Stabilire domiciliu minor

Cod ECLI ECLI:RO:TBBUC:..................................

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA A III- A CIVILĂ

Dosar nr. .......................

Decizia Civilă nr. ..................

Sedinţa publica din:06.02.2020

Tribunalul constituit din :

Preşedinte:

Judecător:

Grefier:

Pe rol, se află soluţionarea cererii de apel formulată de apelanta pârâtă reclamantă ...........................................în contradictoriu cu intimatul reclamant pârât ........................................... şi intimata autoritate tutelară PRIMĂRIA SECTORULUI 1 BUCUREŞTI, împotriva sentinţei civile nr. ...........................................pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosar nr. ............................................

Dezbaterile în fond şi susţinerile orale  ale părţilor au fost consemnate în încheierea din şedinţa din data de 06.02.2020, încheiere  ce face parte integrantă din  prezenta decizia  civilă, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera  şi pentru a da posibilitate  părţilor să depună concluzii scrise a amânat pronunţarea la data de 20.02.2020, când a decis următoarele :

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată la data de ........................, sub nr.  ..........................................., reclamantul ..........................................., în contradictoriu cu pârâta ........................, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună stabilirea domiciliului minorului Şerbu Antonio Eduardo la reclamant, exercitării autorității părintești asupra minorului exclusiv de către reclamant, și obligarea pârâtei la plata în favoarea minorului a cheltuielilor de creştere şi educare, până la majoratul copilului.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, că a început relaţia de concubinaj cu pârâta în anul ................ în ..................., iar la data de .................. s-a născut fiul lor. După naştere pârâta a început să se comporte urât cu reclamantul, deşi acesta a încercat să o înţeleagă şi să evite orice fel de ceartă, iar după accidentul de circulaţie suferit de pârâtă în anul ............... comportamentul ei s-a înrăutăţit, îngrijorător fiind mai ales comportamentul foarte rău pe care îl are cu fiul lor, aceasta nereuşind să se controleze. În acest sens reclamantul a menţionat mai multe exemple. Astfel, într-o noapte când băiatul se simţea un pic rău şi plângea, mama l-a luat în braţe şi văzând că nu se calmează l-a aruncat în pătuţ. În perioada când pârâta s-a ocupat mai mult să facă baie copilului, copilul a ajuns să se teamă foarte tare la duş devenind rigid şi începând să plângă şi chiar să urle, întrucât mama a reuşit să-l terorizeze şi să-l sperie la baie ţinându-l foarte tare de mână, clătindu-l forţat şi punându-i duşul în cap şi pe faţă cu  presiune foarte mare. Într-o sâmbătă mama a luat copilul de o mână pe sus aruncându-l într-o cămară în întuneric şi închizând uşa, iar de fiecare dată când copilul făcea vreo prostioară mama îl ameninţa că îl duce în cămară şi îl închide acolo. În fiecare dimineaţă copilul se trezeşte buimac deoarece pârâta îl trezeşte făcând mult zgomot, aprinzând lumina şi strigându-l cu voce tare, iar apoi îl grăbeşte să mănânce repede şi să plece la grădiniţă.  Când copilul pleacă de lângă jucăriile cu care se joacă mama îl terorizează să le strângă, iar într-o seară s-a repezit la copil şi l-a lovit tare cu palma după ceafă. Odată, stând în pat, pârâta i-a pus un picior pe faţă copilului, l-a împins şi l-a trântit pe pat, spunând cu agresivitate că acesta o bate mereu şi dă în ea. În altă zi, pârâta a lăsat copilul singur în bucătărie în timp ce acesta stătea în picioare pe un scaun în faţa aragazului şi amesteca cu o lingură într-o oală cu apă fierbinte, mama spunând că nu are ce să-i facă dacă nu înţelege. De asemenea, pe pârâtă nu o interesează prea mult să hrănească copilul aşa cum ar trebui. De câte ori reclamantul i-a spus că nu este acord cu aceste lucruri şi a întrebat-o de ce le face, pârâta răspunde cu agresivitate, fiind mereu pusă pe ceartă şi scandal, nefiind interesată de liniștea, căldura şi bunăstarea unei familii. Reclamantul a mai arătat că pârâta mai are o fată dintr-o relaţie anterioară, cu care are de asemenea un comportament anormal, ceea ce a generat situaţia şcolară dezastruoasă şi comportamentul lipsit de respect al fetei. Se mai arată că la începutul lunii mai ................. pârâta a luat decizia de a se muta singură cu copii într-un alt apartament, trimiţându-i reclamantului o scrisoare printr-un avocat, prin care l-a informat că se mută şi că se va stabili pe viitor programul de vizită şi pensia alimentară pentru copil. Reclamantul consideră că pârâta dă dovadă de inconştienţă şi lipsă de răspundere, fiind imposibil să se descurce singură cu doi copii cu salariul pe care îl are, datorită chiriilor mari şi traiului scump, pe lângă faptul că are un comportament necorespunzător faţă de minor, cu comportamentul şi caracterul ei riscând să fie reclamată de vecini iar minorul să ajungă la serviciile sociale, lucru care se poate întâmpla foarte uşor în Italia. Din aceste motive reclamantul a luat decizia de a se întoarce în România cu copilul, unde are împreună cu părinţii săi o casă şi toate condiţiile necesare pentru a oferi copilului o familie iubitoare, o copilărie şi o viaţă liniştită. Reclamantul a mai arătat că ştie să gătească pentru minor, având o preocupare continuă pentru supravegherea, creşterea şi educarea minorului într-o atmosferă benefică, urmând a fi ajutat de bunici paterni de care minorul este ataşat.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 398, 400, 402, 493, 496, 499, 505 C. civ.

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu, ancheta socială şi martori.

Prin întâmpinarea şi cererea reconvenţională înregistrată la data de ................., pârâta-reclamantă a solicitat instanţei să dispună respingerea cererii reclamantului, stabilirea locuinţei minorului la mamă, exercitarea autorităţii părinteşti de către mamă în mod exclusiv, obligarea reclamantului-pârât la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului până la majorat, de la data pronunţării hotărârii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării şi a cererii reconvenţionale, pârâta-reclamantă a arătat, în esenţă, că afirmaţia reclamantului privind faptul că părţile achitau împreună cheltuielile legate de casă şi întreţinerea copilului este nereală, întrucât reclamantul-pârât niciodată nu a plătit cheltuielile legate de copil ci a plătit chiria imobilului în care părţile au locuit, pârâta-reclamantă achitând  celelalte cheltuieli legate de întreţinere şi mâncare, iar din anul ................ acesta a refuzat să mai plătească şi chiria. Pârâta-reclamantă a mai arătat că minorul s-a născut în Italia unde a locuit în mod constant, până într-o zi când reclamantul, minţind că rămâne acasă având probleme cu maşina de serviciu şi că va duce el copilul la grădiniţă, a plecat cu copilul pe ascuns în România. În ziua în care reclamantul a luat copilul, pârâta l-a sunat să-l întrebe dacă a dus copilul la grădiniţă, iar acesta i-a spus că au plecat într-o excursie de o săptămână la bunici, apoi i-a comunicat că mai rămân o săptămână pentru că se simt foarte bine. După cele două săptămâni, reclamantul-pârât a informat-o că nu mai intenţionează să revină în Italia şi că va rămâne cu copilul în România, introducând deja două cereri de chemare în judecată, atât pe cale de ordonanță preşedinţială cât şi pe dreptul comun, de stabilire a domiciliului minorului la tată. Pârâta-reclamantă a formulat o plângere la poliţie în Italia, în urma căreia reclamantului-pârât i s-a pus în vedere să aducă copilul în domiciliul mamei până la data de ................, însă în ciuda avertismentului poliţiei şi a insistenţelor mamei, tatăl a refuzat. Se mai arată că afirmaţiile reclamantului-pârât sunt şocante şi jignitoare, pătând tot ce a fost frumos între părţi, deşi relaţia nu mai funcţionat după apariţia copilului întrucât acesta a devenit prioritatea pârâtei-reclamante. Copilul a crescut cu mama, care l-a alăptat până la vârsta de un an şi şapte luni,  când aceasta a avut un accident şi a fost internată în spital, motivul recuperării grabnice al mamei fiind copilul. Niciodată reclamantul nu a ieşit în parc cu copilul, nu l-a hrănit, nu l-a spălat, nu a stat noaptea cu el, acesta necontribuind în niciun mod la creşterea şi întreţinerea acestuia, părţile având bugete separate. Tatăl a fost informat printr-o notificare despre intenţia mamei de a introduce acţiune de stabilire a custodiei şi domiciliului minorului, conform procedurii din Italia, iar ulterior şi despre faptul că pârâta-reclamantă nu mai doreşte să locuiască împreună cu el şi despre intenţia de a se muta cu cei doi copii într-o locuinţă apropiată, astfel încât tatăl să-şi poată vedea copilul ori de câte ori va dori. Pârâta-reclamantă a mai arătat că separarea copilului de mamă este de natură să afecteze minorul în plan emoţional, fiind în interesul minorului ca acesta să revină în domiciliul unde a locuit în mod statornic şi de unde a fost luat în mod fraudulos. 

În drept, pârâta-reclamantă şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 997 C.p.c., art. 400 şi urm. C. civ.

În dovedirea întâmpinării şi a cererii reconvenţionale, pârâta-reclamantă a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu şi martori.

La data de ........................, reclamantul-pârât a formulat răspuns la întâmpinare şi întâmpinare la cererea reconvenţională, prin care a arătat, în esenţă, că afirmaţiile pârâtei-reclamante sunt nereale, fiind grav că pârâta-reclamantă nu conştientizează că prin faptele sale aduce prejudicii grave dezvoltării minorului, acesteia părându-i-se ceva normal să ţipe la minor, să îl bată, să îl pedepsească cu sancţiuni greu de crezut pentru vârsta minorului, să nu îi gătească, şi să creeze o atmosfera tensionată în familie. Se mai arată că tatăl a plecat cu minorul în România având acordul mamei, aceasta manifestându-şi intenţia de despărţire şi ştiind că minorul este bine îngrijit la bunicii paterni. De asemenea, se arată că minorul doreşte să rămână cu tatăl fiind foarte ataşat de acesta, şi nu doreşte să se întoarcă în Italia din cauza comportamentului agresiv fizic şi verbal al mamei sale, astfel cum rezultă din înregistrările audio-video depuse la dosarul cauzei.

La data de ....................., pârâta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat, în esenţă, că nu a cunoscut intenţia tatălui de a veni cu copilul în România, şi nu ar fi fost de acord cu acest lucru în mijlocul săptămânii, în afara vacanţei, fără mamă şi înaintea reglementării situaţiei dintre părţi. Întrucât relaţia părţilor nu funcţiona, pârâta-reclamantă nu îi mai gătea reclamantului care nu îi respecta munca, însă pentru copil mama gătea zilnic. De asemenea, pârâta-reclamantă a arătat că niciodată nu a bătut copilul, însă la această vârstă trebuie făcută educaţie copilului, care trebuie introdus într-un mediu social, pentru a nu se trânti pe jos sau ţipa când educatorul sau părintele îi cere să se spele pe dinţi, să ajute să strângă jucăriile sau e ora de masă, precum fac unii copii. Se mai arată că înregistrarea obţinută imediat după sosirea în România nu este un fapt instantaneu şi repetabil, reclamantul-pârât montând anume camera de filmat şi vrând să arate că cel mic nu doreşte acasă, însă acesta nu cunoaşte stările şi preferinţele copilului, şi nici faptul că minorul fiind obişnuit să meargă în parc zilnic, doreşte să petreacă mult timp afară cu copii şi plânge uneori că nu doreşte acasă, dar nu din motivele arătate de reclamantul-pârât. Pârâta-reclamantă a mai arătat că prin acele înregistrări tatăl se foloseşte de copil ca să se răzbune pe ea, că ceea ce spune copilul nu este adevărat întrucât nu l-a lovit pe copil niciodată în cap, iar la funduleţ foarte rar şi încet, fiind împotriva unor astfel de agresiuni.

La termenul de judecată din data de .................... instanţa a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. ............... în baza dispoziţiilor art. 413 al. 1 pct. 1 C.p.c., şi ale art. 16 din Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980.

La termenul de judecată din data de ................... instanţa a dispus repunerea cauzei pe rol. La acelaşi termen, pârâta-reclamantă a invocat excepţia necompetenţei instanţelor române, faţă de hotărârile pronunţate de Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti privind înapoierea minorului în ...................

Prin sentinţa civilă nr. ............................ pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. ........................................... s-a respins excepţia necompetenţei instanţelor române, invocată de pârâta-reclamantă, ca neîntemeiată.

S-a admis în parte cererea formulată de reclamantul-pârât ..........................................., în contradictoriu cu pârâta-reclamanta ...........................................şi autoritatea tutelară PRIMĂRIA SECTORULUI 1 BUCUREŞTI.

S-a admis în parte cererea reconvenţională.

S-a dispus exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minorul ......................., născut la data de ................................, în comun, de către ambii părinţi.

S-a dispus stabilirea locuinței minorului la tată.

A fost obligată pârâta-reclamantă la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorului, reprezentând ¼ din salariul net al pârâtei-reclamante, de la data introducerii cererii, respectiv ..................., până la majoratul copilului.

S-a respins în rest cererea principală şi cererea reconvenţională, ca neîntemeiate.

S-a luat act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Executorie de drept privind exercitarea autorității părintești, stabilirea locuinței minorului, şi obligația de întreținere.

Pentru a pronunţa această soluţie, analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a  constatat următoarele:

Instanţa a analizat cu prioritate excepţia necompetenţei instanţelor române, invocată de pârâta-reclamantă la ultimul termen de judecată din data de ..................

Aşa cum rezultă din certificatul de naștere seria ................ nr. .............. eliberat de ......................, minorul ....................... s-a născut în Italia la data de ..............., având filiaţia stabilită atât faţă de mamă cât şi faţă de tată, din relaţia părţilor în afara căsătoriei.

Întrucât pârâta-reclamantă are reședința în orașul ....................., ......................., din punct de vedere spațial și temporal, prezenta cauză intră în domeniul de aplicare al Regulamentului CE nr. 2201/2003. De asemenea, instanța a reținut că cererea intră în domeniul de aplicare al Regulamentului CE nr. 2201/2003 și din punct de vedere material, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. b, acțiunea având ca obiect aspecte al exercitării autorităţii părintești. Prin urmare, competența internațională a instanțelor române va fi analizată în raport de prevederile din Regulamentul CE nr. 2201/2003.

Prin Sentinţa civilă nr. ..................... a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. .......................... a Curţii de Apel Bucureşti de respingere a recursului declarat de ..........................................., s-a dispus admiterea cererii formulate de ...........................................şi obligarea lui ........................................... să înapoieze minorul ........................ la reşedinţa obişnuită a copilului din .........................., la mama sa. În considerentele acestei hotărâri, Tribunalul a reţinut că atât deplasarea minorului de către tată din .................. cât şi neînapoierea sunt ilicite, în sensul art. 3 din Convenţia de la Haga 1980. De asemenea, s-a arătat că soluţia pronunţată în acest dosar nu ar trebui să aibă în mod esenţial o consecinţă asupra măsurii stabilirii domiciliului minorului la mamă sau la tată şi nici asupra exercitării autorităţii parentale, cele două evaluări fiind distincte şi făcându-se după reguli diferite şi conform unui standard al probelor diferit, având în vedere dispoziţiile art. 19 ale Convenţiei de la Haga conform cărora o hotărâre asupra înapoierii copilului pronunţată în cadrul Convenţiei, nu afectează fondul dreptului privind încredinţarea.

Potrivit dispozițiilor art. 60 lit. e din Regulamentul nr. 2201/2003, în relațiile dintre statele membre, dispozițiile Regulamentului nr. 2201/2003 prevalează asupra Convenției de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii în materiile reglementate de Regulamentul nr. 2201/2003.

Conform regulii de bază consacrate prin dispozițiile art. 8 alin. 1 din Regulamentul CE nr. 2201/2003, în materia răspunderii părintești sunt competente instanţele statului membru în care copilul îşi are reşedinţa obişnuită la momentul introducerii cererii. De la regula de bază referitoare la reşedinţa obişnuită există excepţii, în cazul cărora competenţa este stabilită după alte criterii, potrivit art. 8 alin. 2, dispozițiile alin. 1 aplicându-se sub rezerva dispozițiilor art. 9, 10 și 12, astfel încât instanța va analiza în continuare incidența acestor dispoziții în cauză.

Astfel, conform dispozițiilor art. 10 din Regulament, în caz de deplasare sau de reținere ilicită a unui copil, instanțele judecătorești din statul membru în care copilul își avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sale sau a reținerii sale ilicite rămân competente până în momentul în care copilul dobândește o reședință obișnuită într-un alt stat membru și până când sunt îndeplinite mai multe condiţii legale prevăzute de acest text.

De asemenea, Regulamentul permite prorogarea competenţei, conform dispoziţiilor art. 12 alin. 3, în situaţia învestirii instanţei cu o cerere principală privind răspunderea părintească, care permite stabilirea competenţei unei alte instanţe dintr-un stat membru, cu îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii.

În primul rând, potrivit art. 12 alin. 3 lit. a, sunt competente instanțele judecătorești din statul membru cu care copilul are o legătură strânsă, de exemplu cetăţenia sau reşedinţa obişnuită a unuia dintre titularii răspunderii părinteşti, acest aspect fiind verificat de împrejurarea că părţile din prezenta cauză sunt cetăţeni români iar tatăl minorului are reşedinţa actuală şi ocupaţia profesională în România.

În continuare, art. 12 alin. 3 lit. b, reglementează acceptarea competenței instanței în mod expres sau în orice alt mod neechivoc de către toate părțile la procedură la data sesizării instanței, şi în orice caz, verificarea împrejurării dacă această competenţă este şi în interesul superior al copilului. Relevante în acest sens sunt durata posibilă a procedurii judiciare, posibilitatea ca minorul să poată rămâne în timpul procedurii judiciare într-un mediu de linişte, siguranţă şi echilibru, şi faptul că acesta s-a integrat cu ușurință în mediul familial şi social din România, locuind cu tatăl în casa bunicilor paterni împreună cu aceştia, fiind înscris la grădiniţă şi în evidenţele unui medic de familie.

Instanţa a constatat că pârâta-reclamantă a acceptat în mod expres şi neechivoc competenţa instanţelor judecătoreşti din România, prin formularea cererii reconvenţionale în prezentul dosar înregistrat pe rolul  Judecătoriei Sectorului 1, în calitate de titular al dreptului privind răspunderea părintească, prin care a solicitat instanţei să dispună stabilirea locuinţei minorului la mamă şi exercitarea autorităţii părinteşti de către mamă în mod exclusiv, prin participarea la tot parcursul procedurii de judecată, fără a invoca excepţia necompetenţei instanţei la data sesizării, astfel cum prevede în mod expres Regulamentul.

Potrivit jurisprudenței C.J.U.E. (cauza C-656/13, L. c. M, hotărârea din 14 noiembrie 2014), art. 12 din Regulamentul nr. 2201/2003 impune stabilirea existenței unui acord expres sau cel puțin univoc cu privire la prorogarea de competență respectivă între toate părțile la procedură cel târziu la data depunerii la instanța aleasă a actului de sesizare a instanței sau a unui act echivalent.  Prorogarea de competență nu va opera dacă instanța în cauză este sesizată doar la inițiativa uneia dintre părțile din procedură, cealaltă parte din procedură sesizează aceeași instanță cu o altă procedură la o dată ulterioară, iar această ultimă parte contestă, încă de la momentul primului act care îi incumbă în cadrul primei proceduri, competența instanței sesizate.

Întrucât pârâta-reclamantă nu a contestat competența instanței sesizate încă de la momentul primului act care îi incumbă în cadrul procedurii de judecată, potrivit Regulamentului, ci dimpotrivă, a acceptat competenţa instanţei în mod concludent operând astfel prorogarea de competenţă, instanţa constată că excepţia necompetenţei instanţelor române invocată la ultimul termen de judecată din data de 18.07.2018, este neîntemeiată, şi în consecinţă, va dispune respingerea excepţiei.

Asupra fondului cauzei, referitor la cererile părţilor privind stabilirea exercitării autorităţii părinteşti privind minorul, instanţa reţine cu titlu preliminar dispoziţiile art. 505 alin. 1 C. civ., potrivit cărora  în cazul copilului din afara căsătoriei, autoritatea părintească se exercită în comun şi în mod egal de către părinţi, dacă aceştia convieţuiesc, iar potrivit alin. 2, dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile de la divorţ, în speţă prevederile art. 397-399 C. civ. Conform dispoziţiilor art. 397 C. civ., autoritatea părintească revine, ca regulă, ambilor părinţi şi numai prin excepţie, în cazurile prevăzute la art. 398 si 507 C. civ., exercitarea autorităţii părinteşti poate reveni doar unuia dintre părinţi. Astfel, instanţa a analizat în continuare aspectele de fapt relevante pentru modul de exercitare a autorităţii părinteşti privind pe minorul în cauză.

Din declaraţia martorului propus de reclamantul-pârât, respectiv sora acestuia, doamna ................ (fila ....... vol. ...........), rezultă că părţile au avut o relaţie de concubinaj de lungă durată şi au locuit împreună în ................, unde s-a născut şi fiul lor, iar reclamantul, fratele martorei, a revenit în România împreună cu copilul în vara anului ................ Între părţi există discuţii legate comportamentul mamei faţă de copil, în sensul că aceasta ţipă la băieţel, îl pedepseşte prin izolare în debara, îi aplică pedepse şi pentru lucruri minore cum ar fi când nu îşi adună jucăriile de pe jos, îl trage de mâini când nu doreşte să facă ceva, şi este pălmuit din orice. Copilul a spus martorei că atunci când face vreo prostioară se aşteptă ca cineva să ţipe la el, iar atunci când a vrut să facă duş copilului, martora a constatat că acesta nu suportă duşul sau să fie spălat pe cap, arătându-i cum este lovit de mamă cu duşul în cap şi cu palmele. În mod frecvent copilul spune, atât mamei lui cât şi martorei, că nu mai doreşte să se întoarcă în Italia.

Din declaraţia martorului propus de pârâta-reclamantă, respectiv mama acesteia, doamna .............................(fila ........... vol. ....), rezultă că pentru o perioadă de 3 luni după naşterea copilului şi o lună după accidentul fiicei sale din anul ................, a fost în casa părţilor, în Italia, observând că pârâta se comporta foarte bine cu copilul, aceasta ocupându-se de copil şi după accident. Reclamantul spunea că lucrează de dimineaţă până seara, că nu are timp niciodată să facă cumpărături sau să iasă în parc cu copilul. Martora a mai arătat că ştie din spusele fiicei sale că reclamantul a plecat cu copilul din Italia fără să-i spună pârâtei.

Din fişierele audio-video depuse de reclamantul-pârât la dosar prin dispozitivele de stocare DVD (fila ............ vol. ...............), instanţa reţine înregistrarea unei conversaţii dintre părţi (audio 3) din care rezultă că între cei doi există atât un conflict de cuplu cât şi unul parental, aspectele relevate în raport de obiectul cauzei fiind că tatăl reproşează mamei că ceartă mereu copilul să-şi strângă jucăriile, şi că nu este de acord cu unele pedepse aplicate de mamă minorului, precum închiderea copilului în debara, fapt despre care mama a recunoscut că s-a întâmplat de două ori ca pedeapsă pentru capriciile copilului, şi că e normală în educaţie bătaia pe care şi ei au luat-o de la părinţi.

De asemenea, din înregistrările unor conversaţii ale tatălui cu minorul, instanţa a reţinut afirmaţiile minorului referitoare la faptul că nu doreşte să se întoarcă în Italia, că vrea şi îi place să stea cu tatăl, că mama îl bate, iar întrebat fiind unde l-a lovit mama, minorul a răspuns „în cap şi la funduleţ” (audio 1 şi 2, video 2).

Din fişierele audio-video depuse de pârâta-reclamantă la dosar prin dispozitivele de stocare DVD (fila ............. vol.............), instanţa reţine înregistrarea unei conversaţii ale mamei cu minorul, copilul declarându-şi iubirea faţă de mamă şi faptul că vrea să meargă acasă cu mama.

Chiar dacă judecarea unui proces de custodie a minorului presupune administrarea unor mijloace de probă, instanţa consideră că părinţii nu ar fi trebuit să înregistreze conversaţiile lor private cu minorul, şi nici să poarte cu acesta dialoguri în vederea constituirii de probe în dosar, ambii părinţi având în orice situaţie obligaţia morală de a proteja şi cultiva sentimentele de ataşament al copilului faţă de fiecare părinte, şi de a proteja copilul de conflictul dintre părinţi.

 În baza dispoziţiilor art. 264 alin. 1 teza II C.civ., instanţa a apreciat că, în pofida vârstei fragede a copilului, pentru buna administrare a cercetării judecătoreşti, în prezenta cauză s-a dovedit necesitatea audierea minorului Antonio Eduardo, născut la data de ..................., iar potrivit referatului de audiere a minorului în Camera de consiliu din data de ............... (fila 4 vol. II), instanţa a reţinut textual spusele minorului, şi anume: că îi place la baie dar că nu îi place când îi face baie mama „pentru că mă chinuie”; „mama mă mai bate că nu mă joc frumos”; „mama m-a închis în debara pe întuneric”; „nu vreau în Italia, vreau în România”; „casa din Italia nu e frumoasă pentru că e o casă rea”.

Având în vedere etapa dezvoltării psihice a minorului aflat la vârsta preşcolarului mic,  şi posibilitatea reală de a obţine informaţii corecte în raport de gradul de maturitate şi de discernământul copiilor la această vârstă, instanţa va aprecia afirmaţiile şi opiniile minorului în raport de limitele percepţiei, limbajului şi sugestibilităţii copilului, astfel cum este statuat şi de art. 264 alin. 4 C.civ. Totuşi, instanţa consideră că spusele minorului nu ar putea fi în întregime exerciţii fabulatorii, existând indicii rezultate şi din celelalte probe administrate în cauză că mama a manifestat faţă de minor reale gesturi de agresiune fizică şi psihologică, cum ar fi ceartă şi pedepse frecvente, inclusiv pedepse corporale, şi izolarea minorului în spaţii închise.

Cu toate acestea, din probele administrate în cauză rezultă că pârâta-reclamantă s-a ocupat de creşterea şi îngrijirea copilului încă de la naştere şi nutreşte în mod sincer ataşament faşă de copil, fiind percepută din punct de vedere social ca o mamă bună, astfel cum rezultă din declaraţiile scrise date de cunoştinţele şi prietenii din Italia. Astfel, în raport de cadrul intern de referinţă al mamei, care deşi este adepta unor metode exagerat de severe în raport de vârsta copilului, şi a manifestat anumite gesturi agresive în relaţia cu minorul, instanţa constată că în cauză nu s-a dovedit fără echivoc existenţa unor motive întemeiate, în sensul reglementat de dispoziţiile art. 398 al. 1 C. civ.,  care să justifice exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte, nefiind incidente în speţă nici vreunul dintre cazurile de excepţie prevăzute de art. 507 C. civ., ce ar putea să o înlăture pe mamă de la exerciţiul autorităţii părinteşti.

Principiul interesului superior al copilului prevăzut de art. 263 C. civ. implică faptul ca minorul să se bucure de prezenţa ambilor părinţi, care au îndatorirea de a se îngriji de creşterea şi de dezvoltarea sa fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea sa atât profesională cât şi pentru viaţă în general, potrivit propriilor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului. În soluţia cu privire la autoritatea părintească instanţa trebuie să aibă în vedere şi dispoziţiile art. 8 din Convenţia Europeană pentru Drepturilor Omului, apreciind că o custodie exercitată în mod egal de ambii părinţi, consacră şi respectă, atât pentru părinţi cât şi pentru copil, dreptul lor la viaţă privată şi de familie. În acest sens, Curtea a statuat că în relaţia dintre părinţi şi copii, exerciţiul drepturilor părinteşti este un element fundamental al vieţii de familie, în mod normal părinţii trebuind să decidă cu privire la toate aspectele vieţii minorului, ţinând seama de responsabilităţile lor corelative (Cauza R c. Marii Britanii, Cauza Hoffman c. Austriei).

Așadar, constatând că în cauză nu a fost dovedită incidenţa niciunui caz de excepţie de la regula exercitării în comun a autorității părintești, instanța va dispune exercitarea autorității părintești cu privire la minorul ........................., în comun de către ambii părinți, apreciind că o custodie exercitată în mod egal de cei doi părinţi, consacră şi respectă dreptul la viaţă privată şi de familie, atât pentru copil cât şi pentru părinţi,.

Autoritatea părintească comună presupune conlucrarea şi consultarea părinţilor în luarea tuturor deciziilor importante ce privesc minorul, cum ar fi alegerea mediului educaţional, a medicului de familie, a medicului curant în caz de boală, a tratamentului medical, a dietei alimentare, orientarea religioasă sau filozofică, formarea sau timpul liber al copilului ce include şi stabilirea activităţilor extraşcolare, administrarea bunurilor copilului, etc. Custodia comună acordă părinţilor drepturi egale în interacţiunea cu minorul, precum şi obligaţia de a se implica împreună, în mod direct în viaţa fiului lor, de a supraveghea activităţile acesteia, de a participa la conturarea profilului său emoţional şi intelectual, preocupându-se de toate aspectele de viaţă şi de educaţie ale copilului, având întotdeauna în vedere binele şi interesul copilului.

Referitor la stabilirea locuinței minorului, aspect care face atât obiectul cererii principale, cât şi al cererii reconvenţionale, instanța va avea în vedere principiul interesului superior al copilului care prevalează în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, fiind consacrat de art. 3 alin. 1 din Convenţia ONU, cu privire la drepturile la drepturile copilului, ratificată prin L. 18/1990 cu privire la drepturile copilului. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că autorităţile trebuie să ţină seama în special de interesul superior al copilului şi de drepturile sale stipulate în art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar în ipoteza în care contactele cu părinţii riscă să ameninţe aceste interese sau să încalce drepturile respective, autorităţile naţionale trebuie să vegheze la stabilirea unui raport de proporţionalitate între ele.

Potrivit dispozițiilor art. 496 C.civ. locuința copilului minor se stabilește de comun acord de către ambii părinți, iar în caz de neînțelegere între aceștia, hotărăște instanța de tutelă, potrivit interesului superior al copilului.

Deşi aspectele negative ale comportamentului mamei în relaţia cu copilul nu sunt de natură să o înlăture de la exercitarea autorităţii părinteşti, acestea sunt relevante în stabilirea locuinţei actuale a copilului. Este foarte adevărat că prezenţa mamei este de neînlocuit în viaţa copilului, dar agresivitatea, irascibilitatea şi severitatea exagerată a mamei au generat anumite dezechilibre emoționale și psihologice minorului în cauză, dovedite prin manifestarea unor reacţii de stres şi de apărare la baie, prin teama de a nu fi lovit, certat sau pedepsit, sau prin refuzuri repetate ale copilului faţă de relaţia cu mama.

În raport de neputinţa copilului de a înţelege şi de a se proteja de comportamentul neadecvat al adulţilor, precum şi de faptul că dezvoltarea armonioasă a minorului a fost în mod evident afectată şi tulburată de anumite acţiuni ale mamei, instanţa apreciază că în etapa actuală este în interesul minorului să locuiască cu tatăl, care poate asigura confortul psihologic și emoțional al minorului, într-un mediul familial, educațional şi social adecvat, de linişte, siguranţă şi echilibru.

Astfel, din probele administrate rezultă că minorul manifestă ataşament faţă de tatăl său, iar tatăl se manifestă afectuos şi echilibrat în relaţia cu fiul. De asemenea, din referatul de anchetă socială efectuat de Biroul Autoritate Tutelară al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti nr. ........................, rezultă că reclamantul-pârât realizează venituri din apicultură fiind implicat în afacerea familiei, şi că locuinţa sa este o casă la curte în curs de amenajare, proprietatea soţilor .........................., părinţii reclamantului, care locuiesc împreună cu acesta şi copilul. Din adeverinţa nr. ................. emisă de ................. din Bucureşti, rezultă că minorul este înscris în această unitate preşcolară, în grupa mijlocie, iar din adeverinţa medicală eliberată la data de ................ rezultă că minorul este înscris în evidenţele medicului de familie ........................

Aşadar, instanţa a dispus stabilirea locuinței minorului la tată, apreciind că în prezent această măsură răspunde cel mai bine interesul superior al copilului. 

Cu privire la capătul de cerere privind obligaţia legală de întreţinere, faţă de stabilirea locuinţei minorului la tată, instanţa constată că acesta își va executa obligația de întreținere în natură. În privința contribuției mamei la cheltuielile de creștere și educare ale minorului, instanța reține că în raport de faptul că aceasta locuieşte la distanţă, este în interesul superior al copilului ca obligația mamei de întreţinere a minorului să fie stabilită în bani, raportat la veniturile sale. Din procesul-verbal nr. .................. emis de ................. prin comisie rogatorie (fila 104 vol. II), rezultă că pârâta-reclamantă realizează venituri salariale, fiind angajată pe perioadă nedeterminată la ....................... Astfel, în baza dispoziţiilor art. 31 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 şi a dispoziţiilor art. 487, art. 499, art. 529 şi art. 532 C. civ., instanţa va obliga pârâta-reclamantă la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorului, reprezentând 1/4 din salariul său net, de la data introducerii cererii, respectiv ...................., până la majoratul copilului.

Pentru considerentele expuse, instanţa a admis în parte atât cererea principală, cât şi cererea reconvenţională, astfel încât a respins în rest cererile ca neîntemeiate. De asemenea, instanţa a luat act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Având în vedere efectele emoționale și psihologice cauzate de distanța în timp și spațiu a minorului faţă de mamă, instanţa recomandă mamei să întreţină legăturile personale sub toate formele și mod frecvent cu fiul său, inclusiv la locuința sa din Italia. De asemenea, este recomandabil ca mama să urmeze ședințe de psihoterapie sau consiliere psihologică pentru a putea interveni informat în relația cu minorul şi în restabilirea echilibrului emoţional şi psihologic.

De asemenea, instanța a recomandat tatălui să sprijine relațiile firești ale copilului cu mama într-o frecvenţă cât mai mare posibilă, mai ales că mama locuieşte la distanţă. De asemenea, este deosebit de important ca tatăl şi familia acestuia să protejeze copilul de conflictul dintre părinţi, şi să cultive sentimentele de afecţiune naturală a copilului faţă de mamă, dar şi o imagine pozitivă a mamei în percepţia copilului, pentru a conserva echilibrul emoţional şi psihologic al acestuia. Indiferent de comportamentul adecvat sau inadecvat al unui părinte faţă de copil, celălalt părinte nu trebuie să afecteze afecţiunea şi  încrederea copilului în celălalt părinte, ci dimpotrivă. Un copil manifestă sentimente puternice de ataşament emoţional pentru fiecare dintre părinţi, şi pe care trebuie să se sprijine în egală măsură în creşterea şi dezvoltarea sa echilibrată.

În final, instanţa a insistat în recomandarea pentru părinți de a conștientiza că relaţia lor parentală se va desfăşura pe tot parcursul vieţii, și că succesul în dezvoltarea armonioasă a fiului lor depinde în mod direct de calitatea comunicării dintre părinți, astfel încât aceștia sunt datori să facă toate eforturile posibile pentru disponibilitate, dialog şi înţelegere, să pună binele şi interesul fiului lor mai presus de interesele şi neînţelegerile care au intervenit în planul lor personal, și să aibă întotdeauna în vedere crearea unui mediu familial iubitor și echilibrat, în care copilul să se bucure de prezenţa, afecţiunea, grija şi ocrotirea ambilor părinţi.

........................, , in termen legal, in contradictoriu cu ..............., domiciliat in ............................., a formulat apel împotriva Sentinţei Civile nr. ...................., sentinţa pronunţata de Judecătoria Sectorului 1, Secţia a Il-a Civila, in Dosarul nr. ..........................................., solicitând să se admită apelul si, in principal, sa se anuleze sentinţa atacata, reţinând ca Instanţele romaneşti nu sunt competente teritorial sa judece aceasta cauza.

In subsidiar, daca, totuşi, se va trece peste aceasta excepţie de ordine publica si se va aprecia ca Instanţele romaneşti sunt competente sa judece aceasta speţa, a solicitat să se admită apelul si schimbarea hotărârii atacate, in sensul respingerii acţiunii principale si a admiterii cererii reconvenționale.

A solicitat cheltuieli de judecata.

Instanţa de fond a soluţionat in mod inconsecvent si cu inversarea logicii juridice excepţia necompetentei materiale a Instanţelor romane, reţinând, in mod greşit, ca este competenta sa judece prezenta cauza.

La termenul de judecata din data de ................ Instanţa a dispus suspendarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. ........................................... pana !a soluţionarea definitiva a dosarului ..........., dosar având drept obiect răpire internaţionala de minori, conform Convenţiei de la Haga.

Temeiul suspendării, in afara de dispoziţiile art 16 ale Convenţiei de la Haga, La reprezentat art. 413 alin. 1 CPC, instanţa apreciind ca dezlegarea prezentei cauze (stabilirea locuinţei minorului) depinde, In tot sau in parte, de existenta ori inexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecaţi (cea având ca obiect răpirea internaţionala de minor).

Aceasta înseamnă ca prima Instanţa a înţeles, in ................., atunci când a suspendat prezenta cauza, ca soluţionarea acesteia depinde de drepturile si obligaţiile ce se vor stabili prin judecarea cauzei având ca obiect răpire internaţionala de minor.

Dosarul nr. ..................... s-a soluţionat in favoarea paratei-reclamante din acest dosar, Tribunalul Bucureşti stabilind ca minorul a fost luat in mod ilicit de către tatal sau de la reşedinţa sa obişnuita din Italia si, totodată, ca tatăl minorului se opune întoarcerii minorului la reşedinţa sa obişnuita, reținându-l ilicit in România.

Curtea de Apel Bucureşti a confirmat hotărârea pronunţata in fond de Tribunalul Bucureşti, respingând recursul declarat de ......................

Deşi a suspendat cauza pentru ca soluţionarea ei depindea de existenta sau inexistenta unui drept ce face obiectul judecării dosarului având ca obiect răpire internaţionala de minori, Instanţa de fond nu a luat în calcul hotărârea definitiva si irevocabila din respectiva cauza, ignorând, practic, drepturile stabilite prin hotărârea Tribunalului Bucureşti, confirmata de Curtea de Apel Bucureşti, lucru ce pare inexplicabil, intr-o logica juridica ce se doreşte a fi coerenta.

Ignorarea de către prima Instanţa a drepturilor stabilite prin hotărârea pronunţata în cauza având ca obiect răpire internaţionala de minori - cauza in care s-a reţinut, in mod explicit, ca .....................a răpit copilul de la reşedinţa sa obişnuita din ................ si ca, tot in mod ilicit, îl retine pe acesta fara drept in România - are consecinţe deosebit de grave cu privire la soluţionarea prezentei cauze, Instanţa de fond inversând, practic, logica juridica, înlăturând regula, pentru a putea aplica excepţia,

Astfel, Instanţa de fond a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 8 alin. 1 si art. 10 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 Regulamentul, ignorând ca minorul a fost atât deplasat ilicit din Italia, cat si reţinut in mod ilicit in România de către tatăl sau, situaţie in care competenta exclusiva revine instanţelor din ................., pana in momentul in care copilul dobândeşte o reşedinţa obişnuita intr-un alt stat membru.

Or, copilul a dobândit noua reşedinţa obişnuita tocmai prin pronunţarea hotărârii pe care o atacam, hotărâre care nu putea sa fie pronunţata, pentru ca instanţele din România nu erau, conform art. 8 si 10 din Regulament, îndrituite sa judece prezentul dosar.

Prima Instanţa a înlăturat fara niciun motiv si fara nicio motivare textele din Regulament care reprezintă regula in materia competentei instanţelor abilitate sa se pronunţe in stabilirea răspunderii părinteşti, înţelegând sa aplice texte de excepţie din Regulament, texte care sunt inaplicabile atunci când, cum este cazul lor, textele-regula sunt pe deplin aplicabile in speţa.

(b) Instanţa de fond a ignorat drepturile născute in favoarea paratei-reclamante din acest dosar, dând o interpretare greşita datei de la care a putut fi invocata  excepţia necompetentei materiale a instanţelor din România in soluţionarea prezentei spete.

Dispoziţiile art. 8 si io din Regulament, prin care competenta soluţionării cauzei revine instanţelor italiene, au putut fi invocate de către mama minorului numai după ce hotărârea prin care s-a statuat ca tatăl a răpit minorul din ................. si ii menţine fraudulos in România a devenit definitiva si irevocabila, adică după data de .....................

După ce hotărârea pronunţata in dosarul de răpire internaţionala de copii a rămas definitiva si după repunerea pe rol a prezentei cauze, termenul din data de ................ a fost primul termen la care parata-reclamanta a putut invoca excepţia necompetentei teritoriale a instanţelor romaneşti, nicidecum "ultimul termen de judecata", cum, printr-o logica juridica strâmba, inversa, retine prima Instanţa.

Nu doreşte să comenteze de ce, in mod volt, Instanţa de fond insista asupra faptului ca excepţia necompetentei teritoriale a fost invocata "la ultimul termen de judecata din data de ...........", când, in mod corect, ar fi trebuit sa retina ca excepţia a fost invocata la primul termen de judecata când se născuse dreptul pentru a putea fi invocata, la termenul de judecata din ............

Nu doreşte sa comenteze pentru ca si acest argument al instanţei in respingerea excepţiei este incorect, cum este si invocarea faptului ca parata-reclamanta a acceptat competenta instanţei romane, formulând întâmpinare si cerere reconvenționala in prezentul dosar.

Aceasta pentru ca, pe de o parte, dispoziţiile art. 9 alin. 2 din Regulament nu sunt aplicabile, iar, pe de alta parte, Codul Roman de Procedura Civila este inaplicabil, consecinţa fiind, in opinia lor, aceea ca excepţia poate fi invocata oricând pe durata procesului.

Este adevărat ca dispoziţiile art. 9 alin.2 din Regulament arata ca dispoziţiile art. 9 alin.1 nu se aplica in situaţia in care titularul dreptului de vizita (adică mama, in cazul lor) a acceptat competenta instanţelor judecătoreşti din statul membru in care copilul isi are noua reşedinţa (adică România), numai ca acest alineatul 2 trebuie coroborat cu alineatul 1 al aceluiaşi articol, text care spune, in mod explicit, tara echivoc, este aplicabil numai si numai in situaţia in care "copilul se muta în mod legal (subl. AS) dintr-un stat membru in altul".

Or, atâta vreme cat situația-premiza lipseşte, minorul fiind luat ilicit dintr-un stat in altul si nu mutat in mod legal, înseamnă ca întregul raţionament juridic pe care ii construieşte Judecătorul fondului pentru a justifica soluţionarea cauzei de către instanţa romana nu are fundament.

Aceasta cu atât mai mult cu cat introducerea întâmpinării si a cererii reconvenționale de către mama au fost făcute intr-un moment in care dreptul de a invoca excepţia necompetentei teritoriale a instanţelor romane nu se născuse, acesta născându-se, asa cum am arătat mai sus, abia in data de .............., când a rămas definitiva si irevocabila hotărârea judecătoreasca prin care s-a stabilit, fara echivoc, ca tatăl minorului î-a răpit pe acesta din ................ si ii tine pe copil in România in mod ilicit.

Nici Codul Roman de Procedura Civila nu este aplicabil in speţa, pentru a se putea retine argumentul primei instanţe, acela ca mama minorului a acceptat competenta instanţelor din România prin introducerea Întâmpinării si a cererii reconvenționale în acest dosar.

Aceasta pentru ca sub incidenţa Codului Roman de Procedura Civila intra soluţionarea excepţiilor de necompetenta teritoriala a doua instanţe romaneşti, nicidecum a conflictului de competenta teritoriala intre o instanţa romana si o instanţa ..................

Excepţia de necompetenta invocata nu este o excepţie de drept romanesc, ci una care priveşte un conflict de jurisdicţii si de legi, conflict care nu poate fi soluţionat decât prin Regulament.

Iar Regulamentul, așa cum a arătat, mai sus, obliga Instanţa romana sa nu se pronunţe, nefiind o situaţie de excepţie, care sa înlăture articolele 8 si 10 din Regulament, care reprezintă regula in stabilirea competentei teritoriale, texte de lege care, in cazul lor, atrag, fara doar si poate, competenta instanţelor italiene.

Fata de toate cele menţionate, a solicitat să se reţină ca prima Instanţa a greşit atunci când s-a considerat competenta teritorial sa judece prezenta speţa, competenta aparţinând, in mod exclusiv, conform art. 8 si 10io din Regulament, instanţelor italiene.

Pe cale de consecinţa, a solicitat să se admită apelul si sa se anuleze hotărârea atacata ca fiind pronunţata de o instanţa necompetenta teritorial sa soluţioneze cauza.

In subsidiar, daca, totuşi, se va considera ca instanţa romana este competenta teritorial sa soluţioneze prezenta speţa, a solicitat să se aibă in vedere următoarele critici pe care le-a adus hotărârii pronunţate in prima instanţa, motive in urma cărora a solicitat să se admită apelul,  schimbarea sentinţei atacate si, pe cale de consecinţa, sa se respingă acţiunea principala si sa admită cererea reconvenționala,

Prima instanţa a stabilit domiciliul minorului la tata, deşi acesta nu are - așa cum rezulta din întregul material probator - nicio experienţa in creşterea copilului.

In realitate, băiatul este privat de îngrijirea mamei si este dat in grija bunicilor paterni.

Tatăl minorului a recunoscut ca in Italia băiatul a fost crescut in permanenta si in exclusivitate - așa cum retine si prima instanţa  de către mama sa.

Răpirea minorului si menţinerea ilicita a acestuia in România nu creează, brusc, automatisme si experienţa in creşterea copilului pentru tata, minorul fiind obligat, contrar interesului sau, sa fie lăsat doar in grija bunicilor paterni.

După mai bine de şaisprezece ani de locuit in Italia, tatăl minorului nu s-a reintegrat in societatea româneasca, nu are o casa a sa proprie si nici un ioc de munca in România si nu obţine venituri care sa îi poată asigura o buna creştere si educare minorului.

Cu privire la cererea înregistrată la data de .................., prin care apelanta a solicitat repunerea cauzei pe rol în vederea prezentării sale şi a martorului propus de către apelantă în vedere audierii aceştia din urmă, tribunalul o va respinge, ca neîntemeiată, pe considerentul că, pe de o parte, potrivit disp. art.10 rap. la art.153 alin.1 din C. proc. civ., apelanta, legal citată fiind pentru termenul din data de ......................., avea obligaţia să se prezinte la judecata cauzei, în vederea efectuării apărării şi să urmărească soluţionarea cu celeritate a dosarului, având în vedere şi obiectul acestuia, care presupune respectarea interesului superior al copilului, iar pe de altă parte comunicatul de pe site-ul Tribunalului Bucureşti privind suspendarea activităţii de judecată nu poate fi confundat cu actul procedural al citaţiei, apelanta fiind citată de către instanţă în vedere prezentării la judecată şi a soluţionării cauzei, fără a i se aduce în vreun fel la cunoştinţă posibilitatea de acordare a unui termen de judecată automat şi necondiţionat de o cerere fundamentată, în fapt şi în drept, pe un motiv temeinic de amânare formulată de către părţile litigante, ipoteză care nu s-a întâlnit în cauză.

Analizând sentinţa apelată prin prisma motivelor de apel invocate în conformitate cu dispoziţiile art. 476-480 Cod procedură civilă, tribunalul constată că apelul este fondat.

Cu privire la motivul de apel vizând necompetenţa generală a instanţelor române, tribunalul reţine faptul că, potrivit disp. art.129 alin.2 pct.1 C.proc. civ., „Necompetenţa este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; ”, pentru ca art.130 alin.1 C.proc. civ. să dispună că „Necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti poate fi invocată de părţi ori de către judecător în orice stare a pricinii.”

De asemenea, în temeiul precum şi disp. art.132  alin.4 C.proc. civ., „Dacă instanţa se declară necompetentă şi respinge cererea ca inadmisibilă întrucât este de competenţa unui organ fără activitate jurisdicţională sau ca nefiind de competenţa instanţelor române, hotărârea este supusă numai recursului la instanţa ierarhic superioară.”

Tribunalul reține că obiectul cererii de chemare în judecată intră în domeniul de aplicare al Regulamentului  CE 2201/2003 conform art.1 alin 1 lit. b rap. la art. 1 alin. 2 care prevede că prezentul regulament se aplică materiilor civile privind atribuirea, exercitarea, delegarea, retragerea totală sau parțială a răspunderii părintești.

Pentru determinarea competenței internaționale a instanţelor române privind cererea principală şi cererea reconvenţională, tribunalul  reţine faptul că prima  instanța a stabilit în mod corect situaţia de fapt, în sensul că din certificatul de naștere seria ........ nr. .............. eliberat de Consulatul General al României ........... rezultă faptul că minorul .............. s-a născut în Italia la data de .............., având filiaţia stabilită atât faţă de mamă cât şi faţă de tată, copilul locuind cu părinţii săi în ........... până în anul ............ când tatăl a revenit în România, împreună cu copilul, în vara anului ...............

Prin Sentinţa civilă nr. ................ pronunţastă de către Tribunalul Bucureşti în dosarul nr.............(f.125 şi urm. d fond), râmasă definitivă prin Decizia civilă nr. .................. a Curţii de Apel Bucureşti de respingere a recursului declarat de ..........................................., s-a dispus admiterea cererii formulate de ...........................................şi obligarea lui ........................................... să înapoieze minorul Şerbu Antonio Edoardo la reşedinţa obişnuită a copilului din Italia, la mama sa.

În considerentele acestei hotărâri, aşa cum în mod corect a constatat prima instanţă, Tribunalul a reţinut că atât deplasarea minorului de către tată din Italia cât şi neînapoierea sunt ilicite, în sensul art. 3 din Convenţia de la Haga 1980.

Tribunalul reţine că, în speţă fiind vorba despre o răpire internaţională de minori sunt incidente dispoziţiilor art. 10 (speciale şi derogatorii de la art.8 şi 12 din regulament, acest din urmă articol făcând precizarea expresă că statuează numai prin derogare de la regulile de competenţă stabilite în temeiul articolului 3 din acelaşi act normativ) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, dispoziţii potrivit cărora „instanțele judecătorești din statul membru în care copilul își avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sale sau a reținerii sale ilicite rămân competente până în momentul în care copilul dobândește o reședință obișnuită într-un alt stat membru ...”.;

Ori, în condiţiile în care reşedinţa obişnuită a minorului era în .............., înainte de reţinerea lui ilicită de către tată în România (ţară în care se găseşte şi în prezent), rezultă fără echivoc faptul că prima instanţă a reţinut în mod greşit faptul că instanţele române au competenţa internaţională de soluţionare a prezentei cauze, în speţă competenţa aparţinând instanţelor italiene.

Tribunalul nu va reţine argumentul primei instanţe, potrivit căruia apelanta-pârâtă-reclamantă a acceptat în mod expres şi neechivoc competenţa instanţelor judecătoreşti din România, prin formularea cererii reconvenţionale în prezentul dosar înregistrat pe rolul  Judecătoriei Sectorului 1, în calitate de titular al dreptului privind răspunderea părintească, prin care a solicitat instanţei să dispună stabilirea locuinţei minorului la mamă şi exercitarea autorităţii părinteşti de către mamă în mod exclusiv, prin participarea la tot parcursul procedurii de judecată, fără a invoca excepţia necompetenţei instanţei la data sesizării, astfel cum prevede în mod expres Regulamentul, fiind incidente, astfel disp. art. 12 alin. 3 lit. b din Regulament.

Este adevărat că în cauza C-656/13, L. c. M, hotărârea din 14 noiembrie 2014, Curtea de Justiţie a statuat faptul că articolul 12 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000, trebuie interpretat în sensul că poate să constituie, în scopul unei proceduri în materia răspunderii părintești, temeiul competenței unei instanțe dintr un stat membru care nu este cel al reședinței obișnuite a copilului chiar și atunci când nicio altă procedură nu este pendinte în fața instanței alese. Articolul 12 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul nr. 2201/2003 trebuie interpretat în sensul că nu se poate considera că competența instanței sesizate de o parte pentru a soluționa o procedură în materia răspunderii părintești a fost „acceptată în mod expres sau în orice alt mod neechivoc de către toate părțile la procedură”, în sensul acestei dispoziții, atunci când pârâta din această primă procedură inițiază, ulterior, o a doua procedură în fața aceleiași instanțe și invocă, în cadrul primului act care îi incumbă în prima procedură, necompetența acestei instanțe.

Pe de o parte, prin decizia CJUE nu s-a analizat raportul dintre art.12 şi art.10 din Regulament, instanţa de contencios european nefiind învestită cu o astfel de cerere, iar aşa cum tribunalul a reţinut mai sus ultima dispoziţie normativă are un caracter special şi derogatoriu de la disp. art.12, impunându-se aplicarea cu prioritatea, în speţă, a disp. art.10 din Regulament.

Pe de altă parte, potrivit disp. art.129 alin.1 şi alin.2 rap. la art.130 alin.1 C. proc. civ., necompetenţa internaţională a instanţelor române este reglementată prin norme de ordine publică, putând fi invocată de părţi ori de către judecător în orice stare a pricinii.

Aşadar, nu prezintă importanţă în speţă, cu privire la modalitatea de soluţionare a excepţiei necompetenţei internaţională a instanţelor române, invocată de către apelantă, faptul că aceasta nu a contestat competența instanței sesizate încă de la momentul primului act care îi incumbă în cadrul procedurii de judecată, în condiţiile în care nu este incidentă în cauză dispoziţia art.12 din regulament şi în contextul în care apelanta putea ridica, conform normei procedurale interne, excepţia în orice moment al judecăţii, inclusiv la ultimul termen de judecată în faţa instanţei de fond, aşa cum s-a întâmplat în speţă.

Având în vedere faptul că motivele de apel se subsumează criticilor formulate de către apelantă împotriva sentinţei apelate, vizând exclusiv modul de soluţionare a excepţiei necompetenţei internaţionale a instanţelor române şi cu privire la modul de statuare vizând domiciliul copilului, tribunalul, în baza principiului  limitelor devoluţiunii căii de atac a apelului, statuate de disp. art. 477-478 C. proc. civ şi ţinând seama de principiul non reformatio in pejus, consacrat de disp. art.481 C proc. civ., tribunalul va menţine partea din sentinţa apelată vizând modul de soluţionare a cererii reconvenţionale formulată de către apelanta-pârâtă-reclamantă, respectiv cea privind exercitarea autorităţii părinteşti în comun de către ambii părinţi asupra copilului, neputându-se admite respingerea acestei cereri, căci apelanta ar suferi un prejudiciu procedural în propria cale de atac.

În raport de aceste consideraţii, soluţia primei instanţe, aceea a respingerii excepţiei necompetenţei instanţelor de judecată române, este nelegală, motiv pentru care  tribunalul va admite apelul formulat de către apelanta-pârâtă-reclamantă, va schimba în parte sentinţa apelată, în sensul că va admite excepţia necompetenţei internaţionale a instanţelor române, invocată de pârâta-reclamantă şi va respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul-pârât, ca inadmisibilă.

În temeiul disp. art.435 alin.1 C. proc. civ., tribunalul va obliga intimatul, aflat în culpă procesuală, la plata către apelantă a sumei de .......................... de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru (f............)

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulată de apelanta pârâtă reclamantă ...........................................cu domiciliul ales .............................. în contradictoriu cu intimatul reclamant pârât ........................................... domiciliat în ....................... şi intimata autoritate tutelară Primăria Sectorului 1 Bucureşti cu sediul în ......................., împotriva sentinţei civile nr. ...........................................pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosar nr. ............................................

Schimbă în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că:

Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor române, invocată de pârâta-reclamantă.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul-pârât, ca inadmisibilă.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei civile apelate, privind cererea reconvenţională.

Obligă intimatul la plata către apelantă a sumei de ................... lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, 20.02.2020.

PRESEDINTE, JUDECĂTOR,  GREFIER, 

RED.C.U.

DACT.M.G./5EX.

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREŞTI

JUDECĂTOR FOND -

Domenii speta

Spete similare