Distrugere

Hotărâre 242/12.05.2020 din 12.05.2020


Cod ECLI ECLI:RO:JDLUG:2020:002.

Dosar nr. .../252/2020Cod operator 2926

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA LUGOJ

SENTINȚA PENALĂ NR. ..

Şedinţa publică din data de 12 Mai 2020

Completul constituit din:

PREŞEDINTE: P. I.

Grefier: C. G.

Ministerul Public este reprezentat de procuror D. G.

 din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj

Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul M.V.I.V. și pe partea civilă M.C., având ca obiect distrugerea (art.253 CP) și nerespectarea unei hotărâri judecătorești prev. de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003.

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Se constată că dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 07.05.2020, susținerile părților fiind consemnate în Încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta şi când instanța, în temeiul disp. art. 391 alin (1) Cod proc. penală a stabilit termen pentru deliberare şi pronunțare la data de 12.05.2020.

INSTANŢA

Deliberând, asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. ../P/2020 din data de 30.01.2020 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj și înregistrat pe rolul Judecătoriei Lugoj la data de 30.01.2020 sub număr unic de dosar .../252/2020, inculpatul M.I.V. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de distrugere, prev. și ped. de art.253 alin. (4) Cod penal și nerespectarea ordinului de protecție, prev. și ped. de art. 32 alin.(1) din Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, totul cu aplicarea art.38 alin.(1) Cod penal.

În actul de sesizare s-au reținut, în esență, următoarele:

De aproximativ un an și jumătate, între inculpatul M.I.V. și soția sa M.C. este o stare conflictuală, inculpatul lovindu-și soția de mai multe ori.

Pentru faptele sale, inculpatul M.I.V. este cercetat în mai multe dosare penale înregistrate la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.

În dosarul penal cu numărul .../P/2019, inculpatul M.I.V.a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de:

- lovire sau alte violențe, prev. și ped. de art.193 alin.(2) Cod penal, constând în aceea că în data de 30.10.2019, inculpatul M.I.V. a lovit-o pe soția sa la nivelul capului, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 7 zile de îngrijiri medicale;

- nerespectarea ordinului de protecție, prev. și ped. de art.32 alin.(1) din Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, constând în aceea că în data de 30.10.2019 a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis împotriva sa prin Sentința civilă a Judecătoriei Lugoj nr.... din data de 14.10.2019.

Față de inculpatul M.I.V., în data de 31.10.2019, Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj a dispus în dosarul penal menționat măsura controlului judiciar pe o durată de 60 zile, măsură menținută de Judecătoria Lugoj pe o durată de 60 zile, cu ocazia verificării legalității și temeiniciei acesteia, în data de 18.12.2019, în dosarul .../252/2019/a1.

Printre obligațiile impuse inculpatului M.I.V..pe durata controlului judiciar a fost și aceea de a nu se apropia de persoana vătămată M.C. și locuința acesteia, situată în localitatea ..., nr..., jud.Timiș.

Prin Sentința civilă a Judecătoriei Lugoj nr..... din data de 14.10.2019 s-a emis împotriva inculpatului M.I.V. un ordin de protecție cu titlu provizoriu, pe o durată de 6 luni, prin care s-a dispus printre alte măsuri: obligarea inculpatului M.I.V. să păstreze o distanță minimă de 50 metri față de persoana vătămată M.C. și locuința acesteia, situată în localitatea ...., nr. , jud.Timiș.

În ziua de 08.01.2020, inculpatul M.I.V.a consumat băuturi alcoolice și, fiind în stare de ebrietate, în noaptea de 08/09.01.2020, în jurul orei 03,00, s-a deplasat la locuința soției sale M.C., situată în localitatea ...., nr....., jud.Timiș.

Cei doi sunt în proces de divorț, iar inculpatul M.I.V. cunoștea faptul că în imobil nu se află nimeni, persoana vătămată M.C. fiind plecată de mai mult timp în localitatea  , jud.Timiș.

Pentru a se răzbuna pe soția sa, inculpatul M.I.V.a dat foc bunurilor aflate în cele două camere ale imobilului și în bucătărie.

În momentul în care incendiul s-a extins la pereții imobilului, inculpatul M.I.V.s-a deplasat la locuința numitului S.N.C., un vecin care locuiește în imobilul cu numărul 40 din localitatea menționată și i-a cerut să apeleze Serviciul 112, pentru a sesiza producerea incendiului. Conform înregistrărilor puse la dispoziție de STS – Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale Timiș, numitul S.N.C. a apelat Serviciul 112 sesizând producerea incendiului la ora 03,07.

Imediat, la fața locului au sosit organele de poliție și pompierii din cadrul ....detașamentului Lugoj, care au procedat la stingerea incendiului. 

Inculpatul M.I.V. a rămas în locul respectiv, recunoscând că el a provocat incendiul.

Inculpatul M.I.V. a recunoscut comiterea faptelor, arătând că a făcut acest lucru deoarece a fost jignit și provocat de soția sa, persoana vătămată M.C..

Situația de fapt mai sus menționată este susținută de probele administrate în faza de urmărire penală, respectiv: Sentința civilă a Judecătoriei Lugoj nr..... din data de 14.10.2019 – în copie (f.37); proces-verbal de sesizare din oficiu din data de 09.01.2020 (f.....); proces-verbal de intervenție nr.5 din data de 09.01.2020 (f.43); proces-verbal de cercetare la fața locului din data de 09.01.2020 (f.44); planșa foto întocmită cu ocazia cercetării la fața locului (f.46); proces-verbal din data de 09.01.2020 (f.52); CD nr.....din data de 29.01.2019 conținând apelul numitului S.N.C. la Serviciul 112 (f.54); adresa STS – Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale Timiș nr.... din data de 29.01.2019 (f.55); declarația persoanei vătămate M.C. (f.57); declarația martorului S.N.C. (f.60); declarația martorului S.R.S.(f.63); declarația martorului V. N.-V. (f.65); declarația martorului S. A.-D. (f.67); declarațiile inculpatului M.I.V.(f.69).

Prin încheierea de cameră preliminară din data de 26.02.2020, definitivă prin neexercitarea căii de atac, în baza art. 346 alin. (1) Cod procedură penală judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La termenul de judecată din data de 07.05.2020 inculpatul s-a prezentat în fața instanței și a declarat că recunoaște săvârșirea faptei așa cum a fost reținută prin rechizitoriu, solicitând a se face aplicarea art.375 și art. 396 alin. (10) Cod procedură penală.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată că starea de fapt expusă prin rechizitoriu este dovedită în întregime de probele anterior enunțate, reținând următoarele:

Din probele administrate în faza de urmărire penală, respectiv Sentința civilă a Judecătoriei Lugoj nr..... din data de 14.10.2019 – în copie (f.37); proces-verbal de sesizare din oficiu din data de 09.01.2020 (f.....); proces-verbal de intervenție nr.5 din data de 09.01.2020 (f.43); proces-verbal de cercetare la fața locului din data de 09.01.2020 (f.44); planșa foto întocmită cu ocazia cercetării la fața locului (f.46); proces-verbal din data de 09.01.2020 (f.52); CD nr..... din data de 29.01.2019 conținând apelul numitului S.N.C. la Serviciul 112 (f.54); adresa STS – Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale Timiș nr..... din data de 29.01.2019 (f.55); declarația persoanei vătămate M.C. (f.57); declarația martorului S.N.C. (f.60); declarația martorului S.R.S.(f.63); declarația martorului V.N.V.(f.65); declarația martorului S. A.-D. (f.67); declarațiile inculpatului M.I.V.(f.69), coroborate cu cele declarate de inculpat în fața instanței rezultă că situația de fapt a fost reținută în mod corect în rechizitoriu.

În fața instanței, inculpatul a dat o declarație prin care a recunoscut săvârșirea faptelor așa cum au fost reținute prin rechizitoriu, solicitând a se face aplicarea art. 374 alin. (4), art. 375 și art. 396 alin. (10) Cod de Procedură Penală.

În drept:

I. Fapta inculpatului, care la data în noaptea de 08/09 ianuarie 2020 (09.01.2020 în jurul orei 03:00) nu a respectat dispozițiile ordinului de protecție emis împotriva sa conform Sentinței civile nr. ..../14.10.2019 a Judecătoriei Lugoj, prin aceea că s-a deplasat la imobilul situat în ..., nr. ...., jud. Timiș, imobil pe care l-a incendiat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectarea unei hotărâri judecătorești prev. de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003.

În ceea ce privește latura obiectivă, elementul material al acestei infracțiuni constă în apropierea inculpatului la data de 09.01.2020 la o distanță mai mică de 50 m de imobilul situat în ..., str. ... nr. .... jud. Timiș, încălcând astfel ordinul de protecție emis de către Judecătoria Lugoj prin care începând din 14.10.2019 a fost evacuat din locuința comună și a fost obligat ca pe o perioadă de 6 luni să păstreze o distanță minimă de 50 m față de acest imobil și față de persoana vătămată.

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol concret împotriva relațiilor sociale ce protejează înfăptuirea justiției, precum și în temerea suferită de persoana vătămată ca urmare a pătrunderii inculpatului în imobilul de unde fusese evacuat, în condițiile în care era protejată de ordinul de protecție.

Legătura de cauzalitate rezultă din modul în care a fost comisă infracțiunea.

Sub aspectul laturii subiective inculaptul a acționat cu intenție indirectă, prevăzută de art.16 alin. (3) lit. b) Cod Penal, întrucât prin nerespectarea ordinului de protecție a cunoscut faptul că pune în pericol valorile protejate, și deși nu a urmărit un astfel de rezultat, a acceptat posibilitatea producerii lui.

II. Fapta inculpatului care, la data de 09.01.2020, în jurul orelor 03:00, a incendiat imobilul situat în ..., nr. ...., jud. Timiș, distrugând și degradând cu acea ocazie imobilul și mai multe bunuri din locuință, fapta fiind de natură să pună în pericol casa de locuit în integralitatea sa și casele vecinilor, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere prevăzute de art. 253 alin. (4) Cod penal.

Elementul material a constat în acțiunea inculpatului de a incendia imobilul situat în ..., nr. ...., jud. Timiș, provocând distrugerea acestuia. Actele acestuia au fost de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri.

Urmarea imediată a constat în distrugerea imobilului incendiat.

Raportul de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

Din perspectiva laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) Cod penal, întrucât prin efectuarea acțiunii sale a prevăzut că va distruge cel puțin o parte din imobil și a urmărit acest rezultat.

La stabilirea pedepsei, instanța are în vedere că în urma aplicării dispozițiilor art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, limitele, pentru infracțiunile săvârșite de către inculpat, se reduc cu o treime în cazul închisorii și cu o pătrime în cazul amenzii.

Individualizarea pedepsei:

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În concret, inculpatul a ignorat complet dispozițiile sentinței civile privind instituirea ordinului de protecție. A încălcat acest ordin, a mers la imobilul care aparținea părții civile și l-a incendiat.

În acest context instanța apreciază că faptele inculpatului sunt grave și denotă gradul de pericol pe care acesta îl reprezintă pentru valorile protejate de legea penală și lipsa de respect față de patrimoniul părții civile și față de normele legale.

Instanța are în vedere și faptul că inculpatul a mai fost condamnat în trecut executând mai multe pedepse privative de libertate (f. 33-34 dosar instanță).

De asemenea, instanța reține faptul că inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere că, deși în dosarul penal cu numărul .../P/2019, inculpatul M.I.V. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de: violență în familie prev. de art. 199 alin. (1) rap. la art. 193 alin. (2) Cod Penal, (constând în aceea că în data de 30.10.2019, inculpatul M.I.V. a lovit-o pe soția sa, M.C., la nivelul capului, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 7 zile de îngrijiri medicale) și nerespectarea ordinului de protecție, faptă prevăzută și pedepsită de art.32 alin.1 din Legea 217/2003, pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, (constând în aceea că în data de 30.10.2019 a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis împotriva sa prin Sentința civilă a Judecătoriei Lugoj nr..... din data de 14.10.2019) și deși față de inculpat, în data de 31.10.2019, Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj a dispus în dosarul penal menționat măsura controlului judiciar pe o durată de 60 zile, măsură care a fost menținută de Judecătoria Lugoj pe o durată de 60 zile, cu ocazia verificării legalității și temeiniciei acesteia, în data de 18.12.2019, în dosarul ...../252/2019/a1, (printre obligațiile impuse inculpatului M.I.V. pe durata controlului judiciar fiind și aceea de a nu se apropia de persoana vătămată M.C. și locuința acesteia, situată în localitatea ...., nr....., jud.Timiș), totuși acesta a perseverat în activitatea infracțională, încălcând obligațiile impuse incendiind imobilul părții civile.

În ceea ce privește vârsta inculpatului, 38 ani, instanța reține că acesta se află la o vârstă la care ar trebui să fie conștient de consecințele faptelor sale și astfel să se ferească a săvârși acte apte de a periclita siguranța bunurilor altor persoane.

Conduita acestuia de a recunoaște fapta nu se mai analizează în cadrul individualizării pedepsei întrucât aceasta a fost deja valorificată prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă potrivit art. 396 alin. (10) Cod procedură penală.

Astfel, în raport de cele antemenționate, se reține că este oportună, inclusiv pentru garantarea îndreptării inculpatului și pentru prevenirea săvârșirii de către acesta de noi infracțiuni similare cu cele pentru care a fost trimis în judecată, stabilirea în sarcina acestuia a unor pedepse.

Pentru aceste motive, în baza art. 396 alin. (1) și alin. (2) raportat la art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, condamnă inculpatul M. I. V. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzute de art. 253 alin. (4) Cod penal.

În baza art. 396 alin. (1) și alin. (2) raportat la art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, condamnă inculpatul M. I.V., la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea unei hotărâri judecătorești prev. de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003.

Constată că infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta Sentință Penală se află în concurs real cu infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an și 5 luni închisoare prin Sentința Penală nr. .../12.02.2020 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. ..../252/2019 definitivă prin Decizia Penală nr. ..../A/06.04.2020 a Curții de Apel Timișoara.

Descontopește pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare aplicată prin Sentința Penală nr. .../12.02.2020 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. .../252/2019 definitivă prin Decizia Penală nr. .../A/06.04.2020 a Curții de Apel Timișoara, în următoarele pedepse:

-1 an închisoare;

-9 luni închisoare;

-6 luni închisoare;

În temeiul art. 38 și art. 39 lit. b) raportat la art. 40 alin. (1) Cod penal, contopește pedepsele anterior menționate și aplică în sarcina inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 11 luni închisoare [(1 an+6 luni+6 luni+9 luni):3], inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 4 ani și 11 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) Cod penal, aplică inculpatului alături de pedeapsa ... rezultantă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) Cod Penal (constând în dreptul de a comunica cu victima M.C., CNP ..... și de a se apropia de aceasta la mai puțin de 100 m), pe o perioadă de 4 ani, care se va executa, conform art. 68 alin. (1) lit. c) Cod Penal.

În temeiul art. 45 alin. (5) Cod penal aplică, alături de pedeapsa ... rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. n) Cod penal, în condițiile prev. de art. 65 alin. (3) C. penal.

Anulează mandatul de executare nr. .../06.04.2020 al Judecătoriei Lugoj și dispune emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei Sentințe Penale.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) Cod de procedură penală raportat la art. 72 și la art. 40 alin. (3) Cod penal, scade din durata pedepsei rezultante aplicate inculpatului perioada reținerii de 24 de ore de la data de 30.10.2019 la data de 31.10.2019, perioada în care acesta a fost arestat preventiv și perioada executată de la data de 09.01.2020 la zi.

În ceea ce privește măsura preventivă a arestului luată față de inculpat, instanța reține că inculpatul a fost condamnat în primă instanța la pedeapsa închisorii în cuantum de 4 ani și 11 luni închisoare în regim de detenție. Față de acest aspect, instanța apreciază că este necesar a se lua măsuri pentru ca inculpatul să se prezinte și în fața instanței de apel și pentru ca acesta să nu mai săvârșească alte infracțiuni de natura celei pentru care a fost condamnat prin prezenta sentință astfel că se impune ca măsura arestului preventiv să fie menținută inculpatul neoferind suficiente garanții că nu se va sustrage judecății și că nu va săvârșii alte infracțiuni. În consecință, în baza art. 3... alin. (1) Cod de procedură penală, constată legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv luate prin Încheierea judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Lugoj nr. .../10.01.2020 pronunțată în dosarul nr. .../252/2020 și menține această măsură.

Sub aspectul laturii civile instanţa constată că persoana vătămată M.C. s-a constituit părți civile în cauză cu suma de 40.000 euro.

Aceasta a arătat că prejudiciul material cauzat de distrugerea casei prin incendiere are cuantumul de 40.000 euro.

Analizând condiţiile pentru exercitarea acţiunii civile formulate, prin prisma dispoziţiilor art. 1357 şi urm. din Codul Civil instanţa constată că acestea sunt îndeplinite cumulativ. Astfel, instanţa reţine că existenţa faptei ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul sunt dovedite în cauză, astfel cum s-a reţinut cu ocazia analizării laturii penale.

În continuare urmează a se analiza constituirea de parte civilă a persoanei vătămate cu privire la daunele materiale solicitate.

În ceea ce privește existența unui prejudiciu material, rezultă că inculpatul prin faptele sale a produs un prejudiciu părții civile reprezentat de distrugerea casei incendiate. Cu toate acestea, partea civilă nu a făcut și dovada cuantumului prejudiciului, afirmând doar că îl estimează la valoarea de 40.000 euro, fără a arăta modul de calcul prin care a ajuns la această valoare și documente justificative din care să rezulte veridicitatea afirmaților sale.

Așadar, deși din analizarea laturii penale a cauzei rezultă existenței unei fapte ilicite a inculpatului cauzatoare de prejudiciu material și a vinovăției acestuia, cuantumul prejudiciului nu poate fi determinat de instanță. Prin urmare, suma de 40.000 euro pretinsă de partea civilă cu titlu de daune materiale este nejustificată.

Chiar dacă partea civilă nu a făcut dovada vreunui prejudiciu, instanța reține că inculpatul a recunoscut că i-a cauzat acesteia un prejudiciu material în cuantum de 10.000 euro astfel că instanța urmează să admită acțiunea civilă în măsura recunoașterii inculpatului, respingând în rest solicitarea privind daunele materiale ca neîntemeiată.

În consecință, în baza art. 397 alin. (1) Cod procedură penală rap la art. 1357 C.civ. și art. 1391 C.civ., admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M.C. CNP ....., și obligă inculpatul la plata, către partea civilă, a sumei de 10.000 euro reprezentând daune materiale.

În temeiul art. 274 alin. (1) Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Dispune virarea sumei de 1495 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru faza Camerei preliminare și Judecată, din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Timiș pentru avocat B. T.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) raportat la art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, condamnă inculpatul M. I. V., fiul lui ... și ..., născut la data de ... în .., jud. .., domiciliat în comuna ..., sat ..., nr. ...., jud. Timiș, cu reședința în fapt în comuna ..., sat ..., nr. .., jud. Timiș (fam. ....) posesor C.I, seria .., nr. .., având CNP – ..., cetățenie română, căsătorit, studii 8 clase, muncitor la ..., cu antecedente penale, fără recidivă în prezent încarcerat în penitenciarul Timișoara, la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzute de art. 253 alin. (4) Cod penal.

În baza art. 396 alin. (1) și alin. (2) raportat la art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, condamnă inculpatul M. I. V., la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea unei hotărâri judecătorești prev. de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003.

Constată că infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta Sentință Penală se află în concurs real cu infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an și 5 luni închisoare prin Sentința Penală nr. .../12.02.2020 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. .../252/2019 definitivă prin Decizia Penală nr. .../A/06.04.2020 a Curții de Apel Timișoara.

Descontopește pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare aplicată prin Sentința Penală nr. .../12.02.2020 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. .../252/2019 definitivă prin Decizia Penală nr. .../A/06.04.2020 a Curții de Apel Timișoara, în următoarele pedepse:

-1 an închisoare;

-9 luni închisoare;

-6 luni închisoare;

În temeiul art. 38 şi art. 39 lit. b) raportat la art. 40 alin. (1) Cod penal, contopeşte pedepsele anterior menţionate şi aplică în sarcina inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 11 luni închisoare [(1 an+6 luni+6 luni+9 luni):3], inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 4 ani și 11 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) Cod penal, aplică inculpatului alături de pedeapsa ... rezultantă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) Cod Penal (constând în dreptul de a comunica cu victima M.C., CNP .... și de a se apropia de aceasta la mai puțin de 100 m), pe o perioadă de 4 ani, care se va executa, conform art. 68 alin. (1) lit. c) Cod Penal.

În temeiul art. 45 alin. (5) Cod penal aplică, alături de pedeapsa ... rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. n) Cod penal, în condițiile prev. de art. 65 alin. (3) C. penal.

Anulează mandatul de executare nr. .../06.04.2020 al Judecătoriei Lugoj și dispune emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei Sentințe Penale.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) Cod de procedură penală raportat la art. 72 și la art. 40 alin. (3) Cod penal, scade din durata pedepsei rezultante aplicate inculpatului perioada reținerii de 24 de ore de la data de 30.10.2019 la data de 31.10.2019, perioada în care acesta a fost arestat preventiv și perioada executată de la data de 09.01.2020 la zi.

În baza art. 3... alin. (1) Cod de procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv luate prin Încheierea judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Lugoj nr. .../10.01.2020 pronunțată în dosarul nr. .../252/2020 și menţine această măsură.

În baza art. 397 alin. (1) Cod procedură penală rap la art. 1357 C.civ. şi art. 1391 C.civ., admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M.C. CNP ...., și obligă inculpatul la plata, către partea civilă, a sumei de 10.000 euro reprezentând daune materiale.

În temeiul art. 274 alin. (1) Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Dispune virarea sumei de 1495 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru faza Camerei preliminare şi Judecată, din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş pentru avocat B. T..

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.05.2020.

PREŞEDINTE,GREFIER,

P. I. C. G.

Ex.:6

CONCEPT.:I.P.

TEHNORED.:C.G. 03.06.2020

Domenii speta