Ordonanţă preşedinţială

Dosar nr. X

R O M Â N I A

TRIBUNALUL X

SECŢIA X

SENTINŢA CIVILĂ Nr. X

Şedinţa publică de la X

Completul compus din:

PREŞEDINTE: X

Grefier:  X

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta X, în contradictoriu cu pârâta X, având ca obiect ordonanţă preşedinţială.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns reclamanta, prin avocat X şi avocat X şi pârâta, prin consilier juridic X, cu delegaţie la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

La strigarea cauzei la amânări fără discuţii reclamanta solicită acordarea unui termen scurt pentru a se lua la cunoştinţă de întâmpinare.

Instanţa respinge această cerere, faţă de caracterul urgent al cauzei şi comunică întâmpinarea, lăsând cauza la finalul şedinţei pentru a se lua la cunoştinţă de apărările pârâtei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Tribunalul, în raport de dispoziţiile art. 131 Noul cod de procedură civilă, pune în discuţie competenţa de soluţionare a cauzei.

Reclamanta, prin avocaţi, apreciază că această instanță este competentă să soluţioneze prezenta cauză.

Pârâta, prin consilier juridic, de asemenea, apreciază că această instanță este competentă să soluţioneze prezenta cauză.

Tribunalul, în temeiul dispoziţiilor  art. 998  C. pr. civ. şi art. 63 din Legea nr. 31/1990 constată că este competent general, material şi teritorial să soluţioneze cererea.

Instanţa acordă cuvântul asupra excepţiilor invocate prin întâmpinare.

Pârâta, cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, raportat la art. 39 din Legea nr. 137/2002, arată că termenul de prescripţie pentru introducerea cererii prin care se atacă o operaţiune ori se valorifică vreun drept conferit de acesta este de o lună de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască  existenţa operaţiunii,  sau a actului atacat, or, reclamanta X ar fi trebuit să cunoască  existenţa operaţiunii de majorare a capitalului social, ce reprezintă motivul formulării ordonanţei presedinţiale, la data publicării rezoluţiei pe pagina de internet a ONRC; acest lucru rezultă din prevederile art. 6 alin. 3 din OUG nr. 116/2009, respectiv  la 28.02.2019; or, până la data de 25.04.2019 a trecut mai mult de o lună, motiv pentru care solicită admiterea excepţiei.

Reclamanta, prin avocat Dan Ciobanu, depune un extras după portalul instanţei, cu privire la acţiunea principală pe care  X a depus-o  şi  apreciază  că  este o eroare din partea  adversarului; au cerut  printr-o acţiune  principală, care face obiectul respectivului dosar,  respectarea unei obligaţii de a nu face,  nu este nicidecum  incident art.  39 din Legea  nr. 137/2002, iar, pe de altă parte, prezentul dosar,  care reprezintă o ordonanţă preşedinţială, este în legătură cu  acţiunea principală având ca obiect obligaţia de a nu face.

În al doilea rând, prezentul demers judiciar,  respectiv acţiunea principală, cu această ordonanţă preşedinţială, se referă la efecte doar pe viitor; pe scurt, ei doresc să evite acţiunile abuzive ale X, de a intra în capitalul social, în mod abuziv, fără să fie respectate dispoziţiile legale, respectiv majorarea capitalului social printr-o Hotărâre Generală Extraordinară a Acţionarilor.

Reclamanta, prin avocat X, arată că doreşte să sublinieze aspectul că OUG nr. 116/2009 prevede că termenul de plângere împotriva rezoluţiei Registrului Comerţului  curge de la pronunţare pentru părţi si de la momentul în care părţile au luat la cunostinţă, pentru terţi.

Intr-o situaţie firească, legală, AGA decide majorarea capitalului social, nu li se poate imputa că nu verifică la Registrul Comerţului dacă mai sunt si alţi acţionari.

Instanţa, după ce părţile şi-au manifestat acordul, având în vedere dispoziţiile art. 997  alin. 1 C. pr. civ., califică excepţia de prescripţie ca fiind o chestiune subsumată condiţiei de admisibilitate referitoare la aparenţa de drept.

Pârâta, prin consilier juridic, cu privire la excepţia lipsei de interes, arată că au apreciat că aportul adus de societate prin majorarea de drept efectuată nu aduce nici un prejudiciu reclamantei, ci, dimpotrivă, a apreciat că aceasta s-a îmbogăţit, patrimoniul societăţii crescând cu valoarea patrimonială a terenului în cauză; reclamanta ar fi putut să facă o plângere împotriva rezoluţiei Registrului Comerţului, potrivit art. 6 alin 3 din OUG nr. 116/2009, în termen de 15 zile de la publicarea pe pagina de internet a Oficiului Registrul Comerţului, ca atare solicită admiterea  excepţiei şi respingerea cererii, ca lipsită de interes.

Reclamanta, prin avocat X, cu titlu preliminar doreste să sublinieze ce  înseamnă majorarea de drept de capital social; legea prevede că AGA decide majorarea capitalului social cu valoarea aferentă terenurilor pentru care s-au emis certificate de atestare a dreptului de proprietate. În cazul în care, ulterior, Consiliu de Administraţie refuză să înregistreze hotărârea, majorarea, legea prevede că autoritatea publică implicată poate să o facă în mod direct.

Totodată, arată că, potrivit doctrinei şi jurisprudenţei, capitalul social reprezintă gajul creditorilor chirografari, în sensul că valoarea capitalului social dă sau nu dă încredere  terţilor cu care societatea intră în relaţii comerciale.

Instanţa, după ce părţile şi-au manifestat acordul, având în vedere dispoziţiile art. 997  alin. 1 C. pr. civ., califică excepţia lipsei de interes ca fiind o chestiune subsumată condiţiei de admisibilitate referitoare la paguba iminentă.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepţii de invocat, instanţa acordă cuvântul pe probatoriu.

Reclamanta, prin avocat X, depune actul constitutiv, în forma actualizată, pe care-l comunică şi adversarului.

Pârâta, prin consilier juridic, solicită proba cu înscrisurile de la dosar.

Tribunalul, cu privire la probele solicitate, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 C.pr. Civ.  încuviinţează proba cu  înscrisurile de la dosar, solicitată de părţi, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei şi acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamanta, prin avocat X, solicită  instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să dispună obligarea X să respecte obligaţia de a nu face în raport de capitalul social şi Actul Constitutiv al X şi, pe cale de consecinţă, X să înceteze  demersurile abuzive constând în solicitările adresate ONRC de a modifica structura capitalului social şi actul constitutiv, prin majorarea capitalului social cu aportul în natură, constând în valoarea terenurilor din Certificatele de Atestare a dreptului de proprietate, cu privire la un singur teren.

Totodată, apreciază că în spetă sunt îndeplinite cele trei condiţii de admisibilitate, referitoare la urgentă, vremelnicie şi neantamarea fondului dreptului.

În ceea ce priveste urgenţa, asa cum a arătat şi în cerere, a luat la cunostinţă într-un mod pur  întâmplător, la data de 04.04.2019, cu privire la intrarea în acţionariatul X a X, iar apoi au luat cunostinţă de rezoluţia 6573/20.02.2019, prin care, în mod nelegal, Registrul Comerţului X a înregistrat în capitalul social participaţia X, reprezentând aportul în natură constând  în valoarea  terenurilor din  Certificatele de Atestare a dreptului de proprietate.

Cu privire la a doua condiţie, vremelnicia măsurii, arată că, asa cum s-a reţinut şi în doctrină şi în jurisprudenţă, se poate pronunţa o ordonanţă preşedinţială cu privire la obligaţia a face, a fortiori, consideră că se poate pronunţa şi o ordonanţă preşedinţială cu privire la obligaţia de a nu face, respectiv stoparea demersurilor abuzive ale X, constând în solicitările adresate ONRC de a modifica structura capitalului social şi actul constitutiv al X.

Momentul până la care se poate dispune  această măsură este până la  soluţionarea definitivă  a cauzei care se judecă pe fondul dreptului.

În întâmpinare, partea adversă invocă jurisprudenţa cu privire la acest caracter vremelnic  al ordonanţei preşedinţiale, ordonanţă emisă chiar în baza unui raport identic, respectiv la Curtea de Apel X şi face menţiunea ca acolo este o situaţie  atipică, diferită de cea din spetă şi pe cale de consecinţă măsura trebuie să fie până la soluţionarea definitivă a cererii cu privire la obligaţia de a nu face, aflată pe rolul acestui tribunal.

Cea mai importantă condiţie în speţă este neprejudecarea fondului;  precizează că nu se leagă  de fondul cauzei, se leagă de pipăirea fondul  în această spetă; cum demersurile abuzive ale Electrica vatămă nu doar interesele X, ci si ale Statului, art. 12  alin 7 din Legea 137/2002 spune că ,,Capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor, care va fi considerat aport în natură al Statului.”

În anexa 3 la certificatul de atestare a dreptului de proprietate, acesta este emis în 2005, au trecut 14 ani în care Electrica nu a făcut nimic; acum, când EX, când au făcut o  Adunare (Hotărâre Generală) Extraordinară a Acţionarilor prin care au majorat  capitalul social, în mod legal şi beneficiarul acestei majorări este Statul prin X; vine X, într-o acţiune în anulare a hotărârii spunând că nu este legal; modul în care înţelege X să intre în mod fraudulos în acţionariat nu doar că nu este legal, ci este neproductiv, pe cale de consecinţă consideră că sunt îndeplinite condiţiile pentru pronunţarea unei ordonanţe presedinţiale.

Reclamanta, prin avocat X, cu titlu de istoric, arată că până în 2014 Xa fost  acţionar în societatea X, din 2014, de când a devenit o societate privată, toate atribuţiile X au fost preluate de această Societate de Administrare a Participaţiilor Statului.

Terenul a fost al Statului, era normal ca Statul să primească acţiuni, nu putea să trensfere ceva ce nu avea.

Pârâta, prin consilier juridic, doreşte să se facă demarcaţie între cele 103 Certificate de Atestare a dreptului de proprietate şi terenul ce face obiectul acestui dosar;  acele 103 terenuri fac obiectul altui dosar, dosar nr. 988/30/2019 al Tribnalului X, pentru terenul ce face obiectul acestui dosar există certificat de atestare a dreptului de proprietate emis pe numele X SA, nu există dubiu că X SA nu este în continuare proprietară a acestui teren.

Cu acest teren X SA şi-a majorat capitalul social;  Statul şi-a primit acţiunile  rezultate în urma acestei majorări de capital social; efectele Legii 137/2002 ar trebui coroborate cu  prevederile unui alt act normativ, O.G nr. 21/2004, care prevede obligativitatea  majorării capitalului social.

La majorarea capitalului social, beneficiarul acţiunilor urma să fie X.

În cee ace priveste condiţiile obligatorii impuse de legiuitor pentru admiterea ordonanţei presedinţiale, în primul rând reclamanta, la urgenţă, se prevalează de faptul că există demersuri abuzive; pârâta apreciază că nu există demersuri abuzive prin exercitarea unor drepturi prevăzute de lege; s-a referit la faptul că au atacat hotărârea de majorare a capitalului social cu cele 103 terenuri, acea acţiune nu face obiectul prezentului dosar, pe de altă parte nu reprezintă un demers abuziv exercitarea unor drept; potrivit art 132 alin. 3 din Legea 31/1990,  orice persoană interesată se poate îndreptata cu o acţiune în nulitatea hotărârii AGA; un alt demers abuziv consideră reclamanta că a fost exercitarea acelui drept, or, nu poate fi considerat abuziv exercitarea unui drept fundamental, prevăzut în Constituţie, cât şi în Convenţia Europeană, accesul libel la justiţie, dreptul de a se adresa instanţelor judecătoresti.

În ceea ce priveste scopul măsurii solicitate, se referă reclamanta la faptul că Electrica ar fi îngrădit dreptul de preferinţă; dimpotrivă,  alin. 6 al art. 12 din  Legea 137/2002 stabileste un drept de preferinţă, la cumpărarea acţiunilor suplimentare, pentru dobânditorul succesoral în drepturi al acţiunilor vândute în procedura de privatizare; în situaţia în care majorarea de drept se realizează după privatizare, cum este cazul în speţă, alineatele 7 şi 8 chiar prevăd un termen de exercitare a acestui drept de preferinţă.

Se poate exercita un drept de preferinţă, la momentul în care AGA ar lua act de această majorare de drept, ca atare nu a îngrădit niciun drept de preferinţă.

În ceea ce priveste vremelnicia se susţine că obligaţia de a face este admisibilă prin ordonanţa preşedinţială când se  intenţionează încetarea  actelor abutive. Dimpotrivă, cererea de emitere a ordonanţa preşedinţială ar reprezenta ea însăşi un abuz de drept. Fără cheltuieli de judecată.

Reclamanta, prin avocat, arată că va solicita  cheltuieli de judecată pe cale separată.

Instanţa reţine cauza în pronunţare.

INSTANŢA

Deliberând:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe în data de X, sub nr. X, reclamanta X SA a chemat în judecată pe pârâta X SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, pe calea procedurii speciale a ordonanţei preşedinţiale, să se dispună respectarea de către pârâtă a obligaţiei de a nu face în raport de capitalul social şi actul constitutiv al reclamantei şi, pe cale de consecinţă, să înceteze pârâta demersurile abuzive constând în solicitările adresate ONRC de a modifica structura capitalului social şi actul constitutiv al reclamantei prin majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor din certificatele de atestare a dreptului de proprietate, până la soluţionarea definitivă a acţiunii principale.

În motivarea acestei cereri s-a arătat, în esenţă, aceea că reclamanta este fosta sucursală a pârâtei, care a fost privatizată; pachetul majoritar de acţiuni a trecut la X (51%); restul acţiunilor au revenit statului, prin X şi, ulterior, 24% din acţiuni au revenit Fondului Proprietatea. Apoi, prin art. 1 alin. 1 din HG nr. 85/2013 s-a stabilit restructurarea pârâtei prin divizarea parţială realizată prin desprinderea unei părţi din patrimoniul său şi, ulterior, oferta publică de majorare a capitalului social prin aport de capital privat al aceleiaşi. Mai important, prin art. 1 alin. 11 din aceeaşi HG s-a stabilit că prin divizarea parţială a pârâtei se înfiinţează X. Această din urmă societate preia şi partea din patrimoniul pârâtei necesară desfăşurării activităţii de gestionare a participaţiilor minoritare prev. de anexa 1 la hotărâre. Ca atare, X are calitatea de acţionar cu privire la reclamantă, iar nu pârâta din prezentul dosar. Din 2014 pârâta este societate cu capital majoritar privat. Ca atare, pârâta nu mai reprezintă statul român în raport cu societăţile privatizate, printre care şi reclamanta. Numai X are dreptul că obţină acţiuni pentru ipoteza majorării capitalului reclamantei cu valoarea terenurilor pentru care se emit certificate de atestare a dreptului de proprietate. În acest sens, art. 12 alin. 5 din Legea nr. 137/2002 arată că: [î]n cazul în care eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nu a fost urmată, anterior privatizării, de majorarea corespunzătoare a capitalului social sau dacă certificatul se eliberează după privatizare, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor, care va fi considerată aport în natură al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale, după caz, în schimbul căreia se vor emite acţiuni suplimentare ce vor reveni de drept instituţiei publice implicate. Ca atare, dat fiind că certificatele verzi vizează imobile aparţinând X SA X (actuala X), în calitate de sucursală/filială privatizată a X, singura entitate care poate formula pretenţii asupra valorii bunurilor imobile identificate în cuprinsul acestor certificate este instituţia publică implicată. Iar din anul 2014 pârâta nu mai deţine calitatea de instituţie publică implicată.

Cât priveşte admisibilitatea ordonanţei, se susţine aceea că sunt îndeplinite cele 3 condiţii cumulative, prev. de art. 997 alin. 1 C. proc. civ., respectiv, urgenţa, vremelnicia şi neprejudecarea fondului. Urgenţa rezultă din diluarea intempestivă a procentului deţinut de acţionarii actuali ai reclamantei, născându-se şi un prejudiciu constant, ce nu ar putea fi reparat. Vremelnicia este în legătură cu soluţionarea acţiunii înregistrate pe rolul Tribunalului Bucureşti cu privire la fondul litigiului. Cât priveşte neprejudecarea fondului, instanţa este ţinută să verifice numai aparenţe drepturilor reclamantei. Nu se cercetează fondul dreptului, ci numai aparenţa acestuia.

În drept se invocă prevederile art. 997 alin. 1 C. proc. civ.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâta a formulat întâmpinare, invocând excepţiile de prescripţie extinctivă şi de lipsă de interes, precum şi inadmisibilitatea cererii.

În motivare s-a susţinut, în esenţă, aceea că pârâta a solicitat ORC X înregistrarea majorării de drept a capitalului social al reclamantei cu valoarea terenului asupra căruia pârâta a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate aferent terenului situat în X, jud. X. În cadrul pârâtei, statul deţine cota de participare de 48,78%. Sunt respectate prevederile legale potrivit cărora acţiunea întreprinsă de pârâtă este obligatorie.

Referitor la excepţia de prescripţie extinctivă, se susţine încălcarea termenului prev. de art. 39 din Legea nr. 137/2002. Referitor la lipsa de interes, se arată că patrimoniul reclamantei este îmbogăţit, astfel că nu poate susţine un prejudiciu.

Cât priveşte condiţiile cumulative de admisibilitate pentru pronunţarea unei ordonanţe preşedinţiale, nici acestea nu sunt îndeplinite.

În drept se invocă prevederile art. 205 şi urm. C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, tribunalul reţine următoarele:

Mai întâi, având în vedere calificarea dată de instanţă în şedinţa publică de astăzi, excepţiile de prescripţie şi de lipsă de interes nu au a fi analizate separat, ci în raport de condiţiile generale de admisibilitate a unei ordonanţe preşedinţiale, astfel cum sunt conturate prin art. 997 C. proc. civ. Iar aceste condiţii, după cum reiese din prevederile art. 997 alin. 1, 2 şi 5 C. proc. civ. sunt următoarele: aparenţa de drept, urgenţa şi vremelnicia.

Cât priveşte aparenţa de drept, după cum susţine şi reclamanta, ea trebuie să reiasă dintr-o verificare sumară (pipăire a fondului, după cum se exprimă doctrina procesuală de la profesorul Stoenescu încoace). Or, contrar celor susţinute de reclamantă, tribunalul apreciază că această verificare conduce la concluzia că dreptul care se conturează aparţine pârâtei.

Astfel, se observă că cerificatul de atestare a dreptului de proprietate în legătură cu care a luat naştere litigiul dintre părţi este emis pe numele pârâtei. În aceste condiţii, prezumţia care operează este în sensul că acest titlu atestă situaţia reală, respectiv existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul pârâtei (prezumţia de validitate însoţeşte toate actele juridice, până la proba contrară).

Or, existând un act juridic care stableşte expres existenţa dreptului de proprietate în favoarea pârâtei, este necesar ca, pentru a stabili că în prezent, în urma modificării patrimoniului acesteia, acţiunile aferente titlului nu se mai află în sfera sa de proprietate, să se verifice modificările legislative care au avut loc.

Însă, ţinând în seamă aceeaşi condiţie specială de admisibilitate din materia ordonanţei preşedinţiale (referitoare la verificarea sumară), este necesar ca legea invocată să fie clară, astfel încât să nu se nască dubii cu privire la interpretarea sa. Aceasta deoarece, într-o verificare sumară, între un titlu clar şi o situaţie care se naşte în urma interpretării unei legi neclare, cel dintâi trebuie să aibă prioritate.

Dar prevederile legale invocate de reclamantă nu au un conţinut precis, clar determinat.

Astfel, după cum susţine reclamanta, potrivit art. 12 alin. 5 din Legea nr. 137/2002: [î]n cazul în care eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nu a fost urmată, anterior privatizării, de majorarea corespunzătoare a capitalului social sau dacă certificatul se eliberează după privatizare, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor, care va fi considerată aport în natură al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale, după caz, în schimbul căreia se vor emite acţiuni suplimentare ce vor reveni de drept instituţiei publice implicate. Ca atare, pentru a se stabili cui revin acţiunile suplimentare, este necesar să se stabilească conţinutul noţiunii de instituţie publică implicată. Or, această noţiune nu este explicată de legea respectivă.

Pe de altă parte, nici conţinutul HG nr. 85/06.03.2013, care a fost adoptată tocmai pentru aprobarea strategiei de privatizare prin ofertă publică de majorare a capitalului social prin aport de capital privat al Societăţii Comerciale X - S.A. X, nu conţine norme care să lămurească acest aspect.

Având în vedere acestea, teza reclamantei, după care în prezent instituţia publică implicată este reprezentată de X, necesită un efort de interpretare mult prea delicat pentru scopul condiţiei de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale referitoare la verificarea sumară. Aceasta deoarece dispoziţiile art. 1 alin. 11 şi alin. 12 din HG nr. 85/2003 nu sunt neîndoielnice, ele făcând referire doar la naşterea X şi la patrimoniul său.

Pentru acestea se reţine că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate referitoare la aparenţa de drept. Cum condiţiile de admisibilitate în materia ordonanţei preşedinţiale sunt cumulative, iar această condiţie analizată nu este îndeplinită, rezultă că este inadmisibilă cererea formulată, nefiind necesar să se facă şi analiza cerinţelor subsecvente.

Consecutv, cererea de faţă se va respinge ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea formulată de reclamanta X SA, având sediul în X, fiind înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. X, CUI X,  cu sediul procesual ales la X, cu sediul în X, în contradictoriu cu pârâta  X SA, cu sediul  în X, fiind înregistrată în  Registrul Comerţului sub nr.  X, CUI X ca inadmisibilă.

Cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare.

Cererea de apel se depune la Tribunalul X, Secţia X.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, astăzi, X.

PREŞEDINTE,  GREFIER,

Domenii speta

Spete similare