Anulare proces verbal de contravenţie

Dosar nr. 4987/279/2018 ECLI: RO: TBNMT: 2020: 018.000409

anulare proces verbal de contravenţie

ROMÂNIA

TRIBUNALUL NEAMŢ

SECŢIA I CIVILĂ ŞI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV Şedinţa publică din data de 26.05.2020

DECIZIA CIVILĂ NR. 409/2020

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE - CARMEN BUZDEA - judecător

- OANA-GEORGIANA ENACHE - judecător

- ROXANA LEPĂDATU - grefier

Pe rol se află soluţionarea cererii de apel declarată de petenta S.C. Altex România S.R.L. cu sediul ales la SCA Păcuraru. Iliescu Măzăreanu şi Asociaţii, cu sediul în Bucureşti, Intrarea Difuzorului nr. 2, sector 1, împotriva sentinţei civile nr. 640 pronunţată la data de 14.02.2019 de Judecătoria Piatra Neamţ, în contradictoriu cu intimatul Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Est Iaşi, cu sediul în Iaşi, str. Toma Cozma nr. 11, judeţul Iaşi, pentru Comisariatul Regional Pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Est Iaşi - Comisariatul Judeţean Pentru Protecţia Consumatorilor Neamţ - Piatra Neamţ, str. Alecu Russo, nr. 12 BIS, judeţul Neamţ.

Desfăşurarea şedinţei de judecată s a înregistrat conform dispoziţiilor art. 231 alin. 4 din Codul de procedură civilă.

La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, nu au răspuns părţile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă:

- obiectul cauzei este anulare proces verbal de contravenţie;

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- cauza se află la primul termen de judecată;

- alte aspecte procesuale - în urma verificărilor efectuate în sistemul ECRIS pentru primul termen de judecată termen de judecată de astăzi, s a constatat că nu există alte dosare formate ca urmare a unor cereri formulate de aceleaşi părţi, împotriva aceloraşi persoane şi având acelaşi obiect ca în prezenta cauză, drept pentru care s a întocmit referatul anexat, în conformitate cu dispoziţiile art. 107 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Preşedintele completului de judecată constată că apelul ce face obiectul prezentei cauze, aflat la primul termen de judecată, a fost formulat şi motivat cu respectarea termenului prevăzut de lege, fiind achitată taxa judiciară de timbru şi nu s a solicitat administrarea unor probe noi în calea de atac apel.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat, instanţa, în baza art. 244 alin. 1 şi 3 Cod procedură civilă, constată terminată cercetarea judecătorească şi în conformitate cu dispoziţiile art. 394 din Codul de procedură civilă, declară dezbaterile închise şi reţine cauza în pronunţare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil de faţă. constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 640 pronunţată la data de 14.02.2019 de Judecătoria Piatra Neamţ s a respins ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petenta S.C Altex România S.R.L împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei seria ANPC nr. 0840950 încheiat la data de 11.04.2018 de către agent constatator din cadrul ANPC-CRPC Regiunea N-E Iaşi în contradictoriu cu intimatul Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Est Iaşi.

S-a luat act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî aceasta, prima instanţă a reţinut că prin procesul verbal contestat, petenta a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 5000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 23 lit. b) din Legea nr. 449/2003. în temeiul art. 11 al. 4 din acelaşi act normativ, s a stabilit în sarcina petentei obligaţia de a aduce la conformitate produsul, în mod gratuit, şi să îl repună pe consumator în drepturile legale asupra beneficiului garanţiei.

Faţă de dispoziţiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, fiind verificat procesul verbal contestat din punct de vedere al legalităţii, s a apreciat a fi respectate cerinţele imperativ limitativ prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii, care ar putea fi luate în considerare şi din oficiu.

Din punct de vedere al temeiniciei procesului verbal contestat, fapta contravenţională pentru care petenta a fost sancţionată este prevăzută şi sancţionată de art. 23 al. 1 lit. b) din Legea nr. 449/2003, potrivit căruia nerespectarea prevederilor art. 9, 11 şi 19 se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei.

Agentul constatator a reţinut următoarele:

Prin reclamaţia formulată, petiţionarul Boureanu Alexandru a reclamat vânzătorul S.C Altex România S.R.L pentru că, prin lipsa acestuia de diligenţă profesională şi prin culpa sa ca vânzător profesionist, a sporit gradul de uzură al unui laptop marca Lenovo cumpărat la data de 10.11.2017. Acesta arată că. după doar două luni de la utilizarea produsului de folosinţă îndelungată, laptopul a început să aibă sincope în funcţionalitate şi a informat vânzătorul asupra acestui fapt, dorind să uzeze de dreptul legitim conferit de Certificatul de garanţie, sperând ca produsul să îi fie reparat şi adus la conformitate.

Petiţionarul duce produsul cumpărat la magazinul Altex la data de 18.02.2018, în formularul standard precizându se că, după inspecţia vizuală, defectul reclamat de petiţionar ar fi: pată albă pe display, culori închise la deschidere, un click în zona interioară a plăcii video care ar indica un şurub desprins, detaşat. La momentul preluării produsului reclamat la vânzător, în fişa de preluare, vânzătorul nu precizează şi dacă a verificat sau nu sigiliile aplicate de producător dar nici că ar fi constatat că acestea ar li violate.

La data de 19.02.2018, vânzătorul predă către unitatea service proprie DEPANERO aparatul defectat, locaţie în care se completează fişa din 21.02.2018. Unitatea service deschide comanda de reparare cu nr. 324361 şi constată că produsul preluat de la vânzător ar avea cu totul alte defecte decât cele iniţial precizate de S.C Altex în procesul verbal de preluare, respectiv că laptopul Lenovo are rama ecranului desprinsă, este uşor lovit la colţuri, dar mai mult, s a constatat unilateral în service că sigiliile iniţial aplicate de producător ar fi violate, deşi acestea s ar fi putut lesne constata chiar de vânzător în prezenţa consumatorului, în chiar data predării produsului (18.02.2018). Unitatea service diagnostichează că violarea sigiliilor ar echivala cu pierderea - anularea garanţiei, recurgând la anulare şi comunicându i domnului Boureanu că repararea nu se mai face gratuit, ci contracost.

Consumatorul nemulţumit de aceste costuri suplimentare, ştiindu se acoperit de garanţia comercială de doi ani de zile conferită conform bonului fiscal, doreşte schimbarea produsului cu altul nou, cu atât mai mult cu cât susţine că sigiliile erau intacte la momentul predării laptopului către S.C Altex S.R.L.

În punctul de vedere solicitat vânzătorului profesionist de organul de control, petenta nu face decât să reitereze punctul de vedere al unităţii service DEPANERO, deşi era lesne de observat neconcordanţa constatărilor proprii ale salariatului magazinului din data de 18 februarie şi cele constatate de DEPANERO pentru Lenovo din 21.02.2018.

Conform Legii nr. 449/2003 de vânzarea produselor de folosinţă îndelungată şi garanţiile asociate acestora, produsele care se constată a fi neconforme, în primele 6 luni de zile de la achiziţionare, se prezumă a avea vicii ascunse, faţă de care consumatorul este protejat împotriva neconformităţii, vânzătorului revenindu i obligaţia ca, printr una dintre măsurile reparatorii (reparare sau înlocuire) să aducă gratuit, la conformitate, produsul defect.

Conform art. 5 din Legea nr. 449/2003, legiuitorul defineşte produsul conform ca acel produs care corespunde unor cerinţe şi parametri tehnici, pe durata de utilizare normală, în scopul pentru care consumatorul utilizează produsul.

Cum defecţiunile reclamate iniţial de consumator nu coincid cu cele tehnic constatate şi de unitatea service, singurul mijlocitor al transportării şi expedierii laptopului fiind vânzătorul către unitatea service, se consideră că, tară certitudinea vânzătorului care trebuia să verifice încă din data de 18 februarie 2018 starea sigiliilor, nu se poate imputa consumatorului nicio intervenţie neautorizată, pe de o parte, căci defecţiunile apărute în primele 6 luni fac obiectul unor vicii ascunse, dar pe de altă parte, diligenţa profesională de constatare vizuală a unor reclamaţii revine vânzătorului, acestuia revenindu i şi răspunderea pentru bunurile vândute, răspundere care acoperă o perioadă legală de doi ani de zile.

În încercarea de a se disculpa, vânzătorul putea interveni chiar el asupra sigiliilor, care odată violate, scoteau automat din garanţie produsul, facându-1 astfel răspunzător, în mod incorect, pe consumator. Cum singura precizare referitoare la starea sigiliilor apare abia la unitatea service, după manipularea laptopului de către vânzător, consumatorul este scos din culpă, căci pe niciun act încheiat între acesta şi vânzător nu se precizează nimic despre eventuale desigilări abuzive din partea consumatorului.

Pentru refuzul vânzătorului de a îndeplini una dintre măsurile reparatorii ale cadrului Legii nr. 449/2003, având în vedere incorectitudinea actelor întocmite în cele două etape de recepţie a laptopului, s au aplicat sancţiunile contravenţionale anterior menţionate.

Aplicând dispoziţiile art. 5 şi art. 11 al. 1 din Legea nr. 449/2003 la cauza dedusă judecăţii, din cuprinsul procesului verbal contestat rezultă că la data de 18.02.2018, cumpărătorul Boureanu Alexandru a predat către petentă produsul laptop marca Lenovo, invocând că după două luni de la utilizarea produsului de folosinţă îndelungată, acesta a început să aibă sincope în funcţionalitate, solicitând să uzeze de dreptul conferit de Certificatul de garanţie, în procesul verbal încheiat de petentă s a menţionat că, după inspecţia vizuală, defectul reclamat de petiţionar ar fi: pată albă pe display, culori închise la deschidere, un click în zona interioară a plăcii video care ar indica un şurub desprins, detaşat.

La data de 19 februarie 2018, produsul este predat de către petentă către unitatea service proprie DEPANERO, unde se constată că produsul preluat de la vânzător are alt defecte decât cele iniţial precizate, respectiv că laptopul Lenovo are rama ecranului desprinsă, este uşor lovit la colţuri şi că sigiliile iniţial aplicate de producător ar fi violate.

Alegaţia petentei că defecţiunile constatate în unitatea service nu îi sunt imputabile este neîntemeiată. în măsura în care defecţiunile menţionate în procesul verbal întocmit de petentă nu corespund cu cele constatate de unitatea service, iar singurul mijlocitor al transportării şi expedierii laptopului a fost petenta, în calitate de vânzător, în mod judicios s a apreciat de către agentul constatator că nu i se poate imputa consumatorului nicio intervenţie neautorizată. Petenta, în calitate de profesionist, avea obligaţia de a da dovadă de diligenţă şi de a constata defecţiunile produsului preluat, starea sigiliilor putând fi verificată cu uşurinţă, cu atât mai mult cu cât reprezentau un element determinant pentru a opera obligaţia de garanţie ce îi revenea.

Astfel, sub aspectul laturii obiective, elementul material al contravenţiei s a materializat prin inacţiunea petentei de a lua una din măsurile prevăzute de art. 11 din Legea nr. 449/2003. Apărarea petentei că acţiunea consumatorului a condus la anularea certificatului de garanţie este neîntemeiată, prima instanţă apreciind că, în lipsa unei menţiuni exprese cu privire la starea sigiliilor la momentul primirii produsului de la consumator, se prezumă conformitatea acestora. Urmarea imediată a faptei săvârşite de către petentă constă în lezarea valorii sociale care asigura cadrul legal pentru protecţia consumatorilor.

Legătura de cauzalitate dintre fapta săvârşită de petentă şi urmarea imediată, rezultă, ex re, din însăşi săvârşirea acţiunii incriminate.

Sub aspectul laturii subiective, atitudinea psihică a petentei faţă de faptă şi urmările acesteia îmbracă forma vinovăţiei în modalitatea intenţiei indirecte, deoarece a prevăzut rezultatul faptei sale şi, deşi nu l a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acestuia, astfel că sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contravenţionale prevăzută de art. 23 al. 1 lit. b) din Legea nr. 449/2003.

Referitor la individualizarea sancţiunii, din perspectiva criteriilor prevăzute de art. 21 al. 3 din O.G. nr. 2/2001, fapta comisă de petentă a fost apreciată a prezenta un grad de pericol social relativ scăzut, avându se în vedere circumstanţele reale ale acesteia, respectiv modalitatea de săvârşire, nerespectarea obligaţiei legale de a asigura repararea produsului, şi urmarea produsă şi anume lezarea valorii sociale care asigură cadrul legal pentru protecţia consumatorilor. A fost avută în vedere şi conduita petentei ulterioară săvârşirii faptei, care nu a recunoscut săvârşirea faptei, apreciind că nu este vinovată de fapta contravenţională reţinută în sarcina sa. Scopul sancţiunii contravenţionale nu poate fi atins decât prin executarea amenzii, deoarece înlocuirea acestei sancţiuni cu una nepecuniară nu este în măsură să creeze convingerea petentei că săvârşirea de noi fapte similare va determina repercusiuni considerabile pentru aceasta.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse, s a apreciat că plângerea contravenţională formulată de petentă este neîntemeiată, fiind respinsă.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legai a declarat apel petentă, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii plângerii contravenţionale formulate.

A motivat că, analizând situaţia de fapt din speţă, prima instanţă a omis faptul că persoana care a primit produsul defect returnat de cumpărător nu este un specialist şi nici nu are pregătirea necesară stabilirii unor aspecte tehnice relevante. Este un simplu angajat din punctul de lucru care a recepţionat un produs invocat ca defect şi a completat un formular tipizat în care a indicat aspectele menţionate de cumpărător referitor la natura deficienţei.

Faţă de defectul raportat de cumpărător privind faptul că în interiorul produsului se auzea un click care indica un şurub desprins, susţine apelanta că, prin natura sa, şurubul nu se putea detaşa tară intervenţia umană, desprinderea având loc numai în urma deşurubării, astfel că reţinerea piesei detaşate din interiorul produsului, în cuprinsul procesului verbal de recepţie, constituie premisa şi argumentul de neînlăturat al prezumţiei violării integrităţii produsului anterior readucerii acestuia în magazin.

În mod neadevărat prima instanţă face o interpretare în sensul că defectele constatate ar fi altele decât cele iniţial precizate de Altex, reţinând ca o altă carenţă a angajatului care a recepţionat produsul, faptul că nu a constatat violarea sigiliilor, deşi ar fi putut face acest lucru. Mai mult, orice interpretare prin care violarea sigiliilor ar fi avut loc ulterior predării produsului în magazin apare ca absurdă, în condiţiile în care la momentul predării produsului către petentă era deja o piesă detaşată, care putea fi scoasă din masa componentelor numai prin deşurubare. Concluzia logică omisă de instanţă este că violarea sigiliilor a avut loc anterior predării, iar faţă de aceasta efectul pierderii garanţiei este indicat expres în certificat, anularea garanţiei fiind justă.

Instanţa reţine un text de lege a cărui aplicabilitate nu are legătură cu speţa, judecătorul reţinând posibilitatea existenţei unor vicii ascunse, în condiţiile în care produsul adus în magazin de cumpărător prezenta componente detaşate în interior. Nu s a reţinut faptul că piesa ar fi fost detaşată încă de la data cumpărării aparatului, situaţie care ar fi permis reţinerea unui viciu de fabricaţie, deşurubarea piesei neputând avea loc decât prin prisma unei intervenţii umane, în urma deschiderii aparatului cu îndepărtarea prealabilă a sigiliilor, ceea ce nu mai permite reţinerea integrităţii produsului.

Neobservarea violării sigiliilor la momentul aducerii produsului în magazin nu permite ideea că şurubul din interior s ar fi putut deşuruba singur, astfel că reţinerea culpei angajatului Altex nu poate fi interpretată în sensul că deficienţa indicată chiar de cumpărător ar fi putut să apară ulterior predării de către acesta. Judecătorul avansează fără nicio probă ideea că vânzătorul ar fi putut interveni chiar el asupra sigiliilor pentru a scoate din garanţie produsul.

Menţinerea procesului verbal a fost făcută în baza reţinerii unor prezumţii ce sunt contrazise de situaţia faptică, prezumându se o culpă a vânzătorului, cu omisiunea aspectelor evidente ce indică o culpă a cumpărătorului.

La data preluării produsului defect s a încheiat un proces verbal de predare primire în care s au inserat atât aspectele comunicate de consumator, cât şi cele vizibile, observate prin propriile simţuri de agentul de vânzări - un nespecialist în ceea ce priveşte detaliile tehnice ale produselor electronice. Nu se poate imputa agentului de vânzări neconstatarea violării sigiliilor producătorului, acestea nefiind vizibile pentru un necunoscător.

Deficienţa identificată constă în intervenţia neautorizată şi spargerea carcasei ca urmare a unui şoc mecanic, fiind una neintervenită în mod natural, ca urmare a folosirii corecte a produsului, ci s a datorat unei culpe a cumpărătorului, iar şocul mecanic care a determinat spargerea carcasei constituie caz expres de excludere de la garanţie.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Instanţa de fond a constatat că sancţiunea contravenţională a fost în mod corect aplicată operatorului economic. Fapta contravenţională a fost reţinută având la bază indicii temeinice ale existenţei unui produs defect, a cărui stare de nefuncţionalitate a fost sporită prin neglijenţa vânzătorului, de la momentul preluării bunului până la momentul transmiterii acestuia la unitatea service, restituindu-1 către consumator într o stare tehnică cu mai multe defecţiuni şi mai avansate decât la primire. Există neconcordanţe între cele înscrise în fişa de predare primire care conţine constatările proprii ale salariatului magazinului în data de 18.02.2018 şi cele consemnate de unitatea service Depanero în data de 21.02.2018. Petenta nu a adus dovezi contrare stării de fapt reţinute prin procesul verbal, de natură a răsturna probitatea actului.

Deşi petenta încearcă să se disculpe, precizând că prepuşii, deşi sunt vânzători la stand specializat de produse electronice nu ar fi specialişti, însăşi activitatea petentei, de profesionist vânzător în domeniul produselor electronice şi electrocasnice, creează obligaţia profesională de a şi instrui personalul, astfel încât acesta să ofere consumatorilor toate informaţiile tehnice corecte, complete şi precise asupra bunurilor vândute.

Noţiunea de specialist este utilizată de petentă excesiv, căci la preluarea unui bun defectat în perioada de garanţie de către vânzător, acesta face doar o evaluare a aspectelor fizice şi nu de specialitate asupra componentelor nevizibile care se constată ulterior prin desfacerea componentelor în unitatea service. Zgârieturile, display ul zgâriat, balamalele rupte sunt defecte vizibile ce pot fi lesne constatate cu ochiul liber.

Legea nr. 449/2003 prezumă la art. 18 că lipsa de conformitate apărută în termen de şase luni de la livrarea produsului a existat de la momentul livrării acestuia.

Cum apelanta nu a dovedit prin fapte contrare starea de fapt reţinută de organul de control, în mod corect prima instanţă a apreciat că fapta subzistă, iar sancţiunea a fost temeinic aplicată şi individualizată.

Apelanta petentâ a depus răspuns la întâmpinare prin care a reiterat apărările cuprinse în cererea de apel.

Analizând apelulformulat, Tribunalul constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, în temeiul art. 480 Cod de procedură civilă, pentru următoarele considerente:

Ideea centrală a criticilor aduse de petentă sentinţei primei instanţe este aceea că în mod greşit s ar fi prezumat că violarea sigiliilor produsului reclamat ca neconform de cumpărător ar fi avut loc ulterior returnării produsului în magazin în vederea activării obligaţiei de garanţie a vânzătorului, în condiţiile în care la momentul predării produsului exista o piesă detaşată (şurub), care putea fi scoasă din masa componentelor numai prin deşurubare, adică printr o intervenţie umană (neautorizată), ceea ce ar prezuma violarea integrităţii produsului anterior readucerii acestuia în magazin.

Totodată, apelanta critică faptul că instanţa a reţinut diferenţe între defectele constatate de angajatul apelantei care a recepţionat produsul returnat de cumpărător şi defectele constatate în unitatea autorizată de service, considerând că agentul de vânzări nu este specialist în ceea ce priveşte detaliile tehnice ale produselor electronice şi nu putea constata violarea sigiliilor produsului, întrucât acestea nu erau vizibile pentru un necunoscător.

Critici le apelantei sunt nefondate, câtă vreme aceasta dă defectului reclamat de cumpărător, legat de un şurub care ar fi fost detaşat înăuntru, valoare absolută în sensul că prezumă o intervenţie neautorizată efectuată de cumpărător anterior returnării produsului la vânzător pentru a beneficia de garanţie. Deşi contestă agentului de vânzări prepus al apelantei (care apelantă este profesionist vânzător în domeniul produselor electronice şi electrocasnice) calitatea de specialist în privinţa detaliilor tehnice ale produselor electronice, apelanta consideră ca prezumţie absolută, chiar şi pentru un nespecialist (afirmaţiile fiind făcute în cadrul unei proceduri judiciare - aşadar de altă specialitate), faptul că reclamarea detaşării unui şurub în interiorul laptopului reprezintă un indiciu evident şi de netăgăduit al efectuării unei intervenţii neautorizate asupra produsului. Or, în acest fel, apelanta interpretează speţa cu duble măsuri, în funcţie de propriul său interes.

În mod neîntemeiat susţine apelanta că agentul său de vânzări nu ar fi putut şi nu ar fi trebuit să facă în procesul verbal de predare primire mai multe constatări observate prin propriile simţuri în legătură cu starea produsului predat în perioada de garanţie. Din formularul tipizat depus de petentă la fila 22 ds. fond se observă că, pe lângă rubrica defectelor reclamate de cumpărător, la rubrica „produs predat” agentul de vânzări avea posibilitatea de a menţiona aspectul estetic al produsului, constatat în urma unei examinări exterioare a stării produsului, prin propriile simţuri. La această rubrică, agentul se limitează a completa doar „produsul este folosit” - fapt care este evident, câtă vreme produsul fusese achiziţionat de cumpărător de la apelantă în urmă cu 3 luni (10.11.2017) faţă de data returnării (18.02.2018).

Aspectul esenţial în soluţionarea prezentei speţe este acela că menţiunea simplă operată de agentul de vânzări la acea rubrică prezumă că produsul laptop marca Lenovo, la momentul predării de către client vânzătorului, avea un aspect care se încadra în limitele unei folosiri obişnuite, nefiind consemnate aspecte care să pună în evidenţă o folosire necorespunzătoare celor 3 luni de utilizare. Diferenţa constatată în mod corect de prima instanţă survine la momentul la care în urma predării produsului de către petentă unităţii de service autorizate, Depanero, aceasta din urmă constată în fişa service întocmită la data de 19.02.2018 şi depusă în copie la fila 19 ds. fond, că starea produsului la momentul recepţiei nu este numai aceea a unui produs utilizat, ci în plus constată că laptopul este „uşor lovit în colţuri, rama ecran desprinsă, zgârieturi, impurităţi”, „carcasă ruptă/spartă”. Or, colţurile lovite, rama ecranului desprinsă, carcasa ruptă/spartă sunt elemente ce depăşesc indiciile unei utilizări obişnuite şi nu necesită pregătire de specialitate pentru a fi putut fi constatate uşor cu ochiul liber şi consemnate în fişa de predare primire de la client, în situaţia în care acestea existau la acel moment. De altfel, însăşi apelanta acceptă în cuprinsul apelului că deficienţa identificată

(spargerea carcasei) este urmarea unui şoc mecanic, neintervenind în mod natural, ca urmare a unei folosiri corecte a produsului, or din menţiunile inserate în procesul verbal de predare primire rezultă că produsul avea aspectul unuia normal folosit.

În consecinţă, nu atât constatarea violării sau integrităţii sigiliilor produsului de către agentul de vânzări este imputabilă petentei, cât faptul că, potrivit constatărilor agentului, la momentul predării produsul avea un aspect obişnuit, corespunzător unei folosiri normale, nefiind constatată o stare proastă a carcasei, ramei ecranului, care ar fi putut reprezenta un indiciu al supunerii produsului de către cumpărător unor şocuri mecanice sau intervenţii neautorizate care să conducă la excluderea de la garanţie. Aceste aspecte constatate, dacă existau încă de la momentul la care produsul s a aflat în posesia cumpărătorului, s ar fi putut lesne constata chiar de către agentul de vânzări care a preluat produsul, nenecesitând cunoştinţe tehnice de specialitate şi ar fi trebuit consemnate în fişa de preluare. În lipsa menţionării unor astfel de constatări, este evident că nu este absurdă - astfel cum consideră apelanta - concluzia că nu i se poate imputa consumatorului intervenţia neautorizată, din momentul preluării produsului în starea consemnată în procesul verbal de predare primire produs defect, adică o stare corespunzătoare unei folosiri normale, răspunderea pentru starea bunului aparţinând doar vânzătorului. Or, de la acel moment şi până la predarea către unitatea de service, produsul a suferit condiţii care i au afectat vizibil starea, determinând ruperea/spargerea carcasei, loviri în colţuri, desprinderea ramei ecranului.

În final, apelanta nici nu a dovedit că defectul reclamat de cumpărător cu privire la sunetul făcut în interior, indicat ca provenind de la un şurub care s ar fi desprins, era cauzat într adevăr de un şurub, pentru a şi susţine apoi toată argumentaţia construită în jurul acestui aspect. Prin apelul declarat, apelanta insistă în mod obsesiv asupra acestui aspect, trecând sub tăcere aspectele cu adevărat relevante în speţă.

Dispoziţiile art. 11 al. 1 din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, invocate de instanţă, au legătură cu speţa, contrar opiniei apelantei. Potrivit acestui text, „în cazul lipsei conformităţii, consumatorul are dreptul de a solicita vânzătorului în primul rând repararea produsului sau are dreptul de a solicita înlocuirea produsului, în fiecare caz fără plată, cu excepţia situaţiei în care măsura este imposibilă sau disproporţionată”, art. 18 din aceeaşi lege prezumând, până la proba contrară, că „lipsa de conformitate apărută în termen de 6 luni de la livrarea produsului a existat la momentul livrării acestuia, cu excepţia cazurilor în care prezumţia este incompatibilă cu natura produsului sau a lipsei de conformitate.” Consumatorul a revenit în magazin la 3 luni după achiziţionarea produsului, reclamând anumite neconformităţi şi dorind să beneficieze de obligaţia de garanţie care îi dădea dreptul în primul rând la repararea produsului, în subsidiar la înlocuirea produsului, în ambele cazuri fără plată, ceea ce apelanta petentă i a refuzat, plasându-1 în mod netemeinic în situaţia excluderii de la garanţie.

Apelanta nu argumentează din ce motiv consideră textul de lege neaplicabil, revenind la aceeaşi situaţie repetată a desprinderii şurubului.

Faţă de toate aceste considerente, reţinând că apelanta nu a dovedit netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei pronunţate de prima instanţă, în temeiul art. 480 al. 1 Cod de procedură civilă, apelul promovat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de petenta S.C. Altex România S.R.L. CUI 2864518, cu sediul ales la SCA Păcuraru, Iliescu Măzăreanu şi Asociaţii, cu sediul în Bucureşti, Intrarea Difuzorului nr. 2, sector 1, împotriva sentinţei civile nr. 640 pronunţată la data de

14.02.2019 de Judecătoria Piatra Neamţ, în contradictoriu cu intimatul Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Est Iaşi - C.F. 30750357, cu sediul în Iaşi, str. Toma Cozma nr. 11, judeţul Iaşi, pentru Comisariatul Regional Pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Est Iaşi - Comisariatul Judeţean Pentru Protecţia Consumatorilor Neamţ - Piatra Neamţ, str. Alecu Russo, nr. 12 BIS, judeţul Neamţ.

Pronunţată azi, 26.05.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.

Definitivă.

PREŞEDINTE,

Carmen Buzdea

JUDECĂTOR,

Oana-Georgiana Enache

GREFIER,

Roxana Lepădatu

Red. O. G. Enache. /l 08.06.2020 Tehnored. R.Lepădatu/18.06.2020 Ex. 4

Fond P. Boţu

(Dosar nr. 4240/291/2017)

Contract de vânzare a praxisului de medicină de familie. Noţiunea de praxis de medicină de familie, calitatea pe care trebuie să o deţină titularul acestuia precum şi calitatea celui care achiziţionează praxisul de familie. Condiţii de înstrăinare.

Deliberând asupra apelului civil de faţă, tribunalul constată că prin sentinţa civilă nr. — din data de Judecătoria Roman a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată prin care reclamanta Fundaţia MSBB a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul LAT, anularea Contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Prin aceeaşi hotărâre prima instanţă a obligat o pe reclamantă să îi plătească pârâtului suma de 3000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, care au fost majorate prin sentinţa civilă nr. 1599 din data de 27.06.2019 la suma de 6000 de lei.

Pentru a pronunţa aceste hotărâri prima instanţă a reţinut că între reclamantă, în calitate de cumpărător, şi pârât, în calitate de vânzător, s a încheiat

Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. având ca obiect praxisul de medicină de familie astfel cum este el definit în Ordinul nr. 1322/2006 privind aprobarea normelor de stabilire a criteriilor şi metodologiei de preluare a activităţii unui praxis existent. Pârâtul LAT a dobândit praxisul prin moştenire de la mama sa, LM, decedată la data de.

Reclamanta a solicitat anularea contractului de vânzare cumpărare pentru nerespectarea condiţiilor de valabilitate la momentul încheierii acestuia, respectiv pentru lipsa calităţii de proprietar a pârâtului asupra praxisului transmis, pentru lipsa unui obiect determinat al vânzării şi pentru frauda săvârşită de pârât, care nu mai qvz proprietarul terenului şi construcţiilor aferente praxisului.

A mai invocat şi faptul că pârâtul nu şi a îndeplinit obligaţia de a pred* toate bunurilor mobile şi imobile din patrimoniul de afectaţiune precum şi nelegal* executare silită a contractului de către pârât. Prima instanţă a apreciat însă că motivele referitoare la rezoluţiunea contractului şi cele referitoare la nelegalitatea executării lu silite nu pot fi analizate în cadrul prezentului proces care are ca obiect doar constatare* nulităţii contractului şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Or, cauzele de nulitate, ca şi cele de rezoluţiune a unui contract, sun sancţiuni care produc efecte retroactive şi presupun repunerea părţilor în situaţi* anterioară încheierii contractului. Cauzele de nulitate invocate de reclamantă vizeaz* însăşi valabilitatea contractului la momentul încheierii sale şi, în cazul în care contractu este afectat de o cauză de nulitate, devine inutilă analiza motivelor de rezoluţiune * contractului.

Prima instanţă nu a reţinut motivul de nulitate referitor la lipsa calităţi pârâtului de proprietar al praxisului de medicină de familie înstrăinat, pentru că dovad;

reiese din Certificatul de moştenitor nr. eliberat după mama sa LM de notarul public GF. De asemenea, contractul de vânzare cumpărare contestat a fost încheiat sub imperiul noului Cod Civil care, la art. 1230, prevede că lipsa calităţii de proprietar a vânzătorului la momentul încheierii contractului nu atrage nevalabilitatea vânzării, cumpărătorul urmând a deveni proprietar al bunului numai dacă vânzătorul dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului ori dacă terţul proprietar ratifică vânzarea. Reiese că obiectul vânzării exista la momentul încheierii contractului contestat pentru că praxisul medical exista în patrimoniul pârâtului.

Din prevederile art. 1225 alin. 2 din Codul civil a reţinut că obiectul contractului trebuie să fie determinat şi licit, sub sancţiunea nulităţii absolute, iar din prevederile art. 1226 alin. 2 din Codul Civil că obiectul obligaţiei trebuie să fie determinat sau cel puţin determinabil, să existe şi să fie posibil, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Or, obiectul Contractului nr. există iar pârâtul a făcut dovada acestui fapt prin Certificatul de moştenitor nr. . Obiectul contractului este şi determinat, el constând în praxisul de medicină de familie şi în bunurile mobile dobândite de pârât prin moştenire. Obiectele de inventar prevăzute în anexa nr. 1 la contract urmau a fi predate la sediul cabinetului din comuna B, judeţul Neamţ. Nu se poate considera că obiectul contractului nu ar fi determinat, pentru că la momentul încheierii sale părţile au stabilit foarte clar, prin anexă, care sunt bunurile pe care le dobândeşte cumpărătorul.

În privinţa motivului de nulitate referitor la pretinsa fraudă săvârşită de pârât, care ar fi ştiut că nu mai este proprietarul terenului şi al construcţiilor aferente praxisului, prima instanţă a considerat că reclamanta invocă un viciu de consimţământ sub forma dolului, respectiv eroarea provocată de pârât printr o acţiune sau o inacţiune în vederea inducerii reclamantei în eroare. Contractul de vânzare cumpărare criticat nu este însă afectat de acest caz de nulitate deoarece nu au existat manopere dolosive din partea pârâtului prin care să fi urmărit inducerea reclamantei în eroare prin inducerea unei convingeri greşite cu privire la calitatea de proprietar a pârâtului asupra terenului şi construcţiilor aferente praxisului. Prima instanţă a avut în vedere că la baza documentaţiei existente la dosarul notarului public NA - care a autentificat contractul de vânzare cumpărare - s a aflat şi Contractul de concesiune nr. privitor la aceste imobile în care se specifica în mod expres că dreptul de folosinţă al concesionarei LM, autoarea pârâtului, va înceta în cazul decesului acesteia. Dacă reclamanta ar fi manifestat diligenţă şi o atenţie mai sporită, specifică oricărui cumpărător, ar fi observat că dreptul de folosinţă asupra imobilelor nu s a transmis la pârât. Reclamanta nu şi poate invoca propria ei culpă şi lipsă de diligenţă deoarece eroarea în care s a aflat îi este imputabilă şi este o eroare nescuzabilă.

În privinţa pacienţilor aferenţi praxisului medical, prima instanţă a constatat că părţile nu au prevăzut în mod expres că numărul lor ar fi de 1500 şi că pârâtul s ar fi obligat să asigure transmiterea acestora către reclamantă. Reclamanta nu a făcut dovada existenţei acestei presupuse clauze şi nici că ea ar fi constituit un element determinant la încheierea contractului, fără de care nu ar mai fi cumpărat. Nu există, aşadar, vreun viciu de consimţământ care să afecteze valabilitatea contractului şi nici vreun doi al pârâtului cu privire la numărul pacienţilor. Din declaraţia martorei CM reiese că încă înaintea decesului autoarei LM unii dintre pacienţii ei s au transferat la alţi medici datorită lipsei ei constante de la cabinetul medical, din motive de sănătate, astfel că se poate conchide că numărul pacienţilor a scăzut anterior vânzării praxisului către reclamantă. Prima instanţa nu a validat nici susţinerile reclamantei în sensul că numărul de 1500 de pacienţi ar fi fost determinant la încheierea contractului, întrucât acest aspect nu a constituit o clauză contractuală, nici că ar fi cedat în faţa insistenţelor şi asigurărilor pârâtului că praxisul medical ar avea într adevăr un număr de 1500. Dacă acest număr ar fi fost

A

esenţial pentru reclamantă, cu siguranţă că ar fi cerut inserarea clauzei în contract. În realitate, reclamanta ştia că numărul pacienţilor unui cabinet medical nu este constant, ci poate înregistra creşteri sau scăderi, iar în privinţa celui dobândit ştia că în perioada de timp anterioară decesului autoarei LM o parte din pacienţii ei se transferaseră la alţi medici.

Faţă de toate acestea, prima instanţă a constatat că cererea reclamantei nu este întemeiată şi a respins o conform dispozitivului. Având în vedere această soluţie, a respins atât capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune interese şi de repunere a părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de vânzare cumpărare contestat.

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de pârât, având în vedere soluţia dată acţiunii reclamantei, prima instanţă a dispus obligarea reclamantei să îi plătească pârâtului suma de 3000 de lei cu acest titlu.

Ulterior, prin sentinţa civilă nr. — din data de prima instanţă 2

admis cererea formulată de pârâtul LAT şi a completat sentinţa civilă nr. — din data de -

în sensul obligării reclamantei să îi plătească pârâtului încă 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, pe lângă cei 3000 lei stabiliţi iniţial, deoarece la dosar sunt dom chitanţe de plată a onorariului de avocat, fiecare în cuantum de câte 3000 lei.

Atât împotriva sentinţei civile nr. — din data de, cât şi împotriva sentinţei civile nr. — din data de, pronunţate de Judecătoria Roman, a declara apel reclamanta FMSB B, care le a criticat pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. — din data de —

reclamanta a reiterat argumentele privind neîndeplinirea obligaţiilor contractuale d< către pârât, mai ales cea de a preda terenul şi construcţiile aferente praxisului, care ai făcut obiectul Contractului de concesiune nr. Pârâtul a ştiut că nu mai est<

posesorul imobilelor, însă prin manopere dolozive a ascuns această realitate atât faţă d< notarul public cât şi faţă de ea care, dacă ar fi cunoscut realitatea, nu ar mai fi cumpăra praxisul de medicină de familie. Pârâtul mai trebuia să îi predea atât lista pacienţilo cabinetului medical, cât şi lista persoanelor, altele decât pacienţii, care beneficiază d< serviciile oferite de cabinet; a garantat în mod nerealist un număr de 1500 de pacienţi, îi

A

funcţie de care ea, reclamanta, intenţiona să angajeze un medic şi 2 asistente. În lips; documentelor care să o îndreptăţească să îşi desfăşoare activitatea în fostul sediu a cabinetului medical, precum şi în urma reacţiei violente a proprietarului căruia i s-

restituit imobilul, a fost nevoită să se retragă la sediul său, deşi a plătit 4 rate din preţul stipulat în contract.

De asemenea, a reiterat faptul că contractul de vânzare cumpărare a praxisului nu are un obiect determinat şi nici nu este determinabil pentru că lipseşte infrastructura cabinetului, care constituie o parte componentă a praxisului.

A

În continuare a arătat că potrivit art. 1 din Ordinul nr. 1322/2006 din praxisul de medicină de familie face parte infrastructura cabinetului şi clientela acestuia, constituită din pacienţi şi alţi beneficiari ai serviciilor oferite de cabinet. Ei nu i s a predat însă nimic din patrimoniul de afectaţiune şi se poate afirma cu certitudine că nu există un obiect determinat şi nici determinabil al contractului, fapt ce atrage nulitatea lui absolută. Ilustrativ este faptul că imobilele care au făcut obiectul Contractului de concesiune nr. 3707/01.09.2004 - încheiat între Primăria comunei B şi autoarea LM - au fost retrocedate fostului proprietar în anul 2007, moment din care concesiunea a încetat. Autoarea şi a continuat activitatea în imobile cu îngăduinţa noului proprietar, probabil cu plata unei chirii la negru, însă pârâtul s a prevalat de existenţa acestui contract de concesiune. Toate aceste manopere dolozive şi încălcări ale condiţiilor de validitate a contractului de vânzare cumpărare contestat o îndreptăţesc pe reclamantă să solicite anularea contractului, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâtului să îi plătească daune interese, cu cheltuieli de judecată.

A

În apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1599 din data de 27.06.2019 reclamanta a invocat faptul că cheltuielile de judecată la plata cărora poate fi obligată partea care a pierdut procesul nu se stabilesc printr un simplu cumul al cheltuielilor făcute de partea adversă. Dispoziţiile art. 451 alin. 2 din Codul de procedură civilă îi permit judecătorului să cenzureze onorariul de avocat în funcţie de obiectul şi complexitatea cauzei, precum şi de munca depusă de avocat, însă instanţa de fond nu a efectuat un astfel de control.

Cererea de apel a fost în mod legal timbrată cu 1217,20 lei taxă judiciară de timbru iar în dovedire ambele părţi au depus înscrisuri.

Pârâtul LAT a depus întâmpinări detaliate la cele două cereri de apel (f. 30–77, respectiv 124–126), în care a reiterat în mare parte apărările de la instanţa de fond privind valabilitatea Contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.

Şi lipsa de suport real al criticilor aduse acestuia de către reclamantă. A invocat şi excepţia tardivităţii formulării apelului împotriva sentinţei civile nr. — din data de

— , întrucât hotărârea i a fost comunicată reclamantei la data de 16.07.2019 iar apelul a fost înregistrat la data de 20.08.2019.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţelor apelate în raport de motivele invocate precum şi din oficiu, potrivit art. 479 din noul Cod de procedură civilă, instanţa de control judiciar constată următoarele:

În privinţa excepţiei de tardivitate a apelului împotriva sentinţei civile nr. —

- din se reţine că, într adevăr, hotărârea i a fost comunicată reclamantei la data de 16.07.2019, însă cererea de apel a fost înregistrată la prima instanţă la data de 31.07.2019 (f. 107). Reiese că termenul de 30 de zile pentru exercitarea acestei căi de atac nu a fost depăşit, motiv pentru care excepţia invocată de intimatul pârât va fi respinsă ca nefondată.

Pe fondul litigiului, din prevederile ait. 1 din Ordinul nr. 1322/2006 privind aprobarea normelor de stabilire a criteriilor şi metodologiei de preluare a activităţii unui praxis existent se reţine că „Praxisul de medicină de familie, denumit în continuare praxis, reuneşte patrimoniul de afectaţiune profesională, infrastructura cabinetului şi clientela reprezentată de pacienţi şi alţi beneficiari ai serviciilor oferite de cabinet. „ În continuare, dispoziţiile art. 31 alin. 3 şi art. 33 din Codul civil prevăd că „(3) Patrimoniile de afectaţiune sunt masele patrimoniale fiduciare, constituite potrivit dispoziţiilor titlului IV al cărţii a IlI-a, cele afectate exercitării unei profesii autorizate, precum şi alte patrimonii determinate potrivit legii”, respectiv că „(1) Constituirea masei patrimoniale afectate exercitării în mod individual a unei profesii autorizate se stabileşte prin actul încheiat de titular, cu respectarea condiţiilor de formă şi de publicitate prevăzute de lege. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul măririi sau micşorării patrimoniului profesional individual. (3) Lichidarea patrimoniului profesional individual se face în conformitate cu dispoziţiile art. 1.941–1.948, dacă prin lege nu se dispune altfel.”

Pentru că praxisul de medicină de familie reprezintă un patrimoniu de afectaţiune profesională care poate fi deţinut doar de anumite persoane - respectiv de medicii abilitaţi de Casa Naţională de Sănătate să practice medicina de familie şi au contract de colaborare încheiat cu aceasta - dobândirea, păstrarea şi înstrăinarea praxisului de medicină de familie este reglementat în mod riguros de Ordinul nr. 1322/2006.

În ceea ce priveşte înstrăinarea praxisului, prevederile art. 6 din Ordinul nr. 1322/2006 dispun că „Preluarea activităţii poate fi realizată de către un medic specialist de medicină de familie, persoană fizică, ori de o unitate sanitară cu profil de medicină de familie, în formele de organizare prevăzute de lege, prin reprezentantul legal, în care cel puţin un medic este confirmat în specialitatea medicină de familie”.

În cazul decesului titularului unui cabinet cu un singur medic, prevederile art. 17 din Ordinul nr. 1322/2006 dispun că activitatea poate fi preluată de moştenitorii legali ai defunctului, dacă îndeplinesc cerinţele legii, iar dacă nu le îndeplinesc ei pot sa decidă fie preluarea activităţii de alt medic de familie, fie să angajeze un medic de familie care să îl înlocuiască pe defunct pentru o perioadă determinată. În prima alternativă preluarea activităţii de un alt medic de familie se poate face în termen de ce mult an de la decesul medicului titular, în caz contrar autorităţile locale, în colaborare ci cele de sănătate publică, vor întreprinde demersurile necesare pentru înfiinţarea unui noi cabinet de medicină de familie de către un nou titular.

Aceste prevederi restrictive pun în evidenţă faptul că praxisul de medicim de familie este strâns legat de persoana titularului său, pentru că întinderea lui depind* de calităţile profesionale ale titularului şi nu numai - în primul rând competenţa, dar ş respectarea programului de lucru, disponibilitatea de a lucra peste program sau de a fac* vizite la domiciliul pacienţilor, de a i asculta pe pacienţi şi de a empatiza cu ei, de; participa la campanii de profilaxie şi informare, dotarea cabinetului, calitate;

personalului auxiliar etc. , etc. Cu alte cuvinte, medicii de familie sunt persoane fizice autorizate ce activează într un mediu concurenţial, astfel că veniturile lor depind de cât de mult se implică în activitatea pe care o desfăşoară.

Prevederile menţionate pun în evidenţă şi faptul că medicina de familie este un serviciu public foarte important pentru societate, raţiune pentru care dreptul titularului asupra praxisului nu este absolut, din moment ce nu îl poate transmite în această formă la moştenitorii care, pentru a beneficia de munca autorului lor, au la dispoziţie doar un an pentru a şi valorifica moştenirea.

Instanţa de control judiciar mai reţine că din praxis poate figura şi dreptul de proprietate asupra cabinetului medical, dar nu în mod obligatoriu, cerinţele legale fiind satisfăcute dacă în vederea acreditării se prezintă un contract de concesiune sau de închiriere a unui imobil care să corespundă unei astfel de destinaţii.

În speţă, prin Contractul de vânzare cumpărare autentificat de notarul public NA din Roman sub nr. pârâtul i a vândut reclamantei praxisul de medicină de familie pe care îl dobândise prin moştenire de la mama lui, LM, care decedase la. Prima instanţă a reţinut în mod just că dovada dreptului de proprietate al pârâtului asupra praxisului reiese din Certificatul de moştenitor nr.

— şi că prin contractul de vânzare cumpărare pârâtul nu a garantat că praxisul ar avea un anumit număr de pacienţi, nici că din praxis ar face parte şi dreptul de proprietate asupra construcţiei în care funcţiona cabinetul medical dr. LM şi terenul aferent acestuia. În privinţa bunurilor enumerate în anexa contractului de vânzare cumpărare ca făcând parte din praxis, din prevederile art. 1687 şi urm. din Codul civil reiese că vânzătorului îi incumbă obligaţia de a preda bunurile înstrăinate, în caz de neexecutare cumpărătorul având dreptul de a cere în instanţă obligarea vânzătorului să îi predea bunurile, nu şi de a cere desfiinţarea contractului (decât în ipoteza în care, între timp, bunurile au pierit sau au devenit incompatibile cu scopul pentru care au fost cumpărate).

Ceea ce nu înţelege reclamanta este că prin Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. ea a cumpărat vadul comercial al unei afaceri

- în starea în care ajunsese după o perioadă destul de îndelungată de neglijare din cauza bolii şi ulterior al decesului dr. LM - şi nu nişte imobile. De altfel, în materia vânzării - indiferent de obiectul ei - se aplică principiile potrivit cărora vânzătorul nu poate înstrăina un drept care nu îi aparţine iar cumpărătorul trebuie să fie diligent şi prudent, pentru că sunt considerate acceptate viciile obiectului cumpărat pe care le ar fi putut observa singur sau prin apelarea la un specialist.

Prima instanţă a reţinut în mod just şi că pârâtul nu a întreprins manopere dolozive pentru a i induce reclamantei convingerea că din praxisul medical ar face parte şi construcţia cu terenul aferent; dimpotrivă, a arătat că autoarea sa îşi desfăşura activitatea în acel spaţiu în baza Contractului de concesiune nr. , care a continuat să fie valabil şi după anul 2007, când imobilul a fost retrocedat fostului proprietar, pentru că acesta era ţinut, conform art. 14 din Legea nr. 10/2001, republicată, să se subroge în drepturile şi obligaţiile Comunei B, el putând doar să renegocieze celelalte clauze ale contractului.

Or, aşa cum s a arătat mai sus, reclamanta nu a manifestat diligenţă la încheierea Contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. pentru a se lămuri exact care sunt bunurile materiale care intră în componenţa praxisului achiziţionat şi, pentru că în Comuna B pot funcţiona numai două cabinete de medicină de familie - respectiv cel pe care îl deţine ea şi cel care a aparţinut dr. LM - a realizat că, nemaiavând concurenţă, ar avea interes să desfiinţeze contractul de vânzare cumpărare, mai ales că nici achiziţia imobiliară la care aspirase nu s a realizat.

De asemenea, se constată că prima instanţă a analizat în mod detaliat pretinsele motive de nulitate a contractului de vânzare cumpărare şi că le a respins pe bună dreptate, astfel că în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă apelul împotriva sentinţei civile nr. va fi respins ca nefondat.

A

În privinţa apelului împotriva sentinţei civile nr. , instanţa de control judiciar reţine, pe de o parte că pârâtul a solicitat, practic, îndreptarea unei erori materiale din sentinţa civilă nr. — şi nu completarea acesteia pentru că, potrivit art. 444 din Codul de procedură civilă, completarea hotărârii este admisibilă doar atunci când instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu. Or, prin sentinţa civilă nr. prima instanţă s a pronunţat asupra cererii pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată cu următoarea motivare: „Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către pârât, având în vedere soluţia dată cererii formulate de către reclamantă, instanţa va obliga reclamanta la plata sumei de 3000 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.”

Deşi formularea este foarte succintă, din ea s ar înţelege că prima instanţă a aplicat dispoziţiile art. 451 alin. 2 din Codul de procedură civilă potrivit cărora „Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.”

Este adevărat că obiectul cauzei este destul de valoros (15.000 euro) şi că la judecata în fond s au acordat 10 termene de judecată, însă avocatul pârâtului nu s a prezentat la toate termenele iar apărările pe care le a întocmit (ca şi mare parte din stufoasele memorii ale pârâtului) au avut o contribuţie modestă la soluţionarea speţei, pentru că au pus accentul pe aspecte colaterale care nici în apel nu au contat prea mult.

Aşa fiind, considerând că suma de 3000 lei la care reclamanta a fost obligată cu titlu de cheltuieli de judecată prin sentinţa civilă nr. reflectă munca depusă de avocatul pârâtului şi că, în temeiul art. 451 alin. 2 din Codul de procedură civilă majorarea acesteia nu se justifică, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă instanţa de control judiciar va admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1599 din 27.06.2019, pe care o va schimba în totalitate în sensul respingerii cererii de completare a sentinţei civile nr. 277 din 18.02.2019.

De asemenea, întrucât la pronunţarea acestei din urmă sentinţe nu se poate reţine vreo culpă pârâtului, instanţa de control judiciar va respinge cererea apelantei reclamante de obligare a intimatului pârât la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Domenii speta

Spete similare