Renunțarea la cererea de chemare în judecată, în calea de atac a apelului

DREPT PROCESUAL CIVIL

Renunțarea la cererea de chemare în judecată, în calea de atac a apelului

- art. 406 alin. 3 și art. 464 alin. 2 Cod procedură civilă

Cu ocazia soluționării cauzei în apel s-a formulat o cerere de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată și nu o cerere de renunțare la calea de atac declarată, astfel că, atâta timp cât cererea nu îmbracă o formă specială iar partea intimată nu s-a opus admiterii acesteia, s-a admis ca fondat apelul, s-a anulat sentința apelată și s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea acțiunii promovate. Au fost acordate intimatei cheltuieli de judecată câtă vreme renunțarea a intervenit după comunicarea cererii de chemare în judecată.

Curtea de Apel Oradea – Secția I-a civilă

Decizia nr. 524 din 19 septembrie 2019

Prin Sentința civilă nr. (...)/LM din data de 19.12.2018, pronunțată de Tribunalul (...), în dosar nr. (...)/2017, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul (R) - CNP (...), cu domiciliul procesual ales în (...) în contradictoriu cu pârâta S.C. (P) S.R.L., cu sediul procesual ales în (...).

A fost obligat reclamantul să plătească în favoarea pârâtei suma de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Cu privire la capătul de cerere privitor la predarea exemplarului II al contractului individual de muncă nr. (...)/08.07.2014, instanța a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiile art. 16 alin. 3 Codul muncii, angajatorul este obligat ca, anterior începerii activității, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă. Această dispoziție legală instituie în sarcina angajatorului o obligație prealabilă începerii activității, la fel ca obligațiile prevăzute la alin. 1 și 2 din același articol, numai după îndeplinirea tuturor celor 3 operațiuni putând începe executarea contractului, prestarea muncii și salarizarea ei.

Conform exemplarului din acest contract depus la dosar, reclamantul a primit un exemplar la data de 8.07.2014, semnând în acest sens pentru primire pe contract, în care se menționează că actul a fost încheiat în două exemplare.

În dosarul penal (...)/P/2016 reclamantul a declarat că i s-a pus la dispoziție un exemplar al contractului, ocazie cu care l-a citit în totalitate, fiind de acord cu toate condițiile contractuale, motiv pentru care a semnat, fără a i se înmâna însă un exemplar.

Raporturile de muncă dintre părți au încetat definitiv cu data de (...).(...).2015, conform deciziei de încetare a contractului individual de muncă nr. (...)/(...).(...).2015.

În raport de acestea, instanța a reținut această pretenție a reclamantului ca fiind nefondată în condițiile în care reclamantul a semnat de primirea unui exemplar din contract, astfel că obligația apare ca fiind îndeplinită de angajator, cu atât mai mult cu cât aceasta este o obligație prealabilă, o condiție a începerii activității, care în speță a avut loc, ceea ce, pe lângă confirmarea prin semnătură, conduce la concluzia că reclamantul a primit un exemplar.

Pe de altă parte, cel puțin în cursul judecății prezentei cauze, reclamantului i s-a pus la dispoziție o copie a acestui contract, care a fost și depus la dosar, conținutul nefiind contestat de reclamant sau de pârâtă, astfel că obligația pârâtei este îndeplinită și din această perspectivă, având la dispoziție un exemplar al contractului, din care rezultă toate clauzele.

Cu privire la solicitarea privind obligarea pârâtei la plata către reclamant a salariului de încadrare calculat pe perioada (...).(...).2014 - (...).(...).2014, instanța a reținut următoarele:

În această perioadă între părți nu au existat raporturi de muncă, în condițiile în care prin Decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. (...)/(...).(...).2014, contractul individual de muncă nr. (...)/(...).(...).2014 a încetat în temeiul art. 55 lit. b) Codul muncii, începând cu data de (...).(...).2014.

Chiar dacă reclamantul nu a formulat cererea de desfacere a contractului individual de muncă, decizia de încetare a acestuia emisă de angajator produce efecte, fiind supusă contestării prin prisma dispozițiilor art. 78 și urm. Codul muncii, în termen de 30 zile calendaristice de la comunicare.

Cum în cauză o astfel de contestație nu s-a formulat, deși reclamantul a avut la cunoștință decizia de încetare a contractului de muncă cel puțin din cursul anului 2016, după cum rezultă din cuprinsul Referatului cu propunere de clasare din dosarul penal (...)/P/2016, iar decizia nu a fost anulată, rezultă că în perioada amintită între părți nu au existat raporturi de muncă, astfel că pârâta nu îi datorează reclamantului drepturi salariale.

Pe de altă parte, din probațiunea administrată în cauză nu se poate reține nici că în perioada (...).(...).2014 - (...).(...).2014 reclamantul a prestat activitate în cadrul unității pârâte.

Astfel, în dosarul penal (...)/P/2016, reclamantul a declarat că în realitate nu a desfășurat activitate în cadrul societății, cu toate că avea semnat contract de muncă, administratorul l-a chemat doar de câteva ori la domiciliul său pentru a-i face curățenie, iar în cursul lunii noiembrie i-a propus să meargă la muncă la Viena, însă s-a întors de acolo după o săptămână.

În cadrul interogatoriului luat în fața instanței, reclamantul a arătat că a lucrat zilnic la domiciliul administratorului, pe str. (...), nr. (...) la făcut curățenie și renovări – zugrăvit, parchet, gresie. De asemenea, a arătat reclamantul că nu a avut colegi, a lucrat singur, fiind însoțit și ajutat de numita (M).

Martora (M), care nu a fost angajată a unității pârâte, a declarat în fața instanței că știe că reclamantul a lucrat la o firmă pe str. (...), nr. (...), că uneori l-a însoțit acolo, ea făcând curățenie, iar reclamantul lucrând altceva. A arătat martora că la adresa de pe (...), nr. (...) se găsea un birou și acolo se vindeau și haine, că mai existau și alți lucrători acolo, o femeie sau uneori un bărbat care vindeau haine, precum și administratorul societății, care le spunea ce să facă. Martora a mai arătat că a fost de față la discuția dintre administratorul societății și reclamant privitoare la plecarea la Viena și că știe de la reclamant că în lunile octombrie, noiembrie și decembrie 2014 sau 2015 a lucrat și sâmbăta și duminica la societatea pârâtă.

În fișele de pontaj întocmite de angajator reclamantul nu apare în această perioadă, iar din cuprinsul documentației generate de ITM cu ocazia controlului efectuat nu rezultă elemente care să indice prestarea unei activități de către reclamant în același interval.

Ori, față de această probațiune, s-a apreciat că în cauză nu se poate reține că există premise concludente pentru a se trage concluzia că reclamantul a lucrat în acest interval, susținerile martorei și ale reclamantului neputând fi coroborate, cu atât mai mult cu cât martora nu a avut calitatea de angajat, sau altă calitate în temeiul căreia să justifice prezența sa la punctul de lucru.

În ce privește solicitările reclamantului privind plata indemnizației de concediu de odihnă și a sporului aferent zilelor de sâmbătă și duminică în care a prestat activitate, în cauză s-a reținut de asemenea că aceste pretenții sunt nefondate, reclamantului fiindu-i achitate toate drepturile restante aferente activității prestate în cadrul unității pârâte, la data de 5.10.2016. Reclamantul a arătat în cuprinsul acțiunii că pârâta i-a achitat la data de 05.10.2016 salariul și indemnizația de concediu de odihnă aferentă perioadelor (...).(...).2014 - (...).(...).2014 și (...).(...).2014 - (...).(...).2015, iar în perioada (...).(...).2014 - (...).(...).2014 reclamantul nu a prestat activitate, astfel că nu este îndreptățit la drepturi salariale și nici contravaloare concediu de odihnă. Din probațiunea administrată în cauză de asemenea nu se poate reține că în perioadele în care reclamantul a fost angajat al pârâtei a lucrat în zilele de sâmbătă și duminică pentru a se putea reține îndreptățirea acestuia la sporuri cu acest titlu, depoziția martorei audiate în cauză pe acest aspect fiind neconcludentă în condițiile în care martora arată că știe despre aceste împrejurări de la reclamant, iar depoziția nu poate fi coroborată cu restul probațiunii administrate în cauză pe acest aspect, conform pontajelor, reclamantul desfășurând activitate exclusiv în zile lucrătoare.

Față de cele anterior reținute, s-a respins și cererea reclamantului cu privire la obligarea pârâtei la plata unor daune morale, în cauză neputând fi reținută în sarcina pârâtei săvârșirea unei fapte ilicite susceptibilă de a produce reclamantului un prejudiciu moral.

Față de acestea, instanța a reținut acțiunea reclamantului ca fiind nefondată sub aspectul tuturor capetelor de cerere, sens în care a fost respinsă.

În baza art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța l-a obligat pe reclamant la 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei, reprezentând onorariu avocațial, justificat cu chitanța nr. (...)/29.05.2017, depusă la dosar.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel (R), invocând că prin hotărârea apelată nu i s-a făcut dreptate, prin motivele de apel înregistrate la Tribunalul (...) la data de 27.12.2018, apelantul formulând următoarele critici:

- a fost nedreptățit prin hotărârea atacată, nefiind luat în considerare faptul că a depus și alte contestații, nici lezarea sa de către SC (P) SRL, care i-a întocmit contract individual de muncă fără acceptul său, cel de al doilea contract nefiind semnat de el și nici nu i s-a adus la cunoștință existența acestuia;

- nu înțelege cum instanța a hotărât că intimata nu are nicio responsabilitate pentru actele juridice întocmite în fals, pentru ducerea în eroare a instanței;

- a depus acte prin care a dovedit că intimata a încălcat legea, iar instanța a reținut că el este vinovat;

- solicită încuviințarea interogatoriului intimatei, care nu a fost admis la fond, solicită salarizarea pe toată perioada în care a fost angajat conform contractului de muncă;

- solicită să se stabilească cine a întocmit cel de al doilea contract de muncă fără știința sa, de asemenea, cine a depus cerere de angajare în cazul primului și celui de al doilea contract de muncă și de desfacere a acestora, totodată solicită ca pârâta să prezinte actul emis de Protecția muncii vizând cele două contracte de muncă, în original, respectiv să prezinte și avizul medical emis de Medicina Muncii și adeverința medicală eliberată de medicul de familie privind cele două contracte de muncă, în original;

- solicită să se stabilească cine a schimbat statele de plată în cadrul intimatei, de asemenea aceasta să arate cine a retras banii pe numele său pe perioada în care a fost angajatul firmei;

- solicită încuviințarea probelor audio-video privind pe numitul (...) și privind pe martorul (M2);

- mai arată că depune în copie acte pe care le-a mai depus la registratura Tribunalului (...) și solicită tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu motivarea că nu sunt aduse critici reale cu privire la hotărârea pronunțată de instanța de fond, iar cât privește probațiunea solicitată apreciază că instanța de fond a făcut tot ce era necesar pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele. Intimata arată că în mod temeinic și legal a reținut instanța de fond faptul că este nejustificată pretenția reclamantului privind predarea exemplarului doi al contractului de muncă, acesta fiindu-i predat sub semnătură la data de 8.07.2014, de asemenea, în mod temeinic și legal a fost respins și capătul de cerere privind obligarea la plata salariului de încadrare calculat pe perioada (...).(...).2014 - (...).(...).2014, apelantul reclamant luând cunoștință de decizia nr. (...)/09/2014 încă din anul 2016 și cu toate acestea nu a formulat contestație împotriva acesteia în condițiile prevăzute de Codul muncii. Intimata susține totodată că, astfel cum a reținut instanța de fond, reclamantului nu i se cuvin drepturi salariale aferent perioadei (...).(...).2014 - (...).(...).2014, în condițiile în care nu a prestat activitate în cadrul societății în această perioadă, tot corect reținând instanța de fond faptul că nu poate fi obligată la plata sporului aferent activităților prestate în zilele de sâmbătă și duminică în perioada 9.07.2014 - (...).(...).2014, câtă vreme din probațiunea administrată la dosar rezultă că în cadrul societății nu s-a prestat activitate în acele zile.

În drept, invocă dispozițiile art. 205 și art. 466 Cod procedură civilă.

Prin actul înregistrat la instanță la data de 10.07.2019 (fila 69), apelantul a solicitat instanței a se lua act de retragerea cererii formulate împotriva SC (P) SRL în dosarul nr. (...)/2017, învederând că toate petițiile și plângerile sale au fost clasate de Parchetul de pe lângă Judecătoria (...), făcând referire totodată la dosarul penal nr. (...)/P/2016 și respectiv la dosarul nr. (...)/2017, în cazul cărora arată că nu au fost încuviințate probele audio-vizuale nici la Parchetul de pe lângă Judecătoria (...), nici de către instanță.

Referitor la această cerere comunicată intimatei alăturat adresei din 11 iulie 2019, intimata, prin reprezentanta sa, a solicitat a se lua act de poziția exprimată de către apelantul reclamant, sens în care a precizat că în condițiile în care se va lua act de renunțarea la calea de atac, solicită a fi menținută ca temeinică și legală hotărârea Tribunalului (...), iar în măsura în care se va aprecia că este o cerere de renunțare la judecată, solicită a se lua act de această chestiune și să se dispună anularea hotărârii și respingerea cererii de chemare în judecată potrivit voinței reclamantului, cu cheltuieli de judecată.

Examinând cauza din perspectiva incidentului procesual ivit odată cu depunerea la dosar a actului înregistrat la Curtea de Apel (...) la data de 10 iulie 2019, instanța a reținut următoarele:

În cuprinsul actului din 10 iulie 2019 depus la dosar de apelantul reclamant, se regăsește specificarea acestuia formulată în sensul că solicită retragerea plângerii formulate împotriva SC (P) SRL (...).

Suntem în prezența unui act procesual de dispoziție, aspect al principiului disponibilității, act care, în conformitate cu prevederile art. 406 alin. 1 din Codul de procedură civilă, poate interveni în orice fază procesuală, acest text de lege prevăzând că reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte.

Renunțarea la judecată este posibilă și în căile de atac, lămuritor în acest sens fiind textul art. 406 alin. 5 care arată că într-o atare situație se va dispune și anularea în tot sau în parte a hotărârii pronunțate în cauză.

Din modul în care este formulată solicitarea apelantului rezultă că este vorba de o renunțare la cererea de chemare în judecată, nu de o renunțare la calea de atac. De altfel, pentru această ultimă ipoteză, din textul art. 464 alin. 2 din Codul de procedură civilă rezultă că renunțarea la calea de atac deja exercitată se face de parte prin act autentic sau prin declarație verbală în fața instanței.

În speță, renunțarea la judecată se regăsește într-o cerere scrisă ce nu îmbracă o formă specială, de altfel art. 406 alin. 3 nu impune o cerință specială sub aspectul formei, însă pentru a opera renunțarea este necesar acordul părții pârâte, acord care în speță a fost exprimat în ședința publică din (...).(...).2019.

Cât privește solicitarea intimatei pârâte referitoare la cheltuielile de judecată, cererea este justificată având în vedere că la alin. 3 al articolului 406, legiuitorul a impus acordarea cheltuielilor de judecată la solicitarea pârâtului, dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată.

În speță, față de momentul procesual în care a intervenit renunțarea la judecată, o atare situație impune acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorarii avocațiale suportate de partea intimată în cele două faze procesuale, fond și apel.

Dată fiind modalitatea de soluționare a cauzei, prin închiderea dosarului urmare renunțării la judecată, nu s-a mai impus analizarea criticilor formulate de apelantul reclamant împotriva hotărârii primei instanțe.

În considerarea argumentelor mai sus expuse, instanța a admis apelul, a anulat în tot sentința și a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea cererii de chemare în judecată, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei în favoarea intimatei pârâte.

Domenii speta

Spete similare