Anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii

Cod ECLI ………………….

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA Dosar nr. …………

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR. 852

Şedinţa publică de la 27 iunie  2019

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: ……………

GREFIER: …………..

Pe rol se află, în pronunţare, acţiunea în contencios administrativ formulată de  reclamanta S.C. .............. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE COVASNA, având ca obiect anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1263/18.04.2019.

Se constată că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în  şedinţa publică din 20 iunie  2019, în sensul celor consemnate  în încheierea de şedinţă  din acea zi –parte integrantă din prezenta sentinţă, pronunţarea fiind amânată la data de 27 iunie  2019.

TRIBUNALUL

I. Prin acţiunea formulată la data de 9 mai 2019 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna sub nr. 578/119/2019 reclamanta …………. .............. S.R.L a chemat în judecată  pârâta ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE COVASNA solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună Anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1263/18.04.2019 emisă de pârâtă, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii se arată că, în fapt, conduita fiscala anterioară, respectiv dacă reclamanta a declarat şi şi-a executat obligaţiile fiscale pe perioada activităţii, dacă are datorii la bugetul de stat neachitate sau a fost supusa executării silite anterior, respectiv disponibilitatea manifestata în cadrul controlului fiscal, cooperarea cu organul fiscal şi punerea la dispoziţie a documentelor necesare bunei desfăşurări a controlului pot constitui indicii care să conducă la concluzie că exista un pericol viitor ca societatea să se sustragă de la executarea obligaţiilor fiscale.

În sensul celor de mai sus, reclamanta arată că, analizând punctual motivele dispunerii măsurilor asiguratorii se constată, în primul rând, faptul că organul fiscal nu a făcut o analiza a stărilor de fapt fiscale relevante caracterului excepţional al măsurilor instituite,  în condiţiile în care, Avizul de inspecţie fiscala F-CV 55/15.04.2019 a fost emis la data de 15.04.2019, iar decizia de instituire a masurilor asigurătorii nr. 1263/18.04.2019 a fost adoptată la doar 3 zile diferenţa, perioada in care organul fiscal de control nu au solicitat Societăţii nici un fel de documente relevante impozitelor si contribuţiilor pentru care a dispus extinderea controlului fiscal în lipsa acestor documente nerezultând cum anume organul de inspecţie fiscală a estimat suma de 650.000 lei ca obligaţie fiscală suplimentara pentru impozitul pe venit si contribuţii sociale.

Se arată că, deşi pct. 25 lit. f) din Procedura de instituire a măsurilor asigurătorii (anexa nr. 1 la Ord. ANAF nr. 2546/2016) instituie obligaţia organului fiscal de a indica în concret "motivarea necesităţii dispunerii masurilor asigurătorii", organul fiscal a înțeles sa indice in perioada controlata două stări de fapt concrete urmata de un "etc", ceea ce echivalează cu o nemotivare a deciziei, nemotivare care face imposibila formularea de apărări în concret din partea reclamantei, dar si exercitarea controlului judecătoresc asupra actului de instituire a masurilor asiguratorii.

Cu privire la cele doua situaţii indicate de inspectorii fiscali, respectiv (vânzarea unui autoturism  BMW x6 şi a unui teren intravilan se arată că aceste active au fost vândute în cursul activităţii normale a societăţii bazate pe decizia de oportunitate a administratorului Societăţii, contravaloarea vânzărilor a fost încasată a de societate (conform documentului "Situaţia imobilizărilor corporale 01.01.2018 - 28.02.2019) astfel că în patrimoniul Societăţii a reintrat contravaloarea acestor bunuri.

De asemenea, se arată că vânzarea s-a realizat in baza unor "Rapoarte de evaluare" astfel că deşi cele doua bunuri au fost înstrăinate către cumpărători persoane fizice care sunt în legătura cu Societatea (ex. asociatul unic), preţul de vânzare s-a stabilit in baza acestor rapoarte tocmai pentru a nu exista nici un fel de suspiciune vizând un eventual preţ fictiv sau nereal, cele două fiind vândute în anul 2015 şi în anul 2017.

Nu în ultimul rând, referitor la afirmaţia inspectorilor fiscali cu privire la faptul că "... exista un rulaj mare al intrărilor/ieşirilor de active”, se arată că, dacă intr-o perioada de 5 ani (2013 - 2018) acest rulaj se referă la 46 de operaţiuni (conform Situaţia imobilizărilor corporale) din care 38 de operaţiuni sunt intrării doar opt operaţiuni reprezintă ieşiri, iar pentru acestea aşa cum am arătat anterior Societatea a încasat contravaloarea acestor bunuri, pe cale de consecinţă nu se poate vorbi de o diminuare a patrimoniului cu atât mai mult una "mare" şi care să pună în pericol o eventuala încasare a obligaţiilor fiscale, daca la finalizarea procedurilor administrative/judiciare vor rămâne datorate cu titlu definitiv.

Prin urmare, reclamanta arată că situaţia reala prezentată mai sus aceasta nu releva un comportament "suspect" al Societăţii şi care ar putea ascunde o eventuala intenţie de a se "sustrage", a "ascunde" sau să "risipi" patrimoniul cu scopul de a periclita sau îngreuna în mod considerabil colectarea, ci reflectă un comportament normal de business bazat pe decizii de oportunitate care nu pot fi cenzurate de organul fiscal şi care au ca scop desfăşurarea activităţii in condiţiile apreciate ca fiind cele mai profitabile.

În ceea ce priveşte art. 213 al. (2) Cod procedură fiscală, se arată că  masurile asigurătorii sunt masuri de excepţie, iar nu unele de drept comun, pe cale de consecinţa, astfel că luarea masurilor asigurătorii trebuie raportata la o anumita conduita de rea-credinţă a Societăţii si/sau a administratorul sau acţionarilor, care astfel încerca să se sustragă, ascundă sau să îşi risipească activele patrimoniale cu scopul zădărnicirii eforturilor organelor fiscale de a executa creanţa fiscala.

Cu privire la "pericolul" la care face referire dispoziţia legala analizata, într-adevăr nu instituie în sarcina organelor fiscale obligaţia de a le dovedi prin probe dincolo de orice dubiu astfel de stării de fapt, însă exista obligaţia organelor fiscale ca motivându-si decizia sa arate care sunt indiciile temeinice şi rezonabile care pot susţine presupunerea rezonabilă că Societatea încerca/va încerca să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul cu scopul de a periclita sau îngreuna în mod considerabil colectarea, premise ce nu sunt îndeplinite în cauză.

Nu în ultimul rând, din interpretarea dispoziţiilor art. 213 al. (2) C.pr.fisc. rezulta că, "pericolul" trebuie analizat ca element extrinsec stărilor de fapt fiscale controlate şi nu unul intrinsec controlului fiscal; dacă legiuitorul ar fi avut în vedere un pericol intrisec, această prevedere ar fi fost lipsită de sens, întrucât, dacă pericolul rezulta din modul în care Societatea şi-a nesocotit obligaţiile fiscale, acest pericol nu ar fi dependent de o anumită perioada de timp, respectiv 6 luni conform al. (7) de la art. 213 Cod procedură fiscală.

Reclamanta mai arată că în cauza de faţă măsurile asigurătorii au fost dispuse asupra unor bunuri care nu pot fi sechestrate, fiind dispuse măsuri asupra unor bunuri (autotractoare) utilizate de Societate in activităţile care constituie principala sursa de venituri - transportul rutier de mărfuri, în condiţiile în care pct. 28 lit. a) din Procedurii de adoptare a măsurilor asigurătorii instituita prin Ord. ANAF nr. 2546/2016 dispune in mod expres faptul că ordinea dispunerii măsurilor asigurătorii vizează in primul rând "bunuri mobile si imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă de venit a debitorului, aceste bunuri în ordinea de prioritate ajungând abia pe poziţia 5 lit. e).

În drept, se invocă art. 8 alin. (1) coroborat cu art. 18 alin. (1) din Lg. 554/2004, art. 213 Cod procedură fiscală precum şi celelalte norme legale arătate în cuprinsul cererii introductive.

II. În apărare, pârâta ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE COVASNA a depus la dosar la data de 7 iunie 2019 întâmpinare (fila 35) prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării se arată că, în fapt, potrivit  dispoziţiilor legii, inspectorii fiscali, au emis Decizia de instituire a măsurii asigurătorii, act în care a fost identificat debitorul, totodată a fost motivată dispunerea măsurii asigurătorii şi au fost identificate bunurile urmăribile ale societăţii asupra cărora organul de control a considerat necesară înfiinţarea măsurii asigurătorii.

Se arată că în temeiul prevederilor art. 213 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în baza Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1263/18.04.2019 organul fiscal competent teritorial a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile ale societăţii .............. S.R.L. în vederea asigurării creanţelor estimate de către organele fiscale prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1263/18.04.2019, astfel încât colectarea creanţelor bugetare să nu fie periclitată sau îngreunată.

Se arată că motivele instituirii măsurilor asigurătorii sunt enumerate de către organul de control, nefiind reală susţinerea  că acestea nu există, organul de control după analizarea stării de fapt fiscale a societăţii contestatoare reţinând că au rezultat aspecte ce au susţinut necesitatea dispunerii de măsuri asigurătorii.

Arată pârâta că prin inspecta fiscală efectuată la societatea contestatoare, inspectorii fiscali au observat ca în perioada supusă inspecţiei fiscale există un rulaj foarte mare al intrărilor/ieşirilor de active patrimoniale, mai multe bunuri din patrimoniul societăţii (autoturisme BMW, teren intravilan etc.) au fost înstrăinate către persoane afiliate sau alte persoane cu care există relaţii strânse de colaborare, existând un posibil risc ca debitorul să înstrăineze oricând bunurile patrimoniale existente.

De asemenea, prin investigarea fiscală a operaţiunilor economice efectuate de către inspectorii fiscali s-au constatat o serie de neregularităţi în ceea ce priveşte declararea tranzacţiilor încheiate de către societatea contestatoare, pe de o parte şi celelalte parteneri comerciali, pe de altă parte. Mai mult, potrivit Procesului verbal nr. 8254/18.05.2016 s-a constatat faptul că în perioada ianuarie-octombrie 2013 …… .............. S.R.L. a achiziţionat de la .............. S.R.L. mijloace fixe în valoare de 519.632 lei şi TVA aferent de 124.712 lei, tranzacţii ce nu au fost declarate integral de partener ca livrări. Tot, potrivit Procesului verbal anterior menţionat, există un dosar penal care cuprinde tocmai aceste aspecte şi constituie obiectul dosarului penal 413/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalului Harghita.

De asemenea, se arată că deşi textul de lege care reglementează  condiţiile aplicării măsurilor asigurătorii precizează că aceste măsuri pot fi luate numai în cazuri excepţionale, legea specială în domeniul prevenirii faptelor de evaziune fiscală - art. 11 din legea nr. 241/2005 - prevede obligativitatea luării unor astfel de măsuri, nelăsând loc interpretărilor sau aprecierilor organelor fiscale sau judiciare.

Având în vedere indiciile conturate, respectiv faptul că …. .............. S.R.L. a beneficiat de rambursare de TVA în urma tranzacţiilor derulate cu partenerul …………. S.R.L., respectiv există o serie de neconcordanţe privind tranzacţiile derulate între cele două societăţi, mai ales în condiţiile în care există indicii referitoare la faptul ca aceste societăţi sunt afiliate, s-a constatat existenţa pericolului că societatea să utilizeze modalităţi similare de sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, context în care există un pericol iminent de periclitare a colectării sumelor datorate bugetului de stat. Astfel, s-a apreciat că, se impune instituirea măsurilor asigurătorii.

Pârâta mai arată că măsurile asigurătorii nu reprezintă acte de executare propriu zise, ci sunt nişte acte care reprezintă acte de garanţie, de conservare aflate la îndemâna oricărui creditor şi care tind să ofere o oarecare garanţie creditorilor împotriva eventualelor abuzuri, micşorare a patrimoniului sau în general, a gajului general al creditorilor, nefiind măsuri de executare silită, ci mijloace procesuale care intră în conţinutul acţiunii civile şi care au ca scop doar asigurarea părţii, prin indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale debitorului sau a celor ce formează obiectul litigiului, asupra posibilităţii de realizare efectivă a executării silite (prin echivalent sau, după caz, în natură) dacă va obţine titlu executoriu.

În drept, se invocă dispoziţiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, Codul de procedură civilă.

III.  În conformitate cu art. 131 alin.1 NCPC. instanţa a constatat la primul termen la care părţile au fost legal citate competenţa generală, materială şi teritorială a Tribunalului Covasna de soluţionare a pricinii, pentru considerentele cuprinse în încheierea interlocutorie pronunţată la data de 20 iunie 2019.

IV. În dovedirea acţiunii şi respectiv în apărare instanţa a încuviinţat în cauză proba cu înscrisuri, sens în care au fost depuse la dosar actul administrativ atacat – Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1263/18.04.2019 precum şi, în conformitate cu art. 13 alin.1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, întreaga documentaţie care a stat la baza actului administrativ atacat -; Situaţia imobilizărilor corporale 01.01.2018 - 28.02.2019; Inventar imobilizări februarie 2019; Inventar imobilizări decembrie 2018; Raport de evaluare BMW x6;

Raport de evaluare teren intravilan; Certificat constatator, Referat justificativ al dispunerii măsurilor asigurătorii, Situaţia privind calculul fondului de salarii, contribuţii angajaţi ca urmare a asimilării diurnei la veniturile salariale la S.C. ………… S.R.L., Adresa nr. ADAF 36448/28.11.2018 emisă de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, din care rezultă existenţa unui dosar penal pe rolul Tribunalului Covasna, Procesul verbal încheiat de către Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 7 Sibiu nr. 8254/08.05.2018, fiind totodată depus Procesul verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. 7918/19.04.2019.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

V. În fapt, societatea reclamantă  …………….. .............. S.R.L a fost supusă unei inspecţii fiscale ce a fost extinsă în conformitate cu  Avizul de inspecţie fiscală nr. 55/15.04.2019 asupra creanţelor fiscale de natură salarială, organul fiscal estimând în cursul inspecţiei obligaţii fiscale suplimentare de plată în sumă de totală de 750.000 lei, din care 650.000 lei reprezentând impozit pe venit din salarii şi contribuţii salariale, iar 100.000 lei reprezentând TVA.

Se reţine că în cursul inspecţiei fiscale pârâta Administraţia Judeţeană  a Finanţelor Publice Covasna a emis Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1263/18.04.2019 (fila 43) prin care s-a dispus instituirea de măsuri asigurătorii cu privire la reclamantă cu privire la un număr de patru autotractoare şi un autoturism în valoare totală de 1.079.782 lei (fila 43 verso).

Relativ la motivarea deciziei, s-au reţinut în cuprinsul său următoarele: „Din analiza documentelor si evidentelor contabile, s-a constatat că în perioada supusa inspecţiei exista un rulaj mare al intrărilor/ieşirilor de active patrimoniale, mai multe bunuri din patrimoniul societăţii (autoturism BMV x6, teren intravilan, etc.) au fost înstrăinate către persoane fizice afiliate sau către persoane fizice cu care exista relaţii de colaborare, existând un posibil risc ca debitorul să înstrăineze bunurile patrimoniale existente".

VI. În soluţionarea acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamantă tribunalul va avea în vedere, în drept, că în conformitate cu art. 213 alin.2 din Noul Cod de procedură fiscală - "Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.”

Ca atare, în virtutea acestei norme legale, pentru a putea fi instituită măsura asigurătorie este necesară îndeplinirea uneia dintre următoarele condiţii prevăzute alternativ:

•există pericolul ca debitorul să se sustragă, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea;

•există pericolul ca debitorul să îşi ascundă patrimoniul periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea;

•există pericolul ca debitorul să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Tribunalul va reţine că, faţă de natura măsurii şi de raţiunea pentru care aceasta se instituie, şi anume aceea de a se asigura crearea premiselor pentru executarea efectivă ulterioară a creanţei, respectiv pentru a se evita o eventuală insolvabilitate ulterioară a contribuabilului, adică, în esenţă, de a se facilita recuperarea ulterioară a creanţei bugetare stabilite de organul fiscal, realizarea controlului judecătoresc asupra legalităţii măsurii nu poate viza fondul dreptului, neputându-se statua cu privire la existenţa sau nu a creanţei fiscale, acest control fiind limitat la analizarea incidenţei cel puţin a uneia dintre condiţiile legale expres enumerate mai sus, în prezenţa cărora pot fi instituite măsuri asigurătorii asupra patrimoniului contribuabilului.

Prin urmare, pentru ca instanţa de judecată să poată exercita controlul judecătoresc asupra actului de instituire a măsurii asigurătorii, art. 213 alineatul 5 din Codul de procedură fiscală prevede expres că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent, în mod evident fiind necesar ca motivarea actului administrativ să detalieze şi să circumstanţieze îndeplinirea cel puţin a uneia dintre condiţiile legale enumerate de art. 213 alin. 2 din Codul de procedură fiscală.

Este esenţial a se avea în vedere că, în lumina normei analizate, motivele care pot justifica instituirea unei măsuri asigurătorii sunt  distincte de cele care fundamentează înseşi obligaţiile fiscale suplimentare, acestea din urmă putând constitui doar indicii relativ la eventuala conduită viitoare a debitorului, indicii care trebuie obligatoriu coroborate cu alte împrejurări care să nască o îndoială cu privire la buna sa credinţă în executarea obligaţiilor fiscale suplimentare, aceasta fiind raţiunea pentru care legiuitorul a stipulat în mod expres condiţiile speciale în care poate fi dispusă măsura asigurătorie, cerinţele ce trebuie îndeplinite pentru a putea fi instituită măsura trebuind nu doar evidenţiate în mod expres în cadrul deciziei, în sensul redării unui raţionament logic care să susţină concluzia existenţei unui pericol de sustragere de la plata obligaţiilor, ci trebuind să fie susţinute de probe care să susţină concluzia că debitorul poate manifesta un comportament care să pericliteze, să îngreuneze sau să facă imposibilă colectarea ulterioară a creanţei.

Prin urmare, este imperativ ca aceasta să se fundamenteze pe circumstanţe suplimentare cu privire la comportamentul fiscal al contribuabilului, în plus faţă de cele care definesc abaterea fiscală concretă constatată de organul fiscal, fiind esenţial a se sublinia că o concluzie contrară, în care s-ar aprecia că pentru instituirea măsurii asigurătorii este suficient să fie reţinute aspectele de fond constatate în cazul concret analizat la momentul controlului, ignorându-se ansamblul situaţiei fiscale a contribuabilului, ar rezulta că măsurile asigurătorii pot fi instituite în toate cazurile în care organul fiscal apreciază că există abateri de la normele fiscale.

Or, o astfel de soluţie contravine evident atât spiritului cât şi literei normei legale citate, având în vedere că textul special al art. 213 Cod procedură fiscală care reglementează măsurile asigurătorii prevede expres condiţii speciale şi distincte pentru aceste măsuri şi impune organului fiscal să motiveze decizia prin raportare la aceste condiţii.

VII. Raportând aceste considerente de drept la speţa de faţă, instanţa constată că din motivarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii rezultă organul fiscal a reţinut că există pericolul ca reclamanta să se sustragă de la urmărire sau să-şi ascundă sau să-şi risipească bunurile, această concluzie fiind fundamentată pe faptul că a existat anterior un rulaj mare al intrărilor/ieşirilor de active patrimoniale, fiind înstrăinate bunuri către persoane afiliate sau alte persoane cu care există strânse relaţii de colaborare, există un posibil risc ca debitorul să înstrăineze bunurile patrimoniale existente.

Sub acest aspect, tribunalul constată că în cauza de faţă aspectele de fapt reţinute de organul fiscal nu sunt apte a da naştere în mod rezonabil unei prezumţii că există pericolul ca reclamanta să-şi ascundă ori să-şi risipească patrimoniul ori să se sustragă de la urmărire, în condiţiile în care faptele reţinute în sarcina reclamantei nu pot fi calificate (şi de altfel nu s-a făcut o astfel de susţinere de către organul administrativ) ca având natura unor demersuri ilicite sau oculte săvârşite de aceasta şi care să contureze o eventuală rea credinţă, în mod evident transmiterea legală cu titlu oneros a unor bunuri către alte persoane nefiind prohibită de legea fiscală, societatea având dreptul legal de a încheia tranzacţii cu persoane afiliate, cu atât mai puţin putând fi imputat unui comerciant faptul că a înstrăinat bunuri unor persoane „cu care există relaţii strânse de colaborare”.

Pe de altă parte, din perspectiva obligaţiei organului administrativ de a-şi motiva deciziile, se poate constata că nu sunt descrise şi detaliate sub nicio formă tranzacţiile din care  rezultă rulajul mare reproşat societăţii comerciale, cu atât mai mult cu cât un rulaj mare nu poate constitui prin el însuşi o circumstanţă care să nască suspiciuni asupra activităţii comerciale, fiind doar indicate două bunuri cu titlu generic, acestea nefiind identificate decât la modul general, prin folosirea pluralului „autoturisme BMW X5” şi prin indicarea generică - „teren intravilan”, urmate de sintagma „etc.”, aceasta din urmă reflectând caracterul sumar al motivării actului  ce nu este în măsură să susţină pertinent măsura, respectiv indisponibilizarea unor bunuri în valoare de 1.079.782 lei.

VIII. În cauză, se poate constata că în organul fiscal a invocat noi motive în cadrul întâmpinării depuse la dosar, arătând că reclamanta a derulat tranzacţii cu o societate comercială care nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a le declara integral ca partener de livrări, din această perspectivă tribunalul urmând a observa însă că, dincolo de faptul că aceste motive nu se regăsesc în cadrul actului administrativ, împrejurarea că o entitate comercială nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale nu poate fundamenta indisponibilizarea bunurilor unei alte societăţi comerciale, fiind obligatoriu, având în vedere modul imperativ şi totodată restrictiv în care este formulat art. 213 Cod procedură fiscală, ca măsurile asigurătorii să aibă ca premisă comportamentul defectuos al societăţii vizate de actul administrativ, iar nu circumstanţe ce exced în mod evident persoanei sale.

IX. Pe de altă parte, pârâta a invocat în apărare incidenţa cazului obligatoriu de instituire a măsurilor asigurătorii reglementat de art. 11 din Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, normă expres indicată în decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, în esenţă iterându-se faptul că în contextul în care organul fiscal a sesizat organul de cercetare penală acesta avea şi obligaţia legală de a institui măsuri asigurătorii, caracterul obligatoriu exonerând organul fiscal de obligaţia de a motiva decizia prin raportare la condiţiile speciale şi limitative prevăzute de art. 213 alin.2 Cod procedură fiscală şi respectiv de a dovedi aspectele concrete care ar fundamenta aceste ipoteze, susţinere pe care instanţa nu o va reţine pentru următoarele considerente.

Astfel, pe lângă faptul că aceste aspecte nu se regăsesc în motivarea actului administrativ şi vizează un dosar penal în care sunt cercetate fapte ale unei alte entităţi juridice ( societatea .............. S.R.L.), tribunalul va avea în vedere că potrivit acestei norme legale (inserată în capitolul III intitulat "Cauze de nepedepsire şi cauze de reducere a pedepselor") - "în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.", textul vizând însă obligativitatea instituirii măsurilor asigurătorii de către organele judiciare care instrumentează cauza penală, iar nu obligativitatea măsurii asigurătorii pentru organele fiscale, în mod evident cele din urmă neavând competenţa de a constata săvârşirea unor infracţiuni, ci putând doar, conform art. 132 Cod procedură fiscală, să constate că există indiciile săvârşirii unei infracţiuni şi să sesizeze în acest sens organele de cercetare penală.

Interpretarea de mai sus rezultă fără echivoc şi din considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 320/2016 prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a normei de mai sus, decizie din considerentele căreia (paragrafele 19 şi 20) se desprinde faptul că obligaţia legală de instituire a măsurilor asigurătorii în ipoteza prevăzută de art. 11 din Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale nu incumbă organelor fiscale, ci revine, în cazul constatării unei atare infracţiuni, procurorului, în cursul urmăririi penale, din oficiu sau la cererea părții civile, prin ordonanță motivată, respectiv judecătorului de cameră preliminară sau instanței de judecată în timpul procesului penal, la sesizarea procurorului, a părții civile sau din oficiu, prin încheiere motivată, producându-și efectele de la momentul dispunerii până la momentul pronunțării hotărârii definitive în dosarul penal.

În lumina acestor considerente, instanţa constată că în speţa de dedusă judecăţii nu există în sarcina organului fiscal o obligaţie legală de a institui măsuri asigurătorii, obligaţie care să înlăture incidenţa art. 213 alin.2 Cod procedură fiscală şi care să exonereze emitentul actului de obligaţia motivării acestuia prin raportare la condiţiile obligatorii prevăzute de această normă legală şi, totodată, a probării incidenţei uneia dintre cele trei ipoteze prevăzute alternativ de legiuitor, o astfel de obligaţie existând doar pentru organele judiciare care instrumentează cauza penală.

X. Raportat la aceste considerente, în lipsa oricărei alte motivări a actului administrativ, reţinând faptul că din probele administrate nu rezultă că reclamanta s-a sustras anterior obligaţiei de declarare a obligaţiilor sale fiscale şi nu rezultă indicii temeinice care să reflecte rea credinţă ori care să fundamenteze în mod rezonabil o prezumţie în sensul că există pericolul ca aceasta să înstrăineze bunurile patrimoniale existente, fiind totodată de observat şi faptul că înstrăinarea bunurilor nu reprezintă, prin ea însăşi, o operaţiune ilicită, cu atât mai mult cu cât în patrimoniul intră o valoare echivalentă bunului înstrăinat, având de asemenea în vedere că raţiunea măsurii asigurătorii nu este aceea de a bloca activitatea contribuabilului ori de a-l sancţiona, ci scopul său este strict acela de a se asigura premisele colectării ulterioare a creanţei, mai exact evitarea unei eventuale insolvabilităţi a contribuabilului în ipoteza în care există indicii că aceasta ar putea surveni în viitor,  în conformitate cu art. 281 raportat la art. 213 Cod procedură fiscală raportat la art. 18 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, instanţa va admite acţiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1263/18.04.2019 emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite  acţiunea formulată de reclamanta ….. .............. S.R.L cu sediul în localitatea ………….., înregistrată la Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Covasna sub nr. …….., având CUI RO ………., reprezentată de A. J. - administrator, prin Cabinet Avocat ……………… împotriva pârâtei ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE COVASNA, cu sediul în municipiul  Sfântu Gheorghe, str. Josef Bem, nr.9, judeţul Covasna.

Anulează Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1263/18.04.2019 emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna.

Cu drept de recurs care se va depune la Tribunalul Covasna în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi  - 27 iunie 2019.

PREŞEDINTE GREFIER

Domenii speta

Spete similare