Certificat de urbanism emis în vederea vânzării unui teren situat în intravilanul localității și trecut ulterior în extravilan fără hotărâre de consiliu local.

Certificat de urbanism emis în vederea vânzării unui teren situat în intravilanul localității și trecut ulterior în extravilan fără hotărâre de consiliu local.

Răspundere civilă delictuală - prejudiciul suferit de către reclamantă rezultă din diferența achitată în plus pentru terenul intravilan, în loc de teren extravilan, precum şi din taxele pe care le-a achitat de-a lungul anilor pentru terenul catalogat ca fiind în intravilan şi cu destinația de zonă de locuințe şi funcțiuni complementare.

 - vinovăția există deoarece din neglijență organele statului nu au analizat corespunzător situația juridică a terenului şi au stabilit în anul 2007 că terenul este situat în intravilan, deși acesta, conform PUG, era situat în extravilanul localității.

Decizia civilă nr. 426/18.04.2019

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 20.06.2017, reclamanta SC M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comuna F. – prin Consiliul Local F. prin Primar şi Judeţul B. – Consiliul Judeţean B., obligarea pârâtelor la eliberarea Certificatului de urbanism pentru terenul în suprafaţă de 3000 mp cu regim juridic intravilan, liber de construcţii, cu destinaţie zonă de locuinţe şi funcţiuni complementare, situat în intravilanul comunei F., înscris în CF nr... a localităţii F., la A+10, identificat cu nr. topografic ...a/1/1/3/4, nr. cadastral .., Parcela 4, proprietatea reclamantei, în subsidiar, obligarea la plata de despăgubiri materiale pentru prejudiciul creat prin fapta sa în sumă de 150000 lei, rectificată în urma raportului de expertiză la suma de 211438,96 lei şi cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1039/20.11.2018 a Tribunalului Galaţi a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC M. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Comuna F. prin Primar și Consiliul Județean B, având ca obiect obligaţie de a face şi au fost obligate pârâtele la plata de despăgubiri materiale în cuantum de 211.438,96 lei. De asemenea, au fost obligate pârâtele la plata sumei de 5000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând 2000 lei onorariu de expert şi 3000 lei onorariu de avocat ales.

Pentru a da această soluţie , instanţa a avut în vedere următoarele:

„1. În fapt, reclamanta a achiziţionat la data de 18.05.2007 prin contract de vânzare cumpărare imobilul situat în comuna F., înscris iniţial în Cartea Funciară nr... a localităţii F., la A+10, rezultat din dezlipirea cuprinsă în actul de dezlipire autentificat sub nr.../18.05.2017 de Notar Public S.C.A. cu nr topografic nou .../a/1/1/3/4 – nr. cadastral ... – Parcela 4 constituită din teren fânaţ în suprafaţă de 3000 mp.

2. Potrivit contractului autentic (f. 11), imobilul ce face obiectul contractului este situat în intravilanul comunei F. şi nu face obiectul Legii nr.18/1991, conform adresei nr.738/16.05.2007 eliberată de Primăria F. şi este teren liber de construcţii cu destinaţia de zonă de locuinţe şi funcţiuni complementare, conform certificatului de urbanism eliberat sub nr..../16.05.2007 de Primăria Comunei F.

3. Potrivit Certificatului de urbanism nr.../16.05.2007, Primăria Comunei F. a certificat că terenul având nr. cadastral 8260/a/1/1/3 are regimul juridic de teren situat pe teritoriul administrativ al Comunei F. – intravilan

4. Potrivit aceluiaşi certificat, regimul economic al terenului este teren liber de construcţii. destinaţia terenului stabilită prin documentaţia de urbanism aprobată fiind de zonă de locuinţe şi funcţiuni complementare conform PUG nr.34080/08.11.1998.

5. Din Certificat rezultă că sistemul constructiv al noilor construcţii şi principalele materiale de construcţii permise sunt fundaţii de beton, pereţi exteriori zidărie de cărămidă sau lemn.

6. Prin adeverinţa nr.../16.05.2007 (f. 20) emisă de Primăria Comunei F. se atestă că terenul înscris în CF ...– F. – nr...../a/1/1/3 – teren în suprafaţă de 40199 mp, este situat în intravilanul localităţii F. şi nu face obiectul Legii nr.18/1991.

7. Conform adresei nr..../14.10.2016 (f. 21) s-a atestat că în urma verificărilor efectuate, terenul înscris în CF .... a localităţii F., cu nr. cad. ......, nr. topografic ..../a/1/1/3/4 în suprafaţă de 3000 mp, proprietatea reclamantei, se află în extravilanul comunei F. conform Planului Urbanistic General nr. 340090/1998 întocmit de Proiect B. şi aprobat prin HCL nr.15/30.10.1999.

8. S-a mai arătat că PUG întocmit în anul 1999 a fost prelungit până în prezent în aceeaşi formă, fiind încă valabil, deci nu a existat nicio hotărâre de consiliu local prin care ar fi modificat categoria terenului numitei SC M. SRL din intravilan în extravilan.

9. Terenul menţionat este situat în schiţa PUG în apropierea liniei dintre intravilan şi extravilan acest teren va fi avut în vedere de către Primăria F., în limitele dispoziţiilor legale, pentru introducerea lui în intravilanul localităţii, în cadrul operaţiunilor de actualizare a Planului Urbanistic General al localităţii.

10. Potrivit adresei nr...../07.02.2017 (f. 22) s-a arătat că Planul Urbanistic al comunei F. are nr.../1998 şi a fost aprobat prin HCL nr.15/30.10.1999 şi prelungit sub aceeaşi formă fiind valabil şi astăzi. PUG solicitat de reclamantă cu numărul 34080/1998 nu a existat pentru localitatea F., fiind probabil eronat înscris în certificatul de urbanism nr.../2007. S-a mai menţionat că în cadrul Primăriei comunei F., la această dată, nu există serviciu de urbanism, acest serviciu este preluat prin convenţie de către Consiliul Judeţean  – serv. Urbanism şi a apelat la această instituţie pentru a le comunica şi confirma date referitoare la PUG -ul localităţii F. Astfel, a fost anexat răspunsul acestei instituţii precum şi avizul PUG preliminar referitor la proiectul PUG 34090/1998.

11. Conform adresei răspunsul dat anterior prin care i se comunică faptul că terenul în suprafaţă de 3000 mp identificat cu nr. topografic nou .../a/1/1/3/4 – nr. cad. .... înscris în CF nr.... a localităţii F., se află în extravilanul comunei Fundata şi s-a raportat la PUG 34090/1998 aprobat prin HCL nr.15/1999, PUG prelungit şi valabil până la această dată.

12. Prin convenţia privind asigurarea asistenţei tehnice în domeniul autorizării lucrărilor de construire, urbanismului şi amenajării teritoriului, Primăriei comuna F, s-a convenit între pârâta Consiliul Judeţean B. şi pârâta comuna F. – Prin Primar ca emiterea de către preşedintele Consiliului Judeţean B. a certificatelor de urbanism şi autorizaţiilor de construire/desfiinţare solicitate pentru lucrările care se execută în teritoriul administrativ comunei cu avizul primarului (fila 45), colaborarea structurii conduse de arhitectul şef al judeţului cu Primăria comunei F. în procesul de informare şi consultare a publicului privind elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare teritoriului şi de urbanism iniţiate de autoritatea publică locală.

13. Din datele aflate la dosar rezultă că până la primirii adresei din 2016 reclamanta a fost înscrisă la serviciul de taxe locale pentru plata impozitului pe teren intravilan.

14. În drept, potrivit art.6 din Legea nr.50/1991 „Certificatul de urbanism este actul de informare prin care autorităţile prevăzute la art. 4 şi la art. 43 lit. a): a) fac cunoscute solicitantului informaţiile privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor şi construcţiilor existente la data solicitării, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate şi aprobate potrivit legii; b) stabilesc cerinţele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcţie de specificul amplasamentului;”.

15. Alin.(2) prevede că „Certificatul de urbanism se emite de autorităţile abilitate să autorizeze lucrările de construcţii prevăzute la art. 4 şi art. 43 lit. a) şi se eliberează solicitantului în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii, menţionându-se în mod obligatoriu scopul emiterii acestuia. Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a acorda în termen de 15 zile suport tehnic de specialitate autorităţilor prevăzute la art. 43 lit. a) în procesul de emitere a certificatului de urbanism, pentru stabilirea cerinţelor urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcţie de specificul amplasamentului.”.

16. Potrivit art.6 alin.(3) din Legea nr.50/1991 „Certificatul de urbanism se semnează de către preşedintele consiliului judeţean sau de primar, după caz, de secretar şi de arhitectul-şef sau de către persoana cu responsabilitate în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului din aparatul propriu al autorităţii administraţiei publice emitente, responsabilitatea emiterii acestuia revenind semnatarilor, potrivit atribuţiilor stabilite conform legii.”

17. Potrivit alin.(4) „În vederea eliberării certificatului de urbanism, solicitantul - orice persoană fizică sau juridică interesată - se va adresa autorităţilor prevăzute la art. 4 cu o cerere care va cuprinde atât elementele de identificare a imobilului pentru care se solicită certificatul de urbanism, respectiv localitate, număr cadastral şi număr de carte funciară, unde este cazul, dacă legea nu dispune altfel, cât şi elementele care definesc scopul solicitării”.

18. Potrivit art.1349 Cod Civ. „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor şi intereselor legitime ale altor persoane”, „Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.

19. Potrivit art.1357 Cod Civ. „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare”.

20. Conform art.1 alin.(1) Legea nr.554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”.

21. Conform art.2 lit. c) , i) şi n) din Legea nr.554/2004 „În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; refuz nejustificat de a soluţiona o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile; exces de putere - exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor;”.

22. Din datele aflate la dosar rezultă că la data achiziţionării imobilului terenul a fost înscris ca fiind parte din intravilanul localităţii pârâtei Comuna F.

23. Aşadar, la data cumpărării până în anul 2016 terenul a fost, în mod oficial considerat de către cele două autorităţi ca fiind teren intravilan şi a fost supus acestui regim juridic şi din perspectiva taxelor şi impozitelor locale. Aceasta rezultă atât din certificatul de urbanism nr.../16.05.2007, cât şi din atestările făcute prin adrese şi înscrierea pentru impozite şi taxe

24. Prin adresa nr.1705/14.10.2016 i s-a adus la cunoştinţă reclamantei că terenul nu este intravilan ci extravilan, deci la momentul emiterii adresei terenul a fost scos din circuitul civil normal de teren intravilan şi trecut în circuitul de teren extravilan, această împrejurare datorându-se erorii pârâtelor care deşi în certificatul de urbanism au consemnat că există PUG nr.34080/08.11.1998, în realitate acest PUG nu există.

25. Eroarea a fost cu atât mai evidentă cu cât PUG -ul care exista purta un alt număr, respectiv PUG 34090/1998, care era şi aprobat prin HCL nr.15/30.10.1999, deci cu altă dată faţă de PUG –ul 34080.

26. Cu privire la capătul principal de cerere, Tribunalul urmează să îl respingă deoarece rezultă cu evidenţă că terenul reclamantei nu se află în intravilanul localităţii iar singura autoritate competentă pentru sistematizarea teritoriului este unitatea administrativ teritorială, nicidecum instanţa care poate doar constata dacă terenul se află în intravilanul sau în extravilanul unei localităţi.

27. Dată fiind competenţa exclusivă a pârâtelor în determinarea regimului juridic al unui imobil nu poate fi obligată niciuna dintre acestea să introducă terenul în intravilanul localităţii, fără a se încălca prerogativele legale ale acestora.

28. Pe cale de consecinţă, primul capăt de cerere este nefondat.

29. Cel de-al doilea capăt de cerere urmează să fie admis, deoarece intră în prerogativa pârâtelor de a stabili cu exactitate regimul juridic al unui teren, astfel încât să se evite orice pagubă economică datorată greşitei încadrări a eventualelor.

30. Cu privire la fapta delictuală efectuată cu exces de putere, rezultă din certificatul de urbanism nr.../16.05.2007 că imobilul a fost încadrat de către pârâte ca fiind imobil teren situat în intravilanul localităţii.

31. Acest fapt a fost atestat şi prin Adeverinţa nr.738/16.05.2007 (f. 20) prin care s-a stabilit că terenul are regimul juridic de teren intravilan.

32. Fapta delictuală a rezultat din Adeverinţa nr.1705/14.10.2016 prin care s-a stabilit că terenul nu face parte din intravilanul comunei ci, potrivit PUG nr.34090/1998 acesta este situat în extravilanul comunei.

33. Fapta delictuală constă în împrejurarea că din teren atestat ca fiind intravilan, în anul 2016 acesta a fost trecut ca fiind teren extravilan, cum în mod corect trebuia să fie consemnat încă de la început din anul 2007.

34. Prejudiciul suferit de către reclamantă rezultă din diferenţa achitată în plus pentru terenul intravilan, în loc de teren extravilan, precum şi din taxele pe care le-a achitat de-a lungul anilor pentru terenul catalogat ca fiind în intravilan şi cu destinaţia de zonă de locuinţe şi funcţiuni complementare.

35. În acest sens, din expertiza efectuată în cauză rezultă că în urma expertizării documentelor justificative aflate în evidenţa reclamantei, se constată că în baza documentelor oficiale eliberate de către Primăria Comunei F., care au stat la baza achiziţiei SC M. SRL achită taxele şi impozitele datorate către bugetul local, de la momentul cumpărării terenului, respectiv de la data de 18.05.2007 şi până la momentul comunicării Adresei nr.1705/14.10.2016 emisă de către Primăria Comunei F., pentru teren intravilan, suma totală a acestora fiind de 3870 lei, din care 2038 lei reprezintă impozit pe teren destinaţie intravilan, iar 1832 lei reprezintă alte taxe gospodăreşti locale.

36. De asemenea, în urma expertizării documentelor justificative puse la dispoziţie s-a constatat că în perioada scursă de la momentul achiziţiei terenului şi până la momentul comunicării de către Primăria Comunei F. a Adresei nr.1705/14.10.2016, reclamanta a efectuat o serie de plăţi în vederea realizării investiţiilor propuse, respectiv deschiderea unei pensiuni turistice, suma totală a acestor cheltuieli fiind de 21708,31 lei.

37. S-a creat un prejudiciu real reclamantei constând în imposibilitatea realizării investiţiilor propuse datorită reîncadrării terenului achiziţionat în data de 18.05.2007, în baza actelor oficiale ale Comuna F din teren intravilan în teren extravilan.

38. S-a constatat că preţul mediu de tranzacţionare al unui teren extravilan în localitatea F., din perioada anilor 2007-2017 a fost de 1980 euro/ha, adică 0,198 euro/mp de teren extravilan. Raportat la suprafaţa de teren achiziţionată, rezultă că dacă reclamanta ar fi achiziţionat 3000 mp teren extravilan ar fi plătit o sumă de numai 594 euro care raportat la cursul BNR din data achiziţiei înseamnă preţul de 1946,3 lei.

39. Preţul plătit în lei la data achiziţiei pentru cei 3000 mp teren intravilan a fost de 119138 lei, rezultă că pierderea reclamantei rezultată din diferenţa de preţ ca urmare a reîncadrării terenului achiziţionat din intravilan în extravilan se cifrează la suma de 117191,7 lei. Având în vedere că suma plăţilor efectuate de către reclamantă cu diversele taxe şi impozite necesare, rezultă că suma totală a prejudiciului rezultat din imposibilitatea realizării investiţiilor propuse ca urmare a reîncadrării terenului din intravilan în extravilan este de 138900,01 lei.

40. Pentru cuantificarea reală a prejudiciului cauzat este necesară actualizarea acestui prejudiciu, prin raportare la nivelul ratei dobânzii de referinţă BNR, având la bază prevederile OG nr.13/2011 şi Legea nr.72/2013.

41. Potrivit Tabelului centralizator privind prejudiciul cauzat ca urmare a nerealizării investiţiilor propuse a rezultat prin calcularea dobânzii şi a altor sume plătite suma de 211438,96 lei.

42. Legătura de cauzalitate dintre fapta delictuală şi prejudiciu rezultă din împrejurarea că reclamanta nu a mai putut efectua toate investiţiile propuse de aceasta datorită trecerii terenului intravilan în teren extravilan, astfel că există şi legătură de cauzalitate.

43. Cu privire la vinovăţie aceasta există deoarece din neglijenţă organele statului nu au analizat corespunzător situaţia juridică a terenului şi au stabilit în anul 2007 că terenul este situat în intravilan, deşi acesta conform PUG era situat în extravilanul localităţii.

44. Având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile pentru răspunderea delictuală deoarece pârâtele au manifestat exces de putere atunci când au stabilit că terenul se află în intravilan şi apoi l-au trecut în extravilan fără nicio explicaţie obiectivă, ci întemeindu-se numai pe propria eroare în analizarea PUG- ului, Tribunalul urmează să admită capătul de cerere şi să oblige pârâtele la plata daunelor materiale produse, astfel cum a reieşit prejudiciul din raportul de expertiză administrat în cauză.

45. Având în vedere că potrivit art.453 Cod proc. Civ. „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată” şi văzând că au fost achitate sumele de 2000 lei onorariu de expert şi 3000 lei onorariu de avocat ales, Tribunalul le va acorda.”

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs  UAT judeţul B.

1.În motivarea cererii de recurs s-a invocat în primul rând nulitatea absolută a hotărârii pronunţate, pe considerentul că sentinţa recurată a fost pronunţată în contradictoriu cu  Unitatea Administrativ Teritorială  Judeţul B., în condiţiile în care  conform dispoziţiilor art.4 şi 6 din legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, coroborate cu art.29 din Legea 350/2001, privind amenajarea teritoriului şi urbanismul,  competenţa eliberării certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire aparţine  preşedinţilor  consiliilor judeţene, primarului  general al Municipiului Bucureşti, sectoarelor  municipiului Bucureşti, ai oraşelor şi comunelor.

Conform  art.36 alin.11 din Legea 350/2001, în situaţia în care la nivelul comunelor nu se pot constitui structuri de specialitate în domeniul  amenajării teritoriului şi urbanismului, aceste atribuţii vor fi îndeplinite de structura de specialitate constituită în cadrul aparatului  de specialitate al consiliului judeţean, pe bază de convenţie.

Astfel,  convenţia 12232/16.09.2016, care a justificat calitatea de pârât în cauză, a fost încheiată de  Consiliul judeţean B. legal reprezentat prin preşedinte, şi nu de unitatea administrativ teritorială Judeţul B., având în vedere atribuţiile specifice în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului, stabilite în sarcina sa, ca autoritate a administraţiei  publice judeţene.

Excepţia lipsei calităţii  procesuale pasive a judeţului B. a fost invocată prin întâmpinare, dar instanţa nu s-a pronunţat  asupra acesteia.

Având în vedere  dispoziţiile art.488 alin.1 pct.5, coroborate cu dispoziţiile art.488 alin.2, art.245-247 şi art. 174 Cod procedură civilă a solicitat instanţei de recurs să constate  nulitatea absolută a sentinţei civile nr. 1039/0.11.2018, casarea acesteia şi în rejudecare  respingerea acţiunii ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală.

2. A invocat recurentul şi faptul  că cel de-al doilea petit  a fost soluţionat de o instanţă necompetentă, competenţa revenind instanţei civile în condiţiile în care  actul administrativ  cauzator de prejudiciu, certificatul de urbanism nr.../2007 nu a fost contestat, pentru ca instanţa să poată dispune, conform dispoziţiilor limitativ prevăzute de art. 18 din legea 554/2004, acordarea de despăgubiri.

 Cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamantă a fost întemeiată pe dispoziţiile art.18 alin.3 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, având două capete de cerere distincte, unul privind obligarea paratelor sa elibereze Certificatul de Urbanism pentru terenul in suprafaţa de 3.000 mp cu regimul juridic intravilan, liber de construcţii, cu destinaţia zona de locuinţe şi juncţiuni complementare, situate in intravilanul Comunei F,, înscris iniţial in Cartea Funciara în 1986 a localităţii F., la A+10, identificat cu nr topografic nou .../a/1/1/3/4 - w cad ..., parcela nr 4 iar al doilea obligarea pârâtelor în solidar la plata despăgubirilor materiale pentru prejudiciul cauzat prin fapta lor, in cuantum de 150.000 lei.

Din motivarea acţiunii, rezultă că prejudiciul ar fi fost cauzat urmare emiterii certificatului de urbanism nr.../2007 de către Primăria Comunei F.

 Dacă primul capăt de cerere, vizând emiterea certificatului de urbanism, deci a unui act administrativ a fost soluţionat în mod corect de instanţa de contencios administrativ, cel de-al doilea petit a fost soluţionat de o instanţă necompetentă, competenţa revenind instanţei civile, în condiţiile în care actul administrativ cauzator de prejudiciu, certificatul de urbanism nr.29/2007 nu a fost contestat, pentru ca instanța de contencios administrativ să poată dispune, conform dispoziţiilor limitativ prevăzute de Legea nr.554/2004, acordarea de despăgubiri.

Pentru repararea unor eventuale prejudicii produse prin alte fapte ilicite competenţa este a instanţei civile, astfel că faţă de dispoziţiile art. 99 alin. 1 teza finală Cod pr. civilă instanţa de fond trebuia să disjungă cauza şi să îşi decline competenţa în favoarea instanţei civile.

Având în vedere cele de mai sus, rezultă că cererea a fost soluţionata de un complet de judecata necompetent funcţional, fiind aplicabile dispoziţiile art.176 pct.4 Cod pr. civilă referitoare la nulitatea hotărârii dacă au fost încălcate prevederile referitoare la compunerea instanţei de judecată. În situaţia în care instanţa ar aprecia că nu sunt incidente aceste dispoziţii legale, apreciază  ca fiind incident motivul de nulitate prevăzut de dispoziţiile art. 175 C.proc.civ., în speţa de faţă vătămarea fiind una evidentă, fiind lipsiţi de un grad de jurisdicţie.

Astfel, aplicându-se dispoziţiile Legii nr. 554/2004, sentinţa instanţei de fond este supusă exclusiv căii de atac a recursului, pe când o sentinţă pronunţată de o instanţă civilă este supusă atât căii de atac a apelului cât şi căii de atac a recursului, astfel că vătămarea suferită acest recurent ar fi  una evidentă.

Având în vedere dispoziţiile art.488 alin.1 pct. 5 coroborate cu art. 176 pct.4 a solicitat să se constatate nulitatea absolută parţială în ceea ce priveşte capătul 2 de cerere, să se dispună casarea sentinţei civile nr.1039/20.11.2018 şi să se trimită cauza spre rejudecare în fond pentru acest petit privind acordarea despăgubirilor la secţia civilă a Tribunalului Galaţi.

În subsidiar, a solicitat instanţei să constatate că sentinţa civilă nr.1039/2018 este nelegală pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a obligat Comuna F. şi judeţul B. la plata de despăgubiri materiale către intimata reclamantă în cuantum de 211.438,96 lei, considerând că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale.

Din considerentele sentinţei recurate, rezulta că instanţa de fond a considerat fapta delictuală ca fiind aceea a emiterii certificatului de urbanism nr.29/16.05.2007, stabilind o legătură de cauzalitate între emiterea acestui act administrativ şi producerea prejudiciului, aşa cum a fost identificat prin expertiza efectuată în cauză.

Or acesta este un act administrativ emis de Primăria F. şi care a stat la baza încheierii contractului de vânzare - cumpărare încheiat între U.M. şi reclamanta intimată, care atestă că terenul este situat în intravilanul localităţii.

În mod greşit a considerat instanţa de fond adresa nr.1705/14.10.2016 ca fiind o faptă delictuală, respectiv de trecere a terenului în extravilan,de schimbare a regimului juridic al acestui teren, când de fapt prin această adresă s-a comunicat de către Primăria Comunei F. faptul că terenul care a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare este situat în extravilanul comunei, conform PUG 34090/1998 aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.15/30.10.1999.

 În aceste condiţii, în mod eronat instanţa a considerat că intimata reclamanta a fost prejudiciata prin trecerea imobilului din categoria de teren intravilan in aceea teren extravilan, o astfel de operaţiune neexistând, aşa cum rezultă din actele de la dosar şi cum de altfel reţine şi instanţa, conform PUG 34090/1998 în vigoare şi în prezent, imobilul teren proprietatea intimatei reclamantei este situat în extravilanul comunei, încă de la întocmirea PUG- ului în 1998 şi până în prezent.

În aceste condiţii, nu poate exista nici un prejudiciu produs intimatei reclamante, dacă nu există o faptă de reîncadrare a terenului care sa aibă caracter de ilicit civil.

În ceea ce priveşte singura faptă delictuală este aceea a emiterii certificatului de urbanism nr. ../2007, consideră că intimata reclamanta avea posibilitatea de a solicita anularea acestui act administrativ conform dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, putând solicita şi repararea pagubei suferite care nu putea consta în diferenţa de preț a terenului inițial intravilan, doar scriptic fata de terenul extravilan, cum in fapt, a fost dintotdeauna, acţiunea in răspundere civila delictuală fără însă a ataca actul administrativ prejudiciabil, fiind inadmisibilă.

Mai mult, în condiţiile în care terenul a fost obţinut prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, în speţă este aplicabilă o altă forma de răspundere civilă, aceea a răspunderii civile contractuale, astfel că în situaţia în care intimata reclamantă a constatat ca i-a fost transmis un bun care nu corespunde caracteristicilor avute in vedere la data încheierii contractului avea la îndemână acţiunea in răspundere civila contractuala pentru recuperarea oricărui, prejudiciu.

De altfel, cu privire la prejudiciu, din considerentele sentinţei recurate nu rezultă care este prejudiciul concret suferit de reclamantă, instanţa având în vedere la stabilirea acestuia pierderea reclamantei rezultata din diferenţa de preţ în sumă de 117.191,70 lei, taxele achitate la bugetul local în sumă de 3,870 de lei, pentru ca în final la pct.39 din sentinţă să stabilească că având în vedere suma plăţilor efectuate de către reclamantă cu diversele taxe şi impozite necesare, rezultă că suma totală a prejudiciului rezultat din imposibilitatea realizării investiţiilor propuse ca urmare a reîncadrării terenului din intravilan în extravilan este de 138.900,01 lei.

Instanţa de fond a făcut o greşită aplicare şi a dispoziţiilor art.1382-art.l383 Cod civil, atunci când ne-a obligat la plata despăgubirilor materiale, în condiţiile în care din considerentele sentinţei recurate rezultă că fapta delictuală este reprezentată de emiterea certificatului.

Menţiunile de la pct.29 şi respectiv 43 din sentinţă nu sunt de natură sa justifice în nici un fel vreo culpă în sarcina recurentei , fiind doar referiri generice la prerogativa pârâtelor de a stabili regimul juridic al unui teren şi excesul de putere al pârâtelor, fără însă ca în tot cuprinsul sentinţei să se facă referire la vreun act emis de aceasta, prin care intimata reclamantă să fi fost prejudiciată.

Faptul că prin convenţia nr. nr.12232/16,09.2016 structura de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean B. îndeplineşte atribuţiile în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului ce revin Primăriei Comunei F., nu justifică obligarea recurentei la plata unor despăgubiri pentru actele emise de aceasta în anul 2007, convenţia producând efecte pentru viitor nu pentru trecut.

În aceste condiţii,  consideră că nu este dovedită existenţa unei fapte prejudiciabile faţă de intimata reclamantă, nefiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale, pentru a putea fi obligaţi la plata despăgubirilor materiale, alături de Comuna F.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului formulat, casarea în parte a sentinţei civile nr.1039/20.U.2018, pronunţată de Tribunalul Galaţi şi în urma rejudecării  respingerea în tot  a acţiunii formulate şi precizată de S.C. M. S.R.L.

În drept: 488 alin. I pct. 8, art.496, art.498 Cod pr. Civilă, art. 20 alin. 3 din Legea nr,554/2004, art.1382/1383 Cod Civil.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs şi UAT comuna F, prin primar  solicitând, în temeiul art. 498 alin. 1 CPC pentru motivele prev. de art. 488 alin. 1 pct. 5 CPC coroborat cu art. 176 pct. 4 CPC, şi art. 98 CPC raportate la art. 20 al. 3 din Legea nr. 554/2004 constatarea nulităţii absolute parţiale a hotărârii recurate în ceea ce priveşte soluţionarea petitului 2 al acţiunii, privind despăgubirile; casarea in parte a hotărârii recurate in ceea ce priveşte soluţionarea petitului 2 al acţiunii, privind despăgubirile şi  trimiterea spre rejudecare în fond a petitului 2 al acţiunii, privind despăgubirile, la instanţa competenta, respectiv Tribunalul Galaţi secţia I civilă;

 În subsidiar, în temeiul art. 498 alin. 1 CPC, pentru motivele prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8 CPC raportate la art. 20 al. 3 din Legea nr. 554/2004 a solicitat casarea în parte a  hotărârii recurate şi pe cale de consecinţă, rejudecând să fie respinsă în tot cererea de chemare în judecată.

 În motivarea cererii formulate a arătat că dispoziţiile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 statuează că în cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

Aşadar, acţiunea în răspundere civilă delictuală reglementată de dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 se referă strict la acele situaţii în care, soluţionând o cerere privind;

• anularea în tot sau în parte a unui act administrative, nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri;

• refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative când instanţa de contencios se pronunţa şi asupra cererii de despăgubiri pentru repararea pagubei cauzate de situaţiile mai sus expuse.

În cauză, reclamanta invocă un prejudiciu cauzat de pretinsa faptă ilicită constând în emiterea certificatului de urbanism nr. ../2007. În condiţiile în care reclamanta nu a înţeles să conteste însuși actul administrativ pretins vătămător certificatului de urbanism nr. ../2007, instanţa de contencios administrativ nu poate soluţiona o cerere de despăgubiri pentru un pretins prejudiciu produs de actul necontestat.

Cererile privind răspunderea civilă delictuală sunt date în competenţa instanţei de contencios administrativ doar în cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 8 alin1 din Legea nr.554/2004.

Orice alte cereri privind repararea prejudiciului ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite, sunt de competenţa exclusiva a instanţei civile.

Or, în aceste condiţii, instanţa in mod nelegal a procedat la soluţionarea unei cereri de competența instanţei civile.

Conform dispoziţiilor art. 99 CPC când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competenţa se stabileşte în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenţii în parte.

Când unul dintre capetele de cerere este de competenţa unei alte instanţe, conform dispoziţiilor art. 99 alin. 1 teza finală CPC, instanţa sesizata va dispune disjungerea şi îşi va declina în mod corespunzător competenţa.

Faţă de considerentele mai sus expuse, în mod evident că cererea a fost soluţionată de un complet de judecată necompetent funcţional, sens în care sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la compunerea instanţei de judecată, intervenind astfel nulitatea hotărârii conform dispoziţiilor art. 176 oct. 4 NCPC.

Chiar şi în situaţia în care instanţa ar aprecia că nu sunt aplicabile dispoziţiile privind compunerea instanţei în situaţia unei necompetente funcţionale, intervine nulitatea condiţionata reglementata de dispoziţiile art. 175 NCPC.

Consideră că vătămarea este una evidentă, întrucât a fost lipsită de un grad de jurisdicţie.

Aplicându-se dispoziţiile Legii nr. 554/2004, hotărârea primei instanţe este supusă exclusiv  recursului, în vreme ce hotărârea pronunţată de o instanţă civilă este supusă atât căii de atac a apelului cât şi căii de atac a recursului (mai ales în condiţiile deciziei 369/2017 a Curţii Constituţionale).

Având în vedere gradele de jurisdicţie de care trebuia să beneficieze, vătămarea suferită este una evidentă.

A invocată această pârâtă şi greşita aplicarea a normelor de drept material.

A arătat faptul că instanţa, admiţând cererea privind repararea prejudiciului, a obligat-o pe UAT comuna Fundeni în solidar cu Consiliul Judeţean Braşov la plata prejudiciului in cuantum de 211.438,96 lei compus din (in aparenta)

• diferenţa achitata in plus pentru terenul intravilan, în loc de teren extravilan

• taxele pe care le-a achitat de-a lungul anilor pentru terenul catalogat ca fiind în intravilan şi cu destinaţia de zona de locuinţe şi funcţiuni complementare. Analizând considerentele hotărârii recurate, nu se poate stabili cu exactitate cum a determinat instanţa prejudiciul.

Inițial, instanţa retine ca prejudiciul suferit de reclamanta rezulta din diferenţa achitată în plus pentru terenul intravilan în loc de teren extravilan. Reţine instanţa ca pierderea reclamantei rezultată din diferenţa de preț care se cifrează la suma de 117191,70 lei.

Taxele achitate de reclamanta pentru terenul catalogat ca intravilan şi situat în zona locuinţe colective sunt în cuantum de 3.870 lei din care 2.038 lei impozit pe teren cu destinaţie intravilan iar 1.832 lei alte taxe gospodăreşti.

În final, instanţa revine şi arată ca prejudiciul rezultat din imposibilitatea realizării investiţiilor propuse ca urmare a "reîncadrării" terenului din intravilan în extravilan este de 138.900.01 lei iar conform tabelului centralizator, prejudiciul actualizat este de 211.438.96 lei.

Din considerentele instanţei de judecată nu se poate stabili cu exactitate care este prejudiciul concret suferit de către reclamanta.

Prin greşita aplicare a normelor de drept material, instanţa de judecată a reţinut că există o legătură de cauzalitate între emiterea Certificatului de Urbanism nr. ../2007 şi pretinsul prejudiciu suferit de reclamanta. Deci faptul ilicit cauzator de prejudicii nu este adeverinţa din 2016, ci certificatul de urbanism din 2007.

Ceea ce este important de subliniat este faptul că imobilul teren nu a fost trecut ca fiind extravilan în anul 2016, ci, în anul 2016 s-a semnalat o eroare şi s-a realizat îndreptarea ei.

Presupusa fapta ilicită nu s-a concretizat prin emiterea Adresei nr. 1705/14.10.2016 întrucât, nu s-a modificat cu absolut nimic regimul juridic al imobilului teren ci strict s-a clarificat o eroare .Îndreptarea unei erori materiale pentru respectarea dispoziţiilor unui Plan Urbanistic Zonal (ca act administrativ producător de efecte juridice), sub nicio forma nu poate constitui o fapta ilicita  si nici reclamanta nu invoca acest lucru.

Singura chestiune reţinută în mod corect de către instanţa de judecată şi care poate fi tratată drept o faptă ilicită o reprezintă emiterea Certificatului de Urbanism nr. ../2007 indicat de chiar reclamanta ca fiind actul prejudiciabil.

Raportându-se la acest certificat  la acest Certificat de Urbanism (cel din 2007) ca act administrativ a considerat că se impun următoarele precizări:

Despre răspunderea civilă contractuală vs răspunderea civilă delictuală.

Scopul răspunderii civile este, în principiu, de a repara un prejudiciu, această obligaţie de reparaţiune urmărind totodată ca fapta susceptibilă a produce prejudiciul să nu mai fie săvârşită. Funcţia preventiv-educativă a răspunderii civile, indiferent de ce formă a acesteia discutăm, aduce în centrul atenţiei aspecte ce sunt strict personale ale făptuitorului, starea sa mintală, elemente de ordin psihologic ce l-au determinat pe făptuitor să săvârşească fapta, acestea fiind necesare pentru fundamentarea subiectivă a răspunderii. Culpabilitatea conduitei autorului faptei este o condiţie esenţială, deoarece nu vom putea discuta despre prezenţa şi aplicabilitatea răspunderii civile acolo unde nu există vinovăţie.

În raport de izvorul din care se naşte obligaţia de reparare a prejudiciului, în dreptul civil există două forme de răspundere: delictuală si contractuală. Altfel spus, distincţia dintre răspunderea delictuală şi cea contractuală rezultă din originea obligaţiei care a fost încălcată si a cărei nesocotire determină caracterul ilicit a acţiunii sau inacţiunii.

Răspunderea civilă delictuală reprezintă obligaţia unei persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia printr-o faptă ilicită extracontractuală sau, după caz, prejudiciul pentru care este chemată prin lege să răspundă.

Prin urmare, răspunderea civilă delictuală sau extracontractuală este declanşată ca urmare a cauzării unui prejudiciu printr-un fapt ilicit. În afara existentei oricărei legături juridice preexistente între autor şi persoana prejudiciată.

Atunci când obligaţia de reparare a prejudiciului este urmarea nerespectării sau a încălcării unor obligaţii asumate în prealabil, printr-un contract, răspunderea ce se va declanşa va fi contractuală.

În ceea ce priveşte raportul dintre răspunderea delictuală şi răspunderea contractuală, este unanim recunoscut că prima reprezintă dreptul comun al răspunderii civile, pe când cea de a doua este o răspundere cu caracter derogator, special. Astfel, ori de câte ori în dreptul civil nu suntem în prezenţa răspunderii contractuale, vor fi aplicabile regulile privitoare la răspunderea civilă delictuală.

Atât răspunderea civilă delictuală, cât si cea contractuală, iau naştere ca urmare a încălcării unei obligaţii, aducându-se atingere unui drept subiectiv al unei persoane.

O primă deosebire o constituie faptul că în cazul răspunderii delictuale, obligaţia încălcată este o obligaţie legală, generală, ce revine tuturor subiectelor de drept, de a nu vătăma drepturile altuia prin fapte ilicite, pe când, în cazul răspunderii contractuale, obligaţia încălcată este o obligaţia stabilită printr-un contract preexistent, deci o obligaţie concretă. Condiţia care se cere este ca acel contract să fie valabil încheiat.

În speţă Contractului de vânzare cumpărare autentificat la data de 18.05.2007, vânzători fiind U.M. şi U.M., este valabil încheiat, răspunderea ce rezultă din acesta fiind una de natură contractuală.

De asemenea, răspunderea contractuală poate fi invocată numai de către părţile contractante, având în vedere principiul relativităţii efectelor contractului, pe când terţii se raportează la contract ca la un fapt juridic, pentru acoperirea eventualelor prejudicii suferite putând apela la răspunderea delictuală.

Astfel, sub nici o formă, nu există posibilitatea pentru persoana prejudiciată de a primi două despăgubiri în temeiul celor două forme de răspundere, despăgubiri care cumulate să depăşească cuantumul prejudiciului suferit.

De asemenea, nu este posibilă combinarea regulilor aplicabile răspunderii delictuale, cu cele aplicabile răspunderii contractuale, în cadrul unei acţiuni mixte, după cum nu este posibil nici să se apeleze. în subsidiar, la acţiunea delictuală, după ce a fost utilizată acţiunea contractuală prin care au fost obţinute despăgubiri.

Cu privire la problema opţiunii între acţiunea contractuală şi cea delictuală, în practica judiciară s-a conturat regula că, în cazul în care între părţi a existat un contract, din a cărui neexecutare au rezultat prejudicii, nu este posibil să se apeleze la răspunderea delictuală, singura cale posibilă fiind angajarea răspunderii contractuale.

Având în vedere că răspunderea delictuală este regula generală în materie, iar răspunderea contractuală este derogarea se poate distinge clar că cele două nu sunt cumulative partea având numai posibilitatea alegerii uneia dintre cele două instituţii.

Inadmisibilitatea acţiunii în răspundere civilă delictuală în condiţiile existenţei unui contract.

Angajarea răspunderii civile delictuale se poate retine numai in situaţia in care nu operează o alta forma de răspundere civilă.

Reclamanta are calitatea de cumpărător in cadrul Contractului de vânzare cumpărare autentificat la data de 18.05.2007, vânzători fiind U.M. și U..M.

Caracteristicile imobilului teren pe care reclamanta l-a cumpărat, au fost determinate si indicate de către persoanele cu care reclamanta a contractat, respectiv persoanele care au calitatea de vânzător in cadrul Contractului de vânzare cumpărare autentificat la data de 18.05.2007.

Una dintre obligaţiile care revin vânzătorului este aceea de a asigura cumpărătorului (în baza garanţiei contra evicțiunii şi a viciilor ascunse) nu numai folosinţa liniştita dar şi utilă a lucrului vândut.

Astfel, vânzătorul răspunde de viciile ascunse ale lucrului, dacă din cauza lor lucrul este impropriu întrebuinţării după destinaţie sau dacă viciile micșorează într-atât valoarea de întrebuinţare încât cumpărătorul, în cunoştinţă de cauză, nu ar fi cumpărat sau ar fi plătit un preț redus astfel cum statuează dispoziţiile art. 1352 C.Civ.

Mai mult decât atât, cumpărătorul, în speță reclamanta, în situaţia în care a constatat că i-a fost transmis un bun care nu corespunde caracteristicilor avute in vedere la data încheierii actului juridic poate sesiza instanţa de judecată cu o acţiune în declararea nulităţii contractului pe tqmeiul errorin substantam.

Aşadar, fiind evident că partea reclamantă avea deschisa calea acţiunii în răspundere civilă contractuală pentru recuperarea oricărui prejudiciu, este inadmisibilă acţiunea în răspundere civilă delictuală.

Apare cu evidenţă faptul că instanţa a aplicat în mod greşit normele de drept material, admiţând o acţiune în răspundere civilă delictuală inadmisibilă de plano, întrucât operează alte forme de răspundere civilă.

Pe de alta parte, reclamanta avea posibilitatea de a uza de acţiunea în anularea actului administrativ păgubitor certificatul de urbanism nr. 29/2007 iar în cadrul acţiunii în anulare reglementată de dispoziţiile Legii nr. 554/2004 putea pretinde şi repararea pagubei suferite.

Operand o alta formă de răspundere civilă, acţiunea în răspundere civilă delictuală îndreptata împotriva pârâtei în calitate de emitent al actului administrativ, fără însă a ataca actul administrativ prejudiciabil este inadmisibilă, şi se impune a fi respinsă.

Imobilul teren, proprietatea reclamantei, a fost dintotdeauna în extravilanul comunei F., includerea in categoria de intravilan/extravilan ținând de localizarea imobilului pe teritoriul UAT F.

Nu se poate susţine sub nicio formă că reclamanta a fost prejudiciată prin trecerea imobilului din categoria de teren intravilan în teren extravilan, întrucât operaţiunea de "trecere" nu există.

Conform PDG nr. 34090/1998 în vigoare, imobilul teren proprietatea reclamantei este situat în extravilan, încă de la întocmirea PUG-ului în 1998 şi până în prezent.

În aceste condiţii, prin emiterea Adresei nr. 1705/2016 doar s-a clarificat o situaţie preexistenta, neoperând niciun fel de schimbare a regimului juridic al imobilului teren.

Verificând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate în cererea de recurs, de către UAT B, critici pe care recurentul le-a încadrat în dispozițiile art. 488 alin 1 pct. 5 NCPC, Curtea de Apel reţine că prima instanța a pronunțat o hotărâre care nu se impune a fi casată.

În cadrul unui prim motiv de recurs, acest recurent a invocat nulitatea absolută a hotărârii pronunţate , pe considerentul că sentinţa recurată a fost pronunţată în contradictoriu cu  Unitatea Administrativ Teritorială  Judeţul B, în condiţiile în care conform dispoziţiilor art. 4 şi 6 din legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, coroborate cu art.29 din Legea 350/2001, privind amenajarea teritoriului şi  urbanismul, competenţa eliberării  certificatului de urbanism  şi a autorizaţiei de construire  aparţine  preşedinţilor  consiliilor judeţene, primarului  general al Municipiului  Bucureşti, sectoarelor  municipiului Bucureşti, ai oraşelor şi comunelor.

Cu privire la acest motiv de recurs  Curtea constată că în conformitate cu art.36 din codul de procedură civilă, „calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios , astfel cum acesta este dedus judecăţii.”

Or analizând cererea de chemare în judecată, Curtea constată că prin cererea aflată la fila 117 (vol. I –dosar de fond) SC M SRL  a solicitat modificarea cererii de chemare în judecată, în sensul că a solicitat în contradictoriu cu pârâtele UAT F., prin Consiliul Local F şi UAT Judeţul B, prin Consiliul judeţean B să se dispună obligarea  pârâtelor să elibereze certificatul de urbanism  pentru terenul în suprafaţă de 3000 mp.- cu regimul juridic  intravilan, liber de construcţii, cu destinaţie  zonă de locuinţe şi funcţiuni complementare, situat în intravilanul  Comunei F , înscris iniţial în  cartea Funciară nr....  a localităţii F, identificat cu nr. topografic  nr. ../a/1/3/4- nr. cadastral  ...- parcela 4. Prin aceeaşi cerere modificatoare s-a solicitat ca, în cazul în care  nu poate fi eliberat  certificatul de urbanism, pentru terenul în suprafaţă de 3000 mp. - cu regimul juridic intravilan , în sensul solicitat, să dispună instanţa obligarea în solidar a pârâtelor UAT F.  prin consiliul Local Fa  şi UAT Judeţul B, prin Consiliul Judeţean  B, la plata despăgubirilor  materiale pentru prejudiciul  cauzat  reclamantei prin  fapta acestora. Această solicitare a fost întemeiată pe dispoziţiile din Codul civil care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Chiar dacă certificatul de urbanism nr.../16.05.2007 emis de Primăria Comunei F este faptul generator de prejudicii, instanţa constată potrivit probatoriului administrat faptul că între pârâte a fost încheiată în anul 2016, sub nr. 12282/6.09.2016 convenţia privind asigurarea  asistenţei tehnice  în domeniul autorizării lucrărilor de construire, urbanismului şi amenajării teritoriului Primăriei F. Chiar dacă o asemenea convenţie datează din anul 2016, moment ulterior emiterii certificatului de urbanism în discuţie, curtea constată că asemenea raporturi au existat între pârâte şi anterior anului 2016.  Astfel, la dosarul cauzei f 120,  a fost depus de către reclamantă odată cu cererea modificatoare  avizul nr. 75/6.05.2008 emis de Consiliul Judeţean B, în urma analizării propuneri de certificat de urbanism pentru construire pensiune D+P+1E+M şi clădire spaţiu administrativ P+M. În cuprinsul acestui aviz se prevede faptul că  terenul în suprafaţă de 3000 mp se află în intravilanul comunei F – satul F, fiind proprietatea SC M SRL, conform extrasului de carte funciară nr. ..- cu nr. cadastral  .../1/1/1/3/4 - (cad. 425). Se arată şi faptul că terenul pe care se vor desfăşura lucrări este situat în zona de locuinţe şi funcţiuni  complementare, conform Planului Urbanistic General al localităţii. Avizul a fost eliberat în vederea însoţirii documentației pentru obţinerea autorizaţiei de construire.

Emiterea acestui aviz  în vederea eliberării certificatului de urbanism pentru construire pensiune D+P+1E+M şi clădire  spaţiu administrativ P+M, asupra terenului proprietatea reclamantei, a fost de natură să întărească eroarea reclamantei cu privire la natura terenului, eroare care a determinat-o să efectueze investiţii.

Cum acţiunea reclamantei a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 şi 1357 Cod civil, care reglementează răspunderea civilă delictuală Curtea constată că există un raport juridic litigios între reclamantă şi pârâta UAT B, raport care rezultă din contribuţia acestei pârâte la fapta ilicită cauzatoare de prejudicii.

 Faptul că acţiunea a fost introdusă împotriva UAT B, în condiţiile în care avizul în discuţie este emis de  Consiliul judeţean B, nu poate constitui un argument pentru lipsa UAT B. de calitate procesuală pasivă în raport cu obiectul dedus judecăţii. Aceasta deoarece, în conformitate cu prevederile art. 23 din Legea 215/2001 „Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi municipii sunt consiliile locale, comunale, orăşeneşti şi municipale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive.„ Aşadar, consiliul judeţean este autoritate deliberativă  care este integrată aceleiaşi entităţi Unitatea Administrativ Teritorială B.

 Este adevărat că această excepţie a fost invocată prin întâmpinare de pârâtul Unitatea Administrativ Teritorială B iar prin încheierea de şedinţă din data de  17 ianuarie 2018  instanţa a dispus unirea excepţiei  cu fondul.

În conformitate cu dispoziţiile art. 397 cod procedură civilă „ Instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor  deduse judecăţii „ deşi dispozitivul sentinţei atacate nu cuprinde soluţia instanţei cu privire la modul de soluţionare a  excepţiei  din considerentele hotărârii rezultă că această lipsă a menţiunii în dispozitiv este o omisiune . În paragraful 23 al hotărârii atacate  arătându-se  că la data cumpărării  până în anul 2016  terenul a fost , în mod oficial  considerat de cele două autorităţi  ca fiind intravilan şi supus  acestui regim juridic . Această motivare precum şi soluţia dată converg spre soluţia avută în vedere instanţa de fond , de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

Deşi este criticabilă modalitatea în care instanţa s-a pronunţat implicit asupra acestei excepţii Curtea constată că acest motiv de recurs trebuie analizat din perspectiva prevederilor art.175 C.proc.civ. „actul de procedură  este lovit de nulitate dacă  prin nerespectarea cerinţei legale  s-a adus părţii o vătămare  care nu poate fi înlăturată  decât prin desfiinţarea acestuia.”Cum din nerespectarea cerinţei legale nu i s-a adus părţii nicio vătămare, cu atât mai mult cu cât i s-au arătat considerentele avute în vedere cu privire la soluţia rezultată pe excepţie, Curtea apreciază că acest motiv de recurs este neîntemeiat şi îl va respinge.

A invocat recurentul şi faptul  că cel de-al doilea petit  a fost soluţionat de o instanţă necompetentă, competenţa revenind instanţei civile în condiţiile în care  actul administrativ  cauzator de prejudiciu, certificatul de urbanism  nr.29/2007 nu a fost contestat,  pentru ca instanţa să poată dispune, conform dispoziţiilor limitativ prevăzute de art. 18 din legea 554/2004, acordarea de despăgubiri.

Analizând acest motiv de recurs curtea constată faptul că printr-un prim capăt de cerere s-a solicitat de către reclamantă obligarea pârâtelor la eliberarea unui certificat de urbanism pentru terenul în suprafaţă de 3000 mp – cu regimul juridic intravilan, iar în subsidiar s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor materiale  pentru prejudiciul  cauzat, acest capăt de cerere fiind întemeiat pe dispoziţiile art. 1349 C.Civ şi art.1357 C.Civ.

Aşadar primul capăt de cerere a vizat emiterea unui act administrativ, iar cel de-al doilea capăt formulat alternativ  a fost întemeiat pe răspunderea civilă delictuală.

Analizând critica recurentului curtea  constată în primul rând că lipsa competenţei materiale a instanței de a soluţiona cauza nu a fost invocată în condiţiile art.130 alin.2 cod procedură civilă, respectiv la primul termen  la care părţile sunt legal citate, acest aspect fiind invocat pentru prima dată în recurs. La primul termen de judecată, din data de 17 ianuarie 2018, instanţa de judecată s-a declarat competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza, fără ca pârâtele să invoce vreo excepţie în acest sens.

Pentru invocarea în recurs a necompetenţei materiale a primei instanţe, pe lângă condiţia invocării în faţa primei instanţe în termenele stabilite de  lege, este necesar să fie îndeplinită  şi cerinţa prevăzută de art. 488 alin. 2 C.proc.civ., care prevede ca deşi invocată în termen instanţa să o fi respins sau să fi omis să se pronunţe asupra ei.

Mai mult Curtea costată că, prin raportare la prevederile art. 99 C.proc.civ., cele două capete de cerere deduse judecăţii sunt principale şi întemeiate pe aceeași cauză rezultată din culpa autorităţii, astfel încât competenţa de soluţionare se determină  ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanțe de grad mai înalt, or instanţa cu grad mai înalt era instanţa de contencios administrativ, având în vedere evaluarea iniţială  a capătului de cerere formulat în subsidiar (sub 200.000 lei).

Pentru aceste motive, atât de ordin procedural cât şi considerente ce ţin de fondul excepţiei, Curtea va respinge şi acest motiv de recurs ca neîntemeiat.

În cadrul ultimului motiv de recurs a arătat recurenta că instanţa în mod greşit a analizat elementele răspunderii civile delictuale.

În ceea ce priveşte analiza acestui motiv de recurs, Curtea va pleca de la premisa mai sus arătată că acest capăt de cerere prin care instanţa a fost învestită este o acţiune în răspundere civilă delictuală, o acţiune principală rezultată dintr-o cauză comună cu cea a primului capăt de cerere respectiv efectuarea unei operațiuni administrative care a cauzat şi a menţinut în eroare reclamantul, motiv pentru care nu poate fi primită critica recurentului că în condiţiile în care nu s-a solicitat anularea certificatului  de urbanism nr. 29/16.05.2007 nu poate fi introdusă acţiunea în răspundere civilă delictuală.

Curtea constată că în mod corect au fost analizate elementele răspunderii civile delictuale, fapta delictuală a autorităţii nelimitându-se la un simplu act material ci o multitudine de operaţiuni administrative care au menţinut în eroare pe reclamantă pe o perioadă îndelungată de timp.

Certificatul de urbanism nr../16.05.2007 a fost emis în vederea vânzării unui teren în intravilan, în cuprinsul acestuia existând menţiunea că terenul este situat în intravilan, este liber de construcţii iar destinaţia terenului este de zonă de locuinţe şi funcţiuni complementare conform PUG nr. 34080/8.11.1998. Urmare a acestei informări defectuoase, reclamantul încheie contractul de vânzare al unui teren în vederea efectuării unei construcţii. Ulterior, reclamantul formulează cererea 3964/21.04.2008 pentru emiterea avizului structurii de specialitate în vederea eliberării certificatului de urbanism, depusă pentru construire  pensiune D+P+1E+M şi clădire  spaţiu administrativ. În urma formulării acestei cereri, i se emite avizul nr. 75/605.2008 , de către Consiliul Judeţean B., din care rezultă că terenul pe care se vor desfăşura lucrări este situat  în zona de locuinţe şi funcţiuni complementare, conform Planului Urbanistic general al localităţii. În tot acest interval de timp reclamanta a achitat taxele aferente unui teren intravilan.

Toate această acţiune continuată pe parcursul mai multor ani a fost considerată în mod corect de instanţa de fond drept faptă ilicită delictuală cauzatoare de prejudicii. Prejudiciul real cauzat reclamantei şi aflat în directă legătură de cauzalitate cu fapta ilicită, constând în imposibilitatea realizării investiţiilor propuse datorită reîncadrării terenului achiziţionat în data de 18.05.2007, în baza actelor oficiale ale Comuna F din teren intravilan în teren extravilan.

Nu poate fi primit argumentul recurentei în sensul că reclamanta trebuia să îşi valorifice pretenţiile în baza unei acţiuni în răspundere contractuală, în condiţiile în care prejudiciul  şi cauza acestuia nu rezultă din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a unor clauze contractuale.

De asemenea eroarea existentă la momentul încheierii contractului cu privire la încadrarea terenului în intravilan  a fost determinată nu de vânzător ci de certificatul de urbanism  29//16.05.2007 care a fost emis tocmai în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare.

A formulat recurenta critici şi cu privire la modul de stabilire a prejudiciului.

Analizând modul în care instanţa de fond a stabilit cuantumul prejudiciul, Curtea constată că evaluarea acestuia a fost efectuată pe baza unei expertize, fiind compus din  diferenţa de preţ rezultată ca urmare a reîncadrării destinaţiei terenului din intravilan în extravilan, sumă actualizată, la care se adaugă taxe notariale şi taxe  şi impozite locale plătite de reclamantă.

Mai mult, Curtea constată că la primul termen ulterior comunicării raportului de expertiză pârâtele nu au formulat obiecţiuni cu privire la sumele stabilite în raportul de expertiză.

Prin menţiunile făcute la punctele 39-41 instanţa a indicat în concret componenţa prejudiciului precum şi modalitatea de actualizare a acestuia din Tabelul centralizator privind prejudiciul a rezultat prin calcularea dobânzii şi a altor sume plătite suma de 211438,96 lei.

Curtea reţine si faptul că suma finală reținută drept prejudiciu a avut în vedere doar prejudiciul efectiv suferit prin cumpărarea unui teren în condiţiile nerealizării scopului în vederea căruia a fost achiziţionat, respectiv realizarea unei construcţii.

Pentru aceste motive, Curtea va respinge recursul UAT B, ca neîntemeiat.

Analizând recursul formulat de recurentul UAT Comuna F, Curtea constată că întemeindu-se pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, acest recurent a invocat de asemenea necompetenţa primei instanţe de a soluţiona cel de-al doilea capăt de cerere, faţă de care aprecia că era competentă instanţa civilă. În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs a fost criticată modalitatea în care instanţa a apreciat prejudiciul. Ca al treilea motiv de recurs s-a arătat faptul că greşita aplicare a normelor de drept material se impune şi prin prisma împrejurării că acţiunea în răspundere civilă delictuală este inadmisibilă în condiţiile existenţei unui contract.

Aşa cum au fost expuse motivele acestei recurente coincid în mare măsură cu motivele de recurs  formulate de UAT B, motiv pentru care modul de soluţionare a acestui din urmă recurs este deopotrivă aplicabil şi motivelor invocate de UAT comuna Fundata.

Astfel, în ceea ce priveşte susţinerea că hotărârea primei instanţe a fost dată de o instanță necompetentă, aşa cum s-a arătat, Curtea va avea în vedere caracterul excepţiei de necompetenţă materială care deşi este excepţie absolută în conformitate cu prevederile art.130 alin. 2 Cod procedură civilă, poate fi invocată la primul termen  de judecată la care părțile  sunt legal citate  în faţa primei instanțe şi nu direct în calea de atac.

Deşi recurenta susţine că reclamanta a invocat un prejudiciu cauzat de pretinsa faptă ilicită constând în emiterea certificatului de urbanism nr../2007, susţinând că nu poate fi formulată în contencios administrativ o cerere de despăgubiri  pentru un pretins prejudiciu produs de  actul necontestat, Curtea se vede nevoită să precizeze că acţiunea reclamantului a avut două capete de cerere principale: pe de o parte se solicita obligarea pârâtelor să emită un nou certificat de urbanism  şi pe de altă parte se formula o acţiune în răspundere civilă delictuală întemeiată exclusiv pe dispoziţiile codului civil care reglementează  răspunderea şi care impunea instanţei să facă analiza elementelor răspunderii civile delictuale. Chiar dacă a fost respins primul capăt de cerere, prima instanţă a rămas în continuare învestită cu soluţionarea celui de-al doilea capăt de cerere în condiţiile art. 99 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

 În ceea ce priveşte criticile formulate cu privire la analiza condiţiilor răspunderii civile delictuale, a determinării prejudiciului de către prima instanţă precum şi inadmisibilitatea răspunderii contractuale în condiţiile existenţei unui contract , aceste aspecte au fost analizate în cadrul analizei recursului UAT B, motive pe care Curtea le va respinge pentru aceleaşi considerente.

Pentru aceste motive, Curtea va respinge ambele recursuri ca neîntemeiate.

Domenii speta

Spete similare