Contestație decizie de sancționare. Decontarea alocației de cazare nu poate constitui o faptă ilicită în sine, în condițiile în care nu s-a dovedit că a constituit o atribuție de serviciu pe care angajatul să o fi încălcat. Contestatorului nu i-a fost an

Prin cererea adresată acestei instanţe la data de 11.01.2021, înregistrată sub nr. 92/86/2021 contestatorul C.C., în contradictoriu cu intimata Regia X a formulat contestaţie  împotriva Deciziei nr. 852/10.12.2020 emisă de directorul general al pârâtei, solicitând ca, pe baza probelor administrate, să se dispună:

1. Constatarea nulităţii deciziei de sancţionare disciplinară nr. 851/10.12.2020 emisă de pârâtă pentru încălcarea prevederilor art. 251 al. 1 din Codul muncii.

2. Anularea deciziei de sancţionare contestate, emisă de pârâtă, întrucât nu a comis abaterile disciplinare pentru care a fost sancţionat, iar pretinsele abateri privind decontarea alocaţiei de cazare în zilele de 03, 04 05, 08 şi 10 iunie 2020 sunt prescrise. 

3. În subsidiar, anularea parţială a deciziei de sancţionare disciplinară nr. 852/10.12.2020 în ce priveşte sancţiunea aplicată şi înlocuirea sancţiunii disciplinare de reducere a salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10% cu sancţiunea „Avertisment scris”.

4. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, şi-a întemeiat contestaţia pe dispoziţiile legale enunţate în cuprinsul contestaţiei şi art. 453 Cod procedură civilă.

La data de 26.02.2021 contestatorul a formulat cerere de îndreptare a greşelilor materiale strecurate în cuprinsul cererii de chemare în judecată la pct. 1 şi pct. 3 din acţiune, în sensul că decizia emisă de pârâtă a cărei nulitate/anulare parţială a cerut-o este decizia nr. 852/10.12.2020 şi nu decizia nr. 851/10.12.2020 cum s-a scris din eroare în contestaţie, contestaţia fiind formulată, aşa cum rezultă din acţiunea introductivă „împotriva deciziei nr. 852/10.12.2020 emisă de directorul general al pârâtei...”.

Contestatorul a formulat la data de 15.03.2021 cerere de completare a contestaţiei introductive împotriva deciziei nr. 852/10.12.2020 cu un nou capăt prin care a solicitat obligarea pârâtei să-i restituie sumele de bani reţinute din salariu în baza deciziei de sancţionare, sume actualizate cu rata inflaţiei şi cu plata dobânzii legale, de la data reţinerii sumelor şi până la data restituirii efective a acestora, motivat de faptul că pârâta a pus în executare decizia de sancţionare şi i-a reţinut 10% din salariul de bază.

În drept a invocat disp. art. 204 alin. 1 Cod procedură civilă.

Prin sentinţa nr. 1304 din 1.07.2021 Tribunalul Suceava, secţia I civilă a admis în parte contestaţia astfel cum a fost completată, a anulat, în parte, Decizia nr. 852/10.12.2020, emisă de directorul general al R.N.P.-ROMSILVA, în ceea ce priveşte faptele descrise la lit. a), b) şi parţial la lit. c), cu referire la zilele de 03, 04 şi 05 iunie 2020, a menţinut decizia în ceea ce priveşte fapta descrisă la lit. c) cu referire la zilele de 10, 11 şi 12 iunie 2020, inclusiv sub aspectul sancţiunii aplicate şi a compensat cheltuielile de judecată.

În motivare tribunalul a reţinut că prin Decizia nr. 852/10.12.2020 emisă de directorul general al pârâtei, contestatorul C.C. a fost sancționat disciplinar cu „reducerea salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10%”, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) lit. c) din Codul muncii și art. 106 alin.(2) lit. c) din C.C.M. 2019-2021 al pârâtei.

În sarcina contestatorului s-a reținut săvârșirea următoarelor fapte, calificate ca fiind abateri disciplinare: a decontat cheltuieli de deplasare fără ca Ordinul de deplasare nr. 292/28.04.2020 completat cu datele de deplasare să fie aprobat de șeful Serviciului Audit Intern și Control Financiar Gestionar din cadrul aparatului central al pârâtei; a decontat cheltuieli de deplasare pe baza unor copii ale Ordinului de deplasare nr. 292/28.04.2020, la nivelul Ocoalelor Silvice B., F. și M. și nu la sediul pârâtei/DS controlată/DS unde are domiciliul; a decontat cu ocazia deplasării la D.S. B. și la Ocoalele Silvice B., F. și M., alocație de cazare aferentă zilelor de 03,04, 05, 10,11 și 12.06.2020 fără temei legal, respectiv și în paralel cu utilizarea autoturismului de serviciu pus la dispoziție pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu cu care zilnic s-a deplasat la domiciliul său din localitatea G.

S-a reținut, de asemenea, că prin săvârșirea faptelor susmenționate au fost încălcate următoarele prevederi legale: Dispozițiile lit. B pct.27 din Anexa 1 la O.M. nr. 2634/2015 privind documentele financiar contabile; Dispozițiile art.20 alin.(1) lit. a) și art. 41 lit. h) din Contractul Colectiv de Muncă; Procedura privind locul desfășurării activității și a decontării cheltuielilor cu delegarea persoanelor care exercită control financiar de gestiune, aprobată prin Referatul nr. 882/13.07.2015 și Referatul nr. 10121/10.08.2015 de modificare a Referatului nr. 8821/13.07.2015; Dispozițiile art.59 alin.1 lit. a), l) și q) din Regulamentul Intern, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 14/31.10.2017;

Prin contestația formulată, contestatorul a invocat motive de nelegalitate și netemeinicie a deciziei  de sancționare.

Prin urmare, instanța a analizat, în primă fază, criticile de nelegalitate formulate de către contestator.

Astfel, sub un prim aspect susține contestatorul că decizia atacată a fost emisă cu încălcarea art.251 din Codul muncii, întrucât sancțiunea disciplinară a fost aprobată de Directorul general al pârâtei  anterior cercetării disciplinare din 03.12.2020, respectiv la data de 23.11.2020, când Raportul de control a fost înregistrat sub nr. 14387 la pârâtă și a fost aprobat de directorul general, raport în care în Anexa 2, nr. crt. 7 s-a propus sancționarea sa cu „reducerea salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10%”, anexă preluată integral în decizia de sancționare contestată. Consideră că această situație relevă caracterul formal al cercetării disciplinare.

Sub al doilea aspect, susține că din convocatorul nr. 15/26.11.2020 al comisiei de cercetare nu rezultă obiectul cercetării disciplinare pentru care a fost convocat, făcându-se doar o mențiune generală precum că este convocat în legătură cu faptele reținute în sarcina sa prin Raportul nr. 14387/23.11.2020.

Sub un al treilea aspect, contestatorul reiterează caracterul formal al cercetării disciplinare, criticând modul de desfășurare a cercetării disciplinare, în sensul că audierea sa s-a efectuat concomitent cu cea numitului H.D.I., că apărările făcute în fața Comisiei de disciplină nu au fost examinate efectiv de către comisie,  modul haotic în care s-au formulat întrebările  precum și faptul că raportul de cercetare disciplinară nu a fost înregistrat la registratura instanței, deși în raport de această dată se calculează termenul de 30 de zile în care se poate emite decizia de sancționare, conform Deciziei RIL nr. 16/2012 a Î.C.C.J.

Instanța a reținut că, potrivit art. 247 alin. (2) din Codul muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Potrivit art. 252 alin.(2) din Codul muncii : „Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;

c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;

d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;

e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;

f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată ” .

Dat fiind caracterul imperativ și de ordine publică al acestor prevederi legale, din interpretarea lor gramaticală, logică și sistematică reiese că, dacă dispoziția de sancționare disciplinară nu întrunește fie și doar una dintre condițiile prevăzute de art. 252 din Codul muncii, ea este lovită de nulitate absolută.

Analizând criticile contestatorului, prin prisma prevederilor legale susmenționate, instanța a constatat că sunt nefondate.

Astfel, contrar susținerilor contestatorului sancţiunea disciplinară constând în reducerea salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10% nu a fost aprobată de Directorul general al pârâtei anterior cercetării disciplinare din data de 03.12.2020, respectiv nu a fost aprobată la data de 23.11.2020 când Raportul de control a fost înregistrat la regie sub nr. 14387.

Directorul general al intimatei a aprobat Raportul de control, ce conținea în Anexa 2 propuneri de sancționare disciplinară a unor salariați, printre care se regăsește și contestatorul C.C. la nr. crt. 7 , însă acest fapt nu echivalează cu aplicarea unei sancțiuni disciplinare anterior cercetării disciplinare, dovadă fiind faptul că în speță a fost efectuată cercetarea disciplinară.

Așa cum a relevat și intimata, aspect necontestat, a fost respectată Procedura operaţională privind activitatea de control - Cod: PO-CC-01.01., înregistrată la pârâtă sub nr. 5141/19.06.2019, care prevede la punctul 18.2. -Raportul de control, următoarele:

„18.2.1.Se întocmeşte în maximum 10 (zece) zile lucrătoare de la finalizarea acţiunii de control, pe baza constatărilor făcute cu ocazia desfăşurării controlului, consemnate în nota/notele de constatare, prezentate în sinteză (se va indica numărul de înregistrare de la entitatea controlată al notelor de constatare în baza cărora a fost întocmit raportul).

18.2.2.Se semnează de persoana care efectuează controlul/membrii echipei de control.

18.2.3.Se transmite pentru avizare şefului ierarhic superior; în cazul în care acesta există.

18.2.4.Se înaintează conducătorului entităţii care a dispus efectuarea controlului, cu propunerea de a fi aprobat;

18.2.5.în cazul în care printre măsurile propuse sunt prevăzute sancţiuni pentru salariaţi sau promovarea de acţiuni în instanţă, raportul aprobat va fi comunicat compartimentului juridic/resurse umane.

18.2.6.Raportul aprobat se trimite conducătorilor unităţilor silvice controlate (sau din care face parte subunitatea controlată), în vederea punerii în aplicare a măsurilor.

18.2.7.Prin rezoluţia conducătorului entităţii controlate, raportul va fi repartizat consiliului/comisiei de disciplină, după caz, în vederea efectuării cercetării disciplinare, atunci când sunt propuse măsuri de sancţionare a salariaţilor.”

Așadar, nu ne aflăm în ipoteza unei aprobări privind aplicarea sancţiunii ci în situaţia aprobării Raportului de control nr. 14387/23.11.2020, conform dispoziţiilor din procedura de control menţionată anterior.

Cu referire la motivul de critică că din convocatorul nr. 15/26.11.2020 al comisiei de cercetare nu rezultă obiectul cercetării disciplinare pentru care reclaantul a fost convocat, făcându-se doar o mențiune generală precum că este convocat în legătură cu faptele reținute în sarcina sa prin Raportul nr. 14387/23.11.2020, acesta nu poate fi primit de către instanță.

Astfel, din cuprinsul Convocatorului nr. 15/26.11.2020 şi din înscrisurile precizate în acesta ca fiind anexate convocatorului, respectiv Raportul nr. 14387/23.11.2020, rezultă fără echivoc obiectul cercetării.

Contestatarul nu poate susţine că nu a înţeles  care este obiectul cercetării, în condițiile în care a formulat un punct de vedere la acuzațiile aduse, dezvoltat pe larg în 20 de pagini,  comunicat în data de 09.12.2020, prin e-mail, comisiei de disciplină (înregistrat la Comisia de disciplină sub nr. 13/09.12.2020, anexat şi de către contestatar la dosarul cauzei). Cât privește caracterul formal al cercetării disciplinare, motivat de faptul că audierea sa s-a efectuat concomitent cu cea numitului H.D.I., că apărările făcute în fața Comisiei de disciplină nu au fost examinate efectiv de către comisie,  modul haotic în care s-au formulat întrebările  precum și faptul că raportul de cercetare disciplinară nu a fost înregistrat la registratura intimatei, deși în raport de această dată se calculează termenul de 30 de zile în care se poate emite decizia de sancționare, conform Deciziei RIL nr. 16/2012 a Î.C.C.J. nici aceste critici nu pot fi primite.

Astfel, faptul că audierea sa s-a efectuat concomitent cu cea numitului H.D.I., în aceeaşi şedinţă a comisiei de disciplină, nu reprezintă o situație aptă să atragă nulitatea actului de sancționare diciplinară. Mai mult, din conținutul Procesului-verbal de audiere din data de 03.12.2020, rezultă că, preşedintele comisiei – L.A. a precizat că doreşte să audieze individual, fiecare persoană (fiind vorba despre contestator și H.D.I.), în continuare fiind redată audierea contestatorului.

În ceea ce privește critica referitoare la neexaminarea efectivă a apărărilor, instanța relevă că examinarea apărărilor formulate nu trebuie să se reflecte în actele premergătoare deciziei de sancționare, ci înlăturarea apărărilor formulate trebuie să rezulte din decizia de sancționare, exigență respectată în speță.

 De asemenea, susținerea  privind modul haotic de adresare a întrebărilor  este lipsită de relevanţă.

Este neîntemeiată și critica precum că raportul de cercetare disciplinară nu a fost înregistrat la registratura intimatei, din actele dosarului rezultând că Hotărârea nr. 22/10.12.20202 a Comisiei de disciplină, ce reprezintă actul de finalizare a cercetării disciplinare, a fost înregistrat la intimată sub nr. 15272/10.12.2020.

Procedând la analiza legalității actului decizional contestat, raportat la dispozițiile art. 252 alin. (2) din Codul muncii, se constată ca decizia nr. 852 din 10.12.2020 nu îndeplinește, parțial, condițiile prevăzute de lege.

Astfel, în ceea ce privește primele două fapte reținute în sarcina contestatorului, constând în aceea că :

- a decontat cheltuieli de deplasare fără ca Ordinul de deplasare nr. 292/28.04.2020 completat cu datele de deplasare să fie aprobat de șeful Serviciului Audit Intern și Control Financiar Gestionar din cadrul aparatului central al pârâtei;

- a decontat cheltuieli de deplasare pe baza unor copii ale Ordinului de deplasare nr. 292/28.04.2020, la nivelul Ocoalelor Silvice B., F. și M. și nu la sediul pârâtei/DS controlată/DS unde are domiciliul;, instanța a apreciat că acestea sunt descrise incomplet, nefiind respectată cerința  prev. de art. 252 alin.(2) lit. a) din Codul muncii, ce presupune descrierea concretă și completă a faptelor. Din descrierea faptei trebuie să rezulte în mod concret în ce a constat acțiunea sau inacțiunea săvârșită cu vinovăție de către salariat, inclusiv data comiterii ei, prin care a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul colectiv de muncă aplicabil sau contractul individual de muncă, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici. De asemenea, trebuie să rezulte în mod concret, circumstanțele producerii sale și toate elementele necesare pentru a creiona o imagine suficient detaliată a faptei ilicite pentru ca salariatul, cât și instanța de judecată să poată avea o imagine exactă a faptei imputate.

Din decizia atacată nu rezultă despre ce cheltuieli de deplasareanume, este vorba (dintre ce localități, din ce zile), nici cuantumul acestora și nici data/datele în care a fost săvârșită pretinsa abatere disciplinară (când a efectuat decontarea), nefiind posibil a se verifica dacă  a intervenit sau nu prescripția dreptului angajatorului  de a aplica sancțiunea disciplinară, avându-se în vedere că  art.252 alin.(1) ultima teză din Codul muncii instituie un termen  maxim de 6 luni de la data săvârșirii faptei .

În acest sens, relevă instanţa că lipsurile evidente din decizia de concediere nu pot fi complinite prin alte înscrisuri,  art. 252 din Codul muncii conţinând dispoziţii imperative.

De altfel, şi Curtea Constitutională, învestită cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispozitiilor art. 268 alin. 2 din Codul muncii (actual art. 252), a stabilit în mod constant că menţiunile şi precizările pe care în mod obligatoriu trebuie să le conţină decizia de aplicare a unei sancţiuni disciplinare au rolul de a-l informa corect şi complet pe salariat cu privire la faptele, motivele si temeiurile de drept pentru care i se aplică sancţiunea, aceste menţiuni fiind necesare şi pentru instanţa de judecată pentru verificarea legalităţii si temeiniciei măsurii luate (Deciziile nr. 383/2005, nr. 58/2007, nr. 319/2007 si nr. 654/2007 ale Curţii Constituţionale).

Prin urmare, instanța a apreciat că descrierea incompletă a faptelor echivalează cu lipsa descrierii, situație ce atrage nulitatea deciziei în privința acestor fapte.

În ceea ce privește cea de-a treia faptă reținută în sarcina contestatorului, constând în aceea că:

A decontat cu ocazia deplasării la Direcția Silvică B. și la Ocoalele Silvice B., F. și M., alocație de cazare aferentă zilelor de 03, 04, 05, 10,11 și 12.06.2020 fără temei legal, respectiv și în paralel cu utilizarea autoturismului de serviciu pus la dispoziție pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu cu care zilnic s-a deplasat la domiciliul său din localitatea G., instanța a constatat că au fost respectate exigențele impuse de art. 252 alin. (2) din Codul muncii, însă se impune analizarea deciziei de sancționare cu privire la această faptă și din perspectiva prevederilor art. 252 alin. (1) din Codul muncii, care prevăd că: Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.

Cu privire la acest aspect, instanța a notat că și contestatorul a invocat că, în ceea ce privește decontarea alocaţiei de cazare în zilele de 03, 04, 05, 08 şi 10 iunie 2020, aceste fapte sunt prescrise, întrucât era împlinit termenul de 6 luni de la data săvârşirii lor la data emiterii deciziei de sancţionare.

Or, raportat la prevederile art.252 alin.(1) Codul muncii, instanța a reținut că în ceea ce privește faptele de decontare a alocaţiei de cazare în zilele de 03, 04, 05 și 08  iunie 2020 a intervenit prescripția dreptului de aplicare a sancțiunii disciplinare, în cazul faptei din data de 10 iunie, termenul nefiind împlinit.

În ceea ce privește legalitatea și temeinicia deciziei de sancționare cu privire la faptele de decontare a alocației de cazare din zilele de 10, 11 şi 12 iunie 2020 fără temei legal, respectiv și în paralel cu utilizarea autoturismului de serviciu pus la dispoziție pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu cu care zilnic s-a deplasat la domiciliul său din localitatea Gura Humorului, jud. Suceava, instanța a reținut că în privința acestor fapte sunt întrunite elementele răspunderii disciplinare, iar sancțiunea aplicată reflectă gravitatea abaterii disciplinare săvârșite,  fiind corect individualizată, neimpunându-se înlocuirea ei cu o sancțiune mai blândă, astfel cum a solicitat, în subsidiar, contestatorul.

În fapt, contestatorul și-a decontat alocație de cazare pentru zilele susmenționate, deși s-a deplasat, folosind mașina de serviciu pusă la dispoziție, de la ocoalele silvice verificate la domiciliul său, unde a dormit.

Potrivit art.20 alin.(1) lit. a) din C.C.M. 2019-2021 al pârâtei, angajații săi au obligația să cunoască și să aplice, în activitatea pe care o desfășoară , prevederile legale în vigoare, regulamentele și procedurile emise de conducere.

De asemenea, potrivit  prevederilor art. 41 lit. h) din același  Contract Colectiv de Muncă, „în cazurile în care cazarea salariaţilor nu poate fi asigurată în hoteluri sau în alte spaţii de cazare autorizate care pot emite documente fiscale, decontarea cheltuielilor de cazare se face în limita prevăzută de lege”.

A mai reținut instanța că, potrivit art.1 alin.(2) din Anexa la H.G. nr.714/2018 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în interesul serviciului, act normativ invocat de către contestator în apărarea sa :

Persoana delegată într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă şi care nu se poate înapoia la sfârşitul zilei de lucru beneficiază de o alocaţie zilnică de delegare compusă din:

 a) o indemnizaţie de delegare, în cuantum de 20 lei/zi, indiferent de funcţia pe care o îndeplineşte şi de autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea;

b) o alocaţie de cazare, în cuantum 230 lei/zi, în limita căreia trebuie să îşi acopere cheltuielile de cazare.

Or, rațiunea textului de lege precizat este aceea de a se asigura alocația de cazare în ipoteza în care salariatul nu are asigurată cazare, neputându-se întoarce la sfârșitul zilei în localitatea  unde are asigurată cazarea, prezumându-se că are asigurată cazarea în localitatea unde își are locul permanent de muncă. Instanța a apreciat că norma în discuție acoperă și situația când salariatul se cazează la domiciliu, întrucât nici în acest caz nu se mai justifică acordarea alocației de cazare. Aceasta se acordă tocmai în ideea ca salariatul  să-și acopere cheltuielile de cazare, așa cum rezultă din conținutul textului, destinația sumei fiind clară, lipsită de echivoc și nu reprezintă o sumă la care salariatul este îndreptăți, în orice condiții.

Pe de altă parte, contestatorului îi revenea obligația respectării prevederilor art. 41 lit. h) din C.C.M., în sensul că putea solicita decontarea, doar în subsidiar, în măsura în care cazarea nu ar fi putut fi asigurată  în hoteluri sau în alte spaţii de cazare autorizate care pot emite documente fiscale, însă acesta nu a făcut dovada imposibilității obiective de cazare nici măcar  într-o singură unitate hotelieră.

Prin urmare, instanța a constatat legalitatea și temeinicia deciziei de sancționare în ceea ce privește faptele susmenționate.

De asemenea, a constatat că sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptelor, având în vedere sub acest aspect funcția contestatorului de controlor de gestiune, acesta fiind cel care ar fi trebuit să verifice la unităţile/subunităţile controlate respectarea legislaţiei cu privire la abaterile disciplinare constatate în sarcina sa.

Față de considerentele expuse în precedent, instanța a admis, în parte, contestația, astfel cum a fost completată și a anulat în parte, Decizia nr.852/10.12.2020, emisă de directorul general al pârâtei în ceea ce priveşte faptele descrise la lit. a), b) şi parţial la lit. c), cu referire la zilele de 03, 04 şi 05 iunie 2020, a menţinut decizia în ceea ce priveşte fapta descrisă la lit. c) cu referire la zilele de 10, 11 şi 12 iunie 2020, inclusiv sub aspectul sancţiunii aplicate şi în temeiul art. 453 alin.(2) C. proc. civ. a compensat cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii apelate şi pe fondul cauzei, admiterea în totalitate a contestaţiei formulate împotriva deciziei nr. 852/10.12.2020 emisă de directorul general al pârâtei, astfel cum a fost completată, respectiv constatarea nulităţii deciziei de sancţionare disciplinară nr.852/10.12.2020 emisă de pârâtă pentru încălcarea prevederilor art. 251 al. 1 din Codul muncii și anularea în integralitate a deciziei de sancţionare contestate, emisă de pârâtă, întrucât nu a comis abaterile disciplinare pentru care a fost sancţionat. În subsidiar, a solicitat anularea parţială a deciziei de sancţionare disciplinară nr. 852/10.12.2020 şi în ceea ce priveşte fapta descrisă la lit. c) cu referire la zilele de 10, 11, 12 iunie 2020, inclusiv sub aspectul sancţiunii aplicate şi înlocuirea sancţiunii disciplinare de reducere a salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10% cu sancţiunea „Avertisment scris”', precum și  obligarea pârâtei să-i restituie sumele reţinute în baza deciziei de sancţionare contestate, de 3.153 lei, actualizate cu rata inflaţiei plus dobânda legală de la data reţinerii acestei sume şi până la restituirea lor efectivă, dar și  obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată din ambele instanţe.

Apelantul consideră că în mod greşit prima instanţă a admis doar în parte acţiunea, menţinând decizia în ceea ce priveşte fapta descrisă la lit. c) cu referire la zilele de 10.11,12 iunie 2020, inclusiv sub aspectul sancţiunii aplicate, reţinând că sunt întrunite elementele răspunderii disciplinare cu privire la aceste fapte şi că sancţiunea a fost corect individualizată.

Conform prevederilor art. 251 din Codul Muncii:

(1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsura, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusa mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

(11) Pentru efectuarea cercetării disciplinare, angajatorul va desemna o persoană sau va stabili o comisie ori va apela la serviciile unui consultant extern specializat în legislaţia muncii, pe care o/îl va împuternici în acest sens".

De asemenea, conform art. 107 al. 2 şi 3 din Contractul Colectiv de Muncă (în continuare CCM) 2019-2021 al pârâtei:

„(2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o măsură cu excepţia celor prevăzute la art. 101 al. 2 lit. a) şi b), respectiv art. 106 al. (2) lit. a) nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

(3) în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris, cu cel puţin 5 zile înainte de data stabilită în vederea efectuării cercetării disciplinare, de Comisia sau persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii”.

Din preambulul deciziei contestate rezultă că a fost emisă în baza Raportului înregistrat la pârâtă sub nr. 14387/23.11.2020 privind controlul efectuat în perioada 20.07 - 13.11.2020 de către Comisia numită potrivit Deciziei nr. 424/16.07.2020, modificată şi completată cu Decizia nr. 429/21.07.2020, Decizia nr. 557/15.09.2020, Decizia nr. 588/02.10.2020, Decizia nr. 713/23.10.2020 şi Decizia nr. 735/30.10.2020 ale Directorului general al pârâtei; Procesul verbal de audiere a apelantului, înregistrat sub nr. 11/3.12.2020; Procesul verbal de şedinţă nr. 21/09.12.2020 şi Hotărârea nr. 22/10.12.2020 a Comisiei de disciplină numită prin Decizia Directorului general nr. 811/25.11.2020.

Contrar prevederilor art. 251 al. 1 şi 1 ind.1 din Codul Muncii şi art. 107 al. 2 şi 3 din CCM 2019 - 2021 al pârâtei, aplicabil speţei, sancţiunea disciplinară cu reducerea salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10% în conformitate cu prevederile art. 248 al. 1 lit. c din Codul Muncii şi art. 106 al. 2 lit. c din CCM 2019 - 2021 al pârâtei a fost aprobată de Directorul general anterior cercetării disciplinare din 03.12.2020, respectiv la data de 23.11.2020 când Raportul de control a fost înregistrat sub nr. 14387 la pârâtă şi a fost aprobat de Directorul general (cu rezoluţia directorului general), raport care în Anexa 2, nr. crt. 7 a propus sancţionarea sa cu „reducerea salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10%, conform art. 248 al. 1 lit. c din Codul Muncii şi art. 106 al. 2 lit. c din CCM 2019 - 2021 al pârâtei, anexă preluată integral în decizia de sancţionare contestată.

Din convocatorul nr. 15/26.1 1.2020 al Comisiei de disciplină rezultă că a fost convocat la data de 03.12.2020 ora 10,30, cu privire la faptele reţinute în sarcina sa prin Raportul nr. 14387/13.11.2020, convocator trimis prin e-mail la care a anexat Raportul susmenţionat cu anexa 2 din raport, cu sancţiunile propuse de echipa de control şi aprobate de Directorul general conform rezoluţiei de pe pag. 1 a acestui raport. Or, în condiţiile în care Raportul de control cu anexa 2 a fost aprobat de directorul general la data de 23.11.2020 când acesta a fost înregistrat la pârâtă, rezultă fără putinţă de tăgadă caracterul formal al cercetării disciplinare efectuată de Comisia de disciplină, membrii Comisiei de disciplină neavând posibilitatea să infirme ceea ce directorul general aprobase la data de 23.11.2020.

Sub al doilea aspect, art. 107 al. (3) din CCM 2019 - 2021 prevede, sub sancţiunea nulităţii absolute, că în vederea efectuării cercetării disciplinare salariatul va fi convocat în scris, cu cel puţin 5 zile înainte, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. Contrar acestor prevederi legale, din convocatorul nr. 15/26.11.2020 al Comisiei, nu rezultă obiectul cercetării disciplinare pentru care a fost convocat, menţiunea că a fost convocat cu privire la faptele reţinute în sarcina sa prin Raportul nr. 14387/23.11.2020 fiind o formulă generală în condiţiile în care numai prin indicarea faptei pentru care urmează a fi cercetat disciplinar se asigura în mod real şi efectiv dreptul la apărare. Ca urmare, nerespectarea acestei prevederi legale atrage nulitatea absolută a deciziei de sancţionare disciplinară.

Sub al treilea aspect, caracterul formal al cercetării disciplinare rezultă din modul de desfăşurare a acesteia, astfel cum este consemnat în procesul verbal de audiere din 03.12.2020. Astfel, audierea s-a desfăşurat concomitent cu audierea domnului H.D.I., deşi abaterile disciplinare pretins săvârşite nu au fost săvârşite împreună. Din acelaşi proces verbal rezultă că preşedintele Comisiei le-a adus la cunoştinţă obiectul audierii ca fiind „Raportul adresat directorului general „cu propuneri" şi în aceste condiţii Comisia de disciplină s-a întrunit pentru a face cercetarea disciplinară pe partea aferentă „anexei 2”, după care li s-au adresat întrebări în comun celor doi salariaţi cercetaţi, fără ca aceste întrebări să fie axate pe fiecare abatere în parte şi la care să formuleze răspuns în scris în cadrul comisiei. De asemenea, deşi a prezentat Comisiei de disciplină un Punct de vedere la Raportul nr. 14387/23.11.2020 în baza căruia s-a făcut convocarea pentru cercetarea disciplinară, fără să i se comunice obiectul cercetării disciplinare, aceste apărări nu au fost examinate efectiv de către Comisia de disciplină, dovadă că în procesul verbal încheiat la data de 03.12.2020 nu se face referire la aceste apărări şi de ce au fost înlăturate. Şi nu în ultimul rând, modul haotic în care s-au formulat întrebările de către membrii comisiei către persoanele cercetate, dovedeşte cu evidenţă conţinutul formal al cercetării disciplinare, singurul scop al întâlnirii comisiei fiind de a valida ceea ce directorul general a aprobat la 23.11.2020.

Dacă instanţa va înlătura excepţia nulităţii absolute a deciziei contestate, solicită anularea acesteia întrucât nu a săvârşit abaterile pentru care a fost sancţionat disciplinar.

Decizia de sancţionare disciplinară nr. 852/10.12.2020 contestată este nelegală şi netemeinică şi în ceea ce priveşte reţinerea de către pârâtă a abaterii disciplinare privind decontarea alocaţiei de cazare nelegal şi în paralel cu utilizarea autoturismului de serviciu pentru deplasarea la domiciliu în zilele de 10, 11 şi 12.06.2020.

Conform prevederilor art. 41 lit. h din Contractul Colectiv de Muncă 2019 - 2021 al pârâtei: „în cazurile în care cazarea salariaţilor nu poate fi asigurată în hoteluri sau în alte spaţii de cazare autorizate care pot emite documente fiscale, decontarea cheltuielilor de cazare se face în limita prevăzută de lege”. De asemenea, Referatul nr. 8821/13.07.2015 al Serviciului de Control financiar de Gestiune, completat prin Referatul nr. 10121/10.08.2015, prevede: „cheltuielile de transport şi diurna vor fi decontate în conformitate cu HG nr. 1860/2006 cu modificările ulterioare şi Contractul Colectiv de Muncă în vigoare”.

HG nr. 1860/2006 a fost abrogat de HG nr. 714/2018 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în interesul serviciului, art. 7.

În art. 8 din HG 714/2018 s-a prevăzut că în tot cuprinsul actelor normative, orice referire la Hotărârea Guvernului nr. 1860/2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului, cu modificările şi completările ulterioare, se consideră a fi făcută la prezenta hotărâre. Or, decontarea cheltuielilor de cazare pentru care a fost sancţionat disciplinar s-a făcut în baza HG nr. 714/2018.

Consideră apelantul că nu i se poate imputa decontul vizat, sumele fiindu-i achitate cu ordonanţarea plăţii, dispoziţie de plată semnată de Control Financiar Preventiv şi aprobată de cei în drept.

Procedura operaţională privind activitatea de control-Cod: PO-CC-01.01 -înregistrată la pârâtă sub nr. 5141/19.06.2019 este procedura generală de control. Activitatea de controlor financiar de gestiune la Rintimata-pârâtă se desfăşoară în conformitate cu Procedura operaţională privind controlul financiar de gestiune, Cod:P.O06-, Ediţia a II-a, înregistrată la pârâtă sub nr.5 864 din 11.06.2018.

Procedura operaţională privind controlul financiar de gestiune la pârâtă, Cod: P.O.06-, Ediţia a II-a, înregistrată sub nr.5864 din 11.06.2018, este procedura specială.

Apelantul a invocat principiul de drept potrivit căruia „specialul derogă de la general”

Serviciul Audit intern si Control Financiar de gestiune din cadrul Centralei pârâtei s-a înfiinţat începând cu data de 01.06.2019, prin Hotărârea Consiliului de administrație nr. 15 din 08.05.2019, prin care s-a aprobat comasarea structurii de audit intern cu cea de control financiar de gestiune.

Până la data de 01.06.2019, în cadrul R.N.P. Romsilva, potrivit organigramei, serviciul audit intern era separat de serviciul control financiar de gestiune.

Referatele nr. 8821/13.07.2015 si 10121/10.08.2015, invocate ca temei de drept în prezenta acţiune, sunt întocmite de şef serviciu control financiar de gestiune, în anul 2015, şi nu de şef serviciu audit intern şi control financiar de gestiune, post înfiinţat în anul 2019.

Referatele nr. 8821/13.07.2015 şi 10121/10.08.2015, invocate ca temei de drept de nenumărate ori în prezenta acţiune, fac trimitere de aprobare la şef serviciu control financiar de gestiune şi nu la şef serviciu audit intern şi control financiar de gestiune, cum în mod greşit, cu rea intenţie sau gravă neglijenţă, încearcă să inducă în eroare instanţa de judecată.

Intimata trebuia să cunoască faptul că postul de şef serviciu audit intern şi control financiar de gestiune a fost înfiinţat în anul 2019, prin comasarea structurii de audit intern cu cea de control financiar de gestiune.

Hotărârea nr.22/10.12.2020 a comisiei de cercetare disciplinară prealabilă, aşa cum este consemnată în Decizia nr.852/10.12.2020, nu are număr de înregistrare la registratura unităţii.

Hotărârea nr. 22/10.12.2020 a comisiei de cercetare disciplinară prealabilă fără număr de înregistrare este ca şi inexistentă.

Dacă un drept nu s-a născut, atunci nici termenul de 30 de zile nu poate curge.

Decizia de sancţionare nr. 852/10.12.2020 nu respectă exigenţa cerută de legiuitor, în sensul de a elimina toate apărările sale formulate în timpul cercetării disciplinare, motiv pentru care decizia de sancţionare este lovită de nulitate absolută.

Raportat la disp. art.2 52 alin. 2 lit. c din Codul muncii, sub sancţiunea nulităţii, în decizie se cuprind în mod obligatoriu motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare.

Nu au fost înlăturate apărările sale formulate în timpul cercetării disciplinare, după cum urmează: punct de vedere la raportul nr.14357/23.11.2020, depus la comisia de cercetare disciplinară prealabilă,la data de 03.12.2020, consemnat în Procesul verbal dc audiere din 03.12.2020; punct de vedere la convocatorul nr. 19/03.12.2020, înregistrat la comisia de disciplina sub nr. 13/09.12.2020 (pe care le redă).

În subsidiar, apelantul a solicitat anularea parţială a deciziei contestate şi în ceea ce priveşte fapta descrisă la lit. c) cu referire la zilele de 10, 11, 12 iunie 2020, inclusiv sub aspectul sancţiunii aplicate şi înlocuirea sancţiunii disciplinare de reducere a salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10% cu sancţiunea „Avertisment scris”, prevăzută de art. 245 al. 1 lit. a) din Codul Muncii, respectiv art. 106 al. 2 lit. a din CCM 2019-2021 al pârâtei.

Pârâta-intimată nu a ţinut cont la individualizarea sancţiunii aplicate de dispoziţiile art. 250 din Codul Muncii, art. 107 al. 1 şi art. 106 al. 5 din Contractul Colectiv de Muncă, respectiv împrejurările în care a săvârşit faptele considerate abateri disciplinare şi consecinţele acestora, comportamentul general al contestatorului-apelant care nu a mai fost sancţionat disciplinar şi a avut calificative anuale de foarte bine în ultimii trei ani.

Astfel, apelantul a solicitat obligarea pârâtei să-i restituie sumele reţinute în baza deciziei de sancţionare contestate, de 3153 lei, actualizate cu rata inflaţiei plus dobânda legală de la data reţinerii acestei sume şi până la restituirea lor efectivă; fiind dată culpa procesuală a pârâtei intimate, conform art. 453 Cod procedură civilă, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată din ambele instanţe.

În drept, apelantul a invocat prevederile art. 466 şi următoarele din Codul de procedură civilă, art. 453 din acelaşi act normativ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare. Pe cale de excepţie a invocat decăderea reclamantului din dreptul de a-şi mai motiva în fapt şi în drept apelul, iar pe fond a arătat următoarele:

Aplicarea sancţiunii disciplinare cu reducerea salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10% nu a fost aprobată de Directorul general al regiei anterior cercetării disciplinare din data de 03.12.2020, respectiv nu a fost aprobată la data de 23.11.2020 când Raportul de control a fost înregistrat la regie sub nr. 14387. Faţă de solicitarea de constatare a nulităţii a deciziei de sancţionare motivat de faptul că din conţinutul convocatorului nu rezultă obiectul cercetării disciplinare pentru care a fost convocat, arată că în cuprinsul Convocatorului nr. 15/26.11.2020 şi în înscrisurile precizate în acesta ca fiind anexate convocatorului este menționat foarte clar obiectul cercetării. Contestatarul nu poate susţine că după lecturarea acestora nu a înţeles care este obiectul cercetării, dovada acestui fapt fiind tocmai formularea Punctului de vedere, comunicat în data de 09.12.2020, prin e-mail, comisiei de disciplină (înregistrat la Comisia de disciplină sub nr. 13/09.12.2020, anexat şi de către contestatar la dosarul cauzei). Cercetarea disciplinară s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile legale aplicabile, nu există nicio prevedere legală care să interzică cercetarea a două persoane în aceeaşi şedinţă a comisiei de disciplină. Obiectul cercetării au fost faptele reţinute, ca fiind săvârşite de către contestatarul din prezenta cauză, prin Raportul nr. 14387/23.11.2020, parte integrantă din acesta fiind şi cele două anexe ale acestuia, astfel că cercetarea disciplinară nu s-a efectuat doar pe partea aferentă „anexei 2”. Apărările formulate de către contestatar şi motivele pentru care au fost înlăturate acestea sunt trecute foarte clar în Decizia de sancţionare nr. 852/10.12.2020, aşa cum prevede art. 252 alin. 2 lit. c) din Codul muncii, precum şi în Hotărârea nr. 22/10.12.20202 a Comisiei de disciplină. Hotărârea nr. 22/10.12.20202 a Comisiei de disciplină a fost aprobată de Directorul General şi a fost înregistrată la intimată sub nr. 15272/10.12.2020.

Atât din Raportul de control nr. 14387/23.11.2020 şi înscrisurile anexate acestuia, cât şi din Hotărârea nr. 22/10.12.20202 a Comisiei de disciplină, înregistrată la subscrisa sub nr. 15272/10.12.2020, precum şi din Decizia de sancţionare contestată rezultă, fără niciun dubiu, că abaterile disciplinare pentru care a fost sancţionat disciplinar contestatarul au fost săvârşite cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu specifice activităţii de control financiar de gestiune, iar prin raportare la funcţia deţinută, s-a reţinut o circumstanţa agravantă, acesta fiind cel care ar fi trebuit să verifice la unităţile/subunităţile controlate respectarea legislaţiei cu privire tocmai la abaterile disciplinare reţinute în sarcina sa. Contrar susţinerilor petentului, Hotărârea nr. 22/10.12.2020 este înregistrată sub nr. 15272/10.12.20202. De asemenea, în mod eronat susţine apelantul că decizia 852/10.12.2020 nu respectă exigenţele cerute de art. 252 alin. 2 lit. c din Codul muncii, deoarece această decizie este motivată în fapt şi în drept și conține consemnarea motivelor pentru care unele apărări ale apelantului reclamant au fost înlăturate.

Intimata a solicitat și respingerea ca nefondat a punctului 3 din contestaţie, întrucât a dovedit cu documente că reclamantul şi-a decontat alocaţia de cazare nelegal şi în paralel a utilizat autoturismul de serviciu pentru deplasarea la domiciliu în zilele de 03, 04, 05, 08, 10, 11 şi 12.06.2020, că rezultă, fără niciun dubiu, faptul că la individualizarea sancţiunii disciplinare aplicate, au fost respectate întocmai dispoziţiile art. 250 din Codul muncii, potrivit cu care angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat, avându-se în vedere următoarele: împrejurările în care fapta a fost săvârşită; gradul de vinovăţie a salariatului; consecinţele abaterii disciplinare; comportarea generală în serviciu a salariatului; eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta. Având în vedere funcţia deţinută de către reclamant, controlor financiar de gestiune, consideră că acesta nu trebuie să beneficieze de o sancţiune mai blândă.

În drept, în susţinere, a invocat dispoziţiile H.G. nr. 229/2009, Codului muncii, Codului de procedură civilă, Regulamentului intern.

Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de apel, curtea a reținut următoarele:

Ceea ce trebuie supus analizei la începutul acestor considerente, sunt criticile care au fost aduse hotărârii primei instanțe, cu privire la sancțiunea nulității absolute care, în opinia reclamantului apelant ar lovi decizia de antrenare a răspunderii disciplinare a acestei părți salariate.

Un prim motiv de nulitate invocat de parte este reprezentat de caracterul formal al cercetării disciplinare al cărei subiect a fost, în condițiile în care raportul prin care a fost propusă antrenarea răspunderii sale disciplinare, inclusiv sub aspectul identificării sancțiunii disciplinare ce se impunea a fi aplicată, din perspectiva celor care au întocmit respectivul raport, a fost aprobat de directorul general al intimatei angajator la o dată anterioară demarării procedurii de cercetare. Acest raport se află depus în copie la dosar, iar anexa 2 la acest raport cuprinde într-adevăr propuneri pentru sancționarea unor salariați, la nr. crt. 7 fiind înscris apelantul reclamant din prezentul litigiu. Sunt indicate de asemenea și obligațiile încălcate, neregulile, neajunsurile și abaterile care se rețin în sarcina angajatului, din perspectiva membrilor comisiei care au întocmit raportul, cu indicarea și a actelor normative, regulamente interne, acte administrative care nu ar fi fost respectate de angajat. Raportul are, într-adevăr, mențiunea de aprobare din partea directorului general, certificată prin semnătura celui care și-a exprimat acordul. Însă, ceea ce de asemenea se propune în cuprinsul acestui raport, la pct. 7.2, este și sesizarea comisiei de disciplină pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile a contestatorului, potrivit prevederilor din Codul muncii și art. 107 alin.2 din Contractul colectiv de muncă.

 Astfel, ceea ce prin acest raport s-a făcut, a fost identificarea existenței unor abateri disciplinare în sarcina salariatului, considerând cei care au întocmit raportul că se impune antrenarea răspunderii disciplinare a contestatorului. Dar această antrenare nu s-a stabilit a fi făcută în temeiul acestui raport, ci cu respectarea legislației muncii în ceea ce privește stabilirea acestei forme de răspundere în sarcina salariatului contestator. Prin urmare, nu se poate considera că directorul general al societății a aprobat măsura de sancționare disciplinară a părții contestatoare înainte de demararea procedurii de antrenare a acestei forme de răspundere, ci ceea ce s-a aprobat a fost raportul de control în ansamblul său – cu toate constatările și măsurile care au fost indicate în cuprinsul său, inclusiv sub aspectul necesității efectuării cercetării disciplinare prealabile, pentru cercetarea abaterilor identificate, conduită impusă  conducătorului unității intimate, în condițiile în care acest control a fost efectuat în baza deciziilor lui. Relevantă sub acest aspect este procedura operațională privind activitatea de control la nivelul intimatei, nr. 5141/2019 și care impune înaintarea raportului de control către conducătorul entității care a dispus efectuarea acestui control, cu propunerea de a fi aprobat.

Prin rezoluția conducătorului entității controlate, raportul va fi repartizat consiliului/comisiei de disciplină, după caz, în vederea efectuării cercetării disciplinare, atunci când sunt propuse măsuri de sancționare a salariaților  (pct. 18.2.7 din procedura operațională – fila 148 fond, vol.I). Acest lucru s-a întâmplat în speța de față, fiind constituită comisia de disciplină pentru efectuarea cercetării prealabile a abaterilor sesizate prin raportul nr. 14387 din data de 23.11.2020. Astfel, din perspectiva situației părții contestatoare din prezentul litigiu, prin raportare la criticile care au fost formulate prin memoriul de apel, ceea ce a făcut conducătorul unității intimate a fost să ia la cunoștință de existența unor abateri disciplinare care au fost identificate în sarcina salariatului contestator și să demareze procedura în vederea cercetării oportunității antrenării răspunderii disciplinare în sarcina acestuia. În alte cuvinte, cu respectarea prevederilor din legislația muncii, luând cunoștință de săvârșirea abaterilor, angajatorul, prin reprezentantul său legal, a dispus efectuarea cercetării disciplinare prealabile de către o comisie constituită în acest scop, comisie care a desfășurat activitatea pentru care a fost nominalizată.

 Un alt motiv de nulitate absolută a deciziei de antrenare a răspunderii disciplinare este argumentat de partea apelantă pe încălcarea prevederilor art. 107 alin.3 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2019 – 2020, în condițiile în care convocatorul nr. 15 din data de 26.11.2020 al comisiei nu cuprinde obiectul cercetării disciplinare pentru care a fost convocat, mențiunea că a fost convocat cu privire la faptele reținute în sarcina sa prin raportul nr. 1438/23.11.2020 fiind o formulă generală, în condițiile în care numai prin indicarea faptei pentru care urmează a fi cercetat disciplinar se asigură în mod real și efectiv dreptul la apărare. Această prevedere se găsește într-adevăr reglementată în cuprinsul art. 107 alin.3 din convenția colectivă de muncă încheiată la nivel de intimat angajator și este în acord cu dispozițiile art. 251 alin. 2 din Codul muncii.

 Astfel a reținut instanța de control judiciar că  una dintre etapele esențiale în derularea procedurii de cercetare este convocarea în scris a salariatului, așa cum impun prevederile art. 251 alin.2 din Codul muncii. Notificarea scrisă a salariatului ce urmează a fi cercetat și conținutul expres reglementat al acestei înștiințări scrise se impun pentru a da posibilitatea părții să-și pregătească probele și  apărările în cunoștință de cauză faţă de fapta care i se impută. Problema pe care o ridică partea salariată din prezenta speță este dacă a fost sau nu înștiințată de  comisia de disciplină în legătură cu abaterile disciplinare pentru care se efectuează cercetarea, din perspectiva respectării sau nu a dreptului său la apărare pe durata desfășurării procedurii de antrenare a răspunderii disciplinare.

Astfel, ceea ce trebuie să se stabilească este dacă, raportat la conținutul convocatorului nr. 15/26.11.2020 și la circumstanțele specifice ale speței deduse judecății, contestatorul a fost sau nu în măsură să ia cunoștință de abaterile care se impun în sarcina sa și să își pregătească apărarea.

În cuprinsul acestui convocator se arată că efectuarea cercetării disciplinare prealabile vizează faptele reținute în sarcina contestatorului prin raportul nr. 14387 din data de 23.11.2020, raport care a fost anexat convocatorului înaintat apelantului salariat. Audierea salariatului contestator în faţa comisiei de disciplină s-a făcut la data de 3.12.2020, ocazie cu care partea a ridicat obiecții în ceea ce privește modalitatea de comunicare a convocatorului, comunicarea prin e-mail fiind contestată de apelant și nu conținutul acestui convocator. De asemenea, cu aceeași ocazie, apelantul a arătat că nu a avut timp să își pregătească apărarea și că solicită ca, pe parcursul cercetării, să fie asistat de un avocat. A solicitat ca prezența sa în fața comisiei de disciplină să fie stabilită pentru o dată ulterioară, dar a răspuns la întrebările care i s-au pus cu ocazia audierii.

De comun acord membrii comisiei și contestatorul au stabilit o dată ulterioară pentru întrevedere, respectiv 9.12.2020, ora 10,30. În baza acestei solicitări a contestatorului, comisia de disciplină a emis un nou convocator, înregistrat sub nr. 19/3.12.2020, depus în copie la dosar fond. Pe acest convocator, înmânat direct salariatului sub semnătură de primire, la aceeași dată, 3.12.2020, apelantul a adăugat o notă în care a arătat că renunță la solicitarea pe care o formulase, de a fi audiat în prezenta unui avocat și că va comunica prin e-mail președintei comisiei de disciplină un răspuns la măsurile care au fost stabilite prin anexa 2 la raport. Acest punct de vedere este redactat cu data de 9.12.2020, așa cum rezultă din mențiunea expresă şi este depus la dosar.

Succesiunea evenimentelor a fost necesar a fi prezentată tocmai pentru a stabili faptul că partea salariată a avut cunoștință de abaterile disciplinare care i-au fost imputate și pentru care a fost convocat în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile, formulând și puncte de vedere în legătură cu acestea, singura obiecțiune exprimată în fata comisiei fiind legată de faptul că nu a avut timp să își pregătească apărarea, în sensul de a fi asistat de un avocat.

 Cu ocazia cercetării contestatorul nu a invocat faptul că nu cunoaşte conţinutul raportului şi că, dată fiind această necunoaştere, nu ar avea posibilitatea să se apere şi să formuleze un punct de vedere în legătură cu abaterile care se reţin în sarcina sa prin respectivul act de control. Mai mult, în cuprinsul punctelor de vedere pe care le-a formulat, partea a expus pe larg considerente în legătură cu faptele raportat la care s-a desfăşurat cercetarea disciplinară, expunând punctual toate apărările pe care le-a considerat necesare.

Astfel, în cuprinsul convocatorului în mod expres se menţionează că faptele pentru care partea salariată va fi cercetată disciplinar sunt cele din cuprinsul actului de control, act de control identificat de comisia de disciplină şi înaintat celui cercetat, astfel încât, a apreciat instanţa de control judiciar, exigenţele prevederii din legislaţia muncii şi din convenţia colectivă de muncă au fost respectate.

Este cert că abaterile disciplinare, obiect al cercetării prealabile, au fost aduse la cunoştinţa salariatului cercetat disciplinar, salariat care a avut posibilitatea reală să îşi formuleze apărări în legătură cu toate abaterile imputate, exercitându-şi de altfel acest drept la apărare, aşa cum mai sus s-a arătat. Rolul cercetării abaterilor disciplinare este acela ca salariatul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere persoanelor împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare. Angajatorul a respectat acest drept al salariatului reclamant, iar partea salariată şi-a exercitat dreptul la apărare.

Prin urmare, instanţa de control judiciar nu a reținut apărarea apelantului în sensul că nu a avut cunoştinţă de faptele pentru care a fost cercetat, în condiţiile în care chiar din susţinerile efectuate de parte pe parcursul cercetării disciplinare, în faţa comisiei de disciplină sau prin memoriile pe care le-a înaintat,  rezultă că a avut cunoştinţă de obiectul cercetării. Mai mult, un alt aspect esenţial care trebuie repetat de instanţa de control judiciar, este, pe lângă formularea apărărilor în legătură cu toate aspectele cercetate, lipsa oricăror menţiuni în legătură cu necunoaşterea acestor aspecte, necunoaștere care ar fi determinat o imposibilitate de exercitare a dreptului la apărare.

Astfel, dacă partea reclamantă considera că, prin orice conduită, angajatorul i-ar fi încălcat în vreun fel dreptul la apărare, prin neindicarea obiectului cercetării, trebuia să invoce acest aspect pe parcursul cercetării disciplinare şi să solicite remedierea situaţiei, aşa cum a făcut de altfel în legătură cu invocata lipsă a termenului de a-şi pregăti apărarea, iar comisia de disciplină a stabilit un nou termen pentru întrevedere.

Însă, în nici un caz nu poate partea să formuleze pe larg apărări pe parcursul cercetării disciplinare prealabile, în legătură cu faptele cercetate, raportat la actul de control, iar apoi să vină în faţa instanţei de judecată şi să invoce că nu a avut cunoştinţă de faptele în legătură cu care a formulat apărări punctual în faţa comisiei de disciplină.

Cercetarea disciplinară s-a efectuat pentru faptele care apar evidenţiate în raportul de control, fapte în legătură cu care contestatorul şi-a expus punctul de vedere.

Astfel, contestatorul apelant a avut posibilitatea concretă de exercitare a tuturor componentelor dreptului la apărare, fiind înștiințat de  comisia de disciplină în legătură cu abaterile disciplinare pentru care se efectuează cercetarea. 

Rațiunea pentru care se impune desfășurarea cercetării prealabile a fost respectată, în condițiile în care o etapă importantă a acestei cercetări este tocmai exercitarea dreptului salariatului de a formula și a susține toate apărările în favoarea sa și de a oferi persoanei împuternicite toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, drept care, în speţă i-a fost respectat.

În ceea ce priveşte cel de-al treilea motiv de nulitate absolută, invocat de apelant, curtea a reținut că audierea părţii contestatoare nu s-a făcut concomitent cu audierea unui alt salariat, în cuprinsul procesului verbal care s-a încheiat la data de 3.12.2020 fiind menţionat în mod expres că preşedintele comisiei de disciplină a arătat că trebuie să analizeze faptele descrise în raport şi că doreşte să audieze individual fiecare persoană, fiind redat în continuare conţinutul audierii reclamantului din prezentul litigiu, cu întrebările care au fost adresate de către membrii comisiei şi cu răspunsurile care au fost date de partea salariată. Întrebările au fost formulate şi adresate părţii cercetate cu referire la faptele care au fost identificate în sarcina salariatului prin raportul de control, fapte care au constituit obiectul procedurii de antrenare a răspunderii disciplinare a salariatului, aşa cum rezultă în mod expres din conţinutul procesului verbal care a fost încheiat de comisia de disciplină. Astfel, curtea nu a reţinut pretinsul mod haotic în care ar fi fost puse întrebările, invocat prin memoriul de apel sau faptul că întrebările nu ar fi avut legătură cu faptele care au fost cercetate. De asemenea, susţinerea contestatorului că nu a avut posibilitatea să răspundă în scris în cadrul comisiei, nu poate fi identificată ca un motiv de nulitate a răspunderii disciplinare care a fost antrenată în sarcina sa, în condiţiile în care nu forma scriptică în care se prezintă răspunsurile contează, ci, aşa cum mai sus s-a arătat, ceea ce trebuie să i se ofere părţii salariate este posibilitatea de a formula și susține toate apărările în favoareasa, de a oferi comisiei toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, posibilitate care i-a fost recunoscută, susţinerile sale fiind consemnate în procesul verbal care s-a încheiat cu ocazia audierii, proces verbal care a fost semnat şi de apelant, confirmând practic realitatea celor ce s-au înscris în respectivul act.

În ceea ce priveşte faptul că în cuprinsul procesului verbal care s-a încheiat la data de 3.12.2020 nu s-ar fi făcut referiri cu privire la punctul de vedere pe care l-a înaintat comisiei, punct de vedere pe care apelantul îl identifică depus la dosar, curtea a reținut că partea face referire la punctul de vedere la convocatorul nr. 19 din data de 3.12.2020, memoriu depus la dosarul primei instanțe.

Este fără putinţă de tăgadă că, în cuprinsul procesului verbal din data de 3.12.2020, nu se puteau face niciun fel de referiri la cele ce contestatorul a arătat în cuprinsul memoriului pe care l-a indicat în memoriul de apel, întrucât este vorba de un memoriu care a fost redactat şi înaintat comisiei ulterior acestei date, respectiv la 9.12.2020, astfel încât era o imposibilitate temporală să se fi făcut vreun fel de referiri în sensul celor solicitate de apelant. Dacă apelantul a înţeles de fapt să se refere la punctul de vedere pe care l-a depus în cadrul şedinţei de audiere din data de 3.12.2020, de asemenea nu poate fi reţinută nulitatea absolută a deciziei de antrenare a răspunderii disciplinare a salariatului, din două considerente:

În primul rând, este vorba de un punct de vedere care a fost înaintat membrilor comisiei în cadrul şedinţei, astfel încât nu exista posibilitatea ca în cuprinsul procesului verbal ce s-a redactat pe parcursul desfăşurării lucrărilor să fie făcute vreun fel de precizări în legătură cu ceea ce partea a indicat în cuprinsul înscrisului pe care apelantul l-a prezentat la acel moment. Este vorba practic de un act în care se consemnează ce discuţii au avut loc la respectiva dată între salariatul cercetat şi membrii comisiei de disciplină, expresie a dreptului salariatului de a fi subiect al unei cercetări disciplinare care să respecte exigenţele şi spiritul dispoziţiilor art. 251 din Codul muncii, cercetare pentru care este necesară prezenţa fizică a salariatului în faţa comisiei.

În al doilea rând, prevederile art. 252 alin.2 lit. c din Codul muncii dispun în sensul că, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie trebuie să fie indicate în mod obligatoriu motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile. Este vorba de decizia prin care angajatorul antrenează răspunderea disciplinară a părţii salariate, nu de procesul verbal care consemnează discuţiile pe care salariatul le-a purtat pe parcursul cercetării disciplinare cu membrii comisiei.

În ceea ce priveşte criticile care au fost aduse hotărârii primei instanţe, sub aspectul dezlegării pe care a dat-o în ceea ce priveşte temeinicia măsurii de antrenare a răspunderii disciplinare a părţii salariate, discuţia este însă cu totul alta şi analiza instanţei de control judiciar trebuie să pornească de la abaterea care a fost reţinută în sarcina salariatului, validată de prima instanţă, analiză pe care curtea a făcut-o prin raportare la un element esenţial indicat de apelant, anume că decontarea sumelor nu îi poate fi imputată lui, ci celor care au aprobat decontul.

În primul rând,  prin hotărârea supusă controlului în calea ordinară de atac a apelului, decizia în litigiu a fost anulată în parte, în ceea ce priveşte faptele descrise la lit. a, b şi parţial la lit. c, cu referire la zilele de 03, 04 şi 05 iunie 2020 şi a fost menţinută decizia în ceea ce priveşte fapta descrisă la lit. c cu referire la zilele de 10, 11 şi 12 iunie 2020. Această dezlegare a primei instanţe, de anulare în parte a deciziei de antrenare a răspunderii disciplinare a salariatului reclamant pentru faptele indicate de instanţa de fond, nu a fost supusă criticii în faţa instanţei de control judiciar, în condiţiile în care memoriului de apel a fost declarat numai de partea reclamantă şi numai pentru motivele expres indicate de apelant. În aceste condiţii, curtea a reținut că este vorba de dezlegări care au intrat în puterea lucrului judecat, raportat la dispoziţiile ce urmează.

Prevederile art. 430 Cod procedură civilă reglementează asupra autorităţii de lucru judecat, ca efect al hotărârii judecătoreşti, ataşat acesteia din momentul pronunţării.

Astfel, hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată (art. 430 alin.1 Cod procedură civilă).

Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă (art. 430 alin.2 Cod procedură civilă).

  Nelegalitatea antrenării răspunderii disciplinare, pentru faptele descrise la lit. a, b şi parţial la lit. c, cu referire la zilele de 03, 04 şi 05 iunie 2020, a intrat în puterea de lucru judecat, nefiind contestată în calea de atac declarată.

Astfel, prin hotărârea primei instanţe a fost menţinută decizia de sancţionare în ceea ce priveşte fapta descrisă la litera c, cu referire la zilele de 10, 11 şi 12 iunie 2020.

Această abatere, aşa cum a fost ea reţinută prin decizia de antrenare a răspunderii disciplinare, constă în decontarea alocaţiei de cazare în paralel cu deplasarea la domiciliu, cu utilizarea autoturismului de serviciu, astfel încât partea salariată a încasat nelegal alocaţia de cazare.

Există astfel decontare pretins nelegală cu consecinţa unei încasări de asemenea pretins nelegale a alocaţiei de cazare.

Este fără putinţă de tăgadă că nu contestatorul salariat şi-a decontat alocaţia de cazare, nu partea salariată a aprobat la decontare suma imputată, ci el este cel care a încasat-o, urmare a aprobării operaţiunii şi a decontării efective a sumei de către cei abilitaţi în acest sens din structura angajatorului.

Ceea ce i se impută de fapt părţii apelante este că a solicitat să îi fie decontată alocaţia de cazare, drept bănesc care, în accepţiunea angajatorului, nu i se cuvenea, date fiind condiţiile în care au fost efectuate deplasările în zilele indicate.

Însă faptul că un salariat solicită plata unei sume de bani pe care el o apreciază ca fiindu-i cuvenită în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îi este plătită de către angajator respectiva sumă de bani, iar ulterior angajatorul stabileşte că a făcut o plată nelegală, sunt aspecte care nu conduc sub nicio formă la concluzia că salariatul a săvârşit o abatere disciplinară.

Şi când vorbim de angajatorul care plăteşte suma, de angajatorul care constată o pretinsă plată nelegală, avem în vedere acea parte a raportului juridic de muncă cu care contractul individual de muncă a fost încheiat, indiferent de structurile din cadrul acestui angajator care au aprobat decontul sau care au constatat caracterul pretins nelegal al plăţii.

Nu i se poate imputa unui salariat, sub forma ilicitului, fapta de a solicita plata unui drept salarial pe care-l consideră ca fiindu-i cuvenit. 

Avem la acest moment în vedere prevederile art. 160 din Codul muncii, dispoziţii în raport de care salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.

Această dispoziție din legislația muncii identifică practic salariul cu totalitatea drepturilor bănești care se cuvin salariatului pentru munca prestată.

Indemnizațiile, în lumina art. 160 din Codul muncii, reprezintă acele sume care se plătesc salariatului peste salariul de bază, cu scopul de a compensa cheltuielile pe care acesta este nevoit a le efectua cu ocazia îndeplinirii unor sarcini de serviciu. Prin urmare, suma care se pretinde în acest litigiu că a fost încasată necuvenit este indemnizaţia de cazare, indemnizație care este parte componentă a salariului, a totalității drepturilor bănești ce se cuvin lucrătorului pentru munca pe care o prestează.

Curtea a subliniat că nu contestatorul apelant a aprobat la plată alocaţia de cazare, această parte a raportului juridic de muncă a solicitat angajatorului să-i fie plătit un drept salarial, plată care a fost aprobată şi făcută.

În argumentarea temeiniciei măsurii de sancţionare disciplinară a contestatorului, instanţa de fond a indicat prevederile din anexa la HG nr. 714/2018 şi cele din convenţia colectivă de muncă încheiată la nivel de angajator, reţinând situaţiile în care se justifică acordarea alocaţiei de cazare, în care se putea solicita decontarea acestei alocaţii.

Însă aceste situaţii în care se pretinde că se justifică acordarea alocaţiei de cazare prezintă relevanţă într-un cadru în care ar fi pus în discuţie caracterul datorat sau nu al unui drept bănesc de plata căruia a beneficiat un salariat, cadru în care, din perspectiva prevederilor din legislaţia muncii, în prezenta cauză nu ne aflăm. Angajarea răspunderii disciplinare impune cu necesitate existenţa unei fapte ilicite, faptă care să fie în legătură cu munca şi care constă în încălcarea unor atribuţii de serviciu.

Din prevederile mai sus indicate ca fiind reţinute prin hotărârea primei instanţe în argumentarea dezlegării pe care a dat-o, nu rezultă că apelantul ar fi încălcat vreo atribuţie de serviciu atunci când a solicitat de la angajator plata dreptului bănesc ce îi este imputat, ci rezultă condiţiile în care un salariat din structura angajatorului intimat poate beneficia de plata respectivului drept. Iar dacă angajatorul plăteşte alocaţia de cazare, după care stabileşte că a făcut o plată nedatorată, nu poate imputa această conduită salariatului sub forma antrenării răspunderii disciplinare a acestuia, ci, în cazul dovedirii pretinsului caracter nelegal, intervine obligaţia de restituire, ale cărei natură juridică şi caracteristici sunt reglementate de legislaţia muncii.

A mai fost reţinută în sarcina apelantului, prin hotărârea atacată şi încălcarea prevederilor art. 20 alin.1 lit. a din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator, pentru anii 2019 – 2020, dispoziţii în raport de care,  angajații intimatei-pârâte au obligația să cunoască și să aplice, în activitatea pe care o desfășoară, prevederile legale în vigoare, regulamentele și procedurile emise de conducere. Dar reclamantului nu i s-a imputat încălcarea unei atribuţii de serviciu, ci faptul că a solicitat decontarea unui drept salarial, decontare de care a şi beneficiat, iar această prevedere cu caracter general din convenţia colectivă de muncă nu poate fi interpretată în sensul că ar îngrădi dreptul salariaţilor de a solicita plata unor componente ale salariului atunci când ei apreciază că trebuie să beneficieze de plata acelor drepturi, contrar opiniei angajatorului care consideră că a făcut o plată nedatorată. De asemenea, ceea ce mai trebuie reținut este şi că în speţa de faţă vorbim de existenţa faptei ilicite sub forma acţiunii salariatului contestator, aşa cum a fost reţinută prin decizia de antrenare a răspunderii disciplinare. Însă, independent de conduita salariatului, în toate cazurile trebuie avută în vedere o faptă personală a celui care este parte a raportului juridic de muncă şi faţă de care se urmăreşte antrenarea răspunderii disciplinare. Dacă s-ar valida raţionamentul intimatei, s-ar ajunge în situaţia de a se stabili existenţa sau inexistenţa faptei ilicite prin raportare la conduita angajatorului, respectiv dacă decontează sau nu sumele solicitate la plată, sume pe care ulterior le stabileşte ca având un caracter nelegal.

Astfel dacă decontează aceste sume şi salariatul le încasează pretins nelegal, atunci se consideră că a săvârşit abaterea disciplinară, iar dacă aceste sume nu îi sunt decontate şi nu beneficiază de plata lor, se consideră că nu a săvârşit abaterea disciplinară.

Prin urmare, aceeaşi faptă concretă a salariatului, de a solicita decontarea alocaţiei de cazare poate fi calificată ca abatere disciplinară în funcţie de conduita angajatorului.

În aceste condiții, nu s-ar mai vorbi de fapta ilicită a salariatului, consecință a propriului comportament, ci de conduita angajatorului care determină existența sau inexistența abaterii disciplinare.

Or acest lucru nu este posibil.

Susținerea intimatei, în sensul că alocațiile de cazare i-au fost decontate contestatorului din culpa acestuia, în virtutea poziției de superioritate în care acest salariat se afla în raport cu salariații de la ocoalele silvice care au aprobat decontarea, salariați a căror activitate practic apelantul a fost trimis să o verifice, nu poate fi reținută de instanța de control judiciar.

Contestatorului nu i-a fost antrenată răspunderea disciplinară pentru un pretins și dovedit comportament abuziv pe care să-l fi exercitat asupra altor salariați ai angajatorului, ci pentru că i s-ar fi decontat un drept salarial care în opinia angajatorului nu era datorat.

Acest pretins ascendent al contestatorului nu a fost indicat nici în cuprinsul deciziei de sancționare supusă controlului judecătoresc în prezentul litigiu, iar potrivit prevederilor art. 79 din Codul muncii, angajatorul nu poate invoca, în contestațiile care se declară împotriva deciziilor emise de el, alte motive de fapt sau de drept în afară de cele care au fost inserate în cuprinsul actului atacat.

 Faţă de toate considerentele mai sus expuse, în temeiul prevederilor art. 480 alin.2 din Codul de procedură civila, curtea a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa civilă atacată, în sensul că a anulat în tot decizia de sancţionare disciplinară nr. 852/10.12.2020 emisă de directorul general al pârâtei şi a obligat pârâta să îi restituie reclamantului drepturile salariale reţinute în baza deciziei de sancționare disciplinară în lunile decembrie 2020, ianuarie 2021 şi februarie 2021, sume actualizate cu rata inflaţiei la care se va calcula dobânda legală, de la data reținerii din salariul lunar şi până la plata efectivă către reclamant. La drepturile salariale reţinute în baza deciziei de sancționare disciplinară se va calcula dobânda legală şi aceste drepturi vor fi actualizate cu rata inflaţiei, având în vedere dispoziţiile art. 1535 alin. 1 şi 3 din Codul civil, conform cărora, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până la momentul plăţii, iar în situaţia în care nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.

Astfel, deși Codul muncii nu prevede în mod expres dreptul la dobânda legală şi actualizarea în raport cu rata inflaţiei la data plăţii, totuși, din prevederile mai sus indicate,  rezultă în mod evident dreptul salariatului de a obține aceste despăgubiri cu prilejul anulării deciziei de sancţionare disciplinară emisă de angajator, urmare a constatării netemeiniciei aplicării acestei măsuri. Nu trebuie uitat faptul că dispozițiile din Codul muncii se întregesc, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de acest cod, cu dispoziţiile legislaţiei civile, așa cum dispune art. 278 alin. 1 din Codul muncii. Ca urmare, devin aplicabile dispozițiile dreptului comun, respectiv art. 1531, art. 1535 din Codul Civil.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea a obligat pârâta să îi plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 3.700 lei, de la prima instanţă şi din apel, reprezentând onorariu avocat, conform chitanţelor depuse.

Domenii speta

Spete similare