Conducere cu permisul suspendat. Clasare. Faptă neprevăzută de legea penală. Achitare.

Conducere cu permisul suspendat. Clasare. Faptă neprevăzută de legea penală. Achitare.

„Inculpatul faţă de care s-a dispus o soluţie de clasare într-o cauză având ca obiect cercetarea unei infracţiuni care a atras şi suspendarea dreptului de a conduce, la momentul emiterii soluţiei de clasare, redobândeşte de drept dreptul de a conduce, fără alte formalităţi.”

(Curtea de Apel București, Secţia a II-a penală, decizia penală nr. 238/A din data de 07.03.2022)

Efectuând propriul examen analitic asupra situaţiei de fapt, prin raportare la ansamblul probelor administrate în cursul urmăririi penale, Curtea constată că fapta pentru care este trimis în judecată inculpatul N.I.A. nu este prevăzută de legea penală, nefiind întrunite elementele de tipicitate sub aspect obiectiv, astfel că în mod corect s-a dispus achitarea acestuia.

În fapt, Curtea constată că, în mod judicios, instanța de fond a reținut că, în ziua de 31.03.2019, în jurul orelor 12:05, fără a avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce, inculpatul N.I.A. a condus pe DN 6, pe raza localităţii __, jud. __, autoutilitara marca Mercedes Benz, cu numărul de înmatriculare ___, fiind oprit pentru control de organele de poliție din cadrul Poliției Orașului Mihăilești – Formațiunea Rutieră, astfel cum rezultă din declarația inculpatului N.I.A. care se coroborează cu procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, cât și cu declarația martorei B.G.A.

În acest cadru, Curtea reține că pentru a se reține săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen., este necesar a fi îndeplinită situația premisă, respectiv conducerea vehiculului pe drumurile publice să se realizeze în perioada în care conducătorul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

Sub acest aspect, Curtea constată că, prin decizia nr. 18/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 66 din 30 ianuarie 2020, s-a statuat asupra faptului că, întrucât suspendarea exercitării dreptului de a conduce nu este calificată legal, definirea infracțiunii prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen. se face prin trimitere la legislația extrapenală, respectiv O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care constituie reglementarea-cadru în materia circulației pe drumurile publice. Drept urmare, elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen. sunt stabilite prin interpretarea sistematică a prevederilor relevante din cele două acte normative.

Astfel fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat instituția juridică a suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, situație premisă a infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen., stabilind că aceasta este incidentă doar în situațiile în care este prevăzută expres și limitativ de dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În acest punct de analiză, Curtea subliniază că, prin decizia nr. 18/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a fost analizată, pe de o parte, în mod distinct, instituția juridică a suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, iar pe de altă parte, s-a analizat obligația de a nu conduce anumite vehicule din conținutul controlului judiciar, fiind abordată și o examinare comparativă a celor două instituții.

Din această perspectivă, Curtea observă că instituția juridică a suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice a fost examinată, în primul rând, cu caracter general, independent de natura juridică a obligației de a nu conduce anumite vehicule din conținutul controlului judiciar (obligație de natură esențialmente procesuală), ce a stat la baza acelei sesizări, astfel încât, aceste argumente ale instanței supreme, referitoare la instituția juridică a suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, sunt pe deplin valabile atunci când sunt analizate elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen. prin prisma interpretării sistematice a prevederilor din C. pen. cu cele din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, prin această decizie s-a reținut că suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice intervine doar în cinci situații, după cum urmează:

•suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice aplicată ca o sancțiune contravențională complementară (art. 96 alin. (2) lit. b) coroborat cu art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3), art. 103 alin. (1) lit. a) și b) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare);

•suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice dispusă ca măsură tehnico-administrativă de către polițistul rutier în urma reținerii/ retragerii/ anulării permisului de conducere, urmată de eliberarea unei dovezi înlocuitoare fără drept de circulație în cazul reținerii permisului de conducere (art. 97 alin. (1) lit. a) și alin. (3) coroborat cu art. 111 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare);

•suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice dispusă la momentul sesizării instanței de judecată în scopul anulării permisului de conducere obținut cu încălcarea normelor legale, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești (art. 103 alin. (8) și ale art. 114 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare);

•suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice dispusă ca efect al soluției de clasare sau al soluției de renunțare la urmărirea penală ori al hotărârii penale definitive prin care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, încetarea procesului penal sau condamnarea, în cazurile prevăzute expres și limitativ de legiuitor (art. 103 alin. (1) lit. c), d) și e) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare);

•suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice dispusă în cazul în care împotriva titularului permisului de conducere s-a luat măsura de siguranță prevăzută la art. 108 lit. c) C. pen., pe întreaga perioadă cât durează interzicerea dreptului de a exercita profesia sau ocupația de conducător de autovehicul (art. 110 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare).

În sensul argumentelor expuse, Curtea mai reține că, potrivit art. 114 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aplicarea, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, a pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță atrage anularea permisului de conducere.

Față de cele ce preced, din decizia nr. 18/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, rezultă că noțiunea de suspendare a exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice nu poate fi interpretată conform limbajului comun, ci doar prin trimitere la legislația extrapenală, respectiv O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar dispozițiile art. 97 alin. (3) din același act normativ nu au natura unor dispoziții generale care să reglementeze toate situațiile ce pot fi asimilate unei suspendări a dreptului de a conduce, ci acestea sunt subsumate unei măsuri tehnico-administrative prealabile prin care se dispune reținerea/ retragerea/ anularea permisului de conducere, astfel încât instituția juridică a suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, situație premisă a infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen., este incidentă doar în situațiile în care este prevăzută expres și limitativ de dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, anterior expuse.

Pe de altă parte, prin decizia nr. 27/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală publicată în Monitorul Oficial nr. 664 din 6 iulie 2021, s-a reținut că perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce are un caracter limitat în timp și nu poate dura decât până la soluţionarea definitivă a dosarului penal, aceasta fiind durata măsurii interdicției de a conduce pe care poliţistul o ia atunci când constată săvârşirea oricăreia dintre infracţiunile prevăzute de art. 111 din O.U.G. nr. 195/2002 - conform principiului ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet.

Înalta Curte de Casație și Justiție a mai reținut că dacă dosarul penal se finalizează printr-o soluţie de clasare, renunţare la urmărire penală, achitare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, titularul permisului îşi poate exercita din nou dreptul de a conduce, iar dacă permisul de conducere a fost reţinut, se va restitui acestuia în temeiul prevederilor art. 219 alin. (2) din regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006.

Plecând de la aceste premise, Curtea constată că, la data de 31.03.2019, când inculpatul N.I.A. a fost surprins conducând autoutilitara Mercedes Benz pe DN6, pe raza localității Mihăilești, Jud. Giurgiu, inculpatul figura în baza de date a Serviciului Rutier Giurgiu cu dreptul de a conduce suspendat ca urmare a faptului că exista un dosar de urmărire penală în care acesta era cercetat pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 din C. pen. (dosar penal nr. __ al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București).

Cu toate acestea, dosarul penal nr. __ al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a fost soluționat la data de 30.01.2019, fiind dispusă de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 din București o soluție de clasare.

Însă, așa cum rezultă din răspunsul primit la data de 09.11.2020 de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 din București, respectiva ordonanță de clasare, din data de 30.01.2019, nu a fost expediată Brigăzii Rutiere, astfel încât inculpatul a figurat în continuare în baza de date a Serviciului Rutier ca având dreptul de a conduce suspendat, deși nu mai subzista temeiul suspendării dreptului de a conduce.

Ca atare, din punct de vedere al prevederilor art. 97 alin. (1) lit. a) și alin. (3) coroborat cu art. 111 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că măsura tehnico-administrativă a reţinerii permisului de conducere, aplicată ca urmare a constatării comiterii unei infracţiuni a încetat la definitivarea dosarului penal, respectiv începând cu data de 30.01.2019, astfel cum prevede în mod expres art. 193 alin. (4) din regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006.

Această măsură încetează indiferent de procedura de comunicare a actului procesual prin care a fost dispusă soluția de clasare și operează indiferent de mențiunile existente în bazele de date ale poliției rutiere. Altfel spus, nu au relevanță formalitățile ulterioare privind evidențele poliției rutiere, întrucât efectul juridic al încetării suspendării exercitării dreptului de a conduce are loc ope legis, ca urmare a dispunerii unei soluții de clasare.

O interpretare contrară, conform celor susținute în motivele de apel formulate în scris, în sensul că poliția rutieră dispune încetarea măsurii suspendării exercitării dreptului de a conduce, nu este susținută de prevederile legale și ar presupune menținerea măsurii suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă nedeterminată (sine die) în cazul în care poliția rutieră nu dispune nicio măsură sau organul de urmărire penală nu comunică ordonanța de clasare, ca în cauza de față.

De asemenea, după cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 18/2019, anterior expusă, în ceea ce privește sintagma suspendarea exercitării dreptului de a conduce, nu trebuie să se piardă din vedere că prioritară este regula interpretării gramaticale sau literale (ce implică analiza textului de lege), că dispozițiile de drept penal sunt de strictă interpretare și, nu în ultimul rând, trebuie să se țină cont de necesitatea interpretării acestor dispoziții în acord cu respectarea principiului previzibilității normei de incriminare. Or, dispozițiile de drept penal sunt de strictă interpretare, neputând fi aplicate extensiv, prin analogie, în defavoarea inculpatului.

Prin urmare, la data de 30.01.2019, inculpatul N.I.A. nu avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce ca urmare a cercetării într-un dosar penal, conform art. 97 alin. (1) lit. a) și alin. (3) coroborat cu art. 111 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, această măsură încetând la momentul dispunerii soluției de clasare.

Din altă perspectivă, Curtea constată că la data conducerii pe drumurile publice inculpatul nu a avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce nici prin prisma prevederilor art. 101 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 195/2002, potrivit cărora „suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere se dispune pentru o perioadă de 90 de zile când fapta conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a fost urmărită ca infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane şi instanţa de judecată sau procurorul a dispus clasarea, renunţarea la urmărirea penală, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, dacă pentru regula de circulaţie încălcată prezenta ordonanţă de urgenţă prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce” (forma în vigoare la data faptei).

Astfel, prevederile art. 101 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 195/2002, la care se face referire prin motivele de apel formulate în scris, au fost introduse prin  Legea nr. 152/2019 din 24 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 625 din 26 iulie 2019, ulterior datei comiterii faptei (31.03.2019).

În ceea ce privește suspendarea exercitării dreptului de a conduce în baza prevederilor art. 101 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 195/2002, dispozițiile art. 101 alin. 11 din O.U.G. nr. 195/2002 stipulau în mod expres că suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie se dispune de către şeful poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta.

Așadar, în urma soluției de clasare nu opera în mod automat suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, ci aceasta era precedată de un act administrativ emis de șeful poliției rutiere. Or, în cauza de față, nu a fost emis nici un act administrativ prin care să se dispună suspendarea exercitării dreptului de a conduce cu referire la data comiterii faptei.

Ca atare, nu se poate susține că la data comiterii faptei inculpatul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, conform prevederilor art. 101 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 195/2002, întrucât această măsură se dispunea de șeful poliției rutiere și nu operează ope legis, putând viza doar o perioadă determinată, fiind identificată atât data începerii, cât și data până la care operează.

Pe cale de consecință, împrejurarea invocată în motivele scrise de apel, în sensul că suspendarea exercitării dreptului de a conduce ar fi trebuit prelungită cu încă 90 de zile, nu are nicio relevanță asupra situației premise a infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen., atâta vreme cât suspendarea exercitării dreptului de a conduce nu a fost în mod efectiv dispusă cu respectarea condițiilor legale.

În lumina celor anterior expuse, Curtea urmează a constata că, în cauza de față, prin prisma dispozițiilor legale incidente, nu se poate reține că, la data de 31.03.2019, inculpatul N.I.A. avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

În mod corect a reținut instanța de fond faptul că ceea ce interesează pentru stabilirea vinovăţiei inculpatului pentru fapta ce i se impută prin prezentul demers judiciar, este existenţa sau nu a dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice şi nu existenţa asupra acestuia a permisului de conducere, ca act doveditor. Simplul fapt că inculpatul nu avea asupra sa permisul de conducere, în condiţiile în care dreptul de a conduce un autoturism exista, poate reprezenta o contravenţie, nicidecum o infracţiune pentru care inculpatul să suporte rigorile legii penale.

În atare situație, Curtea constată că, în cauză, nu este îndeplinită situația premisă a infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., astfel încât fapta dedusă judecății nu îndeplinește, sub aspect obiectiv, elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Drept urmare, Curtea constată că, în mod corect s-a reținut că, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a I-a C. proc. pen., se impune achitarea inculpatului N.I.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen.

Domenii speta

Spete similare