3.Inexistenţa în temeiul art. 118 alin. 4 din o.u.g. nr. 195/2002 a obligaţiei conducătorului auto de prezentare la serviciul poliţiei rutiere, în ipoteza în care în care permisul este deja predat la poliţie.

Deliberând asupra recursului de faţă, se constată că prin sentinţa nr. 270 din 30 mai 2019 pronunţată de Tribunalul Mureş, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/102/2019 s-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a adresei nr.116447/19.11.2018 emisă de IPJ Mureş şi s-a dispus respingerea acesteia ca inadmisibilă.

S-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei de obiect a petitului de anulare a Dispoziţiei nr. x/1309/21.09.2018, ca neîntemeiată.

S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul F.M. în contradictoriu cu pârâtul IPJ Mureş.

S-a anulat Dispoziţia nr. x/1309/21.09.2018 emisă de Şeful IPJ Mureş, ca nelegală.

A fost obligat pârâtul IPJ Mureş la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în sumă de 1250 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu de avocat.

Impotriva acestei hotărâri în termen legal a declara recurs pârâtul IPJ MUREŞ, solicitând  admiterea recursului, cu consecinţa casării hotărârii ca fiind nelegală, iar în urma rejudecării în fond, respingerea cererii introductive, cu menţinerea ca legal şi temeinic a actului administrativ atacat.

În motivarea recursului pârâtul a învederat faptul că invocă motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 1 Codul de procedură civilă, respectiv motivul de nelegalitate constând în faptul că „hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."

Analizând conţinutul hotărârii instanţei de prim grad, recurentul pârât a observat că se face o vagă descriere a împrejurărilor factuale, cu consecinţa anulării Dispoziţiei şefului IPJ Mureş nr. x/l309/21.09.2018, urmare a reţinerii faptului că reclamantului-intimat nu i se poate imputa nerespectarea prevederilor art. 118 alin. 5 din OUG nr. 195/2002, privind obligaţia sa de prezentare în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de respingere a plângerii contravenţionale, la unitatea de poliţie, în vederea predării permisului de conducere.

Recurentul pârât a subliniat faptul că în mod evident instanţa de fond a interpretat în mod eronat norma legală incidentă, mai sus amintită, întrucât, astfel cum însăşi instanţa a reţinut, textul de lege nu face distincţie pentru perioada în care permisul este predat la poliţie şi cea în care este în posesia conducătorului auto, astfel că, în lipsa unei astfel de reglementari, reclamantul a avut obligaţia să se prezinte la unitatea de politie, obligaţie ce a luat naştere în ziua pronunţării hotărârii prin care a fost respinsă în mod definitiv plângerea contravenţională, Astfel, contrar celor reţinute de către instanţă, nu prezintă relevanţa faptul că, la data pronunţării deciziei în dosarul ce a avut ca obiect plângerea contravenţionala, numitul F.M. nu era în posesia permisului de conducere, care era deja predat.

Acestuia totuşi îi revenea obligaţia de a se prezenta la Serviciul Rutier, în vederea lămuririi situaţiei ivite. Pe calc de consecinţă, prezintă relevantă conduita sa culpabilă, încercând prin această manieră să eludeze dispoziţiile legale, iar instanţa de fond în mod eronat a ignorat acest aspect. Totodată, în cadrul procedurii speciale a suspendării executării actului administrativ (dosar un x/102/2018), cu care a fost de asemenea învestit spre soluţionare Tribunalul Mureş, pe lângă alte împrejurări relevante, s-a avut în vedere şi conduita culpabilă a reclamantului, cererea sa fiind respinsă definitiv prin respingerea căii de atac a recursului (Decizia nr. x din 22.01.2019).

Recurentul pârât a solicitat instanţei de control judiciar a reexamina cu atenţie problema litigioasă dedusă judecăţii, cu analizarea tuturor argumentelor invocate şi a înscrisurilor depuse la dosar.

În conformitate cu art. 118 alin. 4 din OUG 195/2002 „în termen de 15 zile de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, contravenientul este obligat să se prezinte la serviciul poliţiei rutiere care îl are în evidenţa pentru a preda permisul de conducere.” Astfel, la momentul pronunţării hotărârii de către instanţa de apel (Decizia nr. x/15.03.2015) în dosarul având ca obiect plângerea contravenţională împotriva procesului-verbal seria CP nr. x/15.11.2014, s-a născut obligaţia petentului de a se prezenta la Serviciul Rutier, acesta beneficiind de un termen de 15 zile în acest sens. Astfel, termenul de 15 zile a început să curgă la data de 15.03.2015, data pronunţării hotărârii în dosarul menţionat.

Petentul a rămas în pasivitate, ulterior, la data de 21.09.2018 a fost emisă în deplină legalitate dispoziţia x/l309/21.09.2018 prin care s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile (sancţiune stabilita prin procesul verbal seria CP nr. x/15.11.2014), plus încă 30 de zile pentru faptul că nu s-a prezentat la sediul politiei rutiere în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care i-a fost respinsă plângerea contravenţională, în conformitate cu dispoziţiile art. 118 alin. 5 din OUG 195/2002 „Neprezentarea contravenientului în termenul prevăzut la alin. (4), în mod nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce). "

Recurentul pârât a susţinut că intimatul a recunoscut, în stadiul procesual iniţial faptul că a rămas în pasivitate şi nu s-a prezentat la sediul poliţiei rutiere, singurele sale argumente enunţate în sprijinul acţiunii au fost cele privind operarea de drept a suspendării dreptului de a conduce.

Contrar celor susţinute de către numitul F.M. însă, recurentul pârât a arătat faptul că suspendarea dreptului de a conduce nu opera şi nici nu operează de drept, fiind necesar ca persoana sancţionată contravenţional să se prezinte la sediul poliţiei rutiere pentru a se stabili perioada de suspendare şi punctul de plecare al termenului, aspecte care sunt comunicate persoanei vizate, în acest sens fiind încunoştiinţată referitor la consecinţele nerespectării măsurii complementare a suspendării dreptului de a conduce. În mod incontestabil, prin articolul anterior menţionat (118), care nu distinge, legiuitorul a înţeles să sancţioneze pasivitatea persoanei care vrea să eludeze legea prin neprezentarea la termenul la care îi revine obligaţia, în speranţa "exonerării" de la răspundere odată cu trecerea timpului.

Recurentul pârât a subliniat faptul că împlinirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 118 alin. 4 din OUG 195/2002 nu face să curgă în mod automat termenul corespunzător suspendării dreptului de a conduce, ci atrage doar majorarea cu 30 de zile a termenului suspendării aplicate prin procesul verbal de contravenţie.

În opinia recurentului pârât punctul de vedere la care se face referire în acţiune nu este relevant în cauză, deoarece acesta priveşte perioada de după împlinirea termenului de suspendare a dreptului de a conduce, în situaţia dedusă judecăţii fiind vorba de punctul de plecare al termenului, de momentul de la care începe să producă efecte juridice suspendarea dreptului de a conduce.

Susţinerile intimatului, pe baza căruia instanţa de prim grad a pronunţat hotărârea sunt neîntemeiate, suspendarea neoperând în lipsa unui act administrativ emis de poliţia rutieră şi a implementării în baza de date a suspendării dreptului de a conduce. Exemplificativ, dacă petentul ar fi condus în perioada 29.03.2016-28.08.2016 şi ar fi fost oprit în trafic de un poliţist, la o simplă verificare în baza de date a acestuia ar fi rezultat că beneficiază de dreptul de a conduce, acesta nefiind pasibil de nicio sancţiune penală sau contravenţională.

Suspendarea este dispusă ulterior momentului în care persoana sancţionată printr-un proces-verbal de contravenţie, a cărei plângere contravenţională împotriva acestuia a fost respinsă în mod definitiv, îţi îndeplineşte obligaţia de a se prezenta la sediul poliţiei rutiere, moment în care dispoziţia de suspendare va fi emisă.

Recurentul pârât a susţinut că este necesară o manifestare de voinţa expresă din partea conducătorului auto pentru ca suspendarea dreptului de a conduce să opereze, iar susţinerile petentului că acesta a executat această sancţiune în perioada 29.03.2016-28.08.2016, de bunăvoie, sunt vădit nefondate şi impertinente. Multe dintre susţinerile intimatului-reclamant din cererea iniţială prezintă acest caracter, fiind formulate doar în scopul de a induce în eroare instanţa de judecată, rezultat atins din moment ce a fost admisă acţiunea în prima instanţă.

Reclamantul menţionează că, la data de 30.12.2015, s-a prezentat la sediul Poliţiei Rutiere în vederea depunerii permisului de conducere ca urmare a respingerii, în mod definitive, a plângerii contravenţionale în dosarul x/320/2014. Până aici este adevărat ce prezintă reclamantul, dar, este lipsit de adevăr faptul că acestuia i s-a aplicat o majorare de 30 zile pentru neprezentarea în termen şi încă 30 zile pentru un proces-verbal ale cărei date nu le cunoaşte. Acestuia nu i s-a aplicat nicio majorate întrucât se poate observa din prezentarea situaţiei de fapt că acesta s-a prezentat în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii civile în dosarul x/320/2014, respectiv hotărârea a rămas definitivă în 15.12.2015 iar acesta s-a prezentat la sediul poliţiei rutiere în data de 30.12,2015, în termenul legal de 15 zile astfel încât nu se putea, în mod legal, să i se aplice majorarea de 30 zile.

Recurentul pârât a învederat faptul că nici suspendarea de 30 zile dintr-un alt proces verbal ale cărui date nu le cunoaşte reclamantul nu a existat. Astfel, din cazierul contravenţional (aflat la dosar) se poate observa faptul că nu a existat nicio suspendare întrucât nu a existat niciun proces-verbal. Intradevăr petentul a mai fost sancţionat contravenţional dar fapta contravenţională reţinută în sarcina sa nu prevede ca măsură complementară suspendarea dreptului de a conduce.

Perioada de suspendare a dreptului de a conduce pentru petent a început în 31.12.2015 şi a durat până în 29.03,2016 (inclusiv), în total, operând o suspendare de 90 zile.

În acest sens, contrar susţinerilor reclamantului, recurentul a  susţinut că începând cu 30.03.2016. dreptul de a conduce al reclamantului nu a mai fost suspendat astfel încât acesta putea beneficia de toate aspectele ce decurg din acest fapt, respectiv putea conduce un autovehicul fără să fie supus vreunei sancţiuni de ordin penal sau contravenţional. Raportat la faptul că acesta a rămas în pasivitate şi nu s-a prezentat la sediul poliţiei rutiere în vederea ridicării permisului de conducere  recurentul a considerat că această pasivitate a reclamantului nu poate fi echivalată cu o perioada de suspendare a dreptului de a conduce întrucât, suspendarea a încetat la ora 24.00 a zilei de 29.03.2016.

În opinia recurentului pârât referitor la faptul că IPJ Mureş cunoştea modul de soluţionare a plângerii contravenţionale din dosarul x/320/2014 este adevărat acest aspect, însă nu-1 exonerează pe petent de obligaţia legală pe care acesta o are conform art. 118 din OUG 195/2002. Astfel, legiuitorul a prevăzut o obligaţie expresă în sarcina conducătorului auto de a se prezenta la sediul poliţiei rutiere, stipulând următoarele: "alin. 4) în termen de 15 zile de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, contravenientul este obligat să se prezinte la serviciul poliţiei rutiere care îi are în evidenţă pentru a preda permisul de conducere şi alin. 5) neprezentarea contravenientului în termenul prevăzut la alin. (4), în mod nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare, a exercitării dreptului de a conduce."

Recurentul pârât a susţinut că raportat la faptul că IPJ Mureş avea cunoştinţă de modul în care a fost soluţionată plângerea contravenţională, recurentul pârât a învederat instanţe de control judiciar faptul că acest lucru a fost posibil pentru că procesul verbal ce a făcut obiectul plângerii contravenţionale a fost încheiat de un lucrător din cadrul instituţiei recurente, dar în situaţia (ipotetica desigur în acest caz, dar întâlnită în practică) în care procesul-verbal era încheiat de un alt inspectorat de poliţie petentul trebuia să se prezinte la serviciul poliţiei rutiere care îl are în evidenţă, conform alin 4 al art. 118 din OUG 195/7002 în forma în vigoare la respectiva dată, obligaţia subzistând în sarcina reclamantului indiferent de cine a fost parte în proces.

Totodată, recurentul pârât a precizat că intimatul se află într-o vădită confuzie, respectiv acesta menţionează că nu s-a aflat în posesia permisului de conducere dar această lipsă nu este echivalentă cu lipsa dreptului de a conduce, cum nici posesia permisului de conducere nu este echivalentă întotdeauna cu exerciţiul dreptului de a conduce. In acest sens recurentul pârât a prezentat următoarea situaţie de fapt: o persoană ce deţine dreptul de a conduce dar care nu are permisul de conducere asupra lui este sancţionată contravenţional cu măsura suspendării acestui drept. Datorită faptului că acesta nu avea asupra sa permisul de conducere organul de poliţie nu avea cum să reţină acest document astfel încât dacă persoana sancţionată, a doua zi, arată poliţistului rutier, la un control, permisul de conducere asta înseamnă că are şi exerciţiul dreptului de a conduce?! Desigur că nu deoarece i-a fost suspendat acest drept cu o zi înainte astfel încât arătăm lipsa documentului intitulat permis de conducere nu este echivalentă cu suspendarea exerciţiului dreptului aşa cum nici prezentarea permisului nu dă întotdeauna certitudinea că o persoană are exerciţiul acestui drept.

In privinţa cuantumului cheltuielilor de judecată acordate, recurentul pârât a considerat că acesta este extrem de ridicat şi a solicitat instanţei de control judiciar a se pronunţa şi în privinţa reducerii acestuia de la suma de 1250 de lei, suma indicată fiind disproporţionată şi nejustificată, având în vedere că durata judecării procesului s-a rezumat la un singur termen.

La data de 12 decembrie 2019 reclamantul F.M. a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea ca nefondat a cererii de recurs, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea acestei căi de atac.

În motivarea întâmpinării reclamantul a învederat faptul că o analiză atentă a susţinerilor pârâtei demonstrează, fără echivoc, că aceasta în mod intenţionat "deformează" dispoziţia normei juridice prin omiterea scopului întregului comportament onerativ pe care norma îl prescrie (în cadrul dispoziţiei). Asemenea, ipoteza normei juridice este aplicată în mod "selectiv".

Intimatul reclamant a arătat că textul prevederilor art. 118 alin. (4)-(5) din OUG nr. 195/2002 în vigoare la 15.03.2016 avea următorul conţinut:

(4)In termen de 15 zile de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, contravenientul este obligat să se prezinte la serviciul poliţiei rutiere care îl are în evidenţă pentru a preda permisul de conducere.

(5)Neprezentarea contravenientului în termenul prevăzut la alin. (4), în mod nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce.

In opinia intimatului reclamant cele două alienate reproduc o singură normă juridică, din punct de vedere a structurii logico-juridice regăsind cele 3 elemente componente interdependente ce formează conţinutul normei: ipoteză, dispoziţie, sancţiune.

Cu privire la interpretarea textului normei juridice intimatul reclamant a arătat că ipoteza normei juridice: pronunţarea hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Deşi nu se menţionează în mod explicit, ipoteza presupune şi ca prin numitul proces verbal (faţă de care demersul judiciar a fost respins) să se fi dispus aplicarea unei sancţiuni complementare cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce.

Dispoziţia normei juridice: conduita obligatorie a persoanei contraveniente de a se prezenta la serviciul politiei rutiere care îl are în evidentă pentru a preda permisul de conducere. Dispoziţia normei impune ca numita conduită determinată (de a preda permisul de conducere) să fie realizată în interiorul termenului de 15 zile,

Intimatul reclamant  a susţinut că esenţial de observat este faptul că dispoziţia are ca obiect predarea permisului de conducere (în vederea punerii în executare a sancţiunii) şi nu prezentarea la sediul poliţiei, numită "prezentare" fiind doar o expresie folosită pentru a descrie obiectiv acţiunea necesară în vederea realizării acţiunii de predare.

Sancţiunea normei juridice: este conţinută de alin. (5) şi constă în "majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce".

Recurenta oferă o interpretare trunchiată a textului de lege, cu consecvenţă făcând abstracţie de întreaga dispoziţie a acesteia care urmăreşte predarea permisului de conducere.

Eronata interpretare este contrazisă de chiar înscrisurile emanate de la IPJ Mureş - Serviciul Rutier, sens în care intimatul reclamant face trimitere la:

- Dovada nr. x/28.11.2014 de restituire a permisului de conducere (depusă de IPJ la dosar prin Adresa nr. x/06.05.2019) în cadrul acesteia se reţine:

"Titularul permisului de conducere a luat la cunoştinţă de prevederile art. 118 alin. (2), (4) din OUG nr. 195/2002 R modificat prin Legea nr. 202/2010, potrivit cărora este obligat ca în termen de 15 zile de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a respins plângerea contravenţională împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei să se prezinte la serviciul rutier care îl are în evidentă pentru a preda permisul de conducere. Nerespectarea de către contravenient a prevederilor art. 118 alin. 4, din OUG nr. 195/2022 R modificat prin Legea nr. 202/2010 în mod nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce".

Deşi reprezintă o chestiune de fond, intimatul reclamant a arătat faptul că, la data de 15.03.2016, recurenta cunoştea starea de fapt potrivit căreia permisul reclamantului se afla în posesia sa. In acest sens, intimatul reclamant face trimitere la fişa de cazier contravenţional, în cadrul acesteia, la alineatul (2) al rubricii "Istoric abateri", rezultă că permisul de conducere a fost reţinut (ca urmare a predării) pentru perioada 31.12.2015-29.03.2016.

Prin cererea de recurs, recurenta iniţiază o serie de afirmaţii ce nu corespund adevărului, respectiv "(...) învederăm onoratei instanţe faptul că nici suspendarea de 30 dintr-un alt proces verbal ale cărui date nu le cunoaşte reclamantul nu a existat. Astfel din cazierul contravenţional (aflat la dosar) să poate observa faptul că nu a existat nicio suspendare întrucât nu a existat niciun proces verbal. Intr-adevăr petentul a mai fost sancţionat contravenţional dar fapta contravenţională reţinută în sarcina sa nu prevede ca măsură complementară suspendarea dreptului de a conduce".

In opinia intimatului reclamant netemeinicia acestor susţineri este contrazisă de chiar actele care emană de la IPJ Mureş - Serviciul Rutier, Astfel, conţinutul Procesului verbal nr. x/19.01.2016 potrivit căruia:

- "PC nu a fost predate în termen legal" (menţiune olografă în partea stânga sus a înscrisului);

- "Mi s-a adus la cunoştinţă perioada de suspendare azi 19.01,2019" (menţiune olografă a reclamantului în partea stânga sus a înscrisului);

- "Vă facem cunoscut că la data de 08.05.2012 a fost respinsă irevocabil (ilizibil, probabil plângerea), prin Decizia Civilă nr. ÎNCHEIERE din data de (ilizibil) 2012 a Tribunalului Mureş."

- "In conformitate cu art. 118 alin. (4) şi (5) din acelaşi act normativ, se dispune majorarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile comunicată anterior cu 30 de zile, întrucât nu aţi predate permisul de conducere în termen de 15 zile de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti prin care a fost respinsă plângerea împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei."

- "Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule începe cu data de 30.03.2016 din oficiu, dacă nu predaţi permisul de conducere."

Chiar IPJ Mureş - Serviciul rutier depune prin Adresa nr. 290505/06.05.2019 extras de pe portalul instanţelor de judecată privind existenţa plângerii contravenţionale ce a făcut obiectul dos. nr. x/320/2009 (x/2010), conţinând soluţia de admitere a excepţiei perimării (dispusă prin încheiere).

Din cele de mai sus rezultă nu numai temeinicia susţinerii intimatului reclamant potrivit căreia a existat o altă suspendare, mai veche (probabil din 28.09.2009 - a se vedea menţiunea olografă din partea dreapta sus a înscrisului a Procesului verbal nr. x/19.01.2016).

Intimatul reclamant a susţinut că explicaţia pentru care acest proces verbal nu este evidenţiat în cadrul cazierului contravenţional constă în aplicabilitatea prevederilor art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. x/15.09.2014 privind evidenţa permiselor de conducere reţinute şi a sancţiunilor aplicate conducătorilor de autovehicule sau tramvaie potrivit cărora:

(1)Menţiunile privind permisele de conducere reţinute şi sancţiunile aplicate, implementate în aplicaţia informatică, se şterg automat în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a fost săvârşită fapta.

In opinia intimatului reclamat aplicând numitul text legal, rezultă că la data de 01.01.2015 ar fi fost radiate automat menţiunile privind un proces verbal încheiat în anul 2009.

Cât priveşte caracterul "extrem de ridicat" al cheltuielilor de judecată stabilite de prima instanţă,  intimatul reclamant a solicitat să  se aibă în vedere faptul că această problemă nu poate fi încadrată ca motiv de recurs. Pe de altă parte, caracterul complex al cauzei, munca depusă de avocat începând cu plângerea prealabilă, cererea de chemare în judecată, răspunsul la întâmpinare etc., redactare care a implicat resurse importante de energie şi timp.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel apreciază că recursul formulat este  neîntemeiat pentru  următoarele considerente:

În prealabil, Curtea constată că, recurentul IPJ Mureş  a formulat critici de nelegalitate a sentinţei atacate  sub aspectul modului de interpretare şi aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 118 alin. 4 - 5 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, susţinând că, textul de lege nu face distincţie cu privire la obligaţia conducătorului auto de prezentare la serviciul poliţiei rutiere între situaţia  în care permisul este predat la poliţie şi cea în care se află în posesia conducătorului auto, şi în consecinţă, în speţă,  nu prezintă relevanţă faptul că, la data pronunţării deciziei în dosarul ce a avut ca obiect plângerea contravenţională, numitul F.M. nu se afla în posesia permisului de conducere, acesta fiind deja predat.

Curtea reţine că, textul art. 118 alin. 4 - 5 din ordonanţă (forma în vigoare la data de 29.03.2016) prevedea că, „ În termen de 15 zile de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, contravenientul este obligat să se prezinte la serviciul poliţiei rutiere care îl are în evidenţă pentru a preda permisul de conducere.

(5) Neprezentarea contravenientului în termenul prevăzut la alin. (4), în mod nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce.”

Din textul de lege menţionat rezultă că, scopul instituirii obligaţiei conducătorului auto de prezentare la serviciul poliţiei rutiere îl constituie predarea permisului de conducere pentru a fi pusă în executare sancțiunea contravențională complementară.

În speţă, recurentul nu contestă faptul că, la data pronunțării deciziei de către instanţa de apel intimatul F.M. nu se afla în posesia permisului de conducere întrucât acesta era  deja predat.

În acest context, nu se poate admite că totuşi exista obligaţia conducătorului auto de prezentare la serviciul poliţiei rutiere „pentru a se stabili perioada de suspendare şi punctul de plecare al termenului ”  întrucât ar contravenii  însâşi raţiunii de instituire a obligaţiei de prezentare. 

Susţinerea recurentului în sensul că, textul de lege nu face distincţie între situaţia în care permisul este predat la poliţie şi cea în care se află în posesia conducătorului auto, nu poate fi primită întrucât este evident că dacă permisul era deja predat organului de poliţie atunci obligaţia de prezentare a conducătorului auto nu mai are obiect.

De altfel, modificările ulterioare ale textului analizat prin Legea nr. 152/24.07.2019 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/2000 privind inspecţia tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, confirmă această interpretare a textului ordonanţei  invocat de recurent, respectiv  că, obligaţia instituită în sarcina  conducătorului  auto are ca scop  predarea permisului de conducere poliţiei rutiere care îl are în evidenţă, fie personal,  fie prin reprezentant legal sau prin servicii de curierat.

În continuare, Curtea reţine că, în speţă, permisul de conducere a reintrat în posesia conducătorului auto F.M. doar la 27.08.2016 şi că, în fapt, în mod efectiv a fost executată și sancțiunea contravențională complementară de suspendare a dreptului de a conduce, aplicată prin procesul verbal seria CP nr. 8141592/15.11.2014.

În ceea ce privește cererea intimatului de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs, se reține, raportat la soluția dată căii de atac, că sunt incidente dispozițiile art. 453 alin. 1 C. proc. civ..

Prin urmare, recurentul IPJ Mureş fiind în culpă procesuală, va fi obligat să plătească intimatului F.M. cheltuieli de judecată în recurs, în cuantum de 1.000 lei reprezentând onorariu avocațial achitat conform chitanţei seria HH, nr. 544/03.12.2019  şi facturii nr. x/03.12.2019 (f.30 în dosarul instanţei de recurs).

În privinţa obligaţiei de plată a sumei de 1.250 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocaţial şi taxa judiciară de timbru) stabilită de instanţa de fond în sarcina recurentului, Curtea reţine că, obligaţia de plată în cuantumul arătat a fost stabilită în mod just şi în concordanţă cu dispoziţiile art. 451 - 453 C.proc.civ.. 

Faţă de cele de mai sus, Curtea reţine că, sentinţa atacată este legală şi temeinică şi în baza art. 496 alin. 1 C.proc. civ., recursul  dedus judecăţii va fi respins.

Domenii speta

Spete similare