Completarea hotărârii de apel cu soluția asupra petitului ce a făcut obiectul cererii de completare la fond.

Decizie 305 din 27.08.2019


Apelul a fost formulat numai împotriva sentinței de la fond nu și împotriva hotărârii de completare a sentinței cu privire la cheltuielile de judecată. Pe cale de consecință, nu se poate cere completarea deciziei din apel cu soluţia privind cheltuielile de judecată de la fond atâta timp cât acestea nu au fost acordate prin hotărârea atacată, nefăcând, deci, obiect al apelului.

 Decizia civilă nr. 305/2019/27.08.2019

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 01.09.2015 pe rolul Judecătoriei Galaţi sub nr. …/233/2015, reclamanta SC C SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC T SRL obligarea acesteia la plata sumei de 133.160 lei reprezentând contravaloarea chiriei restante, precum şi plata penalităţilor de întârziere aferente fiecărei facturi restante, în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere. A solicitat cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. …/03.07.2017, Judecătoria Galaţi a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru sumele aferente facturilor emise în perioada contractuală 01.09.2009-31.08.2010 şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC C SA în contradictoriu cu pârâta SC T SRL ca fiind prescrisă pentru sumele aferente facturilor emise în perioada contractuală 01.09.2009-31.08.2010 şi ca neîntemeiată pentru sumele aferente facturilor emise după data de 01.09.2010.

Prin hotărârea din 16.03.2018, Judecătoria Galaţi a admis cererea de completarea a sentinţei civile nr. …/03.07.2017 pronunțată în dos. nr. …/233/2015*, formulată de pârâta SC T SRL; a dispus obligarea reclamantei SC C SA la plata către de pârâta SC T SRL a cheltuielilor de judecată de 5.000 lei reprezentând onorariu avocaţial.

Împotriva sentinţei civile nr. …/03.07.2017, la data de 03.11.2017 a declarat apel reclamanta C SA Galaţi, solicitând anularea sentinţei primei instanţe, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. …/27.03.2019 pronunţată în dosarul nr. …/233/2015**, Tribunalul Galaţi a admis apelul promovat de apelanta-reclamantă C SA; a anulat sentinţa apelată şi, în rejudecare, a admis excepţia prescrierii dreptului material la acţiune cu privire la contravaloarea chiriei şi a penalităţilor de întârziere aferente facturilor fiscale emise anterior datei de 01.09.2012, a respins, ca fiind prescrise, pretenţiile referitoare la obligarea pârâtei la plata contravalorii chiriei şi a penalităţilor de întârziere aferente facturilor fiscale emise anterior datei de 01.09.2012 şi a respins, ca nefondate, pretenţiile referitoare la obligarea pârâtei la plata contravalorii chiriei şi a penalităţilor de întârziere aferente facturilor fiscale emise în perioada 02.09.2012-12.06.2014.

Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului Galaţi la data de 05.07.2019, intimata-pârâtă T SRL a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună completarea deciziei civile nr. …/27.03.2019 în sensul obligării apelantei-reclamante C SA la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat în sumă de 5.000 lei, din primul şi al doilea ciclu procesual, conform chitanţelor nr. 46/15.09.2016 şi nr.53/23.09.2016, depuse la dosar.

Prin Decizia civilă nr. 305/2019/27.08.2019, instanța a Respinge, ca nefondată, cererea de completare a deciziei civile nr. … pronunţată la data de 27.03.2019 de Tribunalul Galaţi în dosarul înregistrat cu nr. …/233/2015** formulată de intimata – pârâtă T S.R.L.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Chitanţele nr. 46/15.09.2016 (nr. 000438/15.09.2016) în sumă de 3.000 lei şi nr. 53/23.09.2016 (nr. 000445/23.09.2016) în sumă de 2.000 lei, au fost depuse în primul ciclu procesual, în dosarul nr. …/233/2015* al Tribunalului Galaţi, la termenul de judecată din 25.01.2017.

Astfel cum s-a precizat anterior, prin decizia civilă nr. …/2017 din data de 25.01.2017 pronunţată de Tribunalul Galaţi - Secţia a II a Civilă în dos. nr. …/233/2015*, instanţa a admis apelul, a anulat sentinţa civilă nr. …/31.03.2016 a Judecătoriei Galaţi şi a dispus trimiterea spre rejudecare a cauzei către aceeaşi instanţă.

În al doilea ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. …/03.07.2017 pronunţată în dosarul nr. …/233/2015*, Judecătoria Galaţi a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru sumele aferente facturilor emise în perioada contractuală 01.09.2009-31.08.2010 şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC C SA în contradictoriu cu pârâta SC T SRL ca fiind prescrisă pentru sumele aferente facturilor emise în perioada contractuală 01.09.2009-31.08.2010 şi ca neîntemeiată pentru sumele aferente facturilor emise după data de 01.09.2010, fără a se pronunţa asupra petitului referitor la cheltuielile de judecată.

În schimb, la solicitarea pârâtei T SRL efectuată prin cererea înregistrată la 19.12.2017 pe rolul Judecătoriei Galaţi, prin hotărârea din 16.03.2018, această instanţă a admis cererea de completarea a sentinţei civile nr. …/03.07.2017 pronunțată în dos. nr. …/233/2015* şi a dispus obligarea reclamantei SC C SA la plata către de pârâta SC T SRL a cheltuielilor de judecată de 5.000 lei reprezentând onorariu avocaţial (chitanţele nr. 46/15.09.2016 şi nr. 53/23.09.2016).

La data de 03.11.2017, apelanta-reclamantă SC C SA a declarat apel numai împotriva sentinţei civile nr. …/03.07.2017 pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul nr. …/233/2015*, nu şi împotriva hotărârii din 16.03.2018 a aceleaşi instanţe, de completare a sentinţei civile nr. …/03.07.2017. Prin urmare, hotărârea din 16.03.2018 a Judecătoriei Galaţi pronunţată în dos. nr. …/233/2015* a rămas definitivă prin neapelare, conform art. 634 alin.1 pct.3 C.pr.civilă.

Tribunalul a soluţionat apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. …/03.07.2017 în limitele prevăzute de art. 476-478 C.pr.civilă, iar efectul devolutiv al acestuia nu s-a extins şi asupra hotărârii de completare dispozitiv din 16.03.2018 a Judecătoriei Galaţi pronunţată în dos. nr. …/233/2015*, care nu a fost atacată cu apel, cale separată prevăzută expressis verbis atât în dispozitivul acesteia, cât şi în prevederile art. 446 C.pr.civilă.

Având în vedere aceste considerente, tribunalul va respinge ca nefondată cererea de completare a hotărârii formulată de intimata-pârâtă T SRL.

Domenii speta