Anulare act administrativ, hotărâre cncd de sancţionare a unei fapte de discriminare săvârşite prin publicarea unui articol de presă

Rezumat:

Presa joacă un rol esenţial într-o societate democratică, şi, deşi nu trebuie să treacă de anumite limite, cum ar fi privind securitatea naţională, integritatea teritorială, ameninţarea cu violenţă, prevenirea dezordinii şi criminalităţii, respectarea reputaţiei şi drepturilor altora, necesitatea de a preveni transmiterea unor informaţii confidenţiale, presa are sarcina de a oferi — într-o manieră conformă cu obligaţiile şi responsabilităţile sale — informaţii şi idei de interes public. Cu toate acestea, jurnalistul este dator să nu discrimineze și să menționeze rasa, naționalitatea sau apartenența la o anumită comunitate numai în cazurile în care informația este relevantă în cadrul subiectului tratat, manifestând o preocupare sporită față de modul în care prezintă sau exprimă anumite opinii despre un anumit subiect ori eveniment.

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava la data de 18.09.2019 sub nr. ..../39/2019, reclamanţii A. şi SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, au formulat acţiune, solicitând anularea în parte a hotărârii nr. 316 din 10 iunie 2019 emisă de pârât, în ceea ce priveşte constatările, sancţiunile şi măsurile individualizate la punctele 2, 4 şi 7 din dispozitiv.

În motivarea solicitării sale, reclamanţii arată că, în fapt, la data de 22 octombrie 2018 A. a publicat în cotidianul C., editat de SC B. SRL, un articol intitulat „Comerciant din Bazar, terorizat de un grup de trei romi” prin care a relatat un incident desfăşurat în bazar între numitul D., pe de o parte, şi numiţii E. şi F., pe de altă parte, prezentând incidentul astfel cum a fost el relatat de persoana presupus vătămată, D. şi de avocatul acesteia, G.

Învederează că persoanele la care a făcut referire în acel articol, respectiv numiţii E. şi F. s-au adresat CNCD cu o sesizare prin care au solicitat constatarea şi sancţionarea unei fapte de discriminare săvârşite prin publicarea articolului în discuţie, considerând că referirile din cuprinsul materialului la etnia lor şi asocierea cu presupuse infracţiuni au caracter discriminatoriu.

Prin hotărârea nr. 316 din 10 iunie 2019, emisă de pârât şi comunicată la data de 28 august 2019, s-a constatat că fapta de a scrie şi respectiv publica un articol în care persoanele reclamante sunt prezentaţi ca infractori, cu indicarea apartenenţei lor etnice, reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. 1 rap. la art. 15 din OG nr. 137/2000 (pct. 2 din dispozitiv), s-a aplicat fiecăruia dintre reclamanţi, sancţiunea avertismentului (pct. 4), iar SC B. SRL a fost obligată să publice un rezumat al hotărârii în C., cu respectarea caracterului confidenţial al datelor personale.

Consideră că hotărârea sus menţionată este nelegală sub aspectul constatărilor, sancţiunilor şi măsurilor individualizate la pct. 2, 4 şi 7 din dispozitiv întrucât faptele ce le sunt imputate nu au caracter discriminatoriu şi nu întrunesc elementele constitutive ale contravenţiei prev. de art. 15 din OG nr. 137/2000.

În acest sens, solicită a se reţine că faptele relatate în cuprinsul articolului au fost descrise în maniera în care au fost prezentate de numiţii D. (persoana presupus vătămată) şi G. (avocatul celui dintâi), că referirile la actele de ameninţare şi la „perseverenţa infracţională a familiei de etnie romă” au fost redate între ghilimele, reprezentând citate din declaraţiile celor sus menţionaţi şi că etnia persoanelor acuzate a fost menţionată doar ca element de identificare a acestora, iar nu în scopul asocierii etniei rome cu fapte de natură infracţională, un asemenea scop nerezultând în niciun mod din cuprinsul articolului.

În contextul celor arătate, opinează că în speţă nu sunt întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 15 din OG nr. 137/2000, pentru că nu a fost dovedită şi nici măcar invocată existenţa scopului pe care îl implică încălcarea dreptului de demnitate, iar din cuprinsul articolului incriminat nu rezultă în niciun mod intenţia de a leza demnitatea etniei rome sau de creare a unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv, fapt ce denotă lipsa vinovăţiei, ca element constitutiv al răspunderii contravenţionale.

Relevă că, potrivit jurisprudenţei constante a ÎCCJ, pentru ca o faptă să fie calificată ca ilicit contravenţional în sensul disp. art. 15 din OG nr. 137/2000 se cer a fi îndeplinite cumulativ trei condiţii, respectiv caracterul public al comportamentului, scopul sau vizarea lezării dreptului la demnitate prin discriminare şi criteriul de discriminare, lipsa oricăreia dintre aceste condiţii făcând inaplicabil textul de lege sus menţionat.

Faţă de cele arătate, consideră că pârâtul a făcut o greşită aplicare a legii, respectiv a disp. art. 2 alin. 1 rap. al art. 15 din OG nr. 137/2000, că nu sunt întrunite în cauză elementele

constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 15 din actul normativ sus menţionat, astfel încât, consideră că în mod nelegal le-a fost aplicată sancţiunea avertismentului şi au fost obligaţi la publicarea hotărârii contestate în rezumat.

Aşa fiind, solicită admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, cu consecinţa anulării în parte a hotărârii nr. 316 din 10 iunie 2019, emisă de pârât, în ceea ce priveşte constatările, sancţiunile şi măsurile individualizate la pct. 2, 4 şi 7 din dispozitiv.

În drept, acţiunea este întemeiată pe disp. art. 2 alin. 1, art. 15, art. 20 din OG nr. 137/2000, art. 8 şi urm. din Legea nr. 554/2004.

În dovedirea acţiunii reclamanţii înţeleg să se folosească de proba cu înscrisuri.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, la data 20.01.2020, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării solicită respingerea acţiunii ca inadmisibilă pentru lipsa coparticipării pasive.

În susţinerea solicitării, pârâtul arată că, în fapt, sesizarea petenţilor E. şi F. are ca obiect publicarea unui articol care precizează apartenenţa etnică romă a unor presupuşi infractori; întocmirea unor rapoarte de evaluare psihologică în care este precizată apartenenţa etnică romă a unor presupuşi infractori. În acest sens face referire şi înserează soluţia aplicată prin Hotărârea nr. 316/10.06.2019 emisă în dosarul nr. 757/2018, de Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Redând în extenso solicitarea reclamanţilor şi motivarea acesteia, intimatul solicită respingerea acţiunii formulate, ca inadmisibilă, pentru lipsa coparticipării pasive, arătând că prin modul de reglementare a activităţii specifice, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării desfăşoară o activitate administrativ-jurisdicţională, în acest sens făcând referire la prevederile art. 16 şi art.17 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor fermelor de discriminare;

De asemenea, art. 3 din Procedura internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor, evocă condiţiile în care se vor desfăşura activităţile Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, fiind enumerate principiile fundamentale ale procedurii civile de judecată, de natură a asigura realizarea drepturilor şi intereselor părţilor, a echilibrului procesual şi a dreptului la apărare.

Precizează că toate aceste norme conduc la concluzia enunţată anterior, cea a caracterului administrativ - jurisdicţional a activităţii Consiliului. Astfel, cadrul procesual a fost legat în faţa Consiliului, prin participarea petenţilor care au formulat petiţia (E. şi F.) şi a părţilor reclamate (A., SC B. SRL, H., D. şi G.).

În concluzie, consideră că toate acestea impun participarea aceloraşi părţi şi în calea de atac, în speţă, prezenta contestaţie şi legarea cadrului procesual între aceleaşi persoane fizice/ juridice.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii pentru lipsa coparticipării procesuale pasive, învederează că nu este, într-adevăr, reglementată (de altfel, nici alte excepţii nu sunt prevăzute expres în legislaţie), însă existenţa ei se desprinde din analizarea condiţiilor pentru ca o astfel de cerere să poată fi corect dedusă judecării.

Menţionează că, într-adevăr, procesul civil este cârmuit şi de principiul disponibilităţii, ce permite reclamantului să indice, prin cererea de chemare în judecată, persoanele cu care doreşte să se judece.

Astfel, solicită a se constata faptul că, în condiţiile art. 16¹ din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reclamanţii A. şi SC B. SRL. au înţeles să împrocesueze doar emitentul actului atacat, fără a-i chema în judecată şi pe petenţii din faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi anume E. şi F., promotorii ab initio ai acestui litigiu.

De asemenea, solicită a se reţine şi împrejurarea că hotărârea instanţei, în situaţia în care cauza s-ar soluţionat pe fond, nu ar fi opozabilă şi petenţilor din faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, E. şi F., care nu au fost chemaţi în judecată, or acest lucru ar reprezenta o încălcare vădită a drepturilor procesuale ale unei părţi.

În concluzie, consideră că soluţia corectă şi legală ce ar trebui luată vizează constatarea faptului că acţiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanţii A. şi SC B. SRL. împotriva hotărârii nr. 316/10.06.2019 emisă de Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. .../2018, nu îndeplineşte condiţiile legale şi obligatorii de stabilire a cadrului procesual (lipsa coparticipării procesuale pasive), urmând a fi admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii în contencios administrativ formulată de către reclamanţii A. şi SC B. SRL, ca inadmisibilă.

În drept, întâmpinarea este întemeiată pe dispoziţiile art. 205 - 208 Cod proc. civ., art. 16 şi art. 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 3, art. 48, art. 51, art. 52 ş.a. din Procedura internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor respectiv art. 16 şi art. 17 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 28.02.2020, pârâţii E. şi F. solicită respingerea cererii ce formează obiectul prezentei cauze, cu consecinţa menţinerii în totalitate a hotărârii CNCD atacate. Totodată, solicită cheltuieli de judecată.

Prioritar, pârâţii înţeleg să invoce excepţia tardivităţii prezentei cereri, în cazul în care din documentele existente la dosar reiese că cererea a fost depusă ulterior termenului legal.

Privitor la cronologia evenimentelor, învederează că la data de 22 octombrie 2018 A. a scris, iar ziarul C. al SC B. SRL a publicat articolul „Comerciant din Bazar, terorizat de un grup de trei romi”. În titlu şi în articol se menţionează numele acestora, precum şi al mamei/soacrei sale .. ca reprezentând „grupul de romi” care îl „terorizează” „în stil mafiot” pe comerciantul D. din Bazar.

Ca urmare, precizează că la data de 14 noiembrie 2018 a sesizat CNCD solicitându-i să constate şi să sancţioneze fapta persoanelor reclamate de discriminare etnică a petenţilor constând în deosebirea, excluderea şi restricţia lor pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice şi în hărţuirea lor printr-un comportament pe criteriu de rasă, naţionalitate, etnie care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv.

Arată că la 10 iunie 2019 CNCD a emis Hotărârea 316/ 2019 prin care a constatat, la pct. 2,4 şi 7 că fapta primului reclamat de a scrie un articol în care prezumtivii infractori sunt prezentaţi ca infractori, cu precizarea apartenenţei etnice, respectiv fapta celui de al doilea reclamat, de a publica respectivul articol, reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. l coroborat cu art. 15 din OUG. A aplicat sancţiunea de avertisment faţă de A., respectiv faţă de SC B. SRL, conform prevederilor OG nr.2 din 2001, art.5 alin.2 lit. a coroborată cu art.6 şi art.7. A obligat SC B. SRL să publice un rezumat al prezentei hotărâri (pct. 17-46 din hotărâre, cu respectarea caracterului confidenţial al datelor personale) în C., cf. art. 26 alin.2 din OG nr.137/2000.

Precizează că prin cererea ce formează obiectul prezentei cauze, reclamanţii au solicitat anularea în parte - respectiv în ce priveşte constatările, sancţiunile şi măsurile individualizate la punctele 2,4 şi 7 din dispozitiv - a Hotărârii nr. 316/10 iunie 2019 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (în continuare CNCD) apreciind că faptele nu au caracter discriminatoriu şi nu întrunesc elementele constitutive ale contravenţiei prev. de art. 15 din OG 137/2000 arătând, în esenţă că faptele relatate au fost descrise în maniera în care au fost prezentate de numiţii D. (persoana presupus vătămată) şi G. (avocatul celui dintâi). Referirile la actele de ameninţare şi la „perseverenţa infracţională a familiei de etnie romă” au fost redate între ghilimele, reprezentând citate din declaraţiile celor mai sus menţionaţi şi că etnia persoanelor acuzate a fost menţionată doar ca element de identificare a acestora, iar nu în scopul asocierii etniei rome cu fapte de natură infracţională, un asemenea scop nerezultând în nici un mod din cuprinsul articolului. Nu a fost dovedită şi nici măcar invocată existenţa scopului pe care îl implică încălcarea dreptului de demnitate; din cuprinsul articolului nu rezultă în niciun mod intenţia de a leza demnitatea etniei rome sau de a crea un cadru intimidant, ostil, degradant sau ofensiv, fapt ce denotă lipsa vinovăţiei, ca element constitutiv al răspunderii contravenţionale, lipsa scopului sau a vizării lezării dreptului la demnitate prin discriminare făcând inaplicabil textul de lege sus menţionat.

Apreciază că aceste argumente sunt nefondate şi că cererea de anulare a Hotărârii nr. 316/2019 a CNCD este neîntemeiată. Solicită respingerea acesteia cu păstrarea hotărârii CNCD atacate ca fiind legală şi temeinică întrucât în mod legal şi temeinic CNCD a apreciat că afirmaţiile reclamanţilor nu sunt protejate de libertatea de exprimare şi că reprezintă discriminare etnică: menţionarea, în mod repetat, a apartenenţei etnice a petenţilor, consideraţi deja infractori, deşi încă nu erau condamnaţi, reprezintă o diferenţiere. Părţile reclamate nu au arătat că au procedat în mod similar faţă de persoane de etnie română cercetate penal. În precizarea apartenenţei etnice a unor persoane acuzate de comiterea unor infracţiuni criteriul de diferenţiere este apartenenţa etnică. Afirmaţiile legate de comiterea unor infracţiuni, cu precizarea apartenenţei etnice, este de natură să atingă dreptul la demnitate. Cele publicate reprezintă un comportament manifestat în public care vizează crearea unei atmosfere ostile.

Precizarea apartenenţei etnice a unor prezumtivi vinovaţi aduce un prejudiciu nu doar petenţilor, dar şi altor persoane care aparţin comunităţii romilor. Afirmaţiile analizate sunt de natură să promoveze intoleranţa, pe când toleranţa şi respectarea demnităţii umane constituie fundamentul democraţiei şi societăţii pluraliste. Relaţiile tensionate dintre romi şi neromi, discriminarea romilor arată necesitatea restrângerii libertăţii de exprimare. A preciza datele personale ale unui prezumtiv infractor, a încălca prezumţia de nevinovăţie trece de limitele libertăţii de exprimare a presei. Presa are obligaţia de a prezenta informaţii de interes public. Informaţiile dintr-un dosar în cercetare, apartenenţa etnică a prezumtivilor infractori nu reprezintă informaţii de interes public; în cazul unui conflict care este urmărit de opinia publică, obligaţia presei este de a prezenta poziţia ambelor părţi, nu doar a uneia. Articolul în cauză atinge, şi dreptul stabilit la art. 3 al. 1 din Convenţia cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale - dreptul la autoidentificare. Nu poate fi admis argumentul că articolul prezintă adevărul. Adevărul privind comiterea unor infracţiuni se stabileşte de către instanţa de judecată şi nu de către partea interesată şi avocatul ei, iar presa are obligaţia de a respecta prezumţia de nevinovăţie. Totodată precizarea apartenenţei etnice, prezumată şi ea, nu face aparte din acel adevăr care ar trebui să preocupe opinia publică.

Consideră că libertatea de exprimare este un drept relativ, ponderat, mai ales în ce priveşte mass-media, de exigenţa informării corecte a opiniei publice cu informaţii de interes public. Exercitarea acestei libertăţi - ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi - poate fi supusă unor condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru, printre altele, protecţia moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

Conform dispoziţiilor art. 31 alin. 1 şi 4 din Constituţia României - Dreptul la informaţie, prevăd că dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit şi că mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice. (s.n.), în acest sens făcând referire şi la art. 2, lit. b şi art. 14 din Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. O informaţie de interes public trebuie să urmărească conştientizarea publicului cu privire la interesele sale generale, într-un context social existent la un moment dat şi la modul în care acestea pot fi satisfăcute. De asemenea, dacă justiţia nu merge bine, presa are rolul de a evidenţia cauzele într-o manieră accesibilă, prin exemplificări, interviuri, astfel încât publicul să le poată evalua şi să acţioneze în consecinţă. Prin urmare, informaţiile de interes public au la bază exemplificări, deci cauze particulare. Uneori interesele particulare pot fi opuse intereselor societăţii. Presa are însă rolul de a discerne, întrucât dreptul la informaţie are o structură complexă care cuprinde inclusiv dreptul la selectivitate sau non-informare.

În plus, conform Codului deontologic al jurnalistului publicat în M. Of. Partea a V-a nr.9/24 mai 2006, în vigoare, profesiunea de jurnalist este liberă şi independentă, în concordanţă cu principiile dreptului la libera exprimare şi ale dreptului la informaţie enunţate de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, de Constituţia României, precum şi de Codul Deontologic al Jurnalistului, ce face parte integrantă din prezentul contract colectiv de muncă, în acest sens făcând referire şi înserând prevederile art.1- art. 10 din codul anterior menţionat.

În plus, precizează că aşa cum a arătat şi în plângerea la CNCD, regulile minime ale jurnalismului cer celui care se pretinde ziarist să verifice informaţiile pe care vrea sa le publice, fiind de datoria profesională a d-lui A. să îi contacteze, să efectueze cercetări şi să publice adevărul, ceea ce semnatarul articolului nu a făcut. Acesta a preferat să folosească ziarul pentru a publica un articol părtinitor în care a intervievat doar un comerciant şi pe avocata lui, plin de injurii şi calomnii la adresa lor, fără să-l intereseze adevărul, în caz contrar i-ar fi contactat. Subliniază că titlul este ofensator, acesta deformează realitatea utilizând stigmatul etnic împotriva lor: „Comerciant din Bazar, terorizat de trei romi, subliniind că şi ei sunt comercianţi în Bazar, cetăţeni români, în ţara lor, la fel ca şi B. Relevă că ei sunt cei terorizaţi şi nu îşi pot desfăşura activitatea din cauza celor care îi hărţuiesc inclusiv prin articole denigratoare. Menţionează că articolul discriminează şi exprimă ura rasială, face referire la ei ca romi şi agresori, ca şi cum apartenenţa la etnia romă este în sine o dovadă de vinovăţie. Învederează că nu i-a întrebat nimeni dacă sunt sau nu romi ori dacă doresc să se identifice public ca romi sau nu. Totuşi Constituţia şi legile României garantează un tratament egal pentru cetăţenii ei, fără privilegii şi discriminări, fiind dreptul fiecăruia a-şi alege liber dacă să fie tratat sau nu ca aparţinând unei minorităţi naţionale şi nici un dezavantaj nu poate rezulta dintr-o asemenea alegere ori din exerciţiul drepturilor legate de apartenenţa la o minoritate naţională. Articolul nu doar că îi portretizează pe romi în manieră negativă şi ofensatoare, dar strânge toată imaginea negativă construită etniei în societatea românească şi o direcţionează împotriva lor. Libertatea de exprimare este un drept fundamental recunoscut de regulă în întreaga lume, prevăzut şi reglementat inclusiv de Constituţia României. Totuşi libertatea de exprimare nu poale prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. Subliniază că articolul instigă la ură rasială. Discursul instigator la ură rasială este acela destinat atacării, intimidării, umilirii, discreditării sau incitării la violentă ori la acţiuni care pot produce prejudicii împotriva unei persoane sau unui grup de persoane pe motiv de rasă sau etnie, (a se vedea www.apador.orft). Articolul „Comerciant din Bazar, terorizat de un grup de trei romi" a fost postat pe 22 octombrie pe site-ul şi pe pagina de facebook a C. şi a strâns, ca şi alte articole care identifică omul prin etnia romă, un şir nelimitat de comentarii în care ura de rasă este evidentă.

În concluzie, solicită respingerea cererii de anulare a Hotărârii nr. 316/2019 a CNCD şi păstrarea hotărârii CNCD atacate, cu cheltuieli de judecată.

În probaţiune, pârâţii înţeleg să se folosească de înscrisuri.

În drept, întâmpinarea este întemeiată pe dispoziţiile OG 137/2000, art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Constituţia României, art. 31, Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, Codul deontologic al jurnalistului etc.

Prin adresa din data de 06.03.2020 pârâţii E. şi F. au înţeles să invoce excepţia conexităţii prezentei cauze cu cea care face obiectul dosarului nr. .../45/2019 al Curţii de Apel Iaşi motivat de faptul că în calitate de pârât este aceeaşi parte, CNCD, au calitatea de intervenienţi forţaţi, obiectul cauzei constă în anularea actului administrativ hotărârea CNCD nr. 316/2017 şi cauzele celor două dosare au între ele o strânsă legătură, ambele referindu-se la articolul „Comerciant din Bazar, terorizat de un grup de 3 romi” publicat în C. al SC B. SRL la data de 22 octombrie 2018 de A. Consideră că instanţei de faţă, fiind ulterior sesizată, îi revine competenţa de a se pronunţa asupra acesteia excepţii şi de a decide dacă se impune conexarea dosarului nou, la cel mai vechi aflat pe rolul Curţii de Apel Iaşi, în susţinere ataşând şi o serie de înscrisuri.

Analizând acţiunea formulată, Curtea constată că nu este întemeiată.

Primul aspect pe care Curtea îl reține este acela că prin încheierea de ședință din 12.02.2020 au fost introduse în cauză persoanele care au formulat plîngerea la CNCD.

De asemenea reamintește că prin încheierea de ședință din 20.05.2020 au fost respinse excepțiile conexității, inadmisibilității și tardivității, pentru motivele cuprinse în respectiva încheiere.

Curtea va începe analiza pe fond a cauzei prin redarea conținutului articolului incriminat, făcându-se sublinierile care au determinat în esență aplicarea sancțiunii.

„Comerciant din Bazar, terorizat de un grup de trei romi

Un comerciant care îşi desfăşoară activitatea în Bazarul din .. spune că de mai bine de un an de zile este terorizat de un grup de romi. Totul ar fi început după ce D. a decis să schimbe profilul de activitate al unuia din cele trei chioşcuri pe care le deţine în Bazar.

„Imediat după sărbătorile pascale de anul trecut am decis să schimb profilul la unul din cele trei magazine, în sensul de a comercializa costume şi obiecte de vestimentaţie. Din acest motiv, pe 1 mai 2017 am închis magazinul respectiv şi am început lucrările de renovare şi de amplasare a dotărilor necesare desfăşurării acestei noi activităţi”, a explicat D.

Bărbatul a menţionat că la scurt timp, trei romi care au şi ei afaceri în Bazar şi care vând tot obiecte de îmbrăcăminte, au aflat de intenţiile sale, iar din acel moment a început calvarul.

„Cei trei au intrat în incinta unui alt magazin în care comercializez încălţăminte, proferând ameninţări care vizau integritatea mea corporală şi chiar viaţa mea în situaţia în care voi deschide magazinul pentru a comercializa obiecte de vestimentaţie, respectiv costume. Astfel, H. urla efectiv, afirmând că-1 va pune pe soţul ei să-mi taie picioarele, iar E. şi F. ţipau că vor plăti suma de 20.000 de euro unei persoane pentru a mă ucide”, a arătat D. Acesta a adăugat că scenele s-au petrecut şi în faţa a trei martori, printre care şi o clientă.

Ameninţări puse în practică

Iar încet-încet o parte din ameninţări chiar au început să fie puse în practică.

Mai exact, pe 6 mai 2017, în ziua în care noul magazin a fost deschis, proprietarul a fost sunat de angajat care i-a comunicat că romii au pătruns în interior şi au devenit violenţi.

„Angajatul meu mi-a comunicat că romii, în afara ameninţărilor proferate prin care solicitau în mod explicit să închid magazinul şi să nu mai comercializez obiecte de vestimentaţie, l-au agresat fizic, au răsturnat rafturile deteriorându-le şi au aruncat în stradă mai multe costume, care datorită impurităţilor din acel loc au devenit improprii comercializării. Angajatul mi-a mai comunicat că în urma acestui incident a dispărut suma de 1.200 de lei, iar un client care proba o pereche de pantaloni a părăsit magazinul în grabă", a mai spus D.

Suceveanul crede că întreaga acţiune a fost una de intimidare, în scopul de a-1 determina să închidă acel magazin.

Bărbatul spune că a reclamat totul la Poliţie, iar împreună cu oamenii legii s-a deplasat în Bazar unde s-au făcut cercetările la faţa locului.

„După plecarea poliţistului, F. a venit pe aleea din faţa magazinului şi pe un ton ameninţător mi-a strigat că, la terminarea programului mă vor aştepta la poarta Bazarului, ceea ce m-a speriat foarte tare şi am plecat pe o altă ieşire”, a mai menţionat D.

Acesta spune că are motive întemeiate cu privire la siguranţa sa fizică, şi asta pentru că în urmă cu mai mulţi ani, una din cele trei persoane menţionate, respectiv H., ar fi distrus cu toporul, în parcarea Bazarului, în plină zi, un autoturism.

Avocat G.: „Cei reclamaţi acţionează în stil mafiot”

Deşi a trecut aproape un an şi jumătate de la acele incidente, situaţia este departe de a se fi rezolvat. Toate sesizările trimise la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, instituţie care are în lucru dosarul, par a se lovi ca de un zid.

G., avocata care îl reprezintă pe D., spune că totul este „o bătaie de joc şi reflectă modul în care acţionează un sistem indolent”.

„Se poate ajunge în situaţia paradoxală în care oamenii să-şi facă propria justiţie. Dar asta se întâmplă numai pentru că un caz extrem de grav, care, nu exclud, sa nu degenereze şi să se ajungă la violenţe fizice sau chiar mai grav, este tratat cu superficialitate. In plus, cred că şi poliţiştii care au în administrare Bazarul nu îşi fac treaba aşa cum trebuie”, a spus avocata.

De altfel, în mai multe adrese transmise Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, avocata G. a cerut urgentarea finalizării cercetărilor.

„Va rog sa urgentaţi această cauză, întrucât, în numeroase adrese, v-am înştiinţat că cei reclamaţi acţionează în stil mafiot (organizat şi perseverent) asupra clientului meu, dar şi a familiei acestuia. Sunt numeroase acte materiale reclamate, ceea ce denotă o gravă perseverenţă infracţională a acestei familii de etnie romă, care sabotează de foarte mult timp (de 9 luni) viaţa intimă şi personală a clientului meu şi a familiei sale, dar şi viaţa profesională a acestuia, desfăşurând o formă subliminală de concurenţă neloială. Disputa o face business-ul comun cu al clientului meu, care face tot comerţ de textile, magazinele lor fiind apropiate. V-am depus la dosar raportul de evaluare psihologică în care v-am demonstrat cât de mult este afectată familia clientului meu, precum şi înscrisuri doveditoare în susţinerea acuzaţiilor”, este un pasaj dintr-o adresă trimisă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.

Vor ca oamenii din conducerea Primăriei să afle despre aceste incidente periculoase

Avocata G. consideră că atât procurorul anchetator, cât şi organul de urmărire penală, poliţistul de caz, sunt responsabili de întârzieri şi lipsă de intervenţie promptă, atâta timp cât se reclamă atât de multe acte materiale, ceea ce înseamnă o hărţuire periculoasă a familiei D.

În paralel, D. şi avocata acestuia i-au cerut procurorului de caz să înştiinţeze şi conducerea Primăriei despre aceste evenimente regretabile şi asta pentru că flecare comerciant din Bazar a semnat o hârtie prin care se obligă să nu stânjenească activitatea celorlalţi comercianţi, lucru care nu se întâmplă în acest caz.”

Pentru conținutul articolului învederat mai sus, s-a aplicat sancțiunea contestată.

Sancțiunea a fost aplicată în temeiul art. 2 al. 1 coroborat cu art. 15 din OUG nr. 137/2000.

 Aceste texte de lege au următorul conținut.

 Art. 2 al. 1 -Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

ART. 15 - Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

CNCD a reținut în esență că în ziarul C. care aparţine celui de-al doilea reclamant, primul reclamant a publicat un articol intitulat „Comerciant din Bazar, terorizat de un grup de trei romi”, în care menţionează numele petenţilor şi a mamei/soacrei, ca reprezentând „grupul de romi” care îl „terorizează” „în stil mafiot” pe un comerciant în Bazar. În acest articol al patrulea reclamat a declarat: „angajatul meu mi-a comunicat că romii, în afara ameninţărilor proferate prin care solicitau în mod explicit să închid magazinul şi să nu mai comercializez obiecte de vestimentaţie...”, iar al cincilea: „sunt numeroase acte materiale reclamate, ceea ce denotă o gravă perseverenţă infracţională a acestei familii de etnie romă”. La data de 25.10.2018 C. a publicat dreptul la replică al petenţilor.

S-au mai reținut în cuprinsul hotărârii CNCD următoarele.

A treia reclamată a întocmit rapoarte de evaluare psihologică în care precizează ca diagnostic „probleme legate de circumstanţe psihosociale — victimă a unor agresiuni în formă continuă din partea unui grup de persoane de etnie romă”.

O.G. nr. 137/2000, la art. 2 alin. 1 prevede: „Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice”.

Colegiul director a constatat că menţionarea, în mod repetat, a apartenenţei etnice a petenţilor, consideraţi deja infractori deşi încă nu erau condamnaţi, reprezintă o diferenţiere. CEDO a constat în mod constant că această practică din România, crearea unei strânse legături între infracţionalitate şi apartenenţa la etnia romă, reprezintă diferenţiere (a se vedea spre exemplu cauzele Moldovan şi alţii împotriva României nr. 2, 12 iulie 2005, Stoica împotriva României, 4 iunie 2008, Ciorcan şi alţii împotriva României, 27 ianuarie 2015). Părţile reclamate nu au arătat că au procedat în mod similar faţă de persoane de etnie română cercetate penal.

Afirmaţiile legate de comiterea unor infracţiuni, cu precizarea apartenenţei etnice, este de natură să atingă dreptul la demnitate, conform art. 15 din O.G. nr. 137/2000, care stabileşte „Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia." Cele publicate în articolul care formează obiectul petiţiei reprezintă un comportament manifestat în public, care vizează crearea unei atmosfere ostile.

A apreciat că fapta primului reclamat de a scrie un articol în care prezumtivii infractori sunt prezentaţi ca infractori, cu precizarea apartenenţei etnice, respectiv fapta celui de-al doilea reclamat, de a publica respectivul articol, reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. 1 coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000, reprezentând o deosebire pe baza criteriului etnic care a vizat atingerea dreptului la demnitate prin crearea unei atmosfere ostile faţă de petenţi.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare CEDO) analizează o serie de aspecte printre care şi legitimitatea restrângerii, ceea ce trebuie să fie prevăzută de Convenţie (pentru securitatea naţională, integritatea teritorială, siguranţa publică, apărarea ordinii, prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, moralei, reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale, pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti).

Presa joacă un rol esenţial într-o societate democratică; deşi nu trebuie să treacă de anumite limite, cum ar fi privind securitatea naţională, integritatea teritorială, ameninţarea cu violenţă, prevenirea dezordinii şi criminalităţii, respectarea reputaţiei şi drepturilor altora, necesitatea de a preveni transmiterea unor informaţii confidenţiale, are sarcina de a oferi — într-o manieră conformă cu obligaţiile şi responsabilităţile sale — informaţi şi idei de interes public, în particular în chestiuni politice, inclusiv cele care divid societatea dar şi cele care prezintă justiţia; libertatea presei reprezintă unul din cele mai bune posibilităţi de a crea o opinie privind ideile şi atitudinile liderilor politici; libertatea jurnalistică acoperă posibila recurgere la un grad de exagerare, chiar şi provocare.

Aplicând principiile CEDO, a constatat următoarele:

- exercitarea libertăţii de exprimare comportă obligaţii şi responsabilităţi; astfel, între altele, în contextul opiniilor religioase şi credinţelor este legitimat să se includă obligaţia de a evita pe cât se poate expresii care, în mod gratuit, ofensează alţii, profanează sau care reprezintă o ingerinţă în drepturile lor, care astfel nu contribuie la orice formă de dezbatere publică capabilă de a duce la un progres al relaţiilor umane (pct. 36., lit. c) — apartenenţa etnică a unor prezumtivi vinovaţi, prezentarea lor ca fiind infractori înainte de condamnarea lor, ofensează în mod gratuit, aduce un prejudiciu nu doar petenţilor, dar şi altor persoane care aparţin comunităţii de romi;

- îndatoririle şi responsabilităţile legate de exercitarea libertăţii de exprimare au o semnificaţie specială în situaţii de conflict (pct. 36., lit. e) — Colegiul director constată existenţa unor tensiuni între populaţia majoritară şi cea romă, care se materializează din când în când prin violenţe colective împotriva comunităţilor de romi şi prin discriminare faţă de persoanele rome;

- toleranţa şi respectarea demnităţii umane constituie fundamentul democraţiei şi societăţii pluraliste, prin urmare este necesar să se sancţioneze orice formă de expresii care promovează ura bazată pe intoleranţă – afirmaţiile analizate sunt de natură să promoveze intoleranţa;

- se poate invoca necesitatea restrângerii libertăţii de exprimare în situaţia în care există o nevoie publică urgentă – relaţiile tensionate dintre romi şi neromi, discriminarea romilor arată necesitatea restrângerii libertăţii de exprimare;

- presa joacă un rol esenţial într-o societate democratică; deşi nu trebuie să treacă de anumite limite, cum ar fi privind securitatea naţională, integritatea teritorială, ameninţarea cu violenţă, prevenirea dezordinii şi criminalităţii, respectarea reputaţiei şi drepturilor altora, necesitatea de a preveni transmiterea unor informaţii confidenţiale, are sarcina de a oferi — într-o manieră conformă cu obligaţiile şi responsabilităţile sale — informaţi şi idei de interes public, în particular în chestiuni politice, inclusiv cele care divid societatea dar şi cele care prezintă justiţia; libertatea presei reprezintă unul din cele mai bune posibilităţi de a crea o opinie privind ideile şi atitudinile liderilor politici; libertatea jurnalistică acoperă posibila recurgere la un grad de exagerare, chiar şi provocare — a preciza datele personale ale unui prezumtiv infractor, a încălca prezumţia de nevinovăţie trece de limitele precizate de CEDO;

- presa nu are doar dreptul ci şi obligaţia de a prezenta informaţii de interes public conform dreptului publicului de a primi aceste informaţii— informaţiile dintr-un dosar care se află încă în cercetare, apartenenţa etnică a prezumtivilor infractori nu prezintă informaţii de interes public; în cazul unui conflict care este urmărit de opinia publică obligaţia presei este de a prezenta poziţia ambelor părţi, nu doar a uneia.

Analizând cererea reclamanților, Curtea reține următoarele.

Apărările reclamantului, așa cum se regăsesc în petitul acțiunii, sunt în sensul că hotărârea este nelegală sub aspectul constatărilor, sancţiunilor şi măsurilor individualizate la pct. 2, 4 şi 7 din dispozitiv, întrucât faptele ce le sunt imputate nu au caracter discriminatoriu şi nu întrunesc elementele constitutive ale contravenţiei prev. de art. 15 din OG nr. 137/2000.

În acest sens, solicită a se reţine că faptele relatate în cuprinsul articolului au fost descrise în maniera în care au fost prezentate de numiţii D. (persoana presupus vătămată) şi G. (avocatul celui dintâi), că referirile la actele de ameninţare şi la „perseverenţa infracţională a familiei de etnie romă” au fost redate între ghilimele, reprezentând citate din declaraţiile celor sus menţionaţi şi că etnia persoanelor acuzate a fost menţionată doar ca element de identificare a acestora, iar nu în scopul asocierii etniei rome cu fapte de natură infracţională, un asemenea scop nerezultând în niciun mod din cuprinsul articolului.

În contextul celor arătate, opinează că în speţă nu sunt întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 15 din OG nr. 137/2000, pentru că nu a fost dovedită şi nici măcar invocată existenţa scopului pe care îl implică încălcarea dreptului de demnitate, iar din cuprinsul articolului incriminat nu rezultă în niciun mod intenţia de a leza demnitatea etniei rome sau de creare a unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv, fapt ce denotă lipsa vinovăţiei, ca element constitutiv al răspunderii contravenţionale.

Relevă că, potrivit jurisprudenţei constante a ÎCCJ, pentru ca o faptă să fie calificată ca ilicit contravenţional în sensul disp. art. 15 din OG nr. 137/2000 se cer a fi îndeplinite cumulativ trei condiţii, respectiv caracterul public al comportamentului, scopul sau vizarea lezării dreptului la demnitate prin discriminare şi criteriul de discriminare, lipsa oricăreia dintre aceste condiţii făcând inaplicabil textul de lege sus menţionat.

Faţă de cele arătate, consideră că pârâtul a făcut o greşită aplicare a legii, respectiv a disp. art. 2 alin. 1 rap. al art. 15 din OG nr. 137/2000, că nu sunt întrunite în cauză elementele

constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 15 din actul normativ sus menţionat, astfel încât, consideră că în mod nelegal le-a fost aplicată sancţiunea avertismentului şi au fost obligaţi la publicarea hotărârii contestate în rezumat.

Aceste apărări și argumente ale reclamanților nu sunt întemeiate.

Relativ la apărarea că în conținutul articolului au fost redate doar declarații ale unor terțe persoane referitoare la incident, Curtea apreciază că nu poate fi reținută, autorul articolului și secund reclamantul neputîndu-se pune la adăpost de o eventuală răspundere contravențională prin invocarea faptului că doar au citat anumite persoane, întrucît chiar și în această manieră se aduce atingere dispozițiilor legale cu privire la care CNCD a reținut încălcarea. Atingerea adusă demnității ori crearea unei atmosfere ostile și degradante față de o anumită etnie se poate produce și prin repetarea declarațiilor unor persoane, de către autorul articolului de presă. Punerea sau nu între ghilimele a declarațiilor sau a unor afirmații ale jurnalistului nu pot de asemenea induce nicio distincție asupra efectului produs asupra demnității unei etnii ori a atmosferei ostile și degradante care se poate crea. Pe de altă parte, trebuie reținut că titlul articolului intitulat- Comerciant din bazar terorizat de un grup de trei romi- aparține reclamanților. De asemenea, partea introductivă a articolului nu apare cuprinsă între ghilimele.

Curtea este de acord cu faptul că autorul articolului nu a urmărit să discrimineze ori să instige la ură ori la crearea unei atmosfere ostile ori degradante, însă aceasta nu înlătură răspunderea contravențională, autorul articolului și secund reclamantul care l-a publicat acceptînd faptul ( chiar și sub forma unor stereotipuri) că prin conținutul său, articolul aduce atingere demnității etniei rome și creează o atmosferă ostilă și ofensatoare, situație pe care OUG nr. 137/2000 a urmărit să o împiedice atît într-o manieră preventivă prin descurajarea publicării unor astfel de articole cît și punitiv, prin aplicarea unei sancțiuni. De altfel, din cuprinsul actului normativ indicat rezultă că accentul este pus pe latura preventivă, (denumirea ordonanței fiind aceea de prevenire și sancționare a tuturor formelor de discriminare, iar art. 19 lit. a din Ordonanță stipulînd că CNCD își exercită atribuțiile în domeniul prevenirii faptelor de discriminare) legea străduindu-se așadar să instituie toleranța și respectarea demnității umane, valori care constituie fundamentul unei societăți pluraliste, aceasta putîndu-se realiza doar prin schimbarea mentalității și renunțării la stereotipuri legate de o anumită etnie, indiferent de modalitatea în care se manifestă aceste stereotipuri și independent de existența unei intenții calificate ori a uneia directe ori indirecte de a discrimina.

Curtea continuă prin a sublinia faptul că etnia romă are în spate o istorie de marginalizare, ignorare, discriminare și excludere, fiind foarte greu ca din mentalitatea publicului să se șteargă această istorie și să se renunțe la stereotipuri (vechi și greu de dislocat) și la indicarea etniei ca o justificare pentru anumite comportamente cu precădere infracționale. Mai mult, trebuie reținut că pe baza stereotipurilor sociale, aproape întotdeauna, o persoană de etnie romă nu este percepută în mod individual ci în relație cu minoritatea căreia îi aparține, ajungîndu-se la un cerc vicios în care individul suferă datorită grupului etnic din care aparține iar grupul suferă pe baza unui comportament particular ori a unei singure fapte a unui individ. În principiu, o sancțiune contravențională nu poate schimba nici prejudecățile nici stereotipurile sociale și tocmai de aceea accentul trebuie pus pe scopul preventiv, scop care se realizează tot prin aplicarea sancțiunii pentru descurajarea unei atitudini discriminatorii în viitor, chiar în lipsa unei reformări totale a prejudecăților și stereotipurilor. Este extrem de importantă abținerea de la un comportament care discriminează chiar dacă resorturile psihice ar fi contrare acestei abțineri autoimpuse, întrucît reducerea semnificativă a stereotipurilor ori a altor manifestări discriminatorii duc în cele din urmă la crearea unui mediu mai tolerant pentru o anumită etnie, indiferent că este ea una minoritară ori majoritară.

Important de subliniat este faptul că reducerea stereotipurilor ori intensității acestora revine în primul rând mass-media care și-a făcut un lung interval de timp un obicei din a preciza în știrile sau reportajele prezentate etnia celui implicat numai în situația în care el este de etnie romă. Fără a insista asupra acestui aspect Curtea se limitează la a constata că precizarea etniei este uneori elementul prin care se atrage atenția asupra subiectului tratat, prin care se dă o anumită spectaculozitate știrii și uneori prin care se face economie de timp și explicații, considerîndu-se că simpla indicare a etniei înlocuiește alte argumente referitoare la evenimentul prezentat. Chiar dacă mass-media stie că nu e bine cum procedează, o parte din ea nu renunță la stereotipuri întrucît nu vrea să piardă audiența. Oricum, din activitatea și rapoartele întocmite de către CNCD rezultă că indicarea etniei este tot mai rară în mass-media, fiind menționată doar atunci cînd prezintă relevanță pentru subiectul tratat ( spre exemplu indicarea etniei rome în reportaje care privesc istoria acestei etnii ori reportaje care tratează căsătoria la vârste fragede).

De altfel Codul Deontologic Unic al jurnalistului prevede în art. 13 că jurnalistul este dator să nu discrimineze și să menționeze rasa, naționalitatea sau apartenența la o anumită comunitate numai în cazurile în care informația este relevantă în cadrul subiectului tratat. Distinct de aceasta, Curtea mai apreciază că un jurnalist trebuie să manifeste exigență și preocupare față de modul în care prezintă sau exprimă anumite opinii despre un anumit subiect ori eveniment și să depună o diligență sporită, să iasă din condiția de cetățean de rînd, să renunțe la bagajul de stereotipuri și prejudecăți ( chiar dacă acestea sînt adînc înșurubate în mentalul colectiv) și să privească lucrurile cu imparțialitate, cu ochiul unui profesionist al informației și al chestiunilor de interes public, chiar dacă este tentat să se lase condus de prejudecăți și stereotipuri ori de dorința de a prezenta o informație într-o manieră care atrage publicul ori care îl scutește de furnizarea unor argumente care să susțină concluziile ce transpar din știrea prezentată.

În cauza de față se reține însă că în cuprinsul articolului de presă s-a menționat de mai multe ori etnia de rom a persoanelor acuzate de fapte antisociale, chiar dacă menționarea etniei nu era relevantă pentru faptele prezentate. Însăși titlul articolului menționează etnia, aceasta fiind cuplată cu fapta de “terorizare” a unui comerciant- Comerciant din bazar, terorizat de un grup de trei romi. În cuprinsul articolului, persoanelor de etnie romă li se impută un comportament agresiv, fiind preluate declarații ale unor terți ( persoana presupus agresată și apărătorul acesteia) care au arătat că persoanele de etnie romă au amenințat cu tăiatul picioarelor și cu uciderea, au răsturnat rafturile, au intimidat, au acționat în stil mafiot, organizat și perseverent. Dacă s-a considerat ca fiind relevantă menționarea etniei, evident că articolul are un caracter discriminatoriu prin care se aduce atingere demnității etniei rome și se creează o atmosferă ostilă și ofensatoare față de aceasta întrucît comportamentul persoanelor de etnie romă este privit ca fiind unul mafiot, organizat și perseverent, așa cum rezultă din conținutul articolului. Pe de altă parte chiar dacă se susține că etnia a fost menționată doar ca element de identificare nu ca element de asociere cu infracționalitatea, aceasta nu poate duce la anularea deciziei CNCD, din cuprinsul tuturor considerentelor de mai sus rezultînd că simpla menționare a etniei rome a unei persoane (fără ca aceasta să aibă relevanță pentru subiectul tratat) declanșează și amplifică stereotipuri și prejudecăți sociale care aduc atingere demnității etniei rome și contribuie la menținerea unei atmosfere ostile și degradante față de etnia romă, stare de fapt pe care legea încearcă să o estompeze.

Discriminarea etniei rome este un subiect sensibil și trebuie pus în balanță atît dreptul la demnitate umană cît și libertatea de exprimare. În cauza de față s-au depășit limitele libertății de exprimare prin încălcarea demnității altor persoane-art. 30 al 6 din Constituția României.

Domenii speta

Spete similare