Pretenţii. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale sau lucruri

Sentinţă civilă 885 din 27.01.2017


Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 30.09.2015, reclamantul I.R.M. l-a chemat în judecată pe pârâtul A.A.R., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului să-i plătească suma de 20.000 lei reprezentând repararea prejudiciului (material şi moral) pe care i l-a cauzat animalul aflat sub paza sa juridică, cu cheltuieli de judecată.

 În motivare a arătat că, în fapt, la data de 26 martie 2015, în jurul orelor 18:30, minorul I.R.M., în vârstă de 11 ani, s-a deplasat la magazinul din oraş împreună cu fratele său Ionescu Adrian Alin, în vârstă de 16 ani. Când s-a apropiat de intrarea în magazin, minorului I.R.M. i-a căzut punga de plastic din buzunar. În momentul în care s-a aplecat să ridice punga, câinele "Bazil" al proprietarului magazinului (A.A.R.), care se afla liber pe treptele de la intrarea în magazin, a sărit asupra minorului I.R.M., muşcându-1 de braţul stâng şi apoi de picior, trăgând cu botul de haine. În acel moment, vânzătoarea din magazin, dna Irina N., care a văzut incidentul, a ieşit până în uşă şi a strigat la câine să înceteze, să plece. Vânzătoarea a fost cea care 1-a luat pe minor în magazin şi a turnat spirt pe rana de la braţ, încercând să-i acorde prim-ajutor.

Prejudiciul estimat la suma de 20.000 de lei reprezintă daune materiale (fizice) (cheltuieli efectuate cu tratamentul necesar vindecării, vizitele la medic pentru controale) precum şi daune morale (psihice).

Minorul a rămas profund traumatizat de prezenţa oricărui câine în preajma sa, inclusiv a câinelui familiei cu care refuză să se mai joace şi are reţineri în a se apropia de acesta. Având în vedere vârsta fragedă a acestuia, traumele copilăriei cauzate de un asemenea incident vor avea repercursiuni în ceea ce priveşte viaţa de adult.

Evenimentul generator de răspundere într-o astfel de situaţie îl constituie prejudiciul cauzat de un animal, o fiinţă vie, cu anumite nevoi biologice, care a reacţionat în mod instinctiv, negativ în situaţia de faţă, la stimuliilumii exterioare, fără a avea propria conştiinţă.

Răspunderea delictuală a paznicului juridic poate fi antrenată pentru toate situaţiile în care prejudiciul a fost cauzat de un animal. Astfel, nu prezintă relevanţă dacă animalul este sau nu periculos, fiind posibilă păgubirea unei persoane chiar şi de un animal aparent inofensiv.

Calitatea de persoană responsabilă pentru prejudiciul cauzat de animal revine în primul rând proprietarului, iar în subsidiar celui care se serveşte de el. În toate situaţiile, răspunderea civilă poate fi angajată numai în sarcina paznicului juridic al animalului, deoarece simpla pază materială nu este de natură să antreneze răspunderea. Posesorul animalului este prezumat a fi şi paznicul său juridic.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1375, 1376 NCC, art. 194 şi urm. NCPC.

În probaţiune, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului şi proba cu martori.

Pârâtul nu a depus întâmpinare.

Analizând cererea dedusă judecăţii prin raportare la normele juridice aplicabile şi probele administrate, instanţa reţine următoarele: 

Prin cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant acesta solicită, în esenţă, obligarea pârâtului la repararea prejudiciului material şi compensarea prejudiciului moral, rezultate din vătămările corporale pretins cauzate de un câine aflat sub paza juridică a pârâtului.

Articolul 1.375 C. civ. prevede că ,,proprietarul unui animal sau cel care se serveşte de al răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă aceasta a scăpat de sub paza sa”.  Pentru angajarea răspunderii civile delictuale în temeiul normei citate trebuie să existe un comportament prejudiciabil al animalului, un prejudiciu, un nexum cauzal între comportament şi prejudiciu, iar animalul să se afle în paza juridică a persoanei chemate în judecată.

Raportat la prezenta cauză, existenţa unui prejudiciu corporal este probată dincolo de orice dubiu prin raportare la certificatul medico-legal (f. 8), care atestă faptul că reclamantul a suferit leziuni traumatice care s-a fi putut produce prin muşcătură de câine în data de 26 martie 2016 şi care au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

În schimb, din probatoriul propus de reclamant şi administrat în cauză, instanţa apreciază, pentru argumentele ce urmează a fi dezvoltate, că nu rezultă cu suficientă certitudine pentru a putea conduce la o soluţie de admitere a cererii faptul că acest prejudiciu a fost cauzat de către câinele pârâtului, nefiind probat astfel un comportament prejudiciabil al acestuia şi faptul că animalul care a cauzat prejudiciu este cel aflat în paza juridică a pârâtului.

În esenţă, starea de fapt alegată de către reclamant, prin cererea introductivă, este aceea că acesta s-a deplasat la magazinul pârâtului, iar când s-a apropiat de intrarea în magazin a scăpat o pungă de plastic din buzunar şi în momentul în care s-a aplecat să o ridice câinele aparţinând pârâtului, care se afla liber pe scările magazinului, l-a muşcat de braţul stâng şi de picior, moment la care martora I.N., care ar fi văzut incidentul, a ieşit pe uşă şi a strigat la câine să înceteze. Ulterior, în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată (f. 42), starea de fapt a fost parţial nuanţată, acest declarând că a fost muşcat în holul magazinului, că ulterior nu a mai mers la magazin, precum şi că acest câine ar fi muşcat în trecut şi alte persoane. În declaraţia dată în faţa organelor penale (f. 35 d.u.p.) minorul arată că a scăpat o sacoşă de rafie (iar nu de plastic) din buzunar, susţinând totodată, că în bar ar fi fost şi o altă persoană, un bărbat pe nume ,,Loţi”.

Instanţa reţine că starea de fapt susţinută de către reclamant, prezintă multiple inadvertențe. În primul rând, în timp ce prin cererea de chemare în judecată şi în declaraţia dată în faţa organelor penale acesta susţine că ar fi fost muşcat, în faţa magazinului, în faţa instanţei a susţinut că muşcătura a avut loc pe holul magazinului, magazin care, în conformitate cu declaraţia martorei N.I.(f. 45), nu are hol. Pe urmă, în timp ce în cererea de chemare în judecată reclamantul a susţinut că şi-a scăpat plasa de plastic din mână, în declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală vorbeşte de o plasă de rafie, plasă despre care martora G. M. relatat că nu îşi aminteşte să o fi văzut nici asupra minorului şi nici afară (f. 46) .

Starea de fapt susţinută de acesta este contrazisă sub multe aspecte şi de către cele două martore audiate în cauză. Astfel, extrem de important este faptul că martora N. I., în raport cu care reclamantul a susţinut că a fost de faţă la momentul faptei şi că este cea care a alungat câinele, a declarat în faţa instanţei, sub prestare de jurământ şi după ce i s-au adus la cunoştinţă dispoziţiile Codului penal relative la mărturia mincinoasă, că aceasta nu a văzut nimic şi că era în bar după tejghea când minorul a intrat şi i-a spus că a fost muşcat de câinele pârâtului (f. 45). Aşadar, contrar celor afirmate de către reclamant, martora nu a fost de faţă la momentul faptei şi cu atât mai puţin nu a alungat câinele în momentul atacului. Această stare de fapt este susţinută şi de declaraţia martorei G.M., dată în aceleaşi condiţii (f. 46).

Mai mult, martora N.I. a relatat că, după ce i-a aplicat minorului alcool pe rană, a ieşit afară şi acolo nu era niciun câine, precum şi că în magazin, la acel moment, mai era doar martora G., fără a relata nimic în legătură cu o anumită persoană ,,L.”.

Relevant este şi faptul că, atât martora N. cât şi martora G. au declarat că reclamantul a indicat că ar fi fost vătămat numai la braţ cu toate că din certificatul medico-legal rezultă că acesta ar fi suferit leziuni atât la braţ cât şi la coapsa stângă, cele două fiind sensibil egale ca gravitate. Este, astfel, greu de explicat cum minorul nu a invocat existenţa ambelor vătămări.

Foarte important este şi faptul că martora G. a susţinut că la momentul producerii pretinsei fapte nu a auzit nimic de afară. Or, dacă minorul ar fi fost muşcat în faţa magazinului, este puţin probabil ca acest lucru să nu fi cauzat suficient zgomot pentru a fi perceput din interior.

Un alt aspect extrem de important este cel relevat de către martora N., care a arătat că atunci când i-a aplicat reclamantului alcool pe rană aceasta era deja învineţită şi nu mai sângera, ceea ce a condus-o pe martoră la concluzia că nu era o rană foarte recentă. Această concluzie a martorei pare a fi susţinută şi de certificatul medic-legal care relevă că la momentul întocmirii acestuia rana de pe braţul reclamantului prezenta două plăgi acoperite cu crustă roşiatică, ceea ce denotă existenţa unei răni deschise anterioare. Or, dacă reclamantul ar fi fost muşcat imediat anterior intrării în magazin, era de aşteptat ca, în aceste condiţii, rana să sângereze încă la momentul la care martora a aplicat alcool.

De asemenea, în timp ce reclamantul a susţinut în faţa instanţei că nu a mai mers la magazin după accident, martora N. a relatat contrariul, afirmând că reclamantul a mai mers de mai multe ori la magazin deşi i s-a spus să nu mai facă acest lucru, până ce i s-a interzis acest lucru de către aceasta şi pârât.

În fine, instanţa mai reţine că ambele martore au declarat că nu au mai existat alte situaţii în care să se fi pretins că acel câine ar fi muşcat pe cineva (deşi reclamantul a susţinut contrariul). Din contră, conform acestora, câinele este foarte paşnic şi nu a mai atacat niciodată pe cineva deşi în zonă sunt foarte mulţi copii şi străini.

Conchizând, instanţa reţine că în afară de cele susţinute de către reclamant, niciuna dintre probele administrate în cauză nu reliefează faptul că acesta ar fi fost muşcat într-adevăr de câinele pârâtului. Mai mult, atât între cele susţinute de către reclamant la diferite momente cât şi între starea de fapt alegată de către acesta şi cea ce reiese din declaraţiile martorilor există nenumărate inadvertenţe şi necorelări.

Aşa fiind, instanţa apreciază că reclamantul nu a probat că animalul care i-a cauzat prejudiciul corporal este cel aparţinând pârâtului, urmând, în consecinţă, a dispune respingerea cererii de chemare în judecată.

Domenii speta