Culpa. pensie de intratinere in echivalent banesc

Deliberând asupra cauzei civile de faţă reţine următoarele:

 Prin sentinţa civilă nr. X/21.02.2018 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. X/311/2017 s-a admis în parte acţiunea civilă având ca obiect „divorţ”, formulată de reclamanta P C, în contradictoriu cu pârâtul P F G.

S-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul reclamant P F G în contradictoriu cu reclamanta pârâtă P C.

S-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părţi la data de 08.06.2002 şi înregistrată în registrul de stare civilă al Primăriei mun. S, jud. O, sub nr. X, din vina ambilor soţi.

S-a dispus revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv „C”.

S-a dispus ca după desfacerea căsătoriei exercitarea autorităţii părinteşti asupra  minorei  P O S, născută la data de 12.05.2004 să se facă în comun de către ambii părinţi, până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu de către aceasta.

A stabilit  locuinţa efectivă a  minorei  la domiciliul tatălui.

Au fost obligaţi ambii părinţi să ofere întreţinere minorei prin întreţinerea în natură, constând în asigurarea celor necesare traiului precum si a cheltuielilor pentru educare, învăţătură si pregătire profesională,  începând cu data pronunţării prezentei - 21.02.2018  şi până la terminarea studiilor dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani.

S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere al acţiunii principale, având ca obiect „stabilire locuinţă minor”, precum şi capătul 5 de cerere  reconvenţională, având ca obiect „ despăgubiri”.

S-au compensat în totalitate cheltuielile de judecată efectuate de părţi în prezentul dosar.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 08.02.2017 sub nr. X/311/2017 reclamanta P C, în contradictoriu cu pârâtul P F G a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să se constate desfacerea căsătoriei încheiată la 08.06.2002, în temeiul art.373 lit. b C.civ. (iar în situaţia în care pârâtul va accepta această cerere temeiul de drept va fi art. 373 lit. a C.civ.); autoritatea părintească privind minora P O S să fie exercitată de ambii părinţi;locuinţa minorei să fie stabilită la domiciliul mamei reclamante; să se dispună obligarea părinţilor să contribuie la cheltuielile ocazionate de creşterea şi educarea minorei rezultată din căsătorie după cum urmează; mama - reclamantă să execute această obligaţie în natură, iar tatăl - pârât să achite 1/4 din venitul său net lunar; reclamanta solicitând să-şi păstreze numele purtat în timpul căsătoriei.

In situaţia în care soţul - pârât nu-şi va da acordul pentru păstrarea numelui din timpul căsătoriei, reclamanta a solicitat să-şi reia numele avut anterior căsătoriei, respectiv de C.

Motivând acţiunea, reclamanta a arătat că părţile s-au căsătorit la 08.06.2002, au domiciliul conjugal în S şi din această căsătorie a rezultat minora P O S, născută la 12.05.2004.

Relaţiile de căsătorie s-au desfăşurat în mod normal, soţii manifestând afecţiune şi înţelegere în familie, până în urmă cu câţiva ani când soţul - pârât a început a manifestat o gelozie excesivă, producând nenumărate conflicte verbale ajungând până la scandaluri, reclamanta rezervându-şi dreptul de a detalia atitudinea necorespunzătoare a soţului - pârât pentru situaţia în acesta nu îşi va da acordul pentru desfacerea acestei căsătorii.

A concluzionat reclamanta că multe alte atitudini totalmente necorespunzătoare ale pârâtului faţă de soţia sa conduc la ideea că raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea acestei căsătorii nu mai este posibilă.

Din relaţiile de căsătorie a rezultat fetiţa în vârstă de 12 ani, faţă de care ambii soţi nutresc o afecţiune deosebită, dar având în vedere faptul că fetiţa a intrat în perioada de adolescenţă ce presupune o atentă supraveghere a mamei şi totodată ţinând cont de faptul că tatăl este mult mai permisiv, mama - reclamantă a apreciat că este absolut necesar ca fetiţa să aibă domiciliul la domiciliul mamei, păstrând desigur toate legăturile personale, nestingherite cu tatăl său.

In drept, au fost invocate prevederile art. 373 iit. b, art. 373 lit. a, art. 387, 400, art. 402, art. 529 şi art. 530 C.civ.

In susţinerea acţiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri ( f.7-9)

În termenul prevăzut de art. 201 C.pr.civ., pârâtul a depus la dosar cerere reconvenţională, prin care a solicitat desfacerea căsătoriei dintre părţi din vina exclusivă a reclamantei-pârâte; stabilirea locuinţei minorei O S la domiciliul său; exercitarea autorităţii părinteşti să se realizeze de către ambii părinţi; obligarea reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de întreţinere, pentru creşterea şi educarea minorei, raportat la 1/4 din veniturile realizate de acesta şi obligarea pârâtului-reclamant reconventional la executarea în natură a obligaţiei de întreţinere; obligarea reclamantei-pârâte la plata unei despăgubiri în cuantum de 10.000 lei, reprezentând prejudiciul moral suferit ca urmare a desfacerii căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantei-pârâte; reclamanta să-si reia numele purtat anterior încheierii căsătoriei, respectiv acela de „C”.

A arătat că părţile s-au căsătorit pe data de 08.06.2002, iar din relaţia de căsătorie a rezultat copilul minor O S, născut la data de 12.05.2004.

Pârâtul a susţinut că relaţia de căsătorie a decurs normal până în urmă cu mai mult de 3 ani, când reclamanta şi-a schimbat total comportamentul fată de el şi de fiica lor, în sensul că avea la adresa sa un limbaj agresiv, jignitor, mintea tot timpul cu privire la programul său, dar şi in legătură cu viaţa de familie, iar faţă de minoră de asemenea era recalcitrantă, o certa din orice motiv, nu avea răbdare cu privire la oricare activitate de-a acesteia.

A menţionat că între soţi a intervenit o lipsă a comunicării, reclamanta nemaifiind dispusă să le acorde atenţie nici lui si nici fiicei lor, în tot acest timp pârâtul fiind cel care a încercat să întreţină normalitatea, mediind toate disensiunile din familie. Pentru a acorda o şansă în relaţie,  cei doi şi-au separat dormitoarele, astfel că de 3 ani stau separaţi, deşi în aceeaşi locuinţă.

Toate discuţiile în contradictoriu dintre soţi, care priveau în genere viaţa de cuplu, se petreceau în faţa fiicei lor, care a suferit o reală traumă psihică şi emoţională; comportamentul ostil, agresiv şi iresponsabil al reclamantei explicându-se când chiar fiica lor a surprins-o pe reclamantă în timpul unor convorbiri şi mesaje telefonice cu un alt bărbat, relatându-i pârâtului acest aspect. Fiica a văzut cum mama sa era angajată într-o relaţie extraconjugală cu un coleg de serviciu, relaţie pe care nu o mai putea controla, in sensul că dezvoltase pentru acesta o pasiune extremă - atunci când nu erau împreună la  serviciu trimiţându-i nenumărate mesaje, chiar din locuinţa lor, de faţă cu minora (între data de 05.09.2016 şi 30.09.2016, aceasta i-a trimis acestui bărbat, nu mai puţin de 130 de mesaje telefonice şi a iniţiat 30 de convorbiri).

Pârâtul a susţinut că a încercat să poarte o discuţie cu reclamanta, care în primă fază nu a recunoscut, însă când i-a prezentat dovada faptului că a aflat adevărul, l-a asigurat că va renunţa la acest bărbat, fapt care nu s-a întâmplat, comportamentul reclamantei continuând,  certurile dintre soţi s-au intensificat, iar în luna ianuarie, în urma altor discuţii, reclamanta a recunoscut din nou că a continuat relaţia până în luna decembrie - inclusiv. Nici în prezent lucrurile nu stau altfel.

În opinia pârâtului,  motivul expus de către reclamantă, respectiv gelozia sa nejustificată,  nu este real, gelozia este una întemeiată, dar eforturile sale de a o face pe reclamantă să renunţe la relaţia extraconjugală s-au realizat pe fondul unei enorme suferinţe psihice, menţionând că a slăbit 15 kg în numai o lună, imediat când a aflat despre relaţia respectivă.

Minora a fost şi este foarte afectată de comportamentul mamei sale, astfel ca fost nevoit ca pe perioada iernii să o ducă la câteva şedinţe de consiliere psihologică.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la stabilirea locuinţei minorei la domiciliul sau, pârâtul a susţinut că minora a stabilit de-a lungul anilor, încă de când s-a născut, o puternică legătură afectivă cu el, cel care s-a preocupat neîntrerupt de toate nevoile ei fizice, materiale, educaţionale, emoţionale, începând cu faptul că îi pregăteşte hrana zilnică, iese la plimbare zilnic cu aceasta, merge cu ea la controalele medicale de care are nevoie, la psiholog,  se ocupă în exclusivitate de activitatea şcolară şi extraşcolară a minorei care îi cere ajutorul la lecţii, participă la toate şedinţele cu părinţii, fiind chiar preşedintele comitetului de părinţi pe clasă, tine legătura îndeaproape şi permanent atat cu dirigintele, cât şi cu ceilalţi profesori, o duce la meditaţii, o înscrie la toate activităţile extraşcolare pe care şi le doreşte, respectiv la şcoala de muzică, de dans, de chitară - fiind prezent la toate aceste cursuri, la fiecare dintre şedinţe.

Implicarea sa în viaţa acestui copil este una de 100%, spre deosebire de reclamantă, care pe lângă faptul că este medic - lucrând în ture de zi si de noapte - având timp liber mult limitat faţă de timpul sau liber, îşi alocă acest timp aproape în totalitate colegului de serviciu, ignorând nevoile copilului. Reclamanta are un număr de 8-10 gărzi pe lună (în afară de programul zilnic normal de lucru), stând la serviciu cale 24 de ore, iar când revine acasă după aceste gărzi, cum este firesc, doarme foarte mult, astfel că el este cel care se ocupă exclusiv de fiica lor, în tot ceea ce înseamnă nevoile sale.

În opinia pârâtului, cadrul moral pe care îl oferă reclamanta este unul total nepotrivit pentru creşterea şi educarea minorei,  interesul superior al minorei fiind acela de a i se stabili domiciliul la tată, cel puţin în prezent, până mai creşte, fiica lor având nevoie de stabilitate, de confort fizic şi emoţional, astfel că nu ar fi benefic, la acest moment, pentru aceasta să locuiască împreună cu reclamanta.

 A susţinut că aspectele semnalate mai sus sunt conforme cu dorinţa minorei de a locui cu el, toate problemele specifice vârstei adolescenţei fiindu-i expuse tatălui şi nu mamei sale. Având în vedere toate motivele expuse, relaţiile de familie sunt grav deteriorate, continuarea căsătoriei devenind imposibilă, astfel că solicită admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

In ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la obligarea reclamantei la plata despăgubirilor pentru daune morale, pârâtul arată că toate motivele expuse mai sus, sunt cele care stau la baza solicitării sale.

In drept, au fost invocate dispoziţiile legale invocate în petitul cererii: art. 373, art. 383 alin. (3), art. 379, art. 397, art. 400, art. 402, art. 513, art. 529 C. Civ.

În plus, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea în parte a cererii - doar în ceea ce priveşte exercitarea autorităţii părinteşti în comun faţă de minora rezultată din relaţia de căsătorie, implicit respingerea celorlalte  petite ale acţiunii ca fiind neîntemeiate.

In motivarea întâmpinării pârâtul-reclamant a reiterat motivele din cerere reconvenţională, cu referire la culpa pentru desfacerea căsătoriei, care îi aparţine reclamantei,  în sensul că avea la adresa soţului un limbaj agresiv, jignitor, ascundea des adevărul, este angajată de mai mult timp într-o relaţie cu un coleg de serviciu, iar faţă de minoră era recalcitrantă, o certa din orice motiv, chiar a lovit-o.

Cu referire la cadrul moral pe care îl oferă reclamanta, în opinia pârâtului, total nepotrivit pentru creşterea şi educarea minorei, suplimentar faţă de aspectele invocate în cererea reconvenţională, s-a apreciat că dacă reclamanta era o persoana responsabilă, realiza un alt plasament al priorităţilor: pe primul loc ar fi trebuit să se afle fiica lor (care şi-a dorit cu tărie să renunţe la acel bărbat şi care i-a spus că s-a simţit trădată de propria mamă) şi apoi viaţa amoroasă.

Motivul expus de către reclamantă, privitor la faptul că tatăl pârât este permisiv cu minora, nu este unul real,  faptul că este dedicat acesteia nu înseamnă permisivitate.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privitor la stabilirea exercitării autorităţii părinteşti, în comun, pârâtul a menţionat  că este de acord cu acesta, iar cu referire la numele purtat de către reclamantă după divorţ a solicitat ca aceasta să-si reia numele purtat anterior căsătoriei.

In susţinerea întâmpinării, pârâtul a depus la dosar înscrisuri ( f. 26-40)

La rândul său, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat ca neîntemeiate apărările pârâtului.

A susţinut că, având în vedere afirmaţiile defăimătoare făcute de pârât prin întâmpinare,  este obligată să prezinte instanţei situaţia reală a relaţiilor de căsătorie cu prezentarea exactă a atitudinii totalmente necorespunzătoare a soţului său.

În relaţia sa cu pârâtul l-a sprijinit totdeauna necondiţionat, l-a ajutat să-şi găsească un loc de muncă, a încheiat două contracte de credit bancar (numai în numele sau) de peste 80.000 Euro şi a cumpărat două apartamente, el nedorind să încheie vreodată vreun credit bancar.

A asigurat tot confortul unei vieţi decente, a renovat numai prin contribuţia sa exclusivă ambele apartamentele, a plătit toate concediile şi toate cheltuielile majore ale familiei. A spălat, a călcat, a făcut curăţenie, a gătit întotdeauna, iar când nu putea face aceste activităţi pentru că era de gardă sau la serviciu toate acestea erau făcute de mama sa ori alte femei pe care le plătea din salariul sau.

Când îl ruga pe pârât să o ajute la treburile gospodăreşti, acesta refuza, stând tot timpul fie tolănit la televizor, fie jucându-se pe calculator, iar când încerca să se plângă că este extenuată îi replica" Mie îmi ajung banii mei! ".

Având profesia de medic specialist în anestezie şi terapie intensivă s-a perfecţionat din punct de vedere profesional, a reuşit să fie apreciată de pacienţi şi de colegii sai devenind o persoană respectată atât în cadrul SJU S cât şi în oraş. Din partea soţului - pârât nu a primit niciodată cuvinte de apreciere ori de consideraţie sau respect, el fiind de părere că " femeia trebuie să-şi cunoască locul ", s-a manifestat ironic şi insinuant la adresa sa considerând că indiferent ce dialog ar purta cu o femeie sau cu un bărbat, în spatele acestei aparenţe s-ar ascunde o eventuală relaţie sexuală.

De foarte mulţi ani soţul - pârât este nervos mai tot timpul, frustrat şi complexat, o acuza de vinovăţii inexistente şi a afirmat că vrea să o izoleze complet de toată lumea,  ca să rămân singură, doar la dispoziţia lui.

Viaţa intimă a devenit un dezastru, pârâtul îşi manifesta fantezii sexuale pe care o obliga să le accepte, provocându-i reclamantei suferinţe, manifestări nefireşti ale pârâtului care au determinat-o ca timp de 3 - 4 ani să întrerupă viaţa intimă, timp în care pârâtul nu i-a adresat decât cuvinte batjocoritoare

Din 13 mai 2016 a obligat-o să-şi îndeplinească atribuţiile sexuale, ştiind că îi produce suferinţe majore atât psihice cât şi strict medicale, reclamanta având deja o afecţiune medicală.

Reclamanta a pretins că nu are şi nu a avut niciodată o relaţie extraconjugală, nu şi-a înşelat soţul niciodată şi avut totdeauna numai relaţii profesionale ori amicale.

Cu toate acestea, comportarea constantă a soţului - pârât a adus-o la exasperare, a terorizat-o fizic, verbal, emoţional şi sexual pentru a o face să recunoască ceea ce nu există. A ameninţat-o, a şantajat-o şi spune că a filmat-o şi înregistrat-o tot timpul (fără ştirea sa), afirmând că va publica toate filmările şi înregistrările ori că va pune afişe prin spital cu următorul conţinut: " Ofer recompensă oricui poate da relaţii compromiţătoare despre doctoriţa P".

Soţul - pârât a mers prin oraş pe la rude, prieteni, colegi ori chiar la şcoala fetiţei şi managerul spitalului făcând afirmaţii mincinoase pentru a o discredita şi pentru a-i strica reputaţia, iar în decembrie 2016 i-a spus că şi-a planificat aceste acţiuni pentru a o face să-şi piardă minţile şi să se sinucidă.

A batjocorit-o în casă, a venit de mai multe ori după ea la spital în timpul gărzii şi a agresat-o fizic şi verbal pentru ca apoi să trimită flori cu mesajul" Te iubesc cu patimă ". Pe 03.04.2017, a trântit-o pe masa din sufragerie, a strâns-o de gât şi a scuipat-o, spunând vorbe ce nu pot fi reproduse.

Cea mai grea tortură psihologică i-a aplicat-o la 30.12.2016 când venind acasă după o gardă de 24 de ore i-a spus că fetiţa lor este la o prietenă şi după ce a lăsat-o să se odihnească vreo două ore a spus că de fapt a minţit, că fetiţa nu va veni acasă, că a dus-o el undeva şi că doar după ce-i va recunoaşte ce vrea el va aduce copilul acasă. Au urmat cele mai oribile 27 de ore din viaţa sa. I-a spus că a reuşit să ducă copilul de acasă pentru că i-a cumpărat telefonul cel mai performant şi astfel copilul l-a ascultat, după care i-a zis ca i-a luat toate  bijuteriile din casă (achiziţionate de părinţii săi şi de ea) şi copilul tot n-o să-l vadă.

A afirmat reclamanta că în jurul orelor 16.00 - 17.00 a anunţat poliţia, în ciuda tuturor ameninţărilor pârâtului şi numai astfel copilul a venit acasă.

În ianuarie 2017, în ideea de a încerca salvarea căsătoriei, reclamanta i-a  propus o reconciliere, sens în care s-au deplasat într-o staţiune din judeţul

Vâlcea şi pentru prima dată în cei 15 ani de căsătorie s-a oferit să plătească el această minivacanţă. Ulterior, pe 01.02.2017 reclamanta a aflat de la bancă că soţul – pârât îi lichidase fără ştirea sa toate economiile, îi golise cardul de salariu şi îi depăşise limita de credit (ridicase un depozit în sumă de 46.000 lei, salariile de pe card în cuantum de 52.000 lei şi mai crease şi un debit de 7.800 lei).

Întrebat de ce a făcut asta, pârâtul  i-a spus că „şi-a asigurat spatele” şi că  periodic alimenta cardul reclamantei de salariu cu sume mici între 1.000 - 2.000 lei, ca să nu afle despre aceste sustrageri şi că nu mai avea bani pe card.

Soţul - pârât i-a luat cheile de la vestiarul de la serviciu, probabil fie în scopul de a o controla fie în scopul de „a-i planta” ceva acolo pentru vreo înscenare.

A susţinut reclamanta că a depus acţiunea de divorţ, dar nu a putut părăsi locuinţa pentru că nu a vrut să îşi lase copilul în preajma unui astfel de om.

Soţul - pârât a creat tot felul de scenarii pentru a-i distruge imaginea în ochii copilului sau, a folosit afirmaţii mincinoase de genul că ar avea TBC ori că aduce casă microbi din terapia intensivă şi să nu o mai primească copilul în camera ei, unde se refugia ca să scape de el.

Reclamanta sustine că are o relaţie bună cu fetiţa sa, a petrecut atâta timp cât a putut cu ea, uneori o ia cu ea şi la congresele medicale, îi găteşte în mod special, fac activităţi împreună pentru colegii ei de la şcoală şi încearcă mereu să fie alături de ea atât fizic cât mai ales sufleteşte. Au discuţii despre relaţiile ei cu ceilalţi copii, o sfătuieşte, o sprijină şi îi ridică moralul când intră în diverse conflicte inerente vârstei. O sfătuieşte să asculte muzică bună, o duce la teatru sau la muzee încercând să-i dezvolte gustul pentru frumos şi rafinament.

A înscris-o la majoritatea activităţilor extraşcolare (tenis, echitaţie, chitară limbă germană), pe care numai ea le finanţează. Mereu a dorit ca fetiţa sa să aibă un program organizat, o viaţă ordonată, să acorde mult timp pentru învăţătură şi stea mai puţin pe internet. în tot acest timp soţul sau o combate în aceste acţiuni întrucât pentru el învăţătura nu este pe primul plan, el susţinând constant că învăţătura este doar o aparenţă şi spunându-i „Te dai deşteaptă!”.

A încercat cât mai mult posibil să-şi protejez fetiţa de manifestările tatălui său şi totdeauna, în prezenţa ei i-a prezentat tatăl într-o lumină favorabilă.

Dar, ca urmare a atitudinii nu numai permisive dar şi strict interesate a tatălui său, în ultima perioadă a constatat că i-a ascuns notele ce le-a luat la matematică.

În ultima perioadă pârâtul o numeşte pe reclamantă,  în faţa fetiţei, „lupul cel rău” pentru ca el să apară cu imaginea de tată îngăduitor, iar ea cu cea de mamă autoritară şi inflexibilă.

Întreaga asistenţă medicală a copilului sau a fost prioritară pentru reclamantă şi, aşa cum i-a spus fetiţa sa,  nu a fost dusă niciodată la un psiholog.

Reclamanta a depus la dosar întâmpinare la cererea reconventională formulată de pârât solicitând respingerea acesteia, ca fiind neîntemeiată, precizând că este de acord cu desfacerea căsătoriei, dar din vina exclusivă a paratului - reclamant, acordul privind şi cererea referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi şi cea de reluare a numelui sau purtat anterior căsătoriei.

In motivarea cererii reclamanta a reiterat motivele din răspunsul la întâmpinare.

Suplimentar celor deja învederate, cu referire la cererea pârâtului privind stabilirea locuinţei minorei la acesta,  reclamanta a invocat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi prevederile C.civ. potrivit cărora, principiul interesului superior al copilului trebuie să prevaleze în toate demersurile şi deciziile ce privesc copii. Din acest punct de vedere, a  apreciat că acest principiu este respectat prin admiterea cererii prin care a solicitat ca locuinţa minorei să fie stabilită la domiciliul mamei, întrucât poate să îi asigur fetiţei toate condiţiile necesare pentru a se dezvolta normal şi armonios.

În opinia sa, faptul că este medic specialist ATI la SJU S şi are obligaţia legală de a efectua şi gărzile lunare nu influenţează în nici un fel această dispoziţie, întrucât fetiţa are 13 ani şi are o comunicare continuă cu ea, chiar şi atunci când este la serviciu, în timpul programului normal de lucru ori în timpul efectuării gărzilor.

A apreciat că inclusiv din motivaţia cererii reconvenţionale formulate de pârât se observă cu uşurinţă tendinţa acestuia de alienare psihologică pe care încearcă să o exercite asupra minorei, aceeaşi motivare a tatălui - pârât dovedind că acesta încearcă a fi un părinte manipulator împotriva mamei – reclamante.

Totodată, reclamanta a solicitat respingerea cererii pârâtului la plata unei despăgubiri pentru un pretins prejudiciu moral întrucât raportat la situaţia reală a soţilor apreciază că ea ar fi fost cea îndreptăţită să formuleze o astfel de cerere, dar teroarea fizică şi psihologică exercitată de soţul - pârât asupra sa nu va putea niciodată fi cuantificată într-o sumă de bani.

În drept, au fost invocate prevederile art 205 C.civ.

 Instanţa a dispus audierea minorei P O S în Camera de Consiliu, declaraţia acesteia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei.

In cursul cercetării judecătoreşti au fost administrate următoarele probe: interogatoriul pârâtului, proba înscrisurile depuse la dosar şi proba testimonială, sens în care a fost audiaţi martora T D E, propusă de reclamantă şi martorii M E şi O C, propuşi de pârât.

Potrivit certificatului de căsătorie aflat la fila 8,  instanţa constată că la data de 08.06.2002  s-a încheiat căsătoria între reclamanta P C şi pârâtul P F G, înregistrată sub nr. X în Registrul stării civile al Primăriei mun. S,  din căsătoria părţilor rezultând minora P O S, născută la data de 12.05.2004, conform certificatului de naştere de la dosar (f. 9).

Potrivit art. 258 Cod civil „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora….”, iar conform art. 373 din Codul civil divorţul poate avea loc: a) prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi acceptată de celălalt soţ; b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă; c) la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani; d) la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.

De asemenea, art. 379 alin (1) prevede că „în cazul prevăzut la art. 373 lit. b), divorţul se poate pronunţa dacă instanţa stabileşte culpa unuia dintre soţi în destrămarea căsătoriei. Cu toate acestea, dacă din probele administrate rezultă culpa ambilor soţi, instanţa poate pronunţa divorţul din culpa lor comună, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divorţ”.

Potrivit art. 39 din Legea 71 privind punerea în aplicare a noului Cod Civil „dispoziţiile Codului civil privind divorţul se aplică fără a se deosebi între căsătoriile încheiate înainte sau după intrarea sa în vigoare.”

Cu privire la culpa părţilor, din probele administrate în cauza a rezultat faptul că relaţiile de căsătorie dintre părţi sunt iremediabil vătămate astfel încât căsătoria părţilor nu mai poate continua, întrucât ambii soţi au avut un comportament necorespunzător.

Din  depoziţia martorilor audiaţi în cauză,  coroborat cu răspunsurile ambelor părţii la interogatoriu, instanţa reţine că relaţiile de căsătorie dintre părţi s-au deteriorat progresiv, începând în urmă cu aproximativ 4 ani, când cei doi soţi au început să doarmă în camere separate.

Anterior, cât timp relaţiile din familie au fost armonioase, reclamanta s-a preocupat de gospodărie, în măsura în care programul său de muncă îi permitea, astfel că de multe ori era ajutată de soţul său care avea mai mult timp la dispoziţie, dedicându-se bunului mers al familiei.

În prezent soţii s-au separat în fapt, reclamanta mutându-se din domiciliul comun, în timp ce pârâtul a rămas să locuiască împreună cu fiica minora a părţilor.

Pe fondul suspiciunilor legate de o bănuită relaţie în afara căsătoriei a reclamantei, pârâtul a manifestat un comportament necorespunzător la adresa reclamantei, folosind cuvinte şi expresii urâte, într-o ocazie devenind chiar violent fizic faţă de soţia sa, aspect care rezultă din depoziţia martorei T D E.

În plus, pe baza recunoaşterii pârâtului la interogatoriu (întrebarea nr. 9 şi 11) coroborat cu relatările martorilor, instanţa reţine că acesta a lichidat toate economiile familiei şi a luat bijuteriile reclamantei, iar confruntat fiind în legătură cu acest aspect, pârâtul a declarat că vrea să se pună la adăpost din punct de vedere medical.

Din dorinţa de a obţine dovezi în legătură cu presupusa relaţie extraconjugală a reclamantei, pârâtul s-a deplasat inclusiv la locul de muncă al reclamantei, însoţit de martorul O C, ocazie cu care  cei doi au constatat că gărzile pe care urma să le efectueze reclamanta coincideau cu gărzile unui alt medic, despre care pârâtul apreciază că este celălalt bărbat din viaţa soţiei sale.

La rândul său, nemulţumită de această atitudine a pârâtului, reclamanta i-a reproşat în mai multe rânduri soţului său cele întâmplate, încetând să aibă cu acesta relaţii intime, fapt care l-a frustrat în mod evident pe pârât.

Mai mult, deşi cunoştea că pârâtul nu este de acord, reclamanta iniţia nenumărate discuţii telefonice cu un coleg de serviciu, rezultând din înscrisurile depuse la dosar că în perioada 05.09.2016 - 30.09.2016 i-a trimis respectivei persoane un nr. de 130 de mesaje telefonice şi a a avut cu acesta 30 de convorbiri telefonice.

Prin urmare, analizând coroborat materialul probator de la dosar, instanţa apreciază că în destrămarea relaţiilor de căsnicie culpa aparţine egală măsură ambilor soţi, care au avut un comportament necorespunzător, încălcând astfel dispoziţiile art. 309 Cod civil, potrivit cu care pornind de la ideea că la baza relaţiilor de familie stau prietenia şi afecţiunea reciprocă, soţii îşi datorează  reciproc respect,  fidelitate şi sprijin moral, pentru a convieţui în condiţii normale şi pentru a putea depăşi momentele de nevoie, suferinţă fizică şi morală.

Sprijinul moral pe care trebuie să si-l acorde reciproc cei doi soţi trebuie să aibă la bază sinceritatea, înţelegerea, toleranţa şi susţinerea reciprocă.

În realizarea acestei obligaţii, instanţa constată că soţii sunt obligaţi să se încurajeze reciproc, să se sprijine în activităţile profesionale şi sociale pe care le desfăşoară, să apere, atunci când situaţia o impune, cinstea şi reputaţia celuilalt, să se susţină în cazul în care intervine o situaţie specială.

 Practic, fundamentul acestei obligaţii îl constituie solidaritatea pe care soţii trebuie să o manifeste reciproc, însă, în concret se constată că părţile nu au găsit în ele resursele să treacă peste neînţelegerile apărute în urmă cu aproximativ cu patru ani, dimpotrivă, conflictul dintre soţi escaladându-se progresiv, până în punctul în care căsnicia lor nu mai poate continua.

Cum relaţiile de căsnicie sunt în prezent iremediabil vătămate, pe baza celor reţinute mai sus, în temeiul art. 373 lit. b raportat la art. 933 Noul Cod de Procedură Civila instanţa va dispune desfacerea căsătoriei dintre părţi din culpa ambilor soţi .

În ceea ce priveşte numele de familie după căsătorie potrivit art. 383 C.Civ., instanţa reţine că “la desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei. Instanţa ia act de această înţelegere prin hotărârea de divorţ, iar pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soţi sau de interesul superior al copilului, instanţa poate să încuviinţeze ca soţii să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înţelegeri între ei. Dacă nu a intervenit o înţelegere sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi poartă numele dinaintea căsătoriei.”

Având in vedere că pârâtul nu a fost de acord cu solicitarea iniţială a reclamantei, privind  păstrarea numelui dobândit prin căsătorie, instanţa va dispune că soţia să îşi reia numele purtat înainte de căsătorie, respectiv „C”.

 Potrivit art. 396 alin. 1 C.Civ, instanţa hotărăşte o dată cu pronunţarea divorţului, asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copiilor, precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor pe care îi ascultă, iar conform art. 397 din acelaşi cod, după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel.

În acest sens, art. 483 C.civ., autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi.

În situaţia în care părinţii minorului nu convieţuiesc, exercitarea în comun a autorităţii părinteşti se concretizează în consultarea acestora în luarea deciziilor importante cu privire la creşterea si educarea copiilor, actele curente privind creşterea si educarea acestora fiind îndeplinite de părintele la care copiii locuiesc. Aceasta deoarece atunci când părinţii sunt despărţiţi, fie că sunt divorţaţi, fie că sunt părinţi naturali care nu convieţuiesc, exerciţiul autorităţii părinteşti este prevăzut de lege ca aparţinând ambilor părinţi în comun, însă modalitatea concretă de exercitare diferă faţă de ipoteza exercitării autorităţii de către părinţii care locuiesc împreună, întrucât, în concret, copilul va locui cu unul din părinţi, iar aceştia nu pot fi împreună alături de copil pentru a se putea ocupa de creşterea si educarea lui zilnică si pentru a coordona actele sale curente.

Prin urmare, având în vedere considerentele de mai sus şi acordul ambilor părinţi, apreciind că acesta este în interesul minorei, instanţa va dispune ca, după desfacerea căsătoriei, exercitarea autorităţii părinteşti asupra  minorei  O S să se facă în comun de către ambii părinţi, până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu de către aceasta.

În ceea ce priveşte locuinţa minorei, în drept instanţa reţine dispoziţiile art. 400 C.civ., conform cărora în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa stabileşte o dată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic, pronunţându-se totodată şi asupra contribuţiei fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor (art. 402 alin. 1 C.civ.).

Cu referire la situaţia de fapt, instanţa constată că, inclusiv pe perioada în care părţile au convieţuit, de creşterea şi educarea minorei s-au ocupat ambii părinţi, însă tatăl pârât a fost cel care, având un program de muncă mai puţin încărcat decât cel al mamei reclamantei, a fost cel la care minora apela în primul rând, atunci când avea nevoie de sprijin şi cu care discuta inclusiv probleme inerente vârstei sale.

Contrar susţinerilor reclamantei, de când părţile s-au separat şi minora a rămas să locuiască împreună cu tatăl său, aceasta este în continuare bine îngrijită şi nu au intervenit modificări negative în comportamentul său sub nici un aspect.

În plus, se reţine că opţiunea minorei, exprimată cu ocazia audierii în instanţă, este de a rămâne în continuare în grija tatălui său, iar această opţiune nu trebuie neglijată,  întrucât aceasta se află la o vârstă când poate aprecia corect în interesul ei, înţelege mai bine relaţiile dintre părinţii ei, are o oarecare capacitate de a discerne între bine şi rău corespunzătoare vârstei şi gradului ei de maturitate, aşa cum martorii au relata, dintre cei doi părinţi alegându-l pe tatăl său.

Având în vedere dispoziţiile legale precizate, raportat la situaţia de fapt de mai sus, întrucât în locuinţa statornică în care se află  minora  se bucură  de un confort psihic şi material adecvat, de un suport  afectiv, instanţa constată că nu se impune schimbarea mediului familial şi şcolar care este atât de cunoscut  şi obişnuit minorei, o schimbare esenţială a modului de viaţă al minorei  putându-i afecta negativ dezvoltarea psihică şi desfăşurarea normală a procesului de învăţătură.

Prin urmare, se constată că este în interesul superior al copilului ca acesta să rămână în continuare în locuinţa tatălui reclamant, unde locuieşte efectiv în prezent şi unde i s-a creat de-a lungul anilor un climat familial propice dezvoltării fizice şi psihice normale.

Astfel, de principiu, orice cerere în justiţie, care vizează, în mod expres, aspecte particulare ale relaţiilor personale dintre părinţi şi copii minori, intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, ceea ce înseamnă respectarea principiului interesului superior al copilului, care „(...) va prevala in toate demersurile si deciziile care privesc copii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti” (art. 2 alin. 3) şi a principiului celerităţii – „celeritatea în luarea oricărei decizii cu privire la copil”(art. 6 lit. j).

Interesul superior al minorului presupune ca acesta să crească în mod efectiv alături de unul dintre părinţi, în condiţii materiale şi morale adecvate vârstei, preocupărilor şi doleanţelor minorului.

În aprecierea acestui interes, este importantă, date fiind dispoziţiile art. 403 C.civ., situaţia de fapt actuală a minorei, împrejurarea că la momentul pronunţării prezentei hotărâri minora îşi doreşte să locuiască în continuare cu tatăl său, la adresa mamei sale manifestând o anumită reticenţă, astfel că, pe cale de consecinţă, instanţa va stabili locuinţa efectivă a  copilului la domiciliul tatălui pârât.

Cu referire la obligaţia de întreţinere a copilului minor, în drept, instanţa reţine că potrivit art. 499 C.civ. tatăl si mama sunt obligaţi in solidar sa dea întreţinere copilului lor minor asigurându-i cele necesare traiului (…)., iar conform  art. 529 C.civ. întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti. În fine, art. 530 C.civ. dispune că obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională sau sub forma unei sume de bani fixe sau în cotă procentuală din venitul lunar net al celui care datorează întreţinerea. Aşadar, doar dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanţa dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani.

Rezultă că regula în această materie este obligaţia de întreţinere în natură, asigurându-se creditorului minor de către debitorul părinte cele necesare traiului (alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, locuinţă, medicamente, rechizite şcolare) şi cheltuielile pentru educare, învăţătură, pregătire profesională (meditaţii, cursuri de dans, de muzică, activităţi sportive etc).

Numai atunci când obligaţia de întreţinere nu este executată în natură de bunăvoie de debitor, instanţa va dispune executarea ei prin echivalent, adică prin plata unei pensii de întreţinere al cărei cuantum se stabileşte în bani, condiţie care în cauza pendinte nu este îndeplinită.

Astfel,  din probele administrate în cauză rezultă că mama reclamantă a participat constant şi efectiv la suportarea cheltuielilor legate de întreţinerea fiicei celor doi,  însoţind-o pe minoră la cumpărături, pentru a-i achiziţiona cele necesare dar şi achitându-i contravaloarea diferitelor activităţi extraşcolare la care a înscris-o pe minoră.

Prin urmare, instanţa apreciază că executarea în natură a obligaţiei de întreţinere este avantajoasă pentru minoră deoarece este, în realitate, mult mai benefică atât în ce priveşte implicarea efectivă a fiecărui părinte în viaţa copilului, cât şi din perspectiva relaţiilor de cooperare dintre părinţi, inclusiv în cadrul mai larg al autorităţi părinteşti în comun, evitându-se şi situaţia în care părintele plătitor al pensiei este pus în imposibilitatea de a controla dacă suma pe care o plăteşte beneficiază exclusiv copilului.

Prin urmare, instanţa va obliga ambii părinţi să ofere întreţinere minorei prin întreţinerea în natură, constând în asigurarea celor necesare traiului precum si a cheltuielilor pentru educare, învăţătură si pregătire profesională,  începând cu data pronunţării prezentei - 21.02.2018  şi până la terminarea studiilor dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani.

În fine, cu referire la solicitarea pârâtului reconvenţional, privind obligarea reclamantei pârâtei la plata despăgubirilor pentru pretinsele daune morale suferite, în primul rând instanţa reţine că pârâtul a invocat drept temei de drept dispoziţiile art. 338  C.Civ. (care se referă la nulitatea convenţiei matrimoniale)  rap. la art. 72 C.civ. ( dreptul la demnitate)  şi 1349 C.civ. (răspunderea delictuală).

Aşadar, raportând motivele de fapt în susţinerea cererii, respectiv suferinţa morală ca urmare a situaţiei tensionate din familie, care a condus la faptul că pârâtul a pierdut 15 kg în greutate, instanţa constată că nu s-a dovedit în cauză îndeplinirea condiţiilor privind angajarea răspunderii civile delictuale a părţii adverse, respectiv: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat. În acest sens, instanţa constată  că martorii audiaţi în cauză au confirmat faptul că ambii soţi au fost în egală măsură de afectaţi ca urmare a situaţiei apărute în relaţia de căsătorie. 

Dacă pârâtul a înţeles în realitate să invoce dispoziţiile art. 388 C.civ., este de precizat că distinct de dreptul la prestaţia compensatorie prevăzut la art. 390, soţul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere soţului vinovat să îl despăgubească.

Aşadar, de principiu, un asemenea drept este recunoscut numai soţului care nu este culpabil de destrămarea căsătoriei, fiind o aplicaţie particulară a principiului răspunderii civile delictuale consacrat de art. 1349 alin. (1) şi (2) C.civ. Ca atare, numai acest soţ poate fi titularul dreptului la despăgubiri, creditor al obligaţiei de plată, în speţă reţinându-se însă culpa comună a soţilor.

Pe cale de consecinţă, pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, instanţa  respinge ca neîntemeiat acest capăt de cerere reconvenţională.

Concluzionând, instanţa admite în  parte atât acţiunea civilă având ca obiect „divorţ”, cât şi cererea reconvenţională de la dosar, hotărând potrivit celor de mai sus.

În raport de soluţia dispusă în cauză, în baza art. 453 alin. 2 C.pr.civ., instanţa compensează în totalitate cheltuielile de judecată efectuate de părţi în prezentul dosar

Calea de atac exercitata:

I. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, apelantul pârât P F G, apreciind-o ca fiind nelegală şi netemeinică şi solicitând modificarea acesteia şi în consecinţă desfacerea căsătoriei di  culpa exclusivă a reclamantei şi obligării acesteia la plata pensiei de întreţinere în echivalent bănesc începând cu data cererii de chemare în judecată., având în vedere următoarele considerente:

Prin hotărârea apelata instanţa de fond a reţinut ca „în destrămarea relaţiilor de căsătorie culpa aparţine în egala măsura ambilor soti, care au avut un comportament necorespunzator, incalcand astfel disp. art.309 Cciv".

Instanţa a constatat ca „părţile nu au găsit in ele resursele sa treacă peste neintelegerile apărute in urma cu aproximativ 4 ani, dimpotrivă conflictul dintre soti escaladandu-se progresiv, pana in punctul in care căsnicia lor nu mai poate continua".

Instanţa de fond in mod netemeinic a admis in parte acţiunea de divorţ a reclamantei P C si a reţinut o culpa a soţului in destrămarea căsătoriei, in condiţiile in care dimpotrivă vinovata in exclusivitate de desfacerea căsătoriei este aceasta.

Instanţa nu s-a preocupat de aspectele dovedite ale situaţiei de fapt ,care conduceau la concluzia ca, din partea reclamantei sunt in fata unui refuznejustificat de a locui impreuna cu celalalt sot coroborat  cu părăsirea nejustificata a locuinţei comune.

Nu este lipsit de importanta faptul ca, din inscrisurile medicale pe care le va depune in apel, rezulta ca aceasta a părăsit locuinţa comuna la scurt timp dupa ce apelantul suferise o intervenţie chirurgicala majora la coloana vertebrala (la începutul lunii aprilie 2017) iar reclamanta intimata desi este medic nu i-a acordat apelantului sprijinul profesional si moral de care avea nevoie.

De asemenea din punctul său de vedere instanţa de fond a trecut cu uşurinţa peste acuzele de infidelitate aduse soţiei (relaţia extraconjugala cu doctor K M, coleg la Spitalul de Urgenta S).

In analiza culpei, judecătorul fondului a vorbit numai despre " iniţierea de nenumărate discuţii telefonice cu un coleg de serviciu, rezultând din înscrisurile depuse la dosar " fara sa se preocupe sa analizeze in ce măsura acest comportament a condus la concluzia de infidelitate a soţiei.

Mai mult, instanţa vorbeşte in permanenta despre o „presupusa relaţie extraconjugala "in condiţiile in care la dosarul cauzei s-a dovedit faptul ca de existenta acestei relaţii a aflat in primul rand minora născuta din căsătoria pârtilor, care i-a adus aceste aspecte la cunoştinţa tatălui (depoziţia martorei M E fila.104 si O C fila.102).

In ceea ce priveşte culpa apelantului in desfacerea căsătoriei judecătorul fondului susţine ca "paratul a manifestat un comportament necorespunzator la adresa reclamantei, folosind cuvinte si expresii urate, intr-o ocazie devenind chiar violent fizic fata de soţia sa, aspect care rezulta din depoziţia martorei T D E".

Susţine faptul ca motivele care tin de agresivitatea fizica nu au fost dovedite.

In acest context martora T D E sora reclamantei a arătat faptul ca „pana la momentul introducerii cererii de divorţ nu am observat ca paratul sa fie agresiv fizic cu reclamanta".

Totodată, desi reclamanta a pretins ca a plecat din domiciliul comun in luna aprilie 2017, pentru ca paratul reclamant era agresiv, aceeaşi martora (fila 103 dosar) a precizat faptul ca „reclamanta mi-a relatat ca a plecat din domiciliul comun pentru ca nu se putea odihnii, fiindu-i frica sa adoarmă din cauza paratului”.

De asemenea martora M E (fila.104) a declarat faptul ca „pana a intervenii neînţelegerile dintre soti in septembrie anul trecut, relaţia de familie era una buna, reclamanta având un venit mai mare, paratul se ocupa de restul gospodăriei, respectiv făcea curăţenie, achita facturile se ocupa de piaţa si se îngrijea de minora”.

Era necesar ca instanţa de fond sa explice in ce a constat comportamentul necorespunzator al apelantului, pus in fata continuării unei relaţii descoperita in septembrie 2016 si in primăvara anului 2017 in condiţiile in care soţia ii mărturisea soţului si fiicei existenta acestei relaţii.

Solicita instanţei de apel ca in urma analizei probelor administrate in cauza sa se retina culpa exclusiva a intimatei - reclamante in desfacerea căsătoriei si ca o consecinţa a acesteia sa faca aplicatiunea art.388 Cciv in sensul admiterii cererii in despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral cauzat prin distrugerea imaginii de familie unita si armonioasa de care se bucura cuplul si copilul acestora ca si prejudiciu produs prin divorţ.

II.  Hotărârea instanţei de fond este nelegala sub aspectul modalităţii de executare a obligaţiei legale de intretinere si sub aspectul datei de la care se acorda întreţinerea.

Din cuprinsul art.530 alin.(l si 2) Cciv rezulta ca obligaţia de intretinere se executa in natura prin asigurarea celor necesare traiului, iar daca nu se executa de buna voie in natura, instanţa de tutela dispune executarea ei prin plata unei pensii de intretinere stabilita in bani.

Instanţa de fond a obligat-o pe reclamanta intimata la prestarea intretinerii in natura desi la dosarul instanţei de fond nu exista nicio dovada ca in intervalul aprilie 2017 (data părăsirii domiciliului comun de către mama) si februarie 2018 data pronunţării divorţului aceasta ar fi asigurat cele necesare traiului minorei O S născuta la 12.05.2004.

Cand ne referim la lipsa dovezilor prestării in natura avem in vedere existenta unor probe temeinice, inscrisuri care sa faca o asemenea dovada, ori ele lipsesc cu desăvârşire.

In acest context hotărârea instanţei de fond care vorbeşte despre " participarea constanta si efectiva la suportarea cheltuielilor legate de întreţinerea fiicei celor doi" nu este însoţita de niciun fel de suport probator, de notorietate fiind faptul ca afirmaţiile unor părţi in cereri, memorii nu reprezintă o dovada care sa fi putut conduce instanţa de fond la concluzia ca, dupa părăsirea locuinţei comune aceasta a contribuit la intretinerea minorei.

Împrejurarea ca, timp de aproape 1 an de zile minora a servit in câteva rânduri masa la bunica materna nu inseamna prestarea intretinerii in natura.

Nu intamplator in doctrina juridica se susţine ca „ideea prestării intretinerii in natura ar fi nerealista si, de aceea instanţele stabilesc executarea intretinerii prin plata unei pensii in bani"(in acest sens Marieta Avram - Drept Civil. Familia, Editura Hamangiu 2016, pag.520).

Tinand cond de unele soluţii din practica judecătoreasca susţinute si in doctrina alin.(3] al art.530 Cciv prevede ca pensia de intretinere se poate stabili sub forma unei sumei fixe sau intr-o cota procentuala din venitul net/ lunar al celui care datorează intretinerea.

Solicită ca, instanţa de apel sa constate o atitudine calificata a mamei in a nu presta intretinere in echivalent bănesc aceasta nedepunand la dosarul cauzei o adeverinţa cu veniturile pe ultimele 6 luni ci numai decizia de mărire a salariuluif fila 187 dosar fond), desi instanţa o ceruse in mod expres.

Concluzionând, solicită admiterea apelului si aplicarea in cauza a disp. art.530 alin.(3) Cciv adică pensia de intretinere in echivalent bănesc.

Potrivit art.532 Cciv pensia de intretinere se datorează de la data cererii de chemare in judecata.

Instanţa de fond a obligat intimata - reclamanta la prestarea intretinerii in natura incepand cu data pronunţării hotărârii judecătoreşti de divorţ respectiv 21.02.2018 fara sa motiveze de nicio maniera acest moment al obligării la plata, derogator de la ceea ce inseamna legea in materie adică data cererii de chemare in judecata.

Ca urmare sub acest aspect hotărârea este nelegala si nemotivata, aspect care face imposibila exercitarea controlului judiciar in ceea ce priveşte legalitatea hotărârii judecătoreşti sub acest aspect.

In temeiul art. 480(2) CPciv solicita admiterea apelului schimbarea in parte a hotărârii apelate in sensul desfacerii căsătoriei din culpa exclusiva a intimatei - reclamante si a obligării acesteia la plata a pensiei de intretinere in echivalent bănesc incepand cu data cererii de chemare in judecata 08.02.2017.

 De asemenea a solicitat chetuieli de judecata .

 In temeiul art.470 lit d) CPciv, a solicitat în dovedirea cererii, proba cu

Interogatoriul intimatei - reclamante, proba cu mijloace materiale de proba si proba cu înscrisuri.

II. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel incident apelanta reclamantă P C, apreciind-o ca fiind nelegală şi netemeinică şi solicitând modificarea acesteia şi în consecinţă admiterea cererii şi desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâului, şi stabilirea locuinţei minorei la mamă, având în vedere următoarele considerente:

In fapt, soţul - pârât a formulat apel împotriva sentinţei nr. X/21.02.2018 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. X/311/2017, apel ce mi-a fost comunicat la 07.06.2018, în vederea formulării întâmpinării în termen de 15 zile, de la primirea acestuia.

Conform art. 474 alin. 1 C.p.c, apelul incident se depune de către intimat odată cu întâmpinarea la apelul principal, iar potrivit art. 472 alin. 1 C.p.c, intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe.

Hotărârea instanţei este pronunţata cu aprecierea greşita a probatoriului si contrar argumentelor ( dovedite) invocate de subsemnata pentru desfacerea căsătoriei.

În mod greşit, instanţa de fond a apreciat că în destrămarea relaţiilor de căsătorie, culpa ar aparţine în "egală măsură ambilor soţi, care au avut un comportament necorespunzător", deşi din motivarea sentinţei nu rezultă cu claritate în ce ar fi constat pretinsul "comportament necorespunzător" al apelantei - reclamante, cu excepţia acelor invocate convorbiri telefonice, ce nu au nici o relevanţă în cauză.

a. A argumentat şi dovedit prin motivele prezentate în întâmpinarea la apelul prioncipal, (pct. 1 lit. b - d), că apelantului - pârât îi aparţine culpa exclusivă în desfacerea acestei căsătorii.

De peste 4 ani, soţul intimat era mai tot timpul nervos, frustrat şi complexat, o acuza pe apelanta reclamantă de vinovăţii inexistente şi afirma că vrea să o izoleze de toată lumea pentru a rămâne "la dispoziţia lui".

Soţia apelantă a pretins şi dovedit că nu a avut niciodată o relaţie extraconjugală, nu şi-a înşelat soţul niciodată şi a avut totdeauna numai relaţii profesionale ori amicale.

Cu toate acestea, comportarea constantă a soţului intimat a adus-o la exasperare, intimatul soţ a terorizat-o fizic, verbal, emoţional şi sexual pentru a o face să recunoască ceea ce nu există. A ameninţat-o şi a şantajat-o spunând că a filmat-o tară ştirea acesteia şi că va pune afişe prin spital sub forma: "Ofer recompensă oricui poate da relaţii compromiţătoare despre doctoriţa P".

A batjocorit-o în casă, a venit la spital, în timpul gărzii apelantei şi a agresat-o fizic şi verbal pentru ca apoi să-i trimită flori. Nu este patologic un astfel de comportament ?

La data de 03.04.2017, soţul - intimat şi-a trântit soţia pe masa din sufragerie, a strâns-o de gât şi a scuipat-o, spunând vorbe ce nu pot fi reproduse.

Câtă tortură trebuie să îndure o femeie pentru ca un soţ cu un comportament agresiv fizic şi verbal să nu invoce că ar fi plecat "nejustificat" din domiciliul comun.

Apelanta a fost nevoită să plece pentru a-şi salva propria viaţă. La aceasta se adaugă faptul că având profesia de medic specialist în anestezie şi terapie intensivă la SJU S ceea ce presupune nu numai profesionalismul necesar, dar şi condiţia ca medicul să vină odihnit la acest serviciu unde graniţa dintre viaţa şi moartea bolnavilor, de cele mai multe ori este foarte "subţire".

De aceea, în aprilie 2017, apelanta a fost nevoită prin comportarea soţului său, să-şi caute o locuinţă cu chirie, deşi domiciliul conjugal este bun comun.

Un bărbat cu atâta ură acumulată pe "raţiuni" numai de el ştiute şi oricum eronate, ar fi trebuit să lase mama şi fetiţa în casa lor şi să-şi caute el o locuinţă cu chirie.

b.  În desfăşurarea relaţiilor de familie reclamanta a asigurat tot confortul unei vieţi decente, achitând toate cheltuielile majore efectuate în familie, dovadă fiind salariul lunar al reclamantei care era de aproximativ 10 ori mai mare decât al soţului - pârât. Totodată, reclamanta a asigurat menajul complet al familiei făcând curăţenie, spălând şi călcând ori gătind pentru soţ şi minoră, iar când nu putea face aceste activităţi pentru că era de gardă sau la serviciu, reclamanta a fost ajutată fie de mama sa, fie de sora sa, fie de alte femei pe care le plătea din salariul său. Această împrejurare este pe deplin dovedită cu declaraţia martorei T D E (fila 103 dosar).

Având profesia de medic specialist în anestezie şi terapie intensivă (cea mai grea şi cea mai solicitantă secţie a oricărui spital ) reclamanta s-a perfecţionat din punct de vedere profesional, a reuşit să fie apreciată de pacienţi şi de colegii săi devenind o persoană respectată atât în cadrul SJU S, cât şi în oraş. Din partea soţului - pârât nu a primit niciodată cuvinte de apreciere ori vreun gest de consideraţie sau respect, pârâtul fiind de părere că " femeia trebuie să-şi cunoască locul ". întotdeauna, pârâtul s-a manifestat ironic şi insinuant la adresa soţiei considerând că indiferent ce dialog ar purta cu o femeie sau cu un bărbat, în spatele acestei aparenţe s-ar ascunde o eventuală relaţie sexuală, o atitudine a pârâtului aproape maladivă şi umilitoare pentru soţia - reclamantă.

Martora T D E a asistat de multe ori, în mod direct la împrejurări în care soţul - pârât îi adresa reclamantei cuvinte jignitoare, exercita asupra soţiei o adevărată tortură psihologică făcând afirmaţii că ar fi înregistrat-o în mod constant, iar supravegherea lui se extindea nu numai asupra timpului petrecut acasă, dar încerca o supraveghere bolnăvicioasă asupra soţiei chiar şi la serviciu. De multe ori, soţul - pârât a mers la managerul spitalului solicitându-i acestuia tot felul de înscrisuri legate de activitatea profesională a soţiei - reclamante, aşa cum rezultă din înscrisurile pe care reclamanta le-a depus la dosarul cauzei.

Din declaraţia martorei de la fila 103 dosar rezultă nu numai că pârâtul s-a comportat necorespunzător cu soţia sa, nu numai că nu a apreciat-o, dar acesta a exercitat şi violenţe fizice asupra reclamantei, martora relatând că observând o zonă roşie în zona gâtului soţiei şi întrebând-o pe reclamantă de unde provine această leziune, sora sa i-a povestit că pârâtul a strâns-o de gât şi a trântit-o pe masa din sufragerie. Mai mult, când martora a provocat o discuţie pe acesta temă cu ambii soţi, pârâtul a recunoscut că s-a comportat violent cu soţia sa, în modul descris de reclamantă.

Din aceiaşi declaraţie de martor rezultă că din noiembrie 2016 soţul -pârât a început a exercita presiuni atât fizice cât şi psihice asupra soţiei sale pentru a o determina să întreţină relaţii intime cu el, relaţii pe care reclamanta nu le dorea întrucât are o problemă medicală. Totodată, o relaţie intimă presupune un comportament adecvat al soţului - pârât ori acesta avea la adresa reclamantei o atitudine caracterizată ca fiind lipsită de respect cu exprimări ironice, insinuante şi cu acuze privind o gelozie maladivă prin invocarea unei vinovăţii inexistente.

Din declaraţia martorei T D E rezultă că soţul - pârât i-a confirmat martorei faptul că a lichidat economiile familiei (adică a scos din contul de salariu şi depozit al reclamantei, fără ştirea acesteia suma de peste 100.000 lei, sumă pe care reclamanta nici nu a văzut-o şi pe care pârâtul şi-a însuşit-o exclusiv chiar cu puţin timp înainte depunerii cererii de divorţ), afirmând expres că "vrea să se pună la adăpost din punct de vedere material". Această atitudine a soţului - pârât a fost dovedită şi imediat în perioada următoare, când soţia fiind nevoită să părăsească domiciliul conjugal din cauza violenţelor fizice şi psihice, reclamantul a rămas cu toate aceste economii la discreţia sa. Mai mult, interesul strict material al pârâtului a fost dovedit ulterior, atunci când reclamanta purtând o discuţie privind desfacerea căsătoriei prin acord, soţul - pârât, în schimbul acordului pentru desfacerea căsătoriei i-a solicitat acesteia să-i treacă în proprietate exclusivă anumite imobile aparţinând familiei. Acelaşi soţ - pârât a recunoscut că a luat şi bijuteriile reclamantei şi le-a depozitat într-un loc numai de el ştiu, împrejurare confirmată nu numai de declaraţia acestei martore dar şi de răspunsul pârâtului la interogatoriu (întrebare nr. 9), dar si din răspunsul pârâtului la întrebarea nr.l 1 ( fila 99 dosar fond) aspect ce echivala cu o veritabila mărturisire din partea acestuia potrivit dispoziţiilor art. 348 c.pr.civ, însa instanţa de fond a trecut cu uşurinţă peste aceasta probă administrată.

Reclamanta a afirmat şi a dovedit că nu a avut niciodată pe parcursul căsătoriei sale vreo relaţie extraconjugală. Având în vedere profesia exercitată de reclamantă, relaţiile acesteia au fost şi sunt numai relaţii profesionale ori amicale.

Cu toate acestea, prin comportarea constantă a soţului - pârât descrisă mai sus, reclamanta a fost terorizată fizic, verbal, emoţional şi sexual pentru a o face să recunoască ceea ce nu există. A ameninţat-o şi şantajat-o spunând că a filmat-o şi înregistrat-o tot timpul (fără ştirea sa), afirmând că va publica toate filmările şi înregistrările ori că va pune afişe prin spital cu următorul conţinut: " Ofer recompensă oricui poate da relaţii compromiţătoare despre doctoriţa P". De aceea, reclamanta a fost nevoită să formuleze plângere penală ce face obiectul dosarului nr. X/P/2017 aflat în cercetare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina.

Atitudinea de netolerat a soţului - pârât este descrisă chiar şi prin declaraţia martorului său (O C, fila 201 dosar) care a declarat că pârâtul i-a cerut să-1 însoţească la spitalul unde lucrează soţia -reclamantă şi împreună să verifice avizierul acestei instituţii cu privire la planificarea medicilor pentru efectuarea de gărzi în acest spital. Faptul că în două situaţii dintr-o lună garda reclamantei coincidea cu garda unui alt medic constituie o împrejurare interpretată aberant de soţul - pârât. Gărzile unui medic în specialitatea reanimare - anestezie presupune lucru în echipă chirurgicală, astfel că activitatea din garda unui anestezist totdeauna se execută împreună cu activitatea din garda unui ginecolog, chirurg, oftalmolog, chirurgie plastică şi reparatorie, ortopedie şi orice altă secţie care pentru anumite menevre medicale are nevoie de activitatea unui medic anestezist. Această chestiune de principiu însă este totalmente denaturată de soţul - pârât care în căutarea de vinovăţii inexistente faţă de soţia sa încearcă să creeze tot felul de scenarii. Atât de maladivă a devenit atitudinea pârâtului încât a formulat şi cereri scrise către SJU S prin care a solicitat eliberarea a tot felul de înscrisuri în legătură cu activitatea profesională a soţiei sale, începând cu solicitarea de a-i fi eliberat un înscris privind graficul de gărzi pe perioada ianuarie 2016 - martie 2017 şi terminând cu cerere către acelaşi angajator de a i se elibera dumnealui desfăşurătorul apelurilor şi sms-urilor efectuate de reclamantă pe aparatul telefonic dat de spital şi care desigur este folosit pentru relaţiile profesionale dintre medici.

Susţine apelanta că hotărârea este pronunţata cu încălcarea dispoziţiilor art.264 alin.4 Cod civil si cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr.272/2004 Republicata privind interesului superior al copilului.

Apreciază că măsura luata de instanţa de fond este una greşită şi ea a avut în vedere numai punctul de vedere al fetiţei, care desigur că-şi iubeşte ambii părinţi, dar la vârsta ei de 14 ani, înclină mai mult spre libertatea necondiţionată permisă de tatăl său.

a.Poziţia ultrapermisivă a tatălui este însă motivată de dorinţa sa de a o atrage pe fetiţa adolescentă de partea sa pentru a-i fi stabilită locuinţa la domiciliul său şi aceasta numai în scopul de a primi pensia copilului în echivalent bănesc prin care şi-ar asigura şi propriile cheltuieli, aşa cum solicită prin apelul principal.

Prin urmare, tatăl - intimat are în vedere propriul său interes financiar şi nu interesul superior al copilei.

b.Mama - reclamantă are o afecţiune deosebită şi profundă pentru fiica sa, iar faptul că minora a intrat în perioada de adolescenţă presupune o atentă supraveghere din partea mamei sale, desigur cu păstrarea tuturor legăturilor personale, nestingherite cu tatăl său.

Apelanta - reclamanta are o relaţie bună cu fetiţa sa, încearcă să-i fie mereu alături atât fizic cât mai ales sufleteşte, o sfătuieşte să asculte muzică bună, o duce la teatru sau la muzee încercând să-i dezvolte gustul pentru frumos şi rafinament. A înscris-o la majoritatea activităţilor extraşcolare (tenis, echitaţie, chitară limbă germană), pe care numai ea le finanţează. Mereu a dorit ca fetiţa sa să aibă un program organizat, o viaţă ordonată, să acorde mult timp pentru învăţătură şi stea mai puţin pe internet. In tot acest timp soţul său a combătut-o în aceste acţiuni întrucât pentru el învăţătura nu este pe primul plan, el susţinând constant că învăţătura este doar o aparenţă şi spunându-mi" Te dai deşteaptă! ".

Dar, ca urmare a atitudinii nu numai permisive dar şi stric interesate a tatălui său, în ultima perioadă a constatat că i-a ascuns notele ce le-a luat la matematică, iar catalogul electronic a fost mutat pe telefonul pârâtului, tară ştirea sa pentru a nu mai avea cunoştinţă de situaţia ei şcolară.

In ultima perioadă pârâtul i-a spus în faţa fetiţei „lupul cel rău" pentru ca el să apară cu imaginea de tată îngăduitor, iar reclamanta să aibă imaginea unei mame autoritare şi inflexibilă. Cât de mult preţ pune fiecare dintre noi pe educaţie în general şi pe educaţia şcolară în special, o spun cu obiectivitate fişele lor matricole pe care le - am anexat în copie la răspunsul la întâmpinarea pârâtului.

Faţă de cererea pârâtului privind stabilirea locuinţei minorei la acesta solicită să respingerea cererii apelantului pârât atât pentru motivaţiile prezentate mai sus, dar şi reţinând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi prevederile C.civ. potrivit cărora, principiul interesului superior al copilului trebuie să prevaleze în toate demersurile şi deciziile ce privesc copii. Din acest punct de vedere apreciază că acest principiu este respectat prin admiterea cererii reclamantei prin care a solicitat ca locuinţa minorei să fie stabilită la domiciliul ei întrucât poate să-i asigure fetiţei sale toate condiţiile necesare pentru a se dezvolta normal şi armonios. Faptul că este medic specialist ATI la SJU S şi are obligaţia legală de a efectua şi gărzile lunare nu influenţează în nici un fel această dispoziţie întrucât fetiţa are 14 ani şi are o comunicare continuă cu ea, chiar şi atunci când este la serviciu în timpul programului normal de lucru ori în timpul efectuării gărzilor.

Apelanta - reclamantă solicită ca instanţa de apel să ţină seama şi de memoriul şi înscrisurile anexate la termenul din 07.02.2018 la instanţa de fond, în legătură cu incidentul nefericit din 23.01.2018 care ne duce la concluzia că minora nu este nici supravegheată corespunzător de tatăl său şi nici nu i se asigură alimentaţia în forma necesară unei adolescente.

Că adolescenta are nevoie constant de prezenţa mamei sale o dovedeşte şi împrejurarea că în perioada 19.04.2018 - 20.04.2018 a fost din nou internată în SJU S, de data aceasta cu un diagnostic faţă de care tratamentul ulterior internării a trebui administrat în prezenţa mamei sale. De altfel, implicarea tatălui - intimat în administrarea tratamentului fetiţei a condus la apariţia de complicaţii ale afecţiuni. Diagnosticul minorei a fost: infecţie de tract urinare de etiologie neprecizată, vulvovaginită candidozică, suprapondere.

La cele de mai sus se adaugă şi faptul că tatăl - pârât a fost concediat de la locul său de muncă ceea ce înseamnă că pe viitor trebuie să se preocupe în mod special pentru găsirea unui nou loc de muncă, iar pe de altă parte atitudinea tatălui - pârât de a-i induce minorei ideea că nu ar fi necesar să fie supravegheată de o persoană adultă (aşa cum se menţionează chiar în declaraţia minorei din 10.01.2018) s-a dovedit a fi nocivă pentru fetiţă, dovadă fiind incidentul din noaptea 23.01.2018.

In plus, solicită să se reanalizeze probele aduse in faţa instanţei de fond, respectiv înscrisurile depuse la filele 38-40 (Declaraţia sub semnătura privata a profesorului-învatator P L), la filele 171-172 ( Caracterizarea depusa de C A) din care rezultă ca mama a acţionat întotdeauna în interesul minorei si ca doar aceasta a fost cea care a încercat sa-i ofere minorei o dezvoltare completă si stabilitate emoţională alături de o pregătire şcolara si extraşcolara temeinică şi că chiar daca tatăl era cel care însoţea minora de acasă pana la locul desfăşurării evenimentelor ( pentru ca avea timp), în realitate mama era cea care se ocupa de aceste activităţi prin planificarea acestor activităţi în funcţie de nevoile minorei, prin achitarea costurilor, prin strânsa legătura pe care o avea cu profesorii îndrumători si prin urmărirea evoluţiei minorei. De asemenea, instanţa trebuie sa analizeze si înscrisurile aflate la filele 189 si următoarele din dosarul de fond, din care rezulta că în perioada în care minora s-a aflat sub supravegherea tatălui a suferit un accident major ce a necesitat spitalizare si recuperare ulterioară.

Totodată, cu înscrisuri noi si cu proba testimonială doreşte sa dovedească în apel că, situaţia avuta in vedere de instanţa de fond când a stabilit măsura s-a modificat, aceste aspecte urmând sa le dovedească în apel cu înscrisuri, interogatoriul intimatului şi proba testimonială constând în audierea martorilor: M I domiciliată în C,  Jud. D şi T E domiciliată în S, jud. O si ancheta psihosociala la locuinţa mamei.

Cu privire la apelul formulat împotriva Încheierii de şedinţa din data de 18.05.2017 , prin care instanţa de fond a dispus decăderea sa din dreptul de a administra proba testimoniala cu martorul propus, apreciez ca instanţa a încălcat dispoziţiile art. 254 alin.2 pet 4 c.pr.civ. întrucât administrarea probei nu ducea la amânarea cauzei, probele încuviinţate la termenul din 18.05.2017 fiind administrate ulterior.

Faţă de împrejurările de mai sus reclamanta solicită ca instanţa să stabilească locuinţa fetiţei la domiciliul mamei.

Concluzionând, solicită ă admiterea apelului incident şi schimbarea sentinţei apelate sub aspectul dispunerii desfacerii căsătoriei din culpa exclusivă a intimatului - pârât şi stabilirea locuinţei minorei la domiciliul mamei sale.

În dovedirea cererii a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul intimatului şi proba testimonială constând în audierea martorilor: M I domiciliată în C,  Jud. D şi T E domiciliată în S, jud. O şi ancheta psihosociala la locuinţa mamei.

În drept, a întemeiat cererea pe prevederile art. 472 şi urm. C.p.c.

La data de 21.06.2018, apelanta-reclamantă P C a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului declarata de apelantul pârât ca nefondat.

 În esenţă, instanţa de fond în mod eronat a apreciat că relaţiile de căsătorie s- au destrămat dintr-o culpă egală a ambilor soţi pentru toate argumentele prezentate de apelanta - reclamantă P C în motivarea apelului său incident, motiv pentru care nu le va mai relua în prezenta întâmpinare, dar acele argumente fundamentate pe materialul probatoriu fac dovada culpei exclusive ce aparţine apelantului - pârât.

Se susţine absolut neîntemeiat că apelanta - reclamantă ar fi refuzat nejustificat să mai locuiască cu soţul său şi ar fi părăsit "nejustificat locuinţa comună".

De peste 4 ani, soţul intimat era mai tot timpul nervos, frustrat şi complexat, o acuza pe apelanta reclamantă de vinovăţii inexistente şi afirma că vrea să o izoleze de toată lumea pentru a rămâne "la dispoziţia lui".

Soţia apelantă a pretins şi dovedit că nu a avut niciodată o relaţie extraconjugală, nu şi-a înşelat soţul niciodată şi a avut totdeauna numai relaţii profesionale ori amicale.

Cu toate acestea, comportarea constantă a soţului intimat a adus-o la exasperare, intimatul soţ a terorizat-o fizic, verbal, emoţional şi sexual pentru a o face să recunoască ceea ce nu există. A ameninţat-o şi a şantajat-o spunând că a filmat-o fară ştirea acesteia şi că va pune afişe prin spital sub forma: „Ofer recompensă oricui poate da relaţii compromiţătoare despre doctoriţa P".

A batjocorit-o în casă, a venit intimatul la spital, în timpul gărzii apelantei şi a agresat-o fizic şi verbal pentru ca apoi să-i trimită flori. Nu este patologic un astfel de comportament ?

La data de 03.04.2017, soţul - intimat şi-a trântit soţia pe masa din sufragerie, a strâns-o de gât şi a scuipat-o, spunând vorbe ce nu pot fi reproduse.

Câtă tortură trebuie să îndure o femeie pentru ca un soţ cu un comportament agresiv fizic şi verbal să nu invoce că ar fi plecat "nejustificat" din domiciliul comun.

Soţia apelantă a fost nevoită să plece pentru a-şi salva propria viaţă. La aceasta se adaugă faptul că având profesia de medic specialist în anestezie şi terapie intensivă la SJU S ceea ce presupune nu numai profesionalismul necesar, dar şi condiţia ca medicul să vină odihnit la acest serviciu unde graniţa dintre viaţa şi moartea bolnavilor, de cele mai multe ori este foarte "subţire".

De aceea, în aprilie 2017, apelanta a fost nevoită prin comportarea soţului său, să-şi caute o locuinţă cu chirie, deşi domiciliul conjugal este bun comun.

Un bărbat cu atâta ură acumulată pe "raţiuni" numai de el ştiute şi oricum eronate, ar fi trebuit să lase mama şi fetiţa în casa lor şi să-şi caute el o locuinţă cu chirie.

Invoca apelantul „iniţierea de nenumărate discuţii telefonice cu un coleg de serviciu, rezultând din înscrisurile depuse la dosar" , ori înscrisurile depuse de catre apelant, nu dovedesc pretinsa relaţie extraconjugala de care apelantul face vorbire. În desfăşurătoarele depuse de catre apelantul-pârât, se repeta multe numere de telefon si nu doar cel subliniat de catre acesta cu culoare distinctă. Sunt depuse de catre apelantul-pârât, la filele 31,32,33 si 34 din dosar desfăşurătoare pentru un număr de telefon, cu convorbiri si mms-uri din septembrie 2016 si octombrie 2016, din care rezulta o frecventa mare de convorbiri si mms-uri cu mai multe numere de telefon si exemplele ar putea continua, fara ca aceasta probă sa faca dovada celor afirmate de apelantul-pârât prin Cererea reconvenţională si ulterior prin Apelul declarat. In plus, in încheierea de şedinţa din data de 18.05.2017 (tila 75 dosar fond) instanţa de fond a luat act de susţinerea mea din care rezulta ca numărul de telefon al cărui desfăşurător este depus nu-mi aparţine.

Apelantul - pârât a plecat să se opereze la Bucureşti fară să o anunţe pe apelanta - reclamantă. Afirmaţia din apelul acestuia în sensul că nu i-ar fi acordat sprijin profesional şi moral este formulată tot în sensul denigrării soţiei sale.

Soţia - apelantă a aflat că acesta s-a dus să se opereze fiind informată de colegii săi de la clinica din Bucureşti, cu aceiaşi ocazie aflând că soţul său încerca să o denigreze şi prin acea clinică, numai că afirmaţiile lui nu au fost credibile în faţa colegilor apelantei.

Cu siguranţă că dr. K M, coleg de muncă al reclamantei va sesiza instanţa de judecată pentru afirmaţiile mincinoase făcute de apelantul - pârât în motivarea apelului său.

Deşi din declaraţiilor martorilor pârâtului (O C şi M E) ar rezulta că pârâtul le-a spus acestora că soţia sa ar avea o relaţie cu un alt bărbat şi că această împrejurare ar fi aflat-o chiar de la minora părţilor, o astfel de împrejurare face ca declaraţia testimonială să fie interpretată în sensul că, pornind de la manifestările de gelozie excesivă ale pârâtului, în scopul de aşi crea probe în motivarea divorţului, dar şi în motivarea cererii în despăgubiri (ca cerere accesorie), soţul pârât este cel care i-a relatat fetiţei un astfel de scenariu mincinos tocmai în scopul de a o îndepărta de mama sa şi pentru a-i crea copilului imaginea că vinovăţia în desfacerea acestei căsnicii ar aparţine mamei - reclamante. Faptul că reclamanta foloseşte foarte des telefonul mobil (în special cel profesional) nu putea să-i creeze minorei în niciun caz o astfel de concluzie. In primul rând pentru că minora ştia că mama sa foloseşte foarte des telefonul mobil în scop profesional, motiv pentru care un astfel de aparat telefonic i-a fost dat de angajator. Apoi, a uzita de apeluri telefonice şi sms-uri nu înseamnă încălcarea obligaţiei de fidelitate, cu atât mai mult cu cât o astfel de atitudine nu putea să conducă în mintea unui copil la o astfel de concluzie a unei pretinse relaţii extraconjugale.

Este cert că acest scenariu propagat de tatăl - pârât face parte din întreaga sa acţiune exercitată în discreditarea soţiei - reclamante atât în familie, cât şi la serviciu şi în general în orice medii sociale folosite de acesta. Nimeni şi niciodată nu a făcut afirmaţii de genul că doctoriţa P ar avea vreo relaţie personală cu bărbatul X. De altfel, acţiunea pârâtului de inducere în mintea unui copil a unei minciuni în legătură cu mama sa se încadrează perfect în atitudinea pârâtului ca părinte manipulator.

In mod legal şi temeinic instanţa de fond i-a obligat pe părinţi să îşi execute obligaţia de întreţinere, în natură, începând cu data pronunţării sentinţei.

Codul civil reglementează obligaţia de întreţinere a părinţilor faţă de copii, arătând că tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, educaţiei şi pregătirii profesionale (art. 499 alin. 1 C.civ.)

Obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare dezvoltării copilului, iar dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bunăvoie, în natură atunci instanţa dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere stabilită în bani.

Aşadar, ca regulă generală, obligaţia de întreţinere se execută în natură, asigurându-i-se minorului de către debitorul părinte cele necesare traiului (alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, locuinţă, medicamente, rechizite şcolare) şi cheltuielile pentru educare, învăţătură, pregătire profesională (meditaţii, cursuri de dans, activităţi sportive, etc.).

Plata unei pensii în natură stimulează în acelaşi timp şi dezvoltarea legăturilor personale dintre copil şi părinte, prin implicarea acestuia în activităţile legate de achiziţionarea de haine, alimente, rechizite pentru copil, minora percepând astfel că părintele este implicat în toate activităţile legate de îngrijirea sa, nu doar în partea recreativă.

Executarea în natură a obligaţiei de întreţinere este avantajoasă pentru copil deoarece el va fi beneficiarul întregii prestaţii oferite de debitor, evitându-se astfel ca suma stabilită în beneficiul copilului să nu fie alocată în întregime nevoilor acestora, ci parţial să fie folosită de părintele la care se află copilul în alte scopuri decât cele pentru care s-a instituit.

In mod corect instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză rezultă că mama reclamantă a participat constant şi efectiv la suportarea cheltuielilor legate de întreţinerea fiicei, însoţind-o pe minoră la cumpărături pentru a-i achiziţiona cele necesare, dar şi achitându-i contravaloarea diferitelor activităţi extraşcolare la care a înscris-o pe minoră.

Nu numai înscrisurile fac această dovadă, dar chiar şi minora a afirmat acest lucru în faţa judecătorului fondului.

După plecarea mamei din domiciliul comun (ca de altfel şi înainte de separarea în fapt a soţilor, aprilie 2017), absolut toate cheltuielile ocazionate de nevoile minorei au fot suportate de mama -apelantă.

Apelanta împreună cu minora, aproape săptămânal au efectuat şi efectuează achiziţionarea de alimente, îmbrăcăminte, obiecte de igienă ori cosmetică (a nu se omite că minora este o adolescentă în vârstă de 14 ani).

Pe lângă aceste cheltuieli curente, a achitat şi achită contravaloarea activităţilor extraşcolare la care este înscrisă minora, inclusiv prin înscrierea şi achitarea costurilor aferente într-un program de schimbarea a modului de viaţă şi de pierdere în greutate pentru minoră, program stabilit şi efectuat prin specialist nutritionist, începând cu februarie 2018.

Tot mama i-a achitat integral minorei costul taberei de vară pentru perioada 11.07 - 18.07.2018, i-a cumpărat minorei un calculator performant, i-a achitat contravaloarea festivităţilor de ziua onomastică (atât în 2017 cât şi în 2018), ori a achitat deja un sejur cu fiica sa, la Mamaia, în perioada 25.06.2018 până la 30.06.2018, în cele mai bune condiţii.

Instanţa de fond în mod corect a dispus obligarea părinţilor la executarea în natură a obligaţiei de întreţinere începând cu data pronunţării sentinţei pentru că a reţinut în baza probelor administrate că până la acest moment obligaţia a fost executată în această modalitate.

Tatăl - apelant solicită nefondat, dar strict interesat material, ca mama să-şi execute obligaţia prin echivalent bănesc, în primul rând motivat de faptul că din ianuarie 2018 nu mai are un loc de muncă, nu mai produce nici un venit şi o plată în echivalent bănesc din salariul unui medic specialist ce munceşte zi şi noapte, i-ar asigura tatălui - intimat un trai îndestulător, fără să-şi mai caute un loc de muncă.

Deci, o plată a pensiei de întreţinere a minorei prin echivalent bănesc, cu siguranţă i-ar înlătura efortul de a-şi căuta un loc de muncă.

De altfel, în perioada divorţului şi mai ales după ianuarie 2018, tatăl- intimat şi-a asigurat existenţa prin golirea cârdului de salariu al soţiei şi chiar depăşirea limitei de credit, fară ştirea reclamantei.

De altfel, la 01.02.2017, banca a anunţat-o pe apelanta -reclamantă că soţul său ridicase un depozit în sumă de 46.000 lei, ridicase salariile de pe card în cuantum de 52.000 lei şi mai crease un debit de 7.800 lei.

Total ridicat de intimat 105.800 lei, împrejurare despre care instanţa de fond menţionează reţinerea ei, ca fiind dovedită pe baza recunoaşterii pârâtului la interogatoriu (întrebare nr. 9 şi nr. 11) coroborat cu declaraţiile martorilor, despre lichidarea economiilor familiei şi luarea bijuteriilor soţiei sale intimatul declarând că a vrut "să se pună la adăpost".

Devine o certitudine că ceea ce îl interesează pe tatăl- intimat, cu prioritate este interesul financiar.

Acesta este şi motivul pentru care părţile nu au putut încheia o înţelegere, totul fiind condiţionat financiar de către intimat, încercând să profite în continuare de munca soţiei sale, remunerată desigur pe măsura competenţelor sale.

Concluzionând,  solicită respingerea apelului formulat de P F G, ca fiind nefondat.

În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul şi proba testimonială constând în audierea martorilor: M I domiciliată în C, Jud. D şi T E domiciliată în S, jud. O.

În drept, a întemeiat întâmpinare pe prevederile art. 205 C.p.c.

La data de 05.07.2018, apelantul - pârât P F G, a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat pe scurt motivele de apel precizate prin cererea de apel.

Examinând sentinţa apelată în raport de actele dosarului, Tribunalul constată următoarele:

I. Cu privire la apelul declarat de apelantul pârât P F G, tribunalul apreciază că este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

1) Referitor la motivul de apel că în mod greşit prima instanţa a reţinut culpa ambilor soţi la desfacerea căsătoriei şi nu doar culpa exclusivă a apelantei reclamantă în desfacerea căsătoriei, tribunalul apreciază că este nefondat.

Acest motiv de apel priveşte două aspecte:

a) Pe de o parte, nemulţumirea reţinerii unei culpe şi în ceea ce îl priveşte pe apelantul pârât P F G, care este nefondată.

Astfel, deşi la început, respectiv în urmă cu 3 – 4 ani, apelanta reclamantă prin comportamentul său a determinat răcirea relaţiei dintre soţi, prin aceea că s-a mutat într-o altă cameră, dormind separat şi refuzând să mai aibă relaţii intime cu soţul ei, fără un motiv justificat şi dovedit, ulterior şi apelantul pârât a iniţiat o multitudine de discuţii conflictuale, unele dintre acestea înregistrându-le fără acordul soţiei pentru a-şi preconstitui probe, în loc de a manifesta o atitudine conciliantă, de a avea cu aceasta discuţii constructive, pentru a încerca să salveze relaţia de căsătorie.

În loc de a a dovedi abilitatea necesară de a evita ruptura relaţiei, apelantul pârât, aflând de la minoră despre o presupusă relaţie extraconjugală a soţiei cu un coleg de serviciu al acesteia, a reacţionat oarecum exagerat, în loc de a tempera cumva situaţia.

Ceea ce se poate reproşa apelantului pârât este împrejurarea că aşa cum singur a recunoscut la interogatoriul luat în faţa judecătorilor apelului, a retras suma de  105.000 lei de pe contul apelantei reclamantă (fila 270 vol. I dosar apel), având împuternicire pe contul acesteia dar fără să-i aducă la cunoştinţă despre retragerea acestei sume de bani şi soţiei sale şi fără să justifice mai ales modul în care a cheltuit suma precizată în interesul familiei.

În plus, apelantul pârât a sustras şi bijuteriile soţiei, pe care le-a dus de casă aşa cum tot singur a recunoscut la interogatoriul luat în faţa primei instanţe „am dus bijuteriile într-o locaţie necunoscută reclamantei” (fila 99 dosar fond).

Aşadar irosirea resurselor financiare comune constituie un motiv serios ce se circumscrie culpei reţinute în sarcina acestuia în privinţa destrămării relaţiei de căsătorie.

În plus, tribunalul mai reţine şi declaraţia martorei T D E (fila 103 dosar fond) din cuprinsul căreia a rezultat că apelantul pârât manifestat violenţă verbală faţă de soţia sa, folosind cuvinte jignitoare „nebuno, proasto, nesimţito” (fila 103 verso dosar fond) şi chiar şi violenţă fizică, sora reclamantei precizând: „În ultimii patru ani, eu apreciez că pârâtul s-a purtat necorespunzător faţă de reclamantă întrucât nu a apreciat-o şi se purta urât cu aceasta, reclamanta plângându-mi-se că pârâtul a fost violent cu ea, eu observând că este roşie în zona gâtului iar reclamanta relatându-mi că pârâtul a strâns-o de gât şi a trântit-o pe masa de sufragerie. Ulterior, când eu l-am confruntat pe pârât cu acest fapt, pârâtul a recunoscut că s-a comportat în modul descris de reclamantă”.

Această declaraţie nu a fost contestată de apelantul pârât P F G, prin urmare nu există motive întemeiate de a o înlătura, chiar dacă aparţine unei rude foarte apropiată apelantei reclamante, în speţă sora acesteia.

Chiar singulară fiind şi în absenţa altor înscrisuri cum ar fi acte medicale, declaraţia menţionată nu poate fi înlăturată în absenţa contestării ei de însuşi soţul pârât.

Prin urmare, tribunalul reţine că se circumscrie culpei pârâtului în desfacerea căsătoriei părţilor şi motivul referitor la violenţa fizică şi verbală manifestată de acesta faţă de soţia sa.

Rezultă aşadar că în mod corect prima instanţă a procedat la reţinerea culpei soţului pârât la desfacerea căsătoriei părţilor.

b) Pe de altă parte, nemulţumirea în legătură cu nereţinerea culpei exclusive a apelantei reclamantă în desfacerea căsătoriei, care este de asemenea nefondată.

A susţinut apelantul pârât reclamant reconvenţional că soţia sa are culpă exclusivă în destrămarea relaţiilor de căsătorie deoarece aceasta întreţine relaţii extraconjugale cu un coleg de serviciul al ei.

A depus în sprijinul acestor susţineri un listing de convorbiri telefonice şi sms pentru luna septembrie 2016 efectuate de pe o cartelă telefonică ce aparţine unuia dintre părinţii reclamantei (filele 32 – 36 dosar fond).

Tribunalul reţine că simpla efectuare a acestor convorbiri şi trimitere a unor sms nu poate demonstra dincolo de orice dubiu că apelanta pârâtă a şi întreţinut relaţii extraconjugale, neexistând dovezi în legătură cu conţinutul acestor convorbiri şi mesaje telefonice.

Împrejurarea că minora şi-ar fi surprins propia mamă în timp ce aceasta ar fi avut convorbiri şi trimis sms colegului de serviciu cu care ar fi întreţinut relaţii extraconjugale nu poate constitui probă în cauză, copii neputând fi folosiţi ca martori în procesul de divorţ al părinţilor lor.

Apelanta reclamantă nu a fost surprinsă în compania altor bărbaţi, şi nici nu au fost relevate alte împrejurări de natură să convingă instanţa cu privire la existenţa unor relaţii extraconjugale în ce o priveşte pe apelanta reclamantă.

Potrivit art. 249 NCPCiv „cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească” iar conform art. 254 alin. 1 „probele se propun, sub sancţiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel”.

De asemenea, potrivit art. 22 alin. 2 NCPCiv „Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.”

În cauza de faţă, instanţa de judecată nu poate ordona administrarea altor probe în dovedirea relaţiilor extraconjugale pretinse a fi avute de apelanta reclamantă deoarece s-ar încălca în mod nejustificat sfera vieţii private.

Era obligaţia apelantului pârât reclamant reconvenţional de a face dovada acestora iar nu a primei instanţe ori a tribunalului, susţinerea fiind a acestuia, dovada îi incumba în mod necesar.

De altfel, potrivit art. 254 alin. 6 NCPCiv „părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.”

Rezultă aşadar că nu s-a făcut dovada dincolo de orice dubiu în privinţa existenţei relaţiilor extraconjugale ce ar fi fost întreţinute de soţia apelantă reclamantă pârâtă reconvenţional, astfel că în mod corect prima instanţă nu a avut în vedere acest aspect la reţinerea culpei concurente a acesteia în destrămarea relaţiei de căsătorie.

2) Referitor la motivul de apel că în mod greşit prima instanţă a stabilit modalitatea în care se acordă întreţinerea de apelanta reclamantă în natură stabilind ca dată de la carea aceasta urmează a fi îndeplinită data pronunţării sentinţei, tribunalul apreciază că este fondat.

Astfel, apelanta reclamantă a părăsit domiciliul conjugal separându-se în fapt de soţul său, la data de 23.04.2017, când s-a mutat în locuinţa surorii ei, martora T D E.

Pentru intervalul de timp situat după momentul plecării apelantei reclamantă din domiciliu şi până la data pronunţării sentinţei de prima instanţă, în luna februarie 2018, nu au fost depuse deloc de către apelanta reclamantă, înscrisuri doveditoare în legătură cu îndeplinirea obligaţiei sale de întreţinere faţă de fiica sa minoră, O S, prin urmare judecătorul fondului nu a avut nici un fel de probe în legătură cu aducerea la îndeplinire a acesteia.

Potrivit art. 532 alin. 1 NCCiv pensia de întreţinere se acordă în principiu de la data cererii de chemare în judecată şi nu de la data pronunţării hotărârii sau a rămânerii definitive.

Aceasta deoarece cel ce datorează întreţinerea este pus în întârziere de la data înregistrării acţiunii prin care apelantul pârât-reclamant reconvenţional a solicitat întreţinerea.

Numai în cazul în care, pe durata procesului de divorţ apelanta reclamantă-pârâtă reconvenţional ar fi făcut dovada că a contribuit la întreţinerea minorei O S de bună voie ori pensia era stabilită prin altă hotărâre judecătorească, odată cu desfacerea căsătoriei, instanţa de fond ar fi fost îndreptăţită să stabilească obligaţia de întreţinere de la pronunţare.

Este adevărat însă că în timpul judecăţii procesului în apel apelanta reclamantă P C a depus la dosar multiple bonuri fiscale în special dar şi facturi şi vouchere, din care rezultă că în perioada 2017 – 2018 a cumpărat diverse bunuri de consum, articole de îmbrăcăminte şi de igienă pentru fiica minoră precum efectuarea de plăţi pentru sejururi la mare şi pentru tabere de vară ale acesteia (fila 91- 166 vol. I dosar apel).

Tribunalul reţine că din cuprinsul adeverinţei nr. X/08.04.2019 (filele 31 – 33 vol. II dosar apel) a rezultat că media veniturilor apelantei pe anul 2017 a fost de 14.047 lei iar pentru anul 2018 a fost de 20.344 lei.

Potrivit art. 529 alin. 1 NCCiv „întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti” iar potrivit alin. 2 „când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil”, minorul trebuind să beneficieze de aceleaşi sume de bani de care ar fi beneficiat de la părintele său în cazul în care nu ar fi survenit divorţul părinţilor, afectate cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătirii profesionale. 

Raportând dispoziţiile legale enunţate în precedent la media veniturilor obţinute de apelanta reclamantă în anii 2017 şi 2018 bunăoară, rezultă că plafonul maxim ce ar fi putut fi afectat de aceasta pentru fiica sa minoră cu titlu de pensie de întreţinere ar fi putut fi în sumă de 3511 lei în anul 2017 şi 5086 lei în anul 2018.

Minora O S este născută la data de 12.05.2004, fiind în prezent în vârstă de 15 ani, elevă în clasa a VIII a la Colegiul Naţional „I M” din S.

Este adevărat că potrivit art. 530 alin. 1 NCCiv, de regulă obligaţia de întreţinere se execută de regulă de bunăvoie, în natură, instanţa dispunând executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani în cazul neexecutării acesteia, conform art. 530 alin. 2 NCCiv.

Trebuie observat că în ce priveşte cheltuielile de educare, învăţătură şi pregătire profesional, executarea în natură presupune în fapt implicarea elementului financiar pentru achitarea contravalorii meditaţiilor dar şi a celor lalte activităţi la care a fost înscris copilul pentru timpul său liber, echitaţie, limbă străină, şedinţe efectuate la biologul nutriţionist, aşa cum este cazul minorei O S, fără ca prin aceasta să ne aflăm în prezenţa unei situaţii incompatibile cu executarea în natură.

Pentru aceasta, trebuie însă să existe o continuă cooperare între părinţii copilului minor, cu privire la nevoile copilului, la cuantificarea acestor nevoi, stabilirea de către părinţi a acelor bunuri de consum necesare dar şi a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătirii profesionale întrucât pensia de întreţinere este destinată să contribuie în mod efectiv la acoperirea nevoilor beneficiarului.

În speţă, această cooperare nu există, părinţii minorei O S nu comunică între ei, împrejurare ce rezultă în concret din răspunsul dat de mama minorei la întrebarea nr. 42 din interogatoriu (fila 243 vol. I dosar apel), astfel că mama acesteia în speţă apelantă reclamantă nu poate cunoaşte în mod real şi concret care sunt nevoile efective ale minorei.

Prin urmare, în funcţie de circumstanţele particulare ale fiecărei cauze, instanţa de judecată este liberă să stabilească modalitatea de executare a obligaţiei de întreţinere potrivită, cu respectarea principiilor care se degajă din economia dispoziţiilor legale şi cu luarea în considerare a interesului superior al copilului. Din această perspectivă, Tribunalul reţine că lipsa de înţelegere a părinţilor, respectiv relaţiile tensionate ale acestora constituie în concret un impediment pentru a stabili executarea obligaţiei de întreţinere în natură.

Aşadar, prin raportare la dispoziţiile alineatului final al art 530 cod civil, coroborat cu prevederile art 402 cod civil şi ţinând cont şi de specificul relaţiilor dintre părinţi şi copii, de complexitatea acestor relaţii, se impune ca executarea contribuţiei de întreţinere ce revine mamei, în speţă apelanta reclamantă pârâtă reconvenţional P C să se realizeze prin echivalent bănesc şi nu în natură.

Tribunalul va fixa cuantumul pensiei de întreţinere ce urmează a fi achitată de mama apelantă în cauză la suma de 2000 lei lunar, începând cu data de 13.06.2019 şi până la terminarea studiilor dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani şi nu prin raportare strictă la plafonul de ¼ (acesta fiind de altfel unul maximal şi nu unul obligatoriu), apreciind că acesta este proporţional cu nevoile minorei O S, la acoperirea cărora urmează evident să contribuie şi celălalt părinte al minorei, în speţă apelantul pârât reclamant reconvenţional.

Cu privire la intervalul cuprins de la data de 27.03.2017 (data formulării cererii reconveţionale de către tatăl apelant pârât reclamant reconvenţional – fila 17 dosar fond) şi până la data de 13.06.2019, tribunalul apreciază că suma de 1000 de lei lunar pe care mama va fi obligată să o plătească cu titlu de pensie de întreţinere pentru minora O S este suficientă deoarece apelanta reclamantă a făcut dovada că şi-a îndeplinit în parte în natură obligaţia de întreţinere faţă de minoră, prin achiziţionarea unor bunuri şi servicii pentru aceasta conform înscrisurilor la care s-a făcut referire în precedent.

II. Cu privire la apelul declarat de apelanta reclamantă – pârâtă reconvenţional P C, tribunalul apreciază că este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

1) Referitor la motivul de apel că în mod greşit prima instanţa a reţinut că şi apelanta reclamantă pârâtă reconvenţional are culpă în desfacerea căsătoriei, nereţinând culpa exclusivă a apelantului pârât reclamant reconvenţiona, tribunalul apreciază că este nefondat.

Astfel, potrivit art. 309 alin. 1 NCCIV „Soţii îşi datorează reciproc respect, fidelitate şi sprijin moral” iar potrivit alin. 2  „Ei au îndatorirea de a locui împreună. Pentru motive temeinice, ei pot hotărî să locuiască separat”.

Rezultă aşadar că obligaţia de sprijin moral reprezintă o consecinţă a prieteniei şi afecţiunii dintre soţi. Ea constă în obligaţia de sprijin pentru ca un soţ să-şi ridice nivelul intelectual, presupune îngrijirea cu caracter personal pe care un soţ trebuie să o acorde celuilalt dacă vârsta, starea sănătăţii sau infirmitatea o cere.

Todată, îndatoririle conjugale reprezintă obligaţia soţilor de a avea raporturi sexuale împreună. Acestea sunt de natura căsătoriei şi sunt distincte de obligaţia de coabitare, pentru că ele trebuie îndeplinite indiferent dacă soţii au sau nu domiciliu comun.

Tribunalul reţine însă că din probatoriul administrat a rezultat în mod cert că apelanta reclamantă P C s-a separat în fapt de acesta, locuind într-o cameră separată din apartamentul ce constituia locuinţa familiei încă din urmă cu 3 – 4 ani, aspect relevat şi recunoscut de însăşi aceasta prin răspunsul la întâmpinarea depusă de apelantul pârât faţă de cererea de chemare în judecată, în cuprinsul căreia a menţionat „Sunt o persoană romantică şi sensibilă, fără nevoi carnale imperative, iar pârâtul îşi manifestă fantezii sexuale pe care mă obligă să le accept…Toate aceste manifestări nefireşti ale pârâtului m-au determinat ca timp de 3 – 4 ani să întrerupem viaţa noastră intimă...”.

Apelanta reclamantă nu a făcut dovada cu înscrisuri medicale din care să rezulte că suferă de afecţiuni care o pun în imposibilitatea de a avea relaţii intime cu soţul ei, aşa cum a susţinut în cursul procesului de divorţ.

Or, refuzul nejustificat al unui soţ de a întreţine relaţii intime cu celălalt soţ constituie motiv de divorţ.

Împrejurarea separării vieţii intime a soţilor a rezultat şi din declaraţia martorului O C, care a menţionat că „tot de la pârât am aflat că relaţiile intime dintre aceştia încetaseră, fapt care îl nemulţumea pe pârât, soţii dormind în camere separate” (fila 102 dosar fond).

Totodată, susţinerile apelantei reclamantă în sensul că ar fi fost obligată de soţul ei, în speţă apelant pârât, să-şi îndeplinească „atribuţiile sexuale cu program fix” au rămas simple alegaţii, neputând fi luate ca atare de instanţa de judecată.

În acelaşi sens vor fi privite şi susţinerile acesteia referitoare la împrejurarea că a fost ameninţată şi şantajată de soţul ei cu publicarea unor filmări şi înregistrări dar şi cu publicarea unor afişe prin spital cu următorul conţinut „ofer recompensă oricui poate da relaţii compromiţătoare despre doctoriţa P”, care de asemenea nu au nici un suport probator.

În ce priveşte susţinerea apelantei reclamante că nu ar fi fost sprijinită de soţul ei în timpul căsătoriei, tribunalul constată că este de asemenea nesusţinută, din răspunsul la interogatoriul luat în apel, la întrebarea nr. 8 „Recunoaşteţi că v-am sprijinit tot timpul pentru a vă realiza în carieră?” răspunsul acesteia a fost „DA” (fila 240 vol. I dosar apel).

Referitor la susţinerea apelantei reclamantă că a asigurat tot confortul unei vieţi decente, achitând toate cheltuielile majore efectuate în familie, dovadă fiind salariul său lunar care era de aproximativ 10 ori mai mare decât al soţului pârât, tribunalul reaminteşte acesteia dispoziţiile art. 325 alin.2 NCCiv potrivit cu care „soţii sunt obligaţi să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei, dacă prin convenţie matrimonială nu s-a prevăzut altfel.”

Dacă veniturile apelantei reclamante au fost mai mari decât ale soţului pârât, aşa cum este situaţia în speţă, atunci este firesc ca şi contribuţia acesteia la cheltuielile familiei să fie mai mare, adică proporţional cu veniturile sale, neputând fi egală cu a celuilalt soţ.

2) Referitor la motivul de apel că în mod greşit prima instanţă nu a stabilit domiciliul minorei O S la mama apelantă reclamantă pârâtă reconvenţional, tribunalul apreciază că este nefondat.

De creşterea şi educarea minorei s-au ocupat mbii părinţi, însă cu precădere tatăl, cu care minora O S faţă de care minora O S a dezvoltat mai mult ataşament deoarece acesta a petrecut mai mult timp cu fetiţa, s-a implicat mai mult în sprijinul oferit acesteia la şcoală şi în activităţile din timpul ei liber.

Aceste aspecte rezultă din înscrisul denumit „declaraţie” scris de diriginta minorei O S (fila 37 dosar fond) în care tatăl este descris ca fiind grijuliu, participând la activităţile copilului, a participat la şedinţele cu părinţii, implicat în mod direct în viaţa copilului.

Tot aşa, învăţătoarea din ciclul primar a consemnat în înscrisul semnat de aceasta (filele 38 – 40 dosar fond) că raportându-se strict la implicarea efectivă a părinţilor, poate afirma că, preponderent în viaţa de şcolar a elevei O S, cel puţin la modul care s-a putut observa de ea şi colegii de clasă şi părinţii acestora, s-a implicat tatăl dar şi în activitatea extraşcolară şi participarea la diverse concursuri precum „Evaluare în educaţie la limba şi literatura română”, „Evaluare în educaţie la matematică”, „Euclid”, „Arhimede”, „Pro – educaţia”.

Cu referire la mamă, învăţătoarea a menţionat că aceasta a participat la câteva şedinţe cu părinţii, respectiv „un număr de trei” şi la serbările şcolare organizate cu prilejul diferitelor evenimente.

Martorul O C a arătat că „pe baza celor constatate personal, interesul minorei este ca aceasta să locuiască în continuare cu tatăl său, care îi înţelege mai bine nevoile de afecţiune, de dragoste şi de joacă” (fila 102 verso dosar fond).

Martora M E a menţionat că „Minora este profund ataşată de tatăl său şi susţine că vrea să locuiască împreună cu acesta spunând că este ataşată de familia extinsă a pârâtului întrucât bunica maternă îi adresează injurii” (fila 104 verso dosar fond).

Aceasta a mai relatat „Anturajul minorei nu mi se pare anturaj nepotrivit pentru vârsta sa. Mai deschis şi mai apropiat de nevoile minorei l-am perceput pe tatăl ei, minora spunându-mi că mama doar o ceartă şi niciodată nu o laudă”.

Martora T D E a menţionat că „Relaţia dintre mamă şi fiică dar şi dintre tată şi minoră este o relaţie bună, mama insistând ca minora să urmeze cursurile la care este înscrisă iar pârâtul fiind de acord cu scuzele minorei de a lipsi la respectivele cursuri. Ambii părinţi se interesau în mod egal de situaţia şcolară a copilului, ţinând legătura cu cadrele şcolare. Ulterior separării în fapt minora a început să obţină rezultate şcolare mai puţin bune...şi-a schimbat comportamentul în sensul că a devenit neglijentă cu propria persoană, foloseşte cuvinte nepotrivite vârstei şi frecventează anturaj compus din persoane dubioase” (fila 103 verso dosar fond).

Susţinerile apelantei reclamante întărite de declaraţia surorii acesteia, în sensul că tatăl minorei O S ar fi mult mai permisiv în sensul că îi permite acesteia să lipsească de la activităţile şcolare şi extraşcolare, să meargă prin cluburi până la ore târzii sunt neîntemeiate.

Rezultatele şcolare obţinute de minora O S la şcoală, astfel cum rezultă din foaia matricolă pentru învăţământul gimnazial (filele 173 şi 174 dosar fond şi filele 181 – 182 vol. I dosar apel), sunt foarte bune având :

- în clasa a V a media anuală de 9,92;

- în clasa a VI a media anuală de 9,56;

- în clasa a VII a media anuală de 9,49;

Tribunalul observă că media la purtare a minorei O S în clasele menţionate a fost de 10, astfel că nu se confirmă schimbarea de comportament cu folosirea unui limbaj necorespunzător.

Din convorbirile de tip sms dintre minora O S şi mama acesteia (filele 262 – 267 vol. I dosar apel)depuse la dosar de aceasta din urmă a rezultat că între acestea nu este o relaţie atât de apropiată aşa cum susţine apelanta reclamantă, tribunalul reţinând observaţia minorei făcută mamei sale la data de 27.12.2018, în ziua de Sf. Ştefan, „zi-mi şi mie la mulţi ani” (fila 262 vol. I dosar apel), la data precizată minora O S, aniversându-şi ziua onomastică.

Deşi mama minorei a susţinut că după plecarea ei din domiciliul comun în apartament este murdar, anchetele sociale efectuate (filele 72 – 73 dosar fond şi filele 225 - 226 vol. I dosar apel) nu au relevat acest aspect.

Referitor la lipsa de îngrijire manifestată de tată, ceea ce ar conduce la o igienă precară a minorei cu consecinţa îmbolnăvirii acesteia, tribunalul reţine că nici aceste susţineri nu se confirmă, neputând fi imputate tatălui micile îmbolnăviri ale minorei care se pot produce şi s-au produs dar nu ca fiind expresia lipsei de preocupare şi neglijenţei tatălui.

Cu privire la incidentul din data de 23.01.2018, în care minora O S se afla în camera ei din apartamentul fostă locuinţă comună a părinţilor săi, împreună cu prietena ei, context în care a căzut într-o vază din încăpere cu consecinţa producerii unei plăgi tăiate, tribunalul reţine că acasă se află şi tatăl acesteia, în speţă apelant pârât iar minora a fost dusă de urgenţă la spital încât viaţa nu i-a fost pusă în pericol, însă oricum nu se poate reţine vreo culpă în producerea acestui incident în sarcina apelantului pârât P F G.

Cât priveşte prezenţa minorei O S în clubul „Baroc” la data de 03.11.2018 din raportul depus la dosar de organele de poliţie nu a rezultat că aceasta a fost găsită în localul menţionat în îmbrăcăminte indecentă şi sub influenţa băuturilor alcoolice, aşa cum a susţinut mama acesteia (fila 219 vol. I dosar apel).

În plus, despre prezenţa sa în clubul menţionat minora O S şi-a anunţat mama, aşa cum a recunoscut aceasta în răspunsul dat la întrebarea nr. 17 din interogatoriul luat în apel (fila 241 vol. I dosar apel) „recunoaşteţi că minora v-a spus că o să meargă la o petrecere în seara de 3 noiembrie 2018?” răspunsul fiind „DA”.

 În loc de a-şi supraveghea fiica discret, apelanta reclamantă s-a deghizat şi a pândit minora dintr-un autoturism parcat în faţa clubului cerând unei alte persoane să-i fotografieze fiica contra unei sume de bani, astfel cum a rezultat din mesajele de tip sms dintre fotograful plătit de apelanta reclamantă şi tatăl minorei (file 206 – 207 vol. I dosar apel).

Ulterior, aceasta a chemat poliţia pretinzând că în clubul menţionat au loc activităţi ilicite, ce privesc inclusiv persoane minore aflate în local, împrejurări neconfirmate aşa cum s-a arătat în precedent de raportul poliţiei.

Această atitudine este de natură să nu inspire încredere minorei O S în mama ei, mai ales că aceasta are convingerea că „mama doar o ceartă şi niciodată nu o laudă”, cum a relevat martora M E.

Tribunalul constată că relaţia dintre minoră şi mama ei nu este una apropiată, astfel că este nevoie ca în timp mama să se reaproprie de fiica ei, să o convingă de sinceritatea demersurilor sale, de onestitatea sa, să construiască o relaţie de încredere reciprocă şi abia după aceea, în măsura în care şi fiica minoră îşi manifestă dorinţa de a locui cu aceasta, cele două să-şi stabilească un domiciliu comun.

Potrivit art. 496 alin. 3 NCCiv „în caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani”.

În cauză minora O S a fost ascultată atât de prima instanţă cât şi de tribunal aceasta precizând că doreşte ca locuinţa sa să fie stabilită la tatăl ei (fila 162 dosar fond şi proces verbal din data de 16.05.2019 în apel).

Sentimentul de stabilitate şi apartenenţă al minorului este un factor important în a decide cu cine să locuiască în continuare, acesta fiind un punct de diferenţiere între părinţi în condiţiile în care nu există o inegalitate între părţi din punctul de vedere al mijloacelor materiale de bază, ambii părinţi oferind condiţii locative corespunzătoare creşterii şi dezvoltării armonioase a acestuia, aspect relevat şi de concluziile anchetelor sociale efectuate în cauză, dar şi de martorii audiaţi.

Chiar dacă mama apelantă reclamantă dispune de mijloace financiare semnificativ mai mari decât tatăl apelant pârât, acesta nu este un criteriu care să determine stabilirea locuinţei la mamă.

Aşadar, în speţă au, din punct de vedere decizional, o greutate mai mare circumstanţele legate de compatibilitatea emoţională dintre părinte şi copil, aptitudinile parentale dezvoltate de-a lungul timpului, stabilitatea afectivă pe care apropierea de unul dintre părinţi o creează pentru copil (incluzând aici şi mediul familial dezvoltat în jurul acelui părinte).

Se constată că în ce priveşte stabilirea domiciliului minorei O S la tatăl acesteia, prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale aplicabile în cauză, respectând interesul superior al acesteia, acela de a locui cu tatăl ei faţă de care a dezvoltat mai multă afecţiune şi care îi oferă un climat stabil.

Referitor la apelul incident declarat de apelanta reclamantă pârâtă reconvenţional P C împotriva împotriva încheierii din 18.05.2017, acesta urmează a fi ca inadmisibil întrucât apelul incident are ca finalitate schimbarea hotărârii primei instanţe, or atacarea încheierii din data precizată nu poate avea ca finalitate schimbarea hotărârii primei instanţe.

În raport de considerentele ce preced şi dispoziţiile art. 480 alin. 1 NCPCiv va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă pârâtă reconvenţional P C şi în conformitate cu dispoziţiile art. 480 alin. 2 NCPCiv va admite apelul declarat de pârâtul reclamant reconvenţional P F G, schimbând în parte sentinţa în sensul că va admite în parte cererea reconvenţională formulată de reclamantul pârât reconvenţional P F G şi va stabili locuinţa minorei P O S, născută la data de 12.05.2004, la tatăl pârât - reclamant reconvenţional.

Va obliga ambii părinţi să ofere întreţinere minorei, după cum urmează: tatăl pârât reclamant reconvenţional prin întreţinerea în natură, constând în asigurarea celor necesare traiului precum şi a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională, iar mama reclamantă pârâtă reconvenţional va fi obligată la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 1000 lei lunar începând cu data de 27.03.2017 şi până la data de 13.06.2019 şi de 2000 lei lunar începând cu data de 13.06.2019 şi până la terminarea studiilor dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Va păstra în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

Văzând şi dispoziţiile art. 453 NCPCiv în ce priveşte cheltuielile de judecată în apel va obliga apelanta reclamantă pârâtă reconvenţional P C la plata sumei de 100 lei, către apelantul pârât reclamant reconvenţional P F G, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru în apel.

Data publicarii pe portal: 04.10.2019

Domenii speta

Spete similare