Plângere contravenţională

Sentinţă civilă 1347 din 26.02.2016


Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare la data de 20.10.2015, sub nr. ......., petentul T.F.N. a solicitat, anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria X, nr. Y încheiat de intimatul I.P.J.M..

În fapt, petentul a arătat că starea de fapt reţinută în cuprinsul procesului-verbal nu corespunde adevărului întrucât pietonul s-a angajat în traversarea străzii în momentul în care petentul se afla deja pe trecerea de pietoni, între autovehicul şi pieton fiind o distanţă de peste 4 m. Mai mult, datorită autovehiculelor care sunt parcate  pe carosabil pietonii pot fi cu greu observaţi de conducătorii auto.

Plângerea contravenţională nu a fost motivată în drept.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 (f. 9).

La dosar au fost depuse înscrisuri: Proces-verbal (f. 7), Carte de identitate (f. 6).

La dosar a depus întâmpinare intimatul I.P.J.M. prin care a solicitat respingerea plângerii formulată de petent ca fiind neîntemeiată, arătând că procesul-verbal a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor art. 16 şi art. 17 din O.G. nr. 2/2001. De asemenea, intimatul a arătat că starea de fapt reţinută în procesul-verbal este temeinică, invocând în acest sens înregistrarea video, din care rezultă că pietonul era angajat în traversarea drumului public, prin loc special amenajat şi semnalizat corespunzător, pe sensul de deplasare al petentului, iar acesta şi-a continuat deplasarea.

În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. O.U.G. 195/2002, a Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, a O.G. nr. 2/2001, art. 196, art. 205-206, art. 315, art. 223 alin. (3) din C.proc.civ..

La întâmpinare au fost anexate înscrisuri: Certificat de aprobare model (f. 18), Buletin de verificare metrologică (f. 19) şi mijloace materiale de probă: Înregistrare video (f. 20).

Deşi întâmpinarea a fost legal comunicată, petentul nu a depus la dosar răspuns la întâpinare.

La termenul de judecată din data de 19.02.2016 instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar şi mijlocul material de probă constând înregistrare video.

Analizând actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

În fapt, prin Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria x nr. y încheiat la data de 12.10.2015 de intimatul I.P.J.M., petentului T.F.N. i s-a aplicat sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 420 lei şi sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 100 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002.

În sarcina petentului s-a reţinut că la data de 12.10.2015, ora 08:09 a condus autoturismul cu număr de înmatriculare MM ., în municipiul Baia Mare, pe B-dul Traian, fără a acorda prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii.

Stare de fapt reţinută în procesul-verbal rezultă din  Înregistrarea video (f. 20).

În drept, potrivit art. 100 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenţie şi sancţionează amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate şi semnalizate, aflaţi pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.

În speţă, verificând, potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, instanţa reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Întrucât, nu se poate reţine existenţa vreunei cauze de nulitate absolută sau relativă a procesului-verbal contestat, instanţa constată că forţa probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumţia de legalitate instituită de lege în favoarea sa.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa reţine că, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară.

Cu toate că, datorită scopului pur punitiv al amenzii aplicabile, precum şi a caracterului general al normei de incriminare faptele contravenţionale intră în sfera „acuzaţiei în materie penală” astfel cum este definită în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, totuşi, prezumţia de temeinicie a procesului-verbal reglementată de art. 34 din O.G. nr. 2/2001 nu încalcă de plano art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (Escoubet împotriva Belgiei [GC], nr. 26780/95, pct. 32, CEDO 1999-VII). Astfel, în Cauza Salabiaku v. Franţa, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, Curtea a stabilit că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este un drept absolut. În acest sens, articolul 6 alin. (2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu interzice statelor ca sistemele lor naţionale să conţină prezumţii de fapt sau de drept în măsura în care acestea sunt reglementate în limite rezonabile prin luarea în considerare a gravităţii situaţiilor în care operează şi protejând dreptul la apărare.

Aşadar, Curtea Europeană lasă la latitudinea fiecărui sistem de drept forţa probantă a rapoartelor şi a proceselor-verbale, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, cu obligaţia de a respecta însă caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (Cauza Bosoni v. Franţa, hotărârea din 7 septembrie 1999). Altfel spus, atâta timp cât prezumţia de responsabilitate care operează în sarcina contravenientului nu se transformă într-o prezumţie irefragabilă, în sensul că persoana sancţionată are posibilitatea de a utiliza în cadrul procesului de orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare a evenimentelor, prezumţia de legalitate şi de temeinicie a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nu încalcă prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

În speţă, instanţa constată, în primul rând, că fapta pentru care a fost sancţionat petentul a fost constatată atât prin propriile simţuri ale organului constatator cât şi prin mijloace tehnice video, aşadar, starea de fapt reţinută în procesul-verbal se bucură de prezumţia de temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Cu toate că petentul a contestat procesul-verbal sub aspectul temeiniciei sale, acesta nu a adus nicio probă în susţinerea caractetului nereal sau inexact a stării de fapt reţinute în curinsul acestuia.

În schimb, din vizionarea înregistrării video depusă de către intimată se constată că primul pietonul s-a angajat în traversarea trecerii de pietoni la ora 08.04.05 iar autoturismul cu număr de înmatriculare MM… condus de petent a pătruns pe trecere la ora 08.04.10, moment la care pietonul se afla deja în proximitatea marcajului care separa cele două benzi de circulaţie aflate pe sensul de mers al petentului. Mai mult decât atât, pentru a lăsa maşina petentului să treacă, pietonul a fost nevoit să îşi reducă viteza de deplasare (f. 20).

De asemenea, susţinerea petentului potrivit căreia a fost în imposibilitate de a observa pietonii ca erau angajaţi în traversarea trecerii de pietoni din cauza autovehiculelor parcate pe carosabil, nu are suport faptic şi probator câtă vreme din înregistrarea video nu se observă astfel de autoturisme parcate pe sensul de mers al petentului. Mai mult decât atât, la momentul la care autovehiculul condus de către petent a pătruns pe trecerea de pietoni, pietonii se aflau deja în apropierea marcajului care separa cele două benzi de circulaţie, astfel încât aceştia se aflau în raza vizuală a petentului.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul verbal contestat.

Sub aspectul amenzii în cuantum de  420 lei, instanţa apreciază că acesta a fost aplicată în limitele stabilite de art. 100 alin. (3) lit. b) şi art. 98 alin. (4), lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002. Totodată, sancţiunea aplicată este proporţională cu fapta săvârşită şi cu starea de pericol pe care petentul a creat-o pentru participanţii la traficul rutier. În acest sens instanţa a avut în vedere, pe de o parte, cuantumul minim al amenzii aplicate, şi poziţia subiectivă a petentului, pe de altă parte, din care reiese faptul că acesta nu conştientizează urmările faptei sale.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 34 şi următoarele din O.G. nr. 2/2001, va respinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul T.F.N. împotriva Procesului-verbal seria x, nr. y încheiat de intimatul I.P.J.M..