Contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 506 din Codul de procedură civilă. Tardivitate.

Contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 506 din Codul de procedură civilă. Tardivitate.

Secția a II-a Civilă - Decizia nr. 408/2018

Prin Decizia nr. 408/2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția a II-a Civilă în dosarul nr. 406/57/2018, s-a respins ca tardiv formulată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea BL împotriva Deciziei nr. 26/2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a Civilă  în dosarul nr. 4909/97/2015/a1.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 26/2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția a II-a Civilă a fost respins apelul declarat de pârâta BL împotriva Sentinţei civile nr. 634/F din 01.11.2017 pronunţată în dosarul nr. 4909/97/2015/a1 al Tribunalului H., care a fost menţinută în totalitate.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut că:

Prin Sentinţa civilă nr. 634/F din 01.11.2017 pronunţată în dosarul nr. 4909/97/2015/a1 al Tribunalului H. a fost admisă cererea completată formulată de reclamantul C.I.I. T.A.M. împotriva pârâtei B.L. şi a fost obligată pârâta la plata sumei 64.883 lei, reprezentând masa pasivă a debitoarei.

A fost respinsă  cererea completată formulată de reclamantul C.I.I. T.A.M. împotriva pârâtului FC.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că, din extrasele de cont aflate la dosar rezultă că, în perioadele 01-31.08.2014, pârâta B.L. a transferat bani din contul societăţii în contul personal în cuantum de 14.600 lei şi a ridicat bani din contul societăţii prin serviciul ATM – O. în cuantum de 6500 lei.

Pentru a reţine fapta prevăzută de art. 169 alin. 1 lit. d din Legea nr.85/2014, în sensul că persoanele culpabile au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, se impune ca aceasta să fi fost săvârşită cu intenţia de a eluda obligaţiile fiscale, prin înscrisuri necorespunzătoare în evidenţa contabilă.

În primul rând, se observă că singurul creditor al societăţii este DGRFP T. - AJFP H. ce a depus declaraţie de creanţă pentru suma de 64.833 lei, reprezentând contravaloare amenzi 58.057 lei şi impozit pe profit 6456 lei.

Prin Procesul verbal nr. .../25.09.2014 întocmit de ITM C. s-a constatat că, în perioada mandatului pârâtei B.L., ce deţinea atât funcţia de contabil şef, cât şi de inspector resurse umane (contract .../23.04.2013, .../23.04.2013) s-a desfăşurat activitate fără autorizaţie a activităţii specifice agentului de muncă temporară şi, totodată, nu au fost transmise toate contractele de muncă către ITM, fiind dispusă sancţionarea societăţii pentru cele două contravenţii cu suma totală de 60.000 lei.

Este evident că atribuţiile legate de întocmirea şi obţinerea autorizaţiei, precum şi de transmitere a contractelor de muncă către ITM reveneau pârâtei, care, prin exercitarea deficitară a obligaţiilor a determinat sancţionarea societăţii cu suma de 60.000 lei şi implicit intrarea în insolvenţă.

Aşa fiind, pentru faptele prevăzute la art. 169 lit. a, d şi e, pârâta trebuie să răspundă, fiind îndeplinite cumulativ elementele răspunderii delictuale şi anume, fapta ilicită, prejudiciu, raport de cauzalitate şi vinovăţie.

Este evident că folosirea şi scoaterea din casieria societăţii de sume importante de bani fără nicio justificare contabilă denotă faptul că pârâta a dispus după bunul plac în interes personal de averea debitoarei.

Apărările pârâtei sunt contradictorii şi nu pot fi reţinute ca adevărate.

Este pe deplin dovedit că administratorul statutar a ridicat din casieria societăţii suma de 21.100 lei fără o justificare legală şi nu a ţinut evidenţa contabilă în conformitate cu legea.

Prin neplata la termen a obligaţiilor financiare, folosirea banilor societăţii în interes propriu şi nu pentru achitarea sumelor datorate, pârâta a contribuit la ajungerea societăţii în încetare de plăţi.

În plus, prin Ordonanţa din 29.04.2015 s-a dispus începerea urmării penale pentru infracţiunea de efectuare operaţiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 alin. 1 NCP şi delapidare prevăzută de art. 295 alin. 1 NCP, constând în aceea că B.L., în calitate de administrator al SC P.&I. SRL, a efectuat tranzacţii financiare din contul societăţii în contul personal în sumă totală de 21.100 lei.

În concluzie, din probatoriul administrat rezultă că pârâta B.L. este vinovată de săvârşirea faptelor prevăzute la art.169 lit. a, d şi e, contribuind la ajungerea societăţii în insolvenţă, astfel că a fost obligată să suporte pasivul societăţii în cuantum de 64.883 lei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, solicitând admiterea apelului şi modificarea în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii cererii reclamantului.

În expunerea motivelor de apel, pârâta arată că motivarea judecătorului sindic cu privire la îndeplinirea condiţiilor de la lit. a şi e nu poate fi comună, iar instanţa nu a arătat care bunuri sau credite ale societăţii au fost folosite în interes propriu.

De asemenea, instanţa a făcut confuzie între actele şi demersurile contabile pe care trebuie să le îndeplinească administratorul societăţii şi deciziile manageriale şi demersurile administrative pe care acesta le face. Astfel, obţinerea autorizaţiei de funcţionare şi înregistrarea la ITM a contractelor de muncă nu reprezintă operaţiuni contabile, acestea neîncadrându-se în ipoteza prevăzută de lit. d.

Totodată, apelanta precizează că instanţa nu a avut în vedere toate probele administrate în cauză, respectiv nu a apreciat cu privire la operaţiunile din conturile societăţii ulterior datei de 17.09.2014 şi nici cu privire la autoturismul marca Audi ce a fost transferat către o altă societate a asociatului unic al societăţii P.&I. SRL, deşi această operaţiune s-ar fi putut încadra în ipoteza prevăzută de lit. e.

Un alt motiv de apel, arată pârâta, este faptul că judecătorul sindic nu a indicat momentul la care a apărut starea de insolvenţă a societăţii, moment de la care se putea aprecia cu privire la persoana vinovată de producerea acestei stări.

La data încheierii mandatului, disponibilităţile băneşti ale societăţii erau de aproximativ 240.000 lei, suficient pentru a acoperi datoriile curente, iar potrivit balanţei de verificare de la 31.10.2014, societatea avea de încasat suma de 265 000 lei.

Deşi a admis proba cu înscrisuri, arată pârâta, judecătorul sindic nu a făcut suficiente diligenţe pentru obligarea lichidatorului de a le depune.

În drept a invocat dispozițiile art. 466-482 C.proc.civilă.

Analizând apelul, prin prisma motivelor de apel şi în virtutea prevederilor art. 477 C.proc.civilă privind limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a apelat, Curtea a reținut că:

Potrivit art. 169 alin. 1 lit. a, d şi e din Legea 85/2014:

„1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă. Prezumţia este relativă;

e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;”

În ceea ce priveşte critica referitoare la nemotivarea îndeplinirii ipotezei prevăzute de art. 169 alin.1 lit. a din Legea 85/2014, judecătorul sindic, în mod corect, a reţinut că administratorul statutar a ridicat din casieria societăţii suma de 21.000 lei fără justificare legală. Această sumă rezultă din cumulul sumelor ridicate din contul societăţii debitoare,  SC P.&I. SRL, la data de 26 august 2014 -  4600 lei, 5000 lei, în aceeaşi zi 5000 lei, 1500 lei şi 1000 lei, la 25.08.2014 2000 lei, în aceeaşi zi încă 2000 lei (filele ...).

Astfel, ipoteza folosirii bunurilor şi creditelor persoanei juridice în folos propriu a fost dovedită.

Referitor la fapta prevăzută de art. 169 alin. 1 lit. d din Legea 85/2014, în calitatea sa de administrator statutar al societăţii, pârâta apelantă avea întreaga răspundere privind ţinerea contabilităţii, întocmirea şi depunerea la organul fiscal a actelor specifice unei societăţi comerciale care ţin de activitatea de producţie sau de personal, de desfăşurarea legală a întregii activităţi.

S-a dovedit, prin începerea urmării penale pentru infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, ţinerea unei contabilităţi fictive sau în neconformitate cu legea ori neţinerea ei, prin Ordonanţa penală din 29.04.2015.

Astfel, amenzile la care a fost obligată societatea însumează mai mult decât pasivul solicitat a fi achitat de către lichidatorul societăţii aflate în insolvenţă  (peste 69.883 lei).

Neachitând obligaţiile societăţii, pârâtă s-a făcut vinovată de folosirea după bunul plac a resurselor societăţii, mărind pasivul acesteia.

În ce priveşte operaţiunile ulterioare datei de 17.09.2014, dată la care a început mandatul noului administrator F.C., se reţine că această împrejurare nu are relevanţă câtă vreme insolvenţa a fost determinată de neachitarea de către pârâtă, în calitate de administrator, a amenzilor primite de debitoare.

Prin faptul că pârâta, care deţinea atât funcţia de contabil, cât şi de inspector resurse umane, nu a îndeplinit toate operaţiunile financiar contabile şi administrative a determinat sancţionarea societăţii de către ITM C., potrivit proceselor verbale de control aflate la filele ... dosar de fond, amenzi care nu au fost plătite de către societatea administrată de pârâtă la momentul încheieri actelor de control, în data de  24, respectiv 25.09.2016.

Astfel, predarea – primirea actelor contabile s-a făcut la peste o lună de la această dată (29.10.2014), când actele au fost preluate de noul administrator F.C.C.

Se constată că mandatul pârâtei a fost executat până la data de 29.10.2014, când au fost predate documentele societăţii către noul asociat, dată până la care pârâta a avut la dispoziţie peste o lună de zile să achite obligaţiile societăţii. Ori, pasivul societăţii provine din suma ce se cuvine DGRFP T. – AJFP H., care a depus declaraţii de creanţă pentru suma de 64.833 lei, din care aproape 60.000 lei proveniţi din amenzi şi diferenţa impozit pe profit neachitat.

Astfel, răspunderea pentru ajungerea societăţii în stare de insolvenţă aparţine pârâtei, care, prin faptele sale, a determinat majorarea pasivului societăţii şi ajungerea sa în insolvenţă, datoria societăţii la momentul plecării pârâtei din societate depăşind valoarea prag stabilită de Legea 85/2014.

Legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu a fost dovedită, pârâta alegând să nu-şi îndeplinească obligaţiile cerute de lege, cauzând insolvenţa societăţii.

Faţă de cele de mai sus, Curtea a reţinut că, în mod corect s-a stabilit că sunt întrunite cerinţele art. 169 alin.1 lit. a, d şi e din Legea 85/2014, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică.

Împotriva Deciziei nr. 26/2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a Civilă în dosarul nr. 4909/97/2015/a1, contestatoarea B.L. a formulat contestaţie în anulare, solicitând admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei contestate şi, soluţionând cauza, admiterea apelului.

În motivarea contestaţiei în anulare a arătat că nu a fost citată pentru termenul de judecată din 01.02.2018, nici de la adresa de domiciliu şi nici de la domiciliul ales indicat şi nici nu a fost prezentă la termenul de judecată.

Arată, în continuare, că decizia contestată i-a fost comunicată în data de 09.07.2018, dată de la care apreciază că ar curge termenul prevăzut de art. 506 C.pr.civ.

În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 506 din Codul de procedură civilă.

La termenul din data de 21.11.2018, Curtea, din oficiu, a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare.

Curtea, raportat la dispoziţiile art. 248 din Codul de procedură civilă, a analizat cu prioritate excepţia tardivităţii contestației în anulare, asupra căreia se reţin următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 634/F/2017, pronunţată în dosarul nr. 4909/97/2015/a1 al Tribunalului H., a fost admisă cererea completată formulată de reclamantul C.I.I. T.A.M. împotriva pârâtei B.L. şi a fost obligată pârâta la plata sumei 64.883 lei, reprezentând masa pasivă a debitoarei. Totodată, a fost respinsă cererea completată formulată de reclamantul C.I.I. T.A.M., împotriva pârâtului F.C.

Obiectul contestației în anulare de faţă îl constituie Decizia nr. 26/2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția a II-a Civilă în dosarul nr. 4909/97/2015/a1, prin care s-a respins apelul declarat de pârâta B.L. împotriva Sentinței civile nr. 634/F/2017 dată de judecătorul sindic în dosarul nr. 4909/97/2015/a1 al Tribunalului H.

Potrivit art. 5 alin. (1) pct. 6 din Legea nr. 85/2014, ,,Buletinul procedurilor de insolvenţă, denumit în continuare BPI, este publicaţia editată de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, care are drept scop publicarea citaţiilor, convocărilor, notificărilor şi comunicărilor actelor de procedură efectuate de instanţele judecătoreşti, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar după deschiderea procedurii de insolvenţă prevăzute de prezenta lege, precum şi a altor acte care, potrivit legii, trebuie publicate, iar conform art. 42 alin. (9) ,,în vederea publicării citaţiilor, convocărilor şi notificărilor actelor de procedură efectuate de instanţele judecătoreşti, după deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege, se editează BPI”.

Articolul 42 alin. (1) din lege prevede regula potrivit căreia ,,citarea părţilor, precum şi comunicarea oricăror acte de procedură se efectuează prin BPI”, însă, conform art. 42 alin. (3) ,,prin excepţie de la prevederile alin. (1), comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii şi notificarea deschiderii procedurii se vor realiza potrivit prevederilor Codului de procedură civilă”. Apoi, în art. 42 alin. 4 se prevede că, ,,prin excepţie de la prevederile alin. (1), prima citare şi comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se introduce o acţiune, în temeiul dispoziţiilor prezentei legi, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, se vor realiza potrivit prevederilor Codului de procedură civilă şi prin BPI. Instanţele judecătoreşti vor transmite actele de procedură în cauză, din oficiu, pentru publicare în BPI”.

Potrivit art. 506 alin. 1 din Codul de procedură civilă termenul de formulare a contestaţiei în anulare de 15 de zile curge de la comunicarea hotărârii.

Cum Decizia nr. 26/2018, împotriva căreia s-a formulat contestația în anulare, a fost pronunțată în materia insolvenței, după deschiderea procedurii insolvenței, termenul de 15 zile, în care se putea formula contestația în anulare, curge de la comunicarea hotărârii realizată prin publicare în BPI, nefiind incidente cazurile de excepţie prevăzute de art. 42 alin. (3) sau (4) din Legea nr. 85/2014.

În speţă, prin urmare, contestația în anulare a fost tardiv declarată la 20.07.2018 – data poștei (f. 8), în raport de momentul comunicării Deciziei nr. 26/2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția a II-a Civilă în dosarul nr. 4909/97/2015/a1, prin publicare, la 19.03.2018, în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. ...

Întrucât termenul de 15 zile prevăzut de art. 506 din Codul de procedură civilă, calculat în acord cu art. 181 şi 182 din același cod, a fost depăşit, intervine sancţiunea decăderii în conformitate cu art. 185 din Codul de procedură civilă.

În cauză nu s-a formulat cerere de repunere în termen în conformitate cu art. 186 alin. 2 din Codul de procedură civilă şi nici nu s-au invocat şi probat împrejurări care să determine întreruperea sau suspendarea termenului în condiţiile art. 184 din Codul de procedură civilă.

În consecință, în temeiul art. 506 alin. 1 raportat la art. 185 din Codul de procedură civilă s-a admis excepţia şi s-a respins contestaţia în anulare ca tardiv formulată.

Domenii speta

Spete similare