Desfacerea contractului de muncă

Sentinţă civilă 548 din 27.09.2018


- În situaţia în care angajatorul dispune concedierea salariatului apreciind că acesta nu corespunde profesional postului pe care este încadrat, Codul muncii prevede o procedură prealabilă anterioară emiterii deciziei, stabilind anumite obligaţii în sarcina angajatorului, respectiv:

1.să evalueze prealabil salariatul conform procedurii de evaluare stabilită prin contractul colectiv de muncă sau, în lipsa acestuia, prin  regulamentul intern ( art.63 alin. 2 Codul muncii);

2. să acorde salariatului preavizul prevăzut de art.75 alin.1 Codul muncii sau de contractul colectiv de muncă  aplicabil;

3. să propună salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională, iar în situaţia în care nu dispune de locuri de muncă vacante, are obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale ( art.64 alin,1,2 Codul muncii).

Potrivit art.62 alin.3 Codul muncii „decizia de concediere se emite în scris şi, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să fie motivată în fapt şi în drept…..”

Raportând situaţia de fapt din speţă la dispoziţiile legale anterior enunţate, Tribunalul  constată că decizia nr...../12.04.2018 este lovită de nulitate absolută pentru următoarele motive:

Decizia de concediere emisă de angajator este sumar redactată, nu cuprinde motivele de fapt pentru care s-a dispus măsura, ci numai se invocă dispoziţiile art.61 lit. d) coroborat cu art.75 alin.1 Codul muncii.

Cât priveşte acordarea preavizului se constată că, deşi în decizie se face trimitere la disp. art.75 alin.1 Codul muncii şi se  menţionează că încetarea contractului de muncă se produce după expirarea preavizului, în fapt, intimata nu a  acordat contestatorului cele 20 zile lucrătoare de preaviz .

Neacordarea preavizului rezultă din răspunsurile formulate de intimată la interogatoriu  (întrebarea nr.3), cât şi din foile colective de prezenţă pe lunile martie, aprilie 2018 din care reiese că contestatorul a fost prezent la serviciu.

Potrivit deciziei în interesul legii nr.8/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie „ neacordarea preavizului cu durata minimă prev. de art.75 alin.1 Codul muncii…..atrage nulitatea absolută a măsurii de concediere şi a deciziei de concediere.”

De asemenea, se mai constată că intimata SC DGS SRL, anterior luării măsurii concedierii contestatorului, nu a procedat la evaluarea prealabilă a acestuia conform unei proceduri de evaluare, efectuarea acestei evaluări fiind esenţială pentru a aprecia asupra necorespunderii profesionale a salariatului raportat la obligaţiile de serviciu ale acestuia.

În raport de temeiul juridic în baza căruia s-a dispus concedierea contestatorului/art.61 lit. d) Codul muncii, angajatorul avea obligaţia legală de a-i propune acestuia locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, în situaţia în care nu dispunea de locuri de muncă, avea obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale, însă, în cauză, intimata SC DGS SRL  nu a urmat această procedură şi nu a depus înscrisuri doveditoare în acest sens.

Legalitatea măsurii concedierii este analizată în raport de temeiul juridic reţinut de angajator prin decizia de concediere, iar în cauză dedusă judecăţii, concedierea a fost dispusă în baza art.61 lit. d) Codul muncii - necorespundere profesională.-

Tribunalul Mehedinţi  - sentinţa din  27.09.2018

La data de 15.05.2018 s-a înregistrat la această instanţă acţiunea formulată de contestatorul  BC prin care a chemat în judecată pe intimata SC DGS SRL TS, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

1.anularea deciziei nr...../12.04.2018  prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu din funcţia de agent de securitate,  reintegrarea  în funcţia deţinută în cadrul societăţii şi  plata drepturilor salariale, de la data concedierii până la data repunerii efective în funcţie, actualizate la zi;

2.obligarea intimatei la plata drepturilor salariale pe luna martie 2018 şi pentru 12 zile pe luna aprilie 2018;

3. plata sporului de noapte pentru perioada 19.09.2017 - 12.04.2018;

4. plata drepturilor salariale aferente orelor suplimentare lucrate în perioada 19.09.2017 - 12.04.2018;

5.plata sporului de 100% pentru turele lucrate în zilele de sărbători legale conform  art.139 Codul muncii, deoarece nu a beneficiat de libere şi nici de compensarea acestora conform art.142 Codul muncii, pentru perioada 19.09.2017 - 12.04.2018;

6.plata contravalorii concediului de odihnă neefectuat pe perioada lucrată.

De asemenea, s-a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, contestatorul  a arătat că a fost angajatul societăţii pârâte în perioada 19.09.2017 - 12.04.2018, ca agent de securitate, având încheiat contract individual de muncă.

La data de 12.04.2018 a fost anunţat telefonic de către administratorul societăţii, că i-au încetat raporturile de serviciu, urmând să  i se comunice  şi decizia, spunându-i-se că  societatea nu mai are nevoie de serviciile sale.

Contestatorul a arătat că din decizie rezultă că raporturile de serviciu au încetat în temeiul art.61 lit. d) Codul muncii, susţinând că decizia este nelegală şi netemeinică, fiind emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la procedura concedierii.

În acest sens,  s-a arătat că potrivit art.62 alin.3 Codul muncii, decizia de concediere trebuie să fie emisă în scris, să fie motivată în fapt şi în drept, să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată şi instanţa judecătorească la care se contestă, sancţiunea în cazul nerespectării acestor cerinţe fiind nulitatea absolută a actului.

Referitor la  decizie s-a învederat că nu este motivată în fapt,  cuprinzând  numai  temeiul de drept care a stat la baza concedierii, măsura este nelegală fiind dispusă cu nerespectarea prevederilor art.63 alin.2 Codul muncii, deoarece nu a fost  supus  la o evaluare prealabilă anterior emiterii deciziei.

De asemenea,  contestatorul  a  mai arătat că deşi în decizie se menționează că i s-a acordat un preaviz de 20 de zile,  în realitate nu a beneficiat de preaviz.

Contestatorul  a mai învederat că pentru munca prestată în luna martie 2018 şi pentru 12 zile din luna aprilie 2018 nu i-au  fost plătite drepturile salariale.

În toată perioada în care a fost angajatul societăţii pârâte a lucrat câte 240 ore/lunar, fiind  plătit cu salariul minim pe economie şi întrucât lucra în ture de 24 de ore cu 48 ore libere, inclusiv în timpul nopţii şi în zilele declarate prin lege nelucrătoare, nu a beneficiat de sporurile cuvenite.

A mai învederat că pentru perioada lucrată în cadrul societăţii pârâte nu a beneficiat de concediu de odihnă şi nu a primit contravaloarea în bani a acestuia la încetarea raporturilor de muncă.

În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Codului muncii.

În susţinerea acţiunii, contestatorul a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: contractul individual de muncă înregistrat sub nr..../19.09.2017, decizia nr..../12.04.2018 emisă de intimată, cartea de identitate.

În baza art.201 alin.1  Cod proc. civ. acţiunea şi actele anexate au fost comunicate intimatei, care nu a formulat întâmpinare.

La primul termen de judecată din data de 05.07.2018 intimata a depus la dosar un set de înscrisuri reprezentând: 5 referate, 2 rapoarte, adeverinţa nr.../2018, 2 adrese comunicate societăţii de către executorul judecătoresc,  extras de cont, 2 mandate poștale referitoare la plata către contestator a diferenţelor salariale pe lunile martie, aprilie 2018, state de salarii pe lunile  septembrie 2017 - aprilie 2018.

În raport de aceste înscrisuri, contestatorul a depus note de şedinţă prin care a arătat că, ulterior înregistrării cererii de chemare în judecată, a primit de la intimată suma de 835 lei expediată prin două mandate poştale, diferenţele până la plata integrală a sumelor rezultate din statele de plată fiind virate în contul executorului judecătoresc.

Faţă de aceste înscrisuri contestatorul a învederat că a rămas fără obiectul petitul referitor la plata drepturilor salariale aferente lunii martie 2018 şi 12 zile din luna aprilie 2018. De asemenea, a arătat că din statele de plată rezultă că i-au fost achitate şi drepturile reprezentând spor de noapte, contravaloarea concediului odihnă neefectuat, solicitând respingerea acestor capete de cerere.

Prin aceleași note de şedinţă contestatorul a arătat că menţine petitele privind anularea deciziei nr.../2018, reintegrarea în funcţie, plata drepturilor băneşti de la data concedierii până la data repunerii în funcţie, plata sporului aferent orelor suplimentare şi a sporului pentru orele lucrate în zilele de sărbători legale pentru perioada 19.09.2017-12.04.2018.

La solicitarea contestatorului a fost încuviinţată proba cu interogatoriul intimatei şi proba cu înscrisuri.

Ca urmare, s-a întocmit adresă la intimată pentru a comunica documentaţia care a  stat la baza emiterii deciziei nr. .../2018, inclusiv dovezi privind acordarea preavizului, înscrisuri referitoare la urmarea procedurii prevăzute de art. 64 Codul muncii, fişele de pontaj zilnic, planificarea agenţilor de serviciu, procese-verbale de predare-primire a serviciului pentru perioada 19.09.2017-12.04.2018, înscrisuri care au fost înaintate la dosar.

În baza art. 355 Cod procedură civilă interogatoriul a fost comunicat intimatei pentru a  formula răspunsurile  în scris, fiind ulterior înaintate la dosar.

Contestatorul a depus note scrise prin care, în raport de răspunsurile intimatei la interogatoriu, a arătat că a prestat lunar 80 ore suplimentare, iar sporul pentru orele lucrate în zilele declarate prin lege nelucrătoare, nu i-a fost plătit, nedepunându-se dovezi în acest sens.

Prin aceleaşi note scrise, contestatorul a mai arătat că, anterior emiterii deciziei de concediere, nu i-au fost evaluate competenţele profesionale, nu i s-a oferit alt loc de muncă disponibil în cadrul societăţii, nu i s-a acordat preavizul.

Analizând contestaţia în raport de  probatoriul administrat în cauză şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Tribunalul constată şi reţine următoarele: 

 Contestatorul BC a fost salariatul intimatei SC DGS SRL TS din data de 20.09.2017, fiind încadrat ca agent de securitate, conform contractului individual de muncă  înregistrat sub nr..../19.09.2017.

Prin decizia nr. ..../12.04.2018 emisă de intimată s-a dispus încetarea contractului  individual  de muncă  al contestatorului începând cu data de 12.04.2018, conform art.61 lit. d) Codul muncii.

Prin contestaţia dedusă judecăţii se solicită anularea deciziei nr. ..../12.04.2018, reintegrarea în funcţia deţinută anterior concedierii, plata drepturilor salariale de la data concedierii până la data repunerii efective în funcţie, actualizate la zi.

Examinând solicitările contestatorului, Tribunalul reține că măsura concedierii dispusă prin decizia contestată a fost întemeiată pe disp. art.61 lit. d) Codul muncii, care prevede că „Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului ….în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat”.

În situaţia în care angajatorul dispune concedierea salariatului apreciind că acesta nu corespunde profesional postului pe care este încadrat, Codul muncii prevede o procedură prealabilă anterioară emiterii deciziei, stabilind anumite obligaţii în sarcina angajatorului, respectiv:

1.să evalueze prealabil salariatul conform procedurii de evaluare stabilită prin contractul colectiv de muncă sau, în lipsa acestuia, prin  regulamentul intern ( art.63 alin. 2 Codul muncii);

2. să acorde salariatului preavizul prevăzut de art.75 alin.1 Codul muncii sau de contractul colectiv de muncă  aplicabil;

3. să propună salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională, iar în situaţia în care nu dispune de locuri de muncă vacante, are obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale ( art.64 alin,1,2 Codul muncii).

Potrivit art.62 alin.3 Codul muncii „decizia de concediere se emite în scris şi, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să fie motivată în fapt şi în drept…..”

Raportând situaţia de fapt din speţă la dispoziţiile legale anterior enunţate, Tribunalul  constată că decizia nr...../12.04.2018 este lovită de nulitate absolută pentru următoarele motive:

Decizia de concediere emisă de angajator este sumar redactată, nu cuprinde motivele de fapt pentru care s-a dispus măsura, ci numai se invocă dispoziţiile art.61 lit. d) coroborat cu art.75 alin.1 Codul muncii, arătându-se că „începând cu data de 12.04.2018 încetează contractul  individual  de muncă al d-nului BC angajat în funcţia de agent securitate la SC DGS SRL, conform art.61 lit. d) Codul muncii, dată la care  au expirat cele 20 zile lucrătoare de preaviz.”

Cât priveşte acordarea preavizului se constată că, deşi în decizie se face trimitere la disp. art.75 alin.1 Codul muncii şi se  menţionează că încetarea contractului de muncă  se produce după expirarea preavizului, în fapt, intimata nu a  acordat contestatorului cele 20 zile lucrătoare de preaviz .

Prin definiţie, preavizul presupune înştiinţarea prealabilă a salariatului despre încetarea raporturilor de muncă, având drept scop evitarea consecinţelor negative pe care le-ar produce denunţarea unilaterală a contractului pentru salariat, reglementarea preavizului constituind o garanţie a dreptului la muncă şi a stabilităţii în muncă.

Neacordarea preavizului rezultă din răspunsurile formulate de intimată la interogatoriu  (întrebarea nr.3), cât şi din foile colective de prezenţă pe lunile martie, aprilie 2018 din care reiese că contestatorul a fost prezent la serviciu ( filele 53, 174-175, 191 dosar).

Potrivit deciziei în interesul legii nr.8/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie „ neacordarea preavizului cu durata minimă prev. de art.75 alin.1 Codul muncii…..atrage nulitatea absolută a măsurii de concediere şi a deciziei de concediere.”

De asemenea, se mai constată că intimata SC DGS SRL, anterior luării măsurii concedierii contestatorului, nu a procedat la evaluarea prealabilă a acestuia conform unei proceduri de evaluare, efectuarea acestei evaluări fiind esenţială pentru a aprecia asupra necorespunderii profesionale a salariatului, raportat la obligaţiile de serviciu ale acestuia.

În raport de temeiul juridic în baza căruia s-a dispus concedierea contestatorului/art.61 lit. d) Codul muncii, angajatorul avea obligaţia legală de a-i propune salariatului locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, în situaţia în care nu dispunea de locuri de muncă, avea obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale, însă, în cauză, intimata SC DGS SRL  nu a urmat această procedură şi nu a depus înscrisuri doveditoare în acest sens.

Legalitatea măsurii concedierii este analizată în raport de temeiul juridic reţinut de angajator prin decizia de concediere şi de funcţia îndeplinită de salariat, conform contractului  individual  de muncă, iar în cauză dedusă judecăţii, aşa cum s-a arătat, concedierea a fost dispusă în baza art.61 lit. d) Codul muncii - necorespunderea profesională a contestatorului încadrat ca agent de securitate, potrivit contractului de muncă încheiat între părți.

Nu pot fi reţinute apărările formulate de avocatul intimatei cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, în sensul că angajatorul a făcut dovada necorespunderii profesionale prin înscrisurile depuse la dosar - referate din care rezultă că contestatorul a lovit autoturismul aparținând societăţii, respectiv că lipseau piese de pe acest autoturism, întrucât, aşa cum s-a arătat, contestatorul a fost încadrat şi a  desfăşurat activitate ca agent de securitate, nu ca şofer.

Eventualele prejudicii produse în patrimoniul societăţii, nu pot conduce la concedierea salariatului pentru  necorespundere profesională, deoarece necorespunderea în muncă trebuie analizată sub aspect profesional, deosebindu-se de răspunderea salariatului pentru prejudiciile produse angajatorului, respectiv de abaterile disciplinare care pot justifica măsura concedierii ca sancţiune disciplinară, temeiurile juridice şi condiţiile de antrenare a răspunderii fiind diferite pentru răspunderea patrimonială, respectiv pentru răspunderea disciplinară.

Potrivit art.78 Codul muncii „concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege ,este lovită de nulitate absolută”.

Faţă de faptul că intimata nu a acordat contestatorului preavizul minim de 20 de zile lucrătoare, nu l-a evaluat, în prealabil, pe contestator pentru a aprecia asupra necorespunderii profesionale a acestuia, nu i-a oferit locuri de muncă în cadrul societății corespunzător pregătirii acestuia şi nici nu a solicitat sprijinul agenţiei de ocupare a forţei de muncă pentru redistribuirea sa, se constată că măsura concedierii este lovită de nulitate absolută, fiind dispusă cu nerespectarea dispoziţiilor legale.

Aşa fiind, se va constata nulă decizia nr. ../12.04.2018 emisă de intimata SC DGS SRL şi în baza art.80 alin.2 Codul muncii vor fi repuse părţile în situația anterioară emiterii deciziei, în sensul că se va  dispune reintegrarea contestatorului pe postul de agent de securitate, deţinut anterior concedierii.

În baza art.80 alin.1 Codul muncii va fi obligată intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii şi până la data reintegrării efective.

Urmează ca în baza art. 139 al. 5 Cod procedură civilă să fie disjunse  petitele având ca obiect „drepturi băneşti” -drepturi salariale pe luna martie 2018, 12 zile din luna aprilie 2018, plata sporului de noapte, a sporului pentru orele suplimentare, a sporului pentru orele lucrate în zilele de sărbători legale, plata c/valorii concediului de odihnă neefectuat, aferente perioadei 19.09.2017- 12.04.2018, pentru care este necesară administrarea de probe suplimentare, urmând să se înregistreze un dosar separat.

Această sentinţă a rămas definitivă prin decizia nr. 833/28.03.2019  pronunţată de Curtea de Apel Craiova, prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de intimată.