Drept Civil-pretenții

SENTINŢA  CIVILĂ  NR.  2084

Şedinţa publică de la 24 aprilie 2018

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta AA în contradictoriu cu pârâta BB, având ca obiect pretenţii.

  La apelul nominal făcut în şedinţa publică, a răspuns pârâta, lipsă fiind reprezentantul reclamantei.

  S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei următoarele:

  - procedura de citare este legal îndeplinită;

 - cauza este la al şaselea termen de judecată;

 - prin cererea principală, reclamanta a solicitat judecata cauzei în lipsă;

- reclamanta a făcut dovada achitării cheltuielilor de deplasare în cuantum de 300 lei către expertul tehnic (filele 107-108 dosar);

- reclamanta a depus la dosarul cauzei, prin compartimentul arhivă, precizări faţă de raportul de expertiză tehnică, specialitatea electroenergetică (filele 111-113 dosar).

  În vederea respectării dreptului la apărare, instanţa comunică pârâtei un exemplar al precizărilor faţă de raportul de expertiză tehnică, specialitatea electroenergetică depuse la dosarul cauzei de către reclamantă, apreciind că acestea nu reprezintă obiecţiuni la lucrarea de specialitate.

Instanţa dispune emiterea unor adrese către expert CC şi B.L.E.T.C. Neamţ pentru a aduce la cunoştinţă că onorariul provizoriu pentru expertiza tehnică, specialitatea electroenergetică în cuantum de 700 lei este definitiv.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat şi nici probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului:

  Pârâta solicită respingerea acţiunii, motivat de faptul că nu datorează sumele solicitate de reclamantă.

În considerarea dispoziţiilor art. 394 Cod de procedură civilă, instanţa declară dezbaterile închise, după care,

I N S T A N Ţ A,

  Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 21.12.2016 sub nr. XX, reclamanta AA. a solicitat obligarea pârâtei BB la repararea prejudiciului cauzat societăţii exclusiv prin fapta sa, respectiv la plata debitului în cuantum de 4634,27 lei, sumă compusă din contravaloarea facturilor reprezentând recuperare energie electrică agenţi economici/casnici.

A solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că, în urma verificării instalaţiei electrice de alimentare şi măsurare la locul de consum aparţinând pârâtei, inspectorii din cadrul societăţii au întocmit nota de constatare nr. 0505013 privind neregulile observate la faţa locului.

În urma controlului efectuat în data de 13.03.2014 s-a constatat că energia electrică nu era înregistrată şi nici facturată de către furnizor.

Reprezentanţii societăţii au procedat la inventarierea receptoarelor electrice şi la întocmirea notei de constatare.

Reclamanta a considerat că această intervenţie neautorizată a avut drept scop ocolirea echipamentului de măsurare a energiei electrice consumate, în acest fel nu se înregistra şi nu se factura energia electrică, fiind cauzat astfel un prejudiciu societăţii.

Nota de constatare reprezintă un document prin care s-a constatat o situaţie de fapt referitoare la starea tehnică a contorului electric pentru măsurarea energiei electrice, precum şi măsurătorile efectuate la punctul de consum al pârâtei.

Încadrarea legală este de intervenţie neautorizată, necontrolată şi intenţionată în instalaţia operatorului de distribuţie, iar baza legală pentru calcularea diferenţei de consum o constituie Legea energiei electrice nr. 123/2012 şi Regulamentul de furnizare a energiei electrice.

Metoda de calcul folosită este aceea a inventarierii receptoarelor electrice existente la locul de consum la data efectuării verificărilor de către reprezentanţii operatorului de distribuţie şi consemnate în Nota de constatare, consumul fiind determinat în în sistem pauşal în funcţie de puterea nominală a receptorilor menţionaţi în Nota de constatare şi de durata de utilizare normală a acestora.

Energia electrică consumată lunar de receptoarele electrice (aparate casnice, electrice, electronice, instalaţii de iluminat) se obţine astfel: se înmulţeşte puterea fiecărui receptor exprimată în kw (puterea exactă se găseşte, de regulă, inscripţionată pe fiecare receptor) cu numărul de receptoare (acolo unde există mai multe receptoare de acelaşi tip) şi cu numărul de ore de funcţionare zilnic; se însumează consumul zilnic realizat timp de o lună (aproximativ 30 de zile calendaristice, în cazul receptoarelor folosite zilnic), astfel obţinându-se energia totală consumată.

Valoarea în lei a energiei electrice consumate se obţine prin înmulţarea cantităţii de energie în kwh consumaţi în perioada dorită cu preţul pe kw/h înscris pe factura de energie electrică.

Facturarea consumului de energie electrică, inclusiv pentru situaţia consumului fraudulos, se face de către furnizorul de energie electrică. În acest sens, Regulamentul prevede că furnizorul emite factura consumatorului pentru energia electrică furnizată, pe baza înregistrărilor grupurilor de măsură. Prin excepţie, pentru situaţiile în care se constată că înregistrările grupurilor de măsură nu corespund consumului real (grup de măsură defect sau cu erori mai mari decât permit reglementările în vigoare, consum fraudulos etc.), facturarea se face corespunzător valorilor estimate prin aplicarea metodologiilor specific propuse de furnizor şi aprobate de autoritatea competentă.

În aceste condiţii, s-a procedat cu acordul pârâtei la inventarierea aparatelor de consum energie electrică şi au fost emise facturile fiscale în cuantum de 4634,27 lei, reprezentând contravaloarea energiei electrice înregistrate de contor în acea perioadă.

În conformitate cu anexa 7 la contractul cadru de furnizare a energiei electrice, aprobat prin decizia nr. 57/1999 a Preşedintelui ANRE, „cosumatorul este obligat să păstreze intacte grupurile de măsurare a energiei electrice, să nu influenţeze funcţionarea corectă a acestora, să nu blocheze accesul furnizorului, interzicându-i-se orice acţiune asupra acestora”.

Cu privire la corectitudinea înscrisurilor întocmite şi a stării de fapt constatate de echipa de control, reclamanta a susţinut că documentele întocmite, respectiv nota de constatare, bonul de mişcare şi facturile, sunt temeinice, valide şi legal întocmite.

Unitatea de măsură a energiei electrice se află în paza juridică a pârâtei, acesta fiind direct răspunzător de bunurile date în custodia acesteia, indiferent dacă prejudiciul suferit de societate este născut din acţiuni/inacţiuni directe/indirecte provocate în mod nemijlocit de pârâtă sau de terţe persoane.

În concluzie, paza juridică a unităţii de măsurare este atribuită consumatorului de prevederi legale imperative – decizia ANRE nr. 57/1999 – astfel încât responsabilitatea păstrării integrităţii sigiliilor şi a contorului revine consumatorului.

A adăugat reclamanta că are autorizarea de a emite facturile doar într-un singur exemplar, pe suport de hârtie, potrivit Ordinului nr. 1077/2001.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 194 şi urm. din Codul de procedură civilă, art. 1350, art. 1516, art. 1521 din Codul Civil, Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, Legea nr. 123&2012, OG nr. 13/2011.

În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri şi cu interogatoriul pârâtei. A anexat, în copie: contractul de furnizare, proces-verbal de stabilire a despăgubirilor, proces-verbal de analiză a abaterilor, notă de constatare, bon de mişcare contor electric, somaţie, factură energie electrică, contestaţie, reclamaţie, carte de identitate, somaţie, răspunsul la contestaţie, proces-verbal de reanaliză a abaterilor.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în valoare de 330 lei.

La data de 10.02.2017, pârâta BB a depus întâmpinare, filele 39-44, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a întâmpinării, pârâta a arătat că, în mod unilateral, reclamanta a procedat la emiterea unei facturi retroactive aferente perioadei martie 2013-martie 2014, stabilind în mod arbitrar o valoare ce îi este imputată. A aflat despre această sumă abia în luna martie 2015, cu ocazia achitării facturii lunare către reclamantă, ocazie cu care verbal i s-a comunicat faptul că figurează şi cu un debit suplimentar celui facturat lunar, în cuantum de 4646,81 lei. Această împrejurare rezultă inclusiv din sesizarea pe care ea a adresat-o reclamantei la data de 29.04.2015, căreia reclamanta nu i-a dat curs, deşi la dosar apar documente care ar atesta faptul că ar fi primit o soluţie la demersul său. A solicitat ca reclamanta să depună dovezi cu privire la faptul că acele înştiinţări au fost expediate către ea. Demersul său era cu mult anterior prezentului litigiu, nefiind o probă preconstituită pro causa, aşa cum sunt înscrisurile reclamantei. A arătat că, pe întreaga derulare a raportului contractual cu reclamanta, consumul de energie electrică a fost relativ constant, facturat de către reclamantă şi achitat, motiv pentru care a şi formulat respectiva sesizare, debitul restant fiind inexplicabil. De aici rezultă că nu au existat perioade în care să nu se fi înregistrat vreun consum de energie electrică, dar nici sustrageri de la obligaţia de plată a costului energiei consumate. De altfel, reclamanta susţine în mod nereal că energia electrică nu ar fi fost înregistrată, netemeinicia acestei susţineri rezultând cu evidenţă din împrejurarea că valorile lunare, anterioare şi ulterioare înlocuirii contorului electric, sunt aproximativ aceleaşi. Or, prin absurd, dacă înainte de schimbarea contorului electric energia electrică utilizată nu ar fi fost înregistrată, evident că ulterior înlocuirii respectivului contor factura trebuia să aibă valori categoric diferite, ceea ce însă nu s-a întâmplat.

Cu privire la acţiunea civilă ce formează obiectul prezentei cauze, a susţinut că aceasta are un caracter profund abuziv, pretenţiile reclamantei fiind neîntemeiate. În primul rând, a supus atenţiei problema naturii juridice a creanţei pe care reclamanta o pretinde faţă de ea. Astfel, deşi îşi are originea într-un raport juridic civil ce îşi are izvorul într-un act juridic - contractul existent între părţile litigante - pretenţiile reclamantei sunt de natură extracontractuală, adică delictuală, iar nu contractuală. Potrivit raportului juridic contractual, obligaţia principală este aceea de achitare a energiei electrice consumate, similar oricărui contract de vânzare obişnuit, chiar dacă natura succesivă a contractului şi particularitatea bunului vândut (energia electrică) imprimă câteva particularităţi, esenţa rămâne totuşi aceeaşi, anume de vânzare. Drept urmare, este cât se poate de firesc ca ea, în calitate de client (cumpărător) să fie obligată a plăti numai ceea ce cumpără, adică îi poate fi cerută doar plata pentru ceea ce efectiv a consumat. Or, având în vedere specificul bunului ce face obiectul contractului, respectiv energia electrică, cantitatea poate fi numai cea înregistrată de contorul electric sau determinată cu alte mijloace obiective. Drept urmare, cu prioritate, a solicitat a se observa diferenţa între costul lunar al consumului de energie electrică - ceea ce poate fi facturat şi pretins de către reclamantă în baza unei măsurători obiective şi efectiv realizate cu ajutorul contorului electric şi, pe de altă parte, suma pe care reclamanta o solicită retroactiv, în baza unui calcul ipotetic şi abstract, făcut unilateral de către reclamantă, pentru un consum de curent electric inexistent. Diferenţa esenţială constă în aceea că, spre deosebire de energia electrică livrată, înregistrată de contorul electric şi facturată lunar, în cazul de faţă energia electrică nu a fost livrată, nu a fost consumată şi, pe cale de consecinţă, nu poate fi pretinsă plata unui bun sau serviciu ce nu a fost prestat.

Pentru a sublinia caracterul abuziv al pretenţiilor reclamantei, a amintit că dispoziţiile art. 92 din Legea nr. 123/2012 califică a fi infracţiuni faptele insinuate de către reclamantă, anume modificarea fără drept sau blocarea funcţionării echipamentelor de măsurare a energiei electrice livrate, la fel cum art. 228 alin. 1 şi alin. 3 C.pen. sancţionează infracţiunea de furt de energie electrică, adică tocmai folosirea acesteia fără drept. Or, dacă situaţia prezentată de către reclamantă ar fi reală, atunci ne-am afla în prezenţa unei infracţiuni prevăzute de legea specială (art. 92 din Legea nr. 123/2012) precum şi a unei infracţiuni de furt, conform art. 228 C.pen. Drept urmare, a considerat că este esenţial a se observa dacă reclamanta a efectuat demersuri în acest sens, iar în caz afirmativ, care a fost soluţia organelor de urmărire penală. A arătat că nu are cunoştinţă despre formularea vreunei plângeri împotriva sa, motiv pentru care este îndreptăţită a crede fie că reclamanta conştientizează că nu poate proba vreo vinovăţie sau culpă, fie că demersul nu a condus la niciun rezultat, cauza fiind clasată. Tocmai pentru a lămuri acest aspect, în probaţiune a solicitat instanţei de judecată să efectueze o adresă Parchetului de pe lângă Jud. Piatra Neamţ pentru a comunica dacă pe rolul acestui Parchet a existat sau există înregistrată o cauză penală având ca obiect infracţiuni prevăzute de art. 92 din Legea nr. 123/2012 şi/sau art. 228 C.pen.

Pârâta a insistat că reclamanta nu a promovat vreo plângere penală sau că aceasta a fost clasată având în vedere că nu sunt întrunite cerinţele răspunderii penale, mai ales în ceea ce priveşte existenţa faptei sau vinovăţia sa. Drept urmare, este firesc ca orice demers pe latură penală să rămână fără vreo finalitate concretă din moment ce reclamanta nu poate dovedi, în primul rând, că fapta există sau, mai mult, dacă ar exista, că a fost săvârşită de ea sau că se face răspunzătoare de aceasta. Or, în prezenta cauză, reclamanta a solicitat plata unei pretinse datorii restante izvorâte tocmai din această “faptă” penală care nici măcar nu există, adică tocmai din faptul unui consum ilicit, neînregistrat de contorul electric.

În atare condiţii, fiind în prezenţa unei fapte ilicite, se aplică regulile răspunderii civile delictuale, iar nu a celei contractuale. Această concluzie este simplă şi firească: reclamanta solicită plata în alte condiţii decât cele contractuale, în ciuda faptului că art. 61 alin. 6 din Legea nr. 123/2012 stabileşte, ca obligaţie a clientului final, îndatorirea de plată a energiei electrice şi a serviciilor de care beneficiază efectiv, conform facturilor emise. De aici rezultă două consecinţe semnificative: pe de o parte, faptul că obligaţia clientului este de a plăti numai pentru energia electrică de care beneficiază, adică exact atât cât a consumat în mod real. Apoi, pe de altă parte, consumul trebuie să fie înregistrat obiectiv, observabil în mod cert şi să fie evidenţiat în mod corespunzător în factura emisă clientului final. În cazul de faţă se observă că nu există o determinare obiectivă şi imparţială a respectivului consum suplimentar şi nici nu îi este comunicată o factură aferentă acestui consum.

Mai mult, reclamanta nu a înţeles să respecte dispoziţiile art. 62 alin. 1 lit. h6) din Legea nr. 123/2012, respectiv nu a uzat de procedura soluţionării extrajudiciare a prezentului litigiu -cu atât mai mult cu cât ea a şi formulat plângerea din 29.04.2015 tocmai cu privire la această problemă. În plus, reclamanta a încălcat şi dispoziţiile art. 62 alin. 1 lit. h5) din Legea nr. 123/2012 având în vedere că subsemnata, în calitate de client final, sunt protejată împotriva metodelor de vânzare incorecte sau înşelătoare, având în vedere raportul inegal de putere între părţile contractante şi de incidenţa legislaţiei privitoare la protecţia consumatorului.

Astfel, situaţia expusă de către reclamantă excede cadrului dat de raportul juridic contractual existent între părţile litigante, motiv pentru care acest fapt ilicit - consumul fără drept a energiei electrice - trebuie dovedit în acord cu dispoziţiile art. 1357 C.civ. Astfel, în raport de prevederile art. 1350 alin. 1 C.civ., răspunderea civilă contractuală intervine doar în ceea ce priveşte obligaţiile asumate prin actul juridic încheiat, adică asupra căruia există o manifestare de voinţă. Astfel, limitarea impusă de textul de lege amintit, în sensul că “orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat” conduce la concluzia că orice alte eventuale obligaţii nu ar putea fi reţinute în sarcina debitorului până ce nu vor fi dovedite. De altfel, distincţia principală tocmai aceasta este, respectiv aceea că în cazul răspunderii civile contractuale, obligaţia rezultă ex contractu, fiind conformă manifestării de voinţă a părţilor contractuale, debitorul asumându-şi în mod liber respectiva îndatorire contractuală. În schimb, atunci când nu există o asemenea convenţie, când nu se ajunge la un acord de voinţe contractante, obligaţia nu poate avea un alt izvor decât ex delictu, ceea ce înseamnă că nu este, cel puţin la momentul iniţial, recunoscută şi asumată de către debitor. Drept urmare, creditorul este dator a o proba, atât în ceea ce îi priveşte existenţă (creanţă certă), cât şi întinderea (creanţă lichidă).

Este absolut obligatorie îndeplinirea cerinţelor impuse de art. 1357 alin. 1 C.civ. şi recunoscute de teoria generală a obligaţiilor civile, anume existenţa unei fapte ilicite, săvârşite de către debitor cu vinovăţie, existenţa unui prejudiciu, precum şi raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi producerea prejudiciului. De altfel, aceste cerinţe sunt general valabile în materia răspunderii civile, inclusiv a celei contractuale, cu menţiunea că rezultă din clauzele contractuale şi din faptul neexecutării lato sensu a obligaţiei contractuale.

În cazul de faţă, retoric, pârâta s-a întrebat care este obligaţia pe care nu a executat-o în condiţiile în care pretinsa problemă tehnică a contorului electric (existenţa unor fire arse) este vizibilă şi la actualul contor, însă nici înainte, nici după schimbarea acestuia nu a fost vreo problemă în înregistrarea energiei electrice şi achitarea facturii astfel emise.

A adăugat că cererea reclamantei exprimă o conduită vădit abuzivă: reclamanta este proprietara contorului electric, aceasta asigură funcţionarea şi înlocuirea la nevoie. Drept urmare, singura garanţie a clientului final cu privire la corectitudinea practicilor furnizorului de energie electrică este dată de măsurarea tehnică, obiectivă a consumului de energie electrică, rezultat ce se obţine prin recurgerea la echipamentele specializate, anume contorul electric. În acest fel, raportul dintre părţile contractante este echilibrat, furnizorul poate factura numai cantitate înregistrată de curentul electric ca fiind consumată, în timp ce clientul este ţinut a achita numai serviciile de care a beneficiat în mod real.

În schimb, în astfel de situaţii, reclamanta pretinde plata unei creanţe incerte şi nelichide având în vedere că însăşi existenţa creanţei nu este dovedită din moment ce nici măcar faptul generator al creanţei - consumul de curent electric peste cantitatea deja măsurată şi plătită lunar - nu este dovedit. Legat de acest aspect, nu există nicio probă din care să rezulte că în perioada analizată contorul electric nu a măsurat în mod corect energia electrică pe care a consumat-o.  În tot acest interval ea a consumat şi achitat aproximativ aceleaşi cantităţi de energie electrică. Mai mult, chiar şi respectiva constatare, potrivit căreia contorul electric ar fi prezentat un anumit fir ars nu conduce la concluzia că energia electrică nu a fost înregistrată corect sau că aceasta ar fi condus la neînregistrarea curentului electric folosit. De altfel, nici nu există vreo verificare la faţa locului, cu ocazia controlului efectuat, din care să rezulte că respectivul contor electric înregistra un consum de energie electrică mai mic decât cel real existent pe instalaţia electrică. Or, nici măcar acest prim indiciu nu există, singura constatare fiind cea privitoare la starea fizică a contorului electric, respectiv acel fir ars.

Pe de altă parte, nu doar că nu există o constatare de specialitate din care să rezulte_că energia electrică nu a fost corect înregistrată, dar nici măcar o stabilire obiectivă a acelei cantităţi de energie electrică nu există. De altfel, este normal ca situaţia să se prezinte în acest mod, având în vedere că, în lipsa unei fapte care să reprezinte un consum ilicit de energie electrică, nici nu se putea face un calcul exact, real pentru un consum nedovedit şi, astfel, inexistent. Nu doar cuantumul exact nu este dovedit, ci însăşi faptul că a existat un consum ilicit, peste cel care în mod normal a fost facturat în toată această perioadă. Mai mult, chiar şi limitarea în timp - 13.03.2013-13.03.2014 - este pur arbitrară, doar la voinţa reclamantei. De altfel, întreaga aşa-zisă operaţiune de calculare a debitului este arbitrară, fiind simpla manifestare de voinţă a reclamantei, care astfel şi-a constituit înscrisurile necesare pentru promovarea prezentei acţiuni. Suntem în prezenţa unei practici vădit abuzive, practic oricând şi cu privire la orice client final, reclamanta ar putea pretinde plăţi suplimentare prin inventarierea aparatelor casnice ce folosesc curentul electric, fără însă a exista dovada folosirii acelor aparate sau a cauzării unui consum suplimentar faţă de cel înregistrat şi facturat.

De altfel, chiar şi modalitatea de estimare a consumului imputat este unul fals şi abuziv din moment ce se raportează la aparatele electrice existente la data constatării, însă aceasta nu înseamnă că bunurile respective au fost deţinute în toată perioada analizată şi, cu atât mai mult, nu rezultă că ar fi fost şi folosite. Mai mult, fiind practic furnizorul de energie electrică pretinsă în prezenta cauză ca fiind folosită ilicit, reclamanta putea şi trebuia să cunoască acest fapt, al pierderii de energie electrică, şi să intervină în acest sens. Or, faptul pierderii energiei de către reclamantă ca urmare a pretinsei sustrageri din partea sa nu poate fi determinat printr-o estimare unilaterală din partea reclamantei, ci trebuia să rezulte, în primul rând, tocmai din evidenţele acesteia. Or, dacă nu ar fi permis inventarierea aparatelor electrice deţinute, reclamanta nici măcar nu ar fi avut posibilitatea efectuării estimării respective în baza căreia o acţionează acum în instanţă.

Chiar dacă suntem în prezenţa răspunderii civile, iar nu penale, suma în discuţie este deosebit de mare şi produce consecinţe la fel de grave precum răspunderea penală. Or, ilicitul civil trebuie dovedit şi trebuie soluţionat cu aceeaşi grijă şi măsură, neputând fi antrenată răspunderea civilă în lipsa unor probe care să înlăture orice dubiu rezonabil al instanţei de judecată. În cazul de faţă însă nu există absolut nimic decât înscrisurile constituite unilateral de către reclamantă pentru a-şi proba susţinerile. A subliniat că validarea de către instanţă a unei asemenea practici poate deschide calea pentru abuzuri dintre cele mai grave din partea reclamantei sau a altor societăţi asemnănătoare, ce se bucură de o poziţie juridică privilegiată.

În dovedire, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri, efectuarea unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ, proba cu expertiza de specialitate energetică şi proba testimonială.

Reclamanta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

La data de 06.06.2017, după primul termen de judecată, reclamanta a depus la dosar precizări, arătând că răspunderea pârâtei este contractuală. Între părţi s-a încheiat un contract de furnizare a energiei electrice, prin intermediul căruia reclamanta s-a obligat faţă de pârâtă să furnizeze energie electrică la locul de consum indicat în contract, iar pârâta s-a obligat ca la termen să achite contravaloarea energiei electrice furnizate, conform facturilor emise, dar şi să întreţină instalaţia de energie electrică de la locul de consum. În plus, conform art. 7.5 şi art. 7.8, pârâta avea obligaţia să păstreze intacte contorul de decontare, plombele metrologice şi plombele de la capacul de borne ale acestuia şi firida individuală de branşament, să menţină starea tehnică a întregii instalaţii electrice.

În conformitate cu art. 7.5 din contract, pârâta s-a obligat să permită accesul delegatului furnizorului în punctul de măsurare pentru a verifica respectarea prevederilor contractuale. În aceste împrejurări delegații societății au acționat în conformitate cu prevederile contractuale. Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că raportul dintre răspunderea civilă delictuală și cea contractuală este cel de la general la special în sensul că răspunderea delictuală alcătuiește dreptul comun al răspunderii civile astfel că dacă într-o situație dată nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale în măsura în care s-a produs un fapt ilicit culpabil operează răspunderea delictuală pentru repararea prejudiciului. În speță, sunt îndeplinite condițiile răspunderii contractuale a pârâtei.

Debitul principal solicitat este aferent unor facturi care au fost trimise pentru recalcularea consumului de energie electrică ca urmare a constatării unor nereguli la instalația de energie electrică, respectiv pentru serviciile de constatare nereguli. Constatările și documentele justificative care au stat la baza întocmirii facturilor au fost însă realizate de către AA  întreține sistemul de distribuție a energiei electrice ce alimentează consumatorii din județul Neamț, iar conform legii 123/2012 distribuția și furnizarea energiei electrice sunt două activități distincte. În temeiul acestor dispozitii legale speciale în cadrul grupului E.ON operatorul de distribuție efectuează măsurătorile necesare, iar E.ON Energie România ca furnizor facturează ceea ce s-a constatat în teren. Chiar dacă ar exista o contestație a documentelor emise de distribuitor, această contestație nu poate fi considerată echivalentă cu contestarea facturii.

Astfel, facturile emise sunt corecte și bune de plată ele fiind întocmite cu respectarea dispozițiilor legale din materie. Nu este de competența societății să modifice conținutul documentelor justificative care au stat la baza întocmirii facturilor și realizate de către AA. Nici nu poate societatea să întocmească facturi în alte condiții decât cele menționate în documentele justificativ realizate de către AA.

Modul de stabilire a despăgubirilor este cel stabilit de legislația specială în vigoare. Legea reglementează două situații distincte: defecte la instalația electrică neimputabile consumatorilor, datorate unor cazuri de forță majoră sau fortuite. În această situație, pentru recalcularea energiei electrice se aplică Ordinul 18 din 2005 unde sunt enumerate expres defecțiunile care determină calculul paușal al energiei electrice, conform art. 12; intervenții neautorizate care nu se datorează unor evenimente externe accidentale pentru care se estimează consumul realizat funcție de puterea normată a consumatorilor găsiți în imobil la data constatării, situație la care se referă prezenta acțiune (Nota de constatare – borna fază intrare arsă), calcul ce s-a făcut cu respectarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice aprobat prin HG 1.007 din 2004.

Potrivit art. 90 din HG nr. 1007/2004, „(2) Prin consumul fraudulos prevăzut la alin. (1) se înţelege: ... b) orice intervenţie în instalaţia electrică, ce afectează funcţionarea corectă a grupului de măsurare”, iar art. 128 prevede că „(1) Furnizorul emite factură unui consumator pentru energia electrică furnizată, pe baza înregistrărilor grupurilor de măsurare. Prin excepţie, pentru situaţiile în care se constată că înregistrările grupurilor de măsurare nu corespund consumului real (grup de măsurare defect sau cu erori mai mari decât permit reglementările în vigoare, consum fraudulos etc.), facturarea se face corespunzător valorilor estimate prin aplicarea metodologiilor specifice propuse de furnizor şi aprobate de autoritatea competentă.” Art. 142 stabileşte că „(4) În cazul consumului fraudulos perioada de recalculare va fi de un an pentru consumatorii casnici şi de 6 luni pentru ceilalţi consumatori.”

Potrivit Legii energiei electrice nr. 123/2012, art. 3 pct. 29, „În înțelesul prezentului titlu, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: ... 29. grup de măsurare - ansamblul format din contor și transformatoarele de măsurare aferente acestuia, precum și toate elementele intermediare care constituie circuitele de măsurare a energiei electrice, inclusiv elementele de securizare.”

Așadar, în conformitate cu legislația specială în vigoare s-a constatat o evidentă intervenție asupra instalației electrice ceea ce corespunde definiției legale a consumului fraudulos astfel că s-a procedat la facturarea pe 12 luni anterioare a energiei electrice estimate, așa cum se observă clar în factură. Numărul de kwh menționați în factură și costul acestora nu trebuie raportat așadar la consumul efectiv realizat sau nu de către consumator și, așa cum prevede actul normativ, el reprezintă o estimare cu valoare penalizatoare a încălcării obligațiilor contractuale de către consumator în funcție de receptorii găsiți în imobil la data respectivă. Contestarea facturilor este singurul mijloc prin care furnizorul de energie electrică E.ON Energie România poate reanaliza datele și sumele înscrise în aceasta, iar contestarea trebuie făcută în termenul legal.

În speță, pârâta a contestat procesul-verbal de analiză a abaterilor și procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor întocmite de AA astfel încât s-a întocmit procesul-verbal de reanaliză a abaterilor din 7 septembrie 2016 prin care s-au menținut constatările inițiale și s-a explicat în ce fel situația găsită la locul de consum denotă o intervenție neautorizată.

Potrivit art. 142 din HG nr. 1007/2004, „(2) Consumul de energie electrică în sistem pauşal se stabileşte în funcţie de puterea nominală a receptoarelor electrice şi de durata de utilizare normată a acestora, în conformitate cu procedurile specifice elaborate de furnizor şi aprobate de autoritatea competentă.”

Durata normată de utilizare a receptorilor inventariați la data constatării neregulilor și la care face referire nota de constatare semnată de către pârâtă se referă la o durată prestabilită de funcționare a receptoarelor electrice pe categorii și pe interval calendaristic. Aceste durate sunt stabilite la nivelul ANRE constituind anexa la procedura interna PCMSM EMOD 221 (utilizată la data analizei). În acest sens, distribuitorul, prin specialiștii proprii, după ce constată neregulile din teren, trimite nota de constatare la o comisie de analiză care analizează abaterea și stabilește despăgubirile datorate, ocazie cu care întocmește o fișă de calcul în care se menționează numărul de kwh ce trebuie imputați consumatorului. Pe baza acestei fișe de calcul, furnizorul întocmește factura fiscală în care este menționat numărul de kilowați oră stabilit de specialiștii distribuitorului conform dispozițiilor legale.

Consumul estimat ca urmare a consumului fraudulos vizează punctul de consum în sine şi neregulile înregistrate la acesta indiferent dacă aceste reguli sunt datorate vinei contractantului sau unor terțe persoane, caz în care acesta răspunde oricum pentru că grija față de instalația electrică este în sarcina consumatorului, cum s-a precizat. Legislația specială stabilește că, atunci când se constată existența consumului fraudulos de energie electrică, fapta în sine reprezintă infracțiune, dar totodată stabilește modul de recalculare a energiei electrice, cele două sancțiuni, penală și respectiv civilă, nefiind condiționate una de alta. În temeiul raporturilor contractuale, conform art. 86 alin. 1 litera c din HG 1.007 din 2004, furnizorul este îndreptățit să recalculeze consumul de energie electrică, durata pentru care se face recalcularea și procedura de calcul fiind reglementată de autoritatea competentă. Același drept este stabilit în art. 10.8 din contractul semnat de părți.

În final, reclamanta a precizat că intervenția neautorizată luată în considerare este în exteriorul controlului la nivelul stocului de borna.

Ulterior, reclamanta a depus la dosar un raport de citiri contor, înainte şi după data controlului, la fila 75.

Instanţa i-a pus în vedere reclamantei să precizeze dacă solicită introducerea în cauză a E.ON Moldova Distribuţie S.A. Reclamanta, la data de 15.01.2018, a depus precizări, la fila 90, arătând că facturile emise sunt întocmite legal, sunt scadente, nu au fost contestate de pârâtă, astfel că ele trebuie achitate. Debitul principal solicitat este aferent unor facturi care au fost emise pentru recalcularea consumului de energie electrică ca urmare a constatării unor nereguli la instalația electrică, respectiv pentru serviciile de constatare nereguli. Nu este de competența societăţii să modifice conținutul documentelor justificative care au stat la baza întocmirii facturilor și realizate de către AA. Nici nu poate societatea să întocmească facturi în alte condiții decât cele menționate în documentele justificative. A considerat că există deja la dosarul cauzei suficiente dovezi și motive pentru admiterea acțiunii și a lăsat la aprecierea instanței introducerea în cauză a AA.

Drept probatoriu în cauză, instanţa a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar şi proba cu expertiza în specialitatea electroenergetică, raportul de expertiză întocmit de expert Foşalău Romeo fiind depus la filele 101-102.

Examinând probele administrate în cauză şi apreciindu-le în mod liber, potrivit convingerii sale, în temeiul art. 264 din Codul de procedură civilă, instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 29.04.2015, reclamanta AA., în calitate de furnizor, a încheiat cu pârâta BB, în calitate de consumator, Contractul de furnizare reglementată a energiei electrice nr. 3005966544 (filele 19-22), având ca obiect furnizarea de către societatea reclamantă a energiei electrice la locuinţa pârâtei situată în sat Traian, comuna Zăneşti, jud. Neamţ.

La data de 13.03.2015, la locul de consum reprezentat de locuinţa reclamantei, în prezenţa soţului reclamantei, împuterniciţi ai societăţii AA. au verificat contorul de măsurare a energiei electrice şi au constatat următoarele: „contorul montat pe o ramă metalică sigilat toc borne, în interiorul casei, s-a găsit cu borna fază intrare + ieşire arse”, așa cum rezultă din Nota de constatare nr. 0505013/13.03.2014 (fila 24).

Contorul a fost demontat, fiind montat un contor nou.

Nota de constatare a fost supusă analizei unei comisii din cadrul A fiind întocmit procesul-verbal de analiză a abaterilor nr. AA, hotărârea comisiei fiind aceea că „se consideră intervenţie neautorizată în instalaţia de alimentare ce a condus la neînregistrarea întregii cantităţi de energie electrică consumată. Achitare taxe aferente.” S-a stabilit perioada de recalculare a consumului de energie electrică, 13.03.2013 – 13.03.2014, precum şi taxele privind serviciile prestate de operatorul de distribuţie consumatorului, respectiv constatarea în teren: 159,68 lei, expertiză comisie: 83,55 lei, total 243,23 lei.

Totodată, comisia din cadrul AA. a întocmit procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor nr. 1048258 din 13.10.2014 (fila 24), prin care s-a stabilit în sarcina pârâtei o despăgubire ce reprezintă 6835 kwh, energie electrică consumată/distribuită şi neînregistrată la tarif reglementat, la valoarea căreia se adaugă alte taxe; 243,23 lei, taxe prestări servicii.

Deşi se menţionează că acest proces-verbal este încheiat între comisie şi BB, existând rubrică specială pentru semnătura acesteia, arătându-se că s-au întocmit două exemplare, câte unul pentru fiecare parte, totuşi la dosar nu s-a depus dovada vreunei convocări a pârâtei la comisie, pentru data de 13.10.2014.

La data de 31.03.2015, reclamanta AA. a emis factura seria MS EON nr. A perioada de facturare fiind 13.03.2013 – 13.03.2014, cu o valoare de 4.646,81 lei.

Pârâta a depus la societatea reclamantă o contestaţie, la data de 29.04.2015 (fila 29), arătând că, în urmă cu 5 ani, a avut o anexă de clădire branşată la traseul principal care a fost demolată după moartea socrului său, iar angajaţii s-au prezentat la faţa locului pentru înlăturarea traseului de curent care ducea spre acea anexă. Prin urmare, a asusţinut că nu cunoaşte niciun detaliu despre ce s-a întâmplat cu contorul, că acesta a fost citit regulat şi nu i s-a adus la cunoştinţă că ar fi ceva în neregulă. A susţinut că valoarea facturilor emise înainte şi după schimbarea contorului arată că în fapt cantitatea de energie consumată este relativ constantă. A înştiinţat totodată că noul contor montat (cel electric) prezintă fire afumate care la un nou control ar ridica semne de întrebare şi ar putea fi traşi la răspundere pe nedrept. Pârâta a arătat că nu are niciun venit nici ea şi nici soţul ei, neputând să achite suma exorbitantă din factură.

Ca urmare a contestaţiei pârâtei, comisia din cadrul AA S.A. a întocmit procesul-verbal de reanaliză a abaterilor nr. 925 din 07.09.2016 (fila 35), de asemenea în lipsa pârâtei. Constatarea comisiei a fost în sensul că se consideră intervenţie neautorizată constatarea de la locul de consum al pârâtei, neconformitatea fiind aceea că la nivelul bornelor 1 şi 3 ale contorului (intrare/ieşire fază) erau urme evidente de arc electric. Acestea nu pot apărea decât în urma efectului termic al curentului electric pe fondul unor contacte imperfecte la nivelul tocului de borne. Concret, producerea arcului electric, respectiv încălzirea excesivă a bornelor menționate, au avut loc în urma unei intervenții neautorizate asupra bornelor prin introducerea pe sub capacul de la tocul de borne a unui conductor în vederea preluării fazei rețelei în instalația de utilizare, dar ocolind contorul. Particularitățile constructive ale contoarelor permit astfel de intervenții fără a fi afectat sigiliul de unică folosință de la capacul tocului de borne. Însă, în cele mai multe cazuri, urmele intervenției neautorizate rămân. Utilizând instrumente specifice, comisia de analiză a realizat o dinamică de consum și un studiu comparativ al consumurilor de pe cele două contoare, cel actual și cel demontat cu ocazia controlului. Dinamica evidențiază un ușor trend ascendent al consumului pe contorul actual și, în plus, evidențiază variații importante ale consumului lunar de pe contorul vechi, cât și diferențe de index în luni similare pe parcursul a doi ani consecutivi. În conformitate cu art. 92 alin. 1 din Legea energiei electrice 123 din 2012, deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate ori modificarea fără drept a componentelor instalațiilor energetice constituie infracțiune. Comisia a hotărât că se mențin hotărârile comisiei de analiză a abaterilor stabilite prin procesul-verbal din 13 octombrie 2014.

Nu există dovada comunicării acestui răspuns către pârâtă.

În drept, instanţa reţine că, în raport de data încheierii contractului de furnizare a energiei electrice de către părţi, sunt incidente prevederile Codului civil aprobat prin Legea nr. 287/2009 care reglementează contractul de furnizare la art. 1766: „Contractul de furnizare este acela prin care o parte, denumită furnizor, se obligă să transmită proprietatea asupra unei cantități determinate de bunuri și să le predea, la unul sau mai multe termene ulterioare încheierii contractului ori în mod continuu, sau să presteze anumite servicii, la unul sau mai multe termene ulterioare ori în mod continuu, iar cealaltă parte, denumită beneficiar, se obligă să preia bunurile sau să primească prestarea serviciilor și să plătească prețul lor.” Potrivit art. 1768: „ Prețul produselor sau serviciilor - (1) Prețul datorat de beneficiar este cel prevăzut în contract sau în lege.(2) Dacă în cursul executării contractului se modifică reglementarea legală a prețului sau mecanismului de determinare a acestuia, între părți va continua să se aplice prețul sau mecanismul de determinare a acestuia stabilit inițial în contract, dacă legea nu prevede expres contrariul.(3) Dacă legea prevede expres că prețul sau modalitatea de determinare pe care le stabilește se va aplica și contractelor în curs, fiecare dintre părți poate denunța contractul în 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii. Pe durata celor 30 de zile părțile vor aplica prețul stabilit prin contract.” Potrivit art. 1771, „Dispozițiile prezentului capitol se întregesc, în mod corespunzător, cu dispozițiile privitoare la contractul de vânzare, în măsura în care nu este prevăzută o reglementare specială pentru contractul de furnizare.”

Piaţa de furnizare a energiei electrice constituie însă o piaţă reglementată, fiind aplicabile dispoziţiile speciale din Legea energiei electrice nr. 123/2012. Potrivit art. 22, „Funcționarea pieței reglementate de energie electrică - (1) Furnizarea de energie electrică în condițiile reglementate se realizează pentru asigurarea alimentării cu energie electrică a clienților prevăzuți la art. 55 alin. (1) până la data de 31 decembrie 2013 pentru clienții noncasnici, respectiv până la data de 31 decembrie 2017 pentru clienții casnici.(1^1) Pentru perioada 1 martie 2019 - 28 februarie 2022, pentru clienții casnici furnizarea de energie electrică se realizează în condiții reglementate, de către ANRE.” ... (4) Furnizarea energiei electrice clienților prevăzuți la art. 55 alin. (1) în condițiile alin. (1) se face pe bază de contracte reglementate.”

Conform art. 52, „Furnizarea energiei electrice - (1) Furnizarea energiei electrice este activitatea prin care persoana juridică titulară de licență comercializează energie electrică clienților. Pentru furnizarea energiei electrice la clienți se încheie un contract, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.(2) Energia electrică furnizată clientului se facturează de către furnizor, conform reglementărilor ANRE și prevederilor legale în vigoare.(3) Sunt interzise consumul și furnizarea de energie electrică fără încheierea contractului de furnizare, cu excepția situațiilor reglementate în mod distinct de către autoritatea competentă.”

Potrivit art. 59, „Plata energiei furnizate - În conformitate cu prevederile contractului, clientul final este obligat să plătească contravaloarea energiei electrice consumate la prețul și în condițiile prevăzute în contractul de furnizare a energiei electrice.”

Obligaţiile clientului final de energie electrică sunt prevăzute la art. 61 din Legea nr. 123/2012: „(1) Clientul final de energie electrică răspunde pentru daunele dovedite cauzate furnizorului/operatorului de rețea din culpa sa. (2) Nerespectarea contractului de furnizare a energiei electrice de către clientul final poate atrage suportarea următoarelor consecințe, după caz:a) penalizări;b) sistarea temporară a furnizării energiei electrice;c) rezilierea contractului de furnizare a energiei electrice.(3) În cazul intervențiilor asupra instalațiilor electrice de către persoane neautorizate, operatorul de rețea este îndreptățit să întrerupă alimentarea cu energie electrică, în conformitate cu reglementările specifice ale ANRE.(4) În cazul constatării, conform prevederilor legale în vigoare, a unor acțiuni menite să denatureze în orice fel indicațiile echipamentelor de măsurare sau să sustragă energia electrică prin ocolirea echipamentelor de măsurare, clientul final este obligat să constituie o garanție financiară, conform prevederilor art. 58 alin. (5)....(6) Clienții finali au obligația plății contravalorii facturilor pentru energia electrică și pentru serviciile de care beneficiază la termenele scadente prevăzute în contractele încheiate între părți. ...”

Potrivit art. 65, „(1) Energia electrică furnizată clienților finali pe piața de energie electrică se măsoară de către operatorii de măsurare, prin grupuri de măsurare, conform codului de măsurare elaborat de autoritatea competentă. ... (4) Operatorul de transport și de sistem, respectiv operatorul de distribuție au obligația de a presta serviciul de măsurare a energiei electrice pentru utilizatorii rețelelor electrice respective.”

Instanța reține, pentru început, că acțiunea reclamantei este întemeiată pe răspunderea civilă contractuală a pârâtei, nefiind vorba deci de analizarea răspunderii delictuale. Așa cum a susținut și reclamanta, instanța reține că răspunderea civilă contractuală se impune cu prioritate, nefiind permisă atragerea unei răspunderi delictuale în măsura în care raporturile juridice dintre părți se întemeiază pe un contract civil. În aceste sens, sunt prevederile art. 1350 alin. 3 din Codul civil, conform cărora „Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.”

Reclamanta îi reproșează pârâtei că a efectuat o intervenție neautorizată în instalația de alimentare cu energie electrică, având drept scop ocolirea echipamentului de măsurare, fiind cauzat societăţii un prejudiciu întrucât nu se înregistra şi nu se factura energia electrică.

Instanţa apreciază că reclamanta nu a dovedit această situaţie de fapt, deşi avea sarcina probei, în temeiul art. 249 din Codul de procedură civilă.

Astfel, din raportul de expertiză electroenergetică depus la filele 101-102 din dosar, rezultă că nu s-a putut contata din analiza documentelor găsite la sediul Delgaz Grid S.A. o intervenţie asupra contorului consumatorului, că nu a fost corect stabilită cantitatea de energie, că vizualizarea și expertizarea contorului nu s-a făcut întrucât acesta a fost casat. Fotografiile de la data controlului nu au fost găsite. Din analiza istoricului de consum nu a rezultat niciun fel de modificare înainte sau după data controlului. Expertul a concluzionat că nu s-a intervenit asupra contorului.

Susținerile reclamantei în sensul că pârâta răspunde oricum pentru că grija față de instalația electrică este în sarcina consumatorului nu pot fi primite de instanță, în condițiile în care, potrivit art. 61 din Legea energiei electrice nr. 123/2012: „(1) Clientul final de energie electrică răspunde pentru daunele dovedite cauzate furnizorului/operatorului de rețea din culpa sa.” Aşadar, este necesară dovada nu numai a unui prejudiciu suportat de furnizorul/operatorul de rețea, dar şi culpa consumatorului. Aceste aspecte nu au fost însă dovedite în speţă.

Instanţa apreciază şi că procedura distribuitorului şi furnizorului de energie electrică a fost complet netransparentă în relaţia cu consumatorul, pârâta BB, având în vedere că aceasta nu a fost informată şi nu a participat la analiza situaţiei de către comisia constituită în cadrul AA, nefiind depuse la dosar dovezi ale convocării pârâtei, deşi potrivit art. 62 din Legea energiei electrice nr. 123/2012, „Clienții finali de energie electrică au următoarele drepturi: ... „h^6) să beneficieze de proceduri transparente, simple și ieftine de soluționare a plângerilor. Clienții au dreptul la un standard ridicat de furnizare a serviciilor și de soluționare a plângerilor de către furnizorul și, după caz, operatorii licențiați care încheie contracte cu clienții finali de energie electrică. Soluționarea extrajudiciară a litigiilor prevede rezolvarea corectă și promptă a litigiilor în termen de 90 de zile și un sistem de rambursare și/sau compensare a sumelor reale datorate, în conformitate cu principiile enunțate în Recomandarea 98/257/CE a Comisiei din 30 martie 1998 privind principiile aplicabile organismelor responsabile pentru soluționarea extrajudiciară a diferendelor cu consumatorii; aceste proceduri se elaborează cu respectarea unei proceduri-cadru emise de ANRE; ... h^9) să fie informați corespunzător cu privire la consumul real de energie electrică și la costurile reale, suficient de frecvent, astfel încât aceștia să aibă posibilitatea să își regularizeze propriul consum de energie electrică. Informațiile respective sunt comunicate la intervale de timp corespunzătoare, ținându-se seama de capacitatea echipamentelor de măsurare ale clientului și de produsul energetic în cauză. Furnizorul acordă astfel de facilități luând în considerare în mod corespunzător raportul eficiență-cost al acestor măsuri. Nu se pot percepe costuri suplimentare în sarcina consumatorilor pentru acest serviciu”.

Trebuie amintit că pârâta are, în raport şi cu reclamanta, calitatea de consumator şi beneficiază de drepturile prevăzute de legislaţia pentru protecţia consumatorului pornind de la ideea de vulnerabilitate și de inferioritate de condiții, referitoare atât la capacitatea de negociere, cât și la nivelul de informare, fiind vorba de o realitate în care consumatorul aderă la condiții redactate în prealabil de furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora.

Astfel, instanţa consideră că modalitatea de analiză a situaţiei constatate la locul de consum, respectiv în absenţa pârâtei care nu a fost informată şi nici convocată pentru a da explicaţiile necesare, este de natură a-i încălca acesteia dreptul de a beneficia de o procedură transparentă de soluționare a plângerilor și de a fi informată corespunzător cu privire la consumul real de energie electrică şi la costurile reale. Instanţa consideră că, dacă pârâta ar fi fost convocată cu ocazia analizării situaţiei, aceasta ar fi avut ocazia de a explica membrilor comisiei situaţia de fapt arătată în contestaţia depusă ulterior emiterii facturii, aceea că intervenţia la contor a fost efectuată de delegaţii operatorului de distribuţie, după demolarea unei anexe gospodăreşti, iar urmele existente la contor corespund acestei intervenţii. Or, această explicaţie era crucială pentru luarea unei decizii în privinţa stabilirii sau nu a unei intervenţii neautorizate. Procedând însă în absenţa pârâtei la analiza situaţiei, operatorul de distribuţie a acţionat unilateral şi obscur, iar ulterior nu a mai fost posibilă verificarea celor stabilite de comisie, întrucât potrivit susţinerilor expertului desemnat în cauză, contorul demontat de la locul de consum al reclamantei a fost casat, nefiind găsite nici documentele întocmite.

În consecință, documentele emise de operatorul de distribuţie nu pot fundamenta emiterea de către reclamantă a facturii în valoare de 4634,27 lei, instanţa urmând a respinge ca nefondată acţiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

  Respinge ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta, cu sediul procedural ales în în contradictoriu cu pârâta BB

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra-Neamţ.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 aprilie 2018.

Domenii speta

Spete similare