Drepturi salariale personal contractual

„Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la data de ZZ.LL.AA, sub dosar nr. .../83/201X, reclamanţii A ...N, prin avocat Y, în contradictoriu cu P, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea unităţii pârâte la plata sporului pentru condiţii periculoase în cuantum de 75% din salariul de bază; la plata diferenţelor salariale rezultate din diminuarea sporului de muncă în condiţii deosebit de periculoase de la 75% la 50% la salariul de bază, de la data suspendării acordării acestui spor la cuantumul de 75%, suspendare dispusă în cadrul şedinţei de Comitet Director din data de ZZ.LL.AA; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor cuvenite reclamanţilor cu titlu de drepturi salariale, astfel cum acestea au fost solicitate la capătul 2 din acţiune până la data plăţii efective a acestora. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.

În motivare, se arată că, în fapt reclamanţii sunt angajaţi ai P, făcând parte din cadrul personalului ....

În cadrul şedinţei de Comitet Director din data de ZZ.LL.AA, P a dispus ca sporul pentru condiţii periculoase ce se acorda la acea dată în cuantum de 75% să fie acordat provizoriu într-un cuantum de 50%”cu condiţia ca la rectificarea bugetară aceste drepturi salariale să fie recalculate şi acordate retroactiv pentru întreg personalul unităţii.” (a se vedea în acest sens adresa .../ZZ.LL.AA transmisă către ...).

Astfel, ca o măsură excepţională şi provizorie, în anul AA s-a dispus măsura diminuării provizorie a sporului la un procent de 50% pe o durată de 6 luni de zile, motivat de criza financiară. Măsura a fost aceea a suspendării provizorii a acordării acestui spor în cuantumul de 75% date fiind condiţiile  financiare existente în anul AA.

Z nu a respectat obligaţia asumată în cadrul şedinţei de Comitet Director din data de ZZ.LL.AA, în sensul emiterii dispoziţiilor de plată a acestor drepturi salariale în rectificările bugetare ulterioare anului AA.

Astfel, după anul AA nu li s-a mai acordat sporul de 75% din salariul de bază pentru condiţii periculoase, deşi la fiecare solicitare adresată pârâtei, li s-a promis restabilirea situaţiei de legalitate prin acordarea acestui spor în cuantumul de 75%.

În aceste condiţii, arată reclamanţii , s-au adresat pârâtei  la data de ZZ.LL.AA cu o plângere prealabilă, care a fost primită de pârâtă la data de ZZ.LL.AA, însă nu au primit niciun răspuns până la această dată, motiv pentru care faţă de refuzul nejustificat de soluţionare a cererii, s-a demarat prezentul demers judiciar.

În ceea ce priveşte aplicarea în timp a dispoziţiilor legale, fac trimitere la Decizia nr. 10/2017 pronunţată de I.C.C.J., Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 210 din 28/03/2017, prin care s-a statuat că:

”În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. II art. 1 alin. (2) şi art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 1 şi art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 alin. (2) şi art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. 1 alin. (2) şi art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi art. 1 alin. (2) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, începând cu data de 1 ianuarie 2011, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Sănătate", locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor şi condiţiilor de acordare a acestora sunt cele stabilite prin regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.”

Categoriei de personal din care fac parte reclamanţii, sporul în cuantum de 75% a fost acordat conform notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009, iar ulterior trebuia acordat conform la pct. 1 lit. C din anexa nr. 2 la regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 547/2010, respectiv spor de 75% din salariul de bază.

Potrivit dispoziţiilor legale se încadrează în categoria de personal medical căruia i se acordă sporul de 75% din salariul de bază pentru condiţii periculoase.

Legiuitorul a prevăzut acordarea sporului de 75% din salariul de bază pentru condiţii periculoase personalului medical din cadrul secţiilor de psihiatrie motivat de pericolele efective la care personalul este supus în desfăşurarea activităţii sale, iar acordarea acestuia nu poate reprezenta un drept discreţionar al organelor de conducere.

În urma notificărilor expediate conducerii P, au primit răspunsul nr. .../ZZ.LL.AA, în care s-a menţionat că managerul unităţii a solicitat analizarea cererii de către Directorul ... împreună cu directorul ... şi că se amână ca şi discuţie acordarea acestui spor începând cu semestrul al II-lea. Cu toate acestea nu s-a luat nicio măsură până în prezent şi nici nu li s-a comunicat motivul pentru care nu se acordă acest spor în cuantumul de 75%.

Această măsură este una discriminatorie în condiţiile  în care în toate secţiile de psihiatrie din judeţele limitrofe acest spor se acordă în cuantum de 75%.

În acest context arătă că cererea se impunea a fi analizată şi din perspectiva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1)-(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029, la data de 21 decembrie 2016.

O astfel de obligaţie a instituţiilor şi autorităţilor publice este una impusă de lege cuprinsă chiar considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, elocvente în acest sens fiind punctele 36 şi 37 din considerente:

”36. În consecinţă aşa cum a statuat Curtea şi în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, sau Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010), atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituţională în considerentele şi  dispozitivul prezentei decizii.

37. Pornind de la obligativitatea legiuitorului de a pune de acord dispoziţiile de lege constatate ca fiind neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, ca o consecinţă a prezentei decizii de admitere, Curtea constată că, până la adoptarea soluţiei legislative corespunzătoare, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituţie, din momentul publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, instituţiile şi autorităţile publice urmează să aplice în mod direct prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4), art. 16, art. 124 şi art. 126, în privinţa stabilirii "nivelului maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz" al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, astfel cum a fost constatat prin prezenta decizie.”

Dispoziţiile legale încadrează categoria personalului medical din cadrul secţiilor de psihiatrie între beneficiarii sporului de 75% pentru condiţii periculoase, însă pe lângă rigorile legii, trebuie subliniat că în ceea ce priveşte personalul medical din cadrul secţiei în care îşi desfăşoară activitatea, condiţiile de muncă sunt deosebit de periculoase în raport de faptul că  în ... această secţie este o secţie de urgenţă.

Îşi exercită profesia într-o secţie închisă, în care sunt aduşi pacienţi în stări de agitaţie extremă, cu heteroagresivitate. În această secţie sunt aduşi  în mod frecvent de către organele de poliţie infractori deosebit de periculoşi, agresivi, încătuşaţi. Personalul medical are ca şi responsabilitate tratarea pacienţilor psihotici, dezorientati temporo-spatial, confuzi, care au un potenţial agresiv foarte mare.

În cadrul acestei secţiei sunt internaţi pacienţi cu tentative  de suicid, care chiar şi în perioada internării ajung să facă efectiv tentative de suicid, pacienţi în stare de ebrietate şi cu consum de substanţe psihostimulante. În această secţie  se fac internări nevoluntare  ale pacienţilor care pun viaţa altor persoane în pericol.

Menţionează că în mod frecvent în cadrul acestei secţii, personalul este agresat fizic, fiind loviţi, muşcaţi ameninţaţi, existând chiar şi situaţii în care autovehiculele personale ne sunt avariate.

În raport de prevederile art.1535 C.civ., având în vedere că drepturile salariale solicitate la capătul 2 din acţiune nu au fost plătite la scadenţă, adică la termenul la care s-a achitat salariul în fiecare lună, reclamanţii au dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, constând în dobânda legală aferentă în cuantumul prevăzut de O.G. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

În probaţiune, înscrisuri, expertiză contabilă, precum şi orice altă probă ar rezulta din dezbateri.

În drept, au invocat Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010, Nota din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice ; Decizia nr. 10/2017 pronunţată de I.C.C.J., Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; Legea nr. 554/2004 Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum si textele de lege arătate în cuprinsul prezentei, art. 1535 C.civ., O.G. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Prin întâmpinarea depusă la data de ZZ.LL.2018 (filele 43-44 Vol. III) unitatea pârâtă P a solicitat instanţei să dispună respingerea acţiunii, ca fiind netemeinică si nedovedită, pentru următoarele motive de fapt şi de drept:

1. Cu privire la obligarea la plata sporului pentru condiţii periculoase în cuantum de 75% din salariul de bază solicită respingerea cererii:

Arată că, potrivit Ordinului nr. 547/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în vigoare la data prezentei, Anexa 2 - Sporurile acordate în baza prevederilor paragrafului "Sporuri şi alte drepturi specifice", lit. C), sporul care se poate acorda pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din secţiile şi compartimentele cu paturi din specialităţile psihiatrie şi neuropsihiatrie infantilă este prevăzut de lit. C din acest act normativ, respectiv între 50-75% din salariul de bază.

Această prevedere legală este respectată de către P, întrucât şi acest spor este prevăzut în cuantum minim 50% şi maxim 75%, la acest moment personalul angajat pe Secţia Psihiatrie Acuţi beneficiind de spor de 50%.

Pe de altă parte, raportat la pretenţia reclamanţilor din capătul 1 de cerere, precizează că, în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2017, respectiv pe proiectul de buget pe  anul 2018, nu au fost cuprinse sume care să acopere o mărire a cuantumului acestui spor, prevederea legală de mai nefiind modificată la data i prezentei.

2. Cu privire la obligarea unităţii pârâte la plata diferenţelor salariate rezultate din diferenţele salariate rezultate din diminuarea sporului de la 75% la 50%, de la data suspendării acordării acestui spor, respective ZZ.LL.AA în cadrul şedinţei de Comitet director solicită respingerea cererii:

Arată că solicitarea reclamanţilor angajaţi pe Secţia Psihiatrie Acuţi, privind acordarea diferenţei de la 50% la 75% din salariul de bază, potrivit Ordinului 547/2010, precum şi a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu este fundamentată. De asemenea arată că se impune analizarea cererii şi din perspectiva Decizie Curţii Constituţionale nr. 794/2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1)-(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, elocvente considerând punctele 36 şi 37 din decizie.

Este adevărat că la punctul 37 din decizie se statuează că: "37. Pornind de la obligativitatea legiuitorului de a pune de acord dispoziţiile de lege constatate ca fiind neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, ca o consecinţă a prezentei decizii de admitere. Curtea-constată că, până la adoptarea soluţiei legislative corespunzătoare, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituţie, din momentul publicării prezentei decizii în Monitorul Oficiat al României, instituţiile şi autorităţile publice urmează sa aplice în mod direct prevederile constituţionale ale alin, (4), art. l6, art. 124 şi art.126, în privinţa stabilirii „nivelului maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz" al salariatului de bază/indemnizaţiei de încadrare, astfel cum a fost constatat prin prezenta decizie."

Însă până la această dată, raportat la preambulul deciziei: "Pornind de la Ordinul nr. 547/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice

Anexa 2 - Sporurile acordate în baza prevederilor paragrafului "Sporuri şi alte drepturi specifice", lit. C), nu a fost modificat, fiind în vigoare în forma sa veche şi la data prezentei.

Pe de altă parte, coroborat cu dispoziţiile ordinului evocat mai sus, prevederile art.  22 din Legea nr. 284/2010, aplicabilă până la data 07.12.2017 inclusiv - abrogată fiind de Legea nr. 153/2017- dispun:

"(1) Suma sporurilor, compensaţiilor, primelor şi indemnizaţiilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază sau a indemnizaţiilor lunare de încadrare, după caz.

(2) Suma sporurilor, compensaţiilor, primelor şi indemnizaţiilor individuale nu va depăşi 30% din salariul de bază, solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază sau indemnizaţia lunară de încadrare. "

Astfel, în considerarea celor două acte normative aplicabile în speţă, apreciem că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi să beneficieze de plata diferenţei 50% la 75%, dat fiind faptul că în bugetul de venituri şi cheltuieli a P nu au fost cuprinse sume care să acopere o asemenea cheltuială.

Mai mult, pretenţiile invocate la capătul 2 din cerere face referire la anul 2009, iar în acest context intervine prescripţia general de 3 ani, conform prevederilor art. 2517 Cod Civil, reclamanţii neputând invoca pretenţii, decât pe ultimii 3 ani socotiţi în urmă, de la data înregistrării acţiunii.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse în cuprinsul întâmpinării unitatea pârâtă solicită instanţei să respingă acţiunea ca fiind neîntemeiată.

În probaţiune depune bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2017, semnat pentru conformitate cu dispoziţiile art. 150 Cod Pr. Civilă.

Prin notele de şedinţă depuse la fila 49 din dosar (vol. III)  reclamanţii au invocat excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării cu consecinţa decăderii pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, altele decât cele de ordine publică. Cu privire la invocarea excepţiei prescripţiei generale de 3 ani cu referire la pretenţiile formulate din anul 2009, arată că aceasta este neîntemeiată, motivând în esenţă că nu există un act administrativ de diminuare a acestui spor, ci doar o suspendare a acordării acestuia în cuantumul maxim de 75% şi nu un caz de nerecunoaştere a acestui drept, măsura suspendării operând până în prezent, neexistând nici un act de revocare a acestuia.

 Pe de altă parte arată că din sporul de 75 % pentru condiţii periculoase pârâta a acordat reclamanţilor lunar un procent de 50% , aşadar discută despre prestaţii cu executare succesivă, lunară, executate parţial în fiecare lună, iar plăţile parţiale efectuate de către pârâtă au întrerupt cursul prescripţiei extinctive, aşa încât dreptul material la acţiune nu a fost prescris, acţiunea în justiţie fiind promovată în termenul de 3 ani prevăzut de Decretul 167/1958, respectiv 2538 C. civ.

În cauză, instanţa a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Reclamanţii sunt angajaţi ai P, făcând parte din cadrul personalului ...

Prin acţiunea formulată reclamanţii solicită instanţei obligarea pârâtei la plata sporului pentru condiţii periculoase în cuantum de 75% din salariul de bază; la plata diferenţelor salariale rezultate din diminuarea sporului de muncă în condiţii deosebit de periculoase de la 75% la 50% la salariul de bază, de la data suspendării acordării acestui spor la cuantumul de 75%, suspendare dispusă în cadrul şedinţei de Comitet Director din data de ZZ.LL.AA; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor cuvenite reclamanţilor cu titlu de drepturi salariale, astfel cum acestea au fost solicitate la capătul 2 din acţiune până la data plăţii efective a acestora.

Aşadar, pretenţiile salariale ale reclamanţilor vizează perioada ulterioară datei de ZZ.LL.AA şi până în prezent.

Cu privire la aceste pretenţii, instanţa arată că potrivit prevederilor art. 171 din C. muncii „Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. 2) Termenul de prescripţie prevăzut la alin. 1 este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaştere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului”.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa mai arată că pretenţiile reclamanţilor se supun unui regim juridic diferit sub aspectul posibilităţii de a se invoca excepţia şi a caracterului său de ordine publică sau privată.

Potrivit art. 2513 C. civ. prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate iar potrivit art. 208 alin. 2 C. pr. civ. instanţa reţine că nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel

Astfel, instanţa arată că până la momentul intrării în vigoare a N. C. civ. la 1.10.2011, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune avea caracterul unei excepţii de ordine publică, putând fi invocată în orice stadiu al procesului, pentru ca ulterior acestei perioade să capete un caracter de ordine privată (relativă) putând fi invocată numai de către cel în folosul căreia curge.

De asemenea, instanţa urmează a avea în vedere şi cele statuate de către ICCJ prin Decizia nr. 1/2014, completul competent să judece recursul în interesul legii când s-a stabilit că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 art. 201 şi art. 223 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. Civ. şi ale art. 6 alin. 4), art. 2.512 şi art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabileşte că prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.

În aceste condiţii având în vedere faptul că pârâtul a depus întâmpinarea cu nerespectarea termenului prevăzut de lege, aşa cum s-a reţinut prin încheierea din data de 26.02.2018, instanţa urmează a respinge ca tardiv invocată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada ulterioară datei de 1.10.2011 ca o consecinţă a neinvocării acesteia în termenul prevăzut de lege.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 1.10.2011 instanţa constată că pârâta (chiar şi instanţa din oficiu) poate să o invoce în orice stadiu procesual.

Analizând actele dosarului instanţa constată caracterul întemeiat al acestei excepţii cu privire la pretenţiile salariale aferente perioadei anterioare datei de 1.10.2011, în condiţiile în care reclamanţii au introdus cererea de chemare în judecată (f. 1) la data de ZZ.LL.AA deci după împlinirea termenului de 3 ani reglementat de dispoziţiile legale.

În acest sens, instanţa arată că nu poate primi apărările reclamanţilor în sensul că în cauză ar fi operat o întrerupere a termenului de prescripţie ca urmare a faptului că pârâta a acordat lunar reclamanţilor un procent de 50% şi, fiind vorba despre prestaţii cu executare succesivă, lunară, executate parţial în fiecare lună, plăţile parţiale ar fi întrerupt cursul prescripţiei, în condiţiile în care dispoziţiile art. 171 C. muncii sunt clare  „Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. 2) Termenul de prescripţie prevăzut la alin. 1 este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaştere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului”.

Cum prin acţiunea formulată reclamanţii pretind nişte drepturi salariale constând în diferenţa de la un spor de 75% la 50 %, este evident că în cauză se invocă o neexecutare în totalitate a drepturilor salariale, supusă termenului de prescripţie de trei ani.

Reclamanţii pretind prin acţiunea formulată numai diferenţa de spor de la 50% la 75%, astfel că în privinţa acestor drepturi salariale (a diferenţei de 25& la spor) nu a existat niciodată o recunoaştere din partea pârâtei pentru a interveni întreruperea termenului de prescripţie.

Drept urmare, instanţa urmează a admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei anterioare datei de 1.10.2011, cu consecinţa respingerii acestor pretenţii, ca fiind prescrise.

Cu privire la restul pretenţiilor, instanţa apreciază cererea reclamanţilor ca fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente.

Astfel, instanţa reţine, aspect necontestat de niciuna dintre părţi, faptul că reclamanţii, în calitate de angajaţi ai P, secţia de psihiatrie acuţi au beneficiat de un spor de 75% din salariul de bază, până în anul AA, când aşa cum rezultă din adresa cu nr. .../ZZ.LL.AA (f. 13) când s-a decis „în cadrul şedinţei de Comitet Director din data de ZZ.LL.AA … diminuarea sporurilor la limita minimă pentru locurile de muncă unde legislaţia prevede acordarea sporurilor între limite”. Se mai arată în această adresă înaintată către serviciul ... din cadrul P că „această decizie s-a luat în contextul în care bugetul de venituri şi cheltuieli alocat pe anul AA, în urma contractelor încheiate cu ..., nu acoperă necesarul real de fonduri pentru desfăşurarea activităţii curente a spitalului, respectiv asigurarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale şi a cheltuielilor cu bunuri şi servicii, cu condiţia ca la rectificarea bugetară aceste drepturi salariale să fie recalculate şi acordate retroactiv pentru întreg personalul unităţii ”.

Instanţa mai reţine reclamanţii nu au făcut dovada contestării acestei măsuri a diminuării sporurilor la limita minimă pentru locurile de muncă unde legislaţia prevede acordarea sporurilor între limite.

În condiţiile în care instanţa a rămas învestită cu pretenţiile ulterioare datei de 1.10.2011 instanţa urmează a avea în vedere în analiza temeiniciei acestor pretenţii cele statuate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept – prin Decizia cu nr. 10/2017 publicată în M. Of. Partea I, nr. 210 din 28.03.2017, respectiv „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. II art. 1 alin. (2) şi art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 1 şi art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 alin. (2) şi art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. 1 alin. (2) şi art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi art. 1 alin. (2) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, începând cu data de 1 ianuarie 2011, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Sănătate", locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor şi condiţiilor de acordare a acestora sunt cele stabilite prin regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.”

Aşadar, începând cu data de 1 ianuarie 2011, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate” (din care fac parte şi reclamanţii), locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor şi condiţiilor de acordare a acestora sunt cele stabilite prin regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

De altfel supremaţia legii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forţa legii, este unul din principiile care stau la baza sistemului unitar de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, reglementat de legea nr. 330/2009 (ca de altfel şi de Legile ulterioare de salarizare).

Or, potrivit prevederilor Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010, emis în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, respectiv lit. C pct. 1 din anexa 2 la regulament „personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din secţiile şi compartimentele cu paturi din specialităţile de psihiatrie şi neuropsihiatrie infantilă beneficiază de un spor de 50 – 75% din salariul de bază.”

Totodată, instanţa reţine că potrivit acestui „nivelul sporurilor în cadrul procentelor stabilite în prezenta anexă, pe categorii de personal şi locuri de muncă, se stabileşte de conducerea fiecărei unităţi sanitare cu personalitate juridică, de comun acord cu sindicatele reprezentative la nivel de unitate semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli”.

Totodată, instanţa reţine că prin art. 14 alin. 2 din acest regulament s-a stabilit că  „în anul 2010 sporurile se acordă într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie AA, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie AA prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, cu completările ulterioare, corespunzător timpului efectiv lucrat la locurile de muncă prevăzute în anexele prezentului regulament.”

Prin urmare, cum în luna decembrie AA cuantumul sporului pentru condiţii deosebit de periculoase acordat reclamanţilor era de 50% ca urmare a reducerii acestuia dispuse în urma „şedinţei de Comitet Director din data de ZZ.LL.2009”, instanţa apreciază că în mod corect a procedat pârâta la acordarea sporului în acest cuantum şi pentru anii următori, cu atât mai mult cu cât, nu există la dosarul cauzei vreo dovadă în sensul că între conducerea unităţii sanitare şi sindicatele reprezentative la nivel de unitate semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli, s-ar fi negociat, cu respectarea dispoziţiilor legale, un alt cuantum al sporului.

Cererea reclamanţilor nu poate fi primită cu atât mai mult cu cât, pârâta a acordat sporul cu respectarea limitei minime prevăzute de dispoziţiile legale arătate mai sus.

Mai mult decât atât, instanţa arată că unii dintre reclamanţi nu au beneficiat niciodată de un cuantum al sporului de 75 %, în condiţiile în care au fost angajaţi ulterior perioadei de ZZ.LL.AA (reclamantul ..., ...).

De asemenea, instanţa arată că nu poate primi susţinerile reclamanţilor referitoare la faptul că măsura acordării unui spor de 50% ar fi una discriminatorie în condiţiile în care în secţii de psihiatrie din judeţele limitrofe acest spor se acordă în cuantum de 75 %, astfel găsindu-şi astfel incidenţa în cauză Decizia Curţii Constituţionale cu nr. 794/2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 ind. 1 alin. 1)-1) din OUG nr. 57/2015.

Astfel, instanţa arată că această Decizie nu îşi găseşte aplicabilitate în speţa dedusă judecăţii, în condiţiile în care secţiile de psihiatrie din judeţele limitrofe, aparţin unui alt ordonator de credite.

Drept urmare, având în vedere considerentele arătate mai sus, instanţa urmează a admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada anterioară datei de 1.10.2011 şi a respinge ca fiind prescrise pretenţiile anterioare datei de 1.10.2011, va respinge ca tardiv invocată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada ulterioară datei de 1.10.2011, respingând cererea pentru restul pretenţiilor ca neîntemeiată.

Asistenţii judiciari, participând la deliberare cu vot consultativ, au exprimat aceeaşi opinie profesională în cauză.

Domenii speta

Spete similare