Evaziune fiscală

Prin sentinţa penală nr. 97 din 23 aprilie 2019 Tribunalul Arad,  a constatat că legea penală mai favorabilă pentru inculpatul LV este Noul Cod penal.

În baza art. 9 alin.1 lit.a din Legea nr. 241/2005 modificată şi republicată cu aplicarea art. 35 alin. 1 şi art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul LV la 4 (patru) ani închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, în regim de detenţie.

În baza art. 67 şi art. 68 alin.1 lit.c Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b, d şi g Cod penal, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b, d şi g Cod penal.

În baza art. 397 alin.1 rap. la art. 25 Cod procedură penală admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă ANAF – DGRFP Timişoara – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad şi în consecinţă:

Obligă inculpatul LV în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L &S SRL Arad să plătească părţii civile suma de 21.227.712 lei cu accesorii fiscale aferente, cu titlu de despăgubiri civile.

Obligă inculpatul  LV în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L&A F SRL prin lichidator judiciar E SPRL Arad, să plătească părţii civile suma de 14.823.899 lei cu accesorii fiscale aferente, cu titlu de despăgubiri civile. 

Respinge restul pretenţiilor formulate de partea civilă.

În baza art. 397 alin. 2 Cod procedură penală şi art. 11 din legea nr. 241/2005 modificată şi republicată menţine măsura asigurătorie a sechestrului dispusă prin ordonanţa procurorului din 15 iulie 205 dată în dosarul nr..../P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului LV şi părţilor responsabile civilmente  SC L & S SRL Arad şi SC L&A F SRL Arad, până la concurenţa sumei de 36.094.158 lei, identificate prin procesul verbal de aplicare a sechestrului penal din 10 septembrie 2015. 

În baza art. 4 alin. 1 şi art. 5 alin. 3 din O.G. nr. 39/2015, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă, o copie prezentei hotărâri se comunică Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Arad, în vederea înscrierii în cazierul fiscal.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, la rămânerea definitivă, o copie a prezentei hotărâri se comunică ONRC.

În baza art. 274 alin.1 şi 3 Cod procedură penală obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L&S SRL Arad şi SC L&A F SRL Arad prin lichidator judiciar Expert SPRL Arad să plătească statului suma de 2700 lei cheltuieli judiciare.

În motivarea acestei sentinţe, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul emis la data de ... martie 2018 în dosarul nr. .../P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, înregistrat la această instanţă la data de ... martie 2018, a fost trimis în judecată inculpatul LV, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea 35 alin. 1 Cod penal.

În actul de sesizare s-a reţinut în esenţă că,  inculpatul în calitate de administrator de drept şi de fapt al SC L&S SRL Arad şi SC L&A F SRL Arad, în perioada ianuarie 2010-decembrie 2013 (prima societate), respectiv în perioada septembrie 2011-decembrie 2013 (a doua societate), prin ascunderea sursei impozabile constând în veniturile în euro ale angajaţilor detaşaţi în străinătate (11 145 039,7 euro (47 831 404,4 lei) în cazul SC L&S SRL, respectiv 7 562 457,73 euro (33 399 567,8 lei) în cazul SC L&A F SRL), a cauzat prin intermediul SC L&S SRL bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 21.227.712 lei (contribuţiile sociale datorate de angajator şi cele cu stopaj la sursă) şi bugetului Inspectoratului Teritorial de Muncă un prejudiciu în valoare de 42.547 lei, precum şi un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 14.823.899 lei (contribuţiile sociale datorate de angajator şi cele cu stopaj la sursă) prin intermediul SC L&A F SRL.

Procedura de Cameră Preliminară.

Prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 111 din 29 mai 2019 Judecătorul de Cameră Preliminară, în baza art. 346 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, în temeiul dispoziţiilor art. 345 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, a respins cererile şi excepţiile invocate de inculpatul LV, prin avocaţi UL şi ŞR.

În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. .../P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, privind pe inculpatul LV,  trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005 modificată şi republicată, cu aplicarea 35 alin. 1 Cod penal. 

S-a constatat  legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul LV.

Poziţia procesuală a inculpatului.

În cursul urmăririi penale inculpatul nu  a recunoscut comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată.

În faţa instanţei inculpatul a declarat că nu recunoaşte comiterea infracţiunii şi susţine că această faptă nu există.

Din ansamblul materialului probator administrat în faza de urmărire penală şi anume: (…), instanţa reţine următoarea:

Stare de fapt.

Inculpatul LV este administrator de drept şi de fapt al SC L&S SRL Arad şi SC L&A F SRL Arad din anul 1998, respectiv din anul 2008.

Obiectul principal de activitate al celor două societăţi - SC L&S SRL Arad şi al SC L&A F SRL Arad este prelucrarea şi conservarea cărnii.

În perioada ianuarie 2010 – decembrie 2013 SC L&S SRL şi în  perioada august 2011-decembrie 2013 SC L&A F SRL au avut angajaţi care au lucrat pe teritoriul ţării, în unităţile de producţie interne, dar şi în afara ţării, prin detaşare în Germania, pe baza unor contracte încheiate de cele două societăţi comerciale cu beneficiari de forţă de muncă din Germania, tot în domeniul măcelăriei (aproximativ ¾ din toţi angajaţii erau detaşaţi). Din centralizatorul depus la dosarul cauzei reiese că în perioadele de referinţă  au fost efectuate un număr total de 7. 829 de detaşări lunare la SC L&A F SRL Arad şi 12.081 de detaşări lunare la SC L & S SRL Arad.

În perioada arătată au fost identificate contracte între SC L&S SRL Arad şi următorii beneficiari de forţă de muncă detaşată în Germania: SB GmbH, R GmbH, WB GmbH&Co, TR GmbH&Co.KG, LF, WF  GmbH&Co.KG. Au fost identificate şi contracte încheiate între SC L&A F SRL Arad cu următorii beneficiari de forţă de muncă detaşată în Germania: R GmbH, TR GmbH&Co.KG, JSW GmbH, WB GmbH&Co, SB GmbH.

Persoanelor li se încheia un contract individual de muncă, pe durată nedeterminată, în care era prevăzut salariul minim brut în lei şi un act adiţional la acest contract de muncă, în care era prevăzut că va presta activitatea în Germania, în vederea realizării lucrărilor contractate cu beneficiarii de forţă de muncă din această ţară. În actul adiţional se prevedea că în această perioadă, angajatului i se va acorda în ţară, salariul stabilit în contractul individual de muncă, în lei şi alte prestaţii constând în: - costul transportului în interiorul localităţii unde îşi desfăşoară activitatea, cazarea asigurată de societate, asigurarea echipamentului de protecţie realizată de societate.

În contractele individuale de muncă şi în actele adiţionale la acestea, încheiate cu ocazia detaşării, nu au fost menţionate veniturile în euro. În cursul urmăririi penale au fost ridicate de la cele două societăţi, dosarele de muncă în integralitate ale salariaţilor în original, nefiind identificate referiri la veniturile în euro. Prin comisiile rogatorii internaţionale efectuate, s-a solicitat, printre altele, predarea unor astfel de acte, dacă există şi din răspunsul primit rezultă că nu există alte contracte decât cele ridicate de la sediile din România ale societăţilor.

Angajaţii detaşaţi în străinătate primeau salariul în lei stabilit prin contractul individual de muncă, statele de plată raportat la veniturile în lei erau întocmite de biroul de resurse umane din ţară, fiind menţionat la toţi angajaţii acelaşi număr de ore de muncă prestate (8 ore). De asemenea, aceşti angajaţi primeau un salariu în euro, referitor la care, biroul de resurse umane primea evidenţe întocmite pe baza pontajelor şefilor de echipă cu sumele de bani (în euro) cuvenite fiecărui angajat, fără a se întocmi state de plată cu privire la aceste sume de bani în euro. Apoi se implementau în programul electronic pus la dispoziţie de BRD, datele angajaţilor iar compartimentul de contabilitate vira banii(atât în lei cât şi în valută). 

Din adresa nr. K/8168 din 24 martie 2014 a Casei Naţionale de Pensii Publice (instituţie competentă în ceea ce priveşte determinarea legislaţiei aplicabile lucrătorilor migranţi), aflată la filele 72-74 volum 1 dosar u.p., rezultă că, în perioada 1 ianuarie 2007-30 aprilie 2010, România a aplicat prevederile Regulamentelor CEE nr. 1408/71 şi 574/72. De la 1 mai 2010 au intrat în vigoare, în relaţiile dintre statele membre ale Uniunii Europene, Regulamentul CE nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială şi Regulamentul CE nr. 987/2009 de stabilire a procedurii de aplicare a Regulamentului CE nr. 883/2004, modificate de Regulamentul UE nr.465/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2012.

Aceste regulamente se aplică în cazul lucrătorilor migranţi (persoane care desfăşoară activitate profesională pe teritoriul a două sau mai multor state membre ale UE), unul dintre principiile aplicabile fiind acela al unicităţii legislaţiei aplicabile, în sensul că regulile de determinare a legislaţiei aplicabile sunt stabilite astfel încât o persoană să nu fie supusă, în acelaşi timp, mai multor legislaţii de securitate socială, sau să se regăsească în situaţia în care nici una dintre legislaţiile incidente să-i fie aplicabilă. 

Regula de bază care se aplică în cazul lucrătorilor migranţi este că aceştia sunt supuşi legislaţiei de securitate socială a statului membru pe teritoriul căruia lucrează, conform principiului „lex loci laboris” (art. 11 alin. 3 lit. a din Regulamentul CE nr. 883/2004).

De la regula generală, Regulamentul CE nr. 883/2004 a prevăzut excepţii şi reguli specifice de determinare a legislaţiei aplicabile, inclusiv pentru situaţia detaşării. Astfel, trimiterea temporară de personal pe teritoriul altui stat membru constituie „detaşare din punct de vedere al securităţii sociale”. Conform art. 12 alin. 1 din Regulamentul CE nr. 883/2004, persoana care desfășoară o activitate salariată într-un stat membru, pentru un angajator care își desfășoară în mod obișnuit activitățile în acest stat membru, și care este detașată de angajatorul respectiv în alt stat membru pentru a lucra pentru angajator, continuă să fie supusă legislației primului stat membru, cu condiția ca durata previzibilă a activității să nu depășească 24 de luni și ca persoana să nu fi fost trimisă pentru a înlocui o altă persoană detașată.

Noţiunea de detaşare prevăzută de art. 12 alin.1 din Regulamentul CE nr.883/2004, nu are semnificaţia prevăzută de Codul Muncii, act normativ cu aplicabilitate naţională, ci desemnează exclusiv situaţia în care o persoană care desfăşoară, în mod obişnuit, activitate profesională pe teritoriul unui stat membru, este trimisă temporar pe teritoriul altui stat membru, cu menţinerea la sistemul de securitate socială al statului membru de trimitere. Excepţia de la regula generală de determinare a legislaţiei aplicabile este de strictă interpretare şi aplicare.

Menţinerea la sistemul de securitate socială al statului de trimitere se atestă prin documentul portabil A1, în aplicarea Regulamentului CE nr. 883/2004 şi a Regulamentului CE nr. 987/2009. Anterior, cu aceeaşi destinaţie, se utiliza documentul E101.

Documentul portabil A1 dovedeşte exclusiv menţinerea titularului acestuia la sistemul de securitate socială (asigurări sociale de stat pentru pensie, pentru accidente de muncă şi boli profesionale, asigurări sociale de sănătate, de şomaj) din statul de trimitere (statul de care aparţine instituţia care a emis respectivul document). Lipsa acestui document nu este de natură a împiedica desfăşurarea de activităţi profesionale pe teritoriul altui stat membru (nu este un permis de muncă) dar devine aplicabilă regula generală în domeniu, conform căreia lucrătorul va fi asigurat în statul de desfăşurare a activităţii.

În vederea obţinerii documentului A1 trebuie îndeplinite mai multe condiţii ce au ca scop principal să determine dacă angajatorul care solicită formulare de detaşare desfăşoară activităţi substanţiale în statul din care se detaşează, astfel ca scopul înregistrării activităţii comerciale în statul membru de origine să nu fie acela al detaşării de persoane.

Stabilirea faptului dacă un angajator efectuează în mod obişnuit activităţi substanţiale pe teritoriul statului membru în care este stabilit se face conform mai multor criterii, printre care locul unde este înregistrat sediul şi administraţia întreprinderii, numărul personalului care lucrează în statul membru în care este stabilit angajatorul şi în celălalt stat membru, locul în care sunt recrutaţi lucrătorii detaşaţi şi locul în care se încheie majoritatea contractelor cu clienţii, legislaţia aplicabilă contractelor încheiate de întreprindere cu lucrătorii săi, pe de o parte, şi cu clienţii săi, pe de altă parte, cifra de afaceri realizată în fiecare stat membru în cauză (punctul 1 din Decizia A2 din 12 iunie 2009 privind interpretarea art. 12 din Regulamentul CE nr. 883/2004). 

O altă condiţie esenţială pentru aplicarea art. 12 o reprezintă menţinerea legăturilor directe dintre lucrătorul trimis temporar pe teritoriul altui stat şi angajatorul care l-a detaşat. În acest sens trebuie luate în considerare mai multe elemente, inclusiv responsabilitatea pentru recrutare, menţinerea contractului individual de muncă, remuneraţia (fără a se aduce atingere unor posibile acorduri între angajatorul din statul de trimitere şi întreprinderea din statul de angajare cu privire la plata lucrătorilor), concedierea şi autoritatea de a determina natura lucrării (Decizia A2 din 12 iunie 2009).

În plus, potrivit art. 14 alin. 1 din Regulamentul CE nr. 987/2009, în sensul aplicării articolului 12 alineatul (1) din regulamentul de bază, persoana care desfășoară o activitate salariată într-un stat membru, pentru un angajator care își desfășoară în mod obișnuit activitățile în acest stat membru și care este detașată de angajatorul respectiv în alt stat membru poate fi o persoană recrutată în vederea detașării în alt stat membru, cu condiția ca persoana în cauză, imediat anterior începerii activității sale salariate, să se afle deja sub incidența legislației statului membru în care este stabilit angajatorul acesteia. În Decizia A2 din 12 iunie 2009 se menţionează că se poate considera că un lucrător care este supus de cel puţin o lună legislaţiei statului membru în care este stabilit angajatorul îndeplineşte cerinţa formulată prin textul „imediat înainte de începutul perioadei de angajare”.

Din actele dosarului reiese că toţi angajaţii SC L&S SRL Arad şi SC L&A F SRL Arad care au fost detaşaţi în Germania au beneficiat de formulare E101 (în perioada 01.01.2010-30.04.2010) şi A1 (din data de 01.05.2010 şi până la 31.12.2013).

Pe aceste formulare ( filele 359-370 vol. 7 dosar u.p.) sunt înscrise următoarele menţiuni:

„Certificat privind legislaţia în materie de securitate socială care se aplică titularului”; „Acest certificat vizează legislaţia în materie de securitate socială care vi se aplică dumneavoastră (deci salariatului detaşat) şi atestă faptul că nu aveţi obligaţii de plată a contribuţiilor în alt stat”; „În mod provizoriu, instituţia de asigurări din statul de şedere va asigura, de asemenea, prestaţii speciale în caz de accident la locul de muncă sau de boală profesională”. De asemenea, la rubrica „Legislaţia statului membru care se aplică” este înscris „România”.

În acest sens sunt şi menţiunile din contractele încheiate între SC L&S SRL Arad şi SC L&A F SRL Arad cu beneficiarii din Germania. Astfel, se menţionează că: prestatorul va prelua activităţile individuale în regie proprie şi pe propria răspundere,  numărul de angajaţi necesari pentru îndeplinirea contractelor de antrepriză va fi stabilit de către prestator în funcţie de condiţiile de la faţa locului, beneficiarul neputând influenţa numărul şi calificarea profesională a angajaţilor, angajaţii prestatorului sunt subordonaţi exclusiv dreptului de dispoziţie al prestatorului, beneficiarul trebuind să se abţină de la a da indicaţii de lucru de orice natură angajaţilor, prestatorul este liber să îşi selecteze angajaţii iar aceştia nu sunt obligaţi sub nici o formă să respecte instrucţiunile beneficiarului,  contractele de muncă încheiate de prestator cu angajaţii săi corespund cel puţin cerinţelor legale în vigoare,  prestatorul transmite lunar angajaţilor săi un decont de lefuri şi salarii şi plăteşte remuneraţiile datorate lunar, atunci când decide în legătură cu detaşarea şi acordarea drepturilor angajaţilor detaşaţi, prestatorul este obligat să aplice prevederile Legii privind detaşarea pentru prestarea internaţională de servicii, în caz contrar fiind aplicabile prevederile legale din statul trimiţător, remuneraţia pe care prestatorul o stabileşte cu angajaţii săi şi pe care le-o plăteşte trebuie să corespundă fără excepţie cerinţelor relevante ale legislaţiei muncii. De asemenea, prestatorul trebuie să respecte specificaţiile beneficiarului cu privire la salariul minim pe oră,  beneficiarul este îndreptăţit să aibă acces la dosarele de personal şi statele de plată ale angajaţilor care sunt folosiţi de prestator, beneficiarul pune la dispoziţia prestatorului spaţiile şi mijloacele de producţie (maşinile necesare la locul de desfăşurare a activităţii, iar în unele cazuri şi cuţitele şi mijloacele de ascuţit, cu excepţia echipamentului de lucru şi de protecţie), prestatorul este răspunzător de îndeplinirea obligaţiilor rezultate din contractele încheiate cu angajaţii săi. El răspunde pentru angajaţii săi detaşaţi în Germania în legătură cu anunţarea sosirii şi plecării acestora, virarea contribuţiilor pentru asigurările sociale, a impozitelor pe salarii, respectiv ca persoanele sosite la muncă să deţină un certificat E101/A1 sau o dovada de trimitere corespunzătoare. Prestatorul depune la beneficiar lunar, din proprie iniţiativă, dovezile corespunzătoare.

În raport de acestea, reiese obligaţia ce revenea administratorului SC L&S SRL Arad şi SC L&A F SRL Arad de a reţine şi vira către bugetul statului român contribuţiile sociale raportat la veniturile salariale plătite în perioada ianuarie 2010-decembrie 2013 (prima societate), respectiv în perioada septembrie 2011-decembrie 2013 (a doua societate)  angajaţilor detaşaţi în Germania.

Referitor la statul membru în care se datorau contribuţiile sociale aferente salariilor virate de SC L&S SRL Arad şi SC L&A F SRL salariaţilor pe care i-au detaşat în Germania (pentru care s-au obţinut în prealabil formulare cod E101/A1) în vederea prestărilor de servicii pentru beneficiari de pe teritoriul Germaniei sunt aplicabile prevederile Regulamentelor Europene, care au stat la baza emiterii formularelor E101, până la data de 30.04.2010, respectiv A1, din data de 01.05.2010, care definesc aceste formulare ca atestatele conform cărora este aplicabilă legislaţia statului membru UE de trimitere, respectiv pentru perioada 01.01.2010- 30.04.2010 (în care s-au utilizat formularele E101) este Regulamentul (CEE) NR. 1408/71 din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii.La art. 13 din acesta, se prevedea:” Un lucrător căruia i se aplică prezentul regulament este supus numai legislaţiei dintr-un singur stat membru. Această legislaţie este stabilită în conformitate cu dispoziţiile prezentului titlu”, „ Sub rezerva dispoziţiilor articolelor 14-17… (a)un lucrător încadrat în muncă pe teritoriul unui stat membru este supus legislaţiei acelui stat, chiar dacă acesta îşi are reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru sau dacă sediul sau locul de desfăşurare a activităţii întreprinderii sau angajatorului este situat pe teritoriul unui alt stat membru”.

În art.14 - Reguli speciale, se statua că :” Regula enunţată la articolul 13 alineatul (2) litera (a) se aplică sub rezerva următoarelor excepţii sau circumstanţe:

- un lucrător încadrat în muncă pe teritoriul unui stat membru de către o întreprindere pentru care lucrează în mod obişnuit şi detaşat pe teritoriul unui alt stat membru de către această întreprindere pentru a desfăşura o activitate acolo pentru acea întreprindere continuă să fie supus legislaţiei din primul stat membru, cu condiţia ca durata anticipată a acelei activităţi să nu depăşească douăsprezece luni, iar el să nu fie trimis să înlocuiască un alt lucrător care şi-a încheiat perioada de detaşare;

- dacă durata activităţii care urmează să fie desfăşurată se prelungeşte peste durata prevăzută iniţial din cauza unor împrejurări neprevăzute şi depăşeşte douăsprezece luni, legislaţia primului stat continuă să fie aplicată până la încheierea respectivei activităţi, cu condiţia ca autoritatea competentă din statul pe al cărui teritoriu este detaşat lucrătorul sau organismul desemnat de acea autoritate să-şi fi dat acordul; acest acord trebuie solicitat înainte de sfârşitul perioadei iniţiale de douăsprezece luni. Cu toate acestea, acest acord nu poate fi dat pentru o perioadă care depăşeşte douăsprezece luni;

Regulamentul (CEE) nr. 574/72 din 21 martie 1972 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu salariaţii şi cu membrii familiilor acestora care se deplasează în interiorul Comunităţii - titlul III – aplicarea dispoziţiilor Regulamentului privind stabilirea legislaţiei aplicabile - Aplicarea articolelor 13 - 16 din regulament, la art. 11 - Formalităţi în cazul detaşării stabilea :” (1) În cazurile prevăzute la articolul 14 alineatul 1 litera (a) punctul (i) şi alineatul 2 litera (a) din regulament, instituţia desemnată de autoritatea competentă a statului membru a cărui legislaţie rămâne aplicabilă, eliberează lucrătorului, la cererea acestuia sau a angajatorului său şi dacă sunt îndeplinite condiţiile necesare, un certificat de detaşare care atestă că acesta se supune în continuare acelei legislaţii până la o dată specificată; (2) Consimţământul prevăzut la articolul 14 alineatul 1 litera (a) punctul (ii) din regulament se solicită de către angajator”.

Pentru perioada 30.04.2010 – 31.12.2013 (în care s-au utilizat formularele A1) este aplicabil Regulamentul (CE) NR. 883/2004 din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, unde în titlul II – Stabilirea legislaţiei aplicabile – art.11 - Reguli generale,  prevedea: ” (1) Persoanele cărora li se aplică prezentul regulament sunt supuse legislaţiei unui singur stat membru. Această legislaţie se stabileşte în conformitate cu prezentul titlu.(2) În aplicarea prezentului titlu, persoanele cărora li se acordă o prestaţie în numerar ca urmare sau ca o consecinţă a desfăşurării unei activităţi salariate sau independente se consideră că desfăşoară activitatea menţionată. Această dispoziţie nu se aplică în cazul pensiei de invaliditate, pentru limită de vârstă sau de urmaş, sau al indemnizaţiilor pentru accidente de muncă, boli profesionale sau al prestaţiilor de boală în numerar, care acoperă tratamentul pentru o perioadă nelimitată. (3) Sub rezerva articolelor 12 - 16: (a) persoana care desfăşoară o activitate salariată sau independentă într-un stat membru se supune legislaţiei din statul membru respectiv; (b) funcţionarii se supun legislaţiei din statul membru de care aparţine administraţia ai căror salariaţi sunt”.La art.12 - Reguli speciale este reglementat :”(1) Persoana care desfăşoară o activitate salariată într-un stat membru, pentru un angajator care îşi desfăşoară în mod obişnuit activităţile în acest stat membru, şi care este detaşată de angajatorul respectiv în alt stat membru pentru a lucra pentru angajator continuă să fie supusă legislaţiei primului stat membru, cu condiţia ca durata previzibilă a activităţii să nu depăşească douăzeci şi patru de luni şi să nu fi fost trimisă să înlocuiască o altă persoană”.

Prin Regulamentul (CE) NR. 987/2009 din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială – art.19 - Furnizarea de informaţii către persoanele în cauză şi angajatori s-a stabilit că :”(1) Instituţia competentă din statul membru a cărui legislaţie devine aplicabilă în temeiul titlului II din regulamentul de bază informează persoana respectivă şi, dacă este cazul, angajatorul (angajatorii) acesteia cu privire la obligaţiile prevăzute în legislaţia respectivă. Instituţia oferă acestora sprijinul necesar pentru încheierea formalităţilor cerute de respectiva legislaţie.(2) La cererea persoanei respective ori a angajatorului său, instituţia competentă a statului membru a cărui legislaţie este aplicabilă în temeiul titlului II din regulamentul de bază eliberează un atestat conform căruia respectiva legislaţie este aplicabilă şi indică, dacă este cazul, până la ce dată şi în ce condiţii”.

În ceea ce priveşte legislaţia naţională privind natura şi cuantumul contribuţiilor sociale datorate de cele două societăţi pentru salariile virate salariaţilor pe care i-au detaşat în Germania, pentru perioada ianuarie 2010 - decembrie 2010, cu referire la contribuţia de asigurări sociale de stat datorată de angajator şi contribuţia individuală de asigurări sociale este Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, şi Normele de aplicare ale Legii nr. 19/2000 aprobate prin Ordinul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale nr. 340/2001, cu modificările şi completările ulterioare; cu referire la contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator şi contribuţia asiguraţilor la fondul naţional unic al asigurărilor sociale de sănătate este Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare; cu privire la contribuţia pentru concedii si indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate este OUG nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordinul Comun al Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 60/32/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, cu modificările şi completările ulterioare; cu privire la contribuţia de asigurări pentru şomaj datorată de angajator şi contribuţia  individuală de asigurări pentru şomaj reţinută de la asiguraţi este Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, şi H.G. nr. 174/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare; cu privire la contribuţia la fondul pentru accidente de muncă şi boli profesionale este Legea nr. 346/05.06.2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare; pentru fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale este Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru perioada ianuarie 2011- decembrie 2013 este aplicabilă Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare iar pentru perioada 01.01.2010- 31.12.2010 se aplică Legea nr. 130 din 20 iulie 1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă, în ceea ce priveşte doar comisionul perceput de ITM.

 Din adresa nr. 3988 din 7 octombrie 2014 emisă de BRD Grup Timişoara şi înscrisurile anexate (filele 21- 97 volum 7 dosar u.p.) rezultă că angajaţii detaşaţi ai celor două societăţi aveau deschise conturi de salarii la BRD, la care aveau ataşate două carduri, unul pentru venituri în lei, iar celălalt pentru venituri în euro. Lunar, pe lângă veniturile în lei stabilite în contractele de muncă (singurele venituri nominalizate în înscrisurile încheiate între angajaţi şi angajatori), angajaţii primeau în conturile de valută şi venituri în euro variabile de la angajat la persoană la persoană şi de la lună la lună. Din precizările BRD Groupe Societe Generale reiese că acele conturi din care s-au achitat veniturile în euro ale angajaţilor detaşaţi sunt conturi de salarii alimentate din conturile curente ale celor două societăţi comerciale, iar conturile în care s-au virat salariaţilor sumele în valută reprezintă conturi de salarii cu carduri ataşate. Înscrisurile de la filele 66 – 70 volum 5 dosar u.p. ale BRD Grup Timişoara atestă faptul că atât sumele în lei, cât şi cele în euro, aveau natura de plăţi salariale.

Acest aspect este dovedit şi de declaraţiile martorilor audiaţi în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei – respectiv RE, RA, MS, NO, BIF, GC, SA, SM, RA, MA, GO, ML, SC, BA.

Astfel, martorul RE (fila 3 volum 2 dosar u.p.) arată că „…cei detaşaţi în Germania au un salariu în lei în România, salariu pentru care toate contribuţiile la stat şi impozitele se plătesc în România, …mai primesc o remuneraţie în euro pe lângă salariu în lei, în funcţie de activitatea şi prestaţia în muncă desfăşurată în Germania… această remuneraţie în euro este plătită din contul BRD Arad al societăţilor …în contul personal  al fiecărui angajat în parte.” 

Martorul RA (fila 8 volum 2 dosar u.p.) precizează:” …angajaţii primeau un salariu minim pe economie  în lei pentru care se plăteau impozitele şi contribuţiile în România şi un salariu flexibil în euro, în funcţie de activitatea prestată de fiecare angajat în parte”. 

De asemenea, martorul MS (fila 13 volum 2 dosar u.p.) arată că „ … angajaţii detaşaţi în Germania la muncă primeau în România un salariu minim pe economie în lei plus un alt salariu în euro în funcţie de activitatea desfăşurată în Germania… contribuţiile sociale se plăteau în România aferente salariilor în lei primite de către angajaţi… ”.

Martorul NO (fila 17 volum 2 dosar u.p.) arată că „…biroul resurse umane calcula veniturile în lei, impozite şi contribuţii aferente veniturilor în lei pentru toţi angajaţii, inclusiv cei detaşaţi în Germania la muncă… salariaţii mai primeau remuneraţie în euro în funcţie de activitatea prestată…”.

Martorul BIF (fila 20 volum 2 dosar u.p.) a fost încadrat în calitate de şef de echipă la cele două societăţi, fiind detaşat în Germania, sens în care a declarat „…în Germania primesc un salariu de aproximativ 1700 – 2000 euro, din  care se scade impozitul din Germania, asigurările sociale din România şi echivalentul în euro al salariului primit în lei în România”.

Martorul GC – inspector resurse umane la ambele societăţi (fila 24 volum 2 dosar u.p.) a relatat faptul că „… angajaţii detaşaţi în Germania la muncă mai aveau un salariu în euro pe lângă cel în lei, pe care îl primeau în cont bancar… pentru salariile în lei contribuţiile şi impozitele se plăteau în România iar pentru cele în euro nu cunosc …”.

Un alt martor, angajat în calitate de referent resurse umane, respectiv SA (fila 28 volum 2 dosar u.p.), a menţionat că „…angajaţii detaşaţi în Germania, pe lângă salariul în lei primit în România, mai primeau un salariu negociat în euro, pe care-l primeau din contul societăţii deschis la BRD în contul personal al fiecărui angajat”.

Martora SM (fila 31 volum 2 dosar u.p.) relatează că „…angajaţii detaşaţi în Germania primeau un salariu minim pe economie în lei, pentru care se plăteau impozite şi contribuţii sociale în România şi un salariu în euro având media 1000 euro, în funcţie de activitatea desfăşurată acolo, pentru care se plăteau impozite în Germania…”.

Elocventă este şi declaraţia martorului MA(fila 44-45 volum 2 dosar u.p.), director economic al societăţilor, care arată că „…impozitul, asigurările sociale aferente salariului minim în lei pentru salariaţii societăţilor detaşaţi în Germania se plătesc în România… mai sunt alte venituri de natură salarială, plătite în euro, pe lângă cele în lei anterior menţionate… care se calculează în Germania în funcţie de prestaţia fiecărei persoane …şi pentru care impozitul pe salariile respective în euro se plătesc în Germania iar contribuţiile sociale aferente acestor venituri de natură salarială în euro, nu se plătesc în România şi nu ştiu dacă se plătesc în Germania…”.

În acelaşi sens este şi declaraţia martorului GO (fila 48 volum 2 dosar u.p.), având calitatea de contabil şef al societăţilor, „ …angajaţii … care sunt detaşaţi în Germania, pe perioada detaşării, au venituri de natură salarială în euro, în funcţie de prestaţia fiecărei persoane …plus salariul minim de 850 lei, în România… cunosc faptul că, impozitul şi contribuţiile sociale pentru salariul minim în lei, pentru angajaţii … care sunt detaşaţi în Germania, se plătesc în România iar în Germania se plăteşte doar impozitul pe salariu pentru veniturile de natură salarială, în euro”.

Un alt martor, fost angajat al societăţilor respectiv ML(fila 60 volum 2 dosar u.p.), a precizat că „… salariile angajaţilor detaşaţi în Germania se compuneau dintr-un salariu minim pe economie în lei şi un salariu în euro… care se calcula de dl. în funcţie de procentajul primit de acesta de la şefii de echipă din Germania… cunosc faptul că impozitele aferente salariilor în euro al angajaţilor detaşaţi în Germania se plăteau în Germania.În ceea ce priveşte contribuţiile sociale pentru salariile în euro nu cunosc dacă se plăteau sau unde se plăteau…”. 

Martorul SCE (fila 65 volu 2 dosar u.p.) a arătat că „…am fost detaşată în Germania la împachetat carne şi am avut un salariu în ţară de aproximativ 600 sau 700 lei dar primeam şi un salariu în cuantum de aproximativ 900 sau 1000 euro, bani care îmi erau viraţi într-un cont personal la BRD România…”.

Martorul BAM (fila 69 volum 2 dosar u.p.), încadrată în cadrul Serviciului resurse umane, a precizat faptul că „…salariaţii detaşaţi în Germania la muncă, primesc un salariu brut de 850 lei plus alte drepturi cu caracter lunar aferente activităţii desfăşurate în Germania, respectiv plăţi în euro care se fac dintr-un cont al fiecărei firme…deschis la BRD Arad, în contul fiecărui angajat în parte…pe lângă drepturile anterior menţionate, …fiecare angajat în parte beneficiază de următoarele drepturi: asigurarea chiriei, închirierea mijloacelor de transport, asigurarea echipamentului de lucru şi protecţie… contribuţiile sociale aferente salariilor în lei şi impozitele pe venit, se plătesc în România iar cele aferente veniturilor în euro, nu ştiu unde se plătesc”.

Ulterior, numita GC(fila 165 volum 7 doar u.p.), fiind ascultată în calitate de suspect a menţinut aspectele din declaraţia de martor şi a precizat „…angajaţii care munceau în străinătate, pentru ambele societăţi, aveau un salariu în lei şi unul în euro.Ei beneficiau de două carduri de salarii, aferente celor două remuneraţii.Cuantumul salariului în lei era apropiat de cel minim iar cel în euro era stabilit în Germania …pentru salariile în lei se făceau menţiunile cu privire la toate contribuţiile legale în statele de plată iar pentru angajaţii care primeau şi salariu în euro nu se mai întocmea un stat de plată deoarece plata se făcea în Germania…neîntocmindu-se state de plată aferente pentru salariile în euro în ţară nu se plăteau contribuţii legale aferente acestora”.

Totodată, numita BAM, în declaraţia de suspect( fila 191 volum 7 dosar u.p.) a menţinut declaraţia de martor dată în cauză şi a precizat aceleaşi aspecte ca şi GC.De asemenea, martora GO, (fila 224 volum 7 dosar u.p.) a reiterat cele declarate anterior. Aceleaşi aspecte le-au relatat şi martorii FT (fila 13 volum 7 dosar u.p.), CI (fila 15 volum 7 dosar u.p.) şi CVC (fila 18 volum 7 dosar u.p.). 

O parte din martorii ascultaţi în faza de urmărire penală au fost ascultaţi în faţa instanţei – FT (fila 199 volum 1 dosar instanţă), CI (fila 200 volum 1 dosar instanţă), PGC (fila 201 volum 1 dosar instanţă), BAM(fila 202 volum 1 dosar instanţă), CVC (fila 23 volum 2 dosar instanţă), MA(fila 24 volum 2 dosar instanţă), GOG (fila 25 volum 2 dosar instanţă), RMA (fila 40 volum 2 dosar instanţă), REV (fila 41 volum 2 dosar instanţă), RA(fila 42 volum 2 dosar instanţă), MLF (fila 43 volum 2 dosar instanţă), fiecare dintre aceştia au menţinut declaraţiile date anterior şi nu au adus elemente de noutate, concluzia certă ce s-a desprins din conţinutul acestora fiind aceea că veniturile în euro, primite de salariaţii celor două societăţi detaşaţi în Germania, erau venituri salariale, calculate în funcţie de activitatea prestată de fiecare, plătite din conturile de salarii ale celor două societăţi în conturile de salarii ale fiecărui angajat, fără a se întocmi state de plată.

Procedându-se în acest mod, în perioada ianuarie 2010-decembrie 2013 au fost achitate de către SC L&S SRL Arad venituri salariale în euro în cuantum total de 11 145 039,7 euro (47 831 404,4 lei). În perioada septembrie 2011-decembrie 2013 au fost achitate prin intermediul SC L&A F SRL Arad venituri salariale în euro în cuantum total de 7 562 457,73 euro (33 399 567,8 lei).

Natura de plăţi salariale a sumelor de bani în euro virate lunar angajaţilor detaşaţi în Germania rezultă şi din alte aspecte. Astfel, fiind ascultat în calitate de martor (fila 50 volum 2 dosar u.p.), inculpatul LV a arătat că „… muncitorii detaşaţi în Germania primesc pe lângă drepturile salariale în lei în România următoarele drepturi: asigurări de sănătate conform legii, costul închirierii mijloacelor de transport în interiorul localităţii în care îşi desfăşoară activitatea, cazare decentă asigurată de societăţi, asigurarea echipamentului de protecţie, asigurarea echipamentului de lucru, drepturi băneşti în euro pentru munca în Germania, în funcţie de activitatea prestată de fiecare angajat în parte şi pentru care se plătesc impozitele în Germania, conform legislaţiei din Germania”.

Ulterior, inculpatul, cu ocazia audierii în calitate de suspect (fila 238 volum 7 dosar u.p.) a arătat că „…angajaţii detaşaţi în Germania beneficiază de salariul minim în România şi de cel minim din Germania. Venitul lor variază în funcţie de cât şi cum muncesc, iar pe lângă salariu le punem la dispoziţie gratuit locuinţă, transport de la locuinţă la locul de muncă, uneori şi deplasările până în ţară şi înapoi. Asigurăm echipamentul de muncă în totalitate. Angajaţii detaşaţi în străinătate încheie contracte de muncă cu firmele din România în care sunt specificate veniturile în lei ale acestora. Referitor la veniturile în euro, acestea fac obiectul unei înţelegeri verbale, separate, dintre societate şi angajat. Nu se încheie contracte scrise cu angajaţii în care să se specifice veniturile în euro, acestea negăsindu-se nici în Germania. Se practică acest mod de lucru deoarece noi nu putem garanta o anumită perioadă în care angajatul să muncească în străinătate.”  Cu aceeaşi ocazie, inculpatul a mai arătat că „veniturile în euro datorate angajaţilor detaşaţi în Germania se plătesc în România din veniturile realizate de sediul permanent din Germania. Lunar, se trimit la sediul din România de la sediul permanent din Germania situaţii în care se consemnează sumele de bani (euro) datorate fiecărui angajat…Conform contractului de muncă încheiat cu salariatul, se plătesc statului român toate contribuţiile datorate raportat la salariul în lei. Raportat la salariul în euro se plătesc contribuţiile statului german…Salariile în valută sunt înregistrate contabil la sediul permanent din Germania de către firma care ne prestează serviciile de contabilitate.”

Instanţa remarcă faptul că inculpatul, în cuprinsul acestei declaraţii, a făcut în mod expres referire la salarii în valută care nu sunt consemnate în nici un act scris încheiat între angajator şi angajat, făcând doar obiectul unor înţelegeri verbale cu fiecare angajat în parte şi faptul că pentru veniturile în euro nu se plătesc în România nici un fel de contribuţii sociale, ci doar pentru veniturile în lei.

În declaraţia de suspect din 7 decembrie 2016 (fila 2 volum 5 dosar u.p.), LV  a precizat următoarele :”… susţin că în Germania, aceste plăţi, fiind considerate salarii, se datorează pentru ele impozitul pe venit de către sediile permanente din acea ţară iar în România, fiind considerate diurne, nu se mai datorează statului nimic. …pentru veniturile în euro ale angajaţilor s-a plătit doar impozitul pe venit(din venitul angajatului), de către sediile permanente din Germania. De asemenea, s-a plătit în Germania şi impozitul pe venit pe profitul angajatorului. În Germania nu au fost achitate contribuţiile de asigurări sociale dar aceasta nu e obligaţia angajatorului ci a angajatului. Pentru veniturile în euro nu s-a plătit în nici o ţară contribuţia la asigurări sociale”.

Aceeaşi apărare a fost formulată de inculpatul LV prin memoriul depus la dosar (fila 1 volum 4 dosar u.p.) şi reiterată cu ocazia ascultării în faţa primei instanţe.

Definiţia diurnei este dată de art. 5 din HG nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar: diurna pentru deplasările/delegările în străinătate reprezintă o indemnizaţie zilnică în valută, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană, a celor mărunte uzuale, precum şi a costului transportului în interiorul localităţii în care îşi desfăşoară activitatea.

Din probele de la dosar – declaraţiile martorilor şi ale inculpatului reiese că aceste cheltuieli au fost acoperite tot de angajator, în mod separat de veniturile angajaţilor. De asemenea, sumele în valută acordate salariaţilor detaşaţi au fost acordate în funcţie de cât şi cum au muncit angajaţii, fiind evident că aceste sume sunt de natură salarială şi nu pot reprezenta în cazul de faţă sume acordate cu titlu de diurnă, aspect ce rezultă din probele expuse anterior. În plus, în contractele încheiate cu beneficiarii din Germania ai forţei de muncă româneşti se precizează un nivel minim la nivelul salariului din Germania al salariului datorat angajaţilor detaşaţi.

Ori, diurna nu are nici un raport cu munca depusă, neputând depinde, în mod legal, de orele de muncă. Faptul că unii dintre martori (angajaţi ai societăţilor ) o califică astfel dar fac referire la criterii care nu au legătură cu ea nu e suficient pentru a-i schimba natura din salariu în diurnă.

În acelaşi context, art. 3 din Legea nr. 344/2006 (în forma în vigoare la data comiterii faptelor) prevedea că „prin salariat detaşat se înţelege salariatul care în mod normal lucrează într-un alt stat decât România, dar pentru o perioadă limitată îşi desfăşoară activitatea în România”, fără a exista la acel moment o definiţie a indemnizaţiei specifică detaşării, dispoziţii care nu sunt aplicabile în speţă.

Totodată, art. 55 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal defineşte veniturile din salarii şi cele considerate asimilate salariilor :” sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de persoana la acre se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă”; „Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor: …k) orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor în vederea impunerii”.

De asemenea, art. 68 din HG nr. 44/2004 privind Normele de aplicare a Codului fiscal explicitează accepţiunea veniturilor din salarii sau cele considerate asimilate salariilor „ veniturile din salarii sau considerate asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relaţii contractuale de muncă, precum şi orice sume de natură salarială primite în baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se referă şi care sunt realizate din :a)sume primite pentru munca prestată ca urmare a contractului individual de muncă, a contractului colectiv de muncă, precum şi pe baza actului de numire:…orice alte câştiguri în bani şi în natură, primite de la angajatori de către angajaţi, ca plată a muncii lor; … o) alte drepturi şi avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor”.

Elocventă este şi adresa nr. 671023 din 25.09.2014 emisă de Direcţia Generală de Legislaţie Cod Fiscal şi Reglementări Vamale în care se precizează că „sumele primite în Germania de către personalul român detaşat ca plată a muncii lor, în funcţie de performanţă şi de rezultatele obţinute de fiecare sunt venituri salariale şi/sau asimilate salariilor, iar potrivit prevederilor art.296 /4 lit.o şi art. 296/5 din Legea nr. 571 privind Codul fiscal, reprezintă baza de calcul a contribuţiilor sociale obligatorii”.

În acelaşi sens, se încadrează şi poziţia exprimată în adresa nr.27970RG/2045JCLM din 23.09.2014 a Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, potrivit căreia indemnizaţia pentru muncă în străinătate astfel cum este menţionată în actele adiţionale la contractele individuale de muncă, constituie un drept de natură salarială, deoarece nu se identifică cu indemnizaţia de detaşare, astfel cum aceasta este reglementată de prevederile art. 42-47 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 

Semnificativă este şi poziţia exprimată de Ministerul Federal al Muncii şi Problemelor Sociale din Germania, prin care a transmis un răspuns către Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România, aflată la fila 98- 102 volum 2 dosar instanţă, din care rezultă că salariul minim impozabil în Germania este constituit din remuneraţia pentru munca prestată la care se adaugă diurna suplimentară acordată pentru dezavantajele cauzate de costurile de viaţă diferite dintre Germania şi România, neluându-se în calcul plăţile efectuate pentru transport şi cazare. Ori, din probele de la dosar a rezultat că singurele sume acordate angajaţilor detaşaţi în Germania au fost cele pentru munca efectiv prestată, fără alte sume care să compenseze costurile de viaţă dintre Germania şi România.

În acelaşi sens, din analiza balanţelor de verificare transmise de societate, întocmite la finalul anilor fiscali 2010- 2013, rezultă că aceste sume nu sunt înregistrate în evidenţa contabilă ca diurnă acordată salariaţilor, în rulajele contului 625 ’’Cheltuieli de deplasare’’ fiind înregistrate sume foarte mici faţă de veniturile în valută acordate salariaţilor detaşaţi. De asemenea, declaraţia martorei  MA (fila 214 volum 7 dosar u.p.), este relevantă în acest sens, întrucât precizează că „…veniturile în valută ale angajaţilor se înregistrează în cursul anului prin intermediul contului 481 (decontări în cadrul grupului) iar la finalul anului, când soseşte bilanţul de la punctul de lucru din Germania, se contabilizează în contul de cheltuieli cu salariile al societăţilor române (contul 641- cu salariile)”.

Acelaşi aspect, al naturii de venituri salariale a sumelor plătite în euro angajaţilor detaşaţi în Germania, se reţine ca urmare a comisiilor rogatorii efectuate în Germania. Din aceste înscrisuri (filele 35-466 volum 4)  rezultă că veniturile în euro variază de la angajat la angajat şi de la lună la lună, fiind stabilite în funcţie de orele lucrate Ori, aşa cum s-a arătat anterior, diurna, indiferent de modul cum este utilizat acest concept de  angajaţii societăţilor, are un caracter independent de munca prestată, ea trebuind să acopere anumite cheltuieli legate de deplasarea în interesul angajatorului. Din declaraţia reprezentantului în Germania al celor două societăţi comerciale reiese de altfel că veniturile în euro se stabilesc în funcţie de orele de muncă prestate, fiind aplicat un index de performanţă variabil.

În aceeaşi ordine de idei, în faţa instanţei au fost audiaţi martorii JBJ (consultant fiscal şi reprezentant în raporturile fiscale ale celor două societăţi cu fiscul german) şi HWG(avocat) ocazie cu care martorul J (fila 48 volum 2 dosar instanţă) a arătat că „…salariaţii beneficiau de un salariu lunar calculat în baza muncii prestate”.

De remarcat este menţiunea din declaraţia martorei MLF (fila 246 volum 7 dosar u.p.) „… în cursul anului 2009 i s-a atras atenţia lui LV de către avocatul ŞR, avocatul firmei din acea perioadă, că acele venituri nu ar întruni condiţiile pentru a fi calificate drept diurne”.

În vederea clarificării situaţiei taxelor şi contribuţiilor ce se achitau în Germania în perioada de referinţă de către cele două societăţi comerciale s-a dispus efectuarea a comisii rogatorii internaţionale în Germania. Din declaraţia reprezentantului fiscal în Germania al celor două puncte de lucru şi celelalte înscrisuri ( filele 108 -114 volum 4 dosar u.p.) se reţine că datele contabile predate în format electronic conţin salariile angajaţilor români, contractele de muncă corespunzătoare au fost deja ridicate de procuratura română şi nu există alte copii în Germania, orele de muncă prestate erau consemnate de şeful de echipă şi trimise în ţară prin fax (liste de acest gen au fost predate în format electronic, ataşat răspunsurilor la comisiile rogatorii), asupra plăţilor salariale a fost aplicat un index de performanţă variabil, salariile se plăteau prin transfer în conturile din ţară ale angajaţilor, calcularea plăţii salariului şi transferul aveau loc în România, pe baza timpului de muncă înregistrat.S-a arătat că s-a evitat dubla impunere prin impozitarea salariilor în Germania (este vorba de impozitul pe venit, care a fost achitat doar în Germania), contribuţiile la asigurările sociale pentru angajaţi nu au fost plătite în Germania, angajaţii fiind deţinători de formulare A1. Din actele contabile transmise, rezultă că în Germania s-a achitat doar impozitul pe venit din salariile în euro iar contribuţii la asigurări sociale nu s-au plătit în ţară decât raportat la venitul în lei, astfel că apărarea inculpatului formulată în acest sens, urmează a fi înlăturată.

În acelaşi sens, este elocventă declaraţia martorului J (fila 48 volum 2 dosar instanţă) care arată că „…conform legislaţiei germane în cazul muncitorilor  detaşaţi se plăteşte doar impozit pe venit fără plata acestor cheltuieli(sociale) …„ şi a martorului H (fila 49 volum 2 dosar instanţă), „… susţin că persoanele care beneficiau de formularul A1 trebuiau să aibă un sistem de asigurări sociale în România…”.

Din analiza documentelor (întocmite în limba germană dar traduse, aflate pe CD depuse la dosarul cauzei) în care se consemnau toate drepturile băneşti lunare ale angajaţilor detaşaţi, reiese în mod evident, că drepturile băneşti erau calculate în funcţie de numărul de ore de muncă iar acestea depăşeau în cele mai multe cazuri cu mult numărul de ore menţionate în statele de plată întocmite pentru veniturile în lei. De asemenea, se menţiona în aceste documente că în România se plătesc asigurări sociale raportate la veniturile în euro (aspect  care era de natură a lăsa autorităţilor fiscale germane impresia că se respectă regulile ce stau la baza emiterii formularelor A1). Singurul impozit plătit în Germania raportat la veniturile în euro, nominalizat în aceste documente, este impozitul pe salariu. Se remarcă folosirea unor termeni contradictorii raportat la aceleaşi sume de bani respectiv, în unele rubrici diurnă, în altele salariu, în condiţiile în care aşa-numita diurnă e stabilită pe baza orelor de muncă prestate, prin urmare nu poate fi decât salariu, e supusă impozitării pe venit ca un salariu, şi, la fel ca la un salariu, se menţionează reţineri pentru plata de contribuţii sociale (filele 77-80 volum 8 dosar u.p.).

Probaţiunea administrată în cauză a stabilit că SC L&S SRL Arad în perioada ianuarie 2010-decembrie 2013 şi SC L&A F SRL Arad, în perioada  septembrie 2011- decembrie 2013 au reţinut şi virat statului român doar contribuţiile sociale raportat la veniturile în lei ale angajaţilor detaşaţi. Raportat la veniturile în euro ale lucrătorilor detaşaţi, de asemenea având natură salarială, nu s-au reţinut şi virat statului român contribuţiile sociale. Veniturile în euro au fost ascunse, tocmai pentru a se evita plata contribuţiilor sociale în România, în condiţiile în care, nici în contractele individuale de muncă ale angajaţilor, nici în actele adiţionale la acestea, încheiate cu ocazia detaşării, nu au fost menţionate veniturile în euro. Acest aspect este confirmat de contractele de muncă aflate la dosarul cauzei, de declaraţiile martorilor MA şi GOG, persoane cu funcţii de conducere în cadrul celor două societăţi, la care s-a făcut referire anterior şi de declaraţia inculpatului. De asemenea, din rapoartele de constatare întocmite în cauză şi din anexele acestora, în urma verificării documentelor contabile depuse la dosar, reiese că nu au fost menţionate în statele de plată întocmite lunar la nivelul celor două societăţi comerciale şi în declaraţiile fiscale în baza cărora se declară la bugetul general consolidat al statului impozitele, fondurile şi contribuţiile sociale specifice veniturilor din salarii cod 112, salariile reale acordate (nu au fost menţionate veniturile plătite în euro ci doar cele în lei). Aceste aspecte, care atestă o altă modalitate de ascundere a sursei impozabile, sunt confirmate şi de declaraţiile de suspect ale numitelor  BM şi GC.

Referitor la evidenţierea în contabilitate a sumelor în euro plătite angajaţilor detaşaţi în Germania, instanţa reţine că acestea au fost evidenţiate în contul 641 „cheltuieli cu salariile personalului”, susţinându-se în apărare, că s-a procedat în acest mod fiind calificate ca fiind „alte drepturi cuvenite personalului” , dar în fapt fiind cheltuieli de detaşare(diurne).

Potrivit OMFP nr. 3055/2009 privind aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, în debitul contului 641 se înregistrează valoarea salariilor şi a altor drepturi cuvenite personalului, în corespondenţă cu contul 421 „personal - salarii datorate”, stipulându-se că acest cont – 421 ajută la ţinerea evidenţei decontărilor cu personalul pentru drepturile salariale cuvenite, precum şi a sporurilor, adaosurilor, premiilor din fondul de salarii.Astfel, rezultă că sintagma „alte drepturi cuvenite personalului” care se înregistrează în contul 641 se referă a aceste sporuri acordate, adaosuri, premii, urmând ca indemnizaţiile de delegare/detaşare să se contabilizeze în contul 625 .

Acelaşi Ordin nr. 3055/2009 al MFP, prevedea că acele conturi de cheltuieli se pot dezvolta pe conturi analitice, în funcţie de necesităţile proprii ale entităţii sau de cele impuse de anumite reglementări.În raport de aceste reglementări, cele două societăţi aveau posibilitatea de a deschide conturi analitice la contul sintetic 625 pentru a reflecta în contabilitate sumele alocate pentru transport, cazare, taxe de drum, carburanţi, precum şi sumele reprezentând indemnizaţiile acordate personalului delegat, detaşat sau transferat.

De menţionat este faptul că, potrivit prevederilor art. 2 din HG nr.1860/2006 (în vigoare la data comiterii faptelor), „… pentru salariaţii din cadrul …societăţilor comerciale… la care drepturile salariale se acordă prin negociere, drepturile băneşti pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în cadrul localităţii, în interesul serviciului, se acordă în condiţiile prevăzute în contractele colective sau individuale de muncă”.

Din probele de la dosar rezultă că sumele negociate de angajaţii detaşaţi în Germania cu inculpatul L nu au fost acordate conform contractului individual de muncă, nefiind prevăzute în cadrul acestora.

Potrivit art. 46 din Contractul nr.2895/2006 colectiv de muncă unic la nivel  naţional pe anii 2007-2010 şi Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2011-2014, în cazul în care detaşarea depăşeşte 30 zile consecutive, în locul diurnei zilnice se plăteşte o indemnizaţie egală cu 50% din salariul de bază zilnic, aceasta acordându-se proporţional cu numărul de zile ce depăşeşte durata neîntreruptă de 30 zile.

Raportat la aceste dispoziţii legale, se constată că, sumele în valută trebuiau acordate angajaţilor detaşaţi în Germania în baza contractului individual de muncă, ceea ce nu s-a realizat sau în baza contractului colectiv de muncă, într-o sumă zilnică fixă.În acest sens, susţinerile inculpatului că aceste sume au reprezentat indemnizaţii de detaşare, sunt neîntemeiate, în caz contrar, fiind acordate cu încălcarea dispoziţiilor legale susmenţionate, trebuind să fie corect înregistrate şi evidenţiate în contul 625 iar nu în contul 641.

Inculpatul a susţinut în apărarea sa că natura de sediu permanent în Germania a punctelor de lucru ale celor două societăţi a impus ca în Germania, conform dispoziţiilor Legii nr. 29/2002 privind ratificarea convenţiei de evitare a dublei impuneri, să se achite toate taxele şi impozitele către autorităţile fiscale raportat la veniturile în euro ale angajaţilor detaşaţi.

Noţiunea de „sediu permanent”, nu înseamnă o altă societate, cu statut juridic independent, ci doar un punct de lucru din altă ţară al societăţii, subordonat acesteia (dovadă fiind că lunar şi anual se înregistrau contabil în ţară rezultatele activităţii din Germania, comunicate periodic).

Din înscrisurile aflate la filele 15- 17 volum 4 dosar u.p. reiese că SC L&S SRL Arad şi SC L&A F SRL Arad au deţinut în Germania un sediu permanent, fiind considerate contribuabil cu sarcina limitată privind impozitul pe profit contribuabil privind impozitul comercial .Totodată, s-a precizat că ambele societăţi au fost obligate să depună declaraţii privind impozitul pe salarii pentru angajaţii care activează în legătură cu sediul permanent din Germania şi să achite acest impozit. Faţă de împrejurarea că statul german a încasat impozit pe salariile acordate angajaţilor detaşaţi, este evident că autorităţile fiscale din Germania  au perceput aceste sume ca reprezentând salarii, fiind, de altfel, virate ca atare. În condiţiile în care angajaţii beneficiau de certificate A1, contribuţiile corespunzătoare asigurărilor sociale trebuiau achitate în România, în caz contrar, trebuiau plătite în Germania, de către angajator.

Este evident şi de necontestat faptul că cele două societăţi au datorat statului german impozit pe profit şi impozit pe salarii, pe care le-au achitat, fapt ce rezultă din conţinutul înscrisurilor de la dosar şi din comisia rogatorie efectuată, dar aceste aspecte nu prezintă relevanţă în cauză, faţă de acuzaţia adusă inculpatului.

Un alt aspect invocat de inculpat în apărare s-a referit la aplicarea prevederilor Legii nr. 209/2015 privind anularea unor obligaţii fiscale.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 din acest act normativ „se anulează diferenţele de obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţii fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a recalificării sumelor reprezentând indemnizaţia primită pe perioada delegării şi detaşării de către angajaţii care şi-au desfăşurat activitatea pe teritoriul altei ţări, aferentă perioadelor fiscale de până la 1 iulie 2015 şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.Organul fiscal nu recalifică sumele de natura celor arătate şi nu emite o decizie de impunere în legătură cu o astfel de recalificare pentru perioadele anterioare datei de 1 iulie 2015”.

Ori, în speţă, organele fiscale, în urma efectuării inspecţiilor fiscale, a căror concluzii au fost inserate în rapoartele de constatare de la dosar, nu au procedat la recalificarea nici unei sume, stabilind, în acord cu organele de urmărire penală, că sumele în euro acordate angajaţilor detaşaţi în Germania, au fost de natură salarială, în ciuda susţinerilor inculpatului că au avut natura unor diurne. Drept urmare, apărarea inculpatului formulată în acest sens urmează a fi înlăturată.

Analiza probelor .

Conform art. 8 din Codul de procedură penală, organele judiciare au obligaţia de a desfăşura urmărirea penală şi judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali, astfel încât să fie constatate la timp şi în mod complet  faptele care constituie infracţiuni, nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil.

Dreptul la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil îşi are principala reglementare în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în legislaţia naţională a fost prevăzut în art. 21 alin.3 din Constituţia României. 

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul legii. Pentru aceasta, procesul penal se desfăşoară atât în faza de urmărire penală cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.

În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.

Legea obligă organele judiciare să asigure pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei precum şi cu privire la persoana inculpatului, să strângă şi să administreze probe atât în favoarea cât şi în defavoarea acestuia, să respecte dreptul la apărare garantat de stat părţilor şi subiecţilor procesuali principali din procesul penal.

În Codul de procedură penală, prezumţia de nevinovăţie este înscrisă între principiile procesului penal, în art.4 statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.”

Înfăptuirea justiţiei penale nu poate fi concepută fără deplina cunoaştere a adevărului cu privire la cauza penală care face obiectul procesului penal, adică a adevărului asupra existenţei sau inexistenţei faptei imputate şi asupra nevinovăţiei sau vinovăţiei persoanei inculpate, precum şi asupra tuturor împrejurărilor care servesc la punerea în lumină a acestui adevăr. Adevărul, în orice domeniu al activităţii umane, nu se relevă spontan nici chiar în momentul în care o faptă este săvârşită, el trebuie totdeauna să fie descoperit şi dovedit, sub toate aspectele sale, numai în felul acesta se poate considera că adevărul a fost aflat.

Se poate considera că adevărul a fost aflat într-o cauză penală doar atunci când nu există nici un dubiu că între situaţia de fapt, aşa cum s-a petrecut aceasta în materialitatea ei şi concluziile la care au ajuns autorităţile judiciare, pe baza probelor directe şi indirecte administrate, există concordanţă deplină.

În doctrină s-a apreciat că adevărul judiciar, adică cel la care ajung organele judiciare cu privire la acţiunea penală, este echivalentul adevărului obiectiv, dacă obiectul probaţiunii este corect delimitat(în sensul că în cauză se dovedesc exact acele împrejurări faptice care urmează a fi relevate), dacă probele sunt de bună calitate(adică lămuresc realităţile aşa cum sunt ele fără a le distorsiona) şi dacă operaţiunea de apreciere a probelor se face corect de către organele judiciare. 

Toate aceste cerinţe sunt argumente pentru transformarea concepţiei asupra prezumţiei de nevinovăţie, dintr-o simplă regulă, garanţie a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăţiei  printr-o hotărâre penală definitivă.

Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Relativ la aprecierea probelor se impune a se reţine că aceasta este o operaţiune finală a activităţii de probaţiune care permite instanţei să determine măsura în care probele reflectă adevărul. Prin aprecierea tuturor probelor administrate în ansamblul lor, instanţa îşi formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumţia de nevinovăţie a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăţie, dacă se impune sau nu achitarea inculpatului pentru faptele deduse judecăţii.

Înfăptuirea justiţiei penale cere ca instanţa să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta dedusă judecăţii).

În vederea aflării adevărului instanţa de judecată este obligată, potrivit art.5 Cod procedură penală, să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe, aprecierea fiecărei probe făcându-se conform art.103 Cod procedură penală, în urma examinării  tuturor probelor administrate.

Referitor la probe, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că pentru aprecierea elementelor de fapt ea se bazează pe principiul probei „dincolo de orice îndoială rezonabilă”, dar adaugă că o asemenea probă poate rezulta dintr-un ansamblu de indicii sau de prezumţii necontestate, suficient de grave, precise şi concordante ; în plus, poate fi avut în vedere comportamentul părţilor în timpul aprecierii probelor( cauza Orhan c/v Turcia / hotărârea din 18 iunie 2002).

De asemenea, Curtea Europeană a arătat că declaraţiile „părţilor” în procesul penal au o valoare probatorie condiţionată (declaraţiile inculpatului şi declaraţiile părţilor vătămate – numai în măsura în care se coroborează cu restul probelor), iar pe de altă parte, că declaraţiile martorilor în procesul penal nu au o valoarea probatorie condiţionată, evaluarea lor fiind făcută conform regulii generale a liberei aprecieri a probelor, convingerii pe care relatările martorilor se formează judecătorilor.

Instanţa urmează a proceda la analizarea probatoriului raportat la aspectele invocate de inculpate în apărare.

Astfel, în legătură cu natura salarială a sumelor acordate angajaţilor detaşaţi în Germania, se constată că majoritatea martorilor ascultaţi atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei,  a căror depoziţii au fost analizate anterior, au arătat că acestea erau venituri salariale, calculate în funcţie de activitatea prestată de fiecare, plătite din conturile de salarii ale celor două societăţi în conturile de salarii ale fiecărui angajat, fără a se întocmi state de plată.

Însă, martorul BMR (fila 9 volum 7 dosar u.p.9) a arătat că a semnat un contract de muncă în România, în care era specificat salariul minim pe economie şi a mai semnat un contract, a cărui natură nu o cunoaşte, în România sau Germania în care era specificată plata unei diurne lunare, dar nu îşi aminteşte suma.Aceste aspecte nu se coroborează cu alte probe, în condiţiile în care, nu există nici un înscris în care să se fi menţionat veniturile în euro, astfel că urmează a fi înlăturate.

De asemenea, martorul FT (fila 13 volum 7 dosar u.p.) a precizat că a semnat un act adiţional în Germania, în care era menţionat salariu în euro, aproximativ 1100 euro, avea caracter fix, nu depindea de vreo normă de muncă, nu a primit diurnă. Cu ocazia audierii în faţa instanţei (fila 199 volum 1 dosar instanţă) acest martor a precizat că a semnat în Germania un înscris redactat în limba germană, fiind plătit după cât lucra, în funcţie de norma realizată şi suma primită reprezenta salariu pentru munca prestată. Această declaraţie se coroborează cu celelalte probe de la dosar, urmând ca afirmaţiile din declaraţia dată în faza de urmărire penală să fie înlăturate.

Singurii martori care în cursul urmăririi penale au afirmat că sumele respective erau considerat diurne au fost RM şi ML, împrejurări care urmează a fi înlăturate pentru considerentele prezentate pe larg anterior.

Se impun precizări cu privire la înscrisurile depuse în apărare de către inculpat aflate la dosarul cauzei la volumul 4 dosar u.p..Astfel,  adresa de la fila 8 volum 4 dosar u.p., din 28.04.2016, se referă la contribuţii precizează perioada. Adresa de la fila 10 acelaşi volum, din data de 4.05.206, face referire la contribuţiile la asigurări sociale pentru perioada 1.04.-30.04.2016, astfel că nu prezintă relevanţă în raport de data comiterii faptei ce face obiectul cauzei. La fel şi adresa de la fila 12 volum 4 dosar u.p. din data de 30.05.2016). De altfel, raportat la aceste adrese, din care rezultă că ulterior perioadei vizate în acest dosar au avut loc schimbări în modul de funcţionare al societăţilor, achitându-se în Germania contribuţii la asigurări sociale (sunt singurele adrese în care se face referire la această categorie de contribuţii), s-a  dispus clasarea pentru faptele sesizate de organele fiscale române, ulterioare anului 2013. Adresele de la filele 15-17 acelaşi volum, au fost analizate anterior, adresele de la filele 19-21 volum 4 dosar u.p. se referă la alte categorii de impozite respectiv impozit pe profit şi impozit pe salarii în perioada 2002-2005. Adresele de la filele 22-32 volum 4 dosar u.p. fac referire la alte categorii de impozite pe anii 2012, 2013. De asemenea, adresa de la fila 261 vol. 7  depusă în apărare, se referă la alte categorii de taxe decât contribuţiile de asigurări sociale (adresa face referire la taxe incluse în cadrul impozitului pe venit, cum ar fi alocaţia pentru copii şi contribuţia de solidaritate socială datorată de toţi angajaţii din Germania pentru suportarea costurilor reunificării).

În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize fiscale cu obiective expres indicate de instanţă în încheierea şedinţei publice din 30 octombrie 2018.

Concluziile acestei lucrări se regăsesc la pagina 75 volum 2 dosar instanţă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 172 alin.1 Cod procedură penală, „efectuarea unei expertize se dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte sau împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză este necesară şi opinia unui expert.

Deşi este un mijloc de probă, în care sunt prezentate opiniile unor specialişti cu privire la anumite aspecte de care depinde soluţionarea cauzelor penale, raportul de expertiză nu are o valoare probantă deosebită de a celorlalte mijloace de probă. În consecinţă, aprecierea probelor obţinute prin efectuarea expertizei se face prin prisma examinării tuturor probelor administrate în cauză. Concluziile expertizei trebuie analizate, urmând a fi luate în considerare la adoptarea hotărârii numai în măsura în care au format convingerea că sunt conforme cu adevărul, neavând o valoare prioritară, faţă de probele provenite din alte mijloace de probă.

De asemenea, expertiza poate fi folosită numai pentru dovedirea unor împrejurări de fapt iar expertul fiscal nu are competenţa de a interpreta texte legale, de a se pronunţa asupra incidenţei unor dispoziţii legale.

Procedând la analizarea acestor concluzii instanţa remarcă că la punctul 2 şi 3 al acestora, expertul desemnat a procedat la reproducerea, analizarea textelor de lege, cu trimitere la jurisprudenţa CJUE, a combătut susţinerile din rechizitoriu, fără a avea vreo competenţă juridică în acest sens.Pe de altă parte, se constată că răspunsul la punctul 2 al expertizei, nu se coroborează cu restul probelor de la dosar, analizate pe larg anterior, fără a fi necesară reluarea argumentaţiei.

Pornind de la aceste considerente, instanţa va înlătura concluziile menţionate la punctele 2 şi 3 din raportul de expertiză fiscală.

Încadrarea juridică.

Inculpatul LV a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 9  alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, cu aplic. 35 alin. 1 Cod penal.

Potrivit art.2 alin.1 lit.a din Legea nr. 241/2005 constituie infracţiunea de evaziune fiscală ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Procedând la analizarea infracţiunii, instanţa constată că un element esenţial al infracţiunii îl constituie determinarea momentului la care se săvârşesc aceste infracţiuni, sens în care putem vorbi de un moment al naşterii dreptului la creanţă fiscală şi a obligaţiei fiscale corelative, consumat prin determinarea bazei de impunere care le generează şi de un alt moment distinct – al depunerii la organele fiscale a evidenţelor financiar - contabile denaturate, în funcţie de care se determină nivelul de plată efectiv al obligaţiei.

Ascunderea bunului reprezintă orice activitate prin care subiectul activ necircumstanţiat, ascunde faţă de organele competente, bunul sau sursa impozabilă sau taxabilă, după caz.

În această situaţie, obiectul impozabil sau taxabil, din punct de vedere fiscal, reprezintă un venit sau un bun pentru care contribuabilul trebuie să achite obligaţii fiscale. Ascunderea veniturilor reprezintă acţiunea de a ascunde atât bunul cât şi sursa impozabilă, pentru a nu putea fi identificate de către organele competente.Această activitate se poate realiza şi prin omisiunea declarării unui venit care trebuie declarat în vederea taxării.

În practică s-a decis că „nedeclararea” constituie ascundere în cazul prevăzut de art. 9 lit.a, dacă pentru venitul sau bunul în cauză există doar obligaţia declarării.

Fiind o faptă produsă cu intenţie, ascunderea bunului sau a sursei impozabile sau taxabile trebuie să fie săvârşită în scopul reducerii  bazei impozabile care astfel, să ducă la neimpozitarea sau la stabilirea unui impozit mai mic decât cel care ar fi fost stabilit dacă bunul, operaţiunea sau venitul ori cheltuiala ar fi fost evidenţiate şi/sau declarate în mod real. Prin declarare se înţelege conform art. 1 pct.18 din Codul de procedură fiscală „actul întocmit de contribuabil/plătitor care se referă la impozitele, taxele şi contribuţiile sociale datorate, în cazul în care, potrivit legii, obligaţia calculării acestora revine contribuabilului”.

Art.9 lit.a din Legea nr. 241/2005 vizează o altă sursă impozabilă care se apropie mai mult de noţiunea de bun impozabil (pentru o societate care are obiect de activitate prestări servicii măcelărie, un muncitor poate fi privit ca un bun de care se foloseşte societatea pentru realizarea obiectului de activitate, bun care trebuie declarat prin încheierea unui contract de muncă în formă scrisă şi evidenţiat în actele contabile pentru a plăti contribuţiile aferente).

Sub aspectul laturii obiective, se constată că elementul material constă în fapta inculpatului de a folosi forţa de muncă în activitatea desfăşurată în Germania, fără a întocmi forme legale şi state de plată legale pentru veniturile salariale în euro, sustrăgându-se, prin ascunderea sursei impozabile, de la plata către buget a contribuţiilor de asigurări sociale aferente salariilor în euro.

Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat că fapta a fost săvârşită cu forma de vinovăţie a intenţiei directe. 

Sursa impozabilă trebuie interpretată în sens larg, acoperind atât suma impozabilă cât şi activitatea generând această sumă, iar modalitatea prevăzută de art. 9 lit.a din Legea nr. 241/2005 are ca obiect impunerile rezultând din surse ilicite în sensul că activitatea generatoare de venituri este realizată de manieră ocultă şi fără respectarea dispoziţiilor legale.

În plus, având în vedere că infracţiunea de evaziune fiscală se consumă la momentul nedeclarării şi neînscrierii sumelor în statele de plată ca documente justificative, financiar - contabile în care se evidenţiază, faptul că ulterior s-au înregistrat în contul 641 –„cheltuieli cu salariile personalului”, nu înlătură caracterul penal al faptei săvârşite.

Toate contribuţiile stabilite în cuprinsul rechizitoriului ca fiind neplătite de inculpat consecutiv ascunderii sursei impozabile/taxabile (sumele de natură salarială plătite angajaţilor detaşaţi în Germania) trebuiau, calculate, declarate, plătite, virate, după caz, anunţate, lunar, variind doar terminologia folosită de legiuitor. Astfel, pentru perioada ianuarie - decembrie 2010 sunt aplicabile dispoziţiile art. 22 alin.1 din legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, art. 215 alin. 2 din  Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, art. 6 alin.1, 2 rap. la art. 5 lit.a din OUG nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, art. 18 alin.2 şi 3, art. 24 alin.1, art. 27 alin.1 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, art.85 alin.1 din Legea nr.346/05.06.2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă si boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare, art. 7 alin.1, art. 8 alin.1 şi 2 lit.g din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru perioada ianuarie 2011 - decembrie 2013 sunt aplicabile dispoziţiile art. 296A3, art. 296A4 alin. (1) art. 296A5, alin.1, 3, 5, art. 296A1S alin.1, art. 296A19 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal .

Prin obţinerea formularelor Al (fostele E101) pentru angajaţii detaşaţi în Germania, cele două societăţi (SC L&S SRL Arad şi SC L&A F SRL Arad), administrate de inculpat, s-au angaiat să calculeze, să reţină şi să plătească contribuţiile sociale aferente salariilor plătite în Germania angajaţilor detaşaţi, în România, conform legislaţiei române (asigurări sociale de stat pentru pensie, pentru accidente de muncă şi boli profesionale, asigurări sociale de sănătate si de somaj).

Din prevederile legale incidente, indicate mai sus, toate contribuţiile sociale aferente oricăror sume asimilate salariilor trebuiau calculate şi declarate lunar de către cele două societăţi către organele fiscale române şi implicit plătite/virate tot lunar către bugetul consolidat al statului român.

Potrivit art.2 din Legea nr.241/2005, termenul de "documente legale" se referă la documentele prevăzute de Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul vamal, Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, şi de reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a acestora.

Art.6 din Legea nr.82/1991 prevede: "… orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.

(2) Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz."

Din reglementări elaborate pentru punerea în aplicare a Legii contabilităţii fac parte şi Ordinele Ministrului Finanţelor Publice, după cum urmează: OMFP Nr. 3512 din 27 noiembrie 2008 privind documentele financiar-contabile Art. 1  Se aprobă Normele metodologice de întocmire şi utilizare a documentelor financiar-contabile, cuprinse în anexa nr.1.

Potrivit Ordinului Ministrului Finanţelor Publice indicat mai sus, care reglementează punerea în aplicarea a Legii contabilităţii, documentul financiar - contabil pentru calculul contribuţiilor sociale datorate de către angajaţi şi implicit de către angajator este statul de salarii.

Pe perioada ianuarie 2010 - decembrie 2013, cele două societăţi (SC L&S SRL Arad şi SC L&A F SRL Arad)  au întocmit lunar state de salarii, dar în aceste documente nu au fost evidenţiate veniturile angajaţilor obţinute în străinătate şi în consecinţă, nici contribuţiile sociale obligatorii aferente acestor venituri.

Astfel, deşi cele două societăţi au întocmit situaţii tabelare lunare cu orele de muncă prestate care au fost corelate cu un indice de performanţă şi cu salariul tarifar orar pentru munca prestată în Germania de către toţi angajaţii detaşaţi, situaţii care au fost prezentate autorităţilor fiscale din Germania ca reprezentând salarii, aceste situaţii tabelare nu au fost niciodată transpuse sau corelate cu statele de salarii întocmite în România pentru calculul contribuţiilor sociale obligatorii. Cele două societăţi nu au corelat situaţiile tabelare întocmite pentru munca prestată în Germania cu statele de salarii întocmite pentru România tocmai pentru a ascunde sursa impozabilă pentru calculul contribuţiilor sociale obligatorii datorate bugetului consolidat al statului. În aceeaşi ordine de idei, se reţine că, autorităţilor fiscale din Germania li se prezentau nişte situaţii tabelare în care erau evidenţiate sume reţinute de la angajaţii detaşaţi, cu titlul de "Asigurări sociale în RO". Din coroborarea acestor sume reţinute de la angajaţii din Germania cu declaraţiile cod D-112 depuse de cele două societăţi la organele fiscale române, rezultă că sumele reţinute cu titlul de "Asigurări sociale în RO" de la angajaţii detaşaţi în Germania nu au fost niciodată înregistrate în contabilitatea societăţilor din România şi declarate organelor fiscale.

În consecinţă,  înregistrarea tardivă, posterioară consumării infracţiunii, a tuturor sumelor, în mod global, nediferenţiat, nu are nici o semnificaţie juridică, nici o consecinţă asupra tipicităţii infracţiunii, odată consumată, astfel că, organele de control fiscal au constatat săvârşirea infracţiunii şi au sesizat organele de urmărire penală.

Împrejurarea că cele două societăţi au înregistrat la sfârşitul fiecărui an în contul 641-"Cheltuieli cu salariile personalului", sumele plătite în cursul anului către angajaţii detaşaţi în Germania, această înregistrare a fost făcută pentru a deduce cheltuielile respective de la calculul impozitului pe profit şi nu pentru înregistrarea obligaţiilor de asigurări sociale aferente sumelor plătite angajaţilor proprii detaşaţi în Germania care trebuie înregistrate conform prevederilor OMFP indicat anterior, respectiv declarate şi plătite lunar.

Evident că procedând în modul arătat inculpatul LV nu numai că a prevăzut că prin fapta sa va produce un prejudiciu bugetului de stat dar a şi urmărit producerea acestuia, aspect care s-a dedus din modul elaborat în care a conceput şi executat activitatea infracţională. 

Faptele inculpatului LV care, în calitate de administrator de drept şi de fapt al SC L&S SRL Arad, în perioada ianuarie 2010-decembrie 2013 (prima societate) şi al SC L&A F SRL Arad, în perioada septembrie 2011- decembrie 2013 prin ascunderea sursei impozabile constând în veniturile în euro ale angajaţilor detaşaţi în străinătate (11 145 039,7 euro (47 831 404,4 lei) în cazul SC L&S SRL, respectiv 7 562 457,73 euro (33 399 567,8 lei) în cazul SC L&A F SRL), a cauzat prin intermediul SC L&S SRL bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 21.227.712 lei (contribuţiile sociale datorate de angajator şi cele cu stopaj la sursă) şi bugetului Inspectoratului Teritorial de Muncă un prejudiciu în valoare de 42.547 lei, precum şi un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 14.823.899 lei (contribuţiile sociale datorate de angajator şi cele cu stopaj la sursă) prin intermediul SC L&A F SRL, constituie infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea 35 alin. 1 Cod penal.

Întrucât faptele deduse judecăţii au fost comise în perioada ianuarie 2010- decembrie 2013,  cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, conform Deciziei nr.254/2014 a Curţii Constituţionale, se reţin drept criterii de evaluare - conţinutul constitutiv al fiecărei infracţiuni, pentru a stabili dacă fapta mai este incriminată în legea penală nouă, regimul sancţionator şi regulile aplicabile concursului de infracţiuni, circumstanţele de individualizare a pedepselor, instituţiile incidente în raport cu învinuirea sau sancţiunea, care agravează, atenuează sau înlătură răspunderea penală. 

Faţă de împrejurarea că modul de sancţionare a infracţiunii deduse judecăţii nu s.a modificat şi de regulile aplicabile sancţiunii în cazul infracţiunii continuate, ale pedepselor ccomplementare se consideră că legea penală mai favorabilă în situaţia inculpatului LV este Noul Cod penal .

 Individualizarea judiciară a pedepsei.

La individualizarea pedepsei ce urmează a se aplica inculpatului instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului. În privinţa gradului de pericol social al faptei, instanţa constată că, infracţiunea de evaziune fiscală prezintă un grad de pericol ridicat în contextul actual, instituţiile statului acţionând în acest sens, combaterea fraudei şi a evaziunii fiscale este importantă pentru a se asigura atât protecţia veniturilor cât şi încrederea cetăţenilor în corectitudinea şi eficacitatea sistemelor de impozitare.

Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite, în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care-l prezintă, în mod real persoana inculpatului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio - etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei inculpatului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este  supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie al făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise în Legea nr. 254/2013 – art. 3 alin.1 – potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.

Pornind de la aceste considerente, instanţa va avea în vedere cu privire la persoana inculpatului (…)

De asemenea, se remarcă prezenţa inculpatului  la judecată, prezenţă care dovedeşte interesul pe care acesta îl manifestă faţă de situaţia lui  şi conştientizarea riscului pe care îl presupune aplicarea unei eventuale sancţiuni.

Totodată, prezenţa inculpatului la judecată denotă, intenţia acestuia de a colabora cu autorităţile judiciare şi dovedeşte o adaptare adecvată la standardele normative ale societăţii şi o acceptare a acestora. Această capacitate corespunzătoare de integrare socială permite exprimarea concluziei că inculpatul a realizat gravitatea faptei comise, impunându-se aplicarea unui tratament mai puţin represiv.

În limitele legale ale pedepselor instanţa în baza art. 9 alin.1 lit.a din Legea nr. 241/2005 modificată şi republicată cu aplicarea art. 35 alin. 1 şi art. 5 Cod penal, va condamna pe inculpatul LV, la 4 ani închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, în regim de detenţie.

Tribunalul consideră că executarea prin privare de libertate este singura în măsură să asigure atât scopul coercitiv, de exemplaritate cât şi cel educativ al pedepselor în vederea îndreptării atitudinii inculpatului … faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea lui viitoare pozitivă.

Notând caracterul obligatoriu al aplicării pedepselor complementare în cazul infracţiunilor reţinute şi evaluând, în mod concret, natura actelor asimilate şi gradul de pericol social ce le caracterizează şi datele personale ale inculpatului, astfel cum au fost expuse, tribunalul apreciază că reeducarea inculpatului reclamă completarea represiunii specifice pedepsei închisorii cu restricţiile inerente sancţiunilor complementare constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b, d şi g Cod penal.

Prin urmare, în baza art. 67 şi art. 68 alin.1 lit.c Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b, d şi g Cod penal, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b, d şi g Cod penal.

Acţiunea civilă.

Prin rechizitoriu s-a reţinut că totalul prejudiciului, stabilit prin rapoartele de constatare din 20.05.2015 şi din 20.02.2018,  adus bugetului general consolidat al statului de către SC L& S SRL Arad în perioada ianuarie 2010-decembrie 2013 prin comiterea faptelor de mai sus, respectiv ascunderea sursei impozabile constând în veniturile de  natură salarială în euro ale angajaţilor detaşaţi şi neplata, prin urmare, a contribuţiilor aferente acestora, este de 21.227.712 lei, din care:

De natura contribuţiilor datorate de angajator: 13.335.531 lei, din care:

- Contribuţia de asigurări sociale de stat datorată de angajator - 9.948.932 lei

- Contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator – 2.487.233 lei

- Contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate – 406.567 lei

- Contribuţia de asigurări pentru şomaj datorată de angajator – 239.157 lei

- Contribuţia la fondul pentru accidente de muncă şi boli profesionale – 134.063 lei

- Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale- 119.579 lei

De natura contribuţiilor cu stopaj la sursă, pe care angajatorul avea obligaţia să le reţină de la salariaţi: 7.892.181 lei, din care:

-  Contribuţia individuală de asigurări sociale – 5.022.297 lei

- Contribuţia asiguraţilor la fondul naţional unic al asigurărilor sociale de sănătate – 2.630.727 lei

- Contribuţia  individuală de asigurări pentru şomaj reţinută de la asiguraţi – 239.157 lei

De asemenea, prejudiciul de natura comisionului datorat inspectoratului teritorial de muncă de către SC L& S SRL Arad în conformitate cu prevederile Legii nr. 130 din 20 iulie 1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. S-a estimat astfel un prejudiciu adus Inspecţiei Muncii în sumă de 42.547 lei, acesta fiind determinat doar pentru perioada ianuarie 2010 - decembrie 2010.

Totalul prejudiciului adus bugetului general consolidat al statului de către SC L&A F SRL Arad în perioada septembrie 2011-decembrie 2013 prin comiterea infracţiunii prevăzută de art. 9 lit. a din Legea nr. 241/2005 raportat la salariile în valută virate salariaţilor detaşaţi la lucru în Germania, stabilit prin rapoartele de constatare, este de 14.823.899 lei, din care:

De natura contribuţiilor datorate de angajator: 9.312.970 lei, din care:

- Contribuţia de asigurări sociale de stat datorată de angajator – 6.947.110 lei

- Contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator – 1.736.778 lei

- Contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate – 283.896 lei

- Contribuţia de asigurări pentru şomaj datorată de angajator – 166.998 lei

- Contribuţia la fondul pentru accidente de muncă şi boli profesionale – 94.689 lei

- Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale – 83.499 lei

De natura contribuţiilor cu stopaj la sursă, pe care angajatorul avea obligaţia să le reţină de la salariaţi: 5.510.929 lei, din care:

-  Contribuţia individuală de asigurări sociale – 3.506.955 lei

- Contribuţia asiguraţilor la fondul naţional unic al asigurărilor sociale de sănătate 1.836.976 lei

- Contribuţia  individuală de asigurări pentru şomaj reţinută de la asiguraţi – 166.998 lei

În faza de urmărire penală, ANAF - Direcţia Generală Juridică s-a constituit parte civilă cu suma de 36 094 158 lei, reprezentând totalul prejudiciului adus bugetului de stat (inclusiv cel de natura comisionului datorat I.T.M.), solicitând şi introducerea în cauză a părţilor responsabile civilmente.

În faţa instanţei partea civilă ANAF – DGRFP Timişoara – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad a depus constituire de parte civilă solicitând obligarea inculpatului în solidar cu părţile responsabile civilmente SC L&S SRL Arad la plata sumei de 21.227.712 lei şi a sumei de 42.547 lei care să fie actualizată cu majorări, dobânzi şi penalităţi obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L&A F SRL Arad la plata sumei de 23.312.878 lei care să fie actualizată cu majorări, dobânzi şi penalităţi.

Reţinând vinovăţia inculpatului LV în comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă cauzatoare de prejudiciu şi luând în considerare cuantumul prejudiciului cauzat bugetului de stat reţinut în rechizitoriu, instanţa în baza art. 397 alin.1 rap. la art. 25 Cod procedură penală, art. art.19 alin.1, 2 şi 5  Cod procedură penală, art.1349, art.1357 alin.1, art.1381 alin.1, art.1385 alin.1 Cod civil va admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă ANAF – DGRFP Timişoara – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad şi în consecinţă:

Va obliga inculpatul LV în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L &S SRL Arad să plătească părţii civile suma de 21.227.712 lei cu accesorii fiscale aferente, cu titlu de despăgubiri civile.

Va obliga inculpatul  LV în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L&A F SRL prin lichidator judiciar E SPRL Arad, să plătească părţii civile suma de 14.823.899 lei cu accesorii fiscale aferente, cu titlu de despăgubiri civile. 

Celelalte pretenţii formulate de partea civilă urmează a fi respinse ca fiind neîntemeiate.

Măsuri asigurătorii:

Prin ordonanţa procurorului din 15.07.2015 s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor numitului LV şi a părţilor responsabile civilmente, SC L&S SRL Arad  şi SC L&A F SRL Arad, până la concurenţa sumei de 36 094 158 lei. Prin încheierea nr. 56/UP/05.08.2015 dată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad s-a admis contestaţia privind modul de executare a ordonanţei, fiind anulat procesul-verbal de aplicare a sechestrului din 21.07.2015.Prin urmare, s-a procedat din nou la aplicarea sechestrului, fiind întocmit procesul-verbal din 10.09.2015. Prin încheierea nr. 64/UP/24.09.2015 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad s-a respins contestaţia formulată de petenţi şi prin procesul-verbal din 16.11.2015 a fost aplicat sechestrul penal şi asupra altor bunuri ale inculpatului, identificate ulterior.

Aşa fiind, tribunalul în baza art. 397 alin. 2 Cod procedură penală şi art. 11 din legea nr. 241/2005 modificată şi republicată va menţine măsura asigurătorie a sechestrului dispusă prin ordonanţa procurorului din 15 iulie 205 dată în dosarul nr.552/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului LV şi părţilor responsabile civilmente  SC L & S SRL Arad şi SC L&A F SRL Arad, până la concurenţa sumei de 36.094.158 lei, identificate prin procesul verbal de aplicare a sechestrului penal din 10 septembrie 2015 .

În baza art. 4 alin. 1 şi art. 5 alin. 3 din O.G. nr. 39/2015, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă, o copie a prezentei hotărâri se va comunica Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Arad, în vederea înscrierii în cazierul fiscal.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, la rămânerea definitivă, o copie a prezentei hotărâri se va comunica ONRC. 

Deoarece în cauză inculpatul urmează a fi condamnat, având în vedere durata procesului penal, complexitatea acestuia, cheltuielile determinate de desfăşurarea judecăţii, cele ocazionate de desfăşurarea urmăririi penale precum şi dispoziţiile art. 274 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, va obliga inculpatul să plătească statului suma de 2700 lei cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul şi partea civilă ANAF – DRGFP Timişoara – AJFP Arad.

În motivele de apel formulate de partea civilă ANAF – DRGFP Timişoara – AJFP Arad s-a arătat că instanţa de fond a admis doar în parte constituirea de parte civilă ţinând cont de concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, concluzii pe care le consideră netemeinice şi nelegale în ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului cauzat bugetului de stat de către inculpat, solicitându-se înlăturarea concluziilor raportului de expertiză contabilă ca fiind nepertinente şi neconcludente şi să se admită în totalitate acţiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă, sumă care să fie actualizată cu accesoriile aferente conform Codului de procedură fiscală, până la data plăţii efective.

În motivele de apel formulate de inculpatul LV s-a arătat că hotărârea instanţei de fond este nelegală raportat la norma de incriminare şi netemeinică raportat la probatoriul administrat, întrucât faptele pentru care inculpatul a fost acuzat nu se înscriu în tiparul prevăzut de norma de incriminare, iar probele administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească confirmă faptul că inculpatul nu a ascuns în nici un fel vreun bun sau vreo sursă impozabilă sau taxabilă.

S-a mai arătat că, cercetarea judecătorească efectuată, concluziile şi dispoziţiile aceluiaşi judecător conform încheierilor premergătoare dezbaterilor, sunt în totală contradicţie cu conţinutul expunerii hotărârii de condamnare, că hotărârea de condamnare nu este rezultatul cercetării judecătoreşti în condiţiile în care obiectivele la expertiză au fost expres stabilite de instanţa de judecată iar experţii au răspuns strict la obiectivele stabilite, astfel că nu poate exista nici o interferenţă în competenţa juridică.

S-a mai invocat de către inculpat faptul că este inacceptabilă decizia instanţei de a înlătura constatările expertului cu privire la corectitudinea înregistrărilor în contabilitate pe motivul că opinia a fost exprimată în urma reproducerii şi analizării textelor de lege incidente.

Inculpatul a mai arătat că starea de fapt reţinută şi probele administrate în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească confirmă cu certitudine că veniturile angajaţilor s-au plătit prin viramente bancare, au fost înregistrate în contabilitatea societăţii în contul 641 cu salariile, sunt la vedere şi pe cale de consecinţă nu sunt ascunse.

S-a făcut referire şi la incidenţa prev. art. 2 al. 2 din L. 209/2015 privind anularea unor obligaţii fiscale pentru sumele plătite angajaţilor detaşaţi în Germania în perioada ianuarie 2010 – decembrie 2013, iar instanţele civile de contencios-administrativ, Tribunalul Arad şi Curtea de Apel Timişoara au tranşat sub aspect fiscal asemenea aspecte privind o societate comercială care a desfăşurat o activitate identică, cu acelaşi mod de operare, depunându-se hotărâri judecătoreşti în acest sens.

Inculpatul a mai criticat hotărârea instanţei de fond în sensul că a ignorat concluziile şi expertiza experţilor fiscali, clasificând veniturile obţinute de angajaţi pentru activitatea desfăşurată în Germania ca fiind venituri salariale în baza depoziţiilor unor martori care sunt lucrători măcelari, cu înlăturarea depoziţiilor martorilor cu expertiză fiscală şi cu înlăturarea concluziilor experţilor fiscali şi chiar a instanţei de contencios care a calificat aceste venituri ca fiind venituri din diurne, solicitându-se achitarea inculpatului în baza disp. art. 16 al. 1 lit. b C.p.p. şi respingerea pretenţiilor civile formulate de partea civilă ANAF.

Curtea de apel Timişoara prin decizia penală nr. 899 /A din 23 septembrie 2019,  în baza art. 421 al. 1 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat apelul formulat de ANAF – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad împotriva sentinţei penale nr. 97 din 23 aprilie 2019 a Tribunalului Arad.

În baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de inculpatul LV împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Desfiinţează sentinţa penală apelată şi rejudecând:

În baza art. 16 al. 1 lit. b teza I C.p.p. achită pe inculpatul LV sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 al. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005 modificată şi republicată.

În baza art. 25 al. 5 C.p.p. lasă nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de ANAF – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad.

În baza art. 397 al. 5 C.p.p. menţine măsurile asigurătorii dispuse de organul de urmărire penală şi menţinute de Tribunalul Arad asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului LV şi a părţilor responsabile civilmente SC L&S SRL Arad şi L&A F SRL Arad, aceste măsuri asigurătorii încetând de drept dacă partea civilă nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În motivarea deciziei de desfiinţare, instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:

Inculpatul LV a fost trimis în judecată prin rechizitoriul emis la data de 13 martie 2018 în dosarul nr. .../P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea 35 alin. 1 Cod penal, reţinându-se în esenţă că, inculpatul în calitate de administrator de drept şi de fapt al SC L&S SRL Arad şi SC L&A F SRL Arad, în perioada ianuarie 2010-decembrie 2013 (prima societate), respectiv în perioada septembrie 2011-decembrie 2013 (a doua societate), prin ascunderea sursei impozabile constând în veniturile în euro ale angajaţilor detaşaţi în străinătate (11 145 039,7 euro (47 831 404,4 lei) în cazul SC L&S SRL, respectiv 7 562 457,73 euro (33 399 567,8 lei) în cazul SC L&A F SRL), a cauzat prin intermediul SC L&S SRL bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 21.227.712 lei (contribuţiile sociale datorate de angajator şi cele cu stopaj la sursă) şi bugetului Inspectoratului Teritorial de Muncă un prejudiciu în valoare de 42.547 lei, precum şi un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 14.823.899 lei (contribuţiile sociale datorate de angajator şi cele cu stopaj la sursă) prin intermediul SC L&A F SRL.

În cauză s-a efectuat un raport de expertiză fiscală judiciară de către consultanţii fiscali C AR şi AA, obiectivele expertizei fiind stabilite de Tribunalul Arad.

S-a solicitat experţilor să precizeze dacă sumele plătite prin viramente bancare angajaţilor detaşaţi în Germania au fost evidenţiate în contabilitatea celor două societăţi (SC L&S SRL şi SC L&A F SRL), răspunsul fiind acela că sumele plătite prin viramente bancare acestor angajaţi în perioada ianuarie 2010 – decembrie 2013 au fost evidenţiate în contabilitatea celor două societăţi ca şi operaţiuni de trezorerie, reprezentând plăţi efective, dar şi ca şi cheltuieli de personal.

Un alt obiectiv stabilit de instanţă a fost acela ca să se precizeze dacă sumele plătite angajaţilor detaşaţi în Germania în perioada ianuarie 2010 – decembrie 2013 au fost corect evidenţiate în conturile celor două societăţi şi dacă o eventuală evidenţiere eronată are influenţă fiscală, răspunsul fiind acela că sumele plătite angajaţilor detaşaţi în Germania au fost corect evidenţiate în contabilitatea celor două societăţi atât în ceea ce priveşte conturile utilizate pentru viramentele bancare, cât şi în ceea ce priveşte contul de cheltuieli utilizat.

Al treilea obiectiv stabilit de instanţă s-a referit la faptul că, dacă cele două societăţi beneficiază sau nu de prevederile art. 2 din L. 209/2015 privind anularea unor obligaţii fiscale, răspunsul fiind unul afirmativ.

Ultimul obiectiv stabilit de instanţă s-a referit la precizarea de către expert dacă pentru sediul permanent din Germania al celor două societăţi comerciale, unde au fost achitate statului german impozitul pe profit şi impozitul pe salarii, au fost calculate şi achitate contribuţiile sociale datorate statului român aferente indemnizaţiilor pentru munca desfăşurată în Germania, pe care contribuabilul le-a considerat venituri de natură salarială şi a aplicat impozitul pe salarii aferent, răspunsul fiind acela că, cele două societăţi nu au calculat şi achitat în România contribuţii sociale aferente indemnizaţiilor pentru munca desfăşurată de către angajaţii proprii în Germania.

Instanţa de fond a înlăturat concluziile menţionate la punctele 2 şi 3 din raportul de expertiză fiscală întrucât a remarcat că la aceste puncte expertul desemnat a procedat la reproducerea, analizarea textelor de lege, cu trimitere la jurisprudenţa CJUE, a combătut susţinerile din rechizitoriu fără a avea vreo competenţă juridică în acest sens, iar pe de altă parte, s-a constatat că răspunsul la punctul 2 al expertizei nu se coroborează cu restul probelor de la dosar.

Instanţa de apel, analizând întregul material probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei de fond, apreciază că se conturează următoarea stare de fapt:

În perioada ianuarie 2010 – decembrie 2013 SC L&S SRL şi în perioada august 2011 – decembrie 2013 SC L&A F SRL, societăţi al căror administrator de fapt şi de drept a fost inculpatul LV, care a avut angajaţi atât în unităţile de producţie interne cât şi în afara ţării în domeniul măcelăriei, s-au efectuat un număr de 7.829 detaşări lunare de la SC L&A F SRL Arad şi 12.081 detaşări lunare de la SC L&S SRL Arad la beneficiari de forţă de muncă în Germania.

Modul de lucru al celor două societăţi era următorul: persoanelor angajate li se încheia un contract individual de muncă pe durată nedeterminată în care era prevăzut salariul minim brut în lei şi un act adiţional la acest contract de muncă în care era prevăzut că va presta activitatea în Germania în vederea realizării lucrărilor contractate cu beneficiarii de forţă de muncă din această ţară, prevăzându-se că se va acorda salariul stabilit în contractul individual de muncă, în lei, în ţară, costul transportului până în localitatea unde îşi desfăşurau activitatea, cazarea şi echipamentul de protecţie, neexistând contracte sau acte adiţionale în care să fi fost menţionate venituri în euro.

Cu toate acestea, angajaţii detaşaţi în străinătate primeau salariul în lei stabilit prin contractul individual de muncă, dar şi un salariu în euro referitor la care biroul de resurse umane primea evidenţe întocmite pe baza pontajelor şefilor de echipe cu sumele de bani în euro cuvenite fiecărui angajat, fără a se întocmi state de plată cu privire la aceste sume în euro, datele angajaţilor fiind implementate în programul electronic pus la dispoziţie de B.R.D., iar compartimentul de contabilitate vira sumele de bani.

Procedându-se în această manieră, în perioada ianuarie 2010 – decembrie 2013 au fost achitate de către SC L&S SRL venituri salariale în cuantum de 11.145.039,7 euro, iar în perioada septembrie 2011 – decembrie 2013 au fost achitate de către SC L&A F SRL Arad venituri salariale în cuantum de 7.562.457,73 euro, iar contribuţiile sociale au fost achitate doar pentru salariile în lei şi nu şi pentru aceste sume care au fost virate în Germania unde au fost plătite impozitele locale, dar nu şi contribuţii la fondurile asigurărilor sociale şi de sănătate, şomaj etc. care se plătesc în România, iar în contabilitate aceste operaţiuni au fost evidenţiate în contul 641 referitoare la „Alte drepturi cuvenite personalului”.

Inculpatul a susţinut în apărarea sa că sumele care au fost acordate personalului detaşat în Germania au reprezentat indemnizaţii de detaşare, că societăţile au sediu permanent în Germania şi că a achitat toate taxele şi impozitele către autorităţile fiscale din Germania raportat la veniturile în euro ale angajaţilor detaşaţi, aspect confirmat prin probele dosarului în sensul că, cele două societăţi au deţinut în Germania un sediu permanent, fiind considerate contribuabili privind impozitul pe profit şi impozitul comercial.

Instanţa de apel constată că este indiscutabil că sumele acordate angajaţilor detaşaţi în Germania au natură salarială, acest lucru rezultând în mod clar din analizarea depoziţiilor martorilor audiaţi atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei, fiind plătite din conturile de salarii ale celor două societăţi în conturile de salarii ale fiecărui angajat, în funcţie de activitatea prestată de fiecare, fără a exista un contract de muncă în euro şi fără a se întocmi state de plată, aceeaşi stare de fapt fiind reţinută şi de instanţa de fond.

Inculpatul LV a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 al. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p., această infracţiune presupunând ascunderea bunului ori a sursei impozabile ori taxabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Instanţa de fond a stabilit că inculpatul LV a ascuns sursa impozabilă constând în veniturile în euro ale angajaţilor detaşaţi în străinătate, săvârşind astfel infracţiunea de evaziune fiscală formă continuată, prev. de art. 9 al. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p., fără să explice corespunzător în ce a constat ascunderea bunului ori a sursei impozabile ori taxabile, în condiţiile în care toate sumele virate angajaţilor detaşaţi în Germania au fost evidenţiate în actele contabile ale celor două societăţi, toate viramentele fiind efectuate prin conturile bancare ale acestora, neputându-se vorbi de activităţi de ascundere a sursei impozabile sau taxabile în această situaţie.

Instanţa de fond a arătat că prin ascunderea bunului sau sursei impozabile sau taxabile se înţelege nedeclararea venitului şi că în situaţia de faţă infracţiunea de evaziune fiscală s-ar fi consumat în momentul nedeclarării şi neînscrierii sumelor în statele de plată ca documente justificative financiar-contabile, iar în opinia Tribunalului Arad toate contribuţiile stabilite în cuprinsul rechizitoriului ca fiind neplătite de inculpat, trebuiau calculate, declarate, plătite, virate conform legii.

În opinia instanţei de apel, în analizarea sintagmei de „ascundere a veniturilor impozabile sau taxabile” Tribunalul Arad nu a avut în vedere o diferenţiere între situaţiile în care obligaţia contribuabilului este doar de a declara veniturile impozabile şi situaţia în care contribuabilul are datoria înregistrării veniturilor impozabile cumulativ cu cea a declarării veniturilor impozabile; în prima situaţie ascunderea bunului sau a sursei impozabile sau taxabile realizându-se prin fapta de nedeclarare a venitului impozabil, însă în a doua situaţie, dacă veniturile au fost evidenţiate în actele contabile sau în alte documente legale dar nu au fost declarate la organul fiscal competent, nu se poate vorbi de o ascundere a veniturilor impozabile în condiţiile în care organele fiscale pot lua cunoştinţă prin simpla verificare a actelor contabile ale contribuabililor, aşa cum s-a întâmplat şi în prezenta cauză.

Raportat la situaţia concretă din dosar, se poate observa din probele dosarului, inclusiv raportul de expertiză fiscală efectuat în cauză, că sumele de bani virate lucrătorilor detaşaţi în Germania au fost înregistrate în contabilitatea societăţilor SC L&S SRL şi SC L&A F SRL, doar că nu au fost tratate ca venituri salariale, ci practic ca şi cheltuieli de personal şi nu au fost calculate contribuţiile sociale, de sănătate, şomaj etc. care se datorează în România, fiind plătite în Germania doar impozitele locale, pe profit şi cel comercial, însă această situaţie de recalificare a veniturilor personalului detaşat în Germania de către organul fiscal care a efectuat controlul fiscal la cele două societăţi comerciale, nu poate echivala cu constatarea că inculpatul LV, administratorul de drept şi de fapt al celor două societăţi comerciale, ar fi săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, cu funcţii de conducere în cele două societăţi comerciale şi cu atribuţii de conducere a contabilităţii, a rezultat fără putinţă de tăgadă că toate operaţiunile cu sumele de bani plătite personalului detaşat în Germania au fost operate în contabilitate, iar viramentele au fost efectuate prin bancă, în acest sens fiind elocvente declaraţiile martorilor MA – director economic la cele două societăţi comerciale, GO – contabil şef al celor două societăţi, ML – angajată a societăţilor în cauză, care se coroborează cu concluziile expertizei fiscale efectuate.

În literatura de specialitate s-a arătat că pentru veniturile pentru care există obligaţia evidenţierii cât şi obligaţia declarării, dacă acestea au fost evidenţiate în actele contabile sau în alte documente legale, dar nu au fost declarate la organul fiscal competent, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 9 al. 1 lit. a din L. 214/2005, deoarece nu se poate vorbi de o ascundere a veniturilor impozabile în condiţiile în care organele fiscale pot lua cunoştinţă prin simpla verificare a actelor contabile ale contribuabililor (Neculai Cârlescu, Evaziunea fiscală, comentarii şi exemple practice, ed. III, 2015, pag. 284).

Această opinie a fost împărtăşită şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia nr. 3907/28.01.2012, care a stabilit că omisiunea plăţii unei taxe legal datorată nu constituie infracţiunea de evaziune fiscală dacă bunul sau sursa impozabilă nu au fost ascunse, apreciindu-se că dacă veniturile au fost evidenţiate în actele contabile sau în alte documente legale dar nu au fost declarate la organul fiscal competent, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 9 al. 1 lit. a din L. 214/2005, deoarece nu se poate vorbi de o ascundere a veniturilor impozabile.

Cu privire la situaţia concretă din dosar, instanţa constată că veniturile angajaţilor din Germania au fost plătite prin viramente bancare, înregistrate în contabilitatea societăţilor, astfel că în ceea ce priveşte obligaţia societăţilor SC L&S SRL şi SC L&A F SRL de înregistrare a bunului ori a sursei impozabile sau taxabile a fost îndeplinită, nefiind îndeplinită obligaţia declarării acestora ca fiind salarii cu toate obligaţiile aferente care decurg din lege, respectiv plata unor obligaţii cu contribuţiile sociale, sănătate, şomaj etc. (în condiţiile în care cele două societăţi comerciale aveau personal calificat în contabilitate şi consultanţi în materie fiscală în Germania, reprezentanţii societăţilor apreciind că acea modalitate de lucru este corectă), însă aspectul referitor la neplata obligaţiilor fiscale către statul român a rezultat ca urmare a recalificării naturii sumelor înregistrate în contabilitatea celor două societăţi comerciale de către organul fiscal competent, fiind vorba de un mod de lucru cu elemente de extraneitate, însă în situaţia dată sub nici o formă nu se poate vorbi de o ascundere a bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, care erau la vedere, verificabile oricând de organul fiscal, iar pe de altă parte nu s-a făcut dovada faptului că inculpatul LV a urmărit prin această modalitate de lucru sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului român, astfel că în speţa de faţă nu sunt îndeplinite elementele laturii obiective şi subiective ale infracţiunii de evaziune fiscală, fiind incidente disp. art. 16 al. 1 lit. b teza I C.p.p., fapta nefiind prevăzută de legea penală, astfel că se impune achitarea inculpatului LV pentru această infracţiune.

Atât organul de urmărire penală cât şi instanţa de fond au tratat cu uşurinţă termenul de „ascundere a bunului ori a sursei impozabile sau taxabile” fără a intra în detaliile unei asemenea operaţiuni, fără a explica mecanismul unui asemenea fapt, ceea ce a condus la o concluzie greşită, în opinia instanţei de apel, atât cu privire la trimiterea în judecată cât şi cu privire la condamnarea de către Tribunalul Arad a inculpatului LV, în condiţiile în care fapta imputată acestuia nu este de natură penală, ci aspectele constatate de către organul de inspecţie fiscală trebuiau tranşate eventual de instanţele de contencios-administrativ, specializate chiar într-un astfel de tip de litigii, Tribunalul Arad limitându-se doar să înlăture fără argumente solide punctele 2 şi 3 din concluziile raportului de expertiză fiscală întocmit în cauză în faza judecăţii.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, se poate constata că atât partea civilă ANAF – DRGFP Timişoara – AJFP Arad cât şi inculpatul LV au declarat apel, prima solicitând acordarea întregii constituiri de parte civilă, iar cel de-al doilea respingerea în totalitate a pretenţiilor civile.

Instanţa de apel va dispune potrivit disp. art. 25 al. 5 C.p.p. având în vedere temeiul de drept al achitării inculpatului L V (art. 16 al. 1 lit. b teza I C.p.p.), care prevede că într-o asemenea situaţie instanţa va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă.

De asemenea, se poate observa că instanţa de fond a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului dispusă de organul de urmărire penală asupra unor bunuri proprietatea inculpatului LV şi a părţilor responsabile civilmente SC L&S SRL şi SC L&A F SRL, iar în privinţa acestei măsuri instanţa de apel va dispune ca în baza disp. art. 397 al. 5 C.p.p. să se menţină aceste măsuri asigurătorii, care vor înceta de drept dacă partea civilă nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, partea civilă în acest termen prevăzut de lege având posibilitatea să valorifice drepturile sale pe această cale procesuală.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 421 al. 1 pct. 1 lit. b C.p.p. se va respinge ca nefondat apelul formulat de ANAF – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad împotriva sentinţei penale nr. 97 din 23 aprilie 2019 a Tribunalului Arad.

În baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a C.p.p. se va admite apelul declarat de inculpatul LV împotriva aceleiaşi sentinţe penale, care va fi desfiinţată şi rejudecând:

În baza art. 16 al. 1 lit. b teza I C.p.p. va fi achitat inculpatul LV sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 al. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005 modificată şi republicată.

În baza art. 25 al. 5 C.p.p. se va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de ANAF – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad.

În baza art. 397 al. 5 C.p.p. se vor menţine măsurile asigurătorii dispuse de organul de urmărire penală şi menţinute de Tribunalul Arad asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului LV şi a părţilor responsabile civilmente SC L & S SRL Arad şi L&A F SRL Arad, aceste măsuri asigurătorii încetând de drept dacă partea civilă nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Domenii speta

Spete similare