Pretenții – Inspectoratul de Stat în Construcții - Excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile

Sentinţă civilă 171 din 29.10.2019


În fapt,  pârâta R.D. în calitate de investitor a executat lucrări de construire

pentru investiția” locuință  p+m” la imobilul situat în mun. Vaslui, str. Călugăreni, jud. Vaslui, conform autorizației de construire nr.133/05.07.2012(f. 10-11), lucrările fiind estimate la valoarea de 50000,00 lei.

La finalizarea lucrărilor a fost încheiat procesul verbal de recepție nr. 29490/11.06.2014(f.9), valoarea finală a lucrărilor declarate fiind de 49671,60 lei.

Potrivit art. 248 alin. (1) C.proc.civ. instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz cercetarea în fond  a cauzei, respectiv asupra excepției inadmisibilității cererii, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa urmează să o respingă ca neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:

Conform art.30 din Legea nr. 50/1991 (forma în vigoare la data realizării lucrărilor de construire) „(1) Cheltuielile pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi autorizarea executării lucrărilor de construcţii se suportă de către investitori, în valoare echivalentă cu o cotă de  0,1% din valoarea lucrărilor autorizate,  cu excepţia celor prevăzute la  art. 3 lit. b) şi a  lăcaşurilor de cult. (2) Virarea sumelor stabilite conform dispoziţiilor  alin. 1  se face în contul inspectoratelor teritoriale în construcţii, judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, după caz o dată cu transmiterea înştiinţării privind data începerii lucrărilor, astfel cum se prevede la art. 1 alin. (8),  întârzierea la plată a cotei prevăzute la alin. 1  se penalizează cu  0,15 pe zi întârziere, fără a  se depăşi  suma datorată. Disponibilităţile la finele anului din veniturile extrabugetare se reportează în anul următor şi au aceeaşi destinaţie. (3) Cota stabilită la alin. 1 se aplică şi diferenţelor rezultate din actualizarea valorii lucrărilor autorizate, care se face o dată cu recepţia la terminarea lucrărilor.“

Conform art. 40 din Legea nr. 10/1995 (formă  în vigoare  la data realizării lucrărilor de construire) „(l) Investitorii sau proprietarii vor vira lunar către Inspectoratul de Stat în Construcţii - l.S.C. din subordinea Ministerului lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei o sumă echivalentă cu o cota de 0,70% din cheltuielile pentru executarea construcţiilor şi a lucrărilor prevăzute la art. 2 şi pentru care se emit, în  condiţiile legii, autorizaţii de construire, cu excepţia  proprietarilor, persoane fizice, care execută lucrări de consolidare şi reparaţii la locuinţele din  proprietate. Calculul şi virarea sumelor respective se fac eşalonat, concomitent cu plata prestaţiilor. Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. utilizează 70% din fondul astfel constituit pentru îndeplinirea  atribuţiilor,  potrivit prevederilor legale, şi virează 30% din acest  fond  în contul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei (…). (2) Întârzierile la plată o cotelor de către investitor sau proprietar, prevăzute la alin. j, se penalizează cu 0,15% pe zi de întârziere, fără a se depăşi suma datorată.”

Chiar dacă prin Decizia nr. 8/2018 a I.C.C.J. s- a admis sesizarea privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și s-a stabilit că  în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 40 din Legea nr. 10/1995, forma în vigoare în anul 2010, coroborate cu art. 7 din Legea nr. 329/2009 și poziția 5 din anexa nr. 1 la aceeași lege, precum și cu prevederile art. 21 și art. 22 din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, obligația de plată a sumei echivalente cu cota de 0,70% din cheltuielile pentru executarea construcțiilor și a lucrărilor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 10/1995 și pentru care se emit, în condițiile legii, autorizații de construire, este o obligație fiscală, acest lucru nu atrage de plano aplicabilitatea dispozițiilor legale care impun parcurgerea unei proceduri prealabile înainte de a se formula o cerere înainte instanței de judecată.

Așa cum a indicat instanța în momentul în care a respins excepția de necompetență materială a Judecătoriei Vaslui, pentru a putea fi calificat litigiu de contencios administrativ nu este suficient ca procesul să aibă ca parte o autoritate publică, ci trebuie  îndeplinită şi condiţia ca litigiul să se fi născut din emiterea sau încheierea unui act administrativ ori din nesoluţionarea unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim de către autoritate ori din refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri. Astfel, pentru a putea fi aplicabile disp. Legii contenciosului administrativ nr.554/2001, care impun parcurgerea unei proceduri prealabile înainte de a se formula o cerere înainte instanței, este necesar ca suma pretinsă de plată să privească acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice/locale și să decurgă din încheierea, modificarea, executarea unui contract administrativ și sa nu reprezinte taxe, impozite, contribuții, datorii vamale sau accesorii ale acestora.

Sumele solicitate de către reclamant reprezintă cote legale datorate în baza a două legi speciale( Legea nr.50/1991 și Legea nr.10/1995), ce nu se circumscriu prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004.

Astfel, aceste sume, pretinse de reclamant în cauza de faţă sunt percepute pentru suportarea cheltuielilor pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi autorizarea executării lucrărilor de construcţii - art. 30 din Legea nr. 50/1991,  respectiv pentru îndeplinirea atribuţiilor de către Inspectoratul de Stat în Construcţii - art. 40 din Legea nr. 10/1995, iar obligația de plată a acestor se naște încă din momentul obținerii autorizației de construire și începerea lucrărilor fără a fi necesară vreo notificare prealabilă.

Faptul că reclamantul a emis notificarea din data de 09.11.2018 nu atrage automat calificarea acestuia ca fiind un act de impunere fiscală, nefiind un titlu executoriu în înţelesul legii, tocmai de aceea reclamantul a apelat la mijlocirea instanţei de judecată pentru a obţine un astfel de titlu executoriu, reclamantul având deschisă calea acţiunii în instanţă pentru realizarea dreptului său.