Divorţ cu copii. Stabilirea pensiei de intretinere la venitul net obtinut de catre debitorul obligatiei de intretinere. Individualizarea programului de vizitare

^ Solicitarea apelantului de a fi obligat la pensie la venitul minim pe economie din R. este nejustificată atâta vreme cât acesta locuieşte şi are un loc de muncă în Spania. Pensia de întreţinere se stabileşte raportat la venitul net obţinut de către debitorul obligaţiei de întreţinere (art 529 cod civil)^.

Prima instanţă de judecată a dispus că reclamantul va avea legături personale cu minorele rezultate din căsătoria părţilor urmând ca acest program de vizitare să fie stabilit în interesul minorelor şi în baza înţelegerii părţilor. Această dispoziţie a primei instanţe este posibil să nu poată avea o aplicabilitate practică. Din acest considerent instanţa de apel apreciază că sentinţa civilă trebuie schimbată cu privire la soluţia dată cererii de stabilire a programului de vizitare.

Prin soluţia asupra cererilor ce vizează legăturile personale dintre părinţi şi copii trebuie să se asigure dezvoltarea legăturilor dintre copii şi ambii părinţi. Instanţa stabileşte programul cuprinzând timpul şi modalităţile de exercitare a dreptului celuilalt părinte la legături personale cu minorii ţinând seama de interesul superior al copilului, programul de relaţii personale fiind menit să favorizeze dezvoltarea unei vieţi de famI. a copilului cu ambii părinţi în mod egal”.

 Prin sentinţa civilă nr. 2459/20.03.2018, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 8963/182/2014* s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul  S. G. Ş., în contradictoriu cu pârâta S. L. N..

S-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta – reclamantă reconvenţional S. L. N. în contradictoriu cu reclamantul – pârât reconvenţional S. G. Ş. şi în consecinţă:

S-a desfăcut căsătoria încheiată de părţi la data de 16 august 2005 în faţa Ofiţerului de Stare Civilă al Primăriei Baia Mare, din vina exclusivă a reclamantului – pârât reconvenţional.

S-a dispus ca pârâta să-şi reia numele de  famI. „MAN”.

S-a dispus exercitarea autorităţii părinteşti privind pe minorele S. N. C., născută la 23 decembrie 2008 şi S. L. M., născută la 02.05.2013 să fie făcută în mod exclusiv de reclamanta reconvenţional – mama, S. L. N. şi a fost stabilit domiciliul celor două minore S. N. C. şi S. L. M. la mama reclamantă reconvenţional.

A fost obligat reclamantul S. G. Ş. la plata unor pensii de întreţinere în favoarea  minorelor, stabilite în bani, sub forma unei cote procentuale de 1/3-a parte din venitul net lunar al reclamantului – pârât reconvenţional cu începere de la data  introducerii acţiunii – respectiv 20 august 2014 şi până la majorat sau noi dispoziţii legale.

S-a dispus că reclamantul S. G. Ş. va avea legături personale cu minorele rezultate din căsătoria părţilor urmând a se stabili un program de vizitare al minorelor în concordanţă cu principiul interesului superior al minorelor şi în baza înţelegerii părţilor.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma  de 2920 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că, reclamanta a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa comună însă nu a administrat vreo probă din care  să rezulte motivele temeinice care au vătămat grav relaţiile de famI..

Probaţiunea administrată în cauză de către pârâta – reclamantă reconvenţional, au conturat culpa pârâtului reconvenţional, la destrămarea relaţiilor de famI..

Depoziţia martorului M.N. a evidenţiat faptul că manifestările violente verbale şi fizice ale reclamantului pârât reconvenţional faţă de pârâta – reclamantă reconvenţional în prezenţa minorelor şi faţă de minora cea mare  a părţilor şi relaţiile extraconjugale în care s-a antrenat reclamantul pârât reconvenţional în anul 2013 constituie cauzele destrămării căsătoriei părţilor.

Hotărârile judecătoreşti spaniole atestă faptul că reclamantul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare în famI. şi abuz în famI., dispunându-se interdicţia de a se apropia de reclamanta reconvenţional pe o rază de 200 m de casa acesteia, de locul de muncă sau de alt loc frecventat în mod ocazional cât şi dreptul  de a comunica sub orice formă, direct sau indirect pe o perioadă de 2 ani, măsurile dispuse fiind generate de manifestările violente verbale şi fizice şi ameninţările exercitate de reclamant asupra pârâtei.

Faţă de probaţiunea administrată cu înscrisuri şi cea testimonială, rezultă că relaţiile dintre soţi sunt grav vătămate, continuarea căsătoriei fiind imposibilă conturându-se culpa exclusivă a reclamantului pârât reconvenţional în destrămarea relaţiilor de famI..

În ceea ce priveşte principiul care guvernează relaţiile dintre părinţi şi minori, respectiv art. 397 C. civ., respectiv exercitarea autorităţii părinteşti în comun de ambii părinţi după divorţ.

Dar art. 398 alin. 1 C. civ. reclama exercitarea autorităţii părinteşti numai de către unul dintre părinţi dacă există motive întemeiate având în vedere interesul suprem al copilului.

Deşi Codul civil nu defineşte împrejurările care să justifice exercitarea autorităţii părinteşti de către unul dintre părinţi, în speţa de faţă, instanţa de judecată constată existenţa a două motive care justifică această hotărâre, respectiv violenţele exercitate de pârât, faţă de mama minorilor în prezenţa acestora; de asemenea faptul că pârâtul reconvenţional refuză absolut să exercite în mod direct şi nemijlocit atribuţiile, drepturile şi obligaţiile ce-i revin pentru exercitarea autorităţii părinteşti: este absent din viaţa minorelor, nu le vizitează, nu contribuie la creşterea  şi educarea minorelor nici material şi nici moral, mai mult, minora cea mică nu-l cunoaşte, fapt ce rezultă din declaraţia martorului audiat. Exercitarea în comun presupune interesul ambilor părinţi în luarea tuturor deciziilor care privesc minorele, presupune o prezenţă constantă a părinţilor în viaţa minorelor.

Raportul de ancheta socială şi raportul psihologic întocmit de autorităţile spaniole, evidenţiază faptul că mama reconvenţional este singura care s-a ocupat de creşterea şi educarea minorelor de la data despărţirii în fapt a părţilor – iunie 2014.

Aceasta este singura care păstrează legătura cu cadrele didactice pentru buna derulare a procesului educativ al minorelor, se ocupă de gestionarea activităţilor extraşcolare, de asigurarea asistenţei medicale şi de toate cele necesare unei dezvoltări armonioase a celor două minore.

Astfel că, ţinând seama de art. 2 alin. 4 din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului – principiul interesului suprem al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copii, întreprinse de autorităţile publice şi de organele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţa judecătorească.

În speţă, raportat la principiul interesului superior al copilului, autoritatea părintească va fi exercitată în mod exclusiv de pârâta – reclamantă reconvenţional – mamă.

În privinţa pensiei de întreţinere stabilită, s-a ţinut seama de disp. art. 499 C. civ. potrivit căruia tatăl şi mama sunt obligaţi solidar să dea întreţinere copiilor lor minori. În speţă, s-a reţinut că de la despărţirea în fapt a părţilor, reclamantul S. G. Ş. nu a contribuit cu nimic la creşterea şi educarea minorelor.

Raportul de ancheta socială a evidenţiat venitul  realizat de pârâta – reclamantă în perioada cât a lucrat şi cel obţinut cu titlu de şomaj pentru perioada de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până în prezent.

Astfel că se stabileşte de către instanţa de judecată o contribuţie bănească lunară în sarcina reclamantului – pârât reconvenţional în cotă procentuală de 1/3 parte din venitul  lunar realizat.

În privinţa programului de vizită al minorelor solicitat de reclamant, instanţa de judecată a apreciat că trebuie să existe un program având în vedere interesul suprem al copilului, dar la înţelegere cu pârâta – reclamantă reconvenţional, urmând ca părţile să stabilească în mod voluntar modalitatea acestui program de vizitare, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 2459/20.03.2018, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 8963/182/2014*, a formulat apel, în termenul legal, reclamantul S. G. Ş. solicitând în temeiul art 466 si următoarele Cod procedură civilă admiterea apelului, casarea sentinţei civile si dupa judecarea cauzei pe fond să se dispună:  admiterea acţiunii in desfacerea căsătoriei din culpa ambilor soţi, să se dispună exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minorele S. L.-M. şi S. N.-C. in comun de ambii părinţi, să se dispună stabilirea unui program de vizitare al minorelor in favoarea apelantului dupa cum a solicitat la fond: la fiecare 2 săptămâni: în primul si al treilea sfârşit de săptămâna de vineri la orele 19,00 pana duminica la orele 19,00, de sărbătorile de Paste, Crăciun si revelion,  o săptămâna in perioada sărbătorilor de iarna care sa cuprindă in anii pari seara de Crăciun (să înceapă in prima zi la orele 18,00 si sa sfârşească in seara de Crăciun la orele 22,00) iar in anii impari seara de revelion până la miezul nopţii, o săptămână o data la 2 ani in perioada sărbătorilor de Paşte de la orele 10,00 a primei zile pana la orele 22,00 ale ultimei zile în perioada vacanţei de vară, de la 1 august ora 12,00 la 30 august  ora 12 a fiecărui an, să fie obligat la plata unei pensii de întreţinere in favoarea minorelor raportat la venitul minim pe economie, cu cheltuieli de judecata in apel.

În motivarea apelului s-a arătat cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti şi culpa exclusivă la destrămarea relaţiilor de famI. că Judecătoria Baia Mare a refuzat a audia martora legal citată şi admisă a fi audiată în cauză pentru a putea dovedi relaţiile intre tată şi fiicele sale, apropierea de acestea, dragostea si grija ce le-o poartă acestora trecând peste divergenţele cu mama acestora.

Apelantul arată că este nemulţumit că  Judecătoria Baia Mare a ţinut cont în admiterea acestei cereri de declaraţiile martorului Man Nicolae, desigur subiective, in calitate de tată al paratei reclamante reconventional, prima instanţă  a ţinut cont subiectiv de decizii nedefinitive ale instanţelor spaniole care îl obligau pe reclamant să nu se apropie de mamă şi minore timp de 6 luni, pentru reclamaţie de violenţă domestică şi nu a ţinut cont de decizia definitivă depusă la ultimul termen din care rezultă că a fost achitat si că faptele nu există, susţine apelantul.În opinia apelantului,  nu s-a demonstrat si conturat culpa exclusivă a reclamantului S. si ca nu şi-a exercitat cu bună-credinţă obligaţiile sale întrucât a plătit mamei minorelor suma de 22 000 euro ca pensie de întreţinere pentru  minore. Apelantul susţine că  le vizitează pe minore.

Arată că mama minorelor a ajuns să se autoflageleze (sa isi provoace rani singura) pentru a determina arestarea acestuia.

Instanţa de fond a apreciat in mod greşit că principiul interesului suprem al fetelor este acela de a nu avea tata si nici legaturi cu acestea. Arată că a depus prin întâmpinare un program de vizită iar nemotivarea refuzului de către prima instanţă de a-i fi acordat este nelegală  si  netemeinică  in condiţiile în care pârâta  nu s-a opus la admiterea programului de vizită. Cu privire la plata pensiei de întreţinere apelantul arată că a fost obligat la plata unei pensii de întreţinere de 1/3 parte din venitul net in condiţiile in care in prezent nu mai lucrează iar judecătoria trebuia să-l oblige la plata a 1/3 din salariul minim pe economie in R.. Susţine că a fost obligat la cheltuieli de judecată in mod nejustificat solicitând a fi respinse conform petitelor care vor fi  admise in apel sau să fie compensate cheltuielile în cazul in care se va  constata ca ambii soţi sunt de vină in destrămarea relaţiilor de căsătorie.

Apelantul invocă dispoziţiile art. 373 lit. b Cod civil, art. 934 Cod procedură  civilă, art. 309 alin. 1 Cod civil arătând că în cauza de faţă, este evident că relaţiile dintre soţi nu mai corespund celor definite de articolul de lege menţionat anterior, iar instanţa de apel constatând ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, în temeiul art. 373 lit. b C. civ., ale art. 379 alin. 1 C. civ. şi art. 934 C. proc. civ,, urmând a admite apelul si capătul de cerere şi a dispune desfacerea căsătoriei din culpa comună a părţilor.Potrivit anchetei sociale efectuate în cauză, minorele sunt înscrise la şcoală in Spania, fiind  bine integrate în colectiv, firi energice, sociabile, locuiesc în fapt cu mama lor, intr-un imobilul cumpărat de soti prin credit bancar si compus din 3 camere, baie, bucătărie, fiind mobilat cu cele necesare unui trai decent, arată apelantul.

Instanţa de fond trebuia să analizeze cererea paratei-reclamante reconventional de exercitare exclusivă a autorităţii părinteşti cu privire la minore prin prisma principiului interesului minorilor, arată apelantul, astfel cum este consacrat prin prevederile art. 2 din Legea nr. 272 din 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, care stabilesc că orice act juridic emis sau încheiat în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului şi ale art. 263 alin. 1 Cod civil, care prevăd că orice măsură privitoare la copil trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.

În opinia apelantului, instanţa de fond trebuia să reţină că, din probele administrate în cauză, nu reiese vreuna din situaţiile menţionate de legiuitor şi nici vreun alt aspect care ar crea presupunerea rezonabilă că prin exercitarea de către reclamat  a autorităţii părinteşti cu privire la minore, copilele ar fi suspuse vreunui risc. Astfel, cum arată şi martorul audiat în cauză şi propus de către pârâtă, martor care este tatăl paratei şi care a avut o relaţie apropiată cu părţile din cauză, reclamantul nu a fost cunoscut ca fiind o fire nervoasă şi violentă, până la incidentul din 2013, când părţile s-au separat în fapt în urma unei certe în cadrul căreia reclamantul a acţionat cu violenţă verbală şi psihică fiind reclamat la politia spaniolă de mama fetelor, soţia sa.Referitor la plata pensiei de întreţinere, instanţa trebuia să reţină că, în conformitate cu prevederile art. 402 Cod civil, instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ, stabileşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor, dispoziţiile titlului V privind obligaţia de întreţinere aplicându-se în mod corespunzător, susţine apelantul.Instanţa de fond nu a reţinut ca deşi a lucrat la data emiterii sentinţei civile atacate reclamantul parat reconventional S. G. Ş. nu era angajat şi nu realizează venituri  din  muncă,  trebuia  să  stabilească  pensia  de întreţinere raportat la salariul de bază minim brut pe ţară (din R.), garantat în plată.În drept, invocă prevederile art. 466 si următoarele Cod procedură civilă, art. 373 lit.b Noul Cod civil, art 397 si art 483 din Noul Cod civil, dispoziţiile art. 36 din Legea 272/2004.Prin întâmpinarea depusă în etapa procesuală a apelului pârâta S. L. N. a solicitat respingerea apelului formulat de apelantul reclamant S. G. Ş. ca nefondat, menţinerea în vigoare a dispoziţiilor sentinţei civile nr. 2.459 din 20 martie 2018 a Judecătoriei Baia Mare, fiind legale şi temeinice, obligarea apelantului reclamant la plata cheltuielilor de judecată în apel.

În motivarea întâmpinării s-a  arătat că sub aspectul petitului din cererea de apel având ca obiect desfacerea căsătoriei din culpa ambilor soţi, soluţia primei instanţe privind culpa exclusivă a apelantului este legală şi temeinică.

Apelantul reclamant a solicitat desfacerea căsătoriei părţilor din culpa comună a soţilor însă nu a administrat nicio probă din care să rezulte motivele temeinice care vătăma grav relaţiile de famI. şi conturează culpa intimatei în destrămarea relaţiilor de famI. deşi sarcina probaţiunii îi revenea.

Analiza motivelor temeinice se realizează prin prisma obligaţiilor reciproce dintre soţi ce rezultă din încheierea căsătoriei. Probaţiunea administrată în cauză a dovedit cu prisosinţă faptul că relaţiile de famI. dintre părţi sunt grav şi iremediabil compromise conturând culpa apelantului - pârât reconvenţional la destrămarea relaţiilor de famI..

Depoziţia martorului M.N. a evidenţiat faptul că manifestările violente verbale şi fizice ale reclamantului pârât reconvenţional faţă de pârâtă reclamantă reconvenţională în prezenţa minorelor şi faţă de minora cea mare a părţilor cât şi relaţia extraconjugală în care s-a antrenat reclamantul pârât reconvenţional în anul 2013 constituie  cauzele destrămării căsniciei părţilor.

Proba cu interogatoriul luat apelantului reclamant evidenţiază faptul că acesta a părăsit locuinţa familiei în data de 08 iulie 2014 şi că s-a dispus faţă de apelantul reclamant măsura interdicţiei de a se apropia şi comunica prin orice mijloace cu soţia pentru că a ameninţat-o pe soţie.

Hotărârile judecătoreşti pronunţate de autorităţile spaniole atestă faptul că reclamantul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţări în famI. şi abuz în famI. şi s-a dispus interdicţia de a se apropia de reclamantă reconvenţională pe o rază de 200 metri, de casa acesteia, de locul de muncă sau de alt loc frecventat în mod ocazional, cât şi dreptul de a comunica sub orice formă direct sau indirect pe o perioadă de doi ani. Măsurile dispuse au fost generate de manifestările violente verbale, fizice şi ameninţările exercitate de reclamant asupra pârâtei.

Postările de pe reţelele de socializare reliefează relaţia extraconjugală în care este antrenat apelantul reclamant, relaţie care deja este de notorietate - publică şi a generat părăsirea locuinţei familiei de către apelatul reclamant.

 Sub aspectul petitului din cererea de apel având ca obiect exercitarea autorităţii părinteşti privind pe minorele  în comun de ambii părinţi, soluţia primei instanţe de exercitarea a autorităţii părinteşti faţă de minore exclusiv de către reclamanta reconvenţională este legală şi temeinică, în opinia apelantei-pârâte.

Principiul care guvernează relaţiile dintre părinţi şi copii este cel al exercitării autorităţii părinteşti în comun de ambii părinţi după divorţ - art. 397 din Codul civil însă tot Codul civil prin prisma prevederilor art. 398 aliniatul 1 reglementează exercitarea autorităţii părinteşti numai de către unul dintre părinţi dacă există motive întemeiate având în vedere interesul superior al copilului.

Apelanta-pârâtă face trimitere la  dispoziţiilor art. 36 alin. 7 din Legea nr. 272/2004 republicată şi arată că un motiv temeinic pentru a se dispune în sensul exercitării autorităţii părinteşti numai de către unul dintre părinţi este  violenţa exercitată de apelantul reclamant faţă de mama minorelor în prezenţa minorelor şi faţă de minora cea mare rezultată din căsătoria părţilor.

Prin sentinţa penală nr. 0004S din 03 martie 2015 pronunţată de Judecătoria Zaragoza apelantul reclamant a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare faţă de intimată şi s-a dispus faţă de pârâtul reconvenţional măsura interdicţiei de a se apropia de reclamanta reconvenţională la mai puţin de 200 metri de domiciliul acesteia, de locul de muncă sau de orice alt loc unde se află aceasta şi de a comunica cu ea prin orice mijloc.

Depoziţia martorului M.N. atestă manifestarea violentă a pârâtului reconvenţional faţă de reclamanta reconvenţională mamă în prezenţa minorelor, cât şi faţă de minora ce mare a părţilor care a dezvoltata un sentiment de frică faţă de tată.

Tatăl este absent din viaţa minorelor.

Lipsa de interes a apelantului reclamant este evidentă, având în vedere că nu se interesează de existenţa minorelor, nu le vizitează şi nici nu contribuie la creşterea şi educarea minorelor, nici material şi nici moral. Minora cea mică nu-l cunoaşte pe apelantul – tată.

Cercetarea judecătorească a evidenţiat faptul că deşi prin cererea de chemare în judecată apelantul reclamant a solicitat exercitarea autorităţii părinteşti în comun pe parcursul derulării litigiului nu a înţeles să-şi viziteze propriile fiice, nu s-a implicat alături de mama minorelor pentru luarea deciziilor în comun de ambii părinţi privind pe minore, practic fiind inexistente minorele pentru apelantul tată.

Raportul de anchetă socială şi raportul psihologic întocmite de autorităţile spaniole evidenţiază faptul că mama este singura care s-a ocupat de creşterea şi educarea minorelor de Ia data despărţirii în fapt a părţilor din iulie 2014, susţine apelanta-pârâtă.

 Sub aspectul petitului din cererea de apel având ca obiect obligarea apelantului reclamant la plata unor pensii lunare de întreţinere în favoarea minorelor, stabilite în bani, sub forma unei cote procentuale de 1/3 a parte din venitul minim net din R. cu începere de la data înregistrării cererii de divorţ - respectiv din data de 20 august 2014 - şi până la majorat sau noi dispoziţiuni pârâta solicită menţinerea soluţiei date de prima instanţă.

Se face trimitere la dispoziţiile art. 402 Cod civil, art. 529 Cod civil, art. 532 alin 1 Cod civil.

Apelantul reclamant şi-a exercitat drepturile procesuale cu rea credinţă prin încercarea de acreditare a idei că nu lucrează şi că locuieşte în R. pentru a fi obligat să achite o pensie de întreţinere în favoarea minorelor raportat la venitul minim pe economie din R.. Însă, ancheta socială a evidenţiat că locuieşte şi lucrează în Spania chiar dacă a existat o perioadă pe parcursul derulării litigiului cât a beneficiat de şomaj de la statul spaniol.

Mai mult, prin administrarea probei cu interogatoriul apelantul reclamant susţine că a achitat suma de 18.000 euro cu titlu de pensie de întreţinere în favoarea minorelor şi prin prisma motivelor de apel că a achitat suma de 22.000 euro, aspect nereal şi nedovedit astfel încât solicită apelantului reclamant să depună înscrisul care materializează plata sumei de 18.000 sau 22.000 euro cu titlu de pensie de întreţinere în favoarea minorelor, susţine apelanta-pârâtă.

Părţile au efectuat un partaj asupra sumei de bani economisite de părţi în contul al cărui titular este intimata reclamanta reconvenţională. Partajul s-a materializat în înscrisul depus la dosar şi s-a dovedit transferul sumei de bani (21.500 euro) din contul intimatei reclamante reconvenţionale în contul apelantului pârât reconvenţional.

Reaua-credinţă a apelantului pârât este evidentă pentru a se sustrage de la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorelor încearcă să denatureze natura juridică a tranzacţiei extrajudiciare intervenite între părţi. Extrasul de cont evidenţiază transferul sumei de bani, susţine apelanta-pârâtă.

 Sub aspectul petitului având din cererea de apel ca obiect încuviinţarea reclamantului de a avea legături personale cu minorele rezultate din căsătoria părţilor prin stabilirea unui program de vizitare a minorelor intimata a fost de acord cu păstrarea relaţiilor personale dintre tată şi minore  sub forma găzduirii minorelor de către tată şi prin stabilirea programului de vizitare în concordanţă cu principiul interesului superior al minorelor.

De la data despărţirii în fapt a părţilor respectiv din data de 08 iulie 2014 apelantul reclamant a vizitat minorele de trei sau patru ori astfel încât la stabilirea legăturilor personale dintre tată şi minore, solicită a se ţine cont de ataşamentul minorelor faţă de mamă şi necesitatea realizării în mod treptat a unei noi legături între minore şi tată pentru depăşirea sentimentului de abandon creat minorelor de tată prin nepăsarea şi indiferenţa manifestată faţă de minore.

Prin apelul incident declarat de pârâtă,  pentru ipoteza în care instanţa de apel apreciază că nu există motive temeinice pentru exercitarea autorităţii părinteşti privind pe minorele S. N. - C. născută la data de 23 decembrie 2008 şi S. L. -M. născută la data de 02 mai 2013, exclusiv de către intimata – mamă, raportat la principiul interesului superior al minorelor şi va dispune exercitarea autorităţii părinteşti în comun de ambii părinţi, apelanta-pârâtă solicită ca prin decizia civilă ce se va pronunţa să se dispună obligarea apelantului - tatălui minorelor - să-şi dea consimţământul la întocmirea paşaportului pentru minore, iar în caz de refuz  hotărârea judecătorească să ţină loc de acord de voinţă, cu  obligarea intimatului apelant la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 23 alin 2 din Legea nr. 272/2004 republicată, deplasarea copiilor în străinătate se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare.

Minorilor le este recunoscut dreptul de a călători şi circula în mod liber neexistând vreun pericol care să producă efecte negative asupra minorilor prin efectuarea deplasărilor din Spania în R..

Proba cu înscrisuri materializate prin schimbul de mesaje telefonice între părţi, cât şi notificarea trimisă reclamantului pârât reconvenţional certifică refuzul apelantului de a-şi exprima consimţământul pentru întocmirea paşapoartelor minorelor şi deplasarea lor însoţite de mamă din Spania în R., susţine apelanta.

În drept, invocă art. 471 alin 5, art. 472, art. 474 - art. 482 Cod procedură civilă, art. 36 alin. 7, art. 23 alin 2 din Legea nr. 272/2004, art. 17 din Legea nr. 248/2005, art. 451 - art. 453 Cod procedură civilă.

Apelantul-reclamant a depus la dosar întâmpinare la apelul incident şi răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului incident  ca tardiv depus, in principal si nefondat in subsidiar, precum si întâmpinarea depusă după trecerea termenului legal, cu cheltuieli de judecata in apel.

Cu privire la excepţia tardivităţii depunerii apelului incident si a întâmpinării a susţinut că pârâta nu se poate prevala sub nicio formă de faptul că a avut domiciliul procesual ales la cabinet de avocat, încă din primul ciclu procesual şi că toată procedura inclusiv comunicarea, sentinţei de fond a fost făcută la această adresa la data de 14.11.2018, iar dovada primirii se afla la dosarul de apel astfel că depunerea apelului incident peste termenul legal este tardivă.

Arată că solicitarea pârâtei de a i se comunica cererea de apel in Spania a avut drept scop câştigarea termenului pentru acest apel incident care solicită a fi respins ca tardiv  urmând să se  dispună in consecinţă şi sub aspectul întâmpinării depuse, care este de asemenea  tardivă, în opinia apelantului reclamant.

Apelantul –reclamant arată că nu este de acord cu solicitările pârâtei reiterând, în esenţă, motivele de fapt menţionate în apel – file 86-87 dosar apel şi 89-92 dosar apel.

Apelurile sunt legal timbrate – file 12 şi 49 dosar apel.

Analizând sentinţa civilă în limita motivelor de apel, a probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile,, Tribunalul constată următoarele:

Cu privire la apelul principal declarat de reclamantul S. G.:

Prin acest apel a fost criticată sentinţa civilă cu privire la modul de soluţionare a cererilor referitoare la desfacerea căsătoriei, exercitarea autorităţii părinteşti, pensie de întreţinere, program de vizitare şi cheltuieli de judecată.

Preliminar se impune observaţia cu privire la susţinerile din cererea de apel referitoare la refuzul Judecătoriei de a audia martora propusă de reclamant, că acesta la judecarea cauzei pe fond nu şi-a exercitat drepturile procesuale cu bună credinţă. Prima instanţă de judecată a încuviinţat în probaţiune pentru reclamant audierea unui martor, Miclăuş C., la termenul de judecată din data de 09 mai 2016 (f. 80, d fond). La următorul termen de judecată reprezentantul reclamantului a solicitat citarea martorului S. I.a, martora Miclăuş C. locuind în străinătate (f. 118). Adresa indicată pentru martorul reclamantului, mama acestuia, a fost în R.. A fost citată această martoră pentru 8 termene de judecată şi nu s-a prezentat, respectiv nu a fost prezentată de către reclamant aşa cum acesta şi-a asumat obligaţia (f. 167, 200,314, 319, 367, 368, 420, 450, d fond). La termenul de judecată din data de 20 februarie 2017 reprezentantul reclamantului s-a obligat să prezinte martorul fără citaţie (f. 200, d fond). Începând cu data de 28 martie 2017 procedura de citare cu martorul S. I.a s-a restituit cu menţiunea că destinatarul s-a mutat de la adresă (f. 299, 370, 372, 421). 

Prima instanţă de judecată a decăzut reclamantul din dreptul de administrare a probei cu martori la termenul de judecată din data de 12 martie 2018. 

Astfel, nu se poate reţine buna credinţă a reclamantului apelant în exercitarea drepturilor procesuale (indicarea greşită a adresei de citare a unui martor, neprezentarea acestui martor în condiţiile în care şi-a asumat această obligaţie) ori buna credinţă în motivarea apelului referitoare la faptul că prima instanţă de judecată a refuzat audierea martorului. Reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a prezenta martorul, a indicat o adresă greşită pentru a fi citat, nu şi-a probat testimonial acţiunea. Reclamantul nu a depus la termenele stabilite nici tR.cerea anchetei sociale, toate aceste aspecte conducând la întârzierea soluţionării cauzei.

Trebuie menţionat faptul că prin cererea de apel reclamantul apelant a propus a fi audiat acelaşi martor S. I.a indicând aceeaşi adresă pentru citare din Baia Mare, str Motorului nr 15/29, adresă la care procedura de citare la prima instanţă nu a putut fi realizată. În cererea de apel s-a arătat că această martoră lucrează în Spania şi cu toate acestea nici în primă instanţă şi nici în apel nu s-a indicat o adresă pentru martor în străinătate. În acest context este legitimă întrebarea dacă şi în această etapă procesuală apelantul a urmărit a obţine soluţionarea cu întârziere a cauzei. 

Cererea de desfacere a căsătoriei: 

Părţile sunt căsătorite din anul 2005 şi locuiesc în Spania din anul 2006. 

Din probele administrate, declaraţia martorului audiat şi înscrisuri – hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele spaniole, anchetă socială – rezultă că relaţia de căsătorie dintre soţi s-a destrămat din cauza comportamentului violent al reclamantului pârât reconvenţional, violenţă fizică şi verbală exercitată faţă de pârâta reclamantă reconvenţional, precum şi din cauza relaţiei extraconjugale a reclamantului. Părţile sunt despărţite în fapt din luna iulie 2014. Reclamantul s-a mutat de la domiciliul conjugal şi locuieşte cu o altă persoană.

Martorul audiat, M.N., a declarat în sensul comportamentului violent al reclamantului faţă de pârâtă, comportament exercitat şi în prezenţa minorelor, a relatat despre relaţia extraconjugală a reclamantului (f. 438, d fond)

Din cuprinsul hotărârii din data de 10 februarie 2016 pronunţată de Judecătoria de Primă Instanţă şi Instrucţie nr 1 din Calatayud rezultă că pârâta intimată a formulat împotriva reclamantului două denunţuri în care a arătat că la data de 07 iulie 2015 reclamantul în timpul unei discuţii a prins-o de gât şi a insultat-o. La data de 29 iulie 2015 a arătat pârâta în denunţ că reclamantul în cursul unei convorbiri telefonice a ameninţat-o în mod repetat spunându-i că o bate atât pe ea, cât şi pe familia acesteia, fiindu-i indiferent dacă merge la închisoare. Se reţine în hotărâre realitatea faptelor declarate de reclamantă cu privire la agresiuni exercitate de reclamant asupra pârâtei în casa unor prieteni în luna mai 2015 (f. 329-330, d fond).

Sentinţa nr 00242/2017 pronunţată la data de 05 iulie 2017 de către Judecătoria – secţia penală nr 8 din Zaragoza nu a fost depusă în tR.cere cu textul integral. Reclamantul a depus partea dispozitivă din care rezultă că a fost achitat pentru infracţiunile de abuz şi ameninţări (f. 425 şi urm, d fond). Nu rezultă că această sentinţă este definitivă. În lipsa tR.cerii nu se pot stabili motivele care au fost avute în vedere de instanţă în pronunţarea soluţiei achitării.

Prin sentinţa nr 00048 din data de 03 martie 2015 Judecătoria pentru penal nr 8 din Zaragoza a fost condamnat reclamantul apelant S. G. S. pentru delictul de ameninţări la o pedeapsă de 31 de zile de muncă în folosul comunităţii şi 1 an şi o zi de privare de dreptul de deţinere şi port armă şi a interdicţiei de a se apropia de S. L. N. la mai puţin de 200 m, de domiciliul acesteia, de locul de muncă sau de orice alt loc în care se află aceasta şi de a comunica cu ea prin orice mijloc timp de 6 luni (f. 42 şi urm, d fond).

În cauza aflată pe rolul Judecătoriei de Primă Instanţă şi Instrucţie nr 1 Catalayud martorii au declarat că între părţi au existat certuri, că în luna mai 2014 reclamantul a scuturat-o puternic pe pârâtă, a scuturat-o şi a tras-o de păr până a făcut-o să se aşeze pe scaun. Aceste acte de violenţă au avut loc în faţa fiicelor părţilor, fiica cea mai mare a început să plângă şi să tremure întrucât îi era frică  (declaraţia martorei L.M. – f. 50 şi urm, d fond). Martorul S.C.M. a declarat că l-a văzut pe G. când o luase pe L. de păr şi o trăgea pe jos şi a intervenit pentru a-i despărţi. Fiicele părţilor erau prezente şi martorul a auzit-o pe fiica cea mare plângând (f. 54-55, d fond).

Potrivit art 373 lit b) cod civil:

Divorţul poate avea loc:

atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. 

Rezultă din probe că relaţia de căsătorie este destrămată şi aceasta se datorează reclamantului apelant, respectiv comportamentului violent al acestuia şi relaţiei extraconjugale pe care acesta o are. Alte motive privind destrămarea căsătoriei nu au fost dovedite şi nici nu au fost prezentate motive care să susţină o culpă comună în destrămarea relaţiilor de famI.. Soluţia dată de prima instanţă de desfacere a căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantului este întemeiată.

Exercitarea autorităţii părinteşti:

Potrivit art 397 cod civil:

După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel.

Potrivit art 398 cod civil:

Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.

Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.

Copilul are dreptul să fie crescut în condiţii care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială (art 37 din Legea 272/2004).

Potrivit art 36 din legea 272/2004:

Ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor.

(2) Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său.

(3) În situaţia în care ambii părinţi exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului învăţăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenţii chirurgicale, reşedinţa copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinţi.

(4) În situaţia în care, din orice motiv, un părinte nu îşi exprimă voinţa pentru luarea deciziilor prevăzute la alin. (3), acestea se iau de către părintele cu care copilul locuieşte, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

(5) Ambii părinţi, indiferent dacă exercită sau nu autoritatea părintească, au dreptul de a solicita şi de a primi informaţii despre copil din partea unităţilor şcolare, unităţilor sanitare sau a oricăror altor instituţii ce intră în contact cu copilul.

(6) Un părinte nu poate renunţa la autoritatea părintească, dar se poate înţelege cu celălalt părinte cu privire la modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşti, în condiţiile art. 506 din Codul civil.

(7) Se consideră motive întemeiate pentru ca instanţa să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti.

(8) În cazul existenţei unor neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, instanţa judecătorească, după ascultarea ambilor părinţi, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului.

În cauză s-a dovedit că reclamantul apelant a exercitat violenţe asupra pârâtei intimate în prezenţa copiilor fiind incidente în cauză dispoziţiile art 36 alin 7 din Legea 272/2004. De asemenea, se remarcă din înscrisurile de la filele 358 şi urm din dosarul de fond unde este redat conţinutul unor mesaje telefonice dintre părţi că pârâta intimată în grija căreia au rămas minorele după plecarea apelantului de la domiciliul conjugal a întâmpinat greutăţi în a obţine acordul tatălui pentru deplasarea minorelor în străinătate o astfel de abordare în lipsa unei justificări întemeiate şi probate nefiind în interesul superior al minorelor care au dreptul la liberă circulaţie împreună cu mama acestora atâta vreme cât aceasta s-a dovedit un părinte responsabil. De asemenea, neimplicarea apelantului după plecarea de la domiciliul conjugal în creşterea şi educarea minorelor reprezintă un motiv întemeiat şi care a fost reţinut de prima instanţă în soluţionarea acestei cereri accesorii.

Se mai reţine faptul că rezultă din probe că fiica cea mare este speriată în prezenţa unui comportament violent al apelantului (declaraţia martorului Man Niculae, declaraţia numitului S.C.M.).

Având în vedere probele administrate şi dispoziţiile legale antecitate rezultă că este în interesul superior al minorelor ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către mamă.

Pensia de întreţinere:

Prima instanţă de judecată a stabilit obligaţia apelantului de a executa obligaţia de întreţinere faţă de minore sub forma pensiei de întreţinere în cuantum lunar de 1/3 din venitul net lunar începând cu data de introducerii acţiunii. Apelantul a solicitat să fie obligat la plata pensiei de întreţinere raportat la venitul minim pe economie din R..

Prima instanţă de judecată a aplicat în mod corect dispoziţiile codului civil referitoare la obligaţia de întreţinere a copilului minor, protejând astfel interesul superior al minorelor.

Potrivit art 499 cod civil:

„Tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională.

(2) Dacă minorul are un venit propriu care nu este îndestulător, părinţii au obligaţia de a-i asigura condiţiile necesare pentru creşterea, educarea şi pregătirea sa profesională”.

Minorul are dreptul la întreţinere de la părinţii săi dacă se află în stare de nevoie, respectiv dacă nu se poate întreţine din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri (art 525 alin 1 cod civil).

Minorele sunt născute în anul 2008 şi 2013. Acestea se află în stare de nevoie şi au dreptul să pretindă întreţinere de la părinţii lor.

Solicitarea apelantului de a fi obligat la pensie la venitul minim pe economie din R. este nejustificată atâta vreme cât acesta locuieşte şi are un loc de muncă în Spania. Pensia de întreţinere se stabileşte raportat la venitul net obţinut de către debitorul obligaţiei de întreţinere (art 529 cod civil).

Din raportul de anchetă socială întocmit la domiciliul apelantului şi anexele la acest raport rezultă că apelantul lucrează ca şi conducător auto mecanic de luni până duminică, cu perioade de odihnă stabilite prin convenţie şi are venituri fixe lunare. Acesta a fost angajat al firmei Frio Aragon SL în perioada 01.12.2014 -28.02.2015, al firmei Certrasma SL începând cu data de 01.06.2015. În anii 2016 şi 2014 a beneficiat de indemnizaţie de şomaj  (f. 392 şi urm, d fond). Veniturile obţinute de apelant sunt net superioare venitului minim net lunar din R. şi pensia de întreţinere se datorează raportat la aceste venituri. Motivele de apel referitoare la pensia de întreţinere sunt neîntemeiate.

Programul de vizitare:

Raportul psihologic efectuat în cauză a recomandat ca tatăl să stabilească relaţii personale cu copiii, iar relaţia paterno-filială să se realizeze progresiv. S-a avut în vedere perioada de timp în care tatăl nu a avut nici o relaţie cu cele două fiice.

Din probele administrate rezultă că tatăl în decurs de 4 ani şi-a întâlnit sporadic copiii. Fiica cea mică nu-l cunoaşte. Martorul M.N. a declarat că apelantul a plecat de acasă când fiica cea mică avea 7 luni.

Prima instanţă de judecată a dispus că reclamantul va avea legături personale cu minorele rezultate din căsătoria părţilor urmând ca acest program de vizitare să fie stabilit în interesul minorelor şi în baza înţelegerii părţilor. Această dispoziţie a primei instanţe este posibil să nu poată avea o aplicabilitate practică. Din acest considerent instanţa de apel apreciază că sentinţa civilă trebuie schimbată cu privire la soluţia dată cererii de stabilire a programului de vizitare.

Potrivit art 401 cod civil:

În cazurile prevăzute la art. 400, părintele sau, după caz, părinţii separaţi de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta.

(2) În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă decide cu privire la modalităţile de exercitare a acestui drept. Ascultarea copilului este obligatorie, art. 264 fiind aplicabil.

Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament (art 17 alin 1 din Lg 272/2004).

Potrivit art 18 alin 1-3 din Legea 272/2004:

În sensul prezentei legi, relaţiile personale se pot realiza prin:

a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relaţii personale cu copilul;

b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia;

c) găzduirea copilului, pe perioadă determinată, de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit, cu sau fără supravegherea modului în care relaţiile personale sunt întreţinute, în funcţie de interesul superior al copilului;

d) corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul;

e) transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul;

f) transmiterea de către persoana la care locuieşte copilul a unor informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau şcolare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul;

g) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament într-un loc neutru în raport cu copilul, cu sau fără supravegherea modului în care relaţiile personale sunt întreţinute, în funcţie de interesul superior al copilului.

(2) Transmiterea informaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f) se va face cu respectarea interesului superior al copilului, precum şi a dispoziţiilor speciale vizând confidenţialitatea şi transmiterea informaţiilor cu caracter personal.

(3) Părintele la care copilul locuieşte are obligaţia de a sprijini menţinerea relaţiilor personale ale copilului cu celălalt părinte, prevăzute la alin. (1).

 Potrivit art 19 din Legea 272/2004:

Copilul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre aceştia printr-o măsură dispusă în condiţiile legii are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

(2) Instanţa judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.

Prin soluţia asupra cererilor ce vizează legăturile personale dintre părinţi şi copii trebuie să se asigure dezvoltarea legăturilor dintre copii şi ambii părinţi. Instanţa stabileşte programul cuprinzând timpul şi modalităţile de exercitare a dreptului celuilalt părinte la legături personale cu minorii ţinând seama de interesul superior al copilului, programul de relaţii personale fiind menit să favorizeze dezvoltarea unei vieţi de famI. a copilului cu ambii părinţi în mod egal.

În raportul psihologic efectuat în cauză se reţine că apelantul lucrează ca şi şofer de camion de luni până vineri şi solicită stabilirea unui program care să permită relaţionarea cu copiii la sfârşit de săptămână în mod alternativ, sâmbăta şi duminica şi jumătate din vacanţele şcolare.

Deşi prin cererea iniţială reclamantul a propus un program de vizitare care să cuprindă intervale de timp rezonabile (f. 4, dosar 8963/182/2014), ulterior acesta  a fost precizat şi a cuprins intervale de timp nerezonabile care evident contravin interesului minorelor (f. 72). Reclamantul a solicitat ca programul de vizitare să se desfăşoare în seara de Crăciun în anii pari până la orele 22,00, iar în anii impari în seara de Revelion până la miezul nopţii. Solicitarea aşa cum am arătat, nu întruneşte elementele unei cereri rezonabile.

Însă, pentru a proteja interesul minorelor care presupune menţinerea unei relaţii personale cu tatăl, programul de vizitare va fi astfel stabilit încât să poată fi realizat în acord şi cu timpul disponibil al tatălui şi al minorelor şi ţinând cont şi de faptul că trebuie să se restabilească o relaţie între tată şi fiica cea mare şi să se construiască o relaţie între tată şi fiica cea mică.

Perioadele stabilite sunt următoarele: în primul şi al treilea sfârşit de săptămână din fiecare lună de vineri de la ora 18,00 până duminică la ora 18,00; o săptămână în perioada Sărbătorilor de Iarnă care în anii pari va include Crăciunul, iar în anii impari va include noaptea de 31 decembrie/1 ianuarie, o săptămână în anii pari în perioada Sărbătorilor de Paşti, din prima zi de la orele 10,00 şi până în ultima zi la orele 18,00, în perioada vacanţei de vară, în fiecare an, din 01 august, ora 12,00 până în 15 august, ora 12,00

Pe parcursul programului de vizitare apelantul reclamant va putea găzdui minorele la locuinţa sa cu obligaţia de a le prelua de la locuinţa intimatei la începutul programului de vizitare şi de a le înapoia la locuinţa acesteia la sfârşitul fiecărei perioade de vizită.

Cheltuielile de judecată au fost corect acordate de prima instanţă. Pârâta reclamantă reconvenţional a făcut dovada cheltuielilor de judecată în cuantum de 2920 lei reprezentând onorariu avocat, a taxei judiciare de timbru şi costul tR.cerilor (f. 14, 449, 379, 380, 89). Cererea reconvenţională a fost admisă, nu s-a opus la stabilirea programului de vizitare, a solicitat a se ţine seama de interesul superior al minorelor. Motivele de apel referitoare la cheltuielile de judecată nu justifică diminuarea sau compensarea acestor cheltuieli. Sentinţa civilă va fi schimbată pentru programul de vizitare pentru a se da posibilitatea păstrării relaţiilor personale dintre tată şi minore, însă nu va fi admis în forma în care a fost solicitat la fond şi în apel.

Având în vedere că va fi menţinută soluţia dată cererii de exercitare a autorităţii părinteşti, apelul incident va fi respins ca rămas fără obiect.

În temeiul dispoziţiilor art 451 – art 453 cod proc civilă va fi obligat apelantul să plătească intimatei suma de 2020 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, cheltuieli dovedite ca efectuate şi necesare pentru desfăşurarea procesului (onorariu avocat şi taxă judiciară timbru). Deşi apelul urmează a fi admis în parte şi sentinţa civilă schimbată cu privire la modalitatea de exercitare a programului de vizitare, se justifică a fi acordate cheltuielile de judecată în cuantumul precizat raportat la faptul că preponderent motivele de apel sunt neîntemeiate.

Domenii speta

Spete similare