Tutelă.

Sentinţă civilă 55 din 12.07.2018


Prin cererea înregistrată la data de 1.02.2018 pe rolul Judecătoriei Paşcani, petenții - și --- au solicitat instanţei instituirea tutelei privind pe minorele - și --,  şi numirea în calitate de tutori al minorelor pe reclamanți.

În motivare, s-a arătat că minorele în discuție sunt fiicele numiților - și --, ambii în prezent decedați și că prezenta cerere este justificată de intenția petenților de a sprijini material familiile sărace și persoanele defavorizate social. Arată petenții că aceștia cunosc familia -- din anul 2014, că au luat legătura cu părinții minorelor din timpul vieții acestora și că i-au ajutat pe atât pe aceștia, cât și pe cele două minore cu bunuri, alimente și sume de bani. În acest context, petenții au creat o legătură afectivă cu cele două minore, motiv pentru care, având în vedere că nu există rude în viață ale minorelor care să fie interesate să se ocupe de creșterea și îngrijirea lor, aceștia doresc să fie desemnați ca tutori ai minorelor. Arată petenții că dispun de o locuință proprie care să le permită să se ocupe de minore și că prezintă toate garanțiile morale solicitate de calitatea de tutore. Arată că, la data formulării cererii, minorele se aflau în  Centrul de Primire în Regim de Urgență din cadrul DGASPC Iași.

În probaţiune, s-au depus înscrisuri (filele 6-25).

La data de 4.05.2018, petenții au depus la dosar cerere modificatoare, prin care au arătat că  înțeleg să își modifice cererea de chemare în judecată, în sensul solicitării instituirii tutelei doar pentru minora ---. În motivarea cererii, petenții arată faptul că, față de minora --, s-a instituit măsura plasamentului rezidențial la Centrul de Servicii Sociale Bogdana – Bogdănești, datorită unor probleme comportamentale ale minorei în discuție, care nu i-au permis acesteia să se adapteze în familia petenților și în mediul școlar, minora având nevoie de ajutor specializat.

Prin Sentința nr. 5651/11.05.2018, pronunțată de Judecătoria Iași, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze către Judecătoria Pașcani. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pașcani la data de 31.05.2018.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 29 lit. e) din OUG nr. 80/2013.

Instanţa a dispus, din oficiu, efectuarea unei anchete sociale la reşedinţa petentei. De asemenea, a fost solicitată efectuarea unei evaluări psihologice a minorei -- de către DGASPC Iași, depuse la dosarul format la Judecătoria Pașcani la filele 9-16.

În cadrul audierii din şedinţa publică din data de 27.04.2018, petenții şi-a exprimat intenția de a fi tutori pentru minora ---.

Analizând înscrisurile depuse în cauză, instanţa reţine următoarele:

La data de 12.03.2016, numita -- a decedat, potrivit certificatului de deces seria DC nr. 915383/14.03.2016 (fila 18 dosar Jud. Iași).

La data de 20.01.2018, numitul --- a decedat, potrivit certificatului de deces seria D.10 nr. 095015/22.01.2018. (fila 19)

 În urma decesului părinţilor săi, minora --- a rămas fără îngrijire părintească, aflându-se, începând cu data de 2.02.2018, în plasament familial în regim de urgență la familia petenților, așa cum rezultă din raportul de evaluare privind situația minorei ---  întocmit de DGASPC Iași(filele 9-15 dosar Jud. Pașcani ). 

Ascultați fiind în temeiul art. 119 Cod civil, petenții au fost de acord cu desemnarea lor drept tutori pentru minora ---, manifestare de voinţă exprimată la termenul de judecată din data de 6.07.2018. Petenții au arătat, în cadrul declarației date în fața instanței, că nu se încadrează în vreunul din cazurile prevăzute de art. 113 C.civ. și că aceștia o vizitează în mod constant pe minora ----, ce se află internată într-un centru special din cadrul SCPI Iași, permițând minorei ---- să mențină o legătură personală cu sora sa.

Din certificatele de cazier judiciar depuse de către petenți la dosar, rezultă faptul că aceștia nu sunt înscriși în cazierul judiciar. De asemenea, aceștia au depus la dosar documente medicale din care rezultă faptul că sunt apți pentru calitatea de tutore, depunând, de asemenea, înscrisuri din care  rezultă faptul că dețin în proprietate o casă de locuit și realizează venituri din activități independente (filele 11-25 dosar Jud Iași). De asemenea, instanța are în vedere concluziile raportului de anchetă socială depus la dosar, din care rezultă că petenții dispun de condiții locative potrivite creșterii unui copil minor, precum și de constatările DGASPC Iași din cadrul raportului de evaluare al minorei ---, de unde rezultă că: nu există persoane din familia extinsă care să preia responsabilitatea de creștere a minorei, că familia petenților îndeplinește condițiile morale și materiale de creștere și educare a minorei, recomandându-se menținerea minorei ---- în cadrul familiei petenților.

Cu privire la minora ---, instanța reține faptul că raportul de evaluare depus de către DGASPC Iași la dosar arată că, în prezent, minora în discuție și familia petenților nu sunt pregătiți pentru conviețuire, chiar și de scurtă durată, din cauza tulburărilor comportamentale ale minorei, recomandându-se menținerea legăturii personale dintre minora --- și minora ---, ocrotită în cadrul CSS Bogdănești, județul Iași.

În drept, instanţa reţine aplicabilitatea dispoziţiilor art.110 Cod civil, potrivit cărora „tutela minorului se instituie atunci când ambii părinţi sunt decedaţi…”, caz în care, în temeiul art. 118 Cod civil, se numeşte „ cu prioritate ca tutore, dacă nu se opun motive întemeiate, o rudă sau un afin ori un prieten al familiei minorului, în stare să îndeplinească această sarcină, ţinând seama, după caz, de relaţiile personale, de apropierea domiciliilor, de condiţiile materiale şi de garanţiile morale pe care le prezintă cel chemat de tutelă”.

 În cauză, instanţa apreciază că sunt întemeiate condiţiile pentru instituirea unei atare măsuri de protecţie, având în vedere faptul că, în prezent, minora --- este lipsită de ocrotire părintească, aflându-se în plasament familial în regim de urgență la familia petenților.

Instanţa constată faptul că petenții prezintă toate garanţiile sociale, materiale şi morale pentru a fi tutore al minorei --, aceștia acordând ajutor familiei minorei încă din timpul vieții părinților acestuia, beneficiind de mijloacele materiale necesare îngrijirii minorei şi având posibilitate de a asigura minorului un climat material şi moral corespunzător, şi, nu în ultimul rând, disponibilitatea morală a acesteia de a se ocupa de îngrijirea minorei, rămase fără ocrotire părintească. Minora locuieşte împreună cu petenții, la reşedinţa acestora, aflându-se în plasament familial în regim de urgență la aceștia, iar condiţiile locative sunt adecvate, potrivit anchetei sociale depusă la dosar. Petenții nu prezintă antecedente penale sau fiscale, sunt apți medical să fie tutori, potrivit adeverinţelor medicale depuse la dosar și, nu în ultimul rând, sunt disponibili să se ocupe de creșterea și educarea minorei, în condițiile în care nu există persoane din familia extinsă care să fi manifestat această disponibilitate.

Având în vedere cele menţionate anterior, instanţa va admite cererea formulată de petenta --- și ---, privind instituirea tutelei pentru minora ----.

 Instanţa va institui tutela asupra minora --- şi va numi ca tutore al acestuia pe petenții --- și ---, delegând drepturile părinteşti  asupra minorei --- către tutorii numiți.

În temeiul dispoziţiilor art. 229 alin. 3 din Legea nr. 71/2011, instanţa va constata că atribuţiile instanţei de tutelă referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului, şi cu privire la supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile acestora revin autorităţii tutelare din cadrul Primăriei Comunei Balș, judeţul Iaşi şi va dispune ca, în termen de 60 zile de la comunicarea prezentei încheieri, autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Comunei Balș să întocmească inventarul bunurilor minora --- şi să îl depună la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite cererea formulată, de petenții ---, CNP ---, și ----, CNP --, ambii cu domiciliul în ---, având ca obiect „tutelă”, așa cum a fost modificată.

 Instituie tutela privind minora ---, CNP ---, cu domiciliul în ----.

Numeşte petenții --- și ---, drept tutori al minorei -- şi deleagă către aceștia drepturile părinteşti cu privire la minora --. Constată că atribuţiile instanţei de tutelă referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului şi cu privire la supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile acestuia revin autorităţii tutelare din cadrul Primăriei Comunei Balș, judeţul Iaşi. Dispune ca, în termen de 60 zile de la comunicarea prezentei încheieri, autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Comunei Balș, județul Iași să întocmească inventarul bunurilor minorei --- şi să îl depună la dosarul cauzei.

Prezenta încheiere se comunică părţilor, şi se afişează la sediul Judecătoriei Paşcani, precum şi la sediul Primăriei Comunei Balș, județul Iași.

 Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare,  eventuala calea de atac urmând a fi depusă Judecătoria Paşcani.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.07.2018.

Preşedinte, Pt Grefier,