Evaziune fiscala

Sentinţă penală 269 din 21.06.2018


 

Prin sentinţa penală nr. 269 din 21 iunie 2018 Tribunalul Arad, în tem.art. 386 Cod proced.penală respinge cererea formulată pentru inculpatul PRV privind schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor prev.şi ped. de art. 181 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin.l Cod penal; art. 367 alin. 1 şi 2 Cod penal;  art. 29 alin.l lit.a din Legea 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin.l Cod penal şi  evaziune fiscală, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 241/2005 totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal  în faptele prev. şi ped. de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal; art. 7 alin. l din Legea nr. 39 din 2003;  art. 29 alin.l lit.a din Legea 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal şi art. 8 din Legea nr. 241/2005 totul cu aplicarea art. 33 Cod penal anterior şi cu reţinerea art. 19 din Legea 682/2002.

În tem. art. 386 Cod proced.penală respinge cererile de schimbare a încadrării juridice formulate pentru inculpaţii PV  şi CJ din infracţiunea prev. şi ped. de art. 181 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 78/2000 în  infracţiunea prev. şi ped. de art. 181 alin. 1  din Legea nr. 78/2000 şi prin reţinerea art. 19 din Legea nr. 682/2002 pentru inculpatul CJ.

În tem. art. 396 alin. 5 Cod proced.penală rap. la art. 16 lit. b teza I Cod proced.penală achită pe inculpatul PRV, de sub învinuirea săvârşirii infracțiunilor prevăzute de art. 18/1 alin. 1 și 3 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, art. 367 alin. 1 și 2 Cod penal, art. 29 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002  cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal și art. 8 din Legea nr. 241/2005, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal.

În tem. art. 396 alin. 5 Cod proced.penală rap. la art. 16 lit. b teza I Cod proced.penală achită pe inculpatul PV, de sub învinuirea săvârşirii infracțiunilor prevăzute de art. 48 alin.1 Cod penal raportat la art. 18/1 alin. 1 și 3 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, art. 367 alin. 1 și 2 Cod penal și art. 29 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002  cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal şi art. 5 Cod penal.

În tem. art. 396 alin. 5 Cod proced. penală rap. la art. 16 lit. b teza I Cod proced. penală achită pe inculpatul CJ de sub învinuirea săvârşirii infracțiunilor prevăzute de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 18/1 alin. 1 și 3 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, art. 367 alin.1 și 2 Cod penal și art. 29 alin.1 lit. a din Legea nr. 656/2002  cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal şi art. 5 Cod penal.

În tem. art. 396 alin. 5 Cod proced. penală rap. la art. 16 lit. b teza I Cod proced.penală achită pe inculpatul FSP de sub învinuirea săvârşirii infracțiunii prevăzute de art. 48 alin.1 Cod penal raportat la art. 18/1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal.

În tem. art. 396 alin. 5 Cod proced. penală rap. la art. 16 lit. b teza I Cod proced. penală achită pe inculpatul TM, de sub învinuirea săvârşirii infracțiunilor prevăzute de art. 367 alin. 1 Cod penal, art. 297 alin. 1 Cod penal raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 și art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2000, totul cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal şi art. 5 Cod penal;

În tem. art. 396 alin. 5 Cod proced. penală rap. la art. 16 lit. b teza I Cod proced.penală achită pe inculpata SC BF SRL, de sub învinuirea săvârşirii infracțiunii prevăzute de art. 18/1 alin.1 și 3 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal;

În tem. art. 396 alin. 5 Cod proced. penală rap. la art. 16 lit. b teza I Cod proced.penală achită pe inculpata SC JTC SRL, de sub învinuirea săvârşirii infracțiunii prevăzute de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 18/1 alin. 1 și 3 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal;

În tem. art. 396 alin. 5 Cod proced. penală rap. la art. 16 lit. b teza I Cod proced.penală achită pe inculpata SC P SRL, de sub învinuirea săvârşirii infracțiunii prevăzute de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 18/1 alin. 1 și 3 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal;

În tem. art. 396 alin. 5 Cod proced. penală rap. la art. 16 lit. b teza I Cod proced.penală achită pe inculpata SC MV SRL, de sub învinuirea săvârşirii infracțiunii prevăzute de art. 48 alin.1 Cod penal raportat la art. 18/1 alin. 1 și 3 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal.

În tem. art. 396 alin. 5 Cod proced. penală rap. la art. 16 lit. b teza I Cod proced.penală achită pe inculpata SC V SRL, de sub învinuirea săvârşirii infracțiunii prevăzute de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 18/1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal

În tem. art. 396 alin. 5 Cod proced. penală rap. la art. 16 lit. b teza I Cod proced.penală achită pe inculpata SC BNM SRL, sub învinuirea săvârşirii infracțiunii prevăzute de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 18/1 alin. 1 și 3 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal; cu aplicarea art. 5 Cod penal.

Constată că inculpaţii PRV şi TM au fost arestaţi la domiciliu în perioada 27.05.2015-25.06.2015 iar inculpaţii PV şi CJ au fost sub control judiciar din data de 27.05.2015-25.06.2015.

În temeiul art. 25 alin. 5 Cpp lasă nesoluţionate acţiunile civile formulate în cauză de către Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură;  D.G.R.F.P. Timişoara Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, - Comuna Z şi  SC P SRL Italia. Lasă nesoluţionată cererea procurorului privind revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1107/11.05.2015 la Biroul Notarului Public BEH încheiat între pârâta PL în calitate de cumpărător şi inculpatul PRV şi soţia în calitate de vânzător.

Menţine măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţa procurorului din data de 08.06.2015 în dosarul nr. …/P/2015 al DNA-Serviciul Teritorial Timişoara.

În tem. art. 275 alin. 3 Cod proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă ÎCCJ – D.N.A. – ST Timişoara din 10 decembrie 2015 în dosarul nr. …/P/2015 al DNA - ST Timişoara, au fost trimişi în judecată inculpaţii:

- PRV - pentru infracţiunile prev. şi ped. de art.181 alin.1 şi 3 din Legea nr.78/2000 (cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.), art.367 alin.1 şi 2 C.pen., art.29 alin.1 lila din Legea nr.656/2002 (cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.) şi art.8 din Legea nr.241/2005, totul cu aplicarea art.38 alin.1 Cpen.;

- PV - pentru infracţiunile prev. şi ped. de art.48 alin.1 Cpen. raportat la art.181 alin.1 şi 3 din Legea nr.78/2000 (cu aplicarea art.35 alin.1 Cpen.), art.367 alin.1 şi 2 Cpen. şi art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002 (cu aplicarea art.35 alin.1 Cpen.), totul cu aplicarea art.38 alin.1 Cpen.;

- CJ- pentru infracţiunile prev. şi ped. de art.48 alin.1 Cpen. raportat la art.181 alin.1 şi 3 din Legea nr.78/2000 (cu aplicarea art.35 alin.1 Cpen.), art.367 alin.1 şi 2 Cpen. şi art.29 alin.1 lila din Legea nr.656/2002 (cu aplicarea art.35 alin.1 Cpen.), totul cu aplicarea art.38 alin.1 Cpen.;

- FSP - pentru infracţiunile prev. şi ped. de art.48 alin.1 Cpen. raportat la art.181 atin.1 din Legea nr.78/2000;

- TM - pentru infracţiunile prev. şi ped. de art.367 alin.1 Cpen., art.297 alin.1 C.pen. raportat la art.132 din Legea nr.78/2000 şi art.29 alin.1 lit.b din Legea nr.656/2000, totul cu aplicarea art.38 alin.1 Cpen;

- SC BF SRL - pentru infracţiunea prev. şi ped. de art.181 alin.1 şi 3 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.;

- SC JTC SRL - pentru infracţiunea prev. şi ped. de art.48 alin.1 Cpen. raportat la art.181 alin.1 şi 3 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 Cpen.;

- SC P SRL - pentru infracţiunea prev. şi ped. de art.48 aiin.1 C.pen. raportat la art.181 alin.1 şi 3 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.;

- SC MV SRL - pentru infracţiunea prev. şi ped. de art.48 alin.1 C.pen. raportat la art.181 alin.1 şi 3 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.;

- SC V SRL - pentru infracţiunea prev. şi ped. de art.48 alin.1 C.pen. raportat la art.181 alin.1 din Legea nr.78/2000;

- SC BNM SRL – pentru infracţiunea prev. şi ped. de art.48 alin.1 C.pen. raportat la art.181 alin.1 şi 3 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.

cu aplicarea art.5 C.pen. fată de toti inculpaţii.

În cauză a fost acvirat dosarul nr…./P/2015 al DNA - ST Timişoara, s-a luat declaraţie inculpaţilor, s-au administrat probele testimoniale cu martorii MAE; JDL; PGT; GI; PD; GC; ŞI; PP; BN; CDD; PMA; CNI; CS; SA; HP; PFC; PO; MI; DAI; MTR; CASC; RBR; BLV; ME; BDI; CD; AM; DŞC; SM; SC; AIB; Bl; BSI; FSP; BMM; PP; BA; HI; CAC; PIF; PD; NTM; MMF; IG; BVND; CP; BT; BI; SI; MS; CV, PŞP; EM; CFA; PE; s-a efectuat raport de expertiză contabilă judiciară; a fost audiat expertul desemnat din oficiu de instanţă, doamna PO.

În fapt, în actul de sesizare s-au reţinut următoarele:

Prin procesul verbal de sesizare din oficiu, din data de 13 februarie 2015, a organelor de urmărire penală din cadrul DNA - ST Timișoara (vol.1, f.1-2), rezultă că în cursul anului 2011 inculpata SC BF SRL a depus o cerere la APIA - Centrul Județean (CJ) Arad în vederea obţinerii de subvenţii pentru înfiinţarea unei platanţii viticole. În vederea obţinerii subvenţiilor, asigurate din fonduri europene (FEGA-Fondul European pentru Garantare în Agricultură), societatea comercială sus menţionată a folosit documente nereale care atestau prestarea unor servicii/achiziţia unor bunuri necesare în vederea accesării fondurilor respective. Documentele nereale au fost furnizare beneficiarului SC BF SRL de alte societăţi comerciale, controlate direct sau indirect de reprezentanţii beneficiarului.

În cuprinsul procesului verbal de sesizare din oficiu se făcea vorbire și de posibile fapte penale comise de funcționari din cadrul unității de management a proiectului (APIA Arad), care au aprobat plata sprijinului financiar solicitat, în condițiile în care nu erau îndeplinite cerințele legale de eligibilitate (respectiv dovada efectuării efective a cheltuielilor pentru care se solicită sprijinul financiar aferent).

Din procesul verbal de completare a sesizării din oficiu, din data de 19 martie 2015 (vol.1, f.3-4), rezulta că inculpata SC BF SRL este controlată faptic de alte persoane decât cele care figurează în documentele legale. În baza unui contract de asociere în participaţiune, din anul 2010, Primăria Z, jud. Arad, a pus la dispoziţia societăţii o suprafaţă de 229 ha teren agricol (suprafață care a fost majorată ulterior la 444,964 ha), societatea obligându-se să înfiinţeze o cultură de viţă de vie. Această suprafaţă a fost pusă la dispoziţia societăţii în mod gratuit, datorită acțiunilor frauduloase ale primarului localității, inculpatul TM, care, în contraprestația comportamentului său a primit dreptul de administrare, în folos propriu, a unei suprafețe de 50 ha viță de vie. Pentru înfiinţarea culturii de viţă de vie, societatea comercială SC BF SRL a solicitat APIA Arad fonduri europene, pentru reconversia plantaţiilor viticole, finanţate din fonduri FEGA. Fondurile urmau a fi acordate etapizat, respectiv pentru lucrări de pregătire a solului şi pentru plantarea şi întreţinerea culturii (măsura I), respectiv pentru instalarea sistemului de susţinere (măsura II). Deşi aceste lucrări nu au fost efectuate în totalitate, potrivit contractului de finanţare, funcţionarii decizionali din cadrul APIA, încălcându-şi atribuţiile de serviciu, au aprobat şi dispus plata sumelor de bani reprezentând contribuţia din fondurile FEGA.

CAPITOLUL I. Infracțiunea de folosire sau prezentarea, cu rea credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta ori în numele ei, prev. de art.181 alin.1 și 3 din Legea nr.78/2000.

La iniţierea acestor măsuri, Ministerul Agriculturii a considerat procedura de distribuire a cuantumului în funcţie de devizele întocmite de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Calugărească. Acest institut a elaborat devize pentru fiecare lucrare şi sublucrare în parte şi a stabilit o sumă fixă pentru toată ţara.

Inculpata SC BF SRL a solicitat şi beneficiat de fonduri europene FEGA (Fondul European Pentru Garantare în Agricultură), destinate reconversiei plantaţiilor viticole, în două campanii, respectiv 2010-2011 (pentru o suprafaţă de aprox.50 ha) şi 2011-2012 (pentru o suprafaţă de aprox.170 ha).

A. Astfel, în cuprinsul rechizitoriului s-a reţinut că în prima campanie (2010-2011), prin cererea de autorizare a plantării înregistrată la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (DADR) Arad sub nr…./09 iunie 2010, SC BF SRL a solicitat acordarea dreptului de plantare de pe o rezervă, pe o suprafață de 50,00 ha (vol.4, f.229-232). La cererea de autorizare a plantării de viță de vie au fost anexate documentele cerute de actele normative în vigoare (Ordinul MADR nr.247/2008), respectiv Planul individual de reconversie a soiurilor, memoriul justificativ, harta blocurilor fizice pe care va fi plantată viță de vie, declarațiile inculpatului PRV (referitoare la respectarea măsurilor prevăzute în plan, respectarea normelor GAEC, etc.), graficul de execuție a lucrărilor (din care rezultă că aceste lucrări au fost preconizate a se desfășura în perioada august 2010-noiembrie 2012) (vol.4, f.220-228, 234-243, 251-253, 256-261). Au mai fost anexate Aprobarea privind acordarea unui drept de plantare din rezerva națională nr…./08.06.2010 a Oficiului Național al Viei și Produselor Vitivinicole (din care rezultă că se acordă SC BF SRL, urmare cererii acesteia, drept de plantare a viței de vie din rezerva națională  pentru suprafața totală de 229,52 ha)(vol.4, f.254), precum și Hotărârea nr.79/07.06.2010 a Consiliului Local al comunei Z și Contractul de asociere în participațiune nr.2090/07.06.2010 încheiat între Consiliul Local al com. Z (reprezentat de inculpatul TM-primarul comunei) și SC BF SRL (reprezentată de inculpatul PRV). În baza contractului respectiv, încheiat pe o perioadă de 20 ani, Consiliul Local se obliga să pună la dispoziția SC BF SRL, în mod gratuit,  o suprafață de 229,52 ha, societatea comercială obligându-se în schimb să înființeze pe respectiva suprafață o plantație de pomi fructiferi și viță de vie. Consiliul Local urma să aibă o cotă de 20% participare la profit și pierdere, iar SC BF SRL o cotă de 80% participare la profit și pierdere. La cap.XII din contract se prevedea în mod expres că asocierea cu alte persoane fizice sau juridice la realizarea obiectului contractului se poate face numai cu acordul părților, iar acestea nu pot cesiona drepturile și obligațiile ce le revin decât cu acordul scris al celeilalte părți (vol.4, f.244-250).

Întrucât în urma verificărilor efectuate de reprezentanții DADR Arad, în teren și asupra documentației depuse de inculpatul PRV, administrator la SC BF SRL, s-a constatat că sunt respectate dispozițiile legale, Planul individual a fost înaintat la APIA - CJ Arad (vol.4, f.208).

Prin cererea de acordare a sprijinului pentru restructurarea/reconversia plantaţiilor viticole, înregistrată la APIA Arad cu nr…./08.09.2010, SC BF SRL, prin reprezentantul PRV, a solicitat sprijin financiar pentru întocmirea proiectului, pregătirea terenului, plantare şi instalare tutori, pentru o suprafaţă de 50 ha (măsura 1 din planul de reconversie). Valoarea sprijinului solicitat a fost de 456 000 euro (corelativ unui cuantum al sprijinului de 9 120 euro/ha) (vol.4, f.198-202).

Prin cererea de acordare a sprijinului pentru restructurarea/reconversia plantaţiilor viticole, înregistrată la APIA Arad cu nr…./08.09.2010, SC BF SRL, prin reprezentantul PRV, a solicitat sprijin financiar pentru instalarea sistemului de susţinere şi palisaj (măsura 2 din planul de reconversie) pentru o suprafaţă de 50 ha. Valoarea sprijinului solicitat a fost de 236 500 euro (corelativ unui cuantum al sprijinului de 4 730 euro/ha) (vol.4, f.203-207).

Odată cu depunerea celor două cereri de sprijin financiar, inculpatul PRV a semnat angajamentul solicitantului, obligându-se la efectuarea lucrărilor prevăzute în planul individual de reconversie, la furnizarea oricărui document justificativ care îi va fi solicitat, să înapoieze la APIA valoarea sprijinului acordat în situația în care declarațiile făcute se dovedesc a fi false; de asemenea, inculpatul  și-a asumat cunoașterea dispozițiilor legale și comunitare, incidente în materie, obligându-se să restituie sumele încasate în ipoteza încălcării acestor dispoziții, dar și suportarea consecințelor legale în situația furnizării de date false. Inculpatul își asumă în mod expres riscul de a pierde drepturile decurgând din acordarea sprijinului financiar în situația în care face declarații false sau incorecte, pe parcursul implementării proiectului de reconversie (vol.4, f.200).

Pentru a primi sprijinul financiar pentru lucrările efectuate, potrivit planului individual de reconversie aprobat, inculpatul PRV a depus la APIA Arad documente justificative, din care să rezulte efectuarea unor cheltuieli eligibile (nu toate cheltuielile efectuate în realizarea planului erau considerate eligibile, ci doar cele prevăzute în devizele întocmite de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Calugărească). Astfel, inculpatul PRV a depus la APIA copiile facturilor fiscale care dovedesc efectuarea unor cheltuieli legate de studii pedologice și agrochimice de către Oficiul de studii pedologice și agrochimice Arad și a unui proiect de către Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Miniș.

La data de 28 martie 2011, inculpata SC BF SRL a notificat DADR Arad că va demara lucrările de fertilizare și pregătire a terenului (Măsura I), conform planului de reconversie și a graficului de execuție a lucrărilor aprobat (vol.4, f.179). În dovedirea cheltuielilor făcute cu această operațiune, inculpatul PRV a depus la dosarul cererii de sprijin un număr de 8 borderouri de achiziție a gunoiului de graj de la persoane fizice și un număr de 4 facturi fiscale (și chitanțele de plată) emise de SC DLD Construct SRL către SC BF SRL (vol.4, f.167-178).

Rezultă, prin urmare, că în perioada 24 martie – 12 aprilie 2011, inculpatul PRV a achiziționat gunoi de grajd în valoare totală de 375 000 lei, iar valoarea achizițiilor de complex-îngrășăminte chimice a fost de  9 897,04 lei.

Referitor la achizițiile de gunoi de grajd, la data de 07 mai 2015 a fost audiat martorul BT, care declară că în cursul anului 2010 sau 2011 a fost contactat de inculpatul PRV, care i-a cerut martorului să îi dea gunoiul de grajd provenit de la animalele pe care martorul le deține pe raza localității C…. Martorul arată că înțelegerea cu inculpatul a fost în sensul ca acesta să ia gunoiul de grajd în mod gratuit și nu în schimbul unei sume de bani. Martorul BT mai arată că inculpatul PR nu a mai venit să ia gunoiul de grajd. Martorul arată că nu a semnat nici un borderou de achiziție, nu a primit nicio sumă de bani de la inculpații PRV sau SC BF SRL, iar semnătura de pe cele două borderouri de achiziție nu îi aparține (vol.3, f.41-43).

Referitor la aceleași achiziții de gunoi de grajd, la data de 07 mai 2015 a fost audiat martorul BI, care declară că nu a vândut gunoi de grajd către inculpații SC BF SRL sau PRV și nu a încasat sumele de bani menționate pe borderourile de achiziție care au fost depuse la dosarul cererii de sprijin financiar la APIA. Mai mult, semnătura de pe aceste borderouri de achiziție nu îi aparține, iar seria cărții de identitate menționate pe aceste borderouri nu este corectă (vol.3, f.32-33).

La aceeași dată de 07 mai 2015 sunt audiați martorii BN-sr. și BN –jr., care declară că în cursul anului 2010 au fost contactați de inculpatul PRV. În baza înțelegerii avute cu acesta, cei doi martori și-au dat acordul ca inculpatul să ridice de la ferma de animale ce aparține martorilor cca.4-5 camioane gunoi de grajd, lucru pe care inculpatul l-a și făcut. Precizează însă martorii că gunoiul de grajd a fost dat inculpatului PRV în mod gratuit, nu au încasat nicio sumă de bani pentru el, nu au semnat nici un borderou de achiziție iar semnătura de pe borderourile de achiziție aflate la dosarul cererii de sprijin financiar nu le aparține (vol.3, f.44-46,53-55).

Cu privire la aceste achiziții efectuate de inculpata SC BF SRL, organele de control din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală au concluzionat că ”societatea SC BF SRL-prin reprezentantul ei legal, a încălcat prevederile legale privind modalitatea și condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca un borderou de achiziție și o dispoziție de plată să dobândească calitatea de document justificativ legal care să dea drept de deducere, având ca scop obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al UE în baza unor documente emise fără ca operațiunea comercială descrisă în acestea să fie transpusă în plan material, borderourile de achiziție și dispozițiile de plată, generatoare de deductibilitate fiind emise în baza unor situații create artificial” (vol.14, f.11-14).

Raportul de constatare încheiat de specialistul din cadrul DNA-Serviciul Specialiști, cu privire la realitatea acestor livrări de gunoi de grajd, în prima campanie, este în același sens, respectiv aceste tranzacții comerciale cu persoanele fizice (BT, BI și BN) care au servit obținerii de sprijin financiar, ”nu reflectă realitatea, având un conținut fictiv” (vol.17, f.24).

Cât privește relația comercială cu SC DC SRL, s-a stabilit că societatea comercială  are ca principal obiect de activitate lucrările de pardosire și placare a pereților, iar noii asociați ai societății nu au desfășurat activitate la sediul social al societății din anul 2009, de când au devenit asociați. Din facturile fiscale ridicate de organele de control din cadrul DGAF rezultă că, pe trei din cele cele patru facturi fiscale (nr.TM-47/04.03.2011, nr.TM-63/10.03.2011, nr.TM-66/14.03.2011 și nr.TM-73/14.03.2011) emise de SC DLD C SRL, este menționat, la rubrica mijloc de transport, autoturismul TM 07 …. Ori, din bazele de date privind evidența autovehiculelor rezultă că, la data menționată pe facturi, nu era înmatriculat nici un autoturism cu acest număr de înmatriculare (ultimul autoturism care a avut alocat acest număr de înmatriculare fiind un autoturism marca Opel Corsa, care a fost radiat din circulație la 12.10.2006) (vol.21, f.190-193). De asemenea, mai rezultă din cuprinsul facturilor fiscale că acestea au o valoare puțin inferioară sumei de 5 000 lei, tocmai pentru a evita plata acestora prin bancă.

Din controlul efectuat de DGAF rezultă că societatea comercială în cauză a depus ultimul bilanț în semestrul I 2009 (de la data preluării ei de către noii asociați), nu au fost declarate livrări de bunuri și servicii de către alți agenți economici către această societate și nici achiziții de bunuri sau servicii de către această societate, cee ace duce la concluzia că ”DLD Ct SRL nu a mai desfășurat activitate la sediul social declarat din anul 2009, fiind la acest moment și declarată inactiv fiscal…societatea a funcționat pe principiul firmelor fantomă, fiind folosită doar pentru a încasa sume în numerar….livrarea de bunuri de la societatea DLD Construct SRL către societatea BF SRL nu s-a efectuat…” (vol.14, f.8-10). În același sens sunt și concluziile raportului de constatare întocmit de specialistul din cadrul DNA-Serviciul Specialiști, care, analizând relația comercială concluzionează că ”documentele provenind de la SC DLD Ct SRL și care au servit la obținerea sprijinului financiar  din fonduri nerambursabile nu reflectă operațiuni reale, având un carcater fictiv” (vol.17, f.24).

De altfel, inculpatul PRV a declarat în data de 16 iunie 2015 că  în ceea ce privește îngrășământul chimic ”l-am cumpărat de la șosea, de la un șofer care oprise cu camionul  lângă plantația de viță de vie în curs de înființare….Îmi amintesc că am plătit acestuia  cca. 5 000 lei, deși documentele de achiziție priveau o sumă mai mare” (vol.2, f.83-87).

În continuarea lucrărilor de pregătire a terenului, la APIA sunt depuse devizul de lucrări nr.1/17.05.2011, emis de SC BF SRL și factura fiscală nr…./17.05.2011, emisă de SC V SRL (vol.4, f.159-160).

Cât privește devizul de lucrări nr.1/17.05.2011, emis de SC BF SRL sub semnătura inculpatului PRV, în cuprinsul acestuia sunt enumerate lucrările efectuate de societate în regie proprie, cu prilejul operațiunilor de fertilizare și pregătire a terenului. Astfel, cuantumul lucrărilor de fertilizare (scarificat, încărcat gunoi, transport gunoi, încărcat și administrat gunoi cu MIG, transport îngrășăminte chimice și administrare îngrășăminte chimice) a fost stabilit la suma de 338 360 lei, iar cuantumul lucrărilor de pregătire teren (arat, grăpat, discuit, nivelat, frezat) la suma de 130 000 lei, totalul devizului fiind de 468 360 lei.

În măsura în care, așa cum am arătat mai sus, inculpatul PRV nu a achiziționat gunoi de grajd în cantitățile menționate în borderourile de achiziție (doar martorii BN confirmând livrarea a 4-5 camioane de gunoi), și cheltuielile menționate în cuprinsul devizului de lucrări, referitoare la încărcarea, transportul și administrarea gunoiului de grajd nu sunt reale.

În altă ordine de idei, așa cum rezultă din comunicările efectuate de ITM Arad, SC BF SRL avea în perioada de referință un singur angajat, pe funcția de inspector de specialitate-inginer horticol, nedispunând prin urmare de personal suficient pentru efectuarea acestor lucrări (vol.1, f.131).

În al doilea rând, se observă că parte din lucrările menționate ca fiind efectuate în devizul de lucrări nr.1, fac obiectulul contractului de prestări servicii nr…./01.10.2010 încheiat cu SC V SRL, respectiv efectuarea lucrărilor de nivelare 2 treceri; lucrările de acest gen sunt menționate atât în devizul de lucrări nr.1 (la o valoare de execuție de 50 000 lei) cât și în contractul și factura fiscală emisă de SC V SRL. Prin urmare, sunt evidențiate și decontate sume de bani atât pentru lucrările efectuate în regie proprie cât și pentru lucrările prestate de un terț în favoarea SC BF SRL.

Cu privire la lucrările menționate în devizul de lucrări nr.1/17.05.2011, organele de control din cadrul DGAF a arătat că ”societatea verificată (SC BF SRL-n.n.) nu deținea personal angajat care să poată efectua prestațiile descrise în devizul nr.1.Conform registrului de evidență a zilierilor prezentat, societatea a evidențiat personal zilier doar în perioada mai-iunie 2011….nu se face dovada costurilor cu utilaje, consumuri de combustibil, etc. aferente lucrărilor, operațiunile de livrare, transport, depozitare, manipulare a gunoiului de grajd nu pot fi realizate deoarece operațiunile de achiziție a gunoiului nu au fost recunoscute de furnizorii persoane fizice….lucrările în regie proprie prezentate de societatea BF SRL trebuie să aibă o legătură directă și imediată cu operațiunile efectuate, respectiv existența unor sume cheltuite pentru realizarea acestora care să facă parte din elementele constitutive ale prețului operațiunilor taxate în aval ce dau drept de încasare/finanțare…lucrările efectuate în regie proprie de către societatea BF SRL cu ocazia plantării de viță de vie….nu s-au efectuat în totalitate” (vol.14, f.16-18).

În același sens, concluziile raportului de constatare întocmit de specialistul din cadrul DNA-Serviciul Specialiști sunt în sensul că aceste cheltuieli înscrise în cererile depuse spre decontare la APIA Arad ”nu reflectă operațiuni reale, scopul acestora servind practic la obținerea sprijinului financiar” (vol.17, f.24-25).

În declarația dată în calitate de inculpat, la data de 16 iunie 2015, PRV arată că lucrările de pregătire a terenului, pentru campania 2010-2011, au fost efectuate cu zilieri și utilaje închiriate. Referitor la zilieri, inculpatul arată că ”eu m-am ocupat de recrutarea lor și plățile efectuate acestor zilieri nu au fost evidențiate niciunde”. Utilajele au fost închiriate de inculpat de la cunoscuți, iar sumele de bani necesare lucrărilor au fost, de asemenea, împrumutate de la diverse persoane. Referitor la devizul de lucrări nr.1 (dar și celelelate două la care vom face referire mai jos), inculpatul PRV arată că ”nu mai rețin cine le-a întocmit, respectiv funcționari de la DA Arad sau APIA Arad. Eu doar am semnat aceste devize, iar cantitățile de lucrări menționate se încadrau în devizul cadru de cheltuieli întocmit de Institutul de la Valea Călugărească” (vol.2, f.83-87).

Referitor la factura fiscală nr…./17.05.2011 emisă de SC V SRL către SC BF SRL, pentru suma de 372 000 lei, reprezentând lucrări de nivelare și desfundat mecanic, conform contractului nr.78/2010, organele de control fiscal au efectuat o verificare de specialitate la SC V SRL, la data de 02 iulie 2015.

Astfel, a fost ridicat contractul de prestări servicii nr.78/01.10.2010 (vol.15, f.419-420), încheiat între SC BF SRL (reprezentată de inculpatul PRV) în calitate de beneficiar și SC V SRL (reprezentată de FS) în calitate de prestator (cu precizarea că acest contract nu a fost depus la dosarul cererii de finanțare, la APIA CJ Arad). Potrivit contractului, prestatorul se obliga să execute lucrări de nivelare mecanică pe o suprafață de 5 000 ha (?) și lucrări de nivelare de bază pe o suprafață de 1 000 ha (?). Contractul a fost încheiat pentru o perioadă de 1 an, condițiile de plată fiind negociabile (?). Organele de control fiscal identifică și o altă factură, cu același nr.(044) și pentru aceeași sumă  (372 000 lei), emsă de SC V SRL către SC BF SRL, dar la data de  07 iunie 2011 (vol.15, f.417).

În data de 15 noiembrie 2011, SC BF SRL emite factura fiscală nr.0003 către SC V SRL, reprezentând contravaloare servicii conform contract (fără a se preciza despre ce servicii este vorba și despre ce convenție), valoarea facturii fiscale fiind de 343 000 lei. Prin două ordine de compensare, din data de 02.12.2011, are loc compensarea parțială a sumelor de plată pe care cele două societăți comerciale și le datorau reciproc (vol.15, f.414-416).

Din nota explicativă a inculpatului FSP, administrator la SC V SRL (vol.16, f.1198-1202) rezultă că nu poate prezenta organelor de control fiscal devize de lucrări pentru lucrările facturate prin factura fiscală nr.044, dar știe că ”erau devize pe care le-am semnat, pe urmă au fost întocmite altele pentru că nu au corespuns pentru APIA, știind de la administratorul BF, și pe urmă au fost modificate”. În fapt, SC V SRL nu a efectuat lucrările care au făcut obiectul contractului de prestări servicii nr.78/2010 (contract pe care administratorul societății nu a putut să-l pună la dispoziția organelor de control fiscal), ci doar a pus la dispoziția SC BF SRL un TAF, un tractor U650 (ambele neînmatriculate), un camion, o camionetă și drujbe. În plus, administratorul SC V SRL arată că a asigurat și combustibilul necesar exploatării acestor utilaje și unelte. Lucrările au fost efectuate în realitate de SC BF SRL. Suma înscrisă în factura nr.044/2011 reprezintă în fapt chiria utilajelor folosite de SC BF SRL și contravaloarea combustibilului necesar funcționării lor. Aceste utilaje au fost deservite însă de personalul asigurat de SC BF SRL. Mai arată administratorul SC V SRL că, din suma înscrisă în factura fiscală în litigiu, a încasat prin bancă doar suma de 29 000 lei, pentru diferență operând o compensare pentru sumele de bani datorate de SC V SRL către SC BF SRL pentru lucrări forestiere. Aceste lucrări au constat în efectuarea unor drumuri forestiere cu un buldozer, de către SC BF SRL, pe raza localității L…, jud. Arad, dar în compensare ”a intrat” și o sumă de 14 000 euro cu care administratorul SC V SRL a împrumutat în numele său societatea SC BF SRL.

Potrivit comunicărilor efectuate de ITM Arad, în perioada de referință SC V SRL avea un număr de cel mult 4 angajați, respectiv un șofer autocamion, un impegat auto, un tehnician silvic și un tractorist (vol.1, f.142-143). De asemenea, SC BF SRL, așa cum arătam mai sus, avea în perioada de referință un singur angajat, pe funcția de inspector de specialitate-inginer horticol. Prin urmare, niciuna din cele două societăți comerciale nu dispunea de personal suficient și calificat care să realizeze lucrări de natura celor prevăzute în contractul de prestări servicii nr.78/01.10.2010 (mai ales pe suprafețele menționate în cuprinsul contractului, respectiv 5 000 ha și 1 000 ha).

Din verificările efectuate, inspectorii antifraudă au concluzionat că ”plata contravalorii facturii 44/17.05.2011 a fost în fapt o restituire a unui împrumut acordat de administratorul SC V  SRL în calitate de persoană fizică societății BFt SRL și nu o plată a contravalorii unui serviciu prestat efectiv, iar compensarea de 343 000 lei, efectuată de cele două societăți reprezintă în fapt o reglare a contabilității din punct de vedere al deductibilității, respectiv colectării tva aferente și al cheltuielilor înregistrate, fără efectuarea de lucrări, societatea Vt SRL fiind o societate folosită de societatea BF SRL…pentru a-i furniza documente justificative în vederea accesării și eliberării fondurilor….s-a constatat faptul că livrarea/achiziția de servicii dintre societatea V SRL și societatea BFt SRL nu s-a efectuat…” (vol.14, f.14-16).

Din raportul de constatare întocmit de specialistul din cadrul unității noastre a rezultat că ”se poate concluziona că SC Vt SRL a fost o societate folosită doar pentru a emite documente justificative necesare obținerii sprijinului financiar nerambursabil, întrucât modul de operare prin care au fost anulate reciproc obligațiile fiscale ce decurg din emiterea facturilor  conduce la concluzia că rolul  SC V SRL a constat în emiterea de documente în scopul obținerii de fonduri nerambursabile, astfel că factura emisă de aceasta nu exprimă realitatea operațiunilor, având un caracter fictiv” (vol.17, f.23-24).

În declarația dată la data de 16 iunie 2015 (în calitate de martor la data respectivă), inculpatul FSP, administratorul SC V SRL, arată că îl cunoaște pe inculpatul PRV din copilărie, iar în cursul anului 2010 a fost solicitat de inculpat să îl ajute cu două utilaje agricole (respectiv un tractor forestier și un tractor agricol) la efectuarea unor lucrări de pregătire a terenului în vederea înființării unei plantații viticole.Contrar celor arătate în nota explicativă,  inculpatul FS arată că a pus la dispoziția inculpatului cele două utilaje pentru a fi folosite, fără a asigura întreținerea și alimentarea cu combustibilul necesar funcționării lor. Cele două utilaje erau transportate de inculpatul PR la locul efectuării lucrărilor, la Z…, ”când era necesar….timpul total efectiv în care s-au aflat utilajele la Z… a fost de aproximativ 2-3 luni pentru tractorul U650 și 2-3 săptămâni pentru TAF” (condiții în care nu se explică valoarea foarte mare a facturii fiscale eliberate de inculpata SC V SRL). Mai arată că inculpatul PRV a împrumutat de la fratele său (al inculpatului FS-n.n.) suma de 14 000 euro, suma fiindu-i necesară continuării lucrărilor la plantația viticolă. Ceea ce este important este faptul că inculpatul FS subliniază împrejurarea că au fost întocmite devize pentru lucrările efectuate în beneficiul SC BF SRL, dar ”devizele au fost întocmite de inculpatul PR…rețin că am întocmit împreună cu acesta odată astfel de devize, dar nu au fost acceptate de APIA, sens în care, ulterior, le-a întocmit PR, eu semnându-le și ștampilându-le…îmi amintesc faptul că devizele pe care le-am semnat erau menționate lucrări pe care nu le-am efectuat, eu în realitate prestând alte lucrări. Nu pot preciza ce fel de lucrări au fost menționate în devizele prezentate de inculpatul PR, eu semnându-le și ștampilându-le fără a le studia”. În contraprestația lucrărilor efectuate de SC V SRL pentru SC BF SRL, societatea comercială aparținând inculpatului PRV a pus la dispoziție un buldozer și un buldozerist, care au prestat servicii în favoarea SC V SRL (respectiv amenajarea unor drumuri forestiere). Cu privire la factura nr.044, inculpatul FSP arată că a întocmit-o ”urmare a sumelor menționate în devizele întocmite de către inculpatul PR”. Din totalul sumei menționate în cuprinsul facturii (respectiv 372 000 lei), inculpatul arată că a încasat doar suma de 39 000 lei (în realitate, suma de 29 000 lei), diferența de sumă fiind compensată cu contravaloarea lucrărilor efectuate de SC BF SRL în favoarea SC V SRL. Inculpatul FS arată în finalul declarației că a fost de acord să îl ajute pe inculpatul PR cu utilaje și alte servicii ”dar, pentru a-mi putea recupera banii, am fost de acord să fie întocmite devize cu date care erau acceptate de APIA, respectiv cheltuieli eligibile. Referitor la cheltuielile eligibile, acestea erau cunoscute de inculpatul PR, acesta întocmind în acest sens și devizele de lucrări aferente facturii mele” (vol.3, f.107-111).

Inculpatul PRV, în declarația dată la data de 16 iunie 2015, arată că, împreună cu administratorul SC V SRL, a întocmit devizele de lucrări aferente facturii fiscale nr.044. Arată inculpatul că aceste devize au fost refăcute de mai multe ori, deoarece au fost refuzate de reprezentanții APIA Arad. Susține însă că au fost prestate serviciile prevăzute în devizele respective.

La data de 07 iunie 2011, inculpatul PRV întocmește devizul de lucrări nr.2, privind situația lucrărilor efectuate în regie proprie cu ocazia plantării de viță de vie pe suprafața de 50 ha, precum și declarația de finalizare a plantării de viță de vie, în vederea înscrierii în Registrul plantațiilor viticole (din această declarație rezultând că au fost plantați un număr de 208 515 butași) (vol.4, f.137, 151). La aceeași dată de 07 iunie 2011 este întocmit devizul de lucrări nr.3 (vol.4, f.113), din care rezultă lucrările efectuate în regie proprie, cu ocazia instalării tutorilor pentru plantația de viță de vie pe suprafața de 50 ha în localitatea Z…. La data de 09 iunie 2011 se depune la DADR Arad cererea de înscriere în Registrul plantațiilor viticole, înregistrată sub nr.3348/09.06.2010 (vol.4, f.138). La aceeași dată de 09.06.2011 este înregistrată la APIA-CJ Arad declarația de finalizare, completată la data de 07.06.2011 de către SC BF SRL (vol.4, f.151), din care rezultă că pe suprafața de 50 ha au fost efectuate lucrările de proiectare și cartare, fertilizare și pregătire teren precum și plantare și instalare tutori (lucrările fiind efectuate în perioada august 2010-iunie 2011).

Referitor la devizul de lucrări nr.2/07.06.2011 și devizul de lucrări nr.3/07.06.2011, în care sunt enumerate lucrările efectuate în regie proprie cu prilejul plantării butașilor de viță de vie și instalării tutorilor (transportat viță de vie, încărcat și descărcat vița de vie, fasonat, mocirlit, plantare, ajustare, udare, arat mecanic după plantare, transport tutori, încărcat și descărcat tutori, înfipt tutori, etc.) și cheltuielile aferente acestor lucrări (suma de 382 410 lei pentru plantarea viței de vie, respectiv suma de 178 780 lei pentru instalarea tutorilor ),observăm, în primul rând, anumite neconcordanțe existente între valorile manoperei din aceste devize. Astfel, deși numărul butașilor de viță de vie este egal cu cel al tutorilor,  se observă valori sensibil diferite în ceea ce privește valoarea devizelor de transport (9 000 lei vița de vie și  4 000 lei tutorii), încărcare și descărcare (24 000 lei vița de vie și 800 lei tutorii). În plus, în cadrul devizului de lucrări nr.2 sunt prezentate lucrări care par a se suprapune, cum ar fi lucrările de transport viță de vie-încărcat plus descărcat viță de vie-transport vițe la locul de plantare; fasonat viță de vie-ajustare plantare manuală.

Cu privire la aceste devize, inspectorii din cadrul DGA fiscală au stabilit că operațiunile descrise în aceste devize nu au fost evidențiate în contabilitatea SC BF SRL, societatea a evidențiat personal zilier doar în perioada 19 mai 2011-06 iunie 2011, costurile cu achiziția forței de muncă fiind evidențiate doar la nivelul sumei de 12 000 lei (remunerația netă plătită), nu se face dovada costurilor cu utilaje, combustibil, etc. aferente lucrărilor menționate în aceste devize, toate aceste documente emise de reprezentantul SC BF SRL ”având ca scop obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al UE, în baza unor documente emise fără ca operațiunea comercială descrisă în acestea să fie transpusă în plan material, devizele de lucrări în regie proprie, generatoare de deductibilitate fiind emise în baza unor situații create artificial” (vol.14, f.16-18).

În raportul de constatare întocmit de specialistul din cadrul DNA-Serviciul Specialiști se concluzionează, cu privire la aceste devize de lucrări, că ”cheltuielile înscrise în cererile depuse spre decontare la APIA Arad, nu reflectă operațiuni reale, scopul acestora servind practic la obținerea sprijinului financiar” (vol.17, f.24-25).

Inculpatul PRV declară, relativ la aceste lucrări, că s-a ocupat de recrutarea zilierilor care au participat la aceste lucrări, dar plata zilierilor nu a fost evidențiată niciunde. Referitor la registrul de zilieri depus la APIA, inculpatul PRV arată că l-a completat după modelul impus de funcționarii de la APIA, dar nu poate preciza cine a completat filele registrului. Devizele nr.2 și nr.3/07.06.2011 ”nu mai rețin cine le-a întocmit, respectiv funcționari de la Direcția Agricolă Arad sau APIA Arad. Eu doar am semnat aceste devize, iar cantitățile de lucrări menționate se încadrau în devizul cadru de cheltuieli întocmit de Institutul de la Valea Călugărească”. Sub aceste aspecte, relevantă este afirmația inculpatului, făcută în cuprinsul aceleași declarații, în sensul că ”eu nu am fost informat de reprezentanții APIA și Direcția Agricolă Arad că, pentru primirea subvențiilor, trebuie să prezint documente justificative cu privire la cheltuielile efectuate. Eu am știut că voi primi subvenția dacă fac dovada că lucrările de înființare a plantației viticole sunt reale faptic”(vol.2, f.83-87).

Au fost depuse la dosar documentele de achiziție a butașilor de viță de vie de la societatea MC V Italia și a tutorilor metalici achiziționați de la societatea P di VM e N SNC Italia (vol.4, f.102-108, 118-130); din raportul întocmit de specialistul din cadrul DNA-Serviciul Specialiști rezultă că facturile de achiziție sunt înregistrate în evidența contabilă a SC BF SRL și relația comercială reflectă realitatea operațiunilor comerciale dintre cei doi operatori economici. Din procesele verbale de recepție cantitativă și calitativă încheiate de reprezentanții APIA CJ Arad la data de 16.06.2011, rezultă că, pe suprafața de 49,43 ha s-au plantat 205 931 butași de viță de vie și 205 931 tutori (vol.4, f.98-99,114-115).

SC BF SRL a depus la APIA CJ Arad, în dovedirea lucrărilor realizate în regie proprie, fotocopii ale Registrului de evidență a zilierilor. Astfel, pentru perioada 19 mai 2011-06 iunie 2011 sunt evidențiate ca zilieri câte trei (3) persoane în fiecare zi (respectiv martorii PP, GI și MV), și pentru perioadele 27 mai 2011-28 mai 2011, 30 mai 2011-06 iunie 2011 câte nouă (9) persoane în fiecare zi (respectiv martorii CC, PE, CV, AJ, GC, ȘI, IC și PD) (vol.4, f.50-79).

S-a procedat la audierea persoanelor care figurează în tabelul respectiv că au lucrat ca zilieri pentru SC BF SRL.

Martorul PP (vol.3, f.115-119) declară că a fost abordat de inculpatul PRV la finele lunii mai 2011, când i-a propus să lucreze pe plantația viticolă, în curs de înființare, de pe raza comunei Z... Martorul arată că atunci când s-a deplasat cu inculpatul la plantația viticolă, acolo se desfășurau activitățile de plantare a butașilor de viță de vie, de un utilaj mecanizat și încă aproximativ 5 persoane. Martorul PP arată că a început să lucreze alături de acele persoane, în câteva zile fiind finalizate operațiunile de plantare. Pentru munca prestată, a primit (la fel ca celelelate persoane) suma de 100/lei/zi, fără a semna însă nici un document la încasarea diurnei. După finalizarea operațiunilor de plantare a viței de vie, a continuat să asigure paza plantației, pentru o sumă de 500-600 lei/lună.

Aproximativ în luna iulie 2011, a început să lucreze pe un tractor mic, efectuând lucrări de întreținere a plantației de viță de vie (grăpat, arat, stropit, etc.). Tractorul a fost adus la fața locului de către inculpatul PRV, iar lucrările au fost efectuate doar de martorul PP. Pentru munca prestată, a fost remunerat cu sume de bani cuprinse între 50-100 lei/zi, funcție de natura lucrărilor efectuate. Nici în această situație, martorul nu a semnat nici un document cu privire la prezența sa și sumele de bani încasate de la inculpatul PR. Mai precizează martorul PP că, în situația în care inculpatul PR nu se putea deplasa la Z…, banii necesari alimentării cu combustibil a tractorului cu care se efectuau lucrările de întreținere erau asigurați de inculpatul PV.

În perioada imediat următoare (respectiv vara anului 2011), fiind necesară forță de muncă pentru efectuarea manuală a unor lucrări de întreținere și pentru lucrările de instalare a tutorilor, martorul PP a purtat discuții cu mai multe persoane de pe raza localității Z…, care au fost de acord să lucreze la plantația viticolă a SC BF SRL. În acest sens, martorul relatează că a recrutat cel mult 20 persoane, care au lucrat pentru o perioadă de aproximativ o lună de zile, la la operațiuni de întreținere (prășit manual) și lucrări de instalare a tutorilor.  Relativ la tutorii din metal, martorul PP arată că aceștia erau transportați pe câmp, de către inculpatul PRV, cu un microbuz (ori, aceste activități sunt decontate separat, în cuprinsul devizului de lucrări nr.3/07.06.2011). Aceste persoane care au efectuat lucrările de întreținere și instalare a tutorilor au fost plătite, fiecare, cu o sumă de 50 lei/zi. Martorul PP susține că aceste persoane, care au lucrat ca zilieri, în perioada respectivă, au fost evidențiate într-un registru ținut de el (de martor-n.n.) și de inculpatul PRV. Martorul PP subliniază că, în perioada de când a început să lucreze la plantația viticolă (finele lunii mai 2011) și până la finalizarea instalării tutorilor, toate lucrările au fost efectuate cu zilieri, fiind folosit un utilaj mecanizat la plantarea viței de vie și un tractor mic la efectuarea lucrărilor de întreținere de către martorul PP.

Martorul GI (vol.3, f.70-71) declară că în cursul anului 2011 a lucrat la plantația viticolă înființată pe raza com. Z…, jud. Arad, la instalarea tutorilor, împreună cu alți 9-10 consăteni. A lucrat o perioadă de aproximativ 1-2 săptămâni, fiind remunerat cu suma de 50 lei/zi, fără a semna însă vreun document pentru sumele de bani primite. Își amintește martorul că era dus la lucru cu o mașină de către martorul PP, care ținea totodată o evidență a persoanelor care lucrau ca zilieri pe un caiet. Fiindu-i prezentate martorului fotocopiile Registrului de evidență a zilierilor, depus de SC BF SRL la APIA, martorul arată că nu își recunoaște semnătura de pe acest registru întrucât nu este a sa, suma corespunde cu cea primită de el, dar nu poate preciza dacă a lucrat toată această perioadă consemnată în registru.

Martorul MV (vol.3, f.72-73) arată că a fost recrutat să lucreze pe plantația viticolă a numitului ”R” de către martorul PP, care era perceput ca un adevărat șef de echipă de către ceilalți zilieri. Martorul MV arată că a lucrat o perioadă de aproximativ două săptămâni, în prima săptămână a lucrat la plantarea viței de vie, iar în a doua săptămână la instalarea tutorilor. Pentru munca depusă la plantarea viței de vie a fost remunerat cu suma de 100 lei/zilnic, iar pentru instalarea tutorilor a primit 50 lei/zi. În perioada în care a lucrat la plantație viticolă, mai lucrau ca zilieri maxim 10 persoane.

Cât privește fotocopiile Registrului de evidență a zilierilor, depuse de SC BF SRL la APIA, martorul MV arată că nu își recunoaște semnătura de pe acest registru întrucât nu este a sa, suma menționată pe acest registru corespunde cu suma pe care a primit-o în a doua săptămână de activitate, și își amintește că a semnat doar într-un caiet, pe un tabel, prezentat de PP, la încetarea activității ca zilier.

Martorul PE (vol.3, f.74-76) declară că a lucrat la plantația viticolă a ”patronului R de la B…”, efectuând operațiuni de instalare a tutorilor și săpatul manual al viței de vie. A fost plătită cu suma de 50 lei/zi, uneori, când încasa acești bani, fiind pusă să semneze într-un caiet care era ținut de fratele ei, PP. În perioada în care a lucrat ea, ca zilieri mai lucrau încă aproximativ 10-15 persoane. Arată martora că a mai lucrat la prășitul viței de vie și în anii următori.

Fiindu-i prezentate martorei PE fotocopiile Registrului de evidență a zilierilor, depuse de SC BF SRL la APIA, acesta arată că semnătura din acest registru nu îi aparține și ea nu a semnat un asemenea registru, iar suma de bani pe care a încasat-o în realitate a fost de 50 lei/zi și nu 100 lei/zi cum se menționează în registrul respectiv.

Martorul PD (vol.3, f.77-79) arată că, în cursul anului 2011, la propunerea martorului PP, a desfășurat activități ca zilier la plantație viticolă a inculpatului PR. Își amintește că în prima săptămână de activitate ca zilier a alimentat un utilaj mecanizat cu butași de viță de vie, în cadrul operațiunilor de plantare a viței de vie. Cu acest prilej a fost plătit cu suma de 100 lei/zi de activitate. După finalizarea operațiunilor de plantare a viței de vie a continuat activitățile de zilier, lucrând la instalarea tutorilor, activități pentru care a fost remunerat cu suma de 50 lei/zi.

Mai arată martorul PD că a lucrat ulterior și la instalarea sistemului de susținere a viței de vie (măsura II), o perioadă de aproximativ 2 ani.

Fiindu-i prezentate fotocopiile Registrului de evidență a zilierilor, depuse de SC BF SRL la APIA, acesta arată că semnătura din acest registru nu îi aparține și numele său este menționat în mod greșit în acest registru ca ”P…” și nu ”P…”.

Martorul GC  (vol.3, f.80-82) arată că a lucrat ca zilier la plantația viticolă, la solicitarea lui PP, o perioadă de aproximativ 6 zile în cursul anului 2011. În această perioadă de timp a efectuat operațiuni de înlocuire a viței de vie plantate și care era uscată, și de asemenea s-a ocupat cu transportul tutorilor la locul de plantare. În aceeași perioadă cu el au mai lucrat ca zilieri aproximativ 10-15 persoane.Pentru munca prestată a fost remunerat cu suma de 50 lei/zi. Își recunoaște martorul semnătura pe fotocopiile Registrului de evidență a zilierilor, depuse de SC BF SRL la APIA, deși pe acest registru se menționează nereal că ar fi încasat suma de 100 lei/zi.

Martorul ȘI(vol.3, f.83-85) declară că în cursul anului 2011 a lucrat la plantația viticolă, împreună cu tatăl său (care se numește ȘI), o perioadă de aproximativ o lună. A lucrat la operațiuni de transportare a componentelor sistemului de susținere a viței de vie (măsura II), iar pentru aceste activități atât el cât și tatăl său au fost remunerați cu suma de 50 lei/zi. De asemenea, martorul arată că în perioada respectivă au mai lucrat ca zilieri aproximativ 10 persoane. Martorul își recunoaște semnăturile de pe fotocopiile Registrului de evidență a zilierilor, depuse de SC BF SRL la APIA, doar pentru zilele de 31 mai, 05 și 06 iunie 2011, arătând că este posibil ca celelalte semnături să fie executate de tatăl său. Arată însă că suma menționată pe aceste registre ca fiind primită de el și tatăl său nu este reală, întrucât au fost plătiți ca zilieri cu suma de 50 lei/zi.

Martorul AIB (vol.3, f.217-220) declară că în cursul anului 2011, la solicitarea lui PP, a fost de acord să lucreze ca zilier la plantația de viță de vie ”a unui domn pe nume R”, efectuând lucrări de instalare tutori și instalare sistem de susținere a viței de vie (măsura II), precum și prășire a viței de vie. Pentru aceste activități a fost remunerat cu suma de 50 lei/zi. Își amintește că la activitățile de prășit și instalare tutori au lucrat cca. 20 persoane, iar la montarea sistemului de susținere a lucrat alături de alți 3 zilieri și două utilaje mecanizate.

Martorul AI arată că banii pentru activitățile prestate îi primea săptămânal de la martorul PP, ulterior a  primit banii mai rar, spunându-i-se că numitul ”R…” este plecat din țară și că nu sunt bani, ulterior martorul renunțând să mai lucreze la plantația viticolă. Pentru sumele de bani primite, martorul AI arată că nu a semnat nici un document.

Fiindu-i prezentate fotocopiile Registrului de evidență a zilierilor, depuse de SC BF SRL la APIA, acesta arată că semnătura din acest registru nu îi aparține și că nu a încasat suma de 100 lei/zi în perioada în care a lucrat ca zilier.

Martorul CV (vol.3, f.193-197) declară că a început să lucreze la plantația viticolă aparținând SC BF SRL la finele lunii mai 2010, la solicitarea lui PP. Inițial a lucrat la plantarea viței de vie, la instalarea tutorilor, precum și la montarea sistemului de susținere (măsura II).A efectuat totodată și alte lucrări necesare (întreținerea viței de vie, prășit, etc.). Menționează martorul că a lucrat pe o perioadă de cca. 2 ani la plantația de viță de vie aparținând SC BF SRL.

Cât privește sumele de bani încasate de martor pentru activitățile prestate ca ziler, acesta arată că a încasat suma de 100 lei/zi pentru activitățile legate de plantarea viței de vie și ulterior, 50 lei/zi pentru activități ce priveau instalarea tutorilor, prășit, lucrări de întreținere, instalarea sistemului de susținere. Banii cuveniți îi încasa la finalul săptămânii de lucru și, ulterior, la un interval de timp mai mare, arătându-i-se că ”nu a intrat subvenția”. A semnat pentru primirea banilor doar la lucrările de instalare a tutorilor și a sistemului de susținere.

Fiindu-i prezentate martorului CV fotocopiile Registrului de evidență a zilierilor, depuse de SC BF SRL la APIA, arată că își recunoaște semnăturile doar pe filele registrului aferente zilelor de 01, 02, 03 și 06 iunie 2011, și nu recunoaște semnăturile aferente celorlalte zile. Cu privire la cuantumul sumei menționate ca fiind încasate de el (respectiv 100 lei/zi), arată că această sumă a încasat-o doar atunci când a efectuat lucrările de plantare a viței de vie.

Cu privire la lucrările de plantare a viței de vie, menționate în devizul de lucrări nr.2/07.06.2011, pentru care au fost evidențiate cheltuieli în sumă de 208 300 lei, menționăm că în declarația dată la data de 26 mai 2015, în calitate de suspect, PRV a menționat că ”societatea care mi-a livrat butașii de viță de vie a trimis o mașină care a plantat butașii…”.  Ori, în această ordine de idei, rezultă că societatea comercială MC V Italia a inclus în prețul de vânzare a butașilor și prețul manoperei necesare plantării viței de vie, împrejurare în care aceste cheltuieli evidențiate în devizul de lucrări nr.2, referitoare la manoperele de plantat, sunt nereale.

În aceeași ordine de idei, având în vedere declarațiile martorilor audiați cu privire la sumele de bani pe care le-au primit pentru activitățile de instalare a tutorilor (suma de 50 lei/zi), suma menționată în cuprinsul devizului de lucrări nr.3/07.06.2011 pentru lucrări de ”infipt tutori” (164 800 lei) este nereală.

La data de 17 iunie 2011 este înregistrat la APIA CJ Arad, sub nr.7829,  Centralizatorul privind costurile efectuate, depus de SC BF SRL, în cadrul Măsurii I-Pregătire teren, plantare și instalare tutori. Au fost astfel evidențiate lucrări în cuantum total de 2 603 191,05 lei (fără TVA) (vol.4, f.11-13).

La data de 07 iunie 20911, inculpatul PRV a depus la APIA CJ Arad declarația de finalizare a măsurii I (Anexa nr.6). Față de data la care SC BF SRL a notificat DADR Arad că va începe lucrările aferente măsurii I din planul de reconversie, notificare înregistrată la DADR la data de 28 martie 2011, și față de data finalizării acestei măsuri, rezultă că lucrările necesare s-au finalizat într-un interval de timp de aproximativ 2 luni și jumătate.

La data de 15 septembrie 2011, SC BF SRL notifică APIA CJ Arad cu privire la intenția de a demara lucrările de instalare a sistemului de susținere (Măsura II).Aceste lucrări se vor finaliza odată cu depunerea de către inculpatul PRV a declarației de finalizare (Anexa 6), înregistrată la APIA sub nr.1594/09.02.2012 (vol.5, f.143-144).

Sistemul de susținere a viței de vie a fost achiziționat de la societatea P di V M e N SNC din Italia. În raportul întocmit de specialistul din cadrul DNA-Serviciul Specialiști se reține că achizițiile efectuate de SC BF SRL de la P Italia au fost efectuate în baza a 7 facturi fiscale ”care au fost înregistrate în evidența contabilă a beneficiarului, constatându-se că relația comercială reflectă realitatea operațiunilor dintre cei doi operatori economici”.

În dovedirea cheltuielilor făcute cu realizarea măsurii II din planul de reconversie, SC BF SRL, prin intermediul inculpatului PRV a depus la APIA, până la data efectuării recepției calitative și cantitative  a lucrării (respectiv 05 martie 2012, odată cu încheierea procesului verbal nr.186 de către reprezentanții APIA) următoarele documente: centralizator salarii aferent lunii octombrie 2011; stat de plată-venit net octombrie 2011; deviz de lucrări nr.1/06.10.2011 privind situația altor lucrări efectuate în regie proprie cu ocazia instalării sistemului de susținere pe suprafața de 49,43 ha; factura nr.007/17.10.2011 emisă de de SC P SRl către SC BF SRL, având ca obiect ”avans lucrări”; factura nr.ARPF2012001/01.03.2012 emisă de de SC P SRl către SC BF SRL, având ca obiect ”instalare sistem de susținere”, la prețul de 558 000 lei; documentele de achiziție ale sistemului de susținere a viței de vie (vol.5, f.94-115,132-133,136-142).

La aceeași dată de 05.03.2012, este înregistrat la APIA CJ Arad centralizatorul privind costurile efectuate în cadrul Măsurii II-instalare sistem de susținere pentru conducere și palisaj. Centralizatorul este depus de SC BF SRL, sub semnătura inculpatului PRV, fiind evidențiate cheltuieli în sumă de 1 349 609,69 lei (vol.5, f.30-32).

Ulterior depunerii centralizatorului costurilor efectuate, inculpatul PRV depune la APIA contractul de prestări servicii nr.003/15.09.2011. Contractul fusese încheiat între SC P SRL, în calitate de prestator, și SC BF SRL, în calitate de beneficiar, prestatorul obligându-se la efectuarea lucrărilor de instalare a sistemului de susținere a viței de vie pe suprafața de 50 ha. Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 1 an, la prețul de 643 548,39 lei+TVA (preț ce urma a fi plătit în două tranșe, respectiv avans și rest de plată). Contractul este înregistrat la APIA sub nr.3307/21.03.2012 (vol.5, f.19-20).

De asemenea, tot ulterior depunerii centralizatorului, SC BF SRL mai depune la APIA Arad o factură fiscală (nr.007535/27.07.2012) din care rezultă că a achiziționat anumite produse necesare întreținerii viței de vie, precum și un deviz de lucrări în regie proprie pentru întreținerea plantației de viță de vie, înregistrat la APIA sub nr.10078/13.09.2012, din care rezultă că pe plantația înființată pe suprafața de 49,43 ha au fost efectuate lucrări de tăiat, săpat, prășit, stropit, valoarea devizului fiind de 118 625,53 lei. În baza acestor noi cheltuieli efectuate, la data de 13.09.2012 inculpatul PRV depune la APIA o completare la centralizatorul inițial, suplimentând cheltuielile inițiale cu cele aferente facturii fiscale nr.007535/27.07.2012 și devizului de lucrări menționat, valoarea totală a cheltuielilor efectuate cu realizarea Măsurii II din planul de reconversie fiind de 1 471 126,1 lei (vol.5, f.4-6).

Referitor la contractul de prestări servicii nr.003/15.09.2011 încheiat cu SC P SRL, factura fiscală nr.007/17.10.2011 și factura fiscală nr.ARPF2012001/01.03.2012, organele de control din cadrul  DGAF au reținut următoarele:

Cât privește factura fiscală nr.007/17.10.2011, aceasta poartă mențiunea că a fost expediată prin poștă, ori, în condițile în care a fost plătită de beneficiarul SC BF SRL în aceeași zi, conform documentelor contabile verificate, concluzia este că ”societatea BF SRL era în imposibilitatea de a avea cunoștință despre datele înscrise în această factură pentru a efectua plata contravalorii acesteia la data de 17.10.2011, decât în condițiile în care a întocmit factura”.

În ce privește factura fiscală nr.ARPF2012001/01.03.2012, operațiunea comercială este înregistrată în evidențele emitentului și a beneficiarului facturii fiscale, fiind efectuate, în decursul anului 2012 mai multe plăți parțiale de către SC BF SRL. Pentru diminuarea sau anularea obligațiilor de plată, SC P SRL a efectuat, în anul 2012, achiziții de natura prestărilor de servicii, de la  SC S SRL în baza facturii fiscale nr.008671/14.03.2012 reprezentând ”instalare sistem de susținere vie conform contract nr.7/15.08.2011”. Ori, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că SC S SRL a fost declarată inactivă, în urma controalelor efectuate s-a concluzionat că acest operator economic are un comportament fiscal similar firmelor de tip fantomă, sediul social se află într-un imobil abandonat, fiind folosită doar pentru a furniza documente justificative necesare diminuării bazei impozabile și a TVA aferente și de a încasa de la SC P SRL sumele acordate de către SC BF SRL. După analizarea operațiunilor comerciale derulate în relațiile SC P SRL- SC BF SRL și SC S SRL-SC P SRL s-a concluzionat că ”livrarea de servicii de la SC P SRL către societatea BF SRL nu s-a efectuat, nefiind astfel realizate condițiile legale necesare pentru deductibilitatea cheltuielilor/costurilor eferente…” (vol.14, f.18-24).

În același sens, concluziile raportului de constatare evidențiază faptul că ”operațiunile facturate de SC P SRL către SC BF SRL nu corespund realității, scopul acestora servind la obținerea sprijinului financiar din fondurile Comunității Europene. La rândul său, SC P SRL, pentru a nu-și greva patrimoniul cu obligații fiscale ce decurgeau din facturile emise de SC BFt SRL, și-a înregistrat în evidența contabilă facturi care să neutralizeze datoriile /consecințele fiscale rezultate, facturi provenind de la un contribuabil inactiv, greu identificabil” (vol.17, f.25-26).

Din comunicările efectuate de ONRC rezultă că  SC P SRL a fost cesionată de martorul MAE către CNI în luna august 2011 (societatea fiind controlată în realitate de inculpatul CJ), societatea având ca principal obiect de activitate ”lucrări de pregătire a terenului”. Din comunicările ITM Arad rezultă că, în perioada de referință (când se presupune că societatea a prestat lucrările de montare a sistemului de susținere a viței de vie), SC P SRL a avut 5 angajați, respectiv pe funcțiile de agent control acces (în persoana inculpatului CJ), economist, încărcător-descărcător, ifronist și șofer autocamion, personal insuficient și necalificat pentru efectuarea lucrărilor ce fac obiectul contractului de prestări servicii nr.003/15.10.2011 (vol.1, f.132).

În altă ordine de idei, martorul PP arată, cu prilejul audierii sale din data de 08 iunie 2015, că materialele necesare sistemului de susținere au fost aduse la fața locului cu mai multe camioane. La instalarea sistemului de susținere au lucrat 4-5 persoane, inclusiv inculpatul PRV, ca utilaje mecanizate fiind folosite 4 tractoare. Persoanele care au lucrat la instalarea sistemului de susținere a viței de vie erau aduse la lucru de către inculpatul PRV.

De asemenea, așa cum rezultă din declarațiile martorilor care au desfășurat activități ca zilieri (menționați în Registrul de evidență al zilierilor depus la APIA CJ Arad) și la declarațiile cărora am făcut referire mai sus, rezultă că parte din aceștia au desfășurat lucrări la instalarea sistemului de susținere (măsura II), fiind plătiți de inculpatul PR sau martorul PP. Ori, în condițiile în care inculpatul PR ar fi angajat această lucrare către altă societate comercială (în speță SC P SRL), este greu de crezut că tot inculpatul ar fi suportat cheltuielile legate de munca angajaților/zilierilor.

Sub aceste aspect, inculpatul PRV arată în declarația făcută în data de 16 iunie 2015 că a încheiat contractul de prestări servicii cu SC P SRL, dar a menționat prețul din contract ”având în vedere suma de bani maximă pe care o primeam de la APIA, aferent acestei a doua măsuri (de instalare a sistemului de susținere)”.

În altă ordine de idei, depunerea contractului de prestări servicii nr.003/15.09.2011 la APIA, la data de 21 martie 2012, ulterior depunerii centralizatorului costurilor efectuate cu realizarea măsurii II ne îndreptățesc să apreciem că încheierea acestuia a avut loc după notificarea făcută de APIA CJ Arad, de completare în vederea validării (din data de 20 martie 2012), cu atât mai mult cu cât acest contract nu este menționat nici în factura fiscală emisă de SC P SRL către SC BF SRL.

Referitor la devizul de lucrări în regie proprie pentru întreținerea plantației de viță de vie în suprafață de 49,43 ha, depus și înregistra la APIA CJ Arad sub nr.10078/13 septembrie 2012, în curpinsul căruia sunt evidențiate lucrări de întreținere efectuate de SC BF SRL, în cunatum de 118 625,53 lei, din comunicările ITM Arad am reținut că în perioada respectivă SC BF SRL figura cu un număr de 6 angajați, din care un inginer horticol, 2 paznici, un viticultor, un funcționar administrativ și un mecanic agricol. De asemenea, în aceeași perioadă, potrivit constatărilor inspectorilor din cadrul DGAF, în contabilitatea societății sunt înregistrate cheltuieli cu combustibilul (10 476,56 lei), cheltuieli cu servicii prestate de terți (500 lei), cheltuieli cu salariile (3 580 lei) și cheltuieli legate de protecție și asistență socială (996 lei). Rezultă, prin urmare, că ”societatea nu poate justifica prin documente legale cheltuielile descrise în devizul de lucrări, decât până la valoarea de 15 552,56 lei, reprezentând sume evidențiate în contabilitate în perioada de referință…s-a constatat faptul că operațiunile privind lucrările efectuate în regie proprie de către societatea BF SRL cu ocazia întreținerii plantației de viță de vie  pe suprafața de 49,42 ha în localitatea Z……evidențiate în contabilitate de către societatea BF SRL doar parțial, nu s-au efectuat în totalitate, nefiind astfel realizate condițiile legale necesare pentru deductibilitatea cheltuielilor/costurilor aferente operațiunilor cuprinse în devizul de lucrări FN/13.09.2012 în valoarea totală de 103 072,97 lei, aceste tranzacții neavând conținut economic…” (vol.14, f.24-26).

În același sens, raportul de constatare întocmit de specialistul din cadrul DNA-Serviciul Specialiști concluzionează că, în privința sumei de 103 072,97 lei menționată mai sus ”nu există documente justificative privind realitatea cheltuirii acesteia, context care naște suspiciuni privind realitatea activităților pretins efectuate, dar decontate” (vol.17, f.26).

Convingerea organelor de urmărire penală este în sensul că, raportat la valoarea totală a sprijinului financiar nerambursabil ce putea fi acordat de APIA pe suprafața de 49,43 ha, în cadrul măsurii II (49,43 ha × 4730 euro), după depunerea primului centralizator privind costurile efectuate, înregistrat la APIA la data de 05 martie 2012, puteau fi adăugate cheltuieli suplimentare, astfel încât valoarea sprijinului acordat să se încadreze în procentul de 75% din valoarea cheltuielilor efectuate.De altfel, pe primul centralizator au fost efectuate însemnări olografe cu privire la suma de încasat din bugetul UE, raportat la cheltuielile respective, rezultând un total de 991 749,38 lei. Urmare cuprinderii cheltuielilor ulterioare în costurile totale aferente realizării măsurii II, au fost acordate subvenții în cuantum de 1 070 821,86 lei (un plus de aproximativ 80 000 lei).

Potrivit raportului de constatare întocmit de specialistul din cadrul DNA-Serviciul Specialiști, în campania 2010-2011, SC BF SRL a încasat cu titlu de sprijin financiar nerambursabil din fondurile UE, pentru Măsura I-proiectare, pregătire teren, plantare și instalare tutori suma de 1 916 267,44 lei(450 801,6 euro), iar pentru Măsura II-instalare sistem de susținere pentru conducere și palisaj suma de 1 070 821,86 lei(233 803,9 euro) (vol.17, f.11).

B. Cât priveşte cea de a doua campanie (2011-2012) prin cererea de autorizare a plantării înregistrată la DADR Arad sub nr.3782/09 iunie 2011, SC BF SRL a solicitat acordarea dreptului de plantare de pe o rezervă, pe o suprafață de 175,86 ha (vol.6, f.191). La cererea de autorizare a plantării de viță de vie au fost anexate documentele cerute de actele normative în vigoare (Ordinul MADR nr.247/2008), respectiv Planul individual de reconversie a soiurilor, memoriul justificativ, harta blocurilor fizice pe care va fi plantată viță de vie, declarațiile inculpatului PRV (referitoare la respectarea măsurilor prevăzute în plan, respectarea normelor GAEC, etc.), graficul de execuție a lucrărilor (din care rezultă că aceste lucrări au fost preconizate a se desfășura în perioada august 2011-august 2013). Au mai fost anexate Aprobarea privind acordarea unui drept de plantare din rezerva națională nr.1074/08.06.2010 a Oficiului Național al Viei și Produselor Vitivinicole (din care rezultă că se acordă SC BF SRL, urmare cererii acesteia, drept de plantare a viței de vie din rezerva națională  pentru suprafața totală de 229,52 ha), precum și Hotărârea nr.79/07.06.2010 a Consiliului Local al comunei Z… și Contractul de asociere în participațiune nr.2090/07.06.2010 încheiat între Consiliul Local al com. Z… (reprezentat de inculpatul TM -primarul comunei) și SC BF SRL (reprezentată de inculpatul PRV). În baza contractului respectiv, încheiat pe o perioadă de 20 ani, Consiliul Local se obliga să pună la dispoziția SC BF SRL, în mod gratuit,  o suprafață de 229,52 ha, societatea comercială obligându-se în schimb să înființeze pe respectiva suprafață o plantație de pomi fructiferi și viță de vie. Consiliul Local urma să aibă o cotă de 20% participare la profit și pierdere, iar SC BF SRL o cotă de 80% participare la profit și pierdere. La cap.XII din contract se prevedea în mod expres că asocierea cu alte persoane fizice sau juridice la realizarea obiectului contractului se poate face numai cu acordul părților, iar acestea nu pot cesiona drepturile și obligațiile ce le revin decât cu acordul scris al celeilalte părți.

Întrucât în urma verificărilor efectuate de reprezentanții DADR Arad, în teren și asupra documentației depuse de inculpatul PRV, administrator la SC BF SRL, s-a constatat că sunt respectate dispozițiile legale, Planul individual a fost înaintat la APIA Arad, la data de 10 august 2011 (vol.6, f.165).

La data de 14 septembrie 2011, SC BF SRL, prin reprezentantul PRV, depune la APIA CJ Arad cererea de sprijin pentru restructurarea/reconversia plantaţiilor viticole, înregistrată sub nr.11 042, solicitând sprijin pentru prima măsură (pregătire teren, plantare, instalare tutori) în cuantum de 1 603 843,20 euro, corespunzător unei suprafeţe de 175,86 ha (vol.6, f.155-159). Prin cererea de sprijin pentru restructurarea/reconversia plantaţiilor viticole, înregistrată sub nr.11 043 din aceeaşi dată, SC BF SRL a solicitat APIA CJ Arad sprijin financiar pentru cea de a doua măsură (instalare sistem de susţinere) în cuantum de  831 817,80 euro (vol.6, f.160-164). Odată cu depunerea acestor cereri de sprijin, inculpatul PRV a semnat din nou angajamentul solicitantului, obligându-se la efectuarea lucrărilor prevăzute în planul individual de reconversie, la furnizarea oricărui document justificativ care îi va fi solicitat, să înapoieze la APIA valoarea sprijinului acordat în situația în care declarațiile făcute se dovedesc a fi false; de asemenea, inculpatul și-a asumat cunoașterea dispozițiilor legale și comunitare, incidente în materie, obligându-se să restituie sumele încasate în ipoteza încălcării acestor dispoziții, dar și suportarea consecințelor legale în situația furnizării de date false. Inculpatul își asumă în mod expres riscul de a pierde drepturile decurgând din acordarea sprijinului financiar în situația în care face declarații false sau incorecte, pe parcursul implementării proiectului de reconversie.

Mecanismul de fraudare a fondurilor FEGA gestionate de UE, în cadrul campaniei 2011-2012, este în mare același, folosit de inculpat în prima campanie, respectiv realizarea lucrărilor din planul de reconversie în regim de ”regie proprie” și ulterior, procurarea și furnizarea de documente nereale care să ateste efectuarea lucrărilor respective, bienînțeles la costuri mult mai mari decât costurile aferente, reale, realizării lucrărilor respective. Prin acestea, inculpatul a urmărit să producă documente din care să rezulte efectuarea unor costuri care să se încadreze în maximul sumei care putea fi acordată cu titlu de finanțare nerambursabilă.

Se face trimitere doar la acele documente nereale sau false prezentate de inculpatul PRV la unitatea de implementare a proiectului, documente care atestă efectuarea unor lucrări eligibile, documente care au fost întocmite cu complicitatea celorlalți inculpați - ”furnizori” de documente nereale sau false.

La data de 26 martie 2012, inculpatul PRV notifică APIA CJ Arad cu privire la intenția de a începe lucrările de pregătire a terenului și a celor de fertilizare (vol.6, f.137).

Pentru dovedirea cheltuielilor efectuate cu achiziția de îngrășământ-gunoi de grajd, inculpatul PRV a depus la dosarul cererii de finanțare mai multe borderouri de achiziție, fiind întocmit un centralizator al borderourilor de achiziţie pentru gunoi grajd în valoare totală de 1.367.450 lei, înregistrat sub nr. 1/12.04.2012, document depus la APIA Arad, ca document justificativ pentru obţinerea de sprijin financiar. Din acest centralizator reiese că au fost efectuate achiziţii de gunoi grajd (vol.6, f.58-59,64,67,70,74,76,78,81,83,85,87,89,91,93,95,97,100,102,104,106,108,110,112,114,116, 118,120,122), conform borderourilor de achiziţie, de la următorii producători agricoli:

- DM– conform borderourilor de achiziţie nr. 14/15.02.2012 în valoare de 32.300 lei şi nr. 11/25.02.2012 în valoare de 33.150 lei;

- MPD– conform borderourilor de achiziţie nr.15/15.02.2012 în valoare de 34.000 şi nr. 19/23.02.2012 în valoare  de 40.800 lei;

- MS– conform borderourilor de achiziţie nr. 16/15.02.2012 în valoare de 34.850 lei şi nr.17/23.02.2012 în valoare de 42.500 lei;

- Ev – conform borderourilor de achiziţie nr. 20/20.02.2012 în valoare de 32.300 lei  şi nr. 18/23.02.2012 în valoare de 30.600 lei;

- MI– conform borderourilor de achiziţie nr. 21/20.02.2012 în valoare de 17.000 lei  şi nr. 10/25.02.2012 în valoare de 30.600 lei;

- PV – conform borderourilor de achiziţie nr. 22/20.02.2012 în valoare de 37.400 lei  şi nr. 12/25.02.2012 în valoare de 35.700 lei;

- BG– conform borderoului de achiziţie nr. 23/03.03.2012 în valoare de 60.000 lei;

- SI– conform borderoului de achiziţie nr. 24/03.03.2012 în valoare de 60.000 lei;

- BG– conform borderoului de achiziţie nr. 24/04.03.2012 în valoare de 60.000 lei;

- PO – conform borderoului de achiziţie nr. 25/04.03.2012 în valoare de 60.000 lei;

-  PG– conform borderoului de achiziţie nr. 26/05.03.2012 în valoare de 60.000 lei;

- SI – conform borderoului de achiziţie nr. 26/06.03.2012 în valoare de 60.000 lei;

- BN– conform borderourilor de achiziţie nr. 26/06.03.2012 în valoare de 60.000 lei, nr. 27/07.03.2012 în valoare de 60.000 lei, nr. 28/09.03.2012 în valoare de 60.000 lei, nr. 80/29.03.2012 în valoare de 60.000 lei, nr. 81/29.03.2012 în valoare de 60.000 lei, nr. 82/29.03.2012 în valoare de 60.000 lei;

-  MS– conform borderoului de achiziţie nr. 83/29.03.2012 în valoare de 39.100 lei;

- DD– conform borderoului de achiziţie nr. 84/29.03.2012 în valoare de 45.900 lei;

-  MAE – conform borderourilor de achiziţie nr. 85/29.03.2012 în valoare de 60.000 lei, nr. 86/29.03.2012 în valoare de 60.000 lei, nr. 87/29.03.2012 în valoare de 41.250 lei.

Pentru stabilirea realității operațiunilor comerciale reflectate în cuprinsul acestor borderouri de achiziție s-a procedat la audierea persoanelor care figurează că ar fi înstrăinat gunoi de grajd către SC BF SRL. Astfel, martorul MAE declară, la data de 07 mai 2015 (vol.3, f.28-29), că a avut niște discuții cu inculpatul PRV legate de remiterea către inculpat a unei cantități de gunoi de grajd, în mod gratuit. Martorul declară că are cunoștință de faptul că inculpatul ar fi ridicat de la el ”ceva gunoi de grajd”, dar nu a primit nicio sumă de bani de la inculpat pentru respectivul gunoi de grajd și nu a semnat nici un document în acest sens. Fiindu-i prezentate cele trei borderouri depuse de inculpat la dosarul cererii de finanțare, martorul MA declară că nu are cunoștință de documentele respective, nu le-a semnat și nu a primit sumele de bani menționate în borderouri (161 250 lei).

Martorul SI declară că nu a vândut gunoi de grajd la SC BF SRL sau inculpatului PR, nu are cunoștință de borderoul de achiziție aflat la dosarul cererii de finanțare, nu a semnat acel borderou și nu a încasat suma de 60 000 lei menționată în borderou (vol.3, f.30-31).

La data de 07 mai 2015, inculpatului PV i-a fost luată o declarație în calitate de martor, cu privire la cantitățile de gunoi care figurează că le-ar fi înstrăinat către SC BF SRL și pentru care ar fi încasat suma de 73 100 lei. PV a recunoscut faptul că ar fi vândut gunoi de grajd la SC BF SRL și ar fi încasat și contravaloarea acestuia, așa cum rezultă din borderourile de achiziție ce i-au fost prezentate. În declarația respectivă, PV făcea afirmații generice cu privire la cantitățile de gunoi de grajd înstrăinate, sumele de bani primite, transportul gunoiului de grajd, SC BF SRL, etc. (vol.3, f.34-35). Apreciem că declarația acestuia nu este sinceră, în condițiile în care ancheta penală a reliefat ulterior contribuția inculpatului PV la fraudarea fondurilor alocate SC BF SRL cu prilejul implementării proiectului de reconversie viticolă. Mai mult, la data de 28 octombrie 2015 a fost audiat martorul EV, care figurează și el pe borderourile de achiziție gunoi de grajd, și care declară că a vândut gunoi de grajd, dar către inculpatul PV și nu la SC BF SRL. Ori, în ideea în care PV a cumpărat la rându-i gunoi de grajd, se pune întrbarea de unde a dispus de cantitatea de 430 tone gunoi pentru a le înstrăina către SC BF SRL, conform borderourilor de achiziție de la dosar.

Martorul MS declară că nu a vândut la SC BF SRL sau inculpatului PRV gunoi de grajd, nu recunoaște borderourile de achiziție prezentate de organele de urmărire penală, semnătura de pe aceste borderouri nu îi aparține și nu a încasat suma de 77 350 lei menționată pe borderouri (vol.3, f.36-37).

Fiind audiați martorii BN-sr. și BN-jr. (vol.3, f.44-46, 53-55) aceștia arată că au dat gunoi de grajd inculpatului PRV, în anul 2009 sau 2010, în mod gratuit, iar ulterior, în 2011-2012, nu au mai dat gunoi de grajd acestuia.  Cele 6 borderouri de achiziție aflate la dosarul cererii de finanțare nu au fost semnate de ei, nu au livrat gunoi de grajd și nu au încasat sumele de bani menționate pe aceste borderouri (360 000 lei).

Martorul PGT declară că, în cursul anului 2012, a fost abordat de inculpatul CJ, care i-a solicitat gunoi de grajd, gunoi care se afla la ferma de animale a martorului, în localitatea B. Martorul confirmă că inculpatul CJ a transportat de la ferma sa cca.8-10 mașini de gunoi, dar nu poate face aprecieri cu privire la cantitatea totală de gunoi ridicată de inculpatul CJ. Pentru gunoiul respectiv, martorul PG arată că nu a primit nicio sumă de bani de la inculpatul CJ, nu a semnat nici un document în acest sens, iar borderoul aflat la dosarul cererii de finanțare nu a fost semnat de el și nici nu a încasat suma de 60 000 lei menționată pe borderoul respectiv (vol.3, f.47-49).

Martorul PO declară că în anul 2012, la solicitarea inculpatului CJ, a remis acestuia o cantitate de gunoi de grajd (pe care o aproximează la 100 tone, dar nu poate afirma că acesta este cantitatea). Pentru gunoiul de grajd respectiv nu a primit nicio sumă de bani, iar borderoul de achiziție aflat la dosarul cererii de finanțare nu l-a semnat el, nu a încasat suma de 60 000 lei menționată pe borderou și nu cunoaște societatea SC Belle Fruct SRL sau pe reprezentantul acesteia (vol.3, f.50-52).

Martorul BG arată că nu a vândut niciodată gunoi de grajd la SC BF SRL sau vreunui reprezentant al acestei societăți comerciale, nu cunoaște împrejurările în care a fost semnat borderoul de achiziție de gunoi de grajd aflat la dosarul cererii de finanțare, iar semnătura de pe borderoul de achiziție nu îi aparține și nu a încasat sumele de bani menționate în borderou (vol.3, f.56-57).

Martorul DM declară că îl cunoaște din vedere pe inculpatul PRV, cunoaște că acesta a înființat o plantație viticolă în localitatea Z, dar nu a livrat niciodată gunoi de grajd acestuia sau societății SC BF SRL. Nu a semnat nicuin borderou de achiziție și nici nu a încasat vreo sumă de bani, așa cum rezultă din documentele aflate la dosarul cererii de finanțare. De altfel, acesta arată că numele său este M și nu D, după cum se menționează pe borderourile de achiziție (vol.3, f.58-59). În același sens este și declarația martorului MI (vol.3, f.60-61) care arată că nu a livrat gunoi de grajd către SC BF SRL, nu a semnat borderourile de achiziție gunoi de grajd aflate la dosarul cerii de finanțare și nu a încasat sumele de bani menționate pe aceste borderouri (47 600 lei).

Martorul EV declară că în anul 2012 sau 2013, la solicitarea inculpatului PV, a vândut acestuia o cantitate de aproximtiv 40 remorci de tractor gunoi de grajd, gunoi care se afla în incinta unei ferme de animale de pe raza localității L, fermă care aparține aceluiași inculpat PV (?). Pentru gunoiul respectiv a încasat cca. 12 000 lei de la PV, în mai multe tranșe. Cu privire la borderourile de achiziție, aflate la dosarul cererii de finanțare, din care rezultă că ar fi vândut la SC BF SRL cantitatea de 370 tone gunoi, martorul EV declară că este posibil să fi semnat aceste documente, la solicitarea inculpatului PV, dar sumele de bani care sunt menționate ca fiind încasate de el nu sunt reale, respectiv a încasat 12 000 lei și nu 62 900 lei. Mai arată martorul că el știa că via din localitatea Z, la care se transportă gunoiul, este a inculpatului PV (vol.3, f.166-169).

Martorul SI declară că nu are cunoștință de borderoul de achiziție gunoi de grajd aflat la dosarul cererii de finanțare, nu a vândut la SC BF SRL acel produs și nu a încasat suma de  60 000 lei menționată pe borderou. Își amintește că a fost solicitat de inculpatul CJ să îi dea gunoiul de grajd pe care îl avea la fermă, în mod gratuit, dar inculpatul nu s-a mai deplasat să ridice gunoiul de grajd (vol.3, f.201-2013).

Martora ML (soția numitului MPD, decedat în prezent) declară că în perioada 2010-2012 a locuit la Ferma nr.6 de pe raza orașului Lipova, deținută de inculpatul PV. Nu a deținut niciodată animale împreună cu soțul decedat și nu are cunoștință ca acesta să fi livrat gunoi de grajd la SC BF SRL, pentru care să fi încasat suma de 74 800 lei. Arată că semnătura de pe borderourile de achiziție nu aparține soțului ei decedat (vol.3, f.198-200).

Potrivit constatărilor făcute de inspectorii din cadrul DGAF, rezultă că SC BF SRL a evidențiat în contabilitatea proprie operațiunile de achiziții gunoi de la diferite persoane fizice, cât și operațiuni privind plata contravalorii gunoiului achiziționat. Operațiunile de achiziție au ca bază borderourile de achiziție, iar operațiunile de plată a achizițiilor făcute au la bază operațiuni de creditare a societății SC BF SRL de către inculpatul PRV. Având în vedere aceste aspecte, coroborate cu nerecunoașterea de către persoanele fizice furnizoare a realității acestor operațiuni comerciale, se concluzionează că ”societatea BF SRL nu poate justifica achiziționarea efectivă a bunurilor în valoare totală de 1 460 450 lei prin alte documente justificative legale; operațiunile de livrare, transport, depozitare, manipulare a gunoiului de grajd…nu sunt reflectate în evidența contabilă, nefiind detaliate elemente concrete cu privire la prestator, termene de livrare, tarife practicate, valoarea totală a contractului, costurile reale ale prestării acestora precum și documente justificative care atestă prestarea acestor servicii; borderourile de achiziție și dispozițiile de plată către persoane fizice sunt documente care justifică scriptic desfășurarea unor operațiuni economice între societate și acestea, fără ca să dovedească și realitatea faptică a efectuării acestora...”. Toate aceste operațiuni au fost evidențiate scriptic în scopul de a obține pe nedrept fonduri din bugetul general al UE ”în baza unor documente emise fără ca operațiunea comercială descrisă în aceasta să fie transpusă în plan material, borderourile de achiziție și dispozițiile de plată ….find emise în baza unor situații create artificial” (vol.14, f.44-53).

În același sens sunt și constatările specialistului din cadrul DNA -Serviciul Specialiști, care arată că operațiunile de achiziție a gunoiului de grajd (în valoare totală de 1 367 450 lei) nu reflectă realitatea, având un caracter fictiv.

În declarația dată în data de 16 iunie 2015, inculpatul PRV arată că de achiziția gunoiului de grajd s-a ocupat atât el cât și inculpații PV și CJ, care au semnat borderourile de achiziție. Inculpatul PR a indicat borderourile de achziție care au fost semnate de el și care au fost semnate de ceilalți doi inculpați, PV și CJ, borderourile fiind ulterior depuse la dosarul cererii de finanțare, la APIA CJ Arad.  Inculpatul PRV subliniază faptul că ”sumele menționate nu corespund realității, incluzând aici și sumele eferente efectuării transportului”. În declarația dată la data de 26 mai 2015, inculpatul PRV arătase că ”în mare parte, de achiziționarea gunoiului de grajd s-au ocupat suspecții PV și CJ” (menționăm că în această perioadă, în cadrul SC BF SRL au fost cooptați ca asociați și inculpații PV și CJ, PV exercitând indirect calitatea de asociat prin intermediul lui SCE; vom face referire mai jos la împrejurările și scopul urmărit de participanții la comiterea faptelor prin modificările succesive ale asociaților SC BF SRL ) (vol.2, f.83-87).

Inculpatul PV a declarat, la data de 26 mai 2015, că a livrat gunoi de grajd în nume personal (potrivit borderoului de achiziție gunoi de grajd), gunoi care a fost transportat cu camioane aparținând inculpatului CJ sau altor persoane, inculpatul asigurând și combustibilul necesar acestor camioane. Prin urmare, neagă afirmațiile inculpatului PRV că ar fi ”intermediat” cumpărarea de gunoi de grajd (vol.3, f.24-31).

Inculpatul CJ a declarat la data de 26 mai 2015 că a transportat gunoi de grajd cu camioane proprii, cu prilejul implementării celui de al doilea proiect, că s-a ocupat, alături de inculpații PV și PRV de achiziționarea gunoiului de grajd, dar că plata acestuia era efectuată de inculpatul PRV. Admite inculpatul CJ că a întocmit borderouri de achiziție în 5 situații, când a achiziționat gunoi de grajd de la persoane fizice, fiind posibil să fi efectuat și plata acestuia. Susține însă că achizițiile de gunoi de grajd și plățile făcute sunt reale (vol.2, f.36-41).

În dovedirea efectuării lucrărilor de pregătire a terenului, inculpatul PRV depune la dosarul cererii de finanțare trei contracte de prestări servicii, respectiv:

-contractul de prestări servicii nr.07/03.10.2011 – încheiat între SC MV SRL, în calitate de prestator și SC BF SRL, în calitate de beneficiar;

- contractul de prestări servicii nr.14/10.10.2011 – încheiat între SC JTC SRL, în calitate de prestator și SC BF SRL, în calitate de beneficiar;

- contractul de prestări servicii nr.06/03.10.2011 – încheiat între SC P SRL, în calitate de prestator și SC BF SRL, în calitate de beneficiar.

Modelul și clauzele celor trei contracte sunt identice, cu excepția tarifelor practicate de cele trei societăți pentru efectuarea lucrărilor care formau obiectul contractului (denumit generic ”lucrări de pregătire a terenului). Astfel, societățile comerciale prestatoare se obligau să efectueze lucrări de nivelare a terenului, desfundat mecanic, arat, discuit, încărcat și transportat îngrășământ organic, administrare mecanică și manuală a îngrășământului organic, încărcarea, repartizarea și înfigerea tutorilor, fasonarea viței de vie, săpatul și aratul după plantarea viței de vie, udarea acesteia, etc. Aceste lucrări urmau a fi efectuate pe o suprafață de 57 ha de către SC P SRL, pe o suprafață de 58 ha de către SC JTC SRL și pe o suprafață de 59 ha de către SC MV SRL.

Contractele au fost încheiate pe o perioadă de aproximativ un an, respectiv au avut termen de execuția până la data de 31.12.2012, valoarea fiecărui contract urmând a fi stabilită ”funcție de situația de lucrări întocmită și acceptată de ambele părți…”, facturarea serviciilor urmând a fi făcută după intrarea subvenției de la APIA (vol.6, f.54-56,50-52, 46-48).

În executarea celor trei contracte de prestări servicii au fost emise următoarele documente (devize de lucrări) care au fost folosite la unitatea de implementare a proiectului, în vederea obținerii de sprijin financiar:

- devizul de lucrări nr. 1 din data de 25.05.2012, privind situatia altor lucrări efectuate în regie proprie cu ocazia pregătire teren pe suprafaţa de 58 ha, în comuna Z, jud. Arad, în cadrul programului de reconversie viticolă, derulat în perioada 2011-2012, document care poartă pe lângă amprenta ştampilei aplicată de SC BF SRL, şi amprenta ştampilei societăţii SC JTC SRL. Potrivit datelor înscrise în deviz, au fost desfăşurate activităţi constând în : defrişat manual suprafeţe împădurite înainte de scarificat, nivelat teren cu buldozer, desfundat mecanic, adunat rădăcini, desfundat manual 5%, arat, discuit+grăpat, frezat, transportat piatra şi resturi vegetale în valoare totală de 861.880 lei (vol.6, f.33);

- devizul de lucrări nr. 1 din data de 25.05.2012, privind situaţia altor lucrări efectuate în regie proprie cu ocazia pregătire teren pe suprafaţa de 59 ha, în comuna Z, jud. Arad, în cadrul programului de reconversie viticolă, derulat în perioada 2011-2012, document care poartă pe lângă amprenta ştampilei aplicată de SC BF SRL, şi amprenta ştampilei societăţii SC MV SRL. Potrivit datelor înscrise în deviz, au fost desfăşurate activităţi constând în: defrişat manual suprafeţe împădurite înainte de scarificat, nivelat teren cu buldozer, desfundat mecanic, adunat rădăcini, desfundat manual 5%, arat, discuit+grăpat, frezat, transportat piatra şi resturi vegetale în valoare totală de 874.085 lei (vol.6, f.41);

 - devizul de lucrări nr. 1 din data de 25.05.2012, privind situatia altor lucrări efectuate în regie proprie cu ocazia pregătire teren pe suprafaţa de 57 ha, în comuna Z, jud. Arad, în cadrul programului de reconversie viticolă, derulat în perioada 2011-2012, document care poartă pe lângă amprenta ştampilei aplicată de SC BF SRL, şi amprenta ştampilei societăţii SC P SRL. Potrivit datelor înscrise în deviz, au fost desfăşurate activităţi constând în: defrişat manual suprafeţe împădurite înainte de scarificat, nivelat teren cu buldozer, desfundat mecanic, adunat rădăcini, desfundat manual 5%, arat, discuit+grăpat, frezat, transportat piatra şi resturi vegetale în valoare totală de 848.730 lei (vol.6, f.37);

-devizul de lucrari nr. 2 din data de 12.04.2012, privind situaţia altor lucrări efectuate în regie proprie cu ocazia fertilizare pe suprafaţa de 58 ha, în comuna Z, jud. Arad, în cadrul programului de reconversie viticolă, derulat în perioada 2011-2012, document care poartă pe lângă amprenta ştampilei aplicată de SC BF SRL, şi amprenta ştampilei societăţii SC JTC SRL. Potrivit datelor înscrise în deviz, au fost desfăşurate activităţi constând în: încărcat şi transportat îngrăşământ organic (gunoi grajd) şi administrarea mecanizată şi manuală a îngrăşământului organic (gunoi grajd) în valoare totală de 202.400 lei (vol.6, f.53);

-devizul de lucrari nr. 2 din data de 12.04.2012, privind situaţia altor lucrări efectuate în regie proprie cu ocazia fertilizare pe suprafaţa de 59 ha, în comuna Z, jud. Arad, în cadrul programului de reconversie viticolă, derulat în perioada 2011-2012, document care poartă pe lângă amprenta ştampilei aplicată de SC BF SRL, şi amprenta ştampilei societăţii SC MV SRL. Potrivit datelor înscrise în deviz, au fost desfăşurate activităţi constând în: încărcat şi transportat îngrăşământ organic (gunoi grajd) şi administrarea mecanizată şi manuală a îngrăşământului organic (gunoi grajd) în valoare totală de 204.270 lei (vol.6, f.57);

-devizul de lucrari nr. 2 din data de 12.04.2012, privind situaţia altor lucrări efectuate în regie proprie cu ocazia fertilizare pe suprafaţa de 57 ha, în comuna Z, jud. Arad, în cadrul programului de reconversie viticolă, derulat în perioada 2011-2012, document care poartă pe lângă amprenta ştampilei aplicată de SC BF SRL, şi amprenta ştampilei societăţii SC P SRL. Potrivit datelor înscrise în deviz, au fost desfăşurate activităţi constând în: încărcat şi transportat îngrăşământ organic (gunoi grajd) şi administrarea mecanizată şi manuală a îngrăşământului organic (gunoi grajd) în valoare totală de 199.900 lei (vol.6, f.49);

-devizul de lucrări nr. 4 din data de 15.06.2012, privind situaţia altor lucrări efectuate în regie proprie cu ocazia plantare pe suprafaţa de 59 ha, în comuna Z, jud. Arad, în cadrul programului de reconversie viticolă, derulat în perioada 2011-2012, document care poartă pe lângă amprenta ştampilei aplicată de SC BF SRL, şi amprenta ştampilei societăţii SC MV SRL. Potrivit datelor înscrise în deviz, au fost desfăşurate activităţi constând în: fasonat viţă de vie + mocirlit, transport diverse, sapă mare după plantat, arat mecanic după plantat, transportat apa şi udat viţa de vie după plantare, în valoare totală de 273.159,38 lei (vol.7, f.123);

-devizul de lucrări nr. 4  din data de 15.06.2012, privind situaţia altor lucrări efectuate în regie proprie cu ocazia plantare pe suprafaţa de 58 ha, în comuna Z, jud. Arad, în cadrul programului de reconversie viticolă, derulat în perioada 2011-2012, document care poartă pe lângă amprenta ştampilei aplicată de SC BF SRL, şi amprenta ştampilei societăţii SC JTC SRL. Potrivit datelor înscrise în deviz, au fost desfăşurate activităţi constând în: fasonat viţă de vie + mocirlit, transport diverse, sapă mare după plantat, arat mecanic după plantat, transportat apa şi udat viţa de vie după plantare, în valoare totală de 269.399,56 lei (vol.7, f.118);

-devizul de lucrări nr. 4 din data de 15.06.2012, privind situaţia altor lucrări efectuate în regie proprie cu ocazia plantare pe suprafaţa de 53 ha, în comuna Z, jud. Arad, în cadrul programului de reconversie viticolă, derulat în perioada 2011-2012, document care poartă pe lângă amprenta ştampilei aplicată de SC BF SRL, şi amprenta ştampilei societăţii SC P SRL. Potrivit datelor înscrise în deviz, au fost desfăşurate activităţi constând în: fasonat viţă de vie + mocirlit, transport diverse, sapă mare după plantat, arat mecanic după plantat, transportat apa şi udat viţa de vie după plantare, în valoare totală de 246.440,46 lei (vol.7, f.113);

-devizul de lucrări nr. 3 din data de 15.06.2012, privind situaţia altor lucrări efectuate în regie proprie cu ocazia instalare tutori pe suprafaţa de 59 ha, în comuna Z, jud. Arad, în cadrul programului de reconversie viticolă, derulat în perioada 2011-2012, document care poartă pe lângă amprenta ştampilei aplicată de SC BF SRL, şi amprenta ştampilei societăţii SC MV SRL. Potrivit datelor înscrise în deviz, au fost desfăşurate activităţi constând în: încărcat, transportat şi descărcat tutori, repartizat tutori, bătutu tutori, în valoare totală de 221.215 lei (vol.7, f.89);

-devizul de lucrări nr. 3 din data de 15.06.2012, privind situaţia altor lucrări efectuate în regie proprie cu ocazia instalare tutori pe suprafaţa de 53 ha, în comuna Z, jud. Arad, în cadrul programului de reconversie viticolă, derulat în perioada 2011-2012, document care poartă pe lângă amprenta ştampilei aplicată de SC BF SRL, şi amprenta ştampilei societăţii SC P SRL. Potrivit datelor înscrise în deviz, au fost desfăşurate activităţi constând în: încărcat, transportat şi descărcat tutori, repartizat tutori, bătutu tutori, în valoare totală de 203.134 lei (vol.7, f.97);

-devizul de lucrări nr. 3 din data de 15.06.2012, privind situaţia altor lucrări efectuate în regie proprie cu ocazia instalare tutori pe suprafaţa de 58 ha, în comuna Zăbrani, jud. Arad, în cadrul programului de reconversie viticolă, derulat în perioada 2011-2012, document care poartă pe lângă amprenta ştampilei aplicată de SC Belle Fruct SRL, şi amprenta ştampilei societăţii SC Jean Trans Company SRL. Potrivit datelor înscrise în deviz, au fost desfăşurate activităţi constând în: încărcat, transportat şi descărcat tutori, repartizat tutori, bătutu tutori, în valoare totală de 219.881 lei (vol.7, f.93).

Ataşat ultimelor devize de lucrări, se regăsesc facturi proforme emise de cei trei prestatori, respectiv:

- factura proforma nr. ARPF2012001/14.06.2012 în valoare totală de 1.857.773,53 lei, din care TVA în sumă de 359.569,07 lei, reprezentând ,,prestări servicii conform contract nr. 06/03.10.2011” , emisă de SC P SRL (vol.7, f.114);

- factura proforma nr. ARJF2012001/12.06.2012 în valoare totală de 1.926.415,09 lei, din care TVA în sumă de 372.854,53 lei, reprezentând ,,prestări servicii conform contract nr. 14/10.10.2011” , emisă de SC JTC SRL (vol.7, f.119);

- factura proforma nr. 001/11.06.2012 în valoare totală de 1.950.184,43 lei, din care TVA în sumă de 377.455,05 lei, reprezentând ,,prestări servicii conform contract nr. 07/03.10.2011” , emisă de SC MV SRL (vol.7, f.124).

Se poate constata că tipul facturilor proforma, cât şi devizele de lucrări, au aceeaşi structură ca prezentare şi activităţi, cu menţiunea că diferenţele între ele sunt reflectate de valorile, sensibil egale, înscrise în acestea (ca și în cazul contractelor de prestări servicii încheiate de prestatori cu beneficiarul SC BF SRL.).

La dosarul cererii de sprijin financiar Sc BF a atașat facturile de achiziție a materialului săditor (butași de viță de vie) de la societățile din Italia: CD AZ. Agr.-Vivai-SS, MC V și VSCO Coop.Agr. Cooperativi P. În ceea ce privește tutorii, SC BF SRL a depus la dosarul cererii de finanțare facturi de achiziție a tutorilor din bambus de la societatea P di VMe Nadia SNC din Italia și borderouri de achiziție a tutorilor din lemn de la martorul PȘ.

Urmare celor sus arătate, la data de 15 iunie 2012, inculpatul PRV a depus la APIA CJ Arad declarația de finalizare a măsurii I-proiectare, pregătire teren, plantare și instalare tutori (Anexa nr.6), înregistrată sub nr.6652. În cuprinsul declarației se atestă finalizarea lucrărilor de proiectare și cartare agrochimică, fertilizare și pregătire teren, plantare butași și instalare tutori, pentru efectuarea lucrărilor fiind folosite îngrășăminte organice, butași de viță de vie certificată și tutori din lemn (vol.6, f.23).

Cu privire la realitatea lucrărilor efectuate de cele trei societăți comerciale prestatoare de servicii, organele de control din cadrul DGAF au reținut următoarele:

Cât privește societatea SC JTC SRL – la finele anului 2012, mai exact la data de 31 decembrie 2012, trei societăți comerciale (SC RP SRL, SC ȘC SRL și SC Ș și T SRL) emit către SC JTC SRL 3 facturi fiscale, din care rezultă că SC JTC SRL a fost beneficiara unor lucrări de pregătire a terenului și de curățenie, de natura celor prestate de această societate comercială către SC BF SRL, în cursul anului 2012. Contractele de prestări servicii și alte documente justificative,  în baza cărora SC JTC SRL a fost beneficiara unor astfel de lucrări,  nu au putut fi puse la dispoziția organelor de control fiscal. Cele trei societăți comerciale (SC RP SRL, SC ȘC SRL și SC Ș și T SRL), emitente de facturi fiscale către SC JTC SRL, figurau în cursul anului 2012 cu un total de 9 salariați cu timp parțial de muncă și 2 salariați cu normă întreagă (toate cele trei societăți comerciale). Pe cale de consecință, respectivele societăți comerciale nu dispuneau de personal suficient și calificat să efectueze prestările de servicii către SC JTC SRL, în condițiile în care și această societate comercială, în perioada anului 2012, a avut un număr de 2 angajați, respectiv un șofer și un controlor trafic (în persoana numitei CNI, potrivit datelor furnizate organelor de urmărire penală de către ITM Arad). Organele de control fiscal au coroborat aceste date și informații cu faptul că în evidențele contabile ale SC BF SRL sunt efectuate înregistrări cu privire la activități de prestări de servicii de catre societăți comerciale (SC P SRL și SC MV SRL), în aceeași perioadă, fiind astfel evidențiate operațiuni multiple pentru același obiectiv, efectuate de mai mulți operatori economici (sub aceste aspect, se pune întrebarea de ce SC P SRL și SC JTC SRL, controlate direct și nemijlocit de către inculpatul CJ, și-au ”împărțit” prestările de servicii către SC BF SRL și de ce aceste prestări de servicii nu au fost efectuate numai de către una din cele două societăți comerciale).

Organele de control fiscal au evidențiat și faptul că factura proformă ARJF2012201/12.06.2012 a fost emisă de SC JTC SRL cu 2 zile înainte de emiterea devizelor de lucrări nr.4 și 3/12.06.2012, prin urmare înainte de emiterea devizelor de lucrări pentru lucrările de plantare și instalare tutori.

Achizițiile efectuate de SC JTC SRL de la SC RP SRL, SC ȘC SRL și SC Ș și T SRL sunt apropiate ca valoare de achizițiile efectuate de SC BF SRL de la SC JTC SRL, operațiunile comerciale având caracaterul unor tranzacții circulare, cu consecința concluziei că ”societatea JTC SRL a fost folosită doar pentru a încasa sume în cont și a le retrage sau redirecționa spre alte societăți cu comportament fiscal neconform, modul de operare confirmând intenția societății JTC SRL de a furniza servicii specializate de obținere de fonduri…” (vol.14, f.26-33).

Sub acest aspect, relevante sunt și declarațiile martorilor MTR și CASC, din data de 03 decembrie 2015, administratori la SC RP și SC Ș și T SRL, din care rezultă că nu au prestat servicii de amenjare a terenului către SC JTC SRL și nici nu dispuneau de utilaje și personal suficiente în acest sens. Arată martorii că nu au efectuat niciodată lucrări cu utilajele celor două societăți în localitatea Z (vol.3, f.281-284).

Cât privește societatea SC MV SRL – contractul de prestări servicii și devizele de lucrări emise de această societate în raporturile cu SC BF SRL sunt similare, din punct de vedere al obiectului și al perioadei, cu informațiile din contractele de prestări servicii și devizele de lucrări emise de SC P SRL și SC JTC SRL. 

În perioada de referință, SC MV SRL a  avut un singur angajat, potrivit datelor furnizate de ITM Arad. Potrivit constatărilor DGAF, în perioada august 2011-iunie 2012, SC MV a înregistrat în registrul zilierilor un număr de 1286 poziții, dar la rubrica ”locul executării activității” în toate cele 1286 de situații este menționată localitatea L și nu localitatea Z. De asemenea, ca mijloace fixe, în patrimoniul societății, în perioada 2012-2014 au fost evidențiate 2 tractoare, un tocător și un motofierăstrău. Ca urmare, societatea comercială în cauză nu a dispus nici de personal suficient și calificat și nici de utilajele necesare realizării serviciilor la care s-a obligat prin contractul de prestări servicii nr. nr.07/03.10.2011.

De asemenea, s-a reținut că în evidențele contabile ale SC BF SRL sunt efectuate înregistrări cu privire la activități de prestări de servicii de catre societăți comerciale (SC P SRL și SC JTC SRL), în aceeași perioadă, fiind astfel evidențiate operațiuni multiple pentru același obiectiv, efectuate de mai mulți operatori economici.

Factura fiscală proformă nr.001/11.06.2012 a fost emisă de SC MV SRL cu 4 zile înaintea întocmirii devizelor de lucrări nr.4 și 3 din 15.06.2012. Mai mult, valoarea devizelor de lucrări întocmite este superioară valorilor facturate de SC MV SRL către beneficiarul SC BF SRL (mai mult, SC MV SRL a încasat doar suma de 657 100,67 lei din totalul sumei facturate de 1 317 620,01 lei, în timp ce valoarea totală a devizelor întocmite de societate este de 1 572 729,38 lei).

Concluzia inspectorilor din cadrul DGAF este că ”societatea MV SRL a fost folosită doar pentru a încasa sume în cont și a le retrage, modul de operare confirmând intenția societății de a furniza servicii specializate de obținere de fonduri…”(vol.14, f.33-39).

Cât privește societatea SC P SRL - contractul de prestări servicii și devizele de lucrări emise de această societate în raporturile cu SC BF SRL sunt similare, din punct de vedere al obiectului și al perioadei, cu informațiile din contractele de prestări servicii și devizele de lucrări emise de SC MV SRL și SC JTC SRL. 

Din datele comunicate de ITM Arad a rezultat că în anul 2012, societatea comercială SC P SRL avea un număr de 6 angajați, respectiv doi șoferi, un agent control (în persoana inculpatului CJ), un economist, un ifronist și un încărcător-descărcător.

În perioada similară, SC P SRL a declarat achiziții de servicii de la SC S SRL, în cuantum mai mare decât valoarea prestărilor de servicii declarate pentru SC BF. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că  SC S SRL (care nu a declarat în perioada respectivă angajați) a fost declarată inactivă în urma controalelor efectuate, care au concluzionat că acest operator economic are un comportament fiscal similar firmelor de tip fantomă, sediul social se află într-un imobil abandonat, fiind folosită doar pentru a furniza documente justificative necesare diminuării bazei impozabile și a TVA aferente și de a încasa de la SC P SRL sumele acordate de către SC BF SRL. Mai mult, în facturile emise de SC S SRL către SC P SRL nu sunt anexate situații de lucrări din care să rezulte natura serviciilor prestate, locația prestării serviciilor, materialele folosite, personalul angrenat în aceste lucrări, etc.

Factura fiscală proformă nr. ARPF2012001/14.06.2012, emisă de SC P SRL către SC BF SRL în baza contractului de prestări servicii nr. nr.06/03.10.2011 a fost emisă cu o zi înainte de emiterea ultimelor două devize de lucrări, nr.4 și nr.3/15.06.2012.

În raportul de constatare întocmit de specialistul din cadrul DNA-Serviciul Specialiști sunt însușite concluziile organelor de control fiscal, în sensul că cele trei societăți comerciale (SC JTC SRL, SC MV SRL și SC P SRL) au participat activ la crearea cadrului favorabil de a sprijini SC BF SRL în obținerea de fonduri nerambursabile (vol.14, f.39-44).

La dosarul cererii de sprijin financiar, inculpatul PRV a depus două borderouri de achiziție a tutorilor din lemn, respectiv borderoul de achiziție nr.83/01.06.2012 și borderoul de achiziție nr.4/01.06.2012, din care rezultă că SC BF SRL a achiziționat de la martorul PȘ un număr de 300 000 tutori din lemn, la prețul total de 93 000 lei (vol.7, f.79-80).

La data de 21 mai 2015 s-a procedat la audierea martorului PȘ, menționat ca furnizor în borderourile de achiziție sus menționate (vol.3, f.68-69). Acesta arată că în primăvara anului 2012 a fost contactat de inculpatul PRV, care i-a cerut să îl ajute, contra-cost, la confecționarea unor bețe din lemn, cu lungimea de 1 m, care proveneau din vegetația crescută în mod natural pe malul râului Criș. Rolul martorului era de a aduna aceste bețe, a le fasona și lega în snopi (100 bețe/snop), tăierea bețelor/crengilor din arbori fiind făcută de alte persoane. Martorul PȘ confirmă faptul că, împreună cu alte cca. 8 persoane, a lucrat o perioadă de aproximativ o lună la activitățile la care s-a angajat față de inculpatul PRV. Pentru aceste activități a fost remunerat cu suma de aproximativ 4 000 lei, iar ceilalți prieteni ai săi au primit și ei cca.3000-3500 lei fiecare.

Cu privire la borderourile de achiziție nr. 83/01.06.2012 și nr.4/01.06.2012, martorul arată că nu le cunoaște, nu cunoaște denumirea SC BF SRL, nu a semnat aceste borderouri și nu a încasat sumele de bani menționate pe acestea.

Prin urmare, având în vedere că în devizele de lucrări întocmite de SC JTC SRL, SC MV SRL și SC P SRL se face referire la lucrări de:

- încărcat, transportat și administrat îngrășământ organic-gunoi de grajd, în ciuda faptului că persoanele fizice menționate în borderourile de achiziție infirmă livrările de gunoi de grajd în condițiile înscrise în aceste borderouri;

-lucrări de pregătire a terenului (defrișat, nivelat, desfundat, discuit, frezat, etc.), în condițiile în care societățile comerciale respective nu dispuneau de personal și utilaje, suficiente și calificate, pentru a presta activitățile necesare;

-lucrări de pregătire a butașilor de viță de vie, în vederea plantării acestora (fasonat, săpat, arat, udat, etc.), în condițiile în care societățile comerciale respective nu dispuneau de personal și utilaje, suficiente și calificate, pentru a presta activitățile necesare;

-lucrări de instalare tutori (încărcat, repartizat, bătut), în condițiile în care există îndoieli cu privire la borderourile de achiziție a acestora și cu privire la lipsa personalului necesar desfășurării acestor activități de către societățile comerciale prestatoare, în acord cu concluziile organelor de specialitate, aceste documente au fost întocmite de societățile comerciale prestatoare în vederea folosirii lor de către SC BF SRL la unitatea de implementare a proiectului, în vederea obținerii de sprijin financiar nerambursabil, aceste documente fiind nereale. Lucrările din planul de reconversie au fost efectuate în regim de ”regie proprie” și ulterior, au fost procurate și furnizate acest gen de documente care să ateste efectuarea lucrărilor respective, bineînțeles la costuri mult mai mari decât costurile reale realizării lucrărilor respective. Prin acestea, inculpații PRV, PV și CJ au urmărit să producă documente din care să rezulte efectuarea unor costuri care să se încadreze în maximul sumei care putea fi acordată cu titlu de finanțare nerambursabilă.

Relativ la contractele de prestări servicii și devizele de lucrări sus arătate, inculpatul PRV menționează că cele trei contracte de prestări servicii au fost întocmite la birourile societății lui CJ și ”contravaloarea prestațiilor efectuate a fost menționată având în vedere devizul cadru întocmit de Institutul de la Valea Călugărească. Devizele aferente acestor contracte au fost întocmite în aceleași condiții…”. Afirmațiile făcute de inculpat susțin întru-totul concluzia organelor de urmărire penală arătată mai sus. Cu toate acestea, în prima declarație, dată la data de 26 mai 2015, inculpatul PRV afirma că devizele de lucrări au fost întocmite de inculpații PV și CJ, care  s-au obligat să aducă la fața locului utilaje și forță de muncă, necesare implementării proiectului viticol pe suprafața de 175 ha.

La data de 21 octombrie 2015, inculpatul PRV a declarat că nu își amintește cine a redactat modelul contractelor de prestări servicii încheiate de SC BF SRL cu SC JTC SRL, SC P SRL și SC MV SRL, dar devizele de lucrări erau întocmite de reprezentanții societăților comerciale prestatoare, iar inculpatul PRV completa olograf acele tabele, la momentul depunerii la APIA, menționând natura serviciilor prestate (ex. plantare, instalare tutori, etc.).

Cu privire la tutorii din lemn achiziționați de la martorul PȘ, inculpatul PRV arată că pe borderourile de achiziție întocmite pe numele martorului a centralizat toate cheltuielile pe care le-a făcut cu achiziția de tutori din lemn de la persoane fizice (aspect care nu înlătură însă caracterul nereal al documentelor folosite de inculpat la unitatea de implementare a proiectului).

Inculpatul PV susține, în declarația făcută la data de 26 mai 2015, că SC MV SRL (societate a cărei activitate a administrat-o inculpatul) a efectuat lucrările la care s-a obligat, potrivit contractului de prestări servicii, așa cum rezultă din devizele depuse de inculpatul PRV la APIA. Documentele aferente lucrărilor efectuate le-a întocmit personal, iar forța de muncă și utilajele necesare efectuării lucrărilor au provenit, parte de la societatea MV SRL, parte fiind închiriate sau folosiți zilieri.

În același sens sunt și declarațiile inculpatului CJ, respectiv că a efectuat lucrările la care s-a obligat, prin contractele de prestări servicii. Menționează că modelele contractelor de prestări servicii le-a conceput singur, iar zilierii folosiți la prestarea serviciilor au fost evidențiați în registrul de zilieri ai SC BF SRL. Referitor la SC BNM SRL (societate care a asigurat montarea sistemului de susținere în campania 2011-2012), arată că ”am auzit, știu că a pregătit terenul, a montat sistemul de susținere…îl cunosc pe B sau BS (administratorul SC BNM SRL-n.n.), știu că este șofer la firma mea JTCSRL”. Nu poate preciza inculpatul CJ ce sume a încasat de la SC BF SRL, în baza contractelor de prestări servicii și nici care este situația juridică, la zi, a eventualelor sume de încasat. Lucrările menționate în devizele de lucrări, care au fost folosite de SC BF SRL la APIA, au fost realizate atât cu mijloacele proprii ale SC JTC SRL și SC P SRL, cât și cu mijloace (utilaje și forță de muncă) închiriate de la alte societăți, cum ar fi ȘC sau T, ale căror servicii au fost plătite parțial. Afirmațiile inculpatului CJ sunt infirmate de concluziile arătate în raportul întocmit de inspectorii din cadrul DGAF, arătate mai sus.

Referitor la lucrările de pregătire a terenului, aferente celei de a doua campanii, martorul PP a declarată că a văzut la fața locului mai multe utilaje, care au fost aduse de către inculpații PRV și CJ, la fața locului venind și inculpatul PV. Cât privește forța de muncă umană, respectiv zilierii, martorul PP (care se ocupa de transportul acestora)  arată că aceștia au fost recrutați îndeosebi de pe raza comunei Z, iar de plata acestora se ocupa inculpatul PRV, zilierii fiind plătiți inițial cu suma de 50 lei/zi și ulterior cu suma de 60 lei/zi (ori, în ideea în care efectuarea lucrărilor de pregătire a terenului constituia obligația celor trei societăți prestatoare de servicii, apare ilogică efectuarea de cheltuieli cu zilierii de către inculpatul PRV). Martorul PP subliniază că, în cea de a doua campanie, plata zilierilor era făcută de inculpatul PRV, iar în situația în care acesta nu ajungea la Z transfera sumele de bani necesare în contul martorului PP, deschis la BRD Lipova, martorul efectuând retrageri de numerar și plata zilierilor.

Martorul PP mai arată că, din câte cunoaște de la inculpatul PRV, suprafața de 175 ha pe care a fost înființată plantația viticolă în cea de a doua campanie, a fost împărțită de comun acord între inculpații PRV, PV și CJ (așa cum ar rezulta, de altfel și din contractele de prestări servicii întocmite de SC BF SRL cu societățile comerciale prestatoare de servicii). Martorul PP mai arată că el a fost plătit pentru munca prestată, în cea de a doua campanie, de către inculpații PRV și CJ.

Relevantă este și declarația martorei PE, care arată că atunci când a început să lucreze ca zilier ”la vie”, cunoaște că ”erau două parcele, una a domnului primar (cu referire la plantația viticolă înființată cu prilejul primei campanii-n.n.) și una a lui R de la Beliu (cu referire la plantația viticolă înființată cu prilejul cei de a doua campanii-n.n.)”. Martora arată că a lucrat pe parcele de vie aparținând inculpatului PRV, în fiecare an la săpatul viție de vie (inclusiv în anul 2014), iar plata muncii era făcută de martorul PP, suma primită fiind de 50 lei/zi (din declarația martorului PP rezultând că resursele financiare necesare plății zilierilor erau asigurate de inculpatul PRV).

Că plata zilierilor era asigurată de inculpatul PRV rezultă și din declarațiile unor martori care au prestat ca zilieri, respectiv PD și CV.

Ori, așa cum arătam mai sus, în ideea în care efectuarea lucrărilor de pregătire a terenului constituia obligația celor trei societăți prestatoare de servicii, apare ilogică efectuarea de cheltuieli cu zilierii de către inculpatul PRV.

Cât privește lucrările de plantare a viței de vie, acestea au fost efectuate de societățile comerciale SC MS SRL-în baza contractului de prestare servicii nr.1/20.05.2012 și SC VG SRL – în baza contractului de prestări servicii nr.1/30.04.2012 (vol.7, f.52, 55-56).

Cât privește contractul de prestări servicii încheiat cu SC MS SRL, valoarea contractului a fost stabilită la suma de 3 740 000 lei, urmând ca SC BF SRL să suporte cazarea și masa lucrătorilor/muncitorilor și motorina necesară funcționării utilajelor mecanizate de plantat. La data de 15 iunie 2012 a fost încheiat procesul verbal de recepție a lucrărilor.

Din declarația martorului FS (vol.3, f.182-183), reprezentantul SC MS SRL, rezultă că a negociat cu inculpatul PRV contractul respectiv, a efectuat lucrările de plantare a viței de vie cu ajutorul unui utilaj închiriat de la un conațional (sens în care depune la dosar un contract olograf de închiriere al unui utilaj destinat acestui gen de activități), iar sumele de bani aferente lucrărilor efectuate le-a încasat prin virament bancar. Arată totodată că a suportat cheltuielile cu muncitorii și cu combustibilul necesar funcționării utilajelor mecanizate și că s-a obligat la aceste lucrări având în vedere că intermediase cumpărarea butașilor de viță de vie, de către inculpatul PRV, de la societatea MC V Italia. Mai precizează martorul FS că inițial SC MS SRL trebuia să asigure lucrările de plantare pe întrega suprafață de aproximativ 200 ha, dar neavând capacitatea necesară prestării unei lucrări așa mari, parte din lucrările de plantare a viței de vie au fost efectuate de SC VG SRL.

Contractul de prestări servicii încheiat cu SC VG SRL a fost negociat la o valoare de 423 372,40 lei, SC BF SRL obligându-se să asigure, și în acest caz, să suporte cazarea și masa lucrătorilor/muncitorilor și motorina necesară funcționării utilajelor mecanizate de plantat. La data de 15.06.2012 a fost încheiat procesul verbal de recepție a lucrărilor.

La data de 04 iunie 2012, ambele societăți comerciale, SC MS SRL și SC VG SRL, au emis facturile proforme pentru lucrările de plantare a butașilor de viță de vie, conform prețului negociat prin contractele de prestări servicii (vol.7, f.53,57).

Din declarația martorului CS rezultă că a intermediat, pentru inculpatul PRV, cumpărarea de butași de viță de vie din Italia, obligându-se totodată să asigure și activitatea de plantare a acestora. În acest sens, a achiziționat SC VG SRL de la martorul PFC, prin intermediul acestei societăți comerciale negociind contractul de prestări servicii nr.1/30.04.2012. Lucrările de plantare a butașilor de viță de vie le-a efectuat cu ajutorul unui utilaj mecanizat, destinat acestui gen de lucrări, utilaj pe care l-a adus din Italia. Menționează martorul că pe tractorul care deservea respectivul utilaj a lucrat el și o altă persoană, iar alimentarea utilajului cu butași de viță de vie s-a făcut de către zilieri recrutați din localitatea Z. Factura proformă a fost emisă de cabinetul de contabilitate, iar cu suma de bani încasată de la SC BF SRL a achiziționat un imobil unde este sediul social al SC VG SRL.

În dovedirea afirmațiilor sale, martorul CS a depus contractul de comodat încheiat între VC P  (una din societățile care a livrat butași de viță de vie către SC BF SRL) și CS, la data de 21.11.2011, prima obligându-se să pună la dispoziția martorului, în mod gratuit, o mașină de plantat butași de viță de vie, marca ”Wagner”, pentru o perioadă de 5 ani. Martorul a depus la dosar și copia documentului de transport a utilajului respectiv, din Italia în România, din data de 23.11.2011 (vol.3, f.170-178).

Declarația martorului CS este confirmată și de declarația martorei SA, în prezent administrator la SC VG SRL (vol.3, f.179-181).

Sub aceste aspecte, relevantă este declarația martorului PP, din data de 08 iunie 2015. Acesta arată, relativ la plantarea butașilor de viță de vie, că ”știu că au venit două utilaje, care erau conduse de cetățeni italieni. Aceste utilaje au fost deservite non stop pe perioada plantării butașilor de viță de vie, respectiv se lucra în mai multe schimburi, inclusiv noaptea. Alimentarea utilajelor cu butași de viță de vie se făcea de către zilieri de pe raza comunei Z”.

Ca urmare, chiar dacă concluziile inspectorilor din cadrul DGAF sunt în sensul că societățile comerciale prestatoare de servicii, respectiv MS SRL și VG SRL, nu aveau utilaje și personal necesar prestării serviciilor, vom înlătura aceste concluzii, având în vedere că s-a stabilit în mod cert prestarea respectivelor servicii, care au făcut obiectul contractelor încheiate de cele două societăți comerciale cu SC BF SRL, de către reprezentanții acestor societăți, împreună cu alte persoane (zilieri). Mai mult, SC VG SRL a achiziționat un imobil cu sumele de bani încasate de la SC BF SRL, imobil în care, în prezent funcționează sediul social al societății, aspect care vine să întărească concluzia organelor de urmărire penală, de realitate a operațiunilor economice și comerciale desfășurate de societate, în raporturile acesteia cu SC BF SRL.

La data de 26 iulie 2012 a fost efectuat controlul în teren, de reprezentanți din partea APIA CJ Arad, fiind constatate încheiate lucrările de plantare a butașilor de viță de vie și a tutorilor (707 448 butași vie/tutori).

La data de 27 iulie 2012, este înregistrat la APIA CJ Arad, sub nr.8448 centralizatorul privind costurile efectuate de SC BF SRL cu Măsura I, pe suprafața de 169,79 ha. Au fost evidențiate astfel cheltuieli totale de 9 534 690,93 lei, ponderea mare a cheltuielilor reprezentând-o devizele de lucrări, respectiv facturile fiscale emise de societățile comerciale SC JTC SRL, SC PC SRL și SC MV SRL (vol.7, f.19-22).

În luna august 2011, APIA CJ Arad emite fișa de validare a ajutorului pentru măsura cod RS-DPR-1, dispunând acordarea către SC BF SRL a ajutorului financiar în cuantum de 7 092 060,38 lei (respectiv 1 548 484,8 euro).

La data de 01 noiembrie 2012, inculpatul PRV notifică APIA CJ Arad cu privire la intenția de a începe lucrările de instalare a sistemului de susținere (vol.8, f.230), pe suprafața de 170 ha-Măsura II (măsură ce va fi finalizată la data de 30 iulie 2013, odată cu depunerea declarației de finalizare, înregistrată la APIA CJ Arad sub nr.  15 183/30.07.2013, vol.8, f.221).

Achiziția sistemului de susținere a viței de vie s-a realizat de SC BF SRL de la societatea P di VM e Nadia SNC din Italia (cu precizarea că, pentru plata materialelor livrate, operatorul intracomunitar din Italia a emis un număr de 24 facturi fiscale, cu o valoare totală de 552 452,2 euro, care nu au fost achitate de SC BF SRL).

În vederea montării sistemului de susținere a viței de vie (măsura II), SC BF SRL a încheiat contractul de prestări servicii nr.1/25.07.2012 cu SC BNMl SRL, la o valoare de 2 314 441,85 lei și o durată de execuția stabilită până la data de 31 decembrie 2014 (vol.8, f.6-9).

La data de 30 iulie 2013 a fost întocmit procesul verbal de recepție privind sistemul de susținere, între SC BNM, ca prestator, și SC BF SRL, ca beneficiar, în cuprinsul acestuia fiind reluate devizele de lucrări menționate în cuprinsul procesului verbal de prestări servicii încheiat între cele două societăți comerciale (vol.8, f.12).

La dosarul cererii de finanțare a fost depusă totodată și factura fiscală proformă nr.1, fără dată, emisă de SC BNM SRL către SC BF SRL, privind suma de 2 314 441,85 lei reprezentând ”prestări servicii conform contractului nr.01/25.07.2012” (vol.8, f.11).

Potrivit constatărilor inspectorilor din cadrul DGAF, în urma verificărilor efectuate și notei explicative date de administratorul societății, martorul BS, a rezultat că acesta nu are cunoștință de încheierea contractului de prestări servicii, nu a semnat acest contract și nici documentele de plată către SC BF SRL, nu a deținut personal angajat și utilaje care să presteze serviciile ce fac obiectul contractului. Având în vedere că societatea nu deține angajați, s-a apreciat că ”societatea BNM SRL funcționează pe principiul firmelor fantomă, fiind coordonată de numitul PRV, fiind folosită doar pentru a încasa sume în cont și a le retrage în numerar…prin transferul fondurilor încasate de către BF SRL către societatea BNM SRL, urmate de plăți către diferite persoane fizice, care în realitate nu au semnat acorduri scrise cu reprezentantul legal al societății…s-a urmărit ruperea fluxului documentelor  care ar putea conduce la identificarea originii banilor” (vol.14, f.62-66).

Concluzia organelor de control fiscal a fost însușită și de organele de urmărire penală, în urma administrării probei cu declarațiile martorilor și înscrisuri. Astfel, rezultă că SC BNM SRL a fost înființată în anul 2011, la solicitarea asociatului unic și administratorului societății, martorul FFN. În luna decembrie 2012, martorul Feier Florian cesionează părțile către martorul BSI, care devine astfel asociat unic și administrator. Prin urmare, la data încheierii contractului de prestări servicii nr.1/25 iulie 2012, martorul BS nu avea nicio calitate în cadrul SC BNM SRL, și ca urmare nu putea reprezenta societatea la încheierea acestui contract (vol.21, f.129-137). La data respectivă, martorul BS era angajat ca șofer în cadrul SC JTC SRL, fiind angajatul și subordonatul inculpatului CJ. Mai jos, în cuprinsul prezentului rechizitoriu, vor fi prezentate documentele prin care sumele de bani încasate de SC BNM SRL au fost ”scoase” din societate, fiind însușiți de participanții la comiterea infracțiunilor ce fac obiectul prezentului capitol.

Martorul BSI, în declarațiile date la 08 iunie 2015 și 04 noiembrie 2015, arată că nu are cunoștință de activitățile desfășurate de SC BNM SRL, nu a angajat societatea în relații cu terții, nu a întocmit documente în numele și pe seama societății comerciale și nu a semnat contractul de prestări servicii și facturile fiscale emise de SC BNM SRL către SC BF SRL. Întrucât societatea nu avea activitate, la solicitarea inculpatului PRV a remis acestuia documentele contabile și ștampila societății. Cu același inculpat a fost la o unitate bancară (BDR Sebiș) unde a semnat mai multe documente, dar nu a efectuat operațiuni bancare în numele și pe seama societății. Documentele contabile și ștampila societății i-au fost restituite după declanșarea cercetărilor în prezentul dosar penal, prin intermediul numitului PF, angajat la SC JTC SRL, societate aparținând inculpatului CJ.

De asemenea, martorul BS arată că nu are cunoștință de contractele de închiriere a unor utilaje agricole, încheiate de SC BNM SRL cu mai multe persoane fizice, nu a negociat, semnat acele contracte și, mai mult, semnătura de pe acele contracte nu îi aparține. Martorul arată însă că dispozițiile de plată a sumelor de bani către respectivele persoane fizice le-a semnat, în alb, la solicitarea inculpaților PRV și CJ (vol.3, f.101-106, 288-290).

Cu privire la acest contract de prestări servicii, nr.1/15.07.2012, inculpatul PRV declară că a fost încheiat de către el cu martorul BS, la indicația inculpatului CJ, iar devizele de lucrări și factura fiscală au fost întocmite de el (inculpatul PR-n.n.), inculpatul CJ și martorul BS. Inculpatul PR mai arată că ”lucrările menționate în devize erau efectuate de CJ…BNM era societatea lui CJ…”. Recunoaște că martorul BS semna în alb ordinele de plată cu care inculpatul mergea la bancă pentru a dispune cu privire la sumele încasate de societate în contul bancar (vol.2, f.83-87).

În declarația din data de 26 mai 2015, inculpatul PRV afirma că SC BeNM SRL a fost recomandată de inculpatul CJ, iar lucrările de montare a sistemului de susținere au fost realizate de oamenii și utilajele acestei societăți (vol.3, f.11-14).

Cu toate acestea, la data de 21 octombrie 2015, inculpatul PRV revine și arată că respectivul contract încheiat cu SC BNM SRL ”l-am încheiat cu BSI, de față la încheierea contractului fiind și CJ…nu mai rețin de la cine am primit factura fiscală, de la BS sau de la contabilul societății” (vol.3, f.81-82).

Inculpatul PV arată că și SC MV SRL a efectuat lucrări în cadrul măsurii II (bătut stâlpi, montat sârme, ancore, etc.), deși efectuarea lucrărilor este angajată numai de către SC BNM SRL. Inculpatul PV arată că au fost folosiți zilieri și utilaje aparținând SC MV SRL (vol.3, f.24-31).

Despre SC BNM SRL, inculpatul CJ a declarat că ar cunoaște denumirea acestei societăți, ”știu că a pregătit terenul, a montat sistemul de susținere, negocierile cu această societate fiind purtate de PR. Îl cunosc pe B sau BS , știu că este șofer la firma mea JTC SRL” (?) .

Rezultă, prin urmare, caracterul nereal al documentelor prezentate de inculpatul PRV la APIA CJ Arad, în dovedirea costurilor efectuate cu montarea sistemului de susținere, costuri aferente măsurii II din planul de reconversie.

La data de 11 septembrie 2013, SC BF SRL depune la APIA CJ Arad centralizatorul privind costurile efectuate cu măsura II din planul de reconversie (vol.9, f.55-58), aferent campaniei a doua, fiind evidențiate cheltuieli în cuantum de 4 769 552,65 lei (în condițiile în care materialele aferente sistemului de susținere nu au fost plătite către operatorul intracomunitar din Italia, iar lucrările și sumele încasate de SC BNM SRL au fost efectuate/însușite în baza unor acte nerale).

Ulterior, în baza unor controale efectuate de reprezentanți APIA CJ Arad, în intervalul septembrie 2013-iulie 2014, au fost constatate nereguli, respectiv s-a constatat că lucrările de întreținere, manuală și mecanizată, a viței de vie pe suprafața de 170 ha au fost efectuate superficial, vegetația spontană acoperă pe alocuri vița de vie iar plantația de viță de vie prezintă goluri pe unele parcele. Au fost efectuate lucrări de replantare, dar cu toate acestea, deși la ultimul control efectuat în 15 iulie 2014 se recomanda continuarea lucrărilor specifice de întreținere și completarea golurilor, se dispune plata contravalorii cheltuielilor prilejuite de implementarea proiectului pe respectiva suprafață de teren. Astfel, în luna octombrie 2014 SPIA CJ Arad a emis fișa de validare a ajutorului pentru măsura cod RS-DPR2, dispunând acordarea unui sprijin financiar către SC BF SRL, aferent măsurii II în cuantum de 3 556 236,78 lei (respectiv 803 106,7 euro).

Potrivit raportului de constatare întocmit de specialistul din cadrul DNA -Serviciul Specialiști, în campania 2011-2012, SC BF SRL a încasat cu titlu de sprijin financiar nerambursabil din fondurile UE, pentru Măsura I-proiectare, pregătire teren, plantare și instalare tutori suma de 7 092 060,38 lei (1 548 484,8 euro), iar pentru Măsura II-instalare sistem de susținere pentru conducere și palisaj suma de 3 556 236,78 lei (803 106,7 euro) (vol.17, f.11).

Cu prilejul ridicării dosarelor de sprijin financiar de la APIA CJ Arad, a fost identificat și ridicat un dosar având înscrisă mențiunea ”SC BF SRL vol.II”. Dosarul cuprinde, printre altele, două convenții, una încheiată între SC BF SRL și SC VOD SRL, iar cea de a doua între SC VOD SRL și SC V Prod&Distribution SRL (vol.9, 142-147).

Astfel, cât privește convenția dintre SC BF SRL și SC VOD SRL, pe care este înscrisă mențiunea ”nr.2/11.01.2012”, din cuprinsul acesteia rezultă că cele două societăți comerciale convin ca exploatarea suprafeței de 51,91 ha viță de vie (aferentă primei campanii 2010-2011), respectiv efectuarea lucrărilor de întreținere și exploatare să revină în mod exclusiv SC VOD SRL, care va fi totodată și beneficiara exclusivă a producției de struguri de pe respectiva suprafață de viță de vie. Se arată că ”în urma încheierii prezentei convenții SC VOD SRL va deține posesia și folosința suprafeței de 51,91 ha din cadrul plantației de viță de vie aflată pe raza comunei Z și va profita de toate fructele naturale și civile corespunzătoare acestei suprafețe precum și de orice beneficii izvorâte în temeiul legii ori convențional”. Convenția a fost încheiată pe perioadă nedeterminată.

În ceea ce privește cea de a doua convenție de la dosar, intitulată contract de cesiune, având ca număr de înregistrare nr.67/20.09.2013, încheiat între SC VOD SRL – în calitate de cedent și SC V Prod&Distribution SRL –în calitate de cesionar, aceasta are ca obiect cesionarea în favoarea SC V Prod&Distribution SRL a tuturor drepturilor și obligațiilor izvorâte din convenția nr.2/11.01.2013. Cu alte cuvinte, SC V Prod&Distribution SRL are obligația de a efectua întreținerea viței de vie, exploatarea acesteia, fiind totodată beneficiara exclusivă a producției de viță de vie de pe suprafața de 51,91 ha. Și această convenție, care are clauze identice cu convenția nr.2/11.01.2013, este încheiată pe perioadă nedeterminată. Cesionarul SC V Prod&Distribution SRL a fost reprezentat la încheiarea convenției de către inculpatul TM, primarul localității Z.

Urmare acestor convenții succesive, la DADR Arad este depusă sub nr.7516/01.11.2013 cererea de modificare a datelor în Registrul plantațiilor viticole, din care rezultă că platanția de viță de vie de pe suprafața de 49,43 ha, înființată în campania 2010-2011, rămâne în proprietatea SC BF SRL dar cultivatorul parcelelor va fi pe mai departe SC V Prod&Distribution SRL (vol.9, f.152-153). Cererea este semnată de PRV, ca reprezentant al SC BF SRL și de inculpatul TM, ca reprezentant al SC V Prod&Distribution SRL. La cerere se regăsesc atașate acte adiționale, din care rezultă obligația societăților SC V Prod&Distribution SRL și SC VOD SRL de a păstra destinația plantației conform proiectului de reconversie a soiurilor, depus de SC BF SRL la DADR Arad, odată cu demararea proiectului viticol.

Raportul de constatare întocmit de specialistul din cadrul DNA-Serviciul Specialiști realizează totodată o sinteză a activităților infracționale desfășurate cu prilejul implementării, de către SC BF SRL, a programului Reconveria  soiurilor, cu prilejul celor două campanii, 2010-2011 și 2011-2012. Concluziile raportului de constatare concordă cu concluziile organelor de urmărire penală, așa cum am arătat mai sus, în cuprinsul stării de fapt (vol.17, f.3-40).

Astfel, la obiectivul nr.1 fixat de organele de urmărire penală, respectiv dacă SC BF SRL a solicitat și obținut de la APIA subvenții pentru înființarea unor plantații viticole, s-au arătat următoarele:

În campania 2010-2011, cu privire la măsura I-proiectare, pregătire teren, plantare și instalare tutori, SC BF SRL, prin inculpatul PRV, a depus la APIA Arad, Cerere de sprijin pentru restructurarea/reconversia plantaţiilor viticole – Campania viticolă 2010- 2011(măsura I), cerere înregistrată sub nr. 7478/08.09.2010, prin care a fost solicitat sprijin pentru măsura ,,proiectare, pregătire teren, plantare şi instalare tutori” aferentă suprafeţei de 50 ha. Suma totală a ajutorului solicitat a fost de 456.000 euro (9.120 euro/ha X 50 ha), echivalentul în lei a sumei de 1.938.364,80 lei.

În data de 09.06.2011, SC Belle Fruct SRL a depus la APIA Arad sub nr. 6911/09.06.2011, Declaraţia de finalizare privind măsura de reconversie a soiurilor pentru planul individual nr. 3404/10.06.2010, lucrări efectuate pe suprafaţa de 49,43 ha.

Întrucât din valoarea totală a cheltuielilor efectuate în valoare totală de 2.603.191,05 lei, numai 75 % reprezintă cheltuieli eligibile, suma maximă care poate fi decontată este de 1.952.393,29 lei (2.603.191,05 lei X 75 %).

Urmare a cererii de sprijin financiar nr. 7478 depusă de SC BF SRL, APIA Arad a emis sub nr. 8050/27.06.2011 Fişa de validare a ajutorului pentru măsura Cod RS-DPR1, respectiv Nota de calcul pentru cererile cu plata la termen, din cuprinsul căreia reiese că solicitantul SC BF SRL va beneficia de un sprijin financiar în sumă totală de 450.886,46 euro, echivalentul sumei de 1.916.267,44 lei, aferent suprafeţei de 49,43 ha.

Cu privire la măsura II – instalare sistem de susținere și palisaj, s-a reținut că în cadrul aceluiaşi program de reconversie a soiurilor, SC BF SRL a depus la APIA Arad Cerere de sprijin pentru restructurarea/reconversia plantaţiilor viticole – Campania viticolă 2010- 2011(măsura II), cerere înregistrată sub nr. 7479/08.09.2010, prin care a fost solicitat sprijin pentru măsura ,,instalare sistem susţinere pentru conducere şi palisaj” aferentă suprafeţei de 50 ha. Suma totală a ajutorului solicitat a fost de 236.500 euro (4.730 euro/ha X 50 ha), echivalentul în lei a sumei de 1.005.314,20 lei. Cererea a fost depusă de inculpatul PRV.

În data de 09.06.2011, SC BF SRL a depus la APIA Arad sub nr. 1594/09.02.2012, Declaraţia de finalizare privind măsura instalare sistem susţinere pentru conducere şi palisaj pentru planul individual nr. 3404/10.06.2010, lucrări efectuate pe suprafaţa de 49,43 ha.

Întrucât din valoarea totală a cheltuielilor efectuate în valoare totală de 1.349.609,69 lei, numai 75 % reprezintă cheltuieli eligibile, suma maximă care poate fi decontată este de 1.012.207,27 lei (1.349.609,69 lei X 75 %).

Urmare a cererii de sprijin nr. 7479 depusă de SC BF SRL, APIA Arad a emis sub nr. 2875/07.03.2012 Fişa de validare a ajutorului pentru măsura Cod RS-DPR2, respectiv Nota de calcul pentru cererile cu plata la termen, din cuprinsul căreia reiese că solicitantul SC BF SRL va beneficia de un sprijin financiar în sumă totală de 233.803,9 euro, echivalentul sumei de 991.749,38 lei, aferent suprafeţei de 49,43 ha.

Ulterior, SC BF SRL a depus un nou centralizator, din care rezultă că, față de cheltuielile arătate în centralizatorul inițial, au fost efectuate și alte cheltuieli, astfel că totalul cheltuielilor efectuate au fost majorate la suma de 1 471 126,22 lei.

În campania 2011-2012, cu privire la măsura I-proiectare, pregătire teren, plantare și instalare tutori, SC BF SRL, prin reprezentantul său PRV, a depus la APIA Arad Cerere de sprijin pentru restructurarea/reconversia plantaţiilor viticole – Campania viticolă 2011- 2012 (măsura I), cerere înregistrată sub nr. 11042/14.09.2011, prin care a fost solicitat sprijin pentru măsura  ,,proiectare, pregătire teren, plantare şi instalare tutori” aferentă suprafeţei de 175,86 ha. Suma totală a ajutorului solicitat a fost de 1.603.843,20 euro (9.120 euro/ha X 175,86 ha), echivalentul în lei a sumei de 6.803.182 lei.

Solicitantul SC BF SRL a depus la APIA Arad sub nr. 8448/27.07.2012, documentul intitulat Centralizator privind costurile efectuate pentru suprafaţa de 169,79 ha, din cuprinsul căruia reiese că au fost efectuate cheltuieli în sumă totală de 9.534.690,93 lei, fără TVA.

Întrucât din valoarea totală a cheltuielilor efectuate în valoare totală de 9.534.690,93 lei, numai 75 % reprezintă cheltuieli eligibile, suma maximă care poate fi decontată este de 7.151.018,20 lei (9.534.690,93 lei X 75 %).

Urmare a cererii de sprijin nr. 11042/14.09.2011 depusă de SC BF SRL, APIA Arad a emis sub nr. 9239/17.08.2011 Fişa de validare a ajutorului pentru măsura Cod RS-DPR1, respectiv Nota de calcul pentru cererile cu plata la termen, din cuprinsul căreia reiese că solicitantul SC BF SRL va beneficia de un sprijin financiar în sumă totală de 1.548.484,8 euro, echivalentul sumei de 7.092.060,38 lei, aferent suprafeţei de 169,79 ha.

Cu privire la măsura II – instalare sistem de susținere și palisaj, SC BF SRL prin reprezentantul său PRV a depus la APIA Arad, Cerere de sprijin pentru restructurarea/reconversia plantaţiilor viticole – Campania viticolă 2011- 2012 (măsura II), cerere înregistrată sub nr. 11043/14.09.2011, prin care a fost solicitat sprijin pentru măsura ,,instalare sistem susţinere pentru conducere şi palisaj” aferentă suprafeţei de 175,86 ha. Suma totală a ajutorului solicitat a fost de 831.817,80 euro (4.730 euro/ha X 175,86 ha), echivalentul în lei a sumei de 3.528.404,70 lei.

Solicitantul SC BF SRL a depus la APIA Arad sub nr. 16690/11.09.2013, documentul intitulat Centralizator privind costurile efectuate pentru măsura ,,instalare sistem de susţinere pentru conducere şi palisaj” pentru suprafaţa de 169,79 ha, din cuprinsul căruia reiese că au fost efectuate cheltuieli în sumă totală de 4.769.552,65 lei, fără TVA.

Întrucât din valoarea totală a cheltuielilor efectuate în valoare totală de 4.769.552,65 lei, numai 75 % reprezintă cheltuieli eligibile, suma maximă care poate fi decontată este de 3.577.164,49 lei (4.769.552,65 lei X 75 %).

Urmare a cererii de sprijin nr. 11043/14.09.2011 depusă de SC BF SRL, APIA Arad a emis sub nr. 16903/01.10.2014 Fişa de validare a ajutorului pentru măsura Cod RS-DPR2, respectiv Nota de calcul pentru cererile cu plata la termen, din cuprinsul căreia reiese că solicitantul SC BF SRL va beneficia de un sprijin financiar în sumă totală de 803.106,7 euro, echivalentul sumei de 3.556.236,78 lei, aferent suprafeţei de 169,79 ha.

În cuprinsul raportului întocmit de specialist, sunt indicate documentele folosite de SC BF SRL la unitatea de implementare, în dovedirea costurilor angajate (nu plătite, întrucât plata acestora a fost efectuată după intrarea subvenției de la APIA) cu implementarea proiectului.

La obiectivul nr.2, referitor la cuantumul subvențiilor încasate de SC BF SRL de la APIA, în raportul specialistului se arată că, în campania 2010-2011  societatea a încasat cu titlu de sprijin financiar, sume nerambursabile din fondul Comunităţii Europene pentru înfiinţarea planţiilor de viţă de vie, după cum urmează:

-măsura I : Proiectare, pregătire teren, plantare şi instalare tutori, SC BF a încasat în data de 22.07.2011 suma de 1.916.267,44 lei echivalentul sumei de 450.801,6 euro, aferent înfiinţării plantaţiei viticole pe o suprafaţă de 49,43 ha;

-măsura II : Instalare sistem de susţinere pentru conducere şi palisaj, SC BF SRL a încasat suma de 1.070.821,86 lei echivalentul sumei de 233.803,9 euro, aferent înfiinţării plantaţiei viticole pe o suprafaţă de 49,43 ha. Suma de 1.070.821,86 lei, a fost încasată în două tranşe, respectiv:în data de 16.10.2012, a fost încasată suma de 1.040.107,51 lei și în data de 25.10.2012, a fost încasată suma de 30.714,35 lei.

Suma totală încasată de SC BF SRL pentru campania 2010- 2011 este de 2.987.089,3 lei.

În campania 2011-2012, SC BF SRL  a încasat cu titlu de sprijin financiar, sume nerambursabile din fondul Comunităţii Europene pentru înfiinţarea planţiilor de viţă de vie, după cum urmează:

-măsura I : Proiectare, pregătire teren, plantare şi instalare tutori, SC BF SRL a încasat în data de 03.12.2012 suma de 7.092.060,68 lei echivalentul sumei de 1.548.484,8 euro, aferent înfiinţării plantaţiei viticole pe o suprafaţă de 169,79 ha;

-măsura II : Instalare sistem de susţinere pentru conducere şi palisaj, SC BF SRL a încasat suma de 3.587.767,08 lei echivalentul sumei de 803.106,7 euro, aferent înfiinţării plantaţiei viticole pe o suprafaţă de 169,79 ha.:

- suma de 44.855,64 lei a fost încasată în data de 22.10.2013;

- suma de 2.346.350,27 lei a fost încasată în data de 01.11.2014;

- suma de 19.841,82 lei a fost încasată în  data de 01.11.2014;

- suma de 1.176.719,35 lei a fost încasată în  data de 13.11.2014.

Suma totală încasată de SC BF SRL pentru campania 2011- 2012 este de 10.679.827,76 lei.

Pentru cele două campanii aferente programului reconversia soiurilor, solicitantul de sprijin financiar SC BF SRL  a încasat suma totală de 13.666.917,06 lei.

La punctele 3 și 4 din raportul de constatare sunt prezentate, sintetic și într-o formă inteligibilă, modul de înregistrare în evidența contabilă a documentelor prezentate de SC BF SRL la unitatea de implementare a proiectului, precum și documentele ce atestă derularea unor activități și servicii, contractate de SC BF SRL de la terți. Concluzia specialistului este în sensul că, în ceea ce privește lucrările realizate în regie proprie, SC BF SRL nu deținea personal angajat care să execute aceste lucrări, nu a deținut utilajele necesare efectuării lucrărilor menționate în devizele de lucrări, ceea ce a dus la concluzia că aceste lucrări fie nu sunt reale, fie sunt mult supradimensionate în raport de activitățile presupus efectuate. De altfel, am făcut trimitere la aceste concluzii, atunci când am analizat în parte documentele prezentate de Sc BF SRL la APIA CJ Arad, în dovedirea costurilor angajate cu prilejul primei campanii 2010-2011.

La obiectivul nr.5 din raportul de constatare, specialistul a prezentat concluziile sale, referitoare la realitatea livrărilor de bunuri și servicii efectuate de terți către SC BF SRL. Așa cum am arătat mai sus, concluziile specialistului concordă cu opinia organelor de urmărire penală cu privire la realitatea acestor operațiuni, opinie formată în urma administrării probatoriului la care am făcut referire mai sus, când am analizat fiecare document folosit de SC BF SRL la APIA, în dovedirea costurilor angajate.

Astfel, au fost prezentate motivat concluzii în sensul că nu exprimă realitatea operațiunilor comerciale, având un carcater fictiv, documentele emise de următorii furnizori de bunuri și servicii:

-în campania 2010-2011: SC V SRL, SC DLD C SRL, SC P SRL.

De asemenea, nu sunt reale operațiunile menționate în borderourile de achiziție a gunoiului de grajd și cele menționate în devizele de lucrări întocmite de SC BF SRL, referitoare la lucrările efectuate în regie proprie.

-în campania 2011-2012: SC JTC SRL, SC P SRL, SC MV SRL, SC BNM SRL, SC VG SRL, SC MS SRL.

De asemenea, nu sunt reale operațiunile menționate în borderourile de achiziție a gunoiului de grajd și cele privind achiziția de tutori din lemn de la persoane fizice (PȘ ).

La obiectivul nr.6 din raportul de constatare, în urma verificărilor financiar contabile, specialistul din cadrul DNA-Serviciul Specialiști, a constatat următoarele:

-în campania 2010-2011 – au fost achitate de către SC BF SRL achizițiile de bunuri și servicii efectuate de la SCDVV Miniș (în iulie 2011), Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice Arad (în iunie 2011), SC DLD Construct SRL (în martie 2011), achizițiile de gunoi de grajd efectuate de la persoane fizice (în martie-aprilie 2011), MC V Italia (în august 2011), P di V e Nadia SNC Italia (în octombrie 2012 și decembrie 2012, atât contravaloarea tutorilor din metal cât și contravaloarea sistemului de susținere), SC P SRL (în perioada octombrie 2011-februarie 2014)  și SC A SRL (în octombrie 2012).

Referitor la factura fiscală emisă de SC V SRL către SC BF SRL, din totalul sumei de 372 000 lei, a fost achitată doar suma de 29 000 lei (în octombrie 2012), pentru diferența de 343 000 lei fiind emise ordine de compensare între cele două societăți comerciale.

Rezultă așadar că plățile pentru achizițiile de bunuri și servicii au fost făcute de SC BF SRL după încasarea ajutorului financiar nerambursabil de la APIA.

-în campania 2011-2012 - au fost achitate de către SC BF SRL achizițiile de bunuri și servicii efectuate de la SCDVV Miniș (în octombrie 2013), SC CA SRL (în aprilie și iunie 2012), achizițiile de gunoi de grajd efectuate de la persoane fizice (în mai-august 2012), CD AZ.AGR-Vivai SS Italia (în decembrie 2012), Vivai SCO Coop.Agr.Cooperativi P (în decembrie 2012), MC Vivai Italia (în decembrie 2012 și mai 2013), SC VG SRL (în ianuarie 2013), SC MS SRL (în octombrie 2012), P di V e Nadia SNC Italia (în decembrie 2012 și decembrie 2014-respectiv contravaloarea tutorilor din bambus), PȘ (în iunie 2012).

Din totalul achizițiilor de servicii realizate de SC BF SRL de la SC JTC SRL, în valoare totală de 1 926 415,09 lei, în februarie 2013 și în cursul anului 2015 au fost efectuate plăți în cuantum de 670 000 lei.

Din totalul achizițiilor de servicii realizate de SC BF SRL de la SC MV SRL, în valoare totală de 1 950 184,43 lei, în martie 2013, februarie 2014 și în cursul anului 2015 au fost efectuate plăți în cuantum de 657 100,67 lei.

Din totalul achizițiilor de servicii realizate de SC BF SRL de la SC P SRL, în valoare totală de 1 857 773,53, în cursul anului 2015 au fost efectuate plăți în cuantum de 190 000 lei (valoarea totală a plăților efectuate către SC P SRL, pentru serviciile prestate în cele două campanii, fiind de 988 000 lei, dintr-un total de 2 415 773, 53 lei).

Pentru achiziția sistemului de susținere a viței de vie, aferentă campaniei 2011-2012, în intervalul octombrie 2012-iulie 2013 P di V e Nadia SNC Italia a emis un număr de 24 facturi fiscale, în valoare totală de 552 452,2 euro, care nu au fost achitate de SC BF SRL.

SC BF SRL a achitat către SC BNM SRL, în noiembrie 2014 și ianuarie 2015 suma de 2 210 941,85 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de montare a sistemului de susținere, aferente campaniei 2011-2012.

Un calcul simplu făcut cu privire la cheltuielile efectuate de SC BF SRL pentru campania 2011-2012 (excluzând contravaloarea gunoiului de grajd și sumele plătite SC BNM SRL), arată că acestea sunt de aproximativ 50% din valoarea sprijinului financiar încasat de societate din fondurile nerambursabile. De altfel, în cadrul obiectivului nr.7 din raportul de constatare, specialistul din cadrul DNA concluzionează că, aferent campaniei 2010-2011, valoarea totală a documentelor înregistrate în evidența contabilă a SC BF SRL care nu exprimă operațiuni reale este de 1 564 897 lei, la care se adaugă valoarea de 1 153 903,53 lei reprezentând valoarea înscrisă în devizele de lucrări proprii. În campania 2011-2012 valoarea totală a documentelor înregistrate în evidența contabilă a SC BF SRL care nu exprimă operațiuni reale este de 7 667 663,41 lei (fiind inclusă aici și suma de 795 374,79 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de societățile comerciale Vinmek Grup și MS SRL, pe care le apreciem ca fiind totuși reale).

La data de 26 mai 2015 au fost efectuate mai multe percheziții domiciliare, la persoanele fizice și juridice inculpate în prezenta cauză penală.

Astfel, în baza mandatului de percheziție nr.264/25.05.2015, emis de Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a fost efectuată o percheziție domiciliară la domiciliul inculpatului PRV, fost asociat și administrator la societatea comercială BF SRL și reprezentantul acestei societăți pe toată perioada implementării proiectului de reconversie a soiurilor, cu prilejul celor două campanii. Inculpatul PRV a prezentat organelor de urmărire penală documente aparținând SC BF SRL precum și ștampila societății, deși la data respectivă inculpatul nu mai deține nicio calitate în cadrul societății (retrăgându-se din funcția de administrator și asociat în luna februarie 2015).

Au fost ridicate documente referitoare la implementarea proiectului viticol, de natura celor care se află și  în dosarele cererilor de finanțare ridicate de organele de urmărire penală de la APIA CJ Arad (vol.11, f.2-129).

Prezintă relevanță următoarele înscrisuri:

-cele două devize de lucrări ridicate, unul în original și unul în copie (tehnoredactate computerizat), ambele purtând nr.2, cel în original fiind completat olograf cu mențiunile ”12.04.2012” și natura lucrărilor ”Ferilizare”, devizul original fiind semnat și ștampilat de reprezentanții SC BF SRL și SC MV SRL (vol.11, f.22-23). Pe exemplarul copie nu sunt efectuate mențiuni olografe, purtând doar ștampila și semnătura reprezentantului SC MV SRL. Deși denumirea articolelor de deviz este aceeași pe ambele devize, respectiv ”încărcat și transportat înfrășământ organic/administrarea mecanizată și manuală a îngrășământului organic”, valoarea înscrisă pe cele două înscrisuri este diferită, respectiv 204 270 lei pe devizul original și 178 500 lei pe devizul copie. Rezultă de aici că participanții la comiterea infracțiunilor, în situația de față inculpatul PRV și PV, au întocmit mai multe devize, ”alegând” în final cel al cărui valoare se încadra cel mai bine în devizele ICDVV Valea Călugărească, în așa fel încât, în final, devizul să se încadreze în suma maximă ce putea fi acordată ca sprijin financiar nerambursabil;

-devizul de lucrări nr.1 (tehnoredactat computerizat), completat olograf cu mențiunea ”25.05.2”, purtând semnătura și ștampila reprezentanților SC BF SRL și SC MV SRL (vol.11, f.26), întocmit pentru lucrări evaluate la suma de 890 015 lei, în timp ce același deviz, depus la dosarul cererii de sprijin financiar, are valoare de 874 085 lei;

-contract de prestări servicii, din data de 1.03.2011, încheiat între JTC SRL, reprezentată de inculpatul CJ, în calitate de prestator și SC BF  SRL, reprezentată de inculpatul PRV, în calitate de beneficiar (vol.11, f.58-60). Obiectul contractului îl reprezintă lucrări de pregătire a terenului și plantare a viței de vie, la un preț de 1 018 550 lei+TVA. În fapt, obiectul contractului este același cu contractul de prestări servicii nr.14/10.10.2011, aflat la dosarul cererii de finanțare, în baza căruia au fost plătite către SC JTC SRL lucrări de pregătire a terenului, în cadrul Măsurii I din campania 2011-2012. Contractul ridicat de la inculpatul PRV, cu prilejul percheziției domiciliare, nu este semnat și ștampilat, dovedind faptul că inculpații erau în căutarea celor mai bune soluții în vederea producerii și prezentării de documente prin care să fie obținute fonduri nerambursabile; inculpații au renunțat în a mai utiliza acest contract la unitatea de implementare întrucât prețul acestuia era inferior valorii obținute ulterior, prin intermediul celor trei contracte de prestări servicii întocmite cu furnizorii SC JTC SRL, SC P SRL și SC MVSRL;

-adresele Cabinetului de contabilitate MCN, din care rezultă că se atrage atenția inculpatului PRV că, referitor la devizele de lucrări nr.1/17.05.2011, nr.2/07.06.2011 și nr.3/07.06.2011 folosite de inculpat la APIA în campania 2010-2011, cu prilejul implementării primei măsuri, trebuie să depună la contabil documetele justificiative (contracte, facturi fiscale, state de plată) care au stat la baza întocmirii respectivelor devize (vol.11, f.68-70). În curpinsul primei adrese, din data de 29 septembrie 2011,  contabilul societății arată în mod expres că ”…am obligația profesională de a vă solicita documentele justificative…în cazul în care nu veți depune documentele justificative solicitate până la ultimul bănuț, nu voi putea înregistra în contabilitatea societății BFt SRL devizele mai sus menționate, întrucât înregistrarea acestor devize fără documente justificative ar putea intra în contradicție cu prevederile Legii contabilității…în lipsa documentelor justificative solicitate SC BF SRL riscă să se expună unor controale ale APIA și DGFPS Arad, care ar putea conduce inclusiv la restituirea sumelor de bani încasate de la APIA și nejustificate…”. La aceeași dată se solicită inculpatului PRV și depunerea registrului de evidență a zilierilor pentru perioada mai-iunie 2011, vizat de ITM. La data de 18 octombrie 2011, Cabinetul de contabilitate revine cu o adresă către inculpatul PRV, arătând acestuia că a fost atenționat, prin adresele manționate mai sus și cu prilejul unei discuții verbale, asupra ”neregulilor care sunt în evidențele contabile” și că de la data expedierii respectivelor adrese ”am așteptat să veniți cu documentele justificative cerute în adresele menționate”. Prin urmare, inculpatul PRV a fost atenționat, inclusiv de către contabilul societății că documentele prezentate de acesta la APIA (în speță devizele de lucrări în regie proprie, efectuate de societatea BF SRL) nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, nu au ”în spate” documentele justificative care să probeze efectuarea respectivelor lucrări și că inculpatul riscă obligarea la restituirea sumelor încasate de la gestionarul fondurilor europene;

-contractul de prestări servicii, fără număr și dată, încheiat între SC Z SRL și SC BF SRL, prima societate obligându-se, în temeiul convenției, la efectuarea lucrărilor de întreținere a viței de vie, săpare, replantare manuală a golurilor, curățare buruieni, udare, în anul 2014, pentru suma de 15 000 euro (vol.11, f.77-78). Acest contract nu a mai fost folosit de inculpatul PRV la unitatea de implementare, fiind cel mai probabil conceput după efectuarea verificărilor de către reprezentanții APIA (din perioada septembrie 2013-iulie 2014), când au fost constatate nereguli cu privire la întreținerea viței de vie și au fost identificate mai multe goluri în unele parcele; inculpatul a renunțat la a mai folosi această convenție, cel mai probabil, din cauza faptului că aceste lucrări nu mai puteau fi decontate, nefiind eligibile, ele fiind un corolar al obligației asumate de inculpat de a întreține plantația de viță de vie, în bune condiții, o perioadă de 10 ani;

-contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1107/11.05.2015, din care rezultă că, după declanșarea cercetărilor în prezentul dosar, inculpatul PRV (și soția sa) au procedat la înstrăinarea către numita PL (soacra inculpatului) a imobilului cu destinația de casă de locuit și teren aferent, aparținând inculpatului și soției sale (vol.11, f.128-129);

-au mai fost ridicate și alte înscrisuri, în original și copie, referitoare la contractele de prestări servicii, devizele de lucrări și facturile fiscale emise de furnizorii de servicii ai SC BF SRL, pe parcursul derulării proiectului viticol; documente ce emană de la Consiliul Local Z, hotărâri ale asociaților SC BF SRL (la care vom face referire în cap.II din prezentul rechizitoriu, etc.)

În baza mandatului de percheziție nr.265/25.05.2015, emis de Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a fost efectuată o percheziție domiciliară la domiciliul inculpatului PV, reprezentantul de fapt al SC MV SRL.

Din documentele ridicate cu prilejul percheziției, rezultă că și SC MV SRL a fost beneficiara unor fonduri nerambursabile pentru implementarea unor programe de reconversie viticolă, investiția realizată fiind ulterior înstrăinată către SC C Lipova SRL, societate controlată de același inculpat PV.

Au fost ridicate însemnări olografe efectuate de inculpatul PV, referitoare la costurile necesare implementării unui proiect viticol, din care rezultă costurile reale efectuate per hectar, din modul de expunere al acestora rezultând profiturile substanțiale care sunt obținute de persoanele interesate în implementarea acestui fel de proiecte (de exemplu, prin raportare la valorile foarte mari ale devizelor de lucrări depuse de SC BF SRL, pentru lucrări de pregătire a terenului, inculpatul PV calculează aceste lucrări, rezultând valori modice; de ex.lucrările de defrișat, la 1 ha, sunt evaluate la suma de 250 euro, cele de scarificat, arat și discuit la 100 euro/ha, butașii de viță de vie și plantatul sunt evaluate la suma de 4 165 euro/ha, etc.) (vol.13, f.97-106).

De asemenea, au fost ridicate următoarele documente, care interesează cauza penală (vol.13, f.108-295):

-procura specială autentificată sub nr.2956/16.10.2012, din care rezultă că SCE  (asociat la SC BF SRL) îl împuternicește pe inculpatul PV să în reprezinte în cadrul SC BF SRL (vol.13, f.109);

-au mai fost ridicate extrase de cont bancar ale SC BF SRL, contractul de prestări servicii încheiat între SC BF SRL și SC CA SRL, studiul agrochimic întocmit de SC CA SRL pentru SC BF SRL în campania 2011-2012, actul constitutiv și documente privind modificarea asociaților SC BF SRL și acordurile încheiate de aceștia, documente contabile ale SC BF SRL, modelele ale contractului de prestări servicii dintre SC BF SRL și SC MV SRL, acte adiționale la contractele de prestări servicii încheiate de SC BF SRL cu SC JTC SRL și SC P SRL;

-un contract de vânzare și prestări servicii, fără număr și dată, încheiat între SC EC SRL și SC BF SRL; SC EC SRL a fost reprezentată de martorul CS, societatea obligându-se să furnizeze societății BF SRL butașii de viță de vie, serviciile de plantare a acestora precum și materialele pentru sistemul de susținere, aferente suprafeței de 174 ha (campania 2011-2012), la prețul de 1 358 203 euro. Deși contractul și anexele acetuia sunt semnate și ștampilate de reprezentanții societăților comerciale, contractul nu a mai fost folosit pus în practică și folosit în dovedirea costurilor angajate cu implementarea proiectului (din declarația martorului Cioffi Stefano, acest lucru datorându-se faptului că societatea comercială BF SRL impusese plata serviciilor după intrarea subvenției de la APIA).

Raportat la faptele pentru care este cercetat în prezentul dosar de urmărire penală, inculpatul PRV a fost audiat pentru prima dată la 26 mai 2015 (vol.2, f.11-14). Cu acest prilej a arătat că martorul HI a depus la Primăria Z cererea pentru arendarea unei suprafețe de teren agricol, în vederea înființării unei plantații viticole, în numele SC BF SRL, și nu cunoaște condițiile în care a fost încheiat contractul de asociere în participațiune, dintre Consiliul Local Z și SC BF SRL; el (inculpatul) a semnat acest contract, care i-a fost prezentat spre semnare de către inculpatul TM.

Referitor la înscrisurile pe care le-a depus la APIA, în dovedirea costurilor angajate cu implementarea proiectului viticol, cu prilejul celor două campanii, inculpatul a susținut în mod constat că operațiunile economice evidențiate în aceste documente sunt reale. Astfel, cu prilejul campaniei 2010-2011, inculpatul PR arată că a efectuat lucrările de pregătire a terenului în regie proprie, cu utilaje închiriate de la alte persoane. Gunoiul de grajd a fost cumpărat de la persoanele menționate în borderourile de achiziție, fiind transportat cu camioanele inculpatului CJ. De asemenea, după intrarea subvenției de la APIA  plătit integral contravaloarea gunoiului de grajd, menționată pe borderourile de achiziție.

Butașii de viță de vie au fost cumpărați de la o societatea comercială din Italia, care, în costul acestora, a asigurat și plantarea butașilor. Sistemul de susținere a fost achiziționat tot din Italia, iar montarea acestuia s-a făcut de una din societățile inculpatului CJ, respectiv SC P SRL sau SC JTC SRL.

Plățile aferente livrării acestor bunuri sau servicii s-au făcut după intrarea subvenției de la APIA.

Referitor la zilierii folosiți în campania 2010-2011, inculpatul PR arată că aceștia au fost recrutați de pe raza localității Z, evidența acestora fiind ținută într-un registru de care se îngrijea el sau martorul PP.

În campania 2011-2012, dată fiind întinderea suprafeței de teren agricol, inculpatul PR susține că a avut discuții cu inculpații CJ și PV, care au fost de acord să devină asociați în cadrul SC BF SRL, să se implice prin aducerea de forță de muncă, utilaje și capital, participând astfel la implementarea proiectului pe această suprafață de aproximativ 170 ha. Inculpatul susține că această suprafață a fost împărțită între el și Cîrja Jean, pe de o parte, și PV, pe de altă parte. Cei doi au adus utilaje și forță de muncă, în baza contractelor de prestări servicii încheiate de SC BF SRL cu societățile comerciale controlate direct sau indirect de ceilalți doi inculpați.

Referitor la gunoiul de grajd menționat în borderourile de achiziție, inculpatul PR arată că acesta a fost achiziționat în principal de inculpații CJ și PV, cei doi procedând și la întocmirea devizelor de lucrări aflate la dosarul cererii de finanțare.

Achiziția viței de vie s-a făcut de la o societate din Italia, iar plantarea butașilor s-a făcut de societățile comerciale VG SRL și MS SRL, aceste două societății findu-i recomandate inculpatului de către furnizorul de butașilor de vie.

Și cu acest prilej, plata cheltuielilor angajate s-a făcut după intrarea subvenției de la APIA.

Măsura a II-a, respectiv achiziționarea și instalarea sistemului de susținere a urmat pașii din campania anteriorară. Achiziția materialelor sistemului de conducere și palisaj s-a realizat de la societatea P din Italia, iar montarea lui s-a făcut de către SC BNM SRL, societate care a fost recomandată inculpatului de către CJ. Aceste lucrări au fost realizate cu oamenii și utilajele societății BNM SRL.

În finalul declarației, inculpatul PRV a concluzionat în sensul în care ”toate documentele pe care le-am întocmit și care se află la dosarul cererilor de sprijin sunt reale și valabile. Și documentele care au fost întocmite de societățile prestatoare de servicii sunt reale”.

La data de 16 iunie 2015, inculpatul PRV nuanțează declarația anterioară, făcând unele precizări și completări (vol.2, f.83-87). Astfel, în ce privește prima campanie, în cadrul măsurii 1-lucrări de pregătire a terenului, inculpatul arată că a efectuat aceste lucrări cu zilieri și cu utilaje închiriate. Parte din lucrări au fost efectuate de către societatea comercială V SRL, iar devizele pentru lucrările efectuate au fost întocmite de inculpat, împreună cu administratorul societății prestatoare de servicii. În fapt, aceste devize au fost întocmite de mai multe ori, întrucât au fost refuzate de reprezentanții APIA. Plata serviciilor prestate de SC V SRL s-a făcut după intrarea subvenției de la APIA, dar marea parte a contravalorii prestațiilor s-a stins prin compensare, SC BF SRL efectuând la rându-i servicii în folosul SC V SRL. Referitor la zilierii folosiți, inculpatul admite că plata acestora nu a fost evidențiată în documente justificative.

Referitor la îngrășământul chimic achiziționat de la SC DLD C SRL, inculpatul PR arată că, în fapt, acesta a fost achiziționat de la un șofer, cu suma de aproximativ 5 000 lei, deși documentele de achiziție au fost întocmite pentru o sumă mai mare.

Inculpatul PR rezumă însă preocupările sale în procurarea și furnizarea de documente nereale, prin afirmația sa potrivit căreia ”eu am știut că voi primi subvenția dacă fac dovada că lucrările de înființare a plantației viticole sunt reale faptic”. Cu alte cuvinte, inculpatul a apreciat că simpla constatare la fața locului, în sensul efectuării lucrărilor de înființare a plantației viticole sau existența plantației în fapt, sunt suficiente pentru a încasa subvenție de la unitatea de implementare a proiectului, fără a mai fi nevoit să prezinte documentele justificative cu privire la efectuarea respectivelor lucrări.

Referitor la achizițiile de gunoi în prima campanie, inculpatul arată că sunt reale, dar nu s-a mai plătit contravaloarea gunoiului de grajd, iar furnizorii gunoiului de grajd au semnat aceste borderouri ”în alb”, fiind completate ulterior.

Referitor la registrul zilierilor, depus la dosarul cererii de finanțare, inculpatul PR arată că nu își amintește cine l-a completat, întrucât scrisul de pe aceste documente nu îi aparține.

Devizele de lucrări nr.1, nr.2 și nr.3, prin care se atestă efectuarea unor lucrări în regie proprie, pentru implementarea măsurii 1 din campania 2010-2011, au fost întocmite de funcționari din cadrul DADR Arad sau APIA Arad (de persoane care nu aveau cunoștință de natura lucrărilor efectuate și valoarea acestora). Inculpatul precizează că aceste devize au avut ca etalon devizele de cheltuieli întocmite de Institutul de la Valea Călugărească.

Cu privire la montarea sistemului de susținere de către SC P SRL, în prima campanie, inculpatul PR arată că a încheiat contractul cu inculpatul CJ și a menționat în contract ca preț valoarea maximă ce putea fi încasată de la APIA pentru implementarea măsurii a 2-a.

În cea de a doua campanie, 2011-2012, cu referire la contractele de prestări servicii încheiate de SC BF SRL cu SC JTC SRL, SC P SRL și SC MV SRL, inculpatul PR arată că aceste convenții au fost încheiate la unul dintre birourile inculpatului CJ, iar valorile menționate în devizele de lucrări (care au fost întocmite tot la sediul firmei lui CJ) au urmărit încadrarea în limitele maxime prevăzute în devizele Institutului de la Valea Călugărească.

Borderourile de achziție a gunoiului de grajd, aferente celei de a doua campanii, au fost întocmite de către cei trei inculpați, respectiv PR, CJ și PV. Inculpatul PR a identificat totodată care borderouri au fost întocmite de el și care de ceilalți doi inculpați. Admite inculpatul că sumele de bani menționate pe aceste borderouri nu au corespondent în realitate, respectiv nu reprezintă numai costul de achiziție, întrucât în sumele menționate pe fiecare borderou a fost inclus și prețul transportului.

Referitor la borderourile de achiziție a tutorilor din lemn, de la martorul PȘ, inculpatul PR arată că, în fapt, acești tutori au fost achiziționați de la mai multe persoane fizice, iar pe cele două borderouri depuse la dosarul cererii de finanțare au fost centralizate toate cheltuielile efectuate cu achiziția de tutori de la persoane fizice (aspect care nu înlătură caracterul nereal al acestor documente).

Cu privire la lucrările efectuate de SC BNM SRL, inculpatul PR arată că această societate este controlată în fapt de inculpatul CJ, că respectivul contract de prestări servicii a fost întocmit la indicația inculpatului CJ și că devizele de lucrări și factura fiscală emise de această societate au fost întocmite, în ”coautorat” de către el, inculpatul CJ și martorul BS (aspect nereal, așa cum rezultă și din declarația martorului BS). În fapt, lucrările din acele devize au fost executate de inculpatul CJ, iar plata lucrărilor s-a făcut pe baza unor ordine de plată semnate anterior ”în alb” de martorul BS.

Și cu privire la lucrările pentru care au fost întocmite documentele justificative prezentate la unitatea de implementare cu prilejul derulării proiectului în cea de a doua campanie, inculpatul PR susține că au fost executate, iar documentele întocmite reflectă operațiuni reale.

În data de 21 octombrie 2015, inculpatul PRV mai dă o declarație, care nu este însă în concordanță totală cu declarațiile anterioare (vol.3, f.81-82).

Ceea ce este de subliniat, raportat la poziția procesuală a inculpatului PRV exprimată în declarațiile făcute, este faptul că acesta confundă executarea faptică a lucrărilor cu executarea acestora în termenele și condițiile arătate în documentele justificative depuse la dosarul cererii de sprijin financiar. Una este executarea faptică a acestor lucrări, îndeosebi cu ajutorul unor persoane angajate ca zilieri și plătite cu sume modice, sau cu utilaje închiriate, și alta ar fi fost executarea respectivelor lucrări, în condițiile și termenele documentelor justificative, prin care au fost majorate substanțial costurile angajate, ducând pe cale de consecință și la majorarea substanțială a sprijinului financiar nerambursabil acordat, aspecte care realizează elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.181  din Legea nr.78/2000 (”folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al UE…”).

În declarațiile date, inculpatul PV arată că s-a implicat, alături de inculpatul CJ și PRV la implementarea proiectului viticol al SC BF SRL cu prilejul celei de a doua campanii, 2011-2012 (vol.3, f.24-31).

Inculpatul PV arată că lucrările de pregătire a terenului au fost efectuate de SC JTC SRL, SC P SRL și SC MV SRL, iar în urma verificărilor efectuate în teren s-a constatat că ”sunt executate toate lucrările”. Admite inculpatul că ”tarifele pentru fiecare lucrare în parte sunt stabilite de ICVV Valea Călugărească”, tarife ce au fost avute în vedere la întocmirea devizelor de lucrări. Sub acest aspect, raționamentul inculpatului PV este identic cu cel al inculpatului PRV, în sensul că primează efectuarea faptică a lucrărilor, fără să mai intereseze documentele justificiative prezentate de beneficiarul finanțării nerambursabile.

Mai declară inculpatul PV că SC MV SRL a efectuat lucrările la care s-a obligat, în baza contractului de prestări servicii, aceste lucrări fiind efectuate cu zilieri plătiți de SC MV SRL și cu utilaje aparținând societății sau utilaje închiriate. În plus, inculpatul arată că SC MV SRL a efectuat lucrări și cu prilejul implementării măsurii 2-instalare sistem de susținere, în condițiile în care pentru aceste servicii a fost încheiat contractul de prestări servicii cu SC BNM SRL, fiind plătite separat.

Inculpatul PV arată că ulterior implementării întregului proiect pe suprafața de aproximativ 170 ha, SC MV SRL a cerut insolvența SC BF SRL.

Inculpatul CJ, în declarația făcută la data de 26 mai 2015 (vol.3, f.36-41), arată că a ajutat, în mod gratuit, pe inculpatul PRV, cu prilejul efectuării lucrărilor de pregătire a terenului aferente măsurii 1 din prima campanie. Tot cu prilejul primei campanii, a fost încheiat un contract de prestări servicii între SC BF SRL și SC P SRL, ultima societate obligându-se să efectueze lucrări de pregătire a terenului și montare a sistemului de susținere. Aceste lucrări, susține inculpatul CJ, au fost efectuate cu utilaje ale societății comerciale și utilaje închiriate de la alte persoane fizice sau juridice. Devizele de lucrări aferente acestor servicii au fost întocmite de el împreună cu inculpatul PRV.

Cu prilejul celei de a doua campanii, în SC BF SRL au fost cooptați inculpații PV și el (CJ -n.n.), alături de inculpatul PRV urmând să asigure implementarea proiectului viticol pe suprafața de aproximativ 170 ha. Lucrările de pregătire a terenului, menționate în devizele de lucrări întocmite de SC JTC SRL și SC P SRL au fost efectuate cu utilaje și personal propriu sau închiriate de la alte societăți comerciale (ȘC, T).

Despre SC BNM SRL, inculpatul CJ arată că a auzit, știe că a efectuat lucrări pentru SC BF SRL, iar despre administratorul societății știe că lucrează ca șofer la SC JTC SRL (în condițiile în care, din probele administrate, a rezultat că SC BNM SRL este controlată de același inculpat, CJ).

Mai arată inculpatul CJ că modelul contractului de prestări servicii încheiat de SC BF SRL cu SC JTC SRL și SC P SRL l-a conceput personal, după ce a consultat și modelele existente pe internet.

Referitor la zilierii folosiți la efectuarea lucrărilor, inculpatul CJ declară că aceștia erau evidențiați în Registrul zilierilor ținut de SC BF SRL (?).

Susține de asemenea că, achizițiile de gunoi de grajd sunt reale și că sumele de bani menționate pe borderourile de achiziție au fost plătite.

La data 13 mai 2015, reprezentanții Direcției Inspecții de Stat din cadrul DADR Arad au efectuat un control în parcelele viticole în care a fost implementat proiectul viticol, cu prilejul celor două campanii, 2010-2011 și 2011-2012, constatând următoarele:

- pe suprafața de 169,79 ha, pe care a fost implementat proiectul în cea de a doua campanie, s-a constatat că ”beneficiarul nu respectă bunele condiții agricole și de mediu, în toată plantația viticolă înființată prin programul de restructurare/reconversie”, nu au fost efectuate tăierile care se impuneau pentru îngrijire, solul este puternic îmburuienat, ”beneficiarul a manifestat total dezinteres față de lucrările ce trebuiau efectuate asupra plantelor de viță de vie și asupra solului, în perioada optimă și în totalitate; plantația de viță de vie este compromisă datorită gradului foarte mare de îmburuienare și a lipsei vițelor viabile”;

-cât privește suprafața de 49,43 ha, pe care a fost implementat proiectul de reconversie în prima campanie, plantația de viță de vie este îngrijită în mod corespunzător, fiind respectate obligațiile asumate prin planul individual de reconversie. Menționăm că, la efectuarea controlului, a participat din partea SC V Prod&Distribution SRL, inculpatul TM .

În cuprinsul rechizitoriului s-au menţionat aspecte legate de istoricul societăților comerciale SC BF SRL (respectiv modificarea ”acționariatului” societății pe parcursul implementării proiectelor viticole, în cele două campanii 2010-2011 și 2011-2012), SC VOD SRL și SC V Prod&Distribution SRL.

Astfel, din comunicările ONRC, am reținut că societatea SC BF SRL a fost înființată de inculpatul PRV în anul 2006, acesta cumulând calitățile de asociat unic și administrator. Principalul obiect de activitate al societății îl constituiau activitățile de cultivare a fructelor, nucilor, a plantelor pentru băuturi și mirodenii. În anul 2008, obiectul de activitate este preschimbat în cultivarea fructelor, arbuștilor fructiferi, căpșunilor, nuciferilor și altor pomi fructiferi.

În luna noiembrie 2008, în societate intră ca asociat numitul BCT, inculpatul PRV rămânând în continuare coasociat și păstrând funcția de administrator.

În data de 07 noiembrie 2011, la solicitarea inculpatului PRV, este efectuată mențiunea privind intrarea în societate a martorului BA (cotă de participare de 20%) ca asociat. În data de 10 noiembrie 2011, la solicitarea lui BA, este înscrisă mențiunea referitoare la ieșirea din societate a inculpatului PRV și a numitului BCT, astfel că martorul BA rămâne asociat unic, dar inculpatul PRV păstrează pe mai departe funcția de administrator.

La data de 07 mai 2012, ca urmare a solicitării inculpatului PRV, este înscrisă mențiunea referitoare la intrarea în societate, ca asociați, a inculpaților PRV și CJ, precum și a numitului SCE, alături de asociatul BA fiecare coasociat deținând 25% din părțile sociale. Administrator rămâne inculpatul PRV.

La data de 06 iunie 2013, la solicitarea inculpatului PRV este înscrisă mențiunea referitoare la ieșirea din societate a martorului BA, locul acestuia fiind luat de martora BMM (cotă de participare 25%). Martora BM va ieși din societate în luna ianuarie 2015, conform mențiunii operate de Registrul Comerțului la data de 22 ianuarie 2015, când se modifică și cota de participare la beneficii și pierderi a asociaților rămași (PRV, CJ și SCE).

După un interval de 7 zile, respectiv la data de 29 ianuarie 2015, inculpatul PRV solicită înscrierea mențiunii referitoare la intrarea în societate a martorului EM, cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 3,33%. La aceeași dată, inculpatul PRV este revocat din funcția de administrator, funcție în care este numit martorul EM.

După alte 6 zile, inculpatul PRV solicită înscrierea mențiunilor referitoare la ieșirea din societate a asociaților PRV, CJ și SCE, așa încât martorul EM rămâne asociat unic și administrator.

La data de 27 aprilie 2015 este înscrisă mențiunea referitoare la deschiderea procedurii simplificate a falimentului societății SC BF SRL, la cererea creditorului SC MV SRL, fiind desemnat ca lichidator societatea NI IPURL (sentința nr.38008.04.2015 a Tribunalului Arad-Secția Civilă).

Martorul BA a fost audiat de organele de urmărire penală la data de 05 iunie 2015 (vol.3, f.120-124), referitor la împrejurările în care a dobândit calitatea de asociat în cadrul  SC BF SRL. Acesta arată că în cursul lunii decembrie 2011 a fost contactat de inculpatul TM, care i-a propus preluarea părților sociale ale unei societăți comerciale care are în curs de implementare un proiect de înființare a unei plantații viticole. În acest sens, martorul BA arată că s-a deplasat la locul implementării proiectului, pe raza com. Z, unde a constatat că era în curs de implementare măsura II din campania 2010-2011. Martorul arată că a preluat părțile sociale de la inculpatul PRV, care a păstrat pe mai departe calitatea de administrator. Cu privire la motivele pentru care inculpatul PR a renunțat la calitatea de asociat, martorul arată că nu le cunoaște întrucât aceste aspecte au fost discutate de inculpații PR și TM.

Martorul BA menționează că a creditat societatea cu suma de 50 000-  60 000 euro, în vederea desfășurării activității. Lucrările de implementare a proiectului au fost efectuate cu zilieri, recrutați de martorul PP și un inginer viticol. BA arată că se deplasa periodic la Z, ocazie cu care lăsa martorului Plic Petru sume de bani necesare plății zilierilor, un zilier fiind plătit cu suma de 50 lei sau 80 lei/zi. Acești zilieri au lucrat în perioada noiembrie 2011-iunie 2012. Ca utilaje, în perioada respectivă știe că au fost folosite unul sau două tractoare, despre care cunoaște că au fost aduse de inculpatul PRV.

Martorul BA precizează că în toată această perioadă, inculpatul PR a păstrat calitatea de administrator, s-a îngrijit de reprezentarea societății în raporturile cu APIA, de depunerea la această instituție a documentelor justificative pentru implementarea proiectului, fiind totodată singurul reprezentant al societății care a avut specimen de semnătură la unitatea/unitățile bancare, dispunând și cu privire la efectuarea plăților. Martorul arată că nu cunoaște aspecte referitoare la realitatea documentelor folosite de inculpatul PR la APIA CJ Arad, dar afirmă că lucrările de implementare a proiectului au fost executate.

Cu prilejul implementării proiectului pe suprafața de aproximativ 170 ha, martorul BA arată că au avut loc discuții între inculpații PR și TM , pe marginea necesității de a atrage și alți investitori, care să aducă și capitalul necesar implementării proiectului. În urma acestor discuții s-a convenit să fie cooptați ca asociați inculpații CJ și PV, care ”au fost aduși de Popa”, cei trei inculpați (PR, CJ și PV) urmând să asigure implementarea proiectului pe respectiva suprafață de 170 ha.

Mai arată martorul BA că, aproximativ în luna septembrie 2012, a discutat cu inculpatul TM pe marginea hotărârii de a ieși din SC BF SRL, ”având certitudinea că voi ieși din firmă și voi ceda părțile sociale lui BM, conform celor spuse de inculpatul TM” (ieșirea efectivă a martorului din societate având loc în luna ianuarie 2013, din câte își amintește).

Martora BMM a declarat, la data de 04 iunie 2015 (vol.3, f.112-114), că a intrat ca asociat în cadrul SC BF SRL, în anul 2013, la sugestia inculpatului TM, în sensul că afacerea dezvoltată de respectiva societate comercială este profitabilă. Martora arată că a preluat părțile sociale de la martorul BA, iar pe ceilalți asociați (”CJ, P, V”) i-a văzut cu prilejul dobândirii, respectiv retragerii din calitatea de asociat al societății. Martora precizează că, din totalul suprafeței viticole, ea a știut că suprafața de aproximativ 50 ha de viței de vie îi aparține martorului BA.

Martora BM arată că a împuternicit pe inculpatul TM să-i reprezinte interesele în cadrul SC BF SRL. Înființarea SC V Prod&Distribution SRL s-a făcut în ideea ”de a aduce plantația de viță de vie (de pe suprafața de 50 ha-n.n.) în această societate și de a continua singură această afacere”. În acest sens, martora BM arată că ”am împuternicit pe TMsă se ocupe de gestionarea acestei afaceri”. De asemenea, desemnarea administratorului SC V Prod&Distribution SRL s-a făcut tot la recomandarea inculpatului TM.

De asemenea, referitor la împrejurările în care vița de vie, de pe suprafața de aproximativ 50 ha, a ajuns în proprietatea SC V Prod&Distribution SRL, martora BM arată că are cunoștință de faptul că au fost încheiate mai multe convenții, în care ea a fost reprezentată de inculpatul TM. Cu toate acestea, martora nu și-a adus aminte de împrejurările în care au fost încheiate anumite convenții, care poartă și semnătura acesteia. În prezent, ”de întreținerea culturii de viță de vie se ocupă TM, prin intermediul societății acestuia, SC VOD SRL”.

Mai precizează martora BM că a participat la discuții, cu inculpatul TM și avocați ”cu privire la posibilitatea legală de a intra în proprietatea/posesia acelui teren (suprafața de 50 ha-n.n.), existând convenții în acest sens la dosar”.

Rezultă prin urmare, din declarațiile martorilor BA și BM, implicarea directă a inculpatului TM în luarea unor decizii ce privesc: structura asociaților și conducerea SC BF SRL; implementarea proiectului viticol de către SC BF SRL;  preluarea plantației de viță de vie ce a făcut obiectul proiectului implementat pe suprafața de aproximativ 50 ha; căutarea și găsirea unor soluții de ”scoatere” a acestei plantații din patrimoniul SC BF SRL și trecerea acesteia în proprietatea SC V Prod&Distribution SRL (societate controlată, în mod indirect, de inculpatul TM), asigurându-și astfel folosul corelativ infracțiunii de abuz în serviciu, (contrar susținerilor făcute de inculpatul TM în cuprinsul memoriului depus la dosar la data de 09 decembrie 2015-vol.2, f.100-115-, în cuprinsul căruia arată că nu a avut cunoștință de societățile comerciale care s-au ocupat de implementarea proiectului de reconversie viticolă, nu are cunoștință de discuțiile care s-au purtat între martorul BA și inculpatul PRV, nu a condus și controlat activitatea SC V Prod&Distribution SRL, a fost interesat în continuarea investiției în cea de a doua campanie doar pentru a ”ajuta” SC B F SRL și pe inculpatul PRV, etc.; susținerile inculpatului TM sunt infirmate și de discuțiile telefonice și în mediu ambiental, la care vom face referire mai jos, și care sunt redate în cuprinsul procesului verbal de redare).

Cât privește pe inculpații CJean și PV (care a reprezentat interesele numitului SCE, potrivit declarației inculpatului și procurii notariale ridicate de la locuința inculpatului, cu prilejul percheziției domiciliare), aceștia au figurat ca asociați în cadrul SC BF SRL, în perioada mai 2012-februarie 2015, prin urmare în perioada de implementare a proiectului viticol în campania 2011-2012. Inculpații au ”cumulat”, prin urmare, calitatea de asociați ai societății BF SRL dar și de reprezentanți ai societăților comerciale furnizoare de bunuri și servicii către SC BF SRL, în baza contractelor de prestări servicii la care am făcut referire la Capitolul 1. Se pune întrebarea, prin urmare, interesele căror societăți le-au reprezentat cei doi inculpați, ale SC BF SRL, sau ale societăților care au furnizat servicii către SC BF SRL?

La data de 21 mai 2015 a fost audiat martorul EM, persoana căreia i-au fost cesionate părțile sociale ale SC BF SRL și care a devenit asociatul unic și administratorul societății BF SRL, în luna februarie 2015. Am stabilit, cu aceat prilej, că martorul EM face parte din categoria persoanelor fără adăpost, din anul 2011 locuind într-o fermă ce aparține inculpatului PV, în schimbul găzduirii sale martorul asigurând paza fermei respective.

Martorul EM declară că la începutul anului 2015, la cererea expresă a inculpatului PV, s-a deplasat cu acesta la un notar public din mun. Arad, unde a semnat documente legate de preluarea unei societăți comerciale (fiind posibil ca acea societate să fie SC BF SRL), inculpatul PV spunându-i că, prin semnarea documentelor respective ”vrea să îmi dea cinci hectare de viță de vie”, ca recunoștință pentru serviciile aduse inculpatului de martorul EM. După semnarea actelor la notarul public, martorul s-a deplasat și la o unitate bancară din Arad, unde a depus specimen de semnătură.

Martorul arată că nu a primit nici un document și nici ștampila societății comerciale pe care a preluat-o, ca asociat și administrator. Singura operațiune pe care a efectuat-o în această calitate, a fost legată de retragerea unei sume de 10 000 lei, aproximativ în luna martie 2015, la solicitarea inculpatului PV. Martorul arată că s-a deplasat cu inculpatul PV la o unitate bancare (BRD din mun. Aard), unde inculpatul a completat mai multe documente, iar martorul a retras suma de 10 000 lei, pe care a predat-o inculpatului PV.

Mai declară martorul EM că are cunoștință de faptul că, pe raza localității Z, inculpatul PV avea o plantație viticolă, pe care o deține însă împreună cu primarul localității.

Cât privește SC VOD SRL, societate care a fost parte în convenția încheiată cu SC BF SRL, pe care este înscrisă mențiunea ”nr.2/11.01.2012”, găsită în dosarele ridicate de organele de urmărire penală de la APIA CJ Arad, potrivit comunicărilor Oficiului Național al Registrului Comerțului societatea a fost înființată de inculpatul TM , în anul 2007. Inculpatul TM a fost, la momentul respectiv, asociatul unic și administratorul societății, societate care avea ca principal obiect de activitate comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule.

În prezent, societatea are ca asociat unic pe inculpatul TM , administratorul societății fiind martorul MFA.

SC V Prod&Distribution SRL a fost înființată în luna mai 2013 (vol.21, f.137-159), având ca asociați pe inculpatul TM (cota de participare de 49%) și pe martora BMM, care a deținut și funcția de administrator. Obiectul de activitate al societății îl reprezintă ”fabricarea vinurilor din struguri”. Sediul social al societății a fost stabilit în localitatea Z, jud. Arad.

În decembrie 2013 sediul social al societății este schimbat în mun. București, în localitatea Zăbrani fiind declarat punctul de lucru al societății.

În luna martie 2014, inculpatul TM se retrage din societate, astfel că martora BM devine asociat unic. În aceeași lună, martie 2014, sediul social este schimbat din nou în localitatea Z, jud. Arad, în luna mai 2014 fiind numit ca administrator martorul MFA (aceeași persoană cu administratorul SC VOD SRL).

Martorul MFA a declarat, la data de 26 mai 2015 (vol.3, f.96-98), că a acceptat să fie numit în funcția de administrator al SC VOD SRL, la solicitarea inculpatului TM, cu care este în relații de prietenie de mult timp. Inculpatul i-a arătat că, dată fiind funcția sa de primar al com. Z, jud. Arad, nu putea ocupa și funcția de administrator la societate. Înțelegerea dintre inculpat și martor a fost ca martorul să ocupe doar scriptic funcția de administrator, de fapt inculpatul TM exercitând pe mai departe funcția de administrator și ocupându-se de bunul mers al societății. Martorul MF arată că nu cunoaște ce activități au fost desfășurate de societate, nu a tratat sau angajat afaceri în numele și pe seama societății și nu s-a ocupat de administrarea acesteia.

În aceleași împrejurări a ocupat și funcția de administrator la SC V Prod&Distribution SRL, respectiv la solicitarea inculpatului TM, martorul înțelegând că și această societate aparține tot inculpatului. Nu cunoaște ce activități au fost desfășurate de societatea comercială, nu a efectuat acte de administrare a societății și își amintește că a depus un specimen de semnătură la Banca Transilvania.

Față de cele de mai sus, rezultă că cele două societăți comerciale, SC VOD SRL și SC V Prod&Distribution SRL sunt societăți controlate direct de inculpatul TM, interpuse ulterior în mecanismul infracțional gândit de inculpat, în vederea sigurării folosului infracțiunii de abuz în serviciu, respectiv dobândirea, în mod injust a plantației viticole înființată de SC BF SRL cu prilejul primei campanii.

CAPITOLUL II. Infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.297 alin.1 C.pen. raportat la art.132 din Legea nr.78/2000.

Așa cum rezultă din documentele depuse de inculpatul PRV la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Arad, în dovedirea dreptului de utilizare a suprafeței agricole pe care urma să fie implementat proiectul de reconversie viticolă a fost prezentat Contractul de asociere în participațiune nr.2090/07 iunie 2010, încheiat între Consiliul Local al com. Z, în calitate de asociat prim, și SC BF SRL, în calitate de asociat secund.

Pentru stabilirea împrejurărilor în care a fost încheiat prezentul contract, la data de 21 aprilie 2015 organele de urmărire penală s-au prezentat la Primăria Z, solicitând, pe bază de ordonanță, predarea înscrisurilor referitoare la încheierea respectivului contract.

S-a reținut astfel că, la data de 07 iunie 2010, inculpatul TM, în calitate de primar al comunei Z, jud. Arad, a convocat o ședință extraordinară a Consiliului Local Z. La inițiativa inculpatului, a fost supusă dezbaterii, în ședința respectivă, proiectul de hotărâre privind aprobarea asocierii în participațiune între Consiliul Local Z și SC BF SRL, în vederea înființării unei zone pomicole și viticole pe raza localității Z, în suprafață de 229,52 ha (vol.10, f.4). Ordinea de zi a ședinței extraordinare a fost aprobată prin Hotărârea de Consiliu Local (HCL) nr.78/07.06.2010. Inițiativa inculpatului TM, referitoare la aprobarea asocierii în participațiune, a constituit punctul nr.3 de pe ordinea de zi a ședinței extraordinare.

La ședința care a avut loc, inculpatul TM a prezentat adresa nr.2048/03.06.2010 a SC BF SRL, Raportul nr.2051/03.06.2010 întocmit de administratorul public al comunei, martorul CA și Proiectul de hotărâre privind asocierea în participațiune a Consiliului Local al comunei Z cu SC BF SRL (semnat ”Inițiator Primar ec. TM).

Prin adresa înregistrată la Primăria com. Z sub nr.2048/03.06.2010, SC BF SRL solicita Primăriei Z arendarea unei suprafețe de 230 ha teren situat în extravilan, în vederea înființării unei plantații de pomi fructiferi și viță de vie. Respectiva cerere poartă în josul paginii mențiunile ”cu considerație SC BF SRL” și data de 03.06.2010, fără a fi ștampilată și/sau semnată (vol.10, f.9).

În evidențele Primăriei Z, a fost identificată de organele de urmărire penală o solicitare identică, sub toate aspectele, adresată Primăriei Z și înregistrată sub nr.2005/01.06.2010, în condițiile în care data solicitării este 02.06.2010 (fiind, prin urmare, înregistrată la Primărie cu o zi înainte de a fi redactată). Solicitarea respectivă poartă mențiunea că a fost întocmită de martorul HI , fiind semnată de acesta (vol.10, f.19).

Cu privire la împrejurările în care aceste solicitări au fost depuse la Primăria Z, inculpatul PRV arată că cererea depusă de SC BF SRL, prin care se solicita arendarea unei suprafețe de 230 ha, a fost depusă de martorul HI. Cei doi avuseseră anterior o discuție în acest sens, iar după depunerea cererii martorul HI l-a informat că a depus cererea de arendare la Primărie.

Martorul HI neagă că ar fi depus cererea de arendare, în numele SC BF  SRL. Recunoaște în schimb că a depus la Primăria Z cererea înregistrată sub nr.2005/01.06.2010.

Martorul ACC, secretarul Primăriei Z a declarat că, din câte își amintește, cele două adrese au fost depuse la Primăria Z de inculpatul PRV.

Având în vedere declarațiile inculpaților PRV și TM , precum și identitatea existentă între cele două cereri depuse de martorul HI și SC BF SRL, apreciem și noi că cererea de arendare în numele SC BF SRL a fost depusă tot de martorul HI.

Cu privire la Raportul nr.2051/03.06.2010 întocmit de administratorul public al comunei, martorul CA, în cuprinsul acestuia se arată că se propune Consiliului Local al comunei Z asocierea în participațiune cu SC BF SRL, în vederea înființării unei zone pomicole și viticole, pe o suprafață de 229,52 ha, urmând a se mandata primarul comunei pentru a semna contractul de asociere în participațiune. În motivarea acestei propuneri, administratorul public arată că este necesară realizarea unei zone viticole și pomicole pe raza comunei, având în vederea cererea de arendare formulată de SC BF SRL (vol.10, f.5).

Observăm că raportul administratorului public a fost întocmit în aceeași zi în care a fost înregistrată cererea de arendare depusă de SC BF SRL, așa încât motivarea administratorului public în sensul că este necesară realizarea unei zone viticole și pomicole pe raza comunei, este lipsită de orice suport obiectiv, în condițiile în care nu face trimitere la nicio verificare minimală a oportunității înființării unei astfel de zone.

De altfel, în declarația făcută la data de 26 mai 2015, martorul CA arată că respectivul raport l-a întocmit la solicitarea directă și expresă a inculpatului TM. Arată martorul că ”deși prin cerere SC BF  SRL cerea arendarea unei suprafețe de teren, ceea ce presupunea și plata unei redevențe în favoarea Consiliului Local, primarul TM mi-a cerut să propun încheierea unui contract de asociere în participațiune și nu a unui contract de arendă. Nu pot explica de ce a cerut acest lucru dar nici nu am cerut explicații, date fiind relațiile de subordonare existente”. Mai arată martorul CA că proiectul de hotărâre a fost inițiat și susținut în ședința de Consiliu Local de către inculpatul TM.

Proiectul de hotărâre privind asocierea în participațiune a Consiliului Local al comunei Zi cu SC BF SRL în vederea realizării unei zone pomicole și viticole pe raza comunei Z are forma și conținutul HCL nr.79/07.06.2011, pe care o vom prezenta în cele ce urmează. Proiectul a fost inițiat și susținut în ședința de Consiliu Local de către primarul TM.

Cu prilejul ședinței extraordinare de Consiliu Local, convocată prin dispoziția inculpatului TM la data de 07 iunie 2010, a fost adoptată, printre altele, HCL nr.79/07.06.2010 privind asocierea în participațiune a Consiliului Local al comunei Z cu SC BFt SRL în vederea realizării unei zone pomicole și viticole pe raza comunei Zi, din care rezultă că se aprobă asocierea în participațiune a Consiliului Local Z cu SC BF SRL, iar inculpatul TM se mandatează să semneze respectivul contract. În motivarea hotărârii se invocă din nou necesitatea realizării unei zone pomicole și viticole (fără ca această necesitate să fie motivată în vreun fel), solicitarea SC BF SRL, raportul administratorului public, precum și prevederi ale Legii nr.215/2001.

Din procesul verbal de ședință, s-a reținut că, la prezentarea respectivului punct de pe ordinea de zi, inculpatul TM a prezentat consilierilor prezenți ”detalii vis s vis de acest proiect”. Parte din consilierii prezenți au obiectat față de propunerea primarului, având în vedere lipsa datelor despre societatea BF și, pe de altă parte, lipsa reprezentantului societății la ședința de Consiliu Local. Cu toate acestea, HCL este adoptată cu 7 voturi pentru și 4 abțineri (în mod curios, cei care s-au abținut de la vot făceau parte din același partid politic cu primarul TM).

Martorul CP arată, relativ la respectiva ședință de Consiliu Local, că proiectul de hotărâre de asociere în participațiune a fost susținut de inculpatul TM, deși nu era întocmită nicio notă de fundamnatare a proiectului. În plus arată că hotărârea a fost adoptată cu majoritate simplă, deși se impunea adoptarea acestuia cu majoritate calificată, fiind vorba de administrarea bunurilor din patrimoniul comunei.

Martorul IG reitereză faptul că inculpatul TM a susținut respectivul proiect de hotărâre, arătând că respectiva asociere va fi benefică pentru comunitatea locală, în ideea în care societatea comercială-parte a contractului de asociere va angaja oameni de pe raza comunei.

În același sens sunt și declarațiile martorilor MMAF și NTM, consilieri locali în perioda respectivă, în Consiliul Local Z și participanți la ședința de Consiliu Local din data de 07.06.2010 (vol.3, f.138-141).

Martorul PD arată că a participat, în calitate de consilier local, la respectiva ședință, din data de 07 iunie 2010. Arată că s-a opus respectivei asocieri, în ideea în care terenurile agricole care urmau să fie aduse în asociere, fuseseră arendate anterior unui investitor care plătise Consiliului Local o redevență de 110 euro/ha/an. Mai mult, primarul a oferit consilierilor locali o explicație fantezistă, în sensul că ar deține date și informații că respectiva asociere va fi foarte profitabilă pentru comunitatea locală. De asemenea, martorul PD arată că a propus ca societatea BF SRL să plătească anual o redevență Consiliului Local, egală cu cea plătită de investitorul anterior (în cuantum de 110 euro/ha/an), în ideea în care din modul de redactare al contractului de asociere în participațiune (prezentat ”în alb” de primarul TM) beneficiile Consiliului Local depindeau de un eveniment viitor și incert (respectiv realizarea de profit de către SC BF SRL, în ideea în care abia după un interval de 3-5 ani o viță de vie intră pe rod) (vol.3, f.136-137).

Urmare votului din data de 07 iunie 2010, în aceeași zi s-a procedat la încheierea Contractului de asociere în participațiune nr.2090/07.06.2010, încheiat între Consiliul Local al com. Z, în calitate de asociat prim, și SC BF SRL, în calitate de asociat secund. Obiectul contractului consta în înființarea unei plantații de pomi fructiferi și viță de vie pe raza comunei Z, Consiliul Local urmând să participe la asociere cu o suprafață de 229,52 ha. Durata contractului a fost stabilită la 20 ani (vol.10, f.12-16).

Consiliul Local urma să beneficieze de un procent de 20% din profit și pierderi, iar SC BF SRL de un procent de 80% din profit și pierderi.

S-a mai convenit ca asocierea să fie condusă de un consiliu, din care să facă parte primarul și secretarul comunei, un reprezentant al Consiliului Local, inculpatul PRV și încă o persoană, nenominalizată în cuprinsul contractului. În fapt, acest consiliu nu a funcționat niciodată.

Potrivit capitolului IX, contractul încetează prin neîndeplinirea obiectului de activitate sau prin lipsa de profitabilitate a activității, prin acordul părților sau expirarea perioadei pentru care a fost încheiat.

De asemenea, se menționează în mod expres că asocierea cu alte persoane fizice sau juridice la realizarea obiectului prezentului contract se poate face numai cu acordul părților asocierii, iar părțile contractante nu pot cesiona drepturile și obligațiile ce le revin fără acordul scris al celailalte părți.

Contractul poartă semnăturile inculpaților TM și PRV, ștampila Consiliului Local Z și a societății comerciale BF SRL, precum și viza juristului AL. Ulterior, pe parcursul derulării contractului, prin HCL nr.80/31.05.2011, Consiliul Local aprobă modificarea obiectului contractului, în sensul majorării participării acestuia la asociere cu o suprafață de teren agricol suplimentară de 215,44 ha, asftfel încât suprafața totală adusă de Consiliul Local Z la asocierea în participațiune este de 444,96 ha (vol.10, f.21-28).

Proiectul de hotărâre a fost inițiat și susținut de inculpatul TM, în baza cererii SC BF SRL (care nu a fost găsită în evidențele Primăriei) și a raportului întocmit de martorul BV, din cadrul Compartimentului Cadastru și Agricultură. Menționăm faptul că acest Raport a fost înregistrat în evidențele Primăriei sub nr.2054/24.05.2011 și nu este semnat de martorul BV. De altfel, acesta arată cu prilejul declarației date în fața organelor de urmărire penală, la data de 19 octombrie 2015, că nu are cunoștință de persoana care a întocmit raportul respectiv, nu a întocmit el respectivul raport și a luat cunoștință de el cu prilejul audierii sale de către procuror (vol.3, f.144-145).

Martorul IG arată că, deși era consilier local în perioada respectivă, nu își amintește de respectiva hotărâre de Consiliu Local, prin care a fost majorată contribuția Consiliului Local la contractul de asociere în participațiune. În același sens este și declarația martorului NTM.

Din procesul verbal de ședință rezultă că inculpatul TM a inițiat și susținut acest proiect, motivând că ”această colaborare cu BF a început deja să dea roade, de curând încheindu-se procedura de plantare a unei suprafețe de 50 ha viță de vie…”.

Cu toate că inculpatul TM invoca profitabilitatea asocierii în participațiune, în ședința de Consiliu Local din 29 septembrie 2014 (prin urmare, la o dată la care vița de vie de pe suprafața de 50 ha se afla deja în posesia și folosința deplină a SC V Prod&Distribution SRL, care se și înregistrase la DADR Arad ca exploatator), inculpatul încearcă pentru prima dată rezilierea asocierii în participațiune. Astfel, la pct. 2 de pe ordinea de zi, primarul a inițiat un proiect de denunțare/reziliere unilaterală a contractului de asociere în participațiune nr.2090/07.06.2010. Acest proiect a fost susținut de președintele de ședință, invocându-se neprofitabilitatea asocierii în participațiune. Totodată, se arată consilierilor prezenți că vor fi demarate procedurile în vederea concesionării respectivelor suprafețe cultivate cu viță de vie și că a fost întocmit și un raport de evaluare în acest sens.

Consilierul PD a atras atenția consilierilor locali asupra faptului că în perioada de 4 ani de derulare a respectivului contract ”Primăria și Consiliul Local au pierdut…aproximativ 100 000 euro pentru 200 ha…”. De asemenea, acesta a invocat faptul că respectivul contract putea fi reziliat pentru lipsa de neprofitabilitate (pct.9.1-n.n.), așa cum prevăd clauzele contractuale, iar acest contract nu a fost respectat sub aspectul obligativității de numire a unui consiliu care să conducă asocierea în participațiune (pct.8.3-n.n.). Totodată, consilierul PD a reiterat faptul că, anterior încheierii asocierii în participațiune, pentru terenul respectiv se încasa o redevență de 100 euro/ha/an.

Propunerea de reziliere a fost respinsă, datorită unanimității de abțineri a consilierilor locali prezenți (vol.10, f.48-60).

După o lună de zile, respectiv la data de 30 octombrie 2014, primarul TM reintroduce pe ordinea de zi proiectul de hotărâre de denunțare/reziliere unilaterală a contractului de asociere în participațiune nr.2090/07.06.2010, la ședința respectivă de Consiliu Local participând și inculpatul PV, ca reprezentant al SC BF SRL (vol.10, f.32-47). În susținerea proiectului inițiat, inculpatul TM invocă lipsa de profitabilitate a contractului de asociere în participațiune, lipsa de comunicare cu reprezentanții SC BF SRL, precum și posibilitatea concesionării terenului adus de Consiliu Local în asociere și obținerea unui profit imediat și constant, așa cum rezultă din raportul de evaluare nr.9/30.06.2014. În acest sens, secretarul comunei Z, martorul CAC a întocmit raportul de denunțare/reziliere a contractului de asociere în participațiune (martorul întocmind și raportul din anul 2010, care a sta la baza încheierii contractului de asociere).

În declarația făcută la data de 19 octombrie 2015, martorul CAC a arătat că întocmirea raportului i-a fost solicitată de inculpatul TM, raport prin care ”să propun rezilierea contractului de asociere în participațiune și să demarăm procedurile de concesionare prin licitație publică, pentru parcelele de teren agricol care au făcut obiectul asocierii…” .

În procesul verbal de ședință, din data de 30 octombrie 2014 sunt surprinse dicuțiile avute cu prilejul discutării respectivei inițiative a primarului. Astfel, inculpatul TM, contrar a ceea ce susținuse până atunci, pledează în fața consilierilor locali că  acel contract de asociere ”este unul păgubos pentru comuna Z…s-a ajuns să se încheie un astfel de contract deoarece la momentul respectiv sesiunea de depunere a proiectelor era în plină desfășurare…procedurile în vederea încheierii unui contract de concesiune însemna o perioadă prea lungă de timp…lucru care poate fi confirmat și de d-l PV, reprezentantul societății…pentru Consiliul Local benefic ar fi…să se treacă la un contract de concesiune…prin care anual să se plăteacă o anumită sumă stabilită în urma unui raport de evaluare, în urma licitației și a atribuirii…astfel se va aduce un venit constant la buget și se va scăpa de acest contract păgubos…prețul de pornire la licitație pentru concesiunea unui ha de viță de vie pornește de la 110 euro…”.  Inculpatul, confirmă prin luarea sa de poziție că, la momentul încheierii contractului de asociere în participațiune, pentru el au primat interesele societății comerciale și nu ale comunității pe care o reprezenta (contractul fiind încheiat sub forma asocierii în participațiune deoarece se finaliza perioada de depunere a proiectelor) și, pe de altă parte, arată că redevența care ar fi încasată de primărie, în baza unui contract de concesiune ar fi de aproximativ 110 euro/an/ha.

Inculpatul PV, prezent la ședința de Consiliu Local, a propus încheierea unui act adițional, prin care SC BF SRL să se oblige la plata unei redevențe. Propounerea nu a fost însușită de primarul TM, care a susținut ideea rezilierii asocierii în participațiune și ulterior, concesionarea terenului agricol aferent (”d-l primar spune că nu este posibilă modificarea contractului în maniera solicitată de către d-l P deoarece ar însemna convertire directă…”).

Discuțiile din cadrul ședinței au degenerat ulterior, pe marginea situației de la momentul respectiv a viței de vie de pe suprafața de 50 ha, precum și a modului de implementare a proiectului. Inculpatul TM a susținut că via se află în continuare în administrarea SC BF SRL, că o altă societate comercială efectuează servicii de întreținere, în baza unei convenții de prestări servicii (deși, așa cum arătam mai sus, la momentul respectiv vița de vie de pe suprafața de 50 ha se afla deja în posesia și folosința deplină a SC Vr Prod&Distribution SRL, care se și înregistrase la DADR Arad ca exploatator), reproșând totodată inculpatului PV că sunt nereale documentele prin care s-au atestat efectuarea de investiții cu achiziționarea gunoiului de grajd.

Inculpatul PV a atras atenția că, la momentul respectiv, vița de vie de pe suprafața de 50 ha sunt ”în folosința și administrarea domnului primar”, împrejurare în care inculpatul TM  arată că intrarea în societatea BF SRL a inculpatului PV contravine dispozițiilor din contractul de asociere în participațiune (respectiv pct.12.2-n.n.), motiv pentru care va sesiza Curtea de Conturi pentru a face verificări sub aceste aspecte (ori, instituția la care inculpatul TM face referire nu avea nicio atribuție pe linia efecuării de verificări cu privire la modificarea actului constitutiv al unei societăți comerciale private).

Cu toate aceste discuții, proiectul de hotărâre este adoptat de Consiliu Local, fiind emisă HCL nr.93/30.10.2014, privind rezilierea/denunțarea unilaterală a contractului de asociere în participațiune nr.2090/07.06.2010, încheiat cu SC BF SRL și inițierea demersurilor de concesionare a terenului identificat (vol.10, f.29). În baza hotărârii, se decide în primul rând rezilierea contractului de asociere în participațiune, apoi inițierea demersurilor în vederea concesionării prin licitație publică a terenului respectiv (pe care înființate plantații de viță de vie, aspect menționat în cuprinsul hotărârii), pentru ca la punctul 3 al hotărârii să se prevadă în mod expres ”contractul de asociere în participațiune se consideră reziliat din momentul semnării contractului de concesiune”. Inculpatul TM este împuternicit să asigure punerea în practică a respectivei hotărâri.

De la Primăria Z, organele de urmărire penală au ridicat, în fotocopie, Raportul de evaluare nr.9/30.06.2014, întocmit de evaluatorul autorizat ANEVAR, PM. Obiectul raportului la constituit evaluarea suprafeței de 233 ha, care a făcut obiectul asocierii în participațiune între Consiliul Local Z și SC BF SRL, și pe care se află plantată viță de vie, în vederea stabilirii valorii redevenței ce poate fi încasată în ipoteza concesionării respectivei suprafețe de către Consiliul Local. Evaluatorul desemnat a precizat în mod expres că evaluarea a avut în vedere doar terenul agricol liber, fără plantația de viță de vie (vol.10, f.87-193).

Urmare procedurii de evaluare, s-a stabilit prin Raportul de evaluare nr.9/30.06.2014 că valoarea redevenței pentru hectarul de teren agricol, pe care s-a înființat plantația de viță de vie, este de 105 euro/ha/an. Ca urmare, pentru întrega suprafață ce formează obiectul asocierii în participațiune, valoarea concesiunii ce poate fi încasată de Consiliul Local este de 24 500 euro pe an.

Rezultă, așadar, că în perioada iunie 2010-decembrie 2015, Consiliul Local a fost prejudiciat, prin încheierea contractului de asociere în participațiune, cu suma totală de 110 250 euro (sumă care ar fi fost încasată de unitatea administrativ teritorială, în ipoteza în care s-ar fi încheiat un contract de concesiune și nu un contract de asociere în participațiune).

Se observă că valoarea de evaluare, stabilită de evaluatorul autorizat, este apropiată valorilor de care se face vorbire în declarațiile martorilor audiați (consilieri locali în cadrul Consiliului Local Z) dar și în discuțiile care au avut loc cu prilejul ședințelor de Consiliu Local, și care sunt redate în procesele verbale întocmite (la care am făcut referire mai sus).

Interesul urmărit de inculpatul TM, de a obține rezilierea contractului de asociere în participațiune, era în fapt de a obține proprietatea deplină asupra plantației viticole realizate în campania 2010-2011, asupra căreia avea deja sciptic un drept de exploatare, conform Cererii de modificare a datelor în Registrul plantațiilor viticole, înregistrate la DADR Arad cu nr.7516/01.11.2013, din care rezultă că SC BF SRL rămâne proprietar al parcelelor viticole, iar SC V Prod&Distribution SRL este cultivatorul acestora. În condițiile în care, prin încheierea unor convenții succesive (la care vom face trimitere cu prilejul analizării documentelor ridicate de organele de urmărire penală de la domiciliul inculpatului TM), SC BF SRL este efectiv deposedată de plantația viticolă înființată în pe suprafața de 56 ha, plantația viticolă intrând în proprietatea SC V Prod&Distribution SRL, sigurul impediment rămas era contractul de asociere în participațiune, care obliga repartizarea unui procent de 20% din beneficii către Consiliul Local Z (și în condițiile în care SC MV SRL solicitase intrarea în insolvență a SC BF SRL). Până la acel moment, via nu adusese beneficii, așa încât repartizarea respectivului procent nu se impunea. Așa cum rezultă din documentele ridicate de la domiciliul inculpatului TM, deja plantația viticolă începuse să producă struguri, din care a fost obținut vin destinat comercializării. Ori, potrivit contractului de asociere în participațiune, societatea comercială care cultiva vița de vie ar fi trebuit să procedeze la repartizarea unui procent de 20% din aceste beneficii către Consiliul Local Z. Mai mult, inculpatul TM impusese modificarea actului constitutiv al SC BF SRL, așa încât în statutul societății să se prevadă în mod expres că ”pentru hotărârile (adunării generale-n.n.) având ca obiect suprafața de 49,43 ha, teren concesionat și implementat, și pe care există deja plantație de viță de vie, este necesară doar decizia asociatului BMM, ceilalți asociați achiesând la hotărârile acestuia…”.

Că este așa, rezultă din discuția în mediu ambiental, purtată la data de 25 martie 2015 între martorul CP și inculpatul TM, pe fondul încercărilor asidue ale inculpatului de a obține numărul de voturi necesar în Consiliu Local pentru rezilierea contractului de asociere în participațiune (vol.1, f.53-76). Astfel, inculpatul încearcă să îl convingă pe martorul CP să voteze propunerea inițiată de inculpat, de reziliere a asocierii în participațiune (”unde vreau să mă ajuți…vreau să scoatem la concesiune…ajută-mă să rezolv măcar asta…eu ți-am zis, este loc și ne putem ajuta și câștiga…”). Inculpatul arată că, pe fondul cererii de intrare în insolvență a SC BF SRL, nicun reprezentant al societății nu va participa la licitația publică în vederea concesionării terenului agricol care a făcut obiectul contractului de asociere în participațiune (”fac pariu cu tine pe cât vrei că nu vin la concesiune...io vin la concesiune, ei nu vor veni…io o să vin la concesiune pe 50 ha să intru în legalitate…”).

Inculpatul TM subliniază și faptul că intenția reală a celor care au implementat proiectul a fost de fraudare a fondurilor europene, arătând că ”din moment ce nu și-o cumpărat un utilaj pe BF, era clar că ei vor să…șomeze”.

Inculpatul TM admite că, în fapt, plantația de viță de vie de pe suprafața de 50 ha este a sa, ocupându-se de întreținerea și exploatarea ei: ”voi vă legați de mine care-o lucrez în loc să vă legați de ăilalți care n-o lucrează…opt sute de euro mă costă pe mine întreținerea viei…”. Martorul CP reproșează inculpatului faptul că ”păi a ta-i mă! Tu lucrezi via…”, inculpatul arătând că este ”de acord”. De asemenea martorul reproșează inculpatului faptul că ”ce D-zeu te-ai apucat tu, atunci, să faci atâtea hectare, sute de hectare cu vie, cu aștia de la BF t…că tu ai venit cu inițiativa…”, inculpatul apărându-se prin ”faptul că s-a implementat un proiect de patru milioane de euro, în Zi, nu-i lucru rău”.

Inculpatul TM va continua demersurile prin care să obțină continuarea procedurilor de concesionare, la data de 9 aprilie 2015 contactându-l telefonic pe martorul CP și consultându-l cu privire la intenția sa de a introduce pe ordinea de zi a Consiliului Local această inițiativă (”pun pe ordinea de zi și aia cu concesiunea?...aia trebuie pusă, mă, și aprobat concesiunea…așa-i și făcut caietul de sarcini…votăm, practic, intrarea în legalitate…”). Cei doi convin ca discuțiile să fie reluate după trecerea sărbătorilor de Paște. Pentru justificarea inițiativei sale, la data de 28 aprilie 2015 inculpatul TM îl contactează telefonic pe inculpatul PRV, cerându-i  ”fă-mi o adresă te rog, pe care să mi-o trimiți mie la Primărie, prin care soliciți diminuarea contractului de asociere în participațiune cu suprafața de ..care a fost vândută…”. Inculpatul TM arată că a discutat acesta acest aspect cu consilierii locali și ”n-am nevoie de două treimi, îi cu majoritate simplă…exact cum s-a făcut prima dată, tu acum soliciți ca și administrator, datorită faptului că a ..ai vândut suprafața de 49…40 și ceva, soliciți diminuarea contractului de asociere în participațiune cu suprafața respectivă, urmând ca noua societate să solicite asocierea în participațiune pe suprafața respectivă în aceleași condiții…și cu majoritate simplă se votează și una și alta”. Propunerea inculpatului TM este primită cu obiecțiuni de către inculpatul PRV, care arată ”da io nu-s mai administrator”, inculpatul TM reproșându-i ”acum ce vrei să spun la telefon”. Aceste demersuri ale inculpatului TM denotă eforturile susținute făcute pentru a ”rupe” suprafața de aproximativ 50 ha din totalul suprafeței aduse de Consiliul Local în asocierea în participațiune, în ideea în care și el este conștient de dificultatea acestor demersuri; este interesant, sub acest aspect, că deși contractul de asociere în participațiune permitea rezilierea asocierii, deși fusese adoptată o hotărâre de Consiliu Local în acest sens (în octombrie 2014), inculpatul TM a ezitat să continue demersurile sale de rezilierea  asocierii în participațiune, demersuri întemeiate pe contractul de asociere în participațiune sau în temeiul HCL nr.93/30.10.2014.

La data de 26 mai 2015, de la domiciliul inculpatului TM au fost ridicate mai multe înscrisuri, care dovedesc încă o dată, dacă mai era necesar, că inculpatul este cel care coordona activitatea SC V Prod&Distribution SRL, martora BMM fiind doar o persoană interpusă în această activitate, dată fiind calitatea inculpatului de primar al localității Z. Mai mult, inculpatul TM, în continuarea demersurilor sale de a ”aduce” suprafața de aproximativ 50 ha în posesia legitimă a societății comerciale V Prod&Distribution SRL, a impus asociaților SC BF SRL încheierea unor convenții care nu au nici un raționament juridic, aceste convenții nefiind aduse nici la cunoștința autorităților care aveau ca sarcina supravegherii modului de respectare a obligațiilor sumate prin planul individual de reconversie viticolă.

Astfel, au fost identificate și ridicate mai multe înscrisuri referitoare la plantația de viță de vie aferentă suprafeței de 49,43 ha, după cum urmează:

-contract de vânzare cumpărare, autentificat sub nr.177/23 ianuarie 2015 (cu aproximativ două săptămâni inainte de cesionarea societății BF SRL către martorul EM), din care rezultă că SC BF SRL, reprezentată doar de inculpații PRV și CJ, vinde către SC V Prod&Distribution SRL, reprezentată de martora BMM, ”bunurile mobile-constând în plantație de viță de vie formată din butași și sistem de susținere…situată pe o suprafață totală de 56 ha pe teritoriul administrativ al comunei Zi…”. Prețul vânzării a fost de 60 000 lei (inclusiv TVA). Se mai arată în cuprinsul convenției că vânzarea are la bază Hotărârea Adunării Generale a Asociaților societății  BF SRL nr.3/22 ianuarie 2015 (vol.12, f.20-21);

-contract de vânzare cumpărare, fără număr și dată, din care rezultă că SC BF SRL, reprezentată de inculpatul PRV, vinde către SC V Prod&Distribution SRL, reprezentată de martorul MFA”imobilul constituit din plantație de viță de vie, formată din butași și sistem de susținere…în suprafață de 56 ha situat pe teritoriul administrativ al comunei Z….”. Prețul vânzării a fost de 60 000 lei (inclusiv TVA). Se mai arată în cuprinsul convenției că vânzarea are la bază Hotărârea Adunării Generale a Asociaților societății BF SRL nr.3/27 ianuarie 2015; deși cumpărător în cadrul acestei convenții este SC V Prod&Distribution SRL, în cuprinsul conveției se arată că, având în vedere Hotărârile AGA ale societății BF nr.2/08.01.2015 și nr.3/27.01.205, ”prețul se va achita de către debitorii asociați PRV, SCE și CJ”, respectiv 20 000 lei fiecare, în termen de 30 zile de la încheierea convenției. Convenția este semnată de inculpații PRV, PV și CJ, nefiind semnată de martorul MFA cu privire la această convenție, inculpatul PRV arată că au fost încheiate mai multe documente, în vederea ieșirii din cadrul SC BF SRL a martorei BM, iar de toate aceste documente s-a îngrijit inculpatul TM; martorul MFA declarase că nu a participat la tratarea de afaceri în numele și pe seama SC V Prod&Distributioin SRL, acestea fiind realizate de inculpatul TM;

-Hotărârea nr.1/08.01.2015 a asociaților SC BF SRL, respectiv BMM, PRV, CJ și SCE (reprezentat de PV), din care rezultă că de la data semnării convenției se retrage din societate BMM, care cesionează părțile sale sociale, la prețul de 60 000 lei, către ceilalți trei asociați (deși capitalul social al societății este evaluat la suma de 5 800 lei, divizat în 580 părți sociale cu o valoare nominală de 10 lei); totodată asociații rămași decid ”cu unanimitate de voturi vânzarea de către societate a imobilului proprietatea acesteia, denumită în continuare Plantație, de viță de vie formată din butași și sistem de susținere situat pe teritoriul administrativ al comunei Z, în suprafață totală de 50 ha…vânzarea se va realiza către SC V Prod&Distribution SRL…reprezentată de MFA…”. Se menționează că ”în urma noului cadru juridic instituit, cedentul și cesionarii înțeleg să încheie…o convenție de novație prin schimbarea debitorului obligației de plată a prețului imobilului, în sensul înlocuirii persoanei debitor BMM…cu cei trei cesionari rămași, PRV, SCE și respectiv CJ…cei trei cesionari se obligă să achite către SC BF SRL prețul vânzării imobilului situat pe teritoriul administrativ al comunei Z constituit din plantație de viță de vie formată din butași și sistem de susținere…”. Hotărârea este semnată de inculpații PRV, PV și CJ, nefiind semnată de martora BM (care declară că nu-și amintește de această hotărâre)(vol.12, f.27-30); practic, prin această hotărâre, SC BF SRL pierde plantația de viță de vie înființată în prima campanie viticolă, mai mult asociații societății obligându-se fiecare la plata unei sume de 60 000 lei către societate, sumă care nu a fost niciodată plătită (societatea comercială fiind astfel prejudiciată de două ori). Martora BM declara, la data de 04 iunie 2015, că atunci când a preluat părțile sociale, a plătit martorului BA valoarea nominală a acestora, iar la încheierea tutoror convențiilor ce au privit cumpărarea plantației de viță de vie de către SC VP rod&Distribution SRL a fost reprezentată de inculpatul TM.

- Hotărârea nr.3/22.01.2015 a asociaților SC BF SRL, respectiv PRV, SCE (reprezentat de PV) și CJ, prin care asociații decis vânzarea bunurilor aflate în proprietatea SC BF SRL, constituite din plantație de viță de vie formată din butați și sistem de susținere, în suprafață de 56 ha, către SC V Prod&Distribution SRL, la prețul de 60 000 lei (TVA inclus). Se arată în cuprinsul hotărârii că ”vânzarea se efectuează la prețul mai sus menționat deoarece plantație necesită îngrijiri având în vedere faptul că sunt ancore lipsă, stâlpii de susținere sunt rupți și dispăruți, iar parte din butași distruși. Deasemenea, noul proprietar  se obligă pe cheltuiala sa să readucă Plantația mai sus descrisă într-o stare normală de funcțiune, în sensul de a o completa cu butași , de a înlocui stâlpii de susținere, sârmele portante și ancorele lipsă și să o mențină în stare de funcțiune pe o perioadă de minim 10 ani de zile”. Hotărârea este semnată de cei trei inculpați care au participat la adoptarea ei (vol.12, f.38).

-actul constitutiv modificat al SC BFSRL, ca urmare a Hotărârii AGA nr.2/08.01.2015, în cuprinsul căruia se prevede expres că ”pentru hotărârile având ca obiect suprafața de 49,43 ha , teren concesionat și implementat, și pe care există deja vița de vie, este necesară doar decizia asociatului BMM, ceilalți asociați achiesând la hotărârile acesteia” (vol.12, f.37);

-Acord comercial, atestat de un Cabinet de avocat la data de 10 aprilie 2012, încheiat între martorul BA, asociat unic al societății BF SRL, și SC BF SRL, reprezentată de inculpatul PRV, pe de o parte, în calitate de beneficiari, și inculpații PRV, CJ și numitul SCE, pe de altă parte, în calitate de noi asociați ai sociatății; potrivit acordului, noii asociați se obligă să suporte investiția necesară înființării unei plantații viticole pe suprafața de 175,86 ha, conform planului individual depus la APIA, iar plantația de viță de vie înființată deja pe suprafața de 49,43 ha sa revină martorului BA ori altei persoane indicate de acesta. Noii asociați se obligă să nu mai ridice nicio pretenția cu privire la respectiva plantație și nici asupra profiturilor obținute de la aceasta. Prezentul acord materializează în scris dorința inculpatului TM, în sensul că prevede în mod expres faptul că ”în vederea divizării, noii asociați se obligă ca la notificarea expresă a lui BA să participe la adunarea generală a asociaților, să fie de acord cu divizarea pentru plantația de pe suprafața de 49,43 ha în favoarea lui BAsau oprice persoană fizică sau juridică indicată de acesta-și în consecință să adopte o horărâre de divizare prin extragerea din patrimoniul SC BF SRL a dreptului de proprietate asupra plantației înființate pe suprafața de 49,43 ha precum și asupra profitului obținut  de această plantație în favoarea lui BA sau orice persoană juridică aflată în proprietatea exclusivă a acestuia sau în proprietatea unei persoane indicate de BA…”. Acordul este semnat de BA, PRV-atât în calitate de beneficiar al convenției cât și de nou asociat, de SCE și CJ (vol.12, f.62-67);

-Hotărârea adunării generale a asociaților BF SRL nr.2/08.01.2015 din care rezultă că asociata BMM cesionează către ceilalți asociați (PRV, CJ și SCE, reprezentat de PV) părțile sociale pe care le deține contra sumei de 20 000 lei/asociat, deci la un preț total de 60 000 lei (vol.12, f.73-74);

- Hotărârea adunării generale a asociaților BF SRL din care rezultă că se retrage din calitatea de asociat al SC BF SRL martorul BA, locul acestuia fiind luat de martora BM. Cesiunea are loc la valoarea nominală a părților sociale (respectiv 1450 lei) (vol.12, f.76-77);

- Hotărârea adunării generale a asociatului unic al SC V Prod&Distribution SRL nr.1/22.01.2015, din care rezultă că martora BMM împuternicește pe martorul MFA să semneze contractul de vânzare cumpărare ”a imobilului aflat în proprietatea SC BF SRL constituit din plantație de viță de vie formată din butași și sistem de susținere….în suprafață totală de 56 ha… la prețul total de 60 000 lei (TVA inclus)”; hotărârea nu este semnată de asociatul unic BMM (vol.12, f.80);

-originalul înscrisului intitulat Convenție, pe care sunt menționate numerele 2/11.01.2013 și 6/21.01.2013, încheiată între SC BF SRL și SC VOD SRL; din cuprinsul acesteia rezultă că cele două societăți comerciale convin ca exploatarea suprafeței de 51,91 ha viță de vie (aferentă primei campanii 2010-2011), respectiv efectuarea lucrărilor de întreținere și exploatare să revină în mod exclusiv SC VOD SRL, care va fi totodată și beneficiara exclusivă a producției de struguri de pe respectiva suprafață de viță de vie. Se arată că ”în urma încheierii prezentei convenții SC VOD SRL va deține posesia și folosința suprafeței de 51,91 ha din cadrul plantației de viță de vie aflată pe raza comunei Z și va profita de toate fructele naturale și civile corespunzătoare acestei suprafețe precum și de orice beneficii izvorâte în temeiul legii ori convențional”. Convenția a fost încheiată pe perioadă nedeterminată; la rubrica SC VOD SRL, convenția este semnată de inculpatul TM, deși administrator este menționat numitul RG (vol.12, f.82-84);

- originalul înscrisului intitulat Contract de cesiune, pe care sunt menționate numerele 67/20.09.2013 și 280/15.11.2013, încheiat între SC VOD SRL – în calitate de cedent și SC V Prod&Distribution SRL –în calitate de cesionar; convenția are ca obiect cesionarea în favoarea SC V Prod&Distribution SRL a tuturor drepturilor și obligațiilor izvorâte din convenția nr.2/11.01.2013, mai sus menționată. Cu alte cuvinte, SC V Prod&Distribution SRL are obligația de a efectua întreținerea viței de vie, exploatarea acesteia, fiind totodată beneficiara exclusivă a producției de viță de vie de pe suprafața de 51,91 ha. Și această convenție, care are caluze identice cu convenția nr.2/11.01.2013, este încheiată pe perioadă nedeterminată. Cesionarul SC V Prod&Distribution SRL a fost reprezentat la încheiarea convenției de către inculpatul TM, primarul localității Z (vol.12, f.85-86);

-autorizație nr.29/13 de producători de struguri destinați obținerii de vinuri cu indicație geografică, emisă de ONVPV societății comerciale SC V Prod&Distribution SRL, cu referire la vița de vie de pe parcelele de 49,43 ha (vol.12, f.87-88);

-decizie de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață, emisă de APIA CJ Arad în favoarea SC V Prod&Distribution SRL în campania 2014 (și alte documente aferente campaniei respective); martora BM declara că nu are cunoștință de împrejurările în care societatea comercială a încasat subvenții;

-cereri de efectuare a analizelor pentru vinul produs din strugurii recoltați de pe suprafața de 49,43 ha,declarații de recoltă a strugurilor și declarații de producție, formulate în numele SC V Prod&Distribution SRL și semnate de inculpatul TM;

-act de control al Direcției Regionale Vamale-Biroul Vamal de Interior Arad, întocmit ca urmare a efectuării unui control la SC V Prod&Distribution SRL, societatea fiind reprezentată de inculpatul TM;

-procură autentificată sub nr.482/20 mai 2014 din care rezultă că martora BM împuternicește pe inculpatul TM să reprezinte interesele SC V Prod&Distribution SRL în raport cu autoritățile statului, să depună acte, să facă cereri și declarații, etc. (vol.12, f.135);

-actul constitutiv al SC V Prod&Distribution SRL, actualizat la data de 27.05.2014; se stabilește că administrator al societății este numitul MFA, acesta având atribuții pe linia conducerii și supervizării activității curente a societății, prevăzându-se totodată că administratorul nu are drept de semnătură în bancă, nu poate face plăți, nu poate verifica conturile societății și nu poate obține extrase de cont;

-hotărârea asociatului unic al SC V Prod&Distribution SRL, din data de 27.05.2014, din care rezultă că martorul MFA este numit în funcția de administrator;

-hotărârea adunării generale a asociaților SC V Prod&Distribution SRL, din data de 20 februarie 2014, din care rezultă că inculpatul TM, în calitate de asociat la societate, cesionează părțile sale sociale către martora BMM;

- actul constitutiv al SC V Prod&Distribution SRL, actualizat la data de 20.02.2014;

-declarația autentificată sub nr.1487/12.05.2014 din care rezultă că MFA acceptă și arată că întrunește condițile de a fi numit administrator la SC V Prod&Distribution SRL;

-fotocopia aprobării privind acordarea unui drept de plantare din rezerva națională înregistrată sub nr.1074/08.06.2010, emisă de ONVPV societății BF SRL;

-declarația martorei BM în sensul că îndeplinește condițiile de a fi numit asociat în cadrul SC BF SRL, autentificată sub nr.129/06.02.2013.

Toate aceste aspecte, arătate în cuprinsul Capitolului II arată că, în exercitarea atribuțiilor de primar al localității Z, județul Arad, inculpatul TM a inițiat încheierea unui contract de asociere în participațiune între Consiliul Local al comunei și o societate comercială, a dispus administratorului public întocmirea unui raport în acest sens, a susținut în cadrul Consiliului Local necesitatea unei asemenea asocieri și a reprezentat interesele unității administrativ teritoriale la încheierea respectivului contract, prin care Consiliul Local punea, în mod gratuit la dispoziția unei societăți comerciale o suprafață de 229,52 ha teren agricol. Toate acestea, în ideea în care, prin solicitarea formulată și adresată unității administrativ teritoriale, societatea comercială respectivă, SC BF SRL, solicitase concesionarea respectivei suprafețe de teren agricol, aspect care presupunea în mod obligatoriu, plata unei redevențe. Mai mult, cota de contribuție a Consiliului Local Z va fi majorată ulterior, în condițiile adoptării unei hotărâri de Consiliu Local (HCL nr.80/31.05.2011), cu privire la care parte a consilierilor locali și persoana (din cadrul Compartimentului Cadastru și Agricultură) care a întocmit raportul aferent, declară că nu își amintesc împrejurările adoptării hotărârii respective și/sau întocmirii respectivului raport.

Potrivit Raportului de evaluare nr.9/30.06.2014 întocmit de evaluatorul autorizat ANEVAR PM, valoarea redevenței pentru hectarul de teren agricol, pe care s-a înființat plantația de viță de vie (223 ha), este de 105 euro/ha/an. Ca urmare, pentru întrega suprafață ce formează obiectul asocierii în participațiune, valoarea concesiunii ce poate fi încasată de Consiliul Local este de 24 500 euro pe an. Rezultă, așadar, că în perioada iunie 2010-decembrie 2015, Consiliul Local a fost prejudiciat, prin încheierea contractului de asociere în participațiune, cu suma totală de 110 250 euro (sumă care ar fi fost încasată de unitatea administrativ teritorială, în ipoteza în care s-ar fi încheiat un contract de concesiune și nu un contract de asociere în participațiune).  Această sumă reprezintă, prin urmare, prejudiciul cauzat Consiliului Local Z prin faptele inculpatului TM, care în mod defectuos și-a îndeplinit atribuțiile de edil al unității administrativ teritoriale, acțiunile sale integrându-se perfect în acțiunea incriminată (”verbum regens”) de dispozițiile art.297 alin.1 C.pen., dispoziții care sancționează ”fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos, și prin acesta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice”.

Corelativ acestei activități infracționale, inculpatul TM a obținut un folos material pentru sine, constând în dobândirea unui real drept de proprietate asupra plantației viticole (constând în butașii de viță de vie și sistemul de susținere) înființată pe suprafața de 56 ha de către SC BF SRL în prima campanie viticolă, 2010-2011. În acest sens, prin intermediul unor acte juridice succesive, unele fără un raționament juridic dar încheiate pentru realizarea folosului material urmărit de inculpatul TM, această suprafață este ”scoasă” din patrimoniul SC BF SRL și trecută în patrimoniul SC V Prod&Distribution SRL, societate comercială controlată în mod indirect de inculpatul TM, prin intermediul martorei BM. Toate aceste acte juridice au fost găsite acasă la inculpatul TM (nefiind găsite la ceilalți inculpați), dar singurul document care a fost adus la cunoștința celorlalte instituții responsabile de urmărirea implementări proiectului a fost convenția prin care SC V Prod&Distribution SRL dobândea un drept de exploatare a plantației viticole de pe suprafața de 49,43 ha.

CAPITOLUL III. Infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art.367 alin.1 și 2 C.pen.

Modul de acţiune a persoanelor inculpate în prezentul dosar de urmărire, prezentat în cuprinsul celor două capitole, conduce la concluzia că: persoanele care reprezintă/controlează direct sau indirect societăţile comerciale implicate în lanţul de fraudă au premeditat comiterea faptelor, constituindu-se într-un adevărat grup infracţional organizat, având ca scop comiterea de infracţiuni de natura celor prev. de art. 181 din Legea nr.78/2000 -  inculpata SC BF SRL a fost „folosită” în vederea accesării de fonduri europene - pentru justificarea cheltuielilor în vederea accesării fondurilor au fost întocmite/folosite documente nereale, cu complicitatea reprezentanţilor societăţilor comerciale prestatoare de servicii sau de reprezentantul  SC BF SRL – ulterior încasării acestor fonduri s-a procedat la cesionarea SC BF SRL unei persoane fizice (martorul EM, persoană fără adăpost și suferindă de afecțiuni medicale grave), în condiţiile descrise în declaraţia acestuia, pentru ca persoanele care au comis infracțiunile să evite o eventuală tragere la răspundere penală – una din societăţile prestatoare de servicii (respectiv inculpata SC MV SRL) solicită intrarea în insolvenţă a SC BF SRL, tocmai pe ideea neonorării obligaţiilor de plată decurgând din contractul de prestări servicii (un element în plus care confirmă faptul că fondurile europene acordate au fost folosite în alte scopuri decât finanţarea proiectului de reconversie viticolă, aspect confirmat și de faptul că parte din plantația viticolă înființată a fost abandonată) – în aceste activităţi ilegale, un aport deosebit l-a avut primarul TM, la a cărui iniţiativă a fost pusă la dispoziţia SC BF SRL suprafaţa de teren necesară înfiinţării plantaţiilor viticole, în mod gratuit (deşi SC BF SRL solicitase arendarea unei suprafeţe de teren, ceea ce presupunea plata unei redevenţe) – ulterior, plantaţia viticolă înfiinţată în campania 2010-2011 (pe o suprafaţă de 56 ha) ajunge, prin intermediul unor convenţii succesive, în exploatarea SC V Prod&Distribution SRL, societate controlată de primarul TM – prin aceste activităţi, care constituie o încălcare a atribuţiilor de serviciu din partea primarului, bugetul Primăriei Z a fost prejudiciat cu suma de 110 250 euro (reprezentând, potrivit raportului de evaluare, redevenţa care ar fi fost încasată de Primărie în ipoteza concesionării/arendării suprafeţelor de teren supuse procesului de reconversie viticolă, până la finele anului 2015), corelativ cu obţinerea unor folose necuvenite pentru primar (obţinerea unei plantaţii viticole în mod gratuit, obţinerea beneficiilor rezultate din valorificarea produselor viticole).

Inițiativa grupului infracțional organizat aparține în mod cert inculpaților TM și PRV, primul asigurând ”terenul” necesar implementării proiectului din planul de reconversie a soiurilor, iar al doilea punând la dispoziția societatea al cărui asociat și administrator era, în vederea asumării implementării și realizării proiectului respectiv (activitate situată în timp aproximativ în lunile mai-iunie 2010); faptul că discuțiile  de principiu, cu privire la înființarea unei plantații viticole, s-au purtat între inculpatul TM și martorul HI, nu are nicio relevanță; chiar inculpatul TM recunoaște că inculpatul PR i-a fost prezentat de martorul HI. Ulterior, martorul HI a fost refuzat de inculpații TM și PRV de a participa și el la implementarea proiectului de reconversie viticolă de către SC BF SRL. Pe parcursul derulării activităților infracționale, la acest grup au aderat și l-au sprijinit inculpații PV și CJ, furnizând societății comerciale titulare a proiectului, prin intermediul societăților pe care le controlau în mod direct sau indirect, documentele necesare justificării efectuării unor cheltuieli, în vederea accesării fondurilor europene destinate acestui gen de proiecte (începând cu anii 2010-2011). Activitatea grupului infracțional s-a întins inclusiv pe parcursul anului 2015, an în care au mai fost efectuate plăți către societățile comerciale inculpate-furnizoare de documente nereale, urmare încasării de către SC BF SRL a subvențiilor financiare nerambursabile din fondurile FEGA, gestionate de APIA. La începutul anului 2015 este emisă și factura fiscală nr.5, în temeiul căreia SC BF SRL vinde către SC V Prod&Distribution SRL plantația viticolă aferentă suprafeței de 56 ha.

Așa cum s-a arătat în cuprinsul stării de fapt, inculpatul TM s-a implicat inclusiv în conducerea societății comerciale BF SRL, prin impunerea în societate a unor asociați (BA și BMM), asociați prin intermediul cărora s-a început punerea în practică a intenție sale inițiale de a dobândi plantația de viță de vie de pe suprafața de 56 ha. Ulterior se implică în conceperea și încheierea unor acte juridice succesive (hotărâri ale asociaților, acorduri comerciale, contracte de vânzare cumpărar, etc.e), prin care SC BF SRL este efectiv deposedată de plantația viticolă de pe suprafața de 56 ha, plantație care ajunge inițial în proprietatea SC VOD SRL și, ulterior, SC V Prod&Distribution SRL, societăți controlate direct sau prin persoane interpuse de către inculpatul TM.

În actul de sesizare a instanţei s-a mai reţinit că în rândul membrilor grupării a existat o disciplină internă, o ierarhizare și o specializare pe domenii de activitate a membrilor, aceștia având roluri și sarcini prestabilite, în vederea realizării scopurilor ilicite propunse (punerea la dispoziție a suportului necesar implementării proiectului→asumarea de către una din societăți a rolului de dezvoltator al proiectului și de prezentare la unitatea de implementare a documentației necesare accesării fondurilor europene→implicarea altor societăți comerciale care să furnizeze documentele necesare accesării fondurilor și punerea acestora la dispoziția societății care implementa proiectul→”scoaterea” unei părți din plantația de viță de vie din patrimoiul societății comerciale care implementa proiectul, prin încheierea unor acte succesive, și trecerea acesteia în reala proprietate a altei societăți→cesionarea societății care implementa proiectul în folosul unei persoane controlate de unul dintre inculpați→solicitarea insolvenței societății care a implementat proiectul→abandonarea investiției realizate cu prilejul celei de a doua campanii). Toate aceste etape au fost realizate de membrii grupului infracțional, în baza planului gândit și pus în practică de aceștia, fiecare participant îndeplinindu-și rolul său, așa cum am arătat și în capitolele anterioare.

Unitatea grupului este păstrată, chiar dacă fiecare a urmărit obținerea unor foloase distincte, respectiv inculpatul TM a urmărit dobândirea, pentru sine, unei părți din plantația viticolă, iar coinculpații PRV, PV și CJ au urmărit obținerea unor sume de bani, reprezentând diferența dintre investițiile realizate efectiv  cu înfințarea plantației viticole și sumele obținute pe baza documentelor nereale prezentate la unitatea de implementare a proiectului.

Este adevărat că după declanșarea cercetărilor în prezentul dosar de urmărire penală, între membrii grupului infracțional au apărut unele disensiuni, legate îndeosebi de încercările inculpatului TM de a găsi soluția juridică potrivită, pentru a crea o aparență de legalitate a preluării de către SC V Prod&Distribution SRL a plantației de viță de vie, de pe suprafața de 56 ha, precum și datorită nemulțumirii inculpatului TM față de faptul că plantația viticolă de pe suprafața de 169,79 ha nu este îngrijită, aspect care, în opinia acestuia, a dus la declanșarea cercetărilor în prezentul dosar de urmărire penală. Relevante sub acest aspect sunt convorbirile telefonice dintre inculpații TM, PRV și CJ, care sunt redate în cuprinsul procesului verbal de redare, din care rezultă existența unor relații apropiate între membrii grupului infracțional (dedusă îndeosebi din modul în care aceștia se adresează unul altuia, cunoașterea problemelor ce trebuie lămurite pentru a evita angajarea răspunderii penale, etc.). Importante, sub aspect probator, sunt următoarele discuții, ambientale sau telefonice, înregistrate în baza mandatelor de supraveghere emise de Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș (vol.1, f.52-124):

-discuția în mediu ambiental din data de 25 martie 2015, dintre inculpatul TM și martorul CP, prilej cu care inculpatul TM solicită martorului sprijinul pentru votarea, în cadrul Consiliului Local Z, a inițiativei de reziliere a contractului de asociere în participațiune și concesionarea terenului pe care a fost înființată plantația viticolă. Cu prilejul acestei discuții, inculpatul TM arată că scopul coinculpaților PR, PV și CJ nu a fost de a dezvolta o afacere durabilă, ci de a obține sumele de bani provenind din fondurile europene, sens în care inculpatul arată că ”păi din moment ce nu și-o cumpărat un utilaj pă BFt era clar că ei vor să șomeze…ai fost jos să vezi cum arată via lor?...bă, îi nasol…fac pariu cu tine pă cât vrei  că nu vin la concesiune (cu referire la coinculpați-n.n.)”; relativ la aceleași aspecte, inculpatul TM aduce în discuția și ”calitatea” lucrărilor efectuate de SC BF SRL cu prilejul implementării planului de reconversie pe suprafața de 49,43 ha, arătând că ”de ieri m-am apucat. Au pus stâlpii ăia…tu știi ce-o fost acolo? Cu un stâlp da, unu nu, unu da, unu nu. Zece stâlpi și după aceea încolo n-o fost stâlp, n-o fost sârmă, n-o fost nimic. Deci apucă-te și fă și aranjează și…”;

-discuția telefonică din data de 21 aprilie 2015, dintre inculpatul TM  și contabilul GF, inculpatul arătând, vis a vis de atitudinea coinculpaților de a abandona îndeplinirea obligațiilor sumate prin planul de reconversie, că ”nu-și dau seama sau nu și-au dat seama ce fac prin mârșăviile lor de închidere  sau, mă rog, ce insolvență, declararea insolvenței so…societății….măcar să fi căutat dracu, să fi dat proiectu la cineva care să-l ducă mai departe…nu se gândesc atunci când au accesat proiectu acesta aveau obligația de a-l duce zece ani mai departe…”;

-discuția telefonică din aceeași dată de 21 aprilie 2015, dintre inculpatul TM  și contabilul GF, împrejurarea în care contabilul societății solicită inculpatului TM să-l contacteze pe inculpatul PR, pentru a-i pune la dispoziție concluziile verificărilor efectuate de Curtea de Conturi la APIA CJ Arad, contabilul arătând că ”încearcă să-l suni tu, că doară nu sunteți dușmani, sunteți…vorbiți aceeași limbă..”, inculpatul TM arătând că ”…nu sunt dușman…cred că și interesu comun să…”;

- discuția telefonică din aceeași dată de 21 aprilie 2015, dintre inculpatul TM și inculpatul PRV, în legătură cu controlul Curții de Conturi efectuat la APIA CJ Arad, inculpatul TM solicitând celuilalt inculpat să procure un exemplar al concluziilor controlului; formulele de adresare folosite și modul de derulare a discuției dintre inculpați denotă existența unor relații apropiate, cordiale, care depășesc formalismul caracteristic relației funcționar public-comerciant;

- discuția telefonică din data de 28 aprilie 2015, dintre inculpatul TM și inculpatul PRV, purtată pe același fond al încercărilor inculpatului TM de a găsi soluția juridică potrivită, pentru a crea o aparență de legalitate a preluării de către SC V Prod&Distribution SRL a plantației de viță de vie, de pe suprafața de 49,43 ha., acesta solicitând inculpatului PR ”fă-mi o adresă te rog, pe care să mi-o trimiți mie la Primărie, prin care soliciți diminuarea contractului de asociere în participațiune cu suprafața de …care a fost vândută. Și auncea, io mai departe fac solicitare pentru asociere în participațiune pe suprafața care tu ai vândut-o…”; inculpatul TM asigură pe coinculpat că propunerea pe care el o va face Consiliului Local, în sensul celor mai sus arătate, va fi votată fără nici un fel de probleme; inculpatul PRV îl atenționează pe inculpatul TMcă el nu mai are calitatea de administrator la SC BF SRL, inculpatul TM reproșându-i ”bine.Acum, ce vrei să spun la telefon?”; intenția coinculpaților, din cele ce rezultă din cuprinsul procesului verbal de redare a convorbirii telefonice, era aceea de a întocmi un înscris referitor la problema solicitată de inculpatul TM , care să fie antedatat, pentru perioada în care inculpatul PRV era administrator, sau cel mai probabil să fie întocmit de inculpatul PRV împreună cu inculpatul PV, în numele și pe seama martorului EM (de aici și afirmațiile inculpatului PR că trebuie să se întâlnească cu inculpatul PV, precum și graba cu care inculpatul PR încearcă să puină capăt discuției telefonice ”am înțeles, no. Ne vorbim…ne vedem.ne vedem…”); din nou se remarcă, din formulele de adresare folosite și modul de derulare a discuției dintre inculpați, existența unor relații de prietenie, informale între cei doi inculpați;

- discuția telefonică din data de 29 aprilie 2015, dintre inculpatul TM și inculpatul CJ, prilej cu care inculpatul TM îi cere coinculpatului ”așezați-vă la aceeași masă și închideți prostia aia…opriți-vă cu porcăriile astea. Nu știu cine v-a învățat…și mergeți mai departe cu proiectu acesta…oprițivă cu porcăria…opriți-o asta, dați-i drumu ma departe…mai departe, traba voastră, cum vindeți proiectu, ce faceți, da faceți-o ca lumea.Nu așa, ce faceți acum…că nu e ok, știți foarte bine…e cu fonduri europene”; inculpatul CJ arată inculpatului TM că ”și într-o zi vine și ne ia pă tăți”; interesant este, în primul rând, faptul că discuția nu are loc între inculpatul TM și inculpatul PRV, așa cum ar fi fost normal, având în vedere că acesta a fost administratorul SC BF SRL și cel care a asigurat implementarea proiectului, și, în al doilea rând, discuția relevă existența acelorași relații cordiale, informale, între cei doi inculpați (excluzând subiectul principal al discuției, respectiv continuarea îndeplinirii obligațiilor prevăzute în planul de reconversie);

- discuția telefonică din data de 05 mai 2015, dintre inculpatul TM și inculpatul CJ, primul reproșând celui de-al doilea că nu s-a conformat celor solicitate cu prilejul discuției anterioare, motiv pentru care ”mergem frumos, da la braț toți…eu nu sunt oaia neagră…”; totodată inculpatul TM, exasperat de faptul că nu sunt efectuate lucrările de întreținere a plantației viticole de pe parcelele de 169,79 ha, acesta fiind perceput de el ca fiind motivul verificărilor de către organele de urmărire penală, arată inculpatului CJ că va solicita o expertiză ”să văd pe ce o facturat M (SC MV SRL-n.n.) 200 000 euro la BF. Ce? Ce? Duc expertiză, duc oameni să vadă dacă au văzut vreun utilaj de-a lu M lucrând și făcând prestări de servicii de 1 300 euro pe hectar.Hai, mă ce dracu!...”, aspect ce denotă cunoaștere, inclusiv de către inculpatul TM, a mecanismului de fraudare a fondurilor europene conceput și pus în practică de coinculpații PRV, PV și CJ.

Pe fondul intensificării verificărilor efectuate de organele de urmărire penală și organele de control din partea Direcției Generale Antifraudă Fiscală, inculpatul TM suspectează consilierii locali din opoziție că au făcut sesizarea penală în privința modului de fraudare, de către SC BF SRL, a fondurilor destinate înființării plantației viticole de pe raza comunei Z. În acest context, la data de 08 mai 2015 inculpatul TM apelează pe consilierul local GI, proferând amenințări la adresa acestuia cu privire la declanșarea unor proceduri judiciare. Pentru a justifica inițiativele sale de reziliere a contractului de asociere în participațiune, dintre Consiliul Local și SC BF SRL (al cărui inițiator a fost), inculpatul TM arată, relativ la asociații SC BF SRL că ”v-am atras atenția atunci și v-am spus, atenție, că ăștia urmărește…urmăresc ceva…n-au un utilaj pe firmă, n-au nimic,  n-au aia, ce-au făcut?Au emis o factură de șapte miliarde și-o băgat BF în faliment…”; în acest context, consilierul local GI reproșează primarului TM că a dat în folosință gratuită respectiva suprafață de teren la ”ăia de la Beliu”, în loc să dea suprafața de teren crescătorilor de animale de pe raza comunei, inculpatul TM arătând că ”acolo îi vorba de, de trei milioane de euro, care-s bani…au intrat  TVA-uri, au intrat de toate, au intrat o grămadă în comună. Plus oameni care au lucrat acolo și așa mai departe…”. Referitor la crescătorii de animale, inculpatul arată consilierului local GI că aceștia ”să-și cumpere, să-și cumpere fiecare, ăă  …pământ, nu să stea cu mâna întinsă la Primărie”. Prin urmare, inculpatul TM încearcă să convingă consilierii locali (prin intermediul consilierului IG)  cu privire la oportunitatea inițiativei sale de asociere în participațiune, la câștigurile pe care le-a avut populația și administrația locală de pe urma acestei asocieri (deși lipsa beneficiilor este invocată pentru rezilierea contractului de asociere în participațiune), precum și cu privire la legalitatea și oportunitatea inițiativei sale de a se aproba concesionarea suprafețelor de teren care au făcut obiectul contractului de asociere în participațiune.

În discuțiile telefonice din data de 14 mai 2015, purtate de inculpatul PV cu martorul EM rezultă că martorul este o persoană de încredere a inculpatului PV, conformându-se întru-totul dispozițiilor date de acesta și asumându-și rolul de administrator al SC BF SRL (societate a cărei denumire martorul și-o notează, neavând cunoștință de ea, deși a figurat ca administrator în cadrul societății).

În declarațiile date, inculpatul PV justifica neînțelegerile sale cu inculpatul TM  prin aceea că, pe parcursul implementării proiectului de reconversie viticolă, el și inculpații PRV și CJ l-au împrumutat pe inculpatul TM cu suma de aproximativ 100 000 euro, primarul localității Z justificând nevoia de bani prin aceea că are în implementare mai multe proiecte cu fonduri europene. Atunci când coinculpații i-au cerut restituirea sumelor de bani împrumutate, inculpatul TM a refuzat restituirea împrumutului prin aceea că ”a încheiat contractul de asociere cu BF SRL, în caz contrar ar fi câștigat mai mult dacă dădea terenul altei persoane”. Afirmațiile inculpatului PV nu au putut fi însă coroborate cu alte elemente de fapt, pentru a reține în sarcina inculpatului TM eventual comiterea unor infracțiuni de corupție.

Sunt realizate, prin urmare, condițiile prevăzute de lege pentru a concluziona că inculpații au acționat în cadrul unui grup infracțional organizat, așa cum este definit acesta de dispozițiile art.367 alin.6 C.pen. (”grup strucutrat, format din trei sau mai multe persoane, constituti pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia  sau mai multor infracțiuni”). Toate aceste activități desfășurate de inculpați, realizează, credem noi, elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art.367 C.pen., text de lege care incriminează ”inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup…”.

CAPITOLUL IV. Infracțiunea de spălare a banilor, prev. de art.29 alin.1 lit.a și b din Legea nr.656/2002.

Întrucât sumele de bani (sau parte din acestea) obținute de inculpați, prin comiterea infracțiunilor menționate în Capitolele I și II din prezentul rechizitoriu, trebuiau supuse unor proceduri de ”albire” sau ”spălare”, pentru a crea aparența de legalitate, de onestitate a mijloacelor bănești obținute, inculpații au pus la punct un sistem eficient de realizare a acestui deziderat. În acest sens, inculpații au conceput un sistem care a constat în încheierea și derularea de operațiuni comerciale artificiale, așa încât, prin multitudinea de documente aferente acestor operațiuni, să îngreuneze sau să se facă imposibilă identificarea originii sumelor de bani folosite în cadrul acestor operațiuni.

Astfel, pe parcursul implementării celor două proiecte de reconversei/restructurare a plantațiilor viticole, în conturile societății comerciale BF SRL s-au acumulat importante sume de bani, iar la finele anului 2014, respectiv în intervalul 01 noiembrie 2014-13 noiembrie 2014 a fost virată suma de 3 542 910 lei (ori, parte din sumele aferente contractelor de prestări servicii și sumele aferente achiziționării sistemului de susținere și palisaj nu au fost plătite). În acest sens, pe parcursul implementării proiectelor și, la finele anului 2014 și începutul anului 2015, au fost concepute și puse în practică tocmai acele mecanisme prin care s-a urmărit justificarea aparent legală a cheltuirii unor sume de bani, în vederea zădărnicirii identificării sursei provenienței sumelor de bani și aparența de legalitate a obținerii acelor sume.

Astfel, mecanismele folosite de inculpații PRV, PV și CJ cu prilejul implementării celui de-al doilea proiect de restructurare/reconversie viticolă precum și a măsurii II (instalare sistem de susținere și palisaj) din cadrul primului proiect, atunci când beneficiara fondurilor europene SC BF SRL a fost sprijinită de societățile comerciale complice P SRL, JTC SRL și B NM SRL în activitățile ilicite de fraudare a fondurilor europene.

Din constatările inspectorilor din cadrul DGAF (vol.16, f.1311-1324) au rezultat, în privința SC Ps SRL, relativ la contractul de prestări servicii nr.003/15.09.2011 încheiat între SC P SRL și SC BF SRL, contractul de prestări servicii nr.06/03.10.2011 și facturile fiscale aferente acestor contracte (respectiv documentele în baza cărora SC P SRL a prestat servicii și a încasat sume de bani de la SC BF SRL cu prilejul implementării măsurii II din campania 2010-2011 și a măsurii I din campania 2011-2012), următoarele:

-în anul 2011, SC BF SRL a înregistrat în contabilitate achiziții de natura prestărilor de servicii de la SC P SRL, în baza facturii fiscale ARPF 2011007/007/17.10.2011, reprezentând avans lucrări, în sumă de 193 548,39 lei+46 451,61 lei TVA; la aceeași dată de emitere a facturii este efectuată și plata în sumă de 240 000 lei către SC P SRL;

-în anul 2012 SC BF SRL a înregistrat în contabilitate achiziții de natura prestărilor de servicii de la SC P SRL, în baza facturii fiscale ARPF 2012001/01.03.2012, reprezentând instalare sistem de susținere, în valoare de 643 548,39 lei +154 451,61 lei TVA, fiind totodată stornată factura anterioară de avans lucrări, valoarea finală a facturii fiind de 450 000 lei+108 000 lei TVA.în data de 27.04.2012, din această factură este achitată parțial suma de 36 340 lei (la data de 27 aprilie 2012);

-în anul 2013, SC BF SRL mai efectuează către SC P SRL cinci (5) plăți parțiale, care însumează suma de 391 900 lei (în intervalul aprilie-noiembrie 2013);

-în anul 2014, SC BF SRL mai efectuează către SC P SRL o plată parțială în cuantum de 129 760 lei; de asemenea, SC P SRL mai emite către SC BF SRL factura fiscală ARPF 201411/10.11.2014, reprezentând lucrări de pregătire teren și fertilizare cu îngrășăminte de bază pentru suma de 545 000 lei+130 800 lei TVA.

Aferent perioadei 2011-2014, SC BF SRL a efectuat către SC P SRL plăți în sumă totală de 798 000 lei.

Așa cum s-a arătat și în Capitolul I, în privința SC P s-a stabilit că, în ce privește cea de a doua campanie, contractul de prestări servicii și devizele de lucrări emise de această societate în raporturile cu SC BF SRL sunt similare, din punct de vedere al obiectului și al perioadei, cu informațiile din contractele de prestări servicii și devizele de lucrări emise de SC MV SRL și SC JTC SRL.  Din datele comunicate de ITM Arad a rezultat că în anul 2012, societatea comercială SC P SRL avea un număr de 6 angajați, respectiv doi șoferi, un agent control (în persoana inculpatului CJ), un economist, un ifronist și un încărcător-descărcător.

În perioada similară, SC P SRL a declarat achiziții de servicii de la SC S SRL, în cuantum mai mare decât valoarea prestărilor de servicii declarate pentru SC BF. Astfel, în anul 2011 SC P SRL a înregistrat în contabilitate achiziții de prestări servicii de la SC S SRL, în baza a două facturi fiscale (nr.STS 00020/10.10.2011 în valoare de 102 400 lei+24 576 lei TVA; nr.00022/14.10.2011, în valoare de 91 900 lei+22 056 lei TVA), reprezentând prestări servicii conform contract. Prin urmare, se observă că, în anul 2011 SC P SRL a achiziționat servicii de la SC S SRL în cuantum de 194 300 lei+46 632 lei TVA și a livrat servicii către SC BF SL în cuantum de 193 548,39 lei+46 451,61 lei către SC BF SRL (valorile fiind aproape egale).

În anul 2012 SC P SRL a înregistrat în contabilitate achiziții de prestări servicii de la SC S SRL, în baza unei facturi fiscale (008671/14.03.2012, în valoare de 354 000 lei+84 960 lei TVA) reprezentând instalare sistem susținere vie conform contract nr.7/15.08.2011. Prin urmare, în cursul anului 2012, SC P SRL a achiziționat prestări de servicii de la SC S SRL în cuantum de 354 000 lei+84 960 lei TVA și a livrat către SC BF SRL servicii în valoare de 450 000 lei+108 000 lei TVA.

Plățile către SC S SRL au fost efectuate de SC P în perioada 19.10.2011-01.06.2012.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că  SC S SRL (care nu a declarat în perioada respectivă angajați) a fost declarată inactivă în urma controalelor efectuate, care au concluzionat că acest operator economic are un comportament fiscal similar firmelor de tip fantomă, sediul social se află într-un imobil abandonat, fiind folosită doar pentru a furniza documente justificative necesare diminuării bazei impozabile și a TVA aferente și de a încasa de la SC P SRL sumele acordate de către SC BF SRL. Mai mult, în facturile emise de SC S SRL către SC P SRL nu sunt anexate situații de lucrări din care să rezulte natura serviciilor prestate, locația prestării serviciilor, materialele folosite, personalul angrenat în aceste lucrări, etc. În raportul de constatare întocmit de specialistul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție-Serviciul Specialiști sunt însușite concluziile organelor de control fiscal, în sensul că SC P SRL a participat activ la crearea cadrului favorabil de a sprijini SC BF SRL în obținerea de fonduri nerambursabile.

Din evidențele contabile ale SC P SRL a rezultat că în perioada în care au fost efectuate plăți către SC S SRL (octombrie 2011-iunie 2012),  SC P SRL a încasat de la SC BFt SRL suma de 240 000 lei (la data de 17 octombrie 2011) și suma de 36 340 lei (la data de 27 aprilie 2012).

Așa fiind, față de constatările organelor de control fiscal din cadrul DGAF (din care rezultă că SC S SRL este o societate comercială de tip fantomă, fără angajați, care nu funcționează la sediul social declarat și care a fost declarată inactivă fiscal), rezultă că prin intermediul operațiunilor comerciale ”derulate” cu SC S SRL a fost spălată suma de 276 340 lei, inclusiv TVA,  (prin intermediul a două-2- tranzacții comerciale artificiale, care reprezintă tot atâtea acte materiale ale infracțiunii de spălare de bani), provenind din plățile efectuate de către SC BF SRL către SC P SRL, bani provenind din sprijinul financiar nerambursabil, acordat din fonduri europene, pentru implementarea proiectului de restrucuturare/reconversie viticolă de către inculpata SC BF SRL.

Din constatările inspectorilor din cadrul DGAF au rezultat, în privința SC JTC SRL, relativ la contractul de prestări servicii nr.14/10.10.2011 și facturile fiscale eferente, următoarele:

-în anul 2012, SC BF SRL a evidențiat în contabilitate achiziții de natura prestărilor de servicii de la SC JTC SRL, în baza facturii fiscale ARJF 2012123/28.12.2012, reprezentând lucrări de pregătire a terenului, în valoare de 387 096,77 lei+92 903,23 lei TVA (480 000 lei);

-în anul 2013, la data de 18 februarie, SC BF SRL efectuează plata contravalorii respectivei facturi fiscale, în sumă de 480 000 lei.

În privința SC JTC SRL, în perioada anului 2012, a avut un număr de 2 angajați, respectiv un șofer și un controlor trafic (în persoana numitei CNI , potrivit datelor furnizate organelor de urmărire penală de către ITM Arad). Organele de control fiscal au coroborat aceste date și informații cu faptul că în evidențele contabile ale SC BF SRL sunt efectuate înregistrări cu privire la activități de prestări de servicii de catre societăți comerciale (SC P SRL și SC MV SRL), în aceeași perioadă, fiind astfel evidențiate operațiuni multiple pentru același obiectiv, efectuate de mai mulți operatori economici.

După ce, la data de 28.12.2012 SC JTC SRL a emis factura fiscală ARJF 2012123, în valoare de 480 000 lei către SC BF SRL, la distanță de numai 3 zile, respectiv la data de 31.12.2012 SC JTC SRL înregistrează în contabilitatea sa 3 facturi de achiziții de prestări servicii de la societățile comerciale RP SRL (factura fiscală nr.5/31.12.2012, pentru suma de 119 040 lei), ȘC SRL (factura fiscală nr.4/31.12.2012, pentru suma de 198 338 lei) și Ș și T SRL (factura fiscală nr.5/31.12.2012, pentru suma de 135 928,8lei). Valoarea totală a celor trei facturi fiscale este de 453 306,8 lei.

Factura fiscală emisă de SC RP a fost achitată parțial (86 540 lei) la 19 aprilie și 10 iunie 2013; factura fiscală emisă de SC ȘC SRL a fost achitată parțial (65 000 lei) la 30 aprilie și 29 mai 2013; factura fiscală emisă de SC Ș și T SRL a fost achitată parțial (50 000 lei) la 08 mai 2013 (plățile fiind așadar efectuate după intrarea, în conturile SC JTC SRL a sumei de 480 000 lei de la SC BF SRL). Totalul plăților efectuate către aceste socități comerciale este de 201 540 lei.

În privința celor trei societăți comerciale (SC RP SRL, SC ȘC SRL și SC Ș și T SRL), emitente de facturi fiscale către SC JTC SRL, s-a reținut că figurau în cursul anului 2012 cu un total de 9 salariați cu timp parțial de muncă și 2 salariați cu normă întreagă (toate cele trei societăți comerciale). Pe cale de consecință, respectivele societăți comerciale nu dispuneau de personal suficient și calificat să efectueze prestările de servicii către SC JTC SRL. De asemenea, în raportul organelor de control s-a reținut că achizițiile efectuate de SC JTC SRL de la SC RP SRL, SC ȘC SRL și SC Ș și T SRL sunt apropiate ca valoare de achizițiile efectuate de SC BF SRL de la SC JTC SRL, operațiunile comerciale având caracterul unor tranzacții circulare, cu consecința concluziei că ”societatea JTC SRL a fost folosită doar pentru a încasa sume în cont și a le retrage sau redirecționa spre alte societăți cu comportament fiscal neconform, modul de operare confirmând intenția societății JTC SRL de a furniza servicii specializate de obținere de fonduri…”. Așa cum arătam și în cuprinsul secțiunii ”în fapt”, administratorii SC RP SRL și SC Ș și T SRL neagă efectuarea de lucrări de amenajare a terenului, în beneficiul SC JTC SRL, în localitatea Z.

Prin urmare, având în vedere constatările organelor de control fiscal, rezultă că prin intermediul operațiunilor comerciale ”derulate” cu SC RP SRL, SC ȘC SRL și SC Ș și T SRL a fost spălată suma de 201 540 lei, inclusiv TVA (prin intermediul a trei-3-  operațiuni comerciale artificiale), provenind din plățile efectuate de către SC BF SRL către SC JTC SRL, bani provenind din sprijinul financiar nerambursabil, acordat din fonduri europene, pentru implementarea proiectului de restrucuturare/reconversie viticolă de către inculpata SC BF SRL.

Cele cinci(5) acte materiale ale infracțiunii continuate ale infracțiunii de spălare de bani, prev. de art.29 alin.1 lit.b din Legea nr.656/2002 urmează a fi reținute în sarcina inculpatului CJ, persoană care a condus, coordonat și controlat activitatea societăților comerciale P SRL și JTC SRL. Sumele de bani care au fost spălate de inculpatul CJ, prin comiterea celor cinci acte materiale descrise mai sus, este de 477 880 lei.

Din constatările inspectorilor din cadrul DGAF și a organelor de urmărire penală au rezultat, în privința SC BNM SRL, relativ la prestările de servicii efectuate în beneficiul SC BF SRL, următoarele:

În vederea montării sistemului de susținere a viței de vie (măsura II), SC BF SRL a încheiat contractul de prestări servicii nr.1/25.07.2012 cu SC BNM SRL, la o valoare de 2 314 441,85 lei și o durată de execuția stabilită până la data de 31 decembrie 2014. La data de 30 iulie 2013 a fost întocmit procesul verbal de recepție privind sistemul de susținere, între SC BNM, ca prestator, și SC BF SRL, ca beneficiar, în cuprinsul acestuia fiind reluate devizele de lucrări menționate în cuprinsul procesului verbal de prestări servicii încheiat între cele două societăți comerciale.La dosarul cererii de finanțare a fost depusă și identificată factura fiscală proformă nr.1, fără dată, emisă de SC BNM SRL către SC BF SRL, privind suma de 2 314 441,85 lei reprezentând ”prestări servicii conform contractului nr.01/25.07.2012”.

Potrivit constatărilor inspectorilor din cadrul DGAF, în urma verificărilor efectuate și notei explicative date de administratorul societății, martorul BS, a rezultat că acesta nu are cunoștință de încheierea contractului de prestări servicii, nu a semnat acest contract și nici documentele de plată către SC BF SRL, nu are cunoștință de încasarea sumelor de bani plătite societății în baza acestor documente,  nu a deținut personal angajat și utilaje care să presteze serviciile ce fac obiectul contractului. Având în vedere că societatea nu deține angajați, s-a apreciat că ”societatea BNM SRL funcționează pe principiul firmelor fantomă, fiind coordonată de numitul PRV, fiind folosită doar pentru a încasa sume în cont și a le retrage în numerar…prin transferul fondurilor încasate de către BF SRL către societatea BNM SRL, urmate de plăți către diferite persoane fizice, care în realitate nu au semnat acorduri scrise cu reprezentantul legal al societății…s-a urmărit ruperea fluxului documentelor  care ar putea conduce la identificarea originii banilor”.

Concluzia organelor de control fiscal a fost însușită și de organele de urmărire penală, în urma administrării probei cu declarațiile martorilor și înscrisuri. Astfel, rezultă că SC BNM SRL a fost înființată în anul 2011, la solicitarea asociatului unic și administratorului societății, martorul FFN. În luna decembrie 2012, martorul FF cesionează părțile către martorul BSI, care devine astfel asociat unic și administrator. Prin urmare, la data încheierii contractului de prestări servicii nr.1/25 iulie 2012, martorul BS nu avea nicio calitate în cadrul SC BNM SRL, și ca urmare nu putea reprezenta societatea la încheierea acestui contract. La data respectivă, martorul BS era angajat ca șofer în cadrul SC JTC SRL, fiind angajatul și subordonatul inculpatului CJ. Martorul BSI, în declarațiile date la 08 iunie 2015 și 04 noiembrie 2015, arată că nu are cunoștință de activitățile desfășurate de SC BNM SRL, nu a angajat societatea în relații cu terții, nu a întocmit documente în numele și pe seama societății comerciale și nu a semnat contractul de prestări servicii și facturile fiscale emise de SC BNM SRL către SC BF SRL. Nu are cunoștință despre sumele de bani încasate de societate de la SC BF SRL. Întrucât societatea nu avea activitate, la solicitarea inculpatului PRV a remis acestuia documentele contabile și ștampila societății. Cu același inculpat a fost la o unitate bancară (BRD Sebiș) unde a semnat mai multe documente, dar nu a efectuat operațiuni bancare în numele și pe seama societății. Documentele contabile și ștampila societății i-au fost restituite după declanșarea cercetărilor în prezentul dosar penal, prin intermediul numitului PF, angajat la SC JTC SRL, societatea aparținând inculpatului CJ.

Factura fiscală proformă nr.1, fără dată, emisă de SC BNM SRL către SC BF SRL, privind suma de  2 314 441,85 lei reprezentând ”prestări servicii conform contractului nr.01/25.07.2012” a fost achitată în trei tranșe, respectiv: suma de 103 500 la data de 28.02.2014, suma de 1 560 028,80 lei la data de 12.11.2014 și suma de  650 913,05 lei la data de 21.01.2015.

Din conturile societății SC BNM SRL, ulterior alimentării contului cu sumele sus menționate, au fost efectuate operațiuni de retrageri numerar în cuantum de 102 800 lei  (în intervalul 28 februarie -08 aprilie 2014) și plăți bancare către persoane fizice efectuate în baza unor ordine de plată (în cuantum de 933 700 lei). În acest sens, organele de control din cadrul DGAF au procedat la ridicarea, de la SC BNM SRL, a contractelor de închiriere a unor utilaje, încheiate de societate cu mai multe persoane fizice, a parte din ordinele de plată prin care s-au dispus plățile către respectivele persoane fizice, precum și a extraselor de cont ale SC BNM SRL pentru perioada respectivă (vol.16, f.797-840, 783-793, 772-780).

Astfel, s-a reținut că pentru justificarea plăților efectuate de SC BNM SRL către mai multe persoane fizice (după cum arătam mai sus, valoarea cumulată a acestor plăți fiind de 933 700 lei), au fost înregistrate în evidența contabilă a societății următoarele contracte:

-contract de închiriere, purtând nr.54/17.02.2015, încheiat între HP (locator) și SC BNM SRL (locatar), având ca obiect asigurarea de către locator a folosinței a două tractoare pe care locatarul urmează a le folosi pentru efectuarea de lucrări agricole. Interesant, deși contractul este înregistrat în luna februarie 2015, în cuprinsul acestuia se prevede că predarea bunurilor închiriate se face la data de 10 martie 2013, valabilitatea contractului fiind de 2 ani, respectiv până la data de 10 martie 2015. Prețul închirierii a fost stabilit la suma de 6 000 lei/lună. Potrivit ordinului de plată nr.17/04.03.2015  SC BNM SRL a plătit numitului HP suma de 60 300 lei la aceeași dată, iar potrivit extrasului de cont al SC BNM SRL, la data de 17 februarie 2015 s-a plătit la ghișeu, aceluiași HP, suma de 60 350 lei. Prin urmare, HP  a ”încasat” pentru închirierea a două tractoare suma de 120 650 lei.

Fiind  audiat la data de 03 noiembrie 2015, numitul HP confirmă operațiunea comercială sus arătată, precizând că în anul 2013 încheiat convenția de închiriere, verbal, cu inculpatul PRV, după care, în anul 2014 a încheiat convenția scrisă cu martorul BS. De asemenea, HP confirmă încasarea sumei de bani de la SC BNM SRL (fiind anunțat de inculpatul PRV despre alimentarea contului bancar), precizând totodată că cele două utilaje închiriate le-a cumpărat cu suma de 9 000 euro;

-contract de închiriere, purtând nr.55/17.02.2015, încheiat între BDI (locator) și SC BNM SRL (locatar), având ca obiect asigurarea de către locator a folosinței a două tractoare pe care locatarul urmează a le folosi pentru efectuarea de lucrări agricole; contractul are clauze identice contractului cu nr.54/17.02.2015; deși contractul este înregistrat în luna februarie 2015, în cuprinsul acestuia se prevede că predarea bunurilor închiriate se face la data de 3 aprilie 2013, valabilitatea contractului fiind de 2 ani, respectiv până la data de 3 aprilie 2015. Prețul închirierii a fost stabilit la suma de 6 000 lei/lună. Potrivit ordinului de plată nr.16/05.03.2015  SC BNM SRL a plătit numitului BDI suma de 46 000 lei la aceeași dată, iar potrivit extrasului de cont al SC BNM SRL, la data de 17 februarie 2015 s-a plătit la ghișeu, aceluiași BDI, suma de 60 350 lei. Prin urmare, BDI a ”încasat” pentru închirierea a două tractoare suma de 106 350 lei.

Fiind audiat la data de 03 noiembrie 2015, numitul BDI confirmă tranzacția comercială din contractul sus menționat (cu precizarea că numitul BD este ginerele numitului HP). Arată că în anul 2013 a aflat despre faptul că ”R” are nevoie de utilaje agricole pentru a lucra la vie, dar s-a deplasat la sediul societății inculpatului CJ unde a tratat încheierea contractului cu martorul BS. Forma scrisă a contractului s-a realizat abia în anul 2015. A încasat sumele de bani menționate, fiind anunțat de inculpatul PRV despre intrarea banilor în contul său;

- contract de închiriere, purtând nr.7, fără dată, încheiat între EV (proprietar) și SC BNM SRL (chiriaș), având ca obiect asigurarea de către proprietar a folosinței unui ansamblu de utilaje, mașini și tractoare agricole pe care chiriașul urmează a le folosi pentru efectuarea de lucrări agricole; valabilitatea contractului a fost stabilită pentru o perioadă de 93 zile, respectiv de la data de 02 mai 2014 la data de 09 august 2015. Prețul închirierii a fost stabilit la suma de 200 415 lei. Se menționează pe contract că data încheierii sale este 02 mai 2014. Potrivit extrasului de cont al SC BNM SRL, la data de 23 ianuarie 2015 s-a plătit la ghișeu, numitului EV, suma de 200 000 lei, reprezentând contravaloarea ”închirierii” utilajelor agricole.

În declarația dată la data de 28 octombrie 2015, martorul EV, care arată că nu are cunoștință de această tranzacția comercială și nu a participat la semnarea contractului respectiv și nu a încasat suma de bani aferentă contractului (în fapt, nu deține aceste utilaje agricole). Totodată, martorul EV arată că lucrează la fermele aparținând inculpatului PV și fiului acestuia, PA. De asemenea, martorul arată că a mai desfășurat activități și la plantația viticolă din localitatea Z, unde a fost dus de inculpatul PV, și inculpatul i-a comunicat că respectiva suprafață de viță de vie este a lui (a inculpatului PV -n.n.).

-contract de închiriere, purtând nr.7, fără dată, încheiat între PV (proprietar) și  SC BNM SRL (chiriaș), având ca obiect asigurarea de către proprietar a folosinței unui ansamblu de utilaje, mașini și tractoare agricole pe care chiriașul urmează a le folosi pentru efectuarea de lucrări agricole-este vorba despre exact aceleași utilaje agricole menționate în contractul încheiat de SC BNM SRL cu martorul EV. Prețul închirierii a fost stabilit la suma de 2 155 lei/zi lei. Se menționează pe contract că data încheierii sale este 02 mai 2014. Nu rezultă din extrasele de cont ale SC BNM SRL că a fost plătită vreo sumă de bnai în temeiul acestui contract.

Identitatea dintre cele două contracte, inclusiv din punct de vedere al utilajelor menționate în aceaste convenții (în măsura în care martorul EV declara că nu deține în proprietate niciun utilaj agricol), ne îndreptățesc să apreciem că martorul EV a fost interpusul inculpatului PV în contractul de închiriere nr.7, încheiat între EV și SC BNM SRL (aspect care a fost recunoscut ulterior și de inculpatul PV, cu prilejul declarației sale din data de 03 decembrie 2015);

-contract de închiriere, purtând nr.1/05.01.2012, încheiat între CJ (locator) și SC BNM SRL (chiriaș), având ca obiect asigurarea de către locator a folosinței unor utilaje agricole pe care locatarul urmează a le folosi pentru efectuarea de lucrări agricole; contractul are clauze identice contractului cu nr.54/17.02.2015; în cuprinsul contractului se prevede că predarea bunurilor închiriate se face la data de 05 ianuarie 2012, nefiind menționată perioada de valabilitate a contractului. Prețul închirierii a fost stabilit la suma de 1 500 lei/lună. Potrivit ordinului de plată nr.12/26.01.2015  SC BNM SRL a plătit inculpatului CJ suma de 54 000 lei la aceeași dată, pentru ”închirierea” utilajelor agricole respective;

-contract de închiriere, purtând nr.3/03.02.2012, încheiat între PIF (locator) și SC BNM SRL (chiriaș), având ca obiect asigurarea de către locator a folosinței unor utilaje agricole pe care locatarul urmează a le folosi pentru efectuarea de lucrări agricole; contractul are clauze identice contractului cu nr.1/05.01.2012, scrisul olograf de pe acest contract fiind de asemenea identic cu cel de pe contractul cu nr.1/05.01.2012; în cuprinsul contractului se prevede că predarea bunurilor închiriate se face la data de 03 februarie 2012, nefiind menționată perioada de valabilitate a contractului. Prețul închirierii a fost stabilit la suma de 1 400 lei/lună. Potrivit ordinului de plată nr.13/26.01.2015  SC BNM SRL a plătit numitului PIF suma de 50 400 lei la aceeași dată, pentru ”închirierea” utilajelor agricole respective;

-contract de închiriere, purtând nr.5/06.02.2012, încheiat între PMA (locator) și SC BNM SRL (chiriaș), având ca obiect asigurarea de către locator a folosinței unor utilaje agricole pe care locatarul urmează a le folosi pentru efectuarea de lucrări agricole; contractul are clauze identice contractelor cu nr.1/05.01.2012 și nr.3/03.02.2012, scrisul olograf de pe acest contract fiind de asemenea identic cu cel de pe celelalte două contracte menționate; în cuprinsul contractului se prevede că predarea bunurilor închiriate se face la data de 06 februarie 2012, fiind menționată perioada de valabilitate a contractului până la data de 31.12.2014. Prețul închirierii a fost stabilit la suma de 1 200 lei/lună. Potrivit ordinului de plată nr.13/05.03.2015  SC BNM SRL a plătit numitei PMA suma de 42 000 lei la aceeași dată, pentru ”închirierea” utilajelor agricole respective.

Cu privire la aceste două contracte, încheiate de soții P cu SC BNM SRL, numitul PIF confirmă tranzacțiile comerciale, arătând că a negociat și încheiat respectivele contracte cu martorul BS. PIF precizează că el a completat olograf contractele de închiriere închiate în numele său, al soției sale (PAM) și al inculpatului CJ. A fost anunțat de martorul BS despre virarea, în contul bancar, al sumelor de bani reprezentând contravaloarea închirierii utilajelor agricole.

Numita PAM confirmă, de asemenea, tranzacțiile comerciale, arătând însă că de negocierea și redactarea contractelor s-a ocupat soțul ei, PF. Ea a semnat doar contractul și a retras sumele de bani reprezentând contravaloarea închirierii utilajelor.

-contract de închiriere, purtând nr.4/03.02.2012, încheiat între CDD (locator) și SC BNM SRL (locatar), având ca obiect asigurarea de către locator a folosinței mai multor utilaje agricole pe care locatarul urmează a le folosi pentru efectuarea de lucrări agricole; contractul are clauze identice contractelor sus menționate; valabilitatea contractului nu a fost stabilită, prevăzându-se doar că aceste începe să-și producă efectele de la data de 03 februarie 2012. Prețul închirierii a fost stabilit la suma de 5 000 lei/lună. Potrivit extrasului de cont al SC BNM SRL, la data de 04 martie 2015 s-a plătit la ghișeu, aceluiași CDD, suma de 60 300 lei.

În declarația dată la data de 03 noiembrie 2015, numitul CDD care confirmă tranzacția comercială, arătând că a negociat, încheiat și semnat respectivul contract cu martorul BS. Tot BS l-a înștiințat despre alimentarea contului bancar cu sumele de bani ce reprezeintă contravaloarea chiriei utilajelor agricole închiriate;

-promisiune de vânzare cumpărare, purtând numărul 3/12.11.2014, încheiată între CFA, în calitate de proprietar și SC BNMSRL, în calitate de cumpărător, în baza căreia societatea comercială, reprezentată de martorul BSI cumpără un imobil (compus din teren în suprafață de 4162 mp cu birouri, hale, bloc de locuințe și dependințe), situat în intravilanul localității Lipova la prețul de 2 023 093 lei (echivalentul sumei de 457 000 euro). Se prevede că data încheierii convenției este 12 noiembrie 2014. Prin ordinul de plată nr.3/12.11.2014 (data încheierii promisiunii), s-a dispus plata sumei de 300 000 lei către numitul CFA.

Din declarația martorului CFA, din data de 27 noiembrie 2015, rezultă că la finele anului 2014 a fost solicitat de inculpatul PV să deschidă un cont pe numele său (al martorului-.n.n), inculpatul precizându-i că trebuie să încaseze o sumă de bani. Din câte reține martorul, contul bancar a fost deschis la BRD-Arad.Totodată martorul arată că are cunoștință de faptul că, pe numele său, sunt deschise două conturi bancare, respectiv cel de la BRD și încă un cont bancar la Citibank, fiind posibil ca și contul bancar de la Citibank să fi fost deschis tot la solicitarea inculpatului PV. Martorul CF arată că în aceeași perioadă, s-a deplasat la Citibank, împreună cu inculpații PV și PRV, de unde a ridicat o sumă importantă de bani, pe care a remis-o celor doi inculpați (PV și PRV). Cu privire la promisiunea de vânzare cumpărare, aflată la dosarul cauzei, pe care este menționat nr.3/12.11.2014, încheiată între el și SC BNM SRL, martorul arată că nu are cunoștință de acesta și nu a participat la încheierea ei, semnătura de pe respectiva convenție nefiind executată de el. Totodată, martorul CF mai arată că nu are cunoștință de ordinul de plată nr.3/12.11.2014, prin care s-a dispus virarea sumei de 300 000 lei din conturile SC BNM SRL în contul său bancar. Admite însă că, atunci când s-a deplasat cu inculpații PV și PRV la Citibank, este posibil să fi ridicat respectiva sumă de 300 000 lei, pe care, așa cum a arătat, a remis-o celor doi inculpați.

Față de declarația martorului CF, se deduce că această persoană a fost ”adusă” de inculpatul PV pentru a participa, fără vinovăție, la operațiunile de disimulare și spălare a sumei de 300 000 lei, sumă virată de SC BF SRL în conturile SC BNM SRL (bani provenind din comiterea infracțiunilor de fraudare a fondurilor europene), această faptă constituind al doilea act material al inculpatului PV la infracțiunea de spălare de bani, prev. de art.29 alin.1 lit.s din Legea nr.656/2002 (primul act consitutindu-l interpunerea martorului EV , persoană dependentă de inculpat,  într-o operațiune similară).

În declarația din data de 04 noiembrie 2015, martorul BS arată că documentele și ștampila societății comerciale BNM SRL le-a pus la dispoziția inculpatului PRV. De asemenea, arată că a semnat în alb, mai multe instrumente de plată, care i-au fost puse la dispoziție de către inculpații PRV și CJ. Mai arată că a fost cu inculpatul PRV, la solicitarea acestuia, la sucursala BRD din localitatea S, jud. Arad, unde a deschis un cont bancar pentru SC BNM SRL. Cu privire la contractele de închiriere arătate mai sus, precum și cu privire la promisiunea de vânzare cumpărare menționată și ordinele de plată prin care s-a dispus plata sumelor arătate mai sus, martorul BS arată că nu are cunoștință de împrejurările în care au fost încheiate, semnate, ștampilate și plătite. Nu a afectuat retragerile de numerar menționate în documentele de control ale reprezentanților DGAF, așa cum sunt acestea menționate și în extrasele de cont ale societății BNM SRL.

De altfel, la data de 27 noiembrie 2015 martora RBR (fost operator ghișeu la BRD-Agenția S în perioada 2013-2014) a declarat că pe conturile SC BNM SRL a operat inculpatul PRV, care fusese prezentat conducerii agenției bancare de către inculpatul CJ. Cu privire la împrejurarea în care administratorul SC BNM SRL a deschis cont la Agenția S a BRD, martora BL (director la agenția respectivă în perioada de referință) a precizat că martorul BS a fost la unitatea bancară împreună cu inculpatul CJ. Operațiunile bancare pe conturile SC BNM SRL au fost efectuate de inculpații PRV și CJ.

Față de aceste aspecte, rezultă că toate documentele menționate mai sus au fost realizate în vederea disimulării originii ilicite a sumelor de bani încasate de SC BF SRL și SC BNM SRL, în baza contractului de prestări servicii nr.1/25.07.2012, încheiat de cele două societăți comerciale, contract în baza căruia cea de a doua societate comercială se obliga să asigure implementarea Măsurii II din planul de reconversie/restructurare viticolă (respectiv montarea sistemului de susținere a viței de vie pentru beneficiara SC BF SRL).

Față de modelul contractelor de închiriere folosite, care cuprind clauze identice, multitudinea utilajelor închiriate (nefiind justificat numărul acestora), faptul că, în calitate de locatori figurează persoane afiliate sau dependente de inculpați, apreciem că toate aceste convenții au fost încheiate după încasarea de către SC BNM SRL a sumelor de bani de la SC BF SRL, respectiv ulterior datei de 12 noiembrie 2014 (când a fost virată ce mai mare parte a sumei aferente contractului de prestări servicii; de altfel, promisiunea de vânzare cumpărare cu numitul CFA a fost încheiată și a fost  plătită suma de 300 000 lei tocmai în respectiva zi, de 12 noiembrie 2014).

Rezultă prin urmare că, prin intermediul a 8 operațiuni comerciale artificiale, care reprezintă tot atâtea acte materiale ale infracțiunii de spălare de bani, prev. de art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002, a fost disimulată proveniența sumei totale de 933 700 lei, provenind din infracțiunile de fraudare a fondurilor europene, prin încheierea unor convenții cu persoane fizice, în vederea ”albirii” respectivei sume de bani și creearea unei aparenețe de legalitate a provenienței respectivelor sume de  bani.

Toate cele 8 acte materiale, prezentate mai sus vor fi reținute în sarcina inculpatului PRV. Potrivit declarației date de martorul BS, actele contabile și ștampila SC BNM SRL au fost remise inculpatului PRV, care a avut astfel un drept de dispoziție asupra acestora.Totodată, va fi reținută în sarcina coinculpatului PV participația penală sub forma coautoratului la comiterea unui număr de 2 acte materiale, respectiv participarea la spălarea sumei de 500 000 lei, provenind din contractul de închiriere încheiat de SC BNM cu martorul EV și din promisiunea de vânzare cumpărare încheiată de SC BNM SRL cu martorul CF. Așa cum rezultă din declarația martorului EV, acesta este o persoană aflată în stare de dependență de inculpatul PV, lucrând ca ziler în cadrul fermei agricole deținute de acesta și fiul inculpatului. De asemenea, din declarația martorului CF rezultă că a fost solicitat de inculpatul PV să deschidă un cont bancar și să retragă o sumă importantă de bani din acest cont, sumă pe care a remis-o inculpaților PV și PRV.

Nu în ultimul rând, cu privire la infracțiunea de spălare de bani, comisă de inculpatul TM, infracțiune constând în încheierea unor convenții juridice succesive, prin intermediul cărora plantația viticolă de pe suprafața de 56 ha a ajuns în deplina proprietate a SC V Prod&Distribution SRL, societate condusă, controlată și coordonată de inculpat prin intermediul martorei BMM.

Cu prilejul ridicării dosarelor de sprijin financiar de la APIA CJ Arad, la data de 21 aprilie 2015, a fost identificat și ridicat un dosar având înscrisă mențiunea ”SC BF SRL vol.II”. Dosarul cuprinde, printre altele, două convenții, una încheiată între SC BF SRL și SC VOD SRL, iar cea de a doua între SC VOD SRL și SC V Prod&Distribution SRL.

Astfel, cât privește convenția dintre SC BF SRL și SC VOD SRL, pe care este înscrisă mențiunea ”nr.2/11.01.2012”, din cuprinsul acesteia rezultă că cele două societăți comerciale convin ca exploatarea suprafeței de 51,91 ha viță de vie (aferentă primei campanii 2010-2011), respectiv efectuarea lucrărilor de întreținere și exploatare să revină în mod exclusiv SC VOD SRL, care va fi totodată și beneficiara exclusivă a producției de struguri de pe respectiva suprafață de viță de vie. Se arată că ”în urma încheierii prezentei convenții SC VOD SRL va deține posesia și folosința suprafeței de 51,91 ha din cadrul plantației de viță de vie aflată pe raza comunei Z și va profita de toate fructele naturale și civile corespunzătoare acestei suprafețe precum și de orice beneficii izvorâte în temeiul legii ori convențional”. Convenția a fost încheiată pe perioadă nedeterminată.

În ceea ce privește cea de a doua convenție de la dosar, intitulată contract de cesiune, având ca număr de înregistrare nr.67/20.09.2013, încheiat între SC VOD SRL – în calitate de cedent și SC V Prod&Distribution SRL –în calitate de cesionar, aceasta are ca obiect cesionarea în favoarea SC V Prod&Distribution SRL a tuturor drepturilor și obligațiilor izvorâte din convenția nr.2/11.01.2013. Cu alte cuvinte, SC V Prod&Distribution SRL are obligația de a efectua întreținerea viței de vie, exploatarea acesteia, fiind totodată beneficiara exclusivă a producției de viță de vie de pe suprafața de 51,91 ha. Și această convenție, care are clauze identice cu convenția nr.2/11.01.2013, este încheiată pe perioadă nedeterminată. Cesionarul SC V Prod&Distribution SRL a fost reprezentat la încheiarea convenției de către inculpatul TM, primarul localității Z.

Urmare acestor convenții succesive, la DADR Arad este depusă sub nr…./01.11.2013 cererea de modificare a datelor în Registrul plantațiilor viticole, din care rezultă că platanția de viță de vie de pe suprafața de 49,43 ha, înființată în campania 2010-2011, rămâne în proprietatea SC BF SRL dar cultivatorul parcelelor va fi pe mai departe SC V Prod&Distribution SRL. Cererea este semnată de PRV, ca reprezentant al SC BF SRL și de inculpatul TM, ca reprezentant al SC V Prod&Distribution SRL. La cerere se regăsesc atașate acte adiționale, din care rezultă obligația societăților SC V Prod&Distribution SRL și  SC VOD SRL de a păstra destinația plantației conform proiectului de reconversie a soiurilor, depus de SC BF SRL la DADR Arad, odată cu demararea proiectului viticol.

Cu prilejul perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 26 mai 2015, de la domiciliul inculpatului TM au fost ridicate mai multe documente ce privesc plantația viticolă de pe suprafața de 49,43 ha, înființată cu prilejul implementării primului plan de reconversie/restructurare viticolă. Aceste documente au fost prezentate în capitolul destinat prezentării infracțiunii de abuz în serviciu, așa încât vom face numai o sumară referire la acestea. Astfel, prezintă importanță înscrisurile referitoare la:

-contract de vânzare cumpărare, autentificat sub nr.177/23 ianuarie 2015, din care rezultă că SC BF SRL, reprezentată doar de inculpații PRV și CJ, vinde către SC V Prod&Distribution SRL, reprezentată de martora BMM, ”bunurile mobile-constând în plantație de viță de vie formată din butași și sistem de susținere…situată pe o suprafață totală de 56 ha pe teritoriul administrativ al comunei Z…”. Prețul vânzării a fost de 60 000 lei (inclusiv TVA). Se mai arată în cuprinsul convenției că vânzarea are la bază Hotărârea Adunării Generale a Asociaților societății BF SRL nr.3/22 ianuarie 2015;

-contract de vânzare cumpărare, fără număr și dată, din care rezultă că SC BF SRL, reprezentată de inculpatul PRV, vinde către SC V Prod&Distribution SRL, reprezentată de martorul MFA ”imobilul constituit din plantație de viță de vie, formată din butași și sistem de susținere…în suprafață de 56 ha situat pe teritoriul administrativ al comunei Z….”. Prețul vânzării a fost de 60 000 lei (inclusiv TVA). Se mai arată în cuprinsul convenției că vânzarea are la bază Hotărârea Adunării Generale a Asociaților societății BF SRL nr.3/27 ianuarie 2015;

-Hotărârea nr.1/08.01.2015 a asociaților SC BF SRL, respectiv BMM, PRV, CJ și SCE (reprezentat de PV), din care rezultă că de la data semnării convenției se retrage din societate BMM, care cesionează părțile sale sociale, la prețul de 60 000 lei, către ceilalți trei asociați; totodată asociații rămași decid ”cu unanimitate de voturi vânzarea de către societate a imobilului proprietatea acesteia, denumită în continuare Plantație, de viță de vie formată din butași și sistem de susținere situat pe teritoriul administrativ al comunei Zi, în suprafață totală de 50 ha…vânzarea se va realiza către SC V Prod&Distribution SRL…reprezentată de MFA…”;

- Hotărârea nr.3/22.01.2015 a asociaților SC BF SRL, respectiv PRV, SCE (reprezentat de PV) și CJ, prin care asociații decis vânzarea bunurilor aflate în proprietatea SC BF SRL, constituite din plantație de viță de vie formată din butați și sistem de susținere, în suprafață de 56 ha, către SC V Prod&Distribution SRL, la prețul de 60 000 lei (TVA inclus);

-Acord comercial, atestat de un Cabinet de avocat la data de 10 aprilie 2012, încheiat între martorul BA, asociat unic al societății BF SRL, și SC BF SRL, reprezentată de inculpatul PRV, pe de o parte, în calitate de beneficiari, și inculpații PRV, CJ și numitul SE, pe de altă parte, în calitate de noi asociați ai sociatății; potrivit acordului, noii asociați se obligă să suporte investiția necesară înființării unei plantații viticole pe suprafața de 175,86 ha, conform planului individual depus la APIA, iar plantația de viță de vie înființată deja pe suprafața de 49,43 ha sa revină martorului BA ori altei persoane indicate de acesta. Noii asociați se obligă să nu mai ridice nicio pretenția cu privire la respectiva plantație și nici asupra profiturilor obținute de la aceasta. De asemenea, se prevede în mod expres în cuprinsul documentului faptul că ”în vederea divizării, noii asociați se obligă ca la notificarea expresă a lui BA să participe la adunarea generală a asociaților, să fie de acord cu divizarea pentru plantația de pe suprafața de 49,43 ha în favoarea lui BA sau oprice persoană fizică sau juridică indicată de acesta-și în consecință să adopte o horărâre de divizare prin extragerea din patrimoniul SC BF SRL a dreptului de proprietate asupra plantației înființate pe suprafața de 49,43 ha precum și asupra profitului obținut  de această plantație în favoarea lui BA sau orice persoană juridică aflată în proprietatea exclusivă a acestuia sau în proprietatea unei persoane indicate de BA…”. Acordul este semnat de BA, PRV-atât în calitate de beneficiar al convenției cât și de nou asociat, de SCE și CJ;

-originalul înscrisului intitulat Convenție, pe care sunt menționate numerele 2/11.01.2013 și 6/21.01.2013, încheiată între SC BF SRL și SC VOD SRL; din cuprinsul acesteia rezultă că cele două societăți comerciale convin ca exploatarea suprafeței de 51,91 ha viță de vie (aferentă primei campanii 2010-2011), respectiv efectuarea lucrărilor de întreținere și exploatare să revină în mod exclusiv SC VOD SRL, care va fi totodată și beneficiara exclusivă a producției de struguri de pe respectiva suprafață de viță de vie. Se arată că ”în urma încheierii prezentei convenții SC VOD SRL va deține posesia și folosința suprafeței de 51,91 ha din cadrul plantației de viță de vie aflată pe raza comunei Z și va profita de toate fructele naturale și civile corespunzătoare acestei suprafețe precum și de orice beneficii izvorâte în temeiul legii ori convențional”;

- originalul înscrisului intitulat Contract de cesiune, pe care sunt menționate numerele 67/20.09.2013 și 280/15.11.2013, încheiat între SC VOD SRL – în calitate de cedent și SC V Prod&Distribution SRL –în calitate de cesionar; convenția are ca obiect cesionarea în favoarea SC V Prod&Distribution SRL a tuturor drepturilor și obligațiilor izvorâte din convenția nr.2/11.01.2013, mai sus menționată. Cu alte cuvinte, SC V Prod&Distribution SRL are obligația de a efectua întreținerea viței de vie, exploatarea acesteia, fiind totodată beneficiara exclusivă a producției de viță de vie de pe suprafața de 51,91 ha. Și această convenție, care are caluze identice cu convenția nr.2/11.01.2013, este încheiată pe perioadă nedeterminată. Cesionarul SC V Prod&Distribution SRL a fost reprezentat la încheiarea convenției de către inculpatul TM, primarul localității Z;

-procură autentificată sub nr…./20 mai 2014 din care rezultă că martora BM împuternicește pe inculpatul TM să reprezinte interesele SC V Prod&Distribution SRL în raport cu autoritățile statului, să depună acte, să facă cereri și declarații, etc..

Cu prilejul verificărilor efectuate de organele de control din cadrul DGAF a fost identificată, în contabilitatea SC BF SRL factura fiscală nr…/25 ianuarie 2015, din care rezultă că SC BF SRL vinde către SC V Prod&Distribution SRL plantația viticolă (aferentă suprafeței de 56 ha-n.n.) cu suma de 60 000 lei+14 400 lei TVA. Factura fiscală a fost întocmită de inculpatul PRV cu aproximativ 2 săptămâni înainte de a cesiona părțile sociale ale tutoror asociaților SC BF SRL către martorul EM. Din evidențele contabile ale SC BF SRL rezultă că această factură fiscală nu a fost achitată (vol.15, f.168).

Prin urmare, prin succesiunea de acte juridice menționate, unele fără un raționament juridic dar încheiate pentru realizarea folosului material urmărit de inculpatul TM, această suprafață este ”scoasă” din patrimoniul SC BF SRL și trecută în patrimoniul SC V Prod&Distribution SRL, societate comercială controlată în mod indirect de inculpatul TM, prin intermediul martorei BM. Toate aceste acte juridice au fost găsite acasă la inculpatul TM (nefiind găsite la ceilalți inculpați), dar singurul document care a fost adus la cunoștința celorlalte instituții respeonsabile de urmărirea implementări proiectului a fost convenția prin care SC V Prod&Distribution SRL dobândea un drept de exploatare a plantației viticole de pe suprafața de 49,43 ha. Prin intermediul acestor convenții, inculpatul TM a urmărit să disimuleze proveniența plantației de viță de vie, să dea o aparență de legalitate a modului de dobândire a acesteia, plantația de viță de vie fiind dobândită de inculpat ca urmare a comiterii infracțiunii de abuz în serviciu.

Potrivit facturii fiscale nr.5, SC V Prod&Distribution SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra plantației viticole la data de 25 ianuarie 2015, la aceeași dată fiind realizat și folosul corelativ infracțiunii de abuz în serviciu. Chiar dacă au fost încheiate mai multe acte juridice, potrivit celor arătate mai sus, care reprezintă ”tentative” ale inculpatului TM de a da o aparență de legalitate a provenienței plantației de viță de vie, în sarcina acestuia va fi reținută o infracțiune unică de spălare de bani, prev. de art.29 alin.1 lit.b din Legea nr.656/2002, având în vedere unicitatea rezoluției infracționale și faptul că activitatea infracțională se integrează într-o conduită unitară.

CAPITOLUL V. Infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art.8 din Legea

Prin adresa nr. …3/ad/11.11.2015, AJFP Arad – Serviciul Inspecţie Fiscală a înaintat, urmare a solicitării DNA – Serviciul Teritorial Timişoara, dosarul privind Raportul de inspecţie fiscală nr. 127/20.12.2013 încheiat la SC BF SRL, prin care a fost soluţionat decontul privind rambursarea taxei pe valoarea adăugată în sumă de 265.613 lei.

Organele de inspecţie fiscală au constatat că SC BF SRL a depus la ANAF – Serviciul Fiscal Orăşenesc Ineu sub nr. INTERNT …-2013/25.11.2013, decontul privind taxa pe valoarea adăugată aferent lunii octombrie 2013, prin care a solicitat rambursarea soldului sumei negative de TVA în sumă de 265.613 lei.

Urmare a verificării efectuate de organele de inspecţie din cadrul AJFP Arad – AIF în scopul soluţionării decontului privind taxa pe valoarea adăugată aferent lunii octombrie 2013, prin care a fost solicitat la rambursare soldul sumei negative de TVA în sumă de 265.613 lei, societăţii SC BF SRL i-a fost aprobată la rambursare suma de 239.610 lei, iar diferenţa de 26.003 lei a fost respinsă la rambursare, întrucât TVA-ul respins la rambursare nu a fost aferent unor operaţiuni efectuate în scopul realizării de operaţiuni taxabile.

Suma de 26.003 lei, reprezentând TVA respins la rambursare, este compusă din suma de 20.123 lei, ce reprezintă TVA dedus de pe bonuri fiscale privind achiziţia de carburanţi, organele de inspecţie fiscală constatând că aceste achiziţii nu au fost efectuate în scopul realizării de operaţiuni taxabile, suma de 4.800 lei ce reprezintă TVA dedus de pe o factură privind prestarea unor servicii de publicitate, care nu sunt efectuate în scopul realizării de operaţiuni taxabile și suma de 1.080 lei ce reprezintă TVA solicitat la rambursare care provine dintr-o perioadă mai veche de 5 ani.

Din actele şi probele administrate pe parcursul urmăririi penale s-a demonstrat că anumite facturi înregistrate în evidenţa contabilă a SC BF SRL, pentru care beneficiarul şi-a exercitat dreptul de deducere a TVA nu corespund realităţii, având un caracter nereal. Întrucât TVA-ul dedus de pe acele facturi a fost solicitat şi aprobat la rambursare, suma de TVA înscrisă în facturile emise de acei furnizori a fost obţinută în condiţii de nelegalitate.

Astfel, suma de 141.076,84 lei, reprezentând TVA dedus, solicitat şi aprobat la rambursare, înscris în documente care nu au calitatea de document justificativ pentru a fi înregistrat în evidenţa contabilă şi a-şi produce efectele, reprezintă prejudiciu cauzat bugetului general al statului, fiind compusă din:

- 3.851,04 lei reprezentând TVA deductibil dedus de pe factura emisă de SC DLD C SRL;

- 46.451,61 lei reprezentând TVA deductibil dedus de pe factura emisă de SC P SRL;

- 85.161,29 lei reprezentând TVA deductibil dedus de pe factura emisă de SC MV SRL;

- suma de 5.612,90 lei reprezentând TVA deductibil dedus parţial de pe factura emisă de SC V SRL.

În cursul lunii martie 2011, SC BF SRL a înregistrat în evidenţa tehnico-operativă şi contabilă factura seria ARPF nr. 2012001/01.03.2012, emisă de SC P SRL reprezentând ,,instalare sistem susţinere” în valoare de  450.000 lei, cu un TVA aferent în sumă de 108.000 lei, beneficiarul SC BF SRL exercitându-şi dreptul de deducere a TVA pentru suma de 108.000 lei.

Pentru a anula implicaţiile fiscale ce decurgeau din această factură generate în sarcina furnizorului SC P SRL (impozit pe profit şi TVA), beneficiarul SC BF SRL a emis în cursul aceleeaşi luni, în data de 31.03.2012, către  SC P SRL, factura nr. 2, în valoare de 450.000 lei, cu un TVA aferent în sumă de 108.000 lei TVA, reprezentând „avans conform contr. nr.”.

Prin acest mecanism de reciprocitate, obligaţiile fiscale care ar fi decurs din facturile emise de aceştia, au fost anulate, însă în acelaşi timp factura emisă de SC P SRL a servit beneficiarului SC BF SRL ca document justificativ depus la APIA Arad, în vederea justificării lucrărilor efectuate, condiţie obligatorie în scopul obţinerii finanţării derulate în cadrul Campaniei viticole-restructurarea/reconversia plantaţiilor viticole.

SC V SRL Arad a emis factura nr. …/17.05.2011 în valoare de 300.000 lei, cu un TVA în sumă de 72.000 lei, reeprezentând: „Nivelare de bază 2 treceri cf. Ctr. 78/01.10 şi desfundat mecanic cf. ctr. 78/01.10.10”.

Ulterior, în cursul lunii noiembrie 2011, SC BF SRL a emis către SC V SRL factura nr. …/15.11.2011, în valoare de 276.612,90 lei, cu un TVA aferent în sumă de 66.387,10 lei TVA, reprezentând „Prestări servicii conform contract”, însă administratorul SC V SRL, declară că nu deţine un contract aferent acestor lucrări efectuate de SC BF SRL, declarând că aceste lucrări au fost efectuate în contul sumei de 14.000 euro pe care în calitate de persoană fizică a împrumutat-o societăţii BF SRL.

Administratorul SC V SRL a declarat inspectorilor fiscali că din suma de 372.000 lei (factura emisă către SC BF SRL) a încasat prin ordin bancar suma de 29.000 lei, restul sumei fiind „compensată prin lucrarea de prestări servicii în refacerea mai multor drumuri forestiere conform facturii …/15.11.2011”.

Întrucât din actele şi probele administrate pe parcursul urmăririi penale s-a demonstrat că relaţia comercială dintre cei doi parteneri nu reflectă realitatea, însă între aceştia serviciile pretins efectuate au fost refacturate, existând o reciprocitate în acest sens, cu menţiunea că în urma acestei relaţii beneficiarul SC BF SRL  a beneficiat de un avantaj patrimonial de natura TVA, rezultat ca diferenţă între TVA deductibil înscris în factura emisă de SC V SRL  în sumă de 72.000 lei şi TVA colectat în sumă de  66.387,10 lei înscris în factura emisă către SC V SRL, rezultând astfel, o diferenţă în sumă de  5.612,90 lei, sumă care a fost solicitată şi aprobată la rambursare (72.000 lei - 66.387,10 lei = de 5.612,90 lei).

Raportat la cele expuse,  procurorul a concluzionat că SC V SRL a fost o societate folosită doar pentru a emite documente justificative necesare obţinerii sprijinului financiar nerambursabil, întrucât modul de operare prin care au fost anulate reciproc obligaţiile fiscale ce decurg din emiterea facturilor, conduce la concluzia că rolul SC V SRL, a constat în emiterea de documente în scopul obţinerii de fonduri nerambursabile, astfel că factura emisă de aceasta nu exprimă realitatea operaţiunilor, având un carcater fictiv.

Concluziile raportului de constatare întocmit de specialistul din cadrul DNA -Serviciul Specialiști este în sensul celor sus arătate, respectiv că inculpatul PRV, în calitate de reprezentant al SC BF SRL, a dedus, solicitat și a primit cu titlu de rambursare suma de 141 076,84 lei, reprezentând TVA, sumă care reprezintă în același timp, prejudiciul cauzat bugetului de stat (vol.17, f.47-50).

Situaţia de fapt din rechizitoriu s-a din următoarele mijloace de probă:

- proces verbal de sesizare din oficiu din data de 13 februarie 2015 şi procesul verbal din data de 19 martie 2015, încheiate de organele de urmărire penală, din care rezultă existenţa unor suspiciuni rezonabile cu privire la comiterea de infracţiuni împotriva intereselor financiare ale UE, cu prilejul implementării unui/unor proiecte de restructurare/reconversie de către SC BF SRL;

- procesul verbal de redare a convorbirilor în mediu ambiental şi a convorbirilor telefonice, înregistrate în baza mandatelor de supraveghere tehnică emise de Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş;

- comunicările ITM Arad, cu nr…./11 mai 2015 şi nr…../20 octombrie 2015, referitoare la datele deţinute cu privire la angajaţii societăţilor comerciale SC BF SRL, SC P SRL, SC JTC SRL, SC MV SRL, SC MS SRL, SC V G SRL, SC VOD SRL şi SC V SRL;

- adresa nr…./14.05.2015 a Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Arad, cu documentele încheiate ca urmare a controlului efectuat în teren, la SC BF SRL, la plantaţia viticolă de pe raza com. Z, pe linia respectării legislaţiei privind înfiinţarea şi reconversia de plantaţii viticole şi a modului de întreţinere a acestora;

- adresa nrAFND …/13.05.2015 a DGAF, referitoare la verificarea preliminară a realităţii şi legalităţii tranzacţiilor comerciale derulate de SC BF SRL cu societăţile comerciale P SRL, MV SRL, JTC SRL, VG SRL, VOD SRL şi achiziţiile efectuate de la persoane fizice;

- documentaţia depusă de SC BF SRL la APIA CJ Arad, cu prilejul implementării proiectelor de reconversie viticolă în campaniile 2010-2011, respectiv 2011-2012;

- procesul verbal de percheziţie de la sediul social al SC JTC SRL;

- procesul verbal de percheziţie de la imobilul din localitatea Ş, nr…., jud. Arad;

- procesul verbal de percheziţie de la locuinţa inculpatului CJ;

- procesele verbale de percheziţie întocmite ca urmare a percheziţiilor domiciliare efectuate la domiciliile inculpaţilor PRV, PV şi TM, şi înscrisurile ridicate de la aceştia;

- proces verbal de constatare întocmit de inspectorii antifrudă la sediul social al SC BNM SRL, nr…./1/26.05.2015;

- procesul verbal de control nr.ADAF …./31.07.2015, referitor la verificarea modului de respectare a legislaţiei fiscale şi contabile de către societăţile comerciale BF SRL, BNM SRL, VG SRL, P SRL, JTC SRL, MV SRL, MS SRL, DLD C SRL, V SRL, V Prod&Distribution SRL şi VOD SRL, precum şi înscrisurile contabile ridicate de la aceste societăţi comerciale;

- Raportul de Inspecţie Fiscală nr…./20.12.2013 al AJFP Arad, referitor la împrejurările în care SC BF SRL a solicitat rambursarea TVA la finele anului 2013;

- adresa nr…. /ad/03.12.2015 a AJFP Arad, referitoare la constituirea de parte civilă faţă de PRV şi SC BF SRL, pentru suma de 141 076,84 lei, reprezentând TVA restitută ilegal societăţii comerciale;

- rapoarte de constatare întocmite de specialistul din cadrul DNA-Serviciul Specialişti;

- adresa nr…. /15.07.2015 a APIA - Direcţia Juridică, de constituire de parte civilă împotriva SC BF SRL în privinţa sprijinului financiar acordat SC BF SRL cu prilejul implementării proiectelor de reconversie viticolă, în cele două campanii 2010-2011 şi 2011-2012;

- adresa nr…. /26.10.2015 şi HCL nr…/30.09.2015, de constituire de parte civilă a Comunei Z, în dosarul penal nr.19/P/2015 al DNA-Serviciul Teritorial Timişoara;

-declaraţiile inculpaţilor PRV, PV, CJ, TM şi FSP;

- declaraţii martori;

- fotocopii înscrisuri;

- procese verbale întocmite de organele de urmărire penală;

- caziere judiciare.

La data de 20 martie 2015 s-a dispus începerea urmăririi penale ”in rem”, pentru infracțiunile de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 297 alin.1 C.pen. rap. la art.132 din Legea nr.78/2000, şi folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al UE, prev. de art.181 alin.1 din Legea nr.78/2000.

Prin ordonanţa din data de 22 mai 2015, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art.367 alin.1 C.pen., şi folosirea sau prezentarea cu rea credinţă, de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta (în formă continuată), prev. de art.181 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen., ambele cu aplicarea cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen., faţă de suspecţii PRV, PV, CJ și SC BF SRL. Prin aceeași ordonanță s-a dispus efectuarea în cintinuare a urmăririi penale pentru infracţiunile de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art.367 alin.1 C.pen., şi  abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.297 alin.1 C.pen. raportat la art.132 din Legea nr.78/2000, ambele cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen. faţă de suspectul TM.

Prin ordonanţa din data de 26 mai 2015 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii PRV, PV şi CJ– pentru infracţiunile prev. şi pe. de art.367 alin.1 C.pen. şi art.181 alin.1 din Legea nr.78/2000 (cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.) ambele cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen. şi faţă de inculpatul TM– pentru infracţiunile prev. şi ped. de art. 367 alin.1 C.pen. şi art.297 alin.1 C.pen. raportat la art.132 din Legea nr.78/2000, ambele cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.

Prin ordonanța din data de 23 iulie 2015 s-a dispus extinderea urmăririi penale față de suspecții SC JTC SRL, SC P SRL și SC MV SRL pentru infracțiunile prev. și ped. de art.367 alin.1 C.pen. și art.181 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen., ambele cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.

Prin ordonanţele din data de 26 mai 2015 s-a dispus reţinerea, pe o perioadă de 24 ore, a celor patru inculpaţi, PRV, PV, CJ și TM. Prin încheierea nr.102/DL/27 mai 2015 a Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, s-a dispus, faţă de inculpaţii PRV şi TM măsura preventive a arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 30 zile, iar față de inculpații PV şi CJ a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 zile, respectiv de la data de 27 mai 2015 până la data de 25 iulie 2015.

Prin ordonanța  procurorului din data de 24 iulie 2015 s-a dispus prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar, pe o durată de 60 zile, respectiv de la data de 26 iulie 2015 până la data de 23 septembrie 2015, față de inculpații PV și CJ .

Prin încheierea nr…./DL/CO/25 iunie 2015 a Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Timişoara a fost admisă contestaţia formulată de inculpatul TM, dispunându-se înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu (care fusese prelungită inițial prin încheierea nr…./DL/22.06.2015 a Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș) cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile, respectiv de la data de 25.06.2015 la data de 23.08.2015.

Prin încheierea nr…./DL/CO/29 iunie 2015 a Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Timişoara a fost admisă contestaţia formulată de inculpatul PRV, dispunându-se înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu (care fusese prelungită inițial prin încheierea nr…./DL/22.06.2015 a Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș) cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 56 zile, respectiv de la data de 29.06.2015 la data de 23.08.2015.

Prin ordonanța procurorului din data de 21 august 2015 s-a dispus prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar, pe o durată de 31 zile, respectiv de la data de 24 august 2015 la data de 23 septembrie 2015, față de inculpații PRV și TM.

Prin ordonanța din data de 23 septembrie 2015 s-a dispus prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar, pe o durată de 60 zile, respectiv de la data de 24 septembrie 2015 la data de 22 noiembrie 2015, față de inculpații PRV, TM, PV și CJ.

Prin încheierile penale nr…./DL/30 septembrie 2015 și nr…/DL/30 septembrie 2015, Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus revocarea măsurii preventive a controlului judiciar dispusă față de inculpații TM și PV.

Prin încheierile penale nr…./DL/25 noiembrie 2015 și nr../DL/26 noiembrie 2015, Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus revocarea măsurii preventive a controlului judiciar dispusă față de inculpații CJ și PRV..

Prin ordonanța din data de 27 noiembrie 2015 s-a dispus:

1.Schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpatul PRV din prevederile art.181 alin.1 din Legea nr.78/2000 (cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.) și art.367 alin.1 C.pen. în prevederile art.181 alin.1 și 3 din Legea nr.78/2000 (cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.) și art.367 alin.1 și 2 C.pen.

Extinderea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul PRV pentru infracțiunile prev. de art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002  (cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.) și art.8 din Legea nr.241/2005, totul cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.

2. Schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpatul PV din prevederile art.181 alin.1 din Legea nr.78/2000 (cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.) și art.367 alin.1 C.pen. în prevederile art.48 alin.1 C.pen. raportat la art.181 alin.1 și 3 din Legea nr.78/2000 (cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.) și art.367 alin.1 și 2 C.pen.

Extinderea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul PV pentru infracțiunea prev. de art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002  (cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.), totul cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.

3. Schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpatul CJ din prevederile art.181 alin.1 din Legea nr.78/2000 (cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.) și art.367 alin.1 C.pen. în prevederile art.48 alin.1 C.pen. raportat la art.181 alin.1 și 3 din Legea nr.78/2000 (cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.) și art.367 alin.1 și 2 C.pen.

Extinderea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul CJ pentru infracțiunea prev. de art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002  (cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.), totul cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.

4. Extinderea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul FSP pentru infracțiunea prev. art.48 alin.1 C.pen. raportat la art.181 alin.1 din Legea nr.78/2000

5. Extinderea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul TM pentru infracțiunea prev.de art.29 alin.1 lit.b din Legea nr.656/2002.

Prin altă ordonanță, din aceeași dată de 27 noiembrie 2015, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de societățile comerciale BF SRL, P SRL, JTC SRL și MV SRL, extinderea urmăririi penale față de SC V SRL și SC BNM SRL, precum și punerea în mișcare a acțiunii penale față de:

-SC BF SRL, pentru infracțiunea prev. de art.181 alin.1 și 3 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.;

-SC P SRL, pentru infracțiunea prev. de art.48 alin.1 C.pen. raportat la art.181 alin.1 și 3 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.;

-SC JTC SRL, pentru infracțiunea prev. de art.48 alin.1 C.pen. raportat la art.181 alin.1 și 3 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.;

-SC MV SRL, pentru infracțiunea prev. de art.48 alin.1 C.pen. raportat la art.181 alin.1 și 3 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.;

-SC V SRL, pentru infracțiunea prev. de art.48 alin.1 C.pen. raportat la art.181 alin.1 din Legea nr.78/2000;

-SC BNM SRL, pentru infracțiunea prev. de art.48 alin.1 C.pen. raportat la art.181 alin.1 și 3 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.

Prin ordonanța din data de 08 iunie 2015 (vol.18, f.1-9) s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului pe următoarele bunuri imobile:

-22 imobile aparținând inculpatului TM (din care 2 construcții cu teren aferent și 20 terenuri extravilane);

-23 imobile aparținând inculpatului CJ (din care 2 apartamente, 1 teren intravilan cu construcții, un teren intravilan și 19 terenuri extravilane);

-2 imobile (teren extravilan) aparținând inculpatului PV;

-1 imobil (teren extravilan) aparținând inculpatului PRV.

Prin ordonanța din data de 30 iulie 2015 (vol.18, f.51-55) s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui număr de 9 imobile (teren extravilan) aparținând inculpatei SC JTC SRL.

Prin aceeași ordonanță din data de 30 iulie 2015 s-a dispus totodată indisponibilizarea sumelor de bani (în lei și valută) din conturile bancare ale inculpatelor SC JTC SRL, SC P SRL și SC MV SRL.

Măsurile asigurătorii au fost luate în vederea reparării pagubei produse prin infracțiunile pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală.

Prin ordonanța din data de 02 decembrie 2015 (vol.18, f.58-64) s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunului imobil-plantație de viță de vie, formată din butași și sistem de susținere, de pe suprafața de 56 ha pe teritoriul administrativ al comunei Z, aflată în proprietatea SC V Prod&Distribution SRL, în vederea confiscării speciale.

Procedura de cameră preliminară

Prin încheierea camerei de consiliu nr…. din 04.02.2016, judecătorul de cameră preliminară a respins excepţia tardivităţii cererilor şi excepţiilor formulate în Camera Preliminară, de inculpaţii: FISP, PRV şi CJ, ridicate de către Parchetul de pe lângă ÎCCJ-DNA-Serviciul Teritorial Timişoara şi, în baza art. 345 alin. 1 Cod procedură penală, a respins cererile şi excepţiile privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, formulate de inculpaţii: TM, FSP, PRV, CJ.

S-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. …/P/2015 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ-DNA-Serviciul Teritorial Timişoara şi s-a dispus începerea judecăţii.

Încheierea a rămas definitivă prin încheierea penală nr…. din 22.04.2016, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Timişoara, prin care s-au respins contestaţiile formulate de inculpaţii PV, CJ, FSP şi  PAV împotriva  încheierii penale nr…. din 04.02.2016 pronunţată  de Tribunalul Arad.

S-au admis contestaţiile formulate de inculpaţii PRV şi TM împotriva aceleiaşi încheieri penale.

A fost desfiinţată încheierea penală contestată şi rejudecând:

S-a înlăturat din materialul probator  administrat în cursul urmăririi penale interceptările şi înregistrările comunicaţiilor efectuate de inculpaţii PRV şi TM în baza mandatelor de supraveghere tehnică emise în baza încheierii nr. ../ST/M din 30.03.2015, respectiv: mandatele  nr…./30.03.2016 – inculpat PRV; nr…./30.03.2016 – inculpat TM, prelungite prin încheierea nr. …/ST/M din 24.04.2016 pronunţată de Tribunalul Timiş; şi mandatul de  supraveghere nr. ../30.03.2015 privind supravegherea video, audio sau prin fotografiere a activităţilor desfăşurate de inculpaţii PRV şi TM, mandat prelungit prin încheierea din 24.04.2016.

S-a menţinut în rest încheierea penală contestată în ceea ce priveşte constatarea legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor (cu excepţia interceptărilor şi înregistrării comunicaţiilor menţionate anterior), efectuarea actelor de urmărire penală şi a dispunerii începerii cercetării  judecătoreşti.

Poziţia procesuală a inculpaţilor

În faza de urmărire penală inculpaţii PRV, PV, CJ, TM şi FSP au înţeles să dea declaraţie în cauză, însă nu au recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor.

În cursul judecăţii, la termenul de judecată din data de 10 mai 2017, ulterior citirii actului prin care s-a dispus începerea judecăţii, instanţa a întrebat inculpaţii dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, aducându-li-se la cunoştinţă dispoziţiile art.396 alin.10 Cod procedură penală. Cu acea ocazie inculpaţii au arătat că nu doresc să se prevaleze de dispoziţiile prev. de art.374, art.396 alin.10 Cod procedură penală, însă au consimţit să dea declaraţii în cauză.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului instanţa reţine nurmătoarele:

În fapt:

La data de 07.06.2010 s-a încheiat contractul de asociere în participaţiune nr. … între  Primăria Z, jud. Arad şi SC BF SRL  având  ca obiect înfiinţarea unor plantaţii de pomi fructiferi şi viţă de vie pe raza comunei Z; primăria a contribuit prin asociere cu suprafaţa de 229,52 ha iar ulterior prin actul adiţional nr. 1 din 31.05.2011 adoptat prin Hotărârea Consiliului Local Z nr. 80/31.05.2011 contribuţia primăriei a crescut la 444,964 ha teren arabil.

Potrivit acestui contract primăriei îi revenea cota de participare la profit şi pierderi de 20%, iar societăţii comerciale o cotă de 80% stipulându-se totodată obligaţia societăţii comerciale de restituire a terenului la expirarea contractului, fiind încheiat pe o perioadă de 20 de ani sau la rezilierea acestuia; investiţiile revenind primăriei.

Astfel, la data de 08.06.2010 SC BF SRL prin cererea înregistrată cu nr. …, având în vedere dispoziţiile Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 532/2007 pentru aprobarea procedurilor condiţiilor de acordare a drepturilor de plantare,  solicitat  Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Viticole  dreptul de plantare  a viţei de vie pe suprafaţa de 229,52 ha din rezerva naţională.

Pentru prima campanie aferentă anilor 2010-2011, SC BF SRL a solicitat acordarea dreptului de plantare pe suprafața de 50,00 ha, conform cererii nr…./09.06.2010,  înregistrată la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (DADR) Arad. La cererea de autorizare a plantării de viță de vie au fost anexate documentele cerute de actele normative în vigoare (Ordinul MADR nr.247/2008), respectiv Planul individual de reconversie a soiurilor, memoriul justificativ, harta blocurilor fizice pe care va fi plantată viță de vie, declarațiile inculpatului PRV (referitoare la respectarea măsurilor prevăzute în plan, respectarea normelor GAEC, etc.), graficul de execuție a lucrărilor (din care rezultă că aceste lucrări au fost preconizate a se desfășura în perioada august 2010-noiembrie 2012). Au mai fost anexate Aprobarea privind acordarea unui drept de plantare din rezerva națională nr.1074/08.06.2010 a Oficiului Național al Viei și Produselor Vitivinicole (din care rezultă că se acordă SC BF SRL, urmare cererii acesteia, drept de plantare a viței de vie din rezerva națională  pentru suprafața totală de 229,52 ha precum și Hotărârea nr.79/07.06.2010 a Consiliului Local al comunei Z și Contractul de asociere în participațiune nr.2090/07.06.2010 încheiat între Consiliul Local al com. Z (reprezentat de inculpatul TM-primarul comunei) și SC BF SRL (reprezentată de inculpatul PRV).

Totodată, rin cerererile nr. … şi …/ambele din 08.09.2010  SC BF SRL s-a adresat APIA (APIA) pentru acordarea unor subvenţii pentru suprafaţa pe care a iniţiat cultura de viţă de vie respectiv pentru suprafaţa de 50 ha pentru măsura I din planul de reconversie - valoarea sprijinului solicitat a fost de 456.000 euro (9.120 euro/ha X 50 ha), echivalentul în lei a sumei de 1.938.364,80 lei -  iar pentru măsura II privind instalarea sistemului de susţinere şi palisaj- valoarea sprijinului solicitat a fost de 236.500 euro.

Odată cu depunerea celor două cereri de sprijin financiar, inculpatul PRV a semnat “Angajamentul solicitantului”, obligându-se la efectuarea lucrărilor prevăzute în planul individual de reconversie, la furnizarea oricărui document justificativ care îi va fi solicitat, să înapoieze la APIA valoarea sprijinului acordat în situația în care declarațiile făcute se dovedesc a fi false; de asemenea, inculpatul  și-a asumat cunoașterea dispozițiilor legale și comunitare, incidente în materie, obligându-se să restituie sumele încasate în ipoteza încălcării acestor dispoziții, dar și suportarea consecințelor legale în situația furnizării de date false. Inculpatul își asumă în mod expres riscul de a pierde drepturile decurgând din acordarea sprijinului financiar în situația în care face declarații false sau incorecte, pe parcursul implementării proiectului de reconversie (vol.4, f.200).

În data de 09.06.2011, SC BF SRL a depus la APIA Arad sub nr. …/09.06.2011, Declaraţia de finalizare privind măsura de reconversie a soiurilor pentru planul individual nr. 3404/10.06.2010, lucrări efectuate pe suprafaţa de 49,43 ha.

Întrucât din valoarea totală a cheltuielilor efectuate în valoare totală de 2.603.191,05 lei, numai 75 % reprezintă cheltuieli eligibile, suma maximă care poate fi decontată este de 1.952.393,29 lei (2.603.191,05 lei X 75 %).

Urmare a cererii de sprijin financiar nr. 7478 depusă de SC BF SRL, APIA Arad a emis sub nr. …/27.06.2011 Fişa de validare a ajutorului pentru măsura Cod RS-DPR1, respectiv Nota de calcul pentru cererile cu plata la termen, din cuprinsul căreia reiese că solicitantul SC BF SRL va beneficia de un sprijin financiar în sumă totală de 450.886,46 euro, echivalentul sumei de 1.916.267,44 lei, aferent suprafeţei de 49,43 ha.

Cu privire la măsura II – instalare sistem de susținere și palisaj,  în cadrul aceluiaşi program de reconversie a soiurilor, SC BF SRL a depus la APIA Arad Cerere de sprijin pentru restructurarea/reconversia plantaţiilor viticole – Campania viticolă 2010- 2011(măsura II), cerere înregistrată sub nr. 7479/08.09.2010, prin care a fost solicitat sprijin pentru măsura ,,instalare sistem susţinere pentru conducere şi palisaj” aferentă suprafeţei de 50 ha. Suma totală a ajutorului solicitat a fost de 236.500 euro (4.730 euro/ha X 50 ha), echivalentul în lei a sumei de 1.005.314,20 lei. Cererea a fost depusă de inculpatul PRV.

În data de 09.06.2011, SC BF SRL a depus la APIA Arad sub nr. …/09.02.2012, Declaraţia de finalizare privind măsura instalare sistem susţinere pentru conducere şi palisaj pentru planul individual nr. 3404/10.06.2010, lucrări efectuate pe suprafaţa de 49,43 ha.

Întrucât din valoarea totală a cheltuielilor efectuate în valoare totală de 1.349.609,69 lei, numai 75 % reprezintă cheltuieli eligibile, suma maximă care poate fi decontată este de 1.012.207,27 lei (1.349.609,69 lei X 75 %).

Urmare a cererii de sprijin nr. …./08.09.2010 depusă de SC BF SRL, APIA Arad a emis sub nr…./07.03.2012 Fişa de validare a ajutorului pentru măsura Cod RS-DPR2, respectiv Nota de calcul pentru cererile cu plata la termen, din cuprinsul căreia reiese că solicitantul SC BF SRL va beneficia de un sprijin financiar în sumă totală de 233.803,9 euro, echivalentul sumei de 991.749,38 lei, aferent suprafeţei de 49,43 ha.

Ulterior, SC BF SRL a depus un nou centralizator, din care rezultă că, față de cheltuielile arătate în centralizatorul inițial, au fost efectuate și alte cheltuieli, astfel că totalul cheltuielilor efectuate au fost majorate la suma de 1 471 126,22 lei.

Pentru a primi sprijinul financiar pentru lucrările efectuate, potrivit planului individual de reconversie aprobat, inculpatul PRV a depus la APIA Arad documente justificative, din care să rezulte efectuarea unor cheltuieli eligibile (nu toate cheltuielile efectuate în realizarea planului erau considerate eligibile, ci doar cele prevăzute în devizele întocmite de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Calugărească). Astfel, inculpatul PRV a depus la APIA copiile facturilor fiscale care dovedesc efectuarea unor cheltuieli legate de studii pedologice și agrochimice de către Oficiul de studii pedologice și agrochimice Arad și a unui proiect de către Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Miniș.

Astfel, inculpatul PR, în sprijinul cererii sale  a depus 8 borderouri de achiziţie a gunoiului de grajd de la persoane fizice şi 4 facturi fiscale şi chitanţe de plată emise de SC DLD SRL către SC BF SRL din car rezultă că în perioada 24 martie – 12 aprilie 2011, inculpatul PRV a achiziționat gunoi de grajd în valoare totală de 375 000 lei, iar valoarea achizițiilor de complex-îngrășăminte chimice a fost de  9 897,04 lei.

În cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti s-a procedat la audierea martorilor menţionaţi în cuprinsul borderourilor de achiziţie care au confirmat cantitatea livrată şi semnătura depusă cu excepţia  martorilor BT, BI, BN sr şi jr. De asemenea, având în vedere că SC DLD SRL nu a mai desfăşurat activitate comercială din anul 2009 se poate concluziona că livrarea de bunuri de la această societate către SC BF SRL  nu s-a efectuat.

Pe de altă parte inculpatul PRV a declarat în data de 16 iunie 2015 că  în ceea ce privește îngrășământul chimic ”l-am cumpărat de la șosea, de la un șofer care oprise cu camionul  lângă plantația de viță de vie în curs de înființare….” (vol.2, f.83-87).

De asemenea inculpatul a depus la APIA devizul de lucrări nr…/17.05.2011, emis de SC BF SRL și factura fiscală nr…./17.05.2011, emisă de SC V SRL (vol.4, f.159-160) în baza contractului de prestări servicii nr. … /01.2010 încheiat între SC BF SRL (reprezentată de inculpatul PRV) în calitate de beneficiar și SC V SRL (reprezentată de FS) în calitate de prestator privind lucrări de nivelare teren; devizul de lucrări nr… şi …ambele din data de 07.06.2011 privind lucrări efectuate în regie proprie cu prilejul plantării butaşilor de viţă de vie şi instalării tutorilor; Registrul de zilieri  pentru perioada 19.05.2011 06.06.2011 .

Potrivit probatoriului administrat,respectiv audierii martorilor PP, GI,MV, PE,PD, GC, ŞI, AIB, CV instanţa se reţine că în vara anului 2011 s-a folosit forţa de muncă pentru efectuarea manuală a unor lucrări de întreţinere şi pentru efectuarea lucrări de instalare a tutorilor zilierii fiind remuneraţi cu sume cuprinse între  50 lei-100 lei/zi

Sistemul de susținere a viței de vie a fost achiziționat de la societatea P di VM e Nadia SNC din Italia. În raportul întocmit de specialistul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție-Serviciul Specialiști se reține că achizițiile efectuate de SC BF SRL de la P Italia au fost efectuate în baza a 7 facturi fiscale ”care au fost înregistrate în evidența contabilă a beneficiarului, constatându-se că relația comercială reflectă realitatea operațiunilor dintre cei doi operatori economici”.

În dovedirea cheltuielilor făcute cu realizarea măsurii II din planul de reconversie, SC BF SRL, prin intermediul inculpatului PRV a depus la APIA, până la data efectuării recepției calitative și cantitative  a lucrării (respectiv 05 martie 2012, odată cu încheierea procesului verbal nr…. de către reprezentanții APIA) următoarele documente: centralizator salarii aferent lunii octombrie 2011; stat de plată-venit net octombrie 2011; deviz de lucrări nr.1/06.10.2011 privind situația altor lucrări efectuate în regie proprie cu ocazia instalării sistemului de susținere pe suprafața de 49,43 ha; factura nr…./17.10.2011 emisă de de SC P SRl către SC BF SRL, având ca obiect ”avans lucrări”; factura nr….. 01.03.2012 emisă de de SC P SRl către SC BFSRL, având ca obiect ”instalare sistem de susținere”, la prețul de 558 000 lei; documentele de achiziție ale sistemului de susținere a viței de vie .

La aceeași dată de 05.03.2012, este înregistrat la APIA CJ Arad centralizatorul privind costurile efectuate în cadrul Măsurii II-instalare sistem de susținere pentru conducere și palisaj, fiind evidențiate cheltuieli în sumă de 1 349 609,69 lei (vol.5, f.30-32).

Ulterior depunerii centralizatorului costurilor efectuate, inculpatul PRV depune la APIA contractul de prestări servicii nr…./15.09.2011, încheiat între SC P SRL, în calitate de prestator, și SC BF SRL, în calitate de beneficiar, prestatorul obligându-se la efectuarea lucrărilor de instalare a sistemului de susținere a viței de vie pe suprafața de 50 ha. Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 1 an, la prețul de 643 548,39 lei+TVA (preț ce urma a fi plătit în două tranșe, respectiv avans și rest de plată). Contractul este înregistrat la APIA sub nr…./21.03.2012 (vol.5, f.19-20); factură fiscală (…/27.07.2012) din care rezultă că a achiziționat anumite produse necesare întreținerii viței de vie, precum și un deviz de lucrări în regie proprie pentru întreținerea plantației de viță de vie, înregistrat la APIA sub nr…../13.09.2012, din care rezultă că pe plantația înființată pe suprafața de 49,43 ha au fost efectuate lucrări de tăiat, săpat, prășit, stropit, valoarea devizului fiind de 118 625,53 lei.

În baza acestor noi cheltuieli efectuate, la data de 13.09.2012 inculpatul PRV a mai depus la APIA o completare la centralizatorul inițial, suplimentând cheltuielile inițiale cu cele aferente facturii fiscale nr….. /27.07.2012 și devizului de lucrări menționat, valoarea totală a cheltuielilor efectuate cu realizarea Măsurii II din planul de reconversie fiind de 1 471 126,1 lei. (vol.5, f.4-6).

Potrivit raportului de constatare întocmit în cursul urmăririi penale, în campania 2010-2011, SC BF SRL a încasat cu titlu de sprijin financiar nerambursabil din fondurile UE, pentru Măsura I-proiectare, pregătire teren, plantare și instalare tutori suma de 1 916 267,44 lei(450 801,6 euro), iar pentru Măsura II-instalare sistem de susținere pentru conducere și palisaj suma de 1 070 821,86 lei(233 803,9 euro) (vol.17, f.11).

Suma totală  încasată de SC BF SRL pentru campania 2010- 2011 este de 2.987.089,3 lei

1.În campania din 2011-2012 SC BF SRL a solicitat acordarea dreptului

de plantare pe  suprafața de 175,86 ha (vol.6, f.191), conform cererii de autorizare a plantării înregistrată la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (DADR) Arad sub nr…./09 iunie 2011,

La cererea de autorizare a plantării de viță de vie au fost anexate documentele cerute de actele normative în vigoare (Ordinul MADR nr.247/2008), respectiv Planul individual de reconversie a soiurilor, memoriul justificativ, harta blocurilor fizice pe care va fi plantată viță de vie, declarațiile inculpatului PRV (referitoare la respectarea măsurilor prevăzute în plan, respectarea normelor GAEC, etc.), graficul de execuție a lucrărilor (din care rezultă că aceste lucrări au fost preconizate a se desfășura în perioada august 2011-august 2013). Au mai fost anexate Aprobarea privind acordarea unui drept de plantare din rezerva națională nr.1074/08.06.2010 a Oficiului Național al Viei și Produselor Vitivinicole (din care rezultă că se acordă SC BF SRL, urmare cererii acesteia, drept de plantare a viței de vie din rezerva națională  pentru suprafața totală de 229,52 ha), precum și Hotărârea nr.79/07.06.2010 a Consiliului Local al comunei Z și Contractul de asociere în participațiune nr.2090/07.06.2010 încheiat între Consiliul Local al com. Z (reprezentat de inculpatul TM -primarul comunei) și SC BF SRL (reprezentată de inculpatul PRV).

Întrucât în urma verificărilor efectuate de reprezentanții DADR Arad, în teren și asupra documentației depuse de inculpatul PRV, administrator la SC BF SRL, s-a constatat că sunt respectate dispozițiile legale, Planul individual a fost înaintat la APIA Arad, la data de 10 august 2011 (vol.6, f.165).

La data de 14 septembrie 2011, SC BF SRL, prin reprezentantul PRV, a depus la APIA CJ Arad cererea de sprijin pentru restructurarea/reconversia plantaţiilor viticole, înregistrată sub nr…., solicitând sprijin pentru prima măsură (pregătire teren, plantare, instalare tutori) în cuantum de 1 603 843,20 euro, corespunzător unei suprafeţe de 175,86 ha (vol.6, f.155-159). Prin cererea de sprijin pentru restructurarea/reconversia plantaţiilor viticole, înregistrată sub nr…. din aceeaşi dată, SC BF SRL a solicitat APIA CJ Arad sprijin financiar pentru cea de a doua măsură (instalare sistem de susţinere) în cuantum de  831 817,80 euro (vol.6, f.160-164). Odată cu depunerea acestor cereri de sprijin, inculpatul PRV a semnat din nou angajamentul solicitantului, obligându-se la efectuarea lucrărilor prevăzute în planul individual de reconversie, la furnizarea oricărui document justificativ care îi va fi solicitat, să înapoieze la APIA valoarea sprijinului acordat în situația în care declarațiile făcute se dovedesc a fi false; de asemenea, inculpatul și-a asumat cunoașterea dispozițiilor legale și comunitare, incidente în materie, obligându-se să restituie sumele încasate în ipoteza încălcării acestor dispoziții, dar și suportarea consecințelor legale în situația furnizării de date false. Inculpatul își asumă în mod expres riscul de a pierde drepturile decurgând din acordarea sprijinului financiar în situația în care face declarații false sau incorecte, pe parcursul implementării proiectului de reconversie.

La data de 26 martie 2012, inculpatul PRV notifică APIA CJ Arad cu privire la intenția de a începe lucrările de pregătire a terenului și a celor de fertilizare (vol.6, f.137).

Inculpata SC BF SRL a depus la APIA Arad sub nr. …/11.09.2013, documentul intitulat Centralizator privind costurile efectuate pentru măsura ,,instalare sistem de susţinere pentru conducere şi palisaj” pentru suprafaţa de 169,79 ha, din cuprinsul căruia reiese că au fost efectuate cheltuieli în sumă totală de 4.769.552,65 lei, fără TVA.

Întrucât din valoarea totală a cheltuielilor efectuate în valoare totală de 4.769.552,65 lei, numai 75 % reprezintă cheltuieli eligibile, suma maximă care poate fi decontată este de 3.577.164,49 lei (4.769.552,65 lei X 75 %).

Urmare a cererii de sprijin nr. …/14.09.2011 depusă de SC BF SRL, APIA Arad a emis sub nr. …/01.10.2014 Fişa de validare a ajutorului pentru măsura Cod RS-DPR2, respectiv Nota de calcul pentru cererile cu plata la termen, din cuprinsul căreia reiese că solicitantul SC BF SRL va beneficia de un sprijin financiar în sumă totală de 803.106,7 euro, echivalentul sumei de 3.556.236,78 lei, aferent suprafeţei de 169,79 ha.

Pentru dovedirea cheltuielilor efectuate cu achiziția de îngrășământ-gunoi de grajd, inculpatul PRV a depus la dosarul cererii de finanțare mai multe borderouri de achiziție, fiind întocmit un centralizator al borderourilor de achiziţie pentru gunoi grajd în valoare totală de 1.367.450 lei, înregistrat sub nr. …/12.04.2012, document depus la APIA Arad.

În declarația dată în data de 16 iunie 2015, inculpatul PRV arată că de achiziția gunoiului de grajd s-a ocupat atât el cât și inculpații PV și CJ, care au semnat borderourile de achiziție. Inculpatul PR a indicat borderourile de achziție care au fost semnate de el și care au fost semnate de ceilalți doi inculpați, PV și CJ, borderourile fiind ulterior depuse la dosarul cererii de finanțare, la APIA CJ Arad.  Inculpatul PRV subliniază faptul că ”sumele menționate nu corespund realității, incluzând aici și sumele eferente efectuării transportului”. În declarația dată la data de 26 mai 2015, inculpatul PRV arătase că ”în mare parte, de achiziționarea gunoiului de grajd s-au ocupat suspecții PV și CJ” (în această perioadă, în cadrul SC BF SRL au fost cooptați ca asociați și inculpații PV și CJ, PV exercitând indirect calitatea de asociat prin intermediul lui SCE (f.83-87/vol II u.p.)

Inculpatul PV a declarat, la data de 26 mai 2015, că a livrat gunoi de grajd în nume personal (potrivit borderoului de achiziție gunoi de grajd), gunoi care a fost transportat cu camioane aparținând inculpatului CJ sau altor persoane, inculpatul asigurând și combustibilul necesar acestor camioane. (f.24-31/vol.3 u.p).

Inculpatul CJ a declarat la data de 26 mai 2015 că a transportat gunoi de grajd cu camioane proprii, cu prilejul implementării celui de al doilea proiect, că s-a ocupat, alături de inculpații PV și PRV de achiziționarea gunoiului de grajd, dar că plata acestuia era efectuată de inculpatul PRV. Admite inculpatul CJ că a întocmit borderouri de achiziție în 5 situații, când a achiziționat gunoi de grajd de la persoane fizice, fiind posibil să fi efectuat și plata acestuia. Susține însă că achizițiile de gunoi de grajd și plățile făcute sunt reale (vol.2, f.36-41).

În dovedirea efectuării lucrărilor de pregătire a terenului, inculpatul PRV a depus  la dosarul cererii de finanțare trei contracte de prestări servicii, respectiv:

-contractul de prestări servicii nr.07/03.10.2011 – încheiat între SC MV SRL, în calitate de prestator și SC BF SRL, în calitate de beneficiar;

- contractul de prestări servicii nr.14/10.10.2011 – încheiat între SC JTC SRL, în calitate de prestator și SC BF SRL, în calitate de beneficiar;

- contractul de prestări servicii nr.06/03.10.2011 – încheiat între SC P SRL, în calitate de prestator și SC BF SRL, în calitate de beneficiar.

Aceste contracte au bază devize de lucrări nr. 1 din 25.05.2012 privind situaţia lucrărilor efectuate în regie proprie cu ocazia pregătirii terenului în suprafaţă de 58 ha în comuna Z, document ştampilat de SC BF SRL şi SC JTC SRL, SC MV SRL, SC P SRL; devizul de lucrări nr. 2 din 12.04.2012 efectuate în regie proprie cu ocazia fertilizării terenului în suprafaţă de 58 ha în comuna Z, document ştampilat de SC BF SRL şi SC JTC SRL, SC MV SRL, SC P SRL; devizul nr. 4 din 15.06.2012 efectuate în regie proprie cu ocazia plantării terenului în suprafaţă de 59 ha în comuna Z, document ştampilat de SC BF SRL şi SC MV SRL, SC JTC SRL, SC P SRL; devizul nr. 3 din 15.06.2012 efectuate în regie proprie cu ocazia instalării tutori pe suprafaţa de 59 ha în comuna Z, document ştampilat de SC BF SRL şi SC MV SRL, SC P SRL; SC JTC SRL.

Aferent ultimelor devize de lucrări, se regăsesc facturi proforme emise de cei trei prestatori, respectiv:

- factura proforma nr. …/14.06.2012 în valoare totală de 1.857.773,53 lei, din care TVA în sumă de 359.569,07 lei, reprezentând ,,prestări servicii conform contract nr. 06/03.10.2011” , emisă de SC P SRL (vol.7, f.114);

- factura proforma nr. …./12.06.2012 în valoare totală de 1.926.415,09 lei, din care TVA în sumă de 372.854,53 lei, reprezentând ,,prestări servicii conform contract nr. 14/10.10.2011” , emisă de SC JTC SRL (vol.7, f.119);

- factura proforma nr. 001/11.06.2012 în valoare totală de 1.950.184,43 lei, din care TVA în sumă de 377.455,05 lei, reprezentând ,,prestări servicii conform contract nr. 07/03.10.2011” , emisă de SC MV SRL (vol.7, f.124).

De asemenea, inculpata SC BF SRL cu ocazia depunerii cererii de sprijin financiar a ataşat facturile de achiziție a materialului săditor (butași de viță de vie) de la societățile din Italia: CD AZ. Agr.-V -SS, MC V și V SCO Coop.Agr. Cooperativi P. În ceea ce privește tutorii, SC BF SRL a depus la dosarul cererii de finanțare facturi de achiziție a tutorilor din bambus de la societatea P di V M e Nadia SNC din Italia și borderouri de achiziție a tutorilor din lemn de la martorul PȘ (vol.7, f.79-80).

La data de 15 iunie 2012, inculpatul PRV a depus la APIA CJ Arad declarația de finalizare a măsurii I-proiectare, pregătire teren, plantare și instalare tutori (Anexa nr.6), înregistrată sub nr. 6652. În cuprinsul declarației se atestă finalizarea lucrărilor de proiectare și cartare agrochimică, fertilizare și pregătire teren, plantare butași și instalare tutori, pentru efectuarea lucrărilor fiind folosite îngrășăminte organice, butași de viță de vie certificată și tutori din lemn (vol.6, f.23).

La dosarul cererii de sprijin financiar, inculpatul PRV a mai depus două borderouri de achiziție a tutorilor din lemn, respectiv borderoul de achiziție nr.83/01.06.2012 și borderoul de achiziție nr.4/01.06.2012, din care rezultă că SC BF SRL a achiziționat de la martorul PȘ un număr de 300 000 tutori din lemn, la prețul total de 93 000 lei (vol.7, f.79-80).

Inculpatul Pop Valer susține, în declarația făcută la data de 26 mai 2015, că SC MV SRL (societate a cărei activitate a administrat-o inculpatul) a efectuat lucrările la care s-a obligat, potrivit contractului de prestări servicii, așa cum rezultă din devizele depuse de inculpatul PRV la APIA. Documentele aferente lucrărilor efectuate le-a întocmit personal, iar forța de muncă și utilajele necesare efectuării lucrărilor au provenit, parte de la societatea MV SRL, parte fiind închiriate sau folosiți zilieri.

În același sens sunt și declarațiile inculpatului CJ, respectiv că a efectuat lucrările la care s-a obligat, prin contractele de prestări servicii. Menționează că modelele contractelor de prestări servicii le-a conceput singur, iar zilierii folosiți la prestarea serviciilor au fost evidențiați în registrul de zilieri ai SC BF SRL. Referitor la SC BNM SRL (societate care a asigurat montarea sistemului de susținere în campania 2011-2012), arată că ”am auzit, știu că a pregătit terenul, a montat sistemul de susținere…îl cunosc pe B sau BS (administratorul SC BNM SRL-n.n.), știu că este șofer la firma mea JTC SRL”. Lucrările menționate în devizele de lucrări, care au fost folosite de SC BF SRL la APIA, au fost realizate atât cu mijloacele proprii ale SC JTC SRL și SC P SRL, cât și cu mijloace (utilaje și forță de muncă) închiriate de la alte societăți, cum ar fi ȘC sau T, ale căror servicii au fost plătite parțial.

Cu privire la lucrările de plantare a viței de vie, acestea au fost efectuate de societățile comerciale SC MS SRL-în baza contractului de prestare servicii nr.,,,/20.05.2012 și SC VG SRL – în baza contractului de prestări servicii nr.,,,/30.04.2012 (vol.7, f.52, 55-56).

Cât privește contractul de prestări servicii încheiat cu SC MS SRL, valoarea contractului a fost stabilită la suma de 3 740 000 lei, urmând ca SC BF SRL să suporte cazarea și masa lucrătorilor/muncitorilor și motorina necesară funcționării utilajelor mecanizate de plantat. La data de 15 iunie 2012 a fost încheiat procesul verbal de recepție a lucrărilor.

Din declarația martorului FSt (vol.3, f.182-183), reprezentantul SC MS SRL, rezultă că a negociat cu inculpatul PRV contractul respectiv, a efectuat lucrările de plantare a viței de vie cu ajutorul unui utilaj închiriat de la un conațional (sens în care depune la dosar un contract olograf de închiriere al unui utilaj destinat acestui gen de activități), iar sumele de bani aferente lucrărilor efectuate le-a încasat prin virament bancar. Arată totodată că a suportat cheltuielile cu muncitorii și cu combustibilul necesar funcționării utilajelor mecanizate și că s-a obligat la aceste lucrări având în vedere că intermediase cumpărarea butașilor de viță de vie, de către inculpatul PRV, de la societatea MC V Italia. Mai precizează martorul FS că inițial SC MS SRL trebuia să asigure lucrările de plantare pe întrega suprafață de aproximativ 200 ha, dar neavând capacitatea necesară prestării unei lucrări așa mari, parte din lucrările de plantare a viței de vie au fost efectuate de SC VG SRL.

Contractul de prestări servicii încheiat cu SC VG SRL a fost negociat la o valoare de 423 372,40 lei, SC BF SRL obligându-se să asigure, și în acest caz, să suporte cazarea și masa lucrătorilor/muncitorilor și motorina necesară funcționării utilajelor mecanizate de plantat. La data de 15.06.2012 a fost încheiat procesul verbal de recepție a lucrărilor.

La data de 04 iunie 2012, ambele societăți comerciale, SC MS SRL și SC V GSRL, au emis facturile proforme pentru lucrările de plantare a butașilor de viță de vie, conform prețului negociat prin contractele de prestări servicii (vol.7, f.53,57).

Din declarația martorului CS rezultă că a intermediat, pentru inculpatul PRV, cumpărarea de butași de viță de vie din Italia, obligându-se totodată să asigure și activitatea de plantare a acestora. În acest sens, a achiziționat SC VG SRL de la martorul PFC, prin intermediul acestei societăți comerciale negociind contractul de prestări servicii nr.1/30.04.2012. Lucrările de plantare a butașilor de viță de vie le-a efectuat cu ajutorul unui utilaj mecanizat, destinat acestui gen de lucrări, utilaj pe care l-a adus din Italia. Menționează martorul că pe tractorul care deservea respectivul utilaj a lucrat el și o altă persoană, iar alimentarea utilajului cu butași de viță de vie s-a făcut de către zilieri recrutați din localitatea Z. Factura proformă a fost emisă de cabinetul de contabilitate, iar cu suma de bani încasată de la SC BF SRL a achiziționat un imobil unde este sediul social al SC VG SRL.

În dovedirea afirmațiilor sale, martorul CS a depus contractul de comodat încheiat între V C Padergnone (una din societățile care a livrat butași de viță de vie către SC Belle Fruct SRL) și CS , la data de 21.11.2011, prima obligându-se să pună la dispoziția martorului, în mod gratuit, o mașină de plantat butași de viță de vie, marca ”Wagner”, pentru o perioadă de 5 ani. Martorul a depus la dosar și copia documentului de transport a utilajului respectiv, din Italia în România, din data de 23.11.2011 (vol.3, f.170-178).

Declarația martorului CS este confirmată și de declarația martorei SA- administrator la SC VG SRL (vol.3, f.179-181).

La data de 26 iulie 2012 a fost efectuat controlul în teren, de reprezentanți din partea APIA CJ Arad, fiind constatate încheiate lucrările de plantare a butașilor de viță de vie și a tutorilor (707 448 butași vie/tutori).

La data de 27 iulie 2012, este înregistrat la APIA CJ Arad, sub nr.8448 centralizatorul privind costurile efectuate de SC BF SRL cu Măsura I, pe suprafața de 169,79 ha. Au fost evidențiate astfel cheltuieli totale de 9 534 690,93 lei, ponderea mare a cheltuielilor reprezentând-o devizele de lucrări, respectiv facturile fiscale emise de societățile comerciale SC JTC SRL, SC PC SRL și SC MV SRL (vol.7, f.19-22).

În luna august 2011, APIA CJ Arad a emis fișa de validare a ajutorului pentru măsura cod RS-DPR-1, dispunând acordarea către SC BF SRL a ajutorului financiar în cuantum de 7 092 060,38 lei (respectiv 1 548 484,8 euro).

La data de 01 noiembrie 2012, inculpatul PRV notifică APIA CJ Arad cu privire la intenția de a începe lucrările de instalare a sistemului de susținere (vol.8, f.230), pe suprafața de 170 ha-Măsura II (măsură ce va fi finalizată la data de 30 iulie 2013, odată cu depunerea declarației de finalizare, înregistrată la APIA CJ Arad sub nr.  15 183/30.07.2013, vol.8, f.221).

Achiziția sistemului de susținere a viței de vie s-a realizat de SC BF SRL de la societatea P VM e Nadia SNC din Italia (cu precizarea că, pentru plata materialelor livrate, operatorul intracomunitar din Italia a emis un număr de 24 facturi fiscale, cu o valoare totală de 552 452,2 euro, care nu au fost achitate de SC BF SRL).

În vederea montării sistemului de susținere a viței de vie (măsura II), SC BF SRL a încheiat contractul de prestări servicii nr.1/25.07.2012 cu SC BNM SRL, la o valoare de 2 314 441,85 lei și o durată de execuția stabilită până la data de 31 decembrie 2014.

La data de 30 iulie 2013 a fost întocmit procesul verbal de recepție privind sistemul de susținere, între SC BNM, ca prestator, și SC BF SRL, ca beneficiar, în cuprinsul acestuia fiind reluate devizele de lucrări menționate în cuprinsul procesului verbal de prestări servicii încheiat între cele două societăți comerciale (vol.8, f.12).

La dosarul cererii de finanțare a fost depusă totodată și factura fiscală proformă nr.1, fără dată, emisă de SC BNM SRL către SC BF SRL, privind suma de 2 314 441,85 lei reprezentând ”prestări servicii conform contractului nr.01/25.07.2012” (vol.8, f.11).

La data de 11 septembrie 2013, SC BF SRL depune la APIA CJ Arad centralizatorul privind costurile efectuate cu măsura II din planul de reconversie (vol.9, f.55-58), aferent campaniei a doua, fiind evidențiate cheltuieli în cuantum de 4 769 552,65 lei (în condițiile în care materialele aferente sistemului de susținere nu au fost plătite către operatorul intracomunitar din Italia, iar lucrările și sumele încasate de SC BNM SRL au fost efectuate/însușite în baza unor acte nerale).

Ulterior, în baza unor controale efectuate de reprezentanți APIA CJ Arad, în intervalul septembrie 2013-iulie 2014, au fost constatate nereguli, respectiv s-a constatat că lucrările de întreținere, manuală și mecanizată, a viței de vie pe suprafața de 170 ha au fost efectuate superficial, vegetația spontană acoperă pe alocuri vița de vie iar plantația de viță de vie prezintă goluri pe unele parcele. Au fost efectuate lucrări de replantare, dar cu toate acestea, deși la ultimul control efectuat în 15 iulie 2014 se recomanda continuarea lucrărilor specifice de întreținere și completarea golurilor, se dispune plata contravalorii cheltuielilor prilejuite de implementarea proiectului pe respectiva suprafață de teren. Astfel, în luna octombrie 2014 SPIA CJ Arad a emis fișa de validare a ajutorului pentru măsura cod RS-DPR2, dispunând acordarea unui sprijin financiar către SC BF SRL, aferent măsurii II în cuantum de 3 556 236,78 lei (respectiv 803 106,7 euro).

Potrivit raportului de constatare întocmit de specialistul din cadrul DNA-Serviciul Specialiști, în campania 2011-2012, SC BF SRL a încasat cu titlu de sprijin financiar nerambursabil din fondurile UE, pentru Măsura I-proiectare, pregătire teren, plantare și instalare tutori suma de 7 092 060,38 lei (1 548 484,8 euro), iar pentru Măsura II-instalare sistem de susținere pentru conducere și palisaj suma de 3 556 236,78 lei (803 106,7 euro) (vol.17, f.11).

Suma totală încasată de SC BF SRL pentru campania 2011- 2012 este de 10.679.827,76 lei.

Cu prilejul ridicării dosarelor de sprijin financiar de la APIA CJ Arad, a fost identificat și ridicat un dosar având înscrisă mențiunea ”SC BF SRL vol.II”. Dosarul cuprinde, printre altele, două convenții, una încheiată între SC BF SRL și SC VOD SRL, iar cea de a doua între SC VOD SRL și SC V Prod&Distribution SRL (vol.9, 142-147).

Astfel, cât privește convenția dintre SC BF SRL și SC VOD SRL, pe care este înscrisă mențiunea ”nr.2/11.01.2012”, din cuprinsul acesteia rezultă că cele două societăți comerciale convin ca exploatarea suprafeței de 51,91 ha viță de vie (aferentă primei campanii 2010-2011), respectiv efectuarea lucrărilor de întreținere și exploatare să revină în mod exclusiv SC VOD SRL, care va fi totodată și beneficiara exclusivă a producției de struguri de pe respectiva suprafață de viță de vie. Se arată că ”în urma încheierii prezentei convenții SC VOD SRL va deține posesia și folosința suprafeței de 51,91 ha din cadrul plantației de viță de vie aflată pe raza comunei Zi și va profita de toate fructele naturale și civile corespunzătoare acestei suprafețe precum și de orice beneficii izvorâte în temeiul legii ori convențional”. Convenția a fost încheiată pe perioadă nedeterminată.

În ceea ce privește cea de a doua convenție de la dosar, intitulată contract de cesiune, având ca număr de înregistrare nr.67/20.09.2013, încheiat între SC VOD SRL – în calitate de cedent și SC V Prod&Distribution SRL –în calitate de cesionar, aceasta are ca obiect cesionarea în favoarea SC V Prod&Distribution SRL a tuturor drepturilor și obligațiilor izvorâte din convenția nr.2/11.01.2013. Cu alte cuvinte, SC V Prod&Distribution SRL are obligația de a efectua întreținerea viței de vie, exploatarea acesteia, fiind totodată beneficiara exclusivă a producției de viță de vie de pe suprafața de 51,91 ha. Și această convenție, care are clauze identice cu convenția nr.2/11.01.2013, este încheiată pe perioadă nedeterminată. Cesionarul SC V Prod&Distribution SRL a fost reprezentat la încheiarea convenției de către inculpatul TM, primarul localității Z.

Urmare acestor convenții succesive, la DADR Arad este depusă sub nr…../01.11.2013 cererea de modificare a datelor în Registrul plantațiilor viticole, din care rezultă că platanția de viță de vie de pe suprafața de 49,43 ha, înființată în campania 2010-2011, rămâne în proprietatea SC BF SRL dar cultivatorul parcelelor va fi pe mai departe SC V Prod&Distribution SRL (vol.9, f.152-153). Cererea este semnată de PRV, ca reprezentant al SC BF SRL și de inculpatul TM, ca reprezentant al SC V Prod&Distribution SRL. La cerere se regăsesc atașate acte adiționale, din care rezultă obligația societăților SC V Prod&Distribution SRL și SC VOD SRL de a păstra destinația plantației conform proiectului de reconversie a soiurilor, depus de SC BF SRL la DADR Arad, odată cu demararea proiectului viticol.

În actul de sesizare al instanţei, se reţine în principal că pentru obţinerea subvenţiilor, asigurate din fonduri europene (FEGA-Fondul European pentru Garantare în Agricultură), societatea comercială sus menţionată a folosit documente nereale care atestau prestarea unor servicii/achiziţia unor bunuri necesare în vederea accesării fondurilor respective şi că unele documentele nereale au fost furnizare beneficiarului SC BF SRL de alte societăţi comerciale, controlate direct sau indirect de reprezentanţii beneficiarului respectiv de către SC P SRL, SC JTC SRL, SC MV SRL, SC V SRL şi SC BNM SRL.

La data 13 mai 2015, reprezentanții DIS din cadrul DADR Arad au efectuat un control în parcelele viticole în care a fost implementat proiectul viticol, cu prilejul celor două campanii, 2010-2011 și 2011-2012, constatând  că pe suprafața de 169,79 ha, pe care a fost implementat proiectul în cea de a doua campanie, s-a constatat că ”beneficiarul nu respectă bunele condiții agricole și de mediu, în toată plantația viticolă înființată prin programul de restructurare/reconversie”, nu au fost efectuate tăierile care se impuneau pentru îngrijire, solul este puternic îmburuienat, ”beneficiarul a manifestat total dezinteres față de lucrările ce trebuiau efectuate asupra plantelor de viță de vie și asupra solului, în perioada optimă și în totalitate; plantația de viță de vie este compromisă datorită gradului foarte mare de îmburuienare și a lipsei vițelor viabile”;

Instanţa reţine că funcţionarii decizionali din cadrul APIA au aprobat şi dispus plata sumelor de bani reprezentând contribuţia din fondurile FEGA  reţinând că lucrările au fost efectuate.

În acest context instanţa reţine şi ordonanţa de clasare din data de 20.12.2017 emisă în dosarul nr…./P/2015 de către DNA- Serviciul Teritorial Timişoara  privind săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. 1 Cod penal rap. la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 de către funcţionarii din cadrul DADR Arad şi APIA Arad, în cauză fiind aplicabile disp. art. 315 alin. 1 lit. b Cod proced. penală rap. la art. 16 alin. 1 lit. c Cod proced.penală.

2. Cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu, reţinută în sarcina inculpatului TM-primar al com Z şi pentru care a fost trimis în judecată prev. de art.297 alin.1 C.pen. raportat la art.132 din Legea nr.78/2000.

În susţinerea acestei infracţiuni, organele de urmărire penală au invocat modalitatea în care s-a încheiat contractul de asociere în participațiune nr…./07 iunie 2010, încheiat între Consiliul Local al com. Zăbrani, în calitate de asociat prim, și SC BF SRL, în calitate de asociat secund.

Din actel dosarului, instanţa reține că la data de 07 iunie 2010, inculpatul TM, în calitate de primar al comunei Z, jud. Arad, a convocat o ședință extraordinară a Consiliului Local Z şi că la inițiativa sa a fost supusă dezbaterii, în ședința respectivă, proiectul de hotărâre privind aprobarea asocierii în participațiune între Consiliul Local Z și SC BF SRL, în vederea înființării unei zone pomicole și viticole pe raza localității Z, în suprafață de 229,52 ha (vol.10, f.4). Ordinea de zi a ședinței extraordinare a fost aprobată prin Hotărârea de Consiliu Local (HCL) nr.78/07.06.2010. Inițiativa inculpatului TM, referitoare la aprobarea asocierii în participațiune, a constituit punctul nr.3 de pe ordinea de zi a ședinței extraordinare.

La ședința care a avut loc, inculpatul TM a prezentat adresa nr…./03.06.2010 a SC BF SRL, Raportul nr…./03.06.2010 întocmit de administratorul public al comunei, martorul CA și Proiectul de hotărâre privind asocierea în participațiune a Consiliului Local al comunei Z cu SC BF SRL (semnat ”Inițiator Primar ec. TM).

SC BF SRL solicita Primăriei Z arendarea unei suprafețe de 230 ha teren situat în extravilan, în vederea înființării unei plantații de pomi fructiferi și viță de vie. Cu privire la Raportul nr.2051/03.06.2010 întocmit de administratorul public al comunei, martorul CA, în cuprinsul acestuia se arată că se propune Consiliului Local al comunei Z asocierea în participațiune cu SC BF SRL, în vederea înființării unei zone pomicole și viticole, pe o suprafață de 229,52 ha, urmând a se mandata primarul comunei pentru a semna contractul de asociere în participațiune. În motivarea acestei propuneri, administratorul public arată că este necesară realizarea unei zone viticole și pomicole pe raza comunei, având în vederea cererea de arendare formulată de SC BF SRL (vol.10, f.5).

Conform declarației din data de 26 mai 2015, martorul CA arată că respectivul raport l-a întocmit la solicitarea directă și expresă a inculpatului TM. Arată martorul că ”deși prin cerere SC BF SRL cerea arendarea unei suprafețe de teren, ceea ce presupunea și plata unei redevențe în favoarea Consiliului Local, primarul TM mi-a cerut să propun încheierea unui contract de asociere în participațiune și nu a unui contract de arendă. Nu pot explica de ce a cerut acest lucru dar nici nu am cerut explicații, date fiind relațiile de subordonare existente”. Mai arată martorul CA că proiectul de hotărâre a fost inițiat și susținut în ședința de Consiliu Local de către inculpatul TM (vol.3, f.94-95).

Proiectul de hotărâre privind asocierea în participațiune a Consiliului Local al comunei Z cu SC BFt SRL în vederea realizării unei zone pomicole și viticole pe raza comunei Z are forma și conținutul HCL nr.79/07.06.2011 şi a fost inițiat și susținut în ședința de Consiliu Local de către primarul TM.

Cu prilejul ședinței extraordinare de Consiliu Local, convocată prin dispoziția inculpatului TM la data de 07 iunie 2010, a fost adoptată, printre altele, HCL nr.79/07.06.2010 privind asocierea în participațiune a Consiliului Local al comunei Z cu SC BF SRL în vederea realizării unei zone pomicole și viticole pe raza comunei Z, din care rezultă că se aprobă asocierea în participațiune a Consiliului Local Z cu SC BF SRL, iar inculpatul TM se mandatează să semneze respectivul contract. În motivarea hotărârii se invocă din nou necesitatea realizării unei zone pomicole și viticole (fără ca această necesitate să fie motivată în vreun fel), solicitarea SC BF SRL, raportul administratorului public, precum și prevederi ale Legii nr.215/2001 (vol.10, f.3).

Martorul IG reitereză faptul că inculpatul TM a susținut respectivul proiect de hotărâre, arătând că respectiva asociere va fi benefică pentru comunitatea locală, în ideea în care societatea comercială-parte a contractului de asociere va angaja oameni de pe raza comunei.

În același sens sunt și declarațiile martorilor MMAF și NTM, consilieri locali în perioda respectivă, în Consiliul Local Z și participanți la ședința de Consiliu Local din data de 07.06.2010 (vol.3, f.138-141).

Consiliul Local urma să beneficieze de un procent de 20% din profit și pierderi, iar SC BF SRL de un procent de 80% din profit și pierderi.

Contractul poartă semnăturile inculpaților TM și PRV, ștampila Consiliului Local Z și a societății comerciale BF SRL, precum și viza juristului AL. Ulterior, pe parcursul derulării contractului, prin HCL nr.80/31.05.2011, Consiliul Local aprobă modificarea obiectului contractului, în sensul majorării participării acestuia la asociere cu o suprafață de teren agricol suplimentară de 215,44 ha, asftfel încât suprafața totală adusă de Consiliul Local Z la asocierea în participațiune este de 444,96 ha (vol.10, f.21-28).

După o lună de zile, respectiv la data de 30 octombrie 2014, primarul TM reintroduce pe ordinea de zi proiectul de hotărâre de denunțare/reziliere unilaterală a contractului de asociere în participațiune nr.2090/07.06.2010, la ședința respectivă de Consiliu Local participând și inculpatul PV, ca reprezentant al SC BF SRL (vol.10, f.32-47). În susținerea proiectului inițiat, inculpatul TM invocă lipsa de profitabilitate a contractului de asociere în participațiune, lipsa de comunicare cu reprezentanții SC BF SRL, precum și posibilitatea concesionării terenului adus de Consiliu Local în asociere și obținerea unui profit imediat și constant, așa cum rezultă din raportul de evaluare nr.9/30.06.2014. În acest sens, secretarul comunei Z, martorul CAC a întocmit raportul de denunțare/reziliere a contractului de asociere în participațiune (martorul întocmind și raportul din anul 2010, care a sta la baza încheierii contractului de asociere).

Cu toate aceste discuții, proiectul de hotărâre este adoptat de Consiliu Local, fiind emisă HCL nr.93/30.10.2014, privind rezilierea/denunțarea unilaterală a contractului de asociere în participațiune nr.2090/07.06.2010, încheiat cu SC BF SRL și inițierea demersurilor de concesionare a terenului identificat (vol.10, f.29). În baza hotărârii, se decide în primul rând rezilierea contractului de asociere în participațiune, apoi inițierea demersurilor în vederea concesionării prin licitație publică a terenului respectiv (pe care înființate plantații de viță de vie, aspect menționat în cuprinsul hotărârii), pentru ca la punctul 3 al hotărârii să se prevadă în mod expres ”contractul de asociere în participațiune se consideră reziliat din momentul semnării contractului de concesiune”. Inculpatul Toader Marian este împuternicit să asigure punerea în practică a respectivei hotărâri.

S-a apreciat de organele de cerctare penală că prin încheierea acestui contract, Primăria com Z a fost prejudiciată. Conform Raportuui  de evaluare nr.9/30.06.2014 valoarea redevenței pentru hectarul de teren agricol, pe care s-a înființat plantația de viță de vie, este de 105 euro/ha/an. Ca urmare, pentru întrega suprafață ce formează obiectul asocierii în participațiune, valoarea concesiunii ce poate fi încasată de Consiliul Local este de 24 500 euro pe an. Astfel, s-a apreciat că în perioada  iunie 2010-decembrie 2015, Consiliul Local a fost prejudiciat, prin încheierea contractului de asociere în participațiune, cu suma totală de 110 250 euro (sumă care ar fi fost încasată de unitatea administrativ teritorială, în ipoteza în care s-ar fi încheiat un contract de concesiune și nu un contract de asociere în participațiune).

3. Cu privire la infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art.367 alin.1 și 2 C.pen.

Din actul de sesizare a instanţei se reţine, în principal că inițiativa grupului infracțional organizat aparține în mod cert inculpaților TM și PRV, primul asigurând ”terenul” necesar implementării proiectului din planul de reconversie a soiurilor, iar al doilea punând la dispoziția societatea al cărui asociat și administrator era, în vederea asumării implementării și realizării proiectului respectiv (activitate situată în timp aproximativ în lunile mai-iunie 2010);

S-a mai reţinut că pe parcursul derulării activităților infracționale, la acest grup au aderat și l-au sprijinit inculpații Pop Valer și Cîrja Jean, furnizând societății comerciale titulare a proiectului, prin intermediul societăților pe care le controlau în mod direct sau indirect, documentele necesare justificării efectuării unor cheltuieli, în vederea accesării fondurilor europene destinate acestui gen de proiecte (începând cu anii 2010-2011) şi că activitatea grupului infracțional s-a întins inclusiv pe parcursul anului 2015, an în care au mai fost efectuate plăți către societățile comerciale inculpate-furnizoare de documente nereale, urmare încasării de către SC BF SRL a subvențiilor financiare nerambursabile din fondurile FEGA, gestionate de APIA.

4. Cu privire la infracțiunea de spălare a banilor, prev. de art.29 alin.1 lit.a și b din Legea nr.656/2002.

În susţinerea acestei acuzaţii, organele de urmărire penală au reţinut că parcursul implementării celor două proiecte de reconversei/restructurare a plantațiilor viticole, în conturile societății comerciale BF SRL s-au acumulat importante sume de bani, iar la finele anului 2014, respectiv în intervalul 01 noiembrie 2014-13 noiembrie 2014 a fost virată suma de 3 542 910 lei (ori, parte din sumele aferente contractelor de prestări servicii și sumele aferente achiziționării sistemului de susținere și palisaj nu au fost plătite). În acest sens, pe parcursul implementării proiectelor și, la finele anului 2014 și începutul anului 2015, au fost concepute și puse în practică tocmai acele mecanisme prin care s-a urmărit justificarea aparent legală a cheltuirii unor sume de bani, în vederea zădărnicirii identificării sursei provenienței sumelor de bani și aparența de legalitate a obținerii acelor sume.

Astfel, mecanismele folosite de inculpații PRV, PV și CJ cu prilejul implementării celui de-al doilea proiect de restructurare/reconversie viticolă precum și a măsurii II (instalare sistem de susținere și palisaj) din cadrul primului proiect, atunci când beneficiara fondurilor europene SC BF SRL a fost sprijinită de societățile comerciale complice P SRL, JTC SRL și BNM SRL în activitățile ilicite de fraudare a fondurilor europene.

Astfel, în anul 2011, SC BF SRL a înregistrat în contabilitate achiziții de natura prestărilor de servicii de la SC P SRL, în baza facturii fiscale ARPF 2011007/007/17.10.2011, reprezentând avans lucrări, în sumă de 193.548,39 lei+46 451,61 lei TVA; la aceeași dată de emitere a facturii este efectuată și plata în sumă de 240 000 lei către SC Prestrobotrans SRL;

În anul 2012 SC BF SRL a înregistrat în contabilitate achiziții de natura prestărilor de servicii de la SC P SRL, în baza facturii fiscale ARPF 2012001/01.03.2012, reprezentând instalare sistem de susținere, în valoare de 643 548,39 lei +154 451,61 lei TVA, fiind totodată stornată factura anterioară de avans lucrări, valoarea finală a facturii fiind de 450 000 lei+108 000 lei TVA.în data de 27.04.2012, din această factură este achitată parțial suma de 36 340 lei (la data de 27 aprilie 2012);

În anul 2013, SC BF SRL mai efectuează către SC P SRL cinci (5) plăți parțiale, care însumează suma de 391 900 lei (în intervalul aprilie-noiembrie 2013);

În anul 2014, SC BF SRL mai efectuează către SC P SRL o plată parțială în cuantum de 129 760 lei; de asemenea, SC P SRL mai emite către SC BF SRL factura fiscală ARPF 201411/10.11.2014, reprezentând lucrări de pregătire teren și fertilizare cu îngrășăminte de bază pentru suma de 545 000 lei+130 800 lei TVA.

Aferent perioadei 2011-2014, SC BF SRL a efectuat către SC P SRL plăți în sumă totală de 798 000 lei.

În perioada similară, SC P SRL a declarat achiziții de servicii de la SC S SRL, în cuantum mai mare decât valoarea prestărilor de servicii declarate pentru SC BF . Astfel, în anul 2011 SC P SRL a înregistrat în contabilitate achiziții de prestări servicii de la SC S SRL, în baza a două facturi fiscale (nr.STS 00020/10.10.2011 în valoare de 102 400 lei+24 576 lei TVA; nr.00022/14.10.2011, în valoare de 91 900 lei+22 056 lei TVA), reprezentând prestări servicii conform contract. Prin urmare, se observă că, în anul 2011 SC P SRL a achiziționat servicii de la SC S SRL în cuantum de 194 300 lei+46 632 lei TVA și a livrat servicii către SC BF SRL în cuantum de 193 548,39 lei+46 451,61 lei către SC BF SRL (valorile fiind aproape egale).

În anul 2012 SC P SRL a înregistrat în contabilitate achiziții de prestări servicii de la SC S SRL, în baza unei facturi fiscale (008671/14.03.2012, în valoare de 354 000 lei+84 960 lei TVA) reprezentând instalare sistem susținere vie conform contract nr.7/15.08.2011. Prin urmare, în cursul anului 2012, SC P SRL a achiziționat prestări de servicii de la SC S SRL în cuantum de 354 000 lei+84 960 lei TVA și a livrat către SC Belle Fruct SRL servicii în valoare de 450 000 lei+108 000 lei TVA.

Plățile către SC S SRL au fost efectuate de SC P în perioada 19.10.2011-01.06.2012.

Din evidențele contabile ale SC P SRL a rezultat că în perioada în care au fost efectuate plăți către SC S SRL (octombrie 2011-iunie 2012),  SC P SRL a încasat de la SC BF SRL suma de 240 000 lei (la data de 17 octombrie 2011) și suma de 36 340 lei (la data de 27 aprilie 2012).

Așa fiind, față de constatările organelor de control fiscal din cadrul DGAF  (din care rezultă că SC S SRL este o societate comercială de tip fantomă, fără angajați, care nu funcționează la sediul social declarat și care a fost declarată inactivă fiscal),acuzarea a precizat că prin intermediul operațiunilor comerciale ”derulate” cu SC S SRL a fost spălată suma de 276 340 lei, inclusiv TVA,  (prin intermediul a două-2- tranzacții comerciale artificiale, care reprezintă tot atâtea acte materiale ale infracțiunii de spălare de bani), provenind din plățile efectuate de către SC BF SRL către SC P SRL, bani provenind din sprijinul financiar nerambursabil, acordat din fonduri europene, pentru implementarea proiectului de restrucuturare/reconversie viticolă de către inculpata SC BF SRL.

Cu privire la SC JTC SRL, care a încheiat contractul de prestări servicii nr.14/10.10.2011 și facturile fiscale eferente s-a stabilit următoarele:

În anul 2012, SC BF SRL a evidențiat în contabilitate achiziții de natura prestărilor de servicii de la SC JTC SRL, în baza facturii fiscale ARJF 2012123/28.12.2012, reprezentând lucrări de pregătire a terenului, în valoare de 387 096,77 lei+92 903,23 lei TVA (480 000 lei);

În anul 2013, la data de 18 februarie, SC BF SRL a efectuat plata contravalorii respectivei facturi fiscale, în sumă de 480 000 lei.

După ce, la data de 28.12.2012 SC JTC SRL a emis factura fiscală ARJF 2012123, în valoare de 480 000 lei către SC BF SRL, la distanță de numai 3 zile, respectiv la data de 31.12.2012 SC JTC SRL înregistrează în contabilitatea sa 3 facturi de achiziții de prestări servicii de la societățile comerciale RP SRL (factura fiscală nr.5/31.12.2012, pentru suma de 119 040 lei), ȘC SRL (factura fiscală nr.4/31.12.2012, pentru suma de 198 338 lei) și ȘT SRL (factura fiscală nr.5/31.12.2012, pentru suma de 135 928,8lei). Valoarea totală a celor trei facturi fiscale este de 453 306,8 lei.

Factura fiscală emisă de SC RP a fost achitată parțial (86 540 lei) la 19 aprilie și 10 iunie 2013; factura fiscală emisă de SC ȘC SRL a fost achitată parțial (65 000 lei) la 30 aprilie și 29 mai 2013; factura fiscală emisă de SC ȘT SRL a fost achitată parțial (50 000 lei) la 08 mai 2013 (plățile fiind așadar efectuate după intrarea, în conturile SC JTC SRL a sumei de 480 000 lei de la SC BFSRL). Totalul plăților efectuate către aceste socități comerciale este de 201 540 lei.

În privința celor trei societăți comerciale (SC RP SRL, SC ȘC SRL și SC ȘT SRL), emitente de facturi fiscale către SC JTC SRL, s-a reținut că figurau în cursul anului 2012 cu un total de 9 salariați cu timp parțial de muncă și 2 salariați cu normă întreagă (toate cele trei societăți comerciale). Pe cale de consecință, respectivele societăți comerciale nu dispuneau de personal suficient și calificat să efectueze prestările de servicii către SC JTC SRL. De asemenea, în raportul organelor de control s-a reținut că achizițiile efectuate de SC JTC SRL de la SC RP SRL, SC ȘC SRL și SC ȘT SRL sunt apropiate ca valoare de achizițiile efectuate de SC BF SRL de la SC JTC SRL, operațiunile comerciale având caracterul unor tranzacții circulare, cu consecința concluziei că ”societatea JTC SRL a fost folosită doar pentru a încasa sume în cont și a le retrage sau redirecționa spre alte societăți cu comportament fiscal neconform, modul de operare confirmând intenția societății JTC  SRL de a furniza servicii specializate de obținere de fonduri…”. Așa cum arătam și în cuprinsul secțiunii ”în fapt”, administratorii SC RP SRL și SC ȘT SRL neagă efectuarea de lucrări de amenajare a terenului, în beneficiul SC JTC SRL, în localitatea Z.

Din actul de sesizare se reţine că  prin intermediul operațiunilor comerciale ”derulate” cu SC RP SRL, SC ȘC SRL și SC S T SRL a fost spălată suma de 201 540 lei, inclusiv TVA (prin intermediul a trei-3-  operațiuni comerciale artificiale), provenind din plățile efectuate de către SC BF SRL către SC JTC SRL, bani provenind din sprijinul financiar nerambursabil, acordat din fonduri europene, pentru implementarea proiectului de restrucuturare/reconversie viticolă de către inculpata SC BF SRL.

Organele de urmărire penală au apreciat că sumele de bani care au fost spălate de inculpatul CJ, prin comiterea celor cinci acte materiale descrise mai sus, este de 477 880 lei.

În privința SC BNM SRL, relativ la prestările de servicii efectuate în beneficiul SC BF SRL, orgenele de urmărire penală au evidenţiat următoarele:

În vederea montării sistemului de susținere a viței de vie (măsura II), SC BF SRL a încheiat contractul de prestări servicii nr.1/25.07.2012 cu SC BNM SRL, la o valoare de 2 314 441,85 lei și o durată de execuția stabilită până la data de 31 decembrie 2014. La data de 30 iulie 2013 a fost întocmit procesul verbal de recepție privind sistemul de susținere, între SC BNM, ca prestator, și SC BF SRL, ca beneficiar, în cuprinsul acestuia fiind reluate devizele de lucrări menționate în cuprinsul procesului verbal de prestări servicii încheiat între cele două societăți comerciale. La dosarul cererii de finanțare a fost depusă și identificată factura fiscală proformă nr.1, fără dată, emisă de SC BNM SRL către SC BF SRL, privind suma de 2 314 441,85 lei reprezentând ”prestări servicii conform contractului nr.01/25.07.2012”.

Factura fiscală proformă nr.1, fără dată, emisă de SC BNM SRL către SC BF SRL, privind suma de  2 314 441,85 lei reprezentând ”prestări servicii conform contractului nr.01/25.07.2012” a fost achitată în trei tranșe, respectiv: suma de 103 500 la data de 28.02.2014, suma de 1 560 028,80 lei la data de 12.11.2014 și suma de  650 913,05 lei la data de 21.01.2015.

Din conturile societății SC BNM SRL, ulterior alimentării contului cu sumele sus menționate, au fost efectuate operațiuni de retrageri numerar în cuantum de 102 800 lei  (în intervalul 28 februarie -08 aprilie 2014) și plăți bancare către persoane fizice efectuate în baza unor ordine de plată (în cuantum de 933 700 lei). În acest sens, organele de control din cadrul DGAF au procedat la ridicarea, de la SC BNM SRL, a contractelor de închiriere a unor utilaje, încheiate de societate cu mai multe persoane fizice, a parte din ordinele de plată prin care s-au dispus plățile către respectivele persoane fizice, precum și a extraselor de cont ale SC BNM SRL pentru perioada respectivă (vol.16, f.797-840, 783-793, 772-780).

Astfel, s-a reținut că pentru justificarea plăților efectuate de SC BNM SRL către mai multe persoane fizice (după cum arătam mai sus, valoarea cumulată a acestor plăți fiind de 933 700 lei), au fost înregistrate în evidența contabilă a societății următoarele contracte: -contract de închiriere, purtând nr.54/17.02.2015, încheiat între HP (locator) și SC BNM SRL (locatar; -contract de închiriere, purtând nr.55/17.02.2015, încheiat între BDI (locator) și SC BNM SRL (locatar); contract de închiriere, purtând nr.7, fără dată, încheiat între EV (proprietar) și SC BNM SRL (chiriaș); contract de închiriere, purtând nr.7, fără dată, încheiat între PV (proprietar) și  SC BNM SRL (chiriaș);contract de închiriere, purtând nr.1/05.01.2012, încheiat între CJ (locator) și SC BNM SRL (chiriaș); contract de închiriere, purtând nr.3/03.02.2012, încheiat între PIF (locator) și SC BNM SRL (chiriaș);contract de închiriere, purtând nr.5/06.02.2012, încheiat între PMA (locator) și SC BNM SRL (chiriaș); contract de închiriere, purtând nr.4/03.02.2012, încheiat între CDD (locator) și SC BNM SRL (locatar);promisiune de vânzare cumpărare, purtând numărul 3/12.11.2014.

Față de aceste aspecte, organele de urmărire penală au apreciat că toate documentele menționate mai sus au fost realizate în vederea disimulării originii ilicite a sumelor de bani încasate de SC BF SRL și SC BNM SRL, în baza contractului de prestări servicii nr.1/25.07.2012, încheiat de cele două societăți comerciale, contract în baza căruia cea de a doua societate comercială se obliga să asigure implementarea Măsurii II din planul de reconversie/restructurare viticolă (respectiv montarea sistemului de susținere a viței de vie pentru beneficiara SC BF SRL).

Prin cele 8 operațiuni comerciale artificiale procurorul a apreciat că a fost disimulată proveniența sumei totale de 933 700 lei, provenind din infracțiunile de fraudare a fondurilor europene, prin încheierea unor convenții cu persoane fizice, în vederea ”albirii” respectivei sume de bani și creearea unei aparenețe de legalitate a provenienței respectivelor sume de  bani.

Procurorul de caz a apreciat că prin cele 8 acte materiale, inculpatul PRV a spălat suma de 500 000 lei.

Organele de urmărire penală au apreciat că infracțiunea de spălare de bani a fost comisă şi de inculpatul TM, infracțiune constând în încheierea unor convenții juridice succesive, prin intermediul cărora plantația viticolă de pe suprafața de 56 ha a ajuns în deplina proprietate a SC V Prod&Distribution SRL, societate condusă, controlată și coordonată de inculpat prin intermediul martorei BMM.

Astfel, cât privește convenția dintre SC BF SRL și SC VOD SRL, pe care este înscrisă mențiunea ”nr.2/11.01.2012”, din cuprinsul acesteia rezultă că cele două societăți comerciale convin ca exploatarea suprafeței de 51,91 ha viță de vie (aferentă primei campanii 2010-2011), respectiv efectuarea lucrărilor de întreținere și exploatare să revină în mod exclusiv SC VOD SRL, care va fi totodată și beneficiara exclusivă a producției de struguri de pe respectiva suprafață de viță de vie. Se arată că ”în urma încheierii prezentei convenții SC VOD SRL va deține posesia și folosința suprafeței de 51,91 ha din cadrul plantației de viță de vie aflată pe raza comunei Z și va profita de toate fructele naturale și civile corespunzătoare acestei suprafețe precum și de orice beneficii izvorâte în temeiul legii ori convențional”. Convenția a fost încheiată pe perioadă nedeterminată.

În ceea ce privește cea de a doua convenție de la dosar, intitulată contract de cesiune, având ca număr de înregistrare nr.67/20.09.2013, încheiat între SC VOD SRL – în calitate de cedent și SC V Prod&Distribution SRL –în calitate de cesionar, aceasta are ca obiect cesionarea în favoarea SC V Prod&Distribution SRL a tuturor drepturilor și obligațiilor izvorâte din convenția nr.2/11.01.2013. Cu alte cuvinte, SC V Prod&Distribution SRL are obligația de a efectua întreținerea viței de vie, exploatarea acesteia, fiind totodată beneficiara exclusivă a producției de viță de vie de pe suprafața de 51,91 ha. Și această convenție, care are clauze identice cu convenția nr.2/11.01.2013, este încheiată pe perioadă nedeterminată. Cesionarul SC V Prod&Distribution SRL a fost reprezentat la încheiarea convenției de către inculpatul TM, primarul localității Z.

Urmare acestor convenții succesive, la DADR Arad este depusă sub nr…/01.11.2013 cererea de modificare a datelor în Registrul plantațiilor viticole, din care rezultă că platanția de viță de vie de pe suprafața de 49,43 ha, înființată în campania 2010-2011, rămâne în proprietatea SC BF SRL dar cultivatorul parcelelor va fi pe mai departe SC V Prod&Distribution SRL. Cererea este semnată de PRV, ca reprezentant al SC BF SRL și de inculpatul TM, ca reprezentant al  SC V Prod&Distribution SRL. La cerere se regăsesc atașate acte adiționale, din care rezultă obligația societăților SC V Prod&Distribution SRL și  SC VOD SRL de a păstra destinația plantației conform proiectului de reconversie a soiurilor, depus de SC BF SRL la DADR Arad, odată cu demararea proiectului viticol.

Procurorul a apreciat că inculpatul TM a săvârşit infracţiunea de spălare de bani reţinând următoarele documente astfel: contract de vânzare cumpărare, autentificat sub nr.177/23 ianuarie 2015, din care rezultă că SC BF SRL, reprezentată doar de inculpații PRV și CJ, vinde către SC V Prod&Distribution SRL, reprezentată de martora BMM, ”bunurile mobile-constând în plantație de viță de vie formată din butași și sistem de susținere…situată pe o suprafață totală de 56 ha pe teritoriul administrativ al comunei Z…”; -contract de vânzare cumpărare, fără număr și dată, din care rezultă că SC BF SRL, reprezentată de inculpatul PRV, vinde către SC V Prod&Distribution SRL, reprezentată de martorul MFA”imobilul constituit din plantație de viță de vie, formată din butași și sistem de susținere…în suprafață de 56 ha situat pe teritoriul administrativ al comunei Z….”.Hotărârea nr.1/08.01.2015 a asociaților SC BF SRL, respectiv BMM, PRV, CJ și SCE (reprezentat de PV), din care rezultă că de la data semnării convenției se retrage din societate BMM, care cesionează părțile sale sociale, la prețul de 60 000 lei, către ceilalți trei asociați; totodată asociații rămași decid ”cu unanimitate de voturi vânzarea de către societate a imobilului proprietatea acesteia, denumită în continuare Plantație, de viță de vie formată din butași și sistem de susținere situat pe teritoriul administrativ al comunei Zi, în suprafață totală de 50 ha…vânzarea se va realiza către SC V Prod&Distribution SRL…reprezentată de MFA…”;  Hotărârea nr.3/22.01.2015 a asociaților SC BF SRL, respectiv PRV, SCE (reprezentat de PV) și CJ, prin care asociații decis vânzarea bunurilor aflate în proprietatea SC BF SRL, constituite din plantație de viță de vie formată din butați și sistem de susținere, în suprafață de 56 ha, către SC V Prod&Distribution SRL, la prețul de 60 000 lei (TVA inclus); Acord comercial, atestat de un Cabinet de avocat la data de 10 aprilie 2012, încheiat între martorul BA, asociat unic al societății BF SRL, și SC BF SRL, reprezentată de inculpatul PRV, pe de o parte, în calitate de beneficiari, și inculpații PRV, CJ și numitul SCE, pe de altă parte, în calitate de noi asociați ai sociatății; potrivit acordului, noii asociați se obligă să suporte investiția necesară înființării unei plantații viticole pe suprafața de 175,86 ha, conform planului individual depus la APIA, iar plantația de viță de vie înființată deja pe suprafața de 49,43 ha sa revină martorului BA ori altei persoane indicate de acesta; -originalul înscrisului intitulat Convenție, pe care sunt menționate numerele 2/11.01.2013 și 6/21.01.2013, încheiată între SC BF SRL și SC VOD SRL; din cuprinsul acesteia rezultă că cele două societăți comerciale convin ca exploatarea suprafeței de 51,91 ha viță de vie (aferentă primei campanii 2010-2011), respectiv efectuarea lucrărilor de întreținere și exploatare să revină în mod exclusiv SC VOD SRL, care va fi totodată și beneficiara exclusivă a producției de struguri de pe respectiva suprafață de viță de vie. Se arată că ”în urma încheierii prezentei convenții SC VOD SRL va deține posesia și folosința suprafeței de 51,91 ha din cadrul plantației de viță de vie aflată pe raza comunei Z și va profita de toate fructele naturale și civile corespunzătoare acestei suprafețe precum și de orice beneficii izvorâte în temeiul legii ori convențional”;  originalul înscrisului intitulat Contract de cesiune, pe care sunt menționate numerele 67/20.09.2013 și 280/15.11.2013, încheiat între SC VOD SRL – în calitate de cedent și SC V Prod&Distribution SRL –în calitate de cesionar; convenția are ca obiect cesionarea în favoarea SC V Prod&Distribution SRL a tuturor drepturilor și obligațiilor izvorâte din convenția nr.2/11.01.2013, mai sus menționată; procură autentificată sub nr.482/20 mai 2014 din care rezultă că martora BM împuternicește pe inculpatul TM să reprezinte interesele SC V Prod&Distribution SRL în raport cu autoritățile statului, să depună acte, să facă cereri și declarații, etc..

Cu prilejul verificărilor efectuate de organele de control din cadrul DGAF a fost identificată, în contabilitatea SC BF SRL factura fiscală nr.5/25 ianuarie 2015, din care rezultă că SC BF SRL vinde către SC V Prod&Distribution SRL plantația viticolă (aferentă suprafeței de 56 ha-n.n.) cu suma de 60 000 lei+14 400 lei TVA. Factura fiscală a fost întocmită de inculpatul PRV cu aproximativ 2 săptămâni înainte de a cesiona părțile sociale ale tutoror asociaților SC BF SRL către martorul EM. Din evidențele contabile ale SC Belle Fruct SRL rezultă că această factură fiscală nu a fost achitată (vol.15, f.168).

5. Cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art.8 din Legea nr.241/2005, 

Prin adresa nr. …/ad/11.11.2015, AJFP Arad – Serviciul Inspecţie Fiscală a înaintat, urmare a solicitării DNA – Serviciul Teritorial Timişoara, dosarul privind Raportul de inspecţie fiscală nr. 127/20.12.2013 încheiat la SC BF SRL, prin care a fost soluţionat decontul privind rambursarea taxei pe valoarea adăugată în sumă de 265.613 lei.

Organele de inspecţie fiscală au constatat că SC BF SRL a depus la ANAF – Serviciul Fiscal Orăşenesc Ineu sub nr. INTERNT …-2013/25.11.2013, decontul privind taxa pe valoarea adăugată aferent lunii octombrie 2013, prin care a solicitat rambursarea soldului sumei negative de TVA în sumă de 265.613 lei.

Urmare a verificării efectuate de organele de inspecţie din cadrul AJFP Arad – Activitatea de Inspecţie Fiscală în scopul soluţionării decontului privind taxa pe valoarea adăugată aferent lunii octombrie 2013, prin care a fost solicitat la rambursare soldul sumei negative de TVA în sumă de 265.613 lei, societăţii  SC BF SRL i-a fost aprobată la rambursare suma de 239.610 lei, iar diferenţa de 26.003 lei a fost respinsă la rambursare, întrucât TVA-ul respins la rambursare nu a fost aferent unor operaţiuni efectuate în scopul realizării de operaţiuni taxabile.

Suma de 26.003 lei, reprezentând TVA respins la rambursare, este compusă din suma de 20.123 lei, ce reprezintă TVA dedus de pe bonuri fiscale privind achiziţia de carburanţi, organele de inspecţie fiscală constatând că aceste achiziţii nu au fost efectuate în scopul realizării de operaţiuni taxabile, suma de 4.800 lei ce reprezintă TVA dedus de pe o factură privind prestarea unor servicii de publicitate, care nu sunt efectuate în scopul realizării de operaţiuni taxabile și suma de 1.080 lei ce reprezintă TVA solicitat la rambursare care provine dintr-o perioadă mai veche de 5 ani.

În cursul lunii martie 2011, SC BF SRL a înregistrat în evidenţa tehnico-operativă şi contabilă factura seria ARPF nr. …/01.03.2012, emisă de SC P SRL reprezentând ,,instalare sistem susţinere” în valoare de  450.000 lei, cu un TVA aferent în sumă de 108.000 lei, beneficiarul SC BF SRL exercitându-şi dreptul de deducere a TVA pentru suma de 108.000 lei.

SC V SRL Arad a emis factura nr. 44/17.05.2011 în valoare de 300.000 lei, cu un TVA în sumă de 72.000 lei, reeprezentând: „Nivelare de bază 2 treceri cf. Ctr. 78/01.10 şi desfundat mecanic cf. ctr. 78/01.10.10”.

Ulterior, în cursul lunii noiembrie 2011, SC BF SRL a emis către SC V SRL factura nr. …/15.11.2011, în valoare de 276.612,90 lei, cu un TVA aferent în sumă de 66.387,10 lei TVA, reprezentând „Prestări servicii conform contract”, însă administratorul SC V SRL, declară că nu deţine un contract aferent acestor lucrări efectuate de SC BF SRL, declarând că aceste lucrări au fost efectuate în contul sumei de 14.000 euro pe care în calitate de persoană fizică a împrumutat-o societăţii BF SRL.

În cursul efectuării cercetării judecîtoreşti s-a dispus şi efectuarea unui raport de expertiză contabilă judiciară  având următoarle obiectivele propuse de inculpatul PRV:

Obiectivul nr. 1

Să se stabilească dacă prestările de servicii şi lucrările achiziţionate de către SC BF SRL, care au stat la baza obţinerii de fonduri de bugetul uniunii europene in perioada 2010-2012 au fost justificate cu documente care să ateste realitatea tranzacţiilor.

Concluzia la obiectivul nr.l

Având în vedere cele expuse în cuprinsul obiectivului nr.l, prestările de servicii şi lucrările achiziţionate de către BF SRL, justificate cu: contracte, facturi, devize, borderouri de achizlţle(documente care în mod normal atestă realitatea tranzacţiilor prin conţinutul lor), au stat la baza obţinerii de fonduri din bugetul Uniunii Europene în perioada 2010-2012, coroborat cu faptul că aceste prestări de servicii şi lucrări precum şi documentele justificative, au fost certificate de A.P.J.A. Arad prin Procese Verbale de recepţie cantitativă şi calitativă, atestă realitatea respectivelor tranzacţii.

Expertul consilier al inculpaţii PRV şi CJ, domnul SGC are aceeaşi opinie cu expertul numit de instanţă.

Obiectivul nr. 2

Să se stabilească dacă documentele şi declaraţiile care au stat la baza justificării prestărilor de servicii achiziţionate de către BF SRL au avut la bază documente şi declaraţii exacte şi complete şi întrunesc calitatea de document justificativ.

Concluzia la obiectivul nr.2

In concluzie, s-a apreciat că documentele şi declaraţiile care au stat la baza justificării prestărilor de servicii achiziţionate de către BF SRL, au calitatea de document justificativ, exactitatea acestora fiind dată de către A.P.I.A. Arad prin Procesele Verbale de recepţie cantitativă şi calitativă atât pentru fiecare lucrare în parte cât şi finale.

Expertul consilier al inculpaţii PRV şi CJ, domnul SGC are aceeaşi opinie cu expertul numit de instanţă.

Obiectivul nr. 3

Să se stabilească dacă a existat vreo încălcare a clauzelor contractuale şi prevederilor din memorandumurile de finanţare care au avut drept consecinţă un beneficiu injust pentru SC BF SRL.

Concluzia la obiectivul nr.3

Având în vedere data intrării în vigoare a modificărilor la Ordinul 247/2008(ordinul 73/2011), expertul considera ca nu au fost încălcate a clauzele contractuale şi prevederilor din memorandumurile de finanţare care să conducă la consecinţa un beneficiu injust pentru BF SRL pentru ajutorul financiar acordat in cadrul planului individual nr.3404/10.06.2010 cererea nr . …/08.09.2010 -Proiectare, pregătire teren, plantare şi instalare tutori şi cererea nr. …/08.09.2010 Instalare sistem de susţinere pentru conducere si palisai.

În cadrul planului individual …/10.06.2011 cererea nr …/14.09.2011 -Proiectare,pregătire teren, plantare şi instalare tutori şi cererea nr. …/14.09.2011 -Instalare sistem de susţinere pentru conducere slpalisaj condiţia este îndeplinită numai dacă se face dovada că plantaţiile de vie înfiinţate şi pentru care au primit sprijin comunitar sa existe 10 ani de la finalizarea planurilor individuale, in caz contrar" beneficiarii de sprijin care abandonează plantaţiile înfiinţate prin programe de restructurare/reconversie în primii 10 ani de la finalizarea planurilor individuale vor returna sumele plătite de A.P.I.A., precum şi dobânzile calculate conform legislaţiei în vigoare."( Ordinul nr. 73/2011).

Expertul consilier al inculpaţii PRV şi CJ, domnul SGC are aceeaşi opinie cu expertul numit de instanţă şi completează obiectivul cu următoarele observaţii:

Plantaţia de viţă de vie, care a fost înfiinţată pe suprafaţa de 49,43 ha, a fost vândută în anul 2015 către V Prod&Distribution SRL.

Plantaţia de viţă de vie, care a fost înfiinţată pe suprafaţa de 169,79 ha, suprafaţă de teren ce obiectul unui contract de asociere în participaţiune nr. 2.090/07.06.2010 între BF SRL şi Primăria Z, a fost reziliat unilateral prin Hotărârea nr. 93 de Consiliu Local al Comunei Z din data de 30.10.2014.

In cadrul planului individual …/10.06.2011 cererea nr …/14.09.2011 -Proiectare, pregătire teren, plantare şi Instalare tutori şi cererea nr. …/14.09.2011 -Instalare sistem de susţinere pentru conducere si palisaj condiţia este îndeplinită numai dacă se face dovada că plantaţiile de vie înfiinţate şi pentru care au primit sprijin comunitar sa existe 10 ani de la finalizarea planurilor individuale, în acest caz BF SRL fiind în imposibilitatea obiectivă de a menţine cultura de viţă de vie, datorită rezilierii unilaterale a Contractului de Asociere în Participaţiune de către Primăria Z.

Obiectivul nr. 4

Să se stabilească dacă sumele de bani ridicate din conturile BF SRL, au o provenienţă ilicită.

Concluzia la obiectivul nr. 4

Expertul poate să stabilească dacă sumele de bani ridicate din conturile BF SRL, au o provenienţă licită sau ilicită doar raportat la actele financiar-contabile. Conform documentelor financiar-contabile bani ridicate din conturile BF SRL respectă normele financiar-contabile. Orice alte diligente în vederea stabilirii caracterului ilicit al sumelor de bani ridicate din conturile BF SRL, exced competenţele expertului contabil.

Expertul consilier al inculpaţii PRV şi CJ, domnul SGC are aceeaşi opinie cu expertul numit de instanţă.

Obiectivul nr. 5

Având în vedere documentele justificative, situaţiile de lucrări şi lucrările electiv prestate, să se stabilească dacă se putea produce un prejudiciu bugetului Uniunii Europene şi care este cuantum acestuia.

Concluzia la obiectivul nr.5

Analizând documentele justificative -verificate de A.P.I.A Arad, situaţiile de lucrări şi lucrările efectiv prestate - certificate în teren de APIA Arad, consider ca nu se putea produce vreun prejudiciu bugetului Uniunii Europene.

Expertul consilier al inculpaţii PRV şi CJ, domnul SGC are aceeaşi opinie cu expertul numit de instanţă.

Obiectivul nr. 6

Să se stabilească realitatea lucrărilor achiziţionate şi efectuate de către SC BF SRL, conform cerinţelor APIA Arad, raportat la procesele verbale întocmite în teren de către funcţionarii APIA şi Direcţia Agricolă

Concluzia la obiectivul nr.6

Realitatea lucrărilor achiziţionate şi efectuate de către BF SRL a fost confirmate în întregime de către A.P.I.A. Arad în baza măsurători GSM, a proceselor verbale de recepţie cantitativa si calitativa la fata locului pc fiecare lucrare în parte şi în baza proceselor verbale de recepţie finală, certificându-se conformitatea lucrărilor achiziţionate şi efectuate de către BF SRL cu cerinţele A.P.I.A. Arad şi cu legislaţia aplicabilă.

Expertul consilier al inculpaţii PRV şi CJ, domnul SGC are aceeaşi opinie cu expertul numit de instanţă.

Obiectivul nr. 7

Să se stabilească serviciile efectiv prestate (conform devizelor) de către JTC SRL şi P SRL către beneficiarul BF SRL. Se vor avea in vedere şi procesele verbale ale APIA Arad.

Concluzia la obiectivul nr. 7

Conform documentelor depuse la dosarul cauzei în perioada 2010-2014 BF SRL a achiziţionat următoarele servicii:

a) Servicii prestate de către JTC SRL

Conform Contractului de prestări servicii nr…/10.10.2011încheiat între JTC SRL şi BF SRL, aceasta din urină a beneficiat de următoarele lucrării şi servicii:

-pregătite teren (defrişat manual suprafeţe împădurite înainte de scarificat, ardere resturi vegetale şi strângerea rădăcinilor după defrişare; nivelat teren cu buldozerul; desfundat mecanic; desfundat mecanic; adunat rădăcini şi resturi vegetale după scarificarc; desfundat manual 5%; arat; discuit + grapat; frezat, transportat piatra şi resturi vegetale) conform devizului nr. 1/05.05.2012;

-fertilizare teren (încărcat şi transportat îngrăşământ organic-gunoi dc grajd- 2.900 tone; administrarea mecanizata si manuala a îngrăşământului organic-gunoi de grajd-in teren 2.900 tone) conform devizului nr.2/12.04.2012;

- instalare tutori (încărcat, transportat şi descărcat tutori; repartizat tutori; bătut tutori) conform devizului nr.3/15.06.2012;

-plantare (fasonat vita de vie + mocirlit; transport diverse; sapa mare după plantat; arat mecanic după plantat; transportat apa şi udat viţă de vie după plantare) conform devizului nr.4/15.06.2012.

b) Servicii/lucrări prestate de către P SRL

Conform Contractului de prestări servicii nr…/15.09.2011 şi contractul nr…./03.10.2011 încheiat între P SRL şi BF SRL, aceasta din urmă a beneficiat dc următoarele lucrări si servici:

- Instalare sistem de susţinere viţa de vie pe o suprafaţă de 50 ha conform factura nr. …/17.10.201 l(factură de avans) şi factura nr…./01.03.2012;

Pregătite teren (defrişat manual suprafeţe împădurite înainte de scarificat, ardere resturi vegetale si strângerea rădăcinilor după defrişare; nivelat teren cu buldozerul; desfundat mecanic; desfundat mecanic; adunat rădăcini şi resturi vegetale după scarificare; desfundat manual 5%; arat; discuit + grapat; frezat, transportat piatra si resturi vegetale) conform devizului nr.1/25.05.2012.

-Fertilizare teren (încărcat şi transportat îngrăşământ organic-gunoi de grajd - 2900 tone; administrarea mecanizata şi manuală a îngrăşământului organic -gunoi de grajd-in teren 2900 tone) conform devizului nr.2/12.04.2012.

-Instalare tutori (încărcat, transportat şi descărcat tutori; repartizat tutori; bătut tutori) conform devizului nr.3/15.06.2012

- Plantare (fasonat vita de vie+ mocirlit; transport diverse; sapa mare după plantat; arat mecanic după plantat; transportat apa si udat vita de vie după plantare) conform devizului nr.4/15.06.2012.

Expertul consilier al inculpaţii PRV şi CJ, domnul SGC are aceeaşi opinie cu expertul numit de instanţă.

Obiectivul nr. 8

Să se stabilească decontările dintre JTC SRL şi P SRL, pe de o parte, şi beneficiarul BF SRL, pe de altă parte, precum şi soldul neachitat de către beneficiar. Se va stabili dacă suinele decontate efectiv depăşesc valoarea lucrărilor real prestate, conform tarifelor stabilite de ICDVV Valea Călugăreasca.

Concluzia la obiectivul nr.8

Decontările dintre JTC SRL şi BF SRL în perioada anilor 2010 - 2014 au fost in valoare dc 480.000 lei, rămânând un sold de 1.446.415.09 lei, de achitat către JT SRL la data de 31.12.2014.

Decontările dintre P SRL şi BF SRL în perioada anilor 2010 - 2014 au fost in valoare dc 798.000 lei, rămânând un sold de 1.446.415.09 lei, dc achitat către JT SRL la data de 31.12.2014.

Sumele decontate de către BF SRL către JTC SRL în perioada 2010-2014 sunt in valoarea de 480.000 lei iar valoarea lucrărilor şi serviciilor prestate în acord cu devizelor I.C.D.V.V. Valea Călugărească sunt de 1.426.100,84 lei.

Sumele decontate de către BF SRL către P SRL în perioada 2010-2014 sunt in valoarea de 798.000 Ici iar valoarea lucrărilor şi serviciilor prestate în acord cu devizelor I.C.D.V.V. Valea Călugărească sunt de 1.804.149,86 lei.

Expertul consilier al inculpaţii PRV şi CJ, domnul SGC are aceeaşi opinie cu expertul numit de instanţă.

Obiectivul nr. 9

Să se stabilească dacă sumele de bani, plătite de JTC SRL şi P SRL către prestatorii ŞC, S, RP şi ŞT SRL, au o provenienţă ilicită.

Concluzia la obiectivul nr.9

Sumele de bani decontate, de JTC SRL şi P SRL către prestatorii ŞC, S, RP şi ŞT SRL reprezintă plata unor facturi care în conţinutul lor reprezintă mărfuri şi prestări de servicii. Sumele de bani, plătite de JTC SRL şi P SRL către prestatorii ŞC, S, RP şi ŞT SRL, respectă normele financiar-contabile, stabilirea caracterului ilicit excede competenţei expertului contabil.

Expertul consilier al inculpaţii PRV şi CJ, domnul SGC are aceeaşi opinie cu expertul numit de instanţă.

Obiective propuse de inculpatul CJ:

Obiectivul nr. 1

Să se stabilească sei-viciile efectiv prestate (conform devizelor) de către JTC SRL şi P SRL, către beneficiarul BF SRL. Se vor avea în vedere şi procesele verbale întocmite de APIA Arad.

Concluzia la obiectivul nr.l

Conform documentelor depuse la dosarul cauzei în perioada 2010-2014 BF SRL a achiziţionat următoarele servicii:

a) Servicii prestate de către JTC SRL

Conform Contractului de prestări servicii nr…./10.10.201 lîncheiat între JTC SRL şi BF SRL, aceasta clin urmă a beneficiat dc următoarele lucrării şi servicii:

- Pregătite teren (defrişat manual suprafeţe împădurite înainte de scarificat, ardere resturi vegetale şi strângerea rădăcinilor după defrişare; nivelat teren cu buldozerul; desfundat mecanic; desfundat mecanic; adunat rădăcini şi resturi vegetale după scarificare; desfundat manual 5%; arat; discuit + grapat; frezat, transportat piatra şi resturi vegetale) conform devizului nr. 1/05.05.2012;

- Fertilizare teren (încărcat şi transportat îngrăşământ organic-gunoi de grajd- 2.900 tone; administrarea mecanizata si manuala a îngrăşământului organic -gunoi de grajd-in teren 2.900 tone) conform devizului nr.2/12.04.2012;

-instalare tutori (încărcat, transportat şi descărcat tutori; repartizat tutori; bătut tutori) conform devizului nr.3/15.06.2012;

- Plantare (fasonai vita de vie + mocirlit; transport diverse; sapa mare după plantat; arat mecanic după plantai; transportat apa şi udat viţă de vie după plantare) conform devizului nr.4/15.06.2012.

b) Servicii/lucrări prestate de către P SRL

Conform Contractului de prestări servicii nr.003/15.09.2011 şi contractul nr.6/03.10.2011 încheiat între P SRL şi BF SRL, aceasta din urmă a beneficiat de următoarele lucrări si servici:

- Instalare sistem de susţinere viţa de vie pe o suprafaţă de 50 ha conform factura nr. 7/17.10.201 l(factură de avans) şi factura nr.2012001/01.03.2012;

Pregătite teren (defrişat manual suprafeţe împădurite înainte de scarificat, ardere resturi vegetale si strângerea rădăcinilor după defrişare; nivelat teren cu buldozerul; desfundat mecanic; desfundat mecanic; adunat rădăcini şi resturi vegetale după scarificare; desfundat manual 5%; arat; discuit + grapat; frezat, transportat piatra si resturi vegetale) conform devizului nr. 1/25.05.2012.

Expertul consilier al inculpaţilor PRV şi CJ, domnul SGC are aceeaşi opinie cu expertul numit de instanţă.

Obiectivul nr. 2

Să se stabilească decontările dintre JTC SRL şi P SRL, pe de o parte, şi beneficiarul BF SRL, pe de altă parte, respectiv dacă şi cu ce valoare sumele decontate efectiv depăşesc valoarea lucrărilor real prestate, calculată conform tarifelor stabilite de ICDVV Valea Călugăreasca.

Concluzia la obiectivul nr.2

Decontările dintre JTC SRL şi BF SRL în perioada anilor 2010 - 2014 au fost in valoare de 480.000 lei, rămânând un sold de 1.446.415.09 lei, dc achitat către JT SRL la data de 31.12.2014.

Decontările dintre P SRL şi BF SRL în perioada anilor 2010 - 2014 au fost in valoare de 798.000 lei, rămânând un sold de 1.446.415.09 lei, de achitat către JT SRL Ia data de 31.12.2014.

Sumele decontate de către BF SRL către JTC SRL în perioada 2010-2014 sunt in valoarea de 480.000 lei iar valoarea lucrărilor şi serviciilor prestate în acord cu devizelor I.C.D.V.V. Valea Călugărească sunt de 1.426.100,84 lei.

Sumele decontate de către BF SRL către P SRL în perioada 2010-2014 sunt in valoarea de 798.000 Iei iar valoarea lucrărilor şi serviciilor prestate în acord cu devizelor I.C.D.V.V. Valea Călugărească sunt de 1.804.149,86 Iei.

Expertul consilier al inculpaţii PRV şi CJ, domnul SGC are aceeaşi opinie cu expertul numit de instanţă.

Obiectivul nr. 3

Expertul va stabili dacă există lucrări - cuprinse in devizele şi facturile emise de cele două firme prestatoare SC JTC SRL şi SC P SRL, prezentate gestionarului fondurilor europene (APIA Arad) de către beneficiarul SC BF SRL - care nu au fost efectuate în realitate, dar au fost achitate de beneficiar din fonduri europene, iar în caz afirmativ, va calcula eventualul prejudiciu în raport de participaţia fiecărei societăţi.

Concluzia la obiectivul nr.3

Raportat la răspunsurile date la celelalte obiective din prezenta lucrare, care au concluzionat realitatea operaţiunilor efectuate de către JTC SRL şi P SRL, coroborat cu documentele justificative şi Procesele verbale de recepţie întocmite de A.P.I.A. Arad, nu există lucrări cuprinse în devizele şi facturile emise de cele două firme prestatoare JTC SRL şi P SRL, prezentate gestionarului fondurilor europene (APIA Arad) de către beneficiarul SC BF SRL, care să nu fi fost efectuate în realitate dar să fie achitate de beneficiarul fondurilor europene.

Expertul consilier al inculpaţii PRV şi CJ, domnul SGC are aceeaşi opinie cu expertul numit de instanţă.

Obiectivul nr. 4

Să se stabilească dacă sumele de bani plătite de JTC SRL şi P SRL către prestatorii ŞC, S, RP şi ŞT SRL, au o provenienţă ilicită în sensul definit de Legea nr. 656/2002.

Concluzia la obiectivul nr.4

Sumele de bani decontate, de JTC SRL şi P SRL către prestatorii ŞC, S, RP şi ŞT SRL reprezintă plata unor facturi care în conţinutul lor reprezintă mărfuri şi prestări dc servicii. Sumele de bani, plătite de JTC SRL şi P SRL către prestatorii ŞC, S, RP şi ŞT SRL, respectă normele financiar-contabile, stabilirea caracterului ilicit excede competenţei expertului contabil.

Expertul consilier al inculpaţii PRV şi CJ, domnul SGC are aceeaşi opinie cu expertul numit de instanţă.

Obiective propuse de inculpatul PV:

Obiectivul nr. 1

Să se stabilească serviciile efectiv prestate de către MV S.R.L. către beneficiarul BF SRL, avăndu-se în vedere şiprocesele-verbale întocmite de A.P.I.A Arad.

Concluzia la obiectivul nr.l

Având în vedere că lucrările şi serviciile realizate de MV SRL a fost justificate cu documente care în conţinutul lor reprezintă lucrări şi servicii şi fac parte din lucrări care au fost recepţionate prin întocmirea de procese verbale de recepţie cantitativa şi calitativă la fata locului, după cum am amintit in cuprinsul prezentului raport expertul considera ca acestea au fost realizate efectiv in teren conform documentelor care le reprezintă.

Obiectivul nr. 2

Să se determine valoarea decontărilor dintre MV S.R.L., pe de o parte şi beneficiarul BF SRL, pe de altă parte, stabilindu-se dacă sumele decontate efectiv depăşesc valoarea lucrărilor real prestate, conform tarifelor stabilite de ICDVV Valea Călugărească.

Concluzia la obiectivul nr. 2

Sumele decontate dintre MV SRL în perioada 2010-2014 sunt în valoarea de 657.100,67 Ici si nu depăşesc valoarea lucrărilor real prestate conform tarifelor stabilite de ICDW Valea Călugărească care sunt in valoare de 1.950.184,43 lei.

Obiectivul nr. 3

Să se determine dacă există lucrări cuprinse în devizele şi facturile emise de MV S.R.L, prezentate gestionarului fondurilor europene (A.P.I.A. Arad) de către beneficiarul SC BF SRL, care nu au fost efectuate în realitate, dar au fost achitate de beneficiar din fonduri europene, urmând a se calcula, dacă acestea există, contravaloarea lor.

Concluzia la obiectivul nr.3

Raportat la răspunsurile date la celelalte obiective din prezenta lucrare, care au concluzionat realitatea operaţiunilor efectuate de către M SRL, coroborat cu documentele justificative şi Procesele verbale de receplie întocmite de A.P.I.A. Arad, nu există lucrări cuprinse în devizele şi facturile emise de către M SRL, prezentate gestionarului fondurilor europene (APIA Arad) de către beneficiarul SC BF SRL, care să nu fi fost efectuate în realitate dar să fie achitate de beneficiarul fondurilor europene.

Obiective propuse de inculpata JTC SRL

Obiectivul nr. 1

Să se stabilească serviciile efectiv prestate (conform devizelor) de către JTC SRL, către beneficiarul BF SRL. Se vor avea in vedere si procesele verbale întocmite de APIA Arad.

Concluzia la obiectivul nr.l

Servicii prestate de către JTC SRL

Conform Contractului de prestări servicii nr. 14/10.10.201 lîncheiat între JTC SRL si BF SRL, aceasta din urmă a beneficiat de următoarele lucrării şi servicii;

-Pregătite teren (defrişat manual suprafeţe împădurite înainte de scarificat, ardere resturi vegetale şi strângerea rădăcinilor după defrişare; nivelat teren cu buldozerul; desfundat mecanic; desfundat mecanic; adunat rădăcini şi resturi vegetale după scarificare; desfundat manual 5%; arat; discuit + grapat; frezat, transportat piatra şi resturi vegetale) conform devizului nr. 1/05.05.2012;

- Fertilizare teren (încărcat şi transportat îngrăşământ organic-gunoi de grajd- 2.900 tone; administrarea mecanizata si manuala a îngrăşământului organic-gunoi dc grajd-in teren 2.900 tone) conform devizului nr.2/12.04.2012;

- Instalare tutori (încărcat, transportat şi descărcat tutori; repartizat tutori; bătut tutori) conform devizului nr.3/15.06.2012;

- Plantare (fasonat vita de vie + mocirlit; transport diverse; sapa mare după plantat; arat mecanic după plantat; transportat apa şi udat viţă de vie după plantare) conform devizului nr.4/15.06.2012.

Expertul consilier al inculpaţii PRV şi CJ, domnul SGC are aceeaşi opinie cu expertul numit de instanţă.

Obiectivul nr. 2

Să se stabilească decontările dintre SC JTC SRL, pe de o parte, şi beneficiarul SC BF SRL, pe de altă parte, respectiv dacă şi cu ce valoare sumele decontate efectiv depăşesc valoarea lucrărilor real prestate, calculată conform tarifelor stabilite de ICDVV Valea Călugărească.

Concluzia la obiectivul nr.2

Decontările dintre JTC SRL şi BF SRL în perioada anilor 2010 - 2014 au fost in valoare dc 480.000 lei, rămânând un sold de 1.446.415.09 Iei, de achitat către JT SRL la data de 31.12.2014.

Sumele decontate de către BF SRL către JTC SRL în perioada 2010-2014 sunt in valoarea de 480.000 Iei iar valoarea lucrărilor şi serviciilor prestatem acord cu devizelor I.C.D.V.V. Valea Călugărească sunt de 1.426.100,84 lei.

Expertul consilier al inculpaţii PRV şi CJ, domnul SGC are aceeaşi opinie cu expertul numit dc instanţă.

Obiectivul nr. 3

Expertul va stabili dacă există lucrări - cuprinse în devizele şi facturile emise de cele două firme prestatoare SC JTC SRL, prezentate gestionarului fondurilor europene (APIA Arad) de către beneficiarul SC BF SRL - care nu au fost efectuate în realitate dar au fost achitate de beneficiar din fonduri europene, iar în caz afirmativ, va calcula eventualul prejudiciu în raport de participaţia fiecărei societăţi.

Concluzia la obiectivul nr.3

Raportat la răspunsurile date la celelalte obiective din prezenta lucrare, care au concluzionat realitatea operaţiunilor efectuate de către JTC SRL, coroboratei! documentele justificative şi Procesele Averbale de recepţie întocmite de A.P.I.A. Arad, nu există lucrări cuprinse în devizele şi facturile emise de către JTC SRL, prezentate gestionarului fondurilor europene (APIA Arad) de către beneficiarul SC BF SRL, care să nu fi fost efectuate în realitate dar să fie achitate dc beneficiarul fondurilor europene.

Expertul consilier al inculpaţii PRV şi CJ, domnul SGC are aceeaşi opinie cu expertul numit de instanţă.

Obiectivul nr. 4

Să se stabilească dacă sumele de bani plătite de JTC SRL către prestatorii ŞC, S, RP şi ŞT SRL, au o provenienţă ilicită în sensul definit de Legea nr. 656/2002.

Concluzia la obiectivul nr.4

Sumele dc bani decontate, de JTC SRL către prestatorii ŞC, S, RP şi ŞT SRL reprezintă plata unor facturi care în conţinutul lor reprezintă mărfuri şi prestări de servicii. Sumele dc bani, plătite de JTC SRL către prestatorii ŞC, S, RP şi ŞT SRL, respectă normele financiar-contabile, stabilirea caracterului ilicit excede competenţei expertului contabil.

Expertul consilier al inculpaţii PRV şi CJ, domnul SGC are aceeaşi opinie cu expertul numit de instanţă.

În cauză s-au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză contabilă judiciară, de către D.N.A. - Serviciul Teritorial Timişoara, de către apărătorul părţii civile Comuna Z şi apărătorii inculpaţilor CJ, PRV şi oral de către inculpatul PV, prin avocat.

La data de 21.05.2018, s-a depus la dosar răspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiză contabilă judiciară, prin care se concluzionează, în esenţă, că se menţin integral toate opiniile formulate în cuprinsul lucrării pentru obiectivele stabilite de instanţă.

In drept:

1. Infracțiunea de folosire sau prezentarea, cu rea credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta ori în numele ei, prev. de art.181 alin.1 și 3 din Legea nr.78/2000.

(1) Folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri.

 (3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

Fapta de obţinere ilegală a fondurilor pentru a satisface cerinţele laturii subiective a infracţiunii trebuie săvârşită cu intenţie directă adică cu rea-credinţă. În speţă, instanţa apreciază că nu există forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru a se putea reţine în sarcina inculpaţilor fraudarea fondurilor europene.

Din întreg materialul probator depus se deduce fără echivoc executarea faptică a lucrărilor, executare confirmată inclusiv de inspectorii Apia care după ce au efectuat verificările în teren au înaintat administraţiei centrale cererile de acordare a sprijinului financiar astfel cum au fost formulate în cauză.

Atâta timp cât inculpaţii PR şi SC BF SRL au făcut dovada executării lucrărilor pentru care au solicitat fondurile europene, nu se poate reţine că au beneficat de aceste fonduri  pe nedrept sau că au prezentat cu rea credinţă documente false, inexacte ori incomplete, după cum nici inculpaţii PV, CJ, FSP, SC JTC SRL, SC P SRL, SC M SRL, SC V SRL şi SC BNM SRL, prin documentele pe care le-au întocmit şi care evidenţiau executarea lucrărilor, nu au ajutat în niciun fel la obţinerea de fonduri europene pe nedrept.

În speţă, prezentarea documentelor în vederea obţinerii de fonduri europene s-a realizat nu în scop de fraudare ci în scopul efectuării plăţilor pentru lucrările executate. Aşadar neexistând latura obiectivă a infracţiunii, fapta săvârşită nu poate antrena răspunderea penală a inculpaţilor. În măsura în care inculpaţii nu şi-au îndeplinit obligaţiile asumate în cuprinsul “Angajamentului” semnat şi prezentat de funcţionarii APIA cu ocazia depunerii şi respectiv aprobării cererilor de sprijin, se va putea antrena răspunderea civilă a acestora.

De asemenea, nici în privinţa celorlalţi inculpaţi respectiv PV, SC BF SRL, SC JTC SRL, SC P SRL, SC M SRL, SC V SRL şi SC BNM SRL nu se poate reţine intenţia directă privind ajutorul oferit inculpaţilor PR şi Sc BF SRL în comiterea infracţiunii prev de art. 18 ind. 1 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 78/2000 inculpatul CJ.

În cursul cercetării judecătoreşti a fost efectuată şi o expertiză şi potrivit acesteia, instanţa reţine că “nu există lucrări cuprinse în devizele şi facturile emise de SC JTC SRL, SC P SRL, SC M SRL, SC V SRL şi SC BNM SRL şi care să fi fost prezentate gestionarului fondurilor europene APIA de către SC BF SRL care să nu fi fost efectuate în realitate dar să fie achitate beneficiarului fondurilor europene.

În acest context invocăm şi ordonanţa de clasare din data de 20.12.2017 emisă în dosarul nr…./P/2015 de către DNA- Serviciul Teritorial Timişoara  privind săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. 1 Cod penal rap. la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 de către funcţionarii din cadrul DADR Arad şi APIA Arad, în cauză fiind aplicabile disp. art. 315 alin. 1 lit. b Cod proced. penală rap. la art. 16 alin. 1 lit. c Cod proced.penală.

Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, prev. art. 297 C.pen., (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos*) şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.

*) Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 405/2016, a constatat că dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

În ceea ce priveşte infractiunea de abuz în serviciu prev de art. 297 Cod Penal rap la art. 132 din Legea nr. 78/2000 instanta apreciază că fapta reţinută în sarcina inculpatului TM şi pentru care  a fost trimis in judecată constând în indeplinirea defectuoasă a atributiunilor de serviciu prin aceea că încheind contractul de asociere în participaţiune cu SC BF SRL şi prin care a pus la dispozitie acestei societăţi in mod gratuit suprafeţele de teren în schimbul obţinerii de către inculpat a dreptului de a exploata suprafaţa de 56 ha şi care ar fi ajuns în proprietatea unei persoane juriodice controlate de inculpat, nu este prevăzută de legea penală.

În acest sens instanţa invocă dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 privind condiţiile de incriminare ale infracţiunii de abuz în serviciu şi prin care s-a stabilit că dispoziţiile art 297 alin 1 Cod Penal „sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma îndeplineşte în mod defectuos, se înţelege îndeplineşte prin încălcarea legii” doar în acest mod putându-se realiza compatibilitatea normelor penale cu dispoziţiile constituţionale privind claritatea şi previzibilitatea legii. De asemenea instanţa de contencios constituţional a stabilit că „neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act, trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară – legi şi ordonanţe ale Guvernului. Aceasta, deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară se realizează doa rîn limitele şi potrivit normelor care le ordonă”.

Analizând activitatea pretins infracţională reţinută în cuprinsul rechizitoriului (file 96-116) în sarcina inculpatului TM, instanţa reţine că nu este indicat niciun act normativ aferent legislaţiei primare şi nici macar legislaţiei secundare pe care inculpatul să-l fi încălcat.

Mai mult, legalitatea încheierii contractuli de asociere în participaţiune a fost analizată

De o instanţa judecătorească printr-o hotărâre definitivă şi care se bucură de autoritate de lucru judecat, respectiv decizia nr. 262/2012 a Curţii de Apel Timişoara, prin care s-a stabilit că autorităţile administraţiei publice locale, în speţă Consiliu Local al comnunei Z, comună în cadrul căreia inculpatul a deţinut calitatea de primar, au posibilitatea legală de a încheia contracte de asociere în participaţiune precum şi de a participa la realizarea beneficiilor ce rezultă din operaţiunile comerciale desfăşurate în temeiul contractului. De asemenea, instanţa reţine că hotărârea Consiliului Local al comunei Z, nr 79/7.6.2010 prin care s-a arobat încheierea contractului de asociere în participaţiune a fost adoptată cu votul liber exprimat al consilierilor locali şi nu a fost adoptată doar de către inculpatul TM.

Vrednic de reţinut este şi convingerea consilierilor în adoptarea hotărârii potrivit căreia asocierea era benefică tentru localitate, prin crearea unor locuri de muncă şi atragerea capitalului străin precum şi că inculpatul T.M. nu a exercitat niciun fel de presiuni asupra consilierilor privind modul de exercitare al modului la vot.

Aşadar instanţa reţine că prin încheierea contractului de încheiere în participaţiune, neîncălcându-se niciun act normativ primar şi nefiind rezultatul singular al voinţei primarului, nu se poate reţine în sarcina acestuia săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

Nici împrejurarea potrivit căreia corelativ încheierii conbtractului de asociere în participaţiune inculpatul a urmărit un folos material pentru sine care ar consta în obţinerea unui drept de proprietate asupra suprefeţei de 56 ha de teren prin intermediul SC V Prod & Distribution SRL afirmativ societate controlată de inculpatul T.M nu poate conduce la concluzia comiterii de abuz în serviciu.

Referitor la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev de art. 367 Cod penal pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii PRV, PV, CJ şi CJ instanţa apreciază următoarele:

 „ (1) Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Când infracţiunea care intră în scopul grupului infracţional organizat este sancţionată de lege cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

(4) Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), dacă denunţă autorităţilor grupul infracţional organizat, înainte ca acesta să fi fost descoperit şi să se fi început săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile care intră în scopul grupului.

(5) Dacă persoana care a săvârşit una dintre faptele prevăzute în alin. (1) - (3) înlesneşte, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracţional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

(6) Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.”

Din maniera în care este redactat conţinutul articolului 367 alin 6 Noul Cod Penal, pentru existenţa infracţiunii trebuie să existe un grup structurat, format din 3 sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

Aşadar una din condiţiile de tipicitate ale infracţiunii este ca grupul infracţional organizat să fie constituit din cel puţin 3 persoane. Astfel, în literatura de specialitate (V. Dobrinoiu, vol II, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 926), s-a arătat că „acţiunea de constituire presupune asocierea efectivă a 3 sau mai multe persoane, prin acord de voinţă”.

Conform descrierii faptei din rechizitoriu, potrivt căreia inculpatul TM ar fi constituit împreună cu inculpatul PR un grup infracţional organizat, la care ulterior ar fi aderat alte persoane, instanţa apreciază că situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu, nu întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prev de art 367 Cod Penal. Rezultă limpede că lipseşte una din condiţiile de tipicitate ale infracţiunii, respectiv necesitatea şi obligativitatea ca la acţiunea de constituire a grupului să fi paricipat cel puţin 3 persoane.

Pe cale de consecinţe se impune achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prev de art 367 CP, în temeiul art 16 alin 1 lit b, teza I, CPP.

În al 2-lea rând reţinând şi potrivit considerentelor hotărârii prealabile nr 10/2015 a ICCJ că atunci când pentru infracţiune acare intră în scopul grupului a intervenit dezincriminarea, în speţă pentru infracţiunea de abuz în serviciu ca urmare a deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, nu mai sunt îndeplinite condiţiile de existenţă ale grupului infracţional organizat, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul TM.

În al 3-lea rând, reţinând activitatea practică a inculpaţilor, aceea de plantare a viţei de vie cu toate operaţiunile aferente şi care din motive independente de voinţa lor nu s-a putut finaliza prin obţinerea unor foloase materiale potrivit muncii depuse, în concret nu există nicio acţiune de constituire a vreunui grup infracţional, nu există nici asociere între inculpaţi în vederea săvârşirii vreunei infracţiuni şi nici o acţiune coordonată sau vreo structură cu ierarhie cu roluri concrete şi prestabilite. Intenţia inculpaţilor a fost fără doar şi poate de a obţine venituri şi foloase licite ca  urmare a tuturor operaţiunilor efectuate la plantaţia viţei de vie, venturi care însă nu au fost obţinute, inculpaţii fiind copleşiti de imensitatea suprafeţei atribuite în vederea plantării viţei de vie, de munca necesară pentru ajungerea viţei de vie la rod, de pierderile generate de îmbolnăvirea răsadurilor şi uscarea acestora.

Dacă a existat o colaborare a inculpaţilor, aceasta a fost pentru bunul mers al plantaţiei viţei de vie, si nicidecum în vederea comiterii de infracţiuni în sensul abuzului în serviciu sau obţinerii de fonduri europene în mod ilicit, fraudulos.

Cu privire la infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de disp. art. 29 din Legea nr.656/2002 pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii PR, PV şi TM instanţa apreciază următoarele:

1) Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani:

a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;

b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;

c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.

(2) Tentativa se pedepseşte.

(3) Dacă fapta a fost săvârşită de o persoană juridică, pe lângă pedeapsa amenzii, instanţa aplică, după caz, una sau mai multe dintre pedepsele complementare prevăzute la art. 136 alin. (3) lit. a) - c) din Codul penal.

(4) Cunoaşterea provenienţei bunurilor sau scopul urmărit poate fi dedusă/dedus din circumstanţele faptice obiective.

(5) Dispoziţiile alin. (1) - (4) se aplică indiferent dacă infracţiunea din care provine bunul a fost comisă pe teritoriul României sau în străinătate.

Sub aspectul conţinutului acestei infracţiuni, este relevant faptul că aceasta are un conţinut corelativ, derivat, aşa încât existenţa infacţiunii de spălare de bani este condiţionată de săvârşirea prealabilă a unei alte infracţiuni din care să provină bunul supus operaţiunii de spălare.

În speţă, atâta timp cât în cazul inculpatului TM s-a reţinut ca infracţiune principală infracţiunea de abuz în serviciu, infracţiune pe care instanţa pentru considerentele mai sus expuse, va dispune achitarea inculpatului, apreciază că nu sunt întrunite nici condiţiile de existenţă ale infracţiunii derivate.

De asemenea, în ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani pentru care au fost trimişi în judecată şi inculpaţii PR şi PV în privinţa cărora s-a reţinut ca infracţiune pincipală infracţiunea privind fraudarea fondurilor europene, prev. de art. 18 ind. 1 alin.1,3 din legea nr. 78/2000 şi pentru care instanţa a apreciat că se impune achitarea acestora, fapta în modalitatea în care a fost săvârşită, nefiind prevăzută de legea penală, apreciază că nu sunt întrunite nici condiţiile de existenţă ale infracţiunii derivate respectiv ale infracţiunii de spălare de bani.

Cu privire la infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr.241/2005, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul PR instanţa reţine următoarele:

(1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat.

(2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi asocierea în vederea săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1).

(3) Tentativa faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) se pedepseşte.

S-a reţinut în sarcina inculpatului PR că anumite facturi au fost înregistrate în evidenţa contabilă a SC BF SRL pentru care s-a exercitat dreptul de deducere TVA nu ar corespunde realităţii.

Instanţa nu poate primi acuzarea formulată potrivit căreia suma solicitată spre rambursare a fost obţinută în mod nelegal deoarece operaţiunea comercială evidenţiată în conţinutul documentelor fiscale este reală.

În acest sens, reţinem şi constatările experului privind prestările de servicii şi lucrările achiziţionate de către SC BF SRL (obiectiv 1) justificate cu facturi, devize, borderouri de achiziţie au fost certifiate de funcţionarii APIA prin procesele-verbale de recepţie cantitativă şi calitativă .

Aşadar  instanţa apreciază că facturile emise de către SC P SRL au la bază operaţiuni comerciale reale, de altfel ceea ce se contestă în actul de sesizare a instanţei nu este realitatea operaţiunilor efectuate ci întinderea cheltuielilor cu serviciile şi lucrările prestate.

Apoi, în ceea ce privesc serviciile prestate de SC V SRL inculpatul FSP a confirmat că a executat lucrări pentru SC BF SRL constând în defrişarea terenului pentru plantarea viţei de vie, folosind în acest sens mai multe utilaje şi doi angajaţi. De asemenea a arătat şi că SC BF SRL a prestat servicii pentru SC V SRL punându-i la dispoziţie o serie de utilaje  şi forţă de muncă care au fost folosite pentru crearea unor drumuri forestiere. În acest sens între cele două societăţi s-a făcut o compensare pentru o anumită sumă de bani.

Instanţa nu a putut primi susţinerile procurorului potrivit cărora SC V a fost doar o societate folosită pentru emiterea de documente justificateive fictive necesare obţinerii de fonduri europene, deoarece această societate avea un număr de 6 angajaţi, funcţionează la sediul social declarat şi este activă din punct de vedere fiscal.

Faţă de aceste considerente, instanţa apreciază că nu este îndeplinită cerinţa legală privind latura obiectivă şi subiectivă a infracţiunii de evaziune fiscală, nefăcându-se dovada obţinerii fără drept a sumelor de bani cu titlu de rambursări.

La termenul de judecată din data de 06.06.2018, inculpatul PRV a formulat cerere de schimbare a încadrării juridice din infracţiunile prev. de art. 181 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 78/2000 (cu aplicarea art. 35 alin.l Cod penal); de art. 337 alin. 1 şi 2 Cod penal; art. 29 alin.l lit.a din legea 656/2002 (cu aplicarea art. 35 alin.l Cod penal); art. 8 din Legea nr. 241/2005 totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, în infrcţiunile prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 (cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal); art. 7 alin.l din legea nr. 39 din 2003; art. 29 alin.l lit.a din legea 656/2002 (cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal); de art. 8 din Legea nr. 241/2005, totul cu aplicarea art. 33 Cod penal anterior şi cu reţinerea art. 19 din Legea 682/2002.

Inculpaţii PV şi CJ, prin avocaţi, au formulat aceeaşi cerere de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art.181 alin.1 şi 3 din Legea nr. 78/2000 în  infracţiunea prev. de art. 181 alin. 1  din Legea nr. 78/2000, precum şi reţinerea art.19 din Legea nr.682/2002, cu aplicarea art.5 Cod penal, privind pe inculpatul CJ.

Instanţa, în tem.art. 386 Cod proced.penală va respinge cererea formulată pentru inculpatul PRV privind schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor prev.şi ped. de art. 181 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin.l Cod penal; art. 367 alin. 1 şi 2 Cod penal;  art. 29 alin.l lit.a din Legea 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin.l Cod penal şi  evaziune fiscală, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 241/2005 totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal  în faptele prev. şi ped. de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal; art. 7 alin. l din Legea nr. 39 din 2003;  art. 29 alin.l lit.a din Legea 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal şi art. 8 din Legea nr. 241/2005 totul cu aplicarea art. 33 Cod penal anterior şi cu reţinerea art. 19 din Legea 682/2002.

Cu privire la infracţiunea prev. de art. 18 ind. 1 din legea nr. 78/2000 instanţa, analizând latura obiectivă a infracţiunii şi apreciind că fapta în modalitatea în care a fost săvârşită nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii privitoare la fraudarea fondurilor europene, apreciază de prisos a analita cuantumul prejudiciului cauzat pentru a proceda la încadrarea acesteia în dispoziţiile alin. 1 sau 3 ale art. 18 ind. 1 din legea nr. 78/2000. De asemenea, cu privire la caracterul continuat al faptei, reglementat conform dispoziţiilor art. 41 Cod penal 1968 şi respectiv art. 35 Noul Cod penal în privinţa tratamentului sancţionator în mod diferenţiat, nu se justifică, pe de o parte pronunţând achitarea inculpatului iar pe de altă parte stabilirea încadrării juridice a fost realizată prin însăşi actul de sesizare a instanţei, prin reţinerea dispoziţiilor art. 5 Cod penal referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile.

În tem. art. 386 Cod proced.penală va respinge cererile de schimbare a încadrării juridice formulate pentru inculpaţii PV  şi CJ din infracţiunea prev. şi ped. de art. 181 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 78/2000 în  infracţiunea prev. şi ped. de art. 181 alin. 1  din Legea nr. 78/2000 şi prin reţinerea art. 19 din Legea nr. 682/2002 pentru inculpatul CJ.

Cu privire la reţinere art. 19 din lega nr. 682/2002 instanţa apreciază că acesta nu îşi găseşte incidenţa în prezenta speţă :”Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.”

Motivul denunţării invocat de apărătorul inculpatului CJ nu priveşte prezenta cauză respectiv denunţarea săvârşirii unei infracţiuni, nu s-a realitat în prezentul proces penal ci într-o altă cauză distinctă şi care nu are nicio legătură cu prezenta speţă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă ÎCCJ- DNA - Serviciul Teritorial Timişoara şi partea civilă APIA.

Prin apelul declarat de Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DNA- Serviciul Teritorial Timişoara s-a susţinut nelegala achitare a tuturor inculpaţilor pentru toate infracţiunile, pentru care au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul din dosarul penal nr…9/P/2015 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie-Serviciul Teritorial Timişoara.

În motivare, se arată în primul rând că judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei redă dispoziţiile art.181 din Legea nr.78/2000, după care, în cuprinsul aceleaşi file, fără o minimă respectare a dispoziţiilor art.403 alin.1 lit.c C.pr.pen., apreciază că infracţiunea de obţinerea ilegală de fonduri a fost comisă fără vinovăţie, fără să arate care sunt motivele pentru care a înlăturat declaraţiile martorilor audiaţi inclusiv în faza de judecată, în mod direct şi nemijlocit, motivele pentru care au fost înlăturate raportul de constatare al specialistului şi raportul de control al DGA fiscală, motivele pentru care a fost înlăturată declaraţia inculpatului PRV din data de 16 iunie 2015 (când a detaliat modalitatea în care au fost produse documentele nereale pentru a dovedi întrunirea condiţiilor de eligibilitate la APIA), iar motivele pentru care a ales să însuşească concluzii din raportul de expertiză şi să înlăture declaraţia expertului (care nu a mai efectuat niciodată o expertiză contabilă în cauze penale) care arăta, în faţa instanţei, că dacă constatările organelor de urmărire penală sunt reale atunci şi concluziile raportului de expertiză nu mai subzistă, neavând competenţa de a verifica realitatea lucrărilor efectuate.

De asemenea, se învederează că instanţa de fond a apreciat că fapta de abuz în serviciu nu este prevăzută de legea penală, însă a omis să arate pentru ce motiv a înlăturat susţinerile procurorului, făcute în scris în procedura de cameră preliminară şi în concluziile scrise din data de 6 iunie 2018, relativ la dispoziţiile legale încălcate.

În continuare, în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art.181 din Legea nr.78/2000 se solicită a se avea în vedre cele reţinute în faza de urmărire penală şi în cuprinsul rechizitoriului întocmit (fiind indicată, în acest sens fila 39 din rechizitoriu), precum şi în concluziile scrise din data de 6 iunie 2018 cu privire la mecanismul de fraudare a fondurilor FEGA gestionate de Uniunea Europeană, în cadrul celor două campanii de reconversie viticolă şi se arată că, inculpaţii au urmărit să producă documente din care să rezulte efectuarea unor costuri care să se încadreze în maximul sumei care putea fi acordată cu titlu de finanţare nerambursabilă, potrivit devizelor de lucrări întocmite de Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Călugărească. Ca atare, se precizează că nu s-a contestat niciodată realizarea lucrărilor, respectiv înfiinţarea plantaţiei viticole pe cele două suprafeţe supuse reconversiei, ci realitatea datelor înscrise în documentele prezentate la APIA, documente care au stat la baza efectuării plăţilor către beneficiarii direcţi PRV şi SC BF SRL, iar de esenţă infracţiunii prev. de art.181 din Legea nr.78/2000 este caracterul nereal, inexact şi incomplet al documentelor prezentate în vederea obţinerii de fonduri. Astfel, se menţionează că în cuprinsul rechizitoriului s-a arătat ce documente sunt false sau nereale, cu trimitere la probele care susţin aceste afirmaţii (cu această ocazie se exemplifică şi în motivele de apel).

În plus, se învederează că, în faţa instanţei de judecată au fost audiaţi ca martori persoane care, conform documentelor prezentate la APIA, figurează că au livrat îngrăşământ natural către SC BF SRL sau care au prestat activităţi ca zileri, fiind plătiţi de inculpatul PRV (în mod direct sau prin intermediul martorului PP) pentru activităţi care, conform documentelor de la APIA, au fost executate de societăţile comerciale coinculpate. Se susţine în acest context că, judecătorul nu prezintă niciun motiv pentru care a înlăturat declaraţiile sau pentru care a înlăturat raportul de constatare al specialistului din cadrul DNA-Serviciul Specialişti sau raportul de control al DGAF. Se precizează că în aceste rapoarte sunt prezentate, pe baza documentelor ridicate sau comunicate de alte autorităţi ori depuse chiar de societăţile comerciale inculpate, motivele pentru care lucrările din documentele folosite la APIA nu au putut fi executate în condiţiile şi termenele specificate în ele, fiind, dincolo de orice îndoială rezonabilă, fictive, false sau nereale.

Se mai arată că martorii audiaţi în cursul judecăţii (inspectori la APIA, respectiv AM, DŞ şi SC) au învederat instanţei că pe teren nu se verifică corespondenţa dintre documentele prezentate de fermier (răspunderea pentru realitatea datelor înscrise în acestea aparţinând fermierului) şi lucrările din teren, controalele efectuate fiind făcute pe baza metodelor extrapolării şi determinării iar în cuprinsul rechizitoriului s-a făcut trimitere la declaraţia inculpatului PRV din data de 16 iunie 2015. În acest sens, se  redau susţineri ale inculpatului, referitoare la prima campanie, în cadrul măsurii l-lucrări de pregătire a terenului, la devizele pentru lucrările efectuate, la plata zilierilor folosiţi, la îngrăşământul chimic achiziţionat de la SC DLD Construct SRL, la preocupările sale în procurarea şi furnizarea de documente nereale, la achiziţiile de gunoi în prima campanie, la devizele de lucrări, la montarea sistemului de susţinere de către SC P SRL, în prima campanie. De asemenea, se redau afirmaţiile inculpatului referitor la cea de a doua campanie, la contractele de prestări servicii încheiate de SC BF SRL cu SC JTC SRL, SC P SRL şi SC MV SRL, la borderourile de achiziție a gunoiului de grajd şi a tutorilor din lemn, de la martorul PŞ, la lucrările efectuate de SC BNM SRL.

Raportat la susţinerea judecătorului de la prima instanţă, în sensul că nu poate fi reţinută reaua-credinţă a inculpaţilor, se invocă şi faptul că, prin cererile de sprijin financiar formulate de inculpatul PRV şi depuse la APIA, acesta s-a obligat la efectuarea lucrărilor prevăzute în planul individual de reconversie, la furnizarea oricărui document justificativ care îi va fi solicitat, respectiv să înapoieze la APIA valoarea sprijinului acordat în situaţia în care declaraţiile făcute se dovedesc a fi false; de asemenea, inculpatul şi-a asumat cunoaşterea dispoziţiilor legale şi comunitare, incidente în materie, obligându-se să restituie sumele încasate în ipoteza încălcării acestor dispoziţii, dar şi suportarea consecinţelor legale în situaţia furnizării de date false. Inculpatul îşi asuma în mod expres riscul de a pierde drepturile decurgând din acordarea sprijinului financiar în situaţia în care face declaraţii false sau incorecte, pe parcursul implementării proiectului de reconversie. Angajamentul solicitantului a fost semnat pentru cele două campanii, 2010-2011, respectiv 2011-2012. Se consideră că pentru a statua că inculpatul a fost de bună credinţă, judecătorul ar fi trebuit să stabilească, pe bază de probe, că acesta a urmat întocmai procedurile de lucru şi angajamentele pe care şi le-a asumat.

Mai departe, se critică motivarea judecătorului referitoare la buna credinţă a inculpaţilor precum şi faptul că acesta invocă în apărarea inculpaţilor raportul de expertiză întocmit în cauză, care concluzionează că lucrările din devizele prezentate la APIA au fost executate în realitate.

Privitor la acest aspect, se solicită a se avea în vedere că în cursul judecăţii s-au depus la dosar obiecţiuni la raportul de expertiză, criticând în mod deosebit competenţa expertului judiciar contabil de a se pronunţa cu privire la realitatea lucrărilor evidenţiate în documentele contabile analizate.

Se arată că, sub aspectul calităţii de document justificativ a înscrisurilor prezentate la APIA, în cuprinsul rechizitoriului s-a făcut trimitere la documentele ridicate de la domiciliul inculpatului PRV cu prilejul percheziţiei domiciliare, şi în special la adresele Cabinetului de contabilitate MCN, concluzionându-se că inculpatul PRV a fost atenţionat, inclusiv de către contabilul societăţii că documentele prezentate de acesta la APIA (în speţă devizele de lucrări în regie proprie, efectuate de societatea BF SRL) nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi apreciate ca documente justificative, din punct de vedere contabil (aspect neglijat, de altfel, de expertul judiciar desemnat).

De asemenea, se arată că expertul judiciar desemnat, la termenul de judecată din data de 22 mai 2018 a relatat că nu a mai efectuat niciodată o expertiză contabilă în cauze penale şi cu atât mai puţin în cauze având ca obiect fraudarea fondurilor europene, că dacă constatările organelor de urmărire penală sunt reale atunci şi concluziile raportului de expertiză nu mai subzistă, şi că nu a stabilit realitatea lucrărilor efectuate şi nu avea nici competenţa necesară în acest sens, ceea ce a afirmat în cuprinsul raportului de expertiză rezultând din documentele analizate.

Legat de dispunerea unei soluţii de clasare faţă de inspectorii APIA care au verificat în teren lucrările efectuate de SC BF SRL, la care s-a referit prima instanţă, reprezentantul Parchetului arată că inspectorii APIA audiaţi în faţa instanţei de judecată, au învederat că pe teren nu se verifică corespondenţa dintre documentele prezentate de fermier şi lucrările efectuate, răspunderea pentru realitatea datelor înscrise în documentele prezentate la APIA aparţine fermierului, iar controalele sunt efectuate pe baza metodelor extrapolării şi determinării, cu mențiunea că acesta a fost şi motivul pentru care clasarea s-a întemeiat pe dispoziţiile art.16 lit.c C.pr.pen.

Cu privire la motivarea primei instanţe referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu, se învederează că în dosarul nr…/P/2015 al DNA Serviciul Teritorial Timişoara, actul de inculpare (rechizitoriul) a fost întocmit la data de 10 decembrie 2015, iar Decizia Curţii Constituţionale nr.405 a fost pronunţată la data de 15 iunie 2016, fiind publicată în Monitorul Oficial nr.517/08 iulie 2016, sens în care, la momentul întocmirii rechizitoriului nici nu era necesară indicarea legislaţiei primare, pretins a fi încălcate, pentru angajarea răspunderii penale.

În acest sens, se face referire şi la răspunsul formulat de parchet la data de 22 ianuarie 2016, urmare a ridicării, în procedura de cameră preliminară, de către inculpat a excepţiei de neregularitate a sesizării în sensul că nu se prevede în mod clar ce atribuţie de serviciu sau ce dispoziţie legală a fost încălcată.

Se apreciază că nu trebuie menţionat în mod expres în nicio dipoziţie legală că primarului îi este sau nu îi este interzis încheierea unui contract de asociere în participaţiune, fiind mai mult decât suficient faptul că primarul, în calitatea sa de "executiv" al unităţii administrativ teritoriale trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu cu bună credinţă, să se îngrijească de buna administrare a bunurilor proprietatea unităţii administrativ teritoriale pe care o reprezintă şi, în tot ceea ce priveşte această administrate (iniţierea unor proiecte, susţinerea lor, urmărirea derulării acestora), să urmărească realizarea obţinerii maximului de beneficii din exploatarea bunurilor proprietatea unităţii administrative, făcându-se trimitere la dispoziţiile constituţionale - art.121 alin.2, la dispoziţiile Legii nr.215/2001, legea administraţiei publice locale, privitoare la desfăşurarea activităţii de către primari.

Se face referire, în acest context la aspectele reţinut în rechizitoriu cu privire la inculpatul TM, concluzionându-se că prin conduita avută şi descrisă pe larg în conţinutul rechizitoriului, inculpatul TM a încălcat dispoziţii exprese din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, unde se prevede obligaţia autorităţilor locale de a gestiona treburile publice în interesul colectivităţii locale reprezentate. Această noţiune de gestionare a treburilor publice implică, necesar, şi obligaţia primarilor de a gestiona/administra/pune în valoare bunurile unităţii administrativ teritoriale în aşa fel încât să nu prejudicieze interesele comunităţii şi că ar fi absurd să se pretindă că, pentru angajarea răspunderii penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu, în cauza de faţă, trebuie să fie indicat un text expres din legislaţia primară (lege sau ordonanţă) care interzice primarului încheierea unui contract de asociere în participaţiune, prin care sunt prejudiciate interesele de ordin patrimonial ale comunităţii reprezentate.

Mai departe, referitor la faptul că instanţa de judecată arată că legalitatea încheierii contractului de asociere în participaţiune a fost analizată de instanţa de contencios administrativ, Curtea de Apel Timişoara statuând prin decizia nr.262/2012, se învederează că prima instanţă a omis faptul că instanţa de contencios administrativ a analizat operaţiunea juridică (contractul de asociere în participaţiune) ca pe un contract încheiat de autoritatea publică cu bună credinţă şi având o cauză licită, independent de orice alte scopuri frauduloase urmărite de iniţiatorul asocierii şi de prejudiciere a intereselor patrimoniale ale unităţii administrativ teritoriale. Se precizează că aceasta rezultă chiar din cuprinsul deciziei nr.405/2016.

Cu privire la invocarea de către instanţa de fond, în apărarea inculpatului TM, a faptului că HCL nr.79/2010 a fost adoptată cu votul liber exprimat al consilierilor locali, se face trimitere la expunerea din cuprinsul rechizitoriului, de la filele 96-102.

În ceea ce priveşte motivarea privind infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, se apreciază că este total greşit raţionamentul judecătorului de fond, arătându-se că acesta a interpretat greşit dispoziţiile legale aplicabile. În acest sens, se precizează că, art.367 alin.1 C.pen. incriminează iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă a unui astfel de grup. Ca atare, elementul material al infracţiunii constă în modalităţi alternative expres prevăzute de norma de incriminare, respectiv: iniţiere, constituire, aderare sau sprijinire. Alin.6 al art.367 C.pen. defineşte grupul infracţional organizat ca fiind grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni. Ca atare, exista un grup infracţional organizat în sensul prevăzut de lege şi în ipoteza în care, cum este cazul nostru, două persoane iniţiază constituirea grupului infracţional, respectiv inculpaţii PRV şi TM, pentru ca mai apoi grupul infracţional să fie format din inculpaţii PRV, PV, CJ şi TM. Astfel, se apreciază că a admite interpretarea instanţei ar presupune a adăuga la textul incriminator, respectiv de a pretinde ca grupul infracţional să fie constituit sau iniţiat de minim trei persoane, în ipoteza în care legiuitorul utilizează sintagma "format", sintagmă care reuneşte toate cele patru modalităţi alternative de comitere a infracţiunii.

Totodată, se învederează că în cuprinsul rechizitoriului sunt expuse pe larg considerentele legate de momentul constituirii grupului infracţional organizat şi iniţiatorii acestuia, modul de acţiunea al membrilor grupului, scopul urmărit/beneficiile obţinute de membrii grupului infracţional, precum şi la convorbirile telefonice purtate de aceştia după începerea cercetărilor în prezentul dosar de urmărire penală.

Referitor la motivarea instanţei de fond care vizează  inculpatul TM, se solicită a se constata că acesta a comis infracţiunea de abuz în serviciu, prin încălcarea unor dispoziţii exprese din Legea nr.215/2001. De asemenea, reprezentanţii Parchetului nu sunt de acord punctul de vedere al instanţei de judecată în sensul că prin Decizia nr.405/2016 a intervenit dezincriminarea infracţiunii de abuz în serviciu (judecătorul constituant analizând doar compatibilitatea normei de incriminare cu dispoziţiile constituţionale şi interpretând norma penală în acord cu aceste dispoziţii).

În opinia procurorului, în ultimele două paragrafe din motivarea aferentă soluţiei de achitare pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, judecătorul fondului se erijează într-un apărător al inculpaţilor.

Cu privire la motivarea instanţei de fond, în sensul achitării inculpaţilor PRV, PV şi TM pentru infracţiunea de spălare de bani se apreciază că este lapidară.

De asemenea, în ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani pentru care au fost trimişi în judecată şi inculpaţii PR şi PV în privinţa cărora s-a reţinut ca infracţiune principală infracţiunea privind fraudarea fondurilor europene, prev. de art. 18 ind. 1 alin. 1,3 din legea nr. 78/2000 şi pentru care instanţa de fond a apreciat că se impune achitarea acestora, fapta în modalitatea în care a fost săvârşită, nefiind prevăzută de legea penală, se apreciază că soluţia judecătorului este în contradicţie cu Decizia ICCJ nr.16/2016 de dezlegare a unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr.654/25 august 2016).

Se consideră că, întrucât inculpaţii PRV, PV şi CJ au fost trimişi în judecată pentru infracţiunea prev. de art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002, iar inculpatul TM pentru infracţiunea prev. de art.29 alin.1 lit.b din Legea nr.656/2002, în cauză nu poate fi reţinută incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr.418 din data de 19 iunie 2018, referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art.29 alin. 1 lit.c din Legea nr.656/2002 (publicată în Monitorul Oficial nr.625/19.07.2018), astfel că, în mod greşit instanţa de judecată a procedat la "motivarea" deciziei de achitare pentru infracţiunea de spălare a banilor prin prisma faptului că a dispus achitarea pentru infracţiunea din care se presupune că provin bunurile supuse operaţiunii/operaţiunilor de spălare.

Se precizează că se face trimitere la cele arătate în cuprinsul rechizitoriului, relativ la infracţiunea de spălare a banilor reţinută în sarcina celor patru inculpaţi.

Relativ la infracţiunea de evaziune fiscală, reţinută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului PRV, se învederează că instanţa de judecată analizează doar relaţiile comerciale dintre SC BF SRL cu SC P SRL şi SC V SRL, în ipoteza în care au fost apreciate ca fictive şi relaţiile comerciale cu SC JTC SRL, SC MV SRL, SC BNM SRL, SC DLD C, şi ca atare, şi rambursările de TVA aferente acestor operaţiuni comerciale au fost apreciate ca ilegale, intrând sub incidenţa art.8 din Legea nr.241/2005. Prin urmare, se consideră incompletă şi nesatisfăcătoare motivarea instanţei de judecată sub acest aspect.

Se susţine de către acuzare că, potrivit celor arătate în rechizitoriu, prin exercitarea dreptului de deducere al TVA aferent operaţiunilor apreciate ca nelegale, a fost prejudiciat bugetul de stat cu sume de 141 076,84 lei, conform raportului de inspecţie fiscală al AJFP Arad-Serviciul de Inspecţie Fiscală şi raportului de constatare întocmit de specialistul din cadrul DNA Serviciul Specialişti.

În continuare, se face trimitere la literatura de specialitate, practica judiciară, în susţinerea apelului declarat.

În concluzie, se solicită, în temeiul art. 421 pct.2 lit.a) C.pr.pen., condamnarea inculpaţilor persoane fizice la pedeapsa închisorii, cu executare efectivă, pedeapsa urmând a fi individualizată în condiţiile art.74 şi urm. C.pen., iar în urma individualizării pedepsei funcţie de criteriile menţionate, instanţa de apel să se orienteze la aplicarea unei pedepse către maximul prevăzut de lege pentru infracţiunile comise; aplicarea faţă de inculpaţi a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b, h, k C.pen., în condiţiile prev. de art.66-68 C.pen. şi a pedepsei accesorii a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, în condiţiile prev. de art.65 C.pen.; iar faţă de inculpaţii PRV, CJ, PV şi TM instanţa de apel să dispună cu privire la computarea reţinerii şi arestului la domiciliu, în condiţiile art.72 C.pen.

Totodată, se solicită instanţei de apel să dispună condamnarea inculpaţilor persoane juridice la pedeapsa amenzii individualizată în condiţiile art.137 C.pen., cu orientare către maximul prevăzut de lege; aplicarea pedepselor complementare prev. de art.136 alin.3 lit.d şi f C.pen. respectiv interzicerea de a participa la proceduri de achiziţii publice pe o perioadă de 3 ani şi publicarea hotărârii de condamnare.

În acest sens, se solicită ca la individualizarea pedepselor, să se aibă în vedere numărul mare şi gravitatea infracţiunilor comise, caracterul de infracţiunea continuată a acestora şi caracterul agravat al infracţiunilor, numărul mare de inculpaţi care au participat la comiterea acestor infracţiuni, întinderea în timp a activităţilor infracţionale, metodele de comitere a faptelor, consecinţele faptelor comise exprimate în cuantumul ridicat al prejudiciilor calculate.

Se mai solicită instanţei de apel să procedeze la obligarea inculpaţilor la recuperarea prejudiciilor menţionate în actul de inculpare, respectiv: inculpaţii PRV şi SC BF SRL - în solidar la plata sumei de 13 602 219,30 lei reprezentând prejudiciul cauzat APIA; inculpatul PRV - la plata sumei de 141 076,84 lei reprezentând prejudiciul cauzat AJFP Arad prin deducerea şi rambursarea TVA; inculpatul PRV - confiscarea sumei de 933 700 lei, reprezentând suma de bani spălată prin intermediul operaţiunilor comerciale artificiale derulate prin SC BNM SRL (conform art.33 din Legea nr.656/202); inculpatul PV şi SC MV SRL - în solidar cu inculpatul PRV până la concurenţa sumei de 7 092 060,68 lei, reprezentând prejudiciul cauzat APIA; inculpatul PV - confiscarea sumei de 500 000 lei reprezentând suma de bani spălată prin intermediul operaţiunilor comerciale artificiale derulate (conform art.33 din Legea nr.656/202); inculpatul CJ şi inculpatele SC P SRL şi SC JTC SRL - în solidar cu inculpatul PRV până la concurenţa sumei de 8 162 882,54 lei, reprezentând prejudiciul cauzat APIA; inculpatul CJ - confiscarea sumei de 477 880 lei reprezentând suma de bani spălată prin intermediul operaţiunilor comerciale artificiale derulate prin intermediul celor două societăţi comerciale coordonate de inculpat (conform art.33 din Legea nr.656/202); inculpatul FSP şi inculpata SC V SRL - în solidar cu inculpatul PRV până la concurenţa sumei de 1 916 267,44 lei, reprezentând prejudiciul cauzat APIA; inculpata SC BNM SRL - în solidar cu inculpatul PRV până la concurenţa sumei de 3 587 767,08 lei, reprezentând prejudiciul cauzat APIA; inculpatul TM - la plata sumei de 110 250 euro, reprezentând prejudiciul cauzat UAT Consiliul Local Z şi confiscarea suprafeţei de 56 ha de plantaţie viticolă, de pe raza localităţii Z, transferată prin convenţii juridice succesive în posesia SC V Prod&Distribution SRL, care a făcut obiectul cererii de modificare a datelor în Registrul plantaţiilor viticole nr.7516/01.11.2013.

Se mai solicită ca instanţa de control judiciar să procedeze la menţinerea măsurilor asigurătorii instituite în faza de urmărire penală şi revocarea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1107/11.05.2015 încheiat la BNP BEH între inculpatul PRV şi PL  (soacra inculpatului) şi să procedeze la obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare.

Prin apelul declarat de partea civilă APIA se solicită desfiinţarea pe latură civilă a sentinţei penale apelate, în sensul obligării inculpaţilor PRV, PV, CJ şi SC BF SRL la plata sumei totale de 13.971.148,82 lei, la care să fie adăugate accesoriile fiscale prevăzute de legislaţia în vigoare. calculate pe la data efectuării fiecărei plăti până la data efectuării plătii integrale a debitului principal.

În motivare, se face trimitere la dispoziţiile art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006, ale  art. 4 din OMADR nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe si ajutoare naţionale tranzitorii în sectorul vegetal şi pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate.

Se consideră că din cercetările efectuate, rezultă că, în vederea acordării sprijinului financiar aferent programelor de reconversie viticolă derulate de SC BF SRL au fost folosite documente false şi/sau nereale pentru a se justifica realizarea unor costuri de către beneficiarul fondurilor.

În concluzie, se arată că, având în vedere faptul că legislaţia incidenţă prevede în mod imperativ faptul că solicitantul subvenţiei trebuie să prezinte documente valabile doveditoare ale dreptului de folosinţă şi utilizare a terenului agricol pentru care s-a depus cererea de plată, în mod greşit Tribunalul Arad a lăsat nesoluționată acţiunea civilă.

Într-un alt memoriu cuprinzând motivele de apel formulate de partea civilă, se precizează că în urma verificărilor efectuate de către direcţia de specialitate din cadrul APIA în baza de date, s-a constatat faptul că cererile depuse de către SC BF SRL în campaniile 2007, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013 şi 2014 au fost autorizate la plată şi au fost plătite subvenţiile. Astfel, sunt redate într-un tabel plăţile şi se concluzionează că suma totală acordată inculpatei este de 13.971.148,82 lei.

În plus, în susţinerea apelului, se face trimitere la prevederile art. 121 alin. 1 din O.U.G. nr. 125/2006 (act normativ abrogat, în vigoare la data acordării sprijinului financiar), precum şi a art.39 din O.U.G. nr.3/2015, pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură.

Prin Decizia penală nr. 203 din 27 februarie 2019, Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 421 pct. 2 lit. b teza a II a C.pr.pen., admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă ÎCCJ – D.N.A. – Servicul Teritorial Timişoara şi partea civilă APIA Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 269 din 21.06.2018, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. …/108/2016.

Desfiinţează sentinţa penală apelată şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Arad. Menţine toate actele de procedură întocmite în cauză cu excepţia sentinţei penale apelate.

Pentru a pronunţa această decizie Curtea reţine următoarele:

Sentinţa penală apelată nu este motivată corespunzător, prima instanţă ignorând dispoziţiile art. 403 al. 1 lit c din Codul de procedură penală, potrivit cărora avea obligaţia să motiveze soluţia cu privire la latura penală, prin analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei şi a celor care au fost înlăturate. Obiectul principal al rechizitoriului îl constituie infracţiunea de folosire sau prezentare, cu rea credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta ori în numele ei, prev. de art.181 din Legea nr.78/2000, iar în cuprinsul actului de inculpare este descrisă starea de  fapt pe larg şi sunt analizate mijloacele de probă cu privire la această infracţiune.

Prima instanţă a redat fidel conţinutul rechizitoriului în primele 102 pagini ale sentinţei apelate, iar apoi, deşi arată că analizează actele şi lucrările dosarului, redă fidel concluziile raportului de expertiză judiciară contabilă întocmit în cursul judecăţii.

Analiza proprie a primei instanţe cu privire la infracţiunea prev. de art.181 din Legea nr. 78/2000 este redată pe o pagină (fila 110 din sentinţă), în care însă nu sunt abordate în concret faptele de care sunt acuzaţi inculpaţii.

Prima instanţă a concluzionat că din probele administrate rezultă executarea în fapt a lucrărilor, confirmată inclusiv de inspectorii Apia, care după ce au efectuat lucrările în teren, au înaintat administraţiei centrale cererile de acordare a sprijinului financiar. A concluzionat că atâta timp cât inculpaţii PR şi SC BF SRL au făcut dovada executării lucrărilor pentru care au solicitat fondurile europene, nu se poate reţine că au beneficiat de aceste fonduri pe nedrept sau că au prezentat cu rea credinţă documente false, inexacte sau incomplete.

Prima instanţă a ignorat deosebirea între executarea lucrărilor în cadrul celor două campanii de reconversie viticolă, pe de o parte, şi folosirea sau prezentarea de documente false care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, pe de altă parte, acest din urmă aspect fiind dedus judecăţii şi ignorat de către prima instanţă. Inspectorii Apia care s-au deplasat în teren, nu au verificat corespondenţa dintre documentele prezentate de fermier şi lucrările din teren, ci au verificat doar executarea lucrărilor.

Prin rechizitoriu s-a menţionat de mai multe ori că mecanismul de fraudare a fondurilor FEGA în cadrul celor două campanii de reconversie viticolă, a fost în esenţă acelaşi, respectiv realizarea lucrărilor din planurile de reconversie în regim de regie proprie, şi ulterior procurarea şi furnizarea de documente nereale care să ateste efectuarea lucrărilor respective, la costuri mult mai mari decât costurile aferente reale realizării lucrărilor.

Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.181 din Legea nr.78/2000 nu constă în neefectuarea lucrărilor pentru care se solicită sprijinul din bugetul Uniunii Europene, ci constă în prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete în vederea obţinerii sprijinului respectiv.

Deşi prin rechizitoriu s-a arătat că inculpatul PR a săvârşit 109 acte materiale ale infracţiunii prevăzute de art.181 din Legea nr.78/2000, fiind prezentate pe larg fiecare act material al infracţiunii şi analizate mijloacele de probă, prima instanţă nu a analizat nici unul din aceste acte materiale şi nici mijloacele de probă  pe care se întemeiază.

Astfel, în privinţa campaniei 2010-2011, prin rechizitoriu s-a argumentat că borderourile de achiziţie a gunoiului de grajd în cuantum de 375.000 lei nu sunt reale, întrucât martorii BT, BI şi BN, menţionaţi ca furnizori au infirmat semnarea borderourilor şi încasarea vreunei sume de bani, iar achiziţiile de îngrăşământ chimic de la DLD Construct în valoare de 20.000 lei sunt fictive întrucât societatea comercială în cauză a fost inactivă, cu toate acestea prima instanţă nu comentează în niciun fel acuzaţia şi aceste probe.

Deşi s-a argumentat prin rechizitoriu că factura fiscală nr. 044/17.05.2011 emisă de SC V SRL către S.C. BF SRL în valoare de 372.000 lei pentru încasarea lucrărilor de nivelare şi desfundat mecanic este falsă, întrucât lucrările respective nu au fost executate de către SC V SRL aşa cum rezultă şi din declaraţiile inculpatului FSP, ci acesta din urmă doar a pus la dispoziţia inculpatului PR un tractor forestier şi un tractor agricol pentru a fi folosite timp de 2-3 luni, fără a asigura întreţinerea şi alimentarea cu combustibilul necesar funcţionării lor, cu toate acestea prima instanţă nu comentează în niciun fel această acuzaţie şi aceste probe. Inculpatul FS a mai arătat că şi devizele aferente facturii 044/17.05.2011 emisă de SC V SRL, au fost întocmite de către inculpatul PR pentru a corespunde cerinţelor de la APIA, iar FS doar le-a semnat şi le-a ştampilat. Prin rechizitoriu s-a arătat că ulterior cele două societăţi au procedat la o compensare fictivă a pretinselor datorii reciproce. Astfel se arată că din suma de 372000 lei cuprinsă în factura nr. 044/17.05.2011, S.C. BF SRL a plătit doar 29000 lei, întrucât la data de 15.11.2011 S.C. BF SRL a emis factura fiscală 0003 către SC V SRL  reprezentând contravaloare servicii conform contract (fără a se preciza despre ce servicii este vorba şi despre ce contract), în valoare de 343000 lei, iar ulterior s-a efectuat compensarea parţială a sumelor de plată pe care cele două societăţi şi le datorau reciproc.

În privinţa devizelor de lucrări nr.2/07.06.2011 și nr.3/07.06.2011, în care sunt enumerate lucrările efectuate în regie proprie cu prilejul plantării butașilor de viță de vie și instalării tutorilor (transportat viță de vie, încărcat și descărcat vița de vie, fasonat, mocirlit, plantare, ajustare, udare, arat mecanic după plantare, transport tutori, încărcat și descărcat tutori, înfipt tutori, etc.) deşi s-a argumentat de către parchet că registrul de evidenţă a zilierilor a fost întocmit parţial în fals, în sensul că zilierii menţionaţi în cuprinsul acestuia au arătat că nu au semnat pentru sumele primite cu titlu de salariu, şi mai mult deşi se arată că au fost plătiţi cu 100 de lei /zi cei mai muţi arată că în fapt au încasat 50 de lei /zi, cum e cazul martorilor PE, GC, ŞI, AIB, cu toate acestea prima instanţă nu comentează în niciun fel această acuzaţie, nici aceste probe.

În privinţa contractului de prestări servicii nr.003/15.09.2011 încheiat între SC P SRL, în calitate de prestator, și SC BF SRL, în calitate de beneficiar, prin care prestatorul s-a obligat la efectuarea lucrărilor de instalare a sistemului de susținere a viței de vie pe suprafața de 50 ha, la prețul de 643 548,39 lei+TVA , deşi prin rechizitoriu se arată că nu au fost realizate lucrările ce au făcut obiectul contractului,  întrucât P SRL nu avea cum să cumpere sistemul de susţinere a viţei de vie de la SC S SRL- societate inactivă,  şi avea doar 5 angajaţi, prima instanţă nu a analizat nici aceste probe.

În privinţa devizului de lucrări în regie proprie pentru întreținerea plantației de viță de vie în suprafață de 49,43 ha, depus și înregistra la APIA CJ Arad sub nr…./13 septembrie 2012, în cuprinsul căruia sunt evidențiate lucrări de întreținere efectuate de SC BF SRL, în cuantum de 118 625,53 lei, deşi societatea figura doar cu 6 angajaţi în perioada respectivă, de asemenea prima instanţă nu analizează această acuzaţie.

Cât priveşte cea de-a doua campanie (2011-2012), deşi prin rechizitoriu s-a argumentat că mare parte din borderourile de achiziţie pentru gunoiul de grajd au fost întocmite în fals de către inculpaţii PRV, CJ şi PV, prima instanţă nu a analizat aceste acuzaţii, deşi martorul BN care ar fi livrat gunoi de grajd în baza borderourilor de achiziţie întocmite de inculpatul CJ, nr. …/06.03.2012 în valoare de 60.000 lei, nr. …/07.03.2012 în valoare de 60.000 lei, nr. …/09.03.2012 în valoare de 60.000 lei, nr. …/29.03.2012 în valoare de 60.000 lei, nr. …/29.03.2012 în valoare de 60.000 lei, nr. …/29.03.2012 în valoare de 60.000 lei, a declarat în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei că în anul 2009- sau 2010 i-a furnizat gunoi de grajd inculpatului PR cu titlu gratuit, însă în anii 2011-2012 nu a furnizat deloc gunoi de grajd, nu a semnat borderourile de achiziţie şi nici nu a încasat vreo sumă de bani. Martorii PG, PO care ar fi livrat gunoi de grajd conform borderourilor de achiziţie întocmite de inculpatul CJ în valoare de câte 60.000 lei, au declarat că i-au dat inculpatului cu titlu gratuit câteva camioane de gunoi de grajd, însă nu au semnat borderourile în condiţiile în care n-au primit vreo sumă de bani. În privinţa borderourilor de achiziţie gunoi de grajd întocmite de inculpatul PV din care rezultă că ar fi achiziţionat îngrăşământ în valoare de 34.000 lei şi respectiv în valoare  de 40.800 le de la MPD – conform borderourilor de achiziţie nr…./15.02.2012 şi nr. …/23.02.2012, martora ML (soția numitului MPD, decedat în prezent) declară că în perioada 2010-2012 a locuit la Ferma nr.6 de pe raza orașului Lipova, deținută de inculpatul Pv. Nu a deținut niciodată animale împreună cu soțul decedat și nu are cunoștință ca acesta să fi livrat gunoi de grajd la SC BF SRL, pentru care să fi încasat suma de 74 800 lei. Arată că semnătura de pe borderourile de achiziție nu aparține soțului ei decedat.

Prima instanţă nu analizează nici acuzaţia din rechizitoriu în privinţa contractului de prestări servicii nr.07/03.10.2011 – încheiat între SC MV SRL, în calitate de prestator și SC BF SRL, în calitate de beneficiar, respectiv a contractului de prestări servicii nr.14/10.10.2011 – încheiat între SC JTC SRL, în calitate de prestator și SC BF SRL, în calitate de beneficiar şi a  contractului de prestări servicii nr.06/03.10.2011 – încheiat între SC P SRL, în calitate de prestator și SC BF SRL, în calitate de beneficiar,  şi a devizelor de lucrări emise în baza acestora la data de 25.05.2012, 12.04.2012 şi 15.06.2012, şi a facturilor emise pentru încasarea lucrărilor, prin carte se susţine că lucrările menţionate în contractele şi în devizele respective nu au fost efectuate în realitate întrucât tipul facturilor proformă, cât şi devizele de lucrări, au aceeaşi structură ca prezentare şi activităţi, cu menţiunea că diferenţele între ele sunt reflectate de valorile, sensibil egale, înscrise în acestea.

De asemenea, nu s-au analizat acuzaţiile din rechizitoriu privind faptele inculpatei  SC JTC SRL care nu ar fi prestat lucrările facturate către SC BF SRL  şi nici acuzaţiile că lucrările cuprinse în devizele aferente contractelor de prestări servicii încheiate de către ultima societate cu SC P SRL şi SC MV SRL n-ar fi fost executate de către aceste societăţi.

Nu s-au analizat acuzaţiile în privinţa borderourilor de achiziţie a tutorilor de lemn nr. 83/01.06.2012 şi nr. 4/01.06.2012 din care rezultă că S.C. BF SRL ar fi achiziţionat de la martorul PŞ, un număr de 300.000 de tutori din lemn la preţul de 93.000 lei, deşi acest martor ar fi infirmat că ar fi încasat suma respectivă de la inculpatul PR.

Prima instanţă nu a analizat nici acuzaţia din rechizitoriu prin care se arată că în vederea montării sistemului de susținere a viței de vie (măsura II), SC BF SRL a încheiat contractul de prestări servicii nr…./25.07.2012 cu SC BNM SRL, la o valoare de 2 314 441,85 lei și o durată de execuția stabilită până la data de 31 decembrie 2014, iar la data de 30 iulie 2013 a fost întocmit procesul verbal de recepție privind sistemul de susținere, însă administratorul societății, martorul BS, a declarat că nu are cunoștință de încheierea contractului de prestări servicii, nu a semnat acest contract și nici documentele de plată către SC BF SRL, nu a deținut personal angajat și utilaje care să presteze serviciile ce fac obiectul contractului. A mai arătat că nu are cunoștință de activitățile desfășurate de SC BNM SRL, nu a angajat societatea în relații cu terții, nu a întocmit documente în numele și pe seama societății comerciale și nu a semnat contractul de prestări servicii și facturile fiscale emise de SC BNM SRL către SC BF SRL. Întrucât societatea nu avea activitate, la solicitarea inculpatului PRV a remis acestuia documentele contabile și ștampila societății. Cu același inculpat a fost la o unitate bancară (BDR Sebiș) unde a semnat mai multe documente, dar nu a efectuat operațiuni bancare în numele și pe seama societății. Martorul BS a mai declarat că nu are cunoștință de contractele de închiriere a unor utilaje agricole, încheiate de SC BNM SRL cu mai multe persoane fizice, nu a negociat, semnat acele contracte și, mai mult, semnătura de pe acele contracte nu îi aparține. Martorul arată însă că dispozițiile de plată a sumelor de bani către respectivele persoane fizice le-a semnat, în alb, la solicitarea inculpaților PRV și CJ.

Prin urmare, prima instanţă a concluzionat că inculpaţii nu au săvârşit infracţiunea prevăzută de art.181 din Legea nr.78/2000, deşi nu a analizat în concret niciunul din cele 109 acte materiale ale acesteia expuse prin rechizitoriu.

Deşi omisiunea primei instanţe de a motiva soluţia pronunţată nu constituie o cauză de nulitate absolută, astfel încât nu se încadrează ca atare printre motivele care pot atrage desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în conformitate cu prevederile art.421 pct.2 lit.b C.p.p., instanţa de apel constată că soluţia de rejudecare a cauzei de către prima instanţă se impune pentru a garanta respectarea atât a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art.6 din CEDO, cât şi a dreptului la două grade de jurisdicţie în materie penală garantat de art. 2 din Protocolul adiţional nr.7 al CEDO. În speţă, prima instanţă a dispus achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.181 din Legea nr.78/2000 (atât sub forma autoratului, cât şi sub forma complicităţii), fără însă a analiza în concret acuzaţia adusă prin rechizitoriu cu privire la niciunul din cele 109 acte materiale ale acestei infracţiuni. Prin urmare, dacă instanţa de apel ar analiza pe fond acuzaţiile aduse inculpaţilor,  aceasta ar statua motivat pentru prima dată asupra acuzaţiilor aduse acestora (deşi acest lucru trebuia să-l facă prima instanţă), şi ar pronunţa o hotărâre definitivă, fără ca inculpaţii să aibă posibilitatea să mai supună analizei eventuala hotărâre de condamnare. Deşi din interpretarea art. 2 pct.2 din Protocolul adiţional nr.7 al CEDO, rezultă că acuzatul poate fi condamnat ca urmare a judecării unui apel împotriva achitării sale, totuşi acest articol conţine premisa subînţeleasă că instanţa a pronunţat o hotărâre de achitare motivată.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 2 lit. b teza a II a C.pr.pen., Curtea va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă ÎCCJ– D.N.A. – Servicul Teritorial Timişoara şi partea civilă APIA Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 269 din 21.06.2018, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. …/108/2016.

În consecinţă, va desfiinţa sentinţa penală apelată şi va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Arad. Cu prilejul rejudecării, prima instanţă va analiza toate cele 109 acte materiale ale infracţiunii prevăzute de art.181 din Legea nr.78/2000, prezentate fiecare pe larg  în rechizitoriu, şi enumerate în capitolul „în drept” din actul de sesizare. Va menţine toate actele de procedură întocmite în cauză cu excepţia sentinţei penale apelate.