Calitatea de asociat al societăţii a moştenitorului asociatului decedat, până în momentul finalizării formalităţilor de publicitate prevăzute de lege. Nelegala convocare la Adunarea Generală Extraordinară a Asociaţilor pentru convocarea defectuoasă a asoc

Rezumat:

Chiar dacă voinţa societară certă şi neechivocă, impusă şi de principiul imperativ pacta sunt servanda ce guvernează actul constitutiv al societăţii, a fost în sensul continuării activităţii societăţii cu moştenitorii asociatului decedat, iar pârâtul justifică calitatea de moştenitor, totuşi el are doar calitatea de terţ faţă de societate şi nu de asociat la aceasta, în condiţiile în care, transmiterea părţilor sociale trebuie înscrisă în registrul comerţului şi în registrul de asociaţi ai societăţii, condiţii cumulative pentru producerea efectelor nepatrimoniale pretinse, respectiv constituirea şi consolidarea dreptului persoanei care vizează să devină asociat.

Prevederile prev. art. 195 din Legea nr. 31/1990 consacră în termeni imperativi, de strictă interpretare şi aplicare, obligaţia şi, respectiv, dreptul corelativ de informare asupra ordinii de zi a adunării generale, instituite de legiuitor în scopul protejării consimţământului asociaţilor şi acordării posibilităţii acestora de a-şi exercita votul în deplină cunoştinţă de cauză, cu privire la aspectele puse în discuţie şi asigurării egalităţii în drepturi a acestora.

Este adevărat că, legiuitorul nu a prevăzut expres vreo sancţiune în cazul încălcării regulilor privind convocarea adunării, însă doctrina şi jurisprudenţa în materie au statuat cvasiunanim, plecând de la raţiunea textului, în sensul că procedura organizării adunării generale, obiectul dezbaterilor şi exercitarea dreptului de vot trebuie să se fundamenteze pe îndeplinirea obligaţiei de informare cu privire la obiectul adunării, lipsa convocării sau chiar convocarea nelegală, nemenţionarea în convocator a ordinii de zi sau expunerea lacunară a problemelor ce fac obiectul deliberării fiind neregularităţi apte să genereze nulitatea hotărârii. Omisiunea sau greşeala în a emite un convocator complet şi legal poate avea semnificaţia încălcării dreptului la informare exactă şi completă a asociaţilor în ceea ce priveşte organizarea adunării. Obligaţia de informare a fost statuată tocmai în scopul de a asigura adoptarea unei decizii sociale care să se fundamenteze pe o cauză licită şi să permită identificarea obiectivului urmărit. Nerespectarea obligaţiei de informare este în măsură să afecteze acea componentă a cauzei care vizează concordanţa acestui element cu legea şi ordinea publică societară.

Informarea necorespunzătoare asupra chestiunilor supuse deliberării şi convocarea defectuoasă a asociaţilor nu permite identificarea motivului determinant şi a obiectivului urmărit la adoptarea deciziei sociale. Nevalabilitatea cauzei, atunci când aceasta lipseşte datorită absenţei scopului imediat, ori atunci când ea este ilicită sau imorală, atrage sancţiunea nulităţii absolute a convocatorului şi, pe cale de consecinţă, a hotărârii AGEA, aspect care conferă acţiunii promovate un caracter imprescriptibil şi, prin urmare, derogatoriu de la norma generală cuprinsă în art. 196 din legea nr. 31/1990, context în care, excepţia tardivităţii cererii reconvenţionale invocată în apărare de către societatea-reclamantă, nu poate fi primită.

Normele legale privind convocarea AGEA, reglementând probleme care ţin de statutul organic al persoanei juridice (modul de organizare şi funcţionare a organului suprem de conducere a societăţii) şi interesând drepturi fundamentale ale asociaţilor, drepturi care ţin de esenţa raporturilor juridice societare, au caracter de ordine publică.

Hotărârea:

Asupra apelului de faţă, constată că, prin cererea adresată Tribunalului Suceava – Secţia a II-a civilă la data de 20 noiembrie 2017 şi înregistrată sub nr. .../86/2017, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pârâtul B. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că, urmare a decesului asociatului C., decedat la data de 8.01.2015, părţile sociale deţinute de acesta la SC A SRL, respectiv un nr. de 4.500 părţi sociale în valoare de 45.000 lei, au fost preluate în întregime de către fiul său, B., conform certificatului de moştenitor nr. 123/9.07.2015 şi actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 2325/20.09.2017; că, asociaţii rămaşi, respectiv D. şi E., au decis, urmare a Adunării Generale Extraordinare din data de 17.08.2015 pentru care s-a adoptat Hotărârea nr. 1/17.08.2015, continuarea activităţii societăţii fără moştenitorii asociatului decedat şi plata părţilor sociale către moştenitori conform ultimului bilanţ aprobat; că, valoarea celor 4.500 părţi sociale, conform ultimului bilanţ aprobat anterior decesului asociatului, respectiv bilanţul din data de 31.12.2013 înregistrat la ANAF sub nr. 50563021/25.04.2014 este de 112.214 lei; că, a efectuat plata sumei de 112.214 lei prin consemnarea la dispoziţia moştenitorilor asociatului decedat, conform încheierii din data de 15.12.2015 a BEJ H. din dosarul execuţional nr. 53/2015; că, prin Hotărârea nr. 4/28.08.2017 s-a decis că vor avea calitate de administatori asociaţii rămaşi, respectiv D. cu un nr. de 8182 părţi sociale şi E., cu un nr. de 1818 părţi sociale, urmare a redistribuirii părţilor sociale după decesul asociatului C.; cu obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în fapt, începând cu luna ianuarie 2013 în cadrul SC A. SRL, cu sediul în .., au avut calitate de asociaţi D., cu un nr. de 4.500 părţi sociale, E. cu un nr. de 1.000 părţi sociale şi C. cu un nr. de 4.500 părţi sociale.

La data de 8.01.2015 asociatul C. a decedat. Urmare a decesului a fost emis certificatul de moştenitor nr. 123/9.07.2015 conform căruia calitate de moştenitori aveau soţia supravieţuitoare G., şi cei doi descendenţi, respectiv fiul B. şi fiica F. Ulterior, între moştenitori a intervenit actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 2335/20.09.2017 în urma căruia toate cele 4.500 de părţi sociale deţinute de asociatul decedat C. au fost preluate de către fiul acestuia, B., justificând astfel calitatea procesuală exclusivă a acestuia de a figura în prezentul litigiu în calitate de pârât.

Conform actului constitutiv actualizat al societăţii înregistrat şi la ORC prin rezoluţia nr. 538/16.01.2013, în caz de deces al unui asociat părţile sociale ale acestuia se transmit prin moştenire legală sau testamentară, potrivit legii.

Asociaţii rămaşi în viaţă, respectiv D. şi E., în urma Adunării Generale Extraordinare din data de 17.08.2015, au decis, conform Hotărârii nr. 1/17.08.2015, continuarea activităţii societăţii fără moştenitorii asociatului decedat, precum şi plata părţilor sociale către moştenitori, în temeiul art. 11 din actul constitutiv al societăţii şi art. 202 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată. Raportat la ultimul bilanţ contabil aprobat anterior decesului asociatului, respectiv bilanţul pentru anul 2013, înregistrat la ANAF cu nr. 50563021/25.04.2014, contravaloarea celor 4.500 părţi sociale ale moştenitorilor este în cuantum de 112.214 lei.

Deşi toţi cei trei moştenitori ai asociatului decedat au fost informaţi în mod direct despre toate detaliile situaţiei în cauză, aceştia nu au reuşit să se pună de acord cu privire la contravaloarea părţilor sociale, motiv pentru care societatea reclamantă s-a adresat BEJ H. pentru a pune la dispoziţia moştenitorilor suma mai sus menţionată sens în care a fost deschis dosarul executional nr. 53/2015. Societatea a urmat procedura legală prev. de disp. art. 1005-1009 Cod pr. civ., a consemnat la dispoziţia moştenitorilor contravaloarea părţilor sociale, dar aceştia nu s-au prezentat în faţa executorului pentru a ridica suma de bani, aşa încât la data de 5.11.2015 BEJ H. a încheiat un proces verbal de constatare, iar la data de 15.12.2015 a emis o încheiere conform căreia s-a constatat liberarea reclamantei de la plata sumei de 112.214 lei moştenitorilor asociatului decedat.

A arătat reclamanta că a depus la ORC la data de 27.06.2016 o cerere prin care a solicitat înregistrarea Hotărârii nr. 2/17.10.2015 şi a Hotărârii nr. 3/19.10.2015, cerere ce a fost respinsă motivat de faptul că moştenitorii asociatului decedat au fost excluşi din societate, fără să existe o hotărâre judecătorească şi pentru faptul că există o neclaritate cu privire la reducerea capitalului social.

În aceste condiţii, a ales să se adreseze cu prezenta acţiune instanţei de judecată. Precizează faptul că în perioada scursă de la decesul asociatului şi până la sesizarea instanţei nu a primit un punct de vedere clar din partea pârâtului, respectiv dacă doreşte continuarea activităţii societăţii şi cu persoana sa ca asociat sau este nemulţumit de suma oferită de societate ca şi plată părţi sociale. Asociaţii rămaşi nu doresc continuarea activităţii societăţii cu moştenitorii din motive personale, având în vedere caracterul intuitu personae al societăţii.

În drept, a invocat disp. art. 202 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 conform cărora, în cazul decesului asociatului, societatea este obligată la plata părţilor sociale către succesori, conform ultimului bilanţ contabil aprobat. Conform aceluiaşi text de lege, în situaţia în care în actul constitutiv nu este prevăzută în mod expres o clauză de continuarea a activităţii cu moştenitorii asociatului decedat, succesorii nu dobândesc calitatea de asociaţi, ci au doar un drept de creanţă reprezentat de valoarea părţilor sociale ale autorului lor. Adunarea Generală este cea care decide dacă plăteşte părţile sociale sau continuă activitatea cu succesorii, în condiţiile în care moştenitorii nu au drept de vot sau de decizie decât dacă se hotărăşte continuarea societăţii cu moştenitorii.

De asemenea, a invocat dispoziţiile art. 1005-1009 Cod procedură civilă, art. 451 Cod procedură civilă.

 Prin întâmpinare, pârâtul a înţeles să invoce inadmisibilitatea primului capăt de cerere, având în vedere că, potrivit Certificatului de moştenitor nr. 123/9.07.2015 şi Actului de partaj autentificat sub nr. 2325/20.09.2017, în calitate de moştenitor legal şi ca urmare a partajului intervenit între moştenitorii defunctului C., a preluat cele 4.500 părţi sociale deţinute de defunctul C. la SC A. SRL, iar în ceea ce priveşte cel de-al cincilea capăt de cerere, a invocat excepţia lipsei de interes, faţă de disp. art. 77 alin. 1 Legea nr. 31/1990, nefiind necesară intervenţia instanţei.

 Pe fond, a solicitat respingerea cererii ca nefondată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

 Prin cererea reconvenţională, pârâtul a solicitat constatarea nulităţii Hotărârilor Asociaţilor SC A. Srlnr. 1/17.05.2015, nr. 2/17.10.2015, nr. 3/19.10.2015, nr. 4/28.08.2017; obligarea reclamantei - pârâte, prin Hotărâre a Asociaţilor, să stabilească profitul realizat pe anii 2014, 2015, 2016, şi să dispună repartizarea acestuia conform art. 10 din Actul constitutiv actualizat, către asociaţi; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 10 din 21 ianuarie 2020, Tribunalul Suceava – Secţia a II-a civilă a luat act de renunţarea la judecata capătului 1 al acţiunii reclamantei; a respins ca nefondate, excepţia necompetenţei materiale a secţiei a II-a civilă a Tribunalului Suceava, excepţia lipsei interesului reclamantei, excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtului şi excepţia tardivităţii cererii de anulare a hotărârii AGEA nr. 1/2015; a respins, ca nefondată, cererea având drept obiect „acţiune în constatare”, aşa cum a fost restrânsă la primul termen de judecată, formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul B. şi, admiţând cererea reconvenţională formulată de reclamantul-pârât B. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC A. SRL, a anulat Hotărârile AGEA nr. 1-3/2015 şi nr. 4/2017 emise de aceasta din urmă, obligând-o să convoace AGA şi să stabilească profitul realizat pentru perioada 2014-2016 şi repartizarea acestuia conform art. 10 din actul constitutiv, precum şi să-i achite pârâtului suma de 2.500 lei reprezentând onorariu avocat; suma de 500 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi suma de 14.050 lei reprezentând onorariu expert.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 406 Cod procedură civilă, la primul termen de judecată, reclamanta a înţeles să renunţe la capătul 1 al acţiunii privind devoluţiunea succesorală după defunctul C., iar faţă de manifestarea de voinţă, s-a luat act de dreptul de dispoziţie a reclamantei în acest sens; că, faţă de renunţarea la primul capăt de cerere, excepţia necompetenţei materiale a secţiei a II-a civilă apare ca nefondată, pentru celelalte capete din acţiune privind activităţile societare, secţia a II-a civilă a Tribunalului Suceava având competenţă materială conform Legii nr. 31/1990; că, nu este întemeiată excepţia lipsei interesului reclamantei, raportat la celelalte capete ale acţiunii, întrucât prin intermediul lor aceasta încearcă să-şi consolideze faţă de pârât poziţia şi structura acţionariatului şi prin urmare, reclamanta justifică un interes legitim şi actual; că, nici excepţia tardivităţii cererii reconvenţionale faţă de hotărârea nr. 1/2015 nu poate fi reţinută întrucât dispoziţiile legale stabilesc termenul de 15 zile pentru promovarea acţiunii, calculat de la data publicării hotărârii AGEA în Monitorul Oficial al României, or hotărârea atacată nu a fost nici înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava şi nici publicată în Monitorul Oficial al României, astfel încât termenul de contestare nu a fost depăşit; că, SC A. SRL s-a constituit în anul 1993 sub denumirea de SC J.SRL, avându-i ca asociaţi pe C., K. şi L., iar în anul 1995 s-a aprobat schimbarea denumirii în SC A. SRL, cu schimbarea administratorilor, respectiv C. şi L., fiind adoptat actul constitutiv actualizat; că, în anul 1999 a fost cooptat ca administrator E., în anul 1996 s-a retras din societate L., în anul 2000 s-a retras din societate C. şi a revenit acţionarul D., în anul 2004 s-a modificat acţionariatul, compus din: C. – 4.500 părţi sociale, K. - 1.000 părți sociale și D. - 4.500 părți sociale, în anul 2006 C. transmite către D. 2.500 părţi sociale şi 2.500 acţiuni către E., iar în anul 2013 asociaţii D. şi K. transmit către C. un număr de 2.500 părţi sociale, respectiv 2000 părţi sociale, astfel că, la data de 8.01.2015 - data decesului lui C., SC A. SRL figura cu acţionarii D. cu 4.500 părţi sociale; E. cu 1.000 părţi sociale şi C. cu 4.500 părţi sociale; că, potrivit certificatului de moştenitor nr. 123/9.05.2015 şi actului de partaj voluntar, cele 4.500 de acţiuni au revenit lui B.; că, prin hotărârea nr. 1/17.08.2015, deşi prezenţi cei trei moştenitori, care au solicitat continuarea activităţii AGEA, cu votul acţionarilor D. şi E. s-a hotărât continuarea activităţii fără moştenitori şi plata contravalorii părţilor sociale în valoare de 112.214 lei, care au fost consemnaţi conform procesului-verbal întocmit de către executorul judecătoresc la data de 15.12.2015, conform ultimului Bilanţ contabil aprobat. Prin hotărârea AGEA nr. 2/17.10.2015, compusă din D. şi E., s-a hotărât: 1. continuarea activităţii societăţii fără moştenitorii asociatului decedat şi plata părţilor sociale către moştenitori, în temeiul art. 11 din actul constitutiv al societăţii şi art. nr. 202, al. (3) din Legea 31/1990 republicată. Având în vedere că asociatul decedat C. a deţinut 4500 părţi sociale din totalul de 10000 de părţi sociale, se dispune plata valorii aferente acestor părţi sociale către moştenitorii săi. Pentru această plată s-a calculat 45% din capitalurile proprii ale societăţii. Totalul capitalurilor proprii este în sumă de 249364 lei, conform ultimului Bilanţ contabil aprobat (anul 2013), înregistrat la ANAF cu nr. 50563021/25.04.2014, cu următoarea componenţă:100000 lei - Capital social, 61874 lei - Rezerve legale şi din reevaluare, 87490 lei - Profit nerepartizat. Din totalul capitalurilor proprii, în sumă de 249364 lei, 45% revine defunctului C., adică suma de 112214 lei, cu următoarea componenţă:45000 lei - Capital social, 27843 lei - Rezerve legale şi din reevaluare, 39371 lei - Profit nerepartizat. Suma rezultată, 112214 lei, va fi pusă la dispoziţia moştenitorilor defunctului C., fost asociat al societăţii, prin intermediul unui executor judecătoresc; 2. Reducerea capitalului social de la valoarea de 100000 lei la valoarea de 55000 lei, prin reducerea numărului de părţi sociale de la 10000 la 5500, având în vedere plata către moştenitori a drepturilor cuvenite. Astfel, capitalul social subscris şi vărsat în întregime de cei doi asociaţi va fi în valoare de 55000 lei, care se divide în 5500 părţi sociale a câte 10 lei fiecare. Asociaţii rămaşi vor deţine părţile sociale rămase după cum urmează: D. - 4500 părţi sociale, a câte 10 lei fiecare, în valoare de 45000 RON; E. - 1000 părţi sociale, a câte 10 lei fiecare, în valoare de 10000 RON; Emiterea unui nou act constitutiv; că, prin hotărârea nr. 3/19.10.2015 AGEA a hotărât următoarele: administratorii societăţii pe durată nelimitată sunt: D. şi E., administratorii societăţii vor avea puteri depline şi vor putea lucra şi independent unul de altul, actele făcute de aceştia fiind considerate ca fiind făcute în numele societăţi, iar prin hotărârea nr. 4/28.08.2017, având în vedere decesul asociatului C., s-a hotărât modificarea Actului Constitutiv Actualizat al SC A. SRL astfel: I - art.8 va avea următorul conţinut: „art.8. Aportul asociaţilor la capitalul social este după cum urmează: 1. E. deţine 18180 RON, reprezentând 1818 părţi sociale a cate 10 RON fiecare. 2. D. deţine 81820 RON, reprezentând 8182 părţi sociale a cate 10 RON fiecare. Participarea la beneficii şi pierderi va fi proporţională cu aportul asociaţilor la capitalul social.” II - art. 12 al. (1) va avea următorul conţinut: „art.12. al. (1) Administratorii societăţii sunt: E. şi D..” Celelalte articole rămân nemodificate; că, prin rezoluţia 9022/2016, Directorul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava a respins înregistrarea hotărârilor, reţinând că moştenitorii au fost excluşi fără a exista hotărâre judecătorească; că, deşi capetele 2-5 ale acţiunii reclamantei privesc constatarea şi validarea structurii acţionariatului, această cerere este contrară dispoziţiilor art. 35 Cod procedură civilă, întrucât în cazul înscrierii în registrul comerţului a hotărârii AGEA, aceasta are la îndemână plângerea împotriva hotărârii Directorului Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, care reprezintă acţiune în realizare, fapt care exclude calea urmată de reclamantă, de constatare a structurii acţionariatului şi administratorilor societăţii conform hotărârilor depuse şi respinse de către Directorul ORC de pe lângă Tribunalul Suceava; că, deşi reclamanta a invocat ca temei juridic dispoziţiile art. 202 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, se impune analiza atât a dispoziţiilor legale, cât şi a celor statutare; că, iniţial, actul constitutiv originar, la art. 12 alin. 5, stabilea în mod expres faptul că asociatul în viaţă nu poate înlătura din societate moştenitorii legali decât doar în cazurile de excludere prevăzute de lege; că, acest articol a fost modificat prin actul constitutiv actualizat din anul 1995, prin art. 11 alin. 2, care stipulează că în caz de deces al unui asociat, părţile sociale se transmit prin moştenire legală sau testamentară potrivit legii și deşi reclamanta susţine că, faţă de aceste prevederi singurele obligaţii ce îi revin societăţii sunt cele prevăzute de art. 202 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, respectiv plata părţilor sociale conform ultimului bilanţ contabil, interpretarea corectă este cea a pârâtului şi a Directorului Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava; că, intenţia iniţială a acţionarilor a fost expresă în sensul că interzicea excluderea, iar cât priveşte dispoziţiile art. 11 alin. 2 din actul constitutiv, acestea reprezintă o situaţie de acceptare expresă a succesorilor, întrucât în cazul în care s-ar fi dorit contrariul, această menţiune trebuia să fie expresă şi neechivocă, aşa cum stabilesc dispoziţiile art. 202 din Legea nr. 31/1990; că, prin urmare, interpretarea dispoziţiilor art. 202 din Legea nr. 31/1990 trebuie făcută în sensul în care excepţiile sunt de strictă interpretare şi trebuie să fie menţionate expres şi neechivoc, or, prin acceptarea transmiterii părţilor sociale conform devoluţiunii legale sau testamentare, dispoziţiile art. 11 alin. 2 din actul constitutiv stabilesc şi acordă dreptul moştenitorilor de a participa în baza părţilor sociale dobândite la activitatea societăţii, având toate drepturile şi obligaţiile legale sau statutare; că, deşi în cadrul AGEA nr. 1/2015 moştenitorii au declarat expres că doresc să voteze au fost excluşi de la vot, iar măsura luată apare ca fiind vădit nelegală, întrucât, aşa cum s-a specificat şi în Rezoluţia Directorului Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava excluderea asociaţilor poate fi făcută doar în cazul expres prevăzut de art. 222 din Legea nr. 31/1990 şi prin hotărâre judecătorească; că, prin urmare, atâta timp cât pârâtului i-a fost interzis dreptul de a vota, deşi conform devoluţiunii legale a dobândit dreptul asupra celor 4.500 de părţi sociale, acesta justifică atât calitatea de acţionar, cât şi interesul în promovarea cererilor de anulare a hotărârii AGEA, excepţiile invocate de reclamantă fiind nefondate; că, potrivit art. 222 din Legea nr. 31/1990, excluderea unui asociat se poate face în cazuri limitate şi doar prin hotărâre judecătorească, AGEA extinzându-şi competenţa asupra unor aspecte asupra cărora aceasta nu beneficia de drept de dispoziţie, încălcând dreptul moştenitorului asociat; că, hotărârile AGEA nr. 2-4/2015-2018 au fost luate cu încălcarea drepturilor conferite pârâtului de părţile sociale dobândite prin moştenirea legală şi partaj, de a fi convocat la vot, de a-şi exprima votul şi de a beneficia de drepturile legale; mai mult decât atât, pentru respectarea limitelor drepturilor societare faţă de toţi asociaţii, se impune obligarea reclamantei de reluare, cu respectarea convocării tuturor acţionarilor, stabilirea bilanţului de profit şi pierderi pentru perioada 2014-2016 şi repartizarea acestuia conform dispoziţiilor art. 10 din actul constitutiv al societăţii.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a arătat, în esență, că în mod greșit instanța i-a respins ca nefondată cererea, motivându-și soluția pe o excepție de inadmisibilitate și nu pe chestiuni legate de fondul litigiului și că, în mod nelegal, cu încălcarea principiului dreptului la apărare și al contradictorialității, nu a pus în discuție această excepție; că, în mod nelegal prima instanță a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului reconvențional B., pentru motivul că acesta prin devoluțiune legală a dobândit dreptul asupra celor 4500 părți sociale, situație ce justifică atât calitatea sa de asociat cât și interesul în promovarea cererilor de anulare a hotărârilor AGEA; că, în mod nelegal a stabilit instanța faptul că pârâtul a dobândit calitatea de asociat prin succesiune, întrucât în această modalitate pârâtul și ceilalți moștenitori ai asociatului decedat au dobândit doar drepturi patrimoniale, așa cum rezultă și din certificatul de moștenitor, în care se menționează că masa succesorală a defunctului este compusă din bunuri, părți sociale și în niciun caz din calitatea de asociat, cu atât mai mult cu cât la data de 8.01.2015 – data decesului asociatului C., acesta și-a pierdut calitatea de asociat conform art. 1925 Cod civil, însemnând clar că părțile sociale ce au aparținut autorului pârâtului nu îi pot conferi acestuia calitatea de membru asociat al societății; că, clauza înserată la art. 11 alin. 2 din Actul constitutiv actualizat, înscris în Registrul comerțului conform Rezoluției 538/14.01.2013, în care se prevede că în caz de deces al unui asociat, părțile sociale se transmit prin moștenire legală sau testamentară se poate interpreta numai în sensul transmiterii părților sociale prin succesiune și în niciun caz transmiterii calității de asociat, neputând fi primită interpretarea primei instanțe în sensul că aceste prevederi reprezintă o acceptare expresă a succesorilor; că, pârâtul nu a dobândit calitatea de asociat nici potrivit prev. art. 12 alin. 5 din actul originar, care stabileau că asociatul în viață nu poate înlătura din societate moștenitorii legali, decât doar în cazurile de excludere prevăzute de lege, pentru simplul motiv că acest act nu mai era în vigoare la data decesului autorului său, fiind modificat, respectiv revocat printr-un act constitutiv actualizat, în care asociații nu au înțeles ca în același capitol intitulat Capitalul social să mai însereze această clauză de continuare a societății cu moștenitorii, limitându-se să stabilească doar chestiuni legate de transmiterea părților sociale prin succesiune, potrivit cu legea care reglementează drepturile de moștenire; că, neavând acordul asociaților exprimat în mod expres și valabil în acest sens, având în vedere și caracterul intuitu personae al societății cu răspundere limitată, pârâtul, în calitate de succesor al părților sociale moștenite de la asociatul decedat, este terț față de societate, putând dobândi calitatea de asociat doar prin voința asociaților, neexistând nicio lege care să îi confere pârâtului aflat în această situație și calitatea de asociat, așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond; că, în mod nelegal, instanța a respins excepția tardivității cererii de constatare nulitate Hotărâre AGE nr. 1/17.08.2015, cu nesocotirea disp. art. 196 din Legea nr. 31/1990 republicată, potrivit cărora pârâtul-reconvențional trebuia să formuleze cererea de anulare a hotărârii în termen de 15 zile de la data la care s-a ținut adunarea generală la care acesta a fost prezent personal, semnând procesul-verbal de ședință, respectiv de la data de 17.05.2015 și nu în anul 2017, când a formulat și înregistrat cererea reconvențională; că, tribunalul calificând acțiunea pârâtului reconvențional ca fiind o acțiune în anulare și nu una în constatare nulitate absolută, a pronunțat o soluție de anulare a hotărârilor AGEA atacate, dispoziție rămasă irevocabilă prin neatacarea ei cu apel și în plus, motivele invocate de acesta în cererea de anulare a hotărârii constituie motive de nulitate relativă, situație în care în lipsa unor prevederi exprese în acest sens devin aplicabile regulile generale privind nulitatea, respectiv disp. art. 174 și urm. Cod proc. civ., indicând ca și jurisprudență în materie decizia ICCJ nr. 3241/8.12.2009 și sentința civilă nr. 2116/2.12.2013 a Tribunalului Suceava; că, un motiv de nelegalitate a hotărârii constă în faptul că, invocându-se motive de nulitate relativă, în cauză nu sunt incidente disp. art. 132 din Legea nr. 31/1990, cum greșit își motivează în drept hotărârea instanța de fond, fără să indice și alineatul acestui text legal, hotărârea fiind dată cu încălcarea disp. art. 432 alin. 1 lit. b) Cod proc. civ. și art. 6.1 din Convenția CEDO, fiind vorba de o insuficientă motivare în drept, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii; că, în mod greșit, instanța de fond a dispus anularea hotărârilor nr. 1 și 2/17.05.2015, nr. 3/19.10.2015 și nr. 4/28.08.2017, reținând și alte motive de nelegalitate decât cele invocate de pârâtul reconvențional; că, tribunalul în mod nelegal, reținând calitatea de asociat și drepturile conferite de aceasta pârâtului reconvențional a admis cererea acestuia de obligare a reclamantei să convoace AGA și să stabilească profitul realizat pentru perioada 2014-2016 și repartizarea acestuia conform art. 10 din actul constitutiv; că, în mod nelegal cererea de anulare a hotărârilor nu a fost formulată în procedura prev. de art. 132 alin. 5 în contradictoriu cu societatea, reprezentată prin consiliul de administrație, respectiv prin directorat și nici soluționată în procedura prevăzută de alin. 9 al aceluiași text de lege, în camera de consiliu; că, în mod nelegal, cu încălcarea disp. art. 453 Cod proc. civ., reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor în sumă de 14.050 lei reprezentând onorariu expert contabil, probă solicitată cu rea credință de către pârât, în condițiile în care nici acesta și nici reclamanta nu au învestit instanța cu vreun capăt de cerere care să necesite calculul sau plata părților sociale ale moștenitorilor.

 Prin întâmpinare, pârâtul B. a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, prezentând un scurt istoric al procesului și înțelegând să răspundă la toate capetele de fapt și de drept ale cererii.

La termenul de judecată din 27 mai 2020, administratorul societății-apelante, prin avocat, a pus concluzii de admitere a apelului aşa cum a fost formulat şi în subsidiar, în temeiul art. 480 alin. 3 teza 2 Cod proc. civ., a solicitat anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare – ceea ce nu a cerut prin apel, precizând că îşi menţine criticile invocate şi dezvoltate pe larg în memoriul de apel.

La data de 5.06.2020, pârâtul-intimat prin apărător, a solicitat prin memoriul intitulat „concluzii scrise” repunerea cauzei pe rol motivat de pretinsa nelegală citare a sa pentru termenul la care au avut loc dezbaterile asupra apelului şi, în subsidiar, respingerea apelului cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată. Verificând împrejurarea supusă atenţiei, instanţa constată că aceasta nu se confirmă, procedura de citare cu pârâtul-intimat B. pentru termenul din 27 mai 2020 fiind îndeplinită la data de 18.03.2020, în conformitate cu prev. art. 159, 163 alin. 6, 164 alin. 1 lit. d) şi alin. 2 şi art. 165 pct. 1 NCod proc. civ., cauza apărând înscrisă şi pe portalul Curţii de Apel Suceava în lista de şedinţă pentru termenul din 27.05.2020, încă din data de 25.05.2020, împrejurare în care solicitarea pârâtului-intimat vizând repunerea pe rol apare nejustificată.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a prev. art. 476 NCod de proc. civ. care consacră efectul devolutiv al prezentei căi de atac, Curtea constată apelul nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Curtea precizează că urmează a proceda la efectuarea controlului judiciar şi rejudecarea fondului în limitele stabilite pe de o parte în mod expres de către reclamanta-apelantă prin motivele de apel, iar pe de altă parte de rigorile interpretării şi aplicării regulii tradiţionale aplicabilă în căile de atac – non reformatio in pejus, componentă esenţială a dreptului la apărare.

Din această perspectivă, limitele efectului devolutiv al apelului de faţă se circumscriu în esenţă următoarelor aspecte: 1) nulitatea sentinţei apelate dedusă din lipsa concordanţei dintre dispozitivul acesteia şi considerentele decisive sub aspectul soluţiei date asupra acţiunii în constatare, astfel cum aceasta a fost restrânsă; 2) nulitatea sentinţei apelate dedusă din faptul că judecarea cererii reconvenţionale nu a avut loc în Camera de Consiliu, în conformitate cu prev. art. 132 alin. 9 din Legea nr. 31/1990 (denumită în continuare LSC); 3) chestiunea calităţii conferite pârâtului prin moştenirea autorului-asociat decedat la data de 8.01.2015, respectiv terţ faţă de societate sau asociat în cadrul acesteia; 4) problema naturii juridice a nulităţii hotărârilor adunărilor generale ale societăţii reclamante şi, legat de acest aspect, incidenţa excepţiei tardivităţii cererii reconvenţionale faţă de prev. art. 132 alin. 2, art. 196 din LSC, cauza cererii reconvenţionale şi insuficienta motivare a soluţiei adoptate asupra acesteia ca şi cadrul procesual inform, dedus din încălcarea prev. art. 132 alin. 5 din LSC; incidenţa excepţiei lipsei calităţii procesuale active a pârâtului-titular al cererii reconvenţionale, dedusă din nedobândirea de către acesta, prin succesiune, a calităţii de asociat în cadrul societăţii reclamante; 5) posibilitatea obligării reclamantei-apelante să convoace AGA şi să stabilească profitul realizat în perioada 2014-2016 şi modul de repartizare a acestuia; 6) problema cheltuielilor de judecată ocazionate de administrarea în faţa primei instanţe a probei cu expertiza tehnică de specialitate (contabilă) admisă la solicitarea pârâtului.

I. În ceea ce priveşte criticile care vizează chestiuni de procedură, se reţine că:

 1) NCod proc. civ. tranşează o veche dispută jurisprudenţială şi doctrinară referitoare la partea din hotărâre care se bucură de autoritate de lucru judecat, statuând în mod expres şi explicit în art. 430 alin. 2 faptul că, aceasta vizează nu doar dispozitivul, ci şi considerentele pe care acesta se sprijină (numite şi decisive sau necesare), inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă (considerentele decizorii), reglementare în deplină rezonanţă cu jurisprudenţa CEDO.

Din această perspectivă, apreciem că, autoritatea de lucru judecat nu permite existenţa unor contradicţii între dispozitiv şi considerentele pe care acesta se sprijină, între cele două repere impunându-se, fără excepţii, o concordanţă deplină de natură a circumscrie şi consolida „lucrul judecat”.

În caz contrar, hotărârea este susceptibilă de nulitate dedusă din imposibilitatea efectuării controlului judiciar, vătămarea pricinuită părţii neputând fi înlăturată altfel.

În speţă, acţiunea reclamantei vizând constatarea structurii acţionariatului şi administratorilor SC A. SRL, a valorii părţilor sociale şi a plăţii contravalorii acestora în favoarea pârâtului, conform Hotărârilor nr. 1/17.08.2015, nr. 2/17.10.2015, nr. 3/19.10.2015 şi nr. 4/28.08.2017 ale AGEA a fost respinsă, ca nefondată prin dispozitivul sentinţei apelate.

Deşi este reală împrejurarea că, în cuprinsul motivării sentinţei se regăsesc considerente contradictorii, vizând pe de o parte inadmisibilitatea cererii reclamantei, prin raportare la prev. art. 35 NCod proc. civ., iar pe de altă parte lipsa de temeinicie a pretenţiilor acesteia, în contextul celor anterior prezentate Curtea apreciază că cele din urmă au caracter decisiv, susţinând dispozitivul, iar cele dintâi au numai caracter decizoriu, tranşând doar chestiunea litigioasă a admisibilităţii acţiunii în constatare. Opinia instanţei este susţinută şi de împrejurarea că, prin aceeaşi hotărâre s-a respins, ca nefondată, excepţia lipsei interesului reclamantei, apreciindu-se, fără echivoc, că aceasta justifică un interes legitim şi actual în promovarea acţiunii principale (filele 626 verso şi 628 dosar fond), aspect care, nefiind contestat pe calea apelului de către niciuna din părţi, a dobândit autoritate de lucru judecat, opozabilă şi obligatorie faţă de reclamanta-apelantă potrivit art. 435 alin. 1 NCod proc. civ.

Pe de altă parte, această abordare este în deplină concordanţă cu principiul fundamental al neagravării situaţiei părţii în propria cale de atac, din perspectiva căruia apare mai favorabilă pentru reclamanta-apelantă reţinerea soluţionării pe fond a cererii sale de către prima instanţă (chiar în contextul respingerii acesteia), în defavoarea soluţionării prin reţinerea excepţiei de inadmisibilitate, întrucât în prima variantă se dă eficienţă judecării fondului pretenţiilor deduse judecăţii, avantaj care se impune a fi conservat prin continuarea/refacerea cercetării judecătoreşti pe fondul cauzei în calea de atac.

Este cvasiunanim acceptată ideea că, raţiunea instituirii principiului neagravării rezidă tocmai în încurajarea părţii nemulţumite de o hotărâre judecătorească să exercite căile de atac prevăzute de lege, prin crearea perspectivei unei hotărâri mai favorabile, fiind evident şi firesc ca, din motive de logică juridică şi echitate socială, partea care declanşează controlul judiciar să nu poată fi prejudiciată în urma demersului asumat, singura agravare permisă şi de neevitat (în afara excepţiilor prevăzute de lege) fiind prelungirea duratei procesului.

Faţă de cele ce preced, Curtea, constatând deplina concordanţă dintre dispozitivul hotărârii apelate şi considerentele decisive pe care acesta se sprijină din perspectiva soluţionării acţiunii în constatare, urmează a înlătura critica reclamantei referitoare la nemotivarea soluţiei, dedusă din contradictorialitatea considerentelor, apreciind că opţiunea este favorabilă acesteia, prin raportare la cea a anulării hotărârii cu reţinere pentru rejudecare, varianta trimiterii spre rejudecare neputând constitui obiect de analiză pentru instanţa de apel în condiţiile în care aceasta nu a fost solicitată în conformitate cu art. 480 alin. 3 NCod proc. civ., ci numai cu ocazia dezbaterilor asupra apelului.

În concordanţă cu soluţia agreată şi ca o consecinţă a acesteia, urmează a fi înlăturate considerentele decizorii ale sentinţei care fac referire la inadmisibilitatea acţiunii în constatare, autoritatea de lucru judecat operând cu privire la admisibilitatea acesteia.

2) De principiu, soluţionarea acţiunilor în anularea/constatarea nulităţii hotărârilor adunărilor generale urmează regula înscrisă în art. 196 raportat la art. 132 alin. 9 din LSC, referitoare la obligativitatea judecării acestora în camera de consiliu, prin excepţie de la principiul publicităţii şedinţelor de judecată, consacrat de art. 121 din Constituţia României şi art. 17 NCod proc.civ., în scopul accelerării judecăţii şi protejării confidenţialităţii informaţiilor privind activitatea societăţii, sub sancţiunea nulităţii hotărârii pronunţate.

În speţă, cererea în constatarea nulităţii Hotărârilor AGEA ale SC A. SRL nr. 1/17.08.2015, nr. 2/17.10.2015, nr. 3/19.10.2015 şi nr. 4/28.08.2017 a fost formulată de pârâtul B. în cadrul cererii reconvenţionale – cerere incidentală dedusă judecăţii în cadrul procesului aflat deja în desfăşurare şi iniţiat de reclamantă prin acţiunea în constatare soluţionabilă conform dreptului comun, respectiv în şedinţă publică, potrivit art. 17 NCod proc. civ.

Cum, pe de o parte, în conformitate cu prev. art. 210 alin. 1 NCod proc. civ., „cererea reconvenţională se judecă odată cu cererea principală”, în condiţiile art. 123 din acelaşi act normativ, adică de către instanţa competentă şi cu procedura prevăzută de lege pentru cererea principală, iar pe de altă parte, în cauză nu este dată excepţia prevăzută de alin. 2 al art. 210 NCod proc. civ. ci, dimpotrivă, Curtea apreciază că, într-adevăr, rezolvarea ambelor cereri s-a impus a fi realizată împreună pentru soluţionarea unitară a procesului, măsura judecării cererii în anularea hotărârilor AGEA în şedinţă publică şi nu în camera de consiliu apare temeinic justificată, proporţională cu scopul urmărit de legiuitor şi adaptată contextului procesual descris, nefiind de natură a atrage incidenţa sancţiunii nulităţii hotărârii pronunţate, care urmează a fi înlăturată.

II. În ceea ce priveşte criticile care vizează fondul cauzei, se reţine că:

3) Potrivit art. 5 alin. 1 din LSC, „[...] societatea cu răspundere limitată se constituie prin contract de societate şi statut”, denumite în mod generic act constitutiv, iar în conformitate cu prev. alin. 5 al aceluiaşi articol, „în cazurile în care contractul de societate şi statutul constituie acte distincte, acesta din urmă va cuprinde datele de identificare a asociaţilor şi clauze reglementând organizarea, funcţionarea şi desfăşurarea activităţii societăţii”.

Totodată, conform art. 202 din LSC,

„(1) Părţile sociale pot fi transmise între asociaţi.

(2)Transmiterea către persoane din afara societăţii este permisă numai dacă a fost aprobată de asociaţi reprezentând cel puţin trei pătrimi din capitalul social.[...]

(3) În cazul dobândirii unei părţi sociale prin succesiune, prevederile alin. (2) nu sunt aplicabile dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel; în acest din urmă caz, societatea este obligată la plata părţii sociale către succesori, conform ultimului bilanţ contabil aprobat”.

Doctrina şi jurisprudenţa în materie sunt cvasiunanime în aprecierea faptului că, societatea cu răspundere limitată are un caracter intuitu personae care se opune la libera transferabilitate a părţilor sociale, întrucât acestea reprezintă titluri de participare la capitalul social al unei societăţi construite pe principiul încrederii între asociaţi şi pe principiul mutualităţii acordului asociaţilor, atât cu privire la constituirea societăţii, cât şi cu privire la modificarea premiselor iniţiale ale societăţii. Principiul spiritului de affectio societatis – element definitoriu al societăţii, reprezintă nu numai o condiţie de valabilitate a contractului de societate, ci şi o condiţie de valabilitate a modificărilor survenite în persoana asociaţilor.

Cu referire la transmiterea părţilor sociale către succesori, în mod justificat s-a arătat în doctrină că prevederile din actul constitutiv menţionate în art. 202 alin. 3 se referă în realitate la continuarea sau necontinuarea societăţii cu moştenitorii asociatului decedat. În situaţia în care este permisă continuarea societăţii cu moştenitori prin acte constitutive, în mod logic nu mai este necesar acordul celorlalţi asociaţi, din moment ce acest acord a fost dat la încheierea actului constitutiv. Este adevărat că, în vederea asigurării caracterului intuitu personae al societăţii, asociaţii pot şi să interzică prin actele constitutive continuarea societăţii cu moştenitorii asociatului decedat, ipoteză în care aceştia din urmă vor fi îndreptăţiţi la plata contravalorii părţilor sociale, calculată conform ultimului bilanţ contabil aprobat.

În speţă, prin art. 7 alin. 2 al contractului de societate autentificat sub nr. 11439/6 august 1993 de Notariatul de Stat Judeţean, se precizează că în cazul primirii de noi asociaţi, este necesar acordul tuturor asociaţilor fondatori, pentru ca, prin art. 12 alin. 4 din statutul societăţii, autentificat sub acelaşi număr din aceeaşi dată, să se prevadă expres faptul că „[...] în caz de deces al unuia din asociaţi, activitatea va continua cu moştenitorii legali, cărora li se vor transmite părţile sociale ale societăţii cu respectarea prevederilor legii societăţilor comerciale. În cazul mai multor moştenitori legali, aceştia vor desemna prin act autentificat un reprezentant care va exercita toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din contract. Asociatul în viaţă nu poate înlătura din societate moştenitorii legali doar în cazurile de excludere prevăzute de lege [...]”.

Aceste clauze neechivoce, coroborate cu cele cuprinse în art. 11 alin. 2 din actul constitutiv actualizat al SC A. SRL din 19.12.2012, potrivit cărora, „în caz de deces al unui asociat, părţile sociale se transmit prin moştenire legală sau testamentară, potrivit legii”, sunt de natură a conduce la concluzia că în mod just s-a apreciat de către prima instanţă asupra împrejurării că voinţa asociaţilor societăţii, transpusă în pactul societar, a fost în sensul continuării activităţii societăţii cu moştenitorii asociatului decedat. Este evident că, această nouă ipostază, posibilitate este numai eventuală, în condiţiile în care materializarea acesteia este condiţionată pe de o parte, de dobândirea calităţii de moştenitor al asociatului decedat, iar pe de altă parte, de disponibilitatea acestuia de a da curs voinţei societare, respectiv de a dobândi calitatea de asociat prin parcurgerea procedurii statuate strict şi imperativ de prev. art. 203 din LSC.

Altfel spus, chestiunea care se impune a fi tranşată este dacă, prin succesiune, moştenitorul asociatului decedat dobândeşte şi calitatea de asociat, ori doar o vocaţie la aceasta, fiind terţ faţă de societate până în momentul finalizării formalităţilor de publicitate prevăzute de lege.

Deşi premisa este cea a continuării activităţii societăţii cu moştenitori, Curtea apreciază, contrar opiniei primei instanţe, că aceasta nu conferă pârâtului intimat B., în mod automat şi calitatea de asociat al societăţii, chiar dacă acesta a dobândit în baza certificatului de moştenitor nr. 123/9.07.2015 şi a actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 2325/20.09.2017, cele 4500 părţi sociale deţinute la societatea reclamantă de autorul său – asociatul decedat C.

Cu alte cuvinte, în momentul de faţă, chiar dacă voinţa societară certă şi neechivocă, impusă şi de principiul imperativ pacta sunt servanda ce guvernează actul constitutiv al societăţii, a fost în sensul continuării activităţii societăţii cu moştenitorii asociatului decedat, iar pârâtul justifică calitatea de moştenitor, totuşi el are doar calitatea de terţ faţă de societate şi nu de asociat la aceasta, în condiţiile în care, transmiterea părţilor sociale trebuie înscrisă în registrul comerţului şi în registrul de asociaţi ai societăţii, condiţii cumulative pentru producerea efectelor nepatrimoniale pretinse, respectiv constituirea şi consolidarea dreptului persoanei care vizează să devină asociat.

4) Potrivit art. 132 alin. 2 şi 3 din LSC, „hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei. Când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată şi de orice persoană interesată”, iar conform art. 196 din acelaşi act normativ, „dispoziţiile prevăzute pentru societăţile pe acţiuni, în ce priveşte dreptul de a ataca hotărârile adunării generale, se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată, termenul de 15 zile prevăzut la art. 132 alin. (2) urmând să curgă de la data la care asociatul a luat cunoştinţă de hotărârea adunării generale pe care o atacă”.

În speţă, pârâtul B., moştenitor al asociatului decedat C., dar terţ faţă de societatea-reclamantă SC A. SRL a pretins pe cale reconvenţională să se constate nulitatea hotărârilor AGEA nr. 1/17.08.2015, nr. 2/17.10.2015, nr. 3/19.10.2015 şi nr. 4/28.08.2017 invocând în principal nelegala convocare, iar în subsidiar, nelegalitatea măsurilor adoptate care echivalează practic cu excluderea sa din societate.

În conformitate cu prev. art. 195 din Legea nr. 31/1990, „Administratorii sunt obligaţi să convoace adunarea asociaţilor la sediul social, cel puţin o dată pe an sau de câte ori este necesar. Un asociat sau un număr de asociaţi, ce reprezintă cel puţin o pătrime din capitalul social, va putea cere convocarea adunării generale, arătând scopul acestei convocări. Convocarea adunării se va face în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziţii speciale, prin scrisoare recomandată, cu cel puţin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ţinerea acesteia, arătându-se ordinea de zi”.

Textul legal citat consacră în termeni imperativi, de strictă interpretare şi aplicare, obligaţia şi, respectiv, dreptul corelativ de informare asupra ordinii de zi a adunării generale, instituite de legiuitor în scopul protejării consimţământului asociaţilor şi acordării posibilităţii acestora de a-şi exercita votul în deplină cunoştinţă de cauză, cu privire la aspectele puse în discuţie şi asigurării egalităţii în drepturi a acestora.

Este adevărat că, legiuitorul nu a prevăzut expres vreo sancţiune în cazul încălcării regulilor privind convocarea adunării, însă doctrina şi jurisprudenţa în materie au statuat cvasiunanim, plecând de la raţiunea textului, în sensul că procedura organizării adunării generale, obiectul dezbaterilor şi exercitarea dreptului de vot trebuie să se fundamenteze pe îndeplinirea obligaţiei de informare cu privire la obiectul adunării, lipsa convocării sau chiar convocarea nelegală, nemenţionarea în convocator a ordinii de zi sau expunerea lacunară a problemelor ce fac obiectul deliberării fiind neregularităţi apte să genereze nulitatea hotărârii. Omisiunea sau greşeala în a emite un convocator complet şi legal poate avea semnificaţia încălcării dreptului la informare exactă şi completă a asociaţilor în ceea ce priveşte organizarea adunării. Obligaţia de informare a fost statuată tocmai în scopul de a asigura adoptarea unei decizii sociale care să se fundamenteze pe o cauză licită şi să permită identificarea obiectivului urmărit. Nerespectarea obligaţiei de informare este în măsură să afecteze acea componentă a cauzei care vizează concordanţa acestui element cu legea şi ordinea publică societară.

În practica judiciară s-a apreciat constant în sensul că, o adunare neconvocată în conformitate cu legea şi actul constitutiv nu poate avea valoarea şi puterea unei adunări şi, deci, nu poate fi învestită cu puterile pe care legea le recunoaşte adunării, respectiv puterea de a delibera şi de a hotărî cu privire la ordinea de zi. Orice „hotărâre” ar fi luată de o astfel de adunare urmează să fie considerată inexistentă şi fără niciun efect juridic pentru asociaţi sau societate. S-a mai susţinut, de asemenea, că o astfel de reuniune poate avea, desigur, valoarea unei consultări între asociaţi, dar nu poate adopta hotărâri care să producă efecte juridice şi să aibă forţa obligatorie prevăzută de lege.

În concluzie, informarea necorespunzătoare asupra chestiunilor supuse deliberării şi convocarea defectuoasă a asociaţilor nu permite identificarea motivului determinant şi a obiectivului urmărit la adoptarea deciziei sociale. Nevalabilitatea cauzei, atunci când aceasta lipseşte datorită absenţei scopului imediat, ori atunci când ea este ilicită sau imorală, atrage sancţiunea nulităţii absolute a convocatorului şi, pe cale de consecinţă, a hotărârii AGEA, aspect care conferă acţiunii promovate un caracter imprescriptibil şi, prin urmare, derogatoriu de la norma generală cuprinsă în art. 196 din legea nr. 31/1990, context în care, excepţia tardivităţii cererii reconvenţionale invocată în apărare de către societatea-reclamantă, nu poate fi primită.

Este adevărat că, prin sentinţa apelată se dispune anularea hotărârilor AGEA în discuţie, sintagmă consacrată în doctrină şi jurisprudenţă în cazul reţinerii incidenţei sancţiunii nulităţii relative. De asemenea, este real faptul că şi prin considerentele aceleiaşi sentinţe se fac aprecieri în sensul neincidenţei excepţiei de tardivitate şi introducerii cererii reconvenţionale în termenul prevăzut de dispoziţiile LSC.

Deşi reclamanta a invocat în apel faptul că, prin necriticarea acestor aspecte de către pârât, ele au intrat în autoritatea de lucru judecat, configurând natura juridică a nulităţii pretinse ca nulitate relativă, Curtea apreciază că această susţinere nu poate fi primită. În argumentare, se impun a fi reţinute aspecte care se circumscriu cauzei cererii reconvenţionale, respectiv nelegala convocare la AGEA în discuţie – motiv de nulitate absolută în opinia Curţii. Astfel, se apreciază că formalităţile instituite pentru convocare şi care urmăresc asigurarea formării corecte a voinţei sociale, vizează nu numai ocrotirea directă a interesului privat al asociaţilor, modalitate în care a înţeles să se apere reclamanta, ci şi ocrotirea intereselor terţilor care au intrat sau pot intra în raporturi juridice cu entitatea în cadrul căreia funcţionează organul deliberativ şi care astfel sunt protejaţi de actele acestui organ, contrare legii, ce ar putea pune în pericol securitatea, siguranţa şi stabilitatea raporturilor juridice şi mediul de afaceri.

Altfel spus, normele legale privind convocarea AGEA, reglementând probleme care ţin de statutul organic al persoanei juridice (modul de organizare şi funcţionare a organului suprem de conducere a societăţii) şi interesând drepturi fundamentale ale asociaţilor, drepturi care ţin de esenţa raporturilor juridice societare, au caracter de ordine publică.

Cum nelegala convocare la AGEA reţinută în mod just ca şi cauză juridică a cererii reconvenţionale de către prima instanţă a fost însuşită ca întemeiată, generând o soluţie de admitere a pretenţiilor pârâtului, în mod firesc a existat o lipsă de interes a acestuia în exercitarea căii de atac în vederea rectificării unei erori formale, atitudine care nu poate echivala cu o achiesare la modificarea naturii juridice a nulităţii incidente în cauză.

Nu în ultimul rând, relevante sunt sub aspectul disputat şi prev. art. 478 alin. 3 NCod proc. civ., în interpretarea şi aplicarea cărora în prezenta cale de atac nu poate fi schimbată cauza cererii dedusă judecăţii, aspect de natură să configureze limitele efectului devolutiv al apelului reclamantei, determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă.

Din această perspectivă, Curtea apreciază că soluţia admiterii cererii reconvenţionale, cu consecinţa desfiinţării hotărârilor AGEA în discuţie a fost în mod just adoptată, cu completarea considerentelor decisive şi cu substituirea considerentelor decizorii vizând excepţia de tardivitate a cererii reconvenţionale reţinute de prima instanţă, în sensul celor ce preced.

De precizat este şi faptul că, reţinerea incidenţei motivului de nulitate absolută invocat face de prisos cercetarea motivului de nulitate subsidiar invocat de pârâtul-reclamant, faţă de consecinţele generate de cel dintâi care, în mod evident, prevalează.

Pe fondul cererii, soluţia se justifică din perspectiva faptului că, în cauză, este necontestată legalitatea convocării asociaţilor reclamantei şi a pârâtului pentru data iniţială de 10.08.2015, când constatându-se neîndeplinirea condiţiilor de cvorum, s-a dispus reconvocarea AGEA pentru data de 17.08.2015, fără îndeplinirea formalităţilor speciale prevăzute imperativ de lege, împrejurare care îmbracă forma lipsei convocării pentru data adoptării primei Hotărâri AGEA nr. 1/17.08.2015.

De menţionat este faptul că, din perspectiva pârâtului-reclamant B. această obligaţie se impunea în virtutea vocaţiei acestuia la calitatea de asociat al reclamantei, întrucât ordinea de zi viza drepturi fundamentale şi interese particulare ale acestuia (printre altele, continuarea activităţii fără moştenitorii asociatului decedat), care ţin de esenţa raporturilor juridice societare. Deşi terţ faţă de societate, tocmai vocaţia la statutul de asociat conferă pârâtului îndreptăţirea de a fi convocat şi a participa la AGEA prin exprimarea unui vot în cunoştinţă de cauză şi interesul legitim de a contesta şi invoca nulitatea absolută a Hot. AGEA nr. 1/17.08.2015 adoptată cu încălcarea ordinii publice societare, perspectivă din care, excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului a fost în mod just înlăturată de către prima instanţă.

Acelaşi motiv de nulitate absolută dedus din nelegalitatea convocării se impune a fi reţinut, cum corect a apreciat şi tribunalul, şi în privinţa celorlalte hotărâri AGEA contestate, reclamanta pretinzând fără temei că demersul nu era necesar, în condiţiile în care, prin Hot. AGEA nr. 1/17.08.2015 s-a hotărât continuarea activităţii fără moştenitori. Soluţia reprezintă şi o aplicare a principiului general resolute iure dantis, resolvitur ius accipientis, potrivit căruia anularea actului juridic iniţial atrage anularea actelor subsecvente, având în vedere legatura juridică dintre ele, respectiv împrejurarea că hotărârea iniţială a creat practic cadrul adoptării celorlalte hotărâri contestate, cu ignorarea prevederilor legale.

În ceea ce priveşte critica vizând nelegalitatea cadrului procesual în care s-a soluţionat cererea reconvenţională dedusă din încălcarea prev. art. 132 alin. 5 LSC, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi reţinută în condiţiile în care, reclamanta-pârâtă este o societate cu răspundere limitată şi a stat în judecată prin cei doi asociaţi supravieţuitori şi administratori totodată – D. şi E., fiind reprezentaţi pe tot parcursul procesului prin apărător ales, în cauză nefăcându-se dovada vreunei vătămări.

Cu referire la critica privind insuficienta motivare a soluţiei de admitere a cererii reconvenţionale, Curtea apreciază că nici aceasta nu este incidentă în cauză, considerentele sentinţei apelate respectând sub acest aspect, în linii generale şi cu completările din apel, rigorile impuse de prev. art. 425 NCod proc. civ., ştiut fiind că în îndeplinirea acestui deziderat, instanţa nu este obligată să răspundă la toate argumentele invocate, ci este îndreptăţită să le grupeze pentru a răspunde acestora printr-un considerent comun.

5) Ca urmare a admiterii cererii reconvenţionale şi desfiinţării hotărârilor AGEA disputate, în mod just s-a apreciat de către prima instanţă că pretenţiile reclamantei constând în constatarea structurii acţionariatului societăţii, a valorii părţilor sociale, a efectuării plăţii contravalorii acestora către pârât şi a calităţii de administrator al societăţii, pretenţii întemeiate tocmai pe pretinsa valabilitate a celor dintâi, se impun a fi, pe cale de consecinţă, respinse ca nefondate. În acest context, trebuie precizat că netemeinicia pretenţiilor reclamantei este susţinută şi prin măsura respingerii cererii de înscriere a hotărârilor care au stat la baza acesteia, prin Rezoluţia Directorului ORC nr. 9022/1.08.2016, necontestată, prin care se apreciază că hotărârile în discuţie echivalează cu excluderea artificială a pârâtului-moştenitor din societate, contrar prevederilor LSC şi actului constitutiv al reclamantei.

Din perspectiva modului de soluţionare a cererii principale şi a primului petit din cererea reconvenţională, în opinia Curţii apare corectă şi maniera de soluţionare a celui de-al doilea petit al cererii reconvenţionale, în sensul obligării reclamantei să convoace adunarea generală a asociaţilor şi să stabilească profitul realizat pe anii 2014-2016, cu repartizarea acestuia conform art. 10 din actul constitutiv.

Soluţia se justifică faţă de calitatea pârâtului-reclamant de persoană care justifică un interes legitim în cadrul demersului, în condiţiile în care, în virtutea calităţii de moştenitor al asociatului decedat, a statutului şi actului constitutiv deţine o vocaţie reală şi efectivă la calitatea de asociat al societăţii-reclamante, după cum s-a arătat anterior.

Din această perspectivă, având în vedere şi statuările de principiu din considerentele prezentei decizii, este evident că se impune reconvocarea de către reclamantă a adunării generale a asociaţilor societăţii, inclusiv a pârâtului în vederea punerii în discuţie, în prealabil, a urmării procedurii prevăzute de art. 203 din LSC în scopul dobândirii eventuale de către acesta din urmă a calităţii de asociat al societăţii, precum şi în vederea stabilirii profitului realizat de societate în anii 2014-2016. În ceea ce priveşte repartizarea profitului, în mod just s-a apreciat de către prima instanţă că operaţiunea urmează să respecte prev. art. 10 din actul constitutiv, potrivit cărora, „profitul realizat, care rezultă din bilanţul anual întocmit, va fi repartizat asociaţilor proporţional cu aportul fiecăruia la capitalul social. De asemenea, participarea la pierderi va fi proporţională cu aportul la capitalul social”.

În aceste condiţii, este lipsită de relevanţă împrejurarea că la momentul pronunţării prezentei hotărâri, calitatea pârâtului de asociat al societăţii reclamante este numai potenţială, atâta timp cât acesta justifică îndreptăţirea de a participa la repartizarea profitului pentru anul 2014, în calitate de moştenitor al asociatului C., decedat la data de 8.01.2015, iar pentru anii 2015-2016 operaţiunea de repartizare a profitului este în mod necesar condiţionată de dobândirea de către acesta a calităţii de asociat prin îndeplinirea formalităţilor legale anterior menţionate.

6) Cu referire la motivul de apel vizând nelegalitatea obligării reclamantei la plata contravalorii cheltuielilor ocazionate de administrarea probei cu expertiza tehnică contabilă, admisă la solicitarea pârâtului-reclamant, Curtea reţine că aceasta a fost în mod just pusă în sarcina reclamantei în contextul culpei procesuale reţinute în favoarea sa, potrivit art. 453 alin. 1 NCod proc. civ., ca parte care a pierdut procesul. Astfel, se impune precizarea că însăşi reclamanta a solicitat primei instanţe să constate valoarea părţilor sociale pretins a fi cuvenite pârâtului, acesta din urmă contestând suma avansată şi solicitând administrarea probei cu o expertiză contabilă, la care reclamanta a achiesat fără rezerve, astfel cum rezultă fără echivoc din încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din 13 .02.2018.

Concluzionând, constatând că în cauză nu sunt date motivele de apel invocate şi că nici din oficiu nu există motive de nulitate, Curtea, în temeiul prev. art. 480 alin. 1 NCod proc. civ., va respinge apelul, ca nefondat, menţinând hotărârea primei instanţe ca legală şi temeinică, cu completarea motivării în sensul celor de preced.

Faţă de disp. art. 453 alin. 1 NCod proc. civ., culpa procesuală reţinându-se în sarcina apelantei, ca parte căzută în pretenţii, aceasta va fi obligată să plătească pârâtului-intimat B. cheltuieli de judecată din apel, reprezentând onorar avocat, justificată cu extrasul de cont aflat la dosar.

Domenii speta

Spete similare