Ordonanță președințială

Ordonanță președințială

Sentința civilă nr. 7196/19.12.2018

În fapt, prin ordonanţa de renunţare la urmărire penală nr. ........... din data de ..........., emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, s-a renunţat la urmărirea penală împotriva făptuitorului ................... cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 334 alin. 1 C.penal, iar prin încheierea nr. ............. pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul nr. .............., soluţia de renunţare la judecată a fost confirmată.

Reclamantul a formulat, la data de 07.12.2018, plângere contravenţională împotriva procesului verbal din data de 01.08.2018, în contradictoriu cu .................., cererea fiind înregistrată sub nr. .............. (certificat de grefă – fila 8).

Ulterior, la data de 12.12.2018, reclamantul a formulat cerere de emitere a ordonanţei preşedinţiale, solicitând obligarea pârâtei la restituirea permisului de conducere.

În drept, potrivit art. 997 alin. 1 C.pr.civ., instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Ca atare, în cazul unei cereri de ordonanţă preşedinţială, pe lângă condiţiile generale ce trebuie să existe în cazul oricărei forme concrete care intră în conţinutul acţiunii civile (formularea unei pretenţii, interesul, capacitatea procesuală şi calitatea procesuală), admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale presupune şi îndeplinirea anumitor condiţii speciale, respectiv aparenţa dreptului în favoarea reclamantului, urgenţa, neprejudecarea fondului şi caracterul vremelnic al măsurii solicitate a se lua pe această cale, aceste ultime două condiţii fiind în mod expres stipulate la art. 997 alin. 5 C.proc.civ. 

Când soluţionează o cerere de ordonanţă preşedinţială, instanţa nu poate cerceta fondul dreptului discutat între părţi, dar, pentru ca soluţia să nu fie arbitrară, este obligată să cerceteze aparenţa acestui drept în favoarea reclamantului. Instanţa face un examen sumar al cauzei, legea dându-i dreptul să „pipăie fondul”, pentru a vedea de partea cui este aparenţa dreptului. Împrejurarea că dreptul subiectiv este litigios nu împiedică pronunţarea ordonanţei preşedinţiale, întrucât aparenţa de drept este suficientă pentru ca instanţa să ordone o măsură urgentă şi vremelnică, urmând ca problema existenţei sau inexistenţei dreptului subiectiv să se rezolve pe calea procedurii de drept comun, în cadrul unei judecăţi care vizează fondul.

Instanța reține că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la restituirea permisului de conducere, reţinut de aceasta la data de 01.08.2018.

Referitor la aparenţa dreptului, instanţa constată că reclamantul a formulat plângere contravenţională împotriva unui proces verbal fără număr, din 01.08.2018 (fila 8), iar din motivarea cererii de ordonanţă preşedinţială reiese că acesta este, de fapt, nemulţumit de măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 zile instituită în temeiul art. 103 alin. 1 lit. c din OUG 192/2002.

Conform art. 118 din OUG 195/2002, „(1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.

(2) Plângerea suspendă executarea amenzilor şi a sancţiunilor contravenţionale complementare de la data înregistrării acesteia până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti.

(3) Dovada înregistrării plângerii depuse la judecătorie în termenul prevăzut la alin. (1) se prezintă de contravenient la unitatea de poliţie din care face parte agentul constatator, care va efectua menţiunile în evidenţe şi îi va restitui permisul de conducere.”

Având în vedere că, din analiza înscrisurilor depuse la dosar, precum şi a susţinerilor reclamantului, reiese că nu există un proces verbal de contravenţie prin care să fi fost dispusă măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, această măsură fiind stabilită prin dispoziţia şefului Serviciului Rutier, instanţa constată că, în atare situaţie, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 118 din OUG 195/2002, care prevăd posibilitatea restituirii permisului de conducere până la soluţionarea definitivă a plângerii împotriva procesului verbal de contravenţie.

Prin urmare, aparenţa de drept pare a fi în defavoarea reclamantului care nu a indicat un proces verbal de constatare a contravenţiei prin care a fost aplicată măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce vehicule.

Având în vedere considerentele expuse, instanța va reține că, în prezenta cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a unei cereri de ordonanţă preşedinţială, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului.

În cauză, sentința a rămas definitivă ca urmare a perimării apelului.

Domenii speta

Spete similare