Divorţ cu copii

Dosar nr. 325/333/2011 obiect divorţ cu copii

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECŢIA CIVIL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 179/A/2011

Şedinţa publică de la 07 Decembrie 2011

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE ELENA FOCA

Judecător MIRELA-CRISTINA ŢÂRLEA

Grefier ELENA GHEORGHIES

Pe rol se află  judecarea cererii de apel formulată de apelanta – reclamantă CV,  în contradictoriu cu intimatul - pârât CI, şi intimata – autoritate tutelară PRIMĂRIA TĂCUTA - SERVICIUL DE AUTORITATE TUTELARĂ, împotriva sentinţei civile nr. 2245/30.05.2011 pronunţată de Judecătoria Vaslui, cauza având ca obiect divorţ cu copii.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă reprezentantul apelantei, av. Popica Mariana, lipsind apelanta, intimatul şi autoritatea tutelară.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la al IV-lea termen de judecată în data de 06.12.2011, prin serviciul registratură al instanţei, apelanta a depus copia le următoarelor înscrisuri: lista de conţinut a coletului din 14.10.2011, extras de cont, copie contract de muncă, estras de pe mesageria apelantei; nu s-a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

S-au citit şi verificat actele şi lucrările dosarului după care instanţa dă cuvântul reprezentantului prezent pentru a arăta dacă formulează alte cereri.

Av. Popica Mariana nu formulează alte cereri.

În baza probatoriului administrat instanţa se consideră lămurită, constată cauza în stare de judecată şi dă cuvântul în susţinerea cererii de apel.

Av. Popica Mariana,. având cuvântul pentru apelantă, solicită admiterea apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 2245/30.05.2011 pronunţată de Judecătoria Vaslui.

Cele două motive de apel vizează doar modul în care instanţa de fond a dispus cu privire la încredinţarea minorei şi stabilirea pensiei de întreţinere, raportat la veniturile apelantei.

Solicită reţinerea cauzei spre rejudecare şi analizând, să se constate obiectiv, părintele care este îndreptăţit să-i fie încredinţată minora. Solicită încredinţarea spre creştere şi educare a minorei către apelantă, mama acesteia pentru a-şi exercita în exclusivitate autoritatea părintească. Din actele depuse a rezultat că între mamă şi fiică a existat un ataşament puternic de la naşterea acesteia şi până în anul 2009, când relaţiile dintre părţi s-au deteriorat.

Apelanta mergea doar câte trei luni pe an în străinătate, pentru a-i asigura confortul şi un trai decent fetiţei.

Ataşamentul dintre mamă şi fiică nu poate fi discutat. Fetiţa este influenţată de tatăl său, de o moralitate îndoielnică, aşa cum rezultă şi din copia de pe mesageria apelantei depusă la dosar. Intimatul nu are serviciu şi nu asigură posibilităţi materiale. Aşa cum rezultă din ancheta socială el trăieşte din alocaţia copilului, are un porc şi 20 de păsări şi lucrează un ha teren agricol. Tot din actele dosarului rezultă că este consumator de băuturi alcoolice, că nu a căutat să-şi găsească un serviciu şi a dorit să trăiască din banii trimişi de apelantă.

Fetiţa urmează în curând să devină adolescentă şi un tată de o asemenea moralitate nu poate să-i asigura garanţii morale de educare. Singura îndreptăţită a-i fi încredinţată minora spre creştere şi educare este mama, care s-a ocupat de ea până în prezent. Mama este plecată în străinătate, iar atunci când a revenit în ţară nu i s-a permis să ia legătura cu fetiţa. Va mai sta 1-2 luni în străinătate pentru a-şi recupera sumele de bani cu care este plătită. Câştigă doar 150 euro dar este mulţumită pentru că în ţară nu câştiga nimic şi astfel are posibilitatea de a-i trimite fetiţei bani.

În subsidiar, întrucât intimatul a fost de acord, solicită aplicarea disp. 397 C.civ., astfel cum a fost modificat şi să se dispună ca exercitarea autorităţii părinteşti să se facă de ambii părinţi. Tatăl nu este demn de a-şi creşte singur copilul.

Pentru aceste motive apreciază că se impune admiterea apelului, casarea sentinţei apelate şi modificarea acesteia în sensul de a-i fi încredinţată apelantei fetiţa spre creştere şi educare, sau exercitarea în comun şi să se dispună asupra obligaţiei de întreţinere., în funcţie de veniturile realizate.

Intimatul a minţit atunci când a arătat că deţine animale pe care le valorifică, dar ancheta socială contrazice susţinerile acestuia. Extrasul de pe mesageria apelantei confirmă că el a influenţat fetiţa, atunci când audiată de către instanţă a arătat că doreşte să stea cu tatăl, doar pentru interesul lui material. Martorul audiat la fond a arătat că fetiţa merge prin baruri cu tată ei, deci mediul familiar nu este adecvat.

În concluzie solicită admiterea apelului declarat. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Instanţa declară dezbaterile închise, lasă cauza în pronunţare, după care, conform disp. art. 256 C.pr.civ., a trecut la deliberare..

TRIBUNALUL

Deliberând asupra  apelului declarat constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2245/30.05.2011 Judecătoria Vaslui a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta  în contradictoriu cu pârâtul,.

A desfăcut prin divorţ prin acord căsătoria părţilor încheiată la data de 13.05.1995, înregistrată la Primăria com. Tăcuta, jud. Vaslui sub nr.

A dispus ca reclamanta să revină la numele avut anterior căsătoriei de „F”.

A încredinţat pârâtului, spre creştere şi educare, minora CA-M, născută la data de şi obligă reclamanta să plătească pârâtului pensie de întreţinere lunară în favoarea minorei în cuantum de 167 EUR sau contravaloarea în lei din ziua plăţii, începând cu data de 30.05.2011 şi până la majorat.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Părţile s-au căsătorit la data de 13.05.1995 şi din căsătoria lor a rezultat minora.

Părţile şi-au exprimat voinţa de a se desface căsătoria prin acord. Întrucât în cauză erau întrunite condiţiile prevăzute de art. 37 al. 2 pct. a şi art. 38 din Codul familiei, în temeiul art. 613 ind.1 Cod procedură civilă a fost admisă cererea.

În temeiul art. 40 al. 3 Codul familiei s-a dispus ca reclamanta să revină la numele avut anterior căsătoriei de „Florea”.

În temeiul 42 din Codul familiei minora a fost încredinţată spre creştere şi educare pârâtului deoarece din relatarea martorului audiat la solicitarea pârâtului rezulta că acesta se ocupa de îngrijirea ei de când minora avea 3-4 ani, îi asigura toate cele necesare unei dezvoltări corespunzătoare, atât din punct de vedere material cât şi moral. A mai relatat martorul că minora are rezultate bune la şcoală, aspect ce îl cunoştea de la învăţătoarea minorei, şi între tată şi fiică există o puternică legătură de afecţiune. Din referatul de anchetă socială rezulta că reclamantul este cunoscut în comunitate ca un om gospodar, nu a avut probleme cu vecinii sau cu autorităţile şi se ocupa corespunzător de minoră, îi asigura toate cele necesare, minora frecventează cursurile şcolare şi nu are absenţe. Aceste aspecte au fost confirmate şi de martora SE, audiată la solicitarea reclamantei. Ambii martori au arătat faptul că reclamanta este plecată din ţară de aproximativ opt ani  şi a venit în ţară doar de două ori pe an. În aceste condiţii, ţinând cont şi de dorinţa minorei exprimată în camera de consiliu, instanţa a considerat că este în interesul minorei să fie încredinţată tatălui. Relaţia dintre reclamantă şi minoră s-a răcit de-a lungul timpului şi faptul că aceasta are şi ea condiţii materiale şi morale pentru îngrijirea minorei nu este suficient pentru a-i fi încredinţată minora, pentru a i se schimba acesteia radical condiţiile de viaţă şi pentru a fi despărţită de persoana care în ultimii ani i-a asigurat echilibrul şi un climat familial normal.

În temeiul art. 86 raportat la art. 94 din Codul familiei reclamanta a fost obligată la plata unei pensii de întreţinere lunare în favoarea minorei în cuantum de 167 EUR, sau contravaloarea în lei din ziua plăţii, reprezentând 1 din venitul net obţinut de reclamantă, aşa cum rezultă din ancheta socială întocmită la domiciliul acesteia, de la data pronunţării sentinţe şi până la majorat, reţinându-se că până la această dată a contribuit la întreţinerea minorei.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel CV. A solicitat apelanta admiterea apelului, casarea sentinţei civile nr. 2245/30.05.2011, pronunţata de Judecătoria Vaslui si obligarea intimatului la suportarea cheltuielilor de judecata.

In motivare apelanta a arătat ca in mod greşit instan?a de fond a dispus încredinţarea minorei, intimatului parat spre creştere si educare.

Considerentele care au stat la baza pronunţării acestei hotărâri sunt străine de materialul probatoriu administrat in cauza. Astfel, de?i instanţa de fond a reţinut faptul ca intre mama si fiica nu exista o legătura afectiva puternica, acest aspect nu constituie un criteriu singular, fata de care instanţa apreciază cu privire la încredin?area minorei.

Prin acţiunea introductiva reclamanta apelanta a solicitat sa i se încredin?eze minora spre creştere si educare. De asemenea, aceasta a arătat împrejurările in care a fost obligata sa plece la munca in străinătate, pe fondul gravelor probleme de natura financiara, care le afectau viata de familie. La momentul plecării reclamantei la munca, in străinătate, intreaga familie se confrunta zi de zi cu neajunsuri materiale, fiind in imposibilitatea de a-i asigura minorei un trai decent. Pe fondul lipsei ofertelor de munca, in localitatea in care trăia, reclamanta si-a asumat sacrificiul de a fi munci in străinătate, departe de fiica sa, asigurându-i insa acesteia tot confortul material de care avea nevoie, precum si sprijinul moral prin legătura permanenta menţinută cu fiica sa, întreaga perioada pana la divorţ.

De altfel, in ancheta sociala efectuata la domiciliul intimatului s-a confirmat faptul ca acesta a fost incapabil de a-si găsi un loc de munca, singurul venit stabil fiind asigurat de reclamanta, care trimitea lunar sume importante de bani pentru între?inerea intimatului si a fiicei lor minore. Acest aspect a fost relatat si de martorul ARC audiat la propunerea paratului care a arătat faptul ca acesta, pentru a obţine venituri "mai vinde cate o caruta de lemne".

Este greşita concluzia instanţei de fond, care a reţinut faptul ca se impune încredin?area minorei spre creştere si educare paratului, întrucât acesta ii asigura toate cele necesare unei dezvoltări corespunzătoare din punct de vedere material si moral.

Este exclusiv meritul reclamantei ca minora are o vestimentaţie corespunzătoare vârstei, lucruri necesare la scoală si acasă, precum si o alimentaţie corespunzătoare. In lipsa pachetelor cu haine, a diferitelor lucruri, a alimentelor si a sumelor importante de bani trimise cu regularitate de aceasta in tara, intimatul nu ar fi fost capabil, fara un loc de munca, doar din preţul obţinut prin vânzarea unei carute de lemne, sa-i asigure fiicei sale un trai decent si fara lipsuri.

Mai mult, unicul motiv pentru care intimatul a insistat sa-i fie încredin?ata minora spre creştere si educare este legat de aspecte materiale, întrucât nu ar mai primi niciun ban de la reclamanta si ar fi obligat sa achite pensie de între?inere pentru minora. In ultima perioada a căsătoriei, intimatul raporta chiar si derularea relaţiei mama-fiica la bani, întrucât nu-i permitea reclamantei sa vadă minora decât in schimbul unor sume de bani.

Intimatul nu îndepline?te nici condiţiile morale pentru a-i fi încredin?ata minora spre creştere si educare, intrucat o duce pe fiica sa la bar, intr-un mediu complet nefavorabil pentru dezvoltarea si educaţia unui copil. Acest aspect a fost confirmat si de martora SE.

Comportamentul apelantei fata de minora, după plecarea in străinătate nu s-a schimbat, aceasta a trimis permanent in tara pachete cu haine, dulciuri si alte lucruri necesare minorei, precum si importante sume de bani, aspect menţionat si de martora SE. De asemenea, apelanta vorbea permanent la telefon cu minora si venea acasă, in concediu, împrejurare in care isi petrecea tot timpul disponibil in prezenta fiicei sale.

Concluzia instanţei de fond referitoare la relaţia mama-fiica s-a raportat la perioada imediat anterioara divorţului, când intimatul a intervenit agresiv in legătura afectiva dintre acestea si i-a interzis apelantei sa vadă minora. De altfel, chiar in procesul-verbal de audiere a minorei, s-a consemnat faptul ca minora a fost mult mai ataşata de mama, sentimentul sau de reţinere fiind raportat la faptul ca reclamanta nu a ajuns acasă pe data de 20 ale lunii anterioare.

Minora se afla la o vârsta când este foarte uşor influen?abila si nu conştientizează faptul ca relaţia cu mama sa nu consta in respectarea unei date la care trebuie sa ajungă acasă. Acestea au fost si motivele care au determinat audierea minorei in prezenta unui psiholog, aspect ignorat insa de instanţa de fond.

Criteriul după care trebuie sa se călăuzească instanţa pentru a decide cu privire la încredin?area minorilor, nu este legat doar de aspecte afective sau materiale, ci de interesul acestuia. In determinarea interesului minorului, instanţa trebuie sa aibă in vedere o serie de factori printre care: posibilităţile materiale ale părinţilor, posibilităţile de dezvoltare fizica, morala si intelectuala, vârsta copilului, comportarea părinţilor fata de copil, legăturile de afecţiune stabilite intre copil si părinţi.

Din materialul probatoriu administrat in cauza a rezultat in mod neîndoielnic faptul ca apelanta este ataşata de fiica sa, întrune?te toate condiţiile morale si materiale pentru ca minora sa-i fie încredin?ata spre creştere si educare, aceasta fiind la vârsta când are nevoie de prezenta si implicarea mamei in viata sa. Intimatul a profitat de situaţia creata, prin refuzul de a-i permite apelantei sa-si vadă fiica si a influen?at-o pe minora, in ceea ce priveşte comportamentul fata de mama.

Pentru aceste motive, solicita admiterea apelului, casarea sentinţei civile nr. 2245/30.05.2011, pronunţata de Judecătoria Vaslui încredin?area minorei apelantei spre cre?tere si educare, obligarea intimatului la plata unei pensii de intretinere si la suportarea cheltuielilor de judecata.

In drept au fost invocate dispozi?iile  art. 282 si urm. Cod procedura civila.

La termenul din data de 07.12.2011 apelanta prin apărător ales, cu prilejul concluziilor asupra fondului, a solicitat instanţei ca in măsura in care apreciază  ca nu se impune încredinţarea minorei către apelanta să dispună ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorei să revină în comun ambilor soţi, în temeiul dispoziţiilor art. 397 noul cod civil si in plus instanţa sa se pronunţe cu privire la plata pensiei de întreţinere pentru cei trei minori.

Analizând actele si lucrările dosarului de afara Tribunalul retine următoarele

Apelanta a criticat solu?ia instan?ei de fond doar in ceea ce prive?te încredin?area minorei către intimat si obligarea sa la plata pensiei de între?inere.

Apelul este neîntemeiat.

Tribunalul retine ca in ce priveşte minora rezultata din căsătorie, din analiza art.42 Cod fam., rezultă că la încredinţarea copilului minor instanţa are în vedere interesul superior al copilului, acesta fiind un principiu fundamental care se regăseşte şi în dispoziţiile Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. În determinarea interesului superior al minorului se ţine seama de o serie de factori cum ar fi: posibilităţile materiale ale părinţilor, posibilităţile de dezvoltare fizică, morală şi intelectuală pe care minorul le poate găsi la unul dintre părinţi, vârsta copilului, comportarea părinţilor faţă de minor, sexul acestuia, starea de sănătate etc.

Cât priveşte noţiunea de interes al minorului, instanţa urmează a avea în vedere, în primul rând prevederea legală potrivit căreia părinţii sunt obligaţi să-l crească îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea sa fizică, morală şi intelectuală, ţinându-se seama şi de posibilităţile fiecărui părinte de supraveghere şi îngrijire a copilului, de comportarea părinţilor înainte de desfacerea căsătoriei, gradul de ataşament şi de interes pe care ei l-au manifestat faţă de copil, legăturile afective care s-au stabilit între părinţi şi copil.

Astfel, a?a cum corect a re?inut si instan?a de fond, din declara?ia martorului AR C rezulta ca intimatul CI sa ocupat singur de îngrijirea minorei inca de când acesta avea vârsta de 3 sau 4 ani. Martorul a relatat ca minora este bine îngrijita, ca aceasta frecventează cu regularitate cursurile scolii si ca intre minora si tatăl sau exista o profunda legătura de ata?ament. Martorul a mai arătat ca intimatul are toate cele necesare pentru îngrijirea minorei ca realizează ocazional venituri. Declara?ia martorului se coroborează sub acest aspect si cu concluziile referatului de ancheta sociala care eviden?iază faptul ca intimatul are animale in  gospodărie si realizează venituri din muncile agricole. Celelalte aspecte relatate de martor se coroborează si cu declara?ia martorului SE care a arata ca de aproximativ 8 ani intimatul este cel care se ocupa de îngrijirea minorei, ca minora este ata?ata de tatăl sau. A arătat martorul ca minora este bine îngrijita si ca intimatul este cunoscut in comunitate ca un om cinstit.

Conform referatului de ancheta sociala întocmit in cauza minora locuie?te in prezent cu tatăl sau, are condi?ii bune de locuit , minora este bine îngrijita, frecventează cu regularitate cursurile scolii iar intimatul este cunoscut in comunitate ca un bun gospodar.

Concluziile referatului de ancheta sociala coroborate cu declara?iile celor doi martori dar si cu dorin?a exprimata de minora cu ocazia audierii sale de a ramane alături de tatăl sau conduc la concluzia ca este in interesul minorei sa fie încredin?ata intimatului, astfel cum corect a re?inut si instan?a de fond.

Sus?inerile apelantei in sensul ca intimatul nu îndepline?te condi?iile morale pentru ca minora sa ii fie încredin?ata acestuia spre cre?tere si educare întrucât consuma băuturi alcoolice si o duce pe minora in baruri nu poate fi primita nefiind dovedita prin probele administrate in cauza.

Astfel, martorul SE audiat chiar la solicitarea apelantei a arătat ca intimatul consuma băuturi alcoolice doar la sărbători, ca nu este o persoana agresiva. Afirma?ia ca minora ar fi dusa de intimat deseori in baruri nu a fost in nici un fel dovedita.

Nu este de neglijat nici faptul ca din probele administrate rezulta neîndoielnic faptul ca apelanta care locuie?te in prezent in Spania nu are inten?ia sa revină in tara, martora S E arătând ca apelanta a venit in Romania pe parcursul solu?ionării procesului insa a revenit in străinătate.

Or din niciuna din probele administrate in cauza nu rezulta ca apelanta sa fi făcut măcar un minim de demers pentru a asigurarea integrarea minorei in colectivitate in Spania, acolo unde apelanta locuie?te in prezent, in aşa fel incat minora sa poată urma in continuare cursurile scolii.

In consecin?a Tribunalul apreciază ca in mod corecta a apreciat instan?a de fond ca in cauza se impune ca minora sa fie încredin?ata spre cre?tere si educare intimatului C I., fiind în interesul minorei ca ea să fie încredinţata spre creştere şi educare tatălui acesta fiind în măsură să îi asigure o supraveghere şi îngrijire adecvată, prezentând garanţiile morale şi materiale pentru a-i  asigura o bună creştere şi educare.

Un alt motiv de apel vizează obligarea apelantei la plata pensiei de între?inere.

În ceea ce priveşte relaţiile patrimoniale dintre minora şi mama sa, faptul încredinţării minorei către tata, chiar dacă acesta ar avea  mijloace suficiente de trai, nu scuteşte celălalt părinte de a contribui la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională, ambii părinţi având aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă de copiii lor.

Întrucât legea prezumă starea de nevoie a minorului (art.83 Cod fam) şi având in vedere relaţiile privind venitule realizate de apelanta astfel cum sunt eviden?iate in cuprinsul anchetei sociale efectuate in  cauza, corect a apreciat  instanţa de fond raportat la  art.42 al.3 şi art.86 C.fam., ca se inpune obligarea apelantei la plata unei pensii de întreţinere lunare în favoarea minorei stabilită în conformitate cu dispoziţiile art.94 alin.3 C.fam, până la 1/4 din acest venit într-un cuantum lunar de 167 euro.

Sus?inerile apelantei in sensul ca in prezent nu realizează decât venituri in cuantum de 150 euro nu au fost in niciun fel dovedite.

In consecin?a si acest motiv de apel este nefondat.

In ceea ce priveşte solicitarea apărătorului apelantei cu privire la aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 397 din Noul Cod civil, tribunalul apreciază ca nu poate  fi primită.

Astfel, potrivit art. 397 Noul Cod civil, după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel.

Conform art. 400 alin. 1 Noul Cod civil  în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic, iar potrivit art. 402 alin. 1 N.C.c. instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ, stabileşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor.

Este adevărat că aceste dispoziţii legale au intrat în vigoare, conform Legii nr. 71/2011, la data de 01.10.2011, în cursul judecării cauzei în apel.

În acelaşi timp însă, Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009  privind Codul civil conţine dispoziţii tranzitorii, în sensul că la art. 223 se prevede expres că dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele şi cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluţionează de către instanţele legal investite, în conformitate cu dispoziţiile legale, materiale şi procedurale în vigoare  la data când acestea au fost pornite.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezulta ca nu este suficient ca in Legea 71/2011 sa existe dispoziţii speciale din care sa rezulte ca anumite norme din Noul cod civil sunt de imediata aplicare pentru ca acestea sa se aplice si proceselor declanşate înainte de intrarea in vigoare a noului Cod civil, ci, o eventuala derogare de la art. 223 din Legea nr. 71/201 ar presupune o dispoziţie speciala care sa prevadă expres ca noua reglementare se aplica si proceselor in curs de soluţionare.

Ori, Legea nr. 71/2011 nu conţine dispoziţii derogatorii de la această regulă generală, singura referire fiind făcută prin art. 46, care prevede că dispoziţiile hotărârilor judecătoreşti privitoare la relaţiile personale şi patrimoniale dintre copii şi părinţii lor divorţaţi înainte de intrarea în vigoare a Codului civil pot fi modificate potrivit dispoziţiilor art. 403 din Codul civil. Aceste dispoziţii nu derogă însă de la regula stabilită prin art. 223 din legea nr. 71/2011, ci au în vedere cererile formulate ulterior intrării în vigoare a noului Cod civil prin care se tinde la modificarea masurilor luate cu privire la minor prin hotărâri judecătoreşti ramase irevocabile înainte de intrarea in vigoare a Noului Cod civil.

In măsura in care legiuitorul ar fi  înţeles ca dispoziţiilor art. 397 sa se aplice si proceselor in curs de soluţionare la momentul intrării in vigoare a Noului Cod civil, ar fi prevăzut acest lucru in mod expres, astfel cum a făcut-o in materia divorţului  de exemplu, prin dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 71/2011 – articol care prevede ca in cazul cererilor de divorţ formulate anterior intrării in vigoare a Codului civil din 2009 instanţa de judecata poate sa dispună divorţul in temeiul prevederilor art. 373 lit. b si art. 379 alin. 1 Cod civil chiar daca retine culpa exclusiva a reclamantului in măsura in care motivele de divorţ subzista si după intrarea in vigoare a noului Cod civil.

Mai mult decât atât, in fata primei instanţe atât apelanta cat si intimatul au solicitat încredinţarea minorei spre creştere si educare, iar prin concluziile formulate la termenul din data de 07.12.2011 apelanta  a solicitat instanţei ca  exercitarea autorităţii părinteşti sa se facă in comun. Prin asemenea solicitare se schimbă practic obiectul cererii de chemare în judecată; ori, potrivit dispoziţiilor art. 294 alin. 1 C.pr.civ., în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.

Fata de toate aceste considerente Tribunalul Va respinge apelul declarat de CV împotriva sentinţei civile nr. 2245 din 30.05.2011 a Judecătoriei Vaslui pe care o va păstra.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de CV împotriva sentinţei civile nr. 2245 din 30.05.2011 a Judecătoriei Vaslui pe care o păstrează.

Definitiva

Cu drept de recurs in termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 7 decembrie 2011.

Domenii speta

Spete similare