Atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă (art. 169 Legea 85/2014)

Pe rol se află judecarea cauzei privind pe reclamanta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE IAŞI şi pe pârâta SV, având ca obiect atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă (art. 169 Legea 85/2014) .

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 05.05.2017 pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 244/99/2015/a1, reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a formulat în contradictoriu cu pârâta SV cerere de atragere a răspunderii acesteia din urmă pentru a suporta pasivul debitoarei  SC M SRL  care nu a fost acoperit prin procedura de lichidare.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că , prin sentința civilă nr. 20/15.01.2015, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva SC M SRL , că, potrivit site-ului MFP, în anul 2014, debitoarea avea în patrimoniu creanțe , active circulante, stocuri, venituri din exploatare, cifra de afaceri ce denotă că debitoarea a desfășurat activitate, că sunt incidente prevederile art. 169 lit. a), b), c) și e) din Legea nr. 85/2014.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 169 alin. 1 lit. a), b), c) și e) din Legea nr. 85/2014.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că deschiderea procedurii insolvenței societății mamă a reprezentat cauza intrării sale în incapacitate de plăți și ulterior, în insolvență, că aceasta nu și-a mai achitat obligațiile financiare în cuantum de 1.311.059,28 lei, că debitoarea a depus situațiile financiare și raportările contabile inclusiv pentru anul 2014, că susținerea potrivit căreia ar fi valorificat imobilele aflate în patrimoniul debitoarei este nereală întrucât debitoarea a avut în patrimoniu un singur bun imobil, suma obținută din vânzarea acestuia fiind utilizată pentru returnarea unui credit bancar, că diminuarea nivelului activelor circulante ale debitoarei în intervalul 2012-2014 își găsește corespondentul și în reducerea datoriilor acesteia, iar, la data de 31.12.2014, datoriile totale ale debitoarei aveau un cuantum de 1.201.939 lei în timp ce activele circulante aveau o valoarea de 1.306.947 lei, sumă ce reprezintă în totalitate creanța de debitoare împotriva societății mamă aflată în procedură de faliment.

În dovedirea cererii pârâta a depus la dosar înscrisuri.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:

Prin încheierea nr. 20/15.01.2015, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolventei față de debitoarea SC M SRL , iar pârâta din prezenta cauză a deținut calitatea de administrator statutar al acesteia până la data deschiderii procedurii de insolvență, astfel cum rezultă din relațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului. De asemenea, până în prezent nu a fost închisă procedura insolvenței împotriva debitoarei.

Potrivit art. 169 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, (…) la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

b) au făcut activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi;

e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;

In același timp, conform art.169 alin. 2 din Legea 85/2006, dacă administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului si/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută de alin.1, aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acțiune , in aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală.”

Prin urmare, răspunderea reglementată de art. 169 din Legea nr. 85/2014 este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii sau orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Natura juridică a răspunderii instituite de dispozițiile legale sus menționate este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.

În aceste condiții, pentru a fi putea angajată răspunderea reglementată de art. 169 din Legea nr. 85/2014, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), precum și condiția specială prevăzută de art. 169 din Legea nr. 85/2014 și anume: faptele enumerate în dispozițiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Pentru a fi atrasă răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, trebuie să se dovedească atât săvârșirea de către pârât a faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și intrarea societății în insolvență.

În raportul administratorului judiciar privind cauzele care au condus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului s-a precizat că problemele în derularea activității au intervenit pe fondul acumulării de datorii și neacoperirea acestora, activele firmei constând în active circulante și stocuri a căror lichiditate este foarte redusă, că administrarea societății în sensul acumulării de datorii coroborată cu deficiențe în recuperarea creanțelor și întreruperea bruscă a activității au determinat blocarea activității și imposibilitatea de acoperire a datoriilor.

In prezenta cauză, s-a solicitat de către  reclamanta D.G.R.F.P. Iași aplicarea prevederilor art. 169 alin. 1 lit. a) din Legea 85/2006 ce permite posibilitatea antrenării răspunderii persoanelor care au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane.

Pentru a fi incident articolul menționat, este necesar a se stabili bunurile societății sau creditele acesteia care ar fi fost folosite de administrator in folosul propriu sau al unei alte persoane.

Reclamanta  a invocat in susținerea cererii sale de atragere a răspunderii personale, faptul că societatea debitoare figura  in cursul anilor analizați cu stocuri si disponibilităţi bănești in cont, sume care nu au fost utilizate în vederea diminuării obligațiilor către bugetul consolidat al statului.

Această afirmație nu este confirmată și de situațiile financiare depuse la dosar care indică, la nivelul anului 2014, respectiv a ultimului bilanț contabil depus de societate, stocuri, disponibilități bănești  și creanțe de recuperat într-un cuantum de 3.564 lei, 0 lei, respectiv 1.303.383 lei. De asemenea, așa cum se reține prin raportul cauzal – fila 63 verso - , creanțele de recuperat reprezintă sume de recuperat de la SC M SRL ce se află în procedura falimentului., iar scăderea valorică a activelor se datorează vânării unui activ imobiliar ce a determinat și reducerea datoriilor, prin vânzare fiind acoperit un credit contractat de debitoare de la Libra Bank.

Reclamanta a făcut doar afirmații generale cu privire la folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice in folosul propriu sau al altei persoanei, fără a produce vreo dovadă in acest sens. Mai mult, reclamanta  nu a arătat in concret in ce mod a folosit pârâta anumite bunuri ( enumerate expres si identificate ca atare in patrimoniul societăţii) si care ar fi fost interesul personal al acesteia pentru folosirea acestor bunuri. Nu poate fi luată în considerare vânzarea activului imobiliar întrucât acesta a determinat și reducerea datoriilor societății, așa cum s-a arătat în paragraful anterior.

De altfel, in cursul procedurii insolventei, nu au fost identificate nici operațiuni de natură să atragă necesitatea introducerii vreunei acțiuni de anulare transfer patrimonial.

Prin urmare, în raport de cele arătate anterior, instanța reține că nu sunt  întrunite în cauză condițiile prevăzute la art. 169 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2014.

Referitor la aplicarea prevederilor art. 169 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 85/2014 referitoare la antrenarea răspunderii administratorilor care au făcut activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice, instanța reține că reclamanta se limitează la simple afirmații ce nu sunt dovedite prin nici una din probele administrate în cauză. Mai mult, reclamanta nici nu indică activitățile efectuate de către pârât în interes personal și nici nu probează legătura de cauzalitate dintre activitățile efectuate și ajungerea societății în stare de insolvență.

În ceea ce privește existența faptei prevăzute de art. 169 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2014 referitoare la antrenarea răspunderii administratorilor care au dispus in interes personal continuarea unei activităţi care ducea in mod vădit persoana juridică la încetare de plăţi, mai întâi, instanța reține că afirmațiile cu caracter general ale reclamantei nu au fost probate de către aceasta în nici un mod.

În al doilea rând, prin dispunerea de a continua in interes personal efectuarea unor activităţi comerciale care duceau in mod vădit la starea de insolvenţă se înțelege acel ansamblu de activităţi care, deşi sunt vădit prejudiciabile din punct de vedere financiar pentru patrimoniul societăţii, sunt continuate in mod conştient si voit de membrii organelor de conducere, cu scopul de a obţine câştiguri personale, iar condiția interesului personal in continuarea activităţii trebuia dovedită de către reclamantă, proba pe care aceasta nu a făcut-o.

Art.169 lit. c) din Legea nr. 85/2014  sancționează reaua – credință a persoanelor aflate la conducerea societății, care au decis continuarea unei activități comerciale ineficiente, exclusiv in interes personal, cu consecința prejudicierii creditorilor societății. Ori, în prezenta cauză, reclamanta  nu a administrat nici o probă în susținerea afirmațiilor sale care, prin ele însele, nu sunt de natură a face dovada întrunirii elementelor răspunderii personale a pârâtei.

Prin urmare, nu se poate reține în cauză incidența prevederilor art. 169 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2014.

De asemenea, reclamanta a solicitat și aplicarea  prevederilor art. 169 alin.1  lit. e) din Legea nr. 85/2014 potrivit cărora răspunderea administratorilor poate fi angajată atunci când au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.

În speță, instanța reține că, potrivit ultimului bilanț contabil depus de către administratorul statutar și menționat de către lichidatorul judiciar în raportul cauzal, societatea deținea stocuri în valoare de 3.564 lei și casa și conturi în bănci în valoarea de 0 lei. Sumele anterior menționate nu ar fi permis societății să stingă datoriile societății. Mai mult, faptele indicate de către reclamantă nu au fost probate în vreun fel de către aceasta, cu atât mai mult cu cât raportul cauzal reține și faptul că vânzarea activului mobiliar a condus și la reducerea datoriilor societății, iar reclamanta nu a probat și existența altor active care să fi fost deturnate sau ascunse. În  același timp, creanțele de recuperat sunt deținute de debitoarea împotriva unei alte societăți, aflate de asemenea, în procedura falimentului, astfel încât nu poate fi vorba de intenția administratorului statutar de fraudare a intereselor creditorilor societății.

Drept urmare, nu poate fi reținută în sarcina pârâtei nici fapta prevăzută de art. 169 alin.1  lit. e) din Legea nr. 85/2014.

Față de toate considerentele anterior expuse, instanța urmează să respingă cererea reclamantei ca neîntemeiate.

Respinge cererea formulată de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași in contradictoriu cu pârâta SV, in calitate de administrator al debitoarei SC M SRL, ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare