Potrivit dispoziţiilor Legii nr.3/1977, perioada în care reclamanta şi-a încetat activitatea pentru creşterea copilului până la vârsta de 7 ani nu reprezintă vechime în muncă sau perioadă asimilată vechimii în muncă

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 17 mai 2021 și înregistrată sub nr.2200/86/2021 reclamanta S.Z.M. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea Deciziei nr. 30616 din 30.03.2021 emisă de Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Suceava, să constate că reclamanta are stagiul minim de cotizare de 15 ani pentru pensionare și obligarea pârâtei să stabilească drepturile cuvenite reclamantei constând în pensia pentru limită de vârstă.

Prin sentinţa nr. 1688 din 28 septembrie 2021 Tribunalul Suceava a admis acţiunea, a anulat decizia nr. R/30616 din 30.03.2021 emisă de pârâta CJP Suceava, a constatat că reclamanta a realizat stagiul minim de 15 ani necesar pentru înscrierea la pensie pentru limită de vârstă, a obligat pârâta C.J.P. Suceava să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantei, luând în calcul perioada necontributivă 09.12.1983 - 02.04.1990, în care raportul de muncă al reclamantei cu IPEG Câmpulung Moldovenesc a fost suspendat pentru creşterea copilului, ca şi stagiu asimilat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanță a constatat, în esenţă, următoarele:

Astfel, tribunalul a reţinut că, prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr.1057/86/2021 al Tribunalului Suceava, reclamanta a solicitat instanței să dispună rectificarea carnetului de muncă, întrucât la data de 09.12.1983, raporturile sale de muncă nu au încetat pentru nici una din situațiile prevăzute de art.129 Codul Muncii din 1972, ci contractul de muncă a fost suspendat conform art.51 alin.1 lit.a), teza I, Codul muncii, iar prin Sentința civilă nr.1231 din 22 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul Suceava, s-a admis acțiunea în contradictoriu cu fostul angajator SC. G. SA, și s-a dispus rectificarea Carnetului de muncă seria BD nr.0479554 din 06.10.1980, în sensul excluderii mențiunii de la pct.7 din data de 9.12.1983: desfăcut contractul de muncă conform art.129 din C. muncii pentru creșterea copilului conform art.129 coroborat cu art.9. A mai reținut prima instanță că, de la data  de 9.12.1983 - când contractul de muncă al reclamantei s-a suspendat pentru creșterea copilului, și până la data reangajării, 02.04.1990, nu au trecut mai mult de 7 (șapte) ani, astfel că, perioada 09.12.1093-02.04.1990 constituie vechime neîntreruptă, conform dispozițiilor Legii nr.1/1970, a organizării și disciplinei muncii în unitățile socialiste de stat, în vigoare la data reangajării reclamantei (fiind abrogată prin Codul Muncii din 2003). Tribunalul a mai reţinut că la art.9 alin.1 din Legea nr.1/1970, se prevedea că: salariatul cu contract de muncă pe durată nedeterminată, care s-a încadrat în termen de 90 de zile de la încetarea motivului pentru care nu a mai lucrat, beneficiază de vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate în următoarele cazuri: a)....k) unul din soţi îl urmează pe celălalt, care a fost transferat în interesul serviciului sau mutat împreună cu unitatea în altă localitate, a fost trimis în misiune permanentă în străinătate sau să lucreze într-o organizație internațională, iar la art.9 alin.2, se prevedea că: în aceleaşi condiţii  beneficiază de vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate salariata care a încetat activitatea fiind gravidă sau pentru a-şi creşte un copil până la împlinirea vârstei de 7 ani. Totodată, tribunalul a reţinut că potrivit art.9 alin.4 din Legea nr.1/1970: prevederile de la alineatul 2 din prezentul articol se aplică în cazul când salariatul s-a reîncadrat în aceeaşi unitate sau într-o altă unitate, dacă unitatea la care a lucrat confirmă în scris că nu îi este necesar. Față de cele ce preced, a reținut prima instanță că, la data intrării în vigoare a Legii nr.263/2010, reclamanta avea câștigat dreptul la vechimea neîntreruptă în muncă pentru perioada 09.12.1983-02.04.1990, iar conform art.16 lit.a) din Legea nr.263/2010, în vigoare la data cererii de înscriere la pensie formulată de reclamantă, constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Casa Judeţeană de Pensii Suceava, care  consideră  că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este netemeinică şi nelegală, solicitând admiterea apelului aşa cum a fost formulat, modificarea în totalitate a sentinţei civilă apelate, iar pe fondul cauzei, respingerea acţiunii contestatoarei ca nefondată.

În motivarea apelului, apelanta a arătat că prin Decizia nr. R/30616 din 30.03.2021 a respins cererea reclamantei de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, motivat de faptul că stagiul complet de cotizare realizat de aceasta este de 10 ani, 09 luni şi 21 zile faţă de stagiul complet de cotizare de 15 ani prevăzut de dispoziţiile art. 52 - 53 din Legea nr. 263/2010, actualizată.  A mai arătat apelanta că potrivit înregistrărilor din carnetul de muncă Seria Bd nr. 0479554 eliberat la data de 06 octombrie 1980 de IPEG Câmpulung Moldovenesc poziţiile 1-7 în perioada 25.08.1980 - 09.12.1983 contestatoarea a desfăşurat activitate de muncitor necalificat suprafaţa, iar începând cu 09.12.1983 unitatea angajatoare a desfăcut contractul de muncă al reclamantei potrivit dispoziţiilor art.129 din Codul Muncii coroborat cu dispoziţiile art.9 lit. k) din Legea nr. 1/1970 organizării şi disciplinei muncii în unităţile socialiste de stat. Apelanta a mai susţinut că tribunalul la pronunţarea sentinţei civile apelate nu a reţinut prevederile art. 137 din Legea nr. 10/1972 (Codul muncii) în vigoare pe perioada 09.12.1983 - 02.04.1990. Totodată, apelanta a susţinut că hotărârea instanţei de fond este greşită în privinţa asimilării ca stagiu de cotizare a perioadei pentru care reclamanta şi-a întrerupt activitatea pentru creşterea copilului până la vârsta de 7 ani, cuprinse între 09.12.1983 - 02.04.1990, întrucât această perioada nu intră în calculul vechimii în muncă, conform actelor normative în vigoare la acea vreme. Prevederile art. 3, art. 9 şi art. 20 din Legea nr. 3/1977, în vigoare la aceea vreme, au fost total ignorate de instanţa de fond, însă aceste prevederi arată în mod clar care sunt perioadele care intră la calculul vechimii în muncă până la apariţia Legii nr. 19/2000, în vigoare de la 1 aprilie 2001, situaţia intimatei neîncadrându-se la nici una dintre aceste situaţii.

Apelanta a mai arătat că împrejurarea că noţiunea de vechime în muncă este diferită de cea de vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate este relevată de dispoziţiile art. 137 din Legea nr.10/1972 (Codul muncii), care prevede următoarele tipuri de vechime: vechime în muncă, vechime neîntreruptă în muncă, vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate, vechime în funcţie, meserie sau profesie, text de lege în vigoare în intervalul solicitat de către intimată. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 1/1970 care cuprinde beneficiile vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate, de unde rezultă concluzia că fiecare categorie de vechime conferă drepturi distincte. Aşadar, a susţinut apelanta, drepturile conferite de vechimea neîntreruptă, potrivit Legii nr.1/1970 sunt distincte faţă de vechime în muncă.

Apelanta a mai arătat că o perioadă aşa de lungă de întrerupere a activităţii pentru îngrijirea copilului, cum este în cazul intimatei, nu constituie vechime în muncă, fiind exagerat a se susţine că cei 6 ani, 03 luni şi 23 zile ar putea constitui vechime în muncă utilă la pensie, timp în care intimata a avut contractul de muncă întrerupt/suspendat, deci, în mod evident nu au fost achitate contribuţiile la asigurări sociale. Mai mult, a susţinut apelanta, perioada ulterioară datei de 09.12.1983 şi până la împlinirea vârstei de 7 ani a copilului nu poate fi considerată stagiu asimilat întrucât potrivit dispoziţiilor art.49 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, actualizată, act normativ în vigoare la data solicitării reclamantei de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, prevede că în sistemul public de pensii se asimilează stagiului de cotizare şi perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani.

Reclamanta intimată S.Z.M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Verificând, în limitele motivelor de apel, conform art. 477 şi art. 479 alin. 1 din Codul de procedură civilă, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea de către prima instanţă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, curtea a reţinut următoarele:

Astfel, cu titlu prealabil, curtea a reţinut că prin cererea înregistrată la Casa Judeţeană de pensii Suceava cu nr. 20999 din 15.03.2021, reclamanta S.Z.M. a solicitat înscrierea la pensie pentru limită de vârstă.

Cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă formulată de reclamantă a fost respinsă prin Decizia nr.30616 din 30.03.2021 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Suceava cu motivarea că nu are stagiul minim de cotizare de 15 ani.

Reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei anterior menţionate, care formează obiect de analiză în cauza de faţă, solicitând instanței să anuleze decizia nr.30616 din 30.03.2021, să constate că a realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani, avându-se în vedere și perioada în care contractul de muncă i-a fost suspendat pentru creșterea copilului până la vârsta de 7 ani și să oblige pârâta la emiterea unei noi decizii prin care să fie înscrisă la pensie pentru limită de vârstă.

Prin motivele de apel, curtea a reţinut că apelanta critică sentinţa primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând, în esenţă, că în mod nelegal şi netemeinic a reţinut prima instanţă că perioada 09.12.2983 – 02.04.1990 reprezintă vechime în muncă, respectiv stagiu asimilat şi implicit stagiu de cotizare în sistemul Legii nr.263/2010.

Apelul este întemeiat.

Astfel, sub un prim aspect, curtea a reţinut că reclamanta intimată a formulat cererea de pensionare la data de 15.03.2021, dată la care era în vigoare Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, astfel încât verificarea îndeplinirii condiţiilor de pensionare se face prin raportare la acest act normativ.

Potrivit art.16 din Legea nr.263/2010, constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii: a) vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001;(...) c) perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 şi data intrării în vigoare a acestei legi, în care persoanele au fost asigurate în baza Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.”

Totodată, conform art.17 din acelaşi act normativ „(1) Constituie stagiu de cotizare şi perioada suplimentară la vechimea în muncă acordată pentru perioadele realizate în grupa I, a II-a, în baza legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv pentru perioadele realizate în condiţii speciale şi condiţii deosebite de muncă.  (2) Constituie stagiu de cotizare şi perioadele de până la data de 1 aprilie 2001 în care o persoană:  a) s-a aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 49; b) are stabilite drepturi privind vechimea în muncă în baza prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat. (3) Constituie stagiu de cotizare şi timpul util la pensie realizat de agricultori, în condiţiile reglementate de legislaţia privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, anterioară datei de 1 aprilie 2001.

De asemenea, potrivit art.19 alin.1 din Legea nr.263/2010 „Constituie stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asiguraţii datorează şi/sau plătesc contribuţii de asigurări sociale în sistemul public de pensii din România, precum şi în alte ţări, în condiţiile stabilite prin acordurile sau convenţiile internaţionale la care România este parte.”

Conform art.49 alin.1 din Legea nr.263/2010 „în sistemul public de pensii se asimilează stagiului de cotizare şi perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul: a) a beneficiat de pensie de invaliditate; b) a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora cu diplomă;  c) a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat; d) a beneficiat, în perioada 1 aprilie 2001 - 1 ianuarie 2006 de indemnizaţii de asigurări sociale, acordate potrivit legii; e) a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă şi boli profesionale; f) a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani.”

Aşadar, curtea a relevat faptul că doar aceste perioade, anterior menţionate, pot constitui stagiu de cotizare în sistemul public de pensii pentru obţinerea prestaţiilor sociale reglementate de Lege anr.263/2010.

În cauza de faţă, în raport de perioada invocată de reclamantă ca reprezentând stagiu de cotizare, respectiv perioada 09.12.2983 – 02.04.1990, în care aceasta şi-a încetat activitatea pentru creşterea copilului până la vârsta de 7 ani, incidenţă au dispoziţiile art.16 lit.a) din Legea nr.263/2010, respectiv art.49 din acelaşi act normativ, în sensul că se impune a se verifica dacă această perioadă reprezintă stagiu de cotizare sau perioadă asimilată stagiului de cotizare.

Potrivit art.16 lit.a) din Legea nr.263/2010, constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001.

Actul normativ care reglementa condiţiile pentru stabilirea pensiilor anterior datei de 01.04.2001 a fost Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială.

Principiile sistemului de pensii în vigoare anterior datei de 01.04.2001 sunt sintetizate în dispoziţiile art.2 şi art.3 din Legea nr.3/1977.

Astfel, conform  art. 2 din Legea nr.3/1977 „(1) Dreptul la pensie se acordă la împlinirea vîrstei stabilite de lege în raport de natura muncii prestate şi de numărul de ani efectiv lucrați în activitatea economică şi socială. (2) Beneficiază, de asemenea, de dreptul la pensie persoanele încadrate în muncă, care şi-au pierdut total sau în cea mai mare parte capacitatea de muncă. Cuantumul pensiei se stabileşte în raport de cauzele şi gradul de invaliditate, precum şi de vechimea în muncă.”, iar potrivit art.3 din acelaşi act normativ „(1) Dreptul la pensia de asigurări sociale este recunoscut tuturor cetăţenilor ţării care au desfăşurat o activitate permanentă pe baza unui contract de muncă şi pentru care unităţile socialiste au depus contribuţia prevăzută de lege, la fondul de asigurări sociale de stat. (2) Fondurile necesare pentru plata pensiilor de asigurări sociale de stat se constituie din contribuţiile pe care le plătesc unităţile socialiste, precum şi din sumele alocate în acest scop de la bugetul de stat.”

Sintetizând dispoziţiile legale anterior citate, curtea a reţinut că vechimea în muncă şi plata contribuţiei sociale erau cele două principii de bază ale sistemului de pensii în vigoare anterior datei de 01.04.2001.

Vechimea în muncă ce era recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001 este reglementată în art.9 din Legea nr.3/1977.

Astfel, potrivit art.9 din Legea nr.3/1977 „(1) Vechimea în muncă ce se ia în considerare la stabilirea pensiilor pentru munca depusă este timpul cât o persoană a fost încadrată în baza unui contract de muncă.  (2) Absențele nemotivate şi concediile fără plată se însumează anual şi se scad din vechimea în muncă. (…) (4) Dovada vechimii în muncă, în vederea pensionării, se face prin carnetul de muncă, întocmit conform legii.”

Pe de altă parte, şi în sistemul Legii nr.3/1977 erau recunoscute unele perioade asimilate vechimii în muncă.

Astfel, potrivit art.20 din Legea nr.3/1977 „(1) La stabilirea vechimii în muncă se ia în considerare şi timpul în care persoana: a) a fost deţinută în lagăre sau închisori, pentru activitate revoluţionară, antifascistă sau democratică. Fiecare an de deţinere se consideră ca vechime în muncă de un an şi şase luni; b) a fost îndepărtată din serviciu pentru activitate politică revoluţionară, antifascistă sau democratică, înainte de 23 August 1944, ori ca urmare a persecuţiilor rasiale sau naţionale, în perioada ianuarie 1938 - decembrie 1945; c) a desfăşurat o activitate revoluţionară antifascistă, recunoscută de către organele în drept, ca vechime în muncă;  d) a îndeplinit serviciul militar în termen, a fost elev al unei şcoli militare sau al unei instituţii de învăţămînt superior militare, a fost concentrată, mobilizată sau în prizonierat; de acest drept beneficiază şi cei pensionaţi după 1 iulie 1977. Drepturile cuvenite se vor acorda de la data intrării în vigoare a legii, la cerere, începînd cu luna următoare depunerii acesteia.  (2) Constituie vechime în muncă şi timpul în care o persoană încadrată în muncă şi-a întrerupt activitatea deoarece a fost suspendată din funcţie ori i s-a desfăcut contractul de muncă, dacă aceste măsuri au fost anulate ulterior ca fiind ilegale. (3) Se consideră vechime în muncă şi perioada în care o persoană încadrată în muncă urmează cursuri de pregătire profesională sau politică.  (4) De asemenea, se consideră vechime în muncă perioadele pentru care s-a cotizat la fostele asigurări sociale, ori la casele de pensii preluate de stat.  (5) Pentru persoanele care au fost încadrate să lucreze, potrivit legii, cu program redus, vechimea în muncă se ia în considerare proporțional cu timpul lucrat.  (6) Perioada în care o femeie a fost încadrată, cu program redus, potrivit legii, pentru îngrijirea copiilor în vîrstă de pînă la 6 ani, se socoteşte ca timp integral.”

Faţă de aceste dispoziţii legale, în raport de obiectul cauzei de faţă, se impunea aşadar a se stabili dacă, potrivit dispoziţiilor Legii nr.3/1977 perioada 09.12.2983 – 02.04.1990 în care reclamanta şi-a încetat activitatea pentru creşterea copilului până la vârsta de 7 ani reprezintă vechime în muncă sau perioadă asimilată vechimii în muncă.

Coroborând dispoziţiile art.2, art.3 şi art.9 din Legea nr.3/1977, anterior citate, curtea a apreciat că, în sistemul Legii nr.3/1977, vechimea în muncă luată în considerare era reprezentată de perioada în care o persoană a fost încadrată în muncă în baza unui contract individual de muncă, a lucrat efectiv „în activitatea economică şi socială” şi pentru care angajatorii au plătit contribuţia prevăzută de lege, la fondul de asigurări sociale de stat.

Or, în cauza de faţă, nu este contestat faptul că în perioada 09.12.2983 – 02.04.1990, reclamanta nu a desfăşurat activitate efectivă în muncă întrucât contractul de muncă al acesteia a fost întrerupt, fiind fără relevanţă juridică sub aspectul vechimii în muncă recunoscută în sistemul de pensii anterior datei de 01.04.2001 dacă acesta a încetat sau a fost suspendat.

Este real că legislaţia muncii din perioada anterioară anului 2003 reglementa vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate, vechimea neîntreruptă în muncă şi vechimea în muncă, însă acestea erau instituţii juridice distincte care produceau efecte juridice distincte.

Astfel, asemenea apelantei, curtea a considerat că vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate şi vechimea neîntreruptă în muncă produceau efecte juridice exclusiv în cadrul raporturilor juridice de muncă, angajații beneficiind de anumite beneficii în raport cu angajatorul (de exemplu sporuri la salariu, avansarea în gradaţii pentru stabilirea salariului, zile suplimentare de concediu de odihnă), iar vechime în muncă producea efecte şi în planul asigurărilor sociale, respectiv cu privire la stabilirea şi plata pensiilor. 

De altfel, deşi atât codul muncii din anul 1972 (Legea nr.10/1972), cât şi codul muncii anterior acestuia (Legea nr.3/1950), cunoșteau atât instituţia vechimii în muncă, precum şi vechimea neîntreruptă în muncă (la care s-a adăugat ulterior vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.914/1968), Legea nr.1/1970 invocată de reclamantă acorda salariatei care a încetat activitatea fiind gravidă sau pentru a-şi creşte un copil până la împlinirea vârstei de 7 ani, doar beneficiul vechimii neîntrerupte în muncă (succesiv vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate), nu şi beneficiul vechimii în muncă.

 Prin urmare, curtea a apreciat că întrucât norma invocată (art.9 alin.2 şi art.10 din Legea nr.1/1970) este una de excepţie, aceasta se aplică restrictiv neputând fi extinsă la alte instituţii juridice aşa cum tinde reclamanta.

În ce priveşte perioadele asimilate vechimii în muncă pentru stabilirea pensiei anterior datei de 01.04.2001, curtea a reţinut că acestea erau reglementate în dispoziţiile art.20 din Legea nr.3/1977 anterior citat.

De interes pentru cauză sunt prevederile art.20 alin.6 din Legea nr.3/1977, temei legal potrivit căruia „perioada în care o femeie a fost încadrată, cu program redus, potrivit legii, pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 6 ani, se socoteşte ca timp integral.”

Aşadar, sub un prim aspect, curtea a remarcat faptul că anterior datei de 01.04.2001 perioada în care femeia şi-a încetat activitatea pentru creşterea copilului până la vârsta de 7 ani nu reprezintă perioadă asimilată vechimii în muncă.

Sub un al doilea aspect, singurul beneficiu pe care Legea nr.3/1977 îl acordă femeii care se ocupă de creşterea copilului este considerarea ca timp integral a perioadei în care aceasta a fost încadrată cu program redus, condiţia premisă fiind, aşadar, ca femeia să desfăşoare efectiv activitate în baza unui contrat de muncă chiar dacă doar pentru timp parţial.

În consecinţă, curtea a considerat că perioada 09.12.2983 – 02.04.1990 în care reclamanta şi-a încetat activitatea pentru creşterea copilului până la vârsta de 7 ani nu reprezintă vechime în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001 în sensul art.16 lit.a) din Legea nr.263/2010 şi prin urmare nu constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii în accepţiunea acestui act normativ.

În ce priveşte art.49 din Legea nr.263/2010, după cum anterior s-a arătat, acest temei legal reglementează perioadele necontributive asimilate stagiului de cotizare în sistemul de pensii publice.

Or, din analiza dispoziţiei legale citate mai sus, rezultă cu evidenţa că deşi motivul invocat (creşterea copilului) îşi găseşte reglementare (art.49 alin.1 lit.f din Legea nr.263/2010), totuşi norma are în vedere doar perioada începând cu data de 1 ianuarie 2006, reglementarea fiind una de excepţie şi, prin urmare, de strictă interpretare.

Pe cale de consecinţă, curtea a reţinut că perioada 09.12.2983 – 02.04.1990 în care reclamanta şi-a încetat activitatea pentru creşterea copilului până la vârsta de 7 ani nu reprezintă nici perioadă necontributivă asimilată stagiului de cotizare în sistemul de pensii publice, în sensul art.49 din Legea nr.263/2010.

 Faţă de aceste considerente, în temeiul art.480 alin.2 Cod procedură civilă, curtea a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 1688/28.09.2021 a Tribunalului Suceava, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare