Anularea procesului verbal de contravenţie

ROMANIA

JUDECĂTORIA INEU, JUDEŢUL ARAD Operator 2826

DOSAR NR. ---/---/----

SENTINŢA CIVILĂ NR.

Şedinţa publică din 24 octombrie 2019

Instanţa constituită din:

Preşedinte:

Grefier:

S-a luat în pronunţare cauza civilă privind plângerea contravenţională formulată de petentul B I, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean A, intervenienţii forţaţi S.C. E R A RE S.A. şi B A-B, având ca obiect anularea procesului verbal de contravenţie seria PARX nr. /21.06.2019.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 18.10.2019, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa a amânat pronunţarea pentru data de 24.10.2019 având nevoie de  timp pentru deliberare şi pronunţare.

I N S T A N Ţ A,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: 

Prin plângerea contravenţională înregistrată la această instanţă în data de 28 iunie 2019, petentul B I a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I.P.J A, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea procesului-verbal seria PARX nr. din data de 21.06.2019, emis de I.PJ. A - Poliţia Oraş P şi exonerarea de la plata amenzii achitate în cuantum de 435 lei.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că în data de 21.06.2019, în jurul orei 15:00, a condus autovehiculul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare din direcţia S spre M şi după ce a trecut de intersecţia cu strada VVla acroşat oglinda laterală stânga a autovehiculului marca Ford cu numărul de înmatriculare....

În continuare, petentul a menţionat că autovehiculul cu numărul de înmatriculare ..., contrar celor reţinute în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie, la momentul impactului se afla în efectuarea manevrei de intrare pe partea carosabilă, semnalizând totodată această manevră. Cu toate acestea, conducătoarea auto a refuzat să îşi asume culpa producerii accidentului, motiv pentru care s-au prezentat împreună la secţia de poliţie unde a fost încheiat procesul-verbal de contravenţie, constatându-se în mod eronat culpa producerii accidentului în sarcina sa.

Petentul a susţinut că în momentul producerii accidentului, în autovehiculul se afla şi numita H S M, care ulterior întoarcerii de la secţia de poliţie i-a confirmat faptul că autovehiculul cu numărul de înmatriculare ... semnaliza intenţia de a intra pe partea carosabilă şi se afla în mişcare în momentul incidentului.

De asemenea, a învederat instanţei că în cuprinsul procesului-verbal a specificat că la momentul la care autovehiculul condus de către petent a trecut pe lângă celălalt autovehicul implicat în accident, acesta din urmă autovehicul se află în mişcare şi nu parcat, astfel cum greşit a fost reţinut de către organul constatator.

Astfel, petentul a solicitat a se observa că starea de fapt reţinută în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie este contrară realităţii, fiind în mod nelegal sancţionat pentru încălcarea prevederilor art. 118 alin. 1 lit. c) din H.G. nr. 1391/2006, faptă sancţionată de art. 101 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât motivul producerii accidentului a fost încălcarea de către conducătoarea autoturismului cu numărul de înmatriculare ... a regulilor privind acordarea priorităţii de trecere prevăzute de art. 135 lit. f) din H.G. nr. 1391/2006, faptă sancţionată de art. 101 alin. 3 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002.

În final, petentul a susţinut că starea de fapt reţinută nu se bucură de prezumţia de veridicitate, întrucât această stare de fapt a fost reţinută doar în baza declaraţiilor date de conducătoarea autovehiculului implicat în accident, nefiind constatate de către agentul constatator prin propriile simţuri, acesta neaflându-se la locul incidentului în momentul producerii acestuia şi totodată, acesta nici nu s-a deplasat la locul incidentului pentru a constata cele întâmplate. În acest context, a arătat că toată situaţia de fapt a fost constatată doar în baza declaraţiilor date de conducătoarea autovehiculului implicat în accident şi deşi petentul a notat în cadrul rubricii observaţii că autovehiculul acesteia a fost în mişcare, agentul constatator nu a făcut alte cercetări cu privire la acest aspect.

In drept, petentul îşi întemeiază plângerea pe dispoziţiile art. 118 alin. 1 şi art. 135 lit. f din H.G. nr. 1391/2006, art. 101 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002, art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

În dovedirea susţinerii cererii, petentul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi proba testimonială cu martorul H S M. În temeiul art. 194 lit. e) din Codul de procedură civilă, petentul a depus la dosar următoarele înscrisuri, în copie certificată conform cu originalul: carte de identitate (f. 6) şi proces verbal de contravenţie seria PARX nr. /21.06.2019 (f. 7)

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei, potrivit dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru raportat la art. 36 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, dovada achitării fiind depusă la fila 5.

În data de 18 iulie 2019, intimatul I.P.J. A, prin serviciul registratură al instanţei, a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată, având în vedere că fapta petentului a existat şi este încadrată juridic corespunzător, procesul-verbal fiind atât temeinic cât şi legal întocmit. De asemenea, a solicitat să se reţine că agentul constatator este competent în raport cu art. 15 alin. 2 din O.U.G. 2/2001 şi art. 2 din O.U.G. 195/2002 şi să se constate ca procesul-verbal contestat cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de art. 16 şi 17 din O.G. 2/2001.

În continuare, intimatul a susţinut că motivele învederate de petent sunt neîntemeiate şi nereale. Acest act juridic administrativ unilateral, emană de la o autoritate publică, ce are competenţa de a constata şi de a sancţiona faptele contravenţionale si se bucură de prezumţiile de legalitate, de autenticitate şi de veridicitate, are forţă probantă, se execută din oficiu şi este întocmit în forma « ad validatem », cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă în scopul producerii efectelor juridice pentru care a fost întocmit.

Intimatul a mai susţinut că principiul legalităţii presupune ca rezultatul interpretării legii contravenţionale să fie concordant cu voinţa legiuitorului, iar textul nu poate fi interpretat nici extensiv, nici restrictiv (lex dixit quam voluit). Încălcarea normelor de drept administrativ prin comiterea unei fapte antisociale, săvârşite cu vinovăţie, care prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea, dă naştere unui raport de conflict, ceea ce atrage sancţionarea contravenţională. Mai arată că petentul se face vinovat de contravenţia reţinută în sarcina sa iar din probele existente la dosarul cauzei rezultă fără tăgadă că starea de fapt consemnată corespunde realităţii.

Cu privire la situaţia e fapt, intimatul a arătat că în data de 21.06.2018, în afara loc. P, str., petentul a condus tractorul marca VW cu nr. ..., din direcţia S spre M, iar după intersecţia cu str. V V a trecut pe lângă autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare ..., parcat pe partea dreaptă a drumului public, lovindu-i oglinda laterală stânga, spărgând această oglindă.

Totodată, intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiata, având în vedere că fapta petentului a existat şi este încadrată juridic corespunzător, procesul-verbal fiind atât temeinic cât şi legal întocmit, nefiindu-i pricinuită vreo vătămare care potrivit art. 175 alin. 1 din Legea 134/2010 să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului.

Cu privire la individualizarea sancţiunii, intimatul a arătat că aceasta a fost corect individualizată, fiind aplicată sancţiunea pentru fapta săvârşită, aspect ce denotă preocuparea agentului de a aplica prevederile legale raportat la particularităţile cazului şi la conduita petentului, în cauză nefiind necesară intervenţia judecătorului. Intimatul a mai susţinut că petentul putea evita cu foarte mare uşurinţa situaţia creată dacă ar fi dat dovadă de mai multă responsabilitate sau de mai puţină nepăsare faţa de lege, culpa sa fiind integrală în producerea incidentului. Deşi petentul prezintă o stare de fapt prin care încearcă disculparea sa, realitatea este cea consemnată şi care rezultă din avariile rezultate la autotractorul şi autoturismele implicate în eveniment şi declaraţiile conducătorilor auto, vinovăţia petentului rezultând din starea de fapt.

În susţinerea întâmpinării, intimatul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi audierea petentului şi a conducătorului auto B A. În temeiul art. 194 lit. e) din Codul de procedură civilă, acesta a depus la dosar: raport agent din 11.07.2019 (f. 22), proces-verbal de contravenţie (f. 23), declaraţie petent nr. din 21.06.2019 (f. 24) şi declaraţie conducător auto B A (f. 25).

În data de 08.08.2019, prin serviciul registratură al instanţei, petentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de către intimata prin întâmpinare ca netemeinice şi nefondate.

Petentul a menţionat că prezumţia de legalitate a procesului verbal nu este o prezumţie absolută, invocând Decizia nr. 70 din 21 februarie 2013 a Curţii Constituţionale, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. 3 din O.G.2/2001. A arătat că prin această decizie s-a statuat că „procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar adevărului.” În acest context, petentul a arătat că pretinsa faptă nu a fost constatată în mod direct şi nemijlocit de către agentul constatator, acesta fiind întocmit doar pe baza declaraţiilor date de către cei doi conducători auto la sediul intimatei.

Cu privire la starea de fapt, petentul a subliniat faptul că încă din momentul completării declaraţiei la sediul intimatei a arătat că nu a observat cu exactitate dacă celălalt conducător auto era în mişcare sau nu la momentul incidentului şi că acesta nu era întru totul în afara părţii carosabile. Acesta a fost şi motivul pentru care la rubrica menţiuni din cuprinsul procesului-verbal, a arătat „cred că doamna era în mişcare când am trecut pe lângă ea". În continuare, a menţionat că abia ulterior întocmirii procesului-verbal, martora H S, aflată în momentul accidentului pe scaunul din faţă-dreapta, în autovehiculul condus de către: petent, i-a confirmat acestuia că celălalt autovehicul era parţial pe partea carosabilă şi în mişcare.

În continuare, petentul a susţinut că starea de fapt nu aveau cum să fie stabilită de către agentul constatator pe baza avariilor produse celor două autovehicule implicate în accident, fiind evident că această stare de fapt a fost stabilită doar în baza declaraţiei date de către celălalt conducător auto şi fără a lua în considerarea cele declarate de către petent.

 Totodată, a arătat că sunt eronate şi concluziile agentului constatator din cuprinsul raportului din data de 11.07.2019 potrivit cărora „în cazul în care conducătoarea autoutilitarei ...., parcată pe marginea drumului ar fi semnalizat intenţia de a se pune în mişcare, aşa cum precizează contravenientul în plângerea adresată instanţei de judecată, contravenientul trebuia să reducă viteza prin acţionarea frânei şi să nu se angajeze în efectuarea manevrei de depăşire". Această afirmaţie contravine în mod flagrant prevederilor art. 135 lit. f din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice potrivit cărora „Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trece şi în următoarele situaţii: ...f) când se pune în mişcare sau la pătrunderea pe drumul public venind de pe o proprietate alăturată acestuia faţă de vehiculul care circula pe drumul public, indiferent de direcţia de deplasare". Astfel, celălalt conducător avea obligaţia de a acorda prioritate tuturor autovehiculelor aflate pe partea carosabilă la momentul la care intenţiona să intre pe partea carosabilă şi nicidecum petentul, astfel cum pretinde agentul constatator.

În final, petentul a învederat instanţei că afirmaţiile agentului constatator potrivit cărora petentul ar fi recunoscut verbal că este vinovat de producerea accidentului precum şi celelalte „supoziţii" pe care agentul constatator le emite în cuprinsul raportului întocmit, sunt superflue, neavând nici o relevanţă în prezenta cauză şi sunt lipsite de orice fel de suport probator.

În data de 08.08.2019, prin serviciul registratură al instanţei, intimatul a depus în copie conformă cu originalul relaţiile solicitate de instanţă, respectiv poliţa de asigurare a intervenientului forţat şi a petentului (f. 35, 36), declaraţie petent (f. 37), carte de identitate, permis de conducere, certificat de înmatriculare (f. 38), declaraţie intervenient forţat (f. 49), carte de identitate, certificat de înmatriculare şi permis de conducere (f. 40).

Prin încheierea de şedinţă din data de 06.09.2019, instanţa a dispus introducerea din oficiu în cauză, în calitate de intervenienţi forţati, a societății de asigurare a celor doi conducători auto, respectiv S.C. E R A R S.A. precum şi celălalt conducător auto implicat în accident, respectiv B A-B.

Intervenienţii forţaţi nu au depus întâmpinare.

În cursul cercetării judecătoreşti, instanţa a încuviinţat şi a administrat proba cu înscrisurile depuse de părţi la dosar şi proba testimonială cu martorii H S M şi S A N.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele :

În fapt, prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PARX nr., încheiat în data de 21.06.2019, în localitatea P, jud. Arad, petentul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 870 lei (echivalentul a 6 puncte amendă) şi sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile începând cu data de 07.07.2019, pentru fapta prevăzută şi sancţionată de art. 118 alin. 1 lit. c) din H.G. 1391/2006, art. 101 alin. 3 lit. a) din O.U.G. 195/2002. Totodată s-a dispus reţinerea permisului de conducere seria ..., stat emitent..., conform art. 101 alin. 3 lit. a din O.U.G. 195/2002.

În descrierea situaţiei de fapt, agentul constatator a reţinut că în data de 21.06.2019, în jurul orei 15:00, în localitatea P., jud. Arad, petentul, a condus autoutilitara marca Wolkswagen cu nr. ..., din direcţia S spre M, după intersecţia cu str. V V şi trecând pe lângă autoutilitara marca Ford cu nr. ..., parcată pe partea dreaptă a drumului public, i-a lovit oglinda laterală stânga, spărgându-i oglinda.

Petentul a fost de faţă la întocmirea procesului-verbal de contravenţie şi a semnat procesul-verbal de contravenţie, iar la rubrica „Menţiuni contravenient” a fost menţionat „Cred că doamna era în mişcare când am trecut pe lângă ea”.

În drept, conform art. 118 alin. 1 lit. c) din H.G. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice:

„(1) Conducătorul de vehicul care efectuează depăşirea este obligat:

c) să păstreze în timpul depăşirii o distanţă laterală suficientă faţă de vehiculul depăşit.”

Totodată, instanţa reţine că 101 alin. 3 lit. a din O.U.G. 195/2002privind circulaţia pe drumurile publice:

„Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte

a) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.”

În ceea ce priveşte legalitatea procesului-verbal, instanţa constată că acesta a fost încheiat cu respectarea cerinţelor legale prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Astfel, procesul-verbal conţine data şi locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator, datele de identificare ale petentului, descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține faptul că deși O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului constatator al contravenției, din textul art. 34 rezultă că acesta face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, însă pentru a se bucura de această forță probantă trebuie să fie încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în lipsa cărora este nul sau poate fi anulat.

Deşi în dreptul nostru intern contravenţiile au fost scoase de sub incidenţa dreptului penal şi procesual penal, în lumina jurisprudenţei Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Anghel c. României, cererea nr. 28183/03 din 04.10.2007) acestea intră în sfera „acuzaţiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În consecinţă, petentului îi sunt recunoscute şi garanţiile specifice în materie penală prevăzute în  art. 6 din Convenţie, printre care şi prezumţia de nevinovăţie. S-a statuat la nivel de principiu că simpla conferire de forţă probantă unui înscris nu echivalează cu încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, ci poate fi considerată o modalitate de stabilire legală a vinovăţiei în sensul art. 6 alin. 2 din Convenţia europeană a drepturilor omului. De asemenea, în cauza Haiducu şi alţii c. României (cererea 7034/07) Curtea a reamintit că, în materia circulaţiei rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenţie nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumţie relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumţie fără de care ar fi practic imposibil să sancţionezi încălcările legislaţiei în materie de circulaţie rutieră.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenţie petentul susţine că nu se face vinovat de producerea evenimentului rutier, contestând dinamica accidentului reţinută de agentul de poliţie, astfel că s-a reţinut în mod greşit culpa sa.

În cauza de faţă, astfel cum rezultă din actele de la dosar, procesul verbal de contravenţie a fost întocmit după producerea evenimentului rutier, deci nu în baza constatărilor personale ale agentului constatator, ci în baza declaraţiilor persoanelor care au fost implicate în eveniment şi a avariilor autoturismelor implicate. Pe cale de consecinţă, în baza art. 34 din O.G nr. 2/2001 şi art. 6 par. 1 din C.E.D.O., instanţa va analiza situaţia într-o lumină proprie, în baza probelor solicitate şi necesare justei soluţionări a cauzei, urmând a le interpreta şi corobora, dând astfel eficienţă principiilor şi garanţiilor care guvernează orice procedură în faţa instanţei.

În continuare, se reţine că din coroborarea art. 1 din O.G. 2/2001 care defineşte contravenţia ca fiind fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local/judeţean, şi art. 47 din O.G. nr. 2/2001, conform căruia dispozițiile O.G. nr. 2/2001 se completează cu Codul penal, instanța constată că natura juridică a faptei contravenționale se apropie foarte mult de aceea a faptei penale, diferența fiind, în esență, cantitativă. De asemenea, având în vedere dispoziţiile menţionate, precum şi art. 15 alin. 1 Codul penal, contravenţia poate fi definită ca fapta prevăzută de lege (fapta tipică), săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o.

Cu privire la prima trăsătură a contravenţiei, tipicitatea, se reţine că aceasta reprezintă corespondenţa care trebuie să existe între fapta concretă comisă de către contravenient şi modelul abstract descris prin norma de incriminare. Asemenea unei infracţiuni, contravenţia are un obiect juridic, un obiect material, un subiect pasiv și activ, o latură obiectivă, anume comportamentul ilicit împreună cu urmarea produsă de acesta, și o latură subiectivă care surprinde reprezentarea psihică a persoanei cu privire la fapta sa ilicită.

Instanţa constată că potrivit art. 118 alin. 1 lit. c) din H.G. 1391/2006 coroborat cu art. 101 alin. 3 lit. a din O.U.G. 195/2002, constituie contravenţie fapta conducătorului auto de a efectua o depăşire fără a respecta o distanţă laterală suficientă faţă de vehiculul depăşit, având ca urmare producerea unui accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale. Aşadar, pentru a se reţine tipicitatea obiectivă a faptei trebuie întrunite următoarele condiţii: 1. să existe o activitate de depăşire 2. să nu fie respectată distanţă laterală suficientă faţă de vehiculul depăşit 3. să rezulte un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale. În ceea ce priveşte prima şi ultima condiţie, instanţa observă că nu sunt contestate aceste fapte.

În ceea ce priveşte condiţia nepăstrării unei distanţe suficiente faţă de vehiculul depăşit, din probele administrate, respectiv din declaraţiile date de către ambii conducători auto în faţa organelor constatatoare şi reluate în faţa instanţei (f. 37 şi 39), coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză (f. 56 şi 57), instanţa reţine că petentul a săvârşit fapta reţinută în sarcina sa, respectiv faptul că în momentul în care s-a angajat în depăşirea autoturismului marca Ford cu nr. .... condus de interveninentul forţat B A-B, parcat pe partea dreaptă a drumului public, i-a lovit oglinda laterală stânga.

Susţinerile petentului conform cărora autoturismul condus de intervenientului forţat, aflat în mişcare, a intenţionat să intre pe partea carosabilă şi astfel a încălcat obligaţia de a îi acorda prioritate de trecere sunt neîntemeiate, nefiind probate cu nici un mijloc de probă. Astfel, din declaraţii luate imediat după producerea evenimentului (f. 37-39), care cuprind pe lângă relatările verbale şi  schiţe ale accidentului efectuate în funcţie de relatările petentului şi ale intervenientei forţate, coroborat cu declaraţia martorului S A-N, care a afirmat că a auzit zgomotul impactului în momentul urcării în maşină, instanţa reţine că fiind rezonabilă concluzia că intervenienta forţată se afla parcată în momentul incidentului şi nu se afla în mişcare. Faptul că autoturismul acesteia era parcata total sau parţial în afara carosabilului nu prezintă importanţă, având în vedere că obligaţia petentului de a păstra o distanţă suficientă în momentul depăşirii subzista în ambele situaţii.

În legătură cu declaraţia martorului H S M (f. 56), instanţa urmează să o înlăture având în vedere că din probatoriul administrat în cauză rezultă dubii rezonabile privind sinceritatea acesteia. În aprecierea sincerităţii martorului, instanţa reţine faptul că aceasta a afirmat, cu ocazia ascultării în şedinţa publică, că autoturismul condus de intervenientul forţat venea cu viteză spre autoturismul petentului, în timp ce era parcat, având totodată farurile aprinse şi fără semnalizări aprinse. Or, aceste aspecte nu se coroborează cu nici o probă administrată în cauză, ci din contră sunt contrazise fără tăgadă de probatoriul administrat. Instanţa reţine, în special, schiţele accidentului întocmită de petent şi intervenientul forţat în care se observă clar că nu era posibilă deplasarea autoturismului condus de intervenientul forţat cu farurile îndreptate înspre maşina petentului.

Ceea ce este relevant în situaţia de faţă este faptul că petentul nu a dovedit incidenţa unei cauze exoneratoare de răspundere, respectiv starea de necesitate cauzată de deplasarea autoturismului depăşit. Simplele aprecieri din cuprinsul procesul verbal referitoare la posibilitatea deplasării autoturismului condus de intervenientul forţat nu este suficientă, ţinând cont că petentul a susţinut în şedinţă publică că nu a observat momentul incidentului. Având toate acestea în vedere, instanţa constată că fapta reţinută în sarcina petentului este tipică, antijuridică şi imputabilă. Astfel, procesul-verbal de contravenţie este temeinic în ceea ce priveşte această faptă, petentul nereuşind că răstoarne prezumţia de care se bucură procesul verbal de contravenţie.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, instanţa are în vedere prevederile art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Instanţa constată că nivelul amenzii aplicate petentului corespunde pericolului social al faptei şi conduitei acesteia. Aşadar, instanţa consideră că urmarea produsă de fapta petentului este producerea unui ridicat grad de pericol social atât pentru bunurile materiale ale celorlalţi şoferi, cât şi pentru petent însuşi, pericol social ce justifică cuantumul amenzii aplicate. De asemenea, aceste fapte contravenţionale prezintă un grad de pericol social ridicat, prin aceea că pot conduce la pagube materiale importante, cât mai ales la consecinţe mult mai grave precum pierderea vieţii participanţilor la trafic sau vătămarea integrităţii lor.

Prin urmare, ţinând seama de ansamblul împrejurărilor cauzei, tratamentul sancţionator fiind aplicat gradual, proporţional cu gravitatea faptelor comise, instanţa apreciază că sancţiunile aplicate au fost în mod corect individualizate, aspect care conduce la presupunerea rezonabilă că nu se impune înlocuirea sancţiunii amenzii în cea a avertismentului, întrucât  amenda (îndreptată spre minim) va asigură atât aducerea la îndeplinire a componentei represive prin restricţia financiară resimţită în patrimoniul petentului, cât și a componentei preventive și educative, în scopul formării unui spirit de responsabilizare, de prevenire a săvârşirii unor fapte ilicite prin observarea atentă a dispoziţiilor legale şi stabilirea propriei conduitei în acord cu imperativele acesteia.

În consecinţă, raportat la ansamblul considerentelor de fapt şi de drept anterior prezentate, instanţa va respinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de către petent în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului A, intervenienţii forţaţi S.C. E R A R S.A. şi B A-B, împotriva procesului verbal de contravenţie seria PARX, numărul /21.06.2019, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E:

Respinge plângerea contravenţională formulată de către petentul B I, având C.N.P., domiciliul în şi cu domiciliu procesual ales la Cabinet de avocat C L din, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului A, cu sediul în, intervenienţii forţaţi S.C. E R A R S.A., cu sediul în şi B A-B, identificată prin C.N.P., cu domiciliul în, împotriva procesului verbal de contravenţie seria PARX, numărul /21.06.2019, ca neîntemeiată.

Menţine procesul verbal ca fiind temeinic şi legal.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Ineu.

Pronunţarea prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 24.10.2019.

Preşedinte, Grefier,

Domenii speta

Spete similare