010. El s-a născut la data de 11.04.1998, in timpul căsătoriei acestora. In aceste condiţii, a devenit incidenţă prezumţia de paternitate instituita de art. 53 Codul familiei, soţul mamei fiind prezumat a fi tatăl copilului născut in timpul căsătoriei. Este adevărat ca acestă prezumţie poate fi răsturnata pe calea unei acţiuni in tăgada paternităţii, reglementata de art. 54 din Codul familiei, acţiune pe care tatăl său, B.V. a înţeles să o introducă în anul 2017.

Potrivit art. 55 din Codul familiei, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 288/2007, „Acţiunea in tăgăduirea paternităţii se prescrie in termen de 3 ani de la data naşterii copilului. Pentru soţul mamei, termenul curge de la data la care a luat cunoştinţa de naşterea copilului."

Aşa cum a rezultat cu claritate din dispoziţiile legate menţionate, soţul mamei poate promova acţiune în tăgăduirea paternităţii in termen de 3 ani de la data la care a luat cunoştinţa de naşterea copilului.

Din cuprinsul cererii de chemare in judecată reiese că reclamantul a luat cunoştinţă de naşterea lui chiar la momentul la care s-a născut, respectiv …., Tot din cuprinsul cererii reiese şi faptul ca nu a existat nici un impediment, in sensul unei împrejurări mai presus de voinţa sa, datorită căruia reclamantul să nu fi putui promova acţiunea în tăgăduirea paternităţii în termen de 3 ani de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea lui.

In aceste condiţii, termenul de 3 ani de la data la care reclamantul a luat cunoştinţa de naşterea sa, respectiv …., era cu mult depăşii la momentul formulării prezentei acţiuni în tăgada paternităţii, prin urmare dreptul material la acţiune este prescris.

Astfel, potrivit art. 55 alin. 2 din Codul familiei, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr.288/2007, dacă acţiunea in tăgada paternităţii nu a fost introdusă în timpul minorităţii copilului, acesta (adică copilul şi nu altă persoană) o poate porni într-un termen de 3 ani de la data majoratului său. Aşadar, acest moment al începerii curgerii termenului de prescripţie nu se aplică soţului mamei lui, B.V..

In drept, pârâtul a invocat disp. art. 55 alin. 2 Codul familiei.

In probaţiune a solicitat probe cu înscrisuri şi a anexat practică judiciară.

La data de 23.02.2017. reclamantul a depus la dosar Răspuns la întâmpinare şi la notele formulate de pârât.

Cu privire la afirmaţiile pârâtului din întâmpinarea formulată, arată că, contrar acestora, precizează că se susţine de către mama pârâtului, în mod repetat, că pârâtul nu este copilul lui şi că prezumţia legală a filiaţiei faţă de tată foloseşte doar pentru obţinerea pensiei de întreţinere, menţinând în rest susţinerile din acţiunea formulată.

Referitor excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât prin notele depuse la dosarul cauzei, reclamantul solicită respingerea acestei excepţii ca nefondată, având in vedere următoarele considerente:

Prezumţia legală prevăzută de art. 53 alin.1 Codul Familiei, respectiv aceea că copilul născut în timpul căsătoriei îl are ca tată pe soţul mamei, în speţa de faţă este pusă indubitabil sub semnul întrebării, existând riscul ca adevărul biologic să fie suprimat de această prezumţie,

În speţe ca cea pendinte, dreptul material la acţiune şi interesul tatălui de a tăgădui paternitatea se naşte şi este actual din momentul în care acesta află că este cu neputinţa sa fie tatăl minorului.

Reclamantul precizează faptul că până la sfârşitul lunii decembrie 2016 a avut convingerea că este tatăl pârâtului născut în timpul căsătoriei însă, având în vedere că la sfârşitul anului 2016 mama pârâtului susţine motivat că are certitudinea  că nu este tatăl lui biologic ci doar cel care plăteşte pensia de întreţinere, apreciază că este cu neputinţă să fie tatăl biologic al pârâtului,  această situaţie dând naştere interesului reclamantului şi cel al pârâtului, al cărui statut patern trebuie clarificat, în condiţiile în care mama declară ca tatăl natural al pârâtului nu este el, ci bărbatul cu care mama pârâtului a întreţinut relaţii intime atât anterior cât şiîn timpul căsătoriei cu el.

Astfel, chiar şi în vechea reglementare a Codului familiei, (care este aplicabilă părţilor), dreptul la acţiune având ca obiect tăgadă paternitate se calcula de la data la care tatăl copilului a aflat ca este cu neputinţă să fie tatăl acestuia.

În acest sens este şi jurisprudenţa în materie, fiind admise numeroase acţiuni în tăgada paternităţii formulate de soţii mamelor, instanţele reţinând că dreptul material la acţiune şi interesul tatălui de a tăgădui paternitatea se naşte şi este actual din momentul în care acesta află că este cu neputinţă să fie tatăl minorului.

Cu titlu de exemplu anexează Decizia nr.891 din 25.09.2007 a C.AT. TM, prin care instanţa a reţinut că "Momentul de la care curge termenul de prescripţie extinctivă, nu este cel al naşterii minorului, ci cel de la care s-a născut interesul reclamantului in promovarea acţiunii in tăgada paternităţii, in speţă, data când pârâta i-a comunicat reclamantului că nu el este tatăl copilului."

În faza de cercetare judecătorească s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Pârâtul B.F.S, s-a născut la data de …., în timpul căsătoriei dintre mama sa B.L.C. şi tatăl B.V.

Ca urmare a aplicării prezumţiei de paternitate prevăzută de art. 414 alin. 1 din C.civ., minorul a fost înregistrat cu numele soţului mamei, respectiv „B”.

Potrivit art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, instanţa se va pronunţa „mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei invocată de pârât, Potrivit art. 55 din Codul familiei, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 288/2007, „Acţiunea in tăgăduirea paternităţii se prescrie in termen de 3 ani de la data naşterii copilului. Pentru soţul mamei, termenul curge de la data la care a luat cunoştinţa de naşterea copilului."

Aşa cum a rezultat cu claritate din dispoziţiile legate menţionate, soţul mamei poate promova acţiune în tăgăduirea paternităţii in termen de 3 ani de la data la care a luat cunoştinţa de naşterea copilului.

Din cuprinsul cererii de chemare in judecată reiese că reclamantul a luat cunoştinţă de naşterea pârâtului chiar la momentul la care acesta s-a născut, respectiv …. Tot din cuprinsul cererii reiese şi faptul ca nu a existat nici un impediment, in sensul unei împrejurări mai presus de voinţa sa, datorită căruia reclamantul să nu fi putut promova acţiunea în tăgăduirea paternităţii în termen de 3 ani de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea pârâtului.

In aceste condiţii, termenul de 3 ani de la data la care reclamantul a luat cunoştinţa de naşterea pârâtului, respectiv ……, era cu mult depăşii la momentul formulării prezentei acţiuni în tăgada paternităţii, prin urmare dreptul material la acţiune este prescris.

Astfel, potrivit art. 55 alin. 2 din Codul familiei, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr.288/2007, dacă acţiunea in tăgada paternităţii nu a fost introdusă în timpul minorităţii copilului, acesta (adică copilul şi nu altă persoană) o poate porni într-un termen de 3 ani de la data majoratului său.

În speţa de faţă, acest moment al începerii curgerii termenului de prescripţie nu se aplică soţului mamei lui, numitul B.V.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse mai sus, instanţa, constatând întemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, respinge actiunea formulată de reclamant B.V.  în contradictoriu cu pârâtul B.F.S avand ca obiect tagada paternitate ca fiind prescrisă.

În baza art. 453 C.proc.civ., instanta va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecata.

Admite prescriptia dreptului material la actiune.

Respinge actiunea formulata de reclamant B.V., , cu domiciliul procedural ales în mun. R., B-dul Al.I.C., bl. parter, jud. C-S, in contradictoriu cu piritul B.F.S, ,  domiciliat în localitatea B., nr. , jud. C—S., avand ca obiect tagada paternitate ca fiind prescrisa.

Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.

Domenii speta

Spete similare