Furtul prev. de art. 228 Cod penal

Sentinţă penală 61 din 10.04.2019


Cuprins pe materii: Drept penal. Drept procesual penal.

Judecătoria Târgu Bujor, secţia penală, sentinţa penală nr. 61/10.04.2019

 

Prin rechizitoriul nr. 26/P/2018 din 27.03.2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul G  a trimis în judecată, în stare de libertate, pe inculpatul H  T -O , pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat  prev. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal  cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că inculpatul, în noaptea de 10/11.09.2017, a sustras autoturismul marca Mazda Demio cu numărul de înmatriculare SV-...., ce se afla parcat în oraşul B , pe strada Trandafirilor nr. 155, în faţa sediului societăţii persoanei vătămate F M, precum şi un fierăstrău mecanic marca Stihl 461, o clupă forestieră din sediul S.C. L  S  S.R.L. B  şi două perechi de ochelari de soare, cauzând un prejudiciu în valoare totală de 15.000 lei.

Situaţia de fapt a rezultat din administrarea următoarelor mijloace de probă: plângere persoană vătămată; declaraţie persoană vătămată/parte civilă; procesul - verbal de cercetare la faţa locului şi planşă foto aferentă; procese verbale de transcriere a SMS –urilor dintre persoana vătămată şi inculpat, respectiv martorul Luca Iulian şi inculpat, contract de vânzare - cumpărare formă olografă; proces – verbal de vizualizare a mesajelor; proces – verbal de consemnare conţinut convorbiri telefonice; procese – verbale de ridicare autoturism şi înscrisuri de la T  B  I ; proces verbal de predare autoturism şi înscrisuri către persoana vătămată; declaraţii martori, declarații inculpat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei T  B sub nr. ..../2018, la data de 02.04.2018.

Prin încheierea nr. 253/2018 din data de 31.05.2018, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. ....P/2018 din 27.03.2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul G  privind pe inculpatul H  T  O ,  trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Legal citat, inculpatul nu s-a prezentat în instanţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele :

Persoana vătămata, F  M, a fost încarcerată în Penitenciarul B împreună cu inculpatul H  T O , în cursul anului 2015, acesta fiind locul în care cei doi s-au cunoscut.

După liberarea din penitenciar, persoana vătămată, s-a stabilit fără forme legale, pe raza oraşului B  judeţul G , devenind reprezentantul legal al S.C. L  S  S.R.L., societate ce are ca obiect exploatare şi comerţ material lemnos.

La sfârşitul lunii iulie 2016, a fost eliberat din penitenciar şi inculpatul H  T O, care, în baza relaţiei de amiciţie întreţinute în penitenciar cu persoana vătămată, a venit în oraşul B  la persoana vătămată, care l-a angajat în cadrul S.C. L  Si  S.R.L., începând cu luna septembrie 2016, pe post de conducător auto.

În ziua de 10.09.2016, persoana vătămată împreună cu inculpatul, au mers la un punct de lucru al S.C. L S  S.R.L., situat în comuna R  judeţul Galaţi, revenind împreună pe raza oraşului B  în cursul serii. În acest context, inculpatul a solicitat persoanei vătămate, să-i împrumute camioneta marca Renault de 3.5 tone pentru a merge pe raza judeţului I  la prietena sa. Persoana vătămată a fost de acord, a alimentat camionul cu combustibil, după care în jurul orei 2000, s-a culcat.

A doua zi, respectiv 11.09.2016, în jurul orelor 0830-0900, când s-a trezit, persoana vătămată a constatat că îi lipsea autoturismul marca Mazda Demio, ce era parcat în faţa sediului S.C. L  S S.R.L. din B . Camioneta marca Renault care îi fusese solicitată cu împrumut de inculpat se afla în curtea societăţii, iar inculpatul dispăruse. Persoana vătămată şi-a dat seama că inculpatul i-a sustras autoturismul, constatând în acelaşi timp şi lipsa altor bunuri din sediul societăţii, respectiv, un fierăstrău mecanic marca Stihl 461, o clupă forestieră şi două perechi de ochelari de soare.

Persoana vătămată a contactat telefonic pe inculpat care a răspuns, şi-a cerut scuze pentru ceea ce făcuse şi a promis persoanei vătămate că va reveni în scurt timp pe raza oraşului B , cu toate bunurile sustrase, promisiune pe care nu a îndeplinit-o. Ulterior inculpatul nu a mai răspuns la telefon persoanei vătămate.

În ziua de 14.09.2016, persoana vătămată a prezentat organelor de cercetare ale poliţiei judiciare, telefonul mobil în care exista un schimb de mesaje între aceasta şi inculpat din care rezulta că inculpatul recunoaşte că a sustras autoturismul şi bunurile menţionate.

Cu ocazia audierii persoana vătămată a precizat că, în momentul în care inculpatul a venit pe raza oraşului B , avea asupra sa suma de 700 lei cu care şi-a cumpărat un telefon mobil, cartelă telefonică, ţigări şi alte bunuri. La angajarea sa, nu a promis inculpatului un salariu de 2500-3000 lei şi nici nu i-¬a solicitat acestuia să o ajute cu sume de bani. După aproximativ două săptămâni de la stabilirea  pe raza oraşului  B, în una din zile inculpatul  a consumat alcool, având unele discuţii cu persoana vătămată care îi solicitase să plece, dar inculpatul i-a cerut să î1 ierte după acel episod şi să-i mai acorde o şansă.

Cu ocazia reaudierii persoanei vătămate la data de 16.01.2018, aceasta a precizat că la data de 15.01.2018, a fost contactată telefonic de un cetăţean ce s-a recomandat a fi T  B din comuna M  judeţul I , care i-a comunicat că unchiul sau T G  din aceeaşi localitate este în posesia autoturismului marca Mazda Demio şi că are nevoie de cartea de identitate a autoturismului în vederea înmatriculării. Despre provenienţa autoturismului T  B  a comunicat telefonic persoanei vătămate că a cumpărat-o de la un cetăţean pe nume S  I  cu suma de 5000 lei.

În urma cercetărilor efectuate, având în vedere precizările făcute de persoana vătămată F  M , au fost identificate cele două persoane care au deţinut autoturismul marca Mazda Demio, proprietatea persoanei vătămate, ca fiind martorii T G  şi T  B  I din comuna M , judeţul I .

 Cu ocazia audierii, martorul T  B  I , a declarat că în ziua de 07.11.2017, împreună cu tatăl său martorul T  G , s-au deplasat în localitatea Santa M , judeţul I , unde s-au întâlnit cu martorul S  I  din comuna C , sat L  C , judeţul I , care avea postat la vânzare, pe un site de pe internet autoturismul marca Mazda Demio cu numărul de înmatriculare SV-...... După ce au făcut o probă şi s-au înţeles asupra preţului, au cumpărat de la martorul S  I  autoturismul în cauză cu suma de 650 euro, urmând sa-i mai plătească acestuia, încă 100 euro în momentul în care le va da cartea de identitate. În momentul cumpărării, martorul S  I  a dat martorului T  B  I , certificatul de înmatriculare al autoturismului, poliţa RCA şi un contract de comodat. Martorul a mai menţionat că, după ce a insistat ca martorul S  I  să dea cartea de identitate a autoturismului, constatând că nu au rezultatul dorit, au reuşit să ia legătura cu persoana vătămată F  M , solicitându-i acestuia cartea de identitate. În final martorul T  B  I  a aflat că autoturismul pe care 1-a cumpărat de la martorul S  I  provine din furt, motiv pentru care la data de 30.01.2018, 1-a predat organelor de poliţie.

În momentul cumpărării autoturismului, martorul S  I  a întocmit un „Contract de vânzare cumpărare", scris de mână, înscris ce 1-a predat organelor de poliţie cu ocazia audierii.

După cum reiese din probele administrate în cauză, martorul T  B  I s-a dovedit a fi un cumpărător de bună credinţă, motiv pentru care acesta se constituie parte civilă în cauză  cu suma de 650 euro, reprezentând suma de bani plătită martorului S  I  pe autoturism şi 500 lei reprezentând contravaloarea pieselor pe care le-a înlocuit la autoturism.

Martorul T  G  confirmă cele declarate de fiul său, martorul T  B  I, cu precizarea că au fost cumpărători de bună credinţă şi nu au cunoscut faptul că autoturismul provine din furt.

Cu ocazia audierii martorului S  I , acesta a precizat faptul că la sfârşitul lunii octombrie/ începutul lunii noiembrie 2017, fără a preciza cu exactitate data, a cumpărat din municipiul I de la un cetăţean pe nume R , fără a-i cunoaşte alte date de identitate, autoturismul marca Mazda Demio cu numărul de înmatriculare SV-....WZ, pentru care a plătit suma de 2500 lei. După aproximativ 6-7 zile de la cumpărare, a publicat-o la vânzare pe internet găsind cumpărător pe T  B  I  din comuna M  judeţul I , căruia i-a vândut-o în final cu suma de 650 euro. Martorul a mai precizat că, din discuţiile purtate cu „Romeo", a înţeles că de fapt autoturismul aparţinea unui cetăţean cunoscut cu poreca „Smochi" tot din municipiul I. Martorul S  I  a  menţionat că la data cumpărării autoturismului de la „Romeo", nu au întocmit nici un document în acest sens şi nu a cunoscut faptul că autoturismul provine din furt.

Pe raza municipiului I , a fost identificată persoana care poartă porecla „Smochi” ca fiind M  A  C . Cu ocazia audierii acestuia în calitate de martor, acesta a declarat că în una din zilele lunii martie sau aprilie 2017, fără a putea preciza data, a însoţit pe prietenul său H  A  N  din municipiul I , în târgul de autoturisme din I , când acesta a cumpărat de la inculpatul H  T  O , autoturismul marca Mazda Demio cu numărul de înmatriculare SV-....., pentru care a plătit suma de 500 euro. Cu ocazia vânzării-cumpărării s-a întocmit un Contract de vânzare - cumpărare olograf, semnat de vânzător, cumpărător şi martorul M  A  C , pe spatele căruia este fotocopia actului de identitate seria PA nr.2....55, cu datele de identitate ale inculpatului, contract pe care 1-a predat organelor de poliţie. Martorul mai precizează că prietenul său H  A  N , după cumpărarea autoturismului a plecat la muncă în Spania, unde se află şi în prezent, iar autoturismul i-a fost lăsat lui să îl folosească. În luna octombrie 2017, un prieten comun pe nume Romeo, cu ştirea lui H  N  A , a vândut autoturismul în cauză martorului S  I cu suma de 2000 sau 2500 lei.

La data  de 31.01.2018, autoturismul a fost restituit persoanei vătămate F M , aceasta precizând că  se constituie parte civilă în cauză cu suma de 5000 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase şi nerecuperate.

A fost identificat martorul L  I , care la data comiterii furtului lucra în cadrul S.C. L S  S.R.L., şi cu ocazia audierii acesta a precizat că: în ziua de 13.09.2016, a vorbit la telefon cu inculpatul, care i-a confirmat că el a sustras autoturismul şi celelalte bunuri, de la persoana vătămată F  M  şi că se va întoarce în cel mai scurt timp, după care au mai discutat prin SMS-uri.

De asemenea, în cauză a fost audiat şi martorul S  V  care  a declarat faptul că, în ziua de 23.09.2016 s-a întâlnit cu inculpatul H  T O pe raza municipiului I ,care  i-a spus că a lucrat la persoana vătămată F  M , dar a plecat pentru că nu 1-a plătit. În acea zi inculpatul i-a mai spus că are un autoturism marca Mazda de vânzare. În ziua de 25.09.2016, martorul s-a întâlnit din nou cu inculpatul, de această dată în târgul de maşini din I , spunându-i din nou că are un autoturism marca Mazda de vânzare.

Cu ocazia audierii inculpatului H  T O, acesta a precizat că în seara zilei de 10.09.2016, a plecat din oraşul B  judeţul G , cu autoturismul marca Mazda Demio cu numărul de înmatriculare SV-...., condus de el, în care se aflau o drujbă marca Stihl 461, o clupă forestieră, două perechi de ochelari de soare şi documentele autoturismului, cu acordul persoanei vătămate. Mai mult decât atât, inculpatul a precizat că ar fi existat o înţelegere între el şi persoana vătămată pentru a se deplasa pe raza municipiului I , pentru a procura nişte sume de bani de la prieteni de ai săi, bani ce i-ar fi fost necesari în societate persoanei vătămate.

Inculpatul nu a putut menţiona numele vreunei persoane căreia i-ar fi solicitat bani, declarând ca nu-şi mai aminteşte cum se numeşte.

Ajuns în I după ce şi-a vizitat sora în comuna C , a revenit pe raza municipiului menţionat, unde a stat aproximativ două săptămâni până în jurul datei de 25.09.2016, când în talciocul din I  a vândut toate bunurile. Pe autoturism a încasat suma de 500 euro, pe drujbă 200 lei, iar pe celelalte bunuri nu-şi aminteşte cât a încasat. Nu a putut preciza, cui a vândut autoturismul sau celelalte bunuri.

Inculpatul a declarat că a sustras bunurile menţionate pentru a-şi recupera

suma de bani, pe care i-ar fi datorat-o persoana vătămată, pentru perioada cât a

lucrat la aceasta, în cadrul societăţii.

Din adresa nr. 13...6/7262 din 01.02.2018, a D.G.E.F.P.L. I  rezultă că

H  T O nu figurează cu bunuri mobile sau imobile şi

înregistrează obligaţii de plată la bugetul local în sumă de 100 lei reprezentând

amenzi.

În ziua de 11.07.2017, inculpatul a fost verificat în baza de date D.E.P.A.B.D., rezultând faptul că nu figurează cu corespondent în evidenta auto,  motiv pentru care s-a reţinut în sarcina sa şi infracţiunea prev. de art. 335 alin. l Cod penal.

Au fost solicitate date suplimentare Instituţiei Prefectului - Judeţul S - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor şi prin adresa nr.58802 din 25.07.2017, se comunică faptul că H  T O, figurează în evidenţe cu permis de conducere auto S0401....V, eliberat de I.P.J. S  la 17.02.1995 pentru categoria „B" obţinută la 24.01.1995, anexând fişa conducătorului auto şi fila din registrul de eliberări permise.

În drept, fapta inculpatului H  T O constând în aceea că, în noaptea de 10/11.09.2017, a sustras autoturismul marca Mazda Demio cu numărul de înmatriculare SV-...., ce se afla parcat în oraşul B , pe strada Trandafirilor nr. 155, în faţa sediului societăţii persoanei vătămate F  M , precum şi un fierăstrău mecanic marca Stihl 461, o clupă forestieră din sediul S.C. L  S  S.R.L. B  şi două perechi de ochelari de soare, cauzând un prejudiciu în valoare totală de 15.000 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal.

Instanţa constată că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de furt calificat constă în scoaterea bunurilor mobile din sfera de stăpânire a persoanei în posesia sau detenţia căreia se aflau acele bunuri  şi trecerea lor în sfera de stăpânire a inculpatului.

Din probele administrate în cauză rezultă că au fost realizate atât actele de deposedare a persoanei vătămate cât şi actele de împosedare a inculpatului.

Urmarea imediată constă în prejudiciul produs în patrimoniul persoanei vătămate.

În ceea ce priveşte raportul de cauzalitate, rezultă din materialul probator administrat.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa reţine că poziţia subiectivă a inculpatului faţă de infracţiunea săvârşită şi rezultatul socialmente periculos al acesteia, se caracterizează prin intenţie calificată prin scop. Astfel, din ansamblul probator administrat rezultă că inculpatul şi-a dat seama că prin acţiunea lui pricinuieşte o pagubă în patrimoniul persoanei vătămate urmărind obţinerea unor foloase materiale injuste.

La individualizarea pedepselor instanţa va avea în vedere criteriile generale prev. de art. 74 Cod penal, respectiv „împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale al infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială”.

Conform fişei de cazier judiciar inculpatul H  T O, a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 16... din 31.05.2013 a Judecătoriei I , definitivă prin decizia penală nr. 836 din 23.07.2013 a Curţii de Apel I , la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare. A fost arestat la data de 03.04.2013 şi liberat condiţionat la data de 02.08.2016, cu un rest rămas neexecutat de 426 de zile.

Faţă de această situaţie inculpatul se află în stare de recidivă, fiindu-i aplicabile prevederile art. 41 alin. 1 Cod penal.

Faţă de cele expuse şi reţinute, având în vedere circumstanţele săvârşirii faptei şi faţă de antecedentele penale ale inculpatului, instanţa apreciază că scopul educativ preventiv al pedepsei poate fi atins numai prin privare de libertate.

În baza disp. art. 104 alin. 2 Cod penal va dispune revocarea liberării condiţionate pentru restul neexecutat de 426 zile închisoare din pedeapsa aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 387/2016 a Judecătoriei B , definitivă prin necontestare la data de 08.03.2016  şi executarea acestuia alăturat de pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând a executa în total pedeapsa de 3 (trei) ani şi 426 zile închisoare.

În temeiul disp. art. 67 alin. 1 Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66  alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe o perioadă de 3 (trei) ani.

În temeiul disp. art. 65 alin. 1 Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii.

Cu privire la latura civilă.

Persoana vătămată F  M  s-a  constituit parte civilă cu suma de 2500  lei iar martorul T  B  I  s-a  constituit parte civilă cu sumele de 650 euro şi 500 lei, reprezentând  daune materiale.

Fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv: faptă ilicită, prejudiciu şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, în temeiul disp. art. 1357 Cod civil,văzând,  instanţa va obliga pe inculpat să plătească părţii civile F  M ,  suma de 2500  lei  daune materiale iar părţii civile T  B  I , sumele de 650 euro şi 500 lei daune materiale.

Văzând şi disp. art. 274 alin. 1 Cod procedură penală.

Domenii speta