Achizitii publice

Sentinţă civilă 1936 din 12.12.2018


Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamant SC T SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR EURO BUSINESS LRJ şi pe pârât U.A.T.  COMUNA BĂLŢAŢI JUDEŢUL IAŞI, având ca obiect litigiu privind achiziţiile publice acţiune în răspundere contractuală - DECLINAT DE LA JUDECĂTORIA IAŞI.

Deliberând asupra cauzei de fata constata următoarele

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Iași la data de 08.10.2018 sub nr. NNN/99/2018 (urmare a declinării de competenta dispusa de Judecătoria Iași prin sentința civila nr. 2555/02.03.2018) reclamanta S.C. T S.R.L. prin administrator Judiciar Euro Business LJR a solicitat in contradictoriu cu parata Unitatea Administrativ Teritoriala Bălțați, jud. Iași ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună obligarea paratei la plata sumei de 82.598,02 lei in baza facturii TEV  nr. 1037/17.10.2014 pentru lucrări suplimentare de alimentare cu apa si canalizare aferente contractului de lucrări nr. 207/21.03.2011, cu cheltuieli de judecata.

In motivare reclamanta a arătat ca la data de 21.03.2011 parata Comuna Bălțați in calitate de beneficiar a încheiat Contractul de lucrări nr. 207/21.03.2011 pentru investiția – Sistem Centralizat de canalizare si alimentare cu apa  a localității Bălțați, cu asocierea S.C. T S.R.L., S.C. E S.R.L., S.C. C SA, S.C. A S.R.L.. lider de asociație fiind reclamanta in calitate de executant.

In temeiul contractelor si a actelor adiționale încheiate ulterior reclamanta a realizat lucrări de alimentare cu apa si sistem centralizat de canalizare a localității Bălțați lucrări ce au fost finalizate conform proiectului tehnic verificat si avizat ca bun de execuție de A.P.D.R.P. Iași si parata Comuna Bălțați. Lucrările au fost finalizate si au fost recepționate fiind declarate conforme prin procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 3473/12.07.2013 pentru alimentare cu apa si 3474/12.07.2013 pentru rețelele de canalizare.

La data de 17.10.2014 arata reclamanta ca a înaintat paratei factura in suma de 82.598,02 lei aferenta lucrărilor suplimentare efectuate la rețeaua de apa si canalizare , factura ce a fost semnata si acceptata la plata de către parata.

Cu toate ca lucrările au fost recepționate si declarare conforme iar factura din data de 17.04.2014 a fost semnata si acceptata de către parata aceasta in mod nejustificat refuza plata acesteia.

Întrucât creanța invocata este certa, lichida si exigibila a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulata.

In drept au fost invocate prevederile art. 1270 Cod civil, art.1469 si următoarele Cod civil.

In dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Parata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

In motivare parata a arătat ca a încheiat cu reclamanta S.C. T S.R.L. contractul de servicii nr. 207/21.03.2011 având ca obiect realizarea proiectului tehnic, elaborarea documentației si execuție lucrări pentru obiectivele de investiții alimentare cu apa a localității Bălțați si sistem centralizat de canalizare  a localității Bălțați.

Prețul cuvenit a fost de 8.094.731,31 lei la care se adăuga 1.942.735,51 lei TVA. Arata parata ca prețul a fost achitat integral.

La data de 17.10.2014 reclamanta a emis factura nr. 1037 in valoare de 82.598,02 lei pentru lucrări suplimentare de alimentare cu apa si canalizare aferenta contractului nr. 207/21.03.2011.

Susține parata ca factura a fost înregistrata la sediul sau dar nu a fost acceptata la plata așa cum susține reclamanta, întrucât factura nu avea justificare legala sau contractuala si nu corespundea prețului stabilit de parți prin contract.

Invoca parata prevederile Ordinului MFP nr. 923/2014  si arata ca in mod greșit susține reclamanta ca factura a fost acceptata la plata făcând confuzie intre operațiunea de înregistrare a tuturor înscrisurilor primite la sediul paratei si acceptarea la plata a unei facturi , acceptare care are loc după verificările efectuate de către persoanele cu atribuții in acest sens, respectiv Primarul Comunei Bălțați si inspectorul contabil al Unităţii administrativ teritoriale Bălțați.

In consecința parata a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata ca neîntemeiata.

In drept au fost invocate prevederile OUG 34/2006, HG 363/2010, Ordinul MFP nr. 923/2014, Codul de procedura civila.

In dovedire a fost solicitata administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei si expertiza contabila.

In cauza a fost încuviințata administrarea probei cu înscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului de fata Tribunalul constata următoarele:

La data de 21.03.2011 intre parata Comuna Bălțați si asocierea formata din S.C. T S.R.L., S.C. E S.R.L., S.C. C SA, S.C. A S.R.L.. a fost încheiat contractul de lucrări nr. 207/21.03.2011 având ca obiect executarea de lucrări – proiectare si execuție in conformitate cu obligațiile asumate prin prezentul contract  asa cum este stipulat la art. 4.1 din contract (filele 14-26 din dosarul Judecătoriei Iași).

Conform art. 4.2 din contract prețul stabilit pentru lucrări a fost de 8.094.731,30 lei  la care s-a adăugat suma de 1.942.735,51 lei.

Potrivit art. 5 din contract prețul a fost defalcat astfel:

Acțiunea 1- Realizare proiect tehnic, detalii de execuție, Elaborare documentații pentru avize, acorduri, autorizații, asistenta tehnica din partea proiectantului pe perioada de execuție si execuție lucrări pentru obiectivul de investiţie : alimentare cu apa a localității Bălțați – valoare 1.734.984,27 lei fără TVA.

Acțiunea 2- Realizare proiect tehnic, detalii de execuție, Elaborare documentații pentru avize, acorduri, autorizații, asistenta tehnica din partea proiectantului pe perioada de execuție si execuție lucrări pentru obiectivul de investiţie : Sistem centralizat de canalizare a localității Bălțați – valoare 4.201.269,74 lei fără TVA.

Acțiunea 3- Realizare proiect tehnic, detalii de execuție, Elaborare documentații pentru avize, acorduri, autorizații, asistenta tehnica din partea proiectantului pe perioada de execuție si execuție lucrări pentru obiectivul de investiţie: Modernizare drumuri in localitatea Bălțați – valoare 1.104.323,86 lei fără TVA.

Acțiunea 4- Realizare proiect tehnic, detalii de execuție, Elaborare documentații pentru avize, acorduri, autorizații, asistenta tehnica din partea proiectantului pe perioada de execuție si execuție lucrări pentru obiectivul de investiţie : Desființare construcție existenta si înființare centru de zi pentru bătrâni in satul  Bălțați – valoare 787.804,43 lei fără TVA.

La art. 19.6 din contract au fost stipulate sumele cuvenite fiecăreia dintre societățile care fac parte din asociere, după cum urmează:

-reclamanta S.C. T S.R.L.  suma de 5.936.254,01 lei fără TVA

-S.C. E SRL  suma de 1.104.323,86 lei fără TVA

-S.C. C S.R.L. – 787.804,43 lei fără TVA

-S.C. A SRL – suma de 266.349 lei fără TVA.

Din înscrisurile de la dosar rezulta ca prin actul adițional nr. 4/08.08.2012 (fila 32 din dosarul Judecătoriei Iași) S.C. C S.A. a cedat către reclamanta S.C. T S.R.L. execuția lucrărilor  cat si încasarea contravalorii acestora, renunțând la drepturile ce ii reveneau conform art. 19 din contract.

In consecința in baza contractului de lucrări nr. 207/21.03.2011 si a actului adițional nr. 4/08.08.2012 reclamanta avea dreptul sa încaseze cu titlu de preț pentru lucrările executate suma totala de 8.337.832,44 lei suma compusa din : suma de 5.936.254,01 lei conform art. 19 din contract si suma de 787.804,43 lei conform art. 19 din contract si actul adițional nr. 3/08.08.2012, sume la care se adaugă TVA.

Aceasta suma a fost integral achitata de către parata așa cum rezulta din copia extraselor de cont de la filele 56-59 din dosarul Tribunalului Iași precum si din copia ordinelor de plata si din extrasele de cont depuse de parata la filele 118-149 din dosar. De altfel chiar reclamanta a recunoscut prin cererea de chemare in judecata ca suma menționata a fost integral achitata.

 Suma ce face obiectul prezentei cauze, in cuantum de 82.598,02 lei este pretinsa de reclamanta in baza facturii  nr. 1037/17.10.2014, factura pe care reclamanta pretinde ca a emis-o in baza actului adițional nr. 1/25.07.2012 (filele 75-76 din dosarul tribunalului Iași).

Conform actului adițional nr, 1/25.07.2012, părțile au convenit realizarea unor lucrări suplimentare in valoare de 172.260,54 lei la care se adaugă 11.888,33 lei cu titlu de TVA pentru obiectivul de investiții Alimentare cu apa.

Instanța retine ca deși potrivit actului adițional încheiat de către parți lucrările suplimentare vizau exclusiv obiectivul Alimentare cu apa  (acțiunea nr. 1 prevăzuta la art. 5 din contractul de lucrări nr. 207/21.03.2011), factura a cărei contravaloare este solicitata in prezenta cauza a fost emisa pentru lucrări suplimentare de alimentare cu apa si canalizare.

Or in cauza prin contractul de lucrări nr. 207/21.03.2011 a fost stipulat la art. 5 un preț pentru toate lucrările ce vizau obiectivul sistem centralizat de canalizare a localității Bălțați, respectiv 4.201.269,74 lei fără TVA  preț care conform art. 20 din contract era fix pe toata perioada de derulare a contractului.

In plus cu privire la lucrările ce vizau sistemul centralizat de canalizare părțile nu au încheiat vreun act adițional astfel încât reclamanta sa aibă posibilitatea, invocând contractul încheiat cu parata, sa poată pretinde in cauza contravaloarea unor lucrări suplimentare ce vizau acest obiectiv.

Mai mult decât atât, potrivit art. 19.3 din contract : Plăţile parțiale trebuie sa fie făcute, la cererea executantului, la valoarea lucrărilor executate conform contractului si in cel mai scurt timp posibil. Lucrările executate trebuie sa fie dovedire ca atare printr-o situație de lucrări provizorii întocmita astfel încât sa asigure o rapida si sigura verificare a lor. Din situațiile de lucrări provizorii achizitorul va putea face scăzăminte pentru servicii făcute executantului si convenite cu acesta.

In prezenta cauza reclamanta nu a făcut dovada executării lucrărilor pentru care a emis factura fiscala  nr. 1037/17.10.2014 si nu a atașat acestei facturi o situație de lucrări din care sa rezulte care au fost lucrările efectiv executate si a căror contravaloare o solicita in cauza.

Constata instanța ca din analiza înscrisurile depuse la filele 24-40 dosar rezulta ca pentru facturile emise in baza contractului de lucrări 207/21.03.2011 au fost întocmite fie borderouri cu situațiile de lucrări fie anexe in care sunt detaliate lucrările executate de reclamanta si pentru care au fost emise facturile fiscale, borderourile si  anexele fiind însușite de parata pe baza de semnătura.

Pentru factura nr. 1037/17.10.2014 reclamanta a depus înscrisurile de la filele 41-52 dosar, care însa nu sunt datate si oricum nu fac dovada executării propriu zise a lucrărilor pentru care reclamanta a emis factura a cărei contravaloare o solicita.

De altfel deși se invoca in cauza actul adițional nr. 1/25.07.2012 ca temei pentru emiterea facturii a cărei contravaloare este solicitata, instanța constata ca exista neconcordante intre actele prezentate de reclamanta. Astfel, in actul adițional nr. 1/25.07.2012 a fost stipulat un preț suplimentar de 172.260,54 lei pentru lucrări ce vizau obiectivul Alimentare cu apa, la acest preț urmând sa se adauge un TVA de 11.888,33 lei.

Factura a cărei contravaloare este solicitata, pe lângă faptul ca vizează si lucrări suplimentare la rețeaua de canalizare, ce nu făceau însa obiectul actului adițional, este emisa pentru o suma mult mai mica decât cea stipulata in actul adițional, fără ca reclamanta sa prezinte vreo explicație pertinenta cu privire la acest aspect si fără ca acesta sa prezinte vreun înscris din care sa rezulte cum a fost calculata suma a cărei contravaloare este solicitata in dosar.

Fata de toate aceste considerente instanța respinge ca neîntemeiata acțiunea.