Drept Penal. Greşita recunoaștere a hotărârii străine. Greșita individualizare a tratamentului sancționator

DREPT PENAL

Greşita recunoaștere a hotărârii străine. Greșita individualizare a tratamentului sancționator

- art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) Cod penal

Din copia cazierului judiciar al inculpatului, precum şi din relaţiile comunicate de autorităţile judiciare italiene la solicitarea instanţei de fond, Curtea a constatat că inculpatul a comis infracţiuni şi pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, fiind condamnat prin sentinţa penală nr. (…) 04 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul din Trento, Italia în dosarul nr. (...)/2013, definitivă în 26 iulie 2013 la o amendă de 1.000 euro pentru deţinerea sau folosirea neautorizată de arme, arme de foc şi părţi componente ale acestora, muniţii şi explozivi, prevăzută de art. 4 subsecţiunea 2 din Legea nr. 110/18.04.1975.

De asemenea, inculpatul (...) a fost condamnat prin sentinţa penală nr. (...)/2014, pronunţată la data de 17.09.2014 de Tribunalul ordinar din Verona, Italia, Reg. Gen nr. (...)/2014 DIB-R.N.G.R. nr. (...)/2014, definitivă la data de 17.09.2014, la o pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare şi o amendă de 600 euro, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani iar prin sentinţa penală nr. (...)/2016 pronunţată la data de 16.09.2016 de Tribunalul ordinar din Veneţia, Italia, Reg. Gen. nr. (...)/2016 DIB- R.N.G.R. nr. (...)/2016, definitivă la data de 02.12.2016, la o pedeapsă de 1 an închisoare şi o amendă de 400 euro, cu suspendare condiţionată a executării pedepsei, pe termen de 5 ani.

Prin hotărârea Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul ordinar din Venezia din 17.09.2018 s-a dispus revocarea suspendării condiţionate acordate inculpatului prin hotărârile Tribunalul ordinar din Verona şi Tribunalul ordinar din Veneţia şi cumulându-se pedepsele ce i-au fost aplicate inculpatului s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani 3 luni şi 27 zile  şi 1.000 euro şi s-a emis ordin de executare pentru pedeapsa de 2 ani 3 luni şi 27 zile închisoare.

Potrivit art. 41 alin. (3) Cod penal, pentru stabilirea stării de recidivă se ţine seama şi de hotărârea de condamnare pronunţată în străinătate, pentru o faptă prevăzută şi de legea penală română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.

Recunoaşterea unei hotărâri penale străine este reglementată prin dispoziţiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, lege care a fost republicată în 27 mai 2019, în M. Of. 411/2019, dându-se textelor o nouă numerotare.

Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti, a ordonanţelor penale şi a actelor judiciare în relaţia cu statele terţe este reglementată prin Titlul V al Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Recunoaşterea în scopul executării pe teritoriul României a pedepsei aplicate prin hotărâri judecătoreşti străine este reglementată prin Capitolul II al acestui titlu, secţiunea 1 vizând transferarea persoanelor condamnate, deţinute în state terţe, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, iar cea de-a doua recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine, în cazul în care persoana condamnată se află în România.

Capitolul III al Titlului V al Legii nr. 302/2004 vizează procedurile speciale de recunoaştere şi executare, prin art. 147 fiind reglementată recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine, în vederea producerii de alte efecte decât cel al executării în regim de detenţie a pedepsei, precum şi a altor acte judiciare emise de autorităţile străine.

Potrivit art. 147 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 (art. 1401 anterior republicării) recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenţie a pedepsei, se face şi pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în curs, de către instanţa de judecată pe rolul căreia se fală cauza spre soluţionare.

Dispoziţiile privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană este reglementară prin Titlul VI al Legii nr. 302/2004.

Curtea a constatat că, potrivit Deciziei-cadru 2008/675/JAI a Consiliului din 24 iulie 2008 privind luarea în considerare a condamnărilor în statele membre ale Uniunii Europene în cadrul unui nou proces penal, hotărârile de condamnare definitive pronunţate în alte state membre cu ocazia unui nou proces penal desfăşurat împotriva unei persoane pentru fapte diferite trebuie luate în considerare fără a fi spuse unei proceduri speciale de recunoaştere prealabilă, acesta fiind motivul pentru care prin Legea nr. 302/2004 nu este reglementată o procedură similară celei prevăzute de art. 147 alin. (2).

În acest sens s-a pronunţat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, reţinând în cauza Daniel Bertold Lada (C-390/16) că Decizia cadru 2008/675/JAI a Consiliului din 24 iulie 2008 privind luarea în considerare a condamnărilor în statele membre ale Uniunii Europene în cadrul unui nou proces penal, examinată în lumina articolului 82 TFUE, trebuie interpretată în sensul că se opune ca luarea în considerare într un stat membru, cu ocazia unui nou proces penal desfășurat împotriva unei persoane, a unei hotărâri de condamnare penală definitive pronunțate anterior de o instanță dintr un alt stat membru împotriva aceleiași persoane, pentru fapte diferite, să fie supusă unei proceduri speciale de recunoaștere prealabilă, precum cea în discuție în litigiul principal, de către instanțele acestui prim stat membru.

În aceeaşi cauză, în concluziile avocatului general (...), la punctul 92 s-a reţinut că prin ea însăşi înscrierea în cazierul judiciar nu constituie nici luarea în considerare, nici punerea în executare a unei condamnări. Prin examinarea cazierului judiciar, în cadrul unui proces subsecvent, autoritatea judiciară va observa dacă în acesta figurează o condamnare pe care va trebui să o ia în considerare sau să o pună în executare. Numai în această ipoteză şi în funcţie de caz, instanţa sesizată în cadrul unui nou proces penal îşi va pune problema aplicării Deciziei-cadru 2008/675, pentru luarea în considerare a unei condamnări sau a Deciziei-cadru 2008/909, pentru punerea în executare a acesteia.

De asemenea, la punctul 43 din hotărârea Trayan Beshkov (cauza C-171/16), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reținut că, în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Decizia cadru 2008/675, condamnările anterioare pronunțate într un alt stat membru trebuie în principiu să fie luate în considerare în măsura în care condamnările anterioare la nivel național sunt luate în considerare în temeiul dreptului național și trebuie să li se recunoască efecte echivalente cu cele conferite acestor din urmă condamnări în conformitate cu acest drept.

La punctul 44 s-a arătat că articolul 3 alineatul (3) din decizia cadru menționată precizează însă că această luare în considerare nu are ca efect nici influențarea condamnărilor anterioare pronunțate de instanțele celorlalte state membre sau a oricăror hotărâri referitoare la executarea lor de către statul membru în care se desfășoară noul proces penal, nici revocarea acestor condamnări. După cum s a arătat la punctul 37 din  hotărâre, această dispoziție exclude de altfel orice revizuire a condamnărilor menționate, care trebuie, așadar, să fie luate în considerare așa cum au fost pronunțate.

Faţă de cele mai sus arătate, Curtea a opinat că, în mod nelegal, instanţa de fond, după ce a recunoscut, în temeiul art. 1401 [în prezent art. 147 alin. (2)] din Legea nr. 302/2004 atât sentinţa penală nr. (...)/2014, pronunţată la data de 17.09.2014 de Tribunalul ordinar din Verona, cât şi sentinţa penală nr. (...)/2016 pronunţată la data de 16.09.2016 de Tribunalul Ordinar din Veneţia, a contopit, potrivit art. 38 alin. (1) lit. b) Cod penal pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. (...)/2014, pronunţată la data de 17.09.2014 de Tribunalul ordinar din Verona, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care a adăugat sporul fix şi obligatoriu de 4 luni închisoare, aplicându-i inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare la care a adăugat, în condiţiile art. 43 alin. (1) Cod penal pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. (...)/2014, pronunţată la data de 17.09.2014 de Tribunalul Ordinar din Verona, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 an şi 8 luni închisoare în regim privativ de libertate.

Inculpatul (...) a comis infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză în data de 14/15 aprilie 2017, după rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. (...)/2014, pronunţată la data de 17.09.2014 de Tribunalul ordinar din Verona, Italia, Reg. Gen nr. (...)/2014 DIB-R.N.G.R. nr. (...)/2014, definitivă la data de 17.09.2014, prin care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani şi pedeapsa amenzii penale de 600 euro, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt din locuinţă pe timp de noapte, faptă prevăzută de art. 110, art. 624 bis co. 1, 23, 625, art. 7 bis şi art. 5  Cod penal italian, faptă comisă la data de 17.09.2014, ce are corespondent în legislaţia română la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) Cod penal, pedeapsă ce constituie prim termen al recidivei.

Curtea a constatat că, potrivit art. 163 alin. (1) Cod penal italian, în cazul pronunţării unei sentinţe de condamnare la închisoare sau la arest pe o perioadă mai mică de 2 ani, sau la o pedeapsă cu amenda singură sau care însoţeşte pedeapsa cu închisoarea (...) judecătorul poate dispune ca executarea pedepsei să rămână suspendată pe o perioadă de 5 ani când condamnarea a intervenit pentru un delict.

De asemenea, Curtea a reţinut că, deşi prin hotărârea Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul ordinar din Venezia din 17.09.2018 s-a dispus revocarea suspendării condiţionate acordate inculpatului prin hotărârile Tribunalul ordinar din Verona şi Tribunalul ordinar din Veneţia şi cumulându-se pedepsele ce i-au fost aplicate inculpatului s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani 3 luni şi 27 zile şi 1.000 euro şi s-a emis ordin de executare pentru pedeapsa de 2 ani 3 luni şi 27 zile închisoare, ordinul nu a fost pus în executare, inculpatul (...)  aflându-se în prezent pe teritoriul România, aşa cum a arătat apărătorul său ales.

Potrivit adresei nr. (...)/SIRENE din 18.03.2019 în data de 97.12.2018, autorităţile competente din Italia au emis, în baza deciziei nr. (...)/2016 SIEP din data de 16.11.2018, o semnalare SIS privind căutarea inculpatul (...) în vederea participării la o procedură judiciare, conform art. 34 din Decizia nr. (...)/2007 privind SIS II.

În aceste condiţii, inculpatul (...) a comis infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză în stare de recidivă postcondamnatorie, înainte ca pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată de autorităţile judiciare italiene să fie executată, condiţii în care în mod corect instanţa de fond a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 41 şi art. 43 alin. (1) Cod penal.

Cu toate acestea, instanţa de fond, ţinând seama de dispoziţiile Deciziei-cadru 2008/675/JAI a Consiliului din 24 iulie 2008 privind luarea în considerare a condamnărilor în statele membre ale Uniunii Europene în cadrul unui nou proces penal, trebuia doar să constate că infracţiunea dedusă judecăţii a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, iar nu să contopească pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedepsele aplicate de autorităţile judiciare italiene.

Executarea în România a pedepselor aplicate de autorităţile judiciare ale statelor membre ale Uniunii Europene se face doar în condiţiile şi cazurile reglementate prin Titlul VI al Legii nr. 302/2004, prin care s-a implementat Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, sau într-o eventuală procedură de executare a unui mandat european de arestare, potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, nefiind posibil ca, pe cale incidentală, în cadrul unui nou proces penal, să se dispună executarea unor pedepse privative de libertate aplicate prin hotărâri definitive de alte state membre.

Mai mult, Curtea a reţinut că, prin hotărârea Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul ordinar din Venezia din 17.09.2018 s-a dispus revocarea suspendării condiţionate acordate inculpatului prin hotărârile Tribunalul ordinar din Verona şi Tribunalul ordinar din Veneţia care au fost cumulate, stabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani 3 luni şi 27 zile şi 1.000 euro şi s-a emis ordin de executare pentru pedeapsa de 2 ani 3 luni şi 27 zile închisoare, condiţii în care prin hotărârea instanţei de fond s-a modificat implicit pedeapsa pronunţată de autorităţile judiciare italiene, dispoziţie ce contravine art. 3 alin. (3) din Decizia-cadru 2008/675.

Faţă de cele ce preced, Curtea a reformat hotărârea instanţei de fond, înlăturând dispoziţiile acesteia privind contopirea pedepsei aplicate în prezenta cauză cu cele aplicate de autorităţile judiciare italiene.

Având în vedere interpretarea dată art. 1401 din Legea nr. 302/2004 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii prin decizia nr. 1/2018 (publicată în M. Of. nr. 239 din 19 martie 2018), Curtea a menţinut dispoziţiile instanţei de fond privind recunoaşterea celor două hotărâri pronunţate de instanţele italiene, însă a constatat  că acestea produc efecte numai cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului (...) ca urmare a reţinerii cauzei de agravare a răspunderii penale a recidivei, care exclude posibilitatea de a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Curtea de Apel Oradea, Secţia penală şi pentru cauze cu minori

Decizia penală nr. 317 din 5 iunie 2019

Prin Sentinţa penală nr. (...) din 19 decembrie 2018, Judecătoria (...), s-a constatat că inculpatul (...) (...) (...) a fost condamnat prin sentinţa penală nr. (...)/2014, pronunţată la data de 17.09.2014 de Tribunalul ordinar din Verona, Italia, Reg. Gen nr. (...)/2014 DIB-R.N.G.R. nr. (...)/2014, definitivă la data de 17.09.2014, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani şi pedeapsa amenzii penale de 600 euro, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt din locuinţă pe timp de noapte, faptă prevăzută de art. 110, art. 624 bis co. 1, 23, 625, art. 7 bis şi art. 5 Cod penal italian, faptă comisă la data de 17.09.2014, ce are corespondent în legislaţia română la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) Cod penal.

S-a constatat că inculpatul (...) (...) (...) a fost condamnat prin sentinţa penală nr. (...)/2016 pronunţată la data de 16.09.2016 de Tribunalul ordinar din Veneţia, Italia, Reg. Gen. nr. (...)/2016 DIB- R.N.G.R. nr. (...)/2016, definitivă la data de 02.12.2016, la pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendare condiţionată a executării pedepsei, pe termen de 5 ani, pentru săvârșirea infracţiunii de tentativă la furt, faptă prevăzută de art. 56, art. 110, art. 624 Cod penal, faptă comisă la data de 15.09.2016, ce are corespondent în legislaţia română la art. 32 Cod penal raportat la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) Cod penal.

S-a constatat că prin hotărârea Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul ordinar din Venezia din 17.09.2018 s-a dispus revocarea suspendării condiționate acordate inculpatului, s-a stabilit pedeapsa de 2 ani, 3 luni şi 27 zile şi s-a emis mandatul de executare al pedepsei închisorii.

În baza art. 1401 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală s-a recunoscut sentinţa penală nr. (...)/2014, pronunţată la data de 17.09.2014 de Tribunalul ordinar din Verona, Italia, Reg. Gen nr. (...)/2014 DIB-R.N.G.R. nr. (...)/2014, definitivă la data de 17.09.2014 pentru pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare.

În baza art. 1401 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală s-a recunoscut sentinţa penală nr. (...)/2016 pronunţată la data de 16.09.2016 de Tribunalul ordinar din Veneţia, Italia, Reg. Gen. nr. (...)/2016 DIB- R.N.G.R. nr. (...)/2016, definitivă la data de 02.12.2016, la pedeapsa de 1 an închisoare.

S-a constatat că infracțiunea din prezenta cauză şi cea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare de Tribunalul Venezia sunt în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. (...)/2014, pronunţată la data de 17.09.2014 de Tribunalul ordinar din Verona, Italia, Reg. Gen nr. (...)/2014 DIB-R.N.G.R. nr. (...)/2014, definitivă la data de 17.09.2014.

S-a menţinut revocarea suspendării condiţionate stabilite de procuratura republicii Italia faţă de inculpat, pentru săvârșirea de noi infracţiuni, în termenul de încercare al pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare.

În baza art. 386 Cod procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina inculpatului (...) (...) (...) trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 41 Cod penal în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 41 Cod penal şi art. 43 alin. (1) Cod penal.

În baza art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 41 Cod penal şi art. 43 alin. (1) Cod penal, art. 396 alin. (2) şi alin. (10) Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul (...) (...) (...) pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzute de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 41 Cod penal şi art. 43 alin. (1) Cod penal, la o pedeapsă de 1 an închisoare.

S-a constatat că infracţiunea din prezenta cauză este în pluralitate intermediară faţă de infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat de Tribunalul Veneţia, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 44 Cod penal raportat la art. 38 alin. (1) lit. b) Cod penal, s-a contopit pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. (...)/2016 pronunţată la data de 16.09.2016 de Tribunalul ordinar din Veneţia, Italia, Reg. Gen. nr. (...)/2016 DIB- R.N.G.R. nr. (...)/2016, definitivă la data de 02.12.2016 cu pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată în prezenta cauză, s-a stabilit pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 - 4 luni închisoare - din totalul celorlalte pedepse (1 an), obţinând pedeapsa finală de 1 an şi 4 luni închisoare.

În baza art. 43 alin. (1) Cod penal, s-a adăugat pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, rezultată mai sus la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. (...)/2014, pronunţată la data de 17.09.2014 de Tribunalul ordinar din Verona, Italia, Reg. Gen nr. (...)/2014 DIB-R.N.G.R. nr. (...)/2014, definitivă la data de 17.09.2014, stabilind pedeapsa finală de 2 ani şi 8 luni închisoare, în regim privativ.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv de 3 zile, respectiv 2 zile, din data de15.09.2016 până la data de 16.09.2016 şi o zi, 17.09.2014.

În baza art. 397 alin. (1) Cod procedură penală raportat la art. 1357 Cod civil şi art. 1349 alin. (1) şi alin. (2) Cod civil s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă (...) (...) şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 7.917 lei reprezentând valoarea bunului sustras.

În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (500 lei, pentru faza de urmărire penală şi 1.000 lei pentru faza judecăţii).

În motivarea soluţiei pronunţate prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în noaptea de 14/15.04.2017, inculpatul (...) (...) (...) a sustras, prin demontare, toate cele patru jante cu anvelope de pe autoturismul marca (...), cu nr. de înmatriculare (...), care se afla parcat pe str. (...), în faţa imobilului cu nr. (...) din mun. (...), aparținând persoanei vătămate (...) (...).

Având în vedere solicitarea procurorului, de recunoaştere pe cale incidentală a hotărârilor străine, precum şi faptul că recidiva internațională este obligatorie, instanţa de fond a procedat la analiza condiţiilor recunoaşterii hotărârilor străine de condamnare menţionate în cazierul inculpatului.

Astfel, s-a constatat că inculpatul (...) (...) (...) a fost condamnat prin sentinţa penală nr. (...)/2014, pronunţată la data de 17.09.2014 de Tribunalul ordinar din Verona, Italia, Reg. Gen nr. (...)/2014 DIB-R.N.G.R. nr. (...)/2014, definitivă la data de 17.09.2014, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani şi pedeapsa amenzii penale de 600 euro, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt din locuinţă pe timp de noapte, prevăzută de art. 110, art. 624 bis co. 1, 23, 625, art. 7 bis şi art. 5 Cod penal italian, faptă comisă la data de 17.09.2014.

S-a reţinut că, aşa cum reiese din hotărârea de condamnare, la data de 17.09.2014, în localitatea Verona, inculpatul (...) (...) (...), în complicitate cu (...) (...), în scopul de a obţine profit, pe timp de noapte au sustras, de pe un şantier în construcţii al societăţii (...), 500 kg cablu de cupru, l-au ascuns în grădinile blocului alăturat aşteptând să îl încarce în autoturismul marca Range Rover, cu nr. de înmatriculare (...), pe care îl foloseau.

Din hotărârea de condamnare pronunţată de Tribunalul din Verona la data de 17.09.2014, definitivă la aceeaşi dată rezultă că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării acesteia pentru o perioadă de 5 ani şi amendă penală în cuantum de 600 euro, inculpatul fiind arestat o zi, în data de 17.09.2014, fără alte restricţii.

De asemenea, s-a constatat că inculpatul (...) (...) (...) a fost condamnat prin sentinţa penală nr. (...)/2016 pronunţată la data de 16.09.2016 de Tribunalul ordinar din Veneţia, Italia, Reg. Gen. nr. (...)/2016 DIB- R.N.G.R. nr. (...)/2016, definitivă la data de 02.12.2016, la pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendare condiţionată a executării pedepsei, pe termen de 5 ani, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de furt, prevăzută art. 56, art. 110, art. 624 Cod penal italian, faptă comisă la data de 15.09.2016.

S-a arătat că aşa cum reiese din hotărârea de condamnare, la data de 15.09.2016, în localitatea Venezia, (...), inculpatul (...) (...) (...), în complicitate cu inculpaţii (...) (...) (...) şi (...) (...), în scopul de a obţine profit, pe timp de noapte, au îndeplinit fapte adecvate care vizau neechivoc să intre în posesia autoturismului (...), proprietatea lui (...), care se găsea în parcarea situată în (...), Veneţia precum şi a navigatorului prin satelit marca Garmin, au forţat uşa şoferului, au îndepărtat protecţia butucului, au tăiat cablurile de pornire ale autoturismului şi au luat din interior documentele de circulaţie şi navigatorul.

Din hotărârea de condamnare pronunţată de Tribunalul din Veneţia la data de 03.10.2016, definitivă la data de 02.12.2016 rezultă că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, amendă penală în cuantum de 400 euro, inculpatul fiind arestat preventiv două zile, din data de 15.09.2016 până la data de 16.09.2016, fără alte restricţii.

S-a constatat că din actele comunicate de autorităţile italiene rezultă că, prin hotărârea Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul ordinar din Venezia din data de 17.09.2018 s-a dispus revocarea suspendării condiţionate acordate inculpatului, s-au cumulat cele două pedepse cu închisoarea, s-a stabilit pedeapsa finală de 2 ani, 3 luni şi 27 zile şi s-a emis mandatul de executare al pedepsei închisorii.

Raportat la cererea procurorului, prin care s-a solicitat recunoaşterea pe cale incidentală în România a unei hotărâri de condamnare pronunţate în străinătate (de autorităţile italiene), cu consecinţa substituirii pedepsei aplicate potrivit legii străine a pedepsei corespunzătoare legii române, analizând condiţiile prevăzute de lege, instanţa de fond a constatat că este întemeiată.

Instanţa de fond a reţinut că ambele hotărâri străine sunt hotărâri judecătoreşti ce pot fi recunoscute în România, sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, sunt definitive şi executorii; faptele pentru care s-au aplicat pedepsele ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşite pe teritoriul României, câte o infracţiune (furt calificat respectiv tentativă la furt calificat, ambele reglementate în legislaţia română în art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) Cod penal respectiv art. 32 Cod penal raportat la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) Cod penal); pedepsele stabilite de instanţele italiene nu depășesc maximul special prevăzut de legea română, pedeapsa pentru furt calificat fiind închisoarea de la 1 la 5 ani sau amenda, respectiv închisoarea de la 6 luni la 2 ani şi 6 luni sau amenda, pentru tentativă; nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere şi neexecutare prevăzute de lege.

Astfel, constatând întrunite condiţiile prevăzute de lege, în baza art. 1401 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a recunoscut sentinţa penală nr. (...)/2014, pronunţată la data de 17.09.2014 de Tribunalul ordinar din Verona, Italia, Reg. Gen nr. (...)/2014 DIB-R.N.G.R. nr. (...)/2014, definitivă la data de 17.09.2014 pentru pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare şi de asemenea, sentinţa penală nr. (...)/2016 pronunţată la data de 16.09.2016 de Tribunalul ordinar din Veneţia, Italia, Reg. Gen. nr. (...)/2016 DIB- R.N.G.R. nr. (...)/2016, definitivă la data de 02.12.2016, la pedeapsa de 1 an închisoare, substituind astfel pedepselor aplicate prin hotărârile penale străine pedepsele de 1 an, respectiv 1 an şi 4 luni închisoare.

Cu privire la hotărârea de condamnare pronunţată de instanţa din Trento, aceasta nu a fost recunoscută deoarece nu atrage starea de recidivă internaţională, inculpatul fiind condamnat la amendă penală.

Ca urmare a recunoașterii hotărârilor pronunţate în străinătate, s-a constatat că infracţiunea din prezenta cauză şi cea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare de Tribunalul Venezia sunt în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. (...)/2014, pronunţată la data de 17.09.2014 de Tribunalul ordinar din Verona, Italia, Reg. Gen nr. (...)/2014 DIB-R.N.G.R. nr. (...)/2014, definitivă la data de 17.09.2014.

Astfel, primul termen al recidivei este dat de pedeapsa de 1 an şi 4 luni, care îndeplinește condiţiile prevăzute de lege, fiind mai mare de 1 an închisoare, iar cel de-al doilea termen al recidivei este dat de condamnarea la pedeapsa închisorii de 1 an, aplicată de Tribunalul Veneţia, recunoscută, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat, sancţionată de legea română cu o pedeapsă de 1 an sau mai mare, infracţiunea fiind săvârşită înainte ca pedeapsa iniţială să fi fost considerată ca executată, adică înainte de expirarea termenului de supraveghere. De asemenea, s-a constatat că infracţiunea din prezenta cauză îndeplineşte, la rândul său condiţiile celui de-al doilea termen al recidivei postcondamnatorii, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de furt calificat fiind închisoarea de 1 an sau mai mare, infracţiunea fiind săvârşită înainte ca pedeapsa iniţială să fi fost considerată ca executată, adică înainte de expirarea termenului de supraveghere.

Raportat la noua situaţie juridică a inculpatului, în baza art. 386 Cod procedură penală după punerea în discuţie a încadrării juridice, s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina acestuia, în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 41 Cod penal şi art. 43 alin. (1) Cod penal, adică cu reţinerea stării de recidivă şi a formei sale concrete.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului în prezenta cauză, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal. Astfel, referitor la împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii precum şi mijloacele folosite, s-a reţinut că inculpatul a luat rezoluţia infracţională foarte uşor, bunurile sustrase fiind mai puţin obişnuite. Inculpatul a pus la cale un plan pentru a sustrage jantele roţilor autoturismului persoanei vătămate, două din ele fiind abandonate pentru a nu fi prins. S-a reţinut că inculpatul a luat rezoluţia infracţională foarte uşor, fără a avea o justificare ori o nevoie care să determine o atenuare a circumstanţelor faptei. În ceea ce priveşte starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită s-a reţinut că aceasta este una medie raportat la valoarea prejudiciului, la poziţia procesuală a inculpatului precum şi la modalitatea de săvârşire a infracţiunii. Referitor la natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, s-a reţinut că, prin fapta sa, inculpatul a determinat un prejudiciu destul de mare părţii civile, atât cel cuantificat pecuniar dar şi faptul că partea civilă a fost lipsită de folosinţa propriului său bun. Cât priveşte natura şi frecvența infracţiunilor care constituie antecedente penale, s-a reţinut că, în urma recunoaşterii hotărârilor străine, inculpatul este recidivist, cu o specializare infracţională în domeniul faptelor contra patrimoniului, iar referitor la conduita după săvârşirea infracţiunii, s-a constatat că inculpatul a urmat procedurile judiciare. În ceea ce priveşte conduita în cursul procesului penal, s-a reţinut că inculpatul a avut o poziţie oscilantă pe toată durata procesului penal, recunoscând săvârşirea infracţiunii doar la momentul la care s-a pus în mişcare acţiunea penală, iar referitor la nivelul de educaţie, vârstă, starea de sănătate, situaţia socială şi familială, s-a reţinut că inculpatul este o persoană matură, cu suficientă capacitate de a conștientiza fapta şi urmările ei.

Alături de criteriile de individualizare, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) Cod procedură penală şi, având în vedere circumstanţele cauzei, personalitatea şi antecedenţa inculpatului, i s-a aplicat acestuia pedeapsa închisorii în cuantum de 1 an, în regim privativ, acesta fiind singurul aplicabil în cauză faţă de starea de recidivă a inculpatului.

Însă, pe lângă starea de recidivă postcondamnatorie, s-a reţinut că în cauză este incidentă şi starea de agravare a pluralităţii intermediare între infracţiunea din prezenta cauză şi infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat de Tribunalul Veneţia, la pedeapsa de 1 an închisoare, nici una din acestea neîntrunind, una faţă de cealaltă, condiţiile recidivei ori cele ale concursului de infracţiuni, pedepsele aplicate anterior celei din prezenta cauză nefiind mai mari de 1 an, neexistând astfel primul termen al recidivei.

Constatând întrunite elementele răspunderii civile delictuale, a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă (...) (...) şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 7.917 lei reprezentând valoarea bunului sustras.

Împotriva sentinţei penale mai sus arătate, în termenul legal, a declarat apel inculpatul (...) (...), criticând-o sub aspectul netemeiniciei şi solicitând desfiinţarea acesteia în sensul reducerii cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată pentru infracţiunea sub acuzaţia căreia a fost trimis în judecată în prezenta cauză şi în sensul înlăturării dispoziţiei de contopire a acestei cu pedepse cu cele aplicate de autorităţile judiciare italiene.

S-a susţinut că în raport de gravitatea redusă a infracţiunii şi de conduita procesuală a inculpatului se impune reducerea cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată acestuia, solicitarea de a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, formulată prin motivele scrise de apel, nemaifiind susţinută cu ocazia dezbaterii apelului, în raport de împrejurarea că infracţiunea dedusă judecăţii a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, având în vedere pedepsele la care inculpatul a fost condamnat prin hotărârile autorităţilor judiciare italiene.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin raportare la motivele de apel, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept potrivit dispoziţiilor art. 417 alin. (2) Cod procedură penală Curtea a reţinut următoarele:

În urma evaluării holistice a probelor administrate în faza de urmărire penală, însuşite de inculpat, care a uzat de procedura prevăzută de art. 375 Cod procedură penală, asumându-și în integralitate acuzaţiile formulate de procuror [procesul-verbal de cercetare la faţa locului (filele 7-8), planşele fotografice privind furtul din autovehiculul marca (...), cu nr. de înmatriculare (...) (filele 10-22), declaraţia persoanei vătămate (...) (...) (filele 23-25), declaraţiile inculpatului (filele 28-31, 33-34, 35-38), adresa nr. (...) din 19.04.2017 a IPJ (...) – Serviciul Criminalistic (fila 39), raportul de constatare criminalistică nr. (...) din 27.06.2017 efectuat de IPJ (...) – Serviciul Criminalistic (filele 43-52), procesul-verbal de reconstituire (filele 54-55), planşele fotografice întocmite cu ocazia reconstituirii furtului de roţi de pe autoturismul cu nr. de înmatriculare (...) (filele 56-67), procesul-verbal de conducere în teren (fila 68), procesul-verbal de investigaţii din 28.04.2017 (fila 69), copia cazierului judiciar al inculpatului (fila 91)], în stadiul cercetării judecătoreşti abreviate în prima instanţă [copia cazierului judiciar al inculpatului (fila 25), adresa nr. (...)/2018 Reg. a Procuraturii generale de pe lângă Curtea de Apel din Veneţia (fila 49), copia tradusă a hotărârii penale de condamnare a inculpatului (...) (...) (...) pronunţată de Biroul judecătorului pentru cercetări preliminare din Trento, Italia (filele 51-52), adresa nr. (...) a Procuraturii de pe lângă Tribunalul din Veneţia, Italia (filele 68-99), copia tradusă a adresei nr. (...) a Procuraturii de pe lângă Tribunalul ordinar din Veneţia, Italia (filele 110-119), sentinţa nr. (...)/2014 de aplicare a pedepsei pronunţată de Tribunalul din Verona (filele 139-141), traducerea în limba română a acestei sentinţe (filele 144-145), declaraţia inculpatului (fila 166), adresa nr. (...) a Parchetului de pe lângă Tribunalul din Veneţia (filele 176-182), traducerea acestei adrese (filele 192-197)], precum şi în stadiul cercetării judecătoreşti abreviate în apel [copia cazierului judiciar al inculpatului (filele 10-11), adresa nr. (...)/SIRENE din 18.03.2019 (fila 28), adresa nr. 7-1/2019 din 17 aprilie 2019 a Procuraturii generale de pe lângă Curtea de Apel Veneţia (42-44), traducerea în limba română a acestei adrese (filele 49-50)] rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă următoarea situaţie de fapt:

a.în data de 15 aprilie 2017, persoana vătămată (...) (...) a sesizat organele de poliţie cu privire la faptul că în noaptea de 14/15 aprilie 2017, persoane neidentificate au sustras toate cele patru jante cu anvelope ale autoturismul marca (...), cu nr. de înmatriculare (...), parcat în (...), pe str. (...), în faţa imobilului cu nr. (...), cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 6.000 lei;

b.în urma cercetărilor efectuate la faţa locului şi a examinării autoturismului, s-au relevat şi ridicat cinci fragmente de urme papilare, iar potrivit raportului criminalistic efectuat în cauză trei dintre cele cinci urme papilare ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului au fost create de (...) (...) (...).

Cu ocazia audierii sale în calitate de inculpat, în data de 28 aprilie 2017, (...) (...) (...) a revenit asupra poziţiei iniţiale de nerecunoaştere a faptei şi a arătat că în luna aprilie a anului 2017, cu câteva zile înainte de Paşti, a venit în mun. (...), cu un autoturism marca (...), cu număr de Italia pe care îl cumpărase din (...), pentru a se întâlni cu o persoană pe care a cunoscut-o pe site-ul (...) şi că a făcut un schimb de maşini cu aceasta, fără a întocmi vreun document. A arătat inculpatul că după ce au făcut schimbul de maşini, în jurul orei 04:00 - 04:30, s-a deplasat spre casă, iar în drum a observat un (...) de culoare închisă, care avea jante de aliaj cu cinci spiţe şi s-a gândit să le sustragă. În acest sens, inculpatul a scos din maşină cricul, pe care l-a fixat sub fiecare roată a autoturismului (...), a desfăcut prizoanele şi a luat jantele, iar pentru că la ultima roată cricul s-a rupt, a pus sub caroserie nişte pietre.

Inculpatul a susţinut că două dintre jante le-a pus în maşina sa, iar două le-a aruncat peste un gard de plasă metalică în faţa căruia era parcat autoturismul (...), deoarece nu încăpeau în autoturismul său, iar apoi s-a deplasat spre casă, însă la ieşirea spre Baia Mare, într-o zonă în care se aflau parcate TIR-uri de vânzare, un autoturism ce venea din faţă i-a făcut semn cu farurile că este control de poliţie pe drum, considerent pentru care s-a oprit pe marginea drumului şi a aruncat jantele într-un şanţ, după care şi-a continuat drumul spre casă.

Curtea consideră că fapta inculpatului (...) (...)-(...) de a sustrage în noaptea de 14/15 aprilie 2017 prin demontare, toate cele patru jante cu anvelope ale autoturismului marca (...), cu nr. de înmatriculare (...), aparţinând persoanei vătămate (...) (...), care se afla parcat în (...), pe str. (...), în dreptul imobilului cu nr. (...), jud. (...), este tipică, întrunind atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prevăzute de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. d) Cod penal.

Elementul material al laturii obiective constă în sustragerea de către inculpat a celor patru jante cu anvelope ale autoturismului marca (...), cu nr. de înmatriculare (...), aparţinând persoanei vătămate (...) (...), urmarea imediată constă în deposedarea persoanei vătămate de bunurile sustrase şi împosedarea inculpatului, respectiv în producerea unei pagube persoanei vătămate, iar între acţiunea inculpatului şi urmarea imediată există legătură de cauzalitate directă.

Sub aspectul laturii subiective inculpatul a comis infracţiunea cu intenţie în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) Cod penal, prevăzând rezultatul faptei şi urmărind să-şi însuşească pe nedrept bunurile sustrase (intenţie directă calificată prin scop).

Ţinând seama că fapta a fost comisă în noaptea de 14/15 aprilie 2017, în jurul orei 04:00-04:30, în mod corect s-a reţinut agravanta prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. d) Cod penal.

Prima instanţă a individualizat în mod temeinic pedeapsa pe care i-a aplicat-o inculpatului, aceasta fiind proporţională cu gravitatea faptei şi necesară pentru realizarea scopului şi funcţiilor pedepsei.

Curtea a considerat că în procesul de individualizare a pedepselor trebuie avută în vedere atât prevenția specială stipulată de art. 3 din Legea nr. 254/2013, prin stabilirea şi aplicarea pedepsei urmărindu-se prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, intimidarea infractorului prin intermediul pedepsei şi reeducarea sa în scopul evitării recidivei, cât şi prevenţia generală prin descurajarea generală a potențialilor făptuitori în comiterea unor astfel de infracțiuni, precum şi prin retribuție (expresie a indignării societăţii în ansamblu faţă de aceste infracţiuni şi a poziţiei statului în sensul că aceste fapte nu vor rămâne nesancționate).

Faţă de criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, Curtea a considerat că este important de analizat, pe de o parte, faptele comise [a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valorile ocrotite; c) natura şi gravitatea rezultatelor produse ori a altor consecinţe ale infracţiunilor; d) motivul săvârşirii infracţiunilor şi scopul urmărit], iar pe de altă parte persoana inculpatului [e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunilor şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială].

În ceea ce priveşte faptele comise, Curtea a reţinut că inculpatul (...) (...) (...) a comis o infracţiune contra patrimoniului şi că sancţiunea ce trebuie aplicată în prezenta cauză trebuie să fie proporţională cu gravitatea acesteia.

În ceea ce priveşte persoana inculpatului Curtea a avut în vedere că are antecedente penale, este o persoană matură, căsătorită, cu studii gimnaziale, este şofer, iar în prezent nu are un loc de muncă.

Curtea a considerat că regimul sancționator ce trebuie impus inculpatului (...) (...) (...) nu trebuie să urmărească numai gravitatea infracţiunii comise, ci şi efectul pe care pedeapsa îl va produce asupra publicului. Astfel, exemplaritatea pedepsei produce efecte şi asupra altor persoane care, constatând constrângerea la care este supus inculpatul, vor evalua dintr-o altă perspectivă costurile şi beneficiile implicării într-o activitate infracțională care aduce atingere relaţiilor sociale privind integritatea fizică şi sănătatea persoanei, comise ca urmare a nerespectării regulilor privind circulaţia rutieră.

Punând în balanţă atât elementele ce atrag o gravitate medie a faptei, cât şi cele personale favorabile inculpatului (...) (...) (...), Curtea a apreciat că în mod temeinic instanţa de fond a optat pentru o pedeapsă de 1 an închisoare, orientată spre minimul special astfel cum a fost redus ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 396 alin. (10) Cod procedură penală şi că, în raport de persoana inculpatului, care are antecedente penale şi a comis fapta dedusă judecăţii în stare de recidivă postcondamnatorie, nu se impune reducerea pedepsei la una egală cu minimul special, cererea formulată de inculpat în acest sens fiind nefondată.

Din copia cazierului judiciar al inculpatului (...) (...)-(...), precum şi din relaţiile comunicate de autorităţile judiciare italiene la solicitarea instanţei de fond, Curtea a constatat că inculpatul a comis infracţiuni şi pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, fiind condamnat prin sentinţa penală nr. (…) 04 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul din Trento, Italia în dosarul nr. (...)/2013, definitivă în 26 iulie 2013 la o amendă de 1.000 euro pentru deţinerea sau folosirea neautorizată de arme, arme de foc şi părţi componente ale acestora, muniţii şi explozivi, prevăzută de art. 4 subsecţiunea 2 din Legea nr. 110/18.04.1975.

De asemenea, inculpatul (...) (...)-(...) a fost condamnat prin sentinţa penală nr. (...)/2014, pronunţată la data de 17.09.2014 de Tribunalul ordinar din Verona, Italia, Reg. Gen nr. (...)/2014 DIB-R.N.G.R. nr. (...)/2014, definitivă la data de 17.09.2014, la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare şi o amendă de 600 euro, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani iar prin sentinţa penală nr. (...)/2016 pronunţată la data de 16.09.2016 de Tribunalul ordinar din Veneţia, Italia, Reg. Gen. nr. (...)/2016 DIB- R.N.G.R. nr. (...)/2016, definitivă la data de 02.12.2016, la o pedeapsă de 1 an închisoare şi o amendă de 400 euro, cu suspendare condiţionată a executării pedepsei, pe termen de 5 ani.

Prin hotărârea Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul ordinar din Venezia din 17.09.2018 s-a dispus revocarea suspendării condiţionate acordate inculpatului prin hotărârile Tribunalul ordinar din Verona şi Tribunalul ordinar din Veneţia şi cumulându-se pedepsele ce i-au fost aplicate inculpatului s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani 3 luni şi 27 zile şi 1.000 euro şi s-a emis ordin de executare pentru pedeapsa de 2 ani 3 luni şi 27 zile închisoare.

Potrivit art. 41 alin. (3) Cod penal, pentru stabilirea stării de recidivă se ţine seama şi de hotărârea de condamnare pronunţată în străinătate, pentru o faptă prevăzută şi de legea penală română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.

Recunoaşterea unei hotărâri penale străine este reglementată prin dispoziţiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, lege care a fost republicată în 27 mai 2019, în M. Of. 411/2019, dându-se textelor o nouă numerotare.

Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti, a ordonanţelor penale şi a actelor judiciare în relaţia cu statele terţe este reglementată prin Titlul V al Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Recunoaşterea în scopul executării pe teritoriul României a pedepsei aplicate prin hotărâri judecătoreşti străine este reglementată prin Capitolul II al acestui titlu, secţiunea 1 vizând transferarea persoanelor condamnate, deţinute în state terţe, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, iar cea de-a doua recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine, în cazul în care persoana condamnată se află în România.

Capitolul III al Titlului V al Legii nr. 302/2004 vizează procedurile speciale de recunoaştere şi executare, prin art. 147 fiind reglementată recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine, în vederea producerii de alte efecte decât cel al executării în regim de detenţie a pedepsei, precum şi a altor acte judiciare emise de autorităţile străine.

Potrivit art. 147 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 (art. 1401 anterior republicării) recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenţie a pedepsei, se face şi pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în curs, de către instanţa de judecată pe rolul căreia se află cauza spre soluţionare.

Dispoziţiile privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană este reglementară prin Titlul VI al Legii nr. 302/2004.

Curtea a constatat că, potrivit Deciziei-cadru 2008/675/JAI a Consiliului din 24 iulie 2008 privind luarea în considerare a condamnărilor în statele membre ale Uniunii Europene în cadrul unui nou proces penal, hotărârile de condamnare definitive pronunţate în alte state membre cu ocazia unui nou proces penal desfăşurat împotriva unei persoane pentru fapte diferite trebuie luate în considerare fără a fi spuse unei proceduri speciale de recunoaştere prealabilă, acesta fiind motivul pentru care prin Legea nr. 302/2004 nu este reglementată o procedură similară celei prevăzute de art. 147 alin. (2).

În acest sens s-a pronunţat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, reţinând în cauza Daniel Bertold Lada (C-390/16) că Decizia cadru 2008/675/JAI a Consiliului din 24 iulie 2008 privind luarea în considerare a condamnărilor în statele membre ale Uniunii Europene în cadrul unui nou proces penal, examinată în lumina articolului 82 TFUE, trebuie interpretată în sensul că se opune ca luarea în considerare într-un stat membru, cu ocazia unui nou proces penal desfășurat împotriva unei persoane, a unei hotărâri de condamnare penală definitive pronunțate anterior de o instanță dintr-un alt stat membru împotriva aceleiași persoane, pentru fapte diferite, să fie supusă unei proceduri speciale de recunoaștere prealabilă, precum cea în discuție în litigiul principal, de către instanțele acestui prim stat membru.

În aceeaşi cauză, în concluziile avocatului general (...), la punctul 92 s-a reţinut că prin ea însăşi înscrierea în cazierul judiciar nu constituie nici luarea în considerare, nici punerea în executare a unei condamnări. Prin examinarea cazierului judiciar, în cadrul unui proces subsecvent, autoritatea judiciară va observa dacă în acesta figurează o condamnare pe care va trebui să o ia în considerare sau să o pună în executare. Numai în această ipoteză şi în funcţie de caz, instanţa sesizată în cadrul unui nou proces penal îşi va pune problema aplicării Deciziei-cadru 2008/675, pentru luarea în considerare a unei condamnări sau a Deciziei-cadru 2008/909, pentru punerea în executare a acesteia.

De asemenea, la punctul 43 din hotărârea Trayan Beshkov (cauza C-171/16), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reținut că, în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Decizia cadru 2008/675, condamnările anterioare pronunțate într-un alt stat membru trebuie în principiu să fie luate în considerare în măsura în care condamnările anterioare la nivel național sunt luate în considerare în temeiul dreptului național și trebuie să li se recunoască efecte echivalente cu cele conferite acestor din urmă condamnări în conformitate cu acest drept.

La punctul 44 s-a arătat că articolul 3 alineatul (3) din decizia cadru menționată precizează însă că această luare în considerare nu are ca efect nici influențarea condamnărilor anterioare pronunțate de instanțele celorlalte state membre sau a oricăror hotărâri referitoare la executarea lor de către statul membru în care se desfășoară noul proces penal, nici revocarea acestor condamnări. După cum s a arătat la punctul 37 din hotărâre, această dispoziție exclude de altfel orice revizuire a condamnărilor menționate, care trebuie, așadar, să fie luate în considerare așa cum au fost pronunțate.

Faţă de cele mai sus arătate, Curtea a opinat că, în mod nelegal, instanţa de fond, după ce a recunoscut, în temeiul art. 1401 [în prezent art. 147 alin. (2)] din Legea nr. 302/2004 atât sentinţa penală nr. (...)/2014, pronunţată la data de 17.09.2014 de Tribunalul ordinar din Verona, cât şi sentinţa penală nr. (...)/2016 pronunţată la data de 16.09.2016 de Tribunalul Ordinar din Veneţia, a contopit, potrivit art. 38 alin. (1) lit. b) Cod penal pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. (...)/2014, pronunţată la data de 17.09.2014 de Tribunalul ordinar din Verona, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care a adăugat sporul fix şi obligatoriu de 4 luni închisoare, aplicându-i inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare la care a adăugat, în condiţiile art. 43 alin. (1) Cod penal pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. (...)/2014, pronunţată la data de 17.09.2014 de Tribunalul Ordinar din Verona, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 an şi 8 luni închisoare în regim privativ de libertate.

Într-adevăr, inculpatul (...) (...) (...) a comis infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză în data de 14/15 aprilie 2017, după rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. (...)/2014, pronunţată la data de 17.09.2014 de Tribunalul ordinar din Verona, Italia, Reg. Gen nr. (...)/2014 DIB-R.N.G.R. nr. (...)/2014, definitivă la data de 17.09.2014, prin care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani şi pedeapsa amenzii penale de 600 euro, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt din locuinţă pe timp de noapte, faptă prevăzută de art. 110, art. 624 bis co. 1, 23, 625, art. 7 bis şi art. 5 Cod penal italian, faptă comisă la data de 17.09.2014, ce are corespondent în legislaţia română la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) Cod penal, pedeapsă ce constituie prim termen al recidivei.

Curtea a constatat că, potrivit art. 163 alin. (1) Cod penal italian, în cazul pronunţării unei sentinţe de condamnare la închisoare sau la arest pe o perioadă mai mică de 2 ani, sau la o pedeapsă cu amenda singură sau care însoţeşte pedeapsa cu închisoarea (...) judecătorul poate dispune ca executarea pedepsei să rămână suspendată pe o perioadă de 5 ani când condamnarea a intervenit pentru un delict.

De asemenea, Curtea a reţinut că, deşi prin hotărârea Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul ordinar din Venezia din 17.09.2018 s-a dispus revocarea suspendării condiţionate acordate inculpatului prin hotărârile Tribunalul ordinar din Verona şi Tribunalul ordinar din Veneţia şi cumulându-se pedepsele ce i-au fost aplicate inculpatului s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani 3 luni şi 27 zile şi 1.000 euro şi s-a emis ordin de executare pentru pedeapsa de 2 ani 3 luni şi 27 zile închisoare, ordinul nu a fost pus în executare, inculpatul (...) (...) (...) aflându-se în prezent pe teritoriul România, aşa cum a arătat apărătorul său ales.

Totodată, Curtea a notat că, potrivit adresei nr. (...)/SIRENE din 18.03.2019 în data de 97.12.2018, autorităţile competente din Italia au emis, în baza deciziei nr. (...)/2016 SIEP din data de 16.11.2018, o semnalare SIS privind căutarea inculpatului (...) (...) (...) în vederea participării la o procedură judiciară, conform art. 34 din Decizia nr. (...)/2007 privind SIS II.

În aceste condiţii, inculpatul (...) (...) (...) a comis infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză în stare de recidivă postcondamnatorie, înainte ca pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată de autorităţile judiciare italiene să fie executată, condiţii în care în mod corect instanţa de fond a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 41 şi art. 43 alin. (1) Cod penal.

Cu toate acestea, instanţa de fond, ţinând seama de dispoziţiile Deciziei-cadru 2008/675/JAI a Consiliului din 24 iulie 2008 privind luarea în considerare a condamnărilor în statele membre ale Uniunii Europene în cadrul unui nou proces penal, trebuia doar să constate că infracţiunea dedusă judecăţii a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, iar nu să contopească pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedepsele aplicate de autorităţile judiciare italiene.

Executarea în România a pedepselor aplicate de autorităţile judiciare ale statelor membre ale Uniunii Europene se face doar în condiţiile şi cazurile reglementate prin Titlul VI al Legii nr. 302/2004, prin care s-a implementat Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, sau într-o eventuală procedură de executare a unui mandat european de arestare, potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, nefiind posibil ca, pe cale incidentală, în cadrul unui nou proces penal, să se dispună executarea unor pedepse privative de libertate aplicate prin hotărâri definitive de alte state membre.

Mai mult, Curtea a reţinut că, prin hotărârea Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul ordinar din Venezia din 17.09.2018 s-a dispus revocarea suspendării condiţionate acordate inculpatului prin hotărârile Tribunalul ordinar din Verona şi Tribunalul ordinar din Veneţia care au fost cumulate, stabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani 3 luni şi 27 zile şi 1.000 euro şi s-a emis ordin de executare pentru pedeapsa de 2 ani 3 luni şi 27 zile închisoare, condiţii în care prin hotărârea instanţei de fond s-a modificat implicit pedeapsa pronunţată de autorităţile judiciare italiene, dispoziţie ce contravine art. 3 alin. (3) din Decizia-cadru 2008/675.

Faţă de cele ce preced, Curtea a reformat hotărârea instanţei de fond, urmând să înlăture dispoziţiile acesteia privind contopirea pedepsei aplicate în prezenta cauză cu cele aplicate de autorităţile judiciare italiene.

Având în vedere interpretarea dată art. 1401 din Legea nr. 302/2004 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii prin decizia nr. 1/2018 (publicată în M. Of. nr. 239 din 19 martie 2018), Curtea a menţinut dispoziţiile instanţei de fond privind recunoaşterea celor două hotărâri pronunţate de instanţele italiene, însă a constatat că acestea produc efecte numai cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului (...) (...) (...) ca urmare a reţinerii cauzei de agravare a răspunderii penale a recidivei, care exclude posibilitatea de a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

În acest context, Curtea a constatat că cererea formulată de inculpat prin motivele scrise de apel, care nu a mai fost susţinută cu ocazia dezbaterii apelului, de a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este nefondată, în cauză nefiind îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute de art. 91 Cod penal şi anume cea prevăzută de alin. (1) lit. b) Cod penal, inculpatul fiind condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an.

Curtea a mai notat că instanţa de fond a omis să deducă din pedeapsa aplicată inculpatului în prezenta cauză durata reţinerii de 24 de ore dispusă prin ordonanţa de reţinere din 27 aprilie 2017 emisă de Poliţia mun. (...) – Secţia 1 în dosarul nr. (...)/P/2017.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. (2) lit. a) Cod procedură penală, Curtea a admis apelul declarat de inculpatul (...) (...) (...) împotriva sentinţei penale nr. (...) din 19 decembrie 2018 pronunţate de Judecătoria (...) în dosarul nr. (...)/2017, care a fost desfiinţată în parte şi rejudecând a constatat că dispoziţiile Judecătoriei (...) cu privire la recunoaşterea sentinţei penale nr. (...)/2014, pronunţate la data de 17.09.2014 de Tribunalul ordinar din Verona, Italia, Reg. Gen nr. (...)/2014 DIB-R.N.G.R. nr. (...)/2014, definitivă la data de 17.09.2014, precum şi a sentinţei penale nr. (...)/2016 pronunţate la data de 16.09.2016 de Tribunalul ordinar din Veneţia, Italia, Reg. Gen. nr. (...)/2016 DIB - R.N.G.R. nr. (...)/2016, definitivă la data de 02.12.2016 produc efecte doar cu privire la încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului (...) (...) (...) şi cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate acestuia.

S-a înlăturat dispoziţia Judecătoriei (...) privind contopirea pedepsei aplicate în prezenta cauză cu pedepsele aplicate de autorităţile judiciare italiene, precum şi dispoziţia de deducere din pedeapsa rezultantă a măsurilor privative de libertate executate în Italia.

S-a dispus ca inculpatul (...) (...) (...) să execute prin privare de libertate pedeapsa de 1 an închisoare aplicată de Judecătoria (...) în prezenta cauză pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi (3) Cod penal şi art. 396 alin. (10) Cod procedură penală.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului (...) (...) (...) durata reţinerii de 24 de ore din 27 aprilie 2017, ora 15:00, până în 28 aprilie 2017 ora 15:00 dispusă prin ordonanţa de reţinere din 27 aprilie 2017 emisă de Poliţia mun. (...) – Secţia 1 în dosarul nr. (...)/P/2017.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelul inculpatului au rămas în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare