Contestaţie la executare

JUDECĂTORIA INEU, JUDEŢUL ARAD Operator 2826

DOSAR NR.---/---/----

SENTINŢA CIVILĂ  NR.

Şedinţa publică din 25 noiembrie 2019

Preşedinte:

Grefier:

Pe rol soluţionarea cererii formulată de contestatorul N în contradictoriu cu intimata I LTD  prin K R SRL, pentru contestaţie la executare.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 12.11.2019, acestea fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa, a stabilit termen pentru pronunţare pentru data 25 noiembrie 2019, având nevoie de timp pentru a delibera.

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr., contestatorul N domiciliat în cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat B, în contradictoriu cu intimata I LTD prin  K R SRL cu sediul pentru comunicarea actelor de procedură la sediul K România SRL cu sediul a solicitat  anularea tuturor formelor de executare silită pentru plata sumei de 15.715,55 lei, compusă din 9.185 lei debifrtmncfoal şi 6.350,55 lei dobândă aferentă creditului acordat - şi suma 2.027,07 1ei cheltuieli de executare efectuate în cadrul dosarului execuţional al BEJ, a SOMAŢIEI ,a Procesului verbal de sechestrare autovehicule încheiat în 19 august 2019 precum şi a tuturor celorlalte acte de executare silită efectuate în legătură cu executarea titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. încheiat cu Banca C R SA, a tuturor încheierilor privind stabilirea cheltuielilor de executare silită, dispunând încetarea oricărei executări silite în baza acestui contract.

Cu obligarea pârâtului creditor urmăritor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate

În fapt a arătat că este plecat din ţară din anul 2015, stabilindu-și  domiciliul în Austria.

Arată că în data de 14 aprilie 2004 s-a încheiat între contestator şi  B  SA -Sucursala Arad, contractul de credit bancar pentru persoane fizice, împrumutul fiind pe o perioadă de 10 ani.

Conform art. 16 din contract condiţiile generale de creditare din Anexa 1 şi graficul de rambursare fac parte integrală din contract.

Potrivit art.IV pct.4.11 dacă în termen de 30 de zile de la data scadenţei împrumutatul nu achită rata totală de rambursat întregul credit  şi toate celelalte obligaţii asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile iar banca este îndreptăţită să procedeze la recuperarea creanţelor sale pe care executării silite.

Contestatorul arată că nu a achitat ratele din anul 2007 astfel că atunci creditul a devenit scadent.

Mai arată că prin contractul de cesionare creanţe nr. Banca C R SA în calitate de cedent cedează către S S.a.R., o companie cu sediul în L - în calitate de cesionar creanţa pe care B o avea asupra sa. Această entitate porneşte executarea silită împotriva sa, depunând în acest sens o cerere de executare silită la BEJ în data de 13 decembrie 2016 şi aici se formează dosarul execuţional nr..

Arată că după formarea dosarului execuţional nr. se depune la BEJ o cerere - fără număr de înregistrare şi fără dată. Această cerere are antetul firmei K R SRL prin care un terţ - I LTD cu sediul în M- notifică executorului că prin contractul de cesiune de creanţă din 07.12.2017 această firmă I ar fi cesionat creanţa de la S S.a.R.L, fără a fi depus la dosar vreun act de cesiune pentru a justifica aşa-zisa Notificare prin încheierea din 22.03.2018 executorul judecătoresc admite cererea de înlocuire a creditorului inițial cu aşa-zisul nou creditor I LTD cu sediul în Malta

Prin Procesul verbal de sechestru autovehicule încheiat de executor în data de 19 august 2019 BEJ S înfiinţează sechestrul asigurător asupra unui autoturism marca cu nr. de înmatriculare.

Contestatorul  mai arată că a aflat de actul de executare în data de 22 august 2019 şi a început să facă demersurile pentru a vedea de ce s-a pornit împotriva sa executarea.

Contestatorul invocă excepţia lipsei calităţii „creditorului" de a porni executarea silită.

Din actele de la dosar rezultă că executarea nu a fost pornită de creditorul B SA ci de o altă entitate care ar fi cesionat creanţa de la bancă. Astfel că executarea a fost pornită de S A.a.R.L. cu sediul în L, iar această societate nu putea porni executarea silită pentru  că nu avea calitatea de creditor pentru că această calitate o avea B, căruia i s-a cesionat  creanţa şi nu contractul de împrumut. Contractul de împrumut bancar are caracter de titlu executoriu şi nu un act sub semnătură privată numit cesiune de creanţă.

Arată contestatorul că aşa-zisul nou creditor fiind o societate străină era obligatoriu să depună dovada autorizării în ţara de origine, faţă de disp. art. 37 din DCE 65/2014, cât privește „noul creditor" firma I LTD invocă aceleaşi excepţii ca şi faţă de firma Sîntrucât nici acesta nu avea calitatea de creditor şi a devenit  noul creditor în urma tot a unei cesiuni de creanţă între primul cesionar Sşi această nouă entitate nu a prezentat vreun act de cesiune.

Arată contestatorul că cererea de înlocuire nu poartă antetul firmei I LTD fiind făcută de o persoană ea însăşi fără calitate.

Cererea de înlocuire a fost făcută de SC K. care nu poate face o astfel de cerere şi nici nu poate porni executarea, iar în cazul de faţă  se are de a face cu o cesiune succesivă de creanţă. Cesiunea de creanţă dintre S şi I nu i-a fost adusă niciodată la cunoştinţă deşi acest lucru era obligatoriu pentru ca să-i fie  opozabilă.

Ca atare continuarea executării prin validarea noului creditor este nelegală iar instituirea sechestrului în urma cererii acestui nou creditor care nu are nici o calitate este evident nulă.

Mai invocă nulitatea încheierii privind modificarea creditorului emisă de executorul judecătoresc în data de 22 martie 2018 Procesului verbal de sechestrare autovehicule încheiat în 19 august 2019 ca fiind făcut la cererea unui creditor care nu are această calitate .

De asemenea acest nou creditor nu a respectat condiţiile legii privind executarea silită în zona asistenţei juridice, o astfel de cerere neputând fi făcută direct de o societate de recuperare, iar în concluzie  executarea silită pornită în astfel de condiţii este nulă absolut.

Contestatorul invocă excepţia lipsei titlului executor, întrucât astfel de creanţe sunt cedate de către bănci către diverse firme de recuperatori iar unele instanţe acceptă ideea că un astfel de contract de cesiune este titlu executor.

 Cu privire la actul de cesiune dintre B şi S era absolut necesar ca intimata să arate care este suma de executat, creditul nerestituit  pentru a fi în prezenţa unei creanţe certe.

Invocarea pur şi simplu a actelor de cesiune neînsoțite de dovezile corespunzătoare nu reprezintă dovadă.

Cu privire la titlul executor arată că actul de împrumut cu banca este titlu executor potrivit legii.

Potrivit art.l17 alin.l din Legea 71/2011 creanţa transmisă prin cesiune intervenită după intrarea în vigoare a noului cod civil îşi păstrează regimul stabilit de normele în vigoare la data naşterii creanţei.

Arătăm aici că noul cod civil abordează chestiune din multiple ipostaze: astfel vorbeşte de cesiune de contract-art.1315-1320 c.civ.- .cesiunea de creanţă si cesiunea de datorie.

Contestatorul arată că în cauză  nu este vorba de cesiune de contract bancar ci o cesiune a creanţei.

Transferul creanţei nu implică şi transferul valorii sale de titlu executoriu întrucât acest caracter nu este accesoriu al creanţei ci un atribut pe care legiuitorul 1-a prevăzut pentru anumite contracte ,or, între acestea,nu se regăseşte şi cesiunea de creanţă.

Totodată arată că nu există titlu executoriu în cauză

Conform art. 632 alin. 1 CPC executarea silită se poate efectua doar în situaţia în care există un titlu executoriu. Art. 632 alin. 2 prevede că sunt titluri executorii "hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare. "

În cazul de faţă executarea silită a fost începută de către intimată în baza unui contract de cesiune creanţe, care nici conform dispoziţiilor din CPC nici conform altor dispoziţii legale nu constituie titlu executoriu.

Conform art. 120 din O.U.G. 99/2006 : contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titlu executoriu.

Cu alte cuvinte legea conferă caracterul de titlu executoriu doar contractelor de credit încheiate cu o instituţie de credit ( în acest  caz BANCA), care are ca obiect principal creditarea, astfel că doar exclusiv în virtutea acestor calității ale creditorului s-a prevăzut o modalitate mai uşoară de executare, strict în baza contractului de credit.

Ori, pârâta intimata nu este o instituţie de credit, ci este o societate comercială ce are ca obiect de activitate recuperarea unor creanţe. Mai mult decât atât contractul de cesiune prin care pârâta a dobândit valoarea împrumutului acordat de bancă nu este unul apt a fi titlu executoriu, deoarece aşa cum a arătat legea, respectiv art. 120 din O.U.G.99/2006, conferă acest caracter doar contractului de credit. Fiind o excepţie, ea este de strictă interpretare astfel că nu este posibilă extinderea acestui caracter executoriu prin analogie , altor contracte

În plus faţă de acest lucru, acele cesiuni de creanţe succesive nu transferă caracterul de titlu executoriu al contractului de credit bancar, deoarece a admite o astfel de posibilitate ar însemna ca un act sub semnătură privată, cum este contractul de cesiune, să modifice un act normativ, respectiv O.U.G. 99/2006, unde sunt prevăzute expres ce tipuri de contracte constituie titluri executorii.

Contestatorul arată că  executarea este prescrisă întrucât contractul de împrumut este din anul 2004 şi  a achitat ratele până în anul 2007.

În urma faptului că nu a mai achitat ratele din anul 2007 a devenit operaţional art.IV pct.4.11 din Condiţiile de creditare, potrivit căruia dacă în termen de 30 de zile de la data scadenţei împmmutatul nu achită rata totală de rambursat întregul credit şi toate celelalte obligaţii asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile iar banca este îndreptățită să procedeze la recuperarea creanţelor sale pe care executării silite.

Din moment ce a devenit exigibil în anul 2008 este evident că nu se mai putea porni executarea silită în anul 2019 (la fel nici în anul 2016 luna decembrie când s-a format dosarul execuţional).

Invocă ca atare excepţia prescripţiei executării silite.

Potrivit art706 c.pr.civ. dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani iar termenul începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită,  având în vedere că nu a efectuat nici o plată este evident că acest credit a devenit scadent în anul 2008 iar pornirea executării în anul 2016 duce la constatarea că executarea este prescrisă.

Precizează că până la momentul depunerii prezentei contestaţii la executare nu i s-a reţinut nici o sumă prin vreo poprire şi actele de executare nu i s-au comunicat şi nici nu a achitat  nici un ban din credit din anul 2007.

Arată că a  depus prezenta contestaţie la executare imediat ce a aflat de executare şi nu a cerut anularea tuturor formelor de executare pe cel puţin un motiv care face inutilă analiza  fondului: prescripția executării.

Fiind vorba de o executare pornită fără bază legală este evident că toate formele de executare făcute de executor sunt nule, neavând o bază legală.

La fel este vorba şi de cheltuielile de executare fixate de executorul judecătoresc.

În drept a invocat disp.art.712-713 c.pr.civ.

Pentru soluţionarea cauzei reclamantul a depus la dosar: împuternicire  avocaţială f.6, chitanţă taxă de timbru f.7, cerere de executare silită f.8, contract de credit banmcar f.9-13, notificare f.14-, încheiere BEJ f.15 verso, proces verbal de sechestru f.16 dosar execuţional nr. f.24-105,  împuternicire avocaţială f. 119,delegaţie de substituire f.156, foaie de vărsământ f.157, răspuns la întâmpinare f.-161-168, chitanţă onorar avocat f.169, concluzii scrise f.171-175,şi confirmare înregistrare f.176-177.

Prin întâmpinarea depusă la data de 11 octombrie 2019, fila 120-147 dosar, intimata I LTD a solicitat respingerea ca nelegală şi neîntemeiată a contestaţiei la executare formulate împotriva executării silite înseţi şi a actelor de executare încheiate de executorul judecătoresc S în dosarul execuţional nr..

În fapt  a arătat că la data de 14.04.2005, a fost încheiat Contractul nr., între bancă, în calitate de împrumutat şi contestator în calitate de împrumutat, prin care banca i-a acordat acestuia din urma un împrumut şi întrucât debitorul a încetat sa mai achite ratele, instituţia financiar bancară a declarat creditul scadent anticipat şi ulterior a cesionat întreaga creanţă către creditorul cesionar iniţial, S S.a.R.L. Ulterior, iar  la data de 07.12.2017 a intervenit contractual de cesiune între S S.a.R.L. şi I Ltd, societatea având calitatea de creditor actual al creanţei.

Totodată, au fost efectuate formalităţile de înscriere a Contractului de cesiune creanţe în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, sub avizul nr.; iar încercările creditorului de a oferi consiliere şi posibilitatea rambursării creanţei în mai multe rate avantajoase au fost ignorate de către contestator, motiv pentru care s-au început formalităţile de executare silita prin intermediul BEJ

Intimata invocă excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare întrucât contestatorului i-au fost comunicate actele de procedura în data de 03.01.2017, iar contestaţia la executare a fost formulată şi depusă în data de 29.08.2019, depăşind astfel termenul de 15 zile prevăzut de lege in vederea efectuării contestaţiei la executare.

Arată că trebuie evidenţiat că în situaţia schimbării domiciliul, debitorul avea obligaţia legala de a solicita efectuarea modificărilor corespunzătoare si in bazele de date, in caz contrar neputând opune aceasta schimbare de domiciliu.

Domiciliul persoanei fizice este acolo unde acesta declara că are locuinţa principală, dovada domiciliului fiind făcută potrivit art. 28 alîn.l din OUG nr. 97/2005, modificata, iar potrivit art. 13 alin. 1 din același act normativ, prin actul de identitate.

Totodată potrivit art. 39 alîn.l OUG nr. 97/2005, modificată, persoanele care își schimba domiciliul sau își stabilesc reşedinţa sunt obligate să ceara înscrierea în cartea de imobil noua locuință în termen de 15 zile de la mutare, nerespectarea acestor dispoziţii atrăgând răspunderea contravenţionala, conform art. 43 lit. b din acelaşi act normativ.

Art. 715 alin. (1) NCPC prevede că:

„ Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silita propriu-zisa se poate face in termen de 15 zile de la data când: contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contesta; cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Daca poprirea este 'înfiinţata asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit; debitorul care contesta executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţa de primul act de executare, in cazurile in care nu a primit încheierea de încuviințare a executării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie" (s.n.).

Se poate observa faptul că termenul de 15 zile în care se poate introduce contestaţia la executare diferă după cum obiectul acesteia este reprezentat de un act de executare, ipoteza în care termenul curge de la data la care contestatorul a luat cunoştinţa de actul de executare pe care-l contesta, respectiv după cum este vorba de contestarea executării însăși, ipoteza în care termenul curge fie de la data de la care debitorul a primit incheierea de încuviințare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţa de primul act de executare in cazul in care acesta nu a primit încheierea de incuviintare a executării si nici somaţia sau executarea se face fara somaţie.

Termenul de 15 zile prevăzut în art. 715 alin. (1) NCPC este un termen imperativ, a cărei nerespectare duce la respingerea cererii ca tardiv introdusa. Cu privire la acest aspect, în literatura juridica de specialitate s-a reţinut faptul ca „normele care reglementează termenul de formulare a contestaţiei la executare au caracter imperativ, iar nerespectarea acestora poate fi invocată pe calea excepţiei tardivităţii, excepţie de procedură, absolută şi peremptorie".

Mai mult, în doctrină s-a subliniat faptul ca „in faza de executare silita, toate nulităţile, indiferent ca sunt absolute sau relative, pot fi invocate, sub sancţiunea decăderii, numai în termenul în care poate fi exercitată contestaţia la executare".

Practic, ulterior expirării termenului de 15 zile prevăzut la art. 715 alin. (1) pct. 3 NCPC, indiferent de motivul de nulitate invocat, legalitatea executării silite însăși nu mai poate fi analizata in cadrul contestaţiei la executare.

Pentru a eluda aplicarea acestor prevederi legale, este posibila formularea unei contestaţii la executare împotriva unui act de executare pentru care termenul de 15 zile nu a expirat încă, invocând insa motive de nelegalitate care, de fapt, reprezintă motive de nelegalitate a însăși executării silite (e.g. caracterul cert al creanţei, nerespectarea ordinii de urmărire).

Ca urmare a calificării contestaţiei la executare ca fiind contestaţie împotriva executării silite însăși, devin incidente dispoziţiile art. 715 alin. (1) pct. 3 NCPC, fiind posibila in acest context respingerea contestaţiei la executare ca tardiv introdusa.

Intimata mai invocă excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant.

În conformitate cu dispoziţiile art. 83 alin. 1 teza 1 NCPC „În fata primei instanţe, precum şi în apel, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau mandatar." Aceste dispoziţii se coroborează cu cele ale art. 85 NCPC, care prevăd la alin. 3 faptul că " 'împuternicirea de a reprezenta o persoana fizica data unui avocat se dovedeşte prin înscris potrivit legilor de organizare si exercitare a profesiei,,.

Arată că în prezenţa cauză nu li s-a comunicat dovada calităţii de reprezentant a contestatoarei în persoana avocatului reprezentant convenţional, prin împuternicirea avocaţială pe care avea obligaţia să o emită şi să o depună o dată cu cererea de chemare în judecată. Faţă de acest aspect solicită admiterea prezenţei excepţii şi pe cale de consecinţă, respingerea contestaţiei la executare pentru nedovedirea calităţii de reprezentant a contestatoarei, în cazul în care până la primul termen de judecată, la dosarul cauzei nu se regăseşte împuternicirea avocaţială în original.

Pe fondul cauzei  arată că referitor la solicitarea contestatorului de ,,anulare a actelor de executare silită efectuate în dosarul execuţional" arătă  faptul că toate documentele întocmite în cadrul procedurii de executare silită au fost transmise la adresa menţionată în Contractul de credit, acesta fiind domiciliul declarat de către contestator.

Potrivit dispoziţiilor din contractul - condiţii generale, contestatorul avea obligaţia să notifice instituţiei financiar bancare în scris toate schimbările survenite cu privire la domiciliul sau datele sale de identitate, ori contestatorul nu a depus dovezi in acest sens, fiind de rea-credinţă. Executarea silită înseși, cît şi toate actele de executare ce au fost întocmite de către executorul judecătoresc au respectat toate regulile de fond şi de formă impuse de dispoziţiile Codului de procedura civila, si au fost dispuse in conformitate cu prevederile legii.

Mai mult decât atât aplicarea de către instanţa de judecată a unei măsuri de natura anulării executării silite înseși, a tuturor formelor de executare, sau a unui act de executare este condiționată de dovedirea de către contestator a încălcării dispozițiilor legale aplicabile în materia executării silite, condiție ce nu este îndeplinită în prezenta cauză. Simplul fapt al invocării unor "motive" lipsite de suport real nu sunt de natură a proba existenţa unor vicii de procedură care să îi fi prejudiciat pe contestator. Executarea silită înseși, cât şi toate actele de executare ce au fost întocmite de către executorul judecătoresc au respectat toate regulile de fond şi de formă impuse de dispoziţiile Codului de procedură civilă, motiv pentru care anularea acestora este lipsită de temei legal. De asemenea, contestatorul nu indică şi nu dovedeşte în nici un fel încălcarea legii în ceea ce priveşte procedura de executare silită pornită împotriva lui, o contestaţie la executare prin care se invocă simple motive ce ţin de aprecierea sau conduita pe care acesta o doreşte a o avea, fără a indica vreun temei legal, sunt de natură atât a şicana creditorul, cât şi a încărca instanţa de judecată cu „false" cauze de judecată.

Intimata arată că contestatorul prin contestaţia formulată doreşte să se sustragă de la plata datoriei. Procedura de executare silită a început întrucât contestatorul nu a dorit în niciun fel să-şi achite obligaţiile asumate prin semnarea contractului.

Referitor la solicitarea contestatorului de „anulare a procesului verbal de sechestru din data de 19.08.2019", arătă faptul că potrivit probatoriului existent la dosarul executional, se poate observa faptul că, urmare a interogărilor la DRPCIV, debitorul contestator a fost identificat ca deținând un automobil în proprietatea acestuia, în consecință, s-a dispus  emiterea procesului verbal de sechestru contestat ca urmare a încuviințării executării silite prin toate formele de executare prevăzute de lege, respectiv, prin poprire, executare silită mobiliară, executare silită imobiliară, cât şi plata cheltuielilor de executare silită.

Referitor la solicitarea debitorului de "anulare a încheierii privind  notificarea creditorului emisă de executorul judecătoresc la data de 22.03.2018",  arată că  executarea silită înseși, cît şi toate actele de executare ce au fost întocmite de către executorul judecătoresc au respectat toate regulile de fond şi de formă impuse de dispoziţiile Codului de procedură civilă, şi au fost dispuse in conformitate cu prevederile legii.

La data de 07.12.2017 a fost încheiat contractul de cesiune între S S.a.R.L. în calitate de cedent şi I Ltd în calitate de cesionar, prin care aceasta din urma societate a dobândit calitatea de creditor.

Prin urmare, în mod just executorul judecătoresc a procedat la emiterea încheierii prin care s-a adus la cunoştinţa debitorului schimbarea calităţii de creditor al creanţei iniţial cesionate către S S.a.R.L.

Intimata arată că, în ceea ce priveşte invocarea de către contestator a lipsei calităţii de creditor că la data de 26.10.2011 a fost încheiat contractual de cesiune între instituţia financiar bancară în calitate de cedent şi SS.a.R.L. in calitate de cesionar.

Ulterior, la data de 07.12.2017 a intervenit contractual de cesiune intre SS.a.R.L. şi ILtd, aceasta societate având calitatea de creditor actual al creanţei.

Potrivit Deciziei nr. 2438/2008 data de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie "banca poate efectua orice alte activităţi ori operaţiuni necesare pentru realizarea obiectului de activitate autorizat, fără a fi necesara includerea lor in autorizaţia acordata, deci inclusiv operaţiuni de recuperare a creanţelor, care se pot concretiza si in contracte de cesiune de creanţa prin care se urmărește încasarea sau recuperarea unor creanţe neperformante."

Cesiunea de creanță este o modalitate de transmitere a obligaţiilor în forma convențională, prin care un creditor (cedent) transmite o creanță a sa unei alte persoane (cesionar), debitorul creanţei fiind obligat fata de cesionar, odată cu îndeplinirea formalităţilor de opozabilitate a acestei operaţiuni, fără a i se cere consimțământul.

Instituţia financiar bancară poate cesiona unui tert drepturile şi obligaţiile sale din prezentul contract, astfel că atât cesionarul cât si cedentul nu au încălcat nici o clauza contractuală astfel încât, consideră că cesiunea a acoperit toate cerinţele Legii si prin acest contract de cesiune nu i-au fost încălcate drepturile clientului. Toate scrisorile emise  de intimată în atenţia contestatorului, cuprind toate cerinţele Legii 31/1990 şi în antetul scrisorilor se regăsesc toate datele de identificare ale societății  inclusiv denumire, adresa, CUI, cât si faptul ca societatea noastră este operator de date cu caracter personal, numărul notificării prin care au fost autorizaţi să prelucreze date  cu caracter personal.

Ca orice contract, cesiunea de creanţă trebuie să îndeplinească condiţiile generale de validitate ale oricărui contract, de fond şi de forma. Cesiunea de creanță, fiind un contract, trebuie sa îndeplinească atât condițiile de fond pentru validitatea oricărui contract (capacitatea de a contracta, capacitatea pârților, obiect si cauza), cat şi unele condiții specifice operațiunii juridice realizate de părți prin cesiune, cum ar fi: vânzare, donaţie, schimb, etc. Pentru încheierea valabilă a contractului este necesar doar consimțământul părților, adică a cedentului şi a cesionarului. În actuala reglementare, debitorul cedat având calitatea de terț fata de acest contract, pentru validitatea cesiunii nu se cere consimțământul acestuia. Prin urmare, se poate spune ca cesiunea de creanță este o excepţie de la principiul relativităţii efectelor actului juridic, ea producandu-si efectele si asupra debitorului cedat, care nu participa la incheierea convenţiei.

Potrivit Deciziei nr. 2438/2008 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "Pe de alta parte nu există nicio prevedere legală sau reglementată care să instituie numai anumite modalităţi de recuperare a creanţelor sau care să excludă încheierea unor contracte de cesiune de creanţă, astfel încât creditorul, indiferent că este sau nu o bancă, poate recurge la orice modalitate legală de încasare/recuperare a creanţei sale."

Legislaţia în vigoare prevede, cesiunea de creanţe este un act juridic civil, cu titlu oneros sau gratuit, prin care o persoană, numită cedent, transmite o creanţă unei alte persoane, numita cesionar, aceasta dobândind astfel dreptul de a încasa creanţa de la debitor, numit şi debitorul cedat.

Arată că şi Decizia nr. 2852/10.10.2006 a înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, în care instanţa a apreciat că "Cesiunea de creanţă este o modalitate de transmitere a obligaţiilor în forma convenţională, prin care un creditor -numit cedent - transmite o creanţă a sa unei alte persoane - numit cesionar - debitorul creanţei fiind obligat faţă de cesionar odată cu îndeplinirea formalităţilor de opozabilitate a acestei operaţiuni, fără a i se cere consimţământul", prevederi ce se regăsesc în cuprinsul dispoziţiilor art. 1566 -1586 NCC.

În condiţiile în care operaţiunea de cesiunea de creanţă nu este prohibită nici de lege şi nici de contractul din care rezultă creanţa deţinută împotriva contestatorului, iar condiţiile de formă şi de fond sunt îndeplinite, nu vedem niciun motiv de fapt şi de drept care să afecteze contractul de cesiune a cărui valabilitate este contestată de către debitor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 12/2012 din data de 17.12.2012, a statuat că dreptul creditorului de a cesiona creanţa nu poate fi considerat abuziv, întrucât una din condiţiile esenţiale pentru stabilirea caracterului abuziv a unei clauze este ca acea clauza să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părților. „Or, prin cesionarea creanţei, se schimbă doar titularul dreptului de a cesiona creanţa, şi nicidecum drepturile şi obligaţiile debitorului."

Intimata arată că între instituţia financiar bancară şi actualul creditor s-a încheiat un contract de cesiune cu respectarea condiţiilor de formă şi de fond impuse de lege, aşa că toate susţinerile contestatorului privitoare la nulitatea acestui contract sunt neîntemeiate.

Având în vedere toate aceste aspecte, care dă dreptul băncii să încheie orice acte consideră de cuviință pentru recuperarea creanţelor rezultate din contractele ne performante, deci inclusiv contracte de cesiune, nu are absolut nici o relevanţă dacă cesionarul are sau nu sediul în România, covenţiile putând fi liber încheiate între entităţi juridice aflate în România şi străinătate. Mai mult, actualul cesionar are şi un reprezentant convenţional în România, respectiv în cazul de faţă avocatul semnatar al contractului de asistenţă juridică. Solicită să se constate că prin contract s-au stabilit anumite drepturi şi obligaţii între părţile semnatare, iar una dintre obligaţiile prevăzute în condiţiile generale ale contractelor este: „Dacă, în termen de 30 de zile de la data scadenţei, împrumutatul şi/ sau coplatitorii/ garanţii nu achită rata totală de rambursat, întregul credit şi toate celelalte obligaţii asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile, iar banca este îndreptăţită să procedeze la recuperarea creanţelor sale pe calea executării silite prin valorificarea garanţiilor asigurătorii sau a oricăror alte bunuri aflate in proprietatea împrumutatului şi/sau coplatitorilor/garanţilor."

Având în vedere că cedentul a depus toate diligenţele pentru a recupera sumele datorate de către debitorul contestator, iar acestea au rămas fără rezultat, a înţeles să cesioneze creanţele către creditorul iniţial, SS.a.R.L. Ulterior, aşa cum a fost încheiat contractul de cesiune între S S.a.R.L şi I Ltd. Administratorul patrimoniului cesionat cât şi reprezentantul legal pe teritoriul României atât al SS.a.R.L cât şi al ILtd este K România S.R.L.

Prin contractul de cesiune de creanţe cedentul a cesionat, transmis şi vândut către actualul creditor un portofoliu de creanţe pe care cedentul le deţinea până la acel moment împotriva debitorului sau printre care se afla şi creanţa deţinută împotriva debitorului contestator, împreună cu toate drepturile principale şi accesorii pe care legea şi contractul le ofereau creditorului iniţial.

Potrivit legislaţiei în vigoare, cesiunea de creanţe este un act juridic civil, cu titlu oneros sau gratuit, prin care o persoană, numită cedent, transmite o creanţă unei alte persoane, numită cesionar,  aceasta dobândind astfel dreptul de a încasa creanţa de la debitor, numit şi debitorul cedat.

Totodată, în conformitate cu prevederile din condiţiile generale la contractul solicitat, agreat şi semnat de către debitorul contestator în calitate de împrumutat „Banca poate cesiona unui tert drepturile si obligaţiile sale din prezentul contract” astfel considerăm că atât cesionarul cât şi cedentul nu au încălcat nicio clauză contractuală, iar cesiunea considerăm că a acoperit toate cerinţele Legii şi prin acest contract de cesiune nu au fost încălcate drepturile debitorului.

Astfel, prin însăși contractul al cărui beneficiar a fost debitorul contestator, în calitate de împrumutat, acesta şi-a dat acordul cu privire la cesiunea drepturilor şi obligaţiilor ce reies din contract. Cesiunea de creanţă se încheie valabil prin simplul acord de voinţă al pârtilor, consimţământul debitorului cedat nefiind cerut, deoarece nu este parte în contractul de cesiune, contractul fiind valabil încheiat prin simpla remitere a titlului astfel cum rezultă şi din dispoziţiile art. 1391 Cod civil potrivit cărora "La strămutarea unei creanţe ... predarea între cedent şi cesionar se face prin remiterea titlului". Efectul cesiunii de creanţă între parte este transferul dreptului de creanţă din patrimoniul cedentului în patrimoniul cesionarul. Chiar dacă contractul de cesiune depus la dosar nu este insoţit de anexa 1 sau de procesul - verbal de predare - primire, înscrisuri de care se face vorbire în contract, transferul de creanţe dintre bancă şi actualul creditor poate fi probat prin copia contractului de cesiune existentă, la care se adaugă menţiunile din extrasul din Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobilare în care se face referire şi la debitorul cedat din cauza de faţă, conchizându-se că aparenţa posesiei legitime a titlului executoriu învocat a fost dovedită.

Cesiunea de creanţă a fost notificată astfel cum este prevăzut de art. 1393 Cod Civil, societatea noastră trimiţând către debitorul contestator notificări privind încheierea contractului de cesiune între parte folosind înscrisuri ce vor fi anexate prezenţei.

Mai mult de atât, atât cesiunea de creanţe încheiate de SS.a.R.L. cât şi cesiunea încheiată de către I Ltd au fost înscrise în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare în conformitate cu dispoziţiile Titlului VI - „Regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare" - din legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, sub nr. cesiunea drepturilor fiind definitivă şi irevocabilă.

Conform notificărilor cu privire la cele două cesiuni de creanţe, ataşate prezenţei în copie certificată conform cu originalul, a fost adus la cunoştinţa debitorului cedat faptul că -"actualul creditor, are toată puterea şi autoritatea de a emite notificări, şi nu va solicita nici o aprobare, confirmare, de instruire sau de orice altă natură din partea cedentului sau al oricărei alte persoane" întrucât Cedentul a cedat Cesionarului creanţa deţinută împotriva sa împreună cu toate drepturile prezente şi viitoare, dobânzile şi beneficiile rezultate din contractul scadent anticipat, efect al nerespectării clauzelor acestuia de către debitor.

Intimata mai arată că s-a încercat recuperarea creanţei pe cale amiabilă, prin contactarea telefonică a acestuia şi transmiterea de notificări, contestatorul, neînţelegând să achite debitul datorat, împotriva acestora a fost demarată procedura de executare silită în vederea recuperării creanţei datorate de către debitor.

Cu privire la pretinsa pierdere a calităţii de titlu executoriu a Contractului de credit după momentul cesiunii:

În ceea ce priveşte cesiunea creanţei a cărei executare s-a urmărit în Dosarul execuţional, intervenită prin contractul de cesiune şi înregistrată în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, instanţa va reţine că, poziţia pe care se află cesionarul este aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanţa, motiv pentru care modificarea pârtilor originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanţa titulului executoriu; soluţia transferului către cesionar a tuturor drepturilor pe care cedentul le are în legătură cu creanţa cedată, incluzând acţiunile al căror titular era cedentul până la momentul cesiunii, a fost prevăzută expres şi de Noul Cod civil, în art. 1.568 alin. 1 pct. 1, o opţiune similară a legiuitorului regăsindu-se şi în legea procesuală, care permite transmiterea cu titlu particular a calităţii de creditor în procedura executării silite - art. 644 alin. 2 NCPC.

Consacrarea prin art. 120 O.U.G. nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, a caracterului executoriu al contractelor de credit, încheiate de o instituţie de credit, este impusă pentru a permite executarea silită a unei obligaţii (creanţe), iar nu a unui înscris, acesta fiind doar materializarea izvorului obligaţiei respective. În consecinţă, caracterul executoriu este asociat cu creanţa, iar nu cu înscrisul ca atare şi, atât timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanţa însăși a devenit una executorie, astfel încât atributul executorialităţii nu se constituie într-un aspect de drept procesual, aşa cum a susținut titularul sesizării, ci a devenit o calitate a creanţei, care se transmite prin cesiune.

Totodată, trebuie subliniat că art. 120 O.U.G. nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, nu a conferit contractelor de credit trăsătura de titlu executoriu în considerarea persoanelor semnatare ale unor asemenea contracte, ci a naturii respectivelor convenţii.

Modificarea părților originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanţa titlului executoriu, poziţia cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia, astfel, toate drepturile pe care cedentul le avea in legătură cu creanţa.

Majoritatea doctrinarilor, pornind de la concepţia potrivit căreia cesiunea nu transferă numai emolumentul creanţei, iar cesionarul este parte survenită în contractul iniţial, apreciază că cesionarul poate exercita toate acţiunile ce au aparţinut cedentului; cesionarul devine creditor în locul cedentului, preluându-i toate drepturile, iar creanţa rămâne neschimbată.

În susţinerea tezei afirmative, principalul argument ar fi art. 1396 Cod Civil din 1864, care stabilea că vinderea sau cesionarea unei creanţe cuprinde accesoriile creanţei, precum cauţiunea, privilegiul şi ipoteca (art. 1568 NCPC); cu alte cuvinte, se apreciază de cei ce îmbrățișează acest punct de vedere că odată cu creanţa, se cesionează şi caracterul de titlu executoriu.

Şi în literatura juridică franceză, având în vedere că textele de lege au aceeaşi redactare, punctul de vedere exprimat este în sensul că din categoria accesoriilor fac parte şi acţiunile în justiţie (mai puţin acţiunea rezolutorie), inclusiv titlurile executorii. Uneori se face distincţie după cum titlul executoriu a fost obţinut sau nu de cedent anterior cesiunii, apreciindu-se că dacă s-a obţinut anterior cesiunii titlul executoriu îşi păstrează valabilitatea şi se transmite la cesionar.

Instituindu-se astfel un sistem execuţional unitar, simplificat, de natură a asigura recuperarea cu celeritate a creanţelor, fără a se mai recurge la procedura complicată, specifică răspunderii contractuale, s-a răspuns unui valid interes public, de garantare a creditului, care să înlăture riscul pentru depunători şi acţionari de a ajunge în situaţia de a fi lipsiţi de economiile sau investiţiile pe care le-au făcut.

În această privinţă, este de reţinut că activitatea financiară, deşi se realizează de persoane juridice de drept privat, prezintă un incontestabil interes public.

Or, realizarea acestui interes public impune garantarea creditului acordat de către instituţiile financiar bancare printr-o dispoziţie a legii, in sensul ca actul juridic prin care împrumutul a fost convenit sa aibă si caracter de titlu executoriu, spre a fi folosit, ca atare, în cadrul unei proceduri suple, simplificate, pentru recuperarea sumelor împrumutate de la debitorii de rea-credință care ar refuza să le restituie la termenele scadente.

Prin Decizia nr. 3/2014 pronunțată in procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deși a respins ca inadmisibila sesizarea Tribunalului Specializat Cluj pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile asupra chestiunii de drept daca poate fi dispusa incuviintarea executării silite a unui contract la cererea creditorului cesionar al creanţei, in cuprinsul considerentelor sunt reţinute argumente lămuritoare asupra păstrării caracterului executoriu al creanţei si ulterior cesiunii.

Instanţa supremă statuează următoarele: Consacrarea, prin art. 120 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 99/2006, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 227/2007. cu modificările si completările ulterioare, a caracterului executoriu al contractelor de credit, încheiate de o banca, este impusa pentru a permite executarea silita a unei obligaţii (creanţe), iar nu a unui înscris, acesta fiind doar materializarea izvorului obligaţiei respective.

 In consecinţa, caracterul executoriu este asociat cu creanţa, iar nu cu înscrisul ca atare şi, atât timp cat legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanţa însăși a devenit una executorie, astfel încât atributul executorialitatii nu se constituie într-un aspect de drept procesual, așa cum a susţinut titularul sesizării, ci a devenit o calitate a creanţei, care se transmite prin cesiune.

Totodată, trebuie subliniat ca art. 120 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 99/2006, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările si completările ulterioare, nu a conferit contractelor de credit trăsătura de titlu executoriu in considerarea persoanelor semnatare ale unor asemenea contracte, ci a naturii respectivelor convenţii. Modificarea părților originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanţa titlului executoriu, poziţia cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care ore ia. astfel, toate drepturile oe care cedentul le avea în legătura cu creanţa, in conformitate cu prevederile art. 521 C.p.c, hotărârile pronunțate de I.C.C.J. in procedura prevăzuta de art. 519-520 C.p.c. sunt obligatorii pentru toate instanţele de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, iar aceasta obligativitate priveşte, în mod firesc, nu numai dispozitivul, ci şi considerentele respectivelor decizii.

Faţă de aceste aspecte, contrar opiniei primei instanţe, Tribunalul va constata ca apelanta deţine împotriva debitorului un titlu executoriu valabil, apt de a fi pus in executare silita, respectiv Contractul bancar pentru peroane fizice nr. incheiat intre cedenta BS.A. si debitorul-imprumutat, astfel ca cerea contestatorului de anulare a executării silite pe acest motiv este neîntemeiata si greşit admisa de prima instanţa. (Tribunalul Salai, Decizia nr. 556/25.05.2017).Apelul declarat împotriva acestei hotărâri, prin care apelantul reiterează ideea lipsei titlului executoriu al intimatei, în calitate de cesionar al creanţei, este nefondat, în considerarea argumentelor expuse in continuare.

Astfel, tribunalul retine ca, prin Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014 privind dezlegarea modului de interpretare si aplicare a dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, coroborat cu art. 1396 din Codul civil de la 1864, în situaţia in care cererea de incuviintare a executării silite a unui contract de credit este formulata de creditorul cesionar al creanţei, ICCJ a statuat ca „art. 120 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 99/2006, aprobata cu modificări fi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările fi completările ulterioare, nu a conferit contractelor de credit trăsătura de titlu executoriu in considerarea persoanelor semnatare ale unor asemenea contracte, ci a naturii respectivelor convenţii", iar „Modificarea părților originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanţa titlului executoriu, poziţia cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia, astfel, toate drepturile pe care cedentul le avea in legătura cu creanţa".

Deşi ICCJ a respins ca inadmisibila sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabilein problema menționată anterior, tribunalul apreciază ca, in condiţiile art. 430 alin. (2) NCPC, coroborat cu art. 521 alin. (3) NCPC, considerentele evocate anterior au dobândit autoritate de lucru judecat, de vreme ce autoritatea de lucru judecat se ataşează nu numai dispozitivului, ci si considerentelor care sprijină şi explicitează soluţia adoptată (considerente decisive).

Chemată să se pronunţe asupra constituționalității art. 120 OUG nr. 99/2006, Curtea Constituţionala a reţinut in cadrul Deciziei nr. 482/2013: „Cw privire la dispoziţiile art. 120 din Ordonanţa de  Urgenta a Guvernului nr. 99/2006, relevantă este Decizia nr. 832 din 8 iulie 2008, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2008, prin care Curtea, respingând ca neîntemeiata excepţia, a reţinut că atribuirea calităţii de titluri executorii contractelor încheiate de o instituţie de credit, prin care se constata o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, a fost determinata de necesitatea valorificării cu celeritate a respectivei creanţe, fără a afecta in acest mod vreun drept fundamental al părților. Prin încheierea unor asemenea contracte se da expresie, într-o forma specifice, acordului de voință al părților cu privire la clauzele acolo stipulate, pe care părțile şi le însușesc în mod liber fi se obliga sa le respecte. Tot astfel, Curtea a reţinut ca, in măsura in care contractul de credit sau contractul de garanţie reală ori personală este pus în executare silită, potrivit art. 399 alin. 1 lit. 3 din Codul de procedura civila, aceasta poate face obiectul unei contestaţii la executare, prilej cu care contestatorul are posibilitatea de a invoca inclusiv apărări de fond, aceasta fiind, aşadar, o garanţie a dreptului la un proces echitabil".

Prin urmare, contractele de credit încheiate anterior intrării în vigoare a OUG nr. 52/2016 si cesionate către un terț își păstrează puterea de titlu executoriu consacrata prin art. 120 din OUG nr. 99/2006, executorialitatea fiind asociată cu creanța, iar nu cu înscrisul ca atare și, atât timp cît legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanţa însăși a devenit una executorie, astfel meat atributul executorialitatii nu se constituie intr-un aspect de drept procesual, ci a devenit o calitate a creanţei, care se transmite prin cesiune.

Poziţia cesionarului este aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia toate drepturile pe care cedentul le avea in legătura cu creanţa, motiv pentru care modificarea părților originare ale actului juridic care constituie titlul executoriu nu poate avea efectele la care face trimitere opinia minoritară în privinţa acestei chestiuni.

Potrivit art. 1568 alin. (1) NCC cesiunea de creanţa transfera cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are în legătura cu creanţa cedată, deci inclusiv acţiunile al căror titular era cedentul iar alin. 2, ce instituie excepţia de la regula transferului, este de stricta interpretare si aplicare.

De asemenea, de vreme ce art. 645 alin. (2) NCPC permite transmiterea calităţii de creditor in procedura executării silite, nu exista nici o justificare pentru diferența de tratament juridic în funcție de momentul la care se realizează cesiunea (înainte sau după încuviințarea cererii de executare silită), cu atât mai mult cu cat textul legal prevede ca: "In acest caz, actele de executare îndeplinite până la data transmiterii calităţii procesuale produc efecte, în condițiile legii, fata de succesorii in drepturi ai creditorului sau ai debitorului, după caz" (A se vedea, in acest sens. Decizia nr. 184/22.01.2018 a Tribunalului Specializat Cluj).

 Cu privire la pretinsa necomunicare a notificării privind încheierea celor doua contracte de cesiune,  se arată că trebuie evidenţiat că în situaţia schimbării domiciliul, debitorul avea obligaţia legală de a solicita efectuarea modificărilor corespunzătoare şi in bazele de date, in caz contrar neputând opune aceasta schimbare de domiciliu.

Domiciliul persoanei fizice este acolo unde acesta declara ca are locuinţa principala, dovada domiciliului fiind făcută potrivit art. 28 alîn.l din OUG nr. 97/2005, modificata, iar potrivit art. 13 alin. 1 din acelaşi act normativ, prin actul de identitate.

Totodată potrivit art. 39 alin.l OUG nr. 97/2005, modificata, persoanele care isi schimba domiciliul sau își stabilesc reşedinţa sunt obligate sa ceara înscrierea in cartea de imobil noua locuinţa in termen de 15 zile de la mutare, nerespectarea acestor dispoziţii atrăgând răspunderea contravenţionala, conform art. 43 lit. b din acelaşi act normativ.

 Intimata  mai arată că, conform dovezii depuse  la dosar Iltd şi-a îndeplinit obligaţia de comunicare a notificării privind cesiunea de creanţe.

Faptul ca scrisoarea poate menţiunea "destinatar mutat" si prin urmare, debitorul nu a înțeles să își îndeplinească obligaţia de a comunica schimbarea adresei de domiciliu nu poate fi imputat intimatei.

Cu toate ca cesiunea de creanță își produce efectele intre cedent si cesionar, din momentul încheierii contractului de cesiune de creanța, pentru opozabilitatea faşă de terţi trebuie îndeplinite anumite formalități de publicitate. Publicitatea cesiunii poate fi făcuta prin notificarea cesiunii către debitor sau prin acceptarea cesiunii de către debitor. Prin notificarea către debitor a cesiunii se aduce la cunoştinţa debitorului persoana noului creditor si clauzele esenţiale ale contractului de cesiune.

Mai mult decât atât, notificarea debitorului a fost impusă de legiuitor în scopul de a-l înştiinţa pe acesta despre creditor si de faptul ca cedentul nu mai este proprietarul creanţei si deci plata datoriei urmează sa o faca noul creditor. Prin urmare, pentru a invoca lipsa notificării, debitorul cedat trebuie sa justifice un interes, in sensul ca nestiind de cesiune, a plătit primului creditor -cedentul, plata care in aceste condiţii apare ca perfect valabila.

Prin urmare, în condiţiile in care debitoarea cedata nu a realizat vreun act susceptibil sa conducă la stingerea creanţei ce a format obiectul cesiunii, acesta nu se poate prevala de inopozabilitatea acestei operaţiuni pentru a paraliza procedura de executare silită declanșată de cesionarul devenit creditor, pentru că nu ar justifica existenta vreunui interes legitim in derularea unui astfel de demers şi ar constitui o valorificare a conduitei sale culpabile de a nu executa de bunăvoie obligaţia pe care si-a asumat-o fata de creditorul iniţial.

Potrivit art. 117 din legea 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii 287/2009, creanţa transmisă prin cesiune sau subrogatie intervenită după data intrării în vigoare a codului civil, își păstrează regimul stabilit de normele in vigoare ia data naşterii creanţei. Astfel contractul de cesiune de creanţe încheiat sub nr pus in discuţie in prezenta cauza este guvernat tot de vechiul cod civil, nu de noul cod civil cum greşit susţine apelanta.

Sub aspectul naturii sale juridice, cesiunea de creanţa se încheie valabil prin simplul acord de voinţa al părților, nefiind necesar consimțământul debitorului cedat, acesta nefiind parte in contractul de cesiune de creanţa. (...)

Cu toate ca cesiunea de creanță își produce efectele intre cedent si cesionar, din momentul încheierii contractului de cesiune de creanță, pentru opozabilitatea fata de terţi trebuie îndeplinite anumite formalități de publicitate. Publicitatea cesiunii poate fi făcuta prin notificarea cesiunii către debitor sau prin acceptarea cesiunii de către debitor. Prin notificarea către debitor a cesiunii se aduce la cunoştinţa debitorului persoana noului creditor si clauzele esenţiale ale contractului de cesiune.

Întrucât este considerat a fi terț faţă de contractul de cesiune , debitorul cedat poate sa ignore acest contract pana in momentul îndeplinirii formalităţilor prevăzute de art. 1393 Cod Civil, chiar daca se poate afirma ca debitorul ar fi aflat indirect despre aceste contract.

Potrivit art. 1393 Vechiul Cod Civil, cesionarul nu poate opune dreptul sau unei a treia persoane decât după ce a notificat debitorului cesiunea. Același efect va avea acceptarea cesiunii făcuta de debitor într-un act autentic.

Notificarea debitorului a fost impusa de legiuitor in scopul de a-l înștiința pe acesta despre creditor si de faptul ca cedentul nu mai este proprietarul creanţei si deci plata datoriei urmează să o facă noul creditor. Prin urmare, pentru a invoca lipsa notificării, debitorul cedat (trebuie să justifice un interes, în sensul că neștiind de cesiune, a plătit primului creditor -cedentul, plata care în aceste condiții apare ca perfect valabilă.

În cauză, debitoarea cedată, deși invoca inopozabilitatea cesiunii, nu arată şi nu dovedește ca a plătit creanţa primului creditor, or, dispoziţiile privind necesitatea notificării nu au ca scop sa-l apere pe debitor de plata datoriei, ci să-l înştiinţeze de transmiterea creanţei către un nou creditor.

Mai mult la fila 8 dosar se afla dovada comunicării către debitoare prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire a cesiunii de creanţe, aceasta întorcându-se la expeditor cu menţiunea lipsei de ia domiciliu a destinatarului. Nu i se poate imputa apelantei cesionare vreo culpa in comunicarea cesiunii de creanţe întrucât fapta proprie a debitorului de a nu se prezenta la oficiul postai pentru ridicare a corespondentei echivalează cu comunicarea /notificarea cesiunii de creanță.

Constatând ca in cauza debitoarea cedata nu a realizat vreun act susceptibil sa conducă la stingerea creanţei ce a format obiectul cesiunii, acesta nu se poate prevala de inopozabilitatea acestei operaţiuni pentru a paraliza procedura de executare silita declanșată de cesionarul devenit creditor, pentru ca nu ar justifica existenta vreunui interes legitim in derularea unui astfel de demers şi ar constitui o valorificare a conduitei sale culpabile de a nu executa de bunăvoie obligația pe care si-a asumat-o fata de creditorul iniţial.

Referitor la pretinsa inopozabilitate a cesiunii de creanță, Tribunalul constata ca apelanta creditoare a depus la dosar dovada înscrierii cesiunii in Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare (f.97-98 dosar prima instanţa), fiind îndeplinite aşadar condiţiile de opozabilitate prevăzute de art. 1579 Cod civil, într-adevăr, nu s-a făcut dovada notificării cesiunii cu debitorul in condiţiile art. 1578 Cod civil, existând la dosar doar dovada comunicării primei cesiuni, intervenite între cedenta B SA şi cesionara S S.a.R.L dar neîndeplinirea condiţiilor pentru opozabilitate nu afectează validitatea cesiunii si nici dreptul cesionarului de a cere executarea silita a obligaţiei, ci doar conferă debitorului posibilitatea de a opune cesionarului plata făcuta cedentului anterior notificării sau orice alta cauza de stingere a obligaţiilor survenită înainte de acel moment (art. 1582 C.civ.). (Tribunalul Sălaj, Decizia nr. 556/25.05.2017).

Astfel, contractul de cesiune de creanţă fiind încheiat la data de 29.06.2011 intră sub incidența Codului civil de la 1864 si, respectiv, sub cea a Legii nr. 99/1999 - titlul VI în ce privește efectele contractului fata de debitorul cedat, respectiv debitorul contestator terț fata de contractul de cesiune sus menționat.

Din textul art. 1393 Cod civil (1864) se desprinde concluzia potrivit căreia, cesiunea pentru a fi opozabila fata de debitorul cedat publicitatea acesteia se poate realiza in doua feluri: prin notificarea cesiunii către debitor si, respectiv, prin acceptarea cesiunii de creanță de către acesta.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 99/1999 - titlul VI, in forma de la data încheierii contractului de cesiune, sunt supuse publicității prin înscriere in Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare, alături de alte acte juridice, sî toate cesiunile drepturilor de creanță, sens in care se retine ca, aceasta reglementare, se aplica, de principiu, tuturor cesiunilor de creanță iar potrivit art. 99 din titlul VI al Legii nr. 99/1999, intre cesiunea notificata debitorului sau acceptata de către acesta şi cesiunea înscrisa la arhiva, potrivit prezentului titlu, va avea prioritate cesiunea înscrisa. În cazul unor cesiuni succesive va avea rang de prioritate fata de terţi cesionarul care si-a înscris primul cesiunea la arhiva, indiferent daca are sau nu cunoștința de existenta altor cesiuni.

În consecință, coroborând dispoziţiile art. 1393 Cod civil (1864), care nu a fost abrogat prin intrarea in vigoare a Legii nr. 99/1999, cu dispoziţiile din aceasta din urma lege, sus amintite, tribunalul retine ca publicitatea cesiunilor de creanţa se poate face prin oricare dintre mijloacele juridice prevăzute de art. 1393 Cod civil ori prin înscrierea in Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare.

Prin urmare, cum cesiunea de creanță a fost înscrisă în Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare rezulta ca publicitatea cesiunii de creanţa in litigiu a fost efectuata si fata de debitorul cedat, în speță intimatul contestator în conformitate cu dispoziţiile legale sus menţionate.

Ulterior, la data de prin contractul de cesiune de creanţe, creanţa rezultată din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.... a fost cesionata de către ... SA către creditoarea ... S.a.R.L., acestui din urma contract, fata de textele legale indicate anterior, fiindu-i aplicabile dispozițiile din Noul Cod civil, in vigoare din data de 01.10.2011.

Potrivit Noului Cod civil, debitorul este ţinut sa plătească cesionarului din momentul in care: accepta cesiunea printr-un înscris cu data certa; primește o comunicare scrisa a cesiunii, pe suport hârtie sau in format electronic, in care se arata identitatea cesionarului, se identifica in mod rezonabil creanţa cedată şi se solicita debitorului sa plătească cesionarului. În cazul unei cesiuni parțiale, trebuie indicata si întinderea cesiunii.

Înainte de acceptare sau de primirea comunicării, debitorul nu se poate libera decât plătind cedentului. Atunci când comunicarea cesiunii este făcuta de cesionar, debitorul ii poate cere acestuia sa ii prezinte dovada scrisa a cesiunii. Pana la primirea unei asemenea dovezi, debitorul poate sa suspende plata. Comunicarea cesiunii nu produce efecte daca dovada scrisa a cesiunii nu este comunicata debitorului.

Așa cum rezulta din dovada depusă în apel f. 15, apelanta creditoare a comunicat intimatului contestator, pe suport de hârtie, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, cesiunea de creanță, aceasta întorcându-se la expeditor cu mențiunea „EXPIRAT TERMEN".

În aceste condiţii, nu se poate imputa apelantei vreo culpă în comunicarea cesiunii de creanță, întrucât propria fapta a contestatorului de a nu se prezenta la oficiul postai pentru ridicarea corespondentei, echivalează cu comunicarea cesiunii de creanţa.

Astfel, se apreciază ca apelanta justifica aceasta calitate de creditoare fata de contestator, având în vedere principala funcţie a cesiunii de creanță ce consta in transmiterea dreptului de creanță, împreuna cu toate accesoriile creanţei, printre care şi valoarea de titlu executoriu al contractului de credit, care-şi conservă forţa executorie în favoarea cesionarului, dar şi împrejurarea că cesiunea de creanță a fost înscrisă în AEGRM, pentru opozabilitate cum s-a arătat mai sus.

Raportat la considerentele din precedent, în temeiul art. 480 slin. 2 si 3 NCPC, Tribunalul urmează sa admită apelul, să anuleze sentinţa şi să trimită cauza spre rejudecare la instanţa de fond.

Contract consensual. Alineatul (1) al art. 1573 NCC consacră caracterul consensual, în principiu, al convenţiei prin care se transferă un drept de creanță.

Ca regulă, consimțământul debitorului nu este necesar, întrucât acesta nu este parte in contractul de cesiune. Notificarea debitorului nu este o condiţie pentru valabilă încheiere a contractului de cesiune, ci o formalitate ulterioară care are rolul asigurării opozabilităţii transferului fata de debitor.

Excepţie de la regula consensualității cesiunii de creanță. Dacă o creanță este strâns legata de persoana creditorului, debitorul obligându-se, în mod esenţial, în considerarea persoanei acestuia, cesiunea este supusa, pentru insasi validitatea contractului, cerinței existentei consimțământului debitorului.

Excepţie de la regula consensualității face şi cesiunea de părți sociale la societatea simplă (când transferul operează către persoane din afara societăţii). În acest caz, potrivit art. 1901 NCC, cesiunea poate fi făcuta numai cu consimțământul tuturor asociaţilor.

În privinţa formei în care este exprimat consimțământul, opinam ca nu este necesara îndeplinirea unor cerinţe speciale. In cazul în care el a fost exprimat in forma unui înscris cu dată certa, este îndeplinita şi formalitatea „acceptării", ce asigura opozabilitatea cesiunii fata de debitor (art. 1578 NCC).

Efecte intre parti. Cesiunea de creanță este o convenţie între cedent şi cesionar, dar care produce consecințe juridice asupra unui tert, debitorul cedat. Această tripolaritate a cesiunii separa efectele contractului în funcţie de momentul comunicării sale către debitor.

Anterior încunoștințării debitorului sau acceptării cesiunii de către acesta, cesiunea produce efecte depline între părți: cedent si cesionar. Drept urmare, cedentul este ţinut a preda cesionarului tot ceea ce primește de la debitor. Soluţia prevăzuta de noul Cod civil fusese deja anticipata de jurisprudenta, pe terenul plății nedatorate (a se vedea CA Ploieşti, dec. nr. 179/1.10.2008, sursa: Jurindex).

Neefectuarea formalităților de notificare a cesiunii, chiar daca prin convenţie s-ar fi stipulat ca acestea sunt in sarcina cesionarului, nu impietează asupra valabilității contractului si deci asupra drepturilor şi obligaţiilor reciproce ale părților. Pot exista chiar situații în care în mod deliberat nu este devoalată identitatea cesionarului, neprocedându-se la notificarea cesiunii.

Acte de conservare. Contract solo consensu, cesiunea transfera de la momentul încheierii sale, alături de dreptul de creanță, toate drepturile care asigură protecţia acestuia. Cesionarul poate, chiar înainte de notificarea cesiunii către debitor, să introducă orice acţiune in justiție prin care sa protejeze dreptul cedat - acţiune oblica (art. 1560-1561 NCC), acţiune pauliana (art. 1562 si urm. NCC), sa faca acte de întrerupere a cursului prescripţiei, să ia orice alte măsuri pentru conservarea dreptului cedat (art. 1558 NCC).

Accesoriile creanţei. Prin cesiune se transmit odată cu creanţa si accesoriile acesteia, care nu se reduc la garanții, ci includ sî eventualele dobânzi si alte venituri ale creanţei, care devin scadente din momentul cesiunii.

În privința dobânzilor scadente la data încheierii contractului de cesiune, dar care nu au fost încasate încă, părțile pot conveni ca acestea sa revină cedentului sau cesionarului. In lipsa unei astfel de stipulații in contract, ele revin cesionarului.

Dreptul la despăgubiri, in principiu, prin schimbarea creditorului nu este afectata situația debitorului cedat. Totuşi, în unele cazuri, pot interveni costuri suplimentare în executarea obligaţiei: de exemplu, urmare a unei cesiuni parţiale, debitorul trebuie să efectueze două plăți distincte sau schimbarea unui creditor local cu un altul internaţional poate atrage cheltuieli legate de transferul instituţiei financiar bancare. În aceste situaţii, debitorul cedat are dreptul de a fi despăgubit pentru orice cheltuieli suplimentare generate de cesiune.

Cu privire la pretinsa necomunicare a actelor de executare silita, potrivit dispoziţiilor contractuale, asumate de către debitor prin semnarea contractului de credit, acesta se obliga să pună la dispoziția creditorului noua adresă a domiciliului sau, sancțiunea evidenta în caz contrar fiind aceea a neluării în considerație a modificării intervenite. Astfel, cât timp debitorul înțelege să își încalce şi aceasta obligaţie contractuală, pe lângă cea de a restitui în integralitate suma datorată băncii, creditorului îi este inopozabilă schimbarea domiciliului, cu consecința ca orice comunicări efectuate la vechea adresa a debitorului sunt considerate perfect valabile, ca fiind realizate către debitor.

Aceasta sancţiune este direct prevăzută de către art. 172 NCPC, care prevede că "Dacă în cursul procesului una dintre parți si-a schimbat locul unde a fost citata, ea este obligată să încunoștințeze instanţa, indicând locul unde va fi citata la termenele următoare, precum şi partea adversa prin scrisoare recomandata, a cărei recipisa de predare seva depune la dosar odată cu cererea prin care se înștiințează instanţa despre schimbarea locului citării. In cazul in care partea nu face aceasta încunoștințare, procedura de citare pentru aceeași instanţa este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare."

Astfel, nimeni nu poate invoca în susţinerea intereselor sale propria sa culpă, adagiu latin exprimând regula potrivit căreia nimeni nu poate sa obtina foloase invocând propria sa vina, incorectitudine, necinste, si nici sa se apere valorificând un asemenea temei.

În acest sens se pronunță şi instanţele de judecată: "Susţinerile contestatoarei referitoare la comunicarea somaţiei la o adresa la care nu locuieşte nu pot fi luate in considerare fata de dispozițiile art. 7 lit. f) din condiţiile de creditare, însușite de aceasta prin semnătura.

Potrivit acestui articol, împrumutatul se obliga fata de banca sa aducă la cunoştinţa băncii, in termen de 5 zile lucratoare, schimbările survenite in ceea ce priveşte domiciliul, locul de munca si alte date personale de identificare.

Aceasta clauză nu a fost respectata de contestatoare, care nu a făcut dovada ca a adus la cunoștința băncii creditoare schimbarea de domiciliu, astfel incat procedura de comunicare se considera corect îndeplinita.

În concluzie orice eventuală neregularitate privind procedura de comunicare a înscrisurilor vizând executarea este exclusiv imputabila contestatoarei care nu a respectat obligaţia contractuală de a înștiința banca privind modificarea domiciliului, astfel încât, conform principiului potrivit cu care nimeni nu se poate prevala de propria vinovăție, contestatoarea nu poate invoca nevalabilitatea procedurii de comunicare a actelor de executare.

Fata de considerentele arătate, apreciind ca fiind legală şi temeinică hotărârea instanţei de fond, tribunalul va respinge apelul formulat de apelanta contestatoare împotriva sentinţei civile nr. 191 din data 13.03.2017, pronunţata de Judecătoria Gura Humorului in dosarul civil nr.2755/237/2016, intimat fiind Secapital SARL, ca nefondat." (Tribunalul Suceava, Decizia civila nr. 600/03.11.2017).

 Referitor la obligaţia autorizării prealabile în tara de origine, intimata arată că I Ltd este o societate legal constituită şi înregistrată în conformitate cu legile din L, având sediul social la adresa: motiv pentru care susținerea debitorului contestator este neîntemeiată.

Pe teritoriul României, mandatarul şi totodată administratorul creanţelor acesteia este K SRL.

În ceea ce priveşte Actul constitutiv al societății, principalul obiectiv al companiei este de a efectua tranzacţiile destinate sau necesare pentru punerea in aplicare si participarea la tranzacții sau înțelegeri de securitizare precum si orice alte acte conexe si auxiliare, inclusiv, dar fara a se limita la, gestionarea achiziţiei si colectarea de credite, creanţe, portofolii de titluri garantate sau negarantate, certificate de investiţii sau alte active securitizate.

Arată intimata faptul că activitatea de recuperare de creanţe neperformante este specifică instituţiilor de tipul intimate.

Singura autorizare necesară pentru o societate care cumpăra create neperformante este înscrierea în Registrul ANPC, ca urmare a îndeplinirii condițiilor prevăzute de OUG 52/2016, iar societatea ILtd este înregistrata în Registrul ANPC. Nici legislația românească şi nici cea europeană în materia colectării de creanţe nu impun o asemenea autorizare, iar asimilarea cumpărării de creanţe cu noţiunea de investitor in sensul Directivei 2014/65/UE si al OUG 99/2006 este la fel de forţată ca şi considerarea investitorilor in proprietăţi imobiliare cu noţiunea de investitor din cele doua norme.

Cesiunea de creanţe a acoperit toate cerinţele Legii si prin acest contract de cesiune nu i-au fost încălcate drepturile clientului. Toate scrisorile emise de către subscrisa în atenţia reclamantului, cuprind toate cerinţele Legii 31/1990 si in antetul scrisorilor se regăsesc toate datele de identificare ale societăţii, inclusiv denumire, adresa, CUI, cât şi faptul ca societatea este operator de date cu caracter personal, numărul notificării prin care au fost autorizați să prelucreze date cu caracter personal.

Potrivit art. 1568 alin. (1) Ut. a) si b) Cod civil: „cesiunea de creanță transfera cesionarului: toate drepturile pe care cedentul le are în legătura cu creanţa cedată; drepturile de garanţie si toate celelalte accesorii ale creanţei cedate".

În urma cesiunii de creanţa cesionarul dobândește toate drepturile cedentului cu privire la creanța cedată, inclusiv dreptul de a solicita executarea silita a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar.

Potrivit Deciziei nr. 2438/2008 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "Băncile pot efectua orice alte activităţi ori operaţiuni necesare pentru realizarea obiectului de activitate autorizat, fără a fi necesară includerea lor in autorizaţia acordata, deci inclusiv operaţiuni de recuperare a creanţelor, care se pot concretiza si in contracte de cesiune de creanță prin care se urmăreşte încasarea sau recuperarea unor creanţe neperformante."

Totodată, potrivit aceleiași Decizii nr. 2438/2008 dată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie " pe de alta parte nu exista nicio prevedere legala sau reglementara care să instituie numai anumite modalități de recuperare a creanţelor sau care sa excludă încheierea unor contracte de cesiune de creanță, astfel încât creditorul, indiferent că este sau nu o bancă, poate recurge la orice modalitate legala de încasare/recuperare a creanţei sale."

Banca poate cesiona unui terț drepturile şi obligaţiile sale din prezentul contract astfel că atât cesionarul cât şi cedentul nu au încălcat nici o clauza contractuală astfel încât, cesiunea a acoperit toate cerinţele Legii şi prin acest contract de cesiune nu i-au fost încălcate drepturile clientului. Toate scrisorile emise de către intimată in atenţia reclamantului, cuprind toate cerinţele Legii 31/1990 si in antetul scrisorilor se regăsesc toate datele de identificare ale societăţii, inclusiv denumire, adresa, CUI, cît şi faptul ca societatea intimatei este operator de date cu caracter personal, numărul notificării prin care au fost autorizați să prelucreze date cu caracter personal.

În condiţiile în care operaţiunea de cesiunea de creanță nu este prohibită nici de lege şi nici de contractul de credit din care rezulta creanţa deținută împotriva contestatorului, Iar condițiile de formă şi de fond sunt îndeplinite, nu este nici un motiv de fapt şi de drept care să afecteze contractul de cesiune a cărui valabilitate este contestata de către debitor.

Toate părţile implicate, în speţa instituţia financiar bancară, SS..a.R.L. (iniţial) şi ILtd (ulterior), şi-au exprimat consimțământul liber asupra încheierii contractelor în cauză, după ce, în prealabil părţile au declarat si arătat ca au capacitatea de a contracta. Obiectul contractelor este determinat şi licit, întrucât prin intermediul acestora s-a realizat operaţiunea de vânzare încheiata intre o instituție financiara si o societate comerciala, respectiv între două societăți comerciale în scopul realizării obiectului lor de activitate, fara a leza drepturile unor terţe persoane.

Intimata arată că cererea de executare silită a fost formulată cu respectarea cerinţelor legale, de către S S.a.R.L. creditor al creanţei la momentul respectiv, prin reprezentant convenţional avocat.

În mod just, I Ltd a continuat executarea demarată cu respectarea pevederilor legale de către creditorul de la momentul respectiv, în calitate de succesor cu titlu particular al acestuia.

În ciuda faptului că au fost respectate întru-totul Decizia 9/2016 a ICCJ, respectiv Decizia 19/2018, formulând cererea de executare silită prin avocat, se pare că acest lucru îl nemulțumește totuşi pe contestator, care dorește să găsească motive de nulitate a executării silite în orice acţiuni ale intimatei, în speranţa sustragerii de la executare silită şi a înfrângerii definitive a unor obligaţii contractuale de plată (chiar şi silit) pe care el însuși le-a asumat.

Astfel, concluzionează contestatorul, deoarece cererea de executare silită a fost depusă de creditor prin avocat, cu sediul ales pentru comunicarea corespondenţei la KRomânia.

Referitor la presupusa lipsă a caracterului cert al creanţei, arată că în ceea ce priveşte sumele datorate de către debitor, acestea sunt în concordanţă cu prevederile titlului executoriu reprezentat de contractul încheiat la data de 14.04.2005.

În cuprinsul contractului bancar pentru persoane fizice au fost indicate în mod clar şi potrivit dispoziţiilor legale în vigoare obligaţiile şi consecinţele în cazul nerespectării de către împrumutați a clauzelor contractuale.

Mai mult decât atât, caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei datorate societăţii intimatei, a fost deja analizat de instanţa de executare, respectiv de Judecătoria care a încuviinţat executarea silită în baza titlului executoriu menţionat, întrucât:

Creanţa deţinută împotriva debitorului contestator este certă deoarece rezultă cu claritate din contractul de credit, fiind respectate astfel dispoziţiile art. 663 alin. (2) NCPC

"Creanţa este certă când existenta ei neîndoielnica rezulta din insusi titlul’’

Referitor la susţinerile debitorului contestator cu privire la caracterul creanţei, se arată că debitul deținut împotriva debitorului provine din nerespectarea obligaţiilor asumate prin încheierea contractului.

În ceea ce priveşte caracterul cert al creanţei, instanţa va reţine că legiuitorul a definit noţiunea certitudinii creanţei, stabilind faptul că o creanţă este certă atunci când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu.

În cazul de faţă, creanţa creditorului rezultă din contractul de credit prin care debitorul şi-a asumat obligaţia achitării sumei împrumutate şi a dobânzii aferente, la termenele menţionate în graficul de rambursare, fiind înserată şi clauza penală referitoare la acoperirea prejudiciului pentru neîndeplinirea la termen a obligaţiei de plată.

Atât timp cât contestatorul şi-a asumat calitatea de debitor prin semnarea contractului de credit, contract prin care se individualizează dreptul de creanţă, instanţa apreciază faptul că se respectă trăsăturile noţiunii de creanţă cert, noţiune care vizează existenţa creanţei şi nu cuantumul acesteia.

În concluzie, întrucât debitorului i s-au oferit nenumărate oportunităţi de plata prin înţelegere amiabilă şi totuşi a ales să ignore eforturile creditorului de soluţionare amiabilă, dar şi datorită faptului că motivele şi argumetele sunt neprobate (la acţiune nefiind anexate dovezi a celor susţinute) consideră că această contestaţie la executare este depusă tocmai pentru a îngreuna procesul cu rea credinţă, fiind aplicabile prevederile art. 720 afin. (3) NCPC.

Intimata arată că dreptul  de a cere executarea silită a contestatorului nu este prescris, întrucât faţă de susţinerile contestatorului, cu privire la intervenirea presupusei prescripţii, aceasta se află într-o absolută eroare cu privire la termenul de la care începe să curgă această prescripție.

În susţinerea acestor afirmaţii, Contractul de credit intervenit între contestator în calitate de împrumutat şi banca în calitate de creditor inițial, a fost încheiat în data de 14.04.2005.

În data de 26-10-201 a avut loc cesiunea de creanţă dintre instituţia financiar bancară, în calitate de cedent şi S S.a.R.L, în calitate de cesionar. Ulterior, Ia data de 07.12.2017 a fost încheiat contractul de cesiune între S S.a.R.L şi I Ltd, această societate având calitatea de creditor actual al creanţei. Ca urmare a intervenirii acestor cesiuni, contestatorul a fost notificat. Contrar susţinerilor contestatorului, parată din prezenţa cauză, a încercat în nenumărate rânduri soluţionarea pe cale amiabilă a diferendului creat, de la acel moment, dovada făcând adresele şi notificările trimise în acest sens,  observând astfel cu uşurinţă buna credință de care pîrîta a dat constant dovadă. Toate aceste notificări au întrerupt cursul prescripţiei extinctive.

Atât cesiunea de creanţă realizată de către SS.a.R.L. cît şi cesiunea realizată de către ILtd au fost înregistrate în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare fapt care întrerupe prescripţia extinctivă, potrivit dovezilor ataşate la dosar, fiind transmisă calitatea de creditoare a persoanei împrumutate, întrucât este considerat a fi un tert faţă de contractul de cesiune, debitorul cedat poate să ignore acest contract până în momentul îndeplinirii formalităţilor prevăzute de art. 1579 NCC.

Cesiunea faţă de debitorul cedat începe să-şi producă efecte din momentul în care cesiunea îi devine opozabilă, şi anume de la data notificării efectuate prin executorul judecătoresc sau de la data acceptării făcute de debitorul cedat prin act autentic sau act sub semnătura privată. Astfel, debitorul cedat poate plăti în mod valabil cedentului, conform art. 1578 NCC.

Din momentul în care au fost îndeplinite formalităţile notificării sau acceptării, debitorul cedat devine debitorul cesionarului.

Toate precizările de mai sus conduc la concluzia că, în realitate, lipsa notificării sau a acceptării cesiunii de creanţă de către debitorul cedat nu are nicio influenţă asupra validităţii acestei operaţiuni juridice, iar, în ceea ce priveşte opozabilitatea, trebuie analizată exclusiv din perspectiva subiectului/subiecţilor de drept cărora li se poate realiza plata în mod valabil, dar şi a celorlalte modalităţi de stingere a creanţei cedate în raporturile cu cedentul sau/şi cesionarul.

Practic, în cazul în care debitorul cedat nu a realizat vreun act susceptibil a conduce la stingerea creanţei ce a format obiectul cesiunii, acesta nu se poate prevala de inopozabilitatea acestei operaţiuni pentru a paraliza procedura de executare silită declanşată de cesionarul devenit creditor.

În acest fel nu s-ar justifica existenţa unui interes legitim în derularea unui astfel de demers şi ar constitui o valorificare a conduitei sale culpabile de a nu executa de bunăvoie obligaţia pe care şi-a asumat-o faţă de creditorul iniţial.

În altă ordine de idei, cesiunile drepturilor de creanţă îndeplinesc condiţia de publicitate din momentul înscrierii avizului de garanţie în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, în cauză, fiind realizată această formalitate, potrivit înscrisurilor depuse la dosar.

Mai mult decât atât, ținând cont de faptul că titlul executoriu în baza căruia s-a început executarea silită în dosarul nr. este un contract semnat pe o perioadă de 120 de luni, subscrisa avea tot dreptul să solicite executarea silită.

În plus, în ceea ce priveşte ratele restante, precizăm faptul că pe toată perioada termenului de contract, subscrisa are dreptul de a solicita executarea silită.

Faptul că debitorii au ajuns în imposibilitatea de a mai achita reţele din culpă proprie, nu poate avea ca efect lipsirea creditorului de posibilitatea executării silite a debitului în condiţiile în care obligaţia de restituire a sumei împrumutate subzistă timp de 120 de luni de la data încheierii contractului.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa urmează să constate faptul că termenul de prescripţie nu s-a împlinit, astfel că invocarea de către contestator a prescripţiei dreptului creditorului de a cere executare silită este o excepţie neîntemeiată şi pe această cale solicită respingerea ei.

Creditoarea a formulat cerere de incuviinţare care a fost admisă la data de 16.12.2016, de către instanţa Judecătoria INEU, în dosar nr. - fapt care a întrerupt prescripţia extinctivă.

Prin urmare, în anul 2016, dosarul a fost predat la BEJ, în vederea recuperării, pe calea procedurii executării silite a creanţei datorate de către contestatorul subscrisei creditoare -fapt care a întrerupt prescripţia extinctivă.

Ca urmare a predării acestui dosar execuţional la BEJ, executorul judecătoresc a efectuat constant toate demersurile necesare recuperării creanţei, motiv pentru care nu se poate lua în considerare o potenţială prescripţie.

Prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile art. 709 alin. 1 NCPC coroborat cu dispoziţiile art. 2537 NCC, cursul prescripţiei a fost întrerupt de nenumărate ori de actele prin care aceasta a fost pusă în întârziere. Termenul de prescripţie ar fi început să curgă de la data declarării scadenţei anticipate a contractului, numai dacă de la acel moment nu ar fi intervenit diverse situaţii prevăzute în mod explicit de legea în vigoare, care să întrerupă această prescripţie.

 Faţă de aceste aspecte solicită respingerea excepţiei invocate de către contestatoare ca nefondată.

Intimata arată că în ceea ce priveşte susţinerea debitorului contestator referitor la cheltuielile de executare fixate de către executorul judecătoresc, acestea sunt în concordanţă cu prevederile legale în vigoare, cheltuielile de executare ocazionate de efectuarea executării silite fiind în sarcina debitorului urmărit. Totodată conform art. 670 alin. (2) NCPC debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite de titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar:

În ceea ce priveşte legalitatea stabilirii onorariului executorului judecătoresc, considerăm că instanţa nu poate interveni pentru a mări sau micşora cuantumul cheltuielilor de executare reprezentate de onorariul de executor, având în vedere că legea a reglementat plafoanele minime şi maxime între care trebuie să fie stabilit conform pct. 3 lit. a) - Onorării maximale din Anexa la Ordinul ministrului justiţiei nr. 2550/C din data de 14.11.2006, astfel cum a fost modificată prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2561 din data de 30.07.2012, oferind astfel protecţie debitorului. TVA-ul, fiind o taxă pe care executorul nu o reţine pentru el, ci o virează imediat la bugetul de stat, nu se include în cuantumul onorariului propriu-zis şi nu se are în vedere la aplicarea algoritmului de calcul prevăzut de art. 39 Legea nr.188/2000, dar se imputa tot celui ce se face vinovat pentru declanşarea procedurii de executare silită.

 În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de către contestator, ar trebui să reprezinte dovada elocventă a faptului că dreptul este arta binelui şi a echității - jus est ars boni et aequi. Prin simplul fapt al confirmării argumentelor sale, partea ce a câștigat procesul primește nu numai realizarea dreptului său, ci şi rambursarea cheltuielilor efectuate în acest scop, care vor reveni, spre viitoare „îndreptare", în sarcina părţii ce a căzut în pretenții.

Contestatorul a depus răspuns la întâmpinare la data de 7 noiembrie 2019, fila 161-168 dosar, prin care arătă că susţine integral contestaţia la executare depusă şi cere anularea tuturor formelor de executare pornite de intimată.

Faţă de excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, arată că intimata susţine că „în prezenta cauză" i-au fost comunicate contestatorului actele de procedură în data de 03.01.2017 iar contestaţia la executare a fost depusă în data de 29.08,2019. Contractul de împrumut este din anul 2004 şi  contestatporul nu a achitat  ratele până în anul 2007.

În urma faptului că nu a mai achitat ratele din anul 2007 a devenit operaţional art.IV pct.4.11 din Condiţiile de creditare , potrivit căruia dacă în termen de 30 de zile de la data scadenţei împrumutatul nu achită rata totală de rambursat întregul credit şi toate celelalte obligaţii asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile iar banca este îndreptăţită să procedeze la recuperarea creanţelor safe pe cane executării silite.

Din moment ce a devenit exigibil în anul 2008 este evident că nu se mai putea porni executarea silită în anul 2019 (la fel nici în anul 2016 luna decembrie când s-a format dosarul execuţional).

Referitor la aşa-zisa comunicare din 03.01.2017 arătă că aceasta s-a făcut la o adresă la care  nu mai locuia de circa 4 ani (raportat la acea dată).

Potrivit art.715 alin.2 c.pr.civ. contestaţia la executare se depune în termen de 15 zile de când cel interesat a primit comunicarea privind înfiinţarea popririi - ori acest act nu l-a primit iar conform art.715 pct.3 cod pr.civ.,în cazul în care debitorul nu a primit nici un act de executare termenul curge de la data când a luat cunoştinţă de poprire,respectiv prima reţinere.

Atât aşa-zisa creditoare cât şi executorul judecătoresc erau obligaţi să-i facă orice comunicare de acte procedurale la locul unde locuia efectiv iar din moment ce comunicarea s-a făcut la vechiul imobil iar aceste acte nu au fost semnate de nimeni din moment ce acolo nu mai locuia.

Potrivit art.166 c.pr.civ. când comunicarea actelor de procedură nu se poate face deoarece ... destinatarul actului nu mai locuieşte în imobilul respectiv sau atunci când comunicarea nu se mai poate face din alte motive agentul va înştiinţa partea despre această împrejurare şi a-i pune în vedere să facă demersuriie necesare pentru a obţine noua adresă.Deci aceasta ar fost procedura de comunicare conform legii.

Ca atare, conform legii, executorul judecătoresc trebuia să înştiinţeze creditorul-cesionar pentru a se conforma dispoziţiilor art. 166-167 C.pr.civ. Executorul nu s-a conformat acestor dispoziţii.

Ca atare aceste „comunicări" sunt nule de drept şi ca atare solicită ca instanţa să declare prin încheiere nulitatea comunicării actelor executorului la adresa la care au fost făcute, solicitând desfiinţarea în tot a acestor acte în concordantă cu art. 179 c.pr.civ.

Tot în seria de erori ale executorului se încadrează şî aşa-zisul Proces verbal de sechestru din 02.11.2017 prin care „s-au sechestrat" două maşini care nu erau proprietatea mea. Sigur că acest act nu are nici o valoare fiind un act care nu priveau bunurile mele.

Arată contestatorul că dându-și seama de eroarea făcută executorul judecătoresc face adresă la DRPCIV unde se menţionează o maşină din Sântana care nu era proprietatea sa şi în final se arată că nu au fost găsite informaţii referitoare la bunurile  sale, întrucât executorul şi-a dat seama că toate comunicările anterioare sunt nule întocmeşte un Proces verbal de sechestru din 19 august 2019 prin care se sechestrează un automobil marca, situaţie în care a formulat prezenta contestaţie la executare în data de 29 august 2019  şi a depus contestaţie care este evident în termen.

În concluzie arătă că neîndeplinirea condiţiilor cerute de lege privind comunicarea actelor de executare potrivit art. 166-167 c.pr.civ. duce la nulitatea tuturor formelor de executare.

Faţă de excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant arată că a contestaţia la executare a ataşat delegaţia avocaţială de reprezentare astfel că orice altă discuţie pe această temă este inutilă.

Contestatoprul mai arată că se susţine de către intimată că toate actele de executare au fost transmise contestatarului la adresa menţionată în contractul de creditare.

Susţinerea este total inexactă, în contractul de credit figurează adresa din iar comunicările făcute de executorul judecătoresc au fost făcute la o adresă fictivă din, iar în încheierile executorului din anul 2016 se menţionează domiciliul contestatorului din, iar contestatorul locuia  de mai mulţi ani în Austria.

Contestatorul mai arată că în contestaţia la executare că executarea este prescrisă. Se cunoaşte faptul că din moment ce o executare este prescrisă ea nu mai este aptă de a fi pusă în aplicare prin nici un mijloc. Executarea silită înseși cât şi toate actele de executare au fost întocmite de executorul judecătoresc respectând toate condiţiile de fond şi formă.

În întâmpinare a arătat că pe lângă faptul că executarea este prescrisă şi comunicarea nulă, a invocat şi lipsa calităţii creditorului de a porni executarea silită (lit.A din contestaţie ) şi lipsa titlului executoriu  (lit.B din contestaţie). De asemenea a indicat şi temeiul legal al fiecărei susţineri

 Susţinerea că prin contestaţia la executare „ contestatorul doreşte să se sustragă de la executare" întrucât „contestatorul nu a dorit în nici un fel să execute obligaţiile" nu face altceva decât să dovedească temeinicia contestaţiei referitor la prescripţia executării.

 Referitor la solicitarea debitorului de anulare a încheierii de modificare a

creditorului făcută de executor în 22.03.2018 arată că se invocă

Se invocă drept temei al modificării creditorului prin invocarea unui contract de cesiune între două entităţi create de firma Kprin rostogolirea unui credit dovedit neperformant.

Orice modificare a „creditorului" trebuie comunicată şi debitorului pentru că acestuia nu-i este indiferent către cine face plata.De asemenea trebuia comunicat contractul de cesiune.

Cu privire la pretinsa pierdere a calității de titlu executoriu a contractului

de credit în momentul cesiunii, arată că, conform art. 120 din O.U.G. 99/2006 : contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titlu executoriu.

Cu alte cuvinte legea conferă caracterul de tîtlu executoriu doar contractelor de credit încheiate cu o instituţie de credit(în cazul nostru BANCA), care are ca obiect principal creditarea , astfel că doar exclusiv în virtutea acestor calităţii ale creditorului s-a prevăzut o modalitate mai uşoară de executare, strict în baza contractului de credit.

Ori, pârâta intimata nu este o instituţie de credit, ci este o societate comercială ce are ca obiect de activitate recuperarea unor creanţe. Mai mult decât atât contractul de cesiune prin care pârâta a dobândit valoarea împrumutului acordat de bancă nu este unul apt a fi titlu executoriu, deoarece aşa cum am arătat legea, respectiv art. 120 din O.U.G.99/2006 .conferă acest caracter doar contractului de credit. Fiind o excepţie , ea este de strictă interpretare astfel că nu este posibilă extinderea acestui caracter executoriu prin analogie , altor contracte

În plus faţă de acest lucru, acele cesiuni de creanţe succesive nu transferă caracterul de titlu executoriu al contractului de credit bancar, deoarece a admite o astfel de posibilitate ar însemna ca un act sub semnătură privată , cum este contractul de cesiune, să modifice un act normativ, respectiv O.U.G. 99/2006, unde sunt prevăzute expres ce tipuri de contracte constituie titluri executorii.

Chiar intimata citează art. 120 din OUG 99/2006 care consacră caracterul de titlu executoriu doar contractului de credit, or nu este vorba de cesiune de contract bancar ci o cesiune a creanţei.

Transferul creanţei nu implică şi transferul valorii sale de titlu executoriu întrucât acest caracter nu este accesoriu al creanţei ci un atribut pe care legiuitorul l-a prevăzut pentru anumite contracte, or, între acestea, nu se regăseşte şi cesiunea de creanţă.

Potrivit art. 117 alin.1 din Legea 71/2011 creanţa transmisă prin cesiune intervenită după intrarea în vigoare a noului cod civil îşi păstrează regimul stabilit de normele în vigoare la data naşterii creanţei.

Arătă că noul cod civil abordează chestiunea din multiple ipostaze: astfel vorbeşte de cesiune de contract - art. 1315-1320 c.civ.- .cesiunea de creanţă şi cesiunea de datorie.

Textele codului civil citate de intimată nu au relevanţă în cauză întrucât nu este  o cesiune de contract ci doar cu o banală cesiune de datorie şi aceasta este contestată  întrucât nu rezultă de unde am avea o astfel de datorie.

Susţinerile intimatei din întâmpinare ar fi trebuit complinite cu contractul de cesiune de creanţă în care să se arate carte este cuantumul creanţei cesionate de bancă în cazul lui Nădăban Cornel. Nu înseamnă că dacă cesionarul cere o sumă de bani acest este şi adevărul. Tocmai pentru a limita abuzurile unor recuperatori de creanţe trebuia precizat expres care este cuantumul creanţei cedate şi cât din contract a fost executat,

Contestatorul mai arată că nu a solicitat  desfăşurătorul contractului ci a cerut să i se arate contractul de cesiune privitor la această creanţă şi anume care este valoarea creanţei cesionate, cum spuneam mai sus tocmai pentru a evita abuzurile recuperatorilor.

Există o evidentă diferenţă între cele trei cesiuni reglementate de codul civil pentru că dacă nu ar fi aşa reglementarea lor diferită ar fi una act redundant.

Mai arată că nu mai locuia la adresele indicate de intimată şi că pe actele de procedură există menţiunea „ destinatar mutat' este evident că procedura de comunicare nu mai este legală.

Şi în cazul justiţiei menţiunea de „destinatar mutat" duce la obligaţia părţii interesate de face toate demersurile pentru a afla adresa exactă a beneficiarului comunicării.

Însăşi intimata citează art.1393 c.civ. anterior conform căruia cesionarul nu poate opune dreptul său unei a treia persoane decât după ce a fost notificat debitorului

Contestatorul arată că intimata invocă în susţinerile sale că, în cazul de faţă devine aplicabil art. 172 c.pr.civ. considerând că acest articol se aplică şi în cazul de faţă. Această susţinere nu este legală.

Art. 166 c.pr.civ. cu notiţa marginală imposibilitatea de a comunica actul de procedură prevede: ,, Când comunicarea actelor de procedură nu se poate face deoarece imobilul a fost demolat, a devenit nelocuibil sau de neîntrebuințat or destinatarul actului nu mai locuieşte în imobilul respectiv sau atunci când comunicarea nu poate fi făcută din alte motive asemănătoare, agentul va raporta cazul grefei instanţei spre a înştiinţa din timp partea care a cerut comunicarea despre această împrejurare şi a-i pune în vedere să facă demersuri pentru a obţine noua adresă unde urmează a se face comunicare,,. Invocarea de către intimată a art. 172 c.pr.civ. este nelegală întrucât acest text este aplicabil doar în cazul cânt imposibilitatea comunicării se iveşte în cursul procesului şi nu atunci când acesta nici nu a existat, fiind vorba în cazul nostru de comunicarea unor acte care trebuiau să ajungă ca debitor.

 Referitor la caracterul cert al creanţei arată că în actul de cesiune nu se specifică exact care este creanţa cedată pentru a vedea dacă executarea silită este pornită pentru o sumă efectiv datorată sau pentru o sumă inventată de cesionar.

Art662 c.pr.civ. arată că executarea silită poate porni numai dacă suntem în prezenţa unei creanţe care să fie certă,lichidă şi exigibilă.

Creanţa este certă atunci când ea rezultă neîndoielnic din titlul executoriu ori în cazul de faţă nu este aşa ceva .

Fiind vorba de o cesiune de creanţă-aşa cum susţine intimata - era obligatoriu ca în actul de cesiune să se fi arătat care este creanţa cedată.

 Referitor la prescripţia executării silite arată că în cazul de faţă sunt în prezenţa unui contract de credit din anul 2005,deci un act vechi de 14 ani, în data de 14 aprilie 2005 se încheie între  contestator şi B SA- Sucursala, Contractul de credit bancar pentru persoane fizice, împrumutul fiind pe o era pe o perioadă de 10 ani.

Conform art. 16 din contract condiţiile generale de creditare din Anexa 1 şi graficul de rambursare fac parte integrală din contract.

Potrivit art. IV pct.4.11 dacă în termen de 30 de zile de la data scadenţei împrumutatul nu achită rata totală de rambursat întregul credit şi toate celelalte obligaţii asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile iar banca este îndreptăţită să procedeze la recuperarea creanţelor sale pe care executării silite.

Legislaţia aplicabilă căzului de faţă este cea anterioară actualului cod civil.

Potrivit art.6 alin.4 din actualul cod civil prescripţiile, decăderile şi uzucapiuniie începute înainte de data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

La acea dată erau în vigoare dispoziţiile Decr. 167/1958 care prevedeau în art.6 că dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie la împlinirea unui termen de 3 ant.

Ca atare acest text de lege ultra-activează - conform Deciziei nr. 1/2014 dată de ICCJ şi RIL promovat - astfel că trebuie să ne raportăm exclusiv la acest text de lege în privinţa regimului juridic al prescripţiei.

Potrivit art.18 din acest decret instanţa de judecată este obligată CA DIN OFICIU să cerceteze dacă dreptul la executarea silită nu este prescris.

Având în vedere cele mai sus arătate, având în vedere principiul de ordine publică al acestei reglementări instanţa verificând prescripţia executării, solicită să constatate că dreptul de a cere executarea silită este prescris.

Invocarea de către intimată a faptului că în anul 2011 a avut loc cesiunea de creanţă nu are nici o valoarea în cauză. Cesiunea de creanţă NU întrerupe si nici nu suspendă prescripţia.

Referitor la prescripţia acestui drept se arată că „ prescripţia dreptului de a cere executarea silită este o sancţiune procesuală pentru creditor şi un beneficiu legal pentru debitor care,aşa cum rezultă din art.405 alin.3 c.pr.civ. anterior constituie o cauză legală de stingere a puterii executorii a oricărui titlu executor ce produce următoarele efecte juridice: stinge dreptul creditorului de a obţine executarea silită şi stinge obligaţia instanţei de executare şi a executorului de a da curs executării(naşte dreptul de a refuza executarea

Or prin contestaţia depusă a cerut a se constata că executarea s-a pornit în temeiul unui titlu executor prescris, că dreptul creditorului de a cere executarea silită s-a stins şi astfel eu nu mai pot fi urmărit silit

Referitor la prescripţia dreptului de a cere executarea silită  arată că din  actele dosarului rezultă că termenul de 3 ani pentru eventualul drept de a obţine executarea silită a început să curgă în anul 2007 iar, aşa cum a arătat mai sus  toată discuţia trebuie privită prin prisma Decr.167/1958 aplicabil la acea dată . Conform art. 6 alin. (4) din noul Cod civil, prescripţiile, decăderile şi uzucapiuniie începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Referitor la anularea actelor de executare arată că intimata niciodată nu a negociat cu el plata vreunei sume de bani, niciodată nu a încercat rezolvarea pe cale amiabilă a chestiunii litigioase, astfel că orice susţineri pe această temă nu au acoperire factuală şi probatorie, iar întrucât executarea este prescrisă urmează a fi anulate şi actele executorului, neputându-se concepe executarea în temeiul unui titlu executor prescris.

Contestatorul arată că nu nu poate fi primit nici eventualul argument că intimata a încercat recuperarea creanţei pe cale amiabilă prin intermediul contactării telefonice a debitorului, invocând eventual art.2532 alin.6 c.civl.

Mai precizează că în toată această perioadă nu a purtat nici o negociere cu nimeni.

Textul art.2532 alin.6 c.civ. se referă la „negocieri purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă neînţelegerilor dintre părţi dar numai dacă acestea au fost ţinute în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripţie".Astfel de „negocieri" nu s-au purtat niciodată nici cu împrumutătorul şi nici cu intimata.

Mai mult decât atât textul vorbeşte de negocieri purtate „în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripţie"

Orice aşa-zise negocieri după împlinirea termenului de prescripţie nu au nici o valoare întrucât textul art.2532 c.civ. vorbeşte de cazurile de suspendare a prescripţiei, deci condiţia esenţială era ca prescripţia să nu fi fost împlinită, ceea ce nu este cazul de faţă.

Arată că intimata nu poate invoca nici instituţia  întreruperii prescripţiei, întrucît în speţă intimata ar putea invoca art.2538 alin.2 c.civ. conform căruia recunoaşterea tacită trebuie să rezulte fără echivoc din plata parţială a datoriei, achita- rea dobânzilor, penalităţi lor, solicitarea unui termen de plată.

Intimata susţine că a informat debitorii despre faptul că s-a cesionat creanţa, arătând expres că debitorii nedorind soluţionarea conflictului pe cale amiabilă.

Notificarea cesiunii de creanţă nu este act întrerupător al prescripţiei.el nefiind act de executare.

Executarea silită este atributul exclusiv al executorului judecătoresc şi ea poate fi executată doar în limitele unor proceduri reglementate de codul de procedură civilă. Ca atare orice ameninţări,scrisori .hărţuirea telefonică etc. nu constituie acte de întrerupere a termenului de prescripţie.

Contestatorul arată că de asemenea nici ideea indusă de intimată că termenul de prescripţie s-a întrerupt, art.2538 alin.2 c.civ. nefiind incident în cauză întrucât niciodată nu a recunoscut (nici implicit nici fără echivoc) creanţa.

Precizează că Notificarea cesiunii de creanţă nu este act întrerupător al prescripţiei, el nefiind act de executare iar acest act nu i-a fost comunicat, deci se aplică principiul arătat mai sus.

Pe de altă parte chiar dacă i s-ar fi comunicat o aşa-zisă cesiune de creanţă ea s-a făcut abia în anul 2016. Aşa cum a arătat mai sus o astfel de comunicare nu s-a făcut şi chiar dacă ar fi fost aşa ea nu a întrerupt prescripţia. Orice act întrerupător de prescripţie - din cele enumerate de lege - poate întrerupe prescripţia doar dacă ea este în curs.Nu se poate întrerupe prescripţia după ce cursul ei de 3 ani s-a împlinit. ca atare nu există nici un act întrerupător al prescripţiei.

Arată că intimata nu poate apela nici la un alt subterfugiu, invocând art. 708 c.pr.civ., potrivit căruia prescripţia se întrerupe pe data îndeplinirii de către debitor a unui act voluntar de executare ori a recunoaşterii datoriei precum şi pe data depunerii cererii de executare.

Referitor la depunerea cererii de executare silită arătă că aceasta s-a făcut în anul 2016 raportându-se la anul dosarului execuţional, deci tot după împlinirea termenului de prescripţie, fără a cunoaşte nimic despre acest lucru.Pe de altă parte este absolut nelegală susţinerea că cesiunea de creanţă este un act începător de executare.

Executarea silită nu poate fi cerută pentru întreaga sumă pe toată perioada de derulare a contractului întrucât el a devenit exigibil la data neplății primei rate .

Faţă de această dispoziţie contractuală este evident nelegală susţinerea că intimata putea porni executarea oricând în intervalul celor 10 ani.

Formularea unei cereri de încuviinţare a executării nu este un act întrerupător de prescripţie nefiind prevăzut ca atare în lege. Poţi cere încuviinţarea executării şi să nu faci nici un act efectiv de executare.

 Referitor la cheltuielile de executare arată că din moment ce executarea silită este prescrisă este evident că nu se mai poate pune problema plăţii de către debitor a unor cheltuieli de executare.

 Referitor la cheltuielile de judecată ale contestatorului  arată că  cheltuielile de executare constau în onorarul de avocat şi taxa de timbru iar acestea sunt legal făcute şi dimensionate corespunzător cauzei.

La data de 14 noiembrie 2019, contestatorul N a depus concluzii scrise, fila 171-175 dosar, prin care solicită admiterea contestaţiei  la executare .

A solicitat să se dispună  anularea tuturor formelor de executare silită pentru plata sumei de 15.715,55 lei -compusă din 9.185 lei debit principal şi 6.350,55 Iei dobândă aferentă creditului acordat - şi suma de 2.027,07 lei cheltuieli de executare efectuate în cadrul dosarului execuţional al BEJ S, a SOMAŢIEI ,a Procesului verbal de sechestrare autovehicule încheiat în 19 august 2019 precum şi a tuturor celorlalte acte de executare silită efectuate în legătură cu executarea titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. încheiat cu Banca C R SA , a tuturor încheierilor privind stabilirea cheltuielilor de executare silită, dispunând încetarea oricărei executări silite în baza acestui contract, cu obligarea pârâtului creditor urmăritor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate constând în onorariu de avocat, taxă de timbru şi taxă copiere dosar execuţional.

A mai solicitat a se dispune restituirea taxei de timbru achitată

Contestatorul arată că solicită respingerea tuturor excepţiilor ridicate de intimată.

Referitor la excepţia tardivităţii depunerii contestaţiei arată că intimata susţine că „în prezenta cauză" i-au fost comunicate contestatorului actele de procedură în data de 03.01.2017 iar contestaţia la executare a fost depusă în data de 29.08.2019. Această susţinere este nelegală pentru faptul că locuieşte în Austria la adresa arătată în petitul cererii  din data de  5 mai 2015.

Arată că contractul de împrumut este din anul 2004 şi a achitat ratele până în 2007, în urma faptului că nu a mai achitat ratele din anul 2007 a devenit operaţional art.IV pct.4.11 din Condiţiile de creditare, potrivit căruia dacă în termen de 30 de zile de la data scadenţei împrumutatul nu achită rata totală de rambursat întregul credit şi toate celelalte obligaţii asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile iar banca este îndreptățită să procedeze la recuperarea creanţelor sale pe care executării silite.

Referitor la aşa-zisa comunicare din 03.01.2017 arătă că aceasta s-a făcut la o adresă la care nu mai locuia de circa 4 ani şi care nici nu este în contract.

Potrivit art.715 alin,2 c.pr.civ. contestaţia la executare se depune în termen de 15 zile de când cel interesat a primit comunicarea privind înfiinţarea popririi - ori acest act eu nu l-am primit iar conform art.715 pct.3 cod pr.civ.,în cazul în care debitorul nu a primit nici un act de executare termenul curge de la data când am luat cunoştinţă de poprire, respectiv prima reţinere.

 În ceea ce priveşte  referitor la admiterea contestaţiei arată că  în data de 14 aprilie 2004 s-a încheiate între N şi BSA-Sucursala A Contractul de credit bancar pentru persoane fizice,  împrumutul fiind pe o perioadă de 10 ani.

Conform art.16 din contract condiţiile generale de creditare din Anexa 1 şi graficul de rambursare fac parte integrală din contract.

Potrivit art.IV pct.4.11 după în termen de 30 de zile de la data scadenţei împrumutatul nu achită rata totală de rambursat întregul credit şi toate celelalte obligaţii asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile iar banca este îndreptățită să procedeze la recuperarea creanţelor sale pe care executării silite.

Prin Contractul de cesionare creanţe nr. din, Banca CRSA în calitate de cedent cedează către S S.a.R.L. o companie cu sediul în Luxemburg - în calitate de cesionar creanţa pe care B o avea asupra sa.

Această entitate porneşte executarea silită împotriva contestatorului, depunând în acest sens o cerere de executare silită la BEJ în data de 13 decembrie 2016 şi se formează dosarul execuţional nr.

După formarea dosarului execuţional nr. se depune la BEJ o cerere - fără număr de înregistrare şi fără dată.

Această cerere are antetul firmei K ROMÂNIA SRL prin care un terţ - I LTD cu sediul în Malta - notifică executorului că prin contractul de cesiune de creanţă din această firmă I ar fi cesionat creanţa de la SS.a.R.L.

Fără a fi depus la dosar vreun act de cesiune pentru a justifica aşa-zisa Notificare prin Încheierea din 22.03.2018 executorul judecătoresc admite cererea de înlocuire a creditorului iniţial cu aşa-zisul nou creditor I LTD cu sediul în Malta. Prin Procesul verbal de sechestru autovehicule încheiat de executor în data de 19 august 2019 BEJ înființează sechestrul asigurător asupra unui autoturism marca HYUNDAI GALLOPER cu nr. de înmatriculare ,

Contestatorul invocă excepţia lipsei calităţii „creditorului" de a porni executarea silită.

Din actele de la dosar rezultă că executarea nu a fost pornită de creditorul BSA ci de o altă entitate care ar fi cesionat creanţa de la bancă. Astfel că executarea a fost pornită de S A.a.R.L. cu sediul în Luxemburg.

Această societate nu putea porni executarea silită pentru că nu avea calitatea de creditor pentru că această calitate o avea B şi s-a cesionat creanţa şi nu contractul de împrumut. Contractul de împrumut bancar are caracter de titlu executoriu şi nu un act sub semnătură privată numit cesiune . Aşa-zisul nou creditor fiind o societate străină era obligatoriu să depună dovada autorizării în ţara de origine, faţă de dişp. art. 37 din DCE 65/2014.Cât priveşte „noul creditor" firma ILTD invoca aceleași excepții ca şi faţă de firma S, iar cererea de înlocuire nu poartă antetul firmei I LTD fiind făcută de o persoană ea însăşi fără calitate. Cererea de înlocuire a fost făcută de SC K care nu poate face o astfel de cerere şi nici nu poate porni executarea

Ca atare continuarea executării prin validarea noului creditor este nelegală iar instituirea sechestrului în urma cererii acestui nou creditor care nu are nici o calitate este evident nulă.

 Mai invocă nulitatea încheierii privind modificarea creditorului emisă de executorul judecătoresc în data de 22 martie 2018, procesul verbal de sechestrare autovehicule încheiat în 19 august 2019 ca fiind făcut la cererea unui creditor care nu are această calitate .De asemenea acest nou creditor nu a respectat condiţiile legii privind executarea silită în zona asistenţei juridice, o astfel de cerere neputând fi făcută direct de o societate de recuperare.

Invocă excepţia lipsei titlului executor, întrucât era absolut necesar ca intimata să arate care este suma de executat, creditul nerestituit etc pentru a fi în prezenţa unei creanţe certe.Invocarea pur şi simplu a actelor de cesiune neînsoțite de dovezile corespunzătoare nu reprezintă dovadă.

Cu privire la titlul executor arată că actul de împrumut cu banca este titlu executor potrivit legii.

Potrivit art.117 alin.l din Legea 71/2011 creanţa transmisă prin cesiune intervenită după intrarea în vigoare a noului cod civil îşi păstrează regimul stabilit de normele în vigoare la data naşterii creanţei.

Arătă că noul cod civil abordează chestiune din multiple ipostaze: astfel vorbeşte de cesiune de contract - art.1315-1320 c.civ.- cesiunea de creanţă şi cesiunea de datorie, iar în cauză nu este vorba de cesiune de contract bancar ci o cesiune a creanţei, transferul creanţei nu implică şi transferul valorii sale de titlu executoriu întrucât acest caracter  nu este accesoriu al creanţei ci un atribut pe care legiuitorul 1-a prevăzut pentru anumite contracte, or, între acestea, nu se regăsește şi cesiunea de creanţă.

Conform art. 632 alin. 1 CPC executarea silită se poate efectua doar în situaţia în care există un titlu executoriu. Art. 632 alin. 2 prevede că sunt titluri executorii "hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare."

 În cazul de faţă executarea silită a fost începută de către intimată în baza unui contract de cesiune creanţe , care nici conform dispoziţiilor din CPC nici conform altor dispoziţii legale nu constituie titlu executoriu.

Conform art. 120 din O.U.G. 99/2006 : contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titlu executoriu.

Cu alte cuvinte legea conferă caracterul de titlu executoriu doar contractelor de credit încheiate cu o instituţie de credit (BANCA), care are ca obiect principal creditarea, astfel că doar exclusiv în virtutea acestor calităţii ale creditorului s-a prevăzut o modalitate mai ușoară de executare, strict în baza contractului de credit.

Ori, pârâta intimata nu este o instituţie de credit, ci este o societate comercială ce are ca obiect de activitate recuperarea unor creanţe. Mai mult decât atât contractul de cesiune prin care pârâta a dobândit valoarea împrumutului acordat de bancă nu este unul apt a fi titlu executoriu, deoarece aşa cum am arătat legea, respectiv art. 120 din O.U.G.99/2006 ,conferă acest caracter doar contractului de credit. Fiind o excepţie, ea este de strictă interpretare astfel că nu este posibilă extinderea acestui caracter executoriu prin analogie, altor contracte

În plus faţă de acest lucru , acele cesiuni de creanţe succesive nu transferă caracterul de titlu executoriu al contractului de credit bancar, deoarece a admite o astfel de posibilitate ar însemna ca un act sub semnătură privată , cum este; contractul de cesiune, să modifice un act normativ, respectiv O.U.G. 99/2006, unde sunt prevăzute expres ce tipuri de contracte constituie titluri executorii.

În cazul de faţă arată că este vorba  despre un contract de credit din anul 2 005,deci un act vechi de 14 ani, în  data de 14 aprilie 2005 se încheie între N şi B SA-Sucursala Contractul de credit bancar pentru persoane fizice. împrumutul era pe o perioadă de 10 ani.

Conform art. 16 din contract condiţiile generale de creditare din Anexa 1 şi graficul de rambursare fac parte integrală din contact.

Potrivit art. IV pct.4.11 dacă în termen de 30 de zile de la data scadenţei împrumutatul nu achită rata totală de rambursat întregul credit şi toate celelalte obligaţii asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile iar banca este îndreptățită să procedeze la recuperarea creanţelor sale pe care executării silite.

Legislaţia aplicabilă cazului de faţă este cea anterioară actualului cod civil.

Potrivit art.6 alin.4 din actualul cod civil prescripţiile,decăderile şi uzucapiunile începute înainte de data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit,

La acea dată erau în vigoare dispoziţiile Decr. 167/1958 care prevedeau în art.6 că dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie la împlinirea unui termen de 3 ani.

Potrivit art.18 din acest decret instanţa de judecată este obligată ca din oficiu să cerceteze dacă dreptul la executarea silită nu este prescris.

Având în vedere cele mai sus arătate, având în vedere principiul de ordine publică al acestei reglementări instanţa, verificând prescripția executării solicită să se constatate că dreptul de a cere executarea silită este prescris.

Invocarea de către intimată a faptului că în anul 2011 a avut loc cesiunea de creanţă nu are nici o valoarea în cauză. Cesiunea de creanţă nu întrerupe şi nici nu suspendă prescripţia.

Aşa cum s-a arătat în literatura juridică ( a se vedea M.Nicolae, Prescripţia extinctivă, Ed.Rosetti,2004, pag. 183-184,cu citările acolo făcute) efectele prescripţiei sunt: stinge dreptul creditorului de a obţine executarea silită; stinge obligaţia instanţei de executare şi a executorului de a da curs executării(naşte dreptul de a refuza executarea. Or prin contestaţia depusă a cerut a se constata că executarea s-a pornit în temeiul unui titlu executor prescris, că dreptul creditorului de a cere executarea silită s-a stins şi astfel nu mai poate fi urmărit silit.

Referitor la prescripţia dreptului de a cere executarea silită  arată că din actele dosarului rezultă că termenul de 3 ani pentru eventualul drept de a obţine executarea silită a început să curgă în anul 2007 iar, aşa cum a arătat toată discuţie trebuie privită prin prisma Decretului 167/1958 aplicabil la acea dată. Conform art. 6 alin. (4) din noul Cod civil, prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit, deci cererea reclamantei este prescrisă.

Referitor la anularea actelor de executare precizează că intimata niciodată nu a negociat  plata vreunei sume de bani, niciodată nu a încercat rezolvarea pe cale amiabilă a chestiunii litigioase, astfel că orice susţineri pe această temă nu au acoperire factuală şi probatorie.

Întrucât executarea este prescrisă urmează a fi anulate şi actele executorului, neputându-se concepe executarea în temeiul unui titlu executor prescris.

Contestatorul arată că  cheltuielile de judecată constau în onorarul de avocat şi taxa achitată executorului pentru copierea dosarului execuţional.

Referitor la taxa de timbru potrivit art.45 alin.l lit.f din OUG 80/2013 Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului, în următoarele situaţii,  când  contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă;

Potrivit art.45 alin.4 din OUG 80/2013 Cererea de restituire se adresează instanţei judecătoreşti la care s-a introdus acţiunea iar conform art.45 alin.5 din ordonanţă.

Analizând actele şi lurările dosarului, instanţa reţine în fapt următoarele:

Cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant a contestatorului invocată de intimata, instanța având în vedere împuternicirea avocatului contestatorului depusă la fila 6 dosar, în temeiul art. 82 cod de procedură civilă respinge excepția lipsei calității de reprezentant.

Cu privire la excepția tardivității

În fapt, la data de 13.12.2016 intimata S S.a.R.L s-a adresat BEJ cu o cerere prin care a solicitat punerea în executare a contractului de credit nr. din data de 14.05.2005 încheiat între contestator şi Banca Comercială Română(f.8 dosar) .

Prin încheierea nr. pronunţată de către Judecătoria Ineu în dosarul cu nr. a fost încuviinţată executarea silită (f.79 dosar).

În aceste condiţii împotriva contestatoarei s-a pornit executarea silită în dosarul de executare nr. al BEJ, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit  nr. din data de 14.04.2005 .

Contestatorul a fost înştiinţată despre executarea ce se desfăşoară împotriva sa în data de 03.01.2017, când i-a fost comunicată  somaţie, încheierea de înregistrare și deschidere dosar, adresă poprire, încuviinţare executare silită şi cea de stabilire a cheltuielilor de executare şi titlul executoriu-fila 74 dosar de executare. Instanţa reţine că adresa la care a fost comunicată înştiinţată este în astfel cum rezultă din verificările efectuate prin interogarea bazei de date de către executorul judecătoresc la data de 15.12.2016 aflat la fila 81 dosar. 

Instanţa reţine că adresa comunicată la încheierea contractului de către contestator este.

Conform art. 7.1 alin 6 din contractul încheiat între părţi împrumutatul, în speţă contestatorul avea obligaţia de a informa banca, în scris, cu privire la orice modificare a datelor cuprinse în contract. Instanţa reţine că contestatorul nu a depus nici un înscris din care să rezulte că a notificat banca cu o eventuală schimbare de domiciliu.

Apărarea contestatorului cu privire la domiciliul acestuia care din anul 2015 este în Austria, instanța urmează să respingă această apărare în lipsa unei dovezi cu privire la stabilirea domiciliului în Austria. Din interogarea bazei de date a rezultat un domiciliu activ al contestatorului la adresa la care au fost comunicate actele de procedură din dosarul de executare silită. În aceste condiţii, reţinând culpa contestatorului în necomunicarea datelor autorităților române cu privire la domiciliu va respinge apărarea acestuia cu privire la comunicarea în alt loc decât presupusul său domiciliul din Austria. Mai mult, instanța reține că nici în prezentul dosar nu s-au depus dovezi cu privire la presupusul domiciliu din Austria. Nu în ultimul rând instanța constată că și în calitate de proprietar al autoturismelor, contestatorul figurează ca având domiciliu în (f. 38 dosar) .

În drept, în condiţiile speţei instanţa constată că devin incidente în ce priveşte regulile de procedură cu privire la contestaţia la executare dispoziţiile Noului Cod de procedură civilă, având în vedere prevederile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, şi faptul că executarea silită a fost începută în anul 2016 ca urmare a cererii creditoarei înregistrată la biroul executorului judecătoresc la data de 13.12.2016.

Potrivit disp. art. 712 Noul Cod de procedură civilă, Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc,  precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

Potrivit art. 713 alin. (2) Noul Cod de procedură civilă, În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt  titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestaţie şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul  executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui.

Conform disp. art. 715 Noul Cod de procedură civilă, Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silită propriu –zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când: 1. contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă; 2.cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit; 3. debitorul care contestă executarea însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face fără somaţie.

Potrivit disp. alin. 3 din acelaşi text de lege, Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.

Instanţa, analizând motivele invocate în cadrul contestaţie la executare ce formează obiectul prezentului, respectiv se invocă de către contestatorul lipsa titlului ca urmare a cesiunii de creanţă și prescripția executării silite ca urmare a intervenirii prescripției creditului , se constată că este vorba de o contestaţie la executare propriu-zisă şi nicidecum nu se solicită lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu.

Instanţa reţine faptul că, modificarea părţilor originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanţa titlului executoriu, poziţia cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia, astfel, toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanţa, iar art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, nu a conferit contractelor de credit trăsătura de titlu executoriu în considerarea persoanelor semnatare ale unor asemenea contracte, ci a naturii respectivelor convenţii. Consacrarea, prin art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 a caracterului executoriu al contractelor de credit, încheiate de o instituţie de credit, este impusă pentru a permite executarea silită a unei obligaţii (creanţe), iar nu a unui înscris, acesta fiind doar materializarea izvorului obligaţiei respective. În consecinţă, caracterul executoriu este asociat cu creanţa, iar nu cu înscrisul ca atare şi, atât timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanţa însăşi a devenit una executorie, astfel încât atributul executorialităţii nu se constituie într-un aspect de drept procesual ci a devenit o calitate a creanţei, care se transmite prin cesiune.

Prin invocarea acestor motive, se tinde la anularea titlului executoriu iar nu la lămurirea lui.

Cu privire la prescripția creanței aceasta nu afectează substanța titlului executoriu fiind vorba de o executare propriu-zisă pri care se tinde  la anularea titlului executoriu.

Or, în cadrul contestaţiei la titlu se contestă titlul executoriu, dar nu din perspectiva validităţii lui, ci din perspectiva înţelesului, întinderii şi aplicării sale. Prin apărările din prezenta contestație se contestă validitatea contractului de credit nr din data de 14.04.2005

În aceste condiţii, instanţa reţine că în cadrul contestaţiei la executare invocarea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită şi a nulităţii executării silite se poate face în termenul prevăzut la art. 715 alin. 1 pct. 3  Cod de procedură civilă, respectiv în termen de 15 zile de la data la care debitorul care contestă executarea însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face fără somaţie, întrucât este vorba despre o contestaţie la executare propriu-zisă, iar nu o contestaţie privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu.

Instanţa constată faptul că, prezenta contestaţie la executare a fost formulată în data de 29.08.2019, conform mențiunii de la fila 1 dosar, fiind depusă la Judecătoria Ineu de reprezentantul convențional al contestatorului, în condiţiile în care contestatorul a fost înştiinţat cu privire la executarea silită în data de 3.01.2017-fila 74 dosar

Potrivit art. 181 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă „când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte.”

Astfel, termenul a început să curgă în data de 03.01.2017, această zi neintrând în calcul şi s-a împlinit în data de 19.01.2017, aceasta fiind ultima zi în care contestatorul putea formula contestaţie la executare. 

În aceste condiţii, constatând faptul că prezenta contestaţie a fost formulată abia în data de 29.08.2019, și nu s-a solicitat repunerea în termen ,instanţa va admite excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, invocată de către intimat prin întâmpinare şi va respinge contestaţia la executare ca tardiv formulată.

Având în vedere soluţia ce a fost dată contestaţiei la executare, instanţa nu va mai analiza apărările contestatorului care sunt cu privire la fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant a contestatorului invocată de intimata I prin  K R SRL prin întâmpinare.

Admite excepţia tardivităţii formularii contestaţiei la executare invocată de intimata ILTD prin  K RSRL prin întâmpinare.

Respinge contestaţia la executare  formulată de contestatorul N domiciliat în ,Austria cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat B cu sediul în, în contradictoriu cu intimata I LTD prin  K R SRL cu sediul pentru comunicarea actelor de procedură la sediul .

Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare. În caz de exercitare, cererea de apel se depune la Judecătoria Ineu.

Pronunţarea prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi  25.11.2019.

Preşedinte,  Grefier,

Domenii speta

Spete similare